IMAGINEA RADIOLOGICĂ SI FORMAREA EI

            Imaginea radiologica se formeaza având la baza proprietatile razelor X de a se propaga în linie dreapta, de a patrunde si a fi absorbite de organe si tesuturi, de a produce luminescenta ecranului fluorscent sau fosforescent, de a impresiona filmul radiografic.

Ea este un produs atât  al legilor de proiectie, cât si al propietatilor de patrundere a razelor X care fac ca un obiect, tridimensional din spatiu sa se proiecteze într-un singur plan în doua dimensiuni.

Daca fascicolul de raze X strabate toracele, constituit din organe si tesuturi cu compozitie chimica,densitate si grosimi variate, absorbtia v 838b14i a fi inegala, iar imaginea  rezultata pe ecranul fluoroscopic va consta din zone mai luminose sau mai întunecate.

Pe filmul radiografic reprezentarea este inversa celei de pe ecranul fluorescent, zonele luminoase vor apare negre (radiotransparente) iar zonele întunecate albe (radioopace).

            Coastele si claviculele au o structura densa si absorb o cantitate mai mare de raze X astfel gradul de luminozitate a ecranului va fi mai mic.

Muschii toracici, tendoanele si aponevrozele absorb o cantitate mai mica de raze X decât oasele; organele parenchimatoase pline (cordul si vasele,ficatul, rinichii,splina) ori lichidele, lasa sa treaca prin ele o parte din fascicol  si de aceea, în dreptul lor, ecranul se va lumina discret, iar filmul radiografic se va înnegri nuantat, în raport cu grosimea si densitatea lor.

Ţesutul adipos absoarbe de 10 ori mai putin razele X decât   muschii si organele din jurul carora se gaseste pe care le scoate în contrast.

Aerul si gazele care au densitate de 1000 ori mai mica decât a partilor moi, absorb o cantitate mai mica de raze X si contribuie la contrastarea organelor pe care le marginesc.

Ţesutul pulmonar cu structura spongioasa si continut aerian ca si camera cu aer a stomacului, nu absorb aproape deloc razele X din fasciculul incident si, la iesirea din torace, ajung în cantitate mare si lumineaza ecranul sau înnegresc puternic filmul.

Se spune ca plamanul si camera cu aer a stomacului sunt transparente la razele X.

În regiunea mediastinala radiatiile fiind absorbite aproape în întregime, atât  de schelet, cât si de organele din constituenta, ecranul ramâne complet întunecat iar sarurile de argint din filmul radiografic ramân nemodificate.

1

Absorbtia inegala determina "relieful radiologic" constituit din nuante de umbra si nuante de lumina (grade de opacitate si grade de transparenta) care creeaza contrastul natural între diferite organe si tesuturi având ca rezultanta imaginea radiologica care reda forma acestor organe si de multe ori structura tesuturilor.

1.2.1    LEGILE OPTICII RADIOLOGICE

Particularitatile imaginii radiologice care decurg din propietatile fizice ale razelor X, mentionate mai sus sunt generate de anumite legi ale opticii radiologice cum sunt;

- legea proiectiei conice,

- legea tentelor,

- legea sumatiei si substractiei planurilor,

- legea incidentelor tangentiale si a celor ortograde (aparitia liniilor nete si a contururilor)

1.2.2    FENOMENUL PROIECŢIEI CONICE

Imaginea pe care o realizeaza un obiect interpus între sursa de raze si ecran sau film prezinta caracteristicile proiectiei unui corp tridimensional într-un plan bidimensional, precum si defectele proiectiei conice, adica ea apare marita si deformata.

1.2.2.1  MĂRIREA IMAGINII RADIOLOGICE

            Imaginea rezultanta a unui obiect pe ecran sau filmul radiografic este mai mare decât cea reala, marirea este dependenta de situatia obiectului fata de sursa de raze X si fata de ecran.

Fig. 5 Marirea imaginii radiologice

            Daca dorim ca imaginea obiectului sa aiba dimensiuni cât mai apropiate de cele reale, trebuie sa apropiem obiectul cât mai aproape de ecran sau sa îndepartam tubul cât mai mult de obiect. De exemplu, pentru a nu mari si deforma imaginea organelor toracice (cord, desen pulmonar) se utilizeaza proiectia paralela (ortodiagrama), care se

2

obtine la distanta de 1,8 - 2 m (teleradiografia). Uneori în practica medicala este nevoie sa marim imaginea pentru a obtine mai multe detalii de structura. Pentru aceasta apropiem tubul de regiunea de examinat si îndepartam filmul la distanta de 40 cm (macroradiografia).

