holism- teoria revolutioneaza lumea stiintei

8/14/2019 Holism- Teoria Revolutioneaza Lumea Stiintei

http://slidepdf.com/reader/full/holism-teoria-revolutioneaza-lumea-stiintei 1/8

Contents Page FIAT LUX-HOLISM

HOLISM- TEORIA REVOLUTIONEAZA LUMEA

STIINTEI

Conceptul filosofic de holism este diametral opus atomismului. Atomistii eraude parere ca orice intreg poate fi divizat si analizat in partile componente precum si inrelatiile existente intre aceste parti componente. Holistii afirma ca intregul este inrealitate mult mai mult decat o simpla suma a partilor sale.Atomistul divide lucrurile pentru a le cunoaste mai bine; holistul abordeaza lucrurile sau sistemele ca un agregat sieste de parere ca putem sa aflam mai mult despre ele, „privite” din aceasta perspectiva sisa intelegem mult mai bine natura lor esentiala si scopul lor.

Atomismul antic a lui Leucipp si Democrit (al V-lea secol i.Ch.) a fost punctul de

plecare pentru teoria fizicii clasice. Conform parerii lor, totul in univers este format dinatomi (a-tomos inseamna indivizibil),indivizibili si indestructibili, atomi de diferite tipuri.Schimbarea pentru ei reprezinta o rearanjare a acestor atomi intr-o alta structura. Acestmod atomist de a gandi a fost o reactie la holismul timpuriu al lui Parmenide,care era de parere ca la un nivelul primar, esential, universul este o unitate care nu se schimba.Conform parerilor lui : „ Totul este unul. Unul este indivizibil, de aceea este un intreg continuu...Este complet in fiecare parte a lui precum masa une i sfere compacte.” –vezi teoria HOLOGRAFICA A UNIVERSULUI-

In secolul al XVII-lea, pe cand fizica clasica castiga teren datorita teoriilor atomiste si reductioniste, Spinoza a dezvoltat o filosofie holistica avand ca sursa deinspiratie filosofia lui Parmenide. Conform ideilor lui Spinoza, toate diferentierile sisepararea aparenta pe care le percepem in univers reprezinta in esenta aspecte efemere ale

ale unei singure substante, ale unei energii esentiale, ale unei vibratii fundamentale, pecare el o numea DUMNEZEU sau Natura. Nascuta dintr-o experienta-revelatie religioasade tip pantheist (pantheismul este o conceptie filosofica bazata pe ideea ca Dumnezeu siCreatia sa formeaza un tot inseparabil), filosofia lui Spinoza accentueaza unitatea caresta la baza universului, unitate reflectata in conceptia mistica a majoritatii traditiilor spirituale ale umanitatii ; de asemenea unitatea esentiala este reflectata dedescoperirile facute in domeniul teoriei cuantice moderne, teorie care descrie existentaca o „excitatie” a vidului cuantic ca si cum toate lucrurile ar fi ca valurile unui ocean. Dealtfel aceasta comparatie va fi reluata in capitolele ce vor urma.

Hegel ,de asemenea, a avut viziunea mistica a unitatii tuturor lucrurilor care agenerat filosofia holistica proprie cu privire la natura si la stat. Natura in viziunea lui are

ca substrat o realitate spirituala unificata, aflata in afara timpului, rationala. Statul luiHegel reprezinta un colectiv cvasi-mistic, „ o realitate inalta si invizibila”, la care participand indivizii isi descopera autentica identitate si catre care ei sunt datori sa fiesupusi si loiali. Toti ganditorii si politologii moderni- incluzand de asemenea si pe KarlMarx- pun in evidenta o realitate colectiva mai inalta, unitatea, intregul. In detrimentulindividualismului toti pun accentul pe intregul social, pe fortele sociale, care cumva au uncaracter, o voita proprie, cu mult deasupra personalitatii si vointei membrilor

Secolul XX a cunoscut o importanta miscare catre Holism, in domenii diversecum ar fi: politica,sociologie, psihologie, teoria managementului, medicina, fizica etc.

