investigatorul octombrie 2011

T I R M A G A Z I N | O C T O M B R I E 2 0 1 1 | w w w . t i r m a g a z i n . r o 1

infoInfo utile

INVESTIGATORULINTERVIU ExcLUSIV:

STELA POPEScU

Celebra actriţă de comedie Stela Popescu spune că este cucerită de tot ce este nou dar nu îşi face iubiri eterne.

Lumea crede că eu cu Arşinel suntem

căsătoriţi.

®

mAI mULT PLAybAck1,

1 lei

594

9992

7501

195

2AN

UL V

, NR.

10/2

011(

45)

OCTO

MBR

IE 2

011

2 InVeSTIgaToRul | oCToMBRIe 2011 | www.investigatorul.ro

Investigatorul este o marcă înregistrată. Toate

materialele publicate în această revistă reprezintă

proprietatea grupului de presă Investigatorul şi sunt

protejate de legile dreptului de autor. Reproducerea

lor se face doar cu acordul scris al Investigatorul

SRL. Rubricile Playback, Departamentul Securităţii

Presei, Mens Sana, “...şi alte alea...”, sunt pamflete

şi vor fi tratate ca atare. Pentru a vă abona la

publicaţia INVESTIGATORUL, vă puteţi adresa

oricărui oficiu poştal din ţară. Preţul de 0,7 lei se

aplică doar pentru revistele vândute prin intermediul

reţelelor de distribuţie.

Investigatorul SRL , str. 11 iunie nr. 7, et.1, ap.2, sector 4, BucureştiDirector General: Emil POP

mobil: [email protected]

ISSN 1584-6202tiraj: 20.000 exemplareTel/fax 021-317.90.74INV

ESTIGA

TORU

L®

Unii arată rău după ce beau două sticle de "uischi". Alţii aşa "este" ei.

Dominique Strauss-Cancan, fostul şef al FMI îşi aminteşte şi acum cu plăcere de o întâlnire amoroasă cu o cameristă din New York.

Băi, Leonarde,

acum că te-am făcut ministru,

trebuie să recunosc că ai o faţă de

masă...

Raportul procurorului nu

menţiona zgârieturi sau leziuni, nicio urmă

de violenţă!

InVeSTIgaToRul | oCToMBRIe 2011 | www.investigatorul.ro 3

Gaddafi, conducătorul "unei anumite părţi" a Libiei, a avut o întâlnire de lucru cu cei doi foşti preşedinţi francezi: Jac şi Rac.

Preşedintele Băse încearcă să afle de la noul ambasador al Finlandei în România, Ulla Marianna Vaisto, de ce nu ne vor conaţionalii ei în Schengen.

Gaddhafi este certat puţin de Putin.

Marianooo,

mânca-ţ-aş, nu poţ' să spui că ţâganii nu cerşeşte

în centru' Helsinkiului! Da' nu e ţâganii noştri! Ai noştri decât

fură dân buzunare!

Măi, Muammar,

te ascunzi şi tu de americani cât te ascunzi, dar nu prea mult că scade

preţul petrolului!!!


Atunci când îl vezi pe Pitic Boc, realizezi de ce România face parte dintr-o Europă care are două viteze: staţionarea şi parcarea.

Mai mulţi eurodeputaţi olandezi au afirmat ca blocarea transporturilor de flori şi seminţe la frontiera dintre Ungaria şi România reprezintă o formă de şantaj.

Poate olandezii au

făcut ceva, au spus ceva, poate m-au

înjurat!

Lasă-mă, fă! Ţi-am zis că nu

cumpăr flori de la cei din cauza cărora nu am intrat în

Shengen! Ţi-ai dracu' de Lalele Negre!



Fosta consilieră prezidenţială Corina Creţu poate fi definită prin doar două cuvinte: o blondă!

Preşedintele românilor ne-Schengenizaţi anunţă noi modificări în etapa pe judeţ a concursului şcolar Războiul Lalelelor.

Auzi, moşule, nu ştiu cine

eşti, dar trebuie să fii foarte mândru că Ion Iliescu a acceptat

să stea de vorbă cu tine!

Pentru că dobitocii de la

Ministerul Agriculturii nu au fost în stare să pună bacterii pe bulbii de lalele, începem Războiul Caşcavalului şi al Lactatelor cu Olanda.


Lideri

Copilăria dumneavoastră pare desprinsă dintr-un scenariu de film cu note dramatice. Cum a fost, mai exact, episodul deportării tatălui dumneavoastră în Siberia?

Toţi românii, toţi basarabenii în primul rând, şi toată lumea a trecut printr-un lu-cru îngrozitor. Basarabenii au trebuit să-şi părăsească căminul din cauza inva-dării Basarabiei de către armata rusă. A fost o dislocare teribilă! Părinţii mei erau învăţători. În 1940, tatăl meu fiind consi-derat intelectual, deci duşman de clasă, a fost deportat în Siberia. Eu aveam cinci ani, iar mama 28 de ani, a fost o ade-vărată tragedie. Ăsta era sistemul ruşilor, au luat toţi marii intelectuali şi i-au dus la canal şi i-au omorât, exact lucrul ăsta s-a întâmplat şi în Basarabia. Au luat toţi in-telectualii, i-au dus în Siberia şi au adus numai funcţionari publici ruşi. În acel mo-ment, în Basarabia, a fost obligatoriu să vorbeşti în limba rusă. Tatăl meu nu a avut nicio şansă să scape de sistem.

Mama dumneavoastră risca aceeaşi soartă, cum a scăpat de regimul rus?

