Semnificatia titlului Volumul "Parga" (1921), din care face parte si poezia "in gradina Ghetsemani", m archeaza afirmarea originalitatii liricii voiculescene si deschide seria volumel or cu registru tematic, religios, in care "sacralizarea nu este decat forma dint ai a unui ceremonial cosmic" (Aurel Sasu): "Poeme cu ingeri" - 1927, "Destin" 1933, "Urcus" - 1937. Complexitatea problematicii, spiritualizarea imaginii - marcand descprinderea de traditionalismul samanatorist, ale carei influente sunt depistabile in maniera abordarii poeziei din primele volume ("Poezii" - 1916, "Din tara zimbrului" - 19 18) si innoirea expresiei sunt trasaturile esentiale ale acestui volum. Daca in primele doua volume scenele si motivele biblice reprezentau, mai degraba , simple elemente decorative , in "Parga" acestea devin cutremuratoare alegorii ale framantarilor ce insotes c spiritul in "marele exil interior" (Al. Sasu). Motivul central al poeziei "in gradina Ghetsemani", anuntat inca din titlu, este acela al rugaciunii lui Isus in gradina Ghetsemani pe Muntele Maslinilor, din " Sfanta Evanghelie dupa Luca" (22, 40-46). Pastrand majoritatea detaliilor din te xtul biblic, Voiculescu resemnifica insa substanta motivului in functie de mesaj ul pe care isi propune sa-l transmita. Ideea poetica in-formeaza materia textulu i sacru, imbogatindu-i estetic finalitatea - imboldul catre transcederea limitel or. Textul poetic devine astfel un spatiu al comunicarilor esentiale. Lupta lui Isus cu propriu-i destin, mantuirea intregii firi prin preluarea tuturor pacatel or - crucificarea fiind suprema patimire -, ofera poetului imaginea perfecta in care va proiecta drama conditiei umane. Indoiala metafizica a psalmilor arghezie ni, in care se releva un spirit ce vrea sa creada, nu se regaseste in lirica voi culesciana. Amplificarea ezitarii lui Isus in fata "infamei bauturi", metafora a totalitatii pacatelor, are alta motivatie, una de ordin estetic. Cu car ispita renuntarii este mai mare, cu atat depasirea ei este mai impresionanta. Titlul "In gradina Ghetsemani" subliniaza prin metafora "gradinii", acest topos spiritual al ispitirii, care se cere si el mantuit. Elementele inerente gradinii - verdeata, racoare, imbietoare liniste - implica o ademenire catre o periculoa sa odihna pentru cel pornit pe calea mantuirii. In aceasta gradina, Ghetsemani, pe muntele Maslinilor (maslinul - simbol al pacii), Isus isi indeamna ucenicii: "Rugati-va, ca sa nu intrati in ispita" (Luca 22, 40). In pacea aparenta a gradi nii ucenicii cad prada somnului, adormindu-si astfel si spiritul care s-ar fi "t rezit" numai prin rugaciune. Isus ramane singur in "lupta cu soarta". Este aici o sugestie a singuratatii care insoteste orice autentica experienta spirituala. Ca adevarata pace, cea spirituala - care incununeaza cautarea - a fost confundat a, o demonstreaza o alta metafora a textului poetic, "vraistea gradinii. Tensiunea indusa de metafora din titlu, topos decupat cu intentii creatoare din episodul biblic, evolueaza gradat catre sugestia linistii extatice din final, ra scumpararea prin sacrificiu. Gradina firii, devastata de spaima iminentei jertfe , sta intr-o mistica asteptare a tihnei, pentru ca numai jertfa impusa de "mana nendurata" ii ofera posibilitatea implinirii aspiratiei catre gradina originara in care stapaneste pacea primordiala. Preliminarii Poezie antologica din creatia lui Vasile Voiculescu, "in gradina Ghetsemani" apa re in volumul "Parga" din 1921, al treilea in ordine cronologica, atestand matur itatea poetica a scriitorului si prefigurand tematic volumul urmator al "Poemelo r cu ingeri".Punctul de plecare al inspiratiei poetice il constituie un eveniment apartinand mitologiei crestine, ritualizat anual in Saptamana Patimilor (a invierii) si dev enind, prin aceasta, foarte cunoscut. Este vorba despre rugaciunea lui Isus din gradina Ghetsemani, inaintea crucificarii. Evanghelia dupa