http://tmp/svdmm.tmp/index.htm

http://tmp/svdmm.tmp/fiat%20lux-holism.htm


http://tmp/svdmm.tmp/locul%20unde%20stiinta%20se%20intalneste%20cu%20religia.htm








http://tmp/svdmm.tmp/esoterismul%20integrat%20si%20explicat%20stiintific%20prin%20holism.htm










http://tmp/svdmm.tmp/index.htm



Acesta miscare include experimentele realizate de sociologi in colectivitati, nasterea psihologiei de tip Gestalt (gestalt- O „forma”, „configuratie”, „structura”, care ca obiectal perceptiei formeaza un intreg specific, sau o unitate,incapabila de a fi exprimata doar prin partile sale-de exemplu o melodie,spre deosebire de notele din care este compusa-),teoria sistemelor si conceptia din medicina alternativa cu privire la tratarea organismuluiin ansamblul sau etc. Toate acestea au aparut ca reactie la individualismul excesivcaracterizat de alienare si fragmentare si demonstreaza, celor cu bun simt,interdependenta dintre fiintele umane, precum si dintre oameni si mediul inconjurator.

Cand atomismul era aparent legitim, sustinut de succesul rasunator al fiziciiclasice, holismul nu era, la vremea aceea sustinut de cunostintele stiintifice existente.Holismul era la un moment dat mai mult un punct de vedere decat o pozitie filosofica. Auexistat cateva incercari de a consolida pozitia holismului cu ajutorul ideii de organism in biologie-emergenta formei biologice si relatia dintre sistemele biologice si celeecologice- dar, acestea, de asemenea, erau reductibile la parti mai simple si la relatiiledintre ele. Chiar daca teoria sistemelor, subliniaza complexitatea agregatelor, face aceastain termenii „feedback”-ului cauzal dintre variatele parti constituente.

Cu ajutorul teoriei cuantice si al dependentei existentei si chiar a identitatii

fiecarei entitati cuantice de contextul si relatiile cu mediul, holismul a fost recunoscut cao realitate indubitabila fiind acceptat chiar de cele mai sceptice minti (inzestrate totusi cu bun simt-sa nu uitam ca EINSTEIN a zis: „mai usor dezintegrezi un atom decat o prejudecata umana prosteasca”).

Holismul dupa cum am inteles reprezinta in esenta ideea ca intregul este mult maimult decat suma partilor sale. Acesta teorie s-a dovedit a fi de o importanta covarsitoare pentru fizica. Un adevar initial facut public in lumea stiintei cu privire la starea denonseparabilitate este: „starea intregului nu este constituita din stari ale partilor. Astfelholismul si non-separabilitatea sunt notiuni inrudite.

O interpretare este ca holismul reprezinta o teza metodologica afirmand ca ceamai buna modalitate de a studia comportamentul unui sistem complex este sa-l tratezi caun intreg si dupa aceea sa analizezi structura si comportamentul partilor componente.

O a doua interpretare-holismul teza metafizica: „natura unui intreg nu estedeterminata doar de natura partilor intregului”. Holismul metodologic este opusreductionismului metodologic, in fizica precum si in alte stiinte.

Vom descrie acum modul in care notiunea holism-interconexiune de baza anaturii apare in teoria cuantica, teoria fenomenelor atomice. Reteaua matematica a teorieicuantice atrecut testele cu succes si este acum universal acceptata ca o descriereconsistenta si de acuratete a fenomenului atomic. Interpretarea verbala pe de alta parte simetafizica teoriei cuantice este de departe un teren mai putin solid.

Descrierea urmatoare se bazeaza pe interpretarea de la Copenhaga a teorieicuantice care a fost dezvoltata de Bohr si Heisemberg si care este inca acceptata camodel. In abordarea noastra vom urma prezentarea data de Henry Stapp de la

Universitatea din California care se concentreaza pe anumite aspecte ale teoriei si pe unanumit tip de situatie experimentala care este frecvent utilizata in fizica subatomica.Prezentarea lui Stapp arata mult mai clar cum teoria cuantica implica o interconectareesentiala a naturii pe multiple planuri si plaseaza de asemenea teoria intr-o retea care poate fi intr-adevar extinsa la modelele relativiste ale particulelor subatomice care vor fidiscutate mai tarziu.

