i. editorial cuvÂnt de Închidere al celui de …...tașilor noștri, dacii întemeietori de neam...

Nr. 104 (anul X), august 2014DACIA

magazin

1

I. EDITORIALCUVÂNT DE ÎNCHIDERE

AL CELUI DE-AL XV-LEA CONGRESINTERNAȚIONAL DE DACOLOGIE

Dr. NAPOLEON SĂVESCU, președinte

Dragi participanți la lucrările celui de-al XV-lea Con-gres Internațional de Dacologie, acum, la încheierea con-gresului, vă rog să-mi permiteți să vă mărturisesc cu toatăsinceritatea că, pentru mine, este o mare satisfacție intelec-tuală să constat aprecierea din ce în ce mai mare de careactivitatea complexă a societății, manifestată neîntrerupttimp de aproape două decenii și pusă în slujba adevărului,se bucură în rândul oamenilor născuți pe pământul înain-tașilor noștri, dacii întemeietori de neam și de țară. Ca atare,tot mai mulți compatrioți de pe meleagurile vechii Dacii și dindiaspora se alătură eforturilor noastre de a instila în sufletultuturor românilor mândria pentru mărețul lor trecut.

Desfășurat în condiții deosebit de prielnice în zilelede 18 și 19 iulie a.c. în municipiul Oradea, Congresul In-ternațional de Dacologie, ajuns la cea de-a XV-lea edițieși care tocmai s-a încheiat, a dovedit, o dată în plus, căniciun sacrificiu nu e prea mare când e vorba de procla-marea adevărului istoric. Apreciez în mod deosebit con-tribuția substanțială pe care ați adus-o, prin lucrări științificede valoare, la cunoașterea mai aprofundată a preocupăriloristorice din opera unui mare scriitor clasic român, prin tema”Dacologia la George Coșbuc”. De asemenea, apreciezla fel de mult lucrările prezentate în secțiunile congresului:”Dacii în conștiința lumii”, ”Anul Brâncoveanu - Sem-nificația martiriului Sfinților Brâncoveanu” și ”File deistorie”. Intervențiile pe care le-am ascultat și care vor fipublicate în revista ”Dacia magazin” sunt un suport impor-tant în efortul comun de a reașeza istoria străveche a nea-mului nostru acolo unde îi este, de drept, locul: la temeliacreației și devenirii unui popor, poporul român.

Congresul din acest an, desfășurat în orașul princare curge Crișul Repede, a contribuit, fără nicio îndoială,nu numai la o mai aprofundată cunoaștere a istoriei nea-mului nostru, dar și la o mai strânsă colaborare între noi,cei care milităm cu consecvență pentru triumful adevărului.Vă mulțumesc tuturor și fiecăruia în parte pentru prezențaentuziastă și pentru aportul semnificativ la mai buna și ade-vărata cunoaștere a istoriei patriei noastre.

Mulțumesc, de asemenea, oficialităților munici -piului Oradea și ale județului Bihor care, prin reprezentanțiilor: Claudia Timofte – director de cabinet la Prefecturajudețului – și Lucian Silaghi – director al secției Cultură ajudețului -, ne-au primit cu ospitalitate și ne-au urat succesîn desfășurarea lucrărilor congresului.

Munca noastră va continua pentru că, așa cum amscris pe coperta revistei ”Dacia magazin”, nu vom acceptaniciodată să ne fie ștearsă memoria, ca popor. Nu vom ac-cepta nicodată să ne fie distruse și uitate cultura, religia șiistoria. Nu vom accepta niciodată ca alt neam, indiferentcare, să ne dea altă cultură și altă religie. Nu vom acceptasă-i uităm pe cei dintâi strămoși, dacii ziditori de drept aineamului căruia îi aparținem.

Prin activitatea noastră complexă, ne dovedimnouă înșine și dovedim întregii lumi că - așa cum spuneaGeorge Coșbuc - suntem ”suflet în sufletul neamului”căruia îi evocăm ”și bucuria și-amarul” care au străbătutzbuciumata, dar măreața sa istorie.

Prin activitatea filialelor societății noastre, filialeaflate în România, în Statele Unite ale Americii , Australia,Elveția, Franța, Italia, Germania, Moldova, suntem tot maiputernici și știm că nimic nu ne poate opri din nobilul efortcare ne călăuzește spre mai binele întregului popor român.

Vă aștept cu drag la următoarea noastră întâlniredacică și vă doresc tuturor sănătate și succes în activitateadumneavoastră.


magazin

2

În fiecare an, Societatea Internațională”Reînvierea Daciei” (Dacia Revival) îșidovedește înaltul patriotism prin desfășurareacongreselor de dacologie în cadrul cărora, prinlucrări științifice de valoare ale membrilor săi, tre-cutul nostru dacic devine prezent evocat cu în-dreptățită mândrie.

Acest an a marcat cea de-a XV-a edițiea congresului și a avut loc în zilele de 18 și 19iulie, în municipiul Oradea din străvechea noas-tră Transilvanie. Cei peste 200 de participanți,veniți cu autocare speciale din București și pri -miți cu pâine și sare de către un grup de tineriîmbrăcați în frumoase costume populare, au fostgăzduiți în elegantul hotel Continental Forum depe malul Crișului Repede. În acest an, la congres au par-ticipat, de asemenea, români din Statele Unite ale Americii,din Germania, Franța și Australia. În onoarea noastră, înholul hotelului, pe lângă posterul congresului, au fost ex-puse tablouri cu personalități istorice românești de primămărime.

Tema centrală a congresului s-a axat pe ilustrareaspiritului dacic în opera beletristică și publicistică amarelui nostru scriitor clasic George Coșbuc. Lucrărileîn plen s-au desfășurat în sala Filarmonicii din Oradea și aufost deschise de dr. Napoleon Săvescu, președintele soci-etății, care a scos în relief aspecte importante ale mișcăriidacologice:

„Suntem mai hotărâți și mai încrezători ca oricândcă demersurile noastre vor duce la restabilirea oficială aadevărului privind rădăcinile dacice ale neamului căruia șinoi îi aparținem... Putem spune cu mâna pe inimă că istoria

”Fără cultul trecutului nu există iubire de țară.” (Mihai Eminescu)

EVENIMENT DACIC ÎN ROMÂNIAArc de adevăr, prin timp

CONGRESUL AL XV-LEA AL SOCIETĂȚII INTERNAȚIONALE

”REÎNVIEREA DACIEI”18 & 19 iulie 2014, Oradea, România

prof. Mariana TerraNew York


magazin

3

dacilor de altădată este istoria românilor de azi... Am spus-o și o repet: noi nu suntem urmașii Romei! Chiar și cei mairecalcitranți istorici sunt nevoiți să recunoască - în gândsau printre rânduri - prioritatea limbajului traco-geto-dacicîn spațiul carpato-dunărean, limbaj care a fost scânteia dedezvoltare a multor limbi europene...Ne bucură faptul că,după 1989, în țara noastră are loc o continuă revigorare acurentului dacic prin asociații, publicații, emisiuni de radioși televiziune, toate având ca scop final recunoașterea lanivel oficial a rădăcinii noastre dacice ca popor și evi-dențierea aportului major al străbunilor daci la făurirea în-tregii noastre istorii...”

Alocuțiunea președintelui societății exprimă ade-vărul și a fost primită cu aplauze prelungite.

Cuvinte de bun venit și de succes au fost adresateparticipanților de către reprezentanți ai autorităților din mu-nicipiul Oradea și din județul Bihor: Claudia Timofte, directorde cabinet la Prefectura județului Bihor, și Lucian Silaghi dela Direcția Județeană pentru Cultură.

Mariana Terra a transmis mesajele de salut ale li -derilor români din New York și ale unor personalități activedin comunitatea româno-americană: Vasile Bădăluță, fonda-torul și directorul companiei „Romanian Voice Inc.” care in-clude programul de televiziune în limba română și ziarul„Romanian Journal”, precum și proprietar al restaurantuluiromânesc „Bucharest” unde au loc întrunirile lunare „DaciaRevival”; Theodor Damian, preot, prof.univ.dr., filosof șipoet, președintele Cenaclului literar „Mihai Eminescu”, di-rectorul revistei de spiritualitate ortodoxă românească „Lu-mină Lină”; Cristian Pascu, inginer, președintele SocietățiiRomâne Creștine „Dorul”, înființată în New York în anul

1903; M. N. Rusu, critic și istoric literar, redactor-șef al re-vistei „Lumină Lină”; Cristi Boghian, producător al emi -siunilor „Romanian Voice Television”, Lia Lungu, ziaristă,artist vocal; Valentina Ciaprazi, prof. univ., poet; ValeriuMoldoveanu, inginer, ziarist; Alex Marmara, fotograf profe-sionist. De asemenea, au fost prezentați românii care auvenit la congres din Statele Unite ale Americii: Florian Câr-lan, președintele Asociației ”Grigore Vieru”, Virgil Ciucă, in-giner, poet, Marilena Horvath, profesoară, Nicolae Popa,inginer, Ion Ștefan, fost deținut politic în regimul comunist,Alexandru Goțea, profesor, Dima Lascu, inginer, președin-tele Asociației Macedonenilor din New York, DoinaMureșan, profesoară, William Flaviu Riţiu, prof. univ.

Dintre lucrările prezentate în plenul congresului,amintim: „Rolul cercetării istorice în viața Cetății” (LucianSilaghi), „Confesiuni - George Coșbuc” (Silviu Torjoc),„Dacii, punte genetică între populații” (prof. dr. Alex. Rode-wald, Germania), „George Coșbuc, dacolog ardelean” (prof.Mihai Popescu), „Dacism și neodacism, încotro ne îndrep-tăm întru trezirea neamului românesc” (Octavian Sărbă-toare, Australia), „Idealul libertății naționale și al dreptățiisociale în creația lui George Coșbuc” (prof. FloareaNecșoiu), „Prima sinteză asupra istoriei strămoșilor noștrireali” (prof. univ. G.D.Iscru).

În după amiaza de 18 iulie și în dimineața zilei de19 iulie, lucrările congresului au continuat, pe secțiuni, însălile Belvedere, Forum și Paladium din incinta hotelului-gazdă Continental Forum. Secțiunile au fost:

* Dacologia la George Coșbuc* Dacii în conștiința lumii* Anul Brâncoveanu


magazin

4

Iată câteva dintre titlurile materialelor prezentate:„Decebal către popor” (Florian Tucă și Marius Popescu),„Poetul nostru național, George Coșbuc, tălmăcitorul”(Maria Crișan), „O viziune modernă asupra personalității șioperei lui George Coșbuc” (Lucia Olaru-Nenati), „Dacolo-gismul în proza lui George Coșbuc” (Aureliu Țonea),„George Coșbuc, dacul singuratic” (Adrian Bucurescu), „Celmai vechi popor european” (Valeriu D. Popovici-Ursu,Franța), „Elemente de continuitate dacică în vremea voievo-dului Constantin Brâncoveanu” (Gheorghe Șeitan), „Con-stantin Brâncoveanu și unirea spirituală a locuitorilor VechiiDacii” (prof. Mihai Popescu), „Semnificația martiriuluisfinților Brâncoveanu-Basaraba în istoria națională” (prof.univ. G.D.Iscru), „Brâncoveanu și dacii: Constantin VodăBrâncoveanu, protector al valorilor strămoșești” (MariaRadu), „Despre cetățile dacice din Bihor” (prof.univ.dr. SeverDumitrașcu). Cu emoție în glas, Virgil Ciucă a recitat poeziaproprie intitulată „Omagiu dacologiei”.

Fiecărui vorbitor i s-a înmânat o diplomă de par-ticipare și un DVD cu înregistrarea cântecului „Noi nu sun-tem urmașii Romei”, având-o ca solist vocal pe Lia Lungu.

Lucrările prezentate la congres sunt dovada pre-ocupărilor intelectuale ale autorilor de a cerceta amănunțittrecutul nostru și de a face cunoscute rezultatele cercetărilorîn așa fel, încât tot mai mulți români să înțeleagă și săprețuiască istoria noastră milenară transmisă nouă de cătremăreții daci.

În seara de 18 iulie, participanților la congres lis-a servit o cină festivă, însoțită de un program artistic de-

osebit constând din cântece de muzică ușoară și populară.Un grup de tineri profesioniști, îmbrăcați în frumoase cos-tume tradiționale, au prezentat dansuri populare româneștiîn ritm alert.

În cele două zile în care s-a desfășurat congresul,delegații au vizitat obiective istorice și turistice importante:Cetatea Oradea și Muzeul Țării Crișurilor, prilej de aprofun-dare a cunoștințelor privind istoria milenară a acestei fru-moase zone din nordul țării noastre.

Cel de-al XV-lea Congres Internațional de Dacolo-gie a adăugat un nou capitol de glorie și mândrie în agendade suflet și credință a românilor, urmașii legitimi ai dacilorde odinioară. Cuvintele marelui nostru poet și filosof LucianBlaga ne sunt crez și îndemn: „Rostul istoriei nu este doaracela de a povesti, de a fi o literatură cu termeni științifici,ci de a spune adevărul, indiferent dacă place sau nu la unmoment dat”. Acesta este și principiul după care secălăuzește societatea dacilor din contemporaneitate.

Cele mai calde felicitări doctorului NapoleonSăvescu, președintele Societății ”Reînvierea Daciei”, tuturororganizatorilor și tuturor participanților!


magazin

5

După București, Alba Iulia, Târgu Jiu și Buzău,cetatea de pe malurile Crișului Repede a găzduit ediția dinacest an a congresului, având tema principală ”Dacologiala George Coșbuc”. Deschiderea lucrărilor și susținereaprezentărilor în plen au avut loc în Sala Filarmonicii dinOradea.

Cuvântul de deschidere a fost rostit de dr.Napoleon Săvescu, președintele Dacia Revival Interna-tional, inițiatorul congreselor. Au urmat cuvântări de salutdin partea autorităților locale, Direcției Județene de Culturăși presei locale. Elevii Colegiului Național ”Emanuil Gojdu”din Oradea au susținut un recital de poezie din opera da-cologică a lui George Coșbuc.

Comunicarea ”Dacii – punte genetică între popu-lațiile vechi din Epoca Bronzului și a Fierului și populația ac-tuală a României”, susținută de prof. univ. dr. doc. AlexanderRodewald (Directorul Institutului de Biologie Umană șiAntropologie al Universității din Hamburg, Germania, onoratcu titlul de Profesor Honoris Causa al Universității din Bu-curești) și dr. Georgeta Cardoș, a fost urmărită cu deosebitinteres. Prima parte a comunicării, a fost o introducere înpaleogenetica modernă, văzută ca „fereastră” către trecutulomenirii, în elucidarea unor enigme istorice. În partea adoua au fost prezentate originea și înrudirea populațiilorvechi și actuale din România, văzute prin prisma dovezilorgenetice și paleogenetice.

Comunicările privind multiplele contribuții ale luiGeorge Coșbuc la îmbogățirea cercetărilor istorice, lingvis-tice, etnografice și antropologice și a creației literare privindstrămoșii noștri geto-daci au pus într-o lumină nouă perso -nalitatea complexă a marelui poet, traducător și ziaristromân ardelean.

În încheierea prezentărilor în plen, a fost lansatăediția a șasea a lucrării „Strămoșii noștri reali geții-dacii-tracii-illirii … națiunea-matcă din vatra «Vechii Europe», deconf. univ. dr. G. D. Iscru.

În continuare, lucrările congresului s-au desfășuratpe secțiuni, în sălile Belvedere, Forum, Paladium șiPanoramic ale hotelului Continental Forum, situat pe malulCrișului Repede. Cele patru secțiuni au fost „Dacologia laGeorge Coșbuc”, „Dacii în conștiința lumii”, „Sfinții martiribrâncoveni și unitatea spirituală a locuitorilor Vechii Dacii”și „Oradea – file de istorie”.

Comunicările au fost pregătite și susținute decercetători din cele mai importante centre culturale aleRomâniei, dar și din Statele Unite ale Americii, Australia,Franța, Germania, Elveția etc., care au prezentat diverseaspecte ale vieții și activității lui George Coșbuc, accen-tuând preocupările sale de căutare a rădăcinilor indo-eu-ropene ale geto-dacilor și importanța creațiilor sale literare.

Comunicările privind rolul dacilor și Daciei înconștiința lumii au urmărit consemnările istorice și istori-ografice, mărturiile literare, artistice și arhitecturale păstrate

în România, în Europa și în lume.Contextul geopolitic, diplomatic, politic, militar, re-

ligios, cultural și spiritual al Țărilor Române la sfârșitul se -colului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea a fostanalizat în cadrul secțiunii dedicate sfinților martiri Constan-tin Brâncoveanu-Basaraba și fiii săi. Încercările domnitoruluimuntean de a asigura unitatea religioasă, culturală și spiri-tuală a tuturor românilor din Transilvania, Țara Româneascăși Moldova au fost analizate în contextul fragil al echilibruluicăutat de români între Imperiul Otoman, Imperiul Habsbur-gic, Imperiul Țarist, Regatul Poloniei și interesele regatelorFranței, Prusiei sau Suediei. În cancelariile regale sau im-periale ale acestor mari puteri ale vremii, erau pregătite sce-narii de (re)constituire a unui ducat sau regat al Daciei,condus firește de un duce, mare duce sau rege din dinastiainițiatoare și protectoare, iar domnitorul muntean voia caunitatea spirituală a locuitorilor Vechii Dacii să asigure unconținut românesc autentic și durabil în eventualitatea rea -lizării unuia dintre aceste scenarii politice sugerate de cores -pondența diplomatică a vremii și dovedite ulterior de istoricicu documente din arhivele curților imperiale și regale res -pective. O comunicare deosebită, susținută de jurnalista deorigine libaneză Nabila Bechara-Cuza, l-a prezentat peSfântul Constantin Brâncoveanu drept primul ctitor alcristalizării națiunii arabe, prin publicarea primei cărți tipăriteîn limba arabă din lume (Snagov, 1713).

Cea de-a patra secțiune a congresului a fost de -dicată cercetărilor arheologice, istorice, istoriografice, reli-gioase, etnografice și culturale locale. Profesori universitari,profesori și cercetători din Oradea și Crișana au prezentatcetățile dacice din Bihor și Crișan, sistemul de apărare alcetății din Oradea, heraldica orașului Oradea și a județuluiBihor, rolul revistei „Familia” ca tribună culturală naționalăa românilor de pretutindeni.

Autorii comunicărilor au profesii dintre cele mai di-verse: istorici, muzeografi, profesori și profesori universitarila diverse discipline umaniste, științifice și tehnice, ingineri,economiști, medici, juriști, etnografi, antropologi, preoți, bi -bliotecari, ofițeri și generali ai armatei române, oamenipolitici, iar perspectiva specifică fiecărei profesii aduce ori -ginalitate și diversitate, abordări interdisciplinare și trans-disciplinare, considerate mai puțin consistente și neluate înseamă de istoriografia oficială.

Rezumatele majorității lucrărilor au fost publicateîn numărul dedicat Congresului al revistei „Dacia magazin”(nr. 102-103, disponibil și online la adresa www.dacia.org),însă prezentarea comunicărilor integrale în plen și pe secți-uni a dat viață informațiilor și a prilejuit cunoașterea reci-procă între lectori și public.

Singura „nemulțumire” a multor participanți a fostcă nu au putut asculta personal comunicările prezentate si-multan la cele patru secțiuni.

Al XV-lea Congres Internațional de DacologieOradea, 18-19 iulie 2014

Prof. dr. Mihai Popescu


magazin

6

II. CERCETARE, ANALIZE, SINTEZE

BĂTĂLIA TOPONIMICĂ DINTRE DACIA ŞI ROMÂNIADE-A LUNGUL ISTORIEI

dr. Aurel V. David

II. DE LA DACIA LUI TRAIANLA DACIA LUI REGALIAN ŞI GALERIU

l Soarta Daciei getice, atât de mult râvnită deRoma imperială, a fost decisă de cele două mari războaiedintre dacii conduşi de regele Decebal şi trupele imperialeromane, comandate de împăratul Traian.

În primul război, extrem de sângeros, purtat în anii101-102 d.Chr., dacii conduşi de regele Decebal au fost în-vinşi, romanii impunându-le o pace ruşinoasă, umilitoare.Pe lângă condiţiile grele impuse dacilor, împăratul Traian afăcut prima tăietură dureroasă în vatra Daciei getice nord-dunărene, anexând provinciei Moesia Inferior cea mai mareparte a Munteniei, cu Câmpia getică, precum şi sudulMoldovei de astăzi. Împăratul Traian s-a întors la Roma în-cununat cu succes şi a primit titlul de Dacicus Maximus,fiind primul împărat roman acoperit cu o asemenea glorienepieritoare.

În urma celui de-al doilea mare război dintre dacişi romani, din anii 105-106 d.Chr., în care dacii au fost în-frânţi, iar regele Decebal s-a jertfit pentru a nu cădea viu înmâinile invadatorilor, statalitatea geto-dacică nord-dunăre-ană a fost întreruptă în mod violent. O parte din Dacia Ge -tică a fost transformată de către Imperiul roman în provincieromană. Noua provincie, contruită la nord de Dunăre, acuprins cea mai mare parte a Banatului de astăzi, Olteniaşi podişul Transilvaniei, păstrând numele băştinaş DACIA(oficial Dacia Augusti) - după numele dacilor supuşi şi inte-graţi cu forţa în „ordo romano”, deşi medicul personal al îm-păratului Traian denumea SCIŢIA teritoriul cucerit şi rupt dinvatra Daciei nord-dunărene(19). Împăratul Traian a consi -derat noua sa cucerire o provincie captivă (Dacia Capta), aluat dacilor tributul de luptă, a adus colonişti „din toatălumea romană” pentru exploatarea bogăţiilor, îndeosebiaurul şi sarea, şi a menţinut numeroase trupe pentrusupravegherea şi apărarea teritoriului cucerit, precum şipentru ţinerea în strictă ascultare a dacilor învinşi.

l După formarea provinciei Dacia, o mică partedintre băştinaşi au fost folosiţi în administraţia provincialăşi au colaborat de nevoie cu noii stăpâni. Însă, marea masăa dacilor supuşi, în frunte cu nobili şi preoţi iniţiaţi, s-a retrasîn munţi, unde s-au organizat după „dreptului gintei”, potrivitstrăvechilor legi pelasge (valahe) - BELAGINES -, care audevenit „Legile Obiceiului Pământului”.

Dacii supuşi au aplicat legile străvechi în condiţii

de supravieţuire a neamului. Principala formă de organi-zare a dacilor provinciali a devenit „obştea”- unde legile ro-mane n-au avut aplicare. „OBŞTILE” - alcătuite de mai mulţi„moşi” - aveau în spate „un neam” care stăpânea pământulîn devălmăşie(20). Fiecare obşte era condusă de sfatulbătrânilor”, format, de regulă, din bătrâni numiţi şi „înţelepţi”,cunoscători ai legilor străvechi. Legile valahe, numite şi„rânduieli”, erau transmise, ca în vremea pelasgilor (ra-manilor şi valahilor), din generaţie în generaţie, prin viu grai.Din acele momente grele, istoria neamului geto-dacic a foststrâns legată de instituţii înfrăţite, precum „moşie”-„moşnean”-„moştenire”-„moştenitor”, aflate în conexiune or-ganică cu „patrie”-„pământ”-„ţară”-„vatră”. Înstrăinarea saupierderea pământului a fost considerată de către daciisupuşi ca pedeapsă a neamului. De aceea, cea mai impor-tantă „lege valahă” a avut în vedere blestemul aruncatasupra celor care vând sau înstrăinează în orice chip, vatraobştilor, ca dreptul ginţii la viaţă. Obştile au constituit ulteriortemelia organizării entităţilor politico-statle în vatra Dacieigetice.

l În afara provinciei romane nord-dunărene, ruptăde legiunile romane din Dacia getică, a rămas o lume ageto-dacilor (numiţi convenţional dacii liberi), care i-acuprins pe geţii din Muntenia, costobocii din Carpaţii nordici,daci mari din aşa-numita Silvanie (ţinuturile Crişana, Sălaj,Sătmar) şi din Maramureş, precum carpii din Moldova cen-trală. Aceşti geto-daci s-au aflat în diferite raporturi sau sis-teme politico-militare de dependenţă faţă de ImperiulRoman, constituind, însă, un permanent şi real pericol pen-tru „ordinea romană” din provincia Dacia(21).

l În perioada existenţei provinciei romane Dacia,vreme de 165 de ani, „dacii provinciali” s-au răsculat ori decâte ori au avut prilejul. Izvoarele istorice menţionează unşir necurmat de răzmeriţe, combinate cu războaie de dezro-bire de sub robia Romei, declanşate de dacii liberi, singurisau având ca ajutor neamuri aşa-zis „barbare”, care seaciua seră prin învoială în vatra dacică nord-dunăreană.

l Prin răzmeriţele şi războaiele de dezrobire a Da-ciei de sub robia Romei, băştinaşii şi-au conservat identi-tatea şi au impus-o în faţa autorităţilor romane, care s-auvăzut nevoite să o recunoască şi să o respecte. Prima răs-coală a dacilor subjugaţi s-a declanşat în anul 117 d.Chr.,


magazin

7

la scurt timp după moartea împăratului Traian şi începutuldomniei succesorului său, împăratul Hadrian. În iureşul răs-coalei, dacii provinciali au fost sprijiniţi de fraţii lor, dacii liberi- ajutaţi la rândul lor de sarmaţii aşezaţi prin învoială în nord-estul Câmpiei getice şi deasupra deltei Dunării şi litoraluluinordic al Mării Negre. Autorităţile romane au recunoscutidentitatea duşmanilor „barbari”, numind evenimentele re-spective „război dacic”(22). Acest război a fost, în fapt, o in-surecţie generală a dacilor liberi, ajutaţi de sarmaţi (iazigişi roxolani), care au cerut noilor stăpâni să respecte drep-turile „obştilor”.

l Drept urmare a înfrângerilor suferite în con-fruntarea cu „barbarii”, împăratul Hadrian a abandonat te -ritoriile ocupate în Câmpia getică şi sudul Moldovei deastăzi, a retras hotarul provinciei Dacia pe râul Olt, iar pecel al provinciei Moesia Inferior pe limesul Dunării, dis-trugând şi partea de deasupra a podului construit de Apol-lodor din Damasc la Drubeta(23).

l În vremea împăratului Antonius Pius (138-161d.Chr.), considerat de istoricii romani „împărat bun”, s-auprodus mai multe răscoale în diferitele părţi ale Imperiului.Documentele vremii i-au menţionat între neamurile răscu-late (germani şi iudei) şi pe „daci”, potoliţi în mod sângerosprin intervenţia trupelor romane. Panegiricul lui Aelius Aris-tide către Roma rostit în aprilie-iunie 144 vorbea de „ne -bunia geţilor”(24), „vindecată” cu ajutorul Legiunii XIIIGemina şi a noilor trupe auxiliare aduse urgent în provincie.Deci, la mijlocul secolului al II-lea d.Chr., numele „DAC” şi„GET” erau folosite în „lumea romană” pentru a defini ace-laşi neam, care-şi afirma identitatea prin luptă, adică prinîncercări permanente, cu arma în mână, de a ieşi de subrobia Romei imperiale.

l Împăraţii care au urmat pe tronul Imperiuluiroman după moartea lui Traian au încercat, în disperare,folosind diplomaţia şi forţa armelor, să menţină substăpânire provincia Dacia, întrucât aducea mari foloase pen-tru „lumea imperială romană”. Pentru a putea fi apărat şiexploatat cu maximă eficienţă, începând cu împăratulHadrian teritoriul provinciei „Dacia Augusti” a fost fragmentatîn subdiviziuni administrative(25), numite succesiv:

- Dacia Superior - care a cuprins Transilvania, Ba-natul şi vestul Olteniei de astăzi (moştenind cea mai pareparte a Daciei Augusti) şi Dacia Inferior - care a cuprins estulOlteniei (în principal valea Oltului) şi probabil colţul de sud-est al Transilvaniei;

- Dacia Apulensis (pe locul Daciei Superior, cucapitala la Apullum), Dacia Porolissensis - formată din teri-toriile Daciei Apulensis situate la nord de râurile Arieş şiMureş (cu capitala la Porolissum) şi Dacia Malvensis (peteritoriul Daciei Inferior, cu capitala la Malva - devenită Ro-mula).

l În vremea împăratului Commodus (180-192d.Chr.), legiunile romane s-au confruntau din nou cu daciiliberi, precum şi cu dacii subjugaţi - numiţi provinciali de„Historia Augusta”, care încercau prin luptă, cu ajutorulfraţilor lor, să se elibereze de sub stăpânirea romană. „VitaCommodus” a consemnat că în vreme ce acest împărat

trăia în desfrâu „prin generalii săi, a învins pe mauri, pe daci(victi daci) şi a restabilit stăpânirea în Britania, Germania şiDacia, provincii care voiau să o înlăture”(26). Deci, dupăaproape un secol de stăpânire romană la nord de Dunăre,numele „DACI” era folosit cu teamă, dar şi cu respect, decătre autorităţile romane, atât pentru dacii provinciali, cât şipentru cei din afara provinciei - dacii liberi -, cu care trupeleromane de pe frontiera provinciei Dacia se aflau în continuăconfruntare, cu sorţi schimbători.

l La începutul secolului al III-lea d.Chr., agresivi-tatea Romei imperiale, care continua să-şi aroge dreptul dea fi „stăpâna lumii”, precum şi confruntările politice pentrutronul Romei au produs consecinţe nefaste şi în planul iden-tităţii neamului geto-dacic. După moartea împăratului Sep-timius Sever (în anul 211 d.Chr.), - primul împărat romanoriginar din nordul Africii -, fiii săi, porecliţi Caracalla (numeleunei mantale de ploaie purtate în Galia!) şi Geta (Getul!),au preluat tronul imperial, pe care însă n-au fost capabilisă-l împartă. Aceştia au fost pe punctul de a împărţi Imperiulroman, Geta urmând a primi Orientul. Însă, în decembrie211 d.Chr., Geta a fost asasinat de fratele său, Caracalla,care a poruncit ca răzbunarea să-l urmărescă şi dincolo demoarte. Geta a fost declarat duşman al Imperiului roman,fiind supus reprimării aplicată în Imperiul roman, denumită«damnatio memoriae». Prin această măsură represivă, nu-mele condamnatului era şters de pe toate inscripţiile, sta-tuile care îl înfăţişau erau ridicate de pe socluri şi topite,pentru ca cel condamnat să dispară din istorie.Astfel a căzut pradă furiei politice a Romei imperiale, nu-mele de «GET», - purtat de străvechiul neam al geţilor dela «capul şi începătura moşilor», adică dinainte de înte-meierea Romei.