Matei consemneaza toa te cele trei momente ale rugaciunii: departandu-se putin de ucenici, Isus se roa ga: "Parintele Meu, de este cu putinta, treaca de la Mine paharul acesta! insa n u precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti". Dupa un timp, rugaciunea se repeta in tr-o formula putin modificata, de doua ori: "Parintele Meu, daca nu este cu puti nta sa treaca acest pahar, ca sa nu-l beau, faca-se voia Ta". Dupa incheierea ru gaciunilor a venit spre ucenicii sai zicandu-le sententios: "Iata s-a apropiat c easul si Fiul Omului va fi dat in mainile pacatosilor" (Matei, 26, 36-46). Se observa ca in cele trei invocatii ale lui Dumnezeu, sensul evolueaza de la in cercarea de renuntare spre acceptarea a ceea ce ii era predestinat. intr-un volum de marturisiri, autorul recunoaste ca dintre toate lecturile sale, cea care l-a impresionat cel mai mult a fost "Biblia cu aspra ei grandoare, de drama jumatate pamanteana, jumatate divina" (V. Voiculescu, Confesiunea unui scr iitor si medic, in Gandirea, anul XIV, oct.1935). Momentul rugaciunii din gradin a Ghetsemani sintetizeaza elocvent acest lucru. Cunoasterea cvasiunanima a acest ui eveniment permite autorului sa se limiteze in poezie doar asupra aspectului d e "drama jumatate pamanteana, jumatate divina", pastrand insa tiparul narativ im pus de evenimentul biblic. Organizarea textului Repere teoretice. Luand in consideratie toate cele afirmate pana aici, putem con sidera aceasta poezie ipostazierea unei structuri baladice evidente. Pastrand tr ama (epica), balada retine doar punctul culminant al unei dezvoltari narative, a dica starea de maxima tensiune generata de asteptarea, desfasurarea sau rezolvar ea unui conflict. In functie de situarea temporala fata de eveniment, se pot dis tinge, teoretic, trei tipuri de structuri baladice. Primul tip prezinta starea " personajului" inainte de producerea evenimentului, ca tensiune a asteptarii (G. Cosbuc, Decebal catre popor). Al doilea tip reprezinta chiar evenimentul (G. Cos buc, Pasa Hassan, sau Radu Stanca, Lamentatia Ioanei d Arc pe rug). Al treilea tip prezinta starea de dupa eveniment, ca fapt implinit ireversibil (stefan Augusti n Doinas, Lucullus pe ruinele cetatii Amisus). Cel mai frecvent tip este cel deal doilea, apropiindu-se de structura baladica "clasica", in care evenimentul ep ic este mai dezvoltat; celelalte doua tipuri rarefiaza elementul epic, gravitand in zona celui liric, dobandind astfel mai mult un caracter de lamentatie sau od a. Poezia lui Vasile Voiculescu se incadreaza in primul tip baladesc, evenimentu l asteptat fiind "rastignirea", asumarea mortii umane de catre elementul divin. Evenimentul. Caracterul narativ al textului este evident; frecventa verbelor (ex primand actiuni) - in numar de 24 - intr-un text de patru catrene - sta marturie in acest sens. Dezvoltarea temei se face aici prin inserierea unor actiuni: "lu pta", "nu primea", "se-mpotrivea", "starnea", "se cobora", "nu voia s-o atinga" etc. De remarcat faptul ca miscarea epica se desfasoara pe doua planuri, care se interfereaza, fara a capata nici unul prioritate. Unul este exterior, concretizat in gesturi si actiuni: "o mana nendurata, tinand grozava cupa,/ Se coboara-mbiindu-l si i-o ducea la gura ". Al doilea plan pune i n evidenta, in paralel, interioritatea, si se concretizeaza in atitudini: "o set e uriasa sta sufletul sa-i rupa / dar nu voia s-atinga simtea ca e dulceata ". Textul se incheie insa fara o finalizare epica. Rastignirea lui Isus ramane in afara t extului, pentru ca accentul se muta pe starea de tensiune de dinaintea acestui e veniment. Asadar, latura narativa se estompeaza in favoarea unui principiu organizator si tine mai mult de domeniu liricului. Este vorba despre o structura binara, bazatape opozitie si evidentiata clar de primul vers: "Isus lupta cu soarta". Dintre cei doi termeni ai acestei opozitii, ultimul este factorul regent ce are