infiintarea plantatiilor pomicole

63
Costul ridicat al investitiei in pomicultura, impune amplasarea livezii de pomi in zonele unde specia sau soiul vor intalni maximul de conditii naturale pentru crestere si rodire: - se vor alege terenurile cu soluri fertile, de preferat cu textura mijlocie, lutoasa, luto-nisipoasa si chiar nisipoasa, permeabile, mijlocii pana la profunde, cu pH cuprins intre 4,7 si 9,3; - din punct de vedere al pantei sunt foarte bune terenurile cu panta usoara 3- 6%, ce permit o buna intretinere a solului cat si un transport usor al fructelor; - livezile de pomi pot fi amplasate in conditii bune si pe terenul cu panta de 6- 12%, cu orientarea randurilor pe directia curbelor de nivel si chiar pante pana la 18-20%, cu conditia ca acestea sa fie uniforme; - conditia prioritara la infiintarea unei livezi o constituie sursa de apa necesara la stropiri si la udatul pomilor, mai ales in zonele cu precipitatii reduse in timpul anului; - se va cauta ca zona respectiva sa fie ferita pe cat posibil de brumele tarzii de primavara si ingheturile timpuri de iarna; - trebuie de avut in vedere, ca in pomicultura greselile mari se manifesta dupa 4-5 ani de la plantare, atunci cand pentru remedieri este prea tarziu; - sunt excluse de la plantare terenurile excesiv de umede si fara drenaj, ca si cele cu nivel freatic sub 1,5 m. 1.1. Pregatirea terenului si dimensionarea livezii Dupa ce am ales terenul, acesta va fi supus unor lucrari complexe de pregatire, care sa asigure conditii bune de prindere a pomilor la plantare si o crestere uniforma in primii ani dupa plantare. Desfundarea terenului constituie lucrarea principala, care se poate face la o

Upload: gherghescu-gabriel

Post on 17-Jan-2015

6.669 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

 

TRANSCRIPT

Page 1: Infiintarea plantatiilor pomicole

Costul ridicat al investitiei in pomicultura, impune amplasarea livezii de pomi in zonele unde specia sau soiul vor intalni maximul de conditii naturale pentru crestere si rodire:

- se vor alege terenurile cu soluri fertile, de preferat cu textura mijlocie, lutoasa, luto-nisipoasa si chiar nisipoasa, permeabile, mijlocii pana la profunde, cu pH cuprins intre 4,7 si 9,3;

- din punct de vedere al pantei sunt foarte bune terenurile cu panta usoara 3-6%, ce permit o buna intretinere a solului cat si un transport usor al fructelor;

- livezile de pomi pot fi amplasate in conditii bune si pe terenul cu panta de 6-12%, cu orientarea randurilor pe directia curbelor de nivel si chiar pante pana la 18-20%, cu conditia ca acestea sa fie uniforme;

- conditia prioritara la infiintarea unei livezi o constituie sursa de apa necesara la stropiri si la udatul pomilor, mai ales in zonele cu precipitatii reduse in timpul anului;

- se va cauta ca zona respectiva sa fie ferita pe cat posibil de brumele tarzii de primavara si ingheturile timpuri de iarna;

- trebuie de avut in vedere, ca in pomicultura greselile mari se manifesta dupa 4-5 ani de la plantare, atunci cand pentru remedieri este prea tarziu;

- sunt excluse de la plantare terenurile excesiv de umede si fara drenaj, ca si cele cu nivel freatic sub 1,5 m.

1.1. Pregatirea terenului si dimensionarea livezii

Dupa ce am ales terenul, acesta va fi supus unor lucrari complexe de pregatire, care sa asigure conditii bune de prindere a pomilor la plantare si o crestere uniforma in primii ani dupa plantare.

Desfundarea terenului constituie lucrarea principala, care se poate face la o adancime de 50-60 cm. Daca terenul este greu, inainte de desfundat se va face o scarificare a terenului la 70-80 cm, urmata de desfundat sau de o aratura adanca.

Aceasta lucrare se executa de obicei in lunile august – septembrie, cu doua luni inainte de plantatul pomilor.

Page 2: Infiintarea plantatiilor pomicole

Daca terenul este saracacios si daca este posibil, se va administra gunoi de grajd inainte de desfundat pana la 150-200 t /ha.

Va urma apoi, maruntirea solului prin discuire, nivelarea terenului apoi maruntirea si tasarea solului cu combinatorul.

In cazul livezilor de agrement unde, datorita suprafetei reduse de teren nu se poate executa desfundatul, este de preferat sa se mareasca de peste 2,5 ori dimensiunile gropii de plantat, fiind folosit la plantare pamant de imprumut sau de padure.

Ca dimensionare, exploatatia pomicola devine rentabila incepand de la 1 ha si pana la 20-30 ha.

In cadrul acestor livezi, se asigura un control tehnologic permanent si riguros, pentru obtinerea unor fructe de calitate si usor de vandut.

1.2. Parcelarea terenului

In vederea usurarilor lucrarilor de intretinere si ingrijire a lucrarilor din livada, a recoltarii si transportului fructelor, terenul se imparte in parcele.

Trebuie sustinut faptul ca, la plantare, atat cat este posibil, lungimea randurilor de pomi sa fie orientata pe directia nord-sud pentru a asigura o cantitate mare de lumina pe tot timpul zilei intregii plantatii si a evita fenomenul de umbrire. In cazul terenurilor in panta, orientarea randurilor se va face de-a lungul curbelor de nivel, pentru a evita degradarea solului.

Forma unei parcele este de regula dreptunghiulara iar latimea reprezinta aproximativ jumatate din lungimea acesteia.

In vederea transportului fructelor si nu numai, trebuie avuta in vedere amenajarea de drumuri, de preferat perpendiculare pe lungimea parcelelor.

La parcelarea terenului trebuie avut in vedere si stabilirea locurilor unde se va depozita temporar productia in asa numite constructii de productie.

Odata cu parcelarea terenului, trebuie avut in vedere si imprejmuirea viitoarei livezi.

Page 3: Infiintarea plantatiilor pomicole

1.3. Stabilirea distantelor de plantare si pichetatul terenului

Distantele dintre randurile de pomi si pe rand intre pomi se vor stabili in principal avand in vedere, vigoarea pomilor ce urmeaza a fi plantati, cat si de forma de coroana pe care o vom alege.

Distantele de plantare prea mari sau prea mici prezinta un mare inconvenient de productie.

In tabelele 1 si 2 sunt prezentate distante de plantare specifice zonei de dealuri mici, mijlocii si ses, pentru speciile de pomi inmultite la pepiniera de pomi Sarca, apartinand Statiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultura Iasi.

Sistemul de pichetat ales este dat de figura geometrica, ce se realizeaza pe

Page 4: Infiintarea plantatiilor pomicole

teren cu ajutorul a 3-4 picheti si care poate fi: un patrat, un dreptunghi sau un triunghi. Denumirea acestor forme este atribuita si sistemelor de pichetat:

- Pichetatul in patrat, la care distantele dintre randuri sunt egale cu cele dintre pomi pe rand. Acest tip de pichetat se foloseste in general, pentru infiintarea plantatiilor clasice si pe terenuri plane;

- Pichetatul in dreptunghi, cu distantele mai mari intre randuri si mai mici intre pomi pe rand, se utilizeaza mai mult pe terenurile plane si cu panta usoara pentru toate tipurile de livezi;

- Pichetatul in triunghi, ofera pomilor conditii mai bune de captare a luminii directe si de distributie a radacinilor in spatiul de nutritie. Pe terenurile in panta, pomii constituie obstacole pentru apa care se scurge la vale si erodeaza solul.

Page 5: Infiintarea plantatiilor pomicole

Pentru executarea unui pichetat sunt necesare: - jaloane de 2 m vopsite cu rosu si alb, pentru a fi vizibile; ruleta sau panglica de otel de circa 50 m lungime; - sarma cu noduri marcata din metru in metru de circa 50 m lungime; - picheti, tarusi si maiuri din lemn; - triunghi compas cu deschidere reglabila (2 - 2,5).

Pe terenurile plane pichetatul incepe cu jalonarea laturii lungi, luandu-se ca aliniament fix un drum, un gard, o perdea de copaci etc, care exista si nu poate fi mutat usor.

In zonele colinare, unde majoritatea terenurilor sunt framantate si au diferite expozitii si pante, orientarea si pichetarea randurilor solicita o atentie si o pricepere deosebita.

Pe versantii scurti, cu pante mici si uniforme, pichetatul randurilor de pomi se face paralel cu curbele de nivel, plecandu-se de la un aliniament jalonat la baza pantei sau de-a lungul potecilor facute de animale in timpul pasunatului.

Pe versantii lungi ai dealurilor inalte, pichetatul constituie o lucrare mai complexa, care se executa de catre cadre calificate cu ajutorul aparatelor de masurat.

Page 6: Infiintarea plantatiilor pomicole

1.4. Stabilirea polenizatorilor

Intalnim deseori in livada de langa casa sau in plantatiile cu scop comercial, pomi care desi au beneficiat de cele mai bune conditii climatice, agrotehnice, ingrijiti cu multa migala si maiestrie de bunul gospodar, au inflorit dar nu au legat fructe. Acesti pomi care sunt din anumite specii si soiuri au nevoie sa se polenizeze cu polen strain (fiind autosterile), de la alte soiuri autofertile pentru ca fructele lor sa lege. Un factor deosebit de important pentru asigurarea unor recolte mari si de calitate, care trebuie avut in vedere chiar de la infiintarea livezii, este distribuirea soiurilor in livada, pentru a asigura polenizarea reciproca. Toate soiurile de mar sunt autosterile, adica nu leaga fructe prin polenizare

Page 7: Infiintarea plantatiilor pomicole

cu polenul propriu. Ele au nevoie de polen de la un alt soi. Prin cercetari s-a stabilit care este cel mai bun polenizator pentru fiecare soi si care este efectul polenizarii cu unul sau altul dintre polenizatori. Lista cu principalii polenizatori va fi prezentata la fiecare specie pomicola in urmatoarele capitole.

Pentru asigurarea unui efect maxim al polenizarii dintre soiuri, trebuie respectate cateva reguli si anume: - soiurile sa aiba aceeasi perioada de inflorire; - distanta dintre soiul de baza si soiul polenizator sa nu fie prea mare; - polenizarea se face cu ajutorul albinelor si al vantului (nuc, alun, castan); - pentru o buna polenizare sunt necesare minimum doua familii de albine la hectar; - pentru protejarea albinelor in perioada infloritului, se recomnda sa nu se efectueze stropiri cu insecticide, iar daca acestea se executa, se vor folosi insecticidele care nu omoara albinele; - asezarea stupilor in livada pentru pole-nizare, se va face in imediata apropiere a livezii sau chiar in mijlocul acesteia si neaparat la inceputul infloritului;

1.5. Plantarea pomilor

Epoca de plantare. Cele mai bune rezultate dau plantarile de toamna, deoarece, pana in primavara radacinile pomilor realizeaza un contact strans cu pamantul, ranile se caluseaza, uneori emit chiar radacini noi iar in groapa de plantare se acumuleaza umiditate, care se pastreaza si in perioadele

mai secetoase din timpul primaverii. Plantarile de primavara executate cu intarziere, pot sa compromita plantatia si sa intarzie intrarea pe rod a pomilor. Sapatul gropilor. In teren desfundat gropile se fac cu putin timp inainte de plantare, sau in ziua plantarii, pentru a nu se pierde umezeala acumulata in sol, cu dimensiunile de 50 / 50 / 60 cm. Pe terenurile nedesfundate dimensiunile gropilor trebuie sa fie de 80 / 80 cm si adanci de 70 cm si se efectueaza cu 2-3 luni inainte de plantare. Dupa saparea gropilor se trage 2/3 din pamant in groapa de plantare.

Page 8: Infiintarea plantatiilor pomicole

Pregatirea materialului saditor. La plantare se folosesc pomi din campul II al scolii de pomi, care se procura de la pepinierele pomicole. Pana la plantare materialul saditor se stratifica in santuri cu adancimea de 50-60 cm. Fasonarea radacinilor pomilor consta in scurtarea si eliminarea celor ranite. Radacinile principale se lasa cat mai lungi, radacinile secundare se scurteaza cu 1/3 din lungime iar cele subtiri la 1-2 cm sau raman intacte. Dupa fasonare, pomii se mocirlesc cu un amestec format din pamant galben (2 parti), balega proaspata de vita (1 parte) si apa pana la consistenta smantanii. Tehnica de plantare. Adancimea de plantare a pomilor. Pomii trebuie plantati cu punctul de altoire la 3-4 cm mai sus de nivelul solului, asezandu-se pe un musuroi de pamant, facut in mijlocul gropii de plantare. Plantatul pomilor se face de catre o echipa formata de obicei, din doua persoane. Una fixeaza si tine pomul in pozitie verticala in mijlocul gropii de plantare si la adancimea corespunzatoare iar cealalta trage pamant provenit din stratul fertil al solului, bine maruntit si reavan in jurul radacinilor. Se scutura usor pomul, ca pamantul sa patrunda printre radacini, astfel in cat sa nu existe spatii goale. Dupa ce s-au acoperit radacinile cu un strat de 5-10 cm de pamant, se taseaza uniform pamantul in jurul pomului, incepand de la marginea gropii spre interior. Se administreaza 10-15 kg de gunoi de grajd bine fermentat, apoi se completeaza groapa cu pamant si se taseaza din nou.

Pe timp secetos, in special primavara, pomii plantati se uda cu 15-20 litri de apa. In final, se face un musuroi pe suprafata gropii de plantare, cu restul pamantului ramas, fara a se mai tasa. Proiectarea coroanei pomilor. Pomii sub forma de varga se scurteaza la 60-70 cm de la nivelul solului in cazul plantatiilor intensive, respectiv la 80 cm in cazul coroanelor globuloase, utilizate in sistemul semiintensiv. Scurtarea pomilor este bine sa se execute primavara, inclusiv la pomii plantati toamna.

Page 9: Infiintarea plantatiilor pomicole

MAR

Importanta culturii marului se datoreaza valorii alimentare si gustative, terapeutice si profilactice a fructelor, insusirilor lor tehnologice specifice, particularitatilor agrobiologice ale pomilor si valorilor economice mari. Merele constituie unul dintre componentele de baza in alimentatia moderna a omului. Ele reprezinta aproape singurul aliment gata pregatit in natura, care poate fi consumat fara alte adaosuri, fie in stare proaspata, fie consumate ca sucuri, compot, dulceata, cidru, marmelada etc. Datorita insusirilor tehnologice, merele constituie o materie prima cu pondere mare in industria alimentara (A.Gherghi). Astfel, din punct de vedere chimic, merele contin in medie: 84,5% apa, 14,1% zaharuri, 0,2% substante pectice, 0,6% substante grase, 90 UI vitamina A, 0,02 mg% vitamina B2, 0,1mg% vitamina B1, 7mg% vitamina C, 7 mg% calciu, 10 mg% potasiu cat si cantitati reduse de aluminiu, mangan, sulf, cobalt si altele. Valoarea terapeutica a merelor consta in actiunea lor asupra aparatului digestiv, absorbante ale toxinelor si microorganismelor la nivelul intestinului, tratament in afectiunile renale, diataze urice, artritism, reumatism, etc. Merele influenteaza pozitiv in hipertensiunea arteriala si reduc nivelul colesterolului, au efect benefic in prevenirea bolilor cardiovasculare, afectiunile respiratorii, combaterea obezitatii si au actiune anticancerigena (A. Gherghi). Importanta marului rezida in particularitatile lui biologice. Existenta unui numar mare de soiuri, cu coacere esalonata in diverse epoci si capacitatea de pastrare in stare proaspata timp indelungat a soiurilor de iarna, asigura consumul de fructe proaspete aproape in tot cursul anului, circa 10 luni din 12 ale unui an. Avand o mare capacitate de pastrare si o buna rezistenta la manipulare, fructele pot fi transportate cu usurinta la distante mari.

2.1. Consideratii generale

Marul este specia cu posibilitati mari de aclimatizare la conditiile de mediu diferite si se cultiva pe toate continentele globului, desigur, cu exceptia zonelor foarte reci. Limita nordica a arealului de raspandire a speciei in Europa este Norvegia, iar in America de Nord - Canada. Limita sudica a arealului trece prin America de Sud (Chile, Argentina), Africa (Republica Africa de Sud), Oceania prin Australia, Noua Zeelanda si se extinde aproximativ pana la paralela 40. Ca altitudine, marul se poate cultiva de la altitudinea 0o, - nivelul marii si pana la 2000-3000 m in tari din zona tropicala cum ar fi Zimbabwe, Guatemala, Bolivia, Ecuador etc.

2.1.1. Cultura marului in lume

Tarile cele mai mari producatoare de mere din lume sunt: Asia (29 milioane tone), Europa (17 miloane tone), America de Nord (5 milioane tone), America de Sud (3 milioane tone), Africa (2 milioane tone), Oceania (1 milion tone) vezi tabelul 2.1.

Page 10: Infiintarea plantatiilor pomicole

Cele mai mari tari, producatoare de mere sunt: China, cu peste 9 milioane tone, S.U.A., cu 4,7 milioane tone, Franta, cu 2,3 milioane tone, Italia cu 2,1 milioane tone si Turcia cu 2 milioane tone. In lume, Romania ocupa locul 13-14 cu 0,4 milioane tone, iar in Europa, tara noastra ocupa locul al VI-lea.

Conform datelor F.A.O. marul se cultiva in 84 de tari pe o suprafata de peste 4.500.000 ha. Productia mondiala de mere a fost in ultimele doua decenii aproximativ 55.095.000 tone, ceea ce reprezinta circa 13,2% din totalul fructelor, marul ocupand locul III in lume dupa portocale si banane, impreuna cu acestea, asigurand 41,2% din productia mondiala de fructe. Desi in ultimii ani, Europa a trecut pe locul II la productia de mere, locul I fiind ocupat de Asia, totusi ii revine un rol foarte important, deoarece aici se produce peste 30,1% din recolta mondiala. Spre deosebire de Asia care in ultimii ani a inregistrat progrese mari in ceea ce priveste productia de mere, Europa a ramas la nivelul anilor 1976 - 1977. Un prim grup de tari si anume: Italia, Austria, Cehia, Slovacia si Suedia se incadreaza in tendinta generala de mentinere a productiei la nivelul ultimilor trei decenii.

Un al doilea grup de tari europene il formeaza acelea in care productia de mere inregistreaza tendinta limpede de reducere a recoltelor. Din acest grup fac parte majoritatea tarilor membre ale Comunitatii Economice Europene, printre care si primele mari producatoare ale acestei specii: Germania, Franta, Olanda, Danemarca si Finlanda. In aceste tari, intrucat productia a depasit cererea, au fost luate masuri de subventionare a cultivatorilor, care au acceptat sa defriseze o parte din livezi. Subventiile au fost acordate de organizatiile profesionale si uneori chiar de stat. Motivele sunt: - mentinerea preturilor la acelasi nivel; - imbunatatirea calitatii fructelor. Actiunile de reducere a suprafetelor au fost orientate spre defrisarea plantatiior de pomi cu trunchi inalt si cu soiuri traditionale care aduc pe piata fructe de calitate scazuta, destinate industriei alimentare precum si spre livezile intensive imbatranite, care nu mai asigura fructe de calitate

Page 11: Infiintarea plantatiilor pomicole

superioara, chiar daca soiurile provin din sortimentul modern. Desi in literatura de specialitate sunt citate peste 10.000 de soiuri de mar (majoritatea pastrate in colectii pomologice), numai cateva sunt cultivate in tarile mari producatoare si fac obiectul comertului international cu mere. In tarile Comunitatii Economice Europene, principalele soiuri ce se cultiva sunt: soiul Golden ce detine peste 55%, in Franta 42%, in Italia 76% etc. Anglia cultiva vechiul soi Cox's Orange Pepping 60%. Pe langa aceste soiuri se mai cultiva: Ionagold, Idared, Ionathan, Elstar, Fuji, Gloster, Gala, Granny Smith, Florina etc. In Japonia 38% din productia de mere este data de soiul Fuji si 27% de soiul Starking delicious. In Rusia se cultiva soiurile: Antonova, Anis, Papirovka, Coricinoc Polosatoe si Osenoe Polosatoe. Exportul de mere proaspete nu este semnificativ. Dintre continente, Europa exporta cel mai mult (0,6 milioane tone) si America de Sud (circa 0,5 milioane tone). Tari mari exportatoare de mere sunt: Franta (cu 0,6 milioane tone), Chile (0,4 milioane tone), Olanda (0,3 milioane tone) si Ungaria (0,3 milioane tone). Importul de mere este de aproximativ egal cu exportul. Europa importa circa 2,5 milioane tone mere anual, urmata de Asia cu 0,7 milioane tone si America de Nord cu 0,3 milioane tone. Tari mari importatoare de mere sunt: Germania (0,75 milioane tone), Anglia (0,50 milioane tone) si Olanda. In ceea ce priveste consumul de mere pe cap de locuitor, diferentele sunt foarte mari, ceea ce ne arata unul dintre indicatorii nivelului de trai.

2.1.2. Cultura marului in Romania

In Romania marul este cultivat pe circa 75.000 ha (2000), de pe care se obtine o productie de circa 600 tone. Principalele judete sunt: Arges, Suceava, Mures, Maramures, Dambovita, Iasi, Cluj, Bihor, Bistrita, Nasaud, Bacau, Salaj, Valcea.

Page 12: Infiintarea plantatiilor pomicole

In tara noastra, marul se cultiva pretutindeni, de la nivelul marii pana la zonele premontane. Cultura marului pe teritoriu locuit de romani este foarte veche iar pasionati pomicultori anonimi au contribuit la crearea unor soiuri de calitate superioara, unele dintre ele mentinandu-se si astazi in cultura, ca de exemplu: Cretesti, Domnesti, Patul etc. In epoca moderna au patruns in tara si numeroase soiuri straine care s-au inmultit si raspandit dupa bunul plac al pepinieristilor si amatorilor. Netinandu-se seama de originea lor si de conditiile de clima si sol, in care se raspandeau, multe din aceste soiuri au disparut. Pana in anul 1975 au fost introduse in cultura un numar mare de soiuri romanesti si straine. Astfel, studiile efectuate in cadrul I.C.A.R. Bucuresti recomandau la acea data 35 de soiuri de mar, din care circa 20 de soiuri erau noi pentru timpul respectiv. Studiile efectuate in cadrul Institutului de Cercetare pentru Pomicultura Maracineni prin intreaga sa retea de statiuni a dus la reducerea numarului de soiuri recomandate cultivatorilor si o mai buna amplasare a lor, in functie de capacitatea de adaptare la zonele respective. Studiind tendintele remarcate pe plan mondial, privind diversificarea sortimentului si adaptarea la cerintele social-economice, cercetarea si-a intensificat activitatea de perfectionare a sortimentelor folosind urmatoarele cai: - introducerea celor mai bune soiuri din sortimentul mondial, verificarea capacitatii lor de adaptare in diferite zone pomicole si extinderea in cultura a celor corespunzatoare; - crearea de noi soiuri autohtone competitive calitativ, cu cele mai bune soiuri din sortimentul mondial, dar mai bine adaptate conditiilor de sol si clima din zonele pomicole romanesti; - alegerea permanenta a celor mai bune exemplare dintre pomii soiurilor valoroase din cultura si inmultirea lor; - introducerea in cultura a unor soiuri cu rezistenta genetica la boli scutind pomicultorii de mari eforturi si cheltuieli, prin reducerea tratamentelor fitosanitare. De-a lungul anilor atat suprafata cat si structura soiurilor s-au schimbat, existand mai multe etape distincte, unele de crestere altele de descrestere. Astfel, in perioada 1960-1980 cultura marului a cunoscut o perioada de dezvoltare semnificativa. A urmat perioada 1980-1990 caracterizata prin dificultati majore, dar reusindu-se cu greu mentinerea productiei in special cantitativ la un nivel superior. Ca urmare a schimbarii structurii de proprietate si a patrimoniului dupa 1990, productia de mere si suprafetele cultivate cu mar in Romania au scazut foarte mult. Conform datelor F.A.O., Romania avea in 1980 circa 125 mii ha cultivate cu mar ajungand in 2001 la o suprafata de circa 75 mii ha, care va scadea in continuare, avand in vedere si imbatranirea livezilor cat si nepriceperea noilor proprietari si lipsa fondurilor banesti. Productia de mere din tara noastra a avut mari fluctuatii in decursul anilor, evolutia acesteia fiind influentata de numerosi factori inclusiv de cei climatici. Daca la sfarsitul anului 1989 productia de mere era de 718900 tone, la sfarsitul anului 1999

Page 13: Infiintarea plantatiilor pomicole

productia de mere era de 425000 tone mere. Cea mai mare productie de mere din ultimii 50 de ani s-a inregistrat in Romania in anul 1993 si anume de 1097200 tone. Scaderea productiei de mere se datoreaza atat defrisarii necontrolate si haotice cat si neglijarea efectuarii lucrarilor de ingrijire. In Romania marul ocupa locul II, urmand dupa specia prun si reprezinta circa 30% din totalul suprafetelor cu livezi. In prezent, sortimentul de mar din tara noastra avizat pentru inmultire si legiferat prin lista oficiala de soiuri, cuprinde un numar de 42 soiuri, impartite in trei grupe si anume: soiuri de vara, soiuri de toamna si soiuri de iarna.

Page 14: Infiintarea plantatiilor pomicole

Pepiniera Sarca are o vechime de peste patru decenii si a inmultit peste 20 milioane pomi fructiferi

Page 15: Infiintarea plantatiilor pomicole

PAR

Alaturi de prun, cires, visin, cais si piersic, parul este o pretioasa specie fructifera, intrucat fructele lui intrunesc calitati gustative si nutritive mult apreciate de consumatori. La pere, partea principala a fructului o constituie pulpa, care reprezinta 97%, in timp ce pielita ajunge la 2,5% iar semintele numai 0,5% din fruct. Cantitatea de apa in pere reprezinta aproape 95%, restul fiind zahar care variaza intre 6,5-15,2% substante pectice 0,14-0,7%, substante tanoide intre 0,06 - 0,27%, substante minerale 0,14-0,54%, aciditatea totala 0,12-0,59%, vitamina C 0,6-4,7 mg%. Ca si la alte specii fructifere, compozitia chimica a fructelor depinde de conditiile climatice ale locului de crestere, sol, soi si conditii agrotehnice. Aportul caloric pe care-l aduce consumarea perelor, prezinta o importanta foarte mare, deoarece 100 g fructe contin 10-20 g hidrati de carbon, care dau organismului intre 40-80 de calorii. Un alt aspect important la pere, il constituie bogatia lor in elemente bazice, analizele efectuate demonstrand ca la 100 g fruct proaspat continutul in elemente minerale masurat in echivalenti miligram este de 4,42 de potasiu, 0,43 de sodiu, 0,45 de calciu, 0,73 de magneziu si 0,07 de fier. Perele contin de asemenea, o anumita cantitate de celuloza care constituie un factor stimulent pentru regularizarea activitatii peristaltice intestinale. Aceste considerente fac din pere alimente dietetice, cu valoare deosebita in conditiile actuale. Cea mai mare cantitate de pere in Romania se utilizeaza pentru consumul in stare proaspata, dar se folosesc si ca dulceturi, gemuri, suc, nectar, gelatina sau chiar si uscate.

3.1. Consideratii generale

Parul, ca specie pomicola a fost cunoscut cu circa 4000 de ani i.e.n. iar cultivarea lui era destul de extinsa in Grecia si la vechii romani. In secolul al XVIII-lea, parul a fost adus in tarile apusene Franta, Belgia si Anglia, de unde cultura s-a extins in toata Europa. In anul 1628 in Franta existau circa 250 de soiuri, majoritatea obtinute din puieti proveniti din seminte rezultate din polenizarea naturala. Tot in aceasta perioada, Belgia produce primele soiuri dintre care sunt si astazi: Beurré Bosc, Beurré Hardy, Passe Crassane etc. In America de Nord, parul a fost adus de primii colonizatori, incat in anul 1771 existau aici circa 42 de soiuri de origine europeana. Aria culturii parului s-a extins succesiv si in Australia iar mai apoi in toata lumea, indeosebi in zonele cu clima temperata. Dupa anul 1900 au aparut o multime de soiuri, insa, numai un numar restrans dintre ele s-au raspandit in toata lumea, cele mai multe prezentand interes national sau local, fiind cultivate pe arii restranse.

3.1.1. Cultura parului pe plan mondial

Cultura parului ocupa locul II in lume, dupa cea a marului dintre fructele din zona temperata, fiind concentrata in principal in Europa, America de Nord, Asia, Africa de Sud si Australia. Tarile in care s-a dezvoltat mai mult cultura acestei specii sunt: in Europa, Italia (44600 ha), Spania (15000 ha), Franta (33800 ha), Olanda (5700 ha), Anglia (4700ha), Belgia (3600 ha), Germania (2400 ha) in Africa de Sud (6600 ha), in America de Nord, S.U.A. (16600 ha) si Canada (5000 ha)

In ceea ce priveste sortimentul cultivat in principalele tari producatoare din Europa, cel mai raspandit soi este Williams cu 13400 ha (15,7%) din cele 85800 ha cultura comerciala in C.E.E., urmat de soiurile Passe Crassane (11680 ha), Conference (9600 ha), Abate Fetel (7600 ha), B. Bosc (5000 ha), B. Hardy (2850 ha), celelalte soiuri ocupand suprafete sub 100 ha. Productia mondiala de pere se situeaza la circa 13 milioane tone/an, ceea ce reprezinta aproximativ 3% din productia mondiala de fructe, inclusiv struguri, fata de media anilor 1989-1991 cand a fost de 9 milioane de tone pe an. Productia cea mai mare de pere se realizeaza in Europa (2856000 tone), ceea ce reprezinta 30% din productie, iar dintre tari, Italia cu circa 1 milion tone pe an (20% din productia europeana) este cel mai mare producator de pere.

Page 16: Infiintarea plantatiilor pomicole

Mai mult de 60% din productia europeana de pere se obtine in tarile Europei de Vest, respectiv Italia (1 milion t), Spania (580 mii t), Franta (245 mii t), Germania (247 mii t), Ucraina (153 mii t), Olanda (130 mii t). Alte tari mari producatoare de pere in lume sunt: China (2,7 milioane t), S.U.A. (998 mii tone), Japonia (428 mii t). Anual se exporta peste 500 mii tone pere, pe primul loc fiind Italia, urmata de Franta, Spania si Olanda, in Europa, iar in celelalte continente, Argentina, Australia, Republica Sud – Africana care au un rol insemnat in comertul international, datorita decalarii maturarii fructelor cu sase luni fata de productia europeana si Nord Americana. Principalele tari importatoare de pere sunt: Germania, Anglia, Suedia, Danemarca, Irlanda etc. In ceea ce priveste consumul mediu pe locuitor in lume se constata ca: Italia consuma 16 kg / locuitor anual, urmata de Austria, Grecia, Bulgaria cu 6-10 kg / locuitor, apoi Franta si Olanda cu 5,5 kg / locuitor, Germania 5 kg / locuitor, S.U.A. cu 3 kg / locuitor si Romania cu 2,5 Kg / locuitor. In ceea ce priveste sortimentul, exista diferente de la o tara la alta, iar procentul de pere de vara, toamna si iarna difera foarte mult.

3.1.2. Cultura parului in Romania

La noi in tara cultura parului este foarte veche, fiind cunoscuta din vremea dacilor, fapt atestat de numeroasele soiuri locale existente cat si de bogatele toponime legate de par (ex. Satul Parul din Judetul Dolj, mentionate in documente inca din 1495, Peris, Perisorul, Poiana Parului, Dealul Perilor, Perieni, etc.). Dupa cum arata Al. Borza (1963), primele soiuri straine s-au introdus si raspandit la noi in tara cu aproximativ 450 de ani in urma, iar prima descriere a 13 soiuri de pere este mentionata in jurul anului 1700. In Romania, dupa datele recensamantului pomilor din anul 1979, perii reprezentau 4,5% din totalul pomilor fructiferi cultivati, fiind pe locul 3 dupa prun si mar. Suprafata ocupata cu par la noi in tara, era de circa 9500 ha, dintre care peste 3000 ha sunt cultivate in sistem intensiv. In prezent, baza productiei de pere o constituie livezile clasice si pomii razleti din sectorul particular. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, in tara noastra, o data cu refacerea pomiculturii, productia de pere a crescut, astfel ca, in perioada anilor 1976-1980. ea a atins 87000 tone anual iar in 1993 s-a inregistrat cea mai mare productie de 108000 t. Judetele cu cea mai mare pondere in productia de pere sunt: Arges (8458 t), Dambovita (4348 t), Bacau (3537 t), Bihor (3425 t), Neamt (4266 t), Buzau (3376 t), Suceava (3139 t) etc. Actualmente circa 80% din productia de pere provine din gospodariile individuale taranesti, din pomi razleti sau mici livezi familiale.

Pentru imbunatatirea consumului de pere ar fi necesara o crestere a productiei de pere de pana la 2000 tone anual, cu urmatoarea esalonare: 35% pere de vara, 35% pere de toamna si 30% pere de iarna. In anul 1991 consumul de pere pe locuitor era foarte scazut, de numai 2,5 kg /an, fata de un necesar de minimum 10 kg / an.

3.2. Soiuri de par inmultite la pepiniera Sarca si polenizatorii recomandati

In cadrul pepinierei Sarca s-au inmultit urmatoarele soiuri de par: Untoasa Hardy, Favorita lui Clapp, Conference, Passe Crassane, Williams, Williams rosu, Untoasa Bosc, Napoca, Republica, Trivale, Argesis. a)In ultimii ani, datorita lipsei de portaltoi generativi (Pastravioare), o parte din aceste soiuri nu se mai pot inmulti decat cu ajutorul intermediarului. Soiurile inmultite la pepiniera Sarca sunt cele care au o compatibilitate buna pe portaltoiul vegetativ de tip BN 70 sau Gutui de tip A.

Curé - Soi originar din Franta - Pomul viguros, cu buna capacitate de ramificare, compatibil cu gutuiul, foarte productiv, dar inconstant; sensibil la rapan si ger; soi triploid, fructifica in general

Page 17: Infiintarea plantatiilor pomicole

partenocarpic. Soi foarte raspandit si la noi in tara. - Fructul este mare, piriform, alungit, asimetric, cu o dunga de rugina longitudinala si un sant discret. Epiderma este verde-galbuie la maturitate. Pulpa este alba-galbuie, densa, slab parfumata si potrivit de dulce cu sclereide fine si gust usor astrigent, placut, la maturitatea de consum. - Soi de iarna: Se recolteaza la inceputul lunii octombrie; pastrarea: 100-150 zile.

Untoasa Hardy

- Soi originar din Franta - Pomul viguros, cu trunchiul si axul puternice, coroana ingust conica, capacitate redusa de ramificare, fructifica preponderent pe formatiuni scurte, intra tarziu pe rod, sensibil la ger, produce mult si constant. Este compatibil cu gutuiul si poate fi folosit si ca intermediar. - Fructul este mijlociu (120-140g), scurt conic, cu varful larg, culoarea verde-galbuie acoperita integral sau partial cu rugina grosiera. Pulpa este alba, semifondanta, foarte suculenta, dulce vinurie, de calitate foarte buna. - Soi de iarna: Se recolteaza la sfarsitul lunii septembrie; pastrarea 30-60 zile.

Olivier de Sèrres

- Soi originar din Franta - Pomul semiviguros, productiv dar inconstant, infloreste semitarziu si este sensibil la rapan; compatibil cu gutuiul. - Fructul de marime medie, maliform, cu epiderma galbena-verzuie, pulpa alba-galbuie, ferma, cu gust foarte bun si aroma distincta. - Soi de iarna: Se recolteaza la inceputul lunii octombrie si se pastreaza 150-180 zile.

3.3. Tehnica formarii coroanelor

Rapiditatea intrarii pe rod, cantitatea si calitatea fructelor sunt caracteristici fiecarei combinatii soi / portaltoi, dar la randul lor sunt influentate si de forma de conducere si de modul de taiere a pomilor, prin care se evita dezechilibrul intre crestere si fructificare, respectiv alternanta de rodire. In general, scopul taierii de formare si rodire la par, in mare parte comun si altor specii, este necesar pentru: - formarea unui schelet de forma si dimensiuni adaptate la o durata a rodirii corespunzatoare unei maxime eficiente economice, in raport cu vigoarea diferita a soiurilor, conditiilor pedoclimatice, fertilizarea si intretinerea plantatiei; - pastrarea unui echilibru intre cresterea pomului si productie incepand cu al doilea an dupa plantare, pe o perioada cat mai lunga in ciclul de viata al pomilor; - asigurarea unei bune patrunderi a aerului si luminii si punerea frunzei in conditii de asimilare maxima, astfel ca fructele sa atinga dimensiunile si coloratia optima, precum si calitatile gustative specifice soiului; - pastrarea unei suprafete de fructificare cat mai extinsa in pozitie convenabila, care sa usureze operatiile de recoltare, taiere si tratamente fitosanitare; - mentinerea potentialului de recolta caracteristic diferitelor soiuri, in raport cu vigoarea, pozitia mugurilor floriferi, modul de fructificare, etc. Ca forme de conducere la specia par se preteaza formele aplatizate (palmeta cu brate oblice, palmeta cu brate orizontale, cordonul vertical si oblic) si formele libere (fus liber, piramida etajata si piramida neetajata). In continuare, vom prezenta principalele lucrari si masurile tehnice care trebuiesc intreprinse pentru formarea pomilor cu ax central. Taieri de formare a coroanei in forma de fus subtire ameliorat: In anul intai, primavara, inainte de pornirea in vegetatie, varga pomului se scurteaza la 80 cm de la nivelul solului, pentru proiectarea primului etaj de ramuri. Dupa dezmugurire se suprima toti mugurii pe lungimea de 50 cm rezervata trunchiului. Cand lastarii inregistreaza lungimea de 15-20 cm, din ei se aleg 3-4 pentru formarea etajului de ramuri si unul care va prelungi axul. Lastarii alesi trebuie sa fie dispusi uniform in jurul axului la cativa centimetri unul de altul si sa aiba un unghi de prindere pe ax larg. Concurentii lastarului de prelungire se vor plivi. De asemenea se

Page 18: Infiintarea plantatiilor pomicole

vor elimina toti lastarii amplasati pe trunchi care nu sunt de folos. In anul al doilea, primavara inainte de pornirea sevei, cele trei ramuri alese pentru formarea etajului se echilibreaza, prin scurtarea celor mai viguroase ramuri la nivelul ramurii mai slabe. Daca toate cele trei ramuri sunt viguroase, scurtarea lor se va face la circa 50 cm, dar neaparat cu mugure in afara. Ramura de prelungire a axului se scurteaza cu maxim o lungime de foarfece (25 cm) mai lung decat nivelul planului ramurilor principale (sarpantelor). Celelalte ramuri se suprima. In timpul vegetatiei, cand lastarii ating lungimea de 10-15 cm, cei care concureaza cu lastarii de prelungire a sarpantelor si axului se suprima. De asemenea, se plivesc lastarii de pe partea superioara a ramurilor principale si cei de la baza lor. In anul al treilea, primavara devreme, inainte de pornirea sevei ramurilor de prelungire a sarpantelor (ramurile principale), se scurteaza la un mugure exterior. Se elimina ramurile concurente, lacome, si cele de pe latura superioara a sarpantelor (de pe creasta). Ramura de prelungire a axului se taie deasupra unei ramuri laterale verticale de vigoare mai slaba. Pe ax, ramurile se scurteaza cu un mugure in afara (pentru a creste in orizontala) la 10-15 cm pentru a le transforma in formatiuni fructifere. In timpul vegetatiei lucrarile vor fi continuate dupa aceleasi principii, suprimand lastarii concurenti si cei de pe partea superioara a sarpantelor.

Fig. 3.1. Formrea fusului subtire ameliorat in anul intai (a), in anul al doilea (b), al treilea (c), al patrulea (d), al cincilea (e) dupa plantare In anul al patrulea, primavara devreme se echilibreaza ramurile principale (sarpantele) din etaj, se limiteaza lungimea acestora iar prelungirea sarpantelor se transfera pe o ramura orientata sub unghiul necesar. La inaltimea de 2,5 m de la nivelul solului se limiteaza cresterea axului in lungime printr-o taiere de transfer a acestuia pe o ramura orizontala. Pe ax se aleg noi ramuri de garnisire. Cele alese in anii anteriori se orizontalizeaza sau prin transfer li se da pozitie orizontala. Se va asigura amplasarea buna, uniforma a ramurilor de semischelet pe ax prin scurtarea si rarirea lor. Dupa formarea coroanei, prin taieri de productie se urmareste mentinerea acestora in parametri proiectati si echilibru intre crestere si rodire. Datorita dominantei apicale mai accentuate la par, o atentie deosebita se acorda mentinerii formei conice a coroanei. In acest scop, se va mentine unghiul oblic al ramurilor de schelet iar in treimea superioara a coroanei se vor aplica taieri mai severe si nu se va admite prezenta ramurilor cu pozitie verticala.

3.4. Planul de combatere a bolilor si daunatorilor la specia par

Una dintre verigile de baza ale tehnologiei culturii parului o constituie cunoasterea aspectelor legate de boli si daunatori. Acest lucru devine cu atat mai necesar, cu cat conditiile de cultura sunt mereu favorabile pentru manifestarea bolilor, datorita posibilitatilor reduse de aplicare a tratamentelor si tehnologiei de cultura complete. Pentru obtinerea de rezultate bune in combatere, tratamentele trebuie efectuate corect si la timp.

Daunatorii parului cei mai importanti si care pot provoca daune foarte mari, mergand pana la distrugerea completa a pomilor in scurt timp sunt: Psilla parului (Psylla piricola Forst), Paduchele din San Jose (Quadraspidiotus perniciosus), Viermele fructelor (Carpocapsa pomonella), Gargarita mugurilor (Antonomus piri Koll), Viespea parului (Hoplocampa Brevis Klug), paianjenii si afidele. Bolile cele mai raspandite care pot distruge in totalitate productia de pere sunt: Rapanul (Venturia pirina), Rugina parului (Gymnospo-rangium sabinae), Patarea alba (Micosphearella sertina), Arsura bacteriana (Erwinia amylowora) o serie de bacterioze si virusi (mozaicul frunzelor).

GUTUI

Page 19: Infiintarea plantatiilor pomicole

Gutuiul este una dintre speciile cele mai vechi aflate in cultura, fiind semnalat in documente de circa 4000 ani. Fructele sale erau foarte apreciate la greci, romani si alte popoare, atat pentru consumul in stare proaspata cat si prelucrate. Importanta acestei specii a scazut treptat, pe masura dezvoltarii altor specii pomicole, in principal marul si parul. Gutuile se consuma atat in stare proaspata cat mai ales prelucrate si industrializate sub forma de gemuri, compoturi, peltea, marmelada etc. Fructele au un grad ridicat de gelificare, isi mentin aroma, aciditatea si fermitatea si dupa fierbere. Compozitia biochimica a gutuilor este destul de complexa: zaharuri 6,6% - 13,3%, acizi 0,6 - 1,7%, substante tanoide 0,19 - 0,50%, substante proteice 0,33 - 0,95%, pectine 0,69 - 1,13%, lipide 0,50%, saruri de potasiu 20 mg%, calciu 10mg%, magneziu 8 mg%, fier 0,60 mg%, vitamina C 10-40 mg/ 100g (A. Gherghi 1983). Fructele se pastreaza bine o perioada lunga de timp, permitand prelungirea perioadei de prelucrare. In scop terapeutic, de la gutui se folosesc semintele, fructele si florile.

4.1. Consideratii generale

O importanta deosebita o are gutuiul deoarece valorifica foarte bine terenurile cu exces temporar de umiditate sau cu apa freatica la suprafata chiar sub 1 m. Gutuiul are cea mai tarzie inflorire si din acest considerent nu este expus ingheturilor tarzii de primavara. Pomul este in general rustic, robust, cu plasticitate ecologica buna.

4.1.1. Cultura gutuiului in lume

Specia gutui provine din insula Creta in jurul orasului Cydon, de unde se pare ca ar proveni si denumirea genului Cydonia (denumirea stiintifica a gutuiului). In prezent, aria de raspandirii a culturii se afla in zona temperata, cu preponderenta in Europa, China, Japonia, Asia Centrala, Iran, Asia Mica, nordul si sudul Africii, America de Nord si Australia. In stare salbatica gutuiul se mai intalneste in Asia Mijlocie, Crimeea si in Balcani. In afara de genul Cydonia, in cultura se mai intalnesc inca alte doua genuri inrudite si anume: genul Chaenomales sau gutuiul oriental cu mai multe specii si anume: Gutuiul Japonez (Cydonia Japonica) si Gutuiul Chinezesc (Chidonia sinensis). Aceste doua specii se caracterizeaza prin aceia ca produc fructe foarte mari (400 g). In Europa, aceste doua specii se cultiva doar ca plante ornamentale. O alta specie este Cydonia Maulei - considerata ca specie decorativa, deoarece se cultiva si pentru fructe in zona nordica a Rusiei pentru continutul foarte ridicat in vitamina C (90 mg/100g), vitamina P (1,2 mg/100g), pectina, acizi si arome care se extrag industrial. Fructele acestei specii se industrializeaza sub forma de siropuri, bauturi alcoolice etc., inlocuind lamaia care nu creste in zona. Productia cea mai mare de gutui dintre toate tarile producatoare o obtine Italia, dar si aici in ultimii ani este in descrestere datorita sensibilitatii gutuiului la Focul bacterian, boala tratata din ce in ce mai greu.

4.1.2. Cultura gutuiului in Romania

In Romania, gutuiul ocupa circa 2% din totalul suprafetei pomicole, cultivat in special ca pom izolat sau in amestec cu alte soiuri in livezile de langa casa. Suprafetele mari de culturi care au existat in fostele C.A.P.- uri si I.A.S.- uri, au fost distruse fie cu stiinta datorita legii fondului funciar, fie au fost distruse din cauza bolilor si in special, a focului bacterian, boala semnalata in Romania dupa anul 1991. Dupa numarul de pomi aflati in cultura, pe primele locuri se situeaza judetele: Ilfov, Vaslui, Teleorman, Dolj, Olt, Iasi, urmata de o a doua grupa reprezentata de Tulcea, Prahova, Constanta, Vrancea. Datele statistice arata ca in majoritatea judetelor tarii, gutuiul detine cel mai mare procent ca pom razlet. In ultimii zece ani gutuiul este cautat si plantat atat de mici proprietari cat si de schituri si manastiri bisericesti. In judetele Brasov, Covasna, Maramures, Harghita, gutuiul nu intalneste conditii ecologice favorabile.

Page 20: Infiintarea plantatiilor pomicole

Despre exportul de fructe din Romania nici nu poate fi vorba, mai ales dupa 1990. In tara noastra gutuiul poate fi foarte rentabil, deoarece rodeste foarte bine, produce multe fructe iar pretul de vanzare si lipsa fructelor de pe piata confera producatorului un venit bun. De aceea, multe centra de cercetare din tara se ocupa cu ameliorarea gutuiului si crearea de noi soiuri, in primul rand cu rezistenta genetica la Focul bacterian.

4.2. Soiuri de gutui inmultite la pepiniera Sarca si polenizatorii recomandati

In fondul de germoplasma organizat in Romania exista circa 78-80 genotipuri de gutui, reprezentate de soiuri si selectii autohtone si straine. Din cele opt soiuri admise la inmultire in Romania, circa 80% sunt romanesti si anume: Moldovenesti, Bereczki, Aromate, De Husi, De Mosna, Malaiete, Aurii. Pepiniera Sarca a produs circa 130 mii gutui din soiurile omologate dupa 1990. Portaltoiul folosit la inmultire este gutuiul tip A, care imprima soiurilor vigoare mica, precocitate si productivitate mare. Soiurile de gutui sunt autofertile si nu necesita polenizatori.

Moldovenesti

- Soi romanesc. - Soi de vigoare mijlocie, formea-za coroana globuloasa, intra timpuriu pe rod, este foarte productiv. - Rezistent la boli si ger. - Fructul este mare, globulos, usor alungit, cu coaste largi, pielita neteda, lucioasa, galben portocalie. Pulpa suculenta, semidulce, putin acidulata si placut aromata. - Perioada de consum: octombrie - decembrie.

Aromate

- Soi romanesc. - Soi de vigoare mijlocie, rustic, intra timpuriu pe rod, este productiv. - Rezistent la boli si ger. - Fructul are o greutate medie, piriform, cu gat alungit, suprafata neteda, fara coaste si de culoare galben-limonie. Pulpa este suficient de suculenta, cu gust bun si aroma puternica. - Perioada de consum: octombrie - ianuarie.

Bereczki

- Soi vechi, originar din Romania. - Soi de vigoare mare, rustic, produce abundent si constant. Are perioada de vegetatie lunga. - Rezistent la boli. - Fructul este mare sau foarte mare, de forma ovoid-alungita sau piriforma cu un mamelon peduncular brun cenusiu si suprafata neuniform costata. Pulpa este galbuie, intens aromata, dulce-acidulata, placuta la gust. - Perioada de consum: octombrie - noiembrie.

De Constantinopol

- Soi vechi, originar din Turcia. - Soi de vigoare mijlocie, foarte productiv, formeaza coroana rara. - Sensibil la boli, daunatori si ger. - Fructul este mijlociu, forma sferic-turitita, cu 5 coaste evidente. Pulpa este potrivit de suculenta, fina, cu gust dulce-acrisor. Fructele se scutura usor din pom si au o perioada scurta de pastrare. - Perioada de consum: septembrie - noiembrie.

4.3. Tehnica formarii coroanei

In mod natural, gutuiul creste sub forma de tufa cu mai multe tulpini, ce pornesc din baza coletului ajungand la 3-4,5 m inaltime. Radacina gutuiului mai ales atunci cand portaltoiul este vegetativ (marcota de gutui), este dispusa superficial si de aceea, pomii trebuiesc palisati pentru a nu fi rasturnati de vant.

Page 21: Infiintarea plantatiilor pomicole

Palisarea se va face cu un arac sau tutore cu diametrul de pana la 10cm. Coroana gutuiului este deasa si in general neregulata, formata din ramuri de schelet groase. In perioada de tinerete gutuiul creste viguros, dar dupa intrarea pe rod viteza de crestere se reduce foarte mult. Gutuiul face primele fructe din anul al II-lea de la plantare si rodeste economic incepand cu anul al IV-lea. Un gutui poate trai pana la 45-50 ani dar, pentru asta are nevoie de o formare cat mai corecta a coroanei.

Traditional, gutuiul se conduce sub forma de vas ameliorat sau tufa cu 3-4 tulpini crescute din zona coletului, insa mai poate fi condus dupa piramida mixta si palmeta liber aplatizata. Taieri de formare a coroanei tip Piramida mixta In anul intai, primavara devreme pomul sub forma de varga se scurteaza la 80 cm de la nivelul solului. Dupa dezmugurire, se suprima toti mugurii din zona trunchiului pana la 50-55 cm inaltime. In cursul verii, cand lastarii ating lungimea de 20-25 cm se aleg 3-4 pentru formarea etajului de ramuri si unul pentru prelungirea axului. Lastarii alesi trebuie sa fie uniform repartizati in jurul axului cu un unghi cuprins intre 90-120°, la un interval mai mare de 8-10 cm intre ei. Se va elimina concurentul lastarului de prelungire al axului, cat si ceilalti lastari situati intre cei pe care noi i-am ales.

Fig. 4.1. Formarea pirmidei mixte in anul intai (a), al doilea (b), al treilea (c), al patrulea (d), al cincilea (e), dupa plantarea pomilor In anul al doilea, inainte de pornirea sevei, lucrarile de taiere in vederea formarii coroanei incep cu alegerea definitiva a celor 3-4 ramuri principale (sarpantelor). Daca ramurile nu sunt crescute uniform se inclina, pentru a le stimula sau a le incetini cresterea. Daca ramurile sunt crescute uniform si nu depasesc lungimea de 50-60 cm, nu se scurteaza. Daca depasesc aceasta lungime, atunci ele se scurteaza la nivelul celei mai slabe. Ramura de prelungire a axului se scurteaza la 25-30 cm mai sus de nivelul de taiere al sarpantelor. Celelalte ramuri considerate concurente ale ramurilor principale sau ale axului se elimina (la ras). Ramurile crescute pe partea exterioara a ramurilor principale (de pe creasta) se elimina tot prin taieri la ras. Lastarii de pe trunchi pana la 55-60 cm se elimina tot la ras. In cursul verii se vor lasa doar lastarii de prelungire a ramurilor de baza si un singur lastar de prelungire a axului. Ceilalti lastari considerati concurenti ai lastarilor de prelungire a ramurilor de baza (sarpantelor) cat si a axului se vor elimina. Se vor mai elimina si lastarii ce cresc pe latura superioara a ramurilor de baza (sarpantelor) cat si lastarii porniti de la baza ramurii de baza. In timpul verii se mai pot corecta si unghiurile de ramificare a sarpantelor. In anul al treilea, primavara se urmareste consolidarea primului etaj de ramuri (sarpante), proiectarea primelor subsarpante si a noilor sarpante (nou etaj). Pe axul pomului la inaltimea de 50-60 cm de la punctul de prindere al ultimei sarpante, se alege o ramura amplasata pe spatiul liber dintre doua ramuri principale din etaj si se scurteaza slab. Ramura de prelungire a axului se scurteaza, in vederea ramificarii si proiectarii urmatoarei sarpante solitare (singure). Celelalte ramuri de pe ax se elimina la ras. Pe fiecare ramura principala (sarpanta) se va alege cate o ramura cu pozitie laterala la o distanta de 55 cm de la ax pentru formarea primei sarpante (ramura secundara prinsa pe ramura principala). Ramurile de prelungire ale sarpantelor (ramurilor principale) se vor scurta la 40-45 cm de la punctul de prindere al primei ramuri secundare (subsarpantei). ATENTIE! De pe sarpante se suprima toate ramurile verticale viguroase. In timpul verii se aleg lastarii de prelungire ai sarpantelor si axului pentru cea de-a doua sarpanta si sarpanta solitara (singura). Se plivesc lastarii concurenti si cei de pe latura superioara a sarpantelor (de pe creasta). In anul al patrulea, dupa aceleasi principii se mai aleg 2-3 ramuri pentru formarea urmatoarelor sarpante solitare. Ele trebuie sa fie amplasate uniform in jurul axului pe bisectoarea unghiului de divergenta, format de sarpantele din etaj, distantele dintre ele la 25-30 cm. Se corecteaza unghiul de ramificare al sarpantelor solitare si se proiecteaza cate o noua subsarpanta. Pe sarpantele din etaj se aleg cate doua ramuri in vederea formarii subsarpantelor, astfel ca ramificarea sa fie bilaterala, alterna exterioara. Se elimina ramurile concurente, lacome si cele orientate in interiorul coroanei. In vederea normarii incarcaturii de rod, o parte din ramurile anuale de pe sarpante se scurteaza la 3-4 muguri. In anul urmator dupa amplasarea numarului necesar de sarpante printr-o taiere de transfer a prelungirii

Page 22: Infiintarea plantatiilor pomicole

axului pe o ramura orizontala, se limiteaza inaltimea pomului. In anii urmatori taierea de fructificare va avea in vedere reglarea echilibrului intre crestere si rodire.

Bolile si daunatorii care ataca gutuiul chiar daca sunt mai putini decat la celelalte specii, netratarea, poate duce la distrugerea productiei sau distrugerea totala a pomilor din livada. Dintre daunatorii de temut sunt: viermele fructelor (Cydia pomonella), paduchele din San Jose (Quadraspidiotus perniciosus), afidele si paianjenii. Dintre bolile cele mai frecvente sunt: Mumiefierea fructelor (Monilioza), patarea bruna a fructelor (Diplocarpon soraweri) si cea mai periculoasa boala aparuta dupa 1990 in Romania, Focul bacterian (Erwinia amylovora) distrugand pomul intr-un timp record.

VISIN CIRES

Vechimea in cultura a ciresului si visinului se poate aprecia ca fiind foarte veche. Primele informatii scrise s-au pastrat de la filozofii greci Xenofou (536 i.e.n.) si Teophrast (374-287 i.e.n.). Visinul este mentionat inca din anul 340 (i.e.n.) intr-o lucrare a lui Aristotel in care se descrie tehnica de inmultire. O data cu aparitia erei crestine informatiile despre agricultura devin din ce in ce mai putine si ne parvin pe cai indirecte, prin intermediul cronicilor. Abia in perioada lui Carol cel Mare (724-814) intalnim din nou mentiuni despre cultura visinului ce se practica pe domeniile regale. In anul 1278, la nunta regelui Suediei s-a servit visinata, iar acest lucru ne indreptateste a crede ca arealul de cultura a visinului se extinsese pana in Scandinavia. Tot in mod indirect aflam despre existenta celor doua specii pe teritoriul de astazi a Romaniei. inca de la inchegarea primelor state feudale, respectiv din timpul domniei lui Mircea cel Batran, cand sunt atestate documentar Manastirea Visina si localitatea Cireasov (1407). Ceva mai tarziu, documentele timpului amintesc localitatile Ciresu (1520), Valea Ciresului (1528), Visina (1550) iar astazi identificam urmatoarele localitati cu numele speciei si anume: Ciresu, Ciresoaia, Cireseni, Cireasa, Ciresel, Cireseanu, Valea Valea Ciresoii, Valea Ciresului etc. Ciresele sunt primele fructe proaspete ale anului, iar prin continutul ridicat in vitamine, saruri minerale, zaharuri, fac obiectul unuia dintre cele mai eficiente activitati comerciale. Fructele sunt destinate atat consumului in stare proaspata cat si prelucrarii industriale sub forma de sucuri, siropuri, compoturi, gemuri, dulceturi etc. Fructele de cires contin: substanta uscata 10,8-24,7%, zahar total 7,7-16,8%, aciditate totala 0,49-1,3%, substante tanoide 0,6-1,3%, substante pectice 0,06-0,36%, vitamina V 6,51%, A 0,5 mg%, B1, E, Ca, K, P, Fe, etc. Fructele de visin se folosesc in special pentru industrializare dar si pentru consum in stare proaspata, avand un continut complex echilibrat, bogat in elemente nutritive, saruri minerale, si vitamine cum ar fi: substanta uscata 13,9-23,2%, zaharuri 5-19%, acizi organici 0,9-4,9 mg%, K, P, Mg, Ca, vitamina PP, E, B1, B2, caroten etc. Lemnul de cires este foarte apreciat in industria lemnului. Visinul este o specie decorativa dar si buna melifera.

7.1. Consideratii generale

Ciresul este o specie originara din zona cuprinsa intre Marea Neagra si Marea Caspica de unde s-a raspandit in Europa si Asia. In stare salbatica se mai intalneste in Iran, China, Rusia, Asia Mica,

Page 23: Infiintarea plantatiilor pomicole

Asia Centrala, Africa de Nord, Sudul si Estul Europei. In prezent ciresul se cultiva intre paralelele de 40-60º latitudine nordica, dar izolat se intalneste pe toate continentele. Istoria culturii visinului este strans legata de cea a ciresului, desi unele date din literatura de specialitate sunt contradictorii. Visinul comun nu se intalneste in stare salbatica insa creste semispontan in jurul Marii Caspice in Caucaz, India, Iran, Asia Mica si Peninsula Balcanica, care ar fi si originile sale. Spre deosebire de cires, care nu poate depasi paralela de 60ºC latitudine nordica, visinul depaseste acesta cota devansand chiar si cultura marului.

7.1.1. Cultura visinului si ciresului in lume

Productia mondiala de cirese si visine reprezinta circa 0,7% din productia totala de fructe.

Un prim grup de tari mari producatoare ca S.U.A., Italia, Franta, Turcia, Spania, Bulgaria, Japonia, Canada, Australia, Chile, Argentina si Africa de Sud, se produc mai multe cirese decat visine, in timp ce ex Iugolavia, Polonia, Germania, Romania productia de visine este superioara celei de cirese.

Datele statistice F.A.O. indica tarile europene fara fosta U.R.S.S. ca fiind principalele producatoare de cirese circa 70% din total. S.U.A. si Canada detin aproximativ 13% din productia mondiala, tarile asiatice (fara China si Coreea de Nord) 1,5%, iar cele africane 1%. Ca regula generala, tarile vest europene produc mai multe cirese, iar cele est europene, mai multe visine. In ultimii ani se remarca o crestere a interesului pentru cultura ciresului in Scandinavia, respectiv Suedia, Norvegia, tari unde cultura s-a extins pana la 60º latitudine nordica. In Asia, principalii producatori sunt: Iran, Liban, Japonia, China si Coreea de Nord. In America de Nord, primul loc este ocupat de S.U.A., urmat apoi de Canada. In Africa, productii relativ mici se obtin in Africa de Sud, Namibia, Zimbabwe, Maroc si Algeria. In emisfera sudica, principalul producator este Chile, care si-a dublat suprafata cultivata in ultimii 15 ani. Extinderea rapida aici, s-a datorat climatului favorabil, forta de munca ieftina si o piata fara concurenta, avand in vedere ca ciresele se recolteaza in timpul sarbatorilor de iarna iar productia se vinde bine in lume, mai ales in Europa Vestica, in Canada, S.U.A. si Japonia. Printre statele din emisfera sudica cultivatoare de cires pot fi mentionate Ausstralia si Noua Zeelanda cu productii bune. Destinatia productiei de cirese si visine in plan mondial este destinata dupa cum urmeaza: consum in stare proaspata 27%, prepararii de bauturi, lichioruri 36%, prepararii de compoturi 13%, stocarii de fructe congelate 10%, prepararii produselor de cofetarie, gemuri, dulceturi, salate si sosuri 4%. Daca ne referim numai la cirese, Europa consuma in stare proaspata circa 80%. Principalii importatori sunt Germania, Marea Britanie, Olanda, Belgia si Luxembourg, iar exportatori sunt Italia, Franta, Spania, Grecia, Croatia si Bosnia. Exigentele privind calitatea fructelor sunt foarte mari in tarile vest europene si se refera in special la marime, culoare, gradul de maturare si starea fitosanitara. Diametrul minim admis al fructelor variaza de la piata la piata, dar nu poate fi sub 22 mm diametru. Ciresele sunt considerate si incadrate in grupa fructelor de lux.

7.1.2. Cultura visinului si ciresului in Romania

O lunga perioada de timp cultura ciresului a fost limitata ca extindere la cei cativa pomi existenti in gradinile familiale sau in livezi mici, in jurul marilor orase, menite sa satisfaca cerintele unor piete strict locale unde se valorificau cantitati reduse de fructe.

Cu timpul ciresul si visinul si-au conturat anumite centre pomicole cum ar fi: Iasi, Ramnicu - Sarat, Sibiu, Leordeni - Topoloveni. Dupa nationalizare si colectivizare, pomicultura a fost gandita pe principii noi, fiind redusa ponderea

Page 24: Infiintarea plantatiilor pomicole

livezilor familiale pe masura infiintarii de plantatii comerciale de dimensiuni mari dar intensivizarea accentuata a culturii necesitand un volum foarte mare de forta de munca la recoltare. In loc sa creasca productia, aceasta a scazut si a fost inferioara productiei obtinute pe teritoriul Romaniei Mari in anul 1938.

In Romania se mai cultiva circa 7 mii ha, cea mai mare parte in sectorul privat, pe care se obtine o productie de circa 60 mii tone. Principalele judete producatoare sunt: Iasi, Galati, Vrancea, Vaslui, Botosani, Neamt, Arad. Dinamica productiei este in descrestere continua. Visinul ocupa circa 6 mii ha cu o productie de aproximativ 40 mii tone anual. Principalele judete producatoare sunt: Iasi, Botosani, Bacau, Arges, Buzau, Cluj, Mures, Dolj, Valcea. Din productia totala cca 74% este destinata consumului direct iar 24% se prelucreaza sub forma de compot, dulceata gemuri, etc. Exportul de fructe proaspete (cirese + visine) reprezinta circa 2% din tari ca: Germania, Austria, Italia, datorita dispersiei mari a livezilor si de lipsa depozitelor frigorifice care creeaza mari partizi si preracirea fructelor. In ceea ce priveste sortimentul, acesta a suferit o permanenta innoire prin continua selectie de biotipuri locale valoroase si nu in ultimul rand prin introducerea de noi soiuri din strainatate si a noilor creatii romanesti obtinute de Bistrita, Pitesti si Iasi. Dupa 1990, numarul de pomi valorificati de pepiniere a scazut pe masura diminuarii interesului populatiei pentru plantarea ciresului in masiv.

7.2. Soiuri de visin si cires inmultite la pepiniera Sarca si polenizatorii recomandati

Visinul si ciresul sunt specii care se inmultesc destul de greu avand in vedere lipsa portaltoilor vegetativi atat pe plan mondial cat si in Romania. Dupa 1989 productia de cires si visin a scazut datorita cererii din ce in ce mai mici a pietei libere din zona noastra disparand marii consumatori de material saditor si anume C.A.P. - urile si I.A.S.- urile, foste intreprinderi de stat.

In cei 25 de ani de activitate, Statiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultura Iasi a creat cateva soiuri de cires si visin care sunt omologate si inscrise in lista oficiata de soiuri a Romaniei. Ponderea cea mai mare de soiuri inmultite la pepiniera Sarca o reprezinta soiurile californiene, cum ar fi: Bing, Sam, Germesdorf, Van, Stella, Bigareau Drogan, Bigareau Donisseu, Bigareau Moreau etc. Alaturi de aceste soiuri se mai inmultesc: Fruheste der Mark, Rubin, Rivan, Scorospelka, Boambe de Cotnari, Hedelfinger, Ulster, Amara, Cerna, Colina, Rosii de Bistrita, Izverna, Silva, Amar Galata, Amar Maxut. Soiurile de visin inmultite la pepiniera Sarca in cei 25 de ani au fost: Ilva, Engleze timpurii, Mari timpurii, Meteor, Crisana, Schatenmorelle, Northstar, Dropia, Vranceanu, Timpurii de Osoi, Oblacinskaia, Mocanesti, Timpurii de Targu Jiu, Scuturator, Bucovina, Pitic de Iasi.

Prin cercetarile efectuate timp de 25 de ani, sortimentul de cires si visin a suferit modificari, fiind inlocuite continuu soiurile neproductive sau cele care produceau fructe de o calitate inferioara, promovandu-se soiurile din sortimentul mondial si romanesc care au dat cele mai bune rezultate. Principalele obiective de ameliorare sortimentala au avut in vedere: autofertilitatea, calibrul mare al fructelor, vigoarea mica a pomilor, compactitatea coroanelor, marirea perioadei de recoltare si consum, precocitatea de rodire, calitatea si fermitatea superioara a fructelor, rezistenta la boli, la ger, si nu in ultimul rand tardivitatea infloritului.

Van - Soi originar din Canada. - Pomul de vigoare medie spre mare, cu coroana larg piramidala, cu cresteri moderate, permeabila pentru lumina, cu fructificare pe buchete de mai, cu mare plasticitate ecologica. Este precoce si

Page 25: Infiintarea plantatiilor pomicole

productiv. - Fructele sunt mari (7-8 g), globuloase, usor aplatizate, rosii stralucitoare. Pulpa este pietroasa, roz-rosiatica, cu sucul slab colorat, gust dulce-acidulat de foarte buna calitate. - Perioada de maturare: decada a doua a lunii iunie.

Stella

- Soi originar din Canada. - Primul soi autofertil, cu larga raspandire in toate tarile cultivatoare. - Pomul este viguros, formeaza o coroana larga, ramificata, bine garnisita cu ramuri de rod. Soiul este rezistent la ger. - Fructul este mare (7-8 g), cordiform, rosu stralucitor, cu pulpa de fermitate medie. Este sensibil la crapare. Pulpa este pietroasa, crocanta, rosie, dulce-amaruie, placuta la gust. - Perioada de maturare: a II-a decada a lunii iunie.

Scorospelka

- Soi originar din Ucraina. - Pomul este de vigoare medie spre mare, cu coroana globuloasa, rodeste pe buchete de mai preponderent, este productiv, rezistent la seceta, ger, boli si daunatori. - Fructul este de marime medie spre mare pentru un soi timpuriu (5,5-6,0 g), dulce-acidulat, cordiform-alungit, rosu-deschis, sensibil la crapare in conditii de precipitatii in perioada de parga. Pulpa este roza, de consistenta medie, suculenta. - Perioada de maturare: ultima decada din luna mai.

Rubin

- Soi originar din Romania - Pomul semiviguros, cu coroana larg piramidala pana la globuloasa, cu fructificare preponderenta pe buchete de mai si ramuri mijlocii, cu o rezistenta buna la boli, daunatori si la alti factori de stres. - Fructul este mare (7,5 g), sferic-cordiform, bombat pe partea dorsala, cu varf rotunjit, terminat cu mucron scurt ascutit, de culoare rosu-rubiniu, cu samburele mijlociu, neaderent la pulpa. Intra pe rod in anul V de la plantare, dar este foarte productiv. - Maturitatea de recoltare: sfarsitul lunii iunie. Fructele sunt destinate consumului in stare proaspata si industrializarii.

Boambe de Cotnari

- Soi originar din Romania. - Pomul de vigoare mijlocie spre mare, cu coroana larg piramidala, cresteri moderate, luminoasa, bine garnisita cu buchete de mai in interior si ramuri mijlocii la periferie. Soiul este rezistent la ger si tolerant la principalele boli. Intra mai tarziu pe rod, dar produce mult si constant. - Fructul este mare (6,5-8 g), scurt cordiform, bicolor (galben cu rosu). Pulpa este alb galbuie, pietroasa, dulce, usor acidulata, foarte buna la gust. Se preteaza atat pentru consum in stare proaspata cat si pentru industrializare. Fructele sunt rezistente la transport si pastrare, cu o sensibilitate medie la crapare. - Maturitatea de recoltare: sfarsitul lunii iunie

Amar de Maxut - Soi originar din Romania. - Pomul este de vigoare mijlocie, cu coroana globuloasa, cu fructificare predominanta pe buchete de mai si inflorire timpurie. - Fructul este mediu spre mare (4,5 g), cordiform, de culoare

Page 26: Infiintarea plantatiilor pomicole

neagra, cu pulpa intens colorata, sucul rosu inchis, fermitate medie, cu gust intens amar. - Maturitatea de recoltare: tarzie, prima jumatate a lunii iulie.

Rivan

- Soi originar din Suedia. - Pomul de vigoare medie spre mare, coroana larg piramidala, bine garnisita cu buchete de mai si ramuri mijlocii mai ales spre exterior, mediu rezistent la ger, recomandat mai ales pentru zonele sudice ale tarii. - Fructele sunt mari pentru un soi timpuriu (5,5-6,0 g), cordiforme, rosii-deschis. Pulpa este semipietroasa, dulce-acidulata, de culoare roz-deschis, placuta la gust. - Maturitatea de recoltare: prima decada a lunii iunie.

Bing

- Soi originar din S.U.A. - Pomul de vigoare medie spre mare, cu coroana larg piramidala, bine garnisita cu buchete de mai. Este sensibil la ger. Produce moderat dar constant. - Fructul este mare (7,0-8,5 g), larg cordiform, armonios, dulce-acidulat. Pedunculul este de lungime si grosime medie. - Maturitatea de recoltare: decada a doua a lunii iunie.

Nana

- Soi originar din Romania. - Pomul de vigoare mijlocie, fructifica preponderent pe ramuri plete. - Soiul este precoce, productiv, rezistent la ger si seceta, sensibil la Coccomyces si Monilinia. Este autofertil si cu mare plasticitate ecologica. - Fructul este mijlociu (5 g), sferic, rosu-visiniu, pulpa si sucul colorate. - Maturitatea de recoltare: sfarsitul lunii iunie-inceputul lunii iulie

Ilva

- Soi originar din Romania. - Pomul de vigoare submijlocie, cu coroana semiglobuloasa, cu fructificare preponde-renta pe ramuri lungi. Soiul este semiprecoce, autofertil, productiv, rezistent la ger si mediu rezistent la seceta, sensibil la Coccomyces. - Fructul este mijlociu (5,8 g), sferic, rosu-lucios, cu pulpa colorata, suculenta, acidulata. - Maturitatea de recoltare: sfarsitul lunii iunie-inceputul lunii iulie

Northstar

- Soi originar din S.U.A.. - Pomul de vigoare mica, cu coroana globuloasa, cu fructifi-care preponderenta pe ramuri mijlocii. Soiul este precoce, productiv, rezistent la ger si boli, autofertil. - Fructul este mijlociu spre mare (5,5 g), sferic, usor alungit, visiniu-inchis, cu pulpa intens colorata si gust astringent. - Maturitatea de recoltare: decada a doua si a treia a lunii iulie.

Mocanesti 16 - Soi originar din Romania. - Pomul de vigoare mijlocie spre mare, cu coroana piramidala, cu fructificare predominan-ta pe ramuri scurte si mijlocii. Soiul este foarte productiv, semiprecoce, rezistent la ger, mediu rezistent la seceta. Este bun polenizator. - Fructul este mijlociu, sferic sau sferic-turtit, rosu-caramiziu, cu pulpa rosie, gust placut.

Page 27: Infiintarea plantatiilor pomicole

- Maturitatea de recoltare: sfarsitul lunii iulie.

Schattenmorelle

- Soi originar din Germania. - Pomul de vigoare mica-mijlocie, cu coroana sferic-turtita, cu fructificare preponde-renta pe ramuri mijlocii. Soiul este autofertil, foarte productiv, rezistent la ger, sensibil la boli. - Fructul este mijlociu (4,5-5 g), ovosferic sau larg cordiform, visiniu-inchis pana spre negru la supramaturare, cu pulpa si sucul colorate. Pedunculul este bine prins de fruct. - Maturitatea de recoltare: decada a doua a lunii iulie.

De Botosani

- Soi originar din Romania. - Pomul de vigoare medie, cu coroana globuloasa si fructificare preponderenta pe buchete de mai. - Fructul este mijlociu (5,5-6 g) spre mare, turtit la baza, rosu-visiniu, lucios. Pulpa este rosie-visinie, suculenta, mediu consistenta, cu sucul colorat. Este asemanator cu soiul Crisane. - Maturitatea de recoltare: decada a doua a lunii iunie.

7.3. Tehnica formarii coroanelor la speciile visin si cires

Soiurile de cires altoite pe portaltoi franc realizeaza in forma naturala coroane de 7-8 m inaltime si 8-9 m in diametru. Ciresul, spre deosebire de alte specii, in primii ani dupa plantare a re o crestere inceata iar ulterior creste viguros. Pomii intra pe rod la 4-5 ani de la plantare si nu au periodicitate de rodire. Ciresul infloreste pe buchete de mai, ramuri plete mijlocii si lungi. Pornind de la portretul natural al pomilor, inclusiv manifestarea pregnanta a fenomenului de etajare a ramurilor, se considera mai adecvat pentru cires piramida etajata rarita. Aceasta forma de coroana, datorita axului puternic dezvoltat si sarpantelor prea ramificate, ridica talia pomului, devine prea larga si insuficient luminata. Tinand cont de ponderea mare a cheltuielilor cu recoltarea fructelor, aceasta forma de coroana este inconvenabila. Volumul taierilor la cires este mai mic comparativ cu alte specii. Este necesar de stiut ca ciresul nu are nevoie de coroana luminata pentru colorarea fructelor ci pentru formarea mugurilor de rod. De aceea sunt de preferat coroane libere la cires fara ax.

7.3.1. Taieri de formare coroanei tip Vas Sarger

Aceasta forma de coroana se recomanda pentru soiul de cires cu unghi de ramificare mare, altoite pe cires franc sau pe mahaleb. In anul intai, primavara, verigile se scurteaza la 90 cm de la nivelul solului, in vederea proiectarii etajului de ramuri ca si in cazul formarii fusului subtire pentru a obtine ramuri cu unghi de ramificare mare, se recomanda sa se orbeasca 5 muguri de la varf, cu exceptia celui terminal. In timpul vegetatiei, cand lastarii inregistreaza lungimea de 15-20 cm, se aleg trei dintre acestia amplasati uniform in jurul axului cu un unghi de deschidere de 120ºsi distantati la 18-20 cm intre ei. Lastarul de prelungire a axului se ciupeste. Restul de lastari se elimina.

Fig. 7.1. Formarea coroanei tip Vas Sarger la cires - aspectul pomilor dupa taiere in anul intai (a), anul al doilea (b), anul al treilea (c), anul al patrulea (d).

In anul al doilea, inainte de pornirea pomilor in vegetatie, ramura de prelungire a axului se suprima deasupra ultimei sarpante. Ramurile alese se scurteaza la inaltimea de 1,2 m de la nivelul solului. In timpul vegetatiei se plivesc lastarii de pe latura superioara a sarpantelor. In anul al treilea, primavara, ramura de prelungire a sarpantelor se orizontalizeaza si se leaga de trunchi. Urmatoarea ramura anuala de vigoare mai slaba, care va prelungi sarpanta se scurteaza la 60 cm. Restul de ramuri viguroase se suprima. Ramura de prelungire a sarpantei se alege astfel ca

Page 28: Infiintarea plantatiilor pomicole

sa asigure unghiul de ramificare a sarpantelor de 45-55ºC. In timpul vegetatiei se vor plivi lastarii de pe latura superioara a sarpantelor si subsarpantelor. In acelasi timp, se suprima concurentii lastarilor de prelungire ai subsarpantelor. In anul al patrulea, primavara, ramura de prelungire a fiecarei sarpante se orizontalizeaza in directia opusa primei subsarpante, astfel incat sa formeze o ramificare bilaterala - alterna – exterioara. Se alege o ramura de vigoare mai slaba, care va prelungi sarpanta si se scurteaza in vederea proiectarii celei de-a treia sarpante. In timpul vegetatiei se suprima concurentii lastarilor de prelungire ai subsarpantelor. Totodata se plivesc lastarii de pe latura superioara a sarpantelor si subsarpantelor. In anul al cincilea, primavara devreme se alege o ramura anuala pentru a treia subsarpanta, care se orizontalizeaza si se leaga de ax, ca si a doua subsarpanta. Ramura de prelungire a sarpantei se suprima deasupra ultimei subsarpante. Pe subsarpante se formeaza ramuri de garnisire. Ramurile de prelungire ale subsarpantelor se scurteaza in functie de capacitatea de ramificare a soiului, in vederea garnisirii lor. Pe sarpante, in intervalul dintre subsarpante, de asemenea, se formeaza ramuri de rod. La specia visin coroana se formeaza mai usor decat la cires, datorita prezentei lastarilor anticipati si capacitatii de ramificare mai mare. In momentul plantarii, visinul are cantitatea necesara de ramuri anticipate viguroase pentru formarea sarpantelor. Ca si la cires, se va evita formarea sarpantelor cu unghi de prindere mic, care determina o sudura defectuoasa, se pot dezbina si poate fi provocata aparitia de gome. Dat fiind faptul ca la pomii tineri ramurile anuale lungi au muguri de rod, taierile de fructificare incep inainte de a se incheia formarea coroanei. Daca ramurile anuale nu depasesc lungimea de 80 cm, ele nu se scurteaza deoarece in treimea superioara pot fi muguri de rod. Ele se vor scurta, daca este necesar, pentru a norma productia de fructe. La pomii tineri cu ramificare puternica anual se vor elimina ramurile cu pozitie necorespunzatoare, bolnave, degarnisite, pentru luminarea interiorului coroanei. La pomii cu ramificare slaba se va efectua numai scurtarea de 1/3 a lastarilor lungi. Indiferent de capacitatea de ramificare a soiului, in partea superioara a coroanei, se suprima ramurile viguroase, iar in partea inferioara, numai cele slabe. La soiurile de visin care rodesc pe ramura pleata se aplica taieri de fructificare din primii ani dupa intrarea pe rod, pentru a evita degarnisirea. Ramurile plete se scurteaza deasupra unui mugure vegetativ, sau a unei rmificatii aparute la baza. Se recomanda ca o treime din ramurile anuale care au lungimea sub 25 cm sa fie in fiecare an scurtate deasupra unui mugure vegetativ situat spre baza lor. La noi se recomanda ca pomii de visin sa fie condusi spre piramida mixta, piramida reetajata sau vasul ameliorat.

7.3.2. Taieri de formare coroanei tip piramida mixta

In anul intai, primavara devreme pomul sub forma de varga se scurteaza la 80 cm de la nivelul solului. Dupa dezmugurire, se suprima toti mugurii din zona de proiectare a trunchiului pana la 50-55 cm inaltime. In cursul verii, cand lastarii ating lungimea de 20-25 cm se aleg 3-4 dintre acestia pentru formarea etajului de ramuri si unul pentru prelungirea axului. Lastarii alesi trebuie sa fie uniform repartizati in jurul axului cu un unghi cuprins intre 90-120° la un interval mai mare de 8-10 cm intre ei. Se va elimina concurentul lastarului de prelungire al axului cat si ceilalti lastari situati intre cei pe care noi i-am ales.

Fig. 7.2. Formarea piramidei mixte la visin in anul intai (a), al doilea (b), al treilea (c), al patrulea (d), al cincilea (e) dupa plantarea pomilor

In anul al doilea, inainte de pornirea sevei, lucrarile de taiere in vederea formarii coroanei incep cu alegerea definitiva a celor 3-4 ramuri principale (sarpantelor). Daca ramurile nu sunt crescute in uniform se aduc spre verticala sau se inclina pentru a le stimula sau a le incetini cresterea. Daca

Page 29: Infiintarea plantatiilor pomicole

ramurile sunt crescute uniform si nu depasesc lungimea de 50-60 cm nu se scurteaza. Daca depasesc aceasta lungime, atunci ele se scurteaza la nivelul celei mai slabe. Ramura de prelungire a axului se scurteaza la 25-30 cm mai sus de nivelul de taiere al sarpantelor. Celelalte ramuri considerate concurente ale ramurilor principale sau ale axului se elimina (la ras). In cursul verii se vor lasa doar lastarii de prelungire a ramurilor de baza si un singur lastar de prelungire a axului. Ceilalti lastari concurenti ai lastarilor de prelungire a ramurilor de baza (sarpantelor) cat si a axului se vor elimina. Se vor mai elimina si lastarii ce cresc pe latura superioara a ramurilor de baza (sarpantelor) cat si lastarii porniti de la baza ramurii de baza. In timpul verii se mai pot corecta si unghiurile de ramificare a sarpantelor. In anul al treilea, primavara se urmareste consolidarea primului etaj de ramuri (sarpante) proiectarea primelor sarpante si a noilor sarpante la 70 - 80 cm de la ultima sarpanta din etaj. Ramura de prelungire a axului se scurteaza in vederea ramificarii si proiectarii urmatoarei sarpante solitare (singure). Celelalte ramuri de pe ax se elimina la ras. Pe fiecare ramura principala (sarpanta) se va alege cate o ramura cu pozitie laterala la o distanta de 55 cm de la ax, pentru formarea primei sarpante (ramura secundara prinsa pe ramura principala). Ramurile de prelungire ale sarpantelor se vor scurta la 40-45, cm de la punctul de prindere al primei ramuri secundare (subsarpantei). ATENTIE! De pe sarpante se suprima toate ramurile verticale viguroase. In timpul verii se aleg lastarii de prelungire ai sarpantelor si axului pentru cea de-a doua sarpanta si sarpanta solitara (singura). Se plivesc lastarii concurenti si cei de pe latura superioara a sarpantelor (de pe creasta). In anul al patrulea, dupa aceleasi principii se mai alege o ramura pentru formarea urmatoarei sarpante solitare la 30 cm fata de prima sarpanta solitara. Se corecteaza unghiul de ramificare al sarpantelor solitare si se proiecteaza cate o noua subsarpanta. Pe sarpantele din etaj se aleg cate doua ramuri in vederea formarii subsarpantelor, astfel ca ramificarea sa fie bilaterala, alterna exterioara. Se elimina ramurile concurente, lacome si cele orientate in interiorul coroanei. In vederea normarii incarcaturii de rod, o parte din ramurile anuale de pe sarpante se scurteaza la 3-4 muguri. In anul urmator dupa proiectarea numarului necesar de sarpante printr-o taiere de transfer a prelungirii axului pe o ramura orizontala, se limiteaza inaltimea pomului. In anii urmatori taierea de fructificare va avea in vedere reglarea echilibrului intre crestere si rodire.

7.4. Planul de combatere a bolilor si daunatorilor la speciile cires si visin

Obtinerea de recolte mari si fructe de buna calitate, este corelata cu o buna stare de sanatate a pomilor. In conditiile tarii noastre prin neglijarea bolilor si daunatorilor la cires si visin se poate pierde circa 45-100% din recolta soiurilor cu coacere mijlocie si tarzie (Victoria Suta, 1976). Bolile si daunatorii care ataca in mod frecvent ciresul si visinul in tara noastra sunt: antracnoza frunzelor de cires (Cocomice hiemalis), ciuruirea frunzelor (Stigmina carpophila), moniloza (Monilia laxa, Monilia fructigena), paduchele din San Josè (Quadraspidiotus perniciosus), paduchele negru al ciresului (Myzus cerasi), musca cireselor (Rhagoletis cerasi), acarieni, viespea neagra a frunzelor de cires, cotarul verde, insecte minatoare etc. In faza de buton alb si dupa inflorire se utilizeaza, de regula, fungicide sistemice care protejeaza frunzisul si fructele fata de principalii patogeni, o perioada mai indelungata fata de cele de contact si in general nu pateaza fructele. Dintre acestea mentionam ca foarte eficace produsele Bavistin DF, Saprol, Score, Folicur solo, Derosal 50 S.C., etc. Dupa recoltare, pe langa produsele cuprice, se recomanda si cele de contact: Captadin, Folpan, Dithane. Pentru combaterea daunatorilor se pot folosi insecticidele Decis, Karate, Calypso, Mospilan, Victenon etc. Toate produsele folosite pot fi inlocuite cu alte produse cu acelasi spectru de actiune. De remarcat faptul ca ciresul si visinul necesita mult mai putine tratamente decat alte specii pomicole.

NUC

Page 30: Infiintarea plantatiilor pomicole

Nucul se cultiva, in primul rand, pentru fructele sale, care se consuma atat in stare proaspata, cat si prelucrate. Miezul de nuca constituie un aliment complet si concentrat continand substante grase (52-70%), substante proteice (12-25%), zaharuri (5-25%) substante minerale (1,3-2,4%), etc. Valoarea energetica a unui kg de miez de nuca este echivalenta cu: 1 kg paine + 0,5 kg carne +0,5 kg cartofi + 0,5 kg peste + 0,5 kg prune uscate + 1 kg pere, asigurand 6364 calorii (V. Cociu, 1983).

Miezul de nuca este folosit in fabricarea de ulei comestibil si tehnic folosit in pictura, fabricarea cernelii tipografice, fabricarea sapunului de lux etc. Nucile verzi, se folosesc pentru dulceturi, continand o cantitate mare de vitamina C si anume de patruzeci de ori mai mult decat sucul de portocale: dintr-un kg de coji verzi de nuca se poate extrage o cantitate de vitamina C egala cu cea extrasa din 10 kg de lamai. Frunzele, lastarii, mugurii, scoarta si radacinile constituie un izvor de materie prima inca foarte putin folosit la noi in tara. Odinioara, populatia la sate folosea intens vopselele extrase din frunze, lastari si scoarta de nuc pentru vopsitul lanii, bumbacului si chiar a matasii, fiind considerate vopsele netoxice si deosebit de rezistente la deodorare. Frunzele de nuc verzi puse la macerat in petrol lampant, constituie un bun unguient in tratarea reumatismului. Miezul de nuca este indicat pentru diabetici si pentru completarea regimului alimentar vegetarian. Lemnul de nuc este foarte apreciat datorita calitatii sale superioare la fabricarea mobilierului de lux, in industria automobilelor de lux si in industria aeronautica. Nucul este considerat Regele pomilor, plecand in primul rand de la denumirea sa in latina Iuglans Regia, preferand sa fie plantat intr-o livada in zona cea mai inalta. Datorita cantitatii mari de iod pe care o degaja prin frunze nu este indicata odihna si relaxarea la umbra nucului, iar plantele anuale si perene din zona umbrita de nuc, mor. Ca specie pomicola nucul prezinta si alte avantaje. Desi creste lent si intra tarziu pe rod, comparativ cu alte specii, nucul este foarte longeviv traind, in medie, circa 80-100 de ani si dupa 15-16 ani da productii mari. Coroana masiva, trunchiul puternic, coaja neteda cenusie si frumoasa in tinerete, frunzele mari de culoare verde inchis si aromate, fac din nuc una din speciile decorative de mare efect. Aria de raspandire a nucului, mare, de la ses si pana la 700-800 m, poate aduce mari foloase cultivatorilor. Din toate aceste cauze, nucului i s-a atribuit o lege speciala in Romania, fiind protejat de stat.

8.1 Consideratii generale

Se considera ca nucul a rezistat perioadei glaciatiunilor numai in cateva puncte situate in centrul si vestul Asiei si in cateva depresiuni din Peninsula Balcanica si Peninsula Iberica. Se mai intalneste inca in stare salbatica in masivele silvice din estul Turciei, in Caucaz, Irac, Iran, Afganistan, Pakistan, India, Nepal, Tibet si China precum si in cateva zone din Peru si Brazilia. Primele tari care au cultivat nucul au fost China, Japonia si India (inaintea erei crestine) apoi fiind preluat de europeni. Prin luarea in cultura, nucul s-a extins mult in afara arealului sau natural, gasindu-se in prezent aproape in toate tarile cu climat temperat. Limita nordica de extindere a culturii lui pe glob este impusa de izoterma anuala de +5°C.

8.1.1. Cultura nucului pe plan mondial

In lume, exceptand S.U.A. si intr-o oarecare masura Franta, in toate celelalte tari, cultura nucului are un caracter extensiv, majoritatea pomilor crescand izolat in vatra satelor, pe marginea

Page 31: Infiintarea plantatiilor pomicole

proprietatilor, de-a lungul cursurilor de apa, a drumurilor, etc. Intr-o serie de tari din arealul de raspandire naturala a nucului, exista suprafete relativ mari de paduri crescute spontan sau plantate in fondul forestier, dar nici aici nu exista o inventariere precisa. Plantatii comerciale exista in putine tari si pe suprafete relativ restranse, comparativ cu celelalte specii. Printre acestea, S.U.A. ocupa primul loc pe glob sub aspectul suprafetei de livezi organizate si a productiei de nuci. Pana in anii 1980 California avea peste 100000 ha cu livezi de nuc altoit din soiuri valoroase. Bulgaria avea in anii 1975-1980 circa 14000 ha cu nuci. Pana in deceniul al saselea si al saptelea al secolului XX, Romania era printre primele trei tari mari producatoare de nuci. In Europa, Romania este tara cu cea mai mare productie. Dinamica suprafetelor si productiilor a fost foarte oscilanta in timp. In majoritatea tarilor, productia de nuci este stabilita prin evaluare si nu prin inregistrare exacta. Din datele statistice F.A.O., se constata ca productia mondiala de nuci a inregistrat o continua crestere. Printre tarile mari producatoare de nuci se numara: China, S.U.A., Iran, Turcia, Romania, Franta (tabelul 9.1.).

8.1.2. Cultura nucului in tara noastra

In tara noastra nucul este stravechi. Pana la inceputul secolului XX forma paduri si plantatii intinse in judetele Gorj, Valcea, Dambovita, Prahova, Bacau, Neamt, Iasi, Suceava. Atat in perioada celui de-al doilea razboi mondial cat si dupa aceea s-a remarcat o scadere masiva a numarului de pomi, cat si a productiei de nuci. Goana dupa lemnul de nuc, dar si desele sistematizari si organizari de teritoriu, datorita colectivizarii tarii, au dus la taierea nechibzuita a acestui pom. Astfel, ca exemplu, putem spune ca: in anul 1938 in Romania existau 4,3 milioane de nuci cu o productie medie evaluata la 199000 tone nuci. In anul 1975 in Romania existau circa 3 milioane de nuci, cu o productie medie de 29000 tone. In anul 2002 Romania producea circa 33-34 tone de nuci (vezi tab. 9.2.). Deoarece altoirea nucului este o problema greoaie si inca nerezolvata pana la capat, in lume si in Romania se obtin puieti de nuc din soiuri selectionate. Diferenta majora intre pomii de nuc altoiti si cei nealtoiti consta in urmatoarele: nucii obtinuti prin altoire la masa sau in camp direct pastreaza prin altoire toate caracteristicile soiului de unde s-au recoltat ramurile si intra pe rod foarte repede . Primele nuci apar chiar din anul I dupa plantarea nucului. Nucii obtinuti din samanta (nuci semanate in camp) din soiuri selectionate, nu pot pastra caracteristicile soiului de unde am recoltat nucile si intra foarte greu pe rod, abia dupa 10-12 ani.

Privitor la productia de nuci obtinute, rezultate foarte bune se obtin atat de la pomii altoiti de nuc cat si de la cei nealtoiti. In Romania nucul a fost si este protejat de lege. Nucii pot fi taiati in urmatoarele conditii: - exemplarele care au cel putin 1/3 din coroana uscata; - exemplarele care sunt pe suprafete unde s-a autorizat construirea de obiective; - exemplarele dezradacinate din cauze naturale. Pentru fiecare nuc taiat, chiar in aceste conditii, proprietarul este obligat prin lege sa planteze la loc trei nuci tineri.

8.2. Soiuri de nuc inmultite de pepiniera Sarca

In ultimii zece ani, Statiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultura Iasi, cu un colectiv de cercetatori, a reusit omologarea a patru soiuri de nuc specifice pentru zona Moldovei, si anume: Velnita, Miroslava, Anica si Ovidiu. Pe langa aceste soiuri, pepiniera Sarca a mai inmultit soiurile Jupanesti, Germisara, Sibisel si altele.

Page 32: Infiintarea plantatiilor pomicole

Miroslava

- Soi originar din Romania; - Vigoare mijlocie-mare, cu coroana globuloasa, rodeste pe muguri teminali, este precoce si productiv; - Soi rezistent la ger si la bolile specifice nucului; - Fructele sunt mari (14–16g), forma rotund-elipsoidala, rotunjite la capete, endocorpul subtire, cu suprafata neteda cu putine incretituri si adancituri. Miezul umple bine cavitatea valvelor si se scoate intreg si usor, procentul de miez fiind de 52,6%; - Se recolteza in prima decada a lunii septembrie.

Anica

- Soi originar din Romania; - Vigoare mijlocie, cu coroana globu-loasa, rodeste pe muguri teminali, este precoce si foarte productiv; - Soi rezistent la ger si tolerant bolile specifice nucului; - Fructele sunt mari (13–14g), forma rotund-ovoida, rotunjite la capete, endocorpul subtire, cu suprafata neteda cu putine incretituri si adancituri. Miezul umple bine cavitatea valvelor si se scoate intreg si usor, procentul de miez fiind de 53%; - Se recolteza in decada a II-a a lunii septembrie.

Ovidiu

- Soi originar din Romania; - Vigoare mijlocie, cu coroana globu-loasa, rodeste pe muguri teminali, dar si pe muguri laterali este precoce si productiv; - Soi rezistent la ger si la bolile specifice nucului; - Fructele sunt mari (13 – 14g), forma ovoid-alungita, rotunjite la capete, endocorpul subtire, cu suprafata neteda cu putine incretituri si adancituri. Miezul umple bine cavitatea valvelor si se scoate intreg si usor, procentul de miez fiind de 52,5%; - Se recolteza in prima decada a lunii septembrie.

Velnita

- Soi originar din Romania; - Vigoare mijlocie-mare, cu coroana globuloasa, rodeste pe muguri teminali si pe muguri laterali, este precoce si productiv; - Soi rezistent la ger si tolerant bolile specifice nucului; - Fructele sunt mari (1,5g), forma rotund-ovoida, rotunjite la capete, endocorpul subtire, casant, cu suprafata regulata, cu putine incretituri si adancituri. Miezul umple bine cavitatea valvelor si se scoate intreg si usor, procentul de miez fiind de 50,6%; - Se recolteza in decada a II-a a lunii septembrie.

8.3. Tehnica formarii coroanei la specia nuc

Atat la pomii plantati primavara, cat si la cei plantati toamna, taierile de formare incep primavara devreme, in martie - aprilie si se aplica in toata perioada de crestere. Prin aplicarea lor se urmareste formarea cat mai rapida a unei coroane luminate si aerisite, garnisita cu numeroase ramuri de semischelet si de rod . Fiind o specie foarte pretentioasa fata de lumina, formele de coroana cele mai recomandate sunt vasul ameliorat si piramida neetajata. Pentru ambele forme de coroana, inaltimea trunchiului trebuie sa fie de 0,9-1,1 m, deoarece s-a constatat ca la trunchiuri mai inalte de 1,20m, intrarea pe rod a pomilor intarzie cu un an pentru fiecare 20 cm in plus. Taieri de formare a coroanei tip „piramida neetajata” In anul intai de la plantare, primavara, vergile se scurteaza la 1,3m - 1,4 m deasupra unui mugure. Pana la inaltimea de 1 m se orbesc toti mugurii. Intre 1m si 1,3 sau 1,4 se orbesc toti mugurii principali, portiune rezervata pentru proiectarea sarpantelor.

Fig. 8.1. Formarea coroanei piramida neetajata la nuc in anul intai (a), in anul al doilea (b), in anul

Page 33: Infiintarea plantatiilor pomicole

al treilea (c), in anul al patrulea (d), dupa plantarea pomilor

In perioada de vegetatie cand lastarii inregistreaza lungimea de circa 20 cm, se aleg trei lastari, dintre care doi pentru formarea primelor doua sarpante si unul care va prelungi axul. Lastarii alesi ca sarpante, trebuie sa fie orientati in directii opuse de-a lungul randului de pomi. Daca vergile nu au inaltimea necesara pentru proiectarea coroanei, ele nu se scurteaza. Daca vergile au lungimea sub 1 m, ele se recepeaza la 3 - 4 muguri deasupra punctului de altoire, pentru a obtine o varga de peste 1,3 m. Daca lastarii aparuti pe cep au lungimea de 20 cm, se alege unul, cel mai viguros, pentru a reface tulpina. Restul de lastari se elimina in doua faze si anume: cand lungime lor are 20 cm, acestia intai se ciupesc iar in luna august, lastarii ciupiti se suprima. In anul al doilea, primavara, ramurile alese pentru formarea sarpantelor se scurteaza la acelasi nivel, deasupra unui mugure exterior. Dupa alegerea sarpantelor se face corectarea unghiurilor de insertie prin palisari si ancorari. Dupa fixarea in pozitie corespunzatoare, toate ramurile se scurteaza cu 1/4 - 1/3 din lungimea lor, pentru a pastra numai lemnul matur si cu muguri bine formati. Ramura de prelungire a axului se scurteaza la 50 cm deasupra sarpantei superioare. In perioada de vegetatie se aleg lastarii de prelungire ai sarpantelor si axului. Pe fiecare sarpanta la circa 50 cm de punctul ei de prindere, se alege cate un lastar pentru formarea primelor subsarpante. Pe ax se aleg doi lastari pentru formarea urmatoarelor sarpante. Acestia trebuie sa fie orientati in directii opuse, perpendicular pe randul de pomi. Restul de lastari se ciupesc. In anul al treilea, primavara, se suprima ramurile anuale amplasate pe latura superioara sau cea inferioara ale sarpantelor, cat si ramurile lacome. Ramura de prelungire a axului se va scurta la 30-35 cm deasupra sarpantei superioare. Daca nu depasesc lungimea de 1 m, ramurile de prelungire a le sarpantelor si subsarpantelor nu se vor scurta. In perioada de vegetatie cand lastarii inregistreaza lungimea de circa 20 cm se formeaza noi elemente de schelet. Se alege un lastar pentru formarea urmatoarei sarpante si unul care va prelungi axul. Se aleg lastarii de prelungire ai sarpantelor si subsarpantelor. Pe primele doua sarpante se alege cate un lastar amplasat in partea opusa a primei subsarpante la distanta de 30-40 cm de la punctul ei de prindere, pentru formarea celei de a doua subsarpanta. Pe urmatoarele doua sarpante se alege cate un lastar, la circa 50 cm de punctul lor de insertie, pentru formarea primelor subsarpante. Lastarii amplasati pe latura superioara si cea inferioara ale sarpantelor se plivesc. In anul al patrulea, primavara, se aleg definitiv ramurile provenite din lastarii alesi in perioada de vegetatie a anului anterior si se scurteaza la 80-110 cm pentru echilibrarea si stimularea ramificarii. Prelungirea axului se scurteaza la 40 cm deasupra punctului de insertie a ultimei sarpante, pentru a forta aparitia lastarului din care se va alege urmatoarea sarpanta si ultima. Tot cu acest prilej se taie la inel eventualele ramuri concurente si cele ce cresc pe partea superioara a sarpantelor. Daca pomii cresc incet si ramurile de prelungire sunt mici, se scurteaza o parte din ramurile de rod pentru a stimula cresterea. Prin taierile din perioada de vegetatie se urmareste alegerea lastarilor de prelungire, a ramurilor de schelet si a unui lastar pe fiecare sarpanta, pentru formarea celei de-a doua sarpante. Acest lastar trebuie plasat in partea opusa subsarpantei anterioare si sa aiba punctul de insertie cu 70-80 cm mai sus de subsarpanta precedenta.

8.4. Combaterea bolilor si daunatorilor la nuc

Cand pomii sunt tineri, lucrarile de combatere a bolilor si daunatorilor urmaresc mentinerea in perfecta stare de sanatate a aparatului foliar, pentru a sintetiza cantitati maxime de substante care sa asigure pomilor cresteri viguroase. Dintre boli, cea mai pagubitoare este bacterioza produsa de Xantomonas Juglandis si antracnoza produsa de Gnomonia leptospyla. Pomii tineri sunt destul de sensibili la aceste boli. Bacterioza este favorizata de precipitatii abundente si temperaturi moderate. Atacul este maxim in perioada cresterii intense a lastarilor si in lunile iulie-august. Pe frunzele si lastarii atacati apar necrozari specifice,

Page 34: Infiintarea plantatiilor pomicole

datorita distrugerii tesuturilor. Pentru combaterea acestor boli, pana in prezent, cele mai eficace produse chimice s-au dovedit a fi produsele cuprice in doza mica. La concentratia de 1% Zeama bordeleza apar numeroase necrozari, mai ales daca tratamentele se aplica cand frunzele sunt tinere. Primul tratament se aplica la dezmugurire, cand se poate folosi o concentratie mai mare si anume 1,5 % Zeama bordeleza . Al doilea tratament trebuie aplicat la aparitie primelor frunzulite, cand se va reduce concentratia la 0,5 %, iar al treilea tratament se va aplica la inceputul cresterii lastarilor tot cu 0,5 % Zeama bordeleza. Ultimul tratament se va face tot dupa caderea frunzelor cu 1,5-2 % si are rolul de a micsora infectiile pentru anul viitor. Tratamentele recomandate pentru combaterea bacteriozei sunt eficiente si impotriva antracnozei. In afara de produsele cuprice, pentru combaterea antracnozei s-a dovedit destul de eficient si Dithane M45, care in asociere cu substantele cuprice combate si bacterioza. Dintre daunatori, in tinerete, nucul poate fi atacat de paduchii testosi, paduchii de frunze, de omizile defoliatoare, de omizile xilofage si de acarieni. Pentru combaterea lor se aplica tratamente cu insecticide sau acaricide specifice.

PEPINIERE SI

MATERIAL

SADITOR

Producerea de puieti in pepiniera este una din formele de cultura cu importanta valoare si intensiv pronuntata, care pretinde munca asidua si mari investitii. De aceea pentru a evita neplacerile, o deosebita importanta i se acorda alegerii

locului pentru pepiniere. De altfel, de modul in care se aleg locul si terenul pentru pepiniere depinde in cea mai mare parte reusita culturilor, caci se poate produce un material de calitate slaba cu cheltuieli exagerate.

Terenul destinat pepinierei trebuie sa corespunda urmatoarelor cerinte:

Sa fie asezat in centrul sau cat mai aproape de locul de plantat, daca vorbim de pepinierele volante, respectiv in apropierea drumurilor de legatura, cand vorbim de pepinierele permanente, pentru ca transportul materialelor la sau de la

pepiniere sa se faca rapid si cu cheltuieli reduse.

Sa fie asigurat cu apa necesara pentru pepinierele permanente si cele volante, pentru a uda semintele, la selectionarea si pregatirea semintelor pentru semanat.

