« Inselatoria secolului XX (1) Inselatoria secolului XX (3) »

Inselatoria secolului XX (2)Published 12/02/2014 | By altermedia_ro

ÎNŞELĂTORIA SECOLULUI XX (2)

ARTHUR ROBERT BUTZ

Episodul 1

Prefaţă la ediţia franceză din 2002

Munca mea de cercetare ştiinţifică a subiectului cunoscut sub numele de „Holocaust“ jidovesc a început în1972. Între timp s-au scurs încă douăzeci şi şase de ani de la publicarea acestei cărţi în Anglia, în 1976,sub titlul The Hoax of the Twentieth Century, „Înşelătoria secolului al XX-lea“, douăzeci şi cinci de ani de laapariţia celei de a doua ediţii britanice, revizuite, şi a primei ediţii americane, tradusă acum într-o versiunefranceză, încorporând încă trei conferinţe, rostite în 1979, 1982 şi 1992.

Un sfert de secol după apariţia ei, constat cu plăcere că această carte prezintă un real interes pentrucititorii din diverse ţări. Totuşi, vechimea acestui text şi progresele substanţiale ale revizionismului istoriccontemporan, mai ales în Franţa, impun un scurt comentariu cu privire la valoarea cărţii de faţă pentrucititorii de astăzi. Cum se face că după atâţia ani de la apariţia ei, această lucrare nu este încă perimată?Ce poate spune ea generaţiei actuale de tineri cititori şi cercetători ştiinţifici? Nu, cumva, se impunerevizuirea ei, pentru a ţine cont de evoluţia cercetării ştiinţifice din ultimele decenii, în materie de istorie?Din perspectiva la care s-a ajuns astăzi, această carte prezintă anumite lipsuri. Un anumit număr deoameni, între care eu însumi, ar putea să o scrie astăzi ceva mai bine decât a fost cazul în urmă cu câtevazeci de ani. Recunoscând aceste lipsuri, trebuie să arăt că munca mea de cercetare ştiinţifică s-adesfăşurat într-un cadru izolat. Am lucrat aproape singur, fără să beneficiez de vreun ajutor. Cu excepţia

RECENT POSTSRECENT POSTS

Inselatoria secolului XX(30) Inselatoria secolului XX(29) Victoria Jane Nuland,marul otrăvit al SUA Inselatoria secolului XX(28) Inselatoria secolului XX(27)

RECENT COMMENTSRECENT COMMENTS

Inselatoria secolului XX( 1 – 24 ) | gerulia onInselatoria secolului XX(1)O carte nouă | TRACIAo n Turpitudineanapirlitului AndreiMargaILIE GEORGETA on Suntevreu, şi astăzi mi-eruşine (de SergeGrossvak)

AlterMedia România

AlterMedia România

AlterMedia România

AlterMedia România

AlterMedia România

AlterMedia România

AlterMedia România

AlterMedia România

AlterMedia RomâniaAlterMedia RomâniaÎncrede-te în Dumnezeu şi ţine-ţi praful de puşcă la adăpost de umezeală (Oliver Cromwell)

Încrede-te în Dumnezeu şi ţine-ţi praful de puşcă la adăpost de umezeală (Oliver Cromwell)

Încrede-te în Dumnezeu şi ţine-ţi praful de puşcă la adăpost de umezeală (Oliver Cromwell)

Încrede-te în Dumnezeu şi ţine-ţi praful de puşcă la adăpost de umezeală (Oliver Cromwell)

Încrede-te în Dumnezeu şi ţine-ţi praful de puşcă la adăpost de umezeală (Oliver Cromwell)

Încrede-te în Dumnezeu şi ţine-ţi praful de puşcă la adăpost de umezeală (Oliver Cromwell)

Încrede-te în Dumnezeu şi ţine-ţi praful de puşcă la adăpost de umezeală (Oliver Cromwell)

Încrede-te în Dumnezeu şi ţine-ţi praful de puşcă la adăpost de umezeală (Oliver Cromwell)

Încrede-te în Dumnezeu şi ţine-ţi praful de puşcă la adăpost de umezeală (Oliver Cromwell)Încrede-te în Dumnezeu şi ţine-ţi praful de puşcă la adăpost de umezeală (Oliver Cromwell)

Do you need professional PDFs? Try PDFmyURL!