caracte r implacabil. Acesta este, la randul sau, structurat antitetic - pe de o parte " Paharul" contine "infama bautura" si "apa ei verzuie", care produce o reactie de respingere, de pe alta parte, aceeasi apa, sub "veninul groaznic", contine "ste rlici de miere" si "dulceata" cu care Cineva il imbie. Atractia e la fel de pute rnica, precum e si respingerea "cupei". Structura bifurcata a celui de-al doilea termen al opozitiei ("venin"/ "dulceata") determina o scindare si a structurii interioare unitare a primului, in atitudini contradictorii: tentatia acceptarii si incercarea de refuz a acestui "pahar" al sortii. In acelasi timp, aceasta dua litate a structurii evenimentului este echivalenta cu natura duala a personajulu i, a esentei sale divin-umane. Personajul. "Personajul" central a poeziei nu are nici el statut epic. Este un p ersonaj-idee, un personaj-simbol, inscriindu-se intr-o paradigma lirica. Simbol central al religiei crestine, Isus este deopotriva "fiul al omului" si "fiul al lui Dumnezeu". Poezia evidentiaza tocmai aceasta dubla identitate a lui Isus, in momentul in care el trebuie sa accepte experienta mortii umane, pentru a-si pas tra esenta divina. Din momentul de maxima tensiune , in care Isus trebuie sa acc epte moartea ca fiu al Omului si sa-si asume toate chinurile ei. Desi isi cunoas te destinul, fiul Omului are un moment de slabiciune, de ezitare. De aici sfasie rea launtrica intre spaima de moarte a omului si menirea sacra a divinului. E mo mentul de criza esentiala generata de o situatie limita. Redobandirea vietii ves nice, reintoarcerea la divin se pot realiza doar prin acceptarea traversarii mor tii umane. Lupta cu propriul destin, de fapt, cu sine insusi, este teribila. Spre deosebire de alte texte poetice, autorul nu ramane aici la nivelul unor concepte, caci im aginile concrete se incarca real fior existential: "Cazut pe branci in iarba, se -mpotrivea intr-una./ Curgeau sudori de sange pe chipu-i alb ca varul". In acest e momente Isus e "mai om" ca niciodata; e mai mult om decat Dumnezeu. Decorul ("cadrul"). Cadrul in care se desfasoara evenimentul nu are o functie in diciala, ci o functie amplificatoare a starii de tensiune poetica, o valoare sem nificativa. Temporal, momentul evenimentului este "seara", sugerandu-se astfel un sfarsit (a l zilei, al vietii) si un inceput (al noptii, al mortii). E un moment de trecere de la lumina la intuneric, de la zi la noapte, sugestie a trecerii lui Isus de la o conditie la alta (uman-divin). Verbele sunt in majoritatea lor la imperfect , evidentiind durata (umana) nedeterminata, deci indelungata a suferintei. Spatial, scenariul biblic situeaza momentul pe Muntele Maslinilor. Muntele e un loc sacru, simbol al aspiratiei spre inalt; mai aproape de cer, de divin. Intrea ga natura inconjuratoare este aici o protectie in exterior a starii de maxima te nsiune interioara; este expresia poetica a "vraistei" din sufletul lui Isus. Gradina este un peisaj devastat ca si sufletul personajului; maslinii "se framan ta" fara odihna si, in fata teribilului spectacol devenit insuportabil, "pareau ca vor sa fuga din loc, sa nu-l mai vada"; ulii, care "dau roata dupa prada", su nt si ei un semn prevestitor al mortii ce va urma. Practic, intregul cadru e construit de ultima strofa si nu intamplator. Absenta rezolvarii epice a conflictului este inlocuita cu un final liric, incheind poezi a in punctul ei cel mai inalt. Semnificatii. Isus este un personaj exemplar, exprimand sensul fundamental al id eii de sacrificiu. Pentru ca Fiul Omului sa devina Fiul lui Dumnezeu, trebuie sa accepte traversarea mortii; opozitia "uman"/ "divin" trebuie anulata prin rasti gnire. Moartea in chinuri este pretul pentru accesul la viata (vesnica), adica la divin; astfel, opozitia devine identitate. Concluzii: Lupta cu soarta, cu destinul, pe care chiar si lui Isus ii vine greu sa-l accepte si sa-l implineasca reliefeaza una