UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Cu titlu de manuscris C.Z.U.: 336.71 (043.2)

ENICOV IGOR

TEORIA I PRACTICA RISCULUI IN BANCA COMERCIALA08.00.10. Finante; moneda; credit

Teza de doctor habilitat in economie

Consultant ^tiintific:: Eugeniu Hricev, dr. hab. , prof. univ. membru corespondent al AM __________________________________

Autorul Enicov Igor __________________

CUPRINS:

Chisinau, 2007

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA...................1 ENICOV IGOR...........................................1 TEORIA I PRACTICA RISCULUI IN BANCA COMERCIALA.....1 Teza de doctor habilitat in economie................1 CUPRINS:..............................................1 I. ABORDAREA TEORETICO-CONCEPTUALA A NOTIUNII DE RISC I EVALUAREA RISCULUI..................................8l.l.Abordarea notiunii de risc i clasificarea riscului...........................................................8 1.2. Tipologia metodelor de dimensionare a riscului.........................................................23 Metode interne de evaluare a riscurilor bancare...............................................................28 Metode externe de evaluare a riscurilor bancare..............................................................31

Analiza discriminanta................................32Concluzii...............................................................................................................................35 Analiza sensibilitatii.............................................................................................................36 Comentarii............................................................................................................................37 Metoda Monte-Carlo...........................................................................................................38 Concluzii...............................................................................................................................39 Teoria jocurilor i teona deciziei........................................................................................41

(, d) = M (L(0, d (z))) = z L(0, d (z)) p( z / )....45 II.TENDINTE IN DEZVOLTAREA SISTEMULUI BANCAR I GESTIUNEA RISCULUI...........................................472.1.Tendinte in dezvoltarea sistemului bancar...................................................................47

Z xk Z xk..............................................63 -R j*M -M - N))/M - N)M - N)= If M - N)(m - N)........110r...........................................................................................................................................110 r + r.....................................................................................................................................110 p(A).....................................................................................................................................110

11 V 1............................................121

2

PHD..................................................153 H.......................................154...................................................................................................................................211

KSdte)=J1b'3(5,d).............................237INTRODUCERE Actualitatea temei de cercetare i gradul de studiere a acesteia Actualitatea temei de cercetare In anii 90 ai secolului trecut, in Republica Moldova, a demarat procesul de reformare a economiei tarii, in consecinta caruia bancile s-au transformat din institutii ale controlului financiar i centre de decontari intre diferitele subdiviziuni ale economiei centralizate, in societati comerciale, care functioneaza in baza principiilor economiei de piata. Dezvoltarea i multiplicarea activitatilor bancare, in perioada reorganizarii, a impus abordari noi in realizarea politicilor i tehnicilor bancare, inclusiv a managementului riscului bancar. Gestiunea riscurilor in sectorul bancar are o importanta deosebita, fiind argumentata prin rolul pe care il au bancile in economie, prin prezenta unui mare i variat numar de riscuri bancare, prin faptul ca banca, mai mult ca oricine, opereaza cu banii societatii (o data la formarea capitalului social i a doua oara operand cu conturile clientelei). In plus, se simte o inviorare a concurentei din partea institutiilor financiare din strainatate, care, patrunzand pe piata Republicii Moldova, aduc cu sine politici, tehnologii, produse, servicii i abordari noi ale gestiunii bancare. Pentru a-i mentine pozitia pe piata, bancile Republicii Moldova vor trebui sa perfectioneze abordarea traditionala a gestiunii bancare, practicata anterior, inclusiv in domeniul riscurilor bancare. Managementul riscurilor bancare devine, astfel, un test de competenta i competitivitate pentru integrarea in sistemul financiar mondial. In lucrarile economitilor din Republica Moldova, sunt evidentiate directiile principale de dezvoltare a managementului bancar, insa, multe aspecte referitoare la gestiunea riscurilor, deocamdata, nu sunt abordate. Afara de aceasta, importanta i complexitatea gestiunii riscului bancar, evolutia rapida a modalitatilor i tehnicilor de gestiune i, nu in ultimul rand, aparitia permanenta a tipurilor noi de servicii i produse bancare, i, respectiv, a riscurilor implicate de acestea, impun o reactualizare periodica a temei abordate. Integrarea metodelor i tehnicilor bancare moderne in Republica Moldova este impusa i de mediul concurential creat in ultimii ani, inclusiv prin intrarea pe piata a bancilor straine. Astfel, problema elaborarii metodelor aplicative privind administrarea riscurilor bancare, in momentul de fata, releva evenimente curente atat pentru Sistemul Bancar National, cat i pentru Sistemul Bancar Mondial, fapt confirmat de publicatiile recente ale Comitetului de Supraveghere Bancara de la Basel pe langa Banca International a a Reglementarilor (Comitetul Basel). Actualitatea lucrarii rezida in totalitatea acestor factori.

3

Gradul de studiere a temei Se considera ca bazele managementului riscului au fost puse odata cu aparitia teoriei probabilitatii (in contextul jocurilor de noroc) in secolul XVII, care, mai tarziu, a evoluat intr-o disciplina de sine statatoare, care, cu timpul devine baza matematica a teoriei financiare i, respectiv, a teoriei riscului. Dupa cum afirma Bernshtain, in secolele XVI-XVII, au fost descoperite majoritatea mijloacelor i instrumentelor utilizate astazi in managementul riscului - de la teoria probabilitatii, teoria jocurilor i pana la teoria haosului. Analiza literaturii economice in problema riscului i managementului riscului bancar demonstreaza lipsa, chiar i in prezent, a unei opinii unice referitoare atat la definirea notiunii de risc, cat i la principiile managementului adecvat al riscului in banca comerciala. In cadrul cercetarilor efectuate, au fost luate in considerare rezultatele investigatiilor tiintifice ale mai multor institutii, precum: Comitetul Basel, Banca Mondiala, Fondul Monetar International, Institutul Monetar European, Asociatia Bancilor din Republica Moldova, Institutul Bancar Roman etc. Domeniul de cercetare Teza are ca domeniu de cercetare aspectele teoretice, metodologice i practice ale gestiunii riscului in banca comerciala Obiectul cercetarii il constituie sistemul de management al riscului in banca comerciala, procesele de identificare, evaluare, analiza i control ale riscului bancar, analiza comparativa a cerintelor organelor de supraveghere bancara, perfectionarea metodelor de evaluare a riscului in banca comerciala. Scopul i sarcinile cercetarii intreprinse Scopul tezei - dezvoltarea aspectelor teoretice, metodologice i practice de gestiune a riscului bancar i formularea propunerilor privind perfectionarea managementului riscului in bancile din Republica Moldova. Scopul propus a determinat urmatoarele sarcini ale cercetarii: - analiza evolutiei notiunii de risc, abordarea contemporana a notiunii de risc; - concretizarea esentei, particularitatilor, principiilor de identificare i clasificare a riscurilor bancare; - analiza etapelor evolutiei i dezvoltarii managementului bancar, inclusiv managementului riscului bancar; - evidentierea particularitatilor gestiunii riscului bancar in tarile cu economia in reformare; - analiza cerintelor organelor de supraveghere bancara, inclusiv ale Comitetului Basel, referitor la managementul riscului in banca comerciala; - concretizarea esentei, structurii i metodelor de identificare, evaluare, analiza i control ale riscului financiar; - analiza i perfectionarea modelelor de evaluare a riscului financiar in banca comerciala;

4

- cercetarea i dezvoltarea tendintelor actuale in gestiunea riscurilor bancare; - cercetarea posibilitatilor utilizarii unor metode principial noi in evaluarea riscului bancar; - propunerea modalitatilor de implementare in practica bancara a managementului integrat al riscului bancii comerciale. Structura i continutul tezei Tinand cont de scopul i sarcinile cercetarii a fost determinata urmatoarea structura a tezei: introducere, patru capitole, concluzii i recomandari, bibliografie, adnotare, anexe. In introducere, este argumentata actualitatea temei de cercetare, necesitatea, importanta i gradul de studiere. Este formulat scopul i sarcinile cercetarii, sunt prezentate domeniul i obiectul cercetarii, elementele de noutate tiintifica. Este redata semnificatia teoretica i valoarea aplicativa a lucrarii. Capitolul I - Abordarea teoretico-conceptuala a notiunii de risc i evaluarea riscului - pune in evidenta evolutia notiunii de risc, ofera o analiza a abordarii contemporane a notiunii de risc bancar. Sunt prezentate criteriile de clasificare a riscului, utilizate in teoria i practica bancara. Sunt analizate principiile de evaluare a riscului i este prezentata o clasificare a metodelor de evaluare utilizate in practica bancara. Capitolul II - Tendinte in dezvoltarea sistemului bancar i gestiunea riscului - analizeaza evolutia sistemului bancar in tarile cu economia in reformare, inclusiv evolutia sistemului bancar din Republica Moldova. Este prezentata analiza concurentei pe piata bancara din Moldova. Sunt analizate prevederile Comitetului Basel referitor la managementul riscului in banca comerciala. Sunt descrise principiile managementului riscului aplicate de bancile comerciale contemporane. Capitolul III - Perfectionarea gestiunii riscului financiar - prezinta propuneri de evaluare a riscului financiar, modalitati de perfectionare a evaluarii riscului de credit, riscului de lichiditate i riscului de piata, care pot fi utilizate in practica bancilor comerciale din Republica Moldova. Capitolul IV - Abordarea integrata in evaluarea riscului bancii comerciale - prezinta o analiza critica a cadrului traditional de administrare a riscului, caracterizat prin absenta unei abordari integrate, consistente i coerente a gestiunii riscului bancar. Se propune o noua conceptie de administrare a riscurilor. Este argumentata oportunitatea utilizarii Retelelor Petri (RP) in evaluarea i analiza riscurilor aferente activitatii bancii comerciale. Este prezentata o descriere succinta a RP. Este prezentat modelul de simulare a activitatii bancii comerciale i este expusa modalitatea de evaluare a riscului. Ultimul compartiment al tezei cuprinde sinteza rezultatelor obtinute i insereaza concluziile la care s-a ajuns i care, in opinia autorului, reprezinta importante masuri, orientari i directii de perfectionare a gestiunii riscului in bancile comerciale. Suportul metodologic i teoretico-^tiintific al cercetarii. Metodologia cercetarii s-a bazat pe utilizarea urmatoarelor metode de cercetare tiintifica: metoda dialectica, metoda de analiza, metoda comparativa, metoda de ajustare a seriilor cronologice, metoda analizei de regresie i corelatie, metode de