lui Wilhelm Stäglich, corespondenţii mei de dinaintea apariţiei cărţii de faţă nu au jucat un rol importantîn revizionismul istoric, situaţie care a rămas neschimbată. Textele de tendinţă istorică revizionistă eraufoarte rare, fără să mai vorbim că unele dintre ele nu prezentau nivelul ştiinţific necesar. Desigur, în afarăde Stäglich, exista Paul Rassinier şi Thies Christophersen. Pe atunci, scrierile lui Rassinier, vechi deţinutpolitic la Buchenwald, prezentau dublul interes de a constitui atât o sursă directă şi o experienţăpersonală, cât şi o expunere cu caracter istoric. Între timp, interesul lui Rassinier se limitează aproapeexclusiv la calitatea lui de sursă directă. Thies Christophersen şi Wilhelm Stäglich, doi germani care autrăit la Auschwitz, contau, de asemenea, ca surse directe, deşi, între timp, Stäglich a publicat omonografie istorică a lagărului Auschwitz. Oricât am lua, însă, în consideraţie aceşti trei autori, încă nuputea fi vorba de un edificiu istoric complex şi profund, lucru pe care îl voi explica.

Stilul cărţii mele nu străluceşte printr-o eleganţă deosebită. Ca şi în cazul celor mai mulţi dintre autorii deformaţie tehnică, sub aspectul expunerii şi al expresiei, stilul meu pare să fie sec, fără artificii şirafinamente artistice. Cu toate lipsurile lui, el a fost, însă, suficient pentru a duce la bun sfârşit cercetareaştiinţifică întreprinsă. Afirmaţia că lucrarea de faţă este cea mai bună în genul ei nu este exagerată câtăvreme continuă să fie singura de acest gen. Dacă ar trebui să o compar cu lucrările celorlalţi autorirevizionişti, aş spune că metoda mea de cercetare a fost mai curând orizontală, în vreme ce a lor mi separe verticală.

Cercetătorii ştiinţifici de după mine au ales subiecte precise pe care le-au aprofundat, lucru pe care eu nul-am făcut. Metoda lor de cercetare ştiinţifică pe verticală pare să se opună metodei mele, mai curândorizontală. În ceea ce mă priveşte, am încercat să tratez toate aspectele semnificative ale problematicii

respective.

Chestiunea camerelor de gazare este una printre multealtele.

Am încercat să arăt atât ceea ce s-a petrecut efectiv, cât şiceea ce nu s-a petrecut. Am subliniat importanţa sionismuluişi a mişcărilor legate de acesta, am examinat politicaAliaţilor, supusă influenţelor jidoveşti incontestabile.Utilizarea anumitor surse, precum procesele de la Nürnberg,rapoartele Crucii Roşii, a documentelor Vaticanului şi aarticolelor din presa vremii pare normală astăzi. Lucrul nuera la fel de evident acum câteva zeci de ani. Pentru a facilitaînţelegerea primelor procese de crime de război din istoriaomenirii, am recurs la precedentul foarte util al proceselorcreştine de vrăjitorie, din Evul Mediu.

Subliniez un alt aspect al cărţii de faţă, unul care ar putea ficontestat, întrucât, la prima vedere, pare ridicol. Amconsiderat lagărele de concentrare ca instituţii specifice,

existând în locuri specifice, evenimentele petrecute acolo derulându-se într-o crono-spaţialitate reală.Spaţio-temporalitatea efectivă şi reală a fenomenelor istorice nu poate fi ignorată, diluată sau spălăcită

Grossvak)ilie georgeta on Suntevreu, şi astăzi mi-eruşine (de SergeGrossvak)ilie georgeta on Suntevreu, şi astăzi mi-eruşine (de SergeGrossvak)

ARCHIVESARCHIVES

Select Month

CATEGORIESCATEGORIES

Actiune civicaAntiSistemCalendarCealalta RomanieCiocnirea civilizatiilorCoruptieCultura vietiiCultura/ContraculturaEconomieEducatieEUtopiaEvenimentFamilie/SocietateGeneralIdentitateInternationalIstorie alternativaMass-media/CenzuraMediu/Sanatate

Do you need professional PDFs? Try PDFmyURL!

prin spovedanii sau mărturii aleatorii, sub jurământ sau fără de jurăminte. Dacă este obiectivă cuadevărat, realitatea rămâne obiectivă, cu sau fără jurăminte. Prin „spaţiu real“ înţeleg spaţiul în careevoluăm cu toţii, în care ceea ce se petrecea la Auschwitz avea loc în chiar momentul în care preşedinteleRoosevelt participa la reuniunile sale, eu mergeam cu ghiozdanul la şcoală, iar soarele se învârtea pe bolta

cerească.

