I N A C E S T N U M Ä R Lovinescu . . . . . . . . . . .

Eugen Relgis . Hortensia Papadat-Bengescu •'. . Victor Ef{imiti . . . . . . . . .

W . Davidescu . . . . . . . . Const. A. O iule s cu Cronica' ideilor : S f â r ş i t u l g r e v e l o r e n g l e z e d e M.'M.'; S e m

n e î e v r e m i i şi Cons fHù ì D i r i g e n t d « © . Nana. — Cronica Artistică: Expoziţ îaVBălţatu-Baeştu-OnofreJ d e F. Şirato.

Cronica Teatrală: T e a t r u l M o d e r n : Moar t ea civilă şi Inferprelul de L. Rebreanu. — însemnări: de V.M.

'•• Bibliografie.

A P A R C sAoeACA

B a r b u D e l a v r a n c e a Z o r i l e N e c u n o s c u ţ i i P o t o p u l R o ş u P a t r i a r h a l ă Z o r i l e de v a r ă

5BUKAT0RUL REVISTA SĂPTĂMÂNALA UTER ARA, ARTISTICA Şl CULTURALA

COLABORATORI : Zaharia Bârsan, Ai. Caz aban, G. CaiF, Radu Cosmm. Warn Cantati, ft, wîdescu, V. Demetrius, t. Dragoslav, iVktor Eftimiu, Elena Farago; km 3 Giorgia, ion Ai. George, Otiria Ghfbu, I. Goru n, S. Gregorian, E. Lov+nescu. M. Lungeam, Virgili*) Moscovei, H. Moşofu, Constanţa MaritKj-Moscu, A.

Mândra, Li viu Marian. Claudia Millian, Corneliu Moldovanu, D. Namu, Maria Pamfife, Hortensia Papadat-Bengescu, Drago; Protopo peseu, L Pe trovici. Al, Rally, L. Rebreanu, Eugen Retgis, Marcel ti. Romanesca, G. Rotici, Radu D. Rosertt, H, Sanieîe-vict, Alexandrina Scurtu. F. Sirato, Al. T. Stamatfad, G. StraMat, Caton Theodorian, H. Toma, Ada Urrtorâ, T. Viano, I. C. Vlssarion.

LEI 3 0 A B O N A M E N T E :

UN AN . . . . . . . LEI' SO' = Ş A S E LUNI . .

Pen+r« i n v i t a t o r i , p r e s t i ş i sÉud-enfi UN AN . . . . . . . LEI 4 0

P R E Ţ U L U N U I E X E M P L A R I LEU 8 ' - . J R A T O R U L se găseşte de vânzare la toate Librăriile şi etm

rife de ziare din România Mare enumeritele se primesc ta Libraria Àknlay Co.. şj lo adcninJsJ.raţia-

reo-isfef.

#«rm+rt>lstratta ; Strada Sărindar Ita. (•* - BUCUREŞTI —

Manuscrisele, corespondenţa şi schimbul s e ' v o r trimite pe pe adresat d-4ui E. Lovinescti-, str. Canpineanu, 4 a

A A P Ă R U T

L. R E B R E A N U

C A L V A R U L O povestire de actualitate extrem de Interesantă,

cu peripeţii palpitante, într'un v o l u m elegant de peste 250 pagini;

e u E i

E D I T U R A A L C A L A Y

S B U R Ä T O R U L REVISTA LITERARA, ARTISTICA Şl CULTURALA

Director: E. LOVINESCU

BARBÜ D€ LA VRAM CE A — Simple note —*

Nu eram în ţară la cea dintâi reprezentaţie a dra­mei istorice a Iui Dt lavrancea. A m vâzut-o câţiva ani -după aceia. A m văzut-o din nou, N'o citisem însă până acum. A m citit-o: las teatrul şi mă întorc la carte. Nu că nu s'ar juca într'un fel bine : cu mişcări, largi, încete, cu psaimodieri de slujbă sfânta, cu solemnitate în cuvânt şi în ges t , ca praf de cronici peste vorbe.. . Dar mai întâi, Afus de soare e un poem epic şi nu o dramă : s e citeşte deci cu mai multă plăcere decât se ascultă. Apoi, teatrul prea e ceva aevea : acesta e Ştefan Voevod, acesta e Bogdan, a-ceasta e doamna Maria, acesta e castelul din Su­ceava, Mai bine ni Ie evoacă rândurile liturghiei eroice a lui Delavrancea san letopiseţul bătrânului Ureche: «...Era acest Ştefan-Vodă om nu mare la stat, mânios şi degrab l vărsa sânge nevinovat; de multe ori la ospeţe omora farà judeţ... Era intreg la minte, nelenevos, şi lu­crul său ştia s ă i a c o p e r e ; şi unde nu cugetai acolo îl aflai...» .Acum ti văd ; îl văd în toate înfăţişările lui eroice, ş.i în biruinţele tinereţii, şi in pragul morţei, când, „ca un leu gata de apucat, ce nu-1 poate nimeni îmblânzi*, după cum zice cronicarul, a năvălit in I'ocuţia... închipuirea n>erge mai departe decât îngrădirile teatralei după cu­vântul actorului nu e nimic, după slova cartei ni se des­chide o largă privelişte...

Ş i apoi teatrul îşi are legile lui. Alungând din des-iaşurapea unui şir da fapte poezia ce învălueşte orice lucru omenesc, închizând orizonul ce s e desface îndărătul oricărui s^est, el se sileşte să prindă cât mai strâns realitatea. Sdrobindu-ne aripele, ne ţine legaţi de pământ, în mijlocul unei reţele* de amănunte reale. Teatru fără adevăr ne-

BBÜRA TORUL

mi lock nu se p o a t e : fapta, vorba, şi cea mai mică miş­care trebue- să ne sgudue prin. realitatea lor.

Iată, de pilda, povestea Ilincei din Apus de soare:- • „Războiu.. . că de mult nu lusese. Aproape de doi ani. Şi se 'mplinesc 20 de ani de când pârcălabii Gherman bietul t a t a — ş i Oană, tovarăşul iui, picară din turnul Ce-tăţei Albe . Si-a zis Oană lui Gherman ; „Scapă tu 4 4 . . . Şi: a răspuns Gherman lui O a n ă : „ba, tu !"... Şi s'au griji-: amândoi, şi şi-au ertat păcatele unul altuia... Şi-a zis Oanâ lui Gherman; B Ţie- l Dumnezeu pe Ştefan S a... Şi a zis Gher­man lui O a n ă : „Amin!". . . Ş'au perit ei cu toţii ai lor*-

Frumos. Toată naivitatea vechilor cărţi bisericeşti toată frumuseţea cronicelor bătrâne, toată curăţenia şi far­mecul arhaic al bunei noastre limbi răsar din aceste rât: duri... T e cucereşte graiul aşezat şi cuminte al îetopisiţilor «Şi-a zis Oană lui Gherman... Şi-a zis Gherman lui Oană* Pentru un om cu înţelegere şi dragoste de trecutul nos­tre, pentru un om ce s'a plecat adese peste s lovele cro­nicilor, nu poate fi plăcere mai mare decât această di­bace evocare a unei limbi uitate... P e scenă, lucrul se schimbă. «...Şi-a zis Gherman lui Oană... Şi-a zis Oatrâ. lui Gherman. .» sunt rostite cu mişcări larg', cu psalmo­dier! de preot ce slujeşte, tocmai pentru a mai păstra ceva din poezia arhaică şi măreţia primitivă, tsbutirxi

j perde însă ca teatru. Teatrul nu e o liturghie : teatru' j trebue să ne dea impresia unei realităţi imediate; să ae ! sgudue prin mijloace actuale şi nu prin mijloace poetice i fără legătură cu acţiunea dramatică. O declamaţie solemn/,

şi rituală ne poate trezi o emoţie estetică, dar ne aruneâ afară cMn iluzia teatrală. Cel puţin pe noi cei de acum. realiştii. Căci din vremea lui Thespis şi a hai AescMI

...Qui (locuit magnumque loqui, niiiqut cothurno, şi până la noi teatrul a străbătut un drum mare.

Iată pentru ce Apus de soare e mai mult un spect-a-c^ inir'im fotoliti. Lăsând teatrul, mă întorc deci la carte..

/ - , * * 9

Mai înainte iasă mă întorc la amintirile pe cari ni U trezeşte Barbu Deiavrancea. . .

A m scris câteva volume despre morţii de demuk. Morţii au trecut in istorie ; la eî ne putem gândi cu s-e*

ninătate. Scrisul lor e înşiruirea rece a unor cuvinte în­mărmurite pentru vecie. Când erau calde, când vibrau no numai ca sonorităţi ci ca puteri vii, atunci nu eram noi să ne încălzim la flacăra k>r.

A m scris şi câteva volume despre literatura ce se ridică de vreo cincisprezece ani încoace. Pe aceasta o facem noi ; o trăim ; o cumpănim ; o tăgăduim sau q în­tărim ; o hulim sau o slăvim.

Despre Delavrancea n'am scris nici un rând. N : a trecut încă în istorie. D e scrisul lui mă leagă atâtea a-miritiri — amintirile iniţierii literare. Când am început să citesc literatură, cu Rr.'ista nouă m'am pomenit pe masă : cu largile ei pagini lustruite, cu slova incisivă şi nedreapta a lui Hasdeu, cu ilustraţiile lui Jiqutdi şi cu nuvelele lui De­lavrancea . Unde sunt vremile acelea când îmi stătea suUetul la domnul Vucea : «Ha, ha, tătarul, îndărăt, tătarul... ha, ha tăîarule b , sau când îl lua nevasta la bătae : — « C e faci, B biloi ? Stai, Bibiloi i Nu da, Bsbiloi ! Cumpăr, Biblici î» Pe toţi institutorii mei i a m văzut prin Domnul Vucea : aprigi cu noi copii la şcoală, dar pocăiţi acasă.