5

modelare economica i de previziune, metode de analiza prin rating. Suportul teoretico-tiintific este materializat in lucrarile economitilor din Republica Moldova i din strainatate privind teoria managementului financiar in economia de piata, problemele tranzitiei sistemului financiar, teoria riscului i metodele de gestiune a riscului in banca comerciala. Bazele teoretice i metodologice ale gestiunii riscurilor bancare, ale evaluarii, controlului, eliminarii i finantarii riscurilor in banci sunt abordate i cercetate in lucrarile multor autori, precum: W. Thorhill, W. Loleman, S. Jaqtiani, G. Seldin, B. Pesek, P. Angelini, R. Bhala, G. Caprio, M. Edez, F. Edwards, K. Froot, I. Brauda, F. Modiliani, W. Sharpe, W. Thornhill, V. Cocri, C. Basno, N. Dardac, P. Bran, V. Dedu, C. Kiritescu, L. Roxin, L. Cobzari .a. La elaborarea tezei, au fost utilizate documente oficiale ale Guvernului Republicii Moldova, Bancii Nationale a Moldovei, Comitetului Basel, Institutului Bancar Roman, materiale prezentate in cercetarile expertilor internationali, ale Centrului de Elaborari Strategice, Comisiei Europene, Consiliului Europei, Centrului European de Documentare etc. Suportul informational il constituie datele Departamentului de Statistica al Republicii Moldova, Bancii Nationale a Moldovei, Bancilor Comerciale din Republica Moldova, Comitetului pentru Statistica al Tarilor CSI, precum i cercetarile Bancii Mondiale i ale altor organisme financiare international i companii de consulting. Autorul a generalizat datele primare ale bancilor comerciale din Republica Moldova, utilizand, de asemenea, datele din bancile Tarilor Baltice, Romaniei, Ucrainei, Federatiei Ruse i altor tari. Noutatea tiintifica a tezei rezida in urmatoarele aspecte: 1. Propunerea unei viziuni noi asupra conceptului de risc bancar. Consideram ca, in scopul analizei activitatii bancii, notiunea de risc are sens numai in raport cu obiectul de studiu in cadrul sistemului examinat, ca urmare riscul bancii este caracterizat de starea in care se afla banca. Riscul bancii este caracterizat de analiza i evaluarea probabilitatii de aparitie i a efectului provocat de evenimentele care pot influenta starea bancii. 2. Dezvoltarea metodologiei de clasificare a riscurilor bancare, prin argumentarea oportunitatii clasificarii riscurilor, in functie de natura evenimentelor care genereaza expunerile la risc. 3. Identificarea unor posibilitati de perfectionare a evaluarii i analizei riscului in bancile

comerciale din Republica Moldova, formulate in baza efectuarii unui studiu comparat asupra metodelor de evaluare i analiza utilizate in practica bancara contemporana. 4. Dezvoltarea metodologiei de evaluare a riscului de credit. 5. Identificarea unei noi abordari asupra riscului de lichiditate i elaborarea unei noi metode

de estimare a riscului de lichiditate. 6. Dezvoltarea metodologiei de evaluare a riscului de piata, in baza evaluarii i analizei

termenelor de scadenta i in baza metodei duratei (duration).

6

7.

Identificarea unor posibilitati de perfectionare a managementului riscului in bancile

comerciale din Republica Moldova, in baza realizarii unui studiu comparat privind modelele de management al riscului aplicate in sistemele bancare din Occident. 8. Propunerea unei noi viziuni asupra gestiunii riscului in banca comerciala prin elaborarea metodologiei de management integrat al riscului i inaintarea propunerilor pentru implementarea abordarii integrate in bancile comerciale din Republica Moldova. 9. Propunerea unei noi viziuni asupra principiilor de analiza a activitatii bancii comerciale, in scopul elaborarii unui sistem complex de gestiune a riscului prin aplicarea Retelelor Petri. 10. Elaborarea unui model de scenariu de activitate a bancii comerciale prin aplicarea

softului consacrat Visual Hybrid Petri Net V.2.1. Elementele de noutate tiintifica, avand importanta teoretica i practica, pot contribui la dezvoltarea conceptului de risc bancar, la clasificarea riscului, perfectionarea aspectelor teoretice i practice de evaluare a riscului in banca comerciala. Importanta teoretica i valoarea practica a tezei rezulta din propunerile privind abordarea notiunii de risc, principiile clasificarii in scopul unei evaluari mai eficiente a riscului, propunerile privind utilizarea modelelor de evaluare a riscului financiar, oportunitatea abordarii integrate a managementului riscului. Importanta practica consta in: - posibilitatea aplicarii principiilor de clasificare a riscului in functie de natura evenimentelor care genereaza expunerile la risc; - posibilitatea perfectionarii metodologiei de evaluare a riscurilor financiare in bancile comerciale din Republica Moldova; - propunerea evaluarii riscului de credit in bancile comerciale din Republica Moldova prin aplicarea metodologiei VaR (value at risk); - prezentarea metodologiei evaluarii riscului de lichiditate in banca comerciala; - propunerea metodei de estimare a riscului ratei dobanzii la care este expusa banca prin utilizarea metodei analizei diferentei scadentelor i metodei duratei modificate; - propunerea metodei de calcul al influentei modificarii ratelor dobanzii asupra modificarii valorii economice a bancii comerciale; - propunerea metodei de calcul al influentei modificarii ratelor dobanzii asupra modificarii venitului net lunar aferent dobanzii; - posibilitatea utilizarii de catre bancile comerciale din Moldova a principiilor unui management integrat al riscului; - posibilitatea utilizarii modelului de simulare a activitatii bancii. Rezultatele cercetarii, ulterior, pot fi utilizate:

7

- de catre bancile comerciale in scopul optimizarii metodologiei de evaluare a riscurilor financiare; - de catre bancile comerciale din Republica Moldova in scopul perfectionarii managementului riscului; - de catre Banca Nationala a Moldovei in scopul perfectionarii metodologiei de supraveghere bancara; - in cercurile tiintifico-profesorale in procesul pregatirii cadrelor de inalta calificare in domeniul economiei; - la pregatirea materialelor tiintifice i didactice destinate specialitilor din sectorul financiarbancar. Aprobarea lucrarii. Principalele aspecte ale prezentei cercetari, concluziile i recomandarile incluse in teza au fost prezentate i aprobate in cadrul a 17 conferinte i simpozioane international. Ideile fundamentale ale tezei au fost expuse i materializate in 59 de lucrari publicate cu un volum total de 103 c.a., inclusiv in monografiile Evaluarea riscului financiar in banca comerciala, Orientari in managementul riscurilor bancare, Riscuri i instrumente financiare de acoperire,

, . Rezultatele cercetarii expuse in teza sunt implementate in cadrul B.C. Moldindconbank S.A., B.C. Victoriabank S.A., sunt utilizate in procesul de instruire i cercetare la Universitatea de Stat din Moldova. Cuvinte-cheie - risc bancar, evaluarea riscului, sistem bancar, banca comerciala, risc de credit, risc de lichiditate, risc de piata, management integrat etc. I. ABORDAREA

TEORETICO-CONCEPTUALA A NOTIUNII DE RISC

I EVALUAREA RISCULUIl.l. Abordarea notiunii de risc i clasificarea riscului Pentru a determina sensul notiunii de risc conceput de majoritatea economitilor, probabil, ar fi corect sa folosim abordarea evolutionista. Cand vom stabili unde, cand i de ce a aparut notiunea de risc, cum a evoluat aceasta pe parcursul secolelor, va fi mai simplu sa intelegem multitudinea sensurilor (abordarilor) uzuale folosite in prezent. Cu atat mai mult ca abordarea sa lingvistica, practic, a ramas neschimbata. Sensul intuitiv conceput de fiecare dintre noi, majoritatea dictionarelor explicative interpreteaza riscul ca fiind probabilitatea producerii unui (unor) evenimente nedorit (e). Este corect ca abordarea notiunii de risc a evoluat odata cu evolutia managementului riscului (incercarea de a evita riscul). i din aceste considerente, abordarea evolutionista permite sa alegem metodele, prin care este posibil de a elimina stereotipul in comportament, deoarece cand incercam sa luam anumite decizii in conformitate cu traditia formata, involuntar, alegem acele solutii, care au fost optimale pentru perioadele precedente (aceasta insa nu presupune ca aceleai solutii sunt optimale in prezent). Debarasandu-ne de variantele traditionale,putem reconcepe metodele de studiere (abordare) a evenimentelor (proceselor),

8

clasificarea i importanta lor. Numai in acest caz putem considera ca facem o alegere contienta in managementul riscului. Se considera ca bazele managementului riscului au fost puse odata cu aparitia teoriei probabilitatii (in contextul jocurilor de noroc) in secolul XVII, care mai tarziu s-a dezvoltat intro disciplina de sine statatoare, care cu timpul devine baza matematica a teoriei financiare i, respectiv, a teoriei riscului. Catre secolul XVIII, in Londra, deja se efectuau operatiuni de asigurare a navigatiei maritime (evident, asigurarea se fundamenta pe analiza datelor statistice, in baza carora se determina probabilitatea producerii unor evenimente nedorite, iar aceasta presupune, cel putin, o identificare, evaluare i luare in considerate a riscurilor aferente). Cu toate ca, tot in secolul XVII, Leibniz afirma ca natura a stabilit abloane, care au ca urmare repetabilitatea evenimentelor, dar numai in majoritatea cazurilor. Mai tarziu, Bernoulli descopera legea numerelor mari, care confirma aceasta afirmatie. In 1730 Abraham de Moivre a stabilit forma repartitiei normale, i a introdus notiunea de abatere medie patratica, notiune considerata primordiala in majoritatea metodelor moderne de evaluare a riscului. Dupa cum afirma Bernstein [246], in secolele XVI-XVII au fost descoperite majoritatea mijloacelor i instrumentelor utilizate astazi in managementul riscului, de la teoria probabilitatii, teoria jocurilor i pana la teoria haosului. Mai ramanea doar ca in 1875 Francis Galton sa descopere regresia i restabilirea (intoarcerea la mediu) care explica de ce creterea este urmata de cadere (luand decizii care presupun ca totul se va intoarce la nivelul mediu, noi aplicam conceptul de regresie catre valoarea medie). Iar in 1952 Markowitz explica de ce nu este rational de pastrat toate ouale intr-un co i de ce investitorul care diversifica resursele poate fi relativ linitit prin elaborarea teoriei moderne a portofoliului. Cu toate acestea, analiza literaturii economice in problema riscului ne demonstreaza lipsa, chiar i in prezent, a unei opinii unice referitor la definirea notiunii de risc. Intr-o acceptiune foarte larga, de altfel care este i cea mai des utilizata, pe plan mondial, atat in literatura de specialitate [143, 165], cat i in actele normative, riscul se defrnete ca probabilitatea aparitiei unor evenimente cu repercusiuni negative asupra unei afaceri, activitati etc., adica evenimente care in cazul in care s-ar produce, ar genera pierderi, pagube economico- financiare, cheltuieli suplimentare neprevazute, sau ar genera pierderea partiala sau integrala a profitului scontat (ateptat, preliminar). Se constata ca aceasta definite contine i referiri la evenimentele mentionate anterior, care ar afecta sau ar putea sa afecteze in viitor activitatea, profitabilitatea i chiar solvabilitatea agentilor economici. Intr-o viziune foarte larga, se apreciaza ca riscul este generat atat de lipsa de certitudine privind

evenimentele viitoare, cat i de consecintele unor cunotinte, informatii i experience profesionale limitate. Or, riscul deriva din faptul ca in viitor se pot produce mai multe lucruri (evenimente) decat seproduc in prezent. In consecinta, multi autori asociaza riscul cu incertitudinea. De altfel, i in limbajul curent, riscul i incertitudinea sunt utilizate ca sinonime, dei cele doua concepte nu sunt

9

interschimbabile.