Mama a început într-o noapte să mă în-veţe limba rusă, îmi ţinea lecţii şi eram mai mult sau mai puţin obligată să învăţ această limbă. Nimeni nu ştia în acel moment ruseşte. A fost un calvar. Bine-înţeles că, până la urmă, oamenii s-au adaptat, supravieţuiesc. Asta este cea mai groaznică amintire a mea.

Care este prima amintire frumoasă pe care o aveţi acum în minte?

Prima mea amintire frumoasă este de atunci de când eram la ţară, la bunica, în Orhei. Stăteam într-o căsuţă mică fă-cută din lut. Bunica mea avea casa în vecinătatea unui deal plin de nuci. Acolo veneau toţi cei din sat să se aprovizione-ze... Pământul din Basarabia era extrem de bun şi de fertil, poate şi datorită aces-tui lucru vroiau ruşii să îl ia. Cernoziomul, grupurile astea de soluri foarte bune, din Basarabia nu se compara cu nimic, poa-te doar cu alte câteva regiuni din ţară.

Atunci, lumea nu era aşa de rapace, de apucată să facă avere. Casa bunicii mele era sub un deal din ăsta de lut şi pe deal avea un gard făcut din coarne, un fel de măceş dar cu alt gust. Cultiva fasole ceva mai mare, nu prea se găseşte acum, din care ieşeau nişte mâncăruri foarte gustoase, ceva în-tre năut, mazăre şi fasole. Ţin minte că aveam în curtea bunicii un păr care făcea pere imense. Am amintiri încă de la doi ani şi jumătate, ţin minte că părinţii mei erau la început de carieră, amândoi erau repartizaţi în sate diferite. După aceea, ei au ajuns într-un târg mai mare, în Pe-leneşti, de unde l-au şi ridicat pe tata. Dacă rămânea învăţător la ţară, tatăl meu poate scăpa, cine ştie? Acolo era un fel de echipă formată din prefect, pri-mar, directorul şcolii care era tata, popa. Ei erau naţionalişti, ăsta este adevărul. În Basarabia, intelectualitatea era naţiona-listă, ca toţi românii care sunt la margine de ţară.

În ce mod v-aţi manifestat talentul atunci când nu eraţi decât o fetiţă?

Când eram micuţă spuneam tot timpul poezii. Nu exista serbare la care eu să nu spun o poezie şi să nu dansez.

au fost părinţii cei care v-au încura-jat să urmaţi cariera în teatru?

Părinţii nu m-au încurajat ca eu să devin vreodată actriţă sau să am vreo tangenţă cu teatrul în sine. Mama nu îmi spunea niciodată că sunt frumoasă, ba mai mult îmi zicea că nu sunt frumoasă! Pentru ea, femeile frumoase erau cele din filme-le americane, aşa că nu prea m-a încura-jat spre treaba asta.

Cine v-a descoperit talentul pentru prima dată?

Şcoala mi-a descoperit talentul. Acolo am început să spun poezii, să dansez şi să am multe alte activităţi înrudite cu „artisticul”. Asta era una dintre trăsăturile comunismului, care erau bune pentru co-pii, pentru că îi angrena în activităţi de tip

social şi artistice, chiar dacă nu ne price-peam noi foarte mult la ce se petrece în jur, ci pentru că ne simţeam fericiţi.

a fost o mândrie faptul că aţi fost pionieră?

Era o mândrie, a fost o perioadă frumoa-să cea în care am fost pionieră. Târziu mi-am dat seama că a fost o perioadă foarte prielnică.

Revenim la episodul refugierii dum-neavoastră cu mama, după deporta-rea tatălui în Vladivostok, Siberia...

M-am refugiat cu mama din Basarabia întâi la Sibiu, într-un sat. După aceea am trecut prin Bucureşti şi a venit momentul în care mama mea s-a căsătorit. Mama nu a ştiut nimic de tata din clipa în care a fost deportat. Au trecut 18 ani până la reîntâlnire. Scrisorile lui tata nu ajungeau la noi. Pe tata l-au deportat în 1940 şi noi am mai stat de atunci patru ani în Basa-rabia. Tata s-a întors în România fiind ajutat de români. A fost un exod, unde Antonescu a spus: ”Toţi basarabenii care vor să vină în patria mumă îi primim cu braţele deschise şi le dăm pământ şi casă.”

Celebra actriţă consideră că "viaţa merită trăită" şi că "numai boala poate justifica suferinţa"!

Stela Popescu: nu trebuie să îţi doreşti ce este mai bun, ci să te bucuri de ce ai!


Lideri

Ce a însemnat acest mesaj pentru tatăl dumneavoastră?

Au avut curaj să plece de acolo! Noi eram la Sibiu, apoi mama s-a recăsătorit, nu a avut nicio veste. Românaşii noştri au fost foarte mari torţionari, cu propriul lor interes, şi au început să îi vâneze pe basarabeni ca să îi trimită înapoi, fără să fie vreun ordin clar în acest sens. Noi, care suntem pupincurişti, şi mă refer aici la români în general, ne-am oferit singuri să ne vânăm între noi.

Cum l-aţi regăsit?

L-am descoperit pe tata după 18 ani. El s-a întors din Siberia la mama mamei mele în Basarabia. A început să ne scrie nouă. A venit clipa în care s-a dus mama să îl vadă. L-am reîntâlnit şi eu pe tata. Între timp se recăsătorise şi el, soţia lui murise, mamei îi murise soţul. Mama cu tata s-au recăsătorit după 38 de ani.

Semănaţi mai mult cu mama sau cu tatăl dumneavoastră?