Obiectivitatea realităţii nu se dovedeşte prin spovedanii şi jurăminte.Toate acestea sunt evidente. Dacă unora li se pare bizar că le prezint cape o perspectivă originală, îi rog să mă asculte până la capăt. Pe atunci,în anii ’70 ai secolului XX, literatura holocaustică îmi lăsa impresia cădeşi evenimentele erau descrise ca reale, presupuse a fi existat ca atare,ele ar fi putut tot atât de bine să fie produsul imaginaţiei pure, pentru anu spune că păreau să se fi petrecut de-a dreptul pe planeta Marte. Deunde această impresie? Din faptul că respectivii povestitori se abţineausă-şi înscrie zisele într-un context mai larg. După cum o amintesccititorilor, în capitolul V, nu trebuie uitat nici o clipă că „pe timpul celuide-Al Doilea Război Mondial eram cu toţii în război“. La război, se ştie,nu-i ca în timp de pace, după cum „iarna nu-i ca vara“, cum spun uniiînţelepţi. Să luăm prezentarea pe care am făcut-o lagărului Auschwitz,principalul lagăr de „exterminare“, pe cât se zice. Am început prin adescrie Auschwitz-ul ca un lagăr care îndeplinea toate funcţiunilelagărelor germane tipice, care, însă, nu erau calificate drept „lagăre deexterminare“. Am încercat să arăt natura acestor funcţiuni, am prezentato hartă care indica locurile unde se găseau aceste lagăre, am descris

aspectele unice prezentate de Auschwitz şi motivele pentru care Aliaţii aveau tot interesul să afle ce sepetrece acolo. Am publicat fotografiile crematoriilor lagărului Auschwitz şi cele ale crematoriilor altorlagăre. De asemenea, am publicat o hartă a regiunii Auschwitz şi un plan al părţii numite „Birkenau“, dincadrul complexului kibutznic Auschwitz. Acest plan şi diferitele hărţi arătau cititorului locurile exacte dinEuropa, Polonia şi Auschwitz unde se spunea că s-ar fi găsit faimoasele camere de gazare. Am luat, apoi,cazul specific al jidanilor din Ungaria, pe care l-am examinat nu numai din punctul de vedere al celor ce sespuneau despre lagărele germane, ci şi din perspectiva celor ce se petreceau în ţara lui Horthy. Cazuljidanilor maghiari se prezenta ca o problemă atât din perspectiva celor petrecute în Ungaria, cât şi dinpunctul de vedere al celor întâmplate la Auschwitz. Am ales o perspectivă specială în examinareaevenimentelor petrecute la Auschwitz, anume punctul de vedere al Aliaţilor, care, pe atunci, erau foarteinteresaţi de zona industrială Auschwitz, ţintă care trebuia bombardată şi care trebuia, mai ales şi maiîntâi, fotografiată!

Aviaţia americană fotografiase lagărul Auschwitz, după cum fotografiase fiecare metru pătrat al Europei îngeneral şi al Germaniei în special. Unele dintre aceste fotografii au fost publicate la trei ani după apariţiacărţii mele, confirmând concluziile acesteia. Acum însă, nu vreau să insist asupra acestui aspect. Ceea cemă interesează este metoda. Cu tot scepticismul unora, ea era pe atunci singura capabilă să replasezelagărul Auschwitz în contextul său istoric. Desigur, o parte din ceea ce am spus, pe această temă, fusesedeja expus în lucrări mai vechi, care încercaseră să explice cum ieşise la suprafaţă secretul„exterminărilor“. Era vorba de bucăţi sau „cioburi“ care trebuiau recuperate din diversele povestiri,

Mediu/SanatateMinoritatiNoua Ordine MondialaOpiniiOrientul MijlociuPolitica/Servicii secreteRazboi in IrakReligie/TraditiiReportaj/InvestigatiiSondajeStiinta/TehnologieUncategorizedYugoslavia/Kosovo

TAGSTAGS

1989 adrian irvin rozeiAdrian Nastase AliantaFamiliilor din RomaniaAmerica audioAuschwitz BasarabiaCeauşescu Ceausescu

decembrie 1989Elie Wiesel evreiF.M.I. Familie/SocietateGeneral greco-catolic

holocaustinregistrariinselatoria ionantonescu ioncoja Ion IliescuIsrael jidani nazismisraelian Nicolae CeauÅŸescuNorman Finkelstein petre

Do you need professional PDFs? Try PDFmyURL!