Certitudinea presupune ca agentul economic cunoate a priori (anticipat) care va fi, in mod cert,valoarea unui anumit parametru, indicator (economic, social, politic, natural) in viitor. Incertitudinea insa presupune necunoaterea evolutiei, tendintelor, valorii unui parametru, indicator, in viitor, nici macar in probabilitate. Aceasta inseamna, fie ca agentul economic nu cunoate deloc valorile previzibile ale unui indicator, fie, daca le cunoate (de ex. valorile extreme: cea mai optimista i, respectiv, cea mai pesimista), nu poseda distributia de probabilitate a valorilor acestui parametru. Adica, lipsa de certitudine presupune faptul ca agentul economic nu este sigur de valoarea pe care o va lua un parametru in viitor, insa, destul de des, in baza analizelor evolutiei parametrilor din anii precedenti i a conditiilor mediului de afaceri in care activeaza, poate fi estimata evolutia parametrilor care ne intereseaza. Astfel, agentul economic poate intalni doua situatii: riscul i incertitudinea. Riscul, in conformitate cu aceasta abordare, presupune ca valoarea, evolutia unui parametru in viitor poate fi descrisa prin intermediul unei legi de

repartitie a probabilitatilor. Or, in baza estimarilor, agentul economic va avea posibilitatea de a-igestiona riscurile la care este expus. In principiu, pentru un agent economic, diferenta esentiala dintre risc i incertitudine consta in faptul ca riscul poate fi dimensionat, monitorizat, analizat, controlat i gestionat prin metode i procedee adecvate, concrete i pertinente. Intelegerea obinuita (traditionala) a cuvantului risc (intalnita frecvent i in dictionare) pune accentul pe amenintarile, pierderile aduse de risc. Adevarat este ca, pana in prezent, majoritatea investitorilor i managerilor firmelor apreciaza riscul ca ceva negativ. Totui, definitiile mai recente arata ca riscul este indisolubil de oportunitate i, se pare, ca, in ultimii ani, aceasta abordare incepe sa catige teren. In acelai timp, se considera ca agentii economici sunt dispui sa ii asume riscuri in speranta obtinerii unui venit suplimentar, dar,exista situatii in care suportarea riscurilor nu presupune i obtinerea unor recompense. Din aceste considerente, in literatura economica sunt identificate doua tipuri de risc: 1) riscuri pe care agentii economici i le asuma in speranta obtinerii unei recompense, numite riscuri active. Aceste riscuri pot fi gestionate de agentul economic; 2) riscuri care presupun doar posibilitatea unei pierderi (accident, incendiu, jaf etc.), numite riscuri pasive. Se presupune ca nu poate exista un management al acestor riscuri, deoarece agentul economic nu le poate influenta (de ex. riscul secetei in agricultura, agentul economic nu poate influenta i cunoate daca o sa ploua sau nu). In acest fel, la baza teoriei riscului se afla urmatoarele ipoteze: - Riscul este prezent in activitatea oricarui agent economic i, respectiv, riscul influenteaza deciziile agentului economic. - Atitudinea fata de risc este diferita i depinde de doi factori: marimea profitului scontat i probabilitatea producerii profitului. - Sunt doua modalitati posibile de evaluare a riscului:

10

a) prin metode calitative, cand se va determina utilitatea profitului ateptat i influenta pierderilor posibile asupra afacerii (deosebim risc accesibil, critic, catastrofal); b) prin metode cantitative, cand se va evalua marimea profitului prognozat (a pierderilor posibile) i probabilitatea producerii acestora. - Pot fi evidentiate trei atitudini posibile fata de risc: 1)Preferinta fata de risc. In acest caz, se presupune ca persoana care are o asemenea atitudine fata de risc, intr-o investitie apreciaza, in primul rand, riscul acesteia. Deci daca va avea de ales intre doua investitii cu aceeai profitabilitate, dar cu o probabilitate de producere a profitului diferita, persoana cu preferinta fata de risc va alege investitia mai riscanta (mai incerta). 2)Neutralitatea fata de risc. In acest caz se presupune ca persoana cu o asemenea atitudine fata de risc, la alegerea intre doua variante posibile de investire, va lua in calcul doar marimea profitului scontat, fara a acorda atentie asupra riscurilor posibile. 3) Aversiunea fata de risc. In astfel de caz, alegerea din doua variante de investire cu aceeai suma a profitului scontat se va face in folosul investitiei mai putin riscante. Adica, persoana cu o asemenea atitudine fata de risc, in momentul luarii deciziei privind investirea, va lua in calcul ambii factori, atat marimea profitului scontat, cat i probabilitatea producerii acestuia. - Investitorul este caracterizat prin aversiune fata de risc. Evident, clasificarea investitorilor in dependenta de atitudinile posibile fata de risc este teoretica i, in mare parte, subiectiva. Chiar i investitorii caracterizati prin aversiune fata de risc por avea diferit grad de aversiune i aceasta clasificare este infinita. Cu toate acestea, studiile mai recente pun la indoiala aversiunea fata de risc a investitorului [173, 192], in plus, se pun in evidenta o multime de factori psihologici care influenteaza deciziile managerilor (atitudinea fata de risc). De exemplu, modalitatea de formulare, cand se considera ca daca una i aceeai problema este formulata cu accentul pe pierderile posibile i pe veniturile posibile, in varianta a doua, deciziile luate de una i aceeai persoana vor fi diferite. Este bine cunoscut fenomenul dispersarii responsabilitatilor, cand in cazul adoptarii unor decizii in grup, probabilitatea adoptarii altor decizii mai riscante este mult mai mare in comparatie cu situatia cand fiecare membru al grupului respectiv ar fi decis de sine statator. De asemenea, ipoteza aversiunii fata de risc a investitorului nu poate explica comportamentul speculatorului pe piata de capital sau pe piata financiara. Nu poate fi explicata nici ideea expusa anterior i sustinuta de practicieni, precum ca baza pentru orice afacere o constituie preferinta pentru risc, deoarece un randament mai mare decat rata dobanzii fara risc poate fi atins numai prin asumarea unui anumit nivel al riscului. In domeniul bancar, importanta problemei de gestiune a riscurilor a sporit considerabil la inceputul anilor 80 secolul trecut. In aceasta perioada, datorita variatiilor mari ale ratei dobanzii, generate de accentuarea procesului inflationist i criza energetica, datorita fluctuatiilor semnificative ale cursurilor

11

valutare dupa abrogarea sistemului de la Bretton Woods i, nu in ultimul rand, datorita intensificarii concurentei pe piata serviciilor financiare, instabilitatea devine o trasatura a mediului in care opereaza institutiile financiare. In noua situate, a sporit vulnerabilitatea bancilor i a crescut numarul falimentelor bancare. Premisele acestor modificari au fost rapid contientizate de specialist, situate exemplificata prin Legea despre supravegherea bancara i creditarea international^ adoptata de catre Congresul SUA in 1983, sau Acordul de la Basel din 1988 despre standardele internationale ale capitalului bancar. In prezent, in Comunitatea Europeana exista directive bancare avand ca scop armonizarea legislatiei i stabilirea de reguli unitare, inclusiv in privinta definirii riscului bancar, expunerii la risc i a sistemelor de acoperire a depozitelor bancare. Se cere de mentionat, in special, un document publicat in septembrie 1997 cu titlul Principii de baza pentru supravegherea bancara efectiva, in care se definesc i se analizeaza opt categorii de riscuri bancare: riscul de credit, riscul de tara i de transfer, riscul de piata, riscul ratei dobanzii, riscul de lichiditate, riscul operational, riscul legislativ i riscul de reputatie. In 1999, Comitetul Basel a elaborat inca un document Administrarea riscului in activitatea bancara electronica i cu moneda electronica. Pe fundalul acestei dinamici a devenit imperioasa necesitatea reevaluarii conceptului riscurilor bancare, care pana atunci se rezuma aproape exclusiv la riscul de creditare. In prezent, riscurile au devenit aferente tuturor activitatilor, serviciilor i produselor bancare i aceasta multitudine de riscuri a generat i diferite tratari ale notiunii vizate. De fapt, multitudinea acestor tratari ii are explicatia in complexitatea fenomenului riscurilor, precum i in punctul de vedere aplicat - teoretic sau practic. Insa, tinem sa mentionam, ca majoritatea autorilor sunt unanimi in aprecierea impactului riscurilor asupra bancii: a) impactul in sine, care cuprinde pierderile directe suportate de banca; b) impactul indus, cauzat de efectele asupra clientelei, comportamentului angajatilor, partenerilor i, nu in ultimul rand, asupra imaginii publice a bancii. Diversitatea riscurilor bancare ii forteaza pe multi specialiti in domeniu, in special pe practicieni, sa se concentreze asupra unei clase sau a unei grupe de riscuri, evitand abordarea lor general-globala. In prezent, nu exista o delimitare riguroasa a tuturor tipurilor de risc, deoarece un astfel de demers este extrem de complicat i complex. In plus, in timp, apar noi expuneri la riscuri sau unele riscuri, anterior neglijate, sunt trecute in revista, in categoria celor care necesita o atentie deosebita (de ex. este vorba despre ultimele preocupari in materie de gestiune a riscurilor i ultimele evenimente din lume care au impus un tratament special al acestor categorii: riscul de razboi, riscul de terorism, riscul operational, riscul climateric sau al starii vremii etc.). Cercetatorii, care s-au pronuntat asupra acestei probleme, au aplicat diferite metode i procedee de analiza a riscurilor bancare, i, in functie de acestea, au formulat criteriile de clasificare. Totui, diversitatea riscurilor cu care se confrunta o banca comerciala, precum i diversitatea