Eu semăn mai mult cu tata. Mama era foarte frumoasă şi îşi dorea în jurul ei foarte mulţi bărbaţi. Nu erau vremurile în care să te laşi foarte mult curtată. Pe vremea aceea, dacă aveai o relaţie, la a doua relaţie era deja o problemă, deve-neai femeie uşoară. Una dintre condiţii-le prin care mama s-a recăsătorit a fost aceea că el mă plăcea foarte mult. Lui îi plăceau copii şi s-a purtat cu mine extra-ordinar de bine. Eu nu pot să reproşez nimic acestei căsătorii a mamei mele.

a urmat perioada liceului. Ce vă aduceţi aminte din acea perioadă importantă din viaţa dumneavoas-tră?

Au trecut anii, eu am evoluat în liceu la Braşov. Era o şcoală bună, mie mi-a plă-cut şcoala. Ştii că se spune: „Măi, te-ai făcut artist!”. Iar celălalt zice: ”Dacă nu ţi-a plăcut cartea...”. Nu este adevărat! Evoluţia teatrului şi a vieţii culturale de-monstrează că nici măcar cel din urmă artist nu poţi să te faci fără şcoală.

există în momentul de faţă o explo-zie de amatorism în teatru?

Într-adevăr, cam aşa stă situaţia. Sunt în-crezătoare că acest lucru se va rezolva în scurt timp.

a urmat, în anul 1953 admiterea la facultate. Înainte însă de acest mo-ment, aţi suferit un eşec prin neac-ceptarea dumneavoastră la Teatru. Cum s-a întâmplat ca Stela Popescu să pice la admiterea la Institutul de Teatru?

Am dat la Teatru şi am căzut cu brio. Eram grăsuţă, nu prea le aveam cu as-tea. Atunci era o lege. Dacă reuşeai la materiile teoretice cu notă mare, te trans-ferau la altă facultate fără examen. Aşa că am fost repartizată la Facultatea de Limba Rusă „Maxim Gorki“, la care am renunţat după un an şi jumătate, şi după aceea m-am dus la un ansamblu de tea-tru al Ministerului de Interne. În 1956, am dat şi am fost admisă la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, iar în para-lel am continuat să susţin spectacole de teatru.

V-a priit perioada de studenţie?

A fost foarte frumos! Nu am suferit nici-odată din cauză că mâncam la cantină, am trăit în frig, au fost şi momente mai dificile. Adevărul este că nu prea am stat la cămin. Am muncit, aşa cum spuneam şi mai devreme. Aveam un salariu destul de bun şi mi-am închiriat o cameră foar-te mică, o chicinetă, dar era căsuţa mea! Un pat, o chiuvetă mică, iar hainele le ţineam la pod. Ajungeam acolo seara şi mă odihneam liniştită... În anul doi de fa-cultate am început colaborarea cu televi-ziunea iar salariile erau la fel de proaste ca şi acum. Eram câţiva prieteni cu care mă duceam la Carul cu bere şi cheltuiam toată suta aia de lei pe care o primeam de la teatru.

aţi terminat cu brio Institutul de artă Teatrală şi Cinematografică şi v-aţi întors în Braşov...

În timpul facultăţii de teatru, totul a mers foarte bine. Eu am terminat cu o medie foarte bună şi am avut posibilitatea să optez unde vreau să profesez. Eu m-am dus bineînţeles în Braşov, lângă mama. Pe urmă m-am măritat cu marele regi-zor Dan Puican, de care ne-a legat iu-birea pentru teatru. Fugeam de la Bra-şov, atunci când prindeam o zi liberă, şi veneam în Bucureşti la teatru. Aşa am văzut toate marile spectacole care s-au jucat în vremea aceea în România.

la Teatrul din Braşov aţi jucat până la 400 de spectacole pe an. Cum aţi rezistat acestui maraton artistic?

Era ceva îngrozitor. Îmi aduc aminte că jucam de marţi până sâmbătă, câte două spectacole, şi duminica trei. Lunea era ziua liberă. Depindea foarte mult de mo-dul în care erai distribuit. Nu îţi permiteai atunci să refuzi un rol, nu era în ordine!

Simţiţi că aţi avut şansă în momen-tele cheie ale carierei?

Am avut noroc de mică. Toată lumea mă întreabă de ce nu am fugit în străinătate. Ce să caut eu în străinătate când eu aici am fost de mică salutată pe stradă. Eu am făcut televiziune încă din prima zi în care a apărut. Am 55 de ani de televizi-une. Când vezi publicul că îşi deschide guriţa până la urechi, că îţi vorbeşte fru-mos şi te opreşte pe stradă, ce să caut eu în altă parte?

aveţi un motto după care v-aţi ghi-dat în viaţă?

Bineînţeles: „Nu trebuie să îţi doreşti ce este mai bun, ci să te bucuri de ce ai!”. Sau mai este şi altul: „Bucură-te, bucură-te, fiindcă nici nu ştii cât e de târziu”.

dumneavoastră de unde vă trageţi optimismul?

Cred că e o chestie genetică. Mama a fost puternică. Tata a stat nouăspreze-ce ani în Siberia, la minus cincizeci de grade, nu a mai ştiut nimic de noi, dar ne-a regăsit şi, după 37 de ani, s-a recă-sătorit cu mama. El a murit la nouăzeci de ani, după o banală operaţie de bilă. Ei au avut forţa să treacă de urâciuni şi să vadă viaţa altfel, cu ochi mai frumoşi. E datoria noastră să nu ne plângem, ci să luptăm. Să privim înainte!


Lideri

În 1963 aţi început să jucaţi la Teatrul Constantin Tănase şi v-aţi câştigat supranumele de doamna teatrului de revistă românesc. Cum aţi înnodat această legătură?