din insusirile fundamentale ale conditiei umane. Nu numai mitologia sacra, ci si istoria cunoaste eroi care s-au supus destinului lor (istoric), renuntand la implinirea lor umana. Acceptarea d estinului inseamna intelepciune de a nu te impotrivi lui, dar nu si infrangere s i resemnare. Ideea este plastic exprimata de Vasile Voiculescu intr-una din poez iile sale (mai putin cunoscute): "Eu nu ma lupt cu soarta, nici nu-mi blestem de stinul/ Calcand la pas pe urma clipitelor traite/ Astept sa se-mplineasca doar c ele randuite,/ si fara sa ma satur la gura duc veninul/ Lasand sa se-mplineasca in liniste destinul" (binele si raul).STRUCTURA POETICA: aparuta n volumul Dreptul la timp" (1965), Catre Galateea" este o arta poetica defi nitorie pentru Nichita Stanescu; poezia are trei strofe, figurnd cele trei cercuri concentrice ale existentei uman e: timpurile ce actioneaza ca praguri n calea spiritului poetic pornit n descoperi rea lumii; limitele cunoasterii, Ce e mai departe de tine"; universul nelimitat a l eului poetic, mereu nsetat de ideal, aflat n cautarea frumusetii ascunse, perfec te, nscrisa n tipare greu de atins: ceea ce nu stii niciodata de tine"; fiecare strofa ncepe cu verbul stiu", al cunoasterii, si se ncheie, printr-o simetr ie ideala, cu celalalt verb, al nasterii, naste-ma". SIMBOLURI Sl MET AFORE ALE POEZIEI: poetul si ia ca model al creatiei un personaj mitic, Galateea, creata de Pygmalio n din materia nensufletita si nzestrata cu viata, prin puterea talentului si a cre dintei artistului n zei; Galateea ntruchipeaza perfectiunea creatiei artistice si n acelasi timp a femeii, n chipuita ca arhetip genetic si erotic, ca entitate primordiala a creatiei; sugestia de renastere" este esentiala n structura poeziei, pentru ca semnifica de fapt Creatia; sensul fundamental al poeziei este reiterarea mitului, prin transferul lui din t impul arhaic n cel al poetului/prin identificarea cu creatia perfecta, care nu se poate obtine dect printr-o noua zamislire; efortul de focalizare a unor semnificatii de pe spatii vaste, obtinute prin enum eratii cu sens metaforic si alegoric, si orientarea lor catre un singur sens, de venit imperativ al ntregii existente: naste-ma. Naste-ma."; e o nastere prin mimes is, ntr-un plan secund al timpului, prin succesiunea unei creatii perfecte, poetu l primind, ca zestre, deopotriva atributele genetice ale creatiei si ale creator ului; poetul, cerndu-si dreptul la timp", la existenta si la creatie, se naste odata cu n sasi creatia, prelund, n alta secventa temporala, si ipostazele creatorului si pe ale creatiei originare, identificndu-se pe deplin cu ele; se creeaza astfel un continuum al spatiului creator, care uneste planurile tempo rale si permite continuitatea mitului n prezent; identificarea cu creatorul mitic si, prin el, cu nsusi Creatorul suprem, care i-a dat darul nsufletirii fiintei pr in arta, prin poezie, presupune un efort initiatic de mare profunzime a cunoaste rii; initierea n actul creatiei poetice presupune si istoria constituirii arhetipului feminin, cu dualitatea lui primordiala, de mama si de iubita; poetul interpreteaza mitul Galateei combinnd, ntr-o zamislire paradoxala, de catrepropria iubita, ambele sensuri; cunoasterea nregistreaza, ntr-o imagistica erotica, miscarile si perfectiunea corp ului feminin, transpunndu-le ntr-un registru liric adecvat; gesturile si sentimentele iubitei sunt observate cu minutia detaliului, luat din diverse planuri de reprezentare, mers, simtire, obiecte, timp: si mersul tau, si melancolia ta, si inelul tau, si secunda"; universul este construit concentric, n secvente treptate, n perfecta concordanta c u teoria universurilor nchise concentric unul n altul; dincolo de fiinta iubita se afla, mai nti, dupa-orizontul", apoi dincolo-de-marea"; n ntregul ei, rostirea poetica devine, n aceste versuri, strigat al facerii, centra t pe termenii esentiali ai textului, care creeaza, de altfel, simetria perfecta a spatiului poetic, reiternd mitul lui Pygamlion si al Galateei: pietrele, pietrel e" - naste-ma. Naste-ma." Eseu Poezie cu un cmp semantic complex, cu semnificatii multiple si profunde,, aparuta n volumul Dreptul la timp" (1965), Catre Galateea" este o arta poetica definitorie pentru Nichita Stanescu. Poetul si ia ca model al creatiei un personaj mitic, Ga lateea, creata de Pygmalion din materia nensufletita si nzestrata, prin puterea ta lentului si a credintei artistului n zei, cu viata. Sensul fundamental al poeziei este reiterarea mitului, prin transferul lui din timpul arhaic n cel al poetului , prin identificarea cu creatia perfecta, care nu se poate obtine dect printr-o n oua zamislire. De aici provin, n cele trei strofe ale poeziei, efortul de focaliz are a unor semnificatii de pe spatii vaste, obtinute prin enumeratii cu sens met aforic si alegaric, si orientarea lor catre un singur sens, devenit imperativ al ntregii existente: naste-ma. Naste-ma.". E o nastere prin mimesis, ntr-un plan se cund al timpului, prin succesiunea unei creatii perfecte, dar poetul primeste, c a zestre, deopotriva atributele genetice ale creatiei si ale creatorului. Miza acestei arte poetice este, prin urmare, enorma si totala, pentru ca poetul, cerndu-si dreptul la timp", la existenta si la creatie, se naste odata cu nsasi cr eatia, prelund, n alta secventa temporala, si ipostazele creatorului si pe ale cre atiei originare, identificndu-se pe deplin cu ele. Se creeaza astfel un continuum al spatiului creator, care uneste planurile temporale si permite continuitatea mitului n prezent. Identificarea cu creatorul mitic si, prin el, cu nsusi Creatoru l suprem, care i-a dat darul nsufletirii fiintei prin arta, prin poezie, presupun e un efort initiatic de mare profunzime a cunoasterii. Fiecare strofa ncepe cu ve rbul stiu", al cunoasterii, si se ncheie, printr-o simetrie ideala, cu celalalt ve rb, al nasterii, naste-ma". ntre acestea se ntinde proba cunoasterii absolute, demi urgice, necesara n marea creatie, care cuprinde timpul, spatiul* miscarea, fiinta , firea, infinitele amanunte ale lumii: ti stiu toate timpurile, toate miscarile, toate parfumurile/ si umbra ta, si tacerile tale, si snul tau/ ce cutremur au si ce culoare anume,/ si mersul tau, si melancolia ta, si inelul tau, si secunda". Fiecare dintre acesti termeni devine simbol complex, cu semnificatii multiple, v iznd cuprinderea ntregului firii; poezia are, dincolo de sensurile profunde, o put ernica imagistica erotica, fiind implicit si o declaratie de dragoste, un elogiu adus fiintei feminine ideale. Cunoasterea totala anuleaza spatiul si timpul, de partarile, diferentierile individuale: Stiu tot ce e mai departe de tine,/ att de departe, nct nu mai exista aproape -/ dupa-amiaza, dupa-orizontul, dincolo-de-mare a.../ si tot ce e dincolo de ele,/ si att de departe, nct nu mai are nici-nume.". Eul liric releva, n stilul paradoxurilor lui Nichita Stanescu, si nestiutul, si nc a necreatul: Stiu tot ceea ce tu nu stii niciodata, din tine./ Bataia inimii care urmeaza bataii ce-o auzi,/ sfrsitul cuvntului a carui prima silaba tocmai o spui" . Fiinta feminina, cu toata simbolistica implicita, zamislire, creatie, creator, devine panteica, identificabila peste tot: copacii - umbre de lemn ale vinelor t ale,/ rurile - miscatoare umbre ale sngelui tau,/ si pietrele, pietrele - umbre de piatra".Mitul pietrei ascunznd creatia revine insistent n cele trei strofe, dar si n alte p oezii ale lui Nichita Stanescu. Poetul ngenuncheaza n fata pietrei cu adnca venerat ie, ca n fata creatiei divine: si nu mai am rabdare si genunchiul mi-l pun n pietre / si ma rog de tine,/ naste-ma.". Strofa a doua modifica sensibil gestul ngenunch erii, ntr-o identitate mai mare cu fiinta mitica a creatiei: De aceea-mi ndoi genun chiul si-l pun/ pe genunchiul pietrelor, care-l ngna.", pentru ca n final transferu