12

factorilor care influenteaza aceste riscuri, impun mai multi autori sa considere ca o clasificare completa a riscurilor bancare este posibila doar in baza a mai multor principii, unele dintre care le vom expune in continuare: 1. Clasificarea riscurilor in functie de tipul bancii. Totalitatea riscurilor bancare pentru o banca specializata, ramurala sau universala este diferita. Bancile specializate suporta riscul acelor operatii specifice pentru care ele sunt fondate. Pentru bancile de ramura, este justificata elaborarea unei totalitati de riscuri, caracteristice activitatii concrete a bancii. Cel mai mic grad de risc il au bancile universale, deoarece ele au posibilitatea acoperirii pierderilor de la un tip de risc prin activitatea profitabila la altul. 2. Clasificarea riscurilor in functie de expunerea bancii la risc Deosebim expunerea inerenta a bancii i expunerea subiectiva. In acest context, riscurile pure se caracterizeaza prin aceia ca expunerea este generata de activitatile i procesele bancare cu potential de a produce evenimente care sa se soldeze cu pierderi. La randul lor, riscurile pure se pot imparti in: riscuri fizice, riscuri financiare, riscuri criminale i frauduloase, riscuri de raspundere. Riscurile speculative sunt generate de incercarea de a obtine un profit mai mare. 3. Clasificarea riscurilor in dependenta de serviciile acordate Riscurile financiare contin mai multe riscuri specifice activitatii financiare efectuate de banca, care apar in conditiile unei economii de tranzitie, purtatoare prin esenta acesteia de riscuri. 4. Clasificarea in functie de cadrul riscurilor bancare Conform acestui principiu deosebim riscuri externe (pierderile, generate de schimbarea situatiei politice i social-economice in tara, de schimbarea legislatiei etc.) i interne, dependente de activitatea insai a bancii. 5. Clasificarea in dependenta de structura clientilor bancii Acest criteriu este determinant la stabilirea metodei de evaluare a riscului bancii i gradului de risc la care este supusa banca. Cu cat este mai mic debitorul, cu atat este mai mica stabilitatea lui pe piata i cu atat mai mare este probabilitatea neplatii creditului. In acelai timp, cauza falimentului multor banci au fost creditele mari, acordate conglomeratelor, la prima vedere, prospere. Din aceasta cauza, o metoda de reglementare a gradului de risc acceptabil este limitarea marimii creditului ca cota-parte din capitalul bancii. 6. Clasificarea in dependenta de posibilitatea diversificarii Aici deosebim riscuri diversificabile, impactul carora poate fi minimizat prin diversificare (de exemplu, riscul valutar poate fi minimizat prin diversificarea operatiunilor i valutelor) i riscuri nediversificabile, impactul carora nu este influentat prin diversificare (de exemplu, riscul nerambursarii creditului). 7. Clasificarea in dependenta de structura organizatorica a bancii

13

Fiecare din tipurile de structura organizatorica a bancii, presupune o modalitate sau alta de organizare a deservirii clientilor, a circulatiei informatiei, a responsabilitatilor angajatilor, a organizarii controlului intern etc. Adica fiecare din structurile organizatorice cunoscute presupune anumite tipuri de riscuri caracteristice acestei structuri. De exemplu, structura functionala presupune creterea calitatii serviciilor acordate i, in acelai timp, marirea numarului de angajati. In acest caz, probabil, se micoreaza posibilitatea aparitiei riscurilor ce tin de calitatea serviciilor i create probabilitatea riscului de frauda (este mult mai greu de urmarit activitatea unui numar mare de angajati). 8. Clasificarea in dependenta de metoda de evaluare a riscului In practica bancara contemporana sunt cunoscute mai multe metode de analiza i evaluare a riscului, care, in general, pot fi clasificate astfel:

I. Metoda modelarii statistice, adica prin simularea evenimentelor cu ajutorul modelelormatematice i urmarirea acestora prin utilizarea unor sisteme-suport de decizie. Metoda considerata cea mai sigura, insa i cea mai complicata. Pentru a utiliza aceasta metoda, trebuie sa definim i sa clasificam riscurile bancare intr-o modalitate deosebita de cea acceptata in teoria economica. De exemplu, termenul risc poate fi interpretat ca o rata medie a pierderilor raportata la o unitate monetara investita. Aici este necesar a determina in fiecare caz concret cum pot fi apreciate numeric aceste pierderi i cum, in baza aprecierilor efectuate sa se stabileasca limitele maxime pentru modelul simulat. Respectiv, zilnic se va construi i analiza un set de scenarii pentru fiecare instrument standardizat, ceea ce un reprezinta o problema majora pentru bancile cu un soft adecvat, insa existenta acestui soft devine un factor esential al gestiunii riscurilor.

II. Metoda aprecierii riscurilor m baza anumitor criterii i indicatori este aplicata demajoritatea bancilor, cu toate ca, frecvent, evaluarea prin aceasta metoda se reduce la mentinerea normativelor obligatorii impuse de organele de supraveghere bancara. Insa cerintele organelor de supraveghere sunt elaborate pentru tipuri de riscuri specifice i urmeaza scopul general al supravegherii bancare, care, de altfel, este diferit de scopul managementului riscului efectuat de o banca comerciala.

III.

Metoda analitica, ce presupune analiza riscurilor atat pentru fiecare operatiune in parte,

cat i a totalitatii riscurilor la care este supusa banca. Analiza se face pe tipuri de risc, ele fiind grupate in dependenta de anumite criterii. De obicei, in acest scop, riscurile bancare sunt divizate in riscuri interne i riscuri externe. Riscurile interne depind de activitatea bancii concrete, la ele se refera riscul de bilant (de credit, valutar, de formare a resurselor, strategic etc.), riscul serviciilor financiare (tehnologic, operational, de inovatie) i riscurile extrabilantiere. La riscurile externe se refera riscurile care nu depind de managementul unei banci concrete, de exemplu, riscul politic, macroeconomic, legislativ, social, de asigurare etc. Evident, aceasta metoda este cea mai simpla, fapt care, probabil, i explica raspandirea mai larga.

14

9. Clasificarea in functie de distribuirea riscului in timp Aceasta clasificare este deosebit de importanta din punctul de vedere al prognozei pierderilor posibile. Este important sa se evite repetarea de catre banca a riscurilor i pierderilor anterioare. 10. Clasificarea in functie de caracterul evidentei riscurilor In procesul activitatii bancii pot aparea riscuri aferente activitatii de bilant i activitatii extrabilantiere. Anume aceasta clasificare se va lua in considerate la evaluarea gradului de risc pentru o operatie sau alta. 11. Clasificarea in functie de posibilitatea gestiunii riscurilor Dupa posibilitatea de gestiune, riscurile pot fi deschise - nu pot fi reglementate, i inchise - pot fi reglementate. Consideram ca ar fi corect clasificam riscurilor in functie de natura evenimentelor care genereaza expunerile la risc. In atare caz, toate tipurile de risc sunt grupate in patru mari categorii: - riscuri de afaceri (business risks); - riscuri financiare financial risks); - riscuri operationale (operational risks); - riscuri ale evenimente externe (event risks). Fiecare dintre aceste categorii, la randul sau, este divizata in clase de riscuri. In continuare, vom caracteriza fiecare tip de risc in parte. Riscul de afaceri este riscul inerent desfaurarii activitatii economice. Acest tip de risc este considerat fundamental pentru orice agent economic - reprezinta posibilitatea inregistrarii de pierderi ca rezultat al: 1)conditiilor economice nefavorabile (recesiune, scaderea veniturilor consumatorilor, reducerea volumului de afaceri etc.); 2)creterii stocurilor; 3)lansarii pe piata a produselor nesolicitate (neviabile); 4)compromiterii unor produse deja existente; 5)schimbarii structurii pietei, ca urmare a aparitiei de noi concurenti, de noi produse; 6)schimbarii relatiilor de afaceri (schimbarea structurii i a numarului de contragenti, a relatiilor cu acetia, eventuala inrautatire a relatiilor); 7)schimbarii preferintelor consumatorilor, clientilor; 8)lipsei de rezultate viabile ale investitiilor in cercetare/dezvoltare; 9)conceperii eronate a structurii organizational (lipsa de coerenta intre subdiviziunile intreprinderii, probleme de comunicare i circulate a informatiei, conflicte de competenta intre personalul sau subdiviziunile intreprinderii etc.); 10)gestiunii proaste, eronate a intreprinderii, a resurselor acesteia; 11)planificarii neadecvate, necorespunzatoare (supra - i subevaluari); 12)monitorizarii insuficiente sau neadecvate a activitatii economice desfaurate; 13)raportarii eronate a rezultatelor activitatii economice la diferite niveluri ierarhice; 14)extinderii intreprinderii, crearii de filiale i agentii in teritorii cu un volum mic de afaceri. Riscul de afaceri este delimitat in doua mari categorii, in functie de cauzele sau natura expunerii:

15

- risc strategic (strategic risk); - risc de management (de gestiune) (management risk).

Riscul strategic este riscul inerent relatiilor agentului economic cu piata: clienti, furnizori,concurentii .a. Riscul strategic cuprinde urmatoarele elemente definitorii: - riscul relatiilor de afaceri. Riscul inrautatirii relatiilor de afaceri cu partenerii existenti, al disparitiei unor parteneri, al intreruperii relatiilor cu unii dintre acetia; - riscul structurii pietei. Riscul modificarii structurii pietei: schimbarea ponderilor categoriilor de consumatori, migrarea unor categorii de consumatori pe alte piete, schimbarea preferintelor consumatorilor, precum i riscul schimbarii cotei de piata detinute; - riscul investitiilor m cercetare/dezvoltare. Riscul inerent oricarei activitati de cercetare i dezvoltare: rezultate nefavorabile ale cercetarilor, probleme de proiectare i implementare a produselor in baza rezultatelor cercetarilor efectuate etc.; - riscul economic. Riscul aferent inrautatirii mediului de afaceri: recesiune, scaderea veniturilor consumatorilor, scaderea cererii pentru unele produse ale intreprinderii etc.; - riscul de produs. Riscul compromiterii unor produse viabile, precum i riscul lansarii de produse neviabile pe piata (politica eronata de marketing). Acest tip de risc include i riscul de politica de

marketing riscul elaborarii, proiectarii i promovarii unei politici de marketing necorespunzatoare saueronate; - riscul dinamicii pietei (market dynamics risk). Riscul schimbarii neateptate a dinamicii unui segment de piata ca urmare a unor evenimente nefavorabile. Unii il asimileaza riscului de

discontinuitate, tip specific de risc financiar ; Riscul de management este risc inerent activitatii de administrare a societatii: planificare,organizare, evaluare, control, raportare, extindere etc. Riscul de management cuprinde urmatoarele elemente definitorii: - risc de gestiune (administrative risk). Este cunoscut i sub denumirea de risc administrativ. Riscul promovarii unor politici comerciale, financiare, de investitii, de personal, de dividend, de autofinantare etc., eronate sau improprii cu activitatea unei societati comerciale, care vor genera inevitabil pierderi, costuri de oportunitate sau cheltuieli suplimentare neprevazute. Asimileaza expunerile la pierderi cauzate de promovarea unor politici administrative eronate; - riscul structurii organizational. Riscul conceperii unei structuri organizational neadecvate activitatii economice desfaurate, al delegarii improprii a responsabilitatilor, al lipsei de coerenta intre subdiviziunile intreprinderii, aparitiei unor eventuale probleme de comunicare i circulate a informatiei in cadrul intreprinderii, precum i riscul aparitiei unor eventuale conflicte de competenta intre personalul sau subdiviziunile intreprinderii etc.;

16

- riscul de planificare. Riscul unei planificari eronate sau neconforme cu realitatea a afacerii, precum i riscul unor anticipari eronate (supra - i subestimari) a evolutiei unor evenimente, indicatori etc.; - riscul de extindere. Riscul extinderii afacerii in regiuni geografice sau pe alte segmente de piata, determinat de supraestimarea capacitatii de absorbtie a pietelor respective, a unei planificari i strategii de marketing prost concepute; - riscul de monitorizare. Riscul obtinerii de rezultate eronate in urma monitorizarii i investigarii unor evenimente, fenomene, procese, produse, segmente de piata etc., cu repercusiuni negative in planul fundamentarii i luarii de decizii strategice i operationale de catre management; - riscul de raportare. Riscul raportarii eronate a informatiei in cadrul intreprinderii la diferite niveluri ierarhice, in scopul fundamentarii i luarii de decizii. Aceasta situatie se poate datora fie unei structuri organizational improprii, fie unei coordonari insuficiente intre subdiviziunile intreprinderii, fie unei situatii de conflict existente intre personalul i/sau subdiviziunile intreprinderii, fie datorita transmiterii nivelurilor ierarhice superioare de informatii eronate, insuficient dezvaluite, false. Acest tip de risc cuprinde i riscul contabil posibilitatea inregistrarii de pierderi, precum i posibilitatea stimularii unor actiuni manageriale patologice (eronate, ilogice, uneori chiar fatale pentru intreprindere) ce pot rezulta din semnale improprii induse de rapoartele contabile, financiare, statistice (ex. la insistenta unor functionari prea ambitioi dornici de a fi promovati in baza unor performante iluzorii). Riscul

contabil se afla intr-o stransa legatura cu riscul de monitorizare.Riscul financiar este riscul relatiilor financiare ale agentului economic cu contractantii individuali i cu piata in ansamblu. Riscul financiar este delimitat in urmatoarele trei clase: - riscul de piata (market risk); - riscul de credit (credit risk); - riscul de lichiditate (liquidity risk).