NOTĂ: Istoricul Cassius Dio, un „roman” de originegreacă, autor al lucrării Istoria romană (Romaikai historia),a consemnat că împăratul Caracalla «a ucis de îndată pecesarienii şi pe soldaţii credincioşi lui Geta, cam în numărde douăzeci de mii, bărbaţi şi femei, fără osebire, după cumi-a prins pe fiecare, la întâmplare, în palat». Dintre oameniide vază a căzut victimă Papinianus, al cărui ucigaş a primitdoar mustrarea că s-a folosit de… topor şi nu de sabie. LuiCaralla i-a umblat în gând să-l lichideze şi pe Cilo - cel care-i crescuse şi de la care n-avusese decât bine». Soarta tri-bunului şi a soldaţilor trimişi cu acest tribun a fostcondamnarea la moarte sub pretextul unei «conjuraţii», înrealitate «pentru că nu-l omorâseră pe Cilo». Foarte mulţiromani au devenit atunci victime ale denunţurilor calom-nioase. Cassius Dio afirmă că «era de ajuns, de pildă, cacineva să scrie sau numai să rostească numele de «GETA»pentru a fi de îndată pierdut!» De teamă, chiar poetzii «numai foloseau acest nume în comediile lor, ţinând seama căpână şi bunurile din testamentul celor în care se afla scrisacest nume au fost confiscate».

l În anul 212 d.Chr., împăratul Caracalla a emisactul politico-juridic numit Constituţia Antoniniana(27), princare, formal şi cu mare strigare peste „lumea romană” agarantat cetăţenia tuturor locuitorilor imperiului sub sin-tagma „cives romanus”, adică cetăţean al Imperiului roman.


magazin

8

Prin acest act, Roma imperială a obţinut, conjunctural, douăefecte: pe de o parte, au fost obligaţi la plata impozitelor toţilocuitorii care aveau bunuri şi venituri, iar pe de altă parte afost ştearsă, în mod ocult, identitatea etnică, de neam, abăştinaşilor din vatra vechii Dacii. Actul respectiv a adusprovinciei Dacia multă mizerie şi suferinţă, întrucât privile-giaţii (coloniştii şi urmaşii acestora), temeinic ancoraţi înviaţa politică a provinciei, i-au obligat la muncă forţată peţăranii băştinaşi, mărirea impozitelor căzând asupra băşti-naşilor daci exploataţi.

l Această ştergere a memoriei etnice a dacilorprovinciali a generat reacţia extrem de violentă a geţilor dinafara arcului carpatic. În anul 212 d.Chr., la puţin timp dupătransformarea acestora din „daci” în „cetăţeni romani” îm-păratul Caracalla s-a trezit cu atacul „barbarilor” geţi dinrăsăritul Carpaţilor şi din stepele getice nord-pontice. În anul214 Chr., geţii carpatini (carpii) şi geţii nord-pontici (numiţigoţi) au atacat din nou hotarele provinciei Dacia, ajungândpe linia Dunării, unde au fost opriţi şi obligaţi să încheie pacea.

După încheierea păcii, împăratul Caracalla şi-afăcut o gardă personală formată din „geţi” şi „goţi” numiţi„leii scitici”. Împăratul Caracalla a recunoscut că geţii şi goţiierau de acelaşi neam, fiind consideraţi sciţi atât geţii, cât şigoţii. Pentru că a reuşit să încheie pace cu „barbarii”, îm-păratul Caracalla şi-a mai adăugat cognomenele de GeticusMaximus şi Quasi Gothicus. Deci, dacă numele de „get” afost eliminat printr-o măsură politică cu caracter exclusivreprimator, numele „dac” a fost eliminat de autorităţi printr-o măsură administrativă, imperială, dar cu tentă „socială”,sperându-se că dacii vor renunţa de bună voie la acestnume. Însă, dacii n-au renunţat la numele etnic strămoşesc,iar împăratul Caracalla a fost nevoit să recunoască publicidentitatea neamului dacic, folosind în relaţiile cu dacii dinnordul provinciei, cu care se afla în război, un interprex Da-corum, adică translator de limba dacilor(28).

l Cu toate măsurile de reprimare, numele „dac” n-a putut fi eludat, întrucît continua să creeze spaimă pentruautorităţile imperiale. Astfel, istoricul Dio Cassius scrie cănu peste multă vreme, în timpul împăratului Macrinus 217-218 d-Chr.) „dacii pustiau o parte a Daciei şi ameninţau săse lupte mai departe, după ce-şi luaseră îndărăt ostateciipe care-i primise Caracalla sub cuvânt de alianţă”(29). Însă,numele „get” a fost folosit cu mare teamă şi precauţie decătre istorici, iar autorităţile imperiale l-au evitat, eludat saureprimat, întrucât doar pronunţia acestuia genera groază şispaimă. În locul numelui „GET”, care fusese condamnat ladamnatio memoriae, a rămas în istorie numele „GOT”, sub-stituit celui de „GET”. Împăraţii romani care s-au confruntatulterior cu dacii provinciali şi cu geţii din răsăritul CarpaţilorOrientali şi-au luat titlul aureolat, după obiceiul vremii, de„Carpicus Maximus” şi de „Dacicus Maximus”.

l În anul 236 d.Chr., împăratul Maximinus Thrax(Tracul, 235-238 d.Chr.), primul împărat roman de origine„barbară”, primul dintre împăraţii-soldaţi, a fost obligat sălupte împotriva dacilor liberi - carpii, care atacau Imperiul înalianţă cu sarmaţii. Acesta a primit titlul de „Dacicus Ma -ximus” şi „Sarmaticus Maximus”. El s-a ferit, probabil, sub

blestem de neam, să poarte titlul de „Carpicus Maximus”sau „Geticus Maximus”, cu toate că se războise, de fapt, cu„geţii”, reprezentaţi de mlădiţa lor est-carpatină - „carpii”.După cum avea să afirme Ammianus Marcellinus, „Maximi-nus Thrax… se tragea din neamul carpilor”, iar „Vita Maxi-mini” consemna că acesta era „Iubit de geţi (Getis) în moddeosebit, ca şi pe unul dintre ai lor”). Pe acest împărat, ar-mata l-a ridicat, dar tot ea l-a asasinat atunci când a devenitînfometată şi istovită.

l Împăratul Filip Arabul (244 - 249 d.Chr.), numitastfel după originea familiei sale, şi-a început domnia curespingerea germanicilor care atacau Pannonia şi a „goţilor”care invadaseră provincia Moesia, pe care i-a înfrânt în anul248 d.Chr. În urma luptelor grele purtate la Dunărea de Josîntre anii 245-247 d.Chr., împăratul Filip Arabul a respinscea mai puternică invazie a carpilor, adoptând titlul triumfal„Carpicus Maximus”.

l Împăratul Decius (249-251 d.Chr.), proclamat delegiunile din Moesia, a luptat atât la nord, cât şi la sud deDunăre, împotriva dacilor liberi - „carpii” şi „goţii” -, care seconstituiseră într-o alianţă de temut şi ameninţau atât liniaDunării, cât şi provincia Dacia. Acest împărat şi-a luat titlulde „Dacicus Maximus”(30), fiind numit oficial restitutor Da-ciarum, iar provincia Dacia a devenit în viziunea autorităţilorimperiale - Dacia Felix. Împăratul Decius a murit la Abrittus,(azi Razgrad, în Bulgaria), în lupta împotriva „goţilor”, adicăa geţilor nord-pontici.

l În vremea împăratului Gallienus (253-268 d.Chr.)au continuat invaziile „barbarilor”, respectiv dacii liberi -„carpi” şi „goţi”. În anul 257 d.Chr., acesta i-a respins pe bar-bari, luându-şi titlul de „Dacicus Maximus”. Însă, acel an s-au răsculat băştinaşii din provinciile dunărene Pannonia,Dacia şi Moesia. În fruntea acestora s-a aflat însuşi guver-natorul provinciei Pannonia - Ingenuus -, care s-a proclamatîmpărat, stabilindu-şi capitala la Simium (azi Sremska Mitro-vica, Serbia). Însă, răsculaţii („uzurpatorii”) au fost înfrânţide împăratul Gallienus (în bătălia de la Mursa, azi, Osjek -Croaţia), Ingenuus ucis, iar răsculaţii, îndeosebi cei dinprovincia Moesia, au fost reprimaţi cu mare cruzime (inclusivrudele acestora fiind condamnate la moarte). Această cru -zime a stârnit nemulţumiri în rândurile armatei imperiale, încare se aflau numeroşi daci (moesi, misi).

Pentru stăpânirea situaţiei, în primăvara anului 258d.Chr., împăratul Gallienus l-a numit în funcţia de coman-dant al armatelor din zona Dunării de mijloc şi de jos, pegeneralul Regalian, comandantul forţelor armate din„ducatul Illyriei” (care cuprindea provinciile Tracia, Moesia,Dacia, Dalmaţia şi Panonia). Acesta era de neam dacic,fiind chiar rudă cu însuşi Decebal(31), şi că „a purtat cu vite-jia mai multe războaie împotriva Sarmaţilor”. Însă, răscoalabăştinaşilor geto-daci a reizbucnit, iar în vara anului 258d.Chr., Regalian şi trupele de sub comanda sa au fraternizatcu răsculaţii. În confruntarea cu trupele imperiale, Regalians-a aliat cu „goţii”, cu herulii şi cu tarvingii, sprijinind răs-coalele izbucnite în provinciile Raetia, Gallia, Britannia şiEgipt. În acel context, Regalian s-a rupt de Imperiul Roman,s-a proclamat împărat, recunoscut de autohtonii de pe am-


magazin

9

bele maluri ale Dunării, a restituit neamului numele deDACIA, făurind la nord de Dunăre, deci în Dacia getică, oîmpărăţie care s-a întins de la Dunărea de Mijloc (din dreptulaşezării Budama/ Budes - azi, Budapesta) şi pădureaHercinică, până la Nipru şi Marea Getică (Negră) şi de laVistula Superioară şi Pripet până la Dunărea de Jos.

Regalian a stabilit capitala noului regat dacic laSarmisegetusa, a bătut moneda proprie - „regalianul deargint” - prima monedă etnică geto-dacică renăscută şi areadus religia monoteistă - în esenţă „zalmoxianismul”. Pen-tru a-şi întări poziţia, el a ridicat-o pe soţia sa SulpiciaDryantilla la rangul de Augusta. Împotriva lui, romanii i-aufolosit pe sarmaţii roxolani, însă după victoria împotrivaacestora a fost ucis de o coaliţie formată din geţi integraţiîn „ordinea romană” (trădători) şi sarmaţi roxolani. Astfel aeşuat prima încercare de reconstituire a Daciei de către au-tohtoni şi pentru autohtoni, adică o Dacie a dacilor!

l Împăratul Claudius II (268-270 d.Chr.), a obţinutîn anul 269 d.Chr., o răsunătoare victorie asupra goţilor şiherulilor care invadaseră Peninsula Balcanică.Victoria i-aadus cognomenul de „Gothicus” şi a pus stavilă, pentrucâteva decenii, atacurilor acestor „neamuri barbare” îm-potriva imperiului.

l De la cumpăna secolelor II-III d.Chr., atacurilevijelioase ale dacilor liberi, în fruntea cărora s-au situatCARPII - adică dacii carpatini -, aliaţi cu fraţii lor GEŢI -vieţuitori în stepele din nordul Mării Negre - n-au mai pututfi oprite. Împăratul Lucius Domitius Aurelianus (270-275d.Chr.) a purtat numeroase războaie împotriva vandalilor înPannonia, a iuthungilor în Italia, a goţilor şi carpilor laDunăre. În anul 273 d.Chr., un atac la sud de Dunăre alcarpilor a fost respins de armata romană, condusă de îm-păratul Aurelian, de obârşie tracică. Împăratul şi-a luat titlulde „Carpicus Maximus”.

În anul 275, dacii situaţi in Câmpia Tisei, au atacatprovinciile romane. Armatele conduse de împăratul Aure-lian, au reuşit să-i înfrângă. Împăratul Aurelian şi-a luat titlulde „Dacicus Maximus”. În aceste condiţii, împăratul Aure-lian, convins de apropierea sfârşitului ocupaţiei imperialeromane a provinciei Dacia, a retras, din interes strategic şiraţiuni politice, armata şi administraţia romană la sud deDunăre. Pentru a se justifica în faţa Senatului roman şi a-lconvinge că retragerea a avut caracter strategic, împăratulAurelian a înfiinţat la sud de Dunăre o nouă provincie, nu-mită Dacia Aurelia(32).

Aceasta a fost constituită din partea de răsărit aprovinciei Moesia Superior şi partea de apus a provincieiMoesia Inferior, în următoarea cuprindere teritorială: la nord- din dreptul Orşovei, până la vărsarea râului Oescus (aziIskăr în Bulgaria) în Dunăre, iar la sud atingea cursurilerâurilor Axius (azi Vardar) şi Strymon (azi Struma), incluzândaici şi oraşele Scupi (azi Skopje) şi Pautalia (azi Kiustendil).Noua provincie a fost împărţită în două unităţi administrativedenumite: Dacia Ripensis - cu capitala Ratiaria (azi Arcar,în Bulgria) şi Dacia Mediterranea (Dacia din mijloc), cu ca -pitala la Serdica (azi Sofia, capitala Bulgariei).

l Provincia romană nord-dunăreană numită Dacia

n-a mai putut fi reconstituită niciodată de către Imperiulroman. Însă, ocupaţia romană, vreme de 165 de ani, ma -nifestată sub toate formele de stăpânire în raporturile dintreînvingători şi învinşi, a produs mutaţii etno-spirituale pro-funde, care şi-au pus pecetea asupra întregii istorii a spa -ţiului carpato-danubiano-pontic. În noul context istoric, daciicare au rămas în afara provinciei Daciei romane, numiţigeneric „dacii liberi”, ajutaţi de ginţi războinice apărute dinstepele scitice, au încercat să refacă statalitatea existentăînainte de ocupaţia imperială romană. Însă, vatra neamului- care a marcat geografic „vechea Europă” - a fost mereupândită, călcată, ruptă în fâşii sau spartă în bucăţi de cătreneamuri migratoare vrăjmaşe, venite atât din răsăritul înde-părtat al Asiei, cât şi din ţinuturile reci ale nordului Europeisă ceară „pământ şi apă”.

l Curajul dacilor nord-dunăreni în confruntarea cuImperiul roman a crescut din momentul în care linia Dunăriia redevenit frontiera între Dacia getică şi imperiu. Astfel, Im-periul roman a fost nevoit să intre în defensivă în faţa „bar-barilor geţi”, care au început să „roadă” limes-ul dunărean.Aceştia ameninţau să invadeze provinciile sud-dunărene aleImperiului nu pentru a cuceri teritorii şi a subjuga neamuri,ci pentru a-i elibera pe geţii sud-dunăreni din robia Romei şia reface Dacia getică. Din acele vremuri, numele „GET” aredevenit de temut pentru autorităţile romane, fiind eludat deautorităţile imperiale, dar folosit cu multă precauţie şi teamămai ales în provinciile dunărene ale Imperiul roman.

l Dacii nord-dunăreni, scăpaţi din corsetul ordiniiimperiale romane, au fost prinşi într-un nou vârtej geostrate-gic, marcat în stepele scitice (getice) din nordul Mării Negre,de neamuri migratoare, care pretindeau „pământ şi apă” învatra vechii Dacii, iar la sud de Dunăre de Imperiul romano-bizantin, care încerca să reconstituie „ordinea romană”. Înaşa-numita „perioadă a migraţiilor”, peste vatra vechii Daciiau trecut, flămânde, dar cu sabia sângerândă, oşti ale im-periilor crude şi hrăpăreţe, precum şi hoardele unor neamuribarbare. Fiecare năvălire, de regulă devastatoare, a produsmari distrugeri ale oraşelor şi satelor, multe rămânând doarîn memoria socială, ca amintire a unor vremuri de măreţie,dar şi de blestem. Urmaşii dacilor au acceptat, de nevoiesau din interes, înţelegerea şi coabitarea cu diferite neamuride migratori, însă, n-au acceptat reintegrarea în „noua or-dine romană”, propagată şi impusă chiar de unii împăraţiromani, care-şi aveau rădăcinile în neamul geto-dacilor.

l În noile contexte geopolitice, dacii nord-dunăreniau receptat religia creştină, adoptată de neamurile subju-gate de Roma imperială, între care s-au distins fraţii lor, geţiisud-dunăreni - care au devenit purtători de stindard creştin(cruce), din speranţa de libertate socială şi spirituală(33).Însă, dacii n-au renunţat la religia lor străveche, simbolizatăde Zamolxe(34), zeul al cărui chip era înveşmântat în culo-rile profund vizibile ale curcubeului (albastru, galben şiroşu)(35).

NOTĂ: Creştinismul -, ca nouă religie, crunt per-secutată şi sângeros reprimată la început de împăraţii ro-mani -, a fost receptată de daci fără constrângeri, întrucâtpăstra, pe fond, esenţa credinţei zamolxiene - „Credinţa în


magazin

10

nemurire” devenită „Viaţa de Apoi”). Sub protecţia TatăluiCeresc, dacii-geţii de pe ambele maluri ale Dunării şi-au ex-primat, apărat şi reafirmat identitatea de neam străvechi,vieţuitor în vatra carpato-danubiano-pontică dinainte de fon-darea Romei cu peste un mileniu în urmă(36).

l În anul 286 d.Chr., pe tronul Imperiului roman aurcat Diocles, fiul unui libert devenit scrib, născut în Salona(în Dalmaţia), cunoscut sub numele de Diocleţian (286-305d.Chr.)(37). Acest împărat a fost conştient că Imperiulroman, cu întinderea sa vastă, nu mai putea fi cârmuit deun singur om. De aceea, chiar din primul an de domnie ainstituit sistemul tetrarhiei (conducerea „în patru”), prin careconducerea Imperiului roman s-a împărţit între doi Augustisecondaţi de doi Caezari. Din anul 293 d.Chr., împăratulDiocleţian a domnit împreună cu Maximianus (numeledacic, Galerius), născut în satul Romulianum din DaciaRipensis, nu departe de oraşul Sardica (azi, Sofia), într-ofamilie de ţărani săraci, păstori de vite. Tatăl sau era trac,iar mama, Romula, o femeie de neam dacic, refugiată înMoesia din Dacia getică de la nordul Dunării în timpulnăvălirii carpilor. Acesta şi-a început cariera ca simplu soldatşi a urcat treptele ierarhiei militare.

NOTĂ: Lucius Caecilius Firmanus Lactantius (pro-fesorul de retorică al lui Diocleţian) -, a afirmat cu ură căMaximianus (Galerius), poreclit „Armentarius” (păstor devite) „avea o sălbăticie şi o cruzime înnăscută, cu totulstrăină de sângele roman, iar aceasta nu e de mirare,deoarece mama sa, originară din regiunile de dincolo deDunăre, cu prilejul invaziei carpilor (anul 245), trecuse fluviulşi se refugiase în noua Dacie”.

În cadrul primei tetrarhii, Maximianus (Galerius) arăspuns de guvernarea provinciilor dunărene. În aceastăcalitate a respins atacurile sarmaţilor, carpilor, bastarnilor lafrontiera danubiană, a luat de şase ori titlul de CarpicusMaximius. Pe carpii luaţi prizionieri i-a colonizat în Pan-nonia, iar pentru a preveni noi atacuri, a reconstruit, în maremăsură, limes-ul Scyhtiei, la gurile Dunării. Între anii 297-298 d.Chr. a participat, alături de împăratul Diocleţian, larăzboiul victorios împotriva Persiei Sasanide. S-a bucuratde mare încredere în faţa lui Diocleţian, determinându-l peacesta să emită, în anii 393-304 d.Chr., o serie de decreteîmpotriva creştinilor.

La 1 mai 305 d.Chr., în urma contradicţiilor întrecei doi augusti, împăratul Diocleţian, aflat la Nicomedia, pefrontul împotriva persanilor, a abdicat din funcţie, trupele ro-mane fiind învinse de persani. În acel context, împăratulMaximianus (Galerius) a avut de ales între retragerea dinfuncţie sau continuarea războiului. El a ales calea războiu-lui, şi-a reluat numele dacic de Galerius, a recrutat noi trupe,formate mai ales din soldaţi „limitanei Daciae”, probabil mer-cenari daci şi l-a atras de partea sa pe regele Armeniei -Tiridate al II-lea.

NOTĂ: A pornit împotriva persanilor, i-a înfrânt şinimicit la Erzerum, a luat familia regală persană în pri-zonierat, odată cu capturarea tezaurului persan, în jurulcăruia s-a născut o adevărată legendă. Apoi a trecut înMesopotamia, a asediat şi a cucerit cetăţile persane şi a

impus persanilor condiţiile de „pax romana”. În urma tratat-ului de pace încheiat, Imperiul Roman a anexat teritoriilepersane de dincolo de fluviul Tigru, pe care le-a transformatîn provincii romane.

Acest împărat de obârşie dacică şi-a dat seamacă Imperiul roman nu mai era „roman” şi că a purta războiîmpotriva neamului său era o blasfemie. Acelaşi Lactantiusafirma că: „Odinioară, când a primit titlul de împărat, el adeclarat că este duşman numelui de roman şi că vrea săschimbe titulatura imperiului roman cu aceea de imperiudacic”. Dacul Galerius a mutat centrul de greutate al Impe -riului roman la Salonic (Săruna), a înlocuit insemnele tru-pelor cu vechiul stindard de luptă al dacilor, balaurulzburător cu cap de lup, şi a încercat să reînvie religia stră-moşilor săi - Zamolxianismul. Însă, la 30 aprilie 311, cucâteva zile înainte de moarte, împăratul Galerius a promul-gat un edict de toleranţă faţă de noua religie, prin care îiobliga pe creştini să jure credinţă împăratului şi să se roagepentru sănătatea acestuia. Acel edict „de rugă” pentru au-toritatea laică a fost „moştenit” în biserica creştinărăsăriteană, fiind perpetuat până în zilele noastre.

_________________18) George Pântecan, op.cit., p.75-79.19 Eugen Cizek, Epoca lui Traian, Bucureşti, 1980, p.258-264.20) Paul Stahl, Satele devălmaşe româneşti şi europene. Studii in-troductive, în H. H. Stahl, Satele devălmaşe, vol. I, Editura „CarteaRomânească”, Bucureşti, 1998, p.I-XLV.21) Mihail Macrea, Dacii liberi în epoca romană, în „Apulum”, VII/1,1964, p.171-200.22) Istoria militară a poporului român, vol.I, Editura Militară, Bucureşti,1984, p.196.23) Izvoare privind istoria României, Editura Republicii PopulareRomâne, Bucureşti, 1964.24) Istoria militară a poporului român, vol.I, Editura Militară, Bucureşti,1984, p. 198.25) Vezi, pe larg, Iancu Moţu, Dacia Provincia Augusti, Editura „Corint”,Bucureşti, 2004. 26) Istoria militară a poporului român, vol.I, Editura militară, Bucureşti,1984, p. 201.27) Alfred Boilă, Emilia Boilă Doruțiu, Discuții recente cu privire la Con-stitutio Antoniniana, în „Studii Clasice”, XIV, 1972.28) Apud, I.I. Russu, Geto-dacii în imperiul roman, Bucuresti, 1980,p.44-45.29) Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria românilor, vol. 1,Editura Ştiinţifică, Bucureşti,1974, p.116.30 Aurel A. Mureşianu, Iluzia „dacică”, în „Ţara Bârsei”, nr.4. anul V,iulie-august, 1933, p.305.31 Vezi, pe larg, Ion Pachia Tatomirescu, Dacoromânia lui Regalian(258/268-270), Editura „Aethicus”, Timişoara, 1998.32) Constantin C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu, Istoria Românilor dincele mai vechi timpuri până astăzi, Bucureşti, 1975, p. 135. 33) Vezi, pe larg, Mircea Păcurariu, Sfinţi daco-români şi români, EdituraMitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1994.34) Dan Oltean, Religia Dacilor, Ediţia a doua, Editura „Saeculum I.O.”,Bucureşti, 2006.35) Aurel V. David, Tricolorul îl avem de la daci? O nouă ipoteză, înStudii de istorie a înălţării şi declinului naţiei româneşti, Editura„Tempus Dacoromânia Comterra”, Bucureşti, 2006, p. 27-46. 36) Vezi, pe larg, Prof. preot Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Orto-doxe Române, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Orto-doxe Române, Bucureşti, 1991.37) Warren Treadgold, O istorie a statului şi societăţii bizantine, vol.I. 204-1025, traducere: Mihai-Eugen Avădanei, Editura Institutul Euro-pean, Iaşi, 2004, p. 27-28.


magazin

11

Taina Kogaiononului - Muntele Sacru al dacilor

Cristina PănculescuCapitolul III - CENTRUL SUPREM

Cel mai important Centru Energetic-Informaţional natural al planeteiSE AFLĂ ÎN MUNŢII BUCEGI

LOCALIZARE: LOTUSUL SUPREM - LOTUSUL CU 1000 DE PETALE AL TERREI (III)

„Civilizaţia s-a născut acolo unde trăieşteastăzi poporul român!... răspândindu-se apoi atâtspre răsărit cât şi spre apus! [...]. Acum 13-15 mii deani.” William Schiller (arheolog american)(1)

„Carpaţii sunt într-o regiune a lumii undeeste situat centrul european al celei mai vechi culturicunoscute la ora actuală” Daniel Ruzo(2)

„Încă în secolul al doilea înainte de era creş -tină, gramaticul Apollodor din Athena stabilise pebaza unor texte mai vechi, că maiestuosul munteAtlas, care susţine polul nordic al cerului, se află, nuîn Lybia sau în Africa de nord-vest, ci în ţara Hyper-boreilor, o populaţie întinsă pelasgă din nordul Tra-ciei sau al Istrului (Dunării) de Jos.” (4)

Nicolae Densuşianu, în monumentala sa lu-crare Dacia preistorică, dovedeşte - după cum apre-ciază academicianul dr. C.I. Istrati(3) care face prefaţaprimei ediţii a lucrării - că impunătorul monumentde piatră de pe Vârful Omu din Bucegi este unul şiacelaşi cu legendara Columnă a Cerului despre carevorbesc tradiţiile prehomerice, şi că acea Columnă aCerului era încă foarte bine cunoscută artiştilor dinantichitatea greco-romană. Ea era considerată cel maisacru monument al lumii vechi, simbol al tronuluidivin, model tradiţional al Columnei Cerului în artahieratică. Această columnă, care în religia pelasgilorconstituia ceva identic cu Ierusalimul pentru creştini,s-a răspândit şi în alte direcţii. Nicolae Densuşianudovedeşte că tot ea a fost simbolul vieţii eterne în re-ligia etruscă, precum şi la Pelasgii din Sicilia, găsind-o de asemenea pe monumentele funerare aleCartaginei şi pe cutiile mumiile ca simbol al trinităţiiegiptene; dovedeşte(5), după cum subliniază acelaşiautor, că templul cel mai mare al lumii prin impor-tanţa lui extraordinară a fost pe Bucegi la Omu,această columnă fiind considerată cel mai sacrusimbol religios al întregii lumi pelasge.