Punctul de plecare in interpretarea de la Copenhaga este diviziunea lumii fiziceintr-un sistem observabil (“obiect si un sistem observator”). Sistemul observat poate fi un



atom, o particula subatomica, un proces atomic etc. sistemul observator consta inaparatura experimentala si poate include unul sau mai multi observatori umani. Odificultate serioasa apare acum in faptul ca cele doua sisteme sunt tratate in mod diferit.Sistemul observator este descris in termenii fizicii clasice dar acesti termeni nu pot fiutilizati in mod consistent pentru descrierea obiectului observat. Conceptele clasice suntneadecvate la nivel atomic, cu toate ca va trebui sa le utilizam pentru a descrieexperimentele noastre si stadiul rezultatelor. Nu exista nici o cale de iesire din acest paradox. Limbajul tehnic al fizicii clasice este doar un rafinament al limbajului uzual sieste singurul limbaj pe care il avem pentru a comunica rezultatele noastre experimentale.Sistemele observate sunt descrise in teoria cuantica in termeni probabilistici. Acestainseamna ca nu vom putea niciodata prezice cu certitudine unde se va afla o particulasubatomica la un moment dat, sau cum se va desfasura un proces atomic. Tot ce putemface este doar sa indicam o desfasurare probabila. De exemplu multe dintre particulelesubatomice cunoscute astazi sunt instabile, adica, se dezintegreaza,se transforma sau“decad” in alte particule dupa un anumit timp. Nu este posibil totusi sa prezicem acestmoment cu exactitate. Putem doar prezice posibilitatea de cadere dupa un anumit timpsau cu alte cuvinte timpul de viata probabil al unui mare numar de particule de acelasi fel.

Aceleasi lucruri sunt aplicabile si modului “de recadere”. In general o particula instabila“decade” in variate combinatii de alte particule si din nou noi nu putem prezice carecombinatie de particule va fi aleasa. Tot ce putem prezice este ca dintr-un numar foartemare de particule, 60% sa spunem, se vor transforma intr-un anumit fel , 30% in altul,10% in al treilea mod. Este clar ca o astfel de prezicere statistica are nevoie de foartemulte masuratori pentru a fi verificata. Intr-adevar, in experimentele de coeziune alefizicii inalte energetice, coliziunea a mii de particule este inregistrata si analizata pentru adetermina probabilitatea unui proces particular.

Este important sa realizam ca formularea statistica a legilor fizicii atomice sisubatomice nu reflecta ignoranta noastra asupra situatiei fizice, ca in cazul utilizarii probabilitatilor de catre companiile de asigurari sau in jocurile de noroc. In teoriacuantica probabilitatile constituie o trasatura fundamentala a realitatii atomice careguverneaza toate procesele si chiar existenta materiei. Particulele subatomice nu exista cucertitudine intr-un loc definit. Ci au mai curand o „tendinta de existenta”, iar evenimentele atomice nu se desfasoara cu certitudine la un moment definit de timp, ciintr-un mod definit mai curand putand sa le atribuim “anumite tendinte de desfasurare”.

Nu este posibil, de exemplu, sa spunem cu certitudine unde va fi plasat unelectron intr-un atom la un anumit moment. Pozitia sa depinde de forta de atractiemanifestata in nucleul atomic si de influenta celorlalti electroni din atom. Aceste conditiidetermina o probabilitate de baza care reprezinta tendintele electronului de a se afla intr-oanumita regiune a atomului. Aceste situatii pot fi analizate cu ajutorul unor modele carereprezinta un electron la un anumit moment dat. Cu un model insa, nu putem vorbi despre pozitia electronului, ci doar de tendintele sale de a se afla intr-o anumita regiune. In

formalismul matematic al teoriei cuantice aceste tendinte sau probabilitati suntreprezentate de asa numitele functii de probabilitate, cantitati matematice care sunt inlegatura cu probabilitatea de a gasi electronul in diferite locuri si la diferite momente detimp.

