AUTOMEDICINA (2h)

Prin automedicina intelegem capacitatea unor animale de a aplica, instinctual sau

constient, reguli de profilaxie si de tratament asupra propriului corp. sau, mai simplu, de a se

autoapara si autotrata.

1. Instinct profilactice:

a) Frica este, in lumea animal, cel mai eficace mijloc profilactic. Frica de animalele altor

specii sau de cei puternici din interiorul aceleiasi specii, freest de accidentele unor

confruntari nedorite.

b) Refuzul de a consuma toxice este foarte raspandit. Astfel, numeroase specii de ierbivore

salbatice nu pasc ierburi toxice, nu ingera ciuperci otravitoare.

c) Igiena adapostului si prevenirea infectarii. Instinctul curateniei este cu atat mai puternic

cu cat animalul este mai dezvoltat din punct de vedere neuro-psihic. Cele mai multe

animale se feresc sa-si depuna fecalele in cuib, vizuina sau chiar in imediata apropiere.

Termitele si albinele isi scot afara cadavrele si deseurile. La animale se intalneste si o

profilaxie de grup. Astfel, animalele bolnave sau tarate sunt alungate din grup

prevenindu-se astfel raspandirea bolii in colectivitatea de animale.

2. Automedicina colectiva:

Animalele isi aplica tratamente medicale. Astfel se disting:

- Autotratamente instinctuale

- Autotratamente in care actiunea instinctual este completata de o anumita constienta a

starii de suferinta

a) Autotratamente instinctuale

Se cunoaste ca in stari de ingestie, cainii si pisicile isi provoaca vomismentul, ingerand

iarba. Tot la carnivore, linsul plagilor are o actiune benefica. Printr-o actiune mecanica,

energica, limba curata plaga de impuritati care pot genera infectii ulterioare. In plus,

saliva contine cateva substante bacteriostatice (Lyozim – primul antibiotic studiat de A.

Fleming in anii 1929-1936 si pe modelul caruia savantul englez a stability intre 1939-

1942 parametrii de actiune a penicilinei).

Instinctul se regaseste si la om. Intepandu-se cu acul, taindu-se la deget sau

provocandu-si o arsura de mica amploare la mana, omul duce instinctive locul afectat la

gura , tamponeaza plaga (face hemostaza) cu limba, alina durerea prin umectare cu

saliva. Durerea este de altfel primul sanitary, atat la animale cat si la om. Existent durerii

obliga adesea la imobilizare.

b) Autotratamente cu componenta constienta

Asa cum se stie, medicina constienta este cracteristica omului. Gradul ridicat de

constientizare al impactului boala-organism este consecinta unei activitati nervoase

superioare. Totusi se pot gasi si unele manifestari de constienta in actul therapeutic pe

care animalele si-l aplica lor insile. Component constienta a actului de autoterapie

castiga la maimute cote nebanuite. Celebrul exploratory englea Livingstone(David

L.1813-1873 – a descoperit cascada Victoria) descrie cazul unei gorile ranita de vanatorii

afriucani, care si-a scos singura sageata din muschii pectoral, iar in plaga a indesat

plante care au oprit sangerarea. Bologa (valeriu Lucian – 1892-1971 – medic roman)

aduce numeroase exemple in sprijinul ideii de automedicina animal cu component

constienta: tratarea de catre o maimuta a unui abces dentar cu argila umeda.

Maimutele din insula Java, carepradau plantatiile, erau omorate de plantatori, oferindu-

li-se fructe in care se pusese stricnina. Unele dotate cu un grad mai mare de inteligenta,

imediat ce sesizau primele semne de intoxicatie stricninica alergau sa manance Frunze

de templecan si slegren, care prin actiunea lor neuroplegica sunt folosite ca antidote.

PALEOMEDICINA (2h)

Definind paleomedicina ca acea ramura a medicine care studiaza bolile omului si

animalelor pana la aparitia izvoarelor scrise, precizam ca ea s-a dezvoltat cu precadere dupa

1891.

Sursele de informare asupra bolilor si remediilor folosite de oamenii preistorici sunt:

- Schelete si fragmente osoase gasite in necropole si chiar al unor cadaver pastrate in

gheata

- Desene rupestre cum sunt cele gasite in pesterile din Spania, Franta, America, Algeria

- Obiecte tip statuete – bibelouri, unele folosite in cultul vrajitoresc sau ca amulet

- Analogii ce se pot face intre practicile terapeutice din preistorie cu cele in uz si azi la

unele triburi primitive, mai ales la cele ce traiesc in izolare in Oceania, Africa

Din analiza unor schelete, s-a dedus ca in epoca pietrei cioplite, oamenii primitive au suferit

dse rahitism, hidrocefalie, microcefalie, acromegalie si chiar tubercloza osoasa. In schimb, viata

in grupuri mici, lipsa de contacte intre populatii i-a ferit pe oamenii primitive de epidemii.

Fata de omul contemporan, care este creditat cu o medie de varsta de 50-80 de ani,

scheletele de oameni primitive, cercetate dau indiciiasupra unei durate mici a vietii, varsta de

40 de ani fiind atinsa de foarte putini. Din cei 187 de oameni primitive, doar 3 au atins varsta de

50 de ani.

In ceea ce priveste atitudinile de tip profilactic si curative, practicate in preistorie,

distingem: eugenia primitiva, utilizarea unor remedii natural, practice chirurgicale si

obstetricale, si medicina vrajitoreasca.

1. Eugenia primitiva consta in eliminarea fizica din societate a celor nascuti cu malformatii,

a bolnavilor incurabili si chiar a batranilor. Selectia naturala opera fara mila, eliminandu-

I pe cei tarati din nastere, in plus, anumite populatii omorau systematic pe cei slabi,

intre care sip e putinii batrani, socotiti a fi o povara pentru trib. Canibalismul era present

la multe populatii sub forma de necrofagie. La unele triburi erau mancati batranii sau cei

morti in accidente. Exista credinta dupa care virtutile unui decedat trec in cei ce-i

consuma creierul, organelle interne si muschii. Obiceiul dainuie si azi la unele triburi

australiene de aborigeni.

2. Remedii minerale, vegetale si de provenienta animal. De-a lungul a sute de generatii,

oamenii primitive au descoperit virtutile terapeutile ale unor minerale si plante. Cu

pretul multor victime, oamenii au reusit sa distinga plantele otravitoare de cele

comestibile si concomitant au observant efectele unor produse natural

3. Medicina vrajitoreasca. Vindecatorul de acum 20-30 de mii de ani era considerat de

semenii sai o fiinta superdotata, inzestrata cu puterea divina de a fi un intermediary

intre omul in care s-a incuibat un spirit malefic si o divinitate buna. Indifferent ce nume

poarta (vrajitor, saman), el este adesea si marele preot sau chiar capetenia tribului. In

general, medicina primitivilor, intalnita pe alocuri si in zilele noastre, porneste de la

doua premeze general valabile:

a) Bolile sunt cauzate de un spirit malefic, incuibat in bolnav. Acest duh distructiv este

trimis fie de o divinitate drept pedeapsa pentru faradelegile savarsite, fie de un

dusman care a convins respective divinitate sa-I fie aliat in opera distructiva. Departe

de a sfi pierit odata cu preistoria, conceptia animista (divinitati razbunatoare sau

punitive) a traversat mileniile. O regasim la unele popoare antice, egipteni,

mesopotamieni, greci, evrei, arabi, de unde o iau crestinii evului mediu.

b) Misiunea samanului, vraciului, vrajitorului era sa extraga spiritul rau din trupul

suferindului sis a-l alunge. Astfel, spiritual malefic putea fi extras prin:

- Cuvinte inteligibile, logice (descantece), producer de zgomote care sperie spiritele,

portul de masti hidoase.

- Mancaruri tentante asezate langa bolnav

- Slobozirea spiritului rau printr-o gaura scobita in cap

- Transferul spiritului morbigen in obiecte sau animale

- Transferul bolii in corpul vrajitorului. Acest act nu este un sacrificiu, deoarece, inzestrat

cu puteri divine, vindecatorul se debaraseaza usor de spiritual malefic.

Mai dificil de interpretat din punct de vedere medico-istoric sunt mutilarile sexual. Daca

circumcizia practicata si azi la evrei, musulmani si numeroase populatii de culoare, are o ratiune

preventive, alte mutilari sexual cum sunt taierea clitorisului sau coaserea labiilor nu beneficiaza

de motivatii medicale demne de luat in considerare.