„exterminărilor“. Era vorba de bucăţi sau „cioburi“ care trebuiau recuperate din diversele povestiri,expuneri sau mărturii, considerate de mine surse care trebuie exploatate. Pare evidentă necesitateautilizării unei hărţi a regiunii Auschwitz, a unui plan al lagărului Birkenau. Harta şi planul respectiv le-amstabilit pe baza mai multor surse, fără să mă servesc de lucrările clasice asupra „Holocaustului“, cele ale luiHilberg sau Reitlinger. M-am servit de o carte germană consacrată procesului gardienilor de la Auschwitz,care a avut loc la Frankfurt, între 1963 şi 1965. Hilberg, Reitlinger şi alţi autori din aceeaşi şcoală fuseserăfoarte zgârciţi în materie de hărţi şi de fotografii. Simplificând, aş spune că aceştia vindeau fie cărţiformate exclusiv din fotografii sau imagini, fie cărţi numai în proză, care nu se sprijineau pe vreo imagine.Nici una dintre aceste cărţi, nici unul dintre autori nu însoţea textul de revelaţia fotografiei, nu o lumina peaceasta cu necesarele explicaţii, la obiect, ale textului.

Sunt îndreptăţit să cred că analizele mele au provocat unele anchete pe subiecte precise, chiar dacă acestlucru nu este încă recunoscut. Scepticismul meu privind realitatea unui misterios „industriaş german“care, după Congresul jidovesc mondial, ar fi furnizat, în 1942, unele informaţii de la Cartierul general al luiHitler, unde s-ar fi discutat despre exterminarea jidanilor, a suscitat anchete discrete privind identitateaacestuia. Walter Laqueur şi Richard Breitman, în Breaking the Silence (1986), au propus numele luiEduard Schulte, fără să convingă, însă, pe nimeni. De asemenea, întrucât punctasem inerţia Aliaţilor cuprivire la Auschwitz, Laqueur (în The Terrible Secret, 1980) şi Martin Gilbert (în Auschwitz and the Allies,1981) au încercat în zadar să o explice.

Cartea de faţă a pus pentru prima oară problema necesarei existenţe a fotografiilor de recunoaştereaeriană din 1944 şi a eventualei utilităţi a acestora pentru subiectul nostru6. Ea trebuie să fi provocatpublicarea fotografiilor C.I.A. din 1979. Se înţelege, însă, că acest lucru nu va fi recunoscut cu uşurinţă.Am analizat aspectele specifice ale pretinsului proces de exterminare de la Auschwitz, arătând că orice faptbanal, transportul, selecţia, duşurile şi îmbăierea, tunsul părului, insecticidul Zyklon B, crematoriile etc.,necesită o dublă explicaţie, fiecărui lucru real şi relativ normal dându-i-se o interpretare sui generis.Astăzi, acest lucru aproape că nu mai trebuie semnalat, deşi el nu şi-a pierdut întru nimic valoarea lui,confirmată de cercetarea ştiinţifică ulterioară.

Punctul forte al acestei cărţi este că părţile ei istorice se acordă perfect între ele, fără să lase loc vreunuimister în zonele importante sau fundamentale. Acest lucru trebuie înţeles din perspectiva târguielilor şitergiversărilor istoricilor oficiali, care nu ne prezintă decât mistere peste mistere, precum „cine, când şicum a dat ordinul de exterminare?“

Dacă un astfel de ordin a fost dat cu adevărat sau nu? De ce Aliaţii nu şi-au dat seama de ceea ce,chipurile, se petrecea la Auschwitz? De ce Papa Pius al XII-lea nu a condamnat exterminarea jidanilor, nicimăcar după ce nemţii au fost izgoniţi din Roma? De ce presa aliată nu a acordat o mai mare importanţăinformaţiilor despre extermina-rea jidanilor, vorbind despre asta numai din vârful buzelor, în paginileinterioare ale marilor ziare? Analiza „orizontală“ a acestei cărţi rămâne, deocamdată, singura în cadrulproducţiei istorice revizioniste, structura ei istoriografică fiind, încă, pe deplin valabilă, lucru dovedit destudiile de specialitate ulterioare, pentru care cercetătorii nu au mai avut a se preocupa de replasarea lorîntr-un context mai larg, limitându-se la a recomanda cititorilor lectura cărţii de faţă. Fără să fie perfectă,cartea mea a permis aceasta. Lucrul este dovedit de faptul că istoricii revizionişti care vorbesc desprelimitele acestei cărţi nu se grăbesc să scrie una mai bună, de o amploare comparabilă, fără să mai vorbim