În '63 am dat examen la Teatrul Con-stantin Tănase. Timp de trei ani nu s-a dat examen la niciun teatru în perioada aceea. La festivalul tânărului actor din Braşov, am jucat un rol şi a venit special după mine, trimis de către Nicuşor Con-stantinescu, mare regizor şi scriitor, un scenarist, George Voinescu. Iar el m-a întrebat atunci dacă vreau să devin ve-detă la teatrul de revistă.

Cum aţi reacţionat la această propu-nere?

Noi, tinerii actori, eram mai din topor. Nu vedeam aşa multe filme americane, nu erau ziare aşa cum sunt acum. Am ve-nit la Bucureşti şi am dat un examen de formă, nu am avut nicio problemă. M-am dus la un mare regizor al Teatrului Naţio-nal şi m-a sfătuit să nu mă duc la Teatrul de Revistă pentru că acolo sunt fete cu picioarele goale. Spunea că e păcat de mine... Dintotdeauna era un soi de dis-

preţ pentru acest gen de teatru, pe când în State era foarte apreciat. La noi este ceva mai slab din cauza carenţei tehni-ce, nu avem pregătire. Copiii de acolo se pregătesc începând de la patru ani ca să ajungă actori în musical-uri. Alte persoa-ne mă sfătuiau să nu ezit şi să accept. Spuneau că atunci când o să mă fac cu-noscută o să pot juca orice rol fără niciun fel de problemă.

a fost totuşi un risc asumat...

A fost un risc asumat, dar a fost foarte bine! S-a demonstrat ulterior că asta de fapt m-a propulsat. Sunt multe actriţe care o pot juca pe Julieta, dar să facă ce zice ea, mai greu. E greu, fiindcă trebuie să convingi în cinci minute, trebuie să îl cucereşti pe cel din rândul întâi în câteva clipe.

Cum aţi reacţionat când aţi avut par-te de primele turnee în străinătate?

Bineînţeles că am fost foarte încântată! În perioada când am fost pentru prima dată la Teatrul de Revistă au urmat şi aces-te turnee în afara ţării. Ţin minte că am fost la două turnee în Paris, în cea mai mare sală de musical din Europa. Noroc că m-au ales pentru aceste piese jucate afară pentru că cei tineri nu prea aveau şansa asta, pentru că regimului comunist îi era frică că nu te mai întorci în ţară. Dacă te-ai făcut cunoscut în străinătate, om te-ai făcut! Am avut succes, oamenii m-au preţuit, m-au respectat, nu mi s-a întâmplat nimic urât. Am avut turnee în Germania, Italia, Rusia, Ungaria, peste tot... A fost splendid că, pe lângă faptul că am jucat aceste piese, ele au avut şi un mare succes.

ştiu că aţi prezentat primul festival „Cerbul de aur”. Cât de mult a contat pentru dumneavoastră această colaborare?

Într-adevăr, sunt mândră de faptul că am prezentat primul festival „Cerbul de Aur”. Au venit la spectacol artişti din toată lu-mea. Festivalul a fost întrerupt în 1971 şi a renăscut după 21 de ani, devenind festivalul-emblemă al României. Merite-le primei ediţii revin echipei de jurnalişti condusă de Tudor Vornicu. Pentru Bra-şov, un astfel de festival a însemnat, în 1968, anul primei ediţii, o mobilizare de forţe şi fonduri fără precedent. De la sce-nografi şi chelneri până la ştabii de par-tid şi jurnalişti, toată lumea s-a dat peste cap ca festivalul să iasă bine. Şi a ieşit. Prima ediţie a Cerbului de Aur a adus României şi Braşovului o faimă care s-a păstrat peste ani. Am prezentat împreu-nă cu Iurie Darie. A fost o experienţă ex-traordinară! Festivalul l-am prezentat în limba franceză.

În anul 1969 aţi plecat de la Teatrul de Revistă Constantin Tănase. Ce va determinat să mergeţi, mai departe în carieră, spre Teatrul de Comedie?

Teatrul de Comedie avea nevoie de ac-triţe care să şi cânte. Se puneau piese scrise de Bertolt Brecht, iar acestea erau foarte grele. Directorul teatrului şi marele regizor Lucian Giurchescu m-a chemat la Teatrul de Comedie. Mi-a spus că mă angajează definitiv. Eu, în momentul ăla, mă simţeam foarte bine la Revistă. În paralel, aveam o colaborare cu Revista Românească, sub condeiul lui Mihai Ma-ximilian, cu care m-am căsătorit în 1969,

după divorţul de Dan Puican. Soţul meu m-a încurajat să mă duc, fiindcă revista pot să o joc oricând. Aşa că, în 1969, m-am mutat la Teatrul de Comedie. Am jucat Brecht, Shakespeare, Cehov, am jucat roluri mari. Lumea a văzut în mine o actriţă de teatru. Am devenit un soi de actor complet.

În paralel aţi colaborat şi cu Radiodi-fuziunea Română...

Da. Am prins eşalonul marilor regizori de radio. Acolo a venit şi fostul meu soţ, Dan Puican, care s-a lăsat de actorie, a venit la Bucureşti şi a devenit regizor la radio. Totodată, jucam în celebrul serial „Boema” de la Grădina Boema, specta-cole care se înscriau în peisajul anti-pu-tere pentru vremea aceea, cu un succes foarte mare la public. Timp de 24 de ani, cât am jucat la Teatrul de Comedie, vara, când se încheia stagiunea teatrală, ju-cam la Revistă la Grădina Boema. Mihai Maximilian nu scria comedie degeaba. Nu era ca acum, ne întâlnim şi râdem pur şi simplu... Nu! Făcea spectacole adevă-rate, avea subiecte şi probleme de ridi-cat, tratate astfel încât publicul să râdă dar să înveţe, să înţeleagă, să se răco-rească şi să aibă satisfacţie. Asta era va-loarea spectacolelor de la „Boema”. Nici ăia care veneau să ne taie textele nu-şi dădeau seama. Cum era publicul?

