Identificarea conflictelor posibile inte diferiti “stakeholders”

Dintre stakeholders, cinci grupuri ar putea fi identificate: manageri, actionari, creantieri, salariati si alti stakeholders.

Natura si amploarea conflictelor intre diferiti stakeholders depinde de numerosi parametri, cum ar fi repartizarea capitalului. Daca se stabileste o tipologie a intreprinderilor bazata pe natura controlului, se disting trei categorii: prima regrupeaza intreprinderile dominate de una sau mai multe firme, a doua este compusa din societatile familiale care caract prin faptul ca managerii detin o parte semnficativa de capital si a treia include majoritatea itreprinderilor cotate, in care nici un actionar nu detine cote importante de capital.

1. Conflictul actionari-manageri

Dupa teoria manageriala a firmei, managerii intreprinderii cauta prin toate modalitatile sa-si sporeasca avantajele pe care le-ar putea obtine ca urmare a pozitiei lor, fara a ezita, sa procedeze la diversificari hazardate pentru a creste marimea intreprinderii(si deci, implicit, prestigiul lor), centralizand oate deciziile importante

Jersen(1986) precizeaza inegala masura, in teoria sa “free cash-flow” ca managerii adesea sunt prea putin motivati pentru distribuirea de dividende actionarilor, preferand reinvestirea rezultatelor chiar si in proiecte cu rentabilitate mica pentru a conserva contrlul resurselor importante.

Conflictul de interese intre actionari a existat dintotdeauna deoarece concurenta cu piata bunurilor si serviciilor nu constituie o reactie puternica pentru a incita managerii sa lucreze in favoarea actionarilor. Fiecare actionar are interesul de a lasa celorlalti misiunea de a controla managerii, tinandu-se cont de costul asociat acestei responsabilitati.

In acest context apare si mai evidenta necesitatea protejarii managerilor. Acestia nu vor accepta sa realizeze efectiv investitii specifice creatoare devaloare, daca nu sunt capabile sa-si asigure controlul rentelor-remuneratii ale capitalului managerial(Charreau,1997).

In aceasta ipoteza managerii nu sunt decat stakeholders obisnuiti, de a caror protectie depinde existenta coalitiei de interese care este intreprinderea.

2. Conflictul actionari-creantieri

Creantierii sunt protejati doar partial de contractul semnat cu intreprinderea, deoarece ei se confrunta cu dubla dilema. Inainte de contract nu dispun decat de o informatie partiala. Nu au nici o certitudine depsre fiabilitatea informatiilor care le sunt comunicate. Dupa contract, creantierii se pot regasi in situatia in care actionarii vor lua decizii neconforme cu interesul lor si vor fi supusi unui veritabil “hazard moral”(Diamond, 1984).

Intre actionari si creantieri pot fi identificate patru surse de conflicte:- Politica de distribuire a dividendelorVarsamintele de dividende contribuie la ridicarea riscului mediu al activelor detinute

de firma si a riscului de nerambursare pentru creantieri.- Riscul de diluare a datoriilorDatoriile anterioare au fost evaluate si se presupune ca nici o daorie nu va fi

contractata ulterior. Daca intreprinderea contracteaza o datorie suplimentara de rang superior sau egal, valoarea datoriei anterioare se va diminua. Vechii creantieri vor sesiza aparitia riscului de familemnt in functie de indatorarea crescanda.

- Substituirea de fonduriDatoria este utilizata pentru finantarea unui proiect mai riscant, cea ce conduce la un

transfer de bogatie a creantierilor catre actionari. Cu cat riscul proiectelor de investitie

selectionate de intreprindere este mai important, cu atat valoarea acestei optiuni este mai ridicata. In plus riscul de nerambursare creste pentru creantieri, ceea ce semnifica o diminuare a valorii datoriei.

- SubinventitiaIntreprinderea ar putea avea tendinra de a respinde proiecte cu o valoare ctuala neta

pozitiva daca singurii beneficiari ar fi creantierii. Actionarii nu au interesul sa realizeze asemenea proiecte, care permit doar rambursarea datoriei, fara sa genereze castiguri pentru acestia.

3. Coflictul intre actionari

Pintre actionarii inreprinderii se constata ca unii detin o parte mai importanta din capital, iar altii sunt proprietarii unui numar limitat de actiuni. Actionarii importanti, care detin majoritatea drepturilor de vor, au posibilitatea sa numeasca manageruu care le sunt vaforabili in contextul impunerii unor decizii contrare interesului actionarilor minoritari.

Exista un conflict potential intre vechii si noii actionari, care se manifesta in momentul emisiunii de noi actiui. Ca efect, pretul de emisiune determina conditiile de participare a noilor actionari in capitalul intreprinderii. Acestia din urma sunt informati, doar partial, despre performantele reale ale firmei, deoarece nu dispun de informatii interne. In plus, managerii actioneaza in interesul vechilor actionari, care nu vor emite actiubi daca se subevalueaza cursul acestora.

Din aceste motive, reglarea acestui tip de conflict intre acionari, presupune in mod general, limitarea pe cat posibil a utilizari cresterilor de apital si privilegierea, de exemplu a finantarilor prin datorie.