MEDICINA POPULARA (1h)

Medicina popular sau etnoiatria reprezinta totalul de cunostinte privind:

- Cauza bolilor

- Procedee de combatere a bolilor pe care un popor sau altul le-a creat sip e care le

practica chiar si in present

Etnoiatria se deosebeste de paleomedicina prin urmatoarele caractere:

a) Prezenţa in actualitate si o oarecare rezistenta fata de invazia de cunostinte venite din

medicina stiintifica moderna

In ceea ce priveste, explicatiile date cauzei bolii, observam ca etiologia mistica este cu

atat mai puternic inradacinata cu cat gradul de instruoire si de cultura sunt mai

deficitare. Pe masura alfabetizarii, atragerii spre interpretarea rationala a bolii, etiologia

amintita cade in desuetudine

b) Contaminarea continua a procedeelor populare cu procedee sosite prin medicina

stiintifica.

Inseamna ca in prezent se petrece un process invers celui istoric, de constituire a

medicine stiintifice. Daca la unele popoare, medicina traditional tinde sa dispara sub

asaltul medicine stiintifice modersne, la altele, medicina traditional nu numai ca nu

dispare, dar isi afla in descoperirile de anatomie si fiziologie o baza rationala

(acupunctura, yoga)

MEDICINA IN ANTICHITATE

MEDICINA IN EGIPTUL ANTIC (2h)

Informatiile asupra medicinei egiptene provin din cel putin trei surse principale:

a) Papirusurile medicale. Intre cele mai cunoscute sunt:

- Papirusul Ebers descoperit in 1873 in ruinele orasului Teba de Gerog Ebers (German).

Are o lungime de 20 de metri cuprinde 110 pagini si a fost scris la 1550 i.h.

- Papirusul veterinary de la Kahun, descoperit in 1893. Nu contine descrieri de boli si

numai retete

- Papirusul ginecologic de la Kahun scris prin anii 2000 i.h. contine sfaturi pentru ajutorul

ce trebuie dat la nastere si in perioada de lauzie.

- Papirusul berlinez descoperit in 1909 intr-un vas de pamant din ruinele orasului Memfis.

- Papirusurile londonezel mai vechi dintre acestea este papirusul Hearst scris in secolul

XVII i.h. urmeaza papirusul Edwin Smith descoperit in 1862, scris pe la 1600 i.h.,

dedicate in special chirurgiei si arsurilor, papirusul Chester Beatty care nu este exclusive

medical, ci contine doar capitole despre boli, bolnavi si medicatie.

b) Relatarile unor istorici antici. Viata in vechiul egipt a fost cea comentata in Historiile lui

Herodot, in unele din sctiirile lui Pliniu cel batran si in biblioteca istorica a lui Diodor din

Sicilia

c) Patografia mumiilor. Conservarea cadavrelor prin mumifiere avea o motivatie religioasa:

egiptenii credeau in viata vesnica. Trupul mortului nu trebuia sa se altereze, sa se

descopmpuna, deoarece urma sa-si continue viata in regatul mortilor unde domnea

Osiris. Mumifierea raspundea insa si unui deziderat practice: evitarea putrezirii

cadavrelor, dezgroparea lor de catre animalele salbatice, evitarea difuzarii unor boli

infecto-contagioase.

Cunostinte biomedicale si de patologie in vechiul Egipt

Educatia medicilor se facea in scoli special, atasate templelor. Lipsa unui sistem monetar

facea ca terapeutii sa fie platiti prin diferite avantaje sociale si bunuri.

Pe specialitati situatia se prezenta astfel:

a) Anatomia. Disectiile nu se practicau decat cu ocazia inbolnavirilor. Pregatirea mumiei nu

erea facuta de medici ci de o casta inferioara a preotilor, coachitii. Acestia scoteau

creierul cu niste carlige special prin sinusuri sin nas iar organelle interne se conservau in

vase special. In unele papirusuri apar descrieri ale organelor interne si creierului

precizandu-se ca lexiunile creierului sunt urmate de paralizii.

b) Fiziologia. Egiptenii considerau ca respiratia este actul essential al vietii. Ei credeau ca

aerul intra nu numai pe nas ci si prin ochi. Acest miraculous gaz al vietii este transportat

prin corp printr-un system de canale numit metu. Metunul erea altceva decat o analogie

cu reteaua vasta de canale pe care ei le sapau in Delata Nilului, pentru a fertiliza solul. In

afara de aer, Egiptenii acceptau ca exista si alte doua sufluri interceptibile. Cel al vietii

care intra pe urechea dreapta sic el al mortii care intra pe urechea stanga. Ficatul era

considerat ca rezevor general de sange. Despre puls afirmau ca “se simte venind de la

inima”.

c) Patologia interna. In ulceratiile tubului digestive, in dichinezii si infectii ale cailor biliare,

recomandau regim rational, pansamente gastrice cu praf de calciu si faina de roscove. In

afectiunile acute ale cailor respiratorii practicau inhalatia iar constipatia o combateau cu

ulei de ricin sau boabe de ricin bine mestecate.

d) Chirurgia-ortopedia. Se practica current circumcizia, deschiderea abceselor, imobilizarea

fracturilor cu atele din bambus. Egiptenii au fost primii care au suturat plagile si au

unteles rolul drenului in supuratii. Nu se practica amputatia deoarece omul trebuia sa se

precinte in imparatia mortilor la Osiris, cu corpul intreg.

e) Oftalmologia. Bolile de cohi mai ales blefaro-conjunctivitele ereau extrem de frecvente

(soare puternic, nisip fin). Cunosteau glaucomul si au incercat sa opereze cataracta

(impingerea cristalinuli in jos).

f) Obstetrica-Ginecologie. Femeile ereau asistate la nastere de catre moase. Cunosteau

tratamente ginecologice si formule anticonceptionale.

g) Boli infecto-contagioase. Erea cunoscuta variola, tuberculoza erea destul de raspandita,

deasemenea si lepra. Egiptenii au introdus si izolarea leprosilor.

h) Parazitologia. Lupta contra viermilor paraziti avea un oarecare success prin folosirea

inteniaza a fierturii de seminte de dovleac. O inscriptie de la Dendarah acuza tantarii ca

fiind transmitatorii malariei.

i) Stomatologia. Erea practicata de specialist anume educati in acest sens. In familiile

bogate, care consumau carne in exces, unde nu se facea o igiena a cavitatii bucale, caria

dentara erea foarte frecventa. Se practica plombarea cariilor cu ciment facut din

pulbere de piatra si pamant de nubia. Dintii se imobilizau cu fire de aur.

j) Igiena. Erea foarte dezvoltata. Egiptenii se spalau de mai multe ori pe zi: in apa de spalat

puneau natron (solutie concentrate de bicarbonate de sosdiu, sulfat de sodium, clorura

de sodium si carbonat de sodium) iar pielea o frecau cu nisip fin din desert. Isi spalu

dintii cu periute iar cand paduchii sau inmultit, umblau rasi.

MEDICINA MESOPOTAMICA (1h)

Surse de informare:

a) Codul regelui Hammurabi al Babilonului este o culegere de legi cu 280 de articole despre

drepturi, proprietate, recompense dar si espre medicina omului sic ea veterinara.

b) Textile de medicina, descoperite in ruinele orasului Sumerian Nippur datand de prin

anii2800 i.H.

c) Textile din marea biblioteca de la Ninive a regelui Asurbanipal al Asiriei.

d) Textile medicale de la Mattusila scrise prin anii 1300 i.H.

e) Opera de arta care arata anumite cunostinte de anatomie si fiziologie

Caracteristicile medicine mesopotamice

Practicienii artei medicale erau in general sacerdoti. Medicii-preoti erau de trei tipuri:

- Baru – se ocupau de anamneza, de diagnostic si de prognostic.

- Preotul-medic Asipu era acela care prin invocarea unor zeitati alunga spiritual malefic

din corpul bolnavului,

- A-su era terapeutul propriu-zis care stia sa impleteasca o invocare a zeilor cu remediile

de tip medicamente preparate din [lantre minerale sau tesuturi animale.

Se credea ca boala are diferite cauze:

1. Boala este o pedeapsa pentru faradelegile comise de bolnav sau de un popor.

2. Boala este opera a cel putin trei feluri de spirite malefic:

a) Duhurile mortilor-de obicei cele cu care bolnavul a avut conflicte

b) Monstrii neumani

c) Semi-monstri-semi-oameni rezultati din iubirea dintre o femeie si un monstru sau

rezultatul violurilor

3. Spiritele malefic erau specializate sa atace numai o anumita parte a corpului. Preotul

terapeut asipu punea diagnosticul magic, ce consta in depistarea cu precizie a dyhului

rau ce a produs bolala,

4. Tratamentul tinea cont de diagnosticul magic. Ca sa poata combate demonul care a

produs bolala, medical terapeut trebuia sa stabileasca prewcis diagnosticul magic

deoarece ritualul descantec pentru un demon nu erea valabil si pentru altul,

5. Remediile mistice constau in castigarea bunavointei zeilor vindecatori. Procedeele

terapeutice magice constau in:

- Implorarea zeului vindicator care alunga demonul

- Purificarea prin imbaiere in apa din fluviile sfinte, ungerea cu untdelem, aprinderea

focului ritual

- Transferul boli intrun animal mic care sacrificat, era pus pe trupul bolnavului

- Ungerea bolnavului cu substante mirositoare (urina, fecale) pentru ca scarbite duhurile

rele sa fuga din bolnav.