Publicul era extrem de inteligent, româ-nul este inteligent. De asta cred că se delasă câteodată... Actorul talentat este mai leneş şi mai delăsător ca cel mai pu-ţin talentat. Ăla netalentat este ambiţios că vrea să-şi depăşească condiţia.

dumneavoastră în ce categorie v-aţi încadra?

Leneşă... În facultate, profesorul nostru avea un păcat: nu suporta indisciplina! Punctualitatea şi disciplina erau sfinte. Asta a intrat în sufletul nostru. Sunt foar-te punctuală, foarte serioasă la treabă. Pe mine m-a ajutat foarte mult faptul că am o memorie excelentă. Ca să ai suc-ces, în afară de talent, trebuie să mun-ceşti foarte mult.

Ce roluri vă plac?

Îmi plac rolurile de compoziţie. Am jucat în "Preşul", timp de 18 ani, şi, dacă nu ve-nea Revoluţia, jucam şi acum tot cu casa închisă. A fost o piesă care se îmbogăţea


Lideri

din viaţa şi evenimentele curente. Eram o servitoare decrepită. Am început să îl joc la 31 de ani. Îţi spun, pentru un tâ-năr a juca un om bătrân e mult mai uşor decât pentru un bătrân a juca un rol de tânăr. Eu am putut!

Sunt roluri la care încă visaţi?

Da. Multe. Dar eu am avut succes de mică. Am avut atâtea oferte, încât am cam uitat de proiectele pe care mi le do-ream şi care erau mai ofertante pentru mine. În plus, dacă mi se refuza ceva, nu mă zbăteam. Dar eram punctuală şi con-ştiincioasă în tot ce făceam. Toţi eram aşa. Foarte disciplinaţi. Meseria asta se bazează pe seriozitate, pe punctualitate, pe concentrare, pe spirit de observaţie. Nu mergi pe stradă ca prostul. Mergi şi te uiţi, observi orice gest pentru că, poate, la un moment dat îţi va folosi.

Să trecem la capitolul „Cupluri de aur”, Stela Popescu cu ştefan Bănică şi alexandru arşinel...

În 1971, a venit la mine acasă Tudor Vornicu şi mi-a spus că este momentul să facem show-uri de televiziune. Aşa am început să lucrez cu Bănică. Trebuia să facem un show de 45 de minute. Am avut un aşa succes că de-a doua zi „ur-lau” telefoanele: „Veniţi la noi în Cluj, în Timişoara, la Iaşi, la Craiova...”. Din acel moment am început să jucăm împreună în spectacolele ocazionale. El juca la Mu-nicipal şi eu la Teatrul de Comedie. Acest cuplu a mers foarte bine timp de opt ani, între 1971-1979. Au apărut nişte restricţii financiare de la primărie, nu mai aveau bani pentru colaboratori. M-au reţinut pe mine şi am căutat un partener din tea-tru, care era salariat, ca primăria să nu mai plătească. Şi mi l-au dat pe Arşinel. Aşa am început colaborarea cu Arşinel. De atunci până acum, timp de 32 de ani, joc cu el. Lumea crede că suntem căsă-toriţi. Nu numai că nu suntem căsătoriţi, dar nici măcar nu mi-a trecut prin cap aşa ceva. Lumea crede că, dacă ne înţele-gem aşa de bine pe scenă, ne înţelegem la fel şi în viaţă.

dintre toate ţările pe care le-aţi vizitat, de care v-aţi legat cele mai frumoase amintiri?

M-am îndrăgostit de Africa de Sud. Pe mine mă cucereşte tot ce este nou dar nu-mi fac iubiri eterne. Mie îmi place şi Bucureştiul, mai ales că eu îl ştiu şi din perioada mai romantică.

Vremurile se succed cu rapiditate. Cum vi se par astăzi oamenii?

Viaţa i-a făcut pe oameni mai răi, mai vio-lenţi. Timpurile s-au schimbat. Viaţa este foarte frumoasă. E frumoasă dacă mun-ceşti şi cel mai frumos este să munceşti ce îţi place.

Ce pasiuni aveţi?

O mare pasiune de-a mea sunt panto-fii. Cred că am peste 100 de perechi de pantofi. Nu port decât patru perechi.

Sunteţi o doamnă la modă, sunteţi în pas şi cu tehnologia?

Sunt obligată. Eu lucrez şi la o revistă şi atunci eu sunt nevoită şi m-am învăţat să trimit materialele şi fotografiile prin mail.

În general, nu sunt prea tehnică. Adică îmi bag degetele în ochi... Şi la telefon îmi bag degetele în ochi, la televizor nu-ţi mai spun, niciodată nu am programele puse bine.

Care este un lucru de care sunteţi dependentă?

Sunt dependentă de televiziune, dar nu de orice, ci de filme. La 12 noaptea, des-chid televizorul să văd dacă prind ceva care să îmi placă.

este întotdeauna o plăcere să fiţi o femeie celebră?

Există o mare plăcere să te cunoască toată lumea. Este un dezavantaj pentru că trebuie să fii tot timpul foarte atent la ceea ce faci. Trebuie să fii atent cu oa-menii, să ai grijă ce vorbeşti, cum te porţi.