Contrastul dintre cele doua tipuri de scriere-termenii clasici pentru aranjamentulexperimental si functiile probabilistice pentru obiectivele observate- conduc la profunde probleme metafizice. In practica aceste probleme sunt invinse prin scrierea sistemuluiobservat in termeni operationali; adica, in termenii instructiunilor care permit oamenilor



de stiinta sa-si puna la punct si sa duca la bun sfarsit experientele lor. In acest felcompartimentele de masurare si oamenii de stiinta sunt in mod efectiv uniti intr-un sistemcomplex care nu are parti distincte bine definite iar aparatele experimentale nu trebuiescdescrise ca o entitate fizica izolata.

Pentru discutarea ulterioara a procesului de observatie va fi folositor saconsideram un exemplu definit si cea mai simpla entitate fizica putand fi utilizata in acestscop este o particula subatomica, electronul spre exemplu. Daca dorim sa masuram si saobservam o astfel de particula va trebui mai intai sa o izolam sau chiar sa o creem intr-un proces care poate fi numit proces pregatitor. Odata ce particula ce a fost pregatita pentruobservatie, proprietatile sale pot fi masurate si acesta constituie procesul de masurare.Situatia poate fi reprezentata simbolic dupa cum urmeaza. O particula este pregatita inregiunea A, calatoreste de la A catre B, si este masurata in regiunea B. In practica atat pregatirea cat si masurarea particulei poate consta intr-o intreaga serie a unui procescomplicat. In coliziunile experimentale ale fizicii energiilor inalte, de exemplu, pregatirea particulelor utilizate ca proiectile consta in trimiterea lor pe o pista circulara siaccelerarea pana cand energia lor este suficient de ridicata. Acest proces are loc intr-unaccelerator de particule. Atunci cand energia dorita este atinsa, ele trebuie sa paraseasca

acceleratorul A si sa calatoresca catre aria tintei B unde va avea loc coliziunea cucelelalte particule. Coliziunea are loc intr-o camera balon unde particulele produc urmevizibile care sunt fotografiate. Proprietatile particulelor sunt deduse apoi prin analizamatematica a urmelor lor; o astfel de analiza putand fi chiar complexa si adeseoriimplicand ajutorul computerelor. Toate aceste procese si activitati constituie actul demasurare. Punctul important al acestor analize de observare este faptul ca particulaconstituie un sistem intermediar ce conecteaza cele doua procese. Ea exista si are sensdoar in acest context, si nu ca entitate izolata, ci ca interconexiune intre procesul de pregatire si cel de masurare. Proprietatile particulei nu pot fi definite independent deaceste procese. Daca pregatirea si masurarea sunt modificate proprietatile particulei sevor schimba de asemenea.

Pe de alta parte faptul ca noi am vorbit despre o particula sau orice alt sistemobservat arata ca noi avem in minte o entitate fizica independenta care este mai intai pregatita si apoi masurata. Problema de baza in cazul observarii fizicii atomice este- incuvintele lui Henry Stapp – faptul ca “sistemul observat necesita izolarea pentru a fidefinit, inca interactionand pentru a fi observat.” Aceasta problema este rezolvata inteoria cuantica intr-un mod pragmatic cerand ca sistemul de observat sa fie liber de orice perturbari externe cauzate de procesele de observatie in timpul intervalului de timpcuprins intre pregatire si subsecventa de masurare. O astfel de conditie este de asteptatdaca laturile de pregatire si masurare sunt fizic separate la mare distanta, astfel incatobiectul observat sa poata calatori din regiunea de pregatire catre regiunea de masurare.Cat de mare trebuie sa fie deci, acesta distanta? In principiu, ea trebuie sa fie infinita. Incadrul teoriei cuantice, conceptul unei unitati fizice distincte poate fi definit cu precizie

doar daca acesta entitate este infinit indepartata de agentii de observatie. In practicaaceasta este imposibil si nici macar necesar. Trebuie sa ne reamintim aici atitudinea de baza a stiintei moderne- ca toate conceptiile si teoriile sunt aproximative. In cazul de fataaceasta inseamna ca notiunea unei entitati fizice distincte nu are nevoie de o definire precisa ci doar de una aproximativa. Aceasta se realizeaza in urmatorul mod:

Obiectul observat este o manifestare a interactiunii intre procesul de pregatire sicel de masurare. Aceasta interactiune este in general complexa si implica variate efecteextinzandu-se la distante diferite, implicand arii diferite, asa cum se spune in fizica.



