impactul activitatii de creditare asupra maririi profitului

10
Impactul activitatii de creditare asupra maririi profitului" Despre Bancă PRIMA BANCĂ DIN MOLDOVA Primul Pas spre Succes VICTORIABANK este Prima Bancă Comercială din Moldova care a pus bazele procesului de dezvoltare a unui sistem bancar în Moldova încă din 22 decembrie 1989. Victoriabank este liderul implementării noilor tehnologii, fiind Prima Bancă care a operat cu carduri bancare, fiind Prima care a adus bancomatele în Moldova, pe lângă celelalte produse şi servicii inovative încă neimplementate până atunci. Toate acestea ne fac să fim cu un pas înaintea celorlalţi concurenţi! Victoriabank ştie ce vă doriţi pentru că vă solicită părerea prin intermediul feedback-ului tehnologic! Victoriabank ştie cum să vă împlinească dorinţele – şi asta o confirmă ritmul de atragere al clienţilor, iar ca rezultat - noi suntem primii! Victoriabank – un brand cu renume la nivel naţional şi internaţional! Distincţii Victoriabank a fost desemnată ca fiind una dintre cele mai bune bănci din Republica Moldova, merit confirmat prin numeroase distincţii: „Banca anului 1998” din Moldova - Revista "Central European" „Banca anului 2004” din Moldova – Revista financiara "The Banker" „Banca anului 2006” din Moldova – Revista financiara "The Banker" „Cea mai bună Bancă pe pieţele în continuă dezvoltare” anul 2005 în Republica Moldova - Revista "Global Finance" „Cea mai bună Bancă din Moldova” conform ROE (Retur on

Upload: alinus1980

Post on 11-Nov-2015

214 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

activitatea de creditare

TRANSCRIPT

Impactul activitatii de creditare asupra maririi profitului"