petreroman provita Radu IoanidRaoul Sorbanrestitutio inintegrum revoluţierevolutieRomaniaTimişoaraTimisoaraTraianBasescuTransilvaniaU.D.M.R Ungariavatican Victor Pontaînregistrări

METAMETA

RegisterLog inEntries RSSComments RSSWordPress.org

Do you need professional PDFs? Try PDFmyURL!

de faptul că nici măcar nu se profilează vreo candidatură în acest sens. Un exemplu ar putea fi discuţia pemarginea invizibilelor camere de gazare de la Auschwitz. Cartea de faţă este prea veche pentru cei carevor să cunoască ultimele noutăţi pe tema aceasta, lectura ei nefiind absolut necesară. Există scrieri mairecente şi mai precise, mai ales cele ale profesorului Robert Faurisson. Nu ne putem, însă, aventura într-ocontroversă pe această temă, fără a avea o idee precisă despre contextul istoric general pe care îlfurnizează această carte.

În consecinţă, nu îmi imaginez existenţa unui revizionism al Holocaustului fără o carte precum cea de faţă,deşi recunosc că nu este nevoie să o cităm la tot pasul. Deocamdată, în genul ei, această carte continuă săfie unică. Nu ar strica una mai bună. Lucrul acesta ar pune, însă, două probleme. Mai întâi, dacă o astfelde carte ar ţine cont de tot ceea ce se ştie în momentul de faţă, ea ar depăşi cu mult întinderea rezonabilăa unui singur volum, motive pentru care nu intenţionez o aducere la zi a cărţii de faţă. Ideea acesteiactualizări ar duce, obligatoriu, la scrierea unei alte cărţi. Pe de altă parte, tendinţa conservăriiconţinutului şi a structurii ei de origine ar putea compromite însăşi ideea aducerii ei la zi. Cel mai buninstrument pentru a ţine cititorii la curent cu ultimele cercetări istorice revizioniste este o culegere detexte de diverşi autori, nu o carte redactată de o singură persoană7.

În al doilea rând, se pune problema paradoxală că slăbiciunea unei cărţi poate explica în bună măsurăforţa ei. Din punctul nostru de vedere de astăzi, putem spune că prezenta lucrare prezintă unele stângăciiîn diverse puncte. Lucrul se explică prin aceea că nu mi-am scris cartea în calitate de expert. Am scris-o cape orice operă de cercetare ştiinţifică, eu însumi fiind pe cale de a înţelege, după cum ar face orice cititordoritor să se informeze. Ca atare, această carte stabileşte un fel de egalitate colegială între autor şi cititor,o relaţie comună sau un fel de înţelegere mutuală care s-ar pierde într-o carte redactată de pe poziţiileexpertului care se adresează neofitului. Aceasta explică efectul călduros, complicitatea şi intimitateaexercitată de această carte, care rămâne contemporană cu ea însăşi, continuând să „aibă dreptate“.

În consecinţă, nu este cazul să i se facă nici un fel de toaletă sau revizuire importantă. Faptul că aceastăcarte este încă extrem de actuală se datorează, mai ales, deformărilor şi falselor reprezentări impuse demijloacele de (dez)informare, de şcoală şi de universitate.