Acum daca partea dominanta a interactiunii are o arie lunga, manifestarea acestui efect dearie lunga va calatori pe o distanta mare. Va fi apoi eliberata de perturbari externe si va putea constitui pentru noi o entitate fizica distincta. In cadrul teoriei cuantice,entitatilefizice distincte sunt din aceasta cauza idealizari care sunt utile doar pentru a extindeaceeasi parte a interactiunii pentru o arie nai mare. O astfel de situatie poate fi definitamatematic intr-un mod precis. Fizic, aceasta inseamna ca mijloacele de masurare sunt plasate atat de departe incat interactiunea lor se va realiza prin schimbarea unei particulesau ,in cazurile mai complicate a unei retele de particule. Intotdeauna vor exista si alteefecte prezentate de asemenea, dar atat timp cat separarea diviziunii de masurare estesuficient de mare aceste efecte pot fi neglijate. Doar atunci cand aparatele nu suntsuficient de distantate,efectele de raza scurta vor fi dominante. Intr-un astfel de cazintregul sistem macroscopic formeaza un intreg unificat si notiunea de observare aobiectului cade.

Teoria cuantica ne demonstreaza o interconexiune esentiala a universului. Eane arata ca nu putem descompune intregul in unitati existentiale mai mici. Pemasura ce patrundem in materie, descoperim ca ea este facuta din particule, dar acesteanu constituie “constructia de baza” in sensul pe care l-au dat Democrit si Newton.

Acestea sunt doar idealizari utile din punct de vedere practic, dar nu au nici osemnificatie fundamentala. In lumea lui Niels Bohr, “particulele materiale izolate suntabstractiuni, proprietatile lor fiind definibile si observabile doar prin interactiunea lor cualte sisteme.”

Interpretarea teoriei cuantice asa cum s-a facut la Copenhaga, a iscat multecontroverse si opinii contrare. Totusi interconexiunea universala a fiintelor, lucrurilor sievenimentelor este o trasatura fundamentala a realitatii care nu depinde de o interpretare particulara a unei teorii matematice. Urmatorul pasaj dintr-un articol recent,care desiapartine unuia dintre “fostii” -spunem fost pentru ca acum el a devenit un sustinator alteoriei - cei mai de seama oponenti ai interpretarii de la Copenhaga, DavidBohm,confirma acest fapt foarte elocvent:

“ Unitarul este condus catre o notiune a totalitatii de nedescompus care neagaideea clasica a analizabilitatii lumii in partile existentiale separate si independente… Aminversat notiunea uzuala care sustinea ca particulele elementare ‘independente’ ale lumii,sunt realitatea fundamentala, si ca variatele sisteme sunt doar forme particularecostituente si aranjamente ale acestor particule. Mai curand am spune ca acest cuantuminseparabil interconectat cu intregul univers este realitatea fundamentala, iar aceste partiavand o anumita comportare sunt mai curand forme particulare si contingente aleintregului.

La nivel atomic, atunci, obiectele materiale solide ale fizicii clasice se dizolva inesantioane de probabilitate si aceste esantioane nu reprezinta probabilitatile lucrurilor, cimai curand probabilitatile interconexiunilor. Teoria cuantica ne forteaza sa privimuniversul nu ca o colectie de obiecte fizice, ci mai curand ca pe o complicata tesatura de

relatii intre diferitele parti ale intregului unificat.”Aceasta filosofie, confirmata acum de descoperirile stiintei, reprezinta o

conceptie, un mod in care inteleptii planetei noastre au experimentat lumea, conceptie putem spune veche de mii de ani.

Redam aici relatarile unor intelepti a caror nume este mai putin important:“Obiectele materiale devin atunci…. Ceva diferit fata de ceea ce vedem acum noi,

ele nu mai sunt un obiect separat al fundalului sau al mediului inconjurator, al restului



naturii, ci doar o parte invizibila, o manifestare subtila care ne apare ca o expresie aunitatii a tot ceea ce vedem.”

“Lucrurile isi au existenta si natura derivata din dependenta mutuala si nureprezinta nimic prin ele insele.”