l sa fie total, n sfera imateriala, spirituala; si pietrele, pietrele - umbre de p iatra/ ale genunchiului meu,/ pe care mi-l plec n fata ta si ma rog de tine,/ nas te-ma. Naste-ma." Rostirea poetica devine, n aceste versuri, strigat al facerii, centrat pe termenii esentiali ai textului, care creeaza, de altfel, simetria per fecta a spatiului poetic, reiternd mitul lui Pygamlion si al Galateei: pietrele, p ietrele" - naste-ma. Naste-ma."semnificatia titlului. Influente Catre Galateea este o ars poetica" n care relatia artist - opera este privita dint r-o perspectiva moderna si avnd ca punct de plecare mitul lui Pygmaiion. Sculptor ul se ndragosteste de una dintre creatiile sale si se roaga Aphroditei sa-i dea a cesteia viata. Mitul spune ca din iubirea lor s-a nascut un baiat numit Phatos (!b. greaca - suf erinta, patima"). Concluzia este aceea ca opera este rezultatul suferintei, arde rii interioare a creatorului. Poemul lui Nichita prezinta o imagine rasturnata a acestui mit n sensul ca el, po etul, si invoca opera sa-l creeze ca fiinta. si atribuie conditia de nenascut" si c ere creatiei (Galateea) sa repete prin el miracolul nasterii, al vietii. El este pregatit ( stiu tot") pentru devenire, pentru a-l primi pe poetul din el n trupul sau de piatra. Nichita se ofera pe sine patimii, tensiunii cunoasterii, c a loc de realizare al echilibrului ntre ceea ce exista si ceea ce nu exista, ntre prezenta (real) si absenta (virtual). Daca Eminescu n Oda (n metru antic) doreste trezirea din rece cumpan-a gndirii", din lumea patimilor creatiei, pentru a-si recupera conturul urrian ( Ca sa pot muri l inistit, pe mine / mie reda-ma!"), Nichita simte nevoia unei explozii a sinelui ( si nu mai am rabdare"), o dedublare a fiintei sale prin dilatarea emotiei poetic e ce zace n interiorul sau ( nenascutur cum ar spune el). Elemente de structura si compozitie. Structura poemului este simetrica; toate cele trei strofe ncep prin forma de prez ent persoana nti singular, stiu" si se ncheie cu imperativul naste-ma". Ideea pe care o transmite este acea a maturizarii sale poetice; n el salasluieste totul: timpurile, miscarile, parfumurile, umbrele, tacerile, snul, cutremurul, c uloarea, mersul, melancolia, inelul si secunda. Trebuie observat ca toate aceste substantive denumesc notiuni abstracte, mai put in doua dintre ele: snul si inelul. Aceste notiuni abstracte devin simboluri ale nenascutului", ale acumularilor onto logice. Snul" poate fi perceput ca simbol al iubirii, al feminitatii, n timp ce inel ul" este simbol al nuntirii. Artistul, n speta poetul, este al creatiei dinainte de a se naste. n urmatoarea strofa sfera cunoasterii este largita, poetul stie" si ce este dincolo de creatie si nu numai. El s-a apropiat de punctul acela de mis care eminescian cel nti si singur", stapnul fara margini peste marginile lumii". Este darul celor alesi de Dumnezeu sa-i fie ucenici. Ultima strofa clarifica relatia artist - opera. Poetul cunoaste creatia dinainte ca ea sa se nasca n el pentru ca ea s-a hranit cu bataia inimii lui, s-a altoitpe trupul sau si va capata contur din gndurile lui transformate-n cuvinte. ntre ba taia inimii si cuvnt este o relatie organica, cunoscuta numai poetului. Povara pu rtarii creatorului n omul din el devine dureroasa si atunci cere sa se nasca. Procedee artistice. Imagini si figuri de stil. Compozitia simetrica este sustinuta de un limbaj si o tehnica apartinnd modernism ului. Tehnica sublinierii prin si", care impune cititorului retinerea individuala a fiecarui cuvnt, este dublata de cea a ingambamentului, amintind de poezia lui Blaga. Repetarea insistenta a lui si" exprima suferinta nascuta din constiinta tragica a mortii. Poetul este o dimensiune spirituala, el se naste ca fiinta prin creatie cstigndu-si astfel dreptul la timp, la nemurire. Versificatia alba si ritmul interior denota eliberarea de constrngerile canoanelo r prozodiei traditionale.