Despre Banc

Prima Banc din Moldova Primul Pas spre SuccesVICTORIABANK este Prima Banc Comercial din Moldova care a pus bazele procesului de dezvoltare a unui sistem bancar n Moldova nc din 22decembrie 1989. Victoriabank este liderul implementrii noilor tehnologii, fiind Prima Banc care a operat cu carduri bancare, fiind Prima care a adus bancomatele n Moldova, pe lng celelalte produse i servicii inovative nc neimplementate pn atunci. Toate acestea ne fac s fim cu un pas naintea celorlali concureni! Victoriabank tie ce v dorii pentru c v solicit prerea prin intermediul feedback-ului tehnologic! Victoriabank tie cum s v mplineasc dorinele i asta o confirm ritmul de atragere al clienilor, iar ca rezultat - noi suntem primii! Victoriabank un brand cu renume la nivel naional i internaional!DistinciiVictoriabank a fost desemnat ca fiind una dintre cele mai bune bnci din Republica Moldova, merit confirmat prin numeroase distincii: Banca anului 1998 din Moldova - Revista "Central European" Banca anului 2004 din Moldova Revista financiara "The Banker" Banca anului 2006 din Moldova Revista financiara "The Banker" Cea mai bun Banc pe pieele n continu dezvoltare anul 2005 n Republica Moldova - Revista "Global Finance" Cea mai bun Banc din Moldova conform ROE (Retur on Equity) Revista informativa politico-business-financiara Finance Central Europe, anul 2007 "Cea mai bun Banc din Moldova a anului 2006" - titlu conferit de Revista financiar-bancar "Bnci i Finane - Profit" "Cea mai bun Banc din Modova a anului 2007" - titlu acordat al doilea an consecutiv de ctre Revista financiar-bancar "Bnci i Finane - Profit". "Cea mai bun Banc pe piaa valutar din Moldova, 2008" - titlu acordat de ctre Revista internaional Global Finance. "Cea mai bun Banc a anului 2008" - titlu acordat de ctre revista internaional "The Banker". "Cea mai sigur Banc a anului 2008" - titlu acordat de ctre revista financiar "Profit". VictoriaBank a fost desemnat ctigtoare a concursului Marca Comercial a anului 2008, la nominalizarea Debutul anului, la categoria Instituii financiare, Produse i servicii, cu proiectul VictoriaShopping. "Premiul de aur " la categoria Calitatea i rezultatele businessului" la Convenia Internaional a calitii, organizat de Business Initiative Directions. Locul I in Rating-ul indicatorilor de activitate a bncilor conform rezultatelor anului 2010 publicat de Revista "Bnci i finane. Profit". "Cea mai bun banc pentru elaborarea i implementarea noilor servicii bancare" n cadrul concursului Banca anului 2010 din rile CSI, rile Baltice i Georgia organizat de editura Internaional KBS-Izdat n colaborare cu revista ucrainean i Agenia de rating Credit-rating. "Cea mai bun banc pentru oferirea serviciilor populaiei" n cadrul concursului Cele mai bune bnci GUAM-2010 organizat de revista ucrainean "BANCA ANULUI 2011 N REPUBLICA MOLDOVA" - titlu oferit de celebra revist britanic "The Banker". La topul The Banker au participat bnci din 147 de ri ale lumii. Victoriabank i-a reconfirmat statutul de Favorit al anului pe plan naional, fiind premiat cu nalta distincie Mercuriul de Aur la concursul Marca comercial a anului 2011". Victoriabank este una din cele mai mari bnci din Europa de Sud-Est, conform clasamentului SeeNews TOP 100 SEE Banks. Ianuarie 2013 - Revista Internaional de profil financiar Inter Continental Finance Magazine a oferit Victoriabank premiul pentru excelen n domeniul consultanei, deservirii clienilor i priceperii n afaceri, care face parte din programul anual End of Year Banking Awards. Februarie 2013 - Victoriabank premiat cu cea mai nalt distincie - Mercuriul de Aur, la categoria marca comercial responsabil social, n cadrul concursului naional Marca Comercial a Anului 2012 Martie 2013 - Victoriabank a fost desemnat drept Cea mai bun Banc pentru elaborarea i implmentarea noilor servicii bancare, la concursul internaional Cele mai bune Bnci GUAM - 2012. Competiia dintre bnci a fost organizat de editura Internaional KBC-Izdat, n colaborare cu revista ucrainean i agenia de rating Credit-rating. August 2013 - Pentru merite n dezvoltarea sistemului bancar naional, contribuie la elaborarea i promovarea direciilor principale ale politicii monetar-creditare i activitate filantropic prodigioas,Preedintele Victoriabank, Natalia Politov-Canga, a fost decorat de ctre Preedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, cu ordinul Gloria Muncii. Noiembrie 2013 - Deja al doilea an consecutiv Victoriabank se regsete n clasamentuluiSeeNews TOP 100 SEE Banks, fiind apreciat drept una din cele mai mari bnci din Europa de Sud-Est. Decembrie 2013 - Banca Anului n Republica Moldova, titlu oferit de prestigioasa revist britanic The Banker, pentru rezultatele financiare nalte obinute de Banc, pentru inovaie n sistemul bancar din Moldova, la fel i pentru proiectele sociale lansate n cadrul programului de responsabilitate social corporativ. Aceeai distincie, Victoriabank a primit-o n anii 2004, 2006, 2008 i n anul 2011. Ianuarie 2013 - Victoriabank este declarat Cea mai inovativ banc din Republica Moldova de ctre Global Banking & Finance Review. Ctigtorii din ntreaga lume, au fost selectai innd cont de o list de criterii conform crora au fost apreciate metodele bancare inovative, strategiile de investiii, realizrile, provocrile, progresele i contribuia la sistemul financiar global.

