in revista romania apicola nr 1/2015

nr. 1IANUARIE

2015

1România Apicolă nr.1 2015

cod ISSN 1220-2525Tiparul executat la

Editura Explorator SRL

Coperta I: Memorialul albinei(foto: wikipedia)

Coperta II: Faguri artificiali din ceară naturală(Complex Apicol)

Coperta III: Medicamente apicole(dr. ing. Eliza CĂUIA)

Coperta IV: Suplimente nutritive pentru albine(dr. ing. Eliza CĂUIA)

Anul XCIX * Nr. 1 * ianuarie* 2015

2 Adrian SICEANU, Eliza CĂUIA: Albina – un patrimoniu unic pentru biodiversitate 4 Comisia Europeană susţine cel mai mare proiect european de până acum cu 6 milioane de euro 6 Marina MEIXNER, Ralph BÜCHLER: În căutarea „celei mai bune albine” – un experiment la nivel european despre interacţiunea dintre origine şi mediu 14 Răzvan COMAN: Calendarul apicultorului: Lucrări apicole în luna februarie19 Vasile DEACONU: Folosirea familiilor ajutătoare soluţia salvatoare pentru apicultor (partea 1) 24 Nicoleta ION: Diversitatea polenului cules de albinele melifere. Un studiu de caz în România pe baza rezultatelor preliminare CSI Pollen (partea 2-a)27 Ştefan MANEA: 2014 – un an apicol dificil28 Stelică RUSANU: Atenţie la calitatea fagurilor din stupi29 Casian BREBU: Anul apicol 2014 în Banat21 Emilia şi Marin POPESCU-Diculescu: Metafore apicole (VII)

România apicolăFONDATĂ ÎN 1916

Revistă lunară de informare tehnică şi ştiinţifică,schimb de experienţă şi opinii editată de

Asociaţia Crescătorilor de Albine din România www.aca.org.ro

LEI 6,0 (TVA inclus)

COMITETUL DIRECTORAL A.C.A. DIN ROMÂNIA

Preşedinte: ing. Ioan Fetea(telefon: 021/233.40.17)

Vicepreşedinţi:ec. Marioara Bălan(tel.: 021/233.40.19)

ing. Iosif Korb(tel.: 0254/22.75.00)

dr. biochimist Cristina Mateescu (tel.: 021/232.50.60)ing. Constantin Popa(tel. 021/232.48.72)

Membri:Ioan Branga

(tel.: 0269/21.05.99)Filica Costache

(tel.: 0244/59.53.05)Mihaly Deak

(tel.: 0267/31.58.44)ing. Costachi Enachi(tel.: 0236/46.14.04)ing. Relu Grigoraș(tel.: 0234/58.05.64)

ing. Costinel Mihăilescu(tel.: 0264/43.47.51)

Nicu Mitache(tel.: 0239/62.30.00)

Dorel Popa(tel.: 0245/63.43.29)

ing. Vasile Puf(tel.: 0235/31.13.82)

ing. ec. Ida Șuța(tel.: 0255/21.29.25)

COLEGIUL DE REDACŢIEdr. biochimist Cristina Mateescu -preşedintele colegiului de redacţie

Membri:dr. ing. Eliza Căuia

dr.ing. Adrian Siceanudr. ing. Nicoleta Ion

Miruna Andreea CodeanuColegiul de redacţie este activ voluntar

S.C. EDITURA ALBINA S.R.L.Ing. Călin Buruleanu - director

Adriana Rodica Gordună - tehnoredactareOana Petre - traducător

Camelia Stancu - contabilB-dul Ficusului nr. 42, etaj 2, Bucureşti, sector 1,

cod 013975;tel.: 021/ 233.06.25;

fax: 021/ 233.40.17; Of. p.18, C.P. 25;

e-mail: [email protected];[email protected]

cont: RO 91 RZBR 00000 6000 7674268 Raiffeisen Bank, Agenţia Dorobanţi

J 40/3649/03.03.2006, C.U.I. RO 18446910

EDITURA ALBINA S.R.L. îşi declină orice responsabilitate privind originea materialelor şi ilustraţiilor primite spre publicare, aceasta

revenind exclusiv autorilor şi/sau traducătorilor.


2

Albina - un patrimoniu unic pentru biodiversitate

Albina reprezintă poate una dintre cele mai interesante, fascinante dar și complexe ființe din câte există și pe care omul a încercat întotdeauna să o înțeleagă atât pentru a-i valorifica produsele dar și pentru modelul de cooperare social unic pe care ea îl oferă în lumea vie, cu un impact extraordinar în menținerea biodiversității planetei.

Albina reprezintă, de asemenea, un patrimoniu unic și valoros pe care natura l-a creat în diverse variante (rase, ecotipuri), adaptate condițiilor de climă și vegetație specifice diferitelor zone geografice, deoarece prin biologia sa albina este strâns legată de ecosistemul său de formare – un sistem complex de factori de mediu care și-au pus amprenta asupra adaptabilității sale. Un ecosistem sănătos înseamnă o albină sănătoasă.

Este foarte important ca omul să gestioneze cât mai bine această resursă pentru că de existența ei depind, direct sau indirect, nenumărate specii de plante și animale, o parte dintre acestea având legătură cu cel puțin o treime din alimentele omului, așa cum arată diverse studii realizate pe plan global.

În ultimul timp viața albinei a fost afectată de numeroși factori. Practicile agricole incorecte față de mediu, chimizarea în mod special aduc numeroase pagube sănătății acestora, demonstrate și de studii științifice care confirmă impactul din ce în ce mai violent asupra naturii acestei specii.

Legat de acest aspect, trebuie să luăm în considerare și scăderea din ce în ce mai mult a resurselor florale prin extinderea ariilor acoperite de monoculturi sau specii fără importanță meliferă care conduc la o sărăcire a mediului în hrană diversă pentru albine (nectar și polenuri), bogată în toți nutrienții necesari.

Din păcate, fenomenul de globalizare și circulația intensă au condus în acest domeniu la transferul de populații, adaptate local, în alte zone geografice, contribuind astfel la scăderea diversității genetice a albinelor, la hibridarea acestora, dar, totodată și la transferul de boli și dăunători care au făcut-o din ce în ce mai vulnerabilă.

Dacă de milioane de ani albina a reușit să evolueze și să trăiască fără ajutorul omului, acum acesta are obligația să conștientizeze faptul că albina este în pericol, să înțeleagă consecințele negative și să diminueze cauzele acestor fenomene pentru a-i asigura condițiile necesare perpetuării.

Un factor major pe care trebuie să-l gestioneze omul este cel legat de apariția unor boli și dăunători de natură exotică (Varroa destructor și unele virusuri asociate, Nosema cerana, Aetinia tumida, Vespa velutina). În România sunt bine cunoscute primele două și trebuie să ținem cont că ultimele două au pătruns deja în ultima perioadă și în unele țări din Europa și au început să se extindă nu departe de țara


3

noastră (Italia –Vespa velutina și Aetinia tumida, Franța - Vespa velutina).Ca urmare, la ora actuală managementul apicol trebuie, pe lângă lucrările

clasice de întreținere, să țină cont în mod special de managementul nutriției și al resurselor florale, de managementul varroozei și, nu în ultimul rând, de managementul fondului genetic al albinei prin măsuri de conservare și ameliorare a populațiilor locale mai bine adaptate condițiilor specifice.

Complexitatea acestei problematici face obiectul numeroaselor studii în diverse țări. Un amplu studiu inițiat în ultimii ani la nivel european de o rețea internațională de cercetători - COLOSS, articol tradus pentru acest număr al revistei, arată fără echivoc importanța conservării populațiilor locale pentru sănătatea și productivitatea albinelor. (În căutarea celei mai bune albine - un experiment la nivel european despre interacţiunea dintre origine și mediu). Acest articol, ca și altele, reprezintă un reper foarte bun în susținerea aplicării programului național de ameliorare în rasă curată și luarea de măsuri pentru limitarea creșterii de alte rase în România (de exemplu ligustica, caucasica, mellifera) sau hibrizi interrasiali (de exemplu Buckfast).

Un alt proiect de anvergură a intrat de curând pe scena publică –este vorba despre un proiect de cercetare colaborativă (http://www.smartbees-fp7.eu), finanțat de Comisia Europeană, în care sunt implicate 16 instituții din 11 țări, printre care și țara noastră, prin Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură din București.

Scopul proiectului este de a evalua mai bine patrimoniul genetic apicol la nivel european atât sub aspectul populațiilor existente dar și al identificării celor mai bune metode de ameliorare a acestora în contextul scăderii diversității raselor și a complicațiilor determinate de varrooză și virusurile asociate.

Rolul IC-DA în acest proiect este de a studia capacitatea naturală de rezistență la varroa pe albina românească și de a implementa un program de selecție care are ca scop creșterea producției de miere în corelație cu unele trăsături de rezistență naturală la varroa. Totodată, probe de albine din diverse zone ale țării vor fi preluate și transmise către laboratoare de genetică moleculară și morfometrie din Germania și Danemarca implicate în proiect. De asemenea, avem în vedere și implicarea asociației și institutului de profil din Republica Moldova pentru integrarea unor cercetări comune.