Mai târziu, când m'am dus Ia internat, de ori câte ori îmi scăpata capul pe pupitru, gândul îmi iugea la Bursknê lui Delavracea. Pe dinaintea ochilor închişi îmi treceau şi mie „temei cu părul blond şi parfumat, goale şi uşurele» in contururi albăstrii". Şi cât n'aş fi dat să-mi arunce şi mie Berta un mototol de hârtie : aSgumbuI meu, te gum de am văzut de-am iubit!»... Pe vară, ia ţară, visam o idilă. Căutam pretutiudeni pe Irinel... Dar Trubadurul, dar Sultănica şi Paraziţii cât m'au turburat! Mai ales Pa­raziţii, îmi sună şi acum la urechi lugubrele cuvinte: Mi-se-ra*bil grâ-fi-erl ale bătrânului Malerian. Pe Saşa ani iubit-o cu patimă : «E înaltă, mlădioasă, cu och« negri şi scânteetcri, par'că ar fi de pisică. O mâna îi a-luneca pe plimbuî scărei, iar cu cealaltă îşi ridica puţintel rochia ca să nu se împiedice a... Â ş a a pogorât şi în în­chipuirea mea de adolescent, «cu braţul ei ce se incoia» ceste de braţul tău, înfiorându-te ; cu un zâmbet neînţe­les şi plin de înţelesuri vagi şi căldicele ; cu răsuflarea ei apropiată de obrajii tăi...» Da , da am iubit-o. Apoi am înşelat-o. A m înşelat-o cu Geli, fata cu sufletul nobil şi curat ce alungă pe Cosmin din culcuşul pângărit...

32 j „ i ^ i t r g r e - . - J ^ . - T - T T - . . - - - ^ - . r - BBURATORUL

Tot pe atunci l'am auzit p e Deîavrancea ca orator.,, Aeschin, cednd un diseurs ai rivalului sâu, Demostene,

a da ose către ascultători : — Şi să-1 fi auzit rostindu-1 p e «însuşi monstrul!» Auto ta tberion... L'am auzit pe însuşi «monstrul.,.» Sunt mulţi ani de atunci; eram prin clasa a doua de liceu. Întregul Fălticeni f remeta de o dramă : nevasta colonelului încercase să-şi otrăvească bărbatul. A a pârât-o Deîavrancea. In mintea mea o asemănăm cu Saşa « înaltă, mlădioasă, cu ochi negri şi scânteeiori, parcă ar fio pisică'-. O văd şi acum in zăbranicul pocăinţei. Trei zile am trecut prin toate .emoţiile. Apoi , la urmă, de la miezul nopţii şi până in spre zori a vorbit Deîavrancea. Nu voi uita nici odată ceasurile acele. Peste capul meu înfrigurat a trecut ca o limbă de foc eiocinţa pătimaşă a marelui orator.,. Cuvintele sburau învălmăşite, icoanele ro-poteau, frazele se desfăceau şerpuitoare, Dintr'odatâ mi s'au deschis privelişti adânci; graiul românesc mi s'a lu­minat de o podoabă pe care nu i-o bănuisem. Ce fru­moasă mi s'a părut atunci limba noastră, şi cât de mare talentul ce poate răstălmăci lucrurile ! Adevărul se întu­necase, şi din întunecime ieşau şuviţe de foc, printre cari vedeam chipuri fantastice ; pe Trubadurul palid, p e ciu­datul doctor din Linişte, pe Berta şi mai ales pe S a ş a , pe •neuitata Saşa... Tot ce citisem din scriitor, s e amesteca ia şuvoiul de cuvinte sonore, în jocul luminos a i imagini­lor scăpărătoare... Şi de atunci am rămas cu această icoană despre Deîavrancea. N'am mai citit Paraziţii sau Intre vis #i viaţă, de acum douăzeci de ani, şi nici nu le voi mal ceti vreodată. D e ce m*aş întoarce îndărăt. Trâesc in mine. In jarul lor s'au cristalizat atâtea emoţii, în cât n'aş voi să le ating cu o mână nedibace. D e câte ori mă gândesc la dânsde , mă încolţesc ispitele copilăriei, deschiderea celor dintâi senzaţii şi visuri timpurii... Nu. E prea departe şi prea frumos ! Rămână acolo în trecutul de care e le­gat şi Deîavrancea. Opera lui stă înăbuşita intre aminti­rile copilăriei ca sub un maldăr de flori...

• ^

Aceste mi-au trecut pe dinainte, deschizând Jpus di soare; după o reprezentaţie ce nu mă încălzise cum aş û dorit...

O critică nu voi ia ce. Ştiu ce se poate spune. Apus de soare e "un poem şi nu o drama. A ş a e : spectacolul ineu se petrece insa într'un iotoLu.

G tind poemul lui Delavrancea, Voevodui s'a, pogorât din seninătatea albastră. Figura lui măreaţa, cuvântul lui când glumeţ când hotărât, energia sufletească, înţelepciu­nea, bunătatea şi cruzimea, toate sunt minunat prinse, in cea niai frumnasă limbă cc se poate, arhaica fără să fie grea, sobră şi împodobită la vreme, plină de poezia tre­cutului, unduioasă şi liturgică... îmi ajunge.

Copilăria mi-am petrecut-o pe urmele marelui Voevod , printre ruinele castelului său delà Suceava, ale cetăţei, de la Neamţ pe lângă Biserica lui delà Baia şi pe lângă mormântul delà Putna. Mai târziu adese m'ara plecat peste s lovele cronicarilor, urmări ndu-î faptele. Sunt moldovean din lo ­curile prin care a trăit el. Amintirea lui traeste !n sufletul meu... Nici o figură istorică nu mă putea deci cuceri mai mult, decât Ştetan-Voevod. Şi nici o recunoştinţă nu putea merge mai caldă decât spre scriitorul ce ne-a evocat ia­cei mai frumos poem istoric românesc, pe eroul nostru naţional, — al nostru Moldovenilor.

E. LOVINESCU

Zorile E ora când uitare» e stăpână Pe vasta nemişcare, iar tăcerea Suspină printre lucruri sau îngână, Fiinţelor trudite, mângaerea.

Sub umbra cu nuanţe sépulcrale Aspectele din port par depărtate, Pierdüte sub pustiuri siderale Şi'n vremuri niciodată numărate...

E ora când misterele pulsează Sub formele ce pareà's plăsmuite.

g4 — ' - - ^ . - . ^ ^ •=,-• . T . . - : . ^ : . r . ^ . SB URĂTORUL

In somn greoi, de cei care visează Că au şi dânşii clipe fericite.

Sub cenuşiul cu nuanţe pale Aspectele din port parcă r.espiră Ia ritmul legănărilor egale De mare 'n care noaptea se resfiră... '

E ora când ceva se prevesteşte Prin semne mute şi abia surprinse; De undeva, de pretutindeni creşte 1 eroarea vieţii pururi neînvinse.

Sub revărsări de valuri dialane Aspectele din port se re'ntrupează, Si iar vădesc destinele umane — O, iar îşi cheamă robii ce crei&ză /.,.

E ora răsăritului de aur, Când razele ţâşnesc cu violentă Şi dau maşinei rânjet de balaur. Iar caselor expresii de demenţă, —

Căci lumi întregi se prăbuşesc în ele Şi'n cei ce s'au trezit — şi cari pornesc Cu paşii resemnafi, cu geatuii grele, Acolo unde alţii stăpânesc —-

Şi unde ei uita-vor d'au visat Că1 şi primbla fericirea 'ntrun palat...

EUGEN RELGIS

MIRAJE

N e c u n o s c u ţ i i Ce frumoşi sunt oamenii pe care nu-i cunoaştem... Sunt

e«le mai minunate făpturi... Trec... şi unii au chipul care ne glace şi dăruesc ochilor noştri bucuria chipului lor... Au glasul t?are ne place şi ne desmeardă cu el din treacăt auzuL. Sta-Afra, mersul care ne plaee, cugetarea, simţirea care ne-ar putea f'lace... puterea sau numai vestmântul... Măestriile care ne ;r!ac...

Ce bucurii ne putem noi închipui că am lua de la ei, şi cum avem putinţa milostivă să nu cunoaştem necazurile pe esre ni le-ar putea da ! Nu ştim cum ne-ar minţi, ne-ar înşela, i-te-ar părăsi, ne-ar uita, şi putem crede ce ar fi fost drepţi, statornici, că ne-ar fi iubit aşa cum vrem, că i-am fi iubit...

Ce frumoşi sunt oamenii pe care nu-i cunoaştem... Cu­vântul pe care îi dorim îi au pe buze, braţele lor poartă îm­brăţişarea care ne-ar mângâia, sub haina lor doarme adăpostul care visează sub vestmântul nostru.

I-am văzut când au trecut pe lângă mine ducând aiurea •eeeace era al meu, dar zadarnic au dăruit aiurea.

Dorinţa cea din urmă a tot ce e pe lume, dorinţa nein ieplinită, fundul acela al gustului, aceeace rămâne nesătura «rupă tot saţiul, extazul aceia suprem în care te-ai risipi ca în ;?K>arte dar viu, tot ei poate îl au.

Câte unul a trecut aşa de aproape că ştii că era el, dar a trecut, se duce departe, aşa de departe, poate a şi murit, cât •*e trebui să mergi ca să-1 găseşti.

El trec în sus,- în jos, la răspântii, se duc mereu căutând ea şl noi.

Necunoscuţii, ei nu sunt visul himeric al imposibilului, sânt posibilităţile neîndeplinite... De aceea eu am crezut mereu <*ă are să se îndeplinească şi am aşteptat în timpul mărginit eeeace e cuprins în timpul incomensurabil.

Ce frumoşi sunt oamenii pe care nu-i cunoaştem; ei poartă cu el şi, poate ni le aduc, fericirile, pe care le căutăm ^obosit... ei duc cu ei şi ne cruţă de ele... durerile pe care ni le-or fi putut da...

HORTENSIA PAPADAŢ-BENQESCU

= 6BURATOBÜL

Potopul roşu Un glas în 1925

«...Un şir de ani abia trecură şi parc ar fi o veşnicie Din vremurile când pământul s'a sguduit din temelie, Şi când mulţimea de noroaie, nesocotind pe Dumnezeu, Odată cu lucirea spedei încrucişa cuvântul greu /

Din care tragică planetă s'a reperii deodată inintui, Cumplitul foc, potopul roşu ce-a pustiit întreg pământul l Ce vrăjitor din altă lume a pismuit bătrânul glob, • Inveninându-i iot văzduhul şi nebunul dându-l rob ? !

O, lăudat să fie Domnul că risipi Innour a re a ! Din tulburări de foc şi zjnoală se limpezeşte toată zfirta Lumina lorilor adie... pe strămoşescul lor pământ, Plugarii trec eu fruntedn soare, svârUnd seminţele tn vânt..,

O pace largă şi fecundă se'ntinde binefăcătoare, Din vârful munţilor, in valea desţeleniielor ogoare, Pe liniştitele- oraşe, pe mările ce s'au deschis, Şi'n locul pasărilor moarte vin pasări noi din-'paradis...

Şl aite cântece învie şi alte cântece răsună, A răsănt din ura veebe, o lume nouă şi mai bună, Păcatele de-odinioară prin sânge tânăr s'au spălat S'a dârămeJ zidirea veche şi nw zjdiri s'au înălţat...-

Slăwtă fu uriaşa., nebuna, tânăra oştire Ce-a pregătit prin marea jertfă, a lumei largă înfrăţire : Abia acuma se 'mplineşte străvechiul vis al tutulor, Abia acum tncepe viaţa visata de Mântuitor /...*

VICTOR EFTIMIU.

P a t r i a r h a l ă Booz ne savait point qu'une femme

était M Et Rath ne savait point ee que Dieu

voulait d'elle.

- Victor Hugo : Boor endormi.

Neomi străbătea nisipul pustiului şi se ducea către ţâra ei natală, împreună cu noră-sa Ruth. Mergeau în spre Bethléem- Porniseră din ţara Moabului şi se apropiaseră bine de ţinuta drumului lor. Picioarele lor călcaseră fără. întrerupere oazeb mănoase ale pământului moa-bitaan, luaseră dealungul lor dunele de nisip sau ţărmurile muntoase, drepte şi lustruite, înfipte în ape limpezi şi groase, ale Mărei Moarte, străbătuseră tufele de tamarinieri şi de trandafiri sălbateci de pe ma­lurile cotite ale Iordanului, trecuseră apele acestui râu, şi prin păduri imense de mărăcinişuri, de copaci şi de trestii, pătrunseră pe Valea Cedronului, spre cetatea lui febus. Făcură apoi spre miazăzi, printre sate înghesuite, strâmbe şi murdare şi îşi uşurară sufletul la gândul că necazul acestui lung drum va căpăta în curând un sfârşit Umbla* sera astfel mai bine de treizeci de răsărituri şi treizeci de apusuri.

Picioarele lor încălţate cu sandale de piele de bou ardeau, din pricina oboselei, ca un cuptor. Inimele lor însă erau pline de alte simţăminte decât ale necazului îndurat. Spetele lor erau încărcate eu greutatea fatală a unor văduvii dureroase.

Ruth ducea cu sine durere multă spre pământuri străine. Băr­batul ei murise fără să lase pe urma lui copil din pânteceleUei. Neamul lui se stinsese astfel în chiar hotarul propriilor sale ţarini.

Neomi gândea ia vremea când străbătuse, preţ de 50 de ani în urmă, pentru prima dată în acest drum în tovărăşia bărbatului ei. Bethleemul fusese bântuit de o foamete grea. Vitele ca şi oamenii mureau din lipsă de bucate- Părăsiră atunci acest pământ mâniat şi luară, împreună cu tot avutul lor, drumul Moabului. Soţul ei mergea înaintea turmelor şi a carelor, cu gravitate, iar ea împreună- cu scla­vele îl urma. Noaptea înt indeau corturi numeroase şi poposeau sub ele, Gândul lor atuncea căpăta noni sclipiri de pasiune şi de mateţie şi, fetit în acesle cetăţi mişcătoare de atingeri păgâne, se ' îndrepta ca un ochiu aprins către cerul încărcat de elohimi. Acum însă lucrurile, se înfăţişau cu totul dimpotrivă. Averea o perduse. Soţul şi cu., cei doi fii ai săi rămăseseră deapuniri în pământul îngrăşat şi -de alţii al Moabului. Ruth singură îi mai rămăsese din întregul aşezământ ruinai ai familiei sale. Aceasta însă era, într'un fel, mai mult o părere de râu. înirna ei se înduioşa la gândul acestei desrâdăcinări. Sentimentul acesta făcu sa-şi mai îndemne odată nora să se înapoeze.

Aseuliă-rnă, fiica mea ; inimea mea e plină de amărăciune, (aininata ta a rămas la poporul şi la zeii ei- Intoarce-te şi tu după ea.

Ruth atunci îşi cm-roă firul 'gândirilor şi se opri uşor m fata Neom iei

— Iniina mea s'ar; "bolnăvi mai rău părăsindude pe tine, decât părăsind pe ai mei. Lasă mai bine să te urmez. încotro vei merge tu, voi merge şi eu, şi unde vei trage tu, voi trage şi eu. Poporul tău va Ü şi al meu şi al meu va îi şi Dumnezeul tău. Unde vei muri tu voi muri şi eu şi acolo mă voi înmormânta ; nimic decât moartea ne va despărţi. Aşa, şi încă mal mult, să-mi ajute Jehovah.

- — Néomi văzând hotărârea răspunsului primit, porni fără să mai răspundă» din nou-la drum.. Fiecare mergea cu inima sa în piept. Ruth se giudea cu durere la cât ar fi de străină şi de ruşinată printre ai săi ; stingerea neamului unui bărbat, prin sterilitatea femeeî lui, era mare oâândi, Cum ar părăsi, dar, pe mama soţului ei mor t?

Soarele arzător al pustiului în răstimp le cakinase pielea.. Se opriră.

Ruth se lungi pe nisip ca un şarpe când îşi desfăşură inelele la soare şi, cu faţa în sus, punându-şi braţele căpătâi, închise ochii: lung, voluptos odihna pătrundea în ea ca seva unui pământ bogat într'o rădăeină vorac? 'Plămânii ei respirau rar, dar adânc, aerul.

— Odihna Ia vreme face mai mult chiar decât focul mistuitor al unei îmbrăţişări nesfârşite ; aşa este Neomi ?

Neomi se ghemuise pe vine, alături. Eu am uitat de mult gustuiîmbrăţişări ior ,Ruth.Odihna abia

mă mai ispiteşte, şi ea. Tăcură apoi. Privirile lor cădeau deasupra împrejurimilor, cer­

cetător. Coaste de granit ars se zăreau nedesluşit în depărtare. Pei-sagiul se scobea fantastic. înfăţişarea lui părea făcută dinadins să insinueze cât mai adânc lipsa de apă. Stâncile făureau, parcă, printre ele, viitoare şi teribile furtuni; deslănţuiri oarecum moarte, metalice însă. înfăptuirea naturel nu se desfăşura decât în piatră şi în loc de nori de copaci, de verdeaţă, de animale, se ridicau dâre de metal, condensate adesea în masivuri strălucitoare, dar totdeauna potrivnice vteţet năbuşite de ele. Tăcerea acestei singurătăţi picura în inimeîe femeilor ca o superstiţie. Vorbeau încet şi cuvintele lor le pătrundeau în urechi ca nişte ecouri ciudate. Ruth mai întâi fu apucată de un fel de religioasă teamă.

— Pe stâncile acelea trebue să locuiască Elohimii ; asta am auzit-o ea şi mai demult, delà călătorii care vene»u de prin aceste locuri Ie-hovah se arăta din când în când din aceste stânci strălucitoare sau în­văluite cu aburi, şi în chip de foc şi de tunet se ridică atunci. Aripile vântului îl duce şi el pluteşte ca un vultur pe ele, în carul său de aramă. Norul cel sumbru îi acopere faţa. Mi-e frică.

— Lasă, fiica mea, mâine în zori vom ajunge în Bethléem. Să pornim însă Ia drum.

Se ridicară şi porniră din nou. îşi odihniseră puţin oasele şi se simţeau parcă şi cu sufletul mai bine. Drumul însă rămânea, de fapt, acelaş. Pustiu arzător înainte şi tot aşa şi înapoi. Singură silueta de­părtată a munţilor căpătă, sub lumina soarelui ajuns în spatele lor şi gata să scapete, aspecte fantastice de culori şi forme. Creasta lor părea o bară imensă de aramă înroşită şi scobită monstruos de fan­tezia unui vrăjitor nebun. Prin grijile lor pline de umbră părea că

se mişcă siluetele negre ale cherubt'lor la pândă, Apoi totul începea să se netezească într'o masă imensă de negru depărtat. Insera. Amur­gul, ca de obiceiu, durase foarte puţin, iar noaptea sta să cadă numai decât după asfinţit.

— Mai avem puţin de mers, Ruth. In curând va înopta. — Aşa e. Trebue să ne oprim în scurt timp. Noaptea va cădea

de grabă, şi drumurile nu se vor mai vedea. Îngerii Domnului vor pândi pretutindeni şi nu vor mai lăsa liberă calea drumeţilor întârziaţi.

îndărătul lor apele depărtate ale Mărei Moarte străluciră o clipă ca o bae de metal topit şi apoi începură să fumege. Era oarecum sem* naiul oprlrei.

— Aici să poposim. — Să stăm dar aici. . Se aşezară jos. Ruth desfăcu desaga cu de ale mâncărei şi scoase

mai întâiu o bucată de pâine şî brânză pentru Neomi. Lua apoi şi ea pâine, şi mâncară. După cină începură să vorbească.

Vântul serii prinse să bată şi să ducă pc aripile luì întinse bine­facerile răcoarei. Amândouă femeile se simţeau acum mai bine. Îşi făcuseră din desagi câte o pernă şi lungite pe spate, cu faţa spre cer, aşteptau vorbind, somnul.

— Când am plecai acum cinzeci de ani, era pe vremea judecă­torilor. Fiecare era liber să facă ce voia, Asupra Bethleemului se iasase foamete grea. Eu am pornit atunci, împreună cu soţnî meu şî cu sclavii mei şi cu turmele mele, spre ţara Moabului. Acolo inima mea a cunoscut zile binecuvântate de Iehovah, dar a suferit şi tot amarul zilelor grele, Pântecele meu a fost rodnic acolo şi doi fii a născut. Bogăţiile creşteau ca apa Ia isvor. şi se mărea necontenit nu­mărul slugilor noastre. Copiii, in răstimp s'au mărit de şi-au luat neveste. Au fost zile fericite, acelea. Iată insa că mai întâi bărbatul şi mai apoi copiii lui s'au stins. Turmele mele au fast împrăştiate şi sclavii au fugit. Eu. am rămas atunci singură, numai cu tine, Suni zilele mele de restrişte şi de durere, !

Ruth, văzând că iar începe să se piardă în amintiri şi că, po­trivit obiceiului, din nou va plânge răseolind eenuşa acestui trecut, căută să schimbe vorba

— Priveşte cerul mai bine, şi adă laudă celui atotputernic pentru frumuseţea şi pentru măreţia Iui Neomi, Stelei e sclipesc ca ochii cei de foc ai carului cu care coboară pe pământ Elohitnil, Vântul serei trece răcoritor şi parfumat ca o suflare caldă de dragoâte a pămân­tului întreg. Iată şi steaua păstorilor ; străluceşte atât de ftumos in cât îmi vine să-i trimit salutul sfintelor mele sărutări de adoraţie.

Apoi, copilăreşte, aproape râzând, moabita suflă dealungul dege (elor sărutate în prealabil spre cer. Neomi întoarse capuf spre ea grav.

— Ruth, fica mea, nu e bine ce faci. Obiceiul acesta păgân a fost blestemat încă de mult de către noi. în Moab asta se poa te ; aici Insă suntem în pământul lui Iuda şi e păcat.

Tăcută apel. Stelele aprinseră toată pânza verde a cerului a d â n c Mâna Ini khova zmuîse peceţiile de pe toate gurile lor seânteetoare. Era târziu. Cele două femei, obosite, adormiră.

60 SBURĂTORUL

Dimineaţa sau deşteptat din pricina frigului. Noaptea presârase deasupra nisipului un strat de umezeală făcut din rouă. Ruth, cea dintâi se deş eMă, deşi somnii! ei fusese tulburat de vise ciudate ; po-vtsti apoi vedeniile avute pe timpul nopţei şi ceru explicaţii.

— .Am avut. un vis ciudat, Neomi. Se făcea că de iângă tine ieşise un •vlăstar nou şi că in pieptul meu îşi înfipsese rădăcinile. Ks murile lui crescuseră lungi. In vârful celei mai înalte se legăna im diamant mare cât soarele şi razele Iui luminau deasupra întregului israel.

Neomi rămase câtva timp nedumerită, înainte de a răspunde. — Eu sunt prea bătrână ca să mai am bărbat. Tu eşti prea tânăra

VA üi te poţi înfrâna în aşteptarea zadarnică a unui alt fiu al meu. înfăptuirea visului este, după cum vezi, cu neputinţă. Rude, pe de aliăparte, nu ştiu să mai am, ca să te răscumpere pentru a-i da copil si pentru a im lăsa să piară, altfeî, seminţia soţului tău. Visul are u'i.-i;r;ir alt tâlc decât acesta.

tăcură apoi. Fiecare mergea cu mintea plină de gânduri d o r «ebiuN Drumul era pe sfârşite. Era pe la amiază. Mai întoarseră o cuiinà şî deosebiră în apropiere Bethîcetnul. V

— Ne-am apropiat, Neomi. — Aşa este, Ruth. Bătrancţele mele vor avea cel puţin mângâierea

că vor H îngropate sub pământul părinţilor mei. Aceste {muluri ' au *ost mai întâi ale Chananceuîlor. Iuda l e a luat"in stăpânire pe vremea iui losua, Chaoasicenii erau pe vremea aceia un popor puternic şi aveau cetăţi apărate cu şanţuri adânci ; luptătorii lor se ră/boiau din niste care teribile, îmbrăcate cu fier; Judaîţîî aveau însă din partea lor ajutorii! lui lehovah, care le făgăduise izbânda asupra duşmanului, şi pământ mănos pentru păşunat.

In răstimp ajunseseră la intrarea Bethlceinului. Trecură printre ţarinile din prejurut oraşului şi printre sclavii cari Ie lucrau. Vestea sosirei lor se duse, astfel, numai decât printre locuitori. Mulţime de femei eşise întru întâmpinarea frumoasei moabite si. a Neomiei. Erau foarte curioase şi puneau tot felul de întrebări.

Aceasta' este Neom! ? Răreau nedumerite însă. Vârsta ei, care o adusese de spate şi ii

albise pârul, precum şi .suferinţele) care îi brăzdaseră faţa şi mâinile ì le inegriseră, făceau nepotrivit sensul de plăcut al numelui ei cu în­făţişarea sub care se arătase. Neomi simţea lucrul acesta si răspunse femeilor zk deşi o. chiama Neomi, dar 'plăcută nu mai poate fi astăzi.

— Nn mă mai chemaţi Neomi. Chemaţi-mă mai bine Mara. Atot­puternicul m'a amărât foarte. Plină - m'arri dus şi deşartă m'a întors Ichovah. De prisos, dar, să-mi niai ziceţi Neomi. leliovah a mărturisit împotriva mea şi m'a lovit cu mâini grele de durere-

Rra pe vremea secerişului. Neomi porni spre casă. Ruth se luă insa p e urma secerătorilor să culeagă spicele căzute, pentru a face din ele pâine.

- Te voi găsi deseară acasă, Neomi... Secerătorii lucrau din greu, în arşiţa soarelui, la facerea znopilor

şi ia adunarea orzului. Stăpânii şedeau în mijlocul ţarinilor şi, din corturi pnvi^hiaii ca munca să fie spornică ..şaM ii imitau eu staimi.

Unii se îndeletniceau sa aducă jertfe de lemn bine mirositor sau să consacre cu ulei sfânt movile de pământ, în amintirea belşugului în­făptuit pe seama culesului. Ruth se luă pe urma. unui grup de sece­rători şi începu să adune spice. Spre seară, târziu, veni şi stăpânul acelei ţarini şi se apropie de secerători, binecuvântându-i.

— Cu voi fie lehovah. * — lehovah binecuvinteze-te, Booz. Privirile lui apoi căzură pe Ruth. Trupul ei puternic ea un

cedru se mlădia ca o trestie. Secerătorii deteră lămuririle cerute de stăpânul lor, asupra frumoasei culegătoare.

. — E o tânără moabiteană care a sosit cu Neomi. Ne-a rugat să culeagă pe urma secerătorilor noştri, şi a rămas delà amiază până acum. Nu s'a odihnit deloc.

Booz alunei se apropie de Ruth. Era un bătrân înalt, drept, cu mişcări potolite dar pline. Figura lui avea măreţia pustiului şi seni­nătatea cristalului. Vârsta trecuse peste el cum trece-spuma peste apă; î! albise fără să-1 tulbure. Ruth, văzându-l, a simţit inima zvâcnindu-i şi fulgere repezi îi aduceau în minte crâmpee nedesluşite din visul avut cu o noapte mai înainte.

— Ascultă, fica men; sä*' nu te duci sä culegi în alte ţarini şi nici sâ nu te depărtezi de aici. .Ţine-te de servele mele. Aţinteşte-ţi ochii pe ţarina pe care vor lucra, şi mergi pe urma lor. Am poruncit să nu te atingă nimeni. De-ţt este sete, du-te Ia vase şi bea din apa scoasa pentru mine.

Ruth căzu cu faţa la pământ, în prosternare, drept mulţumite. — Cum de am aflat har, stăpâne, să îngrijeşti de mine, o străină? Booz îi spune că a aflat de tot ce a făcut pentru Neomi. Ştie

cum, părăsind pământiii ei, a trecut la un alt popor necunoscut ei maf dinainte.

— Răsplăteasca-ţi-se din pliu. fapta. Dumnezeul iui Israel sub ale cărui aripi ai venit de te ai aşeza*, va deschide mâinile Iui. pline de bunătăţi deasupra capiii ui tău.

Ruth se bucură mult, în inima ei, de această bunăvoinţă. Booz ' şi cuvintele lui o loviseră, prin bunătate, drept în inima, Urmă deci sfatul-primit ş i ' se apropie din nou de secerători. După asfinţit fu din nou chemată de Booz-

— Apropie-te şi mănâncă din pâine, şi intinge-ţi îmbucătura îa oţet. Mânca apoi şi grăunţe prăşite. Ziua fusesa bună pentru ca. Seara

s a dus acasă. -Mergea cu sarcina pe creştetul capului şi cânta ; muşchii vânjoşi alunecaţi ca o fugă de şerpi pe sub carnea ei. Neomi a în­trebat, câud a vâzut'o, unde a cules.

— Numele bărbatului la care am cules astăzi este^Booz. E un om cinstit, drept, fuge de cei răi şi se teme de Dumnezeu. Are turme nenumărate tic miei, cirezi întinse de cămile, asini şi numeroşi selavi. Străluceşte printre ceilalţi oameni cum străluceşte, peste câmpiile moa--bitene, creasta înzăpezită a muntelui Nebo.

Neomi atunci ridică mâinile spre cer. Binecuvântat fie ci lehovah, a cărui îndurare nu părăseşte nici

(Hi vii nici pe morţi Arest barbai îmi este e»dà $\ are cliî.Ht dreptul răscumpărat ci,

A doua zi s'a dus din nou la cules. Booz poruncise sccerăto-rilor să o lase şi printre znopi, fără să o certe. Poate chiar să scoată pentru ea spice din mănuchiuri şi să !e lase pe urma lor. Culesul a fost, ca atare mai spornic chiar decât în ajun,

Ruth urma astfel să culeagă şi sä îngrijească de Neomi tot timpul cài a durat secerişul. Booz venea regulat să sfătuiască şi să binecuvinte/e pe frumoasa moabita, al cărei păr, revărsat ca nişte coarde de viţa pe o colină peste umerii ei de aur ruginiu, îi umplea ochii de bucurie şi inima de fericire. Ruth, la rândul ei, înţelegea tot mai adânc frumuseţea vastă a munţilor înălbiţi de • zăpadă. Zilele treceau as!fel mărite de muncă şi de contemplaţie. Ruth se întorcea în fiecare seară la Neomi. Acolo îşi povesteau una alteia despre chipul cum au petrecut timpul cât au fost despărţite. Neomi începu să cugete şi la repausul noră-sei. Secerişul orzului se sfârşise.

— Fiica mea, cuget astăzi să-ţi găsesc şi ţie astăzi un repaos. Boozc printre servele căruia ai lucrat, este ruda noastră. In această noapte el va vântura orzul in arie. Spală-te şi unge-te cu mirezme; avm apoi pe tine vestmintele frumoase şi coboară-te la arie. Aşteaptă apoi până va sfârşi de mâncat şi de băut Şi, după ce va adormi, du-te şi cu!că*te la picioarele Iui.

—- Voi face tot ce-mi vei zice, Neomi. Ruth aştepta însă de mult această deslegare. începu .dar, cu

sufletul tulburat de bucurie să se gătească. Plămădi cu nard, din Arabia şi cu mihr carnea trupului. Aşeză apoi cu grija lungă şi meşteşugită cutele veştmintelor de-ahuigul ci şi sc legănă în toate chipurile să vadă cum îi stau. Pielea ei surie strălucea sub lâna cea albă e mintalei ca un bondar uriaş în potirul unui crin,

— Mai bine că sunt inagrita. Soareie mi-a copt cam ea pe diuakra-Mângâierele mele sunt mai dulci decât vinul. Numele lui venerabil este untdelemn în candelă; tinerele fete îl şoptesc cu pleoapele lăsate pe jumătate şi cu buzele strânse.

Seara, târziu, porni spre arie. Tălăngi le vitelor delà păşune des­făşurau pe linia cea mare a satului sufletul pastoral al câmpiei. Seara era muzicală şi dulce. Pretutindeni se lăsa ceva din acel kief oriental în care sc visează ctt cehii deschişi. Ruth umbla agale, se legăna pe şolduri a dragone şi a càtare şi, cu linia scursă delà umeri pe spinare cânia parca. O fen-ee o opri din drum.

— Ce frumoasa eşti iu astă seara. Figura ta străluceşte, sub maramă, ca o rod ie . şi ca două albe şi gemene gazele ţi se ridica sub mantie sânii.

Moabita păru surprinsă o clipă de cuvintele femeci ; pricepu apoi sensul lor şi surâzând şiret, trecu înainte.

— încotro, însă? — La arie.

Booz mâncase, băuse şi, nmiţumit în inima lui, se culcase m dosul unti cîii. Luna plină se ridică, toşie ca un disc de aramă încinsă, pe un cer de catifea vioieniă. Pământul cald, îmbăiat de lumină încropită, vapori sltăvczii şi soi, Ruth îşi ut ma, printre vfi, drumul, Trmirhîm i unaţC de viţă, împletite ca un còpen'f de Stufane

capuri groase ea nişte platani. îşi încolăceau ramurile aspre şi nodu­roase, nerăbdătoare parcă de a creşte şi de a rodi Sub fluxul sevei care ţâşnea în lacrimi vii din crupenii lor tăiaţi. Vântul aducea din depărtare mirosuri ameţitoare şi calde de pustiuri şl de oaze, iar pământul se dospea parcă în propria iui exuberanţă-

Ruth, în mantia ei albă, intră ameţită de măreţia priveliştei, în cuprinsul ariei. Păşea solemn şi invincibil. Aria, poleită cu tot aurul fluid al nopţci, părea o tipsie-uriaşă de metal. Booz dormea cu faţa spre cer, şi gura lui surâdea prin vis ca petalele unui crin când se deschide. Se făcea că cerni se desfăcuse şi că lăsase să cadă pe sânul lui o ramură, adusă de prin alte locuri, a unui falnic măslin. Glasul şoptit al unui cherub îl îndemna să facă pentru ea sacrificiul solemne de vite tăiate pe din două şi aşezate, fiecare jumătate, una în • faţa celeilalte. El să treacă prin mijloc cu ramura de măslin în mână. Un foc misterios, ca un fel de primire caldă a jertfei Jui, circula nevăzut printre animalele tăiate.

Booz gândea în vis că nu e cu putinţă îndeplinirea unui ase­menea lucru. Vârsta lui înaintată nu-i mai îngăduia să fie iubit. Ră­ceala nopţei îl deşteptă, însă.

— Curios lucru mai e şi visul la ora, Merge cu inima lui alături, şi chiar înaintea inimei lui, de pune mâna pe dorinţele lui cu ne­putinţă de îndeplinit altfel.

întinse apoi mâna să ia câteva paie să se învelească. Dete însă de pletele desfăcute şi grele ale unei femei. Booz, atunci, se tulbură.

— Cine eşti tu ? —Eu sunt serva ta, Ruth. Adăposteşte-mă şi pe mine sub cortul

vieţei tale, căci tu eşti ruda mea cea mai apropiată de mine. Booz pricepu atunci, cu multă tulburare dar şi cu multă bucurie,

că visul lui fusese trimis ca un semn şi din porunca lui Iehovah. — Binecuvântată să fii tu de Iehovah. Această din urmă bunăvoinţă

a ta e mai mare decât cea dintâiu, pentru mine. Nu te-ai dus după tineri, fie ei avuţi, fie ei săraci; Acum, fiica mea, nu te mai teme; tot ce-mi vei zice îţi voiu face. Cetatea întreagă ştie de virtuţile tale. Adevărat este că sunt ruda ta şi că am dreptul răscumpărarea; este însă o rudă şi mai apropiată decât mine. Rămâii în astă noapte aici. Dimineaţa îi voiu vorbi şi de va voi el sa te răseumrere, n'am ce face; de nu va voi însă, te voiu răscumpăra eu.

Ruth tremura toata privind spre Booz. Bucuria ei tra bucuria unui câine când îşi vede, după o lungă despărţire, stăpânul. Simţul datoriei ardea însă tot atât de muli ca şi dragostea în i-nimalui Booz. Buzele lui s'ar fi lipit bucuros de fruntea de argint brumat a frumoasei moabite; ţinea să ştie însă mai întâi dacă nu cumva, cel mai îndrept decât el să fluture părul acestei femei, nu va fi dornic s'o facă. Se culcă dar, stăpânit de gândul acesta, din nou.

Dimineaţa s'a sculat foarte devreme, ca nimeni să nu ştie că a venii o femee la el ia arie. Hotărî saş i caute ruda. Înainte- de a porni însă se curăţă şi aduse şi Demnului o j eri fă pentru păcatele pe care ie făcuse peate fără să ştie. Turnă apoi în mantia moabitei şase măsuri de or? si o trimise- la Necmi.

Ruili, odaia sosită acasă, povesti tot ce s'a întâmplat — Mi-a dat apoi acesie şase măsuri de orz' ca să nu viu acasă

cu mâna goală. — Rămâi Munci fiica mea,, până vom şti cum a ieşit lucrul

acesta. Booz nu se va repauza până când nu va sfârşi într'un fel. Booz aştepta din poarta casei iui trecerea la câmp a rudei cn

pricina Dimineaţa era caldă şi soarele îşî revărsa primele iui raze ( ca o

fericitoare bae dc căldură peste pământul umezit de noape. Gopetele turmelor răsunau în depărtare ca nişte crâmpee prelungite- ale unui cântec adormitor. Booz îşi s i m ţ e a inima despicată între fericire şi îndoială. Ar fi vrut să sfârşească odată în bine, cu ruda iui pe care era înciudat că nu mai trece- Gândul lui ardea pe de-antregul între sânii de aur ai moabiiei. Se pomeni astfel ca-şi aşează cu femeiască minuţiozitate cuiele togei dealungul trupului. Zâmbi.

— îehovah şi binecuvântarea Iui asupra ta, Booz. Ce faci aici? Era ruda aşteptată, în tovărăşia câtorva vecini cu care se ducea

la lucru. f — Ah, bine că te vàd. Asupra ta binefacerile cerului. Ţineam

să-ţi vorbesc ceva. Fiţi şi voi martori. Sedeţi însă mai întâi jos. Grupul întreg lua loc pe banca de sub palmierii din faţa portei.

Booz începu să le spună de ce i-a oprit. — Neoirti, care s'a întors din ţara moabita, vinde ţarina fratelui

nostru, Elimelech- Am găsit cu cale să-ţi.fac ţie mai întâi cunoscut să o cumperi, dacă viei, în faţa acestor oameni şi a bătrânilor po­porului meu. Rudenia ta e mai apropiată de a ei, aşa că dreptul răscumpărărei ţi se cuvine mai naintea mea.

Acela se gândi câtva timp şi răspunse că va cumpăra-o. Booz atunci îi mai spusese că ţarina mai trebue canină raia şi de delà Ruth, moabita, şi. că potrivit datinelôr străbune, trebue, ' în acest caz, să ia şi pe Ruth de soţie şi să-i facă ei copii întru păstrarea neamului şi a seminţiei soţului ei mort.

Ruda lui Booz atunci respinse târgul. — Aşa nu o mai cumpăr. Vreau mai înrîi să-mi păstrez curată

moştenirea mea. Cumpără pentru tine, dacă vrei, ceeace am eu de răscumpărat.

— Aşa să fie atunci, răspunse Booz. Apoi, drept întărire a invoelei lor şi drept mărturie, schimbară

faţă de toţi çei de faţă sandalele î n t r e b i . Toţi urară noroc bun lui Booz şi cu mare dragoste pentru bananul lor tovarăş, se ridicară să plece. Booz, la despărţire, le mai luă odată mărturia.

— Voi astăzi sunteţi martori că am cumpărat din mâna Neomeei tot ce era al lui Elimelech şi al copiilor iui şi că am mai cumpărat, pe deasupra şi pe Ruth, frumoasa rnoabiieanâ cu gura de foc. soţia inimei mele, Voi învia astfel numele răposatului în moştenirea sa şi nu-1 voi lăsa să piară dintre fraţii sai şi din poarta propriului său pământ. «s., ' '

Bătrânii atunci răspunseră : — Martori suntem, Facă îehovah pe femeea ce vine în casa ta

tä fie ca Rabela şi ca Leia, care au întemeiat, amândouă) casa iui ifsrael. Dumnezeu te va ajuta să câştigi avuţii în Efrata şi să-t» zideşti nume in Betleem. Casa ta să fie cum lui Perètz, pe care Tamar Fa născut din Iuda, prin urmaşii celehcvaH îţi va da din această tânără. Amin.

Fiecare apoi porni spre treaba Iui. Sătenii, -fiind în întârziere, plecară cu grabă spre lucru. Booz se îndreptă spre casa Neomie i Kuth II întâmpină, cea dintâi, Ia poartă- Inima ei tremura ca o vrabie prinsă. Se gătise insă ca niciodată şi părea că întrupează întreg de -şărtuî. Răscoliri uriaşe de furtună deasupra pustiurilor nemărginite de nisip şi torente lichide de soare peste vegetaţia luxuriantă a oazelor, se frământau şi se modelau in liniile ei armonioase, ca şerpuirea unui fluviu depărtat. Gazela şi pasărea trăiau simultan în fiecare gest at ei.

Booz, venerabil ca un cedru pe vârful înzăpezit al Libanului, sorbea în prăjina acestei moabi te toate bucuriile vieţei Iui şi mângâia, pe sub pleoape, plante mirositoare de oaze depărtate, treceri îndrăzneţe deaiungui pustiuriicr necercetate încă, zboruri fantastice prin păduri virgine, rugăciuni covârşitoare către cine ştie ce zei ai viitorului.

— Ruth, fiica mea, să punem un măslin în pământul acesta şi să turnăm untdelemn sfânt pe el. lehovsh a săpat şamT^adânc de apărare şi de fericire împrejurul meu şi împrejurul casei mele şi împrejurul a tot ce-mi aparţine. A binecuvântat lucrul mâinilor mele şi turmele mi Ie-a răspândit peste tot pământul. Acuma a mai făcnt insă ca nici locuinţa să nu-mi rămâie pustie Ia bătrâneţe, iată: din ţinutul moabitean tocma t e a adus pe tine şi te-a dat de soţie.

Ruth îşi lăsă moale capul pe pieptul lui Booz. Booz închise ochii cu un fel de superstiţioasă teamă şi o sărută lung pe frunte. Intrară apoi în casă. Neomi se ridică de pe scaun şi veni spre ei. Părea şi ea transfigurată. întinse mâinile şi binecuvânta.

— Facă-se voia Iui lehovah. Adâncimea s'a ridicat spre cer şi pustiul agitat de furtună s'a deschis în faţa chemârei Dumnezeeşti, ea Marea Roşie în fata lui Moise. Prăpăstii necunoscute vor vedea ziua cu prilejul acesta, şi vor înălţa către lumină întâiul lor strigăt:

— Amin. -N. DAVIDESCU

Zori de vară

S'a trezit din somn pădurea, Legănând frunzarele Şi pe culmea rourată 6e lumină 'nvesmdntată, Răsărit e soarele.

66 :, ,.c ^ = M ^ a = = r x = ^ ^ SBUaATOHUL

In poiana de sub vie, Prind să cânte mierlele Şi 'ntr'un plop cu frunza n dunga ätol de vrăbii se alungă, £or*că joaca ielele. Vin din sat pe-o cărăruie, fluturând aititele, §îr de fete şi neveste, esfdrşit, ca o poveste, înflorând cosiţele. Peste rau, în lunca deasa, Cântă turturelele Şi 'n livada înflorită De miresme 'mbălsămită, Sbooră păsărelele. Cdt e drumul spre pădure Trec în şir convoaiele... f i o ţară speriată, trigă, cdt e valea toată, Hohotind zăvoaiele. Nu e pom şi nu e floare Să nu-i radă soarele — Fuge noaptea desperată, Ca o fştă ruşinată, Luminând răzoorele*

CONST. A. CIULESCU

SBUHATORUL M-^n;—.r-.vrrt-i »• T - x m ^ ^ T . , ^ - » - r r . - , » ^ , QŢ

Sfârşitul grevelor e n g l e z e

— Incheeri simptomatice pentru guvernanţii noştri — Bolşevismul poate bântui ^1 dura în nefericita Rusie. Poate găsi

• m spiritul public, plămădit de secolele nenorocitei administraţii ţariste, im anumit teren prielnic de desvoltare, dar ţările Europei occidentale ş;i chiar ale Europei centrale, vor fi mai puţin expuse acestui biciu èamnezeesc trimis pe capul răilor gospodari politici.

Acum patru luni, Germania se jura pe toţi zeii că va adopta bol-seiismisl dacă înţelegerea ar stărui să-i impue o pace aspră. înţelegerea » stăru r, şi Germania nu şi-a pus capul sub călîndarul sovietelor. Cu i3 energie pe care trebue să i-d recunoaştem s'a aşternut la munci, şi m»-i departe vremea când va fi din nou o concurenţă straşnică pentru

-Soaţă lumea. Dacă bolşevismul n'a fost în stare să răpue o ţară învinsă, — ce

neputincios este cu atât mai mult, în tendinţa de a dezorganiza ţările bi-3-jKoare ! - *

Am prevăzut că grevele engleze, nu erau decât opintirea desnădlj-é-urita* a unei ofensive politice, azi condamnată. Reluarea muncii est« »cum un fapt împlinit în Marea-Britanie. Se mal aştepta la 2 Octombrie o grevă generală.

Funcţionarii căilor ferate, aveau să se unească cu tipografii, 3-etaliirgiştii, mecanicii, amploiaţii şantierelor maritime, — când deodată, âesiănţuirea grevistă încetă brusc. O întrunire a reprezentanţilor prin-rfpalelor « Trade-uniuni* fu convocată pentru 3 Octombrie la Londra. Se credea că va decreta extinderea oprirei lucrului. Dimpotrivă ! Din éesbaterile acestei întruniri a eşit reluarea lucrului. Şefii munci-«orifor englezi, oameni cu cumpăt ei înşişi, au primit din gura repre­zentanţilor muncii engleze, sfaturi mai cuminţi încl . Toţi erau de acord

.-.ii se reia negocierile cu Lloyd George, ceeace" însemna reînceperea •pretti normale.

Neizbutirea totală a mişcării greviste şi revolutionäre, deschise «rr»li şl celor mai pătimaşi. Aceştia nu numai că nu obţinuseră nici o Sbanda, dar se mat treziră şi în faţa lumei muncitoare indârjilă îm-potrivă-le ( Astfel, prudenţi, nici nu se gândiră să mai facă o obiecţie jiiăcar reprezentanţilor Ttrade-Uniunilor, când aceştia cerură o consfă-ijtftfe cu guvernul.

Condiţiile reînceperii muncii au fost o victorie nu numai pentru d-l Lloyd George şi ministerul său, dar o victorie a libertăţii împotriva trraniei sindicaliste, spre paşnica şi armonioasa colaborare a claselor, împotriva anarhiei bolşeviste.

Sfârşitul acestei greve arată, pe lângă altele, că sturlubaticii şi mmireă-lume sunt o minoritate, iar Tmvncitorfii cuminţi formează in Anglia ca şi aiurea — o majoritate zdrobitoare.

Greva a avortat fiindcă numărul protîvnicilor ei, din prima zi a *est mai mare decât al greviştilor. Trebue să mărturisim însă, —- şi aci #ăoem at ştiţi pe cei din ţara noastră, — eă dacă guvernul n'ar •*t găsit puternice sprijin*, în organizarea rapidă a unui vast

6 8 8BORATORUL

servieiu de automobile, care rezolvi aprovizionarea Marei-Bri~ tanti eu hrana necesară, de là ufţ cap la altul ai ţării, •— nu «• Ştie dacă neizbutirea grevei ar fi fosi aşa de sigură !

Foametea ce se poate naşte din imbecilitatea unei conduceri, poate anet i mai eloquent de cât căpiatele discursuri al unui Piţurcă Moseovid

Oamenii noştri politici, dacă ştiu să vadă realităţile, să nu scape din vedere semnele vremii, aşa cum se desfăşură aiurea.

In Anglia experienţa aşa cum s'a desfăşurat este concludentă. Ei. ingădue guveruului englez prevăzător, să spue sus şi tare, că greva ei.-caracter revoluţionar, nu va reuşi în Regatul-Unit. E clar, că zvă­păiaţii din Labour-Party nu vor mai reîncepe aşa de curând, o aven tură în care prestigiul lor ar eşi foarte micşorat.

.Lausanne, 12 Oct. 1919. M . M.

S e m n e l e vremii ş i Cons i l iu l Dirigent

Cine citeşte cu atenţie rândurile de mai sus, simte un fior când -gâridindu-se la noi — afli, graţie cărei preîntâmpinări rapide, asemeci unui act reflex, guvernul englez a ştiut să înlăture prompt, primevi!» unei greve revoluţionare.

Nu sporiri de salarii, ci gospodărie în sensul cei mai propriu a. cuvântului. Pâine, hrană şi combustibil la timp, — iată ce trebue solu­ţionat în crizele excepţionale 1 Foamea nu aşteaptă. Nu se mobilizează automobilele numai contra Prusacilor spre a scăpa Parisul şi a product minunea de la Marna. Guvernul englez a arătat că ele se pot mobiikâ cu tot atâta succes şi împotriva foamei, singurul şi puternicul aliat a bolşevicilor. Mentalitatea unei mulţimi înfometate nu mai are putinţa să distingă neseriozitatea unei organizaţiuni utopice, ci se aruncă după năluca ei asemeni câinelui înotând, după umbra codrului de pâine.

„Oamenii noştri politici dacă ştiu să vadă realităţile, sä au scap-« din vedere semnele vremii aşa cum se desfăşoară aiurea".

Am putea adăoga : să citească în rostul înfrângerilor ca şi al H-niinţeior de pesté graniţe,

Citiţi acum următoarele rânduri din convorbirea reporterului Uni­versului (din 20 Octombrie) cu d. Leo Bohăţiel, directorul c. f. dii Ardeal

„Ştiţi hă în Maramureş bântue foamea? Că în Banat p-f 7 Unii nu circulă trenul? Ştiţi că populaţia din Ardeal ar-' nevoe de alimente ? Că oraşele n'aù lemne fa

Şi asta în anul unirei celei mari ! Oameni politici din Ardeal cari cu atâta nobilă gelozie vor sâ-ç-

revendice un fel de autonomie administrativi — căci politică ar fi afe surd să le-o bănuim — să nu uite un lucru : acum mai ales, în fap» gravei situaţii schiţate mai sus de un înalt demnitar al lor, se va da pe faţă vrednicia şi prevederea politică de care dispun, se va arăta într* câţ dorinţa lor de auto-administrare este justificată. Faptele guvernan­ţilor şi evenimentele ce isvorăsc din ele, sunt o teribilă piatră de în­cercare a valorii omului de stat.

Pe tărâmul politic - - contrariu a ceiace se poate întâmpla p* câmpul de războiu, — nu există brav învins. Există numai nepricepere confirmată de fapte, sau victoria inteligentă a preveveriţ. Ca şi artistului, intuiţia frumosului, omului politic îi trebue intuiţia desfăşurăm iogk« a evenimentelor.

Când an om politic se află in faţa unor probleme formidabila ..

argenté, a căror soluţie nu ştie~s*o găsească atât de prompt cum eie o •er — (gândfţi-vă la energicul Lloyd-George) — el se găseşte în situaţia irecului antic in faţa Sfinxului : tremură, căci desluşeşte vocea albi •<rin care se rostesc fatidicele cuvinte: «ghieeşie-mă sau te distrug!'

Tot prestigiul, toată autoritatea lui, în răspunsul acestei întte-•titrl stă.

Atât pantru conducătorii politici de aici, cât şi pentru cei de din­d i o , un singur imperativ puternic se înalţă din glasul oamenilor ruminţi :

— Nu daţi apă Ia moara iui Piţurcă şi Fiueraş !

D, NANII.

Expoziţia Bal ţatu -Băeş i t i -Onofre i (L'Indépendance roumaine-Sala Mozart.)

Cu o concepţie artistică, a subiectului, care purcede delà Aman -•>»," cu ajutorul uaort tonuri chromatlce împrumutate delà Grigorescu, ó-'nii Bălţatu şi Băesiu, îşi compun o manieră în propriu. Curios, deşi. "•^neri, d-lor posedă deja o manieră. Ambii ni se infăţşază, dintr'odată, ;a artişti: cu o concepţie artistică şi tecnica, stabilite.

Că şi-au compus o concepţie artistică după modele din pictura niigenă e, hotărât, o superioritate pe care o au asupra acelora ce-şi

. -mpun una după reproducerile de pe tablouri din revistele de artă, streine. Căci oricum, contactul pîctoricesc e astfel mai direct şi deci din

ï „'nctuî de vedere al meseriei sunt în orice caz, mai profitaţi : operile •sieturale pe care le ai Ia îndemână în original, le poţi eonsulta ca şi pe un acţionar, eu acelaş folos şi intenţie. Ca să ajungă la postura artistică are sâ ne facă impresia de «formaţi* şi pe deplin «fixaţii- d-lor tri bue

-ä fi lucrat mult. Şi au lucrat,—îi numim împreună căci opera lor se asea­mănă până ia confuzie—aceasta se evidenţiază In expoziţie nu numai prin •umărul pânzelor dar mai ales prin abilitatea şi agilitatea cu care d-lor îfrtocmesc un tablou. Vivacitatea e chestie de temperament iar abilitatea e rezultatul unei experienţe îndelungate şi vine odată cu vârstnicia; când avem ocazia să o constatăm Ia talente tinere, pierdem încrederea in trăinicia lor irtistică. Fixarea pripită în formule duce delà manierismul tecnic ia cel sufle­

tesc. Şi-ar fi păcat căci lucrările d-lor posedă calităţi care surrt înainte de joate coloristice. Qreşesc însă când aşează negrul intensiv lângă o samă de colori luminoase accentuate şi ca valori. Când' interesul urmi ;aWou se bazează pe coloare atunci e elementar ca ea să fie reprezte-"iată pretutindeni; principiul cotoristic trebue integral aplicat. Şi negru! m e o coloare: în natură doar vidul se înfăţişază ochiului în coloarea

"ìegrului. umbra nu e neagră, după cum lumina nu e albă. Ambele sut.t -•©forate. Investigaţiile pictorilor impresionist!, bazate pe experienţele mtcianiior, au dovedlt-o, de mult. Umbra nu anihilează coloarea ; căci sa reprezintă doar o cantitate, dimineaţa, de lumină. Negrul însă e ne Raţiunea coloareî. Aman şl Grigorescu nu erau, propriu zis, pictor! • r>JoH?tî. Ucuî îşi plasa colorile în mediul unul ton general, " cafenhi ;

70 SBCRAW>aUt

ceialt într'un mediu de ton cenuşiu, adică : toate colorile primeau, in tablou, amestecul acestor tonuri de unde rezultă o unitate de ton, ge­nerală, un aspect uni al tablourilor.

Unitatea aceasta de ton nu o ieau în seamă d-nn Bâiţatu şi Băeţu Această unitate e însă neapărat trebuincioasă, lie că artiştii îşi întocmesc tabloul pe un principiu coloristic, atunci avem unitatea de coloare sau pe principiul tonurilor şi avem unitatea de ton care, anibek'. concură la producerea unei impresii, asupra spectatorului, unitară.

In s.himb colorile luminoase, luate separat, Ia d-lor, au o fră­gezime pe care şi-o păstrează şi în variaţiune3 nuanţelor şi ele cons titue, de fapt, meritul pânzelor d-lor. Plecând delà aceste colori şi sta­bilind intensitatea lor în coloare şi in părţile din umbră vor ajunge fa. un acord coloristic deplin, bazat şi ei pe legile cromie!, care şi ele a . fost extrase din învăţămintele pe care natura le furnizează din abondenţâ pictorilor ce se complac în contemplarea ei. Aceştia sunt fericiţii, căc ei în natură nu caută de cât impresii pe care ie transpun pe pânză în colorile curcubeului.

F. ŞIRATO.

Teatrul Modern: Moartea civila ş l Interpretai

De piesă ce sä mai vorbim? Că e o melodramă distrugătoare IN­nerv is i de batiste, fără nici un conţinut sufletesc, urzită pe combinau speculative şi pentru susţinerea uuei teze?.. Dar piesa în sine nici rn. mai interesează pe nimeni şi se menţine in bagajul ambiţiilor actorkeş-1.. mimai pentru Conrado care e un prilej pentru virtuoşi de-o arăta ee pol .

In general actorul, oricât ar fi altminteri de inteligent, într'o operi dramatică nu vede decât rolul pe care l'ar putea juca, in care şi-ar pûtes pune în evidenţă cât mai multe din mijloacele artei sale. întocmai preaur. autorul, oricât s'ar sili să scrie roluri grase, u r t e res t e instinctiv să par.-m valoare totalitatea piesei sale.

Astfel dacă actorul, pe canavaua ce-o găseşte într'un rol, izbuteşte st, creeze o fiinţă vie, a făcut operă de artă, în arta sa; indiferent de vu -loarea piesei în totalitatea ei. Şi când creaţia actorului e atât de puterafc~ încât să trezească interesul spectatorului pentru ea însăşi, piesa care cuprinde rolul se va menţine atâta vreme cât va trăi actorul sau câ>; se vor găsi alţi actori care, prin creaţia lor, sâ-i dea viaţă.

Conrado e un asemenea roi şi Moartea civilă o asemenea piesă D . Manolescu are, în orice joacă, atâta comunicativitate încât te-

face să crezi şi să simţi ca şi dânsul. Cu calitatea aceasta, esenţiali chiar într'un rol care oferă numai cuvinte goale şi situaţii siike, sorţ; de izbândă sunt numeroşi.

Zugrăvind pe Conrado, d. Manoiescu nu uită nici o clipă not s fundamentală a rolului, impulsivitatea violentă, din care s'a răvăk> toată nenorocirea. Şi deci tot ce face se brodează pe nota aceasta.

intră fn scena prăpădit, ca un animai îngrozit, dar fndata art accente de revoltă, care-i ilustrează şi justifică trecutul şi viitorul, l>c akl încolo simţi, la fiece situaţie nouă în care vine, cât trebue să sî

I P " ' f t

SaURATORCL 71

stăpânească să mi izbucnească. Urmează o sbuciumare crâncenă căreia fi pune punct sinuciderea prin otravă.

Sbuciumarea ţine trei acte. Ca să fie suportabilă, e nevoe de o variaţie mare in nuanţe, de o gradare concentrata. D. Manolescu face un sait delà intrare până ţa ultimele două scene din actul final. La acestea din urmă cred ca nu va mai adăoga nimic. Restul insă sunt sigur vă va câştiga in rettet cu cât va juca mai de multe oii. Nu e uşor să execuţi pe o singură struni o arie dificilă ; când o faci insă; e cu atât mat preţios. D. Manoiescu e in continua înălţare. Conrado e o dovadă, începutul şi sfârşitul sunt in felul lor definitive. Povestirea nenorocire? şi actul al treilea vor ti definitive...

Interpretul e nn giuvaer. Şi an priiej încântător pentru d. Mi-haiescu să-şi strălucească umorul şi câteva feţe ale talentului său. O face cu o discreţie ce-i şade bine, Discreţie în comedie este ceeace e concentrarea în tirarmi. - ,

Ş m i l Nicolau . - -A murit, brusc, V . O noble ţe n o u ă . In învăimă-

L. REBREANU.

e lăsând regrete sincere în inimele tuturor care l'avi cunoscut Càci oricine l*a cunoscut, l'a iubit. A fost omul care n'a avut duşmani.

şeala atentatului delà Moscova, mai mulţi membri ai „Comitetului Centrai' 4 fiind răniţi, guvernul bolşevic, ca recompensă şi scufcăf

ti declară „proletari onorific ere- * uitări."

A scria mult. Seritorui a avut aproape numai adversari, deşi neplăcerea nu s'a prea manifestat ia public, dia pneina simpatiei oßiutui. A început prin a fi actor. A continuat prin a fi gazetar. Şi a sfârşit fiind şi autor dramatic. In literatura lui insă a rămas mereu gazetar.

A scris amintiri de teatru si amintiri de război. Ce3e dintâi, daca se vor aduna vreodată ia volune, se vor citi mai cu piacere pentru partile anecdotice şi do­cumente re.

Astfel, dacă s'a abolit regima! Romanovilor, ceteşpria nobleţei, to sine, n'a putut fi abolită. Per­fecţiunea bolşevică a venit sa curgă în tiparele ei.

Fapt mic d a r suggestiv. Ne aducem "aminte de vorba lui Taine care formulează admirabil întregul proces social: La veria-ţiuni de conţinut, formele rămân aceieaşL

Pasiunea fui Insă a fost tot­deauna teatru?. Ce n'a putut face ca actor, a vrut să faca făurind piese de teatru. Şi a făurit multe. CopHt nimănui, Ftut et, Actriţa, Lacrimi fvminoasc, Femee sunt sumai câteva din ele.

Dintre toate caţegoriilu de mân­tuitori ai condeiului aceia a re-ccDiorilor este, desigur, cea mai năpăstuită. Nici situaţia cri ticului teoretician nu este atât de deli» cută ca a recensoruîui. Criticul «cesta are-într 'adevăr un fel al său de a vedea, are câteva prin­cipii stabilite — principii isvorâte d in t re • superioară pătrundere a

.Cre^piiari, de Aurel Saoeta.

A murit un om de inimă şi un rnuiicito-r, care, merita o lacrimă şi o .amintire pioasA.

evoluţ ie i creaţtuniîor artistice ; iar aprec ierea unei o p e r e va fi făcuta (ie ei numai în raport cu a c e s t e principii. Buna iui credinţă nu poate fi pusă dec i la îndoiaift etc autorul criticat : or ice critică a sa face parte dintr'un tot, din-tr'un s i s tem şi numai acest s i s tem, m totîtitatea lui, poate fi admis ori refuzat.

Cu totul a i t i ! e cazul recr-n-sorului. Mâi a l e s al f ecensoru lu i nostru şi al epoce i noastre. Intru cât scurte le s a l e observaţii s e referă — într'o recenz ie — numai ia un autor, sau uneori numai In ua v o i u m , fără a fi p u s e în sluja unei teori i generale , el poate fi socot i t suscept ib i l oricărei influ­e n ţ e străine d e cadrul strâmt ni recene ie i sa le De aici urmează «ă» într'o v r e m e c î n d producţii le

literare nu s e înaltă pes t e „aurea mediocri tas" a lui fioratiti, recen zorul îşi face din f iece autor d e care s e ocupă un inamic. Şi cu toate aces tea , dt câte ori nu do ­reşte din suflet — bietul r e c e n s e r să poată vorbi lu bine d c o lu­crare, să vadă lieftrindu-i sub ochi rarele şi subti lele scil i n tei a ie artei',. Dar dintre toate categori i le d e mântuitori ai condeiului , aceia a reeensorüor e s t e cea mai nă­păstuită... Şi totuşi cea mai rc semnată. Sunt lacrymae rerum i

Cred că, în afară d e aces t e re­flexii inspirate d e Cr&qulurlle d-lui Savda, într'o seară d e toamnă,, e mai bine şi pentru mine şi pentru d-sn să nu mai ada >g nimic referitor ta volum.. .

V. M.

(în rubrica aeeasia vom publica Uéia tuturor eärfilor romtneftl s p l r u t o î n cursal , s & p t i a i a l l , orStand editura, oum&ral paginilor >l costui unui e.\<ru»)>lar.>

M. Schwarzfe ld . — Dr. lultu Baraseh, omul , opera, Lucati a j e e e >

Bucureşt i , 1919, Editura „Cercul Libertăţoi*, 58-1 P«U- Lei 20. . Acoeiaţiunea generala a c o r p u l u i d i d a c t i c d i n România.

Actele primului congres general, ţinut în sala Teatrului Naţional dia iaşi în 12, 13 şi 14 Iulie 1919,— Iaşi, 1919, Tipografia Dacia, 96 pag. Lei 4.

Ministerul I n d u s t r i e i ş i Cotnariului. — Anuarul statistic al Ri­manivi pe 1915-19Ì6, Bucureşti , 1919, Tipografia Gobi Fii , 350 pag. Lei 20

C, Starnati . — Ce pagube fac banii? Bibl ioteca l îasarabîe i No. 3, \6 pag. Lei 1.

ut. Gheorgbe N e d i c i . —• Influenta războiului asupra economiei nationale şi ţtlmfei financiare, Sibiu, 1919, Tipografia Knifft. Io pag-Lei 1.5Q.

Dr. Gheorghe Nedici . — Scădere din aoere. S ib iu , 1919, Tip Krafft, 10 pag. Lei 1.50.

Dr. O h e o r g h e N e d i c i . — Reforma întreprinderilor de stal. Sibiu, "919. Tipografia Krafft, 10 pag Lei 1.50.

il.tsw lachu-laţ 1* io Oewmvfie),

A A P Ă R U T

No. 9 lectura pentru toţi

:: MAGAZIN ILUSTRAT LUNAR ::

SUB DIRECŢIUNEA D-LUI E. LOVINESCU

Su marţii ;

I P a c e a .. .". . . . . . . . . . E. Lovinescu •

M o ş t e n i r e a (nuvelă) . . . . . . FJFLSFEFLŢA MAFTRTSTB C â n t ă ? (poezie) Rada Cosmitt Mai b u n ă ca cea -de g r â u (povestire) /. Dragoslav P â n e a c e a d e m â n e (poezie) . . . O. Rotică F l o r i a n a lu i F l o r i n (povestire) . . Victor Eftimia La foc (poezie) • • . . . • - . Alex. Rally C u r i e r u l (schiţă'de război) . . . . M&ùs V. Drăculea T r o i ţ a (schiţă din Basarabia). . . . D. iov • D o c u m e n t e l e \ *•>» Baninv-Kut- fon Q » Raduteseli •

, ' • • : [ Mata . . v r e m e i J INCENDIUL PARISTUUT " . . t . Lovinescu

Aces t n u m ă r c u p r i n d e şi n u m e r o a s e fo togra f i i l u a t e cu p r i l e j u l C o n f e r i n ţ e i d e p a c e d e l à V e r s a i l l e s .

Abonamentele se fac la Librăria ALCALAY & Co» Lei 36 pentru un an

„ 18 „ - şease luni P r e ţ u l u n u i n u m ă r L e i 3

I E D I T U R A A L C A L A Y

UiL T I M E L E N O U T Ă Ţ I

VICTOR EFTIMIU

CORABIA cu PITICI O serie de povest ir i , scrise în t r ' o limbă co­

lorată, cu subiecte dramat ice şi palpitante,

cupr inse în ţ r 'un volum de pes te zece coaie, cu

coper ta in culori.

5 JLEI

RADU COSMIN P R I N A R D E A L

Un volum de 500 pagini în care sunt fixate, ca nişte documente , impresii le primei călătorii

a suverani lor români Ardealul liberat. Car tea aceas ta nu poa te să l ipsească din nici Q

bibliotecă românească .

IO LEI

r EDITURA ALCALAY Tipografia «Universaja» lancu Ion eseu S-sori, Str. Covaci 14. — Bucureşti