Rezultatul brigandajului pseudo-ştiinţific este că milioane de oameni sunt atât de puţin informaţi încât unpunct de vedere de acum câteva decenii are pentru ei valoarea unei revelaţii. Consider că această carte s-abucurat de tot succesul care putea fi sperat în împrejurările actuale. Nu mai puţin, însă, succesul ei esteacela al revizionismului holocaustic general, care nu poate fi atribuit unei persoane. Practic, succesul eieste un fenomen care nu putea să nu intervină, la dezvoltarea căruia nu am făcut decât să iau parte. Amabordat acest subiect în conferinţa reprodusă în Suplimentul A. Pentru a fi, însă, mai clar, trebuie să insistasupra faptului că jidanii au jucat un rol important din acest punct de vedere, astfel că o parte din meritrevine acestora. Ei sunt cei care, în 1977, au revelat lumii întregi existenţa acestei cărţi necunoscute ladata respectivă. Cine şi-ar fi putut imagina o publicitate atât de masivă pentru o carte scrisă de un autornecunoscut, publicată de un editor neînsemnat, abia disponibilă în Statele Unite? Utilizând puterea şiinfluenţa de care dispun în presă şi în alte mijloace de (dez)informare, jidanii au încercat şi încearcă săfacă din „Holocaust“ subiectul prioritar, dacă nu unic, pentru întreaga omenire. „Holocaustul“ ni seserveşte la micul dejun, la prânz şi la cină, în zori de zi sau miez de noapte, în variante pentru preşcolari,pensionari şi celelalte categorii de oameni ai muncii şi ai naţionalităţilor conlocuitoare, cum se spunea pe

Do you need professional PDFs? Try PDFmyURL!

vremea regretatului „odios“, pe când românii se temeau că până şi fierul de călcat sau aspiratorul le-arputea ţine o predică holocaustică despre retribuţia după nevoia proletară cea mare, a clasei foartemuncitoare. Cititorii mai tineri şi-ar putea imagina că „holocaustomania“ contemporană este elementulprincipal al vieţii noastre publice nu de la împuşcarea bietului „odios“, nici de la Al Doilea Război Mondial,ci de la… ‚’48 sau… ’84, dacă nu chiar de la Adam şi Eva, cum pretinde Tanti Biserica. De fapt, în ceea ce-opriveşte pe Tanti America cel puţin, la ea acasă, holocaustomania a început în 1978, când postul detembeliziune publică NBC a difuzat foiletonul dramatic intitulat Holocaust. Nu s-au găsit decât grupuri dejidani (declaraţi oficial ca atare sau, oricum, foarte cameleo-vizibili) spre a menţine în UniversitateaNorthwestern (Illinois) interesul studenţesc pentru munca mea pe tema holocaustică, gen de dependenţămutuală care nu se produce şi nu se menţine decât atunci când se întâmplă ceea ce trebuie să seîntâmple.

Pe vremea când am scris această carte exista, probabil, o duzină sau nici măcar atâta de cercetătoriştiinţifici serioşi, pe care îi cunoşteam sau nu, dedicaţi trup şi suflet revizionismului ştiinţific al„Holocaustului“. Între timp, aceşti cercetători ştiinţifici au devenit atât de numeroşi încât nu m-aşîncumeta să întocmesc nici măcar o listă aproximativă. Cât despre cititorii literaturii revizioniste pemarginea „Holocaustului“, aceştia se numără cu milioanele în diversele limbi ale lumii. După cum se ştie,succesele revizionismului istoric au fost încununate cu numeroase omagii. Printre acestea, unul dintre celemai spectaculare este Memorialul Holocaustic de la Washington. În februarie 1992, apelul american pentrufonduri holocaustice, semnat de Miles Lerman, „preşedintele Campaniei naţionale“, cita „revizioniştii“printre cei contra cărora Muzeul avea să îşi îndrepte artileria lui grea, de hârtie creponată. Se ştie cămuzeul în chestie şi-a deschis porţile în aprilie 1993, cu o solemnitate demnă de cauze mai bune, scopullui fiind „respingerea tentativelor revizioniste de a reduce dimensiunea Holocaustului“8. Ca şi cum aceastanu era de ajuns, cea de a 104-a sesiune a Congresului american a votat, fără opoziţie, o rezoluţie centratăexclusiv pe două probleme. Se „deplânge“ revizionismul şi se „aprobă opera vitală întreprinsă de muzeu“9.Ironia destinului istoric face că stupidul muzeu şi altele asemenea sunt monumente care omagiază mai

curând revizionismul istoric al minciunii holocaustice10.

Muzeul în chestiune nu a fost ultimul monument de acest gen. În1996, senatorii jidani Barbara Boxer şi Arlen Specter au înmânat uncec de un milion de dolari realizatorului jidan Steven Spielberg,subvenţie din partea Statului, pentru „Fundaţia de istorie vizuală asupravieţuitorilor Şoah-ului“. Proiectul constă în înregistrarea pebandă video a poveştilor „supravieţuitorilor“ „Şoah-ului“, acesta fiindcuvântul ebraic utilizat în locul celui, demonetizat între timp, şiimpropriu de „Holocaust“. Specter a explicat că milionul de dolari vaservi pentru a face faţă succeselor considerabile ale cercetăriiştiinţifice a istoricilor revizionişti11.

