Infiintarea unei plantatii de mar in sistem intensiv

1 February 2011, actualizat la: 4:38 am | Publicat in: pomicultura | Scris de: redactie

Plantatiile pomicole comerciale au ca scop obtinerea unor productii mari, destinate comercializarii în diferite forme. Acest tip de plantatie cuprinde 1-3 specii, cu un numar redus de soiuri, care permite o eficienta sporita a tehnologiilor de îngrijire. Plantatiile confierciale pot fi realizate în sistem superintensiv (cu peste 1250 pomi/ha, pomii altoiti pe portaltoi de vigoare mica si foarte mica), sistem intensiv (cu 400-1250 pomi/ha, pomi altoiti pe portaltoi de vigoare mijlocie si mica) si mai putin în sistem clasic.

Alegerea locului pentru livada

Alegerea locului pentru o viitoare plantatie pomicola se face în functie de factorii naturali si social-economici. Temperatura trebuie sa fie corespunzatoare din punct de vedere al mediei anuale, a minimelor si maximelor absolute, suma gradelor de temperatura. Precipitatiile trebuie sa satisfaca speciile care vor fi cultivate. Soiurile altoite pe portaltoi de vigoare mica au nevoie de irigare, deoarece acestea nu pot rezista la seceta prelungita. Lumina este foarte importanta atat pentru speciile iubitoare de caldura: nuc, cires, cais, piersic, migdal, dar si pentru cele mai putin pretentioase cum sunt arbustii fructiferi, care sufera în conditii de iluminare insuficienta.

Solul. Speciile pomicole reusesc bine pe soluri usoare, fertile cu pH-ul cuprins între 5,6-7,8, cu panza de apa freatica la suprafata. Relieful are o mare influenta asupra alegerii locului pentru livada. Panta terenului se recomanda sa fie în jur de 6-15%, adica terenuri care sa nu necesite amenajari speciale. Expozitia terenului se alege în-functie de specie si altitudine. Cele mai bune expozitii sunt cele sudice, estice si vestice. In zonele sudice, plantatiile pot fi înfiintate si pe versanti nordici. Adaposturile fata de vanturi sunt obligatorii pentru mar, par, gutui, prun, care sunt sensibile la curentii de aer.

Vecinatatile. Plantatia trebuie sa fie amplasata la distanta mare de paduri, de unde pot veni insecte si animale daunatoare (iepuri, caprioare, cerbi). De asemenea trebuie amplasate departe de rauri sau alte întinderi mari de apa care pot face sa creasca hidroscopicitatea, în cazul raurilor, sa formeaza curenti de aer rece si brume.

Vegetatia naturala. Prezenta speciilor pomicole spontane indica un mediu favorabil unei culturi pomicole. în zona stejarului si fagului, pomi fructiferi gasesc conditii favorabile de cultura. în zonele coniferelor, friguroase si în zonele plopului sau salciei, umede, nu se vor amplasa culturi pomicole.

Factorii social-economici de care pomicultorul trebuie sa tina cont sunt:

- apropierea de piete de desfacere interne sau posibilitatea unei desfaceri externe;- asigurarea fortei de munca în tot timpul anului, ieftina;- asigurarea cailor de acces, accesibile tot timpul anului;- lucrarile de îmbunatatiri funciare sa fie putine, iar valoarea lor sa fie mica;

- posibilitatile de aductiune a apei pentru irigare si tratamente fitosanitare, sa fie eficiente din punct de vedere financiar;- distanta corespunzatoare de sursele de poluare care pot afecta calitatea fructelor, impuse de normele sanitare;- asigurarea unui parc de masini, dotat corespunzator, gata în orice moment pentru interventii.

Alegerea soiurilor si portaltoilor

Pe plan mondial sortimentul la mar este foarte bogat fiind apreciat la 10 – 12.000 de soiuri. Paradoxal, din aceste numar mare, productia utilizeaza cateva soiuri foarte valoroase si de larga circulatie internationala. Cele mai raspandite soiuri sunt: Golden Delicious si mutantele sale, Red Delicious si mutantele sale, Frumusetea Romei, Cox Orange Pepin, Belle de Boskoop, Jonathan, Mc Intosh, Granny Smith, Reinette de Canada, Gravenstein, Spartan, Morgenduft, etc.

Începand indeosebi din anii 90 se promoveaza soiurile bicolore sau rosii intens dintre care mai importante sunt: Elstar, Idared, Royal Gala, Braeburn, Gloster 69, Mutsu, Fuji, Pink Lady, etc. Important este faptul ca, la majoritatea soiurilor au fost identificate clone foarte valoroase care se deosebesc radical de soiul mama prin culoare, aroma, gust, precocitate, astfel încat unele dintre acestea pot fi considerate soiuri noi, ca de exemplu Ionagored, Ionica care provin din soiul Ionagold. O noutate importanta a sortimentului o constituie obtinerea soiurilor rezistente la boli (rapan, fainare, arsura bacteriana).

Sortimentul de perspectiva trebuie sa corespunda la cateva puncte:

- extinderea soiurilor rezistente la rapan, care satisfac pe fermierii decapitalizati si cu posibilitati financiare reduse. Dintre acestea mai valoroase s-au dovedit: Generos, Florina, Pionier, Voinea, Romus 2, Romus 3, Prima, Liberty, etc. Fructele acestor soiuri pot fi vandute ca fructe ecologice datorita numarului mic de tratamente efectuate;- alinierea la sortimentul mondial si mai ales la cel european, pentru a deveni competitivi în conjunctura integrarii europene spre a putea participa la export în conditii egale cu partenerii externi. Acest lucru necesita înmultirea soiurilor: Elstar, Idared, Ionagold, Ionagored, Braeburn, Gala, clone de Golden Delicious, Fuji, Mutsu, etc.

Portaltoii marului

Marul se altoieste numai pe mar, care poate fi provenit din seminte (portaltoi generativ) sau înmultit prin marcotaj, eventual butasi (portaltoi vegetativ). În ultimii 15-20 de ani în practica se utilizeaza aproape exclusiv numai portaltoii vegetativi. Portaltoii generativi se obtin din semintele anumitor soiuri locale care au o buna adaptabilitate ecologica, si care se numesc portaltoii franc: P.F. Patul, P.F. Viesti, P.F.Cretesc, P.F. Trotuse P.F. Bistrita 50, etc. Portaltoii franc imprima pomilor o vigoare foarte mare (8-10m înaltime si diametrul coroanei), intrare tarzie pe rod, neuniformitate genetica între indivizi, longevitate prea mare. Unele avantaje ca: rezistenta la ger, seceta, vant etc, nu conpenseaza dezavantajele, de aceea acesti portaltoi sunt aproape ignorati.

Portaltoii vegetativi s-au obtinut din specia Malus pumilla varietatile praecox (dusenul) si paradisiaca (paradisul). Primele cercetari au fost facute în Anglia la Stati jnea East Mailing, unde s-au obtinut primii 16 portaltoi vegetativi botazati seria E.M. l-XVI, cu diferite trepte de vigoare si de precocitate. Cercetarile au continuat la Institutul John Innes din Marton pentru a obtine portaltoi rezistenti Ia paduchele lanos. Acesti portaltoi au fost botezasi M.M. (Marton Mailing) si diferite numere arabe: 104, 106, 109/111. Ulterior denumirea s-a redus la un singur M., urmat de cifra romana sau araba care îl caracterizeaza. Cercetarile au continuat în Franta, Suedia , inclusiv în Romania la Statiunile: Geoagiu, Voinesti, Bistrita, I.C.P. Pitesti – Maracineni.

în functie de vigoarea, precocitatea, productivitatea si alte caracteristici biologice pe cure le imprima soiurilor altoite, portaltoii vegetativi se clasifica în 6 grupe, de la vigoare foarte mare, compatibila cu francul, pana la o vigoare foarte mica (2,0-2,5m). Aceasta clasificare are o importanta mai mult istorica (teoretica), întrucat în ultimii 10-15 ani se utilizeaza numai portaltoi de vigoare mica, foarte mica, eventual submijlocie.

Portaltoii cu vigoare foarte mare: sunt reprezentati de portaltoii franc (Cretesc, Calugaresc, Viesti, Trotuse, Patul) precum si de portaltoii vegetativi M 16, M 25 si A2.

Soiurile altoite pe acesti portaltoi realizeaza înaltimi de 8-9 m, diametrul coroanei de 6-8 m, intra pe rod dupa 5-8 ani în functie de soi, dau productii maxime dupa 10-12 ani, sunt rezistenti, traiesc 40-60 ani, înradacineaza abundent si profund, rezista la ger, la seceta si dezradacinare. Din aceasta grupa în zonele montane ale tarii noastre se mai justifica mentinerea francului si a portaltoiului vegetativ A2.

Portaltoi cu vigoare mare sunt: M11, M 109

Acesti portaltoi au înradacinare buna M 11 sau satisfacatoare MM 109, pomii înregistreaza 5-6 m înaltime si diametru; intra pe rod dupa 5-6 ani si dau productia maxima dupa 8-10 ani. Din aceasta grupa se utilizeaza putin MM 109.

Portaltoii cu vigoare supramijlocie M 2 si MM 111. Portaltoii din aceasta grupa au înradacinare corespunzatoare, se înmultesc prin marcotaj vertical. Soiurile altoite pe acesti portaltoi realizeaza înaltimi de 5-6 m, intra pe rod dupa 3-5 ani de la plantare. Se utilizeaza putin în practica.

Portaltoii cu vigoare mijlocie M 4, MM 104, imprima pomilor vigoare mijlocie 4-5 m în înaltime si diametru, înradacinare mijlocie 0,5-0,8 m, intrare pe rod dupa 3-4 ani, iar longevitatea în jur de 30 ani. Acesti portaltoi au fost majoritari în anii 1970-1980 pentru plantatiile dirijate sub forma de palmeta etajata, cu distantele de plantare de 4 x 3-4 m.

Portaltoii de vigoare submijlocie M 7, MM 106 au înradacinare buna (mai ales MM 106) pomii intra pe rod la 3-4 ani dupa plantare, traiesc 25-30 ani. Aceasta grupa este mult utilizata în Romania (îndeosebi MM 106) pentru livezi intensive, cu densitate mare 4 x 2 m sau superintensive 3,5-4,00 x 1,5 m.

Portaltoii de vigoare mica si foarte mica: M 26, M 9, M 9 A, Cepilland 1 si 2; M 27. Acesti portaltoi imprima o vigoare mica, (M 26) si foarte mica îndeosebi M 27. Au înradacinare slaba, trasanta (ceva mai buna M 26 si Cepilland), radacinile sunt casante, sensibile la ger si seceta. Pomii ating înaltimi de 2,0-2,5 m, intra pe rod la 1-2 ani de la plantare si traiesc 15-20 ani. Livezile înfiintate pe acesti portaltoi trebuiesc prevazute cu sistem de irigare si de sustinere, deci investitii mari, motiv pentru care în tara noastra nu sunt înca extinsi. Cei mai utilizati portaltoi vegetativi în Romania sunt MM 106, M 4, M 7 si M 26, ultimul pentru livezile superintensive. Pe langa acesti portaltoi, în Romania, au fost omologati portaltoii G 21 si Voinesti 2, cu vigoare similara sau ceva mai mica decat M 9.

Organizarea si amenajarea terenului

Defrisarea culturii precedente sau a vegetatiei lemnoase sau arbustive este obligatorie. Defrisarea se poate face cu buldozere si extractoare de cioate, în asa fel încat terenul sa fie curat de orice rest lemnos, care poate forma un focar de infectie.

Nivelarea terenului este necesara pentru eliminarea denivelarilor care favorizeaza retinerea apei si pentru a crea conditii pentru mai tarziu, cand terenul va fi irigat. Aceasta lucrare se face cu 1-2 ani înainte de plantare fara însa a afecta stratul de humus.

Repausul solului. Se recomanda ca dupa desfiintarea unei culturi, terenul trebuie sa ramana în repaus 3-4 ani, timp în care sa fie cultivate plante erbacee, anuale sau perene. Dupa piersic, perioada de repaus va fi mai mare. în cazul succesiunii samantoase-samburoase sau invers, perioada de repaus poate scadea sau poate fi eliminata.

Fertilizarea terenului. Fiind culturi care se întind pe perioade mari de timp (zeci de ani), fertilizarea înainte de plantare este obligatorie. Dozele de îngrasaminte se aplicarîn functie de fertilitatea naturala a terenului si de sistemul de cultura adoptat! Dozele orientative sunt de 40-60 t/ha gunoi de grajd, 100-300kg P205/ha, 100-300 kg K20/ha. Fosforul si potasiul se aplica înainte de desfundare,iar gunoiul de grajd dupa desfundare.Pentru corectarea aciditatii solului se administreaza 5-10 t/ha carbonat de calciu.

Desfundarea terenului se face la adancimea de 60-80 cm si este conditia principala de reusita a unei plantatii deoarece solul se mobilizeaza se aeriseste,incorporeaza bine ingrasamintele,activeaza microorganismele.In cazul solurilor cu un strat fertil subtire se recomanda o scarificare urmata de o aratura de 35-40 cm.In gradinile familiale terenul se poate pregati doar prin saparea unor gropi mari(1,0m×0,8m) in care pomii sa gaseasca conditii bune de dezvoltare in primii ani de viata.

Pregatirea terenului

Pregatirea terenului se face prin defrisare, nivelare, fertilizare „substantiala” si mobilizare adanca prin desfundare la 60 cm. In cazul in care marul urmeaza dupa mar,par sau gutui,se impune o pauza de 3-5 ani.Intervalul amintit poate fi redus la 2-3 ani daca

defrisarea se face cu atentie si apoi urmeaza cultivarea terenului cu leguminoase si ierburi perene,plus o fertilizare abundenta cu gunoi de grajd.

Fertilizarea minerala presupune aplicarea inainte de desfundare a 120-150 kg s.a.P2O5/ha,100-150 kg s.a.K2O/ha,amendamente calcaroase pe solurile cu pH sub 5,5. Pentru livezile intensive pregatirea minutioasa a solului si fertilizarea sunt hotaratoare pentru reusita culturii.

Producerea materialului saditor se face in pepiniere dupa tehnologia obisnuita cu unele sublinieri:

- in campul I se altoiesc mai intai portaltoii vegetativi de vigoare slaba,apoi cei de vigoare mijlocie si in final portaltoii franc;- in campul II altoii cresc lent de aceea necesita fertilizare suplimentara pentru a realiza cresteri viguroase si formarea de anticipati care grabesc formarea coroanei.Pomii trebuiesc sa fie destul de vigurosi si cu radacini sanatoase pentru a realiza o buna prindere si demarare rapida in crestere.

In unele cazuri se pot planta la locul definitiv (in livada) portaltoii care se vor altoi pe loc sau se vor planta portaltoii altoiti la masa.Aceasta metoda face insemnate economii la plantare(se planteaza in acest caz cu plantatorul)si la achizitionarea materialului saditor dar intarzie intrarea pe rod cu 1-2 ani. La mar se infiinteaza numai plantatii intensive si superintensive care produc fructe incepand din anul al II-lea de la plantare.

Stabilirea distantelor de plantare si pichetare

Distantele de plantare se stabilesc în functie de urmatorii factori: vigoarea speciei, a soiului si a portaltoiului; sistemul de livada si de coroana; fertilitatea solului; regimul de precipitatii s.a. In general, ca regula, se poate spune ca cu cat vigoarea este mai mare, se va planta mai rar. De asemenea, cu cat terenul este mai fertil si zona mai bogata în precipitatii se va planta mai rar, deoarece pomii cresc viguros.

Daca pomii sunt plantati prea desi, se umbresc reciproc, ceea ce duce la dereglari în viata lor. Daca pomii sunt plantati prea rar, nu se realizeaza volum suficient de coroana la ha, conversia luminii este mica, productia insuficienta.

Pichetarea

Lucrarea este relativ grea, deoarece necesita atentie, precizie si nu în ultimul rand, o constiinciozitate deosebita. Pentru realizarea ei avem nevoie de o serie de instrumente si materiale specifice: teodolite, echere topografice, mire, panglici de otel, fise, jaloane, tarusi de întindere, picheti, topoare, sarme gradate la distantele dintre randuri si dintre pomi pe rand. Lucrarea are trei etape: parcelarea, încadrarea terenului, pichetarea propriu-zisa.

Parcelarea este împartirea terenului în unitati teritoriale: parcele si tarlale. Marimea si orientarea parcelei se face în functie de forma de relief, sistemul de cultura. Forma cea mai corespunzatoare a parcelei este cea dreptunghiulara. Suprafata parcelelor difera în functie de relief. Parcelele se orienteaza cu lungimea pe directia curbelor de nivel, fiecare dintre ele trebuind sa aiba portiuni de teren cu aceeasi panta, sau cu diferente foarte mici.

Incadrarea terenului. Pe marginea runga a parcelei se alege o dreapta AB, care constituie baza de pornire a pichetajului. Lungimea dreptei AB trebuie sa fie un multiplu al distantei dintre pomi pe rand. Din punctele A si B se vor ridica doua perpendiculare AC si BD, cu ajutorul teodolitului, egale ca lungime. Daca teodolitele lipsesc, se folosesc metode mai simple: metoda arcelor de cerc, metoda triunghiului dreptunghic. în general, lungimea laturilor AC sau BD; -este mai mica decat lungimea AB si este un multiplu al intervalului dintre randuri. Daca latura CD, nou formata este egala ca lungime cu AB, cu alte cuvinte, daca dreptunghiul sau alta forma geometrica astfel formata, s-a închis perfect înseamna ca s-a lucrat corect. în caz contrar, lucrarea se reface, pana la obtinerea situatiei de mai sus.

Pichetarea propriu-zisa. Reprezinta marcarea locului de plantare a pomilor, în interiorul parcelei. Laturile AC si BD se împart la distantele corespunzatoare dintre randuri si se marcheaza cu ajutorul pichetilor care vor ramane si dupa saparea gropilor si dupa repichetare, pana la terminarea lucrarii de plantare. Latura AB va constitui randul numarul 1. Celelalte se vor marca la o distanta corespunzatoare, în functie de primul rand.

In cele mai multe cazuri, panglica este mai scurta decat lungimea parcelei, în acest caz se vor trasa drepte suplimentare A1 C1; A2, C2 Fixarea locului fiecarui pom în parte se face cu ajutorul unei sarme marcate. Aceasta se întinde între pichetii de baza, de pe laturile AC si BD. Distanta dintre ultimii picheti care marcheaza randul si marginea parcelei trebuie sa fie 1/2 din distanta dintre doi pomi consecutivi la fel ca si distanta dintre randurile din marginea parcelei Operatia de întindere a sarmei continua pana la pichetarea ultimului rand.

Plantarea pomilor

Perioada optima de plantare este toamna, dupa caderea frunzelor si pana la venirea gerurilor. Plantarea de primavara da rezultate bune cu cat se face mai devreme. Daca plantarea se face toamna, între radacini si sol se stabileste un contact bun, ranile se cicatrizeaza mai usor si încep procesele de rizogeneza, care duc la formarea a noi radacini, pana în primavara. Daca plantarea se face primavara, se începe cu speciile care dezmuguresc mai repede: cais, piersic, visin, prun, par si arbustii fructiferi.

Inainte de plantare pomii sunt supusi unor operatiuni obligatorii

Controlul viabilitatii si a sanatatii. Pomii sanatosi au scoarta turgescenta, tesuturile sanatoase de culoare caracteristica, uniforma,.sectiunea prin radacina este alba cu miros placut.

Fasonarea radacinilor se face pentru împrospatarea sectiunii la radacinile de schelet mai groase de 3-4 mm, scurtarea radacinilor cu diametrul între 4 mm si 10 mm. Radacinile fibroase se taie scurt. Ţinand cont ca prinderea se face pe baza radacinilor groase, de schelet, acestea se lasa cat mai lungi, daca nu sunt ranite, în caz contrar acestea se fasoneaza deasupra ranii.

Mocirlirea radacinilor consta în scufundarea repetata a radacinilor pomilor într-un amestec alcatuit din parti egale de balega proaspata de vita, pamant de telina si apa. Acest amestec asigura în primele faze de dupa plantare un contact bun cu solul, asigura o buna cicatrizare a ranilor si substante nutritive. Mocirlirea este obligatorie la toate plantele si cele din toamna si cele din primavara. Pomii se vor planta imediat dupa mocirlire, ca mocirla sa nu se usuce pe radacini.

Pentru livezile intensive, pe terenul pregatit asa cum s-a aratat, se sapa gropi de 30cm x 30cm x 30cm, fiecare dimensiune putand fi marita cu pana la 10 cm, în functie de vigoarea pomului. Plantarea se face cu ajutorul cablurilor marcate sau cu scandura de plantare. Pomii se planteaza în asa fel încat punctul de altoire sa ramana la nivelul solului, dupa plantare.

Anterior plantarii, dupa stabilirea adancimii de plantare, pe fundul gropii se face un mic musuroi din pamant reavan, pe care se aseaza pomul. Un muncitor tine de pom, iar altul trage pamant în groapa în asa fel încat acesta sa patrunda bine printre radacinile pomului, dupa care se calca bine. în continuare se pune în gropi, 10-15 kg mranita si se acopera total cu pamant, care este bine tasat cu piciorul. Daca pamantul este uscat, se uda cu 5-8 I apa. La sfarsit se face un mic musuroi în jurul pomului. Daca pamantul este prea umed, nu se planteaza pomii,deoarece exista pericolul tasarii solului, ceea ce împiedica dezvoltarea radacinilor.

Lucrarea de repichetare consta în amplasarea tutorilor în groapa, în functie de schema de pichetaj, cu ajutorul scandurii de plantare sau a cablurilor marcate.plantare, cu 2/3 din pamantul scos din primul strat, bogat în humus.

Plantarea propriu-zisa se face în acelasi mod ca în cazul precedent.

Udarile dupa plantare se fac în functie de precipitatiile din zona, dar în general se dau la 3-4 saptamani,1-2 galeti cu apa. Pentru udare se desfac musuroaiele se uda dupa care se refac.

In timpul verii solul din vecinatatea pomului se mulceste cu paie, pleava, frunze, rumegus.

Intretinerea plantatiei

Taierile sunt operatiuni chirurgicale si nechirurgicale prin care se modifica pozitia relativa a ramurilor în coroana si a mugurilor pe ramuri. Altfel spus taierile trebuie sa stimuleze functiile pomului slab manifestate si sa le tempereze pe cele manifestate intens.

Operatiuni tehnice utilizate la taierea pomilor:- chirurgicale – de taiere cu foarfeca fierastraul;- nechirurgicale – cand nu se fac taieri si se modifica pozitia ramurilor. Dupa importanta taierile se clasifica în principale – care au efect mare în dirijarea cresterii si rodirii si secundare – cu efect mai mic în procesul respectiv. De obicei acestea se executa mai rar.

Taierea de formare debuteaza în scoala de pomi si se continua în livada pe parcursul a 3-4 ani.

Sistemele de coroana au evoluat, de Ia cele cu volum mare, specifice livezilor clasice, la cele cu volum mic, aplatizate, specifice livezilor superintensive. Sistemul de coroana, adaptat într-o livada, depinde de sistemul de cultura, de vigoarea portaltoiului si a soiului, de particularitatile morfologice ale pomului.

Principii de formare a coroanei:- se promoveaza sisteme de coroana care sa respecte particularitatile biologice ale soiului respectiv;- operatiunile în uscat si cele în verde, sunt combinate pentru a îndeparta cat mai putina biomasa, ceea ce are ca urmare obtinerea unui sistem de coroana în scurt timp;- elementele de schelet formate vor fi plasate Ia distante si sub unghiuri regulamentare între ele;- ramurile de schelet trebuie garnisite cu ramuri de semischelet cu distante intre ele de 25-30 cm iar acestea cu ramuri de rod la 10-15 cm intre ele;- trunchiul sa nu depaseasca 40-60 cm iar pomii sa nu depaseasca in inaltime 3,5 si 2,5 in livezile intensive

Taierile de formare presupun urmatoarele faze succesive:- provocarea ramificarii care se face prin ciupire sau scurtare in uscat;- alegerea ramificatiilor care se executa in perioada de vegetatie cand lastarii au 25-30 cm.Dintre acestea se aleg viitoarele sarpante si subsarpante luandu-se in consideratie distantele si unghiurile de ramificare specifice sistemului de coroana ales;- conducerea ramificatiilor prin care acestea se conduc se dirijeaza in functie de specificul fiecarui sistem de coroana.Altfel spus se respecta echilibrul orizontal(prin formarea unor unghiuri de deschidere egale) si echilibrul vertical(prin subordonarea ramurilor de ordinul I fata de ax cu 25-30 cm si a ramurilor de ordinul II fata de precedentele cu 15-20 cm).

Intretinerea si lucrarile solului in plantatiile pomicole

In plantatiile pomicole solul se mentine in diferite sisteme de cultivatie in asa fel incat pomii sa nu fie concurati. Practicarea unui sistem adecvat de intretinere a solului se face in functie de:zona,precipitatii,textura solului,specie,soi,portaltoi.

Ogorul negru

Acest sistem mentine solul dintre randuri si pe randuri de pomi afanat si curat de buruieni prin lucrari repetate:doua araturi primavara si toamna,si 4-6 lucrari cu freza. In functie de

specie portaltoi si textura solului araturile sunt intre 10-20 cm.Lucrarile cu freza se fac la 6-8 cm.

avantaje:- inmagazinarea in sol a unei cantitati mari de apa;- favorizarea respiratiei si a proceselor biochimice- combaterea bolilor si daunatorilor;- poluarea slaba a solului.

dezavantaje:- intensificarea proceselor de eroziune;- scaderea rezistentei pomilor la ger;- limitarea accesului masinilor pentru executarea tratamentelor;- fructele cresc mari nu au gust,greutate si caracteristicile soiului respectiv;- este costisitor.

Ogorul erbicidat

Prin acest sistem, solul este mentinut curat de buruieni cu ajutorul erbicidelor, fara a exclude total anumite lucrari ale solului. Erbicidele se împart în mai multe categorii:

Erbicide preemergente, se aplica de regula primavara sau toamna, pe buruienile anuale. Triazinele sunt bine suportate de mar si par si mai putin de samburoase, în special prunul si caisul. Pomii tineri si arbustii suporta mai greu triazinele, datorita sistemului radicuiar mai putin dezvoltat. Dintre erbicidele triazinice, cele mai recomandate în pomicultura sunt cele pe baza de simazin si atrazin.Erbicide postmergente se aplica pe buruieni tinere si se absorb prin frunze. Aceste erbicide pot fi de contact si sistemice.Erbicidele de contact actioneaza asupra partilor vegetative si le distrug în 7-15 zile, dar acestea se refac în decurs de o luna.Erbicidele sistemice patrund în corpul plantei, deregleaza metabolismul acesteia si îi provoaca moartea. Sunt foarte indicate pentru buruienile perene.

Toate erbicidele vor fi aplicate conform instructiunilor de utilizare, pentru fiecare specie pomicola. Adaptarea acestui sistem de întretinere, înlatura tasarea solului, dar provoaca un grad mare de poluare, comparativ cu sistemul precedent. Cercetarile în domeniu, efectuate în tara si în strainatate arata ca erbicidele aplicate corespunzator, prezinta o etapa agrotehnica necesara, pentru mentinerea solului curat de buruieni, în special pe randul de pomi.

Ogorul combinat

Acest sistem de întretinere îmbina elemente de tehnologie de la sistemele de întretinere prezentate anterior. în acest fel avantajele ambelor sisteme de întretinere se întalnesc aici: putin poluant, mentine structura solului, este ieftin. Prin ogorul combinat intervalul dintre randuri se mentine lucrat sau înierbat, iar pe randurile de pomi, se erbicideaza.

Culturile intercalate

Este un sistem de întretinere a solului în plantatiile pomicole, mai ales în cele tinere si consta în cultivarea între randurile de pomi a unor plante agricole, care prin talia si particularitatile lor biologice nu concureaza pomii în absorbtia elementelor nutritive si a apei, în special în perioadele critice ale ciclului anual.

Sunt recomandate plante cu înradacinare slaba: cartoful, fasolea, mazarea, ceapa, radacinoasele, castravetii, pepenii, trifoiul. Nu sunt recomandate cerealele paioase, porumbul, floarea-soarelui, lucerna. La calculul normelor de ingrasaminte si apa pentru plantatia respectiva se ia in calcul si aceste culturi intercalate.

Înierbarea între randuri se face în anul 3-4 dupa ce coroana pomilor s-a format. Consta în însamantarea unor amestecuri de graminee pe intervalul dintre randuri, urmat de cosirea repetata de 2 – 4 ori în cursul vegetatiei si lasarea ca mulci a masei vegetale rezultate. Se recomanda în zonele cu precipitatii abundente si presupune folosirea unor cantitati sporite de îngrasaminte.

Fertilizarea plantatiilor pomicole

Fertilizarea plantatiilor de mar constituie una dintre verigile culturale cu consecinte importante asupra cantitatii si calitatii productiei de mere. Este necesar ca ea sa se aplice diferentiat dupa varsta pomilor, potentialul productiv, încarcatura de rod si tipul solului pe care este amplasata plantatia.

Cercetarile arata ca, la mar, consumul de elemente pentru producerea a 40 t fructe la hectar este de aproximativ 95 kg azot, 40 kg fosfor, 12 kg potasiu, 26 kg calciu si 29 kg magneziu.

Anual este necesar sa se refaca fertilitatea solului prin aplicarea de îngrasaminte în doze care sa suplineasca cantitatile consumate. In functie de varsta pomilor se recomanda sa se aplice urmatoarele doze de îngrasaminte chimice:

- în anul I – 100 kg/ha azotat de amoniu, 120 kg/ha superfosfat si 80 kg/ha sare potasica.

- în anul II – 200 kg/ha azotat de amoniu, 250 kg/ha superfosfat si 160 kg/ha sare potasica.

- în anul III – IV si urmatorii – 300 kg/ha azotat, 250 – 300 kg/ha superfosfat si 250 – 300 kg/ha sare potasica.

Aplicarea îngrasamintelor chimice se face numai pe randul de pomi, pe o banda de circa un metru de o parte si alta a acestuia. Acolo unde solurile sunt sarace în humus, deci exista o fertilitate naturala slaba, se intervine cu aplicarea periodica, odata la 2-3 ani, a cate 40-50 t/ha gunoi de grajd si eventual si 5-6 t/ha amendamente calcaroase, la nevoie.

Superfosfatul, sarea potasica, gunoiul de grajd si amendamentele plus o treime din doza de azotat se aplica toamna si se încorporeaza în sol odata cu aratura, iar restul îngrasamintelor azotoase se aplica primavara în perioada legarii fructelor.

Metode de aplicare a îngrasamintelor

Ingrasamintele pot fi aplicate radicular sau extraradicular, pe partile aeriene ale plantei. La randul ei fertilizarea se poate face pe întreaga suprafata sau doar în zona radacinilor.

Fertilizarea pe întreaga suprafata este utilizata în livezile pe rod unde radacinile ocupa aproape tot spatiul dintre randurile de pomi. îngrasamintele organice se administreaza cu MIG iar cele chimice cu MA, dupa care se încorporeaza prin aratura.

Fertilizarea locala se face în special la pomii tineri, cu sistemul radicular mai putin dezvoltat, si consta în aplicarea îngrasamintelor în zonele unde acestea se gasesc în numar mare.

Fertilizarea extraradiculara se bazeaza pe proprietatea plantelor de a absorbi substante nutritive si cu ajutorul organelor verzi.

Aceasta metoda de fertilizare este utilizata atunci cand solul este uscat si absorbtia radiculara este slaba. De asemenea, este recomandata pe solurile nisipoase si pe solurile reci.

Fertilizarea extraradiculara este foarte eficienta la aplicarea microelementelor, care nu poate fi eficienta, decat prin aceasta metoda.

La aceasta fertilizare se folosesc concentratii slabe de îngrasaminte 1 chimice cu micro- si macroelemente.

Prima fertilizare se face dupa caderea petalelor. A doua fertilizare se face la începutul cresterii fructelor, cand sunt necesare cantitati mari de îngrasaminte chimice. în continuare se mai fac fertilizari la 2-3 saptamani, pana la intrarea fructelor în parga.

Aceste fertilizari se pot face concomitent cu aplicarea pesticidelor, majoritatea elementelor chimice fiind compatibile cu acestea.

Irigarea constituie de asemenea un factor limitativ al cultivarii pomilor, avand un rol hotarator în zonele cu precipitatii sub 500 mm si chiar 600 mm anual. Prin irigare se urmareste mentinerea umiditatii necesare desfasurarii în conditii optime a fiecarei fenofaze. Pentru aceasta, se recomanda aplicarea în functie de tipul de sol si a indicilor hidrofizici ai acestuia, a 2-3 udari cu 300-500 mc apa la hectar, mai ales în perioada iunie-august cand cerintele de consum ale pomilor sunt maxime. Dintre metodele de irigare cunoscute, cele mai corespunzatoare pentru livezi s-au dovedit cele prin brazde si cu microjet sau prin picurare.

Combaterea integrata a bolilor si daunatorilor

Cultura marului necesita un numar mare de tratamente fitosanitare ca urmare a atacului succesiv sau concomitent al unor patogeni si daunatori specifici sau nespecifici. Costul tratamentelor este foarte ridicat si reprezinta aproape 50% din cheltuielile anuale necesare culturii. Pe de alta parte si pagubele generate de atacul patogenilor si daunatorilor reprezinta peste 50% din recolta, uneori cand nu se aplica tratamente productia fiind complet compromisa atat cantitativ cat si calitativ.

Folosirea combaterii integrate a bolilor si daunatorilor la mar, a dus la reducerea cu 20% a consumului de fungicide si cu 30% a celui de insecticide, iar la acaricide pana la 70%.

Aplicarea luptei integrate a redus numarul de tratamente cu insecticide si acaricide, astfel ca în plantatiile cu soiuri clasice se recomanda 10-12 tratamente, dintre care 7-9 cu fungicide, iar restul cu insecticide, inclusiv acaricide. Prin largirea conceptului si strategiei de lupta integrata la mar, odata cu introducerea soiurilor rezistente la rapan s-a redus la jumatate numarul stropirilor (7-8 anual), eliminandu-se fungicidele. Emiterea buletinelor de avertizare si largirea bazei informationale în teritoriu, direct la producatori, asigura efectuarea tratamentelor fitosanitare numai în perioade optime si legate de pragul economic de daunare (E.E.D.) specific fiecarui patogen sau daunator. De perspectiva, pentru combaterea viermelui merelor (Cydia pomomlla) este metoda confuziei sexuale cu ajutorul feromonilor sexuali sau capcane.

Cele mai mari probleme sunt produse de afide (Dysaphis plantaginea si Aphis pomi), paduchele lanos (Eriosoma lanigerum), viermele merelor (Cydia pomomlla), paduchele din San Jose (Quadraspidiotus perniciosus), minatoarele frunzelor (Lithocoletis blanchardella) si paianjenul rosu (Panonychus ulmi). Dintre bolile criptogamice, un impact negativ asupra recoltei de mere, îl au rapanul (Venturia inaequalis), fainarea (Podospbaera leucotricha), cancerul ramurilor (Nectria galligena, Pbomopsis mali), putrezirea coletului (Phytophtora cactorum) si arsura bacteriana (Pseudomonas syringae si Erwinia amylowora), iar ca viroza deosebit de periculoasa la mar este proliferarea (Mycoplasma apple).în timpul pastrarii merelor, în depozite apar boli fiziologice sau criptogamice frecvente datorate infectiilor, cum sunt: putregaiul cenusiu (Botrytis cinerea), putregaiul lenticelar (Gloeosporium album), bitterpit datorita carentei de calciu si mai ales la soiul Jonathan etc.

Rapanul sau patarea cafenie (Venturia inaequalis) constituie cea mai importanta boala a marului, deoarece atunci cand se dezvolta poate compromite productia în întregime, atat cantitativ cat si calitativ. Rapanul este favorizat de conditiile climatice si sensibilitatea soiului cultivat. Infectiile primare, de primavara, sunt influentate de temperatura si umiditate, ciclul formarii conidiilor ciupercii pornind de la ascospori.

In cazul cand nu se intervine prin tratamente cu fungicide în perioadele avertizate, infectia se raspandeste pe frunzele tinere si fructe încat nu se mai poate opri. Pentru combatere se utilizeaza produse de contact în prima parte a anului ca: Turdacupral 50 PU conc. 0,5%, Zeama bordeleza conc. 0,5%, apoi fungicide complexe la începutul

înfloritului, cum sunt: Systhane C conc. 0,1%, Atemi C conc. 0,1%, Stroby DF conc. 0,15%, Folicur M conc. 0,1% sau Euparen M conc. 0,2%, urmate dupa legarea fructelor de stropiri cu fungicide antiventurice de contact, de exemplu: Dithane M 45 conc. 0,2%, Folpan 50 WP conc. 0,2%, Captadin 50 PU conc. 0,25%, etc.

Fungicidele sistemice actioneaza prin penetrarea tesuturilor foliare inactivand ciuperca aflata în faza de incubare, si exercitand astfel un control curativ pe o perioada mai lunga de timp (7 zile), comparativ cu cele de contact. Anual, în functie de conditiile de mediu, pentru combaterea rapanului sunt necesare 8-10 stropiri cu fungicide, la majoritatea soiurilor de mar cultivate. Numai în cazul soiurilor cu rezistenta genetica tip Vf (verticala) nu se aplica tratamente cu fungicide, iar în cazul soiurilor cu rezistenta poligenica Generos, Auriu de Bistrita, etc. sunt necesare 2-3 stropiri cu fungicide în perioadele cu presiune mare de infectie

Fainarea marului (Podospbaera leucotricha, Oidium farinosum) ataca în special soiurile din grupa Jonathan si Idared, etc. si mai putin pe cele din grupul Golden Delicious sau Red Delicious. Se manifesta în special pe lastari si frunze si provoaca oprirea cresterii vegetative, apoi uscarea, datorita miceliului alb al ciupercii care cuprinde aproape toate varfurile de crestere, iar rareori apare si pe fructe. Ciuperca ierneaza ca miceliu între solzii mugurilor, iar primavara, odata cu cresterea temperaturii se dezvolta infectia primara pe lastarii în crestere.

Combaterea se face destul de greu cu fungicide preventive si de contact pe baza de sulf, ex. Kumulus DF conc. 0,3%, Karathane NF conc. 0,1%, Bumper 25 EC conc. 0,03%, Bayleton 25 WP conc. 0,01%, Nimrod conc. 0,1%, Afugan conc. 0,1%, aplicate prefloral si în perioada infectiilor secundare. De cele mai multe ori aplicarea fungicidelor da rezultate bune daca se combina, sau se face dupa eliminarea prin taiere a lastarilor atacati ,atat iarna cat si în verde. Fungicidele sistemice si cele complexe aplicate post-floral în perioada infectiilor primare in aprilie-iunie asigura o protectie si antioidica.

Cancerul ramurilor (Nectria galligena) se manifesta prin rani uscate ale scoartei localizate pe trunchi, sarpante sau lastari multianuali, mai sensibile fiind soiurile din grupele Red Delicious, Golden Delicious, Granny Smith. Ciuperca patrunde prin rani produse de grindina sau alte mijloace mecanice, apoi în conditii de umiditate se dezvolta si apare fenomenul de uscare a portiunii infectate, dupa care se usuca întreaga ramura.

Culoarea maronie si rana uscata în portiunea infectata sunt indicii clare ale cancerului marului. Pentru combatere trebuie mai întai îndepartata sursa de infectie, ramurile atinse se taie si se ard. Preventiv, se efectueaza tratamente în perioada de repaus toamna si primavara devreme cu produse cuprice, precum si cu fungicide antiventurice de contact în perioada de vegetatie. De obicei, aplicarea acestor produse fungice se face si pentru controlul rapanului, încat actiunea lor este multifunctionala.

Putrezirea coletului (Phytophtora cactorum) se produce în zonele mai umede si unde pomii sunt altoiti pe portaltoiul MM 106 care este mai sensibil. Infectia se recunoaste la colet dupa culoarea bruna-ciocolatie care cuprinde scoarta în zona punctului de altoire si

unde se constata moartea tesuturilor, fapt care împiedica buna circulatie a sevei si pieirea pomilor

De altfel, pomii atinsi de aceasta ciuperca se recunosc dupa funzele mici, atipice, scaderea vigorii si înmuierea scoartei însotita de un miros specific de fermentat. Combaterea se face prin eliminarea excesului de umiditate al solului, cosirea buruienilor, folosirea unor portaltoi mai rezistenti, precum si tratarea coletului cu zeama bordeleza 1% înaintea plantarii sau la indivizii atacati, cu Aliette 80 WP conc. 0,25%, Ridomil 25 WP conc. 0,2% sau Sandofan conc. 0,1%.

Arsura bacteriana (Pseudomonas siringae si Erwinia amylowora) sau focul bacterian (fire blight) ataca florile si varfurile lastarilor tineri care se înegresc, apoi lemnul ramurilor si fructele, încat atunci si acolo unde apare provoaca pierderea pomilor. La noi, s-a manifestat mai mult la par, dupa anul 1991, dar se întalneste si la mar, mai sensibile fiind soiurile Jonathan, Idared, Generos, Auriu de Bistrita.

Combaterea se face prin cultivarea unor soiuri mai rezistente, cele de tip Vf fiind mai putin atacate, apoi prin îndepartarea si arderea lastarilor atacati, precum si prin tratamente preventive cu produse cuprice atat în perioada de repaus vegetativ cu zeama bordeleza conc. 1%, Turdacupral conc. 0,5% sau în vegetatie cu Champion conc. 0,2%, Funguran conc. 0,2%, Kocide conc. 0,2% – prefloral, Aliette conc. 0,3% – în perioada înfloritului.Proliferarea marului (Mycoplasma apple) este o micoplasma care produce, atat în pepiniera cat si în livezi, pagube însemnate prin multiplicarea lastarilor atacati ca niste maturi cu multe ramificatii debilitate si cu fructe mici, deformate, de calitate inferioara. Singura cale de evitare a aparitiei în plantatii o constituie materialul saditor pomicol sanatos procurat de la pepiniere autorizare, care testeaza altoii si portaltoii, devirozeaza materialul initial si aplica tehnologii moderne de producere sub control a pomilor.

Daunatorii si combaterea lor

Afidele (Aphis pomi si Dysaphis plantaginea) ierneaza ca ou depus în toamna, pe ramuri, iar primavara in martie-aprilie apar adultii, care trec pe frunzele tinere de la care sug seva, fapt care conduce la rasucirea frunzelor si reducerea cresterii. In caz de atac puternic apare fumagina pe frunze si fructe, fapt care dauneaza sub aspectul calitatii.

Cand afidele sunt abundente, produc daune si fructelor care se deformeaza si raman mici. De obicei, afidele au pradatori naturali (Antocoride, Coccinele, Crisope etc), dar la atac puternic acestia sunt insuficienti pentru limitarea atacului si atunci se intervine cu insecticide.

Paduchele lanos (Eriosoma lanigerum) se dezvolta în colonii si apare la colet sau pe radacini, pe ramurile taiate si poate avea 12-15 generatii pe an, fiind usor de recunoscut datorita aspectului albicios (ca vata). Raspandirea are loc vara si produce încetinirea vegetatiei, iar pe ramuri se instaleaza sub forma de gale ca umflaturi si crapaturi, favorizand aparitia altor paraziti ex. Nectria galligena, Monilia spp. etc. Şi în acest caz

controlul pradatorilor este partial, dar uneori eficace prin Aphelinus mali, care depune oua în interiorul fiecarui paduche.

Viermele merelor (Cydia pomomlla si Carpocapsa pomonella) are mai multe generatii pe an 2-3, la sfarsitul lunii mai, în iulie si august si ierneaza ca larva matura în crapaturile scoartei. Este foarte periculos deoarece ataca semintele fructului si acesta cade înainte de maturare, ceea ce duce la pierderea recoltei de mere, acolo unde nu se fac tratamente în momentele optime, la avertizare. Pentru depistarea prezentei si evolutiei daunatorului se folosesc si capcane cu feromoni. Dintre inamicii naturali cel mai eficace este Trichogramma sp.

Gargarita florilor de mar (Anthonomus pomorum L), raspandita în toate tarile europene, la noi se întalneste frecvent în livezile neîngrijite, unde poate compromite total productia de fructe. Are o generatie pe an, ierneaza în stadiu de adult în scoarta exfoliata a pomului, de unde în primavara, cand temperatura ajunge la 5-6°C (la umflarea mugurilor de rod) adultii apar si se hranesc cu organele florale, depunand 2-5 oua într-o inflorescenta. Bobocii atacati nu se mai deschid, se usuca si raman atarnati pe ramuri, fiind cunoscute sub numele de „cuisoare”. Pierderile ajung la 90 – 100%. Combaterea atacului se realizeaza prin masuri de igiena culturala ca taierea ramurilor uscate, razuirea scoartei la pomii batrani etc. si tratamente chimice preventive la aparitia adultilor.

Viespea merelor (Hoplocampa testudinea) se întalneste frecvent în livezile neîngrijite. Are o generatie pe an, ierneaza ca nimfa, într-un cocon în sol. Adultii apar înaintea înfloritului merilor. Femelele depun cate un ou în caliciul floral. Larvele apar în mai si patrund în fructele abia formate unde fac galerii pana la seminte, pe care le distrug. La completa dezvoltare, larvele cad odata cu fructele si migreaza în sol unde ierneaza. Pagubele sunt produse de larvele care depreciaza calitatea si cantitatea de fructe. Combaterea se realizeaza prin aratura adanca de toamna pentru diminuarea rezervei biologice a daunatorului si prin strangerea zilnica a fructelor atacate care vor fi distruse. Cele mai bune rezultate se obtin prin tratamentul chimic aplicat la 10-15% petale scuturate.

Paduchele din San Jose (Quadraspidiotus perniciosus), este unul dintre daunatorii de carantina foarte cunoscuti ai marului, cu 2-3 generatii anual, care se manifesta pe fructe ca scuturi gri înconjurate de portiuni rosiatice circulare si pe ramuri. Produce pagube însemnate prin scaderea aspectului comercial al fructelor si uscarea ramurilor sau chiar a pomilor în cazul livezilor neîngrijite. Pentru combatere se recomanda tratamente în perioada repausului vegetativ sau în perioada de vegetatie, la avertizare.

Minatoarea marmorata a frunzelor (Lithocoletis blanchardella sau Phyllonoricter blancardella) produce daune frunzelor infestate cu larve, în acest fel micsorandu-se suprafata de nutritie necesara fructelor. Are trei generatii pe an si ierneaza în frunzele cazute pe sol, sub forma de crisalide. Se combate prin 2-3 stropiri cu insecticide, odata cu cele care se fac pentru celelalte defoliatoare.

Paianjenul rosu (Panonycus ulmi) este un daunator care apare în general la pomii neîngrijiti si nestropiti corespunzator sau uneori în anii cu temperaturi ridicate în vara, perioade mai lungi de timp.