Nu ai voie să faci orice, când te cunoaş-te lumea. Trebuie să exteriorizezi toate calităţile. Este datoria statutului de om public. Altfel îi dezamăgeşti. Chiar dacă te doare măseaua şi te opreşte un om pe stradă, nu ai voie să îl repezi.

Vă încarcă întotdeauna cu energie pozitivă prezenţa oamenilor din jurul dumneavoastră?

Sigur că da. Eu iubesc oamenii. Îmi pare rău că se mai întâmplă ca uneori să nu fiu coafată sau mai obosită. Bineînţeles că atunci când ajung acasă, mă descalţ, îmi arunc papucii, îmi dau rochia jos, îm-brac cel mai lăbărţat halat din lume şi mă aşez frumos la televizor sau mă apuc de gătit. Îmi place să gătesc, dar nu pentru mine, eu mânânc orice. Gătesc în speci-al pentru prieteni, îmi place să fac peşte

la cuptor, fasole cu ciolan, fasole freca-tă, cârnăciori, numai mâncăruri grele cu specific românesc.

doriţi să le transmiteţi cititorilor noştri un mesaj?

Vreau să le spun oamenilor că îi iubesc. Mă bucur că îmi răspundeţi cu acelaşi sentiment. Mi-aş dori să treceţi peste toate lucrurile grele din viaţă. Viaţa este grea, este adevărat. Dar nu vă ajută cu nimic dacă vă încrâncenaţi şi gândiţi negativ. Viaţa merită trăită, numai boala poate justifica suferinţa! Vreau să fiţi mai optimişti! Ziua de ieri a trecut, eu o aştept pe cea de mâine. Vă aştept să ne întâl-nim la Teatrul Constantin Tănase.

a consemnat, Cătălin VĂCaRu

1 0 InVeSTIgaToRul | oCToMBRIe 2011 | www.investigatorul.ro

Wine Club

Veche aşezare mehedinţeană, oraşul Vânju Mare este situat în sud-estul jude-ţului Mehedinţi în zona Văii Blahniţei, la o distanţă de 33 de kilometri de municipiul Drobeta Turnu-Severin, pe drumul naţio-nal Turnu Severin-Calafat.Vânju Mare este, în general, o regiune de câmpie îngemănată cu dealuri ale căror soluri fertile sunt propice agriculturii.Toto-dată este o zonă renunumită pentru culti-varea viţei de vie.Centrul viticol Vînju Mare-Oreviţa face parte din regiunea viticolă Dealurile Mun-teniei şi Olteniei.Ecosistemul viticol se caracterizează printr-un climat continental temperat cu nuanţe mediteraneene, unde viţa de vie ocupă colinele din partea sudică şi platou-rile acestora, la o altitudine cuprinsă între 280-325 de metri.Solurile predominant brune şi brun roşcat de pădure caracteristice Podişului Getic îşi au reputaţia bazată pe calitatea deose-bită a vinurilor aromate de Tamâioasă Ro-mânească şi Sauvignon. Solurile uşoare şi calde sunt bogate în calcar, formate din pietrişuri aluvionare, şi sunt recunoscute pentru vestitele vinuri roşii pe care le pro-duc.Acest ecosistem asigură cele mai mari re-surse heliotermice din cadrul podgoriilor subcarpatice care, alături de regimul echi-librat de precipitaţii, crează condiţii optime de supramaturare. Există bineînţeles şi un factor “sol-climă-soi-vremea culesului-tehnologii de cultură şi oeno-tehnice”. Ală-turi de vecinătatea Dunării şi a pădurilor care diferenţiază aceste vinuri se distin-

ge zona Vânju Mare Oreviţa, ca una din zonele producătoare de vinuri de cea mai înaltă calitate.În aceste podgorii se adună cele mai mul-te ore de solarizare de peste an, 4000 faţă de o medie mulţumitoare de 2500 în alte zone. La podgoria din Vânju Mare trece singurul culoar de climă meditera-neana din România. Această zonă este mai aproape de Adriatică decât de Marea Neagră.

„Vie Vin Vânju Mare” Reloaded„Vie Vin Vânju Mare" a fost înfiinţată prin achizitionarea a 240 hectare de plantaţii de viţă de vie în podgoria Plaiurile Drîncei, centrul viticol Vânju Mare de către acţio-nari care cred că această zonă viticolă este “ïnima ţinuturilor vinurilor roşii din România şi nu numai”. Această podgorie are un mare potenţial pentru obţinerea vinurilor roşii. Pasul următor a fost achizitionarea cen-trului de vinificaţie din Vânju Mare. Aces-ta s-a modernizat şi retehnologizat prin achiziţionarea de utilaje moderne, din oţel inoxidabil. Aceste instrumente sunt automatizate şi permit prelucrarea stru-gurilor, producerea şi păstrarea vinurilor în condiţiile prevăzute de standardele internaţionale de calitate. În prezent, ac-tivitatea este organizată pe trei direcţii: producerea de struguri de vin, produce-rea de vinuri liniştite şi vânzarea vinurilor. Vinurile sunt produse numai din struguri atent cultivaţi şi selecţionaţi în cele patru ferme proprii: Oreviţa, Bucura, Nicolae Bălcescu şi Poroiniţa. Vinurile sunt vân-dute atât prin reţeaua proprie de magazi-