Un alt exemplu este proiectul memorialului holocaustic de la Berlin.Campania publicitară lansată în iulie 2001, destinată a colectafonduri, a evocat şi ea pericolul revizionismului istoric12.

Do you need professional PDFs? Try PDFmyURL!

Printre istoricii revizionişti, cazurile de apostazie sau renegare au fostfoarte rare. Cele mai cunoscute sunt ale personalităţilor publice care,fără să fie cu adevărat cercetători ştiinţifici revizionişti, au făcut în

mod public unele observaţii favorabile acestora. Exemplul cel mai cunoscut datează din 1996 şi l-a avut caprotagonist pe un preot catolic, abatele Pierre. În ciuda rapidităţii cu care acesta a revenit asupracuvintelor favorabile exprimate în favoarea revizioniştilor, vechii lui stăpâni nu i-au iertat niciodată ereziaholocausto-idolatrică13.

Acest episod din foiletonul judiciaro-sionist, pe alocuri sângeros (Garaudy-La Vieille Taupe-LibrăriaRomânească Antitotalitară din Paris), arată terorismul intelectual şi dificultăţile poliţieneşti cu care suntconfruntaţi istoricii şi cercetătorii ştiinţifici revizionişti.

O probă decisivă a succesului istoricilor revizionişti este faptul că, înultimii ani, mai multe ţări europene au adoptat legi care penalizeazăideile revizioniste despre „Holocaust“. Până ce mişcarea de ideirevizionistă a înregistrat succesele din anii ’70 ai secolului trecut,genul acesta de scrieri circula liber în Europa. Ca urmare a legilorscelerate, de tipul Fabius-Gaysot din Franţa, a Ordonanţei 31/2002din România şi a altora de acelaşi tip, europenii de astăzi nu pot luacontact cu mişcarea de idei revizionistă decât prin cărţile tipărite înediţii private, minuscule, hors commerce, respectiv prin versiuniledisponibile pe internet, stocate pe vreun computer aflat la capătulpământului. Motivul fiind clar, a fost sesizat până şi de cei mai candizidintre ultimii „şloimi ai patriei“, grupa mică, de la ultimele grădiniţemultilateral dezvoltate ale epocii ceauşiste. După exempluldemocraţiilor decadente occidentale, regimurile politice din fostelecolonii şi gubernii sovietice, din Europa de Est, vor să împiedice, cuorice preţ, contactul cititorilor cu ideile novatoare, cu Adevărul. Seîncearcă blocarea unui curent de idei prin teroare poliţienească neo-stalinistă. Istoria, însă, nu poate fi oprită în loc. Cine seamănă vântculege furtună.

Plătit cu marginalizarea lor socială, cu libertatea şi chiar cu viaţa, succesul cercetării ştiinţifice a istoricilorrevizionişti este incontestabil. După minciuna şi impostura sovieto-comunistă, monstruoasa minciunăholocaustică este în comă agonizantă. Deşi în agonie, balaurul holocaustic dispune încă de o forţăconsiderabilă. Cât va dura aceasta? Iată o întrebare la care vom căpăta răspuns în anii ce vin.

MULŢUMIRI

Textul acestei lucrări ţine cont de preţioasele sugestii şi critici formulate de un anumit număr depersoane. Bineînţeles, îmi asum, însă, singur şi în totalitate răspunderea pentru eventualele erori de fapteşi de interpretare. De asemenea, doresc să fac faţă singur eventualelor probleme decurgând din reacţiilepe care această carte le-ar putea suscita, motiv pentru care mă abţin să-i numesc – cum s-ar cuveni într-olume normală – pe cei care m-au ajutat.

Do you need professional PDFs? Try PDFmyURL!

În ceea ce priveşte instituţiile, mulţumesc Arhivelor Naţionale ale Statelor Unite, U. S. Army Audio-VisualAgency, Forreign Affairs Document and Reference Center al Departamentului de Stat american(Washington), Muzeului de Stat din Auschwitz

(Panstwowe Museum d’Oswiecim, Polonia), Bibliotecii Universităţii din Chicago şi Center for ResearchLibraries din Chicago.

