inliniedreapta.nethttp://inliniedreapta.net/dereferinta/astronomie-pentru-poeti-si-capcane-pentru-postmoderni/

Astronomie pentru poeţi şi capcane pentrupostmoderni

Cum nu sunt un apropiat alcomunităţ ii astrof izicienilor, numele lui Trinh XuanThuan nu mi-a spus nimicatunci cînd am văzut uninterviu cu el publicat deFigaro Magazine sub t it lul“Sîntem toţ i pulbere destele”. Am descoperit ,cit ind interviul, o gîndire vie,interesantă, un om deşt iinţă de înalt nivel şi uncredincios budist căruia nu-ie teamă să-şi dezvăluiecredinţa. M-a interesat şiam af lat că Trin XuanThuan e un savant născutîn Vietnam, care a studiatşi s-a format în Franţa, apoi şi-a cont imnuat studiile la Caltech şi şi-a luat doctoratul laPrinceton, cu Lyman Spitzer, părintele telescopului Hubble. Actualmente este cercetător laInst itutul de Astrof izică de la Paris, dar şi profesor la Virginia University, unde predă un cursint itulat Astronomie pentru poeţi. Vestea că va veni la Marsilia pentru Conferinţele Le Figaro m-abucurat, mi-am făcut rezervare la conferinţă, am cumpărat două din cărţ ile sale (Cosmosul şiLotusul şi Dicţ ionarul îndrăgostit al Cerului şi al Stelelor). Numai că exact la ora la caretrebuie să merg la conferinţă am fost anunţat că are loc o expulzare de romi, aşa că mi-amvăzut de plăcerile sinecurei de Consul general! Nu l-am înt îlnit pe Trinh Xuan Thuan, dar am cit itdin cărţ ile sale. Şi vreau să vă împărtăşesc un fragment din Le Cosmos et le Lotus, lesconfesions d’un astrophysicien (Albin Michel, 2011) un eseu, o autobiograf ie spirituală care armerita t radusă şi în româneşte. Am ales f ragmentul care se numeşte Farsa lui Sokal care estedenumită de astrof izician în interviul din Figaro Magazine drept “un act de salubritateintelectuală”:

“ … sînt total opus postmodernişt ilor care pret ind că legile naturii descoperite de oamenii deşt iinţă nu sînt altceva decît construcţ ii sociale şi culturale, că orice teorie şt iinţ if ică estesuspectă pentru că e înţesată, în mod necesar, de rasism, de sexism, de capitalism, de

suspectă pentru că e înţesată, în mod necesar, de rasism, de sexism, de capitalism, decolonialism, de militarism şi de alte isme imaginabile. Acest “relat ivism cultural” neagă oriceposibilitate de a te apropia de adevăr, în orice domeniu. Astfel, în ceea ce priveşte IstoriaStatelor Unite, nu există o istorie a Negrilor, ci o istorie a negrilor în raport cu o istorie alba; nuexistă o istorie a femeilor, ci o istorie feminină în opoziţ ie cu cea masculină etc. În absenţavalorilor universale, singurele avînd drept de cetate ar f i opiniile indivizilor sau ale grupurilor deindivizi şi toate punctele de vedere ar f i valide şi legit ime, chiar dacă sînt ireconciliabile.

Exasperat de aceste teze care au ajuns pînă în domeniul şt iinţei, f izicianul american Alan Sokal,de la New York University, unul din rarii savanți care urmăresc de aproape dezbaterilepostmoderniste asupra naturii şt iinţei (t rebuie să mărturisesc faptul că marea majoritate dintrenoi sîntem prea ocupaţ i cu munca noastră pentru a acorda atenţ ie acestui gen de dezbateriînalt academice), s-a decis să dea o lovitură acestor teorii pentru a le demonstra cît sînt degoale pe dinăuntru. În 1996 apus la cale o farsă sub forma u nui art icol parodic scris în st ilulermet ic pe care-lau postmodernişt ii, şi încărcat de non-sensuri şt iinţ if ice, îngropate în turnuraunor f raze at ît de alambicate încît să pară profunde şi irefutabile pentru un ciitor neiniţ iat . Chiart it lul aert icolului este cît se poate de ameţ itor: “Transgresarea front ierelor: spre o hermeneut icătransformat ivă a gravităţ ii cuant ice”. Sokal a t rimis acest art icol revistei de studii culturale SocialText. Redactorul şef nu a stat pe gînduri şi l-a publicat .

Farsa a fost dezvăluită de Sokal însuşi, într-un al doilea art icol apărut în altă revistă, LinguaFranca, în care a explicat că obiect ivul lui a fost să denunţe lipsa de rigoare intelectuală aanumitor cercetători din şt iinţele umane şi a unor f ilozof i propovăduitori ai relat ivismului cultural.Cu intenţ ia de a-i seduce pe cit itori şi de a obţ ine o poziţ ie de autoritate graţ ie prest igiuluişt iinţei, cu alte cuvinte, pentru a da semen exterioare de şt iinţ if icitate, aceşt i cercetători şigînditori abuzează de concepte şt iinţ if ice, de imagini şi de metafore împrumutate din şt iinţele“pure”, f izică sau matematică, cu care-şi susţ in discursul. Din nefericire, în marea majoritate acazurilor, aceste concepte sînt prost mînuite şi asimilate, în aşa fel încît , importate în altedomenii –şt iinţele umaniste– şi ut ilizate într-un context total diferit , conduc adesea lacontrasensurile şt iinţ if ice cele mai grosolane, care întunecă în loc să ilumineze discursul. Ast fel,relat ivitatea, mecanica cuant ică, teoria haosului sau Teorema lui Godel sînt aesea citate depostmodernişt i ca avînd implicaţ ii polit ice, sociale şi culturale profunde. În art icolul său, Sokal adat f rîu liber spiritului parodic, cit îndu-i, în t recere, pe Jacques Derrida despre relat ivitate,Jacques Lacan despre topologie şi logică, sau pe Gilles Deleuze despre teoria haosului. Potrivitautorului, textul lui era înţesat de non-sens, dar editorii de la Social Text au publicat acestart icol de f izică cuant ică fără să se ostenească să ceară avizul vreunui specialist , numai pentrucă suna bine şi era în accord cu prejudecăţ ile lor ideologice. Art icolul începea într-adevăr cu unadevărat credo al postmodernişt ilor: “Există un număr de oameni de ştiinţă, mai ales fizicieni,care continua să respingă noţiunea potrivit căreia disciplinele de critică culturală şi socială arputea să contribuie cît de cît la cercetarea lor, altfel decît într-o manieră foarte indirectă…Dimpotrivă, aceştia persistă să rămînă ataşaţi dogmei impuse de Epoca Luminilor asupra gîndiriiintelectuale occidentale, care poate fi rezumată astfel: există o lume exterioară, ale căreiproprietăţi sînt independente de fiinţa umană,. Şi, de fapt, de toată umanitatea; aceste proprietăţisînt codate în legi fizice “eterne”; oamenii pot dobîndi o cunoaştere slabă, imperfectă şi

provizorie, a acestor legi aplicînd procedure “obiective” şi reguli epistemologice prescrise deaceea ce se numeşte “metoda ştiinţifică.” (Trinh Xuan Thuan)