Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi

Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor

Specializarea Finanțe Asigurări

Impozitul negativ pe venit şi implicațiile

acestuia

Coordonator,

Lect. Univ. Dr. Bogdan Zugravu

Student,

XXXXX

CUPRINS

1. Bunăstarea generală......................................................................................................................3

2. Impozitului negativ pe venit – concept, particularități şi dezavantaje.........................................4

3. Modele specifice impozitului negativ pe venit...........................................................................11

4. Cota unică de impozitare şi impozitul negativ pe venit.............................................................12

5. Implementarea impozitului negativ pe venit..............................................................................13

6. Concluzii.....................................................................................................................................14

Bibliografie.....................................................................................................................................15

1. Bunăstarea generală

În economie, noțiunea de impozitul negativ pe venit (presc. engl. NIT – Negative Income Tax )

reprezintă un sistem progresiv de impozitare a veniturilor în care oamenii a căror salarii sunt situate

sub un anumit prag primesc din partea guvernului sume suplimentare în loc să plătească ei taxe

statului. Un astfel de sistem a fost adeseori discutat de economişti însă niciodată implementat.

Dezvoltatorul acestui sistem a fost femeia politician de origine britanică Juliet Rhys Wiliams în anul

1940 şi, mai târziu, economistul Milton Friedman în SUA a combinat impozitul negativ pe venit cu

propriile propuneri privind cota unică de impozitare.1

Impozitul negativ pe venit poate introduce un venit de bază sau să completeze un sistem de venit

minim garantat.

Într-un sistem de impozitare negativă a veniturilor, persoanele care câștigă până la un anumit

nivel de venit nu ar datora impozit statului; persoanele care câştigă peste pragul stabilit vor plăti

impozit proporțional cu o parte din veniturile lor peste acest nivel, iar oamenii cu salarii sub nivelul

respectiv vor primi sume proporționale cu deficitul lor, care reprezintă diferența dintre veniturile

proprii şi pragul normal stabilit prin lege.

Conceptul de impozit negativ pe venit intenționa să creeze un sistem unic care nu îşi va îndeplini

doar obligațiile către guvern, dar va realiza şi scopul social că există un anumit nivel de venit pentru

întreaga populație. Teoretic, într-un sistem în care s-ar practica un astfel impozit, ar putea fi

eliminată nevoia de salarii minime, bonuri de masă, programe de securitate socială şi alte programe

guvernamentale de asistență. În acest mod s-ar reduce efortul administrativ şi costurile ar scădea

până la un sfert față de nivelul din sistemul actual, fiind eliminate şi stimulentele perverse create de

programele de ajutor care ajung să se suprapună.2 Această situație se întâlneşte în cazul în care un

angajat/lucrător cu salariul minim câştigă un pic mai mult peste nivelul minim acceptat, în acest caz

fiind eligibil pentru a beneficia de ajutor social din partea statului. În acest caz angajatul este blocat

într-o capcană a bunăstării, neavând nici un interes să solicite un salariu mai mare pentru că ar

pierde ajutorul acordat de stat.

Impozitul negativ pe venit nu perturbă piețele pe care se practică salarii mici, în timp ce nivelul

salariului minim stabilit oficial face ca anumite locuri de muncă să fie remunerate cu foarte puțini

1 Friedman, Milton (2002). Capitalism and Freedom: Fortieth Anniversary Edition. University of Chicago Press.

pp.192–194. , http://en.wikipedia.org/wiki/Capitalism_and_Freedom, 2 http://en.wikipedia.org/wiki/Negative_income_tax#cite_ref-capitalism_and_freedom_0-0

bani. Practic orice persoană a cărei muncă este evaluată sub salariul minim pe economie ar trebui să

fie neangajată. Un impozit negativ pe venit ar creşte volumul de forță de muncă ieftină, fapt care ar

determina întreprinderile să realizeze pe plan intern o parte din producție pe care, în prezent, sunt

nevoite să o externalizeze către alte țări ale lumii.3

Un impozit negativ pe venit ar reduce cheltuieli administrative, în timp ce marea birocraţie

responsabilă de administrarea sistemelor de impozitare şi a bunăstării, cu multitudinea de reguli,

praguri şi diferite aplicaţii necesare, ar putea fi eliminată.

Resursele economisite prin eliminarea acestei birocraţii ar putea fi cheltuite pe activităţi

guvernamentale mai productive, sau, s-ar întoarce la oameni prin reduceri fiscale.

Un impozit negativ pe venit este, de asemenea, de aşteptat să aibă un efect imediat de stabilizare,

precum şi o influenţă pozitivă asupra ciclului economic de "boom and bust" (explozie şi ardere).

2. Impozitului negativ pe venit – concept, particularități şi dezavantaje

Principalul dezavantaj este unul frecvent întâlnit în aproape orice sistem fiscal bazat pe venituri:

este nevoie de o raportare considerabilă şi o supraveghere atentă pentru a evita frauda. Dorința de

comitere a unei fraude poate fi majorată cu un impozit negativ pe venit, deoarece recompensa

monetară pentru fraudă ar putea fi mai mare decât răspunderea fiscală totală a unui contribuabil. În

detrimentul acestui impozit, există posibilitatea ca reducerea costurilor de administrare să conducă la

o creştere netă a costurilor.4

O altă critică este faptul că impozitul negativ pe venit ar putea reduce stimulentele de a lucra,

deoarece beneficiarii de impozit negativ pe venit vor primi un salariu minim garantat egal cu plata

din partea guvernului în absenţa ocupării forţei de muncă. O serie de studii efectuate la începutul

anilor 1968 în Statele Unite au încercat să testeze efectele impozitului negativ pe venit asupra

stimulentelor de muncă.

Cercetătorii în exercițiu din cadrul departamentului de Oportunitatea Economică la jumătatea

anilor ‚60 au început să planifice un experiment la scară largă pentru a analiza impactul introducerii

impozitul negativ pe venit. Mai multe firme din New Jersey au fost selectate pentru test, acesta fiind

lansat în 1968 în colaborare cu Institutul de la Universitatea de Wisconsin pentru cercetare asupra

3 Ne referim aici la întreprinderile de dimensiuni mari dar şi la IMM-uri care dețin filiale în țări ale lumii în care forța

de muncă este mult mai ieftină decât cea autohtonă.4 http://www.econlib.org/library/Enc1/NegativeIncomeTax.html

sărăciei, răspunzător de partea de cercetare şi o firmă afiliată universității Princeton, Mathematica

Inc., răspunzătoare de colectarea datelor şi de operațiunile de teren.

Scopul principal al experimentului a fost de a răspunde preocupărilor exprimate de teoreticienii

din domeniu cu privire la aprovizionarea cu forță de muncă. Aceşti economişti erau îngrijorați de

faptul că furnizarea de locuri de muncă oamenilor săraci cu garantarea unui venit minim de bază în

cazul în care renunță la locul de muncă, şi apoi reducerea acestui venit pe măsura creşterii salariilor,

ar afecta stimulentelor de muncă şi, în cele din urmă, s-ar „umfla” costurile aferente impozitului

negativ pe venit.

Ei se temeau că impozitul negativ pe venit ar reduce efortul de lucru în două moduri. În primul

rând, prin acordarea unei familii fără venituri un venit minim garantat, impozitul negativ pe venit ar

putea, în cea mai extremă situație, să descurajeze membrii familiei să mai lucreze vreodată. Şi chiar

dacă muncitorii nu ar renunţa în întregime la locurile de muncă, aceştia ar putea lucra mai puţin,

deoarece un venit minim ar putea satisface nevoile lor de bază, cu un efort mai puţin de lucru.

Economiștii numesc aceasta un efect de venit. În al doilea rând, prin reducerea beneficiilor, unele

fracţiune de un dolar pentru fiecare dolar câştigat, impozitul negativ pe venit, alături de salarizare şi

de stat şi taxele locale pe venit, ar reduce valoarea netă a salariilor şi ar induce destinatarilor să

substituie timpul liber cu orele de muncă. Economiștii numesc aceasta un efect de substituţie.

Folosind un model complicat destinat să reducă la minimum costurile programului,

experimentatorii din New Jersey au început să măsoare puterea acestor efecte. Potențialilor

participanți le-au fost atribuite o varietate de „celule”, cu tratament special, fiind o combinație între

garanțiile de bază şi rata de impozitare negativă. Eşantionul a inclus un grup de control al familiilor

neeligibile pentru plățile experimentale. Astfel, un tratament putea oferi o garanție egală cu jumătate

a celei din pragul sărăciei, care reprezenta la vremea respectivă 8000 de dolari pentru o familie de

patru, cu beneficiile reduse cu 50% din venitul total al familiei. În cazul în care venitul era zero,

familia a primit 4000 de dolari (50% din 8000 dolari). În cazul în care venitul ajungea la 8000 de

dolari, beneficiul ar fi redus la zero, iar familia se va „rupe”. (nu va beneficia nici de impozit negativ

şi nici nu va plăti impozit pozitiv).

Experimentatorii şi planificatorilor din cadrul a ceea ce se numea la vremea respectivă

Departamentul de Sănătate, Educaţie şi Bunăstare, care au atras atenția asupra activităţii lor în

proiectarea Planului de Asistență a preşedintelui Richard Nixon în 1969 (FAP), au întâlnit rapid o

serie de probleme, atât conceptuale şi administrative. Acestea continuă să bântuie avocaţii

impozitelor negative şi în ziua de astăzi.

Prima problemă, şi cea mai de bază, este faptul că, în prezent, este imposibil atât fiscal cât şi

administrativ, să se construiască un sistem de impozitare negativ care să îndeplinească simultan

următoarele:

1. Să ofere un venit garantat la fel de generos ca prestaţiile în numerar şi în natură deja

disponibile pentru mulți beneficiari de ajutor social în Statele Unite;

2. Să ofere un stimulent aparent la locul de muncă (o problemă mult mai mare atunci când

beneficiile sunt să fie extinse dincolo de bunăstarea populaţiei tradiţionale dominate de

familii conduse de capi de sex feminin);

3. Să restricţioneze acoperirea la orice proporţie uşor de gestionat din populaţie.

Aceste constrângeri sunt, de fapt, ireconciliabile, atâta timp cât venitul median rămâne la o

distanță izbitoare de pragul de sărăcie - o situaţie care s-a îmbunătăţit foarte puţin în ultimele două

decenii de creştere economică lentă - medie.

Prin planul McGovern propus de democrați în 1972, se promitea o garanție de 1000 de dolari pe

persoană şi o reducere a ratei de beneficii limitate la 1/3 la cererea expresă a consilierilor economici

îngrijorați de impunerea constrângerilor de lucru la o parte considerabilă a forței de muncă. Planul a

avut chiar un prag de 12.000 de dolari la o familie de patru persoane, aproximativ venitul mediu la

momentul respectiv. Astfel, aproape jumătate din populație s-ar fi transformat în beneficiari ai

impozitului federal, în timp ce altă jumătate ar fi plătit pentru aceste transferuri, inclusiv costurile

aferente altor activități federale.

A doua problemă ce se punea în cazul impozitului negativ pe venit consta în faptul că sistemul de

protecție socială oferea deja un pachet de beneficii, în numerar şi în natură, care, în multe state, avea

o valoare considerabil mai mare decât un posibil impozit negativ pe venit (cu costul excluderii a

multor familii de oameni săraci, ca de exemplu familiile formate doar din doi membri, ca şi condiții

de eligibilitate). Considerentele umanitare şi politice au prevenit reducerea acestor beneficii, care

afectau una din atracțiile impozitului negativ pe venit, şi anume, posibilitatea suprimării sistemului

de protecție socială.

Concurenţa din partea bunăstării a fost o problemă gravă pentru experimentatorii din New Jersey.

Multe dintre familiile participante la studiu primeau, de fapt, beneficii legate de bunăstare, care

valorau mai mult decât plăţile experimentale. Prin urmare, unii experţi au pus la îndoială constatările

experimentatorilor conform cărora impozitul negativ pe venit a avut doar un efect minim asupra

stimulentelor de muncă, şi într-adevăr, s-a pus întrebarea dacă experimentul ar fi măsurat într-adevăr

ceva.

Comisia a încercat să rezolve aceste probleme prin lansarea unor experimente ulterioare privind

veniturile de întreţinere în Seattle şi Denver5 (SIME/DIME). Aceste experimente au integrat cu grijă

programele existente de bunăstare şi au oferit mai multe planuri generoase de impozit negativ pe

venit. Dar generozitatea celor mai multe dintre planurile testate le-a făcut puţin probabile să fie

reproduse la o scară naţională, şi mult mai complicate de analizat.

Institutul de Cercetare Stanford (SRI), care a analizat SIME/DIME, a constatat efecte mai

puternice de muncă ca factor de descurajare, variind de la o medie de 9% privind reducerea timpului

de muncă pentru soţi la o reducere medie de 18% pentru soţii. Acest lucru nu era la fel de

înfricoşător precum unii adversari ai impozitului negativ pe venit au prezis. Dar a fost suficient de

mare să sugereze că între 50 – 60% din transferurile acordate familiilor de doi membri în cadrul unui

impozit negativ pe venit ar putea merge pentru a înlocui veniturile pierdute. Ei au găsit, de

asemenea, un rezultat neaşteptat: în loc de a promova stabilitatea familiei (rezultatul presupus a

extinderii beneficiilor în familiile în care lucrează ambii părinți în acelaşi timp), impozitul negativ e

venit părea să crească destrămarea familiei.

Cercetătorii SRI - Michael T. Hannah, Nancy B. Tuma, şi Lyle P. Groeneveld au emis ipoteza că

disponibilitatea de garantarea a venitului la unele familii a redus presiunea asupra susţinătorului de

familie să rămână cu familia, în timp ce rata de reducere a beneficiului, de asemenea, a redus

valoarea familiei de a păstra un salariat în unitate. Alţi cercetători, în special de la Universitatea din

Wisconsin a lui Glen G. Cain, a contestat puterea analitică a acestor constatări. Dar cel puţin

rezultatele au fost descurajante pentru cei care au promovat impozit negativul pe venit ca un avantaj

pentru stabilitatea familiei.

Un al treilea set de probleme este de natură administrativă. Una este indiferent de perioada

corespunzătoare venitului contabil, care a dat naştere la o întreagă literatură. Dacă venitul colectat în

scopul impozitului negativ pe venit este măsurat într-o perioadă de peste un an, la fel ca în sistemul

fiscal pozitiv, familiile mari, temporar, au refuzat beneficiile. În cazul în care perioada de raportare-

financiară este mai scurtă, să spunem o lună, la fel ca în sistemul de protecţie socială, şi procedurile

de raportare sunt lejere, existând posibilitatea ca potenţialele costuri să fie cu 70% mai mari decât

cele prezise de modelele anuale în funcţie de venitul folosit pentru a estima costurile de FAP şi de

succesorii acestuia timpurii.

5 http://www.econlib.org/library/Enc1/NegativeIncomeTax.html

Figura nr. 1 Schema impozitului negativ pe venit

(prelucrare după Atkinson, A.B., The Economics of Inequality,

Editura Oxford University ,1975, pp 227-236)

Figura 2. Efectul impozitului negativ pe venit

(prelucrare după Atkinson, A.B., The Economics of Inequality,

Editura Oxford University ,1975, pp 227-236)

Analiza venitului contabil şi de raportare, susţinută de un experiment administrativ efectuat de

HEW în colaborare cu departamentul de bunăstare Denver, a atras, de asemenea, atenţia asupra

faptului că mulţi participanţi la sistemul de impozitare negativă a veniturilor din cadrul

experimentului, au falsificat rapoartele de venituri. Pentru a fi siguri, mulţi contribuabili au făcut

acelaşi lucru, falsificând declarațiile de venit. Dar neregularitatea surselor de venit şi modalităţile

folosite în distribuirea pe membru de familie, au făcut puţin probabil faptul ca fiscul (IRS) să poată

preveni frauda pe scară largă, cu excepţia cazului în care el însuşi s-a transformat într-un facsimil al

mult-detestatelor birouri de bunăstare locală, din cadrul fiecărui stat.6

Anumite semne ce indică dificultatea pe care fiscul o putea experimenta în administrarea unui

impozit negativ pe venit la scară largă au fost furnizate de venitul obţinut de credit (EIC), o versiune

hibrid a unui impozit negativ pe venit, care a fost strecurat în codul fiscal în anul 1975 de către

preşedintele Comisiei pentru finanţe Russel Long. Acesta a văzut EIC ca o modalitate de a

compensa efectul regresiv al impozitelor pe salarii la persoanele cu salarii mici. EIC funcționează

astfel: (folosind regulile din 1993 pentru o familie eligibilă cu un singur copil) pentru fiecare dolar

din veniturile obţinute, familia primește un credit fiscal rambursabil de 18,5 la sută, până la un credit

6 http://www.citizensincome.org/findings/abatkinson.html

maxim de 1.434 dolari (nu inclusiv credite suplimentare pentru copiii mici şi costurile de asigurare

de sănătate) pentru o familie cu venituri de 7.750 dolari. Creditul este eliminat la o rată de 13.21

cenți pentru fiecare dolar din venitul brut ajustat (AGI) la peste 12.200 dolari, până când ajunge la o

valoare zero pentru o familie cu AGI de 23.050 dolari.

Unul din punctele de atracție al venitului obținut din credite (EIC) este faptul că beneficiile cresc

pozitiv odată cu veniturile până la punctul în care are un efect pozitiv, mai degrabă decât un efect

negativ asupra stimulentelor de muncă pentru lucrătorii care câștigă un venit foarte mic. Cu toate

acestea, în cadrul acestui interval, efectele sale de substituţie sunt identice şi comparabile cu cele ale

unui impozit negativ pe venit. Mai important, un studiu al fiscului efectuat în 1990 a arătat că, în

mare parte, datorită complexității normelor venitului din credite, aproape 40 la sută din beneficiile

aferente acestuia au fost plătite la familii care nu erau eligibile pentru a beneficia de el. Cu toate

acestea, constatarea unei astfel de rate de eroare nu a descurajat Congresul din atât extinderea cât şi

complicarea şi mai tare a EIC în toamna anului 1990.

La aceste probleme trebuie să se adauge realitatea murdară a stresului de zi de zi şi subliniază

situația grea a multor familii de oameni săraci din America. Datele din cadrul unui alt experiment

HEW au dezvăluit că multe dintre problemele populaţiei cu venituri mici nu sunt uşor abordate sau

rezolvate prin furnizarea de un plus de câteva sute de dolari la veniturile lor anuale.

Într-adevăr, recenta gândire revizionistă a bunăstării sociale a pus la îndoială premisa centrală a

planificatorilor impozitului negativ pe venit - că este de preferat un sistem de venituri de întreţinere.

Politica mai recentă a subliniat intervenţii directe pentru a îmbunătăţi funcţionarea familiei şi

încrederea în sine, inclusiv regulile de eligibilitate care necesită efort de lucru.

Cu toate acestea, impozitul negativ pe venit a rămas popular printre mulţi cercetători şi

politicieni. FAP-ul lui Nixon, care a ridicat atât probleme conceptuale cât şi administrative prin

reţinerea, în esenţă, a sistemului de protecţie socială actual şi grefarea pe el a unui beneficiu scăzut a

veniturilor necesare pentru întreținerea săracilor, nu a mulţumit nici academicieni şi nici avocaţii

bunăstării. Nici nu a mulțumit primarii marilor oraşe şi nici guvernatorii, care priveau reforma

bunăstării în primul rând ca o modalitate de reducere a cotei aferente din costul sistemului. Asupra

acestui punct de vedere, textul definitiv a aparținut senatorului Daniel P. Moynihan, care a scirs

Politica venitului garantat. Administrația Ford a pus în circulație o versiune refăcută a FAP (Plan de

Asistență Federală), însă acesta se baza pe aceleaşi idei ale planului fostei administrații.

Preşedintele Jimmy Carter a propus să dezvolte o reformă bunăstare care să aibă zero costuri

suplimentare. Deşi planul lui Carter a subliniat alternative de lucru pentru bunăstare, analiştii HEW

au deplasat rapid accentul pe o remaniere mai generoasă a planului de asistență federală. Forţați să

facă un compromis cu analiștii de la Departamentul Muncii din vremea respectivă, care au inclus şi

promovarea unui salariu minim garantat în abordarea de locuri de muncă, reformatorii au încheiat

Locuri de muncă mai bune şi planul de venituri (BJIP- Better Jobs and Income Plan), care a

costat mai multe miliarde de dolari şi nu a mulţumit nici liberalii, nici conservatorii din Congres.

Administraţia Reagan a depus eforturi susținute în tăierea de fonduri, mai degrabă decât

extinderea lor, deşi anii '80 au fost martorii expansiunii creditelor fiscale şi a beneficiilor generate de

acestea, precum şi a Legii privind bunăstarea, emisă în 1988, care a încercat, la un aşa numit cost

modest să ofere cât mai multe locuri de muncă celor neangajați.

Mai recent, propunerile de scutire de impozitare a veniturilor medii care pluteau în congresul

american în 1991, ar transforma scutirea de impozitul curent pozitiv a veniturilor personale într-un

credit „rambursabil”, plătit în numerar pentru familiile cu venituri sub pragul prevăzut. Aceste

propuneri, astfel, ar încorpora un impozit negativ pe venit consistent în bugetul statului din

impozitele colectate. Atracția pentru un impozit negativ pe venit încă există, precum şi problemele

care decurg din implementarea lui.7

Studiile au arătat constrângeri minime, dar a fost dificil de analizat, deoarece beneficiile monetare

au fost rareori la fel de generoase ca şi cele deja primite prin sistemul de protecţie socială

tradiţională. Aceste rezultate conduc la o dilemă aparentă de a menţine beneficiile programelor

existente printr-un impozit negativ pe venit, fără a crea factori de descurajare semnificativi.

3. Modele specifice impozitului negativ pe venit

Un model a fost propus de către Milton Friedman, ca parte din propunerile sale unice de

impozitare. În această versiune, o proporţie specificată de deduceri neutilizate sau indemnizaţii ar

putea fi rambursate la contribuabil. În cazul în care, pentru o familie de patru cantitatea de cote a

ieşit la $ 10.000, iar rata subvenţiei a fost de 50% (rata recomandată de către Friedman), iar familia a

câştigat 6.000 dolari, familia ar primi 2.000 dolari, pentru că a lăsat 4.000 dolari de cote neutilizate,

şi, prin urmare, se califică pentru 2.000 dolari, jumătate din această sumă. Friedman se temea că

ratele subvenţie la fel de mare ca acestea ar reduce motivaţia de a obţine locuri de muncă. El a

avertizat de asemenea că impozitul pe venit negativ, ca o completare la "ragbag" - programe de

bunăstare şi asistenţă, ar agrava doar problema birocraţiei şi a deşeurilor. În schimb, a argumentat el,

impozitul pe venit negativ ar trebui să înlocuiască imediat toate celelalte programe de asistenţă şi

7 http://www.citizensincome.org/findings/abatkinson.html

bunăstare pe drumul spre o societate complet laissez-faire în cazul în care toată bunăstarea este

administrată privat.8

Impozitul pe venit negativ a venit într-o formă sau alta în Congres, dar Friedman s-a opus,

deoarece a venit ambalat cu alte elemente nedorite, în antiteză cu eficacitate impozitului pe venit

negativ. Friedman a preferat să nu aibă nici un impozit pe venit de nici un fel, dar a spus că nu crede

că este potrivit din punct de vedere politic, la acel moment, să-l elimine, aşa că el a sugerat acest

lucru ca pe un sistem mai puţin nociv decât impozitul pe venit. Iniţial Friedman a făcut un lobby

susținut pentru implementarea impozitului negativ pe venit, dar a ajuns să se lupte împotriva sa, în

momentul în care propunerea de adoptarea a impozitului negativ pe venit s-a făcut prin adăugarea

acestuia la sistemul existent, şi nu prin înlocuirea sa.9

4. Cota unică de impozitare şi impozitul negativ pe venit

Efortul de raportare şi supraveghere poate fi redus în mod semnificativ. O cotă unică de

impozitare, precum şi scutirea de impozit pune în aplicare un impozit negativ pe venit, precum şi

menținerea unui rate reale a cotei de impozitare la costuri administrative extrem de scăzute.

Acest lucru se realizează prin plata unui impozit pe scutiri fiscale de către toţi contribuabilii, de

exemplu, în plăţi lunare. Impozitul pe scutirea de impozit se calculează prin aplicarea cotei unice de

impozitare nominală la scutire. Impozitul pe venit este tras direct de la sursa, de exemplu, de la un

angajator. Impozitul pe venit se calculează prin aplicarea cotei unice de impozitare nominală a

veniturilor.

Această simplă metodă de impozitare are ca rezultat rată progresivă efectivă de impozitare (deşi

rata de impozitare pentru impozitele trase la sursă este plată), care este pozitivă odată ce venitul

depăşeşte scutirea de impozit. În cazul în care, cu toate acestea, venitul este mai mic decât scutirea

de impozit, rata efectivă progresivă, de fapt, devine negativ, fără nici o implicare de către orice

autoritate fiscală. În ceea ce priveşte progresia pozitivă, numai veniturile foarte mari ar conduce la o

rată de impozitare efectivă, care este aproape de rata nominală unică de impozitare.

Impozitul pe scutirea de impozit, de asemenea, poate fi înţeleasă ca un credit fiscal, care este

plătit înapoi o dată ce venitul a atins nivelul de scutirea de taxă. Acest nivel marchează punctul în

8 Hazlit, H., Man vs. The Welfare State, Editura Arlington, New Rochelle, New York, USA 1969, pp. 35.9 http://en.wikipedia.org/wiki/Negative_Income_Tax

care taxele plătite şi creditul fiscal sunt egale. Imediat peste acest prag, statul câştigă din impozitele

contribuabilului. Sub acest aspect (prag) statul plăteşte impozitele contribuabilului.10

Implementarea cotei unice de impozitare, fără existența unui impozit negativ pe venit are nevoie,

de fapt, de un efort suplimentar pentru a evita impozitarea negativă. Pentru o astfel de taxă, scutirea

poate fi acordată după cunoaşterea veniturilor realizate. Implementarea acestui sistem, inclusiv a

impozitului negativ pe venit permite ca impozitul pe venit să se plătească independent de scutirea de

impozit aferentă venitului real realizat.

5. Implementarea impozitului negativ pe venit

În timp ce noţiunea a fost mult timp popular în unele cercuri, punerea sa în aplicare nu a fost

niciodată fezabilă din punct de vedere politic. Acest lucru se datorează parţial din cauza naturii

foarte complexe şi înrădăcinată a actelor şi textelor legislative din cele mai multe ţări: actuale legi ar

trebui să fie rescrise în orice sistem în care se aplică impozitul negativ pe venit. Cu toate acestea,

unele ţări au văzut o soluție în introducerea de credite rambursabile fiscale, care pot fi plătite chiar şi

atunci când nu există nici o răspundere fiscale să fie compensată, cum ar fi venitul obţinut din credit

fiscal în Statele Unite şi creditul fiscal de lucru în Marea Britanie. În conformitate cu preşedintele

Richard Nixon, o propunere de implementare a impozitului negativ pe venit aproape a trecut prin

Congres.11

Din 1968 până în 1979, a avut loc cel mai mare experiment privind impozitul negativ pe venit în

Statele Unite.

Cele patru experimente au avut loc în următoarele zone:

1. Zonele urbane din New Jersey şi Pennsylvania între anii 1968-1972 (1375 familii);

2. Zonele rurale din Iowa şi Carolina de Nord între anii 1969-1973 (809 familii);

3. Gary, Indiana între anii 1971-1974 (1800 familii);

4. Seattle şi Denver, de la 1971-1982 (4800 familii)

În general, rezultatele experimentelor a dovedit faptul că muncitorii ar reduce oferta de muncă

(ocuparea forţei de muncă), de două până la patru săptămâni pe an, din cauza garanţiei de venituri

egal cu nivelul de sărăcie. Mai exact, muncitorii preferă să nu mai lucreze pentru a beneficia de

aceste facilități fiscale din partea statului.

10 http://www.jstor.org/pss/14568511 http://millercenter.org/academic/americanpresident/nixon/essays/biography/4

6. Concluzii

Dezbaterile privind impozitul negativ pe venit au fost foarte neclare în multe aspecte. Au fost

propuse o varietate de scheme, unele sub acelaşi nume, dar care au foarte puține lucruri în comun, în

timp ce scheme cu titluri diferite par să aibă mai multe similarități.

În cele din urmă, nu contează abordarea adoptată, ci faptul că se simte nevoia de inițiative noi în

domeniul întreținerii veniturilor şi a revigorării sistemului fiscal. De fapt, nu avem nici un motiv să

credem că sunt suficiente dezvoltarea economică şi politica macro-economică pentru eliminarea

sărăciei. Acest fapt a fost recunoscut unanim de consilierii economici care afirmau că „nu putem

lăsa reducerea viitoare a economiei la latitudinea progresului economic general”.12

Aceste inițiative noi implică însă costuri considerabile. Experimentele efectuate pentru

posibilitatea introducerii impozitului negativ pe venit, pe lângă rezultatele financiare şi fiscale, au

relevat şi implicații sociale profunde în reorganizarea familiilor, introducerea unui astfel de impozit

având o influență negativă asupra familiilor beneficiare de pe urma implementării lor, ducând la

destrămarea acestora.

O altă piedică în calea introducerii impozitului negativ pe venit îl constituie celelalte programe de

asistență socială a populației aflate deja în curs de desfăşurare. Astfel, sumele obținute de pe urma

înscrierii în cadrul acestora fiind considerabil mai mari față de sumele de care s-ar dispune prin

introducerea impozitului negativ pe venit.

În opinia mea, chiar dacă în plan teoretic, acest subiect a fost îndelung dezbătut de către

economiştii din domeniu, conjunctura economică şi politică din trecut, prezent şi chiar şi pe viitor nu

va permite o adoptare efectivă a acestui sistem.

12 Atkinson, A.B., The Economics of Inequality, Editura Oxford University Press (1975), p.60.

Bibliografie

1. Friedman, Milton (2002). Capitalism and Freedom: Fortieth Anniversary Edition.

University of Chicago Press;

2. Hazlit, H., Man vs. The Welfare State, Editura Arlington, New Rochelle, New York, USA

1969;

3. http://www.irp.wisc.edu/research/nit/NIT_index.htm

4. http://en.wikipedia.org/wiki/Negative_income_tax#cite_note-1

5. http://www.jstor.org/pss/145685

6. http://millercenter.org/academic/americanpresident/nixon/essays/biography/4

7. http://www.econlib.org/library/Enc1/NegativeIncomeTax.html

8. http://mises.org/daily/2406

9. http://www.citizensincome.org/findings/abatkinson.html