Potrivit situaiei de la finele anului 2014, portofoliul de credite al bncilor comerciale a atins un sold n suma echivalent a 40,8 miliarde lei, n scdere cu 3,2 la sut n comparaie cu cel nregistrat spre finalul anului 2013. Din aceast sum, creditele contractate de persoanele fizice constituie circa 14,5% sau suma de 5,9 miliarde lei. Soldul creditelor acordate persoanelor fizice a nregistrat o majorare anual de circa 21%. Totodat, soldul creditelor acordate persoanelor juridice s-a redus cu 6,4%, de la 37,3 miliarde lei la 34,9 miliarde lei.Creditarea persoanelor fizicen topul bncilor cu cele mai mari solduri de credite acordate persoanelor fizice s-au poziionat aceleai bnci ca i n anul 2013. Este vorba despre Moldova-Agroindbank (35,7% din soldul total al creditelor acordate persoanelor fizice), Moldindconbank (19,3%), Mobiasbanc (16,6%), Victoriabank (9,5%) i Eximbank (7,3%).Cele mai importante evoluii se remarc n portofoliile creditare ale Moldindconbank (o cretere de 389 mil. lei), Moldova-Agroindbank (378 mil. lei), Mobiasbanc GSG (195 mil. lei) i Eximbank GVB (102 mil. lei). Cea mai semnificativ diminuare se atest n soldul creditelor acordate de ProCredit Bank, care s-a redus comparativ cu finele anului 2013 cu circa 166 mil. lei.Bncile aflate sub administrare special au nregistrat evoluii diferite creditele acordate de Banca Social s-au redus cu 21 mil. lei, iar cele ale Bncii de Economii cu circa 2,0 mil. lei. La Unibank se atest o ascensiune a creditelor contractate de persoanele fizice cu 22,4 mil. lei.

BancaSoldul total al creditelor acordate persoanelor fizice,mil. lei

20132014

Moldova-Agroindbank1.735,112.113,49

Moldindconbank755,261.144,21

Mobiasbanc GSG787,27981,86

Victoriabank500,20562,75

Eximbank GVB330,24431,83

FinComBank118,71159,72

Energbank100,44146,55

BCR Chisinau123,67107,40

Unibank60,6183,01

EuroCreditBank64,5765,04

ProCredit Bank216,9350,98

Banca Social67,7246,70

Banca de Economii15,2513,40

Comerbank9,2912,13

Total4.885,295.919,08

Creditarea persoanelor juridicen ce privete soldul creditelor acordate persoanelor juridice, acesta a atins spre finele anului 2014 suma de 34,9 miliarde lei, fiind n scdere cu 6,4% n raport cu sfritul anului 2013.Reducerea creditelor acordate persoanelor juridice se atest la 8 bnci, preponderent la Unibank (scdere cu 2,4 miliarde lei), Victoriabank (993 mil. lei), Banca Social (922 mil. lei), Eximbank (768 mil. lei) i Banca de Economii (136 mil. lei).Totodat, cea mai important cretere a portofoliului de credite acordate persoanelor juridice a fost nregistrat de Moldova-Agroindbank, cu circa 1,26 miliarde lei i Moldindconbank cu 925 mil. lei. Aceste dou bnci sunt n topul clasamentului bncilor cu cele mai mari solduri de credite acordate agenilor economici (Moldova-Agroindbank deine 24,9% din soldul total al creditelor acordate persoanelor juridice, iar Moldindconbank 22,2%), fiind urmate de Victoriabank (14,9%), Mobiasbanc GSG (7,0%) i ProCredit Bank (6,3%).BancaSoldul total al creditelor acordatepersoanelor juridicemil. lei

20132014

Moldova-Agroindbank7.449,768.712,54

Moldindconbank6.819,997.745,21

Victoriabank6.187,015.193,20

Mobiasbanc GSG1.973,242.448,10

ProCredit Bank1.996,932.216,54

Banca Social2.835,081.913,49

Eximbank GVB2.635,141.867,29

Banca de Economii1.460,801.324,71

FinComBank915,73919,40

Energbank912,57907,30

Unibank3.258,83841,23

Comerbank389,59383,68

BCR Chisinau360,41340,44

EuroCreditBank96,92109,76

Total37.291,9934.922,89

Astfel, n anul 2014 constatm o ascensiune a creditelor acordate persoanelor fizice i o diminuare a celor contractate de ctre agenii economici. Bncile aflate sub administrare special au nregistrat o reducere a creditelor acordate agenilor economici n sum total de 3,5 miliarde lei. Moldova-Agroindbank i Moldindconbank sunt cele mai active bnci att la capitolul creditrii populaiei, ct i a sectorului de afaceri, cu cele mai semnificative evoluii. Per total, portofoliul creditar pe ntreg sistemul bancar a nregistrat o scdere de circa 3%