ne cât şi prin intermediul unor importanţi distribuitori specializaţi. În acest mod, se asigură trasabilitatea pe întreg lan-ţul, denumită generic în domeniul sigu-ranţei alimentului: “de la fermă la furcu-liţă” (from the farm to the fork). În cazul acestei podgorii, de la butucul de viţă în pahar, spre bucuria consumatorului. Fermentaţia se realizează în rezervoa-re din oţel inoxidabil cu temperatură controlată pentru asigurarea regimurilor de fermentaţie, atât pentru vinurile roşii cât şi pentru vinurile albe. Maturarea vi-nului se realizează în butoaie de stejar de 225 litri tip Bordeaux (barrique-uri). Centrul de vinificaţie este dotat cu o li-nie automată de îmbuteliere în sticle de 750ml, o instalaţie semiautomată de îmbuteliere în sticle de 250ml închi-se cu capsule metalice tip “Pilfer” şi o linie semiautomată pentru îmbuteliere în sistemul “bag-in-box” (sac în cutie). Din dorinţa de a păstra şi a duce mai departe buna tradiţie a vinurilor deosebi-te, obţinute atât din soiuri autohtone cât şi internaţionale, „Vie Vin Vînju Mare" a început, în 2007, un amplu program de reconversie şi restructurare, care vizea-ză replantarea, până în 2014, a 200 de hectare. Până în prezent, s-au reuşit re-plantarea unui număr de 120 hectare cu viţă nobilă din soiurile Fetească Neagră, Syrah, Tămâioasă Romanească, Merlot, Riesling Italian şi Sauvignon Blanc.

Cătălin VĂCaRu

Podgoria de la Vânju Mare, tradiţie şi calitate

InVeSTIgaToRul | oCToMBRIe 2011 | www.investigatorul.ro 1 1

În celebra vizită ultrasecretă a preşedintelui Băsescu în SUA, Obama i-a propus să cumpere avioane de luptă F16, atât de necesare amplasării scutului antirachetă din Deveselu.

Eeeeoooo!! EEEEEo!

Noi vă dăm scut antirachetă

angro!

Când o să reuşeşti să

rezolvi tu problemele din manualul de aritmetică

de clasa a patra!

Când îl ejaculaţi

pe Obama de la conducerea Americii?

Obama de Ferentari, alături de Jay Burgess, un înalt oficial al Departamen-tului de Comerţ al SUA, un fel de Serviciu al "Primăriei Federale" din Washington.


Mercedesa Merkel îi ţine o lecţie de democratizare a armatei lui Citroen Sarkozy.

Cunoscutul pianist de playback Vladimir Putin va interpreta o piesă istorică închinată preţului la gazele naturale exportate către România.

Cin' nu se ia cu mine

bine, se-ncălzeşte de la şine!

Bă, pitic! Ştii

de ce e mai bine în România, decât în ţara

ta?

Pentru că în

România, sunt mai puţini ţigani decât în Franţa.

Ja, jaaa!

Pourquoi?


umr umr umr umr

Un poliţist, vorbind cu moartea şi notând în carneţel: “Deci, ziceţi că înainte să intraţi în România aveaţi o coasă...?”.

Un om mai mărunţel stă trist într-o crâşmă, cu o bere în faţă. Intră un bărbat zdravăn. Îl bate pe cel micuţ pe umăr şi-i bea berea. Micuţul începe să plângă... Fericit, zdrahonul strigă la el, privindu-l cu milă:- Hei, ce te smiorcăi aşa... pentru o bere?- Ei, nu numai pentru asta. Uite... azi-

dimineaţă m-a părăsit nevasta, mi-a golit contul la bancă... mi-a lăsat casa goală! Pe urmă m-au şi concediat! Nu am mai vrut să trăiesc... m-am aşezat pe o şină de cale ferată şi trenul a trecut pe lângă mine! Am vrut să mă spânzur şi s-a rupt frânghia! Am vrut să mă împuşc, dar s-a blocat revolverul! Şi acum, îmi cumpăr o bere din ultimii bani, torn otravă în ea... şi vii tu şi mi-o bei!

Un tip merge la încorporare în marină. În timp ce i se completau actele, este întrebat:- Ştiţi să înotaţi?- Da' ce, nu aveţi vapoare?!

La instrucţia de front, plutonierul ordonă:- Pluton, alinierea în front câte unul! Pentru verificarea bocancilor ridicaţi piciorul drept!Unul dintre soldaţi ridică, din greşeală, piciorul stâng, la care plutonierul, văzând şi un bocanc stâng ridicat, strigă imediat:- Bă, care ai ridicat amândouă picioarele?

Soldaţii americani, japonezi şi somalezi se întreceau la tras cu tunul.Americanii:5.800 metri.Japonezii:10.000 metri.Somalezii:10 metri.După ce au tras somalezii, generalul japonez îi spune somalezului:- Bine, mă, numai 10 metri?- Dacă eşti mai tare, hai tu şi suflă-n ţeavă.

De ce se uită oltenii pe deasupra ochelarilor? Ca să nu-i uzeze!

De ce aruncă oltenii ceasul pe geam? Ca să vadă cum fuge timpul.

Ce-au făcut oltenii când au apărut franzelele? Le-au mâncat cu pâine.

Un oltean e condamnat la moarte prin electrocutare. Este aşezat pe scaunul electric şi întrebat care e ultima lui dorinţă. Olteanul răspunde:- Să mă ţineţi de mână.

Cum a murit un oltean bând lapte? A căzut vaca pe el!


umr umr umr umrUn oltean călătoreşte cu trenul împreună cu un negru. După un timp, olteanul zice:- Bre, da' eşti negru!- Da!, zice negrul.Iarăşi tăcere. După un timp, olteanul zice:- Bre, da' de unde eşti?- Din Camerun.- Camerunu' ăsta-i departe?- Departe.Tăcere.- Auzi, bre, da' al cui din Camerun eşti?

Ce sunt oltenii? Evrei refuzaţi la export!

Ce fac oltencele ca să nu rămână gravide? Împuşcă barză!