1.2.2.2 DEFORMAREA IMAGINII OBIECTELOR

O sfera în calea fasciculului de raze X realizeaza o imagine marita, dar cu aceeasi forma daca fasciculul conic este perpendicular pe obiect. Daca fascicolul este oblic, imaginea sferei apare ca un oval cu atât  mai alungit cu cât fasciculul conic de raze este mai departe de normala perpendiculara pe film.

De acest fapt trebuie sa tinem seama în practica. Pentru a evita deformarile obiectelor se cere ca raza centrala sa cada perpendicular pe planul de proiectie. De exemplu, capul femural sau capul humeral care anatomic sunt rotunde, pe radiografia cu fascicol  oblic de raze X pot fi deformate optic si apar ovale.

Fig.6 Deformarea imaginii radiologice

Un obiect metalic lung (glonte de arma, ac de cusut, sau un cui metalic) daca este orientat în sensul fasciculului de raze X se proiecteaza pe ecran ca un punct opac si este cel mai tipic exemplu de  proiectie axiala directa sau ortorontgenograda.

 Daca se schimba pozitia obiectului sau daca se mobilizeaza focarul tubului, lasand obiectul pe loc, acul de exemplu, va fi proiectat cu forma sa imaginea fiind orientata diferit în raport cu locul unde se afla focarul emitator iar dimensiunile vor fi mai mici sau mai mari în raport cu departarea de ecran.

De aici rezulta ca pentru a obtine date cât mai apropiate de realitate, în ce priveste forma si pozitia unor constituente normale si patologice din organism este nevoie sa se efectueze doua radiografii în incidente perpendiculare una pe alta (fata si profil).

          1.2.3  FENOMENUL DE PARALAXĂ

Paralaxa reprezinta fenomenul de disociere a elementelor unei imagini sumate.

3

Imaginea radiologica a mediastinului rezulta din sumatia imaginilor tuturor organelor situate în calea fasciculului de raze X.

Disocierea acestor organe, care anatomic se gasesc pe planuri diferite, se face pe baza proiectiei oblic; reusindu-se astfel sa se obtina imagini pentru fiecare în parte.

Fig.7 Paralaxa

Daca se roteste bolnavul sau se deplaseaza tubul, obiectele situate pe planuri diferite, deci la distante diferite de ecran sau de focarul tubului, îsi schimba pozitia între ele fenomenul denumit PARALAXĂ. Obiectul care se deplaseaza cel mai putin, când încercam disocierea planurilor, este cel situat mai aproape de ecran.

1.2.4  FENOMENUL SUMAŢIEI sI SUSTRACŢIEI PLANURILOR

Imaginea radiologica a oricarui segment al corpului omenesc reprezinta suma imaginilor diferitelor organe si tesuturi care caracterizeaza din punct de vedere anatomic acel segment, care sunt strabatute de razele X, plan cu plan asa cum sunt ele asezate în spatiu si retin din fasciculul de raze X cantitati în raport cu densitatea si structura lor, conform legilor absorbtiei ale lui Bragg si Pierce. Am amintit deja ca opacitatea mediastinului este o imagine complexa rezultând din suma imaginilor tuturor organelor ce sunt surprinse în calea fasciculului de raze X pe linia mijlocie a toracelui în pozitia P.A. în proiectie centrala directa. Din aceasta cauza respectiv a sumatiei nu putem aprecia starea fiecarui organ din mediastin. În regiunea în care, în calea fasciculului de raze X, se afla organe opace si corpuri transparente, acestea din urma micsoreaza intensitatea umbrei cauzate de primele prin efectul sustractiei. Traheea se observa prin umbra coloanei vertebrale gratie acestui fenomen. Sustractia joaca un rol important si la nivelul regiunilor si segmentelor cu structura anatomica mai simpla.

4

Fig.8 Sumatia

Efectul sumatiei intervine în toate imaginile radiologice si din cauza ei, uneori sunt mascate detalii, ceea ce constituie un dezavantaj. Asa se explica de ce leziuni de anumite dimensiuni nu se vad pe radiografie fiind mascate de imaginea tesutului normal din jur.

Un focar infiltrativ pulmonar sau o caverna trebuie sa aiba anumite dimensiuni ca sa se poata vedea, ca sa poata transpare prin tesutul pulmonar sanatos. O colectie de lichid pleural sau o îngrosare a pleurei determina o opacitate care mascheaza procesele patologice din parenchimul subiacent.

Tomografia si radiografia cu raze dure sunt metode care ajuta în asemenea cazuri sa se studieze regiunea în plan si sa se puna în evidenta toate focarele patologice situate în diferite planuri.

5