Doresc să mulţumesc mai ales membrilor personalului Imperial War Museum din Londra, Biroului naţionalal Crucii Roşii olandeze din La Haye şi Bibliotecii Northwestern

University, în special serviciului de împrumuturi interuniversitare din Evanston. Aceste persoane şiinstituţii m-au ajutat în munca mea, deşi nu erau obligate să o facă, fără să

cunoască, bineînţeles, natura exactă a muncii mele de cercetare ştiinţifică.

NOTE

6. Fără a o dovedi, unii afirmă că Jakob Javits, căpitan american ajuns senator, ar fi utilizat acestefotografii în 1944, cerând bombardarea lagărului Auschwitz. (Cf. Scrisorile publicate de săptămânaluljidănesc new-yorkez Forward, 23 febr. 2001, p. 10, şi 6 apr. 2001, p. 16). Dacă afirmaţia este adevărată,fotografiile respective au fost uitate, până ce eu însumi am postulat existenţa lor. Înclin să cred căafirmaţiile din Forward nu sunt veridice.

7. Ernst Gauss (ed.), Disseting the Holocaust : The Growing of „Truth“ and „Memory“, Theses andDissertation Press [PO Box 64], Capshaw [Alabama, 35742, USA], 2000. Este vorba de o versiuneîmbogăţită a unui text publicat iniţial sub titlul Grundlagen für Zeitgeschichte: Ein Handbuch überstrittige Fragen des 20 Jahrhunderts, Grabert, Tübingen, 1994, carte confiscată şi distrusă de cătreautorităţile care deţin puterea în actuala Germanie.

8. Chicago Tribune, 23 aprilie 1993, secţiunea 1, p. 18.

9. Rezoluţia 193 a Senatului american, votată la 9 noiembrie 1995 şi Rezoluţia 316 a CamereiReprezentanţilor, votată la 16 aprilie 1996.

10. Unul dintre cele mai revelatorii detalii este că muzeul, care a înghiţit milioane de dolari şi a făcut omonstruoasă publicitate, nu a reuşit să dea o descriere, măcar, a faimoasei camere de gazare. RobertFaurisson a comentat faptul, relatând picanta sa întâlnire cu Michael Berenbaum, directorul muzeului. Cf.Pas de chambre à gaz nazie à l’Holocaust Memorial Museum de Washington! („Muzeul Memorial dinWashington nu dispune de o cameră de gazare nazistă“, 30 aug. 1994), în Robert Faurisson, Écritsrévisionnistes (1974-1998), Vichy, 1999, vol. IV (1993-1998), pp. 1606-1607.

11. Boston Globe, 24 iulie 1996, p. A6. Spielberg a intrat în „Şoah-business“ (formulă pe tiparul expresieiamericane „There is no business like show business“) prin filmul Lista lui Schindler, care nici el nu ne-aarătat o cameră de gazare. Judecând după scenele filmului şi după alte filme ale cineastului, nu aş atribuiacest eşec eventualei delicateţi sufleteşti a lui Spielberg. Ca om de spectacol, el a înţeles că descriereaunei gazări cu Ziklon B, conform născocirii mincinoase şi posibilităţilor fizice, ar fi prea de oaie, chiar şi

Do you need professional PDFs? Try PDFmyURL!

pentru el. Episodul muncitoarei jidoavce, executate pentru că şi-a depăşit norma de muncă, face partedintre măgăriile standard în astfel de spectacole. O scenă de gazare prezenta riscul de a arăta spectatorilorenormele dificultăţi tehnice ale unei astfel de execuţii, practicată până de curând în multe dintrepenitenciarele americane. Oare de ce a renunţat Justiţia americană la execuţiile prin gazare?

12. New York Times, 18 iulie 2001, p. A6.

13. New York Times, 1 mai 1996, p. A6; Boston Globe, 23 iulie 1996, p. A5.

a. Vezi ARTHUR ROBERT BUTZ, La Mystification du XXe siècle, Ed. La Sfinge, Roma, 2002, pag. 23-33.

(Continuare în episodul următor)

Leave a ReplyYour email address will not be published. Required fields are marked *

Name *

Email *

Website

Comment

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b><blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Posted in Opinii | Tagged Arlen Specter, Barbara Boxer, holocaust, inselatoria, mistificarea, Pius al XII-lea,Steven Spielberg, The Hoax

Do you need professional PDFs? Try PDFmyURL!

Post Comment

Copyright Altermedia © 2013. All Rights Reserved.

Do you need professional PDFs? Try PDFmyURL!