- John, ai pus apă la peşti?- Da, Sir, dar nici ieri n-au băut nimic!

La un accident rutier, şoferul salvării:- Păcat că nu a murit, că morga e la doi paşi, pe când spitalul e la 5 kilometri.

Domnule doctor, am venit să mă ajutaţi şi pe mine. Am încercat tot felul de medicamente, dar tot n-am rămas gravidă!- Staţi s-o luăm metodic! Poate e o chestiune ereditară. Mama dumnevoastră a avut copii?

Baciul îşi paşte oile pe culmea muntelui. Se apropie un turist.- Bună ziua, baciule. Frumoase oi ai.- Mda, frumoase. Alea albe.- Da' alea negre?- Păi... ş'alea negre.- Dar lapte dau?- Dau, cum să nu dea. Alea albe.- Da' alea negre?- Păi... ş'alea negre.- Dar miei fac?- Faaac. Miei mulţi şi sănătoşi. Alea albe.- Da' alea negre?- Păi... ş'alea negre.- Dar ceva lână scoţi de pe ele?- Lână? Dau muuulta lână. Alea albe.- Da' alea negre?- Păi... ş'alea negre.

- Baciule, de ce spui mereu "alea albe"? Ce-au oile albe deosebit?- Păi... alea albe sunt ale mele.- Da' alea negre?- Păi... ş'alea negre.

Un oarecare dintr-un sat îndepărtat soseşte la Bucureşti, se suie într-un taxi şi comandă şoferului:- Du-mă în principiu!Şoferul:- Unde?- În principiu, ţi-am zis!În fine, după mai multe încercări de a-l lămuri pe şofer unde voia să meargă, bădia spune:- Păi, mi-a spus şi mie cineva că la Bucureşti, în principiu, se găsesc de toate!

Când ar fi Viagra cu adevărat de folos? Când s-ar considera că bărbaţii sunt o specie pe cale de dispariţie...

Un bărbat arătos la psihiatrie. Doctoriţa îl ascultă:- Problema este că, oricât aş încerca, nu pot să mă împrietenesc cu nici o femeie.- Dar cum se poate? Sunteţi un bărbat bine, inteligent... Care este motivul?- Asta tu ar trebui să ştii, curvă fără minte!

Un nebun îşi atenţionă un frate de-al său în curtea unui azil:- Vezi că ai o gaură în umbrelă!- Ştiu. Eu am făcut-o ca să văd când se opreşte ploaia.

Căţărat pe zidul care împrejmuieşte ospiciul, un nebun se zgâieşte la un pescar care stă de ceasuri întregi, aproape nemişcat, cu undiţă în mână, pe malul lacului.- Văd că zaci acolo de dimineaţă. Măcar ai prins vreun peştişor?- Nu.- Şi atunci de ce nu vii la noi?

Un băieţel privea atent la un preot care-şi repară gardul de la grădină.- De ce mă priveşti aşa de atent, fiule?- Vreau să aflu ce zice un preot când îşi dă cu ciocanul peste degete!

Un preot tânăr era la prima lui slujbă. Emoţii mari, frisoane, etc. Mai marele lui, care trebuia să-l observe, îi zice să ia o gură de vodcă. Ăsta bea sănătos un pahar şi pleacă la slujbă.Slujba are un succes nebun în rândul enoriaşilor, numai mai marele lui notează ceva în carneţel, nemulţumit. Îl cheamă când termină şi-i zice:- Să ţii minte: sunt cele zece porunci, nu "top 10"; este vorba despre "Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh", nu de "Moşul, fi-su şi fantoma"...

Un preot trecea printr-un cartier ţigănesc. Un ţigănuş îl acostează:- Nene, nene!- Fiule, mie să-mi spui părinte, nu nene!- Mamă, mamă, începu să răcnească puradeul, vino repede că s-a întors tata!

Un oltean se duce-n vizită la un prieten din Moldova. Ies ei la o bere şi stând la masă văd doi muncitori: unul săpa un şanţ cam de 40 cm lăţime şi 60 cm adâncime; la câţiva metri în spatele lui, celălalt astupa groapa... Olteanul nu se poate abţine şi-i întreabă pe cei doi care-i treaba. Unul din ei răspunde:- Dom'le, în mod normal, echipa noastră e formată din 3 oameni: unul sapă groapa, altul pune cablul, iar cel de-al treilea o astupă, numai că ăla de punea cablul este în concediu...


Ca în cazul antrenorului şi al fotbaliştilor de la Steaua, Gigi Becali este nemulţumit de moaştele aduse din Grecia.

În-juraţii de la Pix Factor au fost surprinşi încă de la începutul primului sezon de abilităţile româneşti în materie de politică externă.

Păi bine, domnu'

Băsescu, dumnevoastră aţi fi mai potrivit într-un rol de Pirat din Caraibe, nu aşa cum aţi apărut în rolul de Laleaua

Neagră!

Nu mai pun nici un

ban la cutia milei până nu văd nişte transferuri de senzaţie în Biserica

Ortodoxă!



Pe urmele unui alt pitic, Nea Nicu, Boc Piticu se comportă de parcă s-ar pricepe la tot şi la toate! Care arbitru?!

La ministerul condus de Nuţi, nu se dezvoltă peste aşteptări doar ţara, ci şi ministresa.

Iar butonul pe care

tocmai l-aţi apăsat, domnule prim-ministru, aruncă întreaga clădire

în aer!

Programul "Cum să pui 10

kilograme pe tine în numai 10 zile" va fi continuat de cel intitulat "Trăienică mă

iubeşte şi aşa"!

investigatorul octombrie 2011

Documents