În completarea dovezilor aduse de NicolaeDensuşianu privind larga răspândire a tradiţiei Colum-nei Cerului al cărui prototip se află în Bucegi pe vârful

Omu, voi adăuga şi o dovadă ce provine din tradiţiileExtremului Orient: în tradiţia chineză se vorbeşte de-spre Maimuţa-de-piatră care, după ce a avut acces laînvăţături tainice, a devenit nemuritoare, indestruc-tibilă şi capabilă să mânuiască forţe teribile; s-a au-tointitulat „Marele Înţelept” şi a pornit războiîmpotriva Cerului (al cărui Tron considera că i se cu-vine), punând în pericol echilibrul cosmic. NumaiBudha a reuşit să o oprească, şi, după ce o închise înMuntele-celor-5-Elemente, îi dădu discipolului săupreferat, Ananda, pecetea pe care erau săpate cuvin-tele „Om Mani Padme Hum” (Om giuvaer înfloarea de Lotus), pentru ca acesta să o aplice pe vâr-


magazin

12

ful muntelui. „Ananda apăsă pecetea pe o placă pă-trată din stânca aşezată chiar în vârfulmuntelui”(6).

Columna Cerului de la Omu poate fi asi -milată cu o placă pătrată de stâncă: faţa ei de sud-est este chiar un perete vertical plan, iar grosimeaColumnei este de câteva ori mai mică decât înălţimeaacesteia(7); conturul exterior al Columnei este detrapez cu baza mare pe sol, celelalte două laturi fiindfoarte puţin înclinate; dimensiunile ei, măsurate chiarde Nicolae Densuşianu(8), sunt: 9,99 metri înălţimeşi 10,72 metri baza mare. Deci forma Columnei estefoarte apropiată de cea a unei plăci pătrate. În plus, ease identifică cu vârful Omu, iar pecetea aplicată deAnanda pe placa pătrată de stâncă aşezată chiar pevârful Muntelui-celor-5-Elemente, cuprinde silabasacră Om şi cuvântul padme care înseamnă în limbasanscrită lotus. Denumirea de Muntele-celor-5-Elemente indică în mod evident Centrul Suprem,fiind o criptare a simbolului geometric spaţial al aces-tuia, piramida, al cărui simbol numeric este 5; atâtmono-silaba Om, cât şi cuvântul Lotus săpate pepecetea aplicată de Ananda desemnează simboluri aleCentrului Suprem pe unde trece Axis Mundi, undeeste plasat Stâlpul, Coloana sau Columna Cerului,unde se află Muntele Cosmic sau Colina primordială.

Nicolae Densuşianu a identificat pe Columnade piatră de la Omu sursele, modelele originare alereprezentărilor hieratice care, aparţinând celor mai di-verse tradiţii, aveau menirea de a revela adevărul pri-mordial al existenţei Osiei Lumii - StâlpuluiCerului. Astfel, „aceleaşi forme exterioare le are faţade nord-vest a Columnei din Carpaţi şi aceleaşi con-tururi ni le prezintă simbolul trinităţii egiptene”(9).Conform mitologiei egiptene, zeul Şu (care perso -nifică Aerul) a smuls Cerul (personificat de zeiţaNut) din îmbrăţişarea soţului ei Pământul (personi-ficat de zeul Gheb), pentru ca Lumea să poată lua fi-inţă. Şu a ridicat-o pe Nut foarte sus, a fixat-o acolo,şi susţine astfel Cerul cu braţele sale. După cum sepoate observa în imaginile prezentate, „există o iden-titate absolută între simbolul egiptean şi Columna dinCarpaţi”(10). Faţa de nord-nord-est a ColumneiCerului, în contururile sale exterioare, reprezintămodelul original al statuii titanului Atlas dinmuzeul din Neapole. „Există o identitate, putem ziceabsolută, între contururile exterioare ale acestor douămonumente, până la cel mai mic detaliu. Se maicunosc pe Columna din Carpaţi chiar şi urmele, cepar, că au figurat odată braţele ridicate în sus spre asusţine în spate forma globului, ce reprezintă boltacerului”(11). Atlas din mitologia greacă este core-spondentul lui Şu din mitologia egipteană.

Nicolae Densuşianu mai demonstrează,aducând ca dovezi o serie de „indicaţii geografice alevechimii, că muntele cel imens Atlas, muntele pas-

toral al Hyperboreilor, corespunde la catena meridio -nală a Carpaţilor, cunoscută în istoria română sub nu-mele de Munţii Oltului. În particular, punctulculminant al vechiului Atlas ni se prezintă întru toateca identic cu vârful cel maiestuos, numit Omu, dinmasivul Bucegi”(12).

„Atlas, după Odiseea, este un personaj e -senţial pentru economia şi durata Universului: pe else sprijină înaltele coloane care ţin depărtat Cerulde Pământ [...]. Atlas, ne spune Eustathius, «este olinie dreaptă, imaterială, invizibilă legătură a Uni-versului. Ea este continuă pe toată lungimea sa, eaeste unică» [...]. Platon vorbeşte de o coloană de lu-mină, dreaptă, care străbate tot Cerul şi Pământul[...]. Lumea, în ochii pitagoreic, este mecanismulgrandios şi savant al sferelor, învârtindu-se fiecare cuviteza sa proprie pe axa unică ce le susţine pe toate.Această osie a maşinii cosmice a fost numită deHomer Atlas [...]. Atlas şi coloanele sale sunt fărănici un fel de îndoială chiar Axa Cosmică. Atlaseste identificat de pitagoreici cu decad: [...] «decadaconţine raportul sferelor între ele; ea este axa lor, atuturor» [...]. Numărul 10, decada, este pur şi simpluAtlas”(13). Deci Atlas = 10 = iO.

Referindu-se la Columna Cerului, despre caredau informaţii anticii, Nicolae Densuşianu maispunea: „Fără îndoială că la început numele de«Columna Cerului» a fost numai o simplă expresie ageografiei sacre. Ea desemna nu o columnă imagi-nară, miraculoasă, care susţinea bolta cea înstelată acerului, ci o columnă reală, însă grandioasă, de pemuntele cel mai sfânt al vechimii [...], o columnă ce afost consacrată divinităţii supreme a cerului”(14).Vom vedea însă că în realitate era vorba nu numai de-spre grandioasa Columnă de piatră, ci chiar despre oColumnă miraculoasă care susţine cerul - la fel dereală, chiar dacă ochiul nu o poate percepe ca atare -şi căreia Columna de piatră de la Omu îi este sim-bol şi semn de recunoaştere.

În prealabil, consider necesar să fac o paran-teză, pentru a-l cita pe Vasile Lovinescu cu câtevareferiri la tehnicile de criptare caracteristice culturilortradiţionale: „unul din principiile tehnicii criptăriiconsta în a strecura secretele în detalii insignifiante;un alt principiu consta în înecarea principalului în de-talii. Scopul era derutarea profanilor şi se poate spunecă rezultatul a întrecut toate aşteptările. Modul de pro-liferare, de adaptare a verbului, nadele, meandrele şiîncrucişările lui în planul de reflexie al cauzelor se-cunde sunt strict inepuizabile, deci nedetectabile”(15).

Mitul lui Atlas este şi el o criptogramă. Elspune, în esenţă, că titanul împietrit şi devenit muntecare susţine Cerul - a-l susţine înseamnă a avea con-tact cu el; contactul înseamnă posibilitatea comu-nicării şi a schimbului, şi de fapt acesta este sensulreal al formulării „susţine Cerul”. Deci mitul lui


magazin

13

ABONAMENTE «DACIA MAGAZIN»

Începând cu data de 1.01.2014,

preţul unui abonament la revista noastră este: 70 lei anual,

pe adresa: Tulcea, str. Florilor nr. 37, dl. Nicolae Nicolae,

telefon: 0729011003 sau 0752104184.

Atlas se numără printre miturile care se referă în rea -litate la Centrul Primordial, Lotusul cu 1000 depetale al Terrei, unde se face Legătura (Contactul)dintre Cer şi Pământ prin intermediul Axului Lumii(Coloanei, Stâlpului sau Columnei Cerului).

Corelând informaţia ascunsă în mit cu fap-tul că faţa de nord-nord-est a Columnei Cerului depe vârful Omu îl reprezintă pe titanul Atlassusţinând Cerul, iar vârful Omu este acelaşi cu punc-tul culminant al legendarului munte Atlas, decicorelând aceste trei informaţii se poate trage urmă-toarea concluzie: principala menire a Columnei depiatră este aceea de a face posibilă localizarea Cen-trului Primordial la momentul dictat de legile ci-clice, în scopul demarării procesului coagula (derefacere a Unităţii Tradiţiei), şi întoarcerea la Prin-cipiu.

Având în vedere multiplele voaluri sub careîn culturile tradiţionale erau criptate (ocultate) marilecunoştinţe secrete, mi-am pus întrebarea dacă nucumva Columna de piatră indică de fapt vecină-tatea, şi nu chiar Centrul în cauză. În realitate însănu era o întrebare ci un răspuns - răspunsul la pro -blema care mă preocupa în momentul în care am ajunsla lucrarea lui Nicolae Densuşianu. Dar pentru a seînţelege despre ce este vorba, voi prezenta firulfaptelor în succesiunea lor cronologică.

După cum spuneam în introducerea lucrării,în 25 noiembrie 1984 am ajuns, practic din întâm-plare, pentru prima oară în faţa Sfinxului din Bucegişi, tot atunci, mi-am propus să revin şi să încerc să-idezleg Enigma. Pot să afirm, fără să exagerez câtuşide puţin, că întâlnirea cu Sfinxul şi obiectivul pe caremi l-am propus atunci mi-au schimbat în modneaşteptat, definitiv şi radical viaţa. Am revenit pePlatoul Bucegi în primăvara anului următor (1985);urmând direcţia indicată de privirea Sfinxului(16), ampornit către Omu; apropiindu-ne, în imediata vecină-tate a vârfului Omu (la cca. 200-250 de metri) amremarcat un vârf de munte care, pur şi simplu, mi-acaptat întreaga atenţie din primul moment în care

a apărut în raza mea vizuală. De la Cristi(17), unuldintre tovarăşii de drum, am aflat că printre împătim-iţii muntelui umblă zvonul că acest vârf ar fi chiar maiînalt decât vârful Omu - impresie împărtăşită şi demine pentru că, într-adevăr, aşa pare; cu toate acesteape unele hărţi nu era menţionat sau, dacă era, nu i sepreciza decât în rare cazuri înălţimea; pe unele hărţivârful era desemnat cu numele de Bucura Dumbravăsau numai Bucura, iar pe altele cu numele de VârfulOcolit care - ulterior am aflat - era denumirea luiveche.

Interesul pentru acest vârf de munte mi-a foststârnit în primul rând tocmai de cele două numele pecare le poartă: de numele Bucura Dumbravă da-torită unor informaţii pe care le dă Mircea Eliade înpovestirea „Secretul doctorului Honigberger”(18), iarde numele Vârful Ocolit datorită rezonanţei simbol-ice realizate de alăturarea celor două cuvinte ce-l al-cătuiesc, şi care par a spune că oamenii cheltuiescresurse enorme pentru satisfacerea unor ambiţiimărunte, ignorând sau ocolind vârfurile cele înalte alecunoaşterii şi înţelepciunii. În cazul de faţă era ilus-trată concret realitatea şi forţa simbolului, acest vârfde munte fiind efectiv ignorat şi ocolit de excursio -niştii care, grăbindu-se spre cabana Omu, parcurgeaucele două cărări care îl înconjoară şi care erau, vizibil,singurele bătute. Realitatea era însă mult mai pro-fundă, iar interpretarea pe care am dat-o eu atunci, în1985, era numai o faţetă a ei. Mult mai târziu am aflatcă până la un moment dat - moment asupra căruiavoi reveni în acest capitol - chiar şi turmele de oiocoleau Vârful Ocolit; păşteau la poalele lui, dar nuîl urcau niciodată. Această stare de fapt mi-a fost re-latată de un meteorolog de la staţia Omu care, într-odimineaţă din 1988, a trăit un sentiment de surprizăvăzând pe Vârful Ocolit o turmă de oi; abia atunci arealizat că era prima oară când vedea acest spectacol.Este foarte probabil ca denumirea veche a vârfului,Vârful Ocolit, să se fi datorat tocmai ocolirii lui decătre turmele de oi.

- va urma -


magazin

14

DE LA CULTUL VEDIC AL VÂSCULUI LA OBICEIULVÂSCULUI DIN TRADIŢIA POPULARĂ A ROMÂNILOR

Eugeniu Lăzărescu

Considerente generaleIn tradiţia populară a românilor, cu ocazia

Anu lui Nou. există obiceiul ancestral al punerii dea-supra uşii de ramuri de vâsc. Conform credinţei popu -lare el are drept scop „ferirea casei”de duhurile relereprezentând şi un simbol al armoniei şi iubirii .

Obiceiul este o moştenire a cultului vedic, re-ligia aryenilor.

În mediul orăşenesc, obiceiul este cunoscutdrept simbol al iubirii şi există, de asemenea, credinţacă două persoane care se sărută sub o ramură de vâscvor avea tot anul parte de iubire şi armonie.In cultul vedic, vâscul era considerat o plantă sacră.

Caracterul sacru atribuit vâscului s-a datoratcalităţilor sale terapeutice deosebite, a locului undecreşte, pe arbori, caracteristică principală determi-nantă a venerării lui în cultul vedic arborele, în speţăstejarul, fiind simbolul Arborelui Primordial,Skambha.

I. Vâscul în tradiţia populară a românilorÎn tradiţia populară, agăţatul de pereţii casei

şi deasupra uşii, agăţatul se face cu o panglică cu cu-lorile roşie şi albă.

Obiceiul punerii vâscului şi a celor două cu-lori ale panglicii sunt o moştenire de la cultul vedic.Culoarea roşie simbolizează canalul drept al sistemu-lui subtil uman numit Pingala Nadi, cel al acţiunilor,culoarea albă simbolizează canalul stâng Ida Nadi,cel al stărilor emoţionale, ambele susceptibile de a fiatacate de spiritele rele.

În cultul vedic, vâscul era o plantă sacră şi cucalităţi tămăduitoare.

Vâscul, în medicina populară, de asemenea,

este folosită ca plantă de leac.Termenul de „leac” este de obârşie sanskrită. Dicţionarul SPOKEN SANSKRIT DICTIO-

NARY, pentru termenul „leak”face trimitere la termenii:-„lak”, cu înţelesul de „produs obţinut printr-

un procedeu anume”. Verbul „lAbato”are înţelesul de„a obţine”

-„lAks”, face trimitere la verbul „lakSati”(lakS), cu înţelesurile de „a observa”, „A recunoaşte”,„a fi marcat de ceva” „a părea fi”

Vâscul se mai numeşte şi „Creanga deaur”drept simbol al armoniei şi libertăţii umane.

La nivel popular, obiceiul ceremonialuluivâscului mai are semnificaţia renaşterii periodice aciclului anual.

In cadrul ciclului sărbătorilor de iarnă, deAnul Nou, se disting 2 perioade :

-între Crăciun şi miezul nopţii de 31 decem-brie

-de la miezul nopţii de 31 decembrie la Bo-botează

Etnologul I. Ghinoiu, privitor al credinţelepopulare legate de solstiţiul de iarnă, menţionează căîncă din vechime se considera că „Timpul se naşteanual”.

Ritualurile populare legate de ceea ce în pre-zent sunt reprezentate de sărbătorile de iarnă au o ori-gine arhaică.

Ritualurile sunt legate de „dispariţia” treptatăa soarelui de la o zi la alta având ca moment critic ziuasolstiţiului de iarnă, 21 decembrie şi de „reapariţia”acestuia de la 21 decembrie.

Până la ziua critică, încă din perioada arhaică,în oameni se manifesta spaima dispariţiei Soarelui şi,odată cu aceasta a vieţii înseşi, moment critic care eraaşteptat cu înfrigurare şi temeri.

După 21 dec., când soarele începea să reaparădin nou, puţin câte puţin, să urce pe boltă „cu cât sarecocoşul pe pragul casei” sau „cu cât se mişcă puiul îngăoacea oului”, spaima începea să se estompeze şi oa-menii sărbătoreau această revenire sub formă de ri-tualuri.

Aceste ritualuri şi credinţe iniţial exprimauteama, dezordinea, haosului iar după miezul nopţii op-timismul, veselia, ordinea.

In desfăşurarea timpului istoric aceste ritua-luri au devenit obiceiuri populare.

După creştinare, momentul critic al descreş-terii şi recreşterii zilelor anului de la 21 decembrie afost mutat la 31 decembrie în forma ciclică a două pe-rioade: de la Crăciun (25 dec.) la 31dec. miezul nop -ţii, de la miezul nopţii a lui 1 ianuarie la Bobotează.


magazin

15

O serie de obiceiuri populare din perioada sfârşituluide an sunt reflectări ale ritualurilor vedice dedicatezeităţilor „care să redea Soarele înapoi oamenilor”(Indrea=zeul Indra, zeul Agni=Igna-Ignat, Zeul Soa-relui=Surya, obiceiul Siva=zeul Siva), sacrificarea ri-tuală a porcului (substitutul sacrificiului mistreţuluivedic Varaha), ritualul binecuvântării vâscului întronatde Rāma (probabil, în prezent reprezentat de sorcovă).

Începând din Europa, din mileniul V. î. H.,perioada istorică a semnalării apariţiei în istorie apersonajului mitico-istoric Rāama şi a începutului mi-graţiei aryene spre Asia, acest obicei a fost răspânditîn zonele geografice în care existau arbori pe carecreşteau vâscul.

În spaţiul european, formele cultice au asociatvâscul cu stejatul, în special pe motivul predilecţieifulgerilor pentru acest arbore, fenomen interpretat deoameni ca o atenţie deosebită a zeilor pentru acesta.

Forma cultică vedică atribuită vâscului s-atransmis tradiţiei populare a românilor precum şipopoarelor europene de sorgine a acestui spaţiu ge-ografic.

II. Vâscul în istoriografie şi alte surse documentareCezar şi Pliniu cel Bătrân amintesc în operele

lor de venerarea vâscului de către druizii celţi dinGalia şi din Insulele Britanice.

Vergiliu, în Eneida, descrie cum Eneia, lasfatul Sibilei, obţine o creangă de vâsc (Creanga deAur) cu care coboară în infern pentru a se întâlni cu„umbra” tatălui său.

A. Lang menţionează Creanga de Aur a luiVergiliu a arborelui din Aricia ca fiind de pe stejar.El tratează această temă a vâscului pe laturile istoriceşi etno logice ale culturilor popoarelor vest-europene.

Vâscul, astfel, capătă semnificaţia vieţii, maiputernică decât cea a morţii, a Luminii care învingeputerea Intunericului..

Conform opiniei lui I. C. Drăgan, vâscul eravenerat de daci.

După opinia lui V. Lovinescu, simbolisticaCrengii de Aur în cultura românească a fost preluatăde furcă, vârtelniţă, tipsia cu cloşca cu puii de aur dă-ruite eroinei de zânele bune şi de sorcova de AnulNou.

III.. Ritualurile legate de vâsc în cultul vedicIn cultul vedic (actual hindus), vâscul este un

simbol sacru. El este menţionat în sursele documen-tare ca „mistletoe ka matalab (artha) hindi-mi janige”(ka matalab hindi mine) (12).

Denumirea de „vâsc” are corespondenţă înlimba sanskrită. Dicţionarul Spoken Sanskrit Dictio-nary (On-line) menţionează pentru termenul „vasc”(transliterat în pronunţie engleză) termenii „vask”,„vaSk”, cu înţelesul de „cel ce acţionează”, forma ver-bală „vaSkate” („vaSka”), cu înţelesul de „mişcare”,„acţiune promptă” „perseverare”.

Vâscul a devenit sacru în cultul vedic când înperioada lui Rāma (mil.V. I.H.) a izbucnit o epidemiecare a fost eradicată cu poţiune făcută din vâsc.

Mitologia vedică menţionează că Rama a pri-

mit soluţia de rezolvare prin revelaţie de la personajulmitico-religios Nahuşa.

Zeul Nahuşa aparţinea panteonului arhaicvedic. Mitologia vedică indică o stare conflictualăîntre Indra şi Nahuşa cu substituri reciproce din vârfulpanteonului vedic şi care, în final, s-a soldat cu înde-părtarea lui Nahuşa din panteon.

În urma stingerii epidemiei, Rāma a instituitsărbătoarea „Renaşterii Lumii”, a Soarelui Nou”.

Probabil, perioada respectivă a coincis cucea a solstiţiului de iarnă când transmiterea bolii eraminimă datorită temperaturilor scăzute.

In cadrul unui ritual vedic, vâscul era culesde la un arbore sacru, un stejar, arborele simbolizândlegătura între Cer şi Pământ, Skambha, Arborele Pri-mordial, Arborele Lumii.

Vâscul era cules de către un preot îmbrăcat înodăjdii albe (simbolul purităţii) folosind o seceră deaur. Ramura culeasă era protejată într-o mantie albă.

Alegerea vâscului dintr-un stejar consideratun arbore sacru se datoreşte preferinţei fulgerelor pen-tru acesta, fulgere care, conform credinţei vedicilorerau „tutelate” de către zeul vedic Indra.

„Ieşirea” vâscului din Arborele Lumii eraconsiderată ca o binecuvântare şi o „ofertă” dată oa-menilor de către zeul Indra.

Aceaste considerente sunt legate de faptul căîn tradiţia populară la români, există o corespondenţăîntre sărbătoarea vâscului şi Indra (Indra de la denu-mirea de Indrea) (21 dec.). Ulterior, după creştinare,denumirea de Indrea a fost atribuită Sf. Andrei (30noiembrie), zi care la vedici era de fapt atribuită ri-tualurilor de protecţie îndreptată împotriva duhurilorrele.

Vâscul a devenit astfel la români un simbolal vieţii, armoniei în Univers, al iubirii, bază a CreaţieiUniversului.

IV.Vâscul în cultele populare ale popoarelor euro-pene autohtone

Vâscul este o plantă care a fost folosită decătre druizii celtici, galezii britanici (http:// gardena.com /ro/garden/ vâscul-un-parazit-misterios)

În mitologia celtică, vâscul era numit „mistel”cu înţelesul de „balegă”, fiind găsit pe trunchiurile ar-borilor, în special ale stejarilor, într-o formă flască.Celţii îl mai numeau şi „lacrimile stejarului”.

În cultul celtic, vâscul era considerat o plantăsacră. Culegerea ei se fâcea în cadrul unei ceremoniiaparte. Druizii în odăjdii albe tăiau vâscul de pe ar-borele sacru cu o seceră de aur pe care o înveleau într-o mantie albă. Se jertfeau 2 tauri albi şi de înălţau rugizeilor ca să-i apere de duhurile rele.

Conform credinţei druizilor, tăierea vâsculuicu secera de aur şi nu cu cuţitul „îi conserva virtuţiilecare altfel se pierdau în contact cu Pământul”.

In Europa Centrală, la celticii din actualul ţi-nutul al Elveţiei (Cantonul Aargau), la nivel popular,culegerea vâscului se făcea când soarele era înConstelaţia Săgetătorului şi Luna este în scădere în zi-lele 1, 3 şi 4 ale fazelor acesteia, înainte de LunaNouă. Se tăia cu o săgeată şi se manipula cu mâna


magazin

16

stângă.Vâscul era considerat „un dar al Cerului”,

Exista, de asemenea, la popoarele europene credinţapopulară că vâscul era „un produs al trăznetelor”deoarece stejarul pe care creşte este copacul lovit pre-ferenţial de acestea.

În mitologia celtică, există o legendă precumcă Balder, fiul zeiţei Frigga a fost ucis cu o săgeatăotrăvită cu vâsc roşu.

Lacrimile albe ale zeiţei l-au înviat pe Baldur,ele transformând culoarea rosie a vâscului în culoareaalbă. Drept mulţumire, Frigga i-a sărutat pe toţi ceiprezenţi sub ramura de vâsc, gestul rămânând în tra-diţia populară.

Legat de legenda lui Baldur şi Frigga, denu-mirea vâscului roşu (Viscum rose), conform dicţiona-rului Spoken Sanskrit Dictionary îi corespunde înlimba sanskrită termenul „vismArita” cu înţelesul de„cel care cauzează uitarea”.

Denumirii vâscului alb (Viscum Alba) îi co-respunde termenul „visnuloka” cu înţelesul de„Lumea zeului Vişnu”.

Astfel, interpretând, „lacrimile” zeiţei Friggaau adus pe Baldur din „starea de uitare” în panteonulvedic al zeului Vişnu. Legenda este un episod al mi-tologiei vedice transpus în viziunea ulterioară celtică.Mitul lui Baldur şi Frigga este menţionat în lucrareaepică Edda.

La poporelor celtice exista, de asemenea, cre-dinţa că „stejarul este invulnerabil cât timp vâscul ră-mâne pe el”.

Etnologul J. Frazer opiniază că credinţa omu-lui primitiv privind vâscul şi venerarea lui a fost re-zultatul constatării acestuia că iarna, când stejarul îşipierde frunzele, el îşi conservă viaţa în vâsc întrucâtel rămâne verde tot anul.

In cultul celtic se mai menţionează existenţaunui personaj mitic cu denumirea în limba celtă de„Aesc-keyl-hopa”, personaj cu mari calităţi de vinde-cător. In traducere înseamnă „Speranţa mântuirii segăseşte în pădure” (10-pag. 36).

Denumirea face trimitere la personajul miticdin mitologia greacă Aesculap, devenit ulterior la gre-cii antici, zeu.

Privite în ansamblu, privind vâscul, surseledocumentare occidentale se concentrează asupra mi-tologiilor celtico-galice. Astfel:

- vâscul şi credinţele populare magice)- vâscul în legende- vâscul în terapeutica populară

V. Caracteristicele terapeutice ale vâscului în tra-diţiile populare ale popoarelor europene.

In tradiţia populară la români, vâscul are o fo-losire foarte largă în tratamentele multor boli. Estenumit „Iarba vrăjitoarelor”, „Fuga dracului”, „Iarbaţapului” „Mătura vrăjitoarelor”

Are denumirea ştiinţifică de Viscum Alba.Este o plantă care este verde tot anul.In tradiţia populară este folosit în magia albă

ca „leac de dragoste” precum şi alte scopuri conside-rându-l ca având însuşiri magice: cu el se pot „des-

coperi comori”, cu el se pot „deschide lacăte”, cu bău-turi preparate din el „poate face omul invizibil”.In terapeutica populară este folosit în tratarea canceru-lui, bolilor se inimă, epilepsiei, în general bolilor neu-ropsihice, sterilitatea.

Toate aceste caracteristici constatate de-a lun-gul timpului au atras atenţia ceea ce a condus la intro-ducerea lui în ritualurile cultice.

In sfera occidentală, calităţile terapeutice alevâscului au fost descrise prima oară de etnologul J.Frazer.

Concluzii1. Obiceiul popular al vâscului la români îşi

are obârşia în cultul vedic al vâscului.2. Obiceiul vâscului la români şi la celelalte

popoare europene de origine ancestrală autohtonă pro-vine din cultul vedic primar al zeităţilor panteonuluivedic arhaic asociat cu fenomenul astronomic alsolsti ţiului de iarnă specific emisferei nordice, deose-bit de obiceiul similar al actualului cult hindus adap-tat calendaristic cultului lunar şi fenomenelorastronomice specifice emisferei sudice.

3. Obiceiul vâscului în culturile populare, cre-dinţele şi tradiţiile popoarelor de sorginte europeanăconţin o serie de date care constituie un mozaic, o sin-teză. Ele au fost transmise peste milenii ca reflecţiiale formelor rituale ale cultului vedic primar care şi-a avut origina în arealul european.

Textul integral al lucrării are 7 pagini, are labază 17 surse documentare.

Textul integral se află la Biblioteca Centralăa M. Ap. N.

Bibliografie1. Drăgan I.C.-Vâscul, Rev. Noi Tracii, nr.68/1980)2. Evseev I.-Dicţionar de magie, demonologie şi mitologie româ-nească, Ed. Amarcord, Timişoara, 1998 3. Frazer J.-The Golden Bough, U K, 1922 4. Ghinoiu I.-Mica enciclopedie de tradiţii româneşti-Ed. Agora,Buc., 20085.Ghinoiu I.-Vârstele timpului, Ed. Meridiane, Buc., 6. Kernbach V.-Dicţionar general de mitologie, Ed. Stiinţifică şienciclopedică, Buc., 19897. Lang A.-Magic and Religion, Cosimo In. N.Y, 20038. Lovinescu V.-Creangă şi Creanga de Aur, Ed. Cartea Româ-nescă, 1989 9.Pliniu cel Bătrân-Naturalis Historiae10. Schuré Edouard-Mari iniţiaţi, Ed. Lotus, Buc., 199411. Vergiliu P.M.-Eneida, tr. D.Sluşanschi, Ed. Humanitas, Buc.,200012.http.//anthropologywordnews.tama.edu/…/Bryant-Grider(1991)Way-WE- Kiss.pdf13.http://clicpentrufemei.ro/vascul-talismanul-inimii_0_12196.html14. http:// en.wikipedia.com/wiki/Skambha 15. http://www.evz.ro/vâscul-legenda-plantei-magice-simbol-al-sărbătorilor-de-iarnă. 10783334.html16. http://man-and-culture.com/pdf/mistrltoe.pdf17. http://www.reportetv.ro/anul-nou-în jurul lumii-credinţe-şi-


magazin

17

APA, DE LA CULTUL VEDIC LA FORMELE CULTICE ŞI TRADIŢIILE POPULARE ALE POPOARELOR EUROPENE (II)

Eugeniu Lăzărescu

Ritualul era numit „hilaria” denumire provenită,probabil, de la romani (interpretatio romana) dar fără caaceştia să-i cunoască semnificaţia în sine (11) (10-pag.24).

Termenul de „hilaria” îşi are semantica în limbasanskrită a aryenilor de unde provine. In limba sanskrită areînţelesul de „vindecătoare”, de „cel care se lamentează”,„bocitoare”, formă rituală legată de cultul la traco-geto-dacia Mamei-Pământ, Gaya (Anexa H).

Conform opiniei lui D. Protase, ritualurile funerarela daco-romani conţineau spargerea vaselor ce urmau săfie introduse în mormintele persoanelor incinerate sau în-humate, preluat apoi de către tradiţia populară la românisub formă de obicei (25-pag. 72).

Cele susţinute de D. Protase privind originea ritu-alului este în contradicţie cu faptul că acelaşi ritual existaîn acelaşi spaţiu geografic carpato-dunărean încă din pe-rioada Civilizaţiei Cucuteni, anterioare cu câteva milenii pe-rioadei cunoscute ca daco-romană ca o continuitate.

Abluţiunea cu apă a căpătat în timp caracterul dehidroterapie aplicată extern dar şi intern.

In cultul esenian a existat un ritual şi al abluţiuniiinterne a corpului (7).

La sărbătoarea Lingam-ului în arealul indian pri -vitor la rolul apei corpul uman era considerat „Cazanul deAur în care fierbe apa sublimării organice ca emiţător al re-producerii vieţii” (Karmasala) (10-pag. 26).

In cultul taoist, antrenamentele călugărilor shaolin,a luptătorilor Kung-Fu, se făceau ca mod de energizare, subcascade de apă (10-pag.26).

In cultul indo-tibetan exista conceptul că „băutulprogresiv a câte unei porţii de apă proaspătă conduce ladispariţia tuturor bolilor şi la prelungirea vieţii”(10-pag. 33).

In practica cultului vedic, ulterior indo-tibetană,înghiţirea unei anume cantităţi de salivă şi combinareaacesteia cu anume tehnici respiratorii (prānayama) se con-sidera că are efecte benefice asupra întregului organism(10-pag. 33).

I. I. Russu menţionează „existenţa unui demerscultic al frigienilor privind apa” (26 -pag. 18-20) (20-pag. 45,319, 355, 359).

G. Cognot menţionează existenţa în viziuneagreco-romană a unor „forţe” conţinute de apă (9-pag.15)(10–pag. 28).

Conform opiniei lui A. M. Frenkian, dacii aveauînalte concepţii esoterice legate de folosirea apei în cult caredepăşeau pragul previziunilor despre ea (17) (10-pag.28).

Thales din Milet, privitor la caracterul cosmic al

apei, pe baza sugestiilor lui Pseudo-Plutarh opina că „ e -nergia de foc a astrelor şi Soarelui îşi scoteau hrana ener-getică din apă” (28- I, 3) (10-pag. 28).

IV. Apa, în tradiţia populară a românilor, în obi-ceiuri şi credinţe.

Cultul vedic s-a reflectat în cultul popular alromânilor, elemente ale lui regăsindu-se în cultura popularăşi în obiceiurile acestora.

-In tradiţia populară, moştenire de la vedici prindaci, există conceptul de Apă Vie/Apă Moartă.

Apa Vie simbolizează fluidul vital, fluidul nemuritorridicat la nivelul cel mai înalt de subtilitate.

Conform mitologiei populare, este fluidul care, re-circulat prin mijlocirea diferitelor trupuri (metempsihoză,transmigraţie), este alcătuit din „apă” şi „humă”. Este con-ceptul de bipolaritate, reflexie a aceluiaşi principiu existentla vedici. Acesta se regăseşte în întregul spaţiu geograficcare a aparţinut migraţiei aryene, din Europa până în ex-tremitatea Asiei (10-pag. 29).

In istoriografia greacă el este menţionat de Thalesdin Milet ca fiind „cel care constituie hrana puterii astrelorşi soarelui” (28-I, 3) (10–pag. 29).

Tradiţia populară la români caracterizează „ApaVie” drept „substanţa de la Marginea Pământului în locurileneumblate de om. Cine ajunge acolo şi o bea rămâne tânărşi devine nemuritor”(18–pag. 19).

Un alt concept popular este cel de „Apă Neîn-cepută”. Conform definiţiei, „apa neîncepută este aceealuată din fântână, izvor, sau apă curgătoare, dimineaţa,înainte de a fi luată de către altcineva”(32).

Privită prin concepţia vedică de unde provine, lu-area de apă care în prealabil a fost în contact cu o altă per-soană, aceasta ar putea s-o impurifice putând transmiteeventualele „negativităţi” (intruziuni info-energetice cu car-acter parazitar) pe care persoana respectivă le-ar fi pututavea, conştient sau nu, în corpul său subtil. (CercetătorulE. Masaro explică în lucrările sale capacitatea apei de aacumula informaţii cu suport energetic precum rostirile decuvinte ca exprimări de gânduri)

Intr-o altă variantă, „apa neîncepută” este aceeacare este prelevată imediat după primele clipe după miezulnopţii (30). O sursă etnografică oferă un exemplu semni-ficativ luat din obiceiurile populare. Astfel:

-se ia în noaptea de vineri către sâmbătă într-unulcior „mai multe ape” şi se lasă la întuneric o oră (Se ad-mite folosirea luminii lumânării).

-se pune în ea tinctură se aur (Aurum D6) şi câtevapicături de ulei de trandafir.


magazin

18

-se „încarcă” apa de către oficiantul actului magictimp de un sfert de oră. Acesta trebuie să fie aşezat într-uncerc magic imaginându-şi „ieşirea din palme a unei luminialbastre” care se acumulează în apa respectivă.

Actul magic se regăseşte într-o formă similară încultul vedic. Procedeul se numesşte „Matka” şi se referă,de asemenea, la o acţiune de purificare a unei persoane despirite malefice. Ritualul constă în următoarele:

-Într-un ulcior cu apă neîncepută se pun 5 lămâi şi5 ardei iuţi cu cozile tăiate. Ulciorul se ţine ziua la întuneric(acoperit).

-Ulciorul se pune „descoperit” timp de 7 nopţi înprezenţa persoanei supuse ritualului de purificare.

-După cele 7 nopţi, ulciorul se aruncă cu totul într-o apă curgătoare.

In tradiţia populară la români mai există credinţacă o apă curgătoare devine „curată după ce trece peste 7pietre”. Şi această credinţă este o reminiscenţă a unui ritualvedic de purificare a apei. Apa, ca simbol vedic lichid al flu-idului vital Prāna, devine pură, similară ipostazei ei deKundalini în corpul uman care, trecând prin cele 7 chakreale corpului, le purifică. Este o transpunere populară la nivelfizic a unui proces subtil.

In tradiţia populară, în cultul popular, sunt formede manifestari la care apa este, de asemenea, consideratăun element purificator. Astfel:

a. obiceiul spălării picioarelor în a treia zi a Sărbă-torii Rusaliilor.

Este o reflectare a ritualului de obârşie vedică depurificare cu apă care se săvârşea în perioada respectivăa anului când se considera că spiritele malefice deveneaufoarte active şi atacau fiinţele umane căutând să leparaziteze şi să le exploreze energetic (popular, „să levlăguiască”).

Prin spălare, ele sunt eliminate în apă, apoiaruncând-o, sunt „încredinţate Mamei-Pământ”.

b. obiceiul folosit în ziua de luni după DuminicaMare, când femeia cea mai în vârstă din familie „scoate lapoartă” un vas cu apă şi lână albă tunsă după o oaie sauberbec alb, toate aşezate pe un strat de pelin verde.

Notă. In credinţa populară, curtea casei este con-siderată loc sacralizat, iar împrejmuirea este considerată si -milară unui cerc magic. (In cultul vedic, în mod similar,împrejmuirea casei era considerată un cerc magic).

Ea spală toţii membrii familiei, de la copii la cel maibătrân şi continuă cu vecinii.

Persoanele supuse spălării sunt puse să stea înpicioare cu faţa sptre Răsărit (o reminiscenţă a cultului vedical zeului Agni (Surya). Se rosteşte „Bog da prosit”.

După ritual, lâna albă se dă de pomană ultimuluibărbat spălat iar pelinul aşternut pe pământ în timpul aces-tuia şi apa se aruncă într-o apă curgătoare.

In credinţa populară, în magia populară, pelinul şiusturoiul sunt considerate mijloace de protecţie îndreptatecontra duhurilor rele.

Ritualul se încheie cu o masă comună a partici-

panţilor. La masă se serveşte un păsat cu lapte şi se acordăreciproc între participanţi iertarea privind diferendele întreaceştia apărute din timpul anului rostindu-se „Să ne iertemoşii noştri de păcate”.

Obiceiul popular este o moştenire al ritualului vedicde purificare cu apă existent în prezent şi în cultul hindusîn India numit în engleză „Foot soap”.

Ritualul constă în punerea picioarelor într-un vascu apă până la glezne în prezenţa unei lumânări aprinsededicate zeului Agni (Surya).

Conform credinţei la vedici, eventualele spiritemalefice „cuibărite” în chakrele corpului subtil ale persoaneiîn cauză erau astfel forţate să iasă în apă prin degetele pi-cioarelor (locurile reflexiilor celor 7 chakre în membrele in-ferioare).

Ştergerea piciorelor de apă se făcea cu o pânzăalbă simbolizând puritatea şi împiedicarea transmiterii aces-tora mai departe altor persoane.

După spălare, apa se aruncă într-o apă curgătoare„fără a se privi înapoi ”, existând credinţa că „privirea esteun receptacol, deasemenea „al duhurilor rele”.

-In cadrul ritualurilor vedice şi hinduse asociatecelor de purificare (Pūja, Havan), în mod similar, ritualul im-plică acordarea iertării participanţilor şi propriei persoanepentru faptele săvârşite cu sau fără ştiinţă, precum şi....tu-turor evenimentelor antidharmice (imorale) provocate detoate fiinţele umane. (Este considerată o acţiune de „re-echilibrare” la nivel cosmic, o „compensare” ale efectelornegative datorate acţiunilor Ego-ului uman îndreptate îm-potriva Naturii).

In cadrul ritualurilor vedice şi hinduse asociatecelor de purificare (Pūja, Havan), în final, se prepara unpăsat cu lapte care în final era consumat ritual de către toţiparticipanţii.

c. In tradiţia populară mai există obiceiul „spălăriicu rouă” de Sărbătoarea Sf. Gheorghe (23 aprilie).

Obiceiul se săvârşeşte discret „dimineaţa, înaintede răsăritul soarelui de către fete şi nevestele tinere. Des-culţe şi dezînveşmântate, ele se tăvălesc prin iarbă sauholde de grâu. In unele zone tradiţionale, ritualul se face deSânziene (Drăgaica) (24 iunie) (18-pag.283).

Planta cunoscută cu acelaşi nume se foloseşte înmagia populară pe timp de Lună Plină ca cea care ajută larealizarea dorinţelor.

(In cultul vedic Luna simbolizează pe zeiţa Chan-dra. Era considerată cea care guvernează canalul subtilstâng al corpului subtil uman Ida Nadi, cel al sentimentelorşi al dorinţelor).

Obiceiul la români este o reflectare peste milenii aunui ritual de purificare cu apă vedică folosită în perioadadin an când acţiunea spiritelor malefice era considerată deei ca devenind foarte agresivă.

Caracterul arhaic al obiceiului este dat deasocierea lui cu perioada din an a Sânzienelor cunoscutăîn folclor drept cea în care manifestarea acestora devinefoarte agresivă.


magazin

19

Este o altă formă de purificare cu apă în care „ne -gativităţiile” din corpul subtil uman se elimină prin Mama-Pământ tot odată cu o acţiune de reenergizare cu energietelurică.

d. Obiceiul ritual popular al spălării părului. Constăîn spălarea părului în dimineaţa de Sânziene, înainte derăsăritul soarelui (când...Ra-„sare”).

In apa în care se face spălarea, se fierb anumiteplante cu caracter magic (homan, busuioc, mentă, urzicăetc) la care se mai adaugă leşie şi bani de argint.

Se invocă numele lui Sântoader, se rostesc for-mule magice. După spălare, apa se aruncă la rădăcina unuicapac (18-pag. 283).

Este o trimitere la un ritual al cultului vedic legatde Arborele Cosmic, Skambha, la care, simbolic, conformviziunii vedice, rezidă Mama-Pământ (Gaya).

(Argintul este apanajul magic al Lunei, aşa cumaurul este cel al Soarelui) (8-I-pag. 139, 154).

In concepţia vedică, în mod similar unghiilor,pletele omului sunt în relaţie directă la nivel subtil cu stareacorpului.

Conform opiniei lui J. Chevalier, părul simbolizeazăproprietăţiile, virtuţiile şi carenţele sale prin legături de sim-patie. Această opinie este reflectată în multe forme culticeprecum venerarea şuviţelor de păr ale sfinţilor.

In iconografia hindusă, părul despletit este o car-acteristică a divinităţilor. El era, de asemenea, caracteristicZeului Siva, în opoziţie cu cel ale Zeului Vântului, Vayu careera simbolizat despletit.

Pletele dispuse în jurul capului erau considerate asimboliza razele solare (8-III-pag. 43-45).

In concepţia vedică părul, în special despletit, esteun potenţial receptor al duhurilor malefice din Akaşa (In-conştientul Colectiv).

In concluzie, spălarea rituală a părului are oobârşie arhaică, vedică.

e. Tăierea rituală a părului cu ocazia înmormân-tărilor, ajunsă ca o manifestare publică a suferinţei de cătrerude după defunct, este o reminiscenţă a cultului vedic.

Este reflectarea în timp a actului magic alîmpiedicării pătrunderii în persoanele participante la eveni-mente de eventuale duhuri malefice „care părăsesc corpuldefunctului căruia nu îi mai pot exploata energia corpuluisubtil care pleacă acum odată cu el”.

V. Cultul apei în mitologia română.(31)Mitologia populară a românilor acordă o atenţie de-

osebită apei în procesul Creaţiei Universului.-Conform mitologiei, „la Inceput, când nu era nimic,

era ca un noian întins de ape”. Astfel, apa apare ca un sim-bol al generării (regenerării), un izvor al vieţii.

-Apa este considerată ca ca având o funcţie purifi-catoare. După Creaţie, funcţia sacră a apei ,„a convieţuiriiApei cu Pământul” s-a materializat ca un organism cosmicatunci când apele erau izvorâte din adâncuri când pământuleste „rănit” natural sau prin mâna omului „precum SângelePământului”. Astfel, apa capătă capacitatea purificatoare

asemenea sângelui jertfelor. Această aserţiune face trim-itere la cultul vedic la care în ritualuri apa era consideratăun element major purificator.

De-a lungul istoriei, în cultul vedic primar în formasa arhaică, sângele victimelor sacrificiilor era oferit caofrandă şi considerat mediu purificator. Ulterior, el fiind în-locuit cu apă.

În ritualurile cultice vedice în care se făceaasocierea între foc şi sângele victimelor sacrificiului, aceastafost substituită ulterior aceasta făcându-se între foc şi apă.

In mitologia românească, focul este elementul pu-rificator al sufletului iar apa a materiei şi sufletului tot odată.(Bolnavii trataţi cu „Apă Neîncepută” aveau şansa regen-erării).

-Motivul reînvierii eroului din basme scăldat îndouă ape, „Apa Moartă” şi „Apa Vie”, nu este o dualitate an-titetică ci complementară. De asemenea, reciproc, „ApaMoartă” nu contrazice „Apa Vie”.

Motivul „Apei Moarte” şi „Apei Vii” îşi are obârşiaîn cultul vedic.

În practica rituală a cultului vedic, corespondenţei„Apei Moarte” ca fluid magic îi corespunde Energiei Kun-dalini care se adresează părţii materiale a corpului fizicuman (fiziologico-somatice) guvernate de chakrele numiteconvenţional „inferioare”.

Privitor la „Apa Vie”, ca fluid magic, corespon-denta acesteia este aceeaşi Energie Kundalini dar care seadresează părţii spirituale a corpului subtil uman în formaactivată de actul de iniţiere (de „renaştere în Lumina înBrahmān”). Este actul în care, în basme, eroul depăşeştecondiţia umană intrând într-un alt domeniu existenţial cualte reguli şi principii.

-In mitologia română, Apele Duminicii izvoresc dinParadis iar Apele Sâmbătei dau târcoale Pământului şicoboară în spirală în Fundul Iadului, ca nafaste. Apa Sâm-betei este un râu-prag ce separă două lumi inconciliabile.

Conform opiniei lui I. Ghinoiu, în tradiţia popularăApa Sâmbetei este cea care face separarea între Lumeade Aici şi Lumea de Dincolo. Este apa care pe malul ei stauBlajinii, la vărsarea apei în „Sorbul Pământului” (18–pag.33).

Conform opiniei lui R. Vulcănescu, Apa Duminiciinu lasă Pământului autonomie totală... Este apa pe al căreimal stau Blajinii. Pe firul acestei ape oamenii pot urca şicoborî în spirală în subpământuri”(29 -pag. 575).

Ascendenţa Lumii Divine asupra Lumii Infernuluişi dependenţa ultimei de cea a primei este simbolizată de„gardul” separator între ele.

-Arborele Cosmic vedic, Skambha îşi are cores -pondentul în Bradul Cosmic plasat de această dată ieşinddin Oceanul Primordial în mijlocul Paradisului.

-Conform opiniei lui M. Eliade, „toată străvechimearitualului de purificare cu apă presupune moartea şi în-vierea”(31).

- va urma -


magazin

20

COLUMNA LUI DECEBAL (III)

Pirtea MariaCampania militară 101 – 102

3. Traian a fost un cotropitor, care nouă caneam ne-a făcut mult rău şi nicidecum nu a fost unerou naţional!

Traian niciodată nu a fost mânat de gânduri curateşi nici de gânduri nobile. El a fost un duşman al strămoşilornoştri pe care i-a cotropit, i-a jefuit şi i-a asuprit. Aflând noiaceste adevăruri, nu înţelegem de ce aşa un mare jefuitorşi cotropitor, este atât de slăvit de noi în ziua de azi tocmaiîn imnul nostru naţional?

Iată care sunt versurile imnului de stat al Românieimoderne şi cum sună faţă în faţă cu adevărul despre acestpersonaj:,,Acum ori niciodată, să dăm dovezi la lume,Că-n aste mâini mai curge un sânge de romanŞi că-n a noastre piepturi, păstrăm cu fală-un numeTriumfător în lupte, un nume de Traian!”

Dacă ne-ar auzi dacii, moşii şi strămoşii noştri,cum îi cântăm noi cei de azi cu fală lui Traian, ca unui erounaţional, s-ar lua cu mâinile de cap! Până când va maidăinui această stare de fapt inadmisibilă, în privinţa imnuluinostru naţional, care preaslăveşte pe un fost cotropitor alDaciei? A cui fală este Traianul acesta, că a dacilor nu! Învinele noastre curge sângele poporului traco-geto-dac, cănoi din ei ne tragem şi nu al romanilor! Şi fala noastră suntei dacii, moşii şi strămoşii noştri şi nicidecum naţia cotropi-torilor!

Noi suntem urmaşi ai dacilor şi nu ai Romei! Serăsucesc străbunii în morminte când văd ce însemne stataleavem şi la ce ne înclinăm şi cum cântăm. Demnitatea noas-tră naţională şi adevărul istoric ar trebuie să primeze şi cevace nu a fost corect înţeles altădată de înaintaşi, acum artrebui readus la adevăr. Niciodată Traian nu ne-a vrut nouăbinele. Pe lângă cele arătate mai sus, mai erau şi alte mo-tive care îl mânau pe el în luptă şi pe care le mărturiseştechiar el şi care motive şi ţeluri nu erau deloc nobile:

,,De asemenea conştient că numai pe o armatăfoarte puternică se putea sprijini măreţia Romei, am intro-dus noi reguli în viaţa militară şi am promovat o disciplinăaspră în rândul ostaşilor. Am considerat că armata trebuiesporită cu încă două legiuni…Era o chestiune capitală pen-tru viaţa imperiului şi ca să-i scot pe cetăţenii romani dinamorţeala în care îi aruncase precedesorul tatălui meuNerva…”

Cu alte cuvinte, Traian care era de formaţie militar,nici nu ştia altceva decât să formeze legiuni cu care să-şipopuleze imperiul şi să domine popoare şi provincii. Şi mai

dorea el să-şi ,,dezmorţească” concetăţenii târându-i într-un război de cotropire şi dominare în Dacia, deoarece aceş-tia se cam înmuiaseră stând pe la casele lor saupetrecându-şi timpul prin terme, pe la banchete şi prin orgiibahice, de la care au rămas nenumărate mărturii. Lui Traianşi soldaţilor lui nu le păsa de ce distrugeri provocau, ce căl-cau în picioare, ce jefuiau. Trufia şi orgoliul acestui împăratşi al Romei lui erau fără de margini. Pentru a-şi atinge sco -purile el a pus la cale un plan diabolic, prin care a instauratura între fraţii de dincoace de Dunăre şi cei de dincolo deDunăre:

,,…eram hotărât să aduc Dacia sub ascultare ro-mană, trecând Danubiul. În felul acesta, în urma politiciiadoptate, legăturile tradiţionale dintre daci şi fraţii lor de lasudul Danubiului fuseseră slăbite în oarecare măsură. Deşidacii din Moesia se aflau de mai bine de un secol sub oblă-duire romană, gustând din plin binefacerile acestei stăpâniri,se punea sub semn de întrebare loaialitatea unor populaţiica bessii şi scordişcii, populaţii războinice prin excelenţă,aflate odinioară într-un război îndelungat cu Roma.”

Ne putem da seama uşor de ce ,,binefaceri” se bu-curau populaţiile din sudul Dunării aflate sub ocupaţie,storşi de romani de tot ce aveau, cu sute de soldaţi pe capullor, cu pământurile ocupate şi cu toate drepturile luate.Parcă vedem cu câtă ,,bucurie” s-au lăsat ei stăpâniţi! Înaceste condiţii, era normal că ei erau foarte nemulţumiţi şide câte ori dacilor liberi le reuşeau raidurile de hărţuire laDunăre asupra garnizoanelor romane, ei se bucurau. Iarfraţii lor, dacii liberi, erau foarte viteji, lucru care îl găsimconsemnat în aceste scrieri ale împăratului:

,,Din informaţiile pe care le deţinem, în ultimultimp, dar mai ales sub domnia precedesorului nostru


magazin

21

Domiţian, raidurile dacilor peste Dunăre s-au intensificat,demonstrând cât de reală era primejdia pe care o reprezen-tau aceştia pentru poporul roman. Dacii sunt nişte oameniîntreprinzători, cărora nu le place să asculte cuvântări şicaută să nu le treacă vremea fără folos. Se pregăteaunerăbdători şi cu multă râvnă de război, având intenţiavădită să-i înfrunte cu armele pe romani. Peste tot la eiputeai vedea făurindu-se arme de tot felul, apoi mulţimi decai pe care îi învăţau cu greutăţile luptei, precum şinenumăraţi oameni înarmaţi.”

Bineînţeles că dacii nu prea stăteau cu mâinile însân când se simţeau ameninţaţi de un aşa împărat cu aşagânduri necurate, că doar aveau şi ei ,,ochii” şi ,,urechile”lor, iscoade trimise să afle ce planuri mai urzeau marii îm-păraţi ai lumii prin palatele lor. Astfel aflau şi ei din timp lace se pot aştepta, mai ales că Traian încercase să-i corupăpe conaţionali de-ai lor, pe care îi ,,răsplătea” dacă îirămâneau fideli, adică dacă trădau. Într-o aşa situaţie com-plicată, dacii trebuiau să fie foarte vigilenţi şi tot timpul cumâna pe arme.

Pentru a-şi atinge scopul său, Traian a mai pus înmişcare un alt plan, prin care nici unul dintre vecinii Dacieisă nu le vină acestora în ajutor în caz de nevoie, numind întoate aceste provincii înconjurătoare numai oameni fidelilui. Pe lângă aceasta a mai strâns în jurul lui de prin imperiuşi alţi oameni fideli lui, care să-l sfătuiască permanent şiiată de ce:

,,Grija pentru aceste pregătiri a fost impusă de fap-tul că războiul urma să se desfăşoare pe un teritoriu cu totulduşmănos, atât din partea oamenilor care prin credinţa lorîn Zamolxes, deveneau nepăsători faţă de moartea în luptă,cât şi din partea naturii, vitregă prin imensele şi întunecatelepăduri dacice şi mai ales prin climatul aspru al iernilor hiper-boreene.”

Oare cine s-ar fi bucurat şi ar fi fost prietenos cuduşmanul lui, ştiind clar că vine cu gând de jaf? Nu-i normalcă se uita la el aşa mai crunt ştiind ce gânduri necurate are?

Dar dincolo de acestea, prin acest text, nouă ne-a rămas o descriere a Daciei de mare interes. Aflăm căDacia avea păduri nesfârşite şi foarte dese şi deci se con-firmă faptul că lemnul era o mare bogăţie a dacilor. Pe dealtă parte aici iarna era foarte aspră şi nu oricine putea su-porta condiţiile acestea climatice.

4. Romanii erau înspăimântaţi de luptătoriidaci!

Cu toate pregătirile sale savante şi cu toate stră-daniile depuse, soldaţii din legiunile lui Traian erau completdemoralizaţi şi de-a dreptul înspăimântaţi la gândul că tre-buie să treacă în Dacia şi că trebuiau să dea piept cu lup-tătorii daci. Dacă am spune noi românii aceasta, s-ar puteacrede că ne lăudăm. Dar dacă o spune şi o constată chiarconducătorul lor, este obligatoriu să credem şi să luăm în

considerare aceste aspecte, deoarece ele mărturisesc de-spre cât de viteji şi capabili ne-au fost strămoşii:

,,Întrucât pregătirile au durat destul de mult, în rân-dul legiunilor care se concentrau la Singidunum (Belgrad)şi-a făcut loc treptat, îndoiala cu privire la sfârşitul victoriosal acestui război. Cele auzite, de la localnici, de la legionariicare alcătuiau garnizoana din Singindunum şi de la veteraniicampaniilor purtate de Domiţian, nu era de natură să-i în-curajeze. Aveam de luptat cu un popor plin de dârzenie,călit în condiţiile unei vieţi barbare şi ale unui pământneospitalier pentru oricare alţii în afară de dânşii. Au con-tribuit la descurajarea lor mai ales povestirile înflorate aleveteranilor, care relatau despre teribilele săbii curbate (fal-ces dacorum - sica) mânuite cu mare iscusinţă de daci, de-spre felul în care se foloseau de arcurile şi praştiile lor şidespre mobilitatea călărimii sarmate care le sărise în ajutor,la toate acestea spuse adăugându-se descrierile despre în-fricoşătoarea natură a ţării dacice, cu munţii săi inaccesibilişi inospitalieri. De aceea a trebuit să iau măsuri, iar centu-rionii cu decurionii lor au trecut la ridicarea moralului,arătând ostaşilor că o campanie victorioasă în Dacia va de -s chide drumul aurului ei în imperiu”

Deci, de nu-i momea Traian cu aurul dacilor,povestindu-le câte în lună şi-n stele despre comori fabu-loase, soldaţii lui ar fi luat-o bucuroşi la sănătoasa! Dincoloînsă de prezentarea stării jalnice a armatei sale şi chiar încontrast cu aceasta, noi cei de azi aflăm cum erau luptătoriidaci: aveam de luptat cu un popor plin de dârzenie, călitîn condiţiile unei vieţi barbare şi ale unui pământneospitalier pentru oricare alţii în afară de dânşii şi cetehnică de luptă imbatabilă foloseau: teribilele săbii cur-bate mânuite cu mare iscusinţă de daci, despre felul încare se foloseau de arcurile şi praştiile lor şi despre mo-bilitatea călărimii…

Aceste calităţi deosebite ale luptătorilor daci tre-buie să ne intereseze pe noi tocmai pentru a înţelegelimpede cine erau de fapt dacii şi ce merite aveau în faţacontemporanilor lor. Nu erau deloc nişte nimeni, ci dim-potrivă la adresa lor se vorbea cu admiraţie şi cu respect şidupă cum vedem din aceste scrieri chiar şi împăratul romanavea aceeaşi opinie la adresa lor. Ar fi bine dacă noi cei deazi ne-am ridica măcar la înălţimea calităţilor lor. Pânăatunci le datorăm un mare respect lor şi memoriei lor. Săne ajute Dumnezeu!

5. Traian nu urmărea cucerirea întregii Dacii, ci numairegiunile aurifere!

Dacia nu a fost niciodată cucerită de romani decâto mică parte din ea. Această afirmaţie nu este gratuită delocşi se va vedea de ce.

După toate pregătirile lui sofisticate Traian trecepe un pod de vase şi atacă Dacia prin două ramuri armate:una prin marginea câmpiei Panoniei – zona Caraş şi alta


magazin

22

pe valea Cernei. De ce a ales el această metodă şi acesttraseu şi nu altul? Din lăcomie după aur, mărturisită chiarde el:

,,A contat şi faptul că această parte a ţării lor daciio considerau destul de bine apărată ca să nu mai fie nevoiesă ridice fortificaţii, dar în acelaşi timp, şi faptul că doreamsă smulg dacilor posibilitatea de a extrage aurul aflatîn munţii acestei regiuni.”

Traian căuta să încercuiască această zonă şi dacăreuşea, o mare regiune auriferă intra sub stăpânirea lui. Darsoldaţii lui tot demoralizaţi şi înspăimântaţi erau de cele ceaveau în faţă şi multe promisiuni a trebuit iarăşi să le facăpentru a-i determina să înainteze prin Dacia:

,,…apelul făcut la onoarea lor de cetăţeni romaniau calmat spiritele, dar, deşi le-am promis prăzi bogate,legiunile nu m-au urmat cu inimă uşoară.”

Normal că nu aveau inima uşoară deloc, că le erafrică! Soldaţii romani nu aveau chef de nimic, deoarecemărşăluiau prin Dacia după himerele împăratului, în caredupă cum vedem, nu aveau încredere deloc.

6. În Dacia nu au fost aduşi nici sclavi şi nicicolonişti!

În timpul acestei prime campanii militare, toate lu-crările pe care Traian considera că trebuie să le facă, aufost executate numai cu soldaţii romani, despre care amaflat că erau supuşi unor rigori disciplinare deosebite şi nuîndrăzneau să iasă din cuvântul împăratului lor:

,,În locurile unde poposeau, ostaşii depuneau marieforturi pentru realizarea unor tabere întărite. În locurile in-accesibile sau greu de trecut au cărat cu spinarea butucigrei de stejar sau fag, coşuri cu pietriş şi nisip, după ce înprealabil împletiseră coşurile de nuiele… Zăbava noastrăs-a datorat şi construcţiei drumurilor pe care le-am trasatîntre castre. Ele au fost construite pe vechile drumuridacice, care însă nu erau suficient de rezistente peste totşi mai ales am simţit lipsa podurilor peste pâraie. Gândeammai ales că aceste căi trebuie să fie bine întreţinute în ve -derea transporturilor ce aveam să le facem la terminareacampaniei noastre…”

Deci dacii aveau drumuri! Şi nu le-au făcut romanii!Ei numai le-au întărit!...

Scopul întăririi drumurilor de către romani în Daciaeste destul de clar aici amintit: în vederea transporturilorce aveam să le facem … adică în vederea jafului pe careîl puneau la cale şi nicidecum în vederea ridicării niveluluide trai al dacilor…

Încercăm acum să vedem cam ce făceau dacii întimp ce trupele lui Traian munceau ca ocnaşii şi se chinuiausă înainteze în zonele arătate mai sus (ani 101-102) şi înfelul arătat mai sus. Dacii se retrăgeau din faţa romanilor înmod strategic:

,,O altă cauză şi poate principala care ne-a zăbovit

înaintarea s-a datorat faptului că toate lucrările amintite s-au făcut de trupele noastre, fără nici un alt ajutor, pentru căpopulaţia localnică îşi părăsise în întregime toate aşezările,din ordinul regelui Decebal. Se retrăgea cu avuţia ei în vite,din faţa noastră, în măsura în care noi înaintam. Nu am fostde părere să aducem de dincolo de Danubiu sclavi şisă-i folosim la aceste construcţii, pentru că un asemenealucru nu s-ar fi potrivit cu războiul dus în condiţii atât decrâncene şi neobişnuite, când grija pazei sclavilor ar fidevenit una în plus pentru noi.”

Ce sclavi să aducă Traian din sudul Dunării, carede fapt erau fraţi cu dacii şi care de abia aşteptau să fieliberi şi să se facă nevăzuţi în adâncul codrilor Daciei,darămite să mai şi muncească pentru unul ca el? Iar co-hortele de colonişti pe care le-ar fi adus, cu ce să lepăzească şi mai ales cu ce să le hrănească pentru a muncipentru el, când dacii care se retrăgeau nu lăsau nimic demâncare în urma lor? Deci iată că toate ipotezele istoricecare susţin că romanii au adus sclavi şi colonişti în Dacianu stau în picioare şi sunt infirmate chiar de Traian cu mo-tivaţia aferentă de mai sus. Concluzia este că uneori estebine să ai răbdare să vezi şi ce spune adversarul, deoareces-ar putea să prinzi de la el idei care ţie îţi scapă! Din acestpunct de vedere împăratul acesta era deştept, căci nu maiavea nevoie de încă o grijă pe cap, aceea cu coloniştii. Îierau suficienţi soldaţii săi speriaţi şi demoralizaţi, pe carede altfel îi punea la treabă ca-n muncile iadului, la spart debolovani prin Dacia, pentru a-i croi lui drumuri triumfale.

7. Regele Decebal s-a născut în localitateaDiupa!

Această ştire a locului de naştere al regelui dac,în satul Diupa, ne este dată de aceste mărturii scrise, undese zice:

,,În faţa mea şi a legiunilor se desfăşura o vale acărei lărgime a fost apreciată de topograful Balbus la 15mile. În josul ei se deschidea din ce în ce mai mult valea,făcând loc câmpiei. La stânga, nu prea departe de punctulunde ne-am oprit, era o aşezare aparţinând neamului luiDecebal, unde se spunea că s-ar fi născut acest rege.Aşezarea este plasată pe un fel de ostrov făcut de braţelerâului Tibiscus (Timiş), unde în timpul revărsărilor de primă-vară, apele nu pot ajunge până la case, iar braţele râuluioferă adăpost împotriva fiarelor sălbatice şi chiar a duş-manilor. Acest sat, pe care, ca de altfel ca şi pe celelalte, l-am găsit părăsit de oameni şi vite, este numit de daci Diupa(Jupa), care vrea să spună şef sau conducător.”

,,După cum mi s-a spus, dar şi după cum ştiammai dinainte, fiind informat de Dyon Chrysostomul, aici laDiupa, era locul de naştere al lui Decebal şi al multora dinfamilia sa, pentru că regiunea era condusă din vremuri vechide membrii acestei familii.”

,,Aşadar lângă satul Diupa, am ridicat castrul Tibis-


magazin

23

cum, aşezat pe râul Tibiscus (Timiş), care se varsă în Bisitra(Bistra), într-o vale largă şi cu o pantă insesizabilă.”

Mai aflăm de la autorul cărţii, domnul Simion Lu-gojan, care a făcut cercetări minuţioase în zonă la faţa locu-lui următoarele:

,,Castrul roman Tibiscum se afla în hotarul actualeicomune Jupa de lângă Caransebeş.”

Deci localitatea natală a regelui Decebal este ac-tuala comună Jupa de lângă Caransebeş!

Noi azi ne minunăm cu câtă grijă şi înţelepciuneîşi alegeau locul de casă străbunii noştri, făcând astfel caaşezările lor să fie foarte bine protejate şi foarte sigure înfaţa primejdiilor de tot felul. Cu minim de efort şi material,ei obţineau maxim de beneficii. Tot ceea ce făceau, ei defapt adaptau la relief, la starea locului şi apoi la necesităţilelor. Trebuie să recunoaştem că noi azi am cam pierdut dinaceastă înţelepciune a lor şi ar fi bine să reîncepem săgândim în acest mod sănătos atunci când ne durăm o casăşi astfel nu ar mai lua-o viiturile.

Trebuie tot timpul să ne amintim că romanii nu pro-nunţau chiar corect cuvintele dace şi le adaptau la posibili-tatea lor de rostire. De aceea ceea ce în limba dacă eraJupa la ei suna Diupa şi deci aşa a rămas consemnat. Dacăluăm aminte la afirmaţia că jupa ,,vrea să spună şef sauconducător” în limba dacă, înseamnă că am găsit un cuvântimportant de origine dacică. El s-a perpetuat din limba

dacilor în limba română, apărând cuvinte ca jupan şi jupâncu familia lor de cuvinte. Aceste cuvinte în Dicţionarul ex-plicativ al limbii române le găsim astfel:

- Jupan = titlu dat în evul mediu, în ţările române,celor mai de seamă boieri şi dregători; persoană care aveaacest titlu.

- Jupân = titlu de politeţe dat în ţările române per-soanelor care ocupau anumite demnităţi sau funcţii înalte;titlu de politeţe dat unei persoane echivalând cu ,,domn”,,cucon”; patron, stăpân. Originea acestui cuvânt însă,dicţionarul respectiv o consideră …total necunoscută!!! Binecă veniră romanii aceştia cu scrierile lor care să facă lumină,care să ne amintească un cuvânt dacic străvechi, pe careneamul nostru îl foloseşte cu brio de mii de ani. În felulacesta vor înţelege şi lingviştii actuali că a existat cu ade-vărat limba dacilor. Aşa mai aflăm şi noi cum suna vecheanoastră limbă dacică, adică actuala noastră limbă românăşi de unde provine, deoarece este clar că nu provine dinlatină, că uite o spun chiar romanii. Cuvântul jupa şi jupâncu toată familia lor de cuvinte: jupăniţă, jupăneasă, jupână,jupâniţă, etc. stând mărturie în acest sens.

Noi credem că limba română actuală are nevoiede… un ,,Jupân” capabil, care să o pună în ordine cu eti-mologia şi cu originea cuvintelor, ca să nu ne mai facem derâs prin lume!

- va urma -

Preţioasele cnemide princiare geto-dacedescoperite la Agighiol (România), Golyamata

Movila şi Vraţa (Bulgaria) Conf. univ. dr. George V. Grigore

În primăvara anului 1931, autorităţile din judeţulTulcea au fost sesizate că pe locul numit „Movila lui Uţă”din localitatea Agighiol, căutătorii de comori fac anumitesăpături neautorizate. S-au luat măsuri imediate pentrusistarea acestei săpături, fiind anunţate, în acelaşi timp, au-torităţile. În luna octombrie a aceluiaşi an, prof. I. An-drieşescu, asistat de prof. D. Berciu au început cercetărilesistematice, care au condus la descoperirea unui mormânttumular princiar getic, format din două camere funerare ală-turate, legate printr-un dromos (coridor de acces) din piatră,urmând apoi o a doua construcţie denumită „camera cailor”,deoarece în interiorul acesteia s-au descoperit scheletelea trei cai ce au fost sacrificaţi. În mormânt au fost găsitesplendide piese din argint aurit şi podoabe de aur, veritabilecapodopere artistice ale toreuticii getice, dar şi piese de ce-ramică grecească de import, ce au înlesnit datarea ansam-

blului în primul sfert al sec. IV î.e.n. Aplicele vestimentarede aur şi fragmentele de colier descoperite în mormântulsecundar (cea de a doua cameră a mormântului princiar)aparţin unei costumaţii feminine, ceea ce ne confirmă faptulcă acest conducător get a fost însoţit în călătoria sa iniţiaticăde o prinţesă sau regină. În inventarul funerar al mormân-tului acestei prinţese gete s-au aflat multe podoabe din aur,dar, aşa cum a remarcat I.Andrieşescu prin săpăturile efec-tuate, cândva, în antichitate, tumulul a mai cunoscut vizitaunor căutători de comori, care au sustras cea mai mareparte a pieselor din aur ale tezaurului.

Peripeţiile acestui tezaur, numit „de la Agighiol” nus-au oprit în timp aici, pentru că în timpul celui de-al DoileaRăzboi Mondial, o parte din piesele acestei comori, adă-postite în aripa veche a Universităţii Bucureşti, s-au pierdutîn urma bombardamentelor ce au avut loc. O dată cu


magazin

24

aceasta au dispărut şi toate fotografiile şi clişeele făcuteîn timpul cercetărilor din 1931, chiar înainte de a fi publicate.Construcţia în sine a mormântului a fost demolată. O anal-iză detaliată a pieselor componente şi a analogiilor cu altetezaure a fost făcută publică abia în anul 1969 de către prof.univ. Dumitru Berciu, la Berlin (ca studiu monografic) şi laBucureşti (cap. III al lucrării Arta traco-getică). În concluzieputem spune, că piesele expuse astăzi într-o vitrină spe-cială a Tezaurului Muzeului de Istorie a României cuprinddoar ceea ce a mai putut fi recuperat din acest tezaur prin-ciar getic, pe care, din păcate, ni-l putem doar închipui întoată splendoarea sa. Piesele care s-au păstrat (un coif deparadă din argint aurit, două apărători pentru gambă saujambiere din argint (cnemide), două pahare-rytonuridublutronconice din argint, cinci fiale (vase plate asemănă-toare cu străchinile din zilele noastre, una de bronz şi patrude argint, din care una cu inscripţie), câteva aplice de har-naşament atât plate, cât şi în relief tridimensional (aşa nu-mitul ronde-bosse), ca şi podoabele feminine vestimentaredin aur răzleţe - constituie o mărturie sugestivă a înaltuluinivel la care ajunsese creaţia artistică a geţilor la începutulsec. IV î.e.n. şi oferă, totodată, suficiente elemente pentruanaliza şi încadrarea tipologică a tezaurului. Imaginile cu

tezaurul getic vorbesc de la sine despre înalta măiestrie ameşterilor care au realizat diferitele componente ale tezau-rului. Asemănarea lor cu piesele din alte tezaure princiaregetice descoperite în România (Peretu, Craiova, Porţile deFier, Coţofeneşti, Cucuteni - Băiceni), ilustrează unitatea decultură materială şi spirituală a strămoşilor noştri.

Ne-am putem dori ca aceste tezaure să fi fost fa -bricate din aur; aşa erau mai spectaculoase şi maipreţioase, în ziua de astăzi. Dar dacă am gândi prin prismageţilor de acum 2500 de ani, un tezaur din argint era cu multmai preţios decât un tezaur de aur. De cele mai multe ori,aurul este declarat un simbol al puterii, al bogăţiei şi al statu-tului social. Aşa a fost şi acum 6500 de ani, de când neparvin primele podoabe de aur. Argintul a intrat în scenămai târziu şi până de curând a fost mult mai scump decâtaurul (chiar şi de peste 12 ori) fiindcă era foarte rar. Pe te -ritoriul vechii Dacii nu au existat mine de argint, iar acestmetal era adus din alte părţi şi folosit mai ales pentruobiectele de ritual, de paradă şi pentru serviciile de masăale regilor şi aristocraţilor. După secolul IV este folosit şipentru obiecte bisericeşti. Pe teritoriul României exploatăride argint au apărut în Maramureş şi Rodna, însă doar dupăvenirea saşilor în secolul XIII. Dacă timp de trei milenii argin-


magazin

25

tul a fost mult mai scump decât aurul şi era extrem de rar,abia din epoca târzie a fierului (sec VII-VI î. Hr.) apar şiobiecte din acest metal. O perioadă cu adevărat fastă aargintului a început în secolul IV î. Hr. când aristocraţii geţiaveau servicii de masă din argint şi podoabe din acest metalpreţios. O mare însemnătate a avut-o şi baterea primelormonede locale de argint, după modelul celor din Macedonia.

În inventarul tezaurului de la Agighiol apar douăcnemide de paradă sau ritual (apărători de gambă) făcutedintr-o placă romboidală de argint îndoită, pentru a se puteamula pe picior. Extremitatea lor superioară este modelatăîn formă de cap uman. Pe una din cnemide (cea pentru pi-ciorul dreapt), sub capul uman, pe gât se află reprodus uncolier format din amfore (burdufuri – timp – zile, semn alvieţii), colier aflat şi la gâtul personajului masculin reprezen-tat în relief pe vasul – sceptru descoperit în mormântul prin-ciar getic de la Peretu - Teleorman. Pe laturi aceasta are undecor cu şerpi, călăreţi şi un personaj şezând, cu un vultur(pasărea unicorn; Mama Gaya Vultureanca) şi un rhyton înmâini. Dimensiunile sunt: LA=75 mm; Î=478 mm; G=744 g.Foarte sugestivă pentru natura profană a reprezentărilor ceapar pe această cnemidă princiară (pentru piciorul dreapt)este imaginea ce apare în partea de sus din dreapta, re-spectiv un călăreţ cu arcul în mână având în faţa sa unşarpe încolăcit în poziţie de atac, imagine din care va derivamai târziu în iconografia creştină imaginea Sfântului Gheor -ghe – acest sfânt militar ce luptă cu Balaurul, numit şi Purtă-torul de biruinţă, Sân-George sau Sângeorz, patronul naturiiînverzite, al vegetaţiei, al vitelor şi al oilor, sărbătorit la 23aprilie în fiecare an. Acest sfânt drag poporului român aparepe icoanele creştine, dar şi pe steagurile de luptă al mareluivoievod moldav Ştefan cel Mare. Continuând studiul nostru,în partea de jos a aceleiaşi cnemide princiare apare un per-sonaj regal şezând pe un tron, cu un şoim (Vultur; Păsăreaunicorn) în mâna stângă (semn al Mamei Gaya Vulture-anca, cea care prin hierogamia cu Cerbul Sarabha - ŢapulPan pe muntele Pangaion va da naşte Oului Cosmic alLumii) şi cu un ryton de corn în mâna dreaptă (semn allibaţiunilor divine, dar şi al sfâşierii linţoliului ce desparteLumea Văzutelor de Lumea Nevăzutelor (Cel ce dă cu cor-nul, Cel care împunge, Cel care sfâşie) şi semn al puteriide reproducere (Cel ce duce Lumea mai departe). Aşa cumapare pe această cnemidă, este cea dintâi confirmare a e -xistenţei rytonurilor de os în mediul geto-dacic, ceea ce în-tăreşte afirmaţia lui Diodor din Sicilia, care, relatândîmpăcarea dintre Lisimah şi regele geţilor Dromihete, pre-cizează că „…în cele din urmă, (Dromihete) puse să setoarne macedonenilor vin în cupe de argint şi de aur, pecâtă vreme el şi tracii lui beau vinul în pahare de corn şi delemn, aşa cum obişnuiesc geţii”. Piese caracteristice de ri -tual în mediul getic, rytonurile (atestate încă din sec. IVî.e.n.) vor dăinui până în sec. I şi II e.n. Odată cu cucerireaDaciei, un asemenea obiect bogat împodobit s-a număratprintre capturile luate de Traian din comoara regelui Dece-bal. Acest conducător get reprezentat pe cnemidă este unPurtător de biruinţă (Cel ce a învins Balaurul - Şarpele; „Fiţiînţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii!” (Iisus Hristos)),

este stăpânul cerului (pasărea) şi al pământului (cornul debour-zimbru), iar atitudinea sa statuară îl reprezintă însplendoarea regalităţii sale. Stindardul dac de mai târziu -draconul – este format dintr-un şarpe cu cap de lup, înfiptîntr-o suliţă, adică biruit.

Pe partea stângă a cnemidei drepte apare înpartea de sus şarpele încolăcit ce sâsâie în faţa unui capde păsăre. Fiind degradată în mare parte pe această porţi-une, cnemida nu ne poate oferi mai multe detalii despreiconografia ce s-a dorit a fi reprezentată aici. Posibil să fieo reprezentare a Şarpelui care se poate urca în cuibulpăsării spre a-i lua ouălele sau puii; Şarpele ce înfruntăpasărea. Deasemenea apar tijele înalte ale unei prezenţevegetale, ce completează tabloul. Motivul acestei “confrun-tări” dintre pasăre şi şarpe reprezintă semnul întâlniriiforţelor cereşti (cosmice) cu cele subpământene (telurice).

În mitologie, această reptilă ce îşi schimbă pielea,este un simbol al înnoirii, al întineririi şi chiar al nemuririi.Şarpele era asociat deseori cu zeul sau cu zeiţa pământului.În multe culturi, şarpele este un simbol al feminităţii. În mi-tologia greacă, zeul medicinei, Asclepios, poartă cu sine unşarpe sau doi şerpi, care au puteri tămăduitoare asupravieţii. Şarpele totodată poate fi un simbol al răului, al peri-colului sau al ispitei. În „Epopeea lui Ghilgameş”, iarba ne-muririi dobândită cu atâta trudă de erou este înghiţită de unşarpe, spulberându-i astfel acestuia speranţa depăşirii sta-diului de muritor. În creştinism Diavolul însuşi ia forma unuişarpe pentru a o ispiti pe Eva. În mitologia nordului, şarpeleuriaş Jormungand, care înconjoară întreaga lume a oame-nilor cu trupul său, se va ridica din ape în ziua de Ragnarokşi va contribui, alături de giganţi, la sfârşitul lumii. Şarpeleeste şi un simbol al ştiinţei, al cunoaşterii (Naga), simbol alenergiei vieţii, al puterilor naturii, al vindecării, al renaşterii– toate aceste imagini se regăsesc în complexa mitologiea şarpelui, poate cea mai bogată dintre mitologiile care audrept subiect un animal. În India, Kundalini reprezintă e -nergia pură, primordială a Universului, aflată în fiecare din-tre noi. Este reprezentată adesea sub forma unui şarpeîncolăcit de trei ori şi jumătate, la baza coloanei vertebrale.O întreagă şcoală de Yoga – Kundalini Yoga – este dedicatătrezirii şi activării acestei energii, prin practici care includmeditaţia şi exerciţiile de relaxare. Miticul şarpe cu pene,Quetzalcoatl, era venerat de vechii azteci din America Cen-trală ca stăpân al vieţii. Uraeus – şarpele care apare pe di-adema de ceremonie a faraonilor egipteni – este un simbolal puterii, al capacităţii de a învinge duşmanii, al caracteruluidivin al faraonului. Pielea Şarpelui Pithon ucis de Apollo(zeul Soare, zeu răzbunător care poartă săgeţi aducătoarede moarte: e Zeul-Arcaş, cel cu arc de argint) era cea careacoperea ca o cortină trepiedul pe care şedea în timpul ros -tirii oracolului preoteasa Pithia, din Delphy.

Probabil misteriile geto-dace aveau ca parte a ri -tualului prin care se putea accesa nemurirea, trecerea prinpielea unui şarpe (înghiţirea ritualică; cabirii), fapt întrucâtvaasemănator cu cel din misteriile lui Osiris (Asar) din Egiptulantic. În urma săvârşirii acestui ritual neofitul avea să capeteatributul de nemuritor. Stindardul geto-dac (Draconul) era


magazin

26

tot o piele goală de şarpe (sau simulacru), care umflată devânt, precum un burduf, asigura locul de trecere în spirit alcelui căzut pe câmpul de luptă (tunelul de lumină) şi trans-formare acestuia, urmând apoi readucerea la o nouă viaţă(renaştere). Acestă piele de trecere era ca un uter matern,ca o casă a copilului mic (placentă). Pielea de ritual puteafi înlocuită cu un linţoliu (ţesătură fină), asemănător cu celfolosit în prezent la înmormântări (cel care “înveleşte” corpulcelui decedat în ceremoniile creştine).

La rândul său, Gaya (Mama Gaya Vultureanca;pasărea-unicorn, cea care a săvârşit hierogamia cu ţapulPan (sau cu Cerbul Sharaba, cel cu opt picioare)), aceastărudă apropiată a Acvilei, cu înfăţişarea sa majestuoasă, cuzborul înălţător şi vederea acerbă, este un simbol universalşi-l reprezintă pe zeul atoatevăzător al cerului. Mai repre -zintă de asemenea curaj, victorie şi putere, semeţie, tunetşi furtună. Pentru vechii greci şi romani, acest simbol eraunul purtător al luminii pentru Zeus şi reprezenta victoria.În creştinism, Gaya (Acvila) simbolizează omnipotenţa luiDumnezeu, credinţa, ascensiunea lui Christos şi pe Sf.Ioan. Gaya (Acvila) împărtăşeşte simbolismul păsării anticePhoenix pentru că, în legea creştină, aceasta se reînnoieştepe sine la fiecare zece ani, zburând în soare, iar apoi înmare, de trei ori. În felul acesta ea devine un simbol al naş-terii din nou şi al botezului. Un şarpe în ciocul unei păsăriGaya (Acvilei) semnifică victoria lui Christos asupra Răului.Forma de strană a Gayei (Acvilei) ţinând o Biblie, reprezintăinspiraţia Scripturii Sfinte şi Puterea. Gaya (Acvila) maiapare ca o emblemă solară, bătându-se cu şerpii (şerpii în-tunericului) sau aflată în conflict cu un taur sau cu leu, luptădin care iese întotdeauna victorioasă, demonstrând astfel

triumful spiritului asupra puterii lumeşti. În tradiţiile amerin-dienilor, aripile acvilei simbolizează razele soarelui, sem-nifică ziua şi este mijlocitorul principal dintre oameni şi zei.Domnind ca un rege peste toate păsările, Gaya (Acvila) esteemblema regalităţii, dar este şi simbolul vestitorului. Gaya(Acvila) cu două capete a Bizanţului renăscuse din simbolis-mul hittit al zeilor gemeni ai puterii şi ai tuturor ştiinţelor.Multe state au adoptat acvila ca emblemă sau stemă, fiinddealtfel şi un simbol al patriotismului şi al suveranităţii.Printre aceste state putem enumera România, dar şi StateleUnite ale Americii. Asociat cu cele şapte păcate capitale şicu cele patru virtuţi fundamentale, are semnificaţii bivalente,simbolizând mândrie şi dreptate. Aceste simboluri perenepot fi întâlnite şi în decoraţiunile plăcuţelor de argint dinTezaurul dacic de la Lupu, găzduit în prezent de MuzeulUnirii din Alba Iulia (descoperit în anul 1978, în comunaCergău, judeţul Alba). Două dintre plăcuţe au pe suprafaţalor un décor înscris într-un chenar cvasicircular din perle oimagine ce reprezintă un vultur cu aripile ridicate, ce are îngheare un şarpe. Capul şarpelui este ridicat spre capulpăsării. Atitudinea celor doi nu este duşmănoasă. Pe o altăplăcuţă de ceremonial apare o zeitate (preoteasă; regină)ce are în mâna dreaptă un şarpe – balaur, iar în mânastângă o cupă – rhyton pentru libaţii. Într-o altă imagine zei-tatea redată are în mâna dreaptă şarpele – balaur, iar înmâna stângă are o felină-cameleon (cu limba foarte lungă).Mai există o altă plăcuţă cu o zeitate cu aripi, având de-adreapa şi stânga, două feline în poziţie de aşteptare. Teza-urul de la Lupu este datat în cea de a doua jumătate a se -colului II î.e.n.

- va urma -

La observaţia/obiecţia d-lui Gabriel Gheorghe,însuşită ca atare de dl. V.D. Popovici Ursu, noi venim cu oipoteză privind paternitatea statuilor „contorizate” de dl. Vel-cescu, ipoteza putându-se extinde şi asupra paternităţiichipurilor de geto-daci de pe Columnă. Anume, că nu toatebusturile şi statuile (existente sau care se vor mai des -coperi/identifica) vor fi fost pradă de război, deci furate, cialtele vor fi fost executate, după 106, la Roma, după modelevii cum este de părere şi dl. Leonard Velcescu. Şi nu numaide sculptori „romani”/„latini” – din Roma sau veniţi aici dinşcolile de sculptură ale oraşelor imperiului, foarte sigur dinGrecia. Dar vor fi venit sau vor fi fost aduşi pe o cale saualta şi sculptori şi meşteri pietrari geto-daci pentru ambeleoperaţiuni (la busturi şi statui şi lucru la Columnă şi la cele-lalte edificii din Forum). Deci, problema paternităţii acestoropere trebuie pusă foarte nuanţat, în urma unor cercetăriaprofundate în viitor iar nu expediată simplist pentru a faceo bucurie „romanizatorilor”.

Astfel reacţionând, pe lângă repatrierea statuilor

identificate ca pradă de război, pentru noi se redeschide,în arta Daciei antice, perspectiva firească a capitolului„Sculptură” de la sculpturile de zeităţi ale „Ţării Zeilor”, zeiajunşi ulterior şi în lumea greco-romană până la cele aleunor personalităţi autohtone dar şi de oameni liberi obişnuiţi.Un indiciu pentru statuia provenind din prada de război estepostura geto-dacului sculptat ca om liber, nu ca prizonierînlănţuit, sculptat în Dacia; aceeaşi postură pentru cel sculp-tat la Roma dar după un model de dac viu şi liber, ajunsaici. Aşa şi pentru scenele de pe Columnă. Deci, să reţinem:sculptura cu dacul om liber, neînlănţuit, nu poate fi un„omagiu” roman pentru învins ci poate avea explicaţia datămai sus: pradă de război sau sculptură executată la Romadupă un model de dac liber, viu, ajuns aici.

*Spuneam la început că dl. Leonard Velcescu, în

interviul din „Historia”, în cea mai importantă problemă acam încurcat socotelile „romanizatorilor”, ba chiar a „bruiat”serios „imnul de slavă” înălţat memoriei împăratului agresor,

STATUILE DE GETO-DACI ŞI COLUMNA (II)– ARGUMENTE IMPORTANTE ALE DACOLOGIEI –

conf. univ. dr. G.D. Iscru


magazin

27

jefuitor şi distrugător al regatului lui Decebal, spre mareainsatisfacţie a d-nei Zoe Petre care s-a grăbit să laude şidânsa la acest împărat, prin ... excelenţă, „...excelenţavădită în extinderea hotarelor imperiului pe calea armelor”(loc. cit., p. 7). Pentru dânsa n-au contat victimele, jaful,crimele, destinele distruse ale familiilor de daci ori ale pri-zonierilor ca şi grava eroare strategică, reproşată chiar „adoua zi” după decesul lui Traian, de către succesorul său,Hadrian, ci contează „excelenţa” cu care călăul i-a conduspe ai săi „latrones gentium” (= „jefuitorii popoarelor”) într-unrăzboi pe care istoria îl include în „nobila” categorie de „ban-ditism” (cit. Gh. G.).

Cum le-a încurcat dl. Leonard Velcescu so-cotelile „exterminatorilor” de geto-daci şi „romanizatorilor”,precum şi „ştiinţificilor” de la „Historia”? Însuşi editorul co-ordonator al revistei, dl. Ciprian Plăiaşu, „ştiind” sigur că„într-o lucrare păstrată din Antichitate se menţionează cătoată populaţia masculină dacică a fost exterminată”, l-a în-trebat pe dl. Velcescu cum vede această afirmaţie „în con-textul în care există atât de multe statui făcute după modelevii?”. Iar noi ne-am întrebat dacă şi dl. Plăiaşu, ca şi alţiicare susţin această absurditate, a citit personal, izvorul res -pectiv sau dacă a studiat, personal, studiul fundamental înmaterie al savantului dacolog B. P. Haşdeu: Perit-au dacii?Ori a preluat informaţia „după ureche”. Căci de atunci, din1861, de când Haşdeu a „demontat”, fără drept la replică,dogma „Şcolii ardelene” privitoare la „exterminarea” geto-dacilor în războiul din 101-106 şi la „romanizarea Daciei”(toată Dacia, cum deliberat s-a acreditat exprimarea!) într-un veac şi jumătate cât a durat, efectiv, stăpânirea romanăîn spaţiul cucerit – dogmă indusă de papalitate, prin misiuniprozelitiste, ca şi prin şcolile sale iezuite la care ajungeauori erau atraşi, racolaţi, copii dotaţi ai celor vizaţi să-i devinăenoriaşi plătitori de dijme papale, dogmă acceaptată cucredulitate vinovată şi speranţe naive de intelectuali autoh -toni care apoi au influenţat şi factorul politic –, deci deatunci, de când, prcatic, Haşdeu a anulat dogma, nici un is-toric român cu preocupări în domeniu sau intelectual de bunsimţ care se respectă şi îşi racordează corect răspundereala interesul naţional n-ar mai fi subscris la o asemenea ab-surditate. Şi au fost, în timp, astfel de istorici şi astfel de in-telectuali şi chiar personalităţi politice care au atras atenţia.Prin unii din ei, de la învăţatul stolnic Constantin Can-tacuzino la Ianache Văcărescu şi romanticii cărturari aiprimei jumătăţi a secolului al XIX-lea, apoi până la acade-micieni de înaltă ţinută profesională şi patriotică din secolulXX, a prins curaj mişcarea noastră dacologică. E drept,studiul lui Haşdeu a fost marcat, la apariţie şi după, decâteva neşanse: a fost publicat cu caractere chirilice în re-vista autorului, puţin mediatizată şi într-o vreme în care setrecea la alfabetul latin iar factorul politic, cu speranţe naiveîn Occidentul „protector”, dădea ţării numele de Româniaîn memoria Romei imperiale, deci dogma „exterminării”geto-dacilor şi a „romanizării” primea girul oficial, când unmare poet al epocii, Vasile Alecsandri, primea premiul „ginteilatine” pentru al său „prohod” la catafacul strămoşilor „ex-terminaţi” iar bădia Ion Creangă mediatiza în abecedartulsău poezia „Santinela romană” a aceluiaşi mare poet, „san-

tinelă” care, trimisă de „maica Romă cea bătrână”, îi lichi-dase pe „barbarii” de la Dunărea de Jos (adică pe geto-daci!); iar la cumpăna dintre veacuri (XIX-XX) spionajuluiimperial şi agresivităţii obedienţilor interni le-au căzut vic-time două mari personalităţi naţionale: geniul nostru naţionalMihai Eminescu şi Nicolae Densuşianu, denigraţi şi în pos-teritate de urmaşii celor de atunci, până azi. Au fost trădăriîn serie, soldate cu falsificarea identităţii noastre naţionale.Studiul lui Haşdeu a fost reeditat târziu şi tot nemediatizat,căci Mişcarea dacologică era, oficial, ignorată şi obstrucţion-ată. Acum avem o foarte bună ediţie a lui, împreună cu altecontribuţii dacologice ale savantului sub o semnătură deprestigiu(1).

Dar, ca editor coordonator al unei revistre ce sevrea să fie de istorie, dl. Plăiaşiu avea datoria să cunoască,nu să subscrie la acea absurditate.

Nu, d-le Plăiaşu, nici Dion Cassius, contemporanşi apropiat al împăratului Traian şi nici, mult mai târziu, Eu-tropius, nu vorbesc despre „exterminarea” bărbaţilor dacisau a întregii populaţii din spaţiul cucerit! Iar ce a urmatdupă traduceri deliberat „greşite” din cele două izvoare is-torice de bază au fost şi sunt speculaţii interesate, preluări„după ureche”, fără verificare la sursă. Haşdeu, când a „de-montat” păguboasa „axiomă” era în deplină cunoştinţă decauză – şi istorică şi filologică!

Era firesc ca dl. Velcescu, cercetător onest şiatent cu cele ce spune în urma unei cercetări proprii să vărăspundă aşa cum v-a răspuns:

„Cunosc această informaţie – v-a răspuns,contrazicându-vă „siguranţa” „ştiinţei” dvs. –, dar este unaeronată, apărută mult mai târziu (Eutropius, sec. IV, n.n.).Ceea ce vedem în Forum spune exact contrariu.Poporul, copiii, femeile, bătrânii au rămas pe loc, aurămas în viaţă. Bineînţeles, aceşti copii au crescut şi audevenit adulţi. Evident că dacii au avut pierderi grele,dar nu putem vorbi de o exterminare a populaţiei, nicimăcar a celei masculine”. „Aşadar – continuă dl. Velcescu–, informaţia nu poate fi decât greşită.” Şi atenţioneazătotodată asupra sintagmei deliberat generalizatoare de „ro-manizare a Daciei”: „Să nu uităm că nu toată Dacia a fostcucerită”. Căci, aşa cum spune Dion Cassius, după 106era o „Dacie supusă” şi o „Dacie nesupusă” (s.n.), liberă,aceasta din urmă pe un spaţiu imens.

Şi nici în sudul Dunării nu a avut loc „ro-manizarea” – confirmă atâtea izvoare! De pildă, în primulSinod ecumenic de la Niceea (325) semnează, alături de317 părinţi ai Bisericii, şi Teofil din Dacia. Şi tot aici, un altepiscop, de la Naissus (Niş), se numea Dacus. Imperiul amenţinut aci până în secolul VI provincii cu numele Dacia.În poemul dedicat Sfântului Niceta de Remesiana (poemcompus pe la 398), care fusese într-o misune de creştinareîn Dacia, Sfântul Paulin, episcopul de Nola (353-431), vor-beşte de „getul cel năvalnic” şi dacul asemenea lui, creşti-naţi de Sfântul Niceta, care i-a creştinat şi pe fraţii lor, bessidin Haemus (Marius Fincă, op. cit., p. 80 şi 107). Iar dupăo însemnare mai târzie (1848), citând un izvor slavon me-dieval, şi valahii din Dacia, pe la anul 1100, „trecuseră(traduseseră, n.n.) pe nesimţite în limba lor „liturghia slavă


magazin

28

de rit grecesc, mai înainte uzitată şi de dânşii pe tăcute şinebăgare de seamă şi necunoscută” (ibidem, p. 73, s.n.);deci „ocoliseră” interdicţia de a folosi Sfânta Scriptură,tradusă în limba slavă, cum abuziv hotărâse conducereaBisericii constantinopolitane şi a Romei. Prin urmare, cumspune pasionatul autor citat, „geţii şi dacii erau încă prezenţişi vii” (s.n.) în Dacia nord şi sud dunăreană, spre mâhnirearomaniştilor „exterminatori” care au ignorat, ignoră şirăstălmăcesc atâtea izvoare istorice!... În secolul IV, traciicreştinaţi traduceau în limba lor Sfânta Scriptură iar meti -culosul Marius Fincă (op. cit., p. 22) vorbeşte de o BiblieBessică (bessii, creştinaţi de Sfântul Niceta!) – o traducereîn limba tracă (traco-geto-dacă, n.n.) a Bibliei din secoleleV-VI, după care s-a slujit pe muntele Sinai în primele veacuricreştine şi care se pare că se găseşte pe undeva prin MareaBritanie”. De asemenea, getul Iordanes, care scria în sec-olul VI istoria geţilor, ne asigură că geţii lui, atunci (sec. VI,era creştină!) se conduceau tot după străvechile „legipelagine” (de la „divinii pelasgi”, cum le spune Homer!) (nu„belagine”, cum s-a tot scris greşit – şi greşeala a rămaspână azi!).

Dar interviul d-lui Leonard Velcescu se oprise laacea „contră” de ţinut minte. Autorul pusese „punctul pe i”!Pe propria sa cercetare şi reflecţie, n-a intrat în tagma „ex-terminatorilor” de geto-daci, formulând o concluzie fermă:„Contest, deci, această informaţie aberantă care nu core-spunde realităţii” („Historia”, loc. cit., p. 47, s.n.). D-lui Plăia -şu, coordonatorul editorial al Revistei, parcă i-a pierit chefulsă-l mai întrebe ceva! ... Avea motive să fie supărat ...

Dacă dl. Plăiaşu citea cu atenţie cartea, apărutăîntre timp, a d-lui Velcescu, constata că autorul relata pelarg, argumentat, despre persistenţa dacilor după 106 iarnu exterminarea lor în acel crâncen război, despre locul şirolul important al trupelor de daci în armata Imperiului.Poate, „echipa” nici nu-l mai chema în ajutor şi astfel evitaacest răspuns tranşant care i-a ... încurcat socotelile.

După „imnul de slavă” pentru acel „optimus prin-ceps” al Senatului imperial, distins şi de d-na Zoe Petre cuo imposibilă „excelenţă” – aceea a războaielor de agresiuneşi jaf; pentru „marele constructor” cu bani furaţi din Dacia,al Floricăi Bohâlţea, pe care o ştiam ca o studentă silitoare;pentru „soldatul roman” care, trimis de „maica Romă ceabătrână” – cum îşi amintea „veselul Alecsandri” –, i-a „ex-terminat” pe „necivilizaţii” de la Dunărea de Jos şi a rămasaci ca „santinelă romană”, cum admiră şi dl Ilie Iulian Ganciupe legionarii lui forţoşi şi bine echipaţi, după toate acestearevista Historia” se încheie cu punerea în evidenţă a unuideşănţat cult, prin monumente ale personalităţii celui slăvitşi adulat de pangeriştii săi de azi, cult comparabil, cum amspus, doar cu cel realizat odinioară de mercenari în solda„tătucului” Stalin; dl. Valentin Victor Bottez, în finalul ex-punerii d-sale face impresie onorabilă detaşându-se, subtil,de acest cult jenant, dar titlul materialului – „Pacea, bogăţiaşi gloria Imperiului depindeau de împărat” (cine l-o fi pus?autorul? redacţia? coordonatorul editorial?) – practic a -nulează această subtilă detaşare finală pentru cei mai puţinobişnuiţi cu asemenea „subtilităţi”.

Iar peste toate acestea, afectând şi „imnul de

slavă”, stăruie „bruiajul” generat de răspunsul ferm şi corectdat de dl.Velcescu coordonatorulului editorial al revistei şituturor „exterminatorilor” de geto-daci şi „romanizatorilor”Daciei, a întregii Dacii, repetăm, cum deliberat s-a mediati-zat exprimarea. „Echipa” de la „Historia”, desigur, îlchemase pe dl. L. Velcescu în sprijin, dar – vai ! – a ieşitcam ... pe dos!

*În concluzie, întrucât teza falsă şi absurdă a „ex-

terminării” geto-dacilor din spaţiul redus de la Nord deDunăre, cucerit şi jefuit de Roma imperială, dar cu dis-trugerea regatului lui Decebal, ca şi „componenta a doua”a „axiomei”, aceea a „romanizării Daciei”, nu mai pot fisusţinute ştiinţific în faţa atâtor argumente care nu mai potfi contestate şi a atâtor obiecţii logice şi de bun simţ, se cu-vine ca şi paternitatea busturilor şi a statuilor de geto-daci– unele statui de mari dimensiuni (ca înălţime, depăşind cumult înălţimea împăratului), sculptate în porfir şi marmurăcolorată („ignorându-se” interdicţia oficială!), precum şi pa-ternitatea cel puţin a chipurilor de daci din basoreliefurileColumnei, se cer, imperios a fi reconsiderate, cu con-secinţele care vor decurge din această reconsiderare. Con-tinuându-se – cu profesionalism şi bună-credinţă! –cercetarea asupra acestor izvoare istorice şi opere de artăcare au impresionat şi impresionează puternic lumea,aceasta va permite, pentru busturi şi statui, identificarea câtmai corectă a celor care au fost pradă de război – deci, fu-rate din spaţiul originar! – şi, pe cale de consecinţă, estefiresc, este drept să fie repatriate, cum s-a propus, accep-tându-se pentru celelalte, inclusiv pentru chipurile de geto-daci din basoreliefurile Columnei, dubla paternitate: aceeaa sculptorilor „romani”/„latini”, din Roma sau veniţi/aduşi dinşcoli de sculptură ale oraşelor imperiului, ca şi din spaţiulnaţiunilor cotropite şi integrate imperiului, artişti ai acelornaţiuni (din Grecia, indiscutabil, unii veniţi demult în penin-sulă, inclusiv la Roma) dar şi paternitatea sculptorilor geto-daci aduşi sau veniţi ei înşişi la Roma. Înălţimea unor statuidepăşind cu mult pe aceea a împăratului, precum şi exe-cutarea lor din marură colorată şi porfir, cu „ignorarea” a -mintitei interdicţii, ca şi postura de om liber, neînlănţuit (caprizonierii) a geto-dacului sculptat, pot fi indicii că ele provindin prada de război; aceasta din urmă poate să indice, cumam spus, fie provenienţa din prada de război, fie executareaoperei după modele de daci vii veniţi sau aduşi la Roma darnu ca prizonieri – cum este de părere şi dl. L. Velcescu.

Cele 8 statui de pe Arcul de triumf „oferit” deSenat împăratului Constantin cel Mare în urma victoriei saleasupra adversarului Maxentiu, statui de câte 3 m. înălţimefiecare (pe o parte şi pe alta a Arcului, 4+4) i-au dat „de gân-dit” d-lui Leonard Velcescu. D-sa nu cunoaşte însă motivulpentru care acest prim împărat roman creştin preferase sta-tui de daci din Forum-ul lui Traian, gata făcute, „reprezen-tând o populaţie care nu avea nici o legătură cu ce seîntâmpla în imperiu la momentul acela ...” (?) (s.n.).Bănuieşte însă că „o legătură ar fi trebuit să fie” şi constată„nişte aspecte interesante, dar nu avem nişte răspunsuriştiinţifice, pentru că nu avem dovezi” –adaugă dânsul. Îşiaminteşte totuşi unul din acele „aspecte interesante”, o


magazin

29

„dovadă”: lipsa de pe Arc a generalilor imperiali dar exis-tenţa pe Arc a unor ... „soldaţi cu lupul dacic” (drapeluldacilor! n.n.). Ghici, ciupercă!? Însă dl. Velcescu nu„ghiceşte”, doar „presupune” că „erau trupe auxiliare în ar-mata lui Constantin”. Le vede „lupul dacic” ca steag de luptădar nu se pronunţă asupra naţionalităţii trupelor, deşi înnomenclatorul militar imperial se menţiona naţionalitatea lor(vezi Marius Fincă, op. cit., p. 69-70). Nu mergem pânăacolo încât să afirmăm că i s-ar fi eliminat autorului aceastăprecizare. La intrarea împăratului Constantin cel Mare înRoma, după victorie, istoricul Ammianus Marcellinus (330-395) ne dă o frumoasă descriere a acestor trupe de geto-daci: „acoperiţi în mantale purpurii, s-au strâns în juruldraconilor legaţi de vârfurile aurite şi ferecate în pietrestrălucitoare ale suliţelor, umflaţi de un vânt mare şi astfelşuierd ca şi stârniţi de mânie, lăsând să fluture în vânt coziample” (ibidem, p. 71). „Perit-au dacii?” domnilor „extermi-natori”? Aşa se întâmplă când sunt ignorate unele contribuţiianterioare sau chiar contemporane, care „deranjază” „a -xioma” absurdă! Când însă în finalul interviului, riscând să-l supere pe dl. Plăiaşu, contesta, curajos, „afirmaţiaaberantă care nu corespunde realităţii”, dl. Velcescu nu-lamintea, ca fiind primul specialist al contestării, pe B.P.Haşdeu, cel ajuns, se pare, „persona non grata” pentrutagma „exterminatorilor”. De ce? Îi pierise curajul în faţalupului dacic? Poate! ... Bine că i-a revenit la final, cândn-a mai putut suporta „ştiinţa sigură” a d-lui Plăiaşu despreacea informaţie „aberantă”.

Totuşi, ar rămâne ceva nelămurit aici dacă n-amadăuga că dl. Velcescu ştie aproape tot despre prezenţadacilor în armata romană începând de la Hadrian, în trupeleauxiliare şi chiar în legiuni, ca şi despre draconul (dragonul)dacic, ca steag de luptă al acestora (vezi op. cit., p. 111-113, nota 273). De ce nu l-a lămurit şi pe dl. Plăiaşu?

Despre cele 8 statui uriaşe de geto-daci care peambele părţi ale Arcului lui Constantin cel Mare „vegheau”intrarea şi ieşirea din Roma, ca şi despre naţionalitatea „sol-daţilor cu lupul dacic” dintr-un basorelief al acestui Arc, dl.L. Velcescu putea să afle din trilogia cunoscută a istoriculuiIosif Constantin Drăgan, din studiile şi cărţile preotului istoricDumitru Bălaşa, chiar din sinteza noastră privitoare la stră-moşii reali (vezi nota 5), ajunsă acum la cea de-a şaseaediţie (aflată în faza finală de pregătire). Iar dacă îşimenţinea curajul în faţa „romaniştilor”, putea să-l citezechiar pe dr. Napoleon Săvescu, omul care i-a şocat pe fal-sificatorii istoriei cu cartea sa: Noi nu suntem urmaşii Romei(1999, ed. a II-a , în două volume, 2012), care a revigoratmişcarea noastră dacologică şi care în carte vorbeşte pelarg despre Arcul lui Constantin cel Mare, ca şi despre Arculde la Salonic al predecesorului său, geto-dacul Galeriu I,Arc pe care sunt sculptaţi, în basorelief, acei „soldaţi culupul dacic” cu care acesta a câştigat războiul în Orient.Numai că „exterminatorii” de geto-daci, cu consens oficial,au pus la „index” cărţile Mişcării dacologice, în opera lorlăsând răul să-şi facă efectul nociv asupra strămoşilor reali,asupra noastră care trăim de mult timp, oficial, cu identitateanaţională falsificată pe toate canalele de „educaţie”

*

În sfârşit, peste limitele „omeneşti” care ar trebuisă se mai împuţineze în viaţa noastră, afirmăm în concluziecă şi prin aceste cercetări ale d-lui Velcescu, merituoase şicu girul priorităţii în final (în interviul din revista citată), cupoziţia corectă şi fermă a cercetătorului, onest şi scrupulos,sincer preţuitor al strămoşilor noştri reali, ne aduce satis-facţia de a constata că busturile şi statuile de geto-daci dinmuzeele lumii şi nu numai, precum şi basoreliefurile de pecelebra Columnă de la Roma au reprezantat şi reprezintănu doar operă de artă de valoare şi importanţă naţionalăpentru noi dar şi de valoare mondială, ci şi un foarte impor-tant izvor istoric pentru Dacologia noastră care are dreptobiectiv principal recuperarea identităţii noastre naţionalereale, cu toate consecinţele ce decurg din acest act de drep-tate istorică. Poate, atunci, când acest adevăr va fi acceptat,oficial nu vor mai fi oprelişti ca ţara noastră să se numeascăDACIA, cum trebuia să fie numită în mod firesc, ca realitateşi simbol al Daciei edenice. Iar în continuare totul va trebuisă fie dacizat, aşa cum ne-a îndemnat geniul nostru naţionalMihai Eminescu – „prima jertfă politică pe altarul DacieiMari” (dr. David Aurel). Căci memoria şi istoria înaintaşilornoştri, din strămoşi în părinţi şi-n prunci este, pentru noi şipentru urmaşii noştri, un tezaur de experienţă, de învăţăturăşi de mândrie naţională. Atât de informatul Marius Fincă, laun capitol al cărţii sale, în care relatează despre geţi, puneun motto foarte sugestiv după Nicolae Iorga: „Descoperireasinelui adânc al părinţilor celor mai vechi e supremul act deorgoliu al unui neam” (op. cit. p. 109). Totodată, specialiştiiîn domeniu, aprofundând cercetările asupra busturilor şi sta-tuile de daci, ca şi asupra celebrei Columne, să sepregătească pentru a introduce în istoria artei naţionalecapitolul care până acum ne-a lipsit: Sculptura în Dacia an-tică. Vor avea ce scrie!

** *

Evident, Congresul al XIV/lea de Dacologie(Buzău, august 2013) n-a fost o „replică” la revista „Historia”.Dar, centrat fiind pe omagierea savantului nostru dacologB.P. Haşdeu, cu studiul său fundamental Pierit-au dacii? şialte contribuţii ştiinţifice ale sale în domeniu, cu girul prio -rităţii, a fost un binevenit răspuns în faţa campaniei pro-domo a „ştiinţificilor” „exterminatori” de geto-daci şi„romanizatori” „cât cuprinde”, susţinuţi şi de factorul politic.

În finalul studiului nostru şi în economia lui,având avantajul rezumatelor susţinute în Congres – publi-cate în ediţia specială a revistei noastre „Dacia-magazin”(nr.91-92/2013) –, vă vom prezenta, succint,comunicărileprincipale consacrate personalităţii savantului dacolog,propunându-vă ca dvs. înşivă să studiaţi, cu mult profit, re-vista Congresului şi să urmăriţi în continuare publicarea in-tegrală în revistă a celor mai importante comunicări dintoate cele trei secţiuni.

Căci prin tematica sa, prin calitatea comu-nicărilor, prin modul în care s-a desfăşurat şi cum au fostprimiţi şi „găzduiţi” participanţii de către autorităţile şi popu-laţia oraşului şi judeţului Buzău, acest Congres va rămâneun jalon stimulator în Mişcarea noastră dacologică.

Colegul profesor Gheorghe Bucur din Tulcea


magazin

30

s-a referit la perenitatea studiului dacologic fundamental allui B.P. Hasdeu.

Din punct de vedere istoric, spune autorul,Haşdeu s-a ocupat de o problemă esenţială a trecutuluipoporului nostru – etnogeneza noastră. Ştiinţific, conchideprofesorul Bucur, Haşdeu a dat studiului său o mare întin-dere, „necesară argumentării complexe a tezei enunţate”,putând astfel să realizeze, primul, „o teorie închegată înacest sens”, pornind de la izvoare, în deplină cunoştinţă decauză, istorică şi filologică, fără a lăsa celor vizaţi vreo posi-bilitate la replică. Aşa cum a remarcat Mircea Eliade, –citează autorul –, „Hasdeu încearcă să fixeze pârghia isto-riei românilor în alt punct de sprijin”, demonstrând că prinstrămoşii reali descindem din poporul primordial al conti-nentului, într-o patrie originară, ancestrală, cu milenii ante-rioară Romei.

Patriotic, Haşdeu şi-a manifestat bucuria căcercetările lui l-au dus la concluzia că nu descindem dincuce ritorii şi jefuitorii Romei imperiale, ci ne-a fost dat „canoi să fim o viţă neatârnată” şi „să avem strămoşi de toatălauda” (s.n.) care n-au pierit în acel crâncen război din 101-106 şi care au avut privilegiul unicităţii în cadrul etniilor Eu-ropei.

Ulterior, Nicolae Densuşianu, în a sa DaciaPreistorică a zidit, istoriografic, această străvechime, uni -citate şi continuitate a strămoşilor noştri reali.

Peste timp, când în pofida unor zbateri neorga-nizate şi oficial nesusţinute ci combătute, respinse, „axioma”„exterminării” dacilor şi a „romanizării Daciei” părea săprindă rădăcini, falsificându-ne identitatea naţională reală –consideră şi dl. profesor Bucur –, este marele merit al doc-torului Napoleon Săvescu de a fi revigorat mişcarea noastrădacologică. I-a dat şi un cadru organizatoric şi, foarte im-portant, i-a dat şi resurse pentru a deveni mai mult decâtfusese până atunci, cu posibilitatea de a demonstra că prinstrămoşii noştri reali am fost „centrul civilizaţiei europene”iar ca urmaşi ai lor am preluat mesajul planului dacic autoh -ton care ne-a traversat istoria şi care încă ne animă, plande suveranitate şi identitate naţională reală, de unitatepolitică şi demnitate.

Merituosul nostru coleg, prof. dr. Mihai Popescude la Biblioteca Militară Naţională – unde l-a avut ca înaintaşpe Nicolae Densuşianu –, nu întâmplător primul doctor înviaţa şi opera acestui celebru înaintaş –, cu pasiunea bi -bliotecarului devotat muncii sale de nobilă misiune, ne oferă,succint, o viziune interesantă a trei mari dacologi românidin a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul se -colului XX – B.P. Haşdeu, Alexandru Odobescu şi NicolaeDensuşianu –, pe care i-a unit, spiritual, iubirea pentrumemoria şi istoria strămoşilor reali – „un adevărat triunghidacic românesc” – sintetizează autorul, triunghi al cărui vârfde sus a fost Haşdeu, cu cunoştinţe şi contribuţii temeiniceîn domeniu, un unicat în cultura naţională – conchide dr.Mihai Popescu.

Desigur, deasupra tuturor şi ca dacolog se înalţă,în felul său de a fi, tot nepereche, Mihai Eminescu, însumând

competenţă, genialitate şi mai ales inspiraţie divină.Un profesor buzoian, Laurenţiu Popescu, ne

prezintă o surprinzătoare paralelă între Hasdeu şi Emi-nescu, - doi titani ai genialităţii naţionale –, studiu a căruipublicare in extenso o aşteptăm cu mult interes. Aproapetotul ar trebui redat din rezumatul publicat – sau, poate, esteo primă variantă, schiţată, a unui studiu amplu şi foarte binevenit.

Spicuim câteva asemănări între cele două per-sonalităţi dar şi câte ceva din aprecierile reciproce „corecteşi fără complezenţe”, cum observă autorul. Ambele maripersonalităţi naţionale: au contribuţii majore la culturanaţională; au importanţă naţională şi universală; au fost des -chişi la istoria şi filosofia timpului în care au trăit; au criticatoportunismul politic; au avut planuri mari de creaţii literare;au apreciat critic, obiectiv, Domnia lui Cuza dar şi pe cea alui Carol I; pe acesta din urmă Eminescu l-a numit „Carolîngăduitorul” pentru că a fost de acord cu acceptarea în ţarăa 20.000 de evrei expulzaţi din imperiile vecine şi a criticatafacerea Strousberg de care profita şi prinţul apoi regeleCarol I; Haşdeu l-a ironizat pe Carol I cu un foarte potrivitjoc de cuvinte: „domnitor-dormitor” şi i-a dat sfaturi utile pecare acesta nu le-a urmat; ambele personalităţi nu au fostde acord cu o dinastie străină, masonică, pe tronul ţării;ambii au criticat demagogia, falsul patriotism, ploconirea lastrăini, greşelile partidelor şi guvernele vremii lor, fapt pentrucare au fost „obstrucţionaţi” – zice, blând, autorul; ambii aufost atraşi de personalitatea Domnului Vlad Ţepeş şi aurespins pe străinul Brian Stocker, „străinul care ne deni-grează”.

Din aprecierile reciproce: Haşdeu despre Eminescu: a lăsat versuri ad-

mirabile, dar meritul lui cel mai covârşitor este că a introdusîn poezia românească adevărata cugetare ca fond şi ade-vărata artă ca formă.

Eminescu despre Haşdeu: a introdus un noumetod, pozitiv oarecum, în istoria naţională”; are „o memorieimensă”, o putere de combinaţie aproape egală cu aceastămemorie, „întrunind deci cele două calităţi ce caracterizeazăinteligenţele geniale; „cunoaşte o sumă de limbii vii şimoarte”; apreciază foarte mult chestionarul trimis de el în-văţătorilor în ţară.

În final putem îndrăzni să spunem că studiul vieţiişi operei acestor doi titani ai genialităţii naţionale, cu pasi-unea lor pentru memoria şi istoria strămoşilor şi cu dăruirealor totală pentru poporul istoric (cum încă numea Eminescunaţiunea), asumându-ne mesajul dar şi convingerea renaş-terii naţionale prin noi înşine, putem spera, precum unvoievod muşatin din vremuri grele, Petru Rareş: „Vom fiiarăşi ce-am fost şi mai mult decât atât!”

28.08.2013, Dobreţu-Olt__________1) B.P. Hasdeu, Pierit-au dacii? ed. îngrijită de Grigore Brâncuşi, Ed.Dacica, Bucureşti, 2009.


magazin

31

Putem remarca faptul că din 418 cuvinte sanscrite,din India, 201 au un etimon LATIN, FĂRĂ ROMANI prinpreajmă.

Putem constata că din 418 cuvinte româneştiprezente în sanscrită, 82 sunt atribuite SLAVONEI BIS-ERICEŞTI, cu 1800 de ani înainte de inventarea acesteia,în 854, de către călugării CHIRIL şi Metodiu.

Din 418 cuvinte, 53 au etimoane BULGĂREŞTI,11 sunt sârbo-croate şi 1 polonez, în total 65, FĂRĂ BUL-GARI, SÂRBO-CROAŢI sau POLONEZI, prin preajmă.

Cuvânt ROMÂNESC CONTEMPORAN - cuvântROMÂNESC SANSCRIT: Etimon (E) latin: 1-10, unu, dvi,tri, ciatru, penci, şaş, şaptan, astan, novan, dzaccan, , 1.aCASA-acaşa, 2. aci-ake, 3.acu-acu, 4. ADAPA-padapa, 5.adesea-adesa, 6. adică-adica, 7. adâncit-udancita, 8. aer-ajira, 9. afară-apara, 10. albină-alini, 11. alerga-lergam, 13.anume = anumâ, 14. APĂ=AP,APA, 15. APOS, 16. apăsat-apasabda, 17. apus-apasc, 18. arde-ardami, 20. aasemăna-samana, 21. aşa-aşa, 22. astupa-stâpiâmi, 23.aţa-atca, 24. AZI-adia, 35. bătrână-vatarama, 36. CAI-haia,37. camaşă-camamaşa, 38. cameră-camera, , 40. cap-ca-pala, 41. car-carsu, 42. casă-csha, 43. caş-cşu, 47.CĂRUŢĂ-crunita, 48. cânepă-cana, 53. ceaţă-ciata, 54.cerc-cerde, 55. chiag-cag, 57. crăpa-crapaiami, 62. dărâma-darâmi, 64. dinte –denta, 65. două săptămâni - dwesaptâha,77. drac-racjas, 80. a se duce - dutiami, 82. duios-duvas85. dur-dur, 86. a dura - dura, 87. iapă-eciva, 88. este-asti,90. frate-vrate, 92. GAURĂ - gaura, 96. genunchi-ganaca,97. gingie - gingina, 98. greu-guru, 99. GURĂ - gora, 109.ieşi-iş, 110. INIMA - ianma, 112. a îmbrânci - brasyâmi 113.îndărăt - aderat, 114. ÎNGER - angiras, 115. înserat -avesara, 117. întări-antarita, 118. a ÎNVĂŢA - invati, 1124.JUG - yuga, 125. a JURA - juryâ 128. a lăia - layami, 129.LIMBĂ - lamba, 131. loc - loca, 132. a luci - a biruci, 133.LUP - lup, 134. luptă - LUPTA, 140. măduvă - meduva, 143.măreţ - mreţ, 151. MUIERE - muherea, 153. MUST - musti,154. mustaţă - mustaca, 155. mut - mutu, 159. nas - nas,164. născătoare - anujitra, 166. nepot - napat, 168.NOAPTEA - nacta, 169. NOR - nâra, 170. nou - nava, 171.nume - nama, 172. oaie - avi, 173. OALĂ - vala, 179. OM -om, 185. os - asti, 188. pace - pâca, 194. par - para, 197.

parte - partac, 198. PĂCAT - pacata, 200. păduche - pa-davica, 201. patru - cattru, 202. păsat - paci, 203. păsărică-ciâricâ, 204. a păşi-caşi, 206. a păţi-paţâmi, 210. apisa-pisa, 214. ploaie-samplave, 218. poamă-pama, 229. aprăda-pradaţi, 234. a presăra-prasara, 237. prânz-prâns,239. a pupa-pupâmi, 240. purece-pulaca, 241. a puţi -piţi,242. ram-ram, 246. a răci-racita, 248. rău-ră, 249. a râde-rida 251. râuşor-arivi, 252. a revărsa-ciaravarsa, 254.ROATĂ-rat, 256. roşu-aruşâ, 258. rugă-rage, 259. RUMÂN- ramana, 260. a rupe-rupa, 261. ruşine - ruş, 262. sac-sac,263. salbă-salbâ, 264. SARE-sara, 265. sat-avasata, 266.să te VĂD - satiavâdâmi, 267. a săgeta-sajiaka, 269. asemăna-samana, 270. sănătate-sarvatati, 271. săptămână-SAPTANAHAN, 273. a SĂRI-sar, 277. secătură-sacâtura,278. secure-sacura, 279. se îmbucă-sambuca, 287.SOARE-swar, sura, 288. soartă-swârta, 289. spumă-spuz,290. a sta-îsta, 294. a străluci-swaruci, 295. a striga-strig,299. STUP-stupa, 300. sudoare-sreda, 304. sunet-suânta,305. sunt-sant, 308. SURATĂ-surată, 310. a surpa-surpa,311. SUS-ussa, 316. a svânta-suvaha, 319. să şedem-san-sâdâmi, 320. ŞEAUA-sâeua, 322. a şchiopăta-kşipati, 324.şiră-şira, 331. tare-tar, 333. a TĂIA-tai, 336. TAUR-tavur,339. teacă-tuaca, 342. TINDĂ-alindă, 355. a trece-tr, 357.tu eşti-tu hesti, 361. ŢARĂ-ŢARĂ, 366. a uda-udacauger-udhar, 367. ulcică-valâcica, 370. a umbla-ambâmi, 371.umbra-dumbra, 372. a se uni-samiaunajmi, 375. ură-ura,376. urgie-urdu, 377. urmă-purvam, 378. pe urmă-purma,380. urs-urs, 381. a usca-usc, 382. uşă-asia, 383. uter-udara, 385. VALE-vale, 387. în van, gol-vansa, 388. vă-dană-vadana, 390. a vărsa-varaiâmi, 391. vărsaţi-varasati,393. a vătăma-viataiâmi, 394. vânat-vanada, 398. vârtos-vârta, 399. a vedea-VEDAyâmi, 400. VEŞMÂNT-vastva,402. VOCE-vacia, 407. zeu- diaus, 408. a zbura-visspulâmi,410. zeamă-soma, 412. ZIUA-dziua, 413. zi şi NOAPTE-di-vanactam, 414. ziua se îmbucă cu noaptea-divasmbuca.

E.latina populară 66. Dor-dwarE.neo-grec 12. anapoda-anupada, 46. CĂRĂ -

MIDĂ - crmidza, 56. cimitir-câmitra, 61. dădăci-dadâca 135.maimuţă-maiamuca, 146. MELODIE- mela, 156. MUTRA-murta,

E.grec 362. ţarc-ţarca

III. POLEMICI, RECENZII

Cuvinte ROMÂNEŞTI SANSCRITE,de 2500-3000 de ani VECHIME,

publicate de FRANCEZUL BURNOUF, în 1926

dr. Napoleon SĂVESCU


magazin

32

E. necunoscut 1. sută=100=satan 19. ARIN-arana,25. balamuc-balimuca, 32. băiat-avibâiatamâmi, 58. cus-tură-castra 60. CUŢIT-cuţ, 102. HOŢ-cioţa 127. laţe-laţua,138. MARHĂ-mrga (animal), 142. măi-mâjâ, 147. a MIŞCA-masc, 158. naiba-naiba, 199. păcală-pacala, 205. pătaş(sat) PUTNA-PATNA, 212. a piti-pete, 236. prisacă-precina,238. pungă-puga, 245. ravăn (umed) - ravana, 276. a scula-swalâmi, 291. stână-stâna, 293. STĂPÂN-stâpana 313.sută-sata, 314. sutaş-satasas, 323. şir-sir, 335. TÂNJALĂ-anjăli, 343. târfă-trba, 363. ţăruş-ţaru, 365. a ţipa-tip, 373.a urca-hurceâmi, 374. urdă-urda, 405. vraişte-variiste, 411.zer-sares, 417. zăpăcit-svapisita,

E. albanez 26. BALAUR-balavat, 27. baltă-balâha,91. GARD-cardis 136. mal-mrl, 139. mazăre-mazara, 145.mânz-mândza, 150. mugur-mucala, 190. pală-păla, 306.sunt gata-sangata, 387. vatră-varta, 389. văpaie-vepas,403. viezure-vizvara, 406. zară-sâra,

E. german 28. bandă-banda, 318. şanţ-sankata,321. ŞINDRILĂ-sandrila,

E. bulgar 29. baniţă-banica, 39. cana-cana 49.cârpă-carpsah 78. DRUM-dru, 95. gâscă-hansica 105.iacătă-ecata, 23. jilav-jala, 141. măgar-magar 148. mlădiţă-mlădihta, 157. a înnădi-nadami, 160. nămete-namata 162.nărav-narabu, 163. nărod-niroda, 175. a obosi-obositi, 177.ODAIE-odaia, 181. a OPĂRI-opariti, 182. opincă-upanâha,192. paparudă-paperuda, 211. PITĂ-PITĂ, 215. PLUTĂ-plută, 216. a pluti-plu, 223. potecă-patica, 228. praz-pras,230. a prăpădi-prapâde, 231. a prăşi-prasuia, 232. a prăvăli-prabula, 250. a râşni-racijirnas, 253. a risipi-risipati, 247.RĂBOJ-rabos, 257. rudenie-rud, 272. sărac -sanaca, 282.smântână - santânica, 292. stăvar - stavara, 303. suman-sumanas, 315. SUVEICĂ-suvasc, 317. şagă-sag, 325. aşopti-suapateia, 326. şoaptă-şabda, 334. tărâţe-trice, 346.târtiţă-târta, 348. tigvă-ticva, 352. tovară (povară) - towar,358. tulpină-tulpinia, 392. vârtej-vartena, 395.VÂRCOLAC-VRCALANCA, 409. a ZÂMBI-dzambaiâmi

E.maghiar 30. bardă-bardhaca, 101. hotar-hotu,122. jigodie-jagdi, 126. labă-lab, 183. ORAŞ-VARA, 189.paloş-pala 193. paprică-paprica 268. SĂLAŞ-salajiya, 301.a sudui-udiâmi, 327. ŞOIMAN-şcamân, 328. şoimăniţă-sua-munita, 338. TĂU-taua, 347. tobă-tobă, 379. URIAŞ-urias,386. vamă-vama

E.slavon 31. basm-basma, 34. bălaie-balacsa, 45.caznă-cazna, 51. CEAS-cias, 52. ceată - CITA, 59. CUR-VAR-carvara, 81. DUH-druh 89. fală-fala, 93. a se găsi-samugassâmi, 94. găteje-gatejas, 103. hrană-cirana 104. aHULI-holâmi, 106. IAD-jadu, 111. a IUBI-iub, 144. mândru-mandra, 161. a năpădi-upapadia 165. NECITIT-nacit, 167.nevastă-navasti, 174. OBADĂ-abadda, 176. ocară-OCARA,186. a ostoi-ostaviti, 121. JAR-ghar, 130. a lipi-alimpâmi,187. a otrăvi-aştravi, 202. pălit-palita 207. pâclă-palca, 212.a piti-pete, 213. PLEAVĂ-plava, 219. POD-PAD, 220.poiană-puvana, 221. pomană-povamâna, 222. POPA-gppa,224. a potopi-pratapâmi, 226. praf-praga, 227. prag-prage,233. a PRĂZNUI-prasnâmi, 235. PRIETEN-priatama, 237.

prost-prasten, 242. RAI-RAI, 243. rană-vrana, 255. a robi-rabi, 274. scârnă-chirna, 275. a se scrinti-cirantnâmi, 280.a se sfădi-vadâmi, 281. SFÂNT-ASFANT, 283. SLAVĂ-SRAVAS, 284. slugă-sruşu, 285. SMERENIE-SMARANA,286. smintit-amantu, 296. strop-trapsa, 298. struguri-struguhuri, 302. SULIŢĂ-sulica, 340.temei-temei, 341.teşită-tejita, 344. a TÂRGUI-trgovanie, 345. a târâ-atâ-torâmi, 349. a topi-tapâmi, 350. topor-tabar, 351. toporaş-paraciu, 353. trăznit-trasnai, 356. treaz-trda, 364.ţintaş-ţinta, 404. vrajbă-vurajba, 368. ULIŢĂ-ulaoa, 384.vadră-padra, 396.vârf-virbu, 397. a vârâ-varâmi, 401. vreas-curi-vruşa, 415. zdravăn-dhrava, 418. zvon-svanas

E.sârbo-croat 33. bănie-BAN, pan, 50. cârcă-carca, 79. dubă-dabba 116. învârti-vârtati, 119. a înveli-val-lami, 120. jale-jwala, 149. mosor-mosur 178. odor-odor,184. ortac-ortac 191. pandur-pandur, 244. raţă-rasca, 360.ţap-sapu, 329.şubă-şuba,

E.polonez 225. povaţă-povacia,E.turc 63. degeaba-duciaba 84. duşman-duşman

100. HAN-han (ospătărie), 107. iama-yama 108. IATAGAN-ciatagni 209. pingea-ipangea 44. cazma-cazma, 312.şuşanea-suşana, 330. talaz-tala, 332. tarla-antarâla, 337.tarapana-tarapania, 369. uluci-uloca, 416. zurbagiu-dzurba

E.francez 83.DUŞ-duş 152. a muia-amivahana,180. omletă-omlet, 195. PARADIS-svanadisna 208. pelasgi-balaacşi (oacheşi, ochi frumoşi), 262. sală-sâlâ, 307. SUPA-supa, 309. surâs-sanharasa, 354. a tresări-trăsati,

E.ţigănesc 137. mardeală-mardala, 196. paradit-paradina,

E.Onomatopeic 217. a pocni-apahomiConform cu Augustin Deac (I, p. 378-390) şi Marea

enigmă a românilor antici.Ştiaţi că în SANSCRITĂ, există aproximativ 500

de cuvinte, pe care savanţii le-au reconstituit ca cea maiveche limbă europeană, vorbită şi scrisă cu cel puţin 1000de ani mai înainte de Imperiul Roman???

Vi se pare normal că nici după aproape 80 de aninu aţi aflat la şcoală că dintre cuvintele culese de savantulfrancez Burnouf Emil din sanscrită, peste 400 suntromâneşti, după Marin Bărbulescu-Dacul???

Este important să vedem ce etimoane au fost dateacestor cuvinte, pentru a şti cui puteau fi ele atribuite şi cumarăta limba rumână, în urmă cu 3000 de ani, din punctul devedere al documentelor scrise.

Câtă minte poate avea astăzi un academicianlingvist, ca să mai susţină că limba ancestrală a rumânilorse trage de la Imperiul Roman, când ea nu are niciun cuvântcreat numai de acesta, niciun termen specific administraţiei,armatei sau societăţii romane, din timpul imperiului, dar aretoate cuvintele noastre latine, însumând doar 25 % din în-treg vocabularul românesc, prezente în totalitate în India,unde romanii nu au ajuns niciodată, însă geţii au ajuns cucertitudine sub Alexandru Macedon, pe lângă indigeţii şimasageţii de dinaintea lui.

Fără nicio dovadă, fără nicio argumentaţie, ori -


magazin

33

ginea limbii neamului românesc este pusă de autorităţile dela noi pe seama oricui, pe seama tuturor străinilor, numaipe seama noastră nu, a celor care o vorbim, a celor nativiîn acest teritoriu al României.

Nimeni nu poate ghici vreun rost educativ, pozitiv,acestei atitudini “academice”, în Statul România.

Persistenţa în contemporaneitate a limbii geto-dacilor este negată, fără niciun temei, deşi vedem că toatecele 1120 de cuvinte comune cu romanii le găsim în limbageţilor ce au intrat în India, pe lângă cele alte 900 de cuvintegetice şi numai getice, regăsite de lingviştii noştri şi pe ter-itoriul din jurul României, pe care ei le-au făcut cadou un-gurilor, albanezilor, neo-grecilor, turcilor şi sârbo-croaţilor,inclusiv bulgarilor, socotind că slavona este o limbă slavă,deşi ea nu are nicio urmă de sorginte Peribaltică, locul ofi-cial de origine al slavilor şi migraţiei slave.

Lexemele româneşti în limba contemporană a ur-maşilor geţilor în Punjabi, arată reaua intenţie sau prostia,în acest sens, a unor domni ca Cihac, Titkin, Phillippide,Şeineanu şi alţii, care s-au străduit din răsputeri sădovedească faptul că românii nu au produs niciodată nimic,nici măcar cuvintele cu care ei vorbesc.

Tot ce ai produs cândva ai numit în limba neamuluitău.

Nu ai cuvinte, nu exişti şi nici nu ai existat vreo-dată.

Românii nu numai că există, dar sunt singurii carenu au venit din altă parte de 42.000 de ani.

Deosebirea majoră între noi şi restul Europei constăîn faptul că noi eram agricultorii sedentari de milenii, în timpce ceilalţi erau triburi de nomazi şi în faptul că noi avem unsistem de compunere sonoră a noţiunilor prin morfeme stem,iniţiat de onomatopee, pe când ceilalţi nu au un asemeneasistem, ci au doar etimoane străine şi se constată la ei exclu-siv caracterul haotic, principiul arbitrariului, întâmplării, sem-nului lingvistic, formulat de francezul Ferdinand de Saussure.

Astăzi constatăm că jumătatea sudică a Europeivorbeşte latineşte şi cea nordică vorbeşte o germano-slavă.

În perioadele glaciare, nordul nu era locuit, motivpentru care exista o singură limbă ce le îmbina pe celedouă.

Singura limbă europeană ce le îmbină în egalămăsură pe cele două este cea a rumânilor.

În urmă cu 300 de ani, englezii, care au ocupatIndia, au constatat acolo o limbă care îmbină latina cu ger-mano-slava pe care au numit-o indo-europeană, creind ast-fel confuzia că ele s-ar trage din Asia, din India.

Dacă englezii ar fi ocupat teritoriul României, ar ficonstatat că această ”indo”-europeană este rumâna.

Savanţii au reconstituit aproximativ 500 de cuvintelatine şi slavo-germane, din această indo-europeană san-scrită vedică şi iraniană, în ciuda faptului că nici ImperiulRoman, nici”Imperiul Slav”, nu au ajuns niciodată în India,spre deosebire de Neamul Românesc al indi-GEŢILOR,masa-GEŢILOR şi al GEŢILOR macedo-rumâni ai lui

Alexandru Macedon, atestaţi acolo de documentele istorieiîn urmă cu 2300-2500-3000 de ani.

Rumân este cel de origine în spaţiul râurilor Ba -zinului Hidrografic al Dunării de Jos cu limba maternărumână, mânată pe râu, indiferent de ce alte nume îşiatribuie sau i s-au atribuit.

Limba rumânilor este un unicat pe plan mondial.Oare spun bazaconii eu sau oficialii noştri lingvişti??? Eisunt cei ce se străduie să demonstreze că totul le vinerumânilor de la alţii, de la străini. Din cele 4000 de cuvintece alcătuiesc în totalitate fondul colocvial ancestral rumăn,peste 2000 de factură latino-germano-savă le găsim îndicţionarul English to Pungiabi de pe teritoriul Indiei, invadatde europenii arieni autorii Vedelor, după lucrarea din 1950,a lui Javarhalal Nehru, renumitul oficial indian, la care putemremarca cuvintele româneşti NEGRU şi HALAL în însăşinumele său. În cazul în speţă, cuvântul românesc pătrunsîntr-un mediu asiatic a suferit uneori modificări. NUNTĂ,JUNE, a SECA, OIER, NANA, CUTRA, CUSUR, DUŞMAN,MALDĂR, MALAI, o ŢÂRĂ, a BĂGA, GHINION, etc, rămânidentice. Şi atunci de ce, domnilor oficali, susţineţi minciunacă RUMÂNA se trage din latina ROMEI???

Din motive numai de ei ştiute, oficialii noştri o ţind-a surda cu romanizarea tuturor dacilor, deşi ImperiulRoman de Răsărit a fost de fapt el dacizat, cu 1000 de cu-vinte GETICE la aşa zişii slavi de sud, 317 la turci, 180 laneo-greci şi 100 la albanezi. În timp ce toată lumea s-a stră-duit şi se străduieşte să-şi promoveze asiduu emblema(brend, marcă) etnică, naţională, Academia Română se luptăsă demonstreze că rumânii nu au nimic să le susţină identi-tatea, nici măcar limba. Particularitatea lexicală a limbiirumânilor, de a nu avea un singur grup lingvistic, ci de a avealexeme prezente în toate limbile europene, este un argumentvalid, pentru conceptul german de Muterschprache, de limbămamă a tuturor ”indo”-europenilor, a europenilor care au in-trat în India, nu invers.

Cum de MARIUS SALA, promovat decident în lingvistica românească la Academia României, prindoctoratul său în filologie din 1967, cu teza “Fonetica şifonologia iudeospaniolei din Bucureşti”, EXPERT deci doarîn IUDEOSPANIOLĂ şi nu în română ori în latină, are drep-tul de a le nega românilor, faptul că limba tuturor europenilor se trage din limba neamului lor daco-geto-trac dovedit însecolul trecut de către savantul german Johannes Schmidtprin Teoria Valurilor şi faptul că ei au o limbă ancestrală decimilenară, conform limbajului logic metaforic al morfemelorstem de mai sus.Românii au mai mare încredere în evreidecât în germani.

Din partea Institutului de lingvistică am primitscrisoarea nr. 1321, din 21.12.2011, semnată de domnulMarius Sala, în care, printre altele, se spune” Apreciem cu-riozitatea şi efortul dumneavostră de comparatist totuşi, dela primele lucrări reuşite de comparaţie ale marilor limbiindo-europene vechi şi până astăzi au trecut aproape treisute de ani. Metoda folosită, cea comparativ-istorică, nu


magazin

34

lasă nicio portiţă de verosimilitate afirmaţiei că limba românăar sta la baza limbilor europene”.Noi românii suntem onoraţide faptul că mulţi savanţi evrei s-au implicat în studiul limbiiromâne, dar limba este un atribut eminamente etnic şi neputem întreba cu ce ocazie EXPERTIZA ÎN IUDEO-SPAN-IOLĂ emite decizii lingvistice de veto în AcademiaRomână??? Românii par să fie surzi la mesajul de mai sus,ca şi la mărturia senzaţională că dacii dimpreună cu tot nea-mul românesc al celor mai îndepărtaţi sciţi ( nu numai dinScitia Minor), vorbeau o limbă comună cu aceea a poetuluiRomei, Q. Horatius Flacus, Ode II, 20, cu 130 de ani înaintede a fi înfrânt Regele Dacilor, Decebal, de vreme ce poezialui afirmă că el putea fi cunoscut de către aceştia din ciripitulodelor sale. Nici măcar EXPERTUL în LATINĂ, MICEAL LE-WITH, personalitate de renume mondial, consilier al PapeiIoan Paul al II-lea, nu a fost auzit de români, deşi a “urlat”şi el la noi, în urmă cu un an, la televiziunea din Cluj, că ”nuromâna este o limbă latină, ci latina este o limbăromânească !!!”, “românii fiind aceia care au oferit lumii oc-cidentale un minunat vehicol, limba latină”. Aproape toatecuvintele româneşti fac parte din acest Limbaj LogicMetaforic al Morfemelor Stem şi sunt compuse din morfemestem, GRUPĂRI SPECIFICE de SUNETE cu un ÎNŢELESPRECIS ÎNTR-UN ANUME DOMENIU, care repetă acesterădăcini de cuvinte româneşti în minimum 2 alte cuvintediferite, nu derivate, în alcătuirea unei noţiuni, ce se exprimăatât prin mai multe vorbe, cât şi prin mai multe cuvinte con-trase în morfeme rădăcini de cuvânt, morfeme stem,rezultând o nouă vorbă, descrisă ca o metaforă, la nivelulde imprecizie al unei metafore, convenite în societatearumânilor ca fiind totuşi suficient de edificatoare, precum deexemplu, o măs-lin-ă (ă=e, adică o sintaxă inversă) este de-scrisă metaforic ca ceva ce trebuie mes-(tecat)-lin (adicăcu grijă), chestiune imprecisă, pentru că şi cireşele orivişinele trebuiesc şi ele mestecate cu grijă, lin, dar cir-ieş-ele (ele) pot fi caracterizate prin aceea că -ies-cir(culare),iar vişin –ele (ele) pot fi ală-turate, comparate, cu culoareavişinie, lin-iştea (iştea) este-lină (fără turbulenţe, zbuciumori gălăgie), îngheţata este o pastă îngheţată pe care nu oconfundăm cu alte paste îngheţate, precum nu o confundănici masa-GEŢII din Pungiabi, ce numesc MALAI îngheţata,adică O PASTĂ, ca mă-MĂLI-ga, o pură metaforăromânească, dusă de geţi în India, ca şi aceea care nu-meşte sfredelul VIERME, pentru că şi viermele sfredeleşte.

Acest sistem este specific limbii române şi esteacelaşi pentru toate ”etimoanele” diferitelor limbi, dovedindcă în ciuda etimoanelor presupuse în româna ancestrală,ele aparţin doar românei şi că celelalte limbi europene setrag din română, inclusiv latina Romei, ce nu putea fi trans-misă pe cale orală dacilor, spre deosebire de rumâna mâ-nată de râu a dacilor ce putea fi şlefuită de către romani,după gustul lor, ei alterând acest sistem (S*R->S*L,*P*->*Q*, etc.) în cadrul procesului lor de şcolarizare, precumlatineştile SOL-is, AQUA (care nu există în sanscrită), dinGETICELE româneşti SUAR-e, APĂ, care există ca SUR-

ia, APA, în sanscrita considerată cea mai veche limbă eu-ropeană.

LATINA ROMEI conţine 1200 cuvinte primare,matcă, SPECIFICE ROMÂNEI ancestrale, dar LIMBAROMÂNĂ ANCESTRALĂ nu conţine NICI MĂCAR UN SIN-GUR TERMEN SPECIFIC IMPERIULUI ROMAN, din niciundomeniu, nici armată, nici administraţie şi nici cultură. Deşiromânii îndoctrinaţi în şcoala de astăzi nu pot admite în rup-tul capului, ADEVĂRUL este că ÎN LIMBA RUMÂ NILOR nuexistă NICIUN CUVÂNT autentic de SORGINTE SLAVĂ. Einu fac un raţionament extrem de simplu.

Bulgarii şi sârbo-croaţii, sunt GEŢI ca şi noi. Nuexistă niciun alt fel de slavi decât cei cu originea peribaltică,deci nord şi est carpatică, zonă din care nici făcătorii DEX-ului nu admit în română mai mult de 2% etimoane (practicdoar asemănări cu 35 de cuvinte ruseşti, 60 ucrainiene, 11poloneze şi 2 ceheşti). Aşa numitele, slavonă, bulgară (şisârbo-croată), în total 1000 de cuvinte, aparţin tot limbiidacilor, rumânilor peridunăreni, ce au populat întreg ImperiulRoman de Răsărit, camuflaţi în slavi, pierzând aici treptatfondul recunoscut de grecii bizantini ca fiind latin, în teritori-ile în care ei îi persecutau pe latini cu deosebită cruzime,păstrându-se în mare măsură în vlahiile pe care nu le con-trolau deplin, fapt evident şi astăzi la vlahii ce locuiesc doarmunţii greu accesibili din Peninsula Balcani şi la valahii dinnordul Dunării. Dovada că e vorba de rumâni şi nu de ro-mani este faptul că romanii nu au putut niciodată introduceaici liturghia în limba Romei, cultul creştin folosind limbajulzalmoxian, al geto-dacilor lui Deceneu (singurii ANTI IDOL-ATRI din zonă), numit slavon, ce SLĂVEA pe Za MOL zis(xis pentru greci), prin MOL-ifte (rugăciuni la Zis Za MOL),o divinitate abstractă, adevărată, ortodoxă, pravo-SLAVNICĂ, adică fără idoli, în opoziţie cu romanii idolatri,închinători şi azi la CHIPUL CIOPLIT al statuilor de sfinţi;dispută în care CLERUL de după Chiril şi Metodiu a începutsă-i persecute pe valahi şi pe vlahii ce persistau în a folosişi fondul nostru latin, confundându-i intenţionat cu romaniiidolatri de la Roma, până în zilele noastre, pentru a-i exter-mina.

Neamul românesc al DACO-Getilor i-a învins zdro-bitor pe romanii din nordul Dunării, în anul 271, obligându-i să se retragă definitiv în sudul fluviului. După acest an,întreg Imperiul Roman de Răsărit a suferit o evidentă influ-enţă dacică: cioplitorii de chipuri s-au rărit, până la dispariţiechiar printre greci, o mare parte din teritoriul acestui imperiua fost numită Dacia, inclusiv Romania şi a fost condus deîmpăraţi localnici, din rândul rumânilor daco-geţi şi din rân-dul unor bizantini grecofoni, ce au permis instaurarea unuiCREŞTINISM fără urme de sclavagim şi de idolatrie greacăsau romană.În lupta geţilor cu Imperiul Roman, şi exceseleclerului creştin daco-get slavon sud dunărean au condus laslavizarea populaţiei, la pierderea aici a fondului nostrudaco- românesc, copiii vlahilor şi valahilor fiind botezaţi depreoţi slavoni, ostili dacilor, cu liturghii epurate de cuvintelenoastre dacice.


magazin

35

În peisajul publicistic românesc, de curând avăzut lumina tiparului a şasea ediţie a unei cărţi-do -cument şi reper cultural-ştiinţific: Strămoşii noştrireali: geţii-dacii-tracii-ilirii…, naţiunea matcă dinvatra “Vechii Europe”, scrisă de istoricul G.D.Iscru.E minunat să vezi că îngrijitorii ediţiei sunt cei doi fe-ciori ai autorului, care, din respect pentru tatăl lor şipentru istorie, s-au străduit să ofere cititorilor, încondiţii grafice de excepţie, rezultatul strădaniilor de-o viaţă ale unui implicat profund în cercetarea ri -guroasă a rădăcinilor istoriei neamului românesc.

Cartea se adresează tuturor celor interesaţi decunoaşterea riguroasă a strămoşilor reali ai neamuluiromânesc, dar mai ales tinerei generaţii, aflată astăziîntr-o derivă generată de presiunea fără precedent aunor forţe ostile, interesate să eludeze sau să mistificeadevărul istoric şi să confecţioneze pentru româniidentităţi străine de spiritul vetrei, neamului şi cred-inţei.

Rigoarea autorului, venit din tinereţe înmediul universitar bucureştean din ţinutul mareluiConstantin Brâncuşi, este proverbială (spun din expe-rienţă proprie, căci am fost studentul şi apoi uceniculdânsului), căci atunci când îşi fixează privirea pe untext care trebuie îndreptat în formă şi conţinut, nu esteliteră, silabă sau cuvânt pe care să nu-şi lase urma sade înţelepciune, sinonimă cu perfecţiunea.

Autorul şi-a dedicat propria viaţă instruiriistudenţilor în cunoaşterea tainelor istoriei, dar şi acercetării izvoarelor istorice şi scrierii istoriei neamu-lui, având ca povaţă cuvintele marelui istoric, NicolaeIorga, care spunea că „Dacă vitregia soartei va facesă ne pierdem vreodată istoria şi credinţa, vom dis-părea ca neam”.

Cartea este o pledoarie riguroasă pentru recu-perarea identităţii noastre naţionale, autorul săpândadânc la rădăcini, cu convingerea că numai capaci-tatea fiecăruia dintre noi de a-şi asuma istoria, cu lu-minile şi umbrele sale, constituie pentru neamulromânesc fundaţia maturităţii sale. Autorul aduce ar-gumente convingătoare despre existenţa, în spaţiulcarpato-dunărean-pontic, din străvechime, a unei ci -vilizaţii a „oamenilor locului”, demonstrând că firulistoriei s-a tors în această vatră de atunci şi până

astăzi, fără întrerupere. Cartea este temeinic structurată, autorul

pornind demersul său ştiinţific de la nevoia de inte-grare a istoriei mitologice în istoria naţională, pentrua explica, argumentat, pe bază de surse istorice deprim ordin, realităţile etnice şi sociale ale arealuluivechii Europe, în care s-au zămislit strămoşii reali aineamului românesc.

Extrem de interesantă şi argumentativă esteabordarea civilizaţiei naţiunii-matcă din spaţiul„Vechii Europe” - încorporând referiri la limba,scrisul, învăţământul, ştiinţa şi artele practicate destrămoşii neamului românesc. Un loc aparte l-a dedi-cat cunoaşterii semnificaţiei şi valenţelor primei re-ligii monoteiste din lume (Zalmoxianismul), pe careo consideră, pe bună dreptate, aducând argumente denetăgăduit, temelie doctrinară a Ortodoxiei româneşti,liantul de bază al naţiunii române.

Autorul oferă un spaţiu larg cunoaşterii sta -tului naţional la strămoşii reali ai neamului românesc,precum şi afirmării acestuia în istoria politică şi mi -litară a antichităţii. Un loc aparte a acordat regatelortracilor, ilirilor şi geţilor din sudul Dunării, precum şiregatelor geto-dacilor din nordul Dunării, constituite

SEMNAL!O CARTE-DOCUMENT


magazin

36

în împrejurări vitrege, din nevoia apărării vetrei îm-potriva imperiilor şi regatelor hrăpăreţe vecine, pre-cum şi a migratorilor din răsăritul stepelornord-pontice.

Cartea prezintă în chip riguros opera de unifi-care politică a spaţiului geţilor-dacilor-tracilor-ilirilorsub conducerea lui Burebista, precum şi reluarea efor-tului de unificare politică a Daciei Mari sub condu -cerea regelui Decebal.

Autorul abordează cu profundă motivaţienaţională, o problemă de esenţă, dar şi de fond, a is-toriei neamului românesc: trecerea prin secole, de laDacia Mare la „Restitutio Daciae”, însoţită de„planul dacic autohton care ne-a traversat istoria şiîncă ne mai motivează”. După cum mărturiseşte, au-torul este convins că dacii n-au pierit, că „ro-

manizarea” Daciei a fost o lungă poveste, cu profundfundament ideologic, şi că Dacia va renaşte. Semnulacestei credinţe este afirmarea, în ultimul timp, amişcării dacologice, precum şi interesul în creştere altineretului pentru cunoaşterea istoriei străvechi şiasumarea istoriei neamului ca pe o comoară denepreţuit.

Citind această carte, am înţeles că autorul ascris-o pentru slujirea cauzei naţionale prin adevăr şti-inţific şi pentru a constitui o filipică împotriva celorcare au tăiat din manualele şcolare rădăcinile istorieireale ale naţiunii române.

Cu înalt respect pentru autor şi opera sa,dr. Aurel V. David

APARATUL LUI URIEL LA SARMISEGETUZAÎn cartea „Aparatul lui Uriel”, doi cercetători

britanici au reconstituit „computerul ceresc” din Cartealui Enoh şi au obâinut calendarul solar de la Sarmisege-tuza.

„Aparatul lui Uriel” de la Sarmisegetusa era maimobil, cu elemente din lemn. Christopher Knight şi RobertLomas au respectat exact indicaţiile din „Cartea aştrilorcereşti” a patriarhului antediluvian Enoh.

„Cartea aştrilor cereşti” a lui Enoh cuprinde în-văţămintele pe care îngerii le-au lăsat unor oameni, aleşide ei, ca să măsoare „traseele aştrilor şi relaţiile dintre aceş-tia, potrivit claselor lor, teritoriului şi anotimpului (…) precumşi legile lor”.

O „cale în dar”…„Aparatul lui Uriel”, de Christopher Knight şi Robert

Lomas, reconstituie sanctuarele circulare cu rol astrologicşi astronomic. Este vorba despre un aparat de calcul astro-nomic, un calendar (”cale in dar”), ale cărui elemente erau„stâlpi, portaluri şi ferestre”, dispuse în cercuri concentrice,cu o „potcoavă” din 21 de stâlpi în centru – locul de obser-vare. Cu ajutorul acestuia se studiau mişcările Soarelui şiLunii, eclipsele de Soare şi Luna, poziţiile nodurilor Lunare,schimbările de solstiţiu şi echinocţiu etc. Conform „Cărţii luiEnoh”, îngerul Uriel i-a dat patriarhului secretul construiriiacestui aparat, ale cărui elemente difereau de la zona lazonă, în funcţie de latitudinea de la care se făceau măsură-torile. De „aparatul lui Uriel” depindea agricultura, deci viaţasedentară şi dezvoltarea societăţilor. Cine erau aceşti„mesageri ai lui Dumnezeu”?

… dată de mesagerii lui DumnezeuLomas si Knight au respectat indicaţiile din Cartea

lui Enoh şi le-a ieşit calendarul de la Sarmisegetusa. Mis-

terioasa „Carte a lui Enoh” nu a fost niciodată inclusă în în-văţăturile religioase pentru popor, pe motiv că ea nu puteafi înţeleasă cu mintea omenească. În aceasta sunt descrisefaptele „îngerilor”, sau ale „mesagerilor lui Dumnezeu”, niştefiinţe foarte speciale, foarte înalte, care au încălcat multeporunci divine, ba chiar şi-au luat de soaţe pământence,faptă pentru care nu au fost iertaţi, mai ales când li s-aunăscut copii uriaşi. Aceasta este şi singura referire la ei ră-masă în cărţile Vechiului Testament. „Uriaşi erau pe Pământ


magazin

37

în vremurile acelea, după ce s-au împreunat fiii lui Dum-nezeu cu fiicele oamenilor şi le-au născut ele copii; aceştiaerau uriaşii care au fost în vechime”. Din „Dicţionarul de mi-tologie generală” al lui V. Kernbach, aflăm că Enoh a fostun patriarh care a trăit înainte de Potop. El era pe placul„mesagerilor lui Dumnezeu”, care l-au luat cu ei 200 de ani,timp în care aceştia l-au învăţat toate tainele Pământului şiCerului, pe care l-au pus să le scrie, să le lase moştenireomenirii.

Împreunarea mesagerilor cu pământenceleCercurile de piatră de la Avebury sunt mai vechi

decât cele de la Stonehenge. Enoh a lăsat mărturie scrisăcă mesagerii lui Dumnezeu pe Pământ erau 200 şi aveau18 şefi, iar cel care îi conducea pe toţi se numea Samiza.Cităm câteva paragrafe din traducerea lui Kernbach: „1.Când oamenii s-au înmulţit în acele zile, au început ca fiice -le lor să se nască graţioase şi frumoase; 2. Şi când îngerii,copiii cerului, le-au văzut, ei şi-au spus unii altora: să nealegem femei dintre cele ale oamenilor şi să avem copii cuele; 3. Atunci Samiza, şeful lor, le-a spus: eu mă tem multcă voi nu vă veţi atinge scopul; 4. Şi dacă aşa veţi face, mătem că eu voi suporta singur pedeapsa crimei voastre; 5.Însă ei au jurat că n-or să renunţe; 6. Şi s-au jurat între eicu blesteme reciproce (…) 10. Şi ei şi-au ales fiecare câteo femeie şi s-au apropiat şi au trăit cu ele şi ei le-au învăţatmagia, toate încântările şi proprietăţile rădăcinilor şi ale ar-borilor; 11. Şi aceste femei au rămas grele şi au născut uri-aşi”. Mai departe, se povesteşte cum mesagerii luiDumnezeu i-au învăţat pe fiii lor toate tainele Cerului şiPământului, „iar acest fapt s-a aflat în Ceruri şi ei şi-au pătatrenumele”, aducând asupra lor şi a progeniturilor mânia di-vină.

Învăţătură pentru oameniSe poate presupune că Enoh era fiul unui

„mesager”, astfel s-ar explica de ce s-a bucurat de simpatialor şi mai ales de ce era atat de longeviv. „Mesagerii” l-auluat în călătorii timp de 200 de ani, unele spaţiale, atât dedeparte, încât „Pământul nici nu se mai vedea şi domneaun întuneric deplin” („Cartea lui Enoh”, după V. Kernbach ).L-au dus şi într-un ţinut îndepărtat, unde Uriel şi ceilalţi s-au străduit să-l facă să priceapă cum se construieşte „com-puterul” astronomic, cercetat în detaliu de britanicii Lomasşi Knight. Apoi, l-au pus să scrie – în 366 de manuscrise,câte unul pe an – tot ce-i arătaseră şi-l învăţaseră, apoi l-au mai lăsat un an printre ai lui, să-i instruiască în citireaoperei, după care l-au luat cu ei.

Locul secret unde a fost instruit EnohEnoh a fost dus de îngeri într-un loc secret, unde

îngerul Uriel i-a arătat un „aparat” cu care se puteau măsura„traseele aştrilor şi legile lor”, precum şi „ce se întâmpla întoţi anii din lume până când se va termina noua creaţie”.Refăcând aparatul lui Uriel, după „Cartea lui Enoh”, Knight

şi Lomas şi-au dat seama că acesta corespunde megaliţilorde la Stonehenge şi au concluzionat că acolo, în CâmpiaSalisbury, îşi avuseseră observatorul îngerii şi acolo fusesedus Enoh. Cum Enoh era un patriarh antediluvian, oriStonehenge este mai vechi decât spun istoricii (3.000 –1.600 î.C), ori nu acolo a fost dus! Însa cei doi britanici maipierd din vedere un element de localizare din povestirea pa-triarhului: „la vest, se ridică un munte mare şi impunător, decremene”! Ceea ce nu se află la Stonehenge! Mai interesantdecât locaţia iniţierii este însă „computerul” reconstituit deei şi inclus în cartea lor „Aparatul lui Uriel”. Acesta arătaexact ca… sanctuarul de la Sarmisegetuza, mai precis, „ca -lendarul solar”, cu tot cu observaţia orientării lui pe direcţiaN-S şi E-V şi cu calcularea aproape modernă a anului! PaulLazăr Tonciulescu, în „Impactul Romei asupra dacilor”, scriacă „dacii cunoşteau şi foloseau un calendar solar consideratcel mai precis din antichitate. Anul dacic avea 365,242197zile, faţă de 365,242198 la care a ajuns astronomia mo -dernă. Calendarul dacic de la Sarmisegetuza permiteanumărarea zilelor unui an cu ajutorul unor stâlpi dispuşi înformă de cerc, aşa cum le-a ieşit lui Knight şi Lomas. Însă,complexul megalitic de la Stonehenge avea o eroare faţăde „aparatul lui Uriel”: anul ieşea cu 366 de zile! Deci, mo -delul trebuia căutat la altă latitudine! Spre deosebire de„anul megalitic”, anul dacic era uimitor de precis, mai de-grabă acesta părând a fi inspirat din „aparatul lui Uriel”.

Cunoştinţele astronomice şi astrologice aledacilor

Sanctuarul de la Gobekli Tepe, Turcia, este cel maivechi sanctuar solar, cu 7000 de ani mai vechi decat Stone-henge. Iordanes, care i-a cunoscut pe daci prin sec.VI e.n.,consemna că: „în timpul marelui preot Deceneu, dacii ştiauteoria celor 12 semne zodiacale, cum creşte şi scade orbitaLunii, cu cât globul de aur al Soarelui întrece globul pămân-tesc, sub ce nume şi sub ce semne cele 346 de stele trecde la răsărit la apus, eclipsele, rotaţia cerului, regulileprestabilite ale astrelor…”. Adică, exact ce îl învăţaseîngerul Uriel şi pe Enoh. Nicolae Popa, autorul unei analizecomparative asupra complexului de la Sarmisegetuza şi dela Stonehenge, a observat că aliniamentele celor douăsanctuare sunt similare. Axul care secţionează vatra de focîmparte cercul exterior în doua jumătăţi egale din punct devedere al poziţiilor stâlpilor: de doua ori 34 de poziţii. Pot-coavele, atât la Stonehenge, cât şi la Sarmisegetuza, pre -zintă un număr identic de poziţii: 21. Dispunerea pe grupuria poziţiilor lespezilor ce susţin stâlpii este identică. NicolaePopa consideră că ambele monumente ţin de aceeaşitradiţie cultural-religioasă a unor populaţii neolitice şi auservit atât la măsurarea timpului, cât şi pentru o destinatieritualică. Construcţia de la Sarmisegetuza ar dovedi în plus,faţă de cea de la Stonehenge, un grad înalt de perfecţiuneîn ceea ce priveşte precizia calculării timpului. Modelul


magazin

38

NORME DE REDACTARE A TEXTELOR PENTRU PUBLICAREl Textele trimise la redacţie pentru publicare vor fi redactate cu mijloace moderne: fişierword, pe o singură coloană, text cu diacritice, Times New Roman, mărime 12 pct;l Fiecare text va avea la sfârşit numele autorului, localitatea şi telefonul fix sau mobil de contact;l Trimiterile vor fi scrise la sfârşitul materialului, evitându-se generarea lor automată canotă de subsol, fiind numerotate normal în text şi la final, încadrate în paranteze pătrate;lArticolele vor fi însoţite de 1 - 3 imagini sugestive;l Materialele mai lungi de 4-5 pagini vor fi fragmentate de autori, trimiţându-ni-le succesiv sautoate în acelaşi grupaj;l Pentru fondul de imagini al revistei se vor trimite fotografii, filme, precizându-se locul,data, evenimentul, participanţii şi realizatorul imaginii;l Materialele trimise prin mail vor avea la rubrica SUBIECT numele autorului şi titlul pe scurt;l Corespondenţa se primeşte pe adresa: GETIA MINOR, str. Florilor, nr. 37, Tulcea, cod poştal:820035, jud. Tulcea, România.l Materialele se vor trimite la următoarele adrese de mail:[email protected]; [email protected]

„computerului ceresc” pe care îngerul Uriel i l-a arătat luiEnoh se regăseşte în toate sanctuarele dacilor. Poate înmunţii Daciei a avut loc iniţierea patriarhului antediluvian.În plus, sanctuarele circulare sunt atribuite de istorici geţilorşi masageţilor. De către istoricii străini, că cei autohtoni nule atribuie nimic, decât, poate, „brânza”, „miel”, „ied”…Sanctuarele circulare abundă pe teritoriul României, laAdamclisi, Sarmisegetuza, Cetăţuia, Racos- 3 sanctuare,şi, ultimul descoperit (în aprilie 2005), de la Săcele, pedealul Bunloc. Într-adevăr, bun loc! Acest sanctuar este multmai mare şi, se pare, mai complex decât cel de laSarmisegetuza.

Bun loc, în paralel 45!„Aparatele îngerilor” de pe teritoriul Marii Bri-

tanii şi Irlandei au fost durate în piatră, ca ele să rămânăîn picioare pentru posteritate. Ale dacilor erau mai „fle -xibile”, cu stâlpi de lemn pentru elementele variabileale „computerului” şi din andezit pentru cele fixe. Sepoate trage concluzia că preoţii daci stăpâneau foartebine tehnica de construire a acestor aparate circulare„cu stâlpi, portaluri şi ferestre”. I-a ajutat la calcule şi„locul bun” pe care l-au ales, aproape de paralela 45,iar la 45 de grade, orice formula de calcul astronomicse simplifică pentru că tangenta şi cotangenta de lati-tudine este egală cu 1 şi se înlocuiesc, iar sinusul şicosinusul sunt radical din 2 pe 2 şi, la fel, se înlocuiesc.Cu alte cuvinte, nu-şi scrânteau mintea în calcule! Deaceea şi „calea in dar” era atât de precisă, în timp cealţii, având acelaşi model astronomic, nu reuşeau să

ajungă la precizia „anului dacic”.Predicţii astrologiceSanctuarul de la Stonehenge are aceleaşi ele-

mente constitutive ca cel de la Sarmisegetuza, numai căeste mult mai masiv. Aşa cum au observat astronomii bri-tanici legat de complexul de la Stonehenge, atât SanctuarulMare de la Sarmisegetuza, cât şi celelalte descoperite pânăîn prezent, nu numai că au o orientare exactă Nord-Sud şirespectiv Est-Vest, ci sunt astfel aliniate, încât razele Soare-lui care răsare îl străbat de la un capăt la celălalt doar într-o singură zi pe an, pe 22 decembrie, atunci când declinaţiaSoarelui este maximă şi începe iarna astronomică. La aceadată, pe întreg globul unde se celebrau cultele Soarelui şiale Lunii, aveau loc ceremonii ale focului, ca Soarele să nu„îngheţe” sau să dispară. Cu acest prilej se făceau şi pro-rociri generale. S-a observat la sanctuarele dacice po -ziţionarea „nodurilor Lunare”, puncte care au mareînsemnătate pentru astrologi. Includerea lor în „aparatele”lui Uriel se justifică prin faptul că „mesagerii” i-au invăţat pefiii lor şi cum să prevadă „ce se întâmplă în toţi anii”, subaspect zodiacal. Toţi astrologii care se respectă ţin cont de„nodurile Lunare”, pentru că Nodul Sud arată bagajul interiorcu care ne naştem, iar Nodul Nord este calea pe care omulo are de parcurs. Din perspectiva geocentrică, NodurileLunare rezultă direct din mişcarile Lunii şi Soarelui în jurulPământului, care influenţează dimensiunea spirituală a vieţii.Soarele simbolizează Spiritul, masculinitatea, acţiunea. Lunaeste exponenta Sufletului, feminităţii, receptivităţii.

Sursa http://www.enational.ro


magazin

39

Adresele distribuitorilor revistei «Dacia Magazin» în ţară şi în străinătateDACIA REVIVAL INTERNATIONAL SOCIETYDr. Napoleon Săvescu21-26 Broadway, New York 11106 USATel. 7189321700, 0318106172 Fax. 7187287635e-mail: [email protected]. Ilie Enciu, director DRISstr. Arbustului nr. 2BBucureşti, sector 2Telefon: 021 240 1218; 07450339603. Asociaţia Dacologică Barboşi – Galaţi,Prof. Aurel ManoleStr. Serei Nr. 4, bl. A 14, Sc. B, et. 4, ap. 36, Galaţi ,Jud. GalaţiTel. 07540226164. Clinica de Medicină Integrată, Dr. Corneliu BăbuţComuna Maşloc, Jud. Timiş5. Ing. Eugen CiobanuB-dul Nicolae Bălcescu, bl. 2, sc. D, et. 3, ap. 65Buzău, cod 210246, Tel. 07601766496. Maria Pruteanustr. Basarabia, nr. 11, sat Corlăţeni, Raion Răşcani, MD - 5616, Republica MoldovaE-mail: [email protected]. Domniţa Raţiustr. Freziei nr. 12, bl. 10, sc. A, ap. 5Braşov, jud. Braşov8. President prof. Alexandru Stan,Asociatia «Dacia-Helvetia» Case postale 78, CH-1800 Vevey 1. Tel. 004021 944 93 36; E-mail: [email protected]: www.facebook.com/DaciaHelvetia9. Eugenia Semenciuc Spania - MadridTelefon: 00346 440 65 37210. Societatea Culturală Română „Dacia”Plushkis Nicolae - preşedinteRepublica Kazahstan 100017, Or. Caraganda, str. Tulepova, 17-14Telefon: 7212/42-14-85, 476848Mobil: +77012189472, +77776931280Telefon: +40743939727E-mail: [email protected]. Comunitatea Românilor din Serbia (Zajednica Rumuna U Srbiji)Ion Cizmaş - preşedinte str. Vasco Popa, nr. 16, cod. 26300Oraş: Vrsac, SerbiaTelefon: +381 13 837 336Mobil: +381 63 38 22 23E-mail: [email protected]. Ion Gâju - preşedinte Marisdava Str. Ion Buteanu nr. 14, Ap. 17

Târgu Mureş, jud. MureşTel: 0721 59 48 7913. Daniel SârbulescuA.P. 56, Nr. 902, Klarke RD Port Moody BC V3H 1L5Canada14. Asociația Româna din Valenciana “Ulpia Traiana” – AlicanteAdresa: Centro Social “José llorca Linares” C/Goya,s/n Benidorm, 03502, Alicante, SpaniaTel: (0034) 625258732; 600096220E-mail: [email protected],www.ulpiatraiana.esPreședinte: Dorina Apostol15. Asociația Rumania Euskadi DecebalȚara bascilor SpaniaPreședinte : Nicu DenisovAdresa : Serapio Mujika ,39, 1b, Bidebieta, Donostia,Gipuzkoa, Pais Vasco.Web : www.asdecebal.orgE-mail : [email protected]. Asociatia Dacia-Mediterranee Adresa: 170 Chemin de la Valcaude, B.P.353, 34204Sete Cedex, Tel: +33467742355E-mail:[email protected]ședinte asociație: Claude Pernin17. Filiala Getia Minor – Tulcea,Preşedinte Nicolae NicolaeStr. Florilor Nr. 37, Tulcea, Cod 820035, Jud. TulceaTel. 0729011003, 0752104184, e-mail: [email protected]. Valentina GăluşcăStr. Zadnipru 7/3, ap. 65Chişinău, Republica MoldovaE-mail: [email protected]. Maricica CiubaraRepublica Moldova, Chişinău, strada Şoseaua Hinceşti, 58, apartamentul 40Telefon: 00373 69 32 75 9420. Dumitru CiobanuBasarabia, satul Horodiște, raionul Călărași21. Carmen Trentea - Librăria SpiritualăStr. Frumoasă, nr. 28 Bsect. 1, BucureştiTelefon: 0723 54 32 79 22. Ştefan StăiculescuCom. Nicolae Bălcescu, jud. VâlceaTelefon: 0723 412 03023. Aurora Cornu Cornea5 Rue Cogneacq Jai Paris, Cod. 75007Franţa24. Tode Ionstr. Lachwiesen nr. 67, cod. 63075 Offenbach AMMain, Germania


magazin

40

I. EDITORIAL 1. dr. Napoleon Săvescu, preşedinte - Cuvânt de închidereal celui de-al XV-lea Congres Internaţional de Dacologie2. prof. Mariana Terra - Congresul al XV-lea al So cietăţiiInternaţionale “Reînvierea Daciei”3. prof. dr. Mihai Popescu - Al XV-lea Congres Inter-naţional de Dacologie, Oradea, 18-19 iulie 2014II. CERCETARE, ANALIZE, SINTEZE4. dr. Aurel V. David - Bătălia toponimică dintre Dacia şiRomânia de-a lungul istoriei5. Cristina Pănculescu - Taina Kogaiononului. MunteleSacru al dacilor (IX)6. Eugeniu Lăzărescu - De la cultul vedic al vâscului la obi-ceiul vâscului din tradiţia popolară a românilor7. Eugeniu Lăzărescu - Apa, de la cultul vedic la formelecultice şi tradiţiile populare ale popoarelor europene (II)

8. Maria Pirtea - Columna lui... Decebal! (III)9. conf. univ. dr. George V. Grigore - Preţioasele cnemideprinciare geto-dace descoperite la Agighiol (România), Go-lymata Movila şi Vraţa (Bulgaria)10. conf. univ. dr. G.D. Iscru - Statuile de geto-daci şicolumna - argumente importante ale dacologiei (II)III. POLEMICI, RECENZII 11. dr. Napoleon Săvescu - Cuvinte româneşti Sanscrite,de 2500-3000 de ani vechime, publicate de francezulBurnouf, în 192612. dr. Aurel V. David - Semnal! O carte - document13. Aparatul lui Uriel la SarmisegetuzaIV. DIN ACTIVITATEA FUNDAŢIEI ŞI A FILIALELOR14. Adresele distribuitorilor revistei „Dacia Magazin”în ţară şi străinătate

S

U

M

A

R

1

2

5

6

11

14

17

2023

26

31

3536

39

Fundaţia DACIA REVIVAL, Filiala Geţia Minor - Tulcea,

A N U N Ţ Ă:Se primesc comenzi pentru livrarea celor două cărţi:

NOI NU SUNTEM URMAŞII ROMEI,

vol. INOI, DACII, vol. II,

şiCĂLĂTORIE ÎN DACIA,

ŢARA ZEILORautor

dr. NAPOLEON SĂVESCU.

Informaţii:

dl. Nicolae Nicolae, telefon:

0729011003, 0752104184,

Str. Florilor Nr. 37, Tulcea, Cod 820035, Jud. Tulcea

e-mail: [email protected]

i. editorial cuvÂnt de Închidere al celui de …...tașilor noștri, dacii întemeietori de neam...

Documents