1)

Riscul de piata este riscul aferent valorii de piata a unui portofoliu de active i pasive.

Este determinat de lipsa de certitudine a valorii viitoare a unor active i pasive. Este asociat cu micarea nefavorabila a nivelului sau volatilitatii preturilor de piata ale marfurilor, titlurilor de valoare, valutelor, ratelor de dobanda etc. Aceasta clasa de risc va fi analizata in paragrafele urmatoare.

2)

Riscul de credit reprezinta expunerea la pierderi ca urmare a aparitiei unui eveniment de

credit (falimentul partenerului; neonorarea de catre un partener a angajamentelor contractuale scadente; degradarea credit ratingului partenerului etc.). Cel mai evident risc de credit riscul de insolvabilitate (insolvency risk) al unui partener de afaceri, riscul asociat cu incapacitatea unui partener de a-i onora angajamentele contractuale. Include i riscul de faliment (default risk) al partenerului. Pentru o banca comerciala, riscul de credit aferent unui debitor reprezinta riscul de neplata al valorii creditului i a dobanzilor aferente. Riscul de credit va fi analizat mai detaliat in paragrafele urmatoare.

17

3)

Riscul de lichiditate are i el mai multe acceptiuni. Dar inainte de a le prezenta, vom

expune acceptiunea conceptului de lichiditate. Lichiditatea are urmatoarele sensuri: - pentru active: capacitatea de a converti activele in numerar (lichiditati) la valoarea lor curenta de piata sau capacitatea de a le transforma rapid, uor i fara cheltuieli semnificative (pierderi de valoare) in lichiditati. In contabilitate, lichiditate inseamna capacitatea elementelor patrimoniale de active de a se transforma cat mai rapid in lichiditati (in bani), ca urmare a participarii lor la circuitul economic, perioada de masurare sau apreciere a lichiditatii fiind timpul; - pentru intreprinderii capacitatea de a-i onora angajamentele financiare pe masura ce acestea devin exigibile. Este masurata sau apreciata prin mijloacele de plata disponibile sau pe care le poate mobiliza in scurt timp intreprinderea respectiva pentru a face fata obligatiilor sale de plata; - pentru piete: capacitatea de a tranzactiona uor cantitati mari de active la pretul pietei i in termen scurt, fara a produce modificari semnificative ale preturilor de piata. Lichiditatea unei piete este deseori masurata prin diferenta (marja, spread) dintre preturile de vanzare i de cumparare a activelor respective pe pietele aferente. Pe pietele financiare, lichiditatea este apreciata prin adancimea pietei (depth of market) care reprezinta volumul maxim de tranzactii ce pot fi derulate pe o piata, fara a devia semnificativ preturile curente de piata. Altii apreciaza lichiditatea unei piete prin intervalul de timp necesar gasirii unor potentiali cumparatori ai unor active la pretul pietei. Pe pietele financiare, lichiditatea mai este apreciata i prin posibilitatea inchiderii rapide a pozitiilor (prin compensare) pe anumite active financiare in situatii de piata nefavorabile; - pentru activele pietei financiare: un activ financiar este lichid daca piata pe care acesta este tranzactionat este una lichida.

Riscul de lichiditatea este riscul pierderii lichiditatii, cu toate consecintele aferente. In literatura despecialitate este delimitat in doua mari categorii (forme de manifestare): - Risc specific de lichiditate: este riscul pierderii lichiditatii de catre o societate, adica a capacitatii de a-i onora obligatiile financiare scadente. - Risc sistematic de lichiditate (riscul lichiditatii pietei market liquidity risk) : este riscul ca o piata integrala sau un segment al acesteia va pierde lichiditatea. Acest tip de risc afecteaza toti participantii de pe piata respectiva.

Riscul operational are i el o serie de acceptiuni, in functie de scopul definirii (destinatie:legislativa, corporativa etc.), domeniul de cuprindere, sursele de expunere etc. In general, riscul operational reprezinta expunerea la pierderi sau la cheltuieli neprevazute ca urmare a deficientelor in sistemul informational (atat hardware, cat i software), in administrarea acestuia, in gestiunea resurselor umane i a proceselor tehnologice, precum i in procedee ale controlului intern. Riscul operational este generat de expunerea la o serie de evenimente operationale, denumite generic,

18

critice:- erori umane, neglijente ale personalului etc. ; - caderea sistemelor de calcul (atat hardware, cat i software) ca urmare a erorilor de proiectare, suprasolicitare etc. (pentru hardware), precum i a erorilor, denumite generic bugs, de programare a aplicatiilor i a programelor de asistenta (pentru software); - procesari eronate ale datelor i informatiei; - inregistrari eronate ale informatiei (de ex. introducerea de date incorecte sau eronate, falsificarea datelor etc.); - pierderea, compromiterea bazelor de date existente; - pirateria sistemelor informational, atat la nivel de hardware (de ex. conexiuni neautorizate la sistemele electronice i informational), cat i la nivel de software (de ex. virui de calculator); - procedee i control intern inadecvat; - frauda, delapidari, bancruta, acces neautorizat la informatia clasata; - indisponibilitatea personalului (decese, boli, situatii interne de conflict); - calamitati i dezastre naturale; caderea sistemelor externe (de ex. Bursa, sisteme internationale de comunicatii, sisteme

internationale de clearing etc.); - erori de reglementare (de ex. decontari, clearing, mark-to-market etc.); - distrugerea fizica a activelor materiale ca urmare a unor evenimente critice: incendii, dezastru natural, scurtcircuite etc. De ex. incendiul din sala de tranzactii a Credit Lyonnais in 1996; depairea tehnologica i uzura morala a unor mijloace fixe, tehnologii i procedee ale

intreprinderii; - ocuri externe (de ex. atentatele teroriste din 11 septembrie 2001) etc. Una dintre caracteristicile fundamentale ale riscurilor operationale este frecventa redusa a acestora i impactul considerabil asupra.

Riscul operational este, de regula, asociat cu riscul neputintei institutiei de a-i desfauraactivitatea in mod normal, ca urmare a producerii unor evenimente nefaste (descrise anterior). Prin natura lor, aceste tipuri de riscuri sunt dificil a fi dimensionate din cauza caracterului lor inprevizibil. Totui, aceste riscuri trebuie monitorizate, analizate i gestionate ca fiind consecinte semnificative asupra activitatii, i chiar supravietuirii, unei institutii (de ex. falimentul bancii britanice Barings in 1995). Pana nu demult, semnificatia riscurilor operationale i impactul acestora asupra firmei au fost minimizate, ca urmare a concentrarii atentiei i resurselor firmelor in administrarea altor tipuri de riscuri, considerate prioritare: riscul de piata, riscul de credit, riscul de afaceri. Incepand insa cu anii 90 secolului trecut, o serie de institutii au inceput sa-i concentreze eforturile in administrarea acestui nou tip de risc riscul operational, a carui semnificatie i impact asupra activitatii viabile a institutiei nu a mai putut fi

19

neglijat sau minimizat. Practica unor mari firme indica ca este posibila o gestiune adecvata a riscurilor operationale prin apelul la sisteme integrate de monitorizare, captare, investigare, analiza i control al riscurilor. Clasificarea riscurilor operationale mai frecvent utilizata este urmatoarea: - riscul operatiunilor (operations risk); - riscul juridic (legal risk); - riscul sistemelor (systems risk). Aceasta clasificare include toate tipurile de riscuri expuse in continuare. Pentru necesitatile sistemului bancar, organismul international de reglementare bancara (BIS-Bank for International Settlements, situata in oraul Basel, Elvetia) a definit riscul operational drept expunerea la pierderi cauzata de caderea sau activitatea inadecvata a proceselor interne, a resurselor umane, a sistemelor sau de evenimente externe. In aceasta acceptiune, nu sunt incluse riscul de reputatie i cel

strategic (aferent activitatii strategice a unor functionari: tranzactii care nu au fost acoperite, contracteeronate etc.). In plus, in aceasta definite nu sunt incluse nici expunerile la pierderi indirecte sau costuri

de oportunitate. In definitia anterioara, este inclus totui riscul juridic. Scopul unei asemenea definiririguroase il constituie intentia Comitetului Basel pentru Supraveghere Bancara de a introduce, obligatoriu, formarea unor fonduri de rezerva pentru acoperirea expunerilor la riscurile operationale. In prezent, bancile comerciale formeaza astfel de fonduri numai pentru acoperirea expunerilor la riscurile de credit i de piata. Deoarece exista impactul semnificativ al unor evenimente critice operationale asupra activitatii i existentei unor institutii financiare de pe piata financiara international, Comitetul Basel a hotarat ca este oportun i necesar ca bancile comerciale sa se implice activ i in gestiunea riscurilor operationale. De altfel, este necesara integrarea gestiunii tuturor celor trei grupe mari de riscuri (de credit, de piata i operational) intr-un singur mecanism de identificare, monitorizare, captare, evaluare i analiza. Se constata ca, in prezent, nu exista o acceptiune unanim acceptata pentru riscul operational, precum i pentru componentele sale definitorii, unul i acelai tip de risc putand sa apartina mai multor clase (de ex. riscul de capacitate poate fi asimilat atat de riscul juridic, cat i de riscul sistemelor etc.). In continuare, vom prezenta, in detalii, caracteristica principalelor tipuri de risc operational conform clasificarii prezentate.