Ierneaza ca oua, la baza mugurilor sau în locurile de insertie, primele larve aparand în perioada înfloritului. Are între 7 si 9 generatii pe an si produce daune prin reducerea cresterii, micsorarea marimii fructelor si a culorii acestora.

Tratamentele de iarna si din primavara sunt cele mai importante, de eficacitatea lor depinzand rezerva pentru celelalte generatii de vara. De asemenea, un rol important îl au si pradatorii (Anthocoris sp., Orius sp., Crisope, etc).

Recoltarea fructelor

Merele, alaturi de citrice, reprezinta fructele cele mai solicitate de consumatori, datorita principiilor active continute, cat si posibilitatiii de mentinere a calitatilor initiale o perioada îndelungata de timp, chiar de la o recolta la alta. De aceea, recoltarea la momentul optim si pastrarea constituie factori importanti în asigurarea unui conveer bogat si de calitate pentru o comercializare superioara impusa de regulile pietei de fructe.

Recoltarea merelor se face la momentul optim, caracteristic fiecarui soi si este o însusire genetica bine precizata. La cele de vara momentul de recoltare se suprapune cu cel de consum, în timp ce pentru celelalte doua grupe recoltarea precede consumul cu o perioada mai scurta sau mai lunga în functie de soi si conditiile de pastrare.

Normele de calitate în functie de diametrul merelor sunt: extra 65-70 mm, calitatea I 60-65 mm, calitatea a II-a 55-60 mm (în cazul soiurilor cu fructe mari) si de 60-65 mm- extra, 55-60 mm-calitatea I si 50-55 mm – calitatea a II-a (în cazul soiurilor cu fructe mijloci si mici). Momentul recoltatului se stabileste pe baza valorilor minime ale indicatorilor de maturare fixati pentru grupe de soiuri cu însusiri similare.

Uneori se face culesul în doua etape: la soiul Golden Delicious, mai întai merele mari ajunse la maturare, apoi dupa cca 10 zile cele care au ramas pe pom si care între timp au mai crescut în volum.

Dintre indicatorii recunoscuti ca valabili si folositi pentru alegerea momentului optim de recoltare la mere putem enumera: testul amidonului, schimbarea culorii epicarpului si semintelor, textura pulpei sau fermitatea, numarul de zile de la înflorit la coacere, determinatorul de culoare (codul). În privinta testului amidonului, cercetarile arata ca exista o corelatie directa si stransa între hidroliza amidonului din fruct si maturitatea merelor. Decolorarea a 0,5 cm în jurul lojelor seminale indica momentul optim cand se poate începe recoltarea merelor.

Calitatea merelor pentru consum este definita de însusirile organoleptice cum sunt marimea fructului, forma fructului, culoarea fructului, starea epicarpului, culoarea pulpei, consistenta pulpei, suculenta pulpei, gustul si aroma fructului.

In ce priveste calitatea merelor si comercializarea soiurilor cu rezistenta genetica la boli, în Europa vestica, în ultimii ani s-a investigat impactul atat asupra consumatorilor cat si al producatorilor, pornindu-se de la faptul constatat ca introducerea unui nou produs pe piata este imprevizibila. In acest demers s-a mizat pe preferinta consumatorului fata de fructele netratate, mai sanatoase, comparabil cu cele tratate cu pesticide. Dar, la aceste fructe se cere o garantie a calitatii ca aspect si gust comparabile cu ale fructelor tratate din soiuri clasice binecunoscute

Studiile întreprinse in Olanda au aratat ca în faza de comercializare, cel mai important criteriu care trebuie avut în vedere este legat de satisfacerea cumparatorului, în privinta calitatii si pretului. Cand fructele netratate au aspect comercial si gust asemanator cu cele tratate, ele sunt preferate, iar daca sunt inferioare sansele comercializarii lor preferentiale sunt diminuate. In acest caz ele se prelucreaza sub forme diverse, ca sucuri, nectaruri, paste.

Spatiile de depozitare, fi amenajari simple (pivnite, magazii,) sau depozite cu ventilatie mecanica cu capacitate de 150 – 2.000 t.

Pastrarea merelor se face în depozite de tip universal cu atmosfera normala sau atmosfera controlata. Conditiile de pastrare optime sunt: temperatura între 0 si +4°C si umiditatea relativa a aerului de 86 – 92 % pentru o durata de pastrare posibila de trei pana la opt luni, în functie si de soi. In cazul atmosferei controlate se recomanda temperatura de 3-4°C, umiditate relativa de 90 – 95%, continutul de CO2 de 3 – 4% si cel de O2 de 3-4%, iar durata de pastrare ajunge la 180-240 zile.

Descrierea Soiurilor

JONATHANSoi vechi (1880) de origine americana, foarte raspandit si apreciat la noi în tara. Pomul are vigoare mijlocie, coroana larg piramidala pana la semisferica, rodeste pe tepuse, nuieluse si mai rar pe mladite, este de tip standard, coroana deasa. Lastarii parosi au culoarea cenusie deschis, frunzele pubescente cu nuanta albicioasa. Fructul este mijlociu sau supramijlociu, cateodata mic, conic trunchiat, rotunjit la capete, simetric, culoarea de fond verde-galbuie, acoperit pe suprafata variabila pana la total cu rosu sangeriu, pe partea însorita prezinta o plasa fina de rugina ramificata ca un miceliu. Pedunculul scurt, cavitatea adanca si îngusta, caliciul mic si închis, cavitatea subcaliciala mica în forma de “V”. Pulpa alb-galbuie este crocanta, foarte suculenta, dulce, armonios acidulata, fin aromata, de calitate foarte buna. Se recolteaza în octombrie si se pastreaza pana în aprilie-mai. Precoce, foarte productiv, potrivit de pretentios la clima si sol, rezistent la ger. Foarte sensibil la fainare, rezistent la rapan, Carpocapsa si Eryosoma. Fructele obtinute la campie, în regim de irigare sau din livezi fertilizate abundent cu azot sunt sensibile la bitter-pit (pete amare). Din acest soi prin selectii clonale au fost obtinute: Ionared, Red Jonathan, New Red Jonathan, Jonathan Capri, Jonathan 26, etc. Prin încrucisare, îndeosebi ca soi matern, au fost obtinute: Aromat de vara, Rosu de Cluj, Falticeni, Ancuta, Ionagold, Idared, Idajohn, Melrose, etc.

GOLDEN DELICIOUSSoi de origine americana (1916), foarte cultivat în toata lumea, în Europa detine locul I între toate soiurile. Pomul are vigoarea mijlocie sau supramijlocie, coroana este globuloasa deasa (tip standard, dar are si biotipuri spur) cum sunt Spurgolden, Yellowspur. Lastarii au culoarea cenusie cu lenticele albicioase, frunzele mari, relativ subtiri de culoare verde-deschisa. Fructul mijlociu sau supramijlociu are forma ovosferica, pielita aspra este verde-galbuie la recoltare, devine galbena aurie, cu puncte de rugina si uneori o pata portocalie pe partea însorita. Pedunculul subtire si lung sau foarte lung, caliciul mic si închis, cavitatea subcaliciala în forma de palnie sau “V” adanc. Pulpa alb-galbuie pana la crem, crocanta, potrivit de suculenta, slab acidulata, gust dulce dar placut. Durata de pastrare pana în aprilie. În depozite improvizate pana în februarie-martie dar se zbarceste. Destul de pretentios la clima si sol, reuseste în climat temperat bland, rezistent la ger si la înghet, întrucat înfloreste tarziu si esalonat. Foarte precoce, deosebit de productiv, alternant, foarte sensibil la rapan, chiar si la fainare, afectat de viroze si micoplasma proliferarii marului. Se conduce usor în diferite sisteme de coroana, reuseste bine pe aproape toti portaltoii. A fost utilizat în combinatii hibride, dintre descendenti sunt în curs de extindere: Ionagold (Jonathan x Golden); Mutsu (Golden x Indo); Delicious de Voinesti (Golden x Cretesc). În ultimii ani se utilizeaza clonele sale mai valoroase ca si calitatea fructului si mai rezistente la rapan cum sunt: Spurgolden Delicious, Belgolden, Smoothee, Reinders etc.