Eforturile demarate prin acest proiect au la bază cercetarea multidisciplinară așa cum reiese dintr-un articol publicat de coordonatorul proiectului, profesorul Kaspar Bienefeld de la Institutul de Cercetări Apicole din Hohen Neuendorf din Germania, pe care îl vom reda în continuare în acest număr al revistei.

Responsabili implementare proiect: dr. ing. Adrian Siceanu și dr. ing. Eliza Căuia


Comisia Europeană susține cel mai mare proiect european de până

acum cu 6 milioane de euroMaterial publicat pe website-ul Institutului pentru Cercetare Apicolă

din Hohen Neuendorf, coordonator al proiectului SMARTBEES.https://www2.hu-berlin.de/bienenkunde/index.php?id=1

Diversitatea raselor de albine europene este rezultatul selecției naturale în care fiecare s-a adaptat la climatul, vegetația, paraziții și bolile din mediul său unic. Acest lucru a condus în mod natural la un număr mare de rase diferite. La ora actuală, situația s-a schimbat radical. Una dintre cauze este acarianul Varroa destructor care este bine tolerat de gazda sa de origine albina indiană – Apis cerana, dar care a condus la pierderi catastrofale la albina europeană – Apis mellifera atât în Europa cât și în afara ei.

Mai mult, se observă o înlocuire sistematică a multor rase europene specifice diverselor regiuni cu doar două dintre acestea care au fost în general apreciate și crescute pentru caracteristicile lor legate de productivitate, blândețe și rezistență la boli.

Aceeași factori au condus la reducerea drastică a diversității genetice a albinelor și au pus în pericol apicultura durabilă practicată cu populații adaptate local.

Pentru a veni în sprijinul elucidării problemelor mai sus menționate s-a demarat un proiect complex la nivel european alcătuit din echipe de specialiști în genetică, biologie moleculară, parazitologie, virusologie, imunologie, matematică, comunicare și apicultură.

Scopul acestui proiect internațional este de a analiza statutul curent al diversității genetice în cadrul albinelor europene și de a-l îmbunatăți cu metode specifice. Dincolo de acest scop, cercetătorii vor conduce studii asupra interrelațiilor dintre albine, acarianul varroa si virusurile asociate pentru a identifica mecanismele care conduc la virulența periculoasă a unor virusuri în combinație cu varroa.

De asemenea, diferențele privind capacitatea naturală de rezistență la boli și la factori de mediu vor fi de asemenea investigate prin utilizarea celor mai moderne metode moleculare și genetice.

Nemulțumirea apicultorilor privind performanța unor rase locale reprezintă motivul fundamental pentru înlocuirea unor rase cu altele ale căror trăsături sunt apreciate și ameliorate.


De aceea strategiile de ameliorare care s-au dovedit a fi de succes ar trebui adaptate și utilizate și în cazul raselor neglijate. În acest mod, aceste rase pot fi ameliorate pentru a atinge nevoile apicultorilor locali. Acest lucru va stopa pericolul dispariției acestora.

Datele de la Laboratorul European de Referință pentru bolile albinelor vor fi analizate pentru a fi pregătiți pentru alte boli și amenințări care ar putea deveni problematice în viitor.

Sute de mii de apicultori sunt implicați în apicultura europeană. Rezultatele obținute în urma studiilor prevăzute în acest proiect, dar și metodele și strategiile elaborate vor putea conduce la o îmbunătățire a sănătății albinelor și diversității și la o apicultură durabilă dacă și apicultorii sunt implicați în mod activ.

Un grup de lucru specializat în transferul de cunoștințe va pregăti metodele pentru a fi transferate în practică, va realiza module de învățare și va construi rețele între țările participante.

În calitate de coordonator, prof. Kaspar Bienefeld de la Institutul pentru Cercetare Apicolă din Hohen Neuendorf – Germania (localitate lângă Berlin), a declarat încă de la început: „Este pentru prima oară când discipline atât de separate vin împreună la un nivel atât de înalt de cooperare pentru a contribui la elucidarea unor aspecte privind pierderea familiilor de albine. Provocarea este complexă, dar conceptul de multidisciplinaritate a proiectului deschide oportunități mari pentru a îmbunătăți pe termen lung atât sănătatea cât și diversitatea genetică a albinelor din Europa.”

(Explicație coperta I: Honeybee memorial (Memorialul albinei) - unul din simbolurile localității Hohen-Neuendorf amplasat în centrul localității)

Institutul pentru Cercetare Apicolă din Hohen Neuendorf


În căutarea „celei mai bune” albine - un experiment la nivel european despre

interacțiunea dintre origine și mediuAutori: Marina Meixner şi Ralph Büchler, cercetători științifici în cadrul Institutului Apicol

din Kirchhain - Landul Hessen, Germaniahttp:// bieneninstitut-kirchhain.html

De milioane de ani albinele au supraviețuit fără ajutorul omului, dar iată că astăzi pierderile de familii de albine sunt din ce în ce mai curente și toată lumea vorbește despre depopulări masive și declinul populațiilor de albine. Ştim că utilizarea pe cale largă a pesticidelor și prezența paraziților exotici slăbesc puterea familiilor de albine, dar în ceea ce privește vitalitatea acestora este oare ea afectată? Este posibil ca selecția pentru creșterea productivității să ducă la scăderea bagajului genetic sau să înlocuim albinele adaptate și rezistente la nivel local cu rase de import fără niciun control? Un grup de cercetători din cadrul rețelei COLOSS a abordat aceste întrebări și au realizat un experiment, la nivel european, foarte concludent.

Reţeaua internaţională de cercetare COLOSS (prevenirea de pierderi de colonii de albine, www.coloss.org) a fost fondată în 2008 și a primit finanțare prin programul UE până în 2012. Rețeaua are ca scop promovarea colaborărilor internaționale privind studierea pierderilor masive de colonii de albine. În cadrul COLOSS, grupul de lucru „Diversitate și Vitalitate” a investigat supraviețuirea familiilor de albine în corelatie cu originea lor genetică și adaptarea lor la factorii de mediu precum clima, bolile și managementul apicol.

Comparație la nivel europeanPentru a studia interacțiunile complexe dintre familiile de albine și mediul lor s-a efectuat un experiment foarte amplu care a implicat colaboratori din 11 țări. În acest experiment s-au comparat 16 populații diferite de albine (notate cu litere A-P) care au fost amplasate în diferite medii pe o perioadă de doi ani și jumătate, urmărind-se producția de miere, supraviețuirea și rezistența la boli. Stupinele experimentale au fost distribuite în diverse țări din Europa, din Finlanda până în partea de nord a Siciliei și în sudul Greciei, așa cum reiese din imaginea de mai jos (fig. 1).


Figura 1: Harta Europei care arată cele 21 amplasamente de testare (stupine) care acoperă 11 țări. Fiecare locaţie este indicată de un punct negru, cu numele indicat în casetă. Liniile genetice studiate la fiecare locaţie sunt indicate prin menţiunile de mai jos privind denumirea rasei și numele locaţiei. Legenda din colţul din dreapta reprezintă literele pentru fiecare populaţie genetică utilizată în experiment.Abrevieri: CarB = Carnica Bantin (Germania), CarC = Carnica Croaţia, CarG = Carnica Kunki (Polonia), CarK = Carnica Kirchhain (Germania), CarP = Carnica Gasiory (Polonia), CarL = Carnica Lunz (Austria), CarV = Carnica Veitshöchheim (Germania), LigI = Ligustica (Italia), LigF = Ligustica (Finlanda), MacB = Macedonica (Bulgaria), MacG= Macedonica (Grecia), MacM = Macedonica (Macedonia), MelF = Mellifera (Franţa), MelL = Mellifera Læsø (Danemarca), MelP = Mellifera (Polonia), Sic = Siciliana (Italia-Sicilia). Literele din caseta de lângă fiecare locaţie indică linia/populaţia folosită în experiment care a fost adusă din alte regiuni, în timp ce litera din cerc arată linia locală de albine. De exemplu, în Kirchhain liniile D, E și N au fost testate (aduse din alte regiuni), iar CarK (D) este populaţia locală. În plus, au fost testate CarP (E) și MelF (N).Fig. 1. Copyright International Bee Research Association. Retipărită de Francis et al. (2014) cu permisiunea editorilor revistei - Journal of Apicultural Research.

Populațiile diferite au constat din familii de albine din linii deținute de către institute apicole, producătoare de material biologic de reproducție aparținând a cinci rase - Apis m. mellifera,


Apis m. carnica., A. m. ligustica, A. m. macedonica și A. m. siciliana. Fiecare linie a fost reprezentată de cel puțin zece familii amplasate în cel puțin trei locații din cele 21 de stupine. În fiecare stupină populația locală a fost comparată cu cel puțin două populații „străine”. Condiții uniforme de plecareFamiliile de albine experimentale au fost formate în vara anului 2009 prin aplicarea unei metode de roire artificială, iar puterea lor a fost uniformizată, standardizată la toate familiile pentru a avea același start. Toate acestea au primit mătci experimentale din populații diferite. Experimentul a început pe 1 octombrie 2009, când toate familiile erau alcătuite din albina noilor mătci, și s-a încheiat la 31 martie 2012. Toate familiile de albine au fost evaluate periodic în ceea ce privește dezvoltarea acestora, cantitatea de puiet, dar și alte trăsături cum ar fi comportamentul igienic, respectând recomandările internaționale (Büchler et al., 2013). Aceste recomandări s-au bazat și pe recomandările Apimondia, adaptate la provocările legate de selecția privind vitalitatea familiilor de albine și rezistența la boli. În plus, s-au examinat și o serie de boli la albine prin prelevarea periodică de probe specifice. O familie de albine a fost considerată ca pierdută atunci când s-a depopulat masiv sau când s-a constatat că are populație insuficientă pentru a supraviețui în continuare. Familiile orfane și trântorițe au fost de asemenea incluse în pierderi. Pe toată perioada experimentului nu s-au efectuat tratamente medicamentoase. Cu toate acestea, controlul varroozei s-a realizat prin eliminarea totală a puietului. Pentru a împiedica depopularea puternică din cauza excedentului de acarieni, infestarea cu Varroa a fost monitorizată în fiecare familie de albine în mod continuu, iar familiile în pericol de colaps au fost tratate. În același timp, acestea au fost considerate ca pierdute și excluse din analizele ulterioare (Protocolul de testare complet descris de Costa et al. 2012). Hibridarea scade blândețeaDeși s-au observat diferențe notabile în ceea ce privește comportamentul și performanța între populații (familii de albine de origine diferită) care provin din stupine de selecție, nicio populatie nu a arătat vreo performanță productivă superioară în toate locațiile unde s-au realizat experimentele. Cu toate acestea, s-a observat foarte bine faptul că populațiile care prezentau semne de puternică hibridizare în analiza genetică (Francis et al., 2014a) au avut în mod semnificativ și cele mai mici valori în ceea ce privește blândețea (Uzunov et al., 2014). Populațiile locale au supraviețuit mai multDin analiza celor 597 familii de albine experimentale a rezultat faptul că, până la sfârșitul experimentului, au supraviețuit 94 familii de albine (15,7%). S-au observat diferențe drastice de supraviețuire și boli atât între locații cât și între populații diferite genetic. În unele locații, de exemplu în Lunz (Austria) sau Schenkenturn (Germania), toate familiile au murit deja din a doua iarnă (2010/2011), în timp ce familiile din Avignon (Franța) au supraviețuit cel mai mult, în medie doi ani. De asemenea, perioada de supraviețuire între familiile de albine de origine diversă a fost foarte diferită. Aici s-a observat o diferență


semnificativă de supraviețuire între populațiile locale și cele străine (figura 2). În timp ce în orice locație dată familiile de albine importate au supraviețuit în medie 470 de zile, timpul de supraviețuire la o familie de albine locală a fost în medie de 553 de zile. Astfel, albinele locale au supraviețuit în medie cu 83 de zile mai mult decât cele străine (Büchler et al., 2014).

Figura 2: Traiectoria supravieţuirii familiilor de albine locale (verde) și de origine străină (albastru) din toate locaţiile. Axa orizontală arată durata experimentului în zile. Axa verticală arată proporţia de familii de albine încă în viaţă (1.0 = 100%).Fig.2. Copyright International Bee Research Association. Retipărită de Büchler et al. (2014) cu permisiunea editorilor revistei - Journal of Apicultural Research.

Cauze privind pierderileCele mai frecvente cauze care au condus la pierderea familiilor de albine au fost legate de infestarea cu varroa (38%), fiind urmate de probleme legate de mătci - pierderi, puiet de trântor etc. (17%) și Nosema (8 %). Toate celelalte motive (lipsa hranei, furtișag, pierderi de iernare, alte boli, cauze necunoscute) au fost mai puțin frecvente, dar împreună au totalizat 37% din pierderi (figura 3).

Figura 3: Cauze privind pierderile de familii de albine în timpul experimentului. În „Altele” sunt rezumate toate celelalte cauze (pierderi nespecifice de iarnă, foame, furtișag, alte boli, motive necunoscute).


Infestarea cu Varroa, influențată de locație Infestarea cu acarienii Varroa a fost semnificativ mai puternic influențată de amplasarea stupinelor decât de originea genetică a familiilor de albine (Meixner et al., 2014). Procentul de infestare cu Varroa a fost diferit în funcție de locația stupinei. În unele locuri s-a observat o acumulare rapidă a populației de acarieni, în timp ce în alte locații rata de infestare a crescut mult mai lent. Diferențele dintre locațiile experimentale au fost adesea mult mai mari decât diferențele dintre familiile care au supraviețuit și cele care s-au depopulat masiv într-o singură locație. În toamna anului 2010, de exemplu, s-a observat o rată de infestare extrem de ridicată - între 30% și 40% la locațiile experimentale de la Unije (Croația) și Dimovci (Bulgaria). În ciuda acestor infestări mari, multe dintre familiile de albine din aceste două locații au supraviețuit iarna următoare. În schimb, ratele de infestare cu acarieni în Polonia și Italia au crescut mai încet și au rămas sub 10%, chiar și după doi ani fără tratament. În Kirchhain (Germania), în toamna anului 2010 media infestării a fost de 9,1% în familiile care au supraviețuit, în timp ce la familiile care s-au depopulat masiv sau au murit rata infestării a fost de 24.3% (Büchler et al., 2014). Lungimea diferită a sezoanelor și diferențele care rezultă în dezvoltarea familiilor de albine cu siguranță au fost printre principalele motive care au condus la diferențe în dezvoltarea populației de acarieni la coloniile experimentale (Hatjina et al. 2014). Rezultatele noastre indică faptul că există substanțiale variații ale pragurilor de infestare care produc pagubele în diferite regiuni ale Europei. Pentru a determina aceste praguri sunt necesare investigații cuprinzătoare care implică un număr mai mare de familii de albine. Foto 4 și 5. Cercetători și tehnicieni discută despre evaluarea familiilor de albine în timpul experimentului. Foto: Meixner


Nosema nu este printre principalele cauze pentru pierderile observate.Parazitul intestinal Nosema a fost prezent în aproape toate locațiile studiate, dar numărul de familii pierdute ca urmare a infecțiilor cu Nosema a scăzut și cele mai multe cazuri (25 din 37 cazuri) au apărut într-o singură locație (Le Bine, Italia) la începutul experimentului. Încărcătura de spori de Nosema a fost peste tot destul de scăzută; numai în locațiile din Polonia și Italia au fost observați ocazional un număr mai mare de spori. În cele mai multe stupine am observat specia de Nosema ceranae, în timp ce Nosema apis s-a limitat la câteva locații și în cea mai mare parte au existat infecții mixte cu N. ceranae. Infecțiile doar cu N. apis s-au găsit doar în Finlanda și Polonia. Astfel, din datele acestui studiu rezultă că Nosema ceranae nu este o cauză majoră pentru pierderile mari de familii de albine (Meixner et al., 2014). VirusurileFrecvența infecțiilor virale (virusul paraliziei acute și virusul aripilor deformate) a fost, de asemenea, puternic influențată de amplasarea stupinei. De exemplu, în toamna anului 2010, în probele din Finlanda, la toate familiile nu s-a găsit niciun virus, în timp ce ambele virusuri au fost identificate în toate probele analizate din Bulgaria. În general, nu s-a determinat vreo influență de origine genetică asupra frecvenței infecțiilor virale. Cu toate acestea, un studiu aprofundat realizat pe probe din Grecia (unul dintre cele mai mari, conținând 4 genotipuri) a arătat că familiile de albine din populațiile locale prezentau o tendință clară de a avea mai puțini agenți patogeni. În acest studiu de caz au fost confirmate și tendințele sezoniere - niveluri mai scăzute în primăvară, mai mari în toamnă, precum și corelarea semnificativă a varroa cu DWV – virusul aripilor deformate (Francis et al., 2014 b).


Albina locală poate fi în avantajAstfel, rezultatele noastre demonstrează clar că locația joacă un rol predominant în apariția bolilor la albine. Atât albinele locale cât și cele importate (străine) au suferit de paraziți și alți agenți patogeni. Cu toate acestea, durata medie de supraviețuire a familiilor din populațiile locale a fost semnificativ mai mare decât cea a albinelor importate. Probabil, această contradicție indică faptul că albinele locale pot solicita și beneficia de mai multe resurse pentru a-și limita infestarea cu paraziți și alți agenți patogeni, adaptându-se astfel mai bine la mediul local, la clima și vegetația locală, dar și la metodele de gestionare la nivel local. În plus, cercetările mai noi au demonstrat că în special virusurile prezintă substanțiale variații genetice în toate regiunile studiate, care pot influența virulența acestora (Cornman et al., 2013). O explicație ar putea fi că albinele locale sunt mai bine adaptate la tulpinile „locale” de virusuri și prin urmare sunt mai rezistente. Cea mai bună albină este albina locală!În concluzie, experimentul nostru a demonstrat că nu există „cea mai buna albină” în ceea ce privește performanța și toleranța la boli și care să se adapteze la toate mediile. Ca urmare, albina locală nu numai că a fost cea mai longevivă, dar în multe cazuri a avut cele mai bune valori în ceea ce privește blândețea și producția de miere. Prin urmare, studiile efectuate demonstrează faptul că sunt necesare eforturi susținute pentru a păstra diversitatea de resurse genetice apicole din Europa. O modalitate de a realiza acest lucru ar putea fi stabilirea de zone de conservare pentru a proteja populațiile pe cale de dispariție de intrarea necontrolată de populați importate. Mai mult, este importantă necesitatea de a intensifica eforturile privind selecția la nivel local sau regional. Astfel de eforturi ar contribui la îmbunătățirea trasăturilor albinei locale și, în consecință, la sporirea gradului de acceptare a lor de către apicultorii din aria populației locale. O atenție deosebită în cadrul unor astfel de programe ar trebui să fie dedicată trăsăturilor privind rezistența la boli și vitalitatea (puterea și longevitatea) acestora. Importul necontrolat de albine din diferite zone pune în pericol populațiile de albine locale bine adaptate și acest lucru nu este în avantajul apicultorului așa cum se arată în prezentul studiu. Pentru apicultori, recomandarea autorilor studiului ar fi să achiziționeze doar mătci din populația/rasa locală de albine de la crescători care aplică programe de selecție și care dispun de material biologic testat pe termen lung în propria lor zonă geografică. Acest articol oferă o privire de ansamblu asupra celor mai semnificative rezultate care au fost publicate și pot fi citite (în engleză) în mai multe articole ştiinţifice în actuala ediţie specială (mai 2014) a revistei de cercetare Journal of Apicultural Research (www.ibrabee.org.uk) și sunt enumerate în referinţele bibliografice de mai jos. Referințe bibliografice:

1. Büchler R; Andonov S; Bienefeld K; Costa C.; Hatjina F; Kezic N; Kryger P; Spivak M; Uzunov A; Wilde J (2013) Queen rearing and selection. In: Dietemann V; Ellis J D; Neumann P (Eds). The COLOSS BEEBOOK: Standard methods for Apis mellifera research. (CARTEA ALBINEI-COLOSS - Metode standard de cercetare pentru albina meliferă) Journal of Apicultural Research, 52(1): DOI 10.3896/IBRA.1.52.1.07;

2. Büchler R; Costa C, Hatjina F, Andonov S, Meixner MD, Le Conte Y, Uzunov A, Berg S, Bienkowska M, Bouga M, Drazic M, Dyrba W, Kryger P, Panasiuk B, Pechhacker H, Petrov P, Kezic N, Korpela S, Wilde J

România Apicolă nr.1 201513

(2014). The influence of genetic origin and its interaction with environmental effects on the survival of Apis mellifera L. colonies in Europe. (Influența originii genetice și interacțiunea cu efectele mediului asupra supraviețuirii familiilor de albine din specia Apis mellifera L) Journal of Apicultural Research, 53(2): 205- 214. http://dx.doi.org/10.3896/IBRA.1.53.2.03

3. Cornman RS; Boncristiani H; Dainat B; Chen Y P; Vanengelsdorp D; Weaver D; Evans J D (2013) Population genomic variation within RNA viruses of the western honey bee, Apis mellifera, inferred from deep sequencing. (Variația genomului populațiilor de virusuri ale albinei melifere Apis mellifera rezultata prin tehnica secvențierii) BMC Genomics: 14

4. Costa C, Büchler R, Berg S, Bienkowska M, Bouga M, Bubalo D, Charistos L, Le Conte Y, Drazic M, Dyrba W, Fillipi J, Hatjina F, Ivanova E, Kezic N, Kiprjanovska H, Kokinis M, Korpela S, Kryger P, Lodesani M, Meixner M, Panasiuk B, Pechhacker H, Petrov P, Oliveri E, Ruottinen L, Uzunov A, Vaccari G, Wilde J (2012). A Europe-wide experiment for assessing the impact of genotype-environment interactions on the vitality of honey bee colonies: methodology (Un experiment pe scară largă pentru evaluarea impactului genotip-mediu asupra vitalității familiilor de albine). Journal of Apicultural Science, 56 (1): 147-158.

5. Francis R M; Amiri E; Meixner M D; Kryger P; Gajda A; Andonov S; Uzunov A; Topolska G; Charistos L; Costa C; Berg S; Bienkowska M; Bouga M; Büchler R; Dyrba W; Hatjina F; Ivanova E; Kezić N; Korpela S; Le Conte Y; Panasiuk B; Pechhacker H; Tsoktouridis G; Wilde J (2014 a, b). Effect of genotype and environment on parasite and pathogen levels in one apiary - a case study (Efectul genotipului și mediului asupra nivelului de infestare parazitară sau cu alți agenți patogeni într-o stupină - studiu de caz). Journal of Apicultural Research 53(2): 230-232.

6. Francis RM, Kryger P, Meixner MD, Bouga M, Ivanova E, Andonov S, Berg S, Bienkowska M, Büchler R, Charistos L, Costa C, Dyrba W, Hatjina F, Panasiuk B, Pechhacker H, Kezic N, Korpela S, Le Conte Y, Uzunov A, Wilde J, (2014a) The genetic origin of honey bee colonies used in the COLOSS Genotype-Environment-Interactions experiment: a comparison of methods (Originea genetică a familiilor de albine utilizate în experimentul Interacțiunea Genotip-Mediu: compararea metodelor), Journal of Apicultural Research, 53(2): 188- 204. http://dx.doi.org/10.3896/IBRA.1.53.2.02

7. Hatjina F & Costa C; Büchler R; Uzunov A; Drazic M; Filipi J; Charistos L; Ruottinen L; Andonov S; Meixner M D; Bienkowska M; Dariusz G; Panasiuk B; Le Conte Y; Wilde J; Berg S; Bouga M; Dyrba W; Kiprijanovska H; Korpela S; Kryger P; Lodesani M; Pechhacker M; Petrov P; Kezic N (2014). Population dynamics of European honey bee genotypes under different environmental conditions (Dinamica populației în cadrul genotipurilor de albine europene în condiții diferite de mediu). Journal of Apicultural Research, 53(2): 233-247. http://dx.doi.org/10.3896/IBRA.1.53.2.05

8. Meixner MD, Francis RM, Gajda A, Kryger P, Andonov S, Uzunov A, Topolska G, Costa C, Amiri E, Berg S, Bienkowska M, Bouga M, Büchler R, Dyrba W, Gurgulova K, Hatjina F, Ivanova E, Janes M, Kezic N, Korpela S, Le Conte Y, Panasiuk B, Pechhacker H, Tsoktouridis G, Vaccari G, Wilde J (2014). Occurrence of parasites and pathogens in honey bee colonies used in a European genotype- environment interactions experiment (Gradul de infestare cu paraziți și alți agenți patogeni în familiile de albine utilizate într-un experiment pe scară largă efectuat la nivel european) Journal of Apicultural Research, 53(2): 215- 229. 10.3896/IBRA.1.53.2.04 http://dx.doi.org/10.3896/IBRA.1.53.2.04.

9. Uzunov A, Costa C, Panasiuk B, Meixner M, Kryger P, Hatjina F, Bouga M, Andonov A, Bienkowska M, Le Conte Y, Wilde J, Gerula D, Kiprijanovska H, Filipi J, Petrov P, Ruottinen L, Pechhacker H, Berg S, Dyrba W, Ivanova E, Büchler R (2014). Swarming, defensive and hygienic behaviour in honey bee colonies of different genetic origin in a pan-European experiment. (Comprtamentul de roire, igienic și de apărare la familiile de albine cu origine genetică diferită într-un experiment pe scară largă efectuat la nivel european) Journal of Apicultural Research, 53(2): 248-260. 10.3896/IBRA.1.53.2.06

Articolul original a fost publicat în limba germană în revista apicolă Die Biene – ADIZ – Imkerfreund (http://www.diebiene.de) în august 2014 și a fost tradus și publicat în mai multe țări din Europa în reviste de profil.

Traducere în engleză de Marina Meixner (Institutul Apicol din Kirchhain – Hessen, Germania) și adaptare de Cecilia Costa (consilier pentru cercetare și experimentare în apicultură - CRA-API - Italia)

Traducere și adaptare din limba engleză pentru România apicolă – dr. ing. Eliza Căuia

in revista romania apicola nr 1/2015

Documents