Riscul operational (operations risk) prezinta expunerea la pierderi cauzata de derulareanecorespunzatoare a operatiilor tehnologice, de caderea i compromiterea sistemelor informational, de actiuni ilegale sau de neprofesionalism ale personalului etc. Cuprinde categoriile de risc care urmeaza. - Riscul proceselor tehnologice (process risk). Expunerea la pierderi cauzata de defectiuni semnificative ale utilajului i de eventualele intreruperi in activitatea ordinara (in derularea proceselor tehnologice) a institutiei in urma aparitiei unor evenimente critice. - Riscul tehnologic (technology risk). Riscul ca o tehnologie dezvoltata de o institute sau utilizata

20

in procesul de activitate va fi depaita de noile realizari ale concurentilor. - Riscul securitatii datelor (data security risk). Expunerea la pierderi ca urmare a accesului neautorizat la informatia clasata a institutiei (accesul neautorizat a fost efectuat din anumite motive, eventual, frauduloase de catre personal sau de catre un tert), furtul i distrugerea intentionata a informatiei, divulgarea secretului comercial, transmiterea frauduloasa (vanzarea) de catre personal sau al unor autoritati, institutii (de ex. inspectorate fiscale, departamente de statistica, banci comerciale, brokeri etc.) a unor date confidentiale (cunotinte tehnice, evidente contabile, financiare, statistice, solduri ale conturilor bancare, portofolii de active financiare, informatii de alta natura a caror divulgare ar putea prejudicia institutia). Expunerea la acest tip de risc este actuala pentru Republica Moldova. - Riscul prelucrarii datelor (information processing risk). Expunerea la pierderi in urma procesarii eronate sau incorecte a informatiilor, a analizei rezultatelor obtinute, a fundamentarii eronate a concluziilor etc., din diverse motive: incompetenta, neglijenta, lipsa de profesionalism a personalului responsabil, introducerea incorecta a datelor etc. Acest tip de risc are conexiuni cu o serie de alte tipuri de riscuri (de ex. riscul strategic i de management). Foarte sensibile la acest tip de risc sunt institutiile financiare ce desfaoara operatiuni speculative cu titluri primare i derivate. Altii apreciaza ca acest tip de risc reprezinta probabilitatea aparitiei unor disfunctionalitati de ordin tehnic la echipamentele electronice, cu ocazia prelucrarii informatiilor, care vor genera in mod inevitabil pierderi sau cheltuieli suplimentare inopinate. Acest risc este legat de fiabilitatea redusa a echipamentelor, de nivelul mediocru de calificare a personalului, de pirateria sistemelor informatice etc. Este cunoscut in literatura de specialitate i sub denumirea de risc tehnic (technique risk). - Riscul de proprietate (propriety risk). Expunerea la pierderi cauzata de eventual ele dispute i situatii de conflict privind dreptul de proprietate asupra unor active materiale i nemateriale, precum i de pierderea unor drepturi exclusive de a desfaura o anumita activitate, de a valorifica o anumita tehnologie (de ex. expirarea licentei i/sau a brevetului). - Riscul de mediu (environmental risk). Expunerea la pierderi cauzata de incendii (ale cladirilor, depozitelor, magazinelor etc.), inundatii (ale cladirilor etc.), atacuri teroriste, explozii. Unii asimileaza acest tip de risc riscului de mediu natural i al dezastrelor naturale, care de fapt, este un risc al evenimentelor externe. Noi insa preferam sa delimitam riscul datorat unor evenimente critice non-naturale de cel naturale. - Riscul intelectual (intellectual risk). Expunerea la pierderi cauzata de plecarea inopinata a unor persoane importante din cadrul institutiei. - Riscul contabil (accounting risk). Riscul intocmirii unor inregistrari contabile eronate, al falsificarii acestora, care pot genera pierderi sau cheltuieli suplimentare neprevazute (de ex. penalizari i sanctiuni din partea organelor fiscale). Unul dintre cele mai frecvente, interesante i abordate riscuri operationale este riscul juridic, pe

21

care il vom analiza in continuare. Unii apreciaza ca riscul juridic (legal risk) reprezinta expunerea la pierderi cauzata de imposibilitatea executarii unui contract datorita faptului ca nu este conform dispozitiilor legale in vigoare, prezinta ambiguitati etc., precum i ca urmare a lipsei de capacitate juridica a contragentului sau a firmei in derularea unor tranzactii concrete. Altii considera ca riscul juridic este riscul financiar determinat de incertitudinea privind legislatia in vigoare, actele normative, hotararile executorii ale unei autoritati, instante, actiunile legale (juridice) de luat in anumite circumstante. In aceasta acceptiune, deosebim urmatoarele tipuri de riscuri juridice. - Riscul de contract (contract risk). Expunerea la pierderi cauzata de perfectarea incorecta (eronata) a contractelor, selectia i/sau includerea de clauze contractuale eronate, neicluderea de clauze contractuale necesare, de alegerea formei contractului (orala sau scrisa). - Riscul de documentare (documentation risk). Riscul ca un contract (o tranzactie) nu va fi insotit de pachetul necesar de documente sau riscul asociat unei documentari eronate a unei tranzactii (sau contract). - Riscul de perceptie (perception risk). Reprezinta expunerea la pierderi cauzata de lipsa de transparenta, de standardizare a anumitor tranzactii, de absenta difuzarii informatiilor necesare gestionarii i monitorizarii diverselor surse de risc. - Riscul de reputatie (reputation risk). Expunerea la pierderi sau prejudicii economico- financiare cauzata de degradarea reputatiei unei institutii, ca urmare a unor scandaluri notorii in care firma a fost implicata (de ex. procese juridice scandaloase), a reputatiei compromise a unor manageri sau functionari ai firmei date, a unor dezvaluiri senzationale privind unele produse/servicii (e.g. descoperirea de efecte nocive, calitate foarte proasta etc.), actiuni ilegale ale managementului etc. Lumea mass-media de astazi este foarte bogata in astfel de evenimente. Republica Moldova nu este exceptie de la acest fenomen. De ex. scandalul in care a fost implicata banca comerciala PetrolBank in disputa cu BNM. Oalta categorie fundamentala de riscuri este reprezentata de catre riscurile evenimentelor externe

(event risks). Aceste riscuri reprezinta expuneri la pierderi cauzate de modificarea nefavorabila amediului de afaceri in care activeaza firma, partenerii sai, schimbari nefavorabile in dispozitiile legale, precum i de evenimente naturale nefavorabile: dezastre i catastrofe naturale, devieri semnificative ale conditiilor climaterice aferente unei zone geografice de la cele obinuite etc.

Riscurile evenimentelor externe sunt delimitate in trei mari categorii:- Riscuri relative relatiilor societatii cu actionarii i relatiilor dintre actionari. Reprezinta expunerea la pierderi a societatii ca urmare a inrautatirii relatiilor dintre societate i actionari, precum i dintre actionari, a schimbarii structurii actionarilor etc. - Riscuri politice; - Riscuri exogene. .

22

Riscurile politice sunt expunerile la pierderi ce pot sa apara intr-o afacere, cauzate de evenimentecare sunt, cel putin partial, sub controlul guvernamental sau al altei autoritati. Riscurile politice pot afecta atat institutia, cat i partenerii acesteia. Astfel ca riscurile politice pot fi delimitate in doua mari categorii: - nationale - evenimentele critice se afla total sau partial sub controlul guvernamental al tarii rezidentului; - straine - riscurile politice straine sunt sintetizate in conceptul consacrat in teorie i practica de

risc de tara sau risc suveran. Riscurile exogene sunt delimitate in literatura de specialitate in patru mari categorii:- riscuri ale situatiei i tendintelor macroeconomice - expunerea la pierderi ca urmare a unor dezechilibre temporare sau cronice la nivel economic general, precum inflatie galopanta, omaj in masa, recesiune etc. Afecteaza toti agentii economici. Un tip special de risc este riscul de inflatie (inflation

risk) riscul unei deprecieri semnificative a veniturilor i a profiturilor obtinute de furnizori, investitorietc. ca urmare a reducerii puterii de cumparare a monedei nationale; - riscuri ale evenimentelor naturale - expunere la pierderi cauzata de evenimente naturale. Sunt structurate in doua clase: riscuri ale starii vremii i riscuri ale dezastrelor i catastrofelor

naturale;- riscuri ale atentatelor de terorism sau mai simplu - riscul de terorism.

1.

2. Tipologia metodelor de dimensionare a riscului

Consideratii generale Metodele de evaluare a riscurilor in activitatea bancara sunt pe cat de bogate i variate, pe atat de complexe. Tipologia acestor metode este de asemenea complexa. Exista mai multe criterii i principii de clasificare a metodelor. In continuare, vom sintetiza principalele criterii de clasificare a metodelor de evaluare a riscurilor, utilizate in practica bancara. In functie de obiectul i dimensiunile de estimare, metodele de evaluare a riscurilor bancare sunt delimitate in doua mari categorii: - Pentru evaluarea individuala a tranzactiilor, operatiunilor bancare, elementelor de

portofoliu etc.In aceasta categorie sunt incluse metode pentru evaluarea riscului unic aferent unei singure tranzactii, operatii bancare, precum i pentru evaluarea expunerilor la risc ale unor elemente patrimoniale separate. - Pentru evaluarea globala a expunerilor la risc ale bancii. In aceasta categorie sunt incluse metode pentru evaluarea riscului global al unei subdiviziuni structurale a bancii (de ex., filiale, reprezentante), al unui subansamblu al retelei bancii (de ex., mai multe filiale i reprezentante), al unui profil functional (de ex., credite, depozite, valuta, decontari, carduri, portofolii de titluri de valoare etc.), precum i al bancii in ansamblu. Metodele din aceasta categorie sunt mult mai complicate i complexe, deoarece presupun evaluarea, analiza, compararea, sistematizarea, stabilirea

23

corelatiilor dintre diferite expuneri la risc, demers ce poate fi extrem de dificil a fi realizat in practica. Se va vedea, ca riscul unic al unui proiect/activ poate fi destul de mare, pe cand privit prin prisma portofoliului de active ale firmei sau al celui de piata, proiectul/activul poate sa nu fie atat de riscant. In continuare, vom prezenta metodologia de calculare/dimensionare a riscurilor aferente rentabilitatii scontate de obtinut. Este necesar sa mentionam ca la dimensionarea riscurilor se opereaza cu un set de termeni consacrati acestui domeniu de analiza, majoritatea proveniti din teoria probabilitatilor i statistica matematica. Pentru inceput, vom prezenta unele informatii introductive din teoria riscurilor. Am mentionat anterior ca riscul oricarui activ este caracterizat de o lege de repartitie, ce caracterizeaza distributia rentabilitatilor particulare in timp. Pe baza ei poate fi calculata rentabilitatea medie scontata:kn i=1 mediu

k P ,i i

unde: kmediu - rentabilitatea medie scontata; ki rentabilitatea in ipoteza i; Pi - probabilitatea realizarii ipotezei i. Riscul unic se masoara cu ajutorul unui indicator specific, numit abaterea medie patratica g.

El caracterizeaza abaterea sintetica a fiecarei rentabilitati particulare previzibile k fata det me

rentabilitatea medie scontata k

diu..

Cu cat valoarea acestui indicator este mai mare, cu atat probabilitatea

devierilor de la valoarea medie este mai mare, deci i riscul este mai inalt. Formula de calcul este urmatoarea: 2n G = z (ki - kmediu) * Pi i =1 2

Pentru masurarea riscului, poate fi utilizat i alt indicator - dispersia. Continutul statistic al acestuia este similar g. Dispersia se calculeaza ca patratul abaterii medii patratice a rentabilitatilor scontate: D=g2

In cazul cand se dorete aprecierea riscului a doua sau mai multe proiecte, se utilizeaza indicatorul de standardizare (normalizare) a riscului pe unitate de rentabilitate medie scontata:

CV = G k mediuCu cat acest indicator este mai mare, cu atat riscul proiectului va fi mai mare. Trebuie de mentionat ca metoda de masurare a riscului total prezentata anterior s-a bazat pe date scriptice, ipotetice, de prognoza. O astfel de dimensionare a riscurilor este cunoscuta in literatura de specialitate sub denumirea consacrata metoda ex ante (a priori). Riscul astfel apreciat se numete risc subiectiv, deoarece este bazat pe aprecieri i judecati subiective ale oamenilor, pe date de prognoza. Riscul estimat cu ajutorul datelor faptice, efective, istorice, se numete risc obiectiv. Un astfel de

24

risc se calculeaza pe baza datelor furnizate de seriile cronologice, care ofera informatii din mai multi ani precedenti. Cu ajutorul acestor date, se poate determina trendul evolutiilor viitoare, se pot face prognoze i anticipatii privind valorile viitoare ale unor caracteristici (rentabilitate, rata dobanzii, cererea pe piata etc.), in ipoteza ca comportamentele din trecut se vor regasi in viitor cu o anumita probabilitate, care trebuie sa fie destul de inalta cand se dorete obtinerea unor date precise. Pentru aprecierea riscului corporativ, se utilizeaza doi indicatori consacrati: coeficientul de corelatie dintre rentabilitatea proiectului i rentabilitatea medie a celorlalte active ale firmei (y P,F) i coeficientul P-intrafirma (sensibilitatea). Coeficientul de corelatie ia valori intre -1 i +1 i indica intensitatea legaturii functionale dintre doua variabile. Cu cat valoare absoluta a acestuia este mai mare (se apropie de +1), cu atat legatura functionala este mai puternica. Cand valoarea absoluta a coeficientului de corelatie se apropie de 0, atunci practic nu exista nici o legatura intre variatia unei variabile i evolutia celeilalte. Cand coeficientul de corelatie este pozitiv, se spune ca legatura functionala este pozitiva. Invers cand este negativ. Formula de calcul a coeficientului de corelatie este: Y Cov(kp ,kp ) P, F =----------------G G p F unde: kP - rentabilitatea proiectului; kF - rentabilitatea medie a celorlalte active ale firmei;gp,gf -

abaterea medie patratica a lui kP, respectiv kF;

Cov(kP, kF) - covarianta dintre kP i kF; Formula de calcul a covariantei este: m Cov(k , k ) p F = z (kPj - kmediu )(kFj - kFmediu )Pj, j=1 unde: j - desemneaza gama de ipoteze luate in considerare. Covarianta masoara gradul de dependenta dintre cele doua variabile in valoare absoluta, pe cand coeficientul de corelatie - in marimi relative, asigurandu-se astfel comparabilitate diferitelor grade de corelare. Coeficientul P indica sensibilitatea, denumita in terminologia economico-financiara volatilitate, unei variabile, considerata i numita dependenta, fata de o alta variabila, denumita independenta. Coeficientul P arata influenta pe care o are variabila independenta asupra variabilei dependente. Coeficientul P se calculeaza in baza analizei regresionale sau, altfel spus, pe baza regresiei variabilei dependente asupra celei independente. Vom prezenta in continuare modul de realizare a analizei regresionale. Se presupune ca exista o stransa legatura functionala intre cele doua variabile: dependenta i independenta (coeficientul de corelatie este foarte aproape de -1 sau de +1). In baza acestei ipoteze, se

25

considera ca legatura functionala dintre cele doua variabile este una liniara: kPj=a+P*kFj+8j , unde: j - este numarul de ordine; 8j - abaterea individuala de la valoarea particulara kPj a valorii estimate prin regresie liniara (a+p*k4); a si P sunt coeficientii dreptei de regresie, a - ordonata punctul de intersectie a dreptei de regresie cu axa verticala, iar p - panta dreptei de regresie. Daca P = 1,0, atunci variatia variabilei dependente fata de variatia variabilei independente este in aceeai proportie. Daca P > 1,0, atunci variatia variabilei dependente fata de variatia variabilei independente este mai mult decat proportionala. Daca P < 1,0, atunci variatia variabilei dependente fata de variatia variabilei independente este mai putin decat proportionala. De ex., daca P = 1,0 i kF create cu 2%, atunci i kP va create tot cu 2% , daca P = 1,5 i kF create cu 2%, atunci i kP va create cu 2%*1,5 = 3%, iar daca P = 0,5 i k F create cu 2%, atunci i kP va create 2%*0,5 = 1%. Coeficientul P se calculeaza utilizand metoda matematica a celor mai mici patrate, pentru a gasi parametrii dreptei de regresie care sa aproximeze cel mai bine valorile variabilei dependente. Astfel se pune conditia ca suma patratelor abaterilor individuale ale valorilor efective de la cele estimate prin regresie ale variabilei dependente sa fie minima. n2 n z (s j ) ^ min im, z [kpj - (a + * kFj )] ^ min im. 1 j= j =1 2

Se utilizeaza conditiile de minimizare a unei functii parametrice de doua variabile (a i P): derivatele partiale de ordinul I trebuie sa fie nule, iar functionala parametrica trebuie sa fie definita pozitiv (se utilizeaza in acest scop matricea hessiana asociata functiei de minimizare). Aplicarea primei conditii de minimizare: n z 2*(-1)*[kpj -(a + *kFj)] = 0 j=1 z 2*(-kF j ) * [ k p j - ( a + * k F j )] = 0 j =1 Prin regruparea termenilor, obtinem urmatorul sistem de doua ecuatii cu doua necunoscute(a

i P):

n n n * + * z k F j = z k p j j =1 j =1 n n 2 n a z k F j + z ( k F j ) = z kFjkpj L j =1 j =1 j =1Rezolvand acest sistem, vom obtine valoarea necesara a coeficientului de regresie P: = Cov(kpj, kFj) =D(kFj)

unde: Cov(kPj, kFj) - covarianta dintre kPj i kFj; D(kFj) - dispersia lui kFj. Cum dispersia este egala cu o2, putem scrie coeficientul P - intrafirma i sub forma:

a

G

P

26

Pp F

'

Y

p, F

Se observa ca P - intrafirma depinde atat de riscul unic al proiectului (o P), cat i de riscul mediu al celorlalte active ale firmei (oF), precum i de gradul de corelare dintre ele (yP,F). Riscul intrafirma (corporativ) se determina conform formulei: ocorp=pP,F* oF Astfel riscul unic poate fi scris sub forma: 2= 2 +2 0P 0 corp+ 0 8corp , unde: o8corp - riscul specific proiectului respectiv i care nu depinde de celelalte active ale firmei.G epM

=

p

Y

PM

Analogic se determina riscul de piata al proiectului respectiv: Daca P ,M=1,0 - proiectul este la fel de riscant ca i situatia medie de pe piata (pentru comparatie seP

ia un proiect mediu). Daca pP,M>1,0 - proiectul este mai riscant decat proiectul mediu de pe piata. Invers in cazul cand pP,M1.0, deoarece creterea de rentabilitate la aceste active va fi mai mare decat media pe piata. In cazul in care se anticipeaza o scadere a pietei, se va majora cota activelor cu p P;M 0, orice _ z _ din _ Z z p( z/) = 1 z Tripletul format din spatiul rezultatelor experientei Z, spatiul starilor naturii 0 i distributia conditionata p(z/0) definita pe Z pentru fiecare 0 din 0 este numit spatiul de eantion i se noteaza: = (Z, 0, p). Este comod ca spatiul sa fie dat sub forma unui tabel continand probabilitatile conditionate p (z/0). In problemele cu experienta unica, decizia luata de jucator va fi in functie de rezultatele z din Z ale experientei. Se poate, astfel, elabora o regula d care determina trebuie luata pentru fiecare rezultat z din Z. Aceasta regula va fi functia: d: ZA, care se va numi functia de decizie. Ea asociaza fiecarui rezultat zk din i atunci catigul obtinut in cazul in care natura este in starea 0i va fi: L(0i, aj) = L(0i, d(zk)) Pentru 0 dat, rezultatul z al experientei va fi o variabila aleatoare de probabilitate conditionata p(z/0). Atunci i catigurile L(0, d) se vor realiza cu aceeai probabilitate p(z/0) i vor reprezenta tot variabile aleatoare. Estimarea functiei de decizie d(z) pentru o stare data a naturii 0 impune luarea in considerare a tuturor rezultatelor posibile ale experientei, deci este necesar sa se determine catigurile medii pe tot spatiul rezultatelor Z pentru fiecare strategie d. Aceste catiguri medii se numesc functie de risc i sunt: (, d) = M (L(0, d (z))) = z L(0, d (z)) p( z / ) z _ in _ Z Pentru orice stare a naturii 0 din 0 i orice d din D (unde D este spatiul functiilor de decizie), se va asocia o valoare bine determinata p(0, d), adica functia de risc va fi definita pe produsul direct 0*D, la fel ca i functia de catig L(6, a) pe 0*A in cazul jocurilor fara experienta. Se ajunge, aadar, la concluzia ca spatiul D joaca in jocul cu experienta unica acelai rol ca i spatiul A in jocul fara experienta. De aici rezulta metode asemanatoare de rezolvare a celor doua probleme. Pentru determinarea deciziei optime a jucatorului, se introduce notiunea de catig sperat, care reprezinta catigul mediu dupa toate starile naturii 0 din 0: p(, d) = zp(0, d () _ in _ 0 ce decizie a din A

Z o actiune aj din A

Strategia optima a jucatorului, numita strategia Bayes, va fi:p(, do) = max p(, d) d _ in _ D are nv elemente. cu prezentata mai sus este o varianta ex ante, care utilizeaza distributia a priori a starilor naturii. experienta unica

Din cele mentionate anterior rezulta ca spatiul deciziilor D Varianta de rezolvare a problemelor prin jocuri statistice

45

Remarca: Determinarea strategiilor optime poate fi mult

simplificata daca

se recurge la

varianta ex post, adica la folosirea distributiilor a posteriori ale starilor naturii. Fie Z = {z1, z2, . . . , zv} spatiul rezultatelor experientei care nu da posibilitate de a cunoate in ce stare se afla natura. Aceasta nedeterminare referitoare la starea naturii consta in faptul ca in urma experientei se obtine in locul distributiei a priori ^(0) o noua distribute ^z(0), care este numita distributia de probabilitate a posteriori, definita pe spatiul 0 pentru un anumit rezultat z din Z. Conform unei formule din teoria probabilitatilor, probabilitatile a posteriori se pot determina astfel: P( z/)() () = (/z) = z j _ in _ 0 p( z/;';)

In acest caz se cunosc spatiul starilor naturii 0, spatiul actiunilor A privite ca strategii pure ale jucatorului i probabilitatile a posteriori ale strategiilor naturii, care tin seama de rezultatele z din Z ale experientei. Atunci fiecarei actiuni ii va corespunde catigul mediu, analog jocurilor fara experienta. L(z, a) = z L(0, a)(6/ z) j _ in _ 0 pentru fiecare z din Z. Pentru z fixat se alege actiunea optima conform criteriului Bayes (similar ca la jocurile fara experienta): L(, a o ) = max L(, a) pentru fiecare z din Z. Aadar, alegand pentru fiecare z din Z actiunea optima a din A, se formeaza strategia optima0

(decizia optima) in cazul variantei ex post. Jocuri statistice cu e^antion Spre deosebire de jocurile cu experienta unica, decizia optima in cazul jocuri statistice cu eantion se ia in baza rezultatelor unui numar dat N de experiente consecutive. Jucatorul ii determina actiunile sale dupa terminarea completa a irului de probe (experiente). Dar jucatorul poate actiona i intr-o alta maniera: in loc sa efectueze toate cele N probe, la sfaritul fiecarei probe el poate hotari terminarea experientelor i luarea deciziilor din multimea A pe baza informatiilor pe care le are deja sau poate decide continuarea experientelor. Aceste jocuri se numesc

jocuri statistice cu eantion secvential. Daca se fixeaza un numar limita de probe la sfaritul carora odecizie din A trebuie luata in mod obligatoriu, atunci jocurile se numesc jocuri statistice cu eantion

secvential trunchiat.In cazul jocurilor statistice cu eantion, se folosete numai varianta ex post. Astfel, dupa fiecare proba, se actualizeaza distributiile starilor naturii, in vederea reflectarii unei situatii cat mai apropiate de realitate. Etapele sunt similare ca i la jocurile cu experienta unica, varianta ex post. Exemplu de aplicare a teoriei jocurilor i teoriei deciziei este prezentat in Anexa 3. Avantajele aplicarii teoriei jocurilor i a deciziei in evaluarea, analiza i gestiunea riscurilor:

46

- Evaluarea de ansamblu a situatiei de problema, prin luarea in considerare a unui numar mare de factori de influenta relevanti. - Operarea cu distributii continue de probabilitati, ceea ce marete precizia, credibilitatea i acuratetea informatiilor obtinute i reduce riscul luarii unor decizii eronate din cauza insuficientei, impreciziei sau incorectitudinii datelor initiale. - Actualizarea distributiilor de probabilitati are rolul aducerii la zi a datelor istorice la cele reale. In consecinta precizia estimarilor, precum i credibilitatea rezultatelor finale obtinute cresc substantial. - Combinarea atat m amonte, cat i m aval cu alte metode de evaluare, analiza i gestiune a riscurilor (de ex. Monte-Carlo, analiza sensibilitatii, analiza scenariilor, teoria grafurilor, arbori de decizie i de pertinenta, analiza numerica, tehnica BRANCH&BOUND etc.). - Evaluarea riscului de a lua decizii eronate din cauza impreciziei datelor initiale, prin intermediul indicilor de securitate. - Stabilete pragul de semnificatie al datelor initiale pentru garantarea luarii unor decizii corecte i evitarea luarii unor decizii eronate din cauza impreciziei datelor initiale. - Combina atat procedee de evaluare i analiza orientate catre piata (cercetari i studii de marketing), cat i procedee orientate catre aspecte tehnico-economice i financiare (studii de fezabilitate, analize tehnice, economice i financiare). - Furnizeaza criterii explicite (exprese) de luare a deciziilor. Pentru fiecare situatie de problema, se furnizeaza solutia optima in functie de rezultatele cercetarii de marketing privind conjunctura economica i perspectivele de dezvoltare oferite de aceasta. - Ofera o solutie acceptabila dilemei rentabilitate - risc. Spre deosebire de teoria jocurilor i a deciziei, alte metode de evaluare, analiza i gestiune a riscurilor se rezuma la: - Generarea tabloului indicatorilor sintetici, fara a preciza actiunile (masurile) ce necesita a fi luate. i: - Nu actualizeaza distributiile istorice de probabilitati la situatia actuala. - Nu calculeaza pragul de semnificatie al datelor initiale ce ar garanta luarea unor decizii corecte i ar evita deciziile eronate. - Nu permit estimarea riscului luarii deciziilor eronate din cauza impreciziei datelor initiale. - Nu precizeaza valorile critice ale datelor initiale care produc modificarea strategiei optime.

II. TENDINTE IN DEZVOLTAREA SISTEMULUI BANCAR I GESTIUNEA RISCULUI2.1. Tendinte in dezvoltarea sistemului bancar Una din principalele functii a sistemului bancar este de a asigura circulatia resurselor financiare in economia nationala i in societate in general. Aceasta functie are doua aspecte mai importante, care pot fi conturate in dependenta de functiile monedei. Daca banii sunt utilizati ca marfa (capital de imprumut), atunci banca poate fi privita ca o

47

institute a sistemului financiar, care acumuleaza mijloacele temporar libere (economiile) ale unor agenti economici (deponenti, creditori) i le acorda cu imprumut din numele sau altor agenti economici (debitori), respectand principiile de rambursare ulterioara, de plata a dobanzii, de scadenta etc. Daca folosim moneda in calitate de mijloc de circulate i mijloc de plata, atunci banca are rolul institutiei care faciliteaza efectuarea decontarilor (in numerar i prin virament) intre agentii economici. In ambele cazuri, banca ii asuma rolul de intermediar in circulatia resurselor financiare (in primul caz - de la creditor la debitor, in al doilea - de la platitor la beneficiar) i din aceasta cauza, in literatura economica (mai cu seama occidentala), la nivel macroeconomic, banca este examinata ca un intermediar financiar [114]. Pentru realizarea functiilor sale, banca efectueaza diverse operatiuni, utilizeaza diferite instrumente financiare, care se deosebesc unul de altul prin conditiile, forma, cadrul aplicarii, cercul persoanelor implicate etc. De pe pozitii de sistem, banca este privita ca veriga a sistemului financiar, fiind parte componenta a acestuia, pe cand sistemul financiar este parte componenta, deosebit de importanta a sistemului economic, iar prin el - a societatii in general. La finele secolului XX, sub influenta globalizarii productiei in sistemul bancar, s-au produs unele modificari principiale. Mai multa literatura este consacrata studierii i analizei problemelor cercetarii tendintelor noi in dezvoltarea sistemului bancar. Este necesar de evidentiat cercetarile Bancii Mondiale [128, 231], lucrarile savantilor Universitatii Harvard (SUA) [130, 151], precum i Organizatiei pentru Colaborare Economica i Dezvoltare in Europa [152]. Principala diferenta consta in aceea ca sistemele bancare nationale au devenit parte componenta a pietei financiare mondiale. Pentru a atrage investitii straine, fara de care dezvoltarea economiei nationale devine imposibila, este necesar a aproba standardele mondiale de evidenta i transparenta informationala, a prezenta informatie exhaustiva privind activitatea, inclusiv creditele acordate i rambursarea acestora, asupra masurilor luate ce tin de limitarea i eliminarea activitatii financiare ilicite i spalarea banilor. O importanta deosebita o are respectarea regulilor unice privind gestiunea riscurilor i limitarea participarii bancilor la operatiunile financiare riscante. Pana in secolul XX, puteau fi evidentiate doua tipuri de sistem bancar: american, care interzicea bancilor comerciale investirea mijloacelor deponentilor in valorile mobiliare corporative, i sistemul bancar continental (european), care nu facea deosebire esentiala intre bancile comerciale traditionale i bancile de investitie. Din anul 2000 in SUA legislatia financiara a scos multe limitari privind activitatea bancilor comerciale pe piata valorilor mobiliare i pe piata asigurarilor, precum i privind fuziunea companiilor financiare. Aceasta a marit brusc concurenta i concentrarea capitalului financiar, a facilitat formarea companiilor transnationale, care acorda intregul spectru al serviciilor financiare. La operatiunile financiare de baza se refera: 1) operatiunile de casa i de decontare (cheking); 2) acceptarea depozitelor i eliberarea creditelor mici (private banking); 3) deservirea cardurilor bancare; 4) operatiunile cu valori

48

mobiliare pe piata de capital; 5) gestiunea cu fondurile mutuale (mutual funds); 6) acordarea creditelor ipotecare (mortgage); 7) acordarea creditelor la procurarea automobilelor (autoloans); 8) serviciile de brokeraj pe piata valorilor mobiliare (brokeradge services); 9) toate serviciile de asigurare; 10) investitiile (investment banking advice); 11) gestiunea de trust a activelor (asset management service); 12) deservirea instrumentelor financiare derivate (derivatives); 13) creditarea de lunga durata a corporatiilor (large corporate loans); 14) consultatiile financiare in cazul fuziunii i absorbtiei (merger and aquisions consulting) .a. Dei majoritatea principiilor conceptuale introduse in sistemul bancar sunt verificate in industrie, in multe privinte activitatea bancara are deosebiri importante. Ca urmare, unele tendinte formate in sectorul industrial, in sectorul bancar se manifesta in alt mod. In industria bancara mondiala de la sfaritul anilor 60, i mai ales in anii 90, au avut loc schimbari esentiale. In primul rand, in industria bancara s-a intensificat tendinta internationalizarii i orientarii spre bancile mari din SUA, Japonia, Europa. Aceasta a condus la patrunderea pe pietele nationale a concurentilor straini, la creterea concurentei dintre acestea i bancile nationale, care activau numai intr-o tara. Bancile straine au adus cu ele servicii bancare noi, bancile nationale au inceput sa participe in toate tipurile de servicii international. Din 25 de banci transnationale mari in anul 2005, 9 sunt inregistrate in Japonia, 4 - in SUA, 3 - in China, cate 2 in Franta, Germania i Elvetia, cate una in Marea Britanie, India i Spania. Din 1000 cele mai mari banci 388 sunt banci inregistrate in Europa i 199 - in SUA. Bancile tarilor Europei se maresc comasand unele banci din ex - URSS Bunaoara, banca suedeza

Swedbank, in anul 2000, a cumparat cea mai mare banca din Tarile Baltice - Nansabank, care controla atreia dupa marime in Nansabanca, Letonia, Nansabankas in Lituania etc. O alta banca suedeza, SEB, presupune atingerea cotei sale in sistemul bancar al Tarilor Baltice pana la 50 % in anul 2003. In anii 2000-2001 ea a procurat 36 % din actiunile Unisbank din Estonia, 49 % din actiunile bancii Letone

Unibank, 37 % din actiunile Vilnias Bank - dupa marime a doua banca din Lituania. Ca rezultat SEB arecirca 1 mil. de clienti in Suedia i circa 4 mil. clienti in afara tarii. In al doilea rand, in anii 80-90, s-au deschis noi piete de capital, care au modificat sistemele de depozite traditionale. O cretere mare a depozitelor bancare era asigurata din contul altor banci, datorita pietei interbancare mondiale care se dezvolta permanent, datorita europietelor care nu erau controlate de autoritatile nationale, precum