Sa fie situat in apropierea centrelor populate pentru pepinierele permanente, pentru a avea lucratori permanenti.

Page 35: Infiintarea plantatiilor pomicole

Apa  este necesara si pentru udatul puietilor in santuri de depozitare si a celor impachetati pentru expediere. Daca terenul pentru pepiniera se afla in apropiere de apa, se va urmari asezarea pepinierei cu laturile mari de-a lungul apei, in

scopul de a introduce apa prin santuri sau uluce. Se va avea grija ca pepiniera sa fie ferita de inundatii, chiar si in anii cu ploi exceptional de multe si mari. Nivelul apelor freatice trebuie sa fie ridicat, el trebuie mentinut pina la 1m, chiar

si in perioadele umede.

Solul sa fie usor reavan, permeabil si bogat in substante nutritive. Se vor evita terenurile prea nisipoase, sarace si tari. De asemenea, se vor evita terenurile argiloase, saraturile, terenurile prea umede sau acelea in care in anii ploiosi

apa se ridica la suprafata formand smarcuri.

Cele mai bune terenuri sunt cele nisipo-lutoase sau luto-nisipoase, permeabile, bine structurate, bogate in humus si care se lucreaza usor. Este bine ca solul in pepiniere sa aiba proprietati cit mai asemanatoare cu cele a terenului de

impadurit. Procedand astfel, puietii au de suferit mai putin dupa plantare, cand trebuie sa-si modifice radacinile.

Sa fie teren ridicat, nu mai jos ca terenurile inconjuratoare, dar nici situat pe varfuri de crestet, pentru a fi ferit de vanturi puternice si uscate sau curenti puternici de aer.

Sa fie drept sau foarte putin abrupt. Daca nu se gaseste un astfel de teren, se accepta unul inclinat cu panta de pana la 5º, dar cu expozitie E sau SE pentru a nu fi prea mult expus la arsita soarelui. Daca terenul pe care trebuie sa se

infiinteze pepiniera este in panta, se va urmari ca acesta sa aiba forma dreptunghiulara, cat mai alungita si asezata astfel ca loturile lungi sa fie perpendiculare pe linia de cea mai mare panta.

Solul destul de profund, cel putin 40cm, trebuie sa se aduca la conditii normale de lucru. Daca sunt cultivati puieti de talie inalta, acesta trebuie sa aiba cel putin 60cm in adancime. Se va urmari sa aiba o forma cat mai regulata, ca cea

dreptunghiulara sau patrata, pentru ca perimetrul acestora este mai mic, la aceeasi suprafata, decit cel al formelor neregulate.

Sa nu fie situat in vai inchise sau poiene mici inconjurate din toate partile de padure deasa si inalta in care aerul rece stagneaza si culturile pot fi expuse gerurilor tarzii. In arboreturile vecine cu pepiniera trebuie intervenit cu anumite

lucrari, pentru a stimula o influenta favorabila si a se inlatura influentele nefavorabile ale acestora asupra culturii. Printre influentele favorabile ale arboreturilor vecine se enumera umbrirea, franarea, viteza vantului, oprirea spulberarii

zapezii.

Terenul care s-a destelinit de curand va fi folosit pentru cultura abia dupa 6 luni de destelenire. De asemenea, nu trebuie sa fie infectat cu daunatori in procent mai mare decit cel admis prin instructiunile oficiale.

LIVEZI

Page 36: Infiintarea plantatiilor pomicole

FAMILIALE

Livezile familiale sunt acele livezi realizate  pe suprafete mici, astfel incat terenurile detinute de o familie sa fie valorificate

cat mai bine.

Din punctul de vedere al dimensiunii, o livada familiala are o marime cuprinsa intre 0,1 si 10 hectare.

Productia obtinuta este destinata in principal auto-consumului si  comercializarii prin piete, targuri si oboare.

Din punct de vedere legal, infiintarea unei livezi familiale poate avea loc  numai cu puieti achizitionati dintr-o pepiniera autorizata.

Daca se urmareste obtinerea unei productii constante si consistente in timp, este recomandata infiintarea livezilor familiale numai cu puieti altoiti proveniti din pepiniere autorizate pentru producerea materialului saditor.

Daca se urmareste reducerea costurilor intiale de infiintare a unei livezi de nuc familiale, se poate opta pentru infiintarea acestei livezi sa se utilizeze puiet de nuc selectionat ( nealtoit). In aceasta situatie va puteti astepta ca primele

fructe sa fie produse dupa un interval de timp cuprins intre 8 si 10 ani de la plantarea in livada.  Din acest punct de vedere este mult mai eficient sa se infiinteze o livada familiala cu puiet altoit obtinut intr-o pepiniera autorizata, care

incep sa rodeasca inca din anul 3-4, urmand ca din anul 7-8 sa se apropie de potentialul productiv al soiului pentru care se opteaza la infiintare.

Persoanele interesate sa pastreze productia de nuci in conditii optime pe termen lung  se pot informa despre activitatile de conditionare si depozitare.

Livezile comerciale sunt acele livezi realizate pe suprafete mai mari de 10 hectare si care, de obicei, sunt administrate de catre o persoana juridica.

Productia obtinuta este supusa in mod obligatoriu proceselor de conditionare, procesare, depozitare, industrializare si comercializare intr-un cadru organizat.

Daca in cazul livezilor familiale proprietarii acestora nu sunt dispusi intotdeauna sa investeasca in utilaje si capacitati performante de conditionare, depozitare si procesare, in cazul livezilor comerciale acest lucru devine imperativ

datorita faptului ca o pierdere de 20% din productia unei livezi mature reprezinta contravaloarea tuturor acestor utilaje de conditionare.

Un alt argument pentru realizarea propriei capacitati de conditionare-depozitare-procesare este acela al valorii adaugate net superioare pe intreg ciclul descris. Iata o asemenea exploatatie comerciala din Franta

Nu este totuna sa vinzi o nuca neprocesata ( cu sub un euro pe kilogram) cu vanzarea miezului de nuca alb-galbui uniform, lipsit de mucegaiuri. Poate fi o diferenta de cel putin 200% in privinta pretului de valorificare.

Din punct de vedere legal, infiintarea unei livezi comerciale poate avea loc numai cu puieti achizitionati dintr-o pepiniera autorizata.

Page 37: Infiintarea plantatiilor pomicole

In linii mari, infiintarea unei livezi comerciale presupune derularea urmatorilor pasi absolut obligatorii:

1. Realizarea unui studiu pedologic pentru relevarea caracteristicilor fizico-chimice ale solului;

2. Analiza datelor de agro-meteorologie specifice locului de plantare pentru ultimii 10 ani. In functie de nivelul anual al precipitatiilor, de data aparitiei primului si ultimului inghet, de amplitudinea termica caracteristica perioadei cuprinsa

intre sfarsitul iernii si primavara ( definita ca fiind variatia termica de la zi la noapte in 24 de ore consecutive), se alege soiul cel mai potrivit pentru zona in care doriti sa realizati livada;

3. Alegerea propriu-zisa a soiului de nuci si a polenizatoului corespunzator;

4. Intocmirea proiectului tehnic de autorizare. Acesta include descrierea schemei de plantare, nominalizarea soiului ce va fi utilizat , precum si normativul de lucrari si recomandari esentiale in privinta acestora. Acesta trebuie intocmit

numai de catre specialisti autorizati in acest sens. In baza acestui proiect tehnic de infiintare a viitoarei livezi , Directia Agricola Judeteana va elibera autorizatia de plantare a livezii.

5. Infiintarea propriu-zisa a livezii, conform specificatiilor si recomandarilor incluse in proiectul tehnic de autorizare.

PENTRU VALORIFICAREA PRODUCTIEI DE NUCI RECOMAND CALDUROS ASOCIEREA MAI MULTOR PRODUCATORI PENTRU INFIINTAREA UNUI GRUP DE PRODUCATORI, DATORITA FAPTULUI CA STATUL ROMAN

SI UNIUNEA EUROPEANA SUSTIN MATERIAL ACEST DEMERS PRIN SUBVENTIONAREA A PESTE 70% DIN COSTURILE PRESUPUSE DE ACHIZITIONAREA UTILAJELOR DE PROCESARE.

Pentru asigurarea calitatii miezului pe o durata cat mai mare de timp , dupa recoltarea nucilor se vor executa obligatoriu urmatoarele operatiuni:

1. Spalarea nucilor : Dupa recoltare , se aleg nucile care sunt inca cu coaja verde de cele care sunt fara coaja si curate. Nucile pe care mai sunt coji

deverzi se baga in saci de urzica sau canepa si se umezesc bine, dupa care se depoziteaza pentru 1-2 zile la umbra. Dupa acest interval , coajaverde se desprinde cu usurinta de nuca. Frunctele pe care sunt vizibile pete de suc verde

de coaja se spala imediat, cate 2-3 minute in apa rece.

2. Uscarea nucilor: se face sub jet de aer cald sau in locuri foarte bine ventilate. Nucile seaseaza in straturi de maxim 25 cm grosime in locuri foarte bine ventilate si seravasesc de 3-4 ori pe zi. Pot fi uscate si la soare.

3. Dezinfectarea & albirea nucilor: Datorita faptului ca pe piata internationala se cere ca miezul sa aiba o culoare galben-aurie se impune albirea nucilor. De asemenea, acest lucru determina practic si dezinfectarea nucilor de sporii de

mucegai ce pot rezulta in urma proceselor de putrefactie a urmelor de mezocarp. Pentru cantitatile mici de nuci se procedeaza in modul urmator: se iau 6 kg de hipoclorit de calciu si 3,5 kg de carbonat de sodiu, la 10 litri de apa, ce se

dizolva separat; se toarna apoi solutia de carbonat de calciu peste solutia de hipoclorit , dupa care se completeaza pana la cantitatea de 100 de litri. Solutia astfel obtinuta se amesteca bine de tot, dupa care se lasa 48 de ore sa se

limpezeasca, dupa care se decanteaza solutia limpede. Nucile uscate se pun intr-un vas de lemn , dupa care se toarna solutie pana cand acestea incep sa pluteasca. Se agita bine timp de 3-5 minute. Daca in urma acestei operatiuni

nucile nu sunt inalbite corespunzator se adauga2,5 litri de otet pentru 100 de kg de solutie. Cu 100 litri de solutie se pot inalbi aproximativ 400 de kg de nuci in coaja. Nucile nu se spala dupa ce sunt scoase din solutie si se usuca in

mod obisnuit. (I.F. Radu-1939)

4. Ambalarea nucilor: In vederea depozitarii, nucile se ambaleaza in saci de minim 25 de kg si maxim 200 de kg, in spatii curate, bine ventilate si ferite de rozatoare

Page 38: Infiintarea plantatiilor pomicole

5. Depozitarea propriu-zisa : poate avea loc pana la 2 ani , daca s-au respectat corespunzator cerintele de spalare si

dezinfectare. este recomandabila depozitarea nucilor numai in coaja. Miezul de nuca curat este recomandat sa fie valorificat intr-o perioada de timp cuprinsa intre 30 si 60 de zile, numai in conditiile in care acesta este ambalat in cutii de

carton cu hartie pe interior sau in saci de polietilena vidati.

Respectarea intocmai a acestor operatiuni conduce la pastrarea corespunzatoare a calitatii miezului de nuca. Astfel acesta ramane cu o culoare alb-galbuie pentru o perioada de timp de pana la 2 ani de zile. In cazul in care aceste

operatiuni nu sunt realizate la timp, calitatea miezului de nuca se va deprecia prin schimbarea culorii miezului de nuca din alb-galbui intr-o culoare brun-roscata spre negru. Acest lucru este determinat de aparitia sporilor de mucegai. De

asemenea , daca nu sunt respectate aceste operatiuni exista posibilitatea foarte ridicata de aparitie a viermilor care compromit total calitatea miezului de nuca. Si nu in ultimul rand, este demn de retinut ca o nuca tratata corespunzator

garanteaza obtinerea unui pret de valorificare superior, ceea ce justifica pe deplin efectuarea corecta, completa si la timp a acestor operatiuni de curatare, dezinfectare si depozitare.

PROTEJAREA IMPOTRIVA ROZATOARELOR IARNA

In vederea protejarii pomilor din livezi, fie de orice natura, contra rozatoarelor, metoda de aparare o constituie imprejmuirea cu gard din plasa de sarma inalt de doi metri, inca din anul plantarii. Marginile gardului din sarma se introduc in sol circa 10-15 cm si se fixeaza cu carlige, pentru a impiedica patrunderea iepurilor pe sub plasa. Daca gardul din plasa de sarma are o inaltime mai mica de 2 m, in iernile cu strat gros de zapada sau cu viscol se creeaza posibilitatea ca iepurii sa sara peste plasa.

9.1. Protejare pomilor tineri impotriva atacului de iepuri

In cursul iernii, cand solul este acoperit cu zapada, iepurii de camp pot roade coaja pomilor tineri, pe care ii poate distruge complet, cand portiune roasa pana la lemn cuprinde trunchiul de jur imprejur, deoarece sunt intrerupte vasele de liber din scoarta, prin care circula seva preparata de frunze. Pomii izolati si de pe laturile mici mai pot fi aparati contra iepurilor si prin invelirea trunchiului cu tulpini depanusate de porumb, floarea soarelui, trestie, nuiele sau fasii din material plastic. Invelirea trebuie astfel facuta incat sa nu ramana descoperita nici o portiune din trunchi iar legaturile trebuiesc facute strans pentru ca materialele folosite sa nu fie luate de vantul din timpul iernii. Rezultate bune se obtin si prin badijonarea trunchiului cu un amestec urat mirositor, ca de exemplu:

Page 39: Infiintarea plantatiilor pomicole

- lapte de var amestecat cu balega de porc - var 70%, pamant galben 27% si sange de animal sacrificat, 3%. Aceste amestecuri, apara pomii contra iepurilor numai in perioada de timp uscata. In perioade de ploi sau ceata, amestecurile se spala, iar badijonarea trunchiurilor trebuie repetata.

9.2. Protejarea pomilor tineri impotriva atacului soarecilor de camp si a sobolanului de apa

Sobolanul de apa roade scoarta de pe radacinile pomilor si de la baza trunchiului din care cauza pomii se usuca. Pagube mari se inregistreaza la pomii tineri, cand coaja de la baza trunchiului este roasa de jur imprejur. Sobolanul de apa sapa galerii, la o adancime de 15-35 cm si pe lungimi destul de mari de 25-30 m. Cuibul este situat de obicei sub radacina pomilor. Prezenta acestui rozator se cunoaste dupa musuroaiele de pamant, inalte pana la 10 cm, ridicate deasupra galeriilor, mai mici si mai neregulate decat cele de cartita. Soarecii si chitcanii, in cursul iernii, sapa galerii pe sub zapada pana la pomi, carora le rod scoarta din zona coletului, uneori pe toata circumferinta trunchiului. Combaterea acestor daunatori se poate face prin urmatoarele metode: saparea pamantului in jurul pomilor, asezarea de crengute de brad la baza trunchiului cu acele in jos, folosirea de momeli otravite, calcarea zapezii la baza trunchiului.