Profilaxia se baza pe purtarea amuletelor cu semnificatie magica.

MEDICINA LA VECHII EVREI (1 h)

Spre deosebire de alte popoare antice, evreii nuia au lasat nici o carte de medicina. In

aceste condii, unicele surse de informare sunt aluziile sau chiar explicitarile din Biblie, din

manuscrisele de la Marea moarta si din Talmud. Medicina iudaica, asa cum ia gandita si

practicata de-a lungul a peste trei milenii se poate impartiiin trei mari perioade:

a) Medicina iudaica-antica

b) Medicina Talmudica

c) Medicina iudeo-araba

1. Medicina iudaica-antica.

Evreii monoteisti (Iehova-unicul dumnezeu, stapan al intregului univers) considerau ca bolile

sunt pedepse divine faradelegi. Pe regale Ioram al ierusalimului care ia omorat pe fratii sai,

“Iehova l-a lovit cu o boala de maruntaie care erea fara leac”. Ea s-a ingreunat din zi in zi si pe la

sfarsitul anului al doilea i-au iest lui Ioram maruntaiele din pricina bolii.

Cei pedepsiti puteau fi si popoare intregi. Astfel, suparat pe fapt ca asirienii ii atacau pe evrei

Iehova a trimis pe ingerul sau care a ucis in tabara sirienilor, 185 de mii de oameni.

Spre deosebire de egipteni si popoarele mesopotanice, preotii nu practicau medicina curative

dar lcunascand semnele multor bolii, ei puneau diagnosticul. In vechiul testament se

mentioneaza ca preotii stiau sa puna diagnosticul de lepra, care erea pius cu eruditie,

diferentiindu-se lepra de diferitele eczema.

2. Medicina Talmudica

Talmudul contine sfaturi profilactice ce vizeaza curatenia corpului, protectia comunitatii fata

de bolnavii molipsitori, atitudinea “invatatorilor” care au scris Talmudul este inegala in ce

priveste pe medici si practica medicala: unele pasaje sunt laudative si9 sfatuiesc pe oamenii

intelepti sa nu locuiasca intr-o localitate unde nu exista medici. Alteori insa, datorita

probabil concurentei pe care medici laici op faceau rabinilor, poporul afla la sinagoga ca “

cel mai bun medic e sortit sa ajunga in ioad si ca medicina e una din profesiile care te duc

direct in iad.

Inscrierile Talmudice se descriu si operatii chirurgicale. Plagile erea tratate cu undelemn si

vin. Plagile curatite nu trebuiau atinse cu mana. Ele beneficiau de pansamente curate. Se

practicau si amputatiile, uneori operatii pe abdomen. Rabinii ofereau si numeroase sfaturi

dietetice, foarte judicioase.

3. Medicina iudeo-araba

Dupa cucerirea Palestinei de catre Arabi, multi fintre medicii evrei i-au slujit pe noi stapani dar

fara sa renunte la religia lor.

Arabii i-au apreciat in mod deosebit pe invatatii evrei, acordandule citire si ranguri inseminate.

O parte dintre medicii comunitatii evreiesti au fost adusi la curtea califilor si angajati ca medici

personali ai acestora. Medicii evrei au data asadar stralucire scolilor medicale din califatele de

rasarit si apus, au contribuit essential la infiintarea primei scoli de medicina din europa

occidental (Salerno)

MEDICINA GREACA ANTICA (2h)

Nu se cunosc scrieri medicale grecesti care sa fi aparut inainte de 500 i.H. medicina se

invata pe viu de la maestri. Neexistand scoli propriu-zise, ori diploma distinctive, oricine putea

pretinde ca e ,,tamaduitor”.

Deosebim din punct de vedere chronologic si conceptual 5 perioade distinct ale medicine

grecesti:

a) Vechea medicina greaca

b) Medicina Homerica

c) Filozofii-medici

d) Hippocratica

e) Medicina posthippocratica sau elenista

1. Vechea medicina greaca

Sursele de informare pentru medicina cretano-miceniana cat si pentru cea din perioada

homerica sunt:

a) Sapaturile arheologice: descoperirea Troei si a civilizatiei de Mycene-Peloponez,

descoperirea cetatii Cnossos din Creta in 1900

b) Legendele populare si poemele epice Iliada si Odiseea de Homer si Theogonia de Hesiod

Cu circa 1800 de ani i.H., grecii practicau o chirurgie simpla, eficienta. Sagetile erau extrase,

plagile tratate rational. Atat cretanii cat si grecii vechi stiau ca praful de roca calcaroasa era

hemostatic. Spalau ranile cu vin vechi, le oblojeau cu plante aromatice (hemostatice si

cicatrizante), adesea cu lapte si miere (actiune trofica si antiseptic). Bolnavii erau feriti de frig.

Se utilizau frectiile cu ulei si vin, iar exercitiile fizice, care au dus la olimpiade, erau socotite ca

izvor al sanatatii.

2. Medicina din vremea lui Homer

Referirile medicale Iliada si Odiseea reflecta nivelul anilor 1000-850 i.h., daca tinem seama

ca Homer s-a inspirit din canturi mai vechi.

In Iliada sunt descries 141 de feluri de raniri capatate in lupte, fie de ahei, fie de troieni.

Precizia uimitoare cu care sunt descries aceste traumatisme de razboi ia facut pe unii sa sustina

ca Iliada a fost scrisa I realitate de un chirug military din vremea lui Homer si incredintata

trubadurului sa o recite.

3. Filosofii-medici

S-au mai corect, filosofi-oameni de stiinta, filosofi-cercetatori si ganditori ai fenomenelor

naturii, inclusive a ceea ce numim stare de sanatate si stare de boala.

Tales din Milet, astronom, mathematician, navigator, a descoperit primul ca papa este un

element de baza al vietii, ca in corpul vietuitoarelor, apa joaca un rol de component major si

vehicul in acelasi timp.

Empedocles care a trait la Agrigente (Sicilia) cvasi contemporan cu Hippocrate, avanseaza si

prima teorie biogenitica: toate organismele sar fi nascut spontan din malul fecundat de focul

sacru aflat in miezul pamantului. Filosof si medic, Empedocle a propovaduit virtutea, dieta,

exercitiile fizice.

O influenta puternica asupra medicilor Hippocratici si mai ales post Hippocratici a avut-o si

teoria atomista a lui Democrit din abdera. Este posibil ca Democrat si Hippocrates a fi auzit unul

de celalalt, fiind contemporani. Oricum idea dupa care toate lucrurile din natura, inclusi8v

vietuiotoarele, sunt alcatuite din particule material invizibile (atomi) a generat nu numai

curente medicale, dar si teoria semintelor morbigene. Mai exact, este vorba de o conceptie

care sustine ca bolile pot fi provocate de niste organism minuscule, invizibile (semintele

morbigene) care patrund in corpul omului si animalelor si se hranesc cu sangele lor.

Hippocreate nu a acceptat aceasta ide. El a aderat la o teorie opusa, aceea a miasmelor

mmorbigene (aburi otravitorigenerati de putrefactive) cu toate acestea, semintele morbigene

au zburat peste secole: le vom gasi in cartile lui Girolamo Fracastoro, apoi, idea va triumfa in

secolul al XIX- lea cand Pasteur si Koch vor dovedi realitatea contaminarii cu microbi.

4. Medicina greaca in timpul lui Hippocrate din Cos

Ni se pare corect sa spunem: medicina greaca in timpul lui Hippocrate din Cops decat asa

cum se obisnuieste, medicina Hipocratica. Aceasta pentru ca in acel atat de luminous secol IV

i.h. au trait si alti medici reputati. Intre contemporanii lui Hippocrate cu faima in epoca a fost si

Crisippos din Cnidos a carui statuie din muzeul capitoliului din Roma a fost multa vreme

considerate al reprezenta pe Hippocrate. Al mare medic al epocii a fost Praxagoras, nascut tot

in insula Cos-mare dietetician si terapeut.