FLORINA (QUERINA)Soi obtinut în Franta la Statiunea pomicola Angers din încrucisarea soiului Jonathan cu un hibrid complex purtator al genei de rezistenta la rapan Vf. Acest soi a început sa prinda teren în Romania datorita rezistentei la boli (aproape imun la rapan), fructelor mari, de calitate si cu pastrare buna. Pomul este viguros cu coroana globuloasa destul de larga potrivit de deasa, frunze mari, ramificare abundenta, fructifica predominant pe nuieluse. Florile sunt mari, înflorirea semitarzie. Fructul, supramijlociu sau mare, conic trunchiat, slab costat, culoarea de fond galben-verzuie pana la galben aurie, suflat cu rosu pe 2/3-3/4 din suprafata, peste care se suprapun dungi de un rosu mai intens. Pulpa ferma, destul de suculenta, foarte aromata cu gust placut. Se pastreaza bine pana în aprilie chiar si în camere improvizate, dar se deshidrateaza. Pretentios la umiditate, intra tarziu pe rod, necesita înclinarea semischeletului, se va altoi pe M7,M26, MM106, dar mai ales pe M26 care îi asigura o precocitate mai evidenta.

PIONIERSoi obtinut la Statiunea Pomicola Voinesti între anii 1955-1980, omologat în anul 1983. Are o genealogie complexa, inclusiv soiul Prima si soiul romanesc Verzisoare, rezistente la rapan. Pomul are vigoare mijlocie, cu coroana globuloasa destul de deasa, de tip standard, rodeste pe nuieluse si tepuse netede. Fructul, de marime mijlocie sau supramijlocie, forma sferic-turtita, simetrica. Culoarea de fond verde-galbuie, acoperita aproape în totalitate cu rosu intens. Pulpa alb-galbuie cu infiltratii de rosu sub pielita, este suculenta, fin aromata de calitate foarte buna. Epoca de coacere, în zona dealurilor, este în septembrie-octombrie, se pastreaza pana în noiembrie. Soi complet rezistent la rapan si la fainare, foarte productiv, slab alternant, la supraîncarcare fructele raman mici si slab colorate.

Pregatirea terenului in vederea plantarii

In vederea înfiintarii plantatiei s-a eliberat terenul de vegetatia arbustiva si resturile vegetale existente din anii precedenti care poate reprezenta un viitor focar de infectie. Se administreaza gunoi de grajd în doze de 40-60 t/ha si îngrasaminte chimice pe baza de N,P,K. Fosforul si potasiu se aplica înainte de desfundare iar gunoiul de grajd dupa desfundarea terenului. Pentru corectarea aciditatii (daca este cazul) se adminstreaza carbonat de calciu in proportie de 5-10 t/ha.

Desfundarea terenului se face la adancimea de 60-80 cm incorporandu-se totodata si ingrasamintele chimice. Dupa desfundare se face nivelarea solului pentru eliminarea denivelarilor care favorizeaza retinerea apei apoi se realizeaza lucrarea de discuire pentru maruntirea si uniformizarea terenului.

Pichetarea terenului

Pe marginea lunga a parcelei se alege o dreapta AB, care constituie baza de pornire a pichetajului. Lungimea dreptei AB trebuie sa fie un multiplu al distantei dintre pomi pe rand. Din punctele A si B se vor ridica doua perpendiculare AC si BD, cu ajutorul teodolitului, egale ca lungime. Daca teodolitele lipsesc, se folosesc metode mai simple: metoda arcelor de cerc, metoda triunghiului dreptunghic. în general, lungimea laturilor AC sau BD, este mai mica decat lungimea AB si este un multiplu al intervalului dintre randuri. Daca latura CD, nou formata este egala ca lungime cu AB, cu alte cuvinte, daca dreptunghiul sau alta forma geometrica astfel formata, s-a închis perfect înseamna ca s-a lucrat corect. în caz contrar, lucrarea se reface, pana la obtinerea situatiei de mai sus.

Pichetarea propriu-zisa reprezinta marcarea locului de plantare a pomilor, în interiorul parcelei. Laturile AC si BD se împart la distantele corespunzatoare dintre randuri si se marcheaza cu ajutorul pichetilor care vor ramane si dupa saparea gropilor si dupa repichetare, pana la terminarea lucrarii de plantare. Latura AB va constitui randul numarul 1. Celelalte se vor marca la o distanta corespunzatoare, în functie de primul rand.

In cele mai multe cazuri, panglica este mai scurta decat lungimea parcelei, în acest caz se vor trasa drepte suplimentare A1 CI; A2, C2 Fixarea locului fiecarui pom în parte se face cu ajutorul unei sarme marcate. Aceasta se întinde între pichetii de baza, de pe laturile AC si BD. Distanta dintre ultimii picheti care marcheaza randul si marginea parcelei trebuie sa fie 1/2 din distanta dintre doi pomi consecutivi, la fel ca si distanta dintre randurile din marginea parcelei. Operatia de întindere a sarmei continua pana la pichetarea ultimului rand.

Saparea gropilor

Pentru livezile intensive se sapa gropi de 30 cm x 30 cm x 30 cm, fiecare dimensiune putand fiind marita cu pana la 10 cm în functie de vigoarea pomului.

Administrarea înqrasamintelor (în groapa)

In groapa se administreaza 10- 15 kg mranita si se acopera total cu pamant, care este bine tasat cu piciorul. Daca pamantul este uscat se aplica o cantitate de 5-8 l de apa/groapa.

Pomi altoiti(buc/ha)

Pe 1 ha s-au plantat 1305 puieti cu distanta de 3 m între randuri si 2,5 m între puieti/rand.

Fasonarea

Fasonarea radacinilor se face pentru împrospatarea sectiunii la radacinile de schelet mai groase de 3-4 mm, scurtarea radacinilor cu diametrul între 4 mm si 10 mm. Radacinile fibroase se taie scurt. Ţinand cont ca prinderea se face pe baza radacinilor groase, de schelet, acestea se lasa cat mai lungi, daca nu sunt ranite, în caz contrar acestea se fasoneaza deasupra ranii.

Plantarea pomilor

Perioada optima de plantare este toamna, dupa caderea frunzelor si pana la venirea gerurilor. Plantarea de primavara da rezultate bune cu cat se face mai devreme. Daca plantarea se face toamna, între radacini si sol se stabileste un contact bun, ranile se cicatrizeaza mai usor si încep procesele de rizogeneza, care duc la formarea a noi radacini, pana în primavara.

Daca plantarea se face primavara, se începe cu speciile care dezmuguresc mai repede: cais, piersic, visin, prun, par si arbustii fructiferi. Inainte de plantare pomii sunt supusi unor operatiuni obligatorii.

Controlul viabilitatii si a sanatatii. Pomii sanatosi au scoarta turgescenta, tesuturile sanatoase de culoare caracteristica, uniforma, sectiunea prin radacina este alba cu miros placut.

Udarea pomilor

Udarile dupa plantare se fac în functie de precipitatiile din zona, dar în general se dau la 3-4 saptamani, 1-2 galeti cu apa. Pentru udare, se desfac musuroaiele, se uda, dupa care se refac.

Bibliografie

CEPOIU N. – 1994 – înfiintarea unei plantatii pomicole. Editura Ceres, Bucuresti.CONSTANTINESCU N., si colab. – 1967 – Pomicultura, voi. I si II, Edit. Agrosilvica, Bucuresti.DRĂGĂNESCU E. -1998 – Pomicultura, Edit. Mirton TimisoaraPOPESCU M. si colab. – 1982 – Pomicultura generala si speciala. Edit. Didactica si

Pedagogica, Bucuresti.POPESCU M. si colab. – 1993 – Pomicultura generala si speciala. Edit. Didactica si Pedagogica, Bucuresti.Pomología Romaniei, vol. I – VIII.