Literatura Hispanoamericana/Instrumente teoretice de analiză

Introducere în metodele de analiză ale romanului şi ale povestirii

A. Forma externă a textului

Ficţiunea ca limbaj (forma externă a textului) – analiza lingvistică (fonetică, sintaxă, lexic, semantică, pragmatică) şi stilistică a romanului/povestirii (tropi)

B. Forma internă a textului

I. Constituenţii lumii ficţionale:

1. Orientarea spaţialo-temporală; Personaje; Obiecte

2. Stări, Acţiuni, Procese, Evenimente

- Construcţia unei lumi ficţionale înseamnă a situa fapte într-un loc şi într-un timp, a

înzestra individul cu un număr de proprietăţi

- funcţiile narrative ale personajelor: erou/personaje secundare şi raporturile dintre ele;

- descrierea personajelor (portret moral, fizic, al unui tip)

- descrierea acţiunilor, lucrurilor, locurilor, timpului, animalelor, plantelor

II. Temporalitatea: timpul intern al povestirii

1. Istorie vs. naraţiune: timpul povestitorului (textul, enunţul în liniaritatea sa

orală/scripturală) şi timpul povestitului (istoria povestită)

2. Relaţiile între povestitor şi povestit exprimate prin:

a. ordine şi dezordine (anacronie narativă: rupturi între timpul povestitorului şi timpul

povestit) prin analepsă şi prolepsă ;

b. viteza sau ritmul povestirii:pauza, rezumatul, scena(tabloul), elipsa, digresiunea

reflexivă, montajul

c. frecvenţa narativă: o acţiune povestită de mai multe ori, posibil, de naratori diferiţi

- povestirea ca transformare, nodul povestirii, tensiunea dramatică

III. Autor –Narator

1. Naratorul: a. voce narativă anonimă sau lipsită de identitate, extradiegetică

(persoana a 3-a)

b. actor al diegezei (intradiegetic): martor-participant sau erou (pers.1)

Literatura Hispanoamericana/Instrumente teoretice de analiză

c. metalepsa autorului (autorul devine personaj în propria povestire) vs. metalepsa

personajului (personajul iese din ficţiune, se poziţionează pe acelaţi nivel cu autorul şi

cititorul)

2. Focalizare sau punct de vedere: a. Zero (nu se exprimă nici un punct de vedere,

omniscienţă) b. Externă: actanţii sunt văzuţi din exterior, autorul nu pătrunde în

mintea personajelor sale ; c. Internă: naratorul este unul din personaje.

IV. Tipologia enunţului romanesc: narativ, descriptiv, discursiv

Tipuri de discurs: - vorbire directă- vorbire indirectă- discurs indirect liber - gîndirea: monolog interior şi fluxul conştiinţei - textul naratorului

V. Relaţia între parţi ale textului sau între mai multe texte (Gerard Genette 1979, 1982)

1. Arhitext – relaţia între text şi genul literar în care se înscrie (epic, liric, dramatic)2. Intertext – relaţia dintre un text şi un altul, care îl precede sau succede din punct de vedere cronologic, prin intermediul citării, aluziei, plagiatului.3. Paratext – relaţia între textul propriu-zis (fabulă) şi titlu, prefaţă, prolog, epilog, note de subsol, ilustraţii etc.4. Hipertext – relaţia dintre un text şi transformarea lui prin imitaţie, parodie, pastişă.5. Metatext – relaţia dintre text şi comentariile critice, teoretice despre acesta.

VI. Idei şi mentalităţi reduse la teme, motive, simboluri, mituri