In fine la Cnidos a trait si Euriphon-chirurg vesti. Istoria l-a favorizat insa pe Hippocrate,

datorita faptului ca a fost un maestro pentyru o serie de discipoli straluciti, pentru ca biblioteca

de la Alexandria a adunat sub numele sau (colectia Hippocratica) teste scrise si de alti

contemporani, in fine pentru ca, se zice, a avut sansa sa fie medicul regelui Macedoniei.

Hippocrate, fiul medicului Heraclide, s-a nascut in insula Cos in 460 i.h. Nu se cunoaste data

mortii. Dupa unii ar fi trait 80 de ani, dupa altii 109 ani.

A invatat medicina cu tatal sau si cu altii mesterii din Cos, apoi a ratacit prin cetatile grecesti

si negrecesti, practicand arta lecuirii.

Colectia hippocratica

Colectia hippocratica cuprinde 67 de carti. Cercetari filosofice si medico-istorice demne

de incredere afirma ca autorii, care sunt medici din vremea lui Hippocrate si dupa el apartin a

cel putin trei conceptii medicale diferit:

a. Medicii teoreticieni sau iatrosofisti

b. Medicii scolii din Cnidos

c. Hippocrate si discipolii sai

a. Iatrosofistii sun in primul rand sciitori si filosofi. Ei scriu disertatii stralucite dar adesea

gaunoase, fara valoare stiintifica. Iatrosofistii, in loc sa porneasca de la fapte, de la observarea

copncreta a bolnavului, incearca o adaptare la medicina a unor ideii general-filosofice. Totusi in

unele carti ale lor aflam invataturi valoroase despre valoarea nutritive a alimentelor depre

prevenirea indigestiilor s. a.

b. Scoala din Cnidos; medicina cnidiana a fost rivala celei practicate la Cos. Medicii vestiti precum

Crisippos, Euriphon, Ctesias, Policrates, si discipolii lor iau dat in secolele VI-III i.h.

Total opusi iatrosofistilor, colonia cetate Cnidos, aflata in sudul asiei mici(azi in turcia) sunt

observatory minutiosi ai bolilor. Ei ofera descrieri precise, concrete, fiind maestri ai observatiei

clinice.

Chirugia cnidiana erea eficace dar brutal: operatii fara anestezie, extirpari nemiloase,

cauterizari. Polipii nazali ereau smulsi cu o nuia ce avea la capat un”mat de animal”.

Din cele 67 de carti din colectia Hippocratica se pot extrage niste ideii commune,

general valabile insusite de medicii de ieri si de azi, pe care le reunim sub numele de conceptii

Hippocratica.

Principiile generale ale doctrine Hippocratice par a fi urmatoarele:

- Rolul mare acordat factorilor de mediu in geneza bolilor

- Organismul fiind un toot unitar, boala este urmarea unui dezechilibru al celor patru umori vitale

(bila galbena-ficat, sangele-inima, phlegm-creier si bila neagra-splina)

- Observarea cat mai atenta abolnacului si descrierea cat mai exacta asemnelor bolii. Analiza si

sinteza semiologica in vederea elaborarii diagnosticului si prognosticului

- Slaba preocupare pentru definirea unor entitati morbid

- Tratamentul Hippocratic acvea doua obiective principale:

a. sa reechiliobreze umorile, eliminand ce erea inplus sau adaugand acolo unde erea in minus

b. sa stimulezse forta intrinseca de aparare si de vindecare pe care orice organism o are:

- etica trebuie sa ghideze practica medicala pentru a nu se ajunge la dezumanizarea medicinei

5. Medicina elenista ( post hippocratica)

Vorbim aici despre scoala de medicina de la Alexandria carea a ramas in istoria medicine in

special prin marii sai anatomisti

Herofil din Calcedonia a studiat alcatuirea sistemului nervos, in special al encefalului. El a

sesizat cu exactitate diferenta de aspect si de topografie dintre substanta cenusie sic ea alba, a

descries invelitorile meningeale si vascularizatia acestora, si a indicat correct radacinile unor

nervi cranieni. A efectuat studii asupra ochiului si a fost de parere ca nervii conduc

sensibilitatea. Ocupandu-se de circulatia sangelui, Herofil a diferentiat arterele de vene, sangele

arterial de cel venos.

In patologia a dat mare importanta examinarii pulsului ca revelator de diagnostic si

prognostic.

Erasistrate din Ceros este urmasul lui herofil. El a studiat circulatia sangelui, ajungand sa-si

dea seama de circuitul dus-intors intre inima si plamani. Mai mult, a observant ca datorita

valvulelor din vene sangele care se duce intr-un sens, nu se reintoarce in sens contrar, prin

acelasi vas. Ideea nu a fost luata insa in consideratie de urmasi.

MEDICINA ROMANA (1h)

La inceput, medicina romana era destul de inapoiata. O medicina magica, una empirica,

dar mult mai sarace decat ale altor popoare mediteraneene.

Popoarele din peninsula italica traiau in aer liber si aveau un regim aspru de viata bazat

pe diete impuse, gimnastica, sporturi. Desi exista o ,,medicina”, nu au existat medici in sensul

grec al cuvantului, pana catre sec. I d.H. practicile medicale erau sumare si se efectuat in

interiorul familiei, de catre unul din membrii ei, sau chiar de catre sclavi. Acesti tamaduitori nu

depaseau perimetrul familial. Operatiile erau apanajul unor chirurgic improvizati. Acestia nu

aveau nici un fel de educatie medicala. Erau simpli practicieni care furasera meseria de la altii

mai batrani. La inceputul sec. III i.H., statutul lor social nu se deosebea prea mult de al

macelarilor.

Orasul etern, foarte bogat in urma cuceririlor, se vede asaltat la inceputul mileniului

unu, de azilanti economici, care dau buzna din toate provinciile imperiului. Invazia grecilor,

tracilor, egiptenilor, germanilor este atat de mare, incat Iulius Caesar, este nevoit sa promulge

in anul 46 d.H. o lege care opreste stabilirea strainilor in Roma. Cu exceptia medicilor insa.

In ciuda faptului ca batranul Cato-cenzorul s-a opus cu vehement ,,pervertirii virtutilor

romane” de catre spiritual grec, medicii proveniti din lumea greaca au inceput sa patrunda in

citadela romana.

Medicina romana traieste in posteritate prin conceptiile exprimate in cartile pe care le-

a lasat. Deosebim:

a) Carti cu problematica medicala scrise de nespecialisti cum ar fi:

- Pliniu cel batran, autorul unei vaste compilatii, Historia naturalis, 37 de carti in care se

ocupa de botanica, zoologie, tehnica si medicina

- Aulus Cornelius Celsus, autorul lucrarii De arte medica. Aici se afla preocupari de

dietetica, se proclama importanta climei si a constitutiei bolnavului ca factor de

diagnostic, terapie si prognostic, se dau indicatii terapeutice concrete: purgative,

aplicarea ventuzelor etc.

- Laurentius Carus intreprinde vaste incursiuni in botanica, zoologie, mineralogie, stiinta

ereditatii si chiar medicina in De rerum natura

b) Conceptii si carti elaborate de specialisti, de medici, unde amintim:

- Asclepiade din Bitinia a intemeiat conceptia metodica

- Soran din Efes, autorul unui tratat despre bolile femeilor. A descries organele genitale la

femei, dinamica gestatiei, o serie de boli ginecologice cum sunt: amenoreea,

metroragia, vaginita si metrita, fibromul uterin, cancerul genital etc.

- Claudius Galen, cel mai celebru medic al antichitatii romane. Catre anul 1300 scrierile lui

Galen au ajuns chiar si in India si China. Caracteristicile ideatice ale operei lui Galen par a

fi:

Experimental trebuie sa stea la baza cunoasterii

Bolile sunt produse de alterarea pneumei (aerului) si constau din dezechilibrul

umorilor

Contraria contrariis curandum est (utilizeaza procedeul therapeutic opus

simptomelor bolii)

MEDICINA INDIANA (2h)

Medicina indiana are doua epoci distinct: medicina preariana si medicina vedica. Si in

present se practica in India o medicina traditional, Ayurvedica, cate concureaza cu cea

europeana.

1. Medicina preariana

Aceasta epoca indepartata a intrat brusc in istoria civilizatieisi implicit a medicinei cu ocazia

descoperirii in 1928 a ruinelor orasului Mohenjo-Daro. Aici a fost descoperit unul din

primele sisteme de canalizare din istorie, precum si numeroase bai publice.

2. Medicina vedica (Vedele si Ayurveda)

Vedele sau ,,Cartile stiintei” sunt scrieri religioase, a caror redactare a inceput cu circa o mie

de ani i.H. deci in epoca contopirii vechilor conceptii religioase indiene cu credintele ariene. Din

aceste texte aflam o serie de conceptii asupra organismului, vietii si mortii, precum si cateva

informatii de ordin medical.