Daca aceste afirmatii pot fi luate si ca o marturie a modului in care natura apare infizica atomica, urmatoarele doua expuneri din fizica atomica pot, la randul lor,fi citate cao descriere a experientei spirituale a naturii:

“O particula elementara nu este o entitate existentiala independenta neanalizabila.Este in esenta, un set de relatii extinse in exterior cu celelalte lucruri.”

“Lumea ne apare din aceasta cauza ca o complicata tesatura de evenimente, inconexiune cu diferite tipuri de alternative sau de supuneri partiale sau combinate,determinand prin aceasta textura intregului.”

Aceasta imagine a unei tesaturi multiple de interconexiuni cosmice care este atatde pregnanta in fizica atomica moderna a fost utilizata atat in sistemele esotericeoccidetale cat si in cele orientale.

Pentru Kabbala- ROBERT FLUDD in sec XVI-lea prezinta aceasta realitate inmodul ocultat, ascuns, cifrat, caracteristic oricarui sistem ermetic,ezoteric:

“ Lumina, amestecandu-se cu aerul invizibil a produs eterul, alta specie de focmai subtil si mai activ,principiu al generarii,vehicul al vietii pe tot intinsul Universului.

Eterul nu este propriu zis un corp,ci un termen mediu, un fel de mediator ,intrecorpuri si forta insufletitoare de care acestea sunt penetrate, adica sufletul lumii.”

Marele initiat PITAGORA afirma: “ In ultima instanta,corpul uman se reduce lacelula, umanitatea se reduce la molecula sociala care este omul, lumea se reduce la astru,iar Universul se reduce la Lume. Dar celula, umanitatea,astrul, lumea, Universul, nu suntdecat octave ale unei aceleiasi Unitati”

Pentru hindusi Brahman este firul unificator al tesaturii cosmice, esenta ultima atuturor fiintelor:

“Acela pentru care cerul,pamantul si atmosfera sunt vesmantul precum si vantul,

impreuna cu toate suflurile vitale, doar Acela stie cu adevarat si esrte cunoscut ca SineleSuprem.”In budism,imaginea conexiunii cosmice joaca un rol major. Avatamsaka Sutra,

una din cele mai importante texte din budismul mahayana, este descrierea lumii ca o perfecta retea de relatii mutuale in care toate fiintele, lucrurile si evenimenteleinteractioneaza permanent intre ele intr-un mod infinit de complex. Budistii mahayana audezvoltat multe parabole si similitudini pentru a ilustra aceasta interrelatie universala. Inspiritualitatea planetei aceasta interdependenta universala include intotdeauna atatobservatorul uman cat si constiinta sa, ceea ce este de asemenea adevarat in fizicaatomica. La nivel atomic, obiectele pot fi intelese doar in termenii interactiunii intre procesele de pregatire si masurare. Sfarsitul acestui lant de procese se bazeazaintotdeauna pe constiinta observatorului uman. Masuratorile sunt interactiuni care creeaza

senzatii in constiinta noastra-de exemplu senzatia vizuala a unui flash luminos sau al unuispot intunecat pe o placa fotografica- si legile fizicii atomice ne spun cu ce probabilitateun obiect atomic va da nastere unei anumite senzatii daca il vom lasa sa interactioneze cunoi. “ Stiinta naturala spune Heisenberg, “ nu realizeaza pur si simplu o descriere si oexplicare a naturii; ea este parte a unei relatii interne intre natura si noi insine.”

Trasatura cruciala a fizicii este aceea ca observatorul uman nu este doar necesar pentru a observa proprietatile unui obiect, dar este necesar si pentru a defini aceste proprietati. In fizica atomica nu putem vorbi despre proprietatile unui astfel de obiect. Ele



au sens doar in contextul unei interactiuni intre obiecte si observator. In cuvintele luiHeisenberg, “ ceea ce noi observam nu este natura insasi, ci natura expusa metodelor noastre de cercetare.” Observatorul decide cum se vor face masuratorile si aranjamentulsau va determina, pana intr-un anumit punct, proprietatile obiectului observat. Dacaaranjamentul experimental este modificat, proprietatile obiectului observat se vor schimba la randul lor.

Aceasta se poate ilustra in cazul simplu al unei particule subatomice. Candobservam o astfel de particula, ne putem hotari sa masuram-printre alte cantitati-pozitiamomentului si momentul sau. Principiul incertitudinii al lui Heisenberg afirma ca douacantitati nu pot fi niciodata masurate cu precizie simultan in lumea cuantica. Putemobtine doar cunoasterea precisa a pozitiei particulei, dar vom ramane total ignoranti inceea ce priveste momentul sau (si aceasta datorita vitezei sale), sau viceversa; nu putemavea decat o cunoastere imprecisa si accidentala a ambelor cantitati. Punctul importantacum este ca aceasta limitare nu are nimic cu imperfectiunea masuratorilor tehnice. Esteo limitare principala datorata realitatii atomice. Daca ne hotaram sa determinam pozitia particulei cu precizie, pur si simplu particula nu va avea un moment bine definit, iar dacane vom decide sa masuram momentul,ea nu va avea o pozitie bine definita.

In fizica atomica,oamenii de stiinta nu pot juca rolul unor observatori obiectivdetasati, ci devin implicati in lumea pe care ei o observa, influentand astfel inconstient proprietatile obiectului observat. John Wheeler a observat aceasta implicare aobservatorului ca fiind cea mai importanta trasatura a teoriei cuantice si a sugerat dinacesta cauza legatura dintre cuvantul “observat” si cuvantul “participator”. In cuvintelelui Wheeler acest aspect este prezentat astfel:

“Nimic nu este mai important in principiul fizicii cuantice decat acesta: faptul caeste distrus conceptul lumii de “ a fi in afara”, cu un observator separat in siguranta de eade un perete de 20 cm de sticla. Chiar si pentru a observa un obiect atat de minuscul cumeste un electron, el trebuie sa sparga aceasta sticla. El trebuie sa patrunda inauntru si sa-siinstaleze echipamentul de masurare ales. Depinde de el sa decida pozitia si momentul incare se va face masurarea. A instala echipamentul pentru masurarea uneia dintre calitatiexclude instalarea echipamentului pentru masurarea celeilalte. Mai mult, masurareaschimba starea electronului. Universul nu va fi niciodata acelasi dupa masurare. Pentru adescrie ce s-a intamplat trebuie sa inlocuim cuvantul “observator” si sa punem in loculsau cuvantul “participator”. Intr-un sens ciudat universul este un univers participator.”

Ideea de “participare in locul observatiei” a fost formulata in fizica moderna doar recent.

Aceasta conceptie este intalnita si in traditia spirituala a umanitatii. Spre exemplu

in cazul alchimiei participarea la procesul alchimic este atat de puternica incat

transformarea plumbului in aur se produce concomitent cu transformarea sispiritualizarea Alchimistului,astfel in momentul cand in creuzet este obtinut metalul pretios fiinta “participantului” este complet transmutata si sublimata intr-o fiinta

completa,perfecta.Acesta este intelegerea finala a unitatii tuturor fiintelor si lucrurilor-adica a

filosofiei si curentului stiintific holistic . Ea este atinsa, asa cum sustin inteleptii in stadiulsuperior de constiinta in care individualitatea se dizolva in unicitatea nediferentiata, incare lumea simturilor este transcensa si notiunea de “lucruri” este depasita. Iata cum esteexprimata aceasta situatie prin cuvintele lui Chuang Tzu:

“Constiinta corpului si a partilor sale este dizolvata. Organele mele de perceptiesunt transcense; aceasta indeparteaza forma ,materiala si ma tot invita sa-mi iau ramas






bun de la cunoastere si astfel sa devin una cu marele TOT. Aceasta numesc eu a fi situatin Unic si a uita lucrurile.”

Pentru a esentializa conceptia holistica,cuvintele unui budist, Lama AnagarikaGovinda, par sa fie perfect potrivite:

“Budistii nu cred in existenta unei lumi exterioare independente sau separate in acarei forte dinamice,ne-am putea insera noi insine. Lumea exterioara si lumea interioarasunt pentru el doar doua fatete ale aceleiasi monezi, in care unitatea tuturor fortelor ,evenimentelor, a tuturor formelor si constiintelor precum si a tuturor obiectelor esteregasita intr-o retea inseparabila si infinita , de relatii mutual conditionate.”

holism- teoria revolutioneaza lumea stiintei

Documents