Viziunea Indiana – vedica asupra vietii este de doua feluri:

a) Viziunea Ayurvedica

b) Viziunea Yoga

a) Ayurveda

Ayurveda nu este o carte , ci o colectie de carti. In acelasi timp, Ayurveda este o conceptie

bio-medicala asupra organismului sanatos si bolnav. Ea este definite ca mod de a trai sanatos,

bucurandu-se de longevitate.

In ciuda existentei in India si a unei medicine de tip modern, european, indienii nu sunt

dispusi sa-si abandoneze medicina traditional.

Vechii indieni considerau ca medicina este o creatie a zeului supreme Brahma, care a

revelat-o oamenilor pri niste zei intermediary, care la randul lor, luand trup omenesc, au

coborat pe pamant si au dictat-o, in forma prescurtata, unor medici luminati.

Principalii medici care ar fi scris textyele ayurvedice sunt:

- Charaka: a fost un mare medic la curtea regelui indo-scit Kanişka din Gandhara in nordul

Indiei.

- Susruta: despre acesta nu se stie exact cand si daca a trait cu adevarat.

Anatomia si fiziologia ayurvedica

Anatomia ayurvedica nu corespunde din punct de vedere al continutului cu cea europeana.

Caci ea nu inseamna doar structura ci este o stiinta care se ocupa atat de corpul fizic cat si de

cel subtil.

Corpul fizic este alcatuit din cinci eelmente numite generic Dhatu: tesuturile solide, sucul

organic, bila, suflul si viscerele cavitare

Corpul subtil este alcatuit din constiinta. La om, din constiinta deriva intelectul, iar din

acesta EUL. Organismul, fiind ,,o picatura” din Cosmos, cele cinci elemente fizice nu sunt decat

corespondente a celor cinci elemente fundamentale care compun natura (pamant, apa, foc,

vant, spatiu).

b) Yoga

Yoga, ca exercitiu psiho-fizic, este practicata in India de peste 2500 de ani. Evident, tehnicile

au evoluat, s-au imbogatit pe parcursul timpului.

Deosebim la Yoga un scop si o gama de mijloace pentru atingerea scopului.

Scopul este autonomia fiinte in totalitatea ei. Tehnicile sale urmareac mobilizarea energiei,

a fortei organice, in vederea realizarii idealului psihic, suprimarea conditiilor care favorizeaza

agitatia mintii omenesti si deci suferinta.

Pentru medicina, mai ales medicina omului sanatos cat si pentru neuropsihiatrie si in opera

de suprima a durerii, exercitiul yoghin are o mare importanta, desi europenii sunt departe de a

putea obtine performantele asiaticilor.

Patologia:

Chirurgia era foarte dezvoltata. In cartile lui Susruta se descriu zeci de instrumente

chirurgicale care erau modelate in chip de animale si se numeau: vulturul, sacalul, crocodilul,

leul, etc. in vechea Indie toti medicii trebuiau sa sties a opereze. In India se tratau judicious

plagile, abceselede orice fel. Se opera cataracta, se practica cezariana, amigdalectomia si

extragerea fatului mort, cu o supraviietuire insemnata a mamelor.

Bolile interne erau diagnosticate pe baza examenului clinic. Se luau in consideratie trei

elemente principale: culoarea conjunctivei, aspectul mucoasei bucale si al limbii, culoarea si

consistent urinii. Conta si pulsul, indicand aritmii. Se punea adesea diagnostic destul de corecte,

mai ales in bolile de ficat icterogene si in cele renale.

Bolile infecto-contagioase si parazitare. In cartile ayurvedice antice, lepra ocupa un loc

insemnat. Spre deosebire de alte popoare, care se multumesu cu izolarea in leprozerii, indienii

tratau lepra cu fructele arborelui kalow. Malaria cu diferitele ei forme clenice, era de asemenea

cunoscuta in India antica.

MEDICINA CHINEZA (1h)

Din punct de vedere al continutului de idei, au coexistat in vechea China o medicina

cosmologica si una empirica. Ele nu sunt separate prin bariere rigide ci se intrepatrund, se

influenteaza reciproc, apeleaza adesea una la metoele celeilalte.

1. Medicina cosmologica in China

Pornind de la idea concordantei cosmos-organism si utilizand procedee magice, aceasta

viziune asupra sanatatii, bolii si mortii are cateva caracteristici si anume:

- Medicina este un dar divin. Ca si la vechii indieni, medicina era socotita a fi fost revelata

oamenilor de catre zei.

- Imparatii sunt zei intrupati in oameni. Ei sunt intermediarii – cei care iau darurile de la

zei si le transmit oamenilor. Se urmarea astfel in mod deliberat o crestere a prestigiului

imparatului pana la sanctificarea acestuia in timpul vietii

- Intreaga fire e un tot organic. Macrocosmosul se reflecta fidel in microcosmos. Idea nu e

tipic chinezeasca. Ea apartine si altor filozofii, mai ales celei indiene.

2. Medicina culta chineza cu radacini in empirism

In China s-a dezvoltat o medicina empiric-pragmatica ce a dovedit lumii ca medicii chinezi

au fost observatori minutiosi ai fenomenelor naturii. Ne vom referi la:

a) Practica medicala era efectuata in China veche de medici educati in scoli de medicina.

Medicii erau pe specialitati: internisti, chirurgic, dieteticieni, medici veterinari. Mai

tarziu, catrea nii 800-1000 d.H. au fost infiintate scoli de medicina traditionala, a aparut

chiar si o specializare foarte stricta pe diferite categorii.

b) Examinarea bolnavului se facea cu o uimitoare minutiozitate. Examenul putea sa dureze

2-3 ore. Erau examinate mai intai cu mare atentie ,,portile” care erau in legatura cu

macrocosmosul: gura, limba, urechile, ochii, anusul, cavitatile nazale despre care se

credea ca sunt in directa legatura cu creierul. Examenul ginecologic era total interzis. O

mare insemnatate era data examinarii pulsului. S-au scris atatea lucrari despre puls si

semnificatia sa, incat se poate vorbi de o adevarata doctrina a pulsului.

c) Profilaxia nespecifica urmarea pastrarea sanatatii prin diferite tipuri de gimnastica. Se

practica si o profilaxie specifica impotriva variolei. Copiii si tinerii erau imunizati,

obligandu-I sat raga pen as cruste de la convalescentii de variola. Era o arma cu doua

taisuri deoarece o parte din acestia faceau forme grave de variola. O buna parte insa se

imunizau.

d) Terapeutica utilize o gama foarte larga de droguri vegetale, dar si de origine mineral si

animal. Unele dintre ele erau deosebit de eficace.

e) Acupunctura, cea mai celebra tehnica bioterapeutica, de sorginte chineza, se practica cu

aproximativ 1200 ani i.H. Tehnica clasica utilizeaza 365 de puncte, dispuse de-a lungul a

14 vase pe care chinezii afirma ca ,,circula influxul vital”. In present acupunctura

beneficiaza de o solida fundamentare stiintifica si este larg utilizata in medicina

moderna. Chirurgia chineza clasica a fost deficitara din cauza ca nu se faceau disectii iar

amputatiile de orice fel erau interzise (chinezul trebuia sa se prezinte in regatul mortilor

cu corpul intreg). Castrarea era adesea practicata, eunucii fiind folositi la paza femeilor

bogate.

MEDICINA JAPONEZA SI TIBETANA (1 h)

1. MEDICINA JAPONEZA

Este o reflectare a celei chineze. A ajuns in insulele nipone, prin medicii chinezi sau coreeni

adusi in Japonia. Calugarul budist chinez Şien- Sen, medic reputat si-a castigat o pozitie inalta la

curtea imparatului Naro. Luandu-si numele japonez Kanjân, el a tradus in japoneza carti

chinezesti de medicina si de botanica farmaceutica.

Japonezul WakeHiroia , in sec. VIII d.H. a infiintat prima scoala sde medicina japoneza,

de sorginte chineza. Cea mai veche scriere medicala originala este tratatul Ishinho care

dovedeste ca, in timp ce terapeutica era de sorginte chineza, chirurgia era dezvoltata, bazata pe

observatii si pe o bogata experienta a chirurgilor militari care insoteau trupele, in nesfarsitele

lupte interne, fratricide din Japonia antica si medieval.

Moxa este o tehnica de acupunctura folosita in Japonia, inspirata din tehnica Kieu de

sorginte chineza. In loc de ace, in punctele de electie se infig betisoare foarte ascutitedin

tulpina plantei Artemisia. Uneori acestor betisoare li se da foc obtinandu-se o stimulare prin

arsura, a respectivului punct vital

2. MEDICINA TIBETANA

Raspandita si in Mongolia , nu este de inspiratie chineza ci Indiana. Celebrele scrieri

enciclopedice tibetane Bka’gyur (100 volume) si Bstan’gyur (225 volume) sunt traduceri si

variante ale scrierilor astrologice, medicale si de alchimie Indiana.

MEDICINA MEDIEVALA

MEDICINA BIZANTINA (1h)

In imperiul Bizantin – odata cu Victoria crestinismului , s-au raspandit ideile: boala este o

pedeapsa divina (idee luata de la mesopotamieni si mai ales de la evrei) si vindecarea este

posibila prin credinta. In virtutea acestor conceptii , rolul medicilor laici avea sa scada, pana

aproape la disparitia lor, fapt petrecut prin secolele IV-VII nu numai aici, dar si in occidental

European.

Este necesar sa precizam ca in Constantinopolul anilor 400-1000 d.H. erau venerate

icoanele vindecatoare. Nu este vorba in acest caz de o simpla practica de tip idolatric, ci de o

intreaga teorie. Dupa filozoful crestin grec Platon (altul decat marele PLaton), care a trait la

Roma, lumea a fost create prin emanatie din fiinta primordial divina. Prelucrand ideea, crestinii

socotesc ca figurile din icoane care ii reprezinta pe Iisus, pe Fecioara Maria, pe alti sfinti, au

forta de a emana haruri vindecatoare.

In medicina bizantina au existat totusi si cativa ,,creatori autentici”:

- Alexandru din Trales care a scris opera ,,Douasprezece carti de medicina”. Nu a fost doar

medic ci si fizician, mathematician, astronom. A emis ipoteza dupa care sediul

epiulepsiei e in creier. A descries ascita, i-a invatat pe discipolii sai sa deosebeasca

edemul de alte hipertrofii.

- Pavel din Egina care a practicat la Alexandria si a fost un mare chirurg. Practica

cateterismul uretral, traheotomia, amigdalectomia, opera polipii nazali, herniile,

fistulele anale, hemoroizii. Folosea speculum rectal si cel vaginal de fabricatie proprie. In

cancerul de san extirpa, nu cauteriza este cel care a observant ca tumorile maligne nu

sunt circumscrise, ca cele benign, ci au ramificatii.

MEDICINA ARABA (1 h)

Medicina araba este eterogena. Ea a salvat de la pieire operele medicine antice.

Medicina araba uneste cunostintele clinice cu chimia si botanica. Medicina araba a dat

medicine universal personalitati si opera de prima marime. Ea a influentat puternic medicina

europeana.

In sec IX-XI d.H. arabii s-au distins in special in matematica, chimie si in arta de a cultiva

plantele medicinal. Farmacistii arabi au practicat filtrarea, distilarea si sublimarea.

In anul 628, o solie de medici arabi a vizitat China, aducand de acolo numeroase

principia medicamentoase si retete.

Dezvoltarea farmaciei bazata pe formule magistrale complexe, a sprijinit medicina

clinica, in special medicina interna.

Lumea araba cuprindea un teritoriu imens. Ea se intendea de la marginile Indiei actuale,

pana dincolo de jumatatea Spaniei, incluzand tot Orientul mijlociu, Egiptul, Libia, Magrebul

(actualele Tunisia, Algeria, Maroc), precum si o buna parte din peninsula iberica. Acest vast

imperiu era impartit in doua mari caliphate: cel de rasarit cu capital initial la Damasc, apoi la

Bagdad si cel de apus cu capital la Cordoba.

In Califatul de rasarit s-au distins in mod special trei mari personalitati medicale:

- Rhazi: s-a apropiat de medicina tarziu, la 40 de ani. A fost directorul spitalului din

cetatea sa natala, apoi al celui de la Bagdad. A scris 237 de carti de filozofie, teologie,

matematica, astronomie si medicina. In medicina a lasat ,,Continentul”. In cele 24 de

volume ale ,,Continentului” sunt stranse aproape tot ce acumulase medicina greaca,

romana, iudaica si oriental pana la el. Rhazi a descries pentru prima oara in lume

rujeola. A murit orb, in mizerie, deoarece si-a impartit toata averea la saraci.

- Ali Abas: este autorul tratatului Al Kitab Al Maliki ( Sistemul medical) in 20 de volume,

tradus ulterior in Europa occidental sub titlul Liber Regius. Chirurg foarte indemanatic,

Ali Abas a practicat si descries laringotomia si ligatura vaselor de sange.

- Avicena : este socotit in cultura universal, un veritabil geniu in facture renascentista, un

fel de Leonardo da Vinci al lumii arabe. La 16 ani s-a apucat de medicina, pe care, dupa

propria-I expresie, ,,n-a gasit-o prea grea”. A fost un practician vestit, a vindecat sute de

suferinzi intre care si principi. A scris Al Quanun. El este primul care a descries boala

numita focul person (antraxul) ca si boala urinii dulci (diabetul).

Intre marile personalitati medicale din Califatul de apus, remarcam pe:

- Abulcasis: a fost un mare chirurg. Opera sa de capetenie este Al Tarsif si cuprinde 30 de

volume, in special de chirurgie. Abulcasis a oferit contemporanilor numeroase descrieri

de operatii, o multime de tipuri de bandaje, imobilizarea fracturilor, diferite amputatii. A

operat cancerul de san, cunostea pericolul metastazarii.

- Avenzoar: a fost cel mai mare clinician al lumii arabe, adversary al lui Avicena pe care-l

acuza de ,,exces de teoretoizari si de pseudofilozofie”, inutile pentru practica medicala.

Theisir, opera sa principal e un tratat de medicina ce pune pe prim plan interventia

active a medicului, in dauna speculatiilor filozofico-teoretice.

- Averoes: a fost nu numai medic dar si mathematician, fizician, chimist, apropiindu-se in

acest fel de faima de enciclopedist a lui Avicena. Tratatul sau de medicina, Colliget sau

Reguli generale de medicina este o opera ,, de biblioteca”. Completa, bine scrisa, dar

fara multe contributii originale.

- Maimonide: a practicat medicina in Egipt. A fost medicul sultanului Saladin. I s-a oferit

postul de medic personal al regelui Richard Inima de Leu in Anglia, dar a refuzat. Opera

sa de capetenie esteCartea cu sfaturi – formata dintr-o serie de scrisori pe care el, ca

medic, le adreseaza fiului sultanului Saladin.

MEDICINA MEDIEVALA DIN EUROPA OCCIDENTALA (2h)

1. Epoca marilor flagele

Inca de prin anii 70 d.H., si pana catre 1600, adica o perioada de peste 1500 de ani, Europa a

fost bantuita de mari epidemii si epizootii, consemnate in cronicile vremii sub numele de pestis

sau pestilential. Intre acestea:

- 592 – ciuma omoara cca 1/6 din locuitorii Imperiului Roman de Rasarit. Orasul

Constantinopol este aproape depopulate

- 1348-1351 – marea epidemie de ,,ciuma neagra”, consemnata si de Boccacio in

,,Decameronul”.

- 1492-1500 – marea epidemie de sifilis. Boala adusa din Tahiti de marinarii lui Cristofor

Columb, a cuprins intrega europa. Concomitent, variola, lepra si tuberculoza au fost

permanent prezente, facand si ele un numar mare de victime.

- O maladie misterioasa , foarte contagioasa ,a bantuit Anglia in 1485. Ea s-a caracterizat

prin transpiratii abundente, stare de slabiciune apoi, adesea moarte. Cunoscuta sub

numele de sudor anglicus, boala lovea, in mod ciudat pe cei cu o constitutie robusta,

ocolind batranii si copiii. Nu se poate preciza ce fel de boala a fost.

2. Practica medicine in evul mediu occidental.

In primele patru secole de la recunosterea oficiala a crestinismului de catre Constantin cel

Mare, adica pana catre anii 700 d.H., medicina Occidentului European a progresat foarte lent.

Printer motivele cvasi-stagnarii retinem urmatoarele:

- Boala era considerate drept pedeapsa divina

- Desi medici existau, stiinta lor se reducea la invatamintele medicine antice’medicina, ca

si ingrijirea bolnavilor, era apamajul unor ordine calugaresti. Clericii occidentali, luand

exemplul celor din Capadocia, Egipt, au infiintat spitale. In aceste spitale se facea mai

mult o opera caritabila decat una medicala. Cu timpul, anumite ordine calugaresti s-au

specializat in ingrijirea unei anumite categorii de bolnavi.

- Repulsia pentru cercetarea trupului omenesc, a impus anatomiei si fiziologiei o stagnare

de cca. 1000 de ani.

3. Remedii medievale

Terapeutica medicala era variata. Merile epidemii ii puneau poe medici in situatia de a-si

declara in mod public neputinta, asfel ca oamenii recurgeau la o serie de remedii instinctive sau

mistice intre care:

- Fuga: exodul din orasele cuprinse de molima spre asezarile de la tara era general.

- Morala si dietetica: se propovaduia viata curate, postul, rugaciunile. Orasele erau

strabatute de lungi procesiuni religioase, care implorau milacereasca. Acestea au avut

adesea un effect contrar. Aducand mii de oameni la un loc, favorizau contaminarea.

- Sfintii ,,doctori” sau protector: erau chemati in ajutor, anumiti sfinti si in primul rand

fratii ,,Cosma si Damian” nascuti in Cilicia, numiti si la noi ,,doftorii fara de arginti” care

fusesera doi calugari bizantini.

4. Invatamantul medicine in Europa evului mediu

Cronologic si theoretic, se disting doua etape in istoria invatamantului medical European intre

anii 900-1400.

a) Scolile de medicina

- Scoala de medicina de la Salerno: infiintata initial pe langa un spital al Arhiepiscopiei ce

dateaza de prin 820, de 4 maestri:Pontus, Salernus, Helinus, Abdela intre maestri

salernitani citam pe Gariopontus, Trotula, Constantin Africanul, Nicolaus Salernitanus,

Copho

- Scoala de medicina de la Montpellier a fost rivala recunoscuta a celei de la Salerno. In

anul 1220 scoala este ridicata la rangul de universitate. In acel moment era unica

institutie de invatamant medical din Franta

b) Invatamantul medical din Universitati. Medicii medievali au putut dobandi diploma de la

Universitatea de la Bologna, infiintata in 1119,Paris infiintata in 1150, dar diploma de

medicina a dat si Napoli (1225), Cambride (1257), Padova (1228), Roma (1303), Cracovia

(1364), Praga (1349), Heidelberg (1386).

5. Stomatologia medievala

Se efectuau tratamente stomatologice de catre barbieri si chiar de chirurgi cu renume. Si unii si

altii erau ins socotiti inferiori medicilor fiindca nu frecventasera universitatile si nu stiau greaca

veche si latina.

MODELUL CONCEPTUAL AL VIRGINIEI HENDERSON (2 h)

Un model conceptual pentru o profesie reprezinta o imagine mentala a profesiei, a

conceptiei a ceea ce ar trebui sa fie. Un model conceptual este o abstractie, o creatie a

spiritului.

Conceptele cheie ale acestui model:

1. Individual, bolnav sau sanatos este vazut ca un tot complet prezentand 14 nevoi

fundamentale pe care trebuie sa si le satisfaca.

2. Scopul ingrijirilor este de a pastra sau de a restabili independent individului in

satisfacerea acestor nevoi.

3. Rolul asistentei este de suplinire a ceea ce el nu poate sa faca singur.

Componentele esentiale ale unui model conceptual sunt:

1. Postulatele. Sunt suportul theoretic si stiintific ale modelului conceptual. Ele sunt

recunoscute si acceptate. Nu trebuie demonstrate. Postulatele pe care se bazeaza

modelul Virginiei Henderson sunt:

a) Orice fiinta umana tinde spre independenta si o doreste

b) Individual formeaza un tot caracterizat prin nevoi fundamentale

c) Cand una din nevoi ramane nestisfacuta, individual nu este ,,complet” independent.

2. Valorile sau credintele. Modelul Virginiei Henderson este sustinut de trei valori:

- Asistenta poseda functii ,,care sunt proprii”

- Cand asistenta preia din rolul medicului, ea cedeaza o parte din functiile ei unui personal

necalificat.

- societatea asteapta un serviciu din partea asistentelor pe care nu-l pot primi de la nici

un alt personal.

3. Elementele. Cele sase elemente care dau sens vietii profesionale sunt:

- Scopul profesiei: este acela de a ajuta pacientul sa-si conserve sau sa-si restabileasca

independent sa. In asa fel incat el sa isi poata satisface nevoile prin el insusi. De

asemenea scopul este acela de a favoriza vindecarea si de a asista muribundul spre un

sfarsit demn. Membrii acestei profesii se bazeaza si tind psre un ideal dar sunt insa

realisti pentru ca nu pot sa-l atinga, accepta sa desfasoare activitati limitate care au

scopul de a conserva sau de a restabilii independenta persoanelor ingrijite

- Obiectivul activitatii profesionale este beneficiarul adica persoana sau grupul de

personae spre care este indreptata activitatea. In atingerea obiectivului se tine cont de

faptul ca individual, bolnav sau sanatos, formeaza un tot cu nevoi commune tuturor

fiintelor umane dar si faptul ca manifestarea nevoilor este diferita de la un individ la

altul

- Rolul profesiei desemneaza rolul social pe care il au membrii profesiei. Rolul asistentei

este de suplinire a dependentei (a ceea ce el nu poate sa faca singur) de a incerca sa

inlocuiasca necesitatea in asa fel incat persoana sa poata sa-si satisfaca cerintele mai

usor si fara handicap.

- Sursa de dificultate. Dificultatile intalnite la pacient care fac ca persoana sa nu poata

raspunde la una din nevoile sale sunt cauzate de o lipsa de forta, de vointa, de

cunostinte. Aceste dificultati tin de competent asistentei sie este important de stiut de

care lipsa este data sursa de dificultate. Dificultatile intalnite la pacient nus unt toate

legate de profesiunea noastra

- Interventia aplicata persoanei. Asistenta nu trebuia sa piarda din vedere omul in

globalitatea sa. Interventia va fi orientata asupra persoanei, asupra lipsei acesteia si

consta in a spori independent persoanei. Este o initiative proprie

- Consecintele sun rezultatele obtinute, ameliorarea independentei sau castigarea

independendentei ducand la ameliorarea scopului.

CADRUL CONCEPTUAL AL INGRIJIRILOR

Orice activitate ce se doreste a fi profesionala urmareste sa se sprijine pe baze stiintifice.

Cu toata diversitatea teoriilor si conceptelor despre ingrijiri, ele toate au o anumita intelegere

priviind persona ingrijita, sanatatea si ingrijirile.

1. Conceptul despre om. Omul este o fiinta unica, avand nevoi biologice, psihologice,

sociale si cultural. Este o fiinta in continua schimbare si interactiune cu mediul sau

inconjurator, este o fiinta responsabila, libera si capabila de a se adapta. Conceptia

individului dupa V. Henderson:”individual este o entitate bio-psiho-sociala, formand un

tot indivizibil. Ele are necesitati fundamentale commune tuturor cu manifestari specific

pe care si le satisface singur daca se simte bine. El tinde spre autonomie in satisfacerea

necesitatilor sale.

2. Conceptii privind sanatatea: ,,Sanatatea este o stare de bine fizic, mental si social si nu

consta numai in absenta bolii sau a infirmitatii ,, (definitia sanatatii dupa OMS).

,,Sanatatea este o stare in care necesitatile sunt satisfacute in mod autonom, nu se

limiteaza la absenta boli. Sanatatea este o stare de echilibru bio-psiho-social, cultural si

spiritual, stare de autonomie si independent, este o stare dinamica ce da posibilitatea

unui organism de a ramane in echilibru cu mediul intern si extern” (V. Henderson).

3. Conceptii despre boala. Este ruperea echilibrului, armoniei, un semnal de alarma tradus

prin suferinta fizica, psihica, o dificultate sau o inadaptare la o situatie npoua, provizorie

sau definitive. Este un eveniment ce poate merge pana la respingerea omului din

anturajul sau.

PRACTICAREA UNOR INGRIJIRI DE CALITATE PRESUPUNE MULTE

CUNOSTINTE SI ELEMENTE DE COMPETENTA

1. CUNOASTEREA UNUI MODEL CONCEPTUAL DE INGRIJIRE.

Definitie: Un model conceptual este un ansamblu de concept, o imagine mental care

favotizeaza reprezentarea realitatii. Modelul conceptual este deci o dimensiune esentiala, de

baza care ne permite sa aplicam filososfia noastra privind ingrijirile. Pentru a define cadrul

conceptual care este stability pe baza de postulate, valori si elemente, este necesar sa se

precizeze urmatoarele elemente: scopul profesie, telul activitatii, rolul sau, dificultatii intalnite

la pacientii de care se ocupa, natura interventiei acordata pacientului, consecintele acestei

actiuni. Aceste elemente cand se organizeaza intr-o structuyra teoretica globala devine cadrul

sau conceptual.

2. CUNOSTINTELE ACUMULATE.

a. Stiintifice. Sunt acumulate pe parcursul formarii asistentei si o ajuta la intelegerea finite

umane in dimensiunile sale fizice, intelectualesi afective. Ele furnizeaza explicatii asupra

mediului fizic si social.

b. Tehnice. Acestea se refera la procedeele metodice si stiintifice care servesc la promovarea

sanatatii si combaterea bolilor.

c. Relationale. Se refera la capacitatea asistentei de a stabili relatii cu pacientii, de a crea un

climat unor relatii calde de umanitate si de a sti sa colaboreze cu apartinatorii pacientilor,

de a lucre in comunitate, in echipa.

d. Entice. Sunt legate de ansamblul de norme si principia referitoare la valorile morale ale

persoanei.

e. Legislative. Se refera la reglementarile si directivele care au drept scop protejarea asistentei

si a pacientului

3. CUNOASTEREA DEMERSULUI STIINTIFIC.

Demersul stiintific este un instrument t de investigatie, de analiza, de interpretare, de

planificare si evaluare a ingrijirilor. Cunoasterea demersului stiintific aplicat in ingrijirea

individualizata a pacientilor ii va permite asistentei sa ajunga la continuitate si la planificarea

unor ingrijiri de calitate. Toate competentele pornesc de la cunoasterea conceptului de ingrijire.

Termenul de concept de ingrijire este sinonim cu modelulde nursing, cadru conceptual sau

medol conceptual.

PROCESUL DE INGRIJIRE

Definitie: este o metoda organizata si sistematica care permite acordarea de ingrijiri

individualizate. Procesul de ingrijire este centrat pe reactiile particulare ale fiecarui individ la o

modificare reala sau potentiuala de sanatate. Demersul mai poate fi definit ca un process

intellectual compus din diverse etape logice si coordinate avand ca scop obtinerea unei mai

bune stari a pacientului. Aplicarea cadrului conceptual al Virginiei Henderson in procesul de

ingrijire usureaza identificarea nevoilor pacientului pe plan bio-psiho-social, cultural si spiritual

si gasirea surselor de dificultate care impiedica satisfacerea nevoilor. De asemenea permite

stabilirea interventiilor capabile sa reduca influenta acestor surse de dificultate in scopul de a

ajuta persoana sa-si recapete autonomia.

Etapele procesului de ingrijire:

- Culegerea de date ne permite sa facem o inventariere a tuturor aspectelor privind

pacientul in globalitatea sa. Se spune ca ele ne informeaza asupra a ceea ce este

pcientul, asupra suferintei, asupra obiceiurilor de viata si starea de satisfacere a nevoilor

fundamentale.

- Analiza si interpretarea datelor ne permite sa punem in lumina problemele specific de

dependent si sursa de dificultate care le-a generat, adica elaborarea diagnosticului de

ingrijire.

- Planificarea ingrijirilor ne permite determinarea scopurilor care trebuie urmarite, mai

exact determinarea obientivelor de atins si stabilirea mijloacelor pentru rezolvarea

obiectivelor

- Realizarea interventiilor consta in precizarea concreta a interventiilor

- Evaluarea consta in analiza rezultatului obtinut daca interventiile au fost adecvate, daca

s-a obtinut rezultatul dorit si daca au aparut noi date in evolutia starii pacientului si

eventual daca este necesar reajustarea interventiilor si obiectivelor.

Avantajul cel mai mare al utilizarii procesului de ingrijire este legat de faptul ca acesta se

sprijina pe date furnizate de pacient sau luate din surse sigure. Aceste date permit sa se vada

situatia in ansamblu ei sis a se aprecieze nevoile reale ale fiecarui pacient considerat ca o

persoana diferita si unica in sine.

CULEGEREA DE DATE (2h)

Este faza initiala, debutul procesului de ingrijire de la care incepe derularea acestui

demers. Culegerea informatiilor este un process continuu in sensuyl ca pe parcursul muncii

sale, asistenta nu inceteaza de a observa, a intreba si a nota datele privind fiecare pacient.

Incepand cu sosirea pacientului in spital sau in momentul contactului cu personalul de ingrijire,

culegerea de date permite asistentei sa-si stabileasca actiunile de ingrijire.

Informatiile culese sunt:

- Date obiective: acestea sunt observate de asistenta

- Date subiective: sunt expuse de pacient

- Date continand informatii trecute (afectiuni pe care le-a avut in anii anteriori, interventii

chirurgicale)

- Date continand informatii actuale

- Date legate de viata pacientului: obiceiuri, anturaj, madiul inconjurator.

Ingrijirea pacientului porneste de la informatile primite. Scopul investigatiilor noastre este de a

rezolva problemele pacientului pe care acesta nu si le poate rezolva singur. Toate informatiile

culese pot fi grupate in doua mari categorii:

a) Date relativ stabile: cuprind informatii generale despre nume, varsta, sex, stare civila,

rasa, religie, ocupatie, gusturi personale si obiceiuri (alimentative, ritm de viata), boli

anterioare, sarcini, interventii chirurgicale, accidente, grup sanguine, deficient

senzoriale, proteze, alergii si reteaua de sustinere a pacientului formata din familie si

prieteni

b) Date variabile: sunt date in continua evolutie, schimbare si care cer o constanta

reevaluare din partea asistentei. Datele variabile legate de starea fizica sunt:

temperature, tensiunea arterial, functia respiratorie, apetitul sau anorexia, eliminarea,

somnul, reactii alergice, inflamatii, infectii, oboseala, intensitatea durerii, reactii la

tratament, la medicamente. Datele variabile legate de conditiile psiho-sociale sunt:

anxietatea, stresul, confortul sau inconfortul, starea depresiva, starea de constienta,

gradul de autonomie, capacitatea de comunicare.

Colectarea datelor este un proces continuu care trebuie urmarit de catre asistenta in munca

sa zilnica pentru a descoperi cum sa ajunga la satisfacerea nevoilor. Aceste date sunt la

dispozitia intregii echipe de ingrijire. Pentru culegerea datelor asistenta trebuie sa recurga la

diferite sursede informative astfel:

- Sursa primara este pacientul.

- Surse secundare sau indirect pot fi familia si anturajul pacientului, membri echipei de

sanatate, dosarul medical anterior si actual.

Mijloacele principale cele mai eficace in obtinerea informatiilor dorite sunt:

a) Observarea ramane elemental primordial, de baza, pe care il foloseste asistenta pe

parcursul activitatii. Observarea presupune o capacitate intelectuala deosebita, de a

sesiza, prin intermediul simturilor, detaliile lumii exterioare. De aceea asistenta se va

folosi de organele de simt.

i. Vederea ne aduce informatii privind caracteristicele fizice ale unei persoane.

Ea ne informeaza supra unor anumite asupra unor anumite semne –

simptome care traduc o nevoie nesatisfacuta, o problema de sanatate. Astfel,

fata poate fi trista, aratand suferinta, agitatie sau descurajare, eruptii ale

pielii, icter

ii.

TEORII, CONCEPTE, MODELE DE NURSING (4h)

GENERALITATI

In domeniul nursing, fie ca este vorba de model sau teorie, se iau in discutie aceleasi

concept si anume:

- Fiinta umana

- Mediul inconjurator

- Sanatate-boala

Teoreticienii nursingului au definitii proprii ale fiecaruia dintre aceste concept.

Modelul de mursing constituie baza de selectare a cunostintelor transmise de educatorul de

nursing. Este un model cadru pentru procesul de nursing. Este un impuls si o directie pentru

cercetarea in nursing. Este o reprezentare conceptual a realitatii, o forma abstracta ce

constituie realitatea.

Elementele modelului de nursing sunt:

- Cadrul conceptual

- Modelul conceptual

- Paradigm

- Teoria

- Perspectiva

TEORIA LUI MASLOW SAU PIRAMIDA TREBUINTELOR

Abraham Masow a fost un umanist si psiholog American care afirma ca exista 5 categorii

de nevoi umane ierarhizate in ordinea prioreitatilor astfel:

1. Nevoi fiziologice

2. Nevoi de siguranta

3. Nevoi de apartenenta

4. Nevoi de recunoastere sociala

5. Nevoi de realizare

Dupa aceasta teorietrebuie sa fie satisfacute intai nevoile de baza fiziologice si de securitate

pentru ca persoana sa tinda spre satisfacerea nevoilor de ordin superior.

MODELUL HILDEGARD PEPLAU

Individul este vazut ca un auto-sistem in dezvoltare, cu caracteristici si nevoi unice:

biochimice, fiziologice, socio-psihologice. De-a lungul vietii, indivizii traiesc experiente de

anxietate care creeaza tensiune. Aceasta poate fi transformata prin actiuni de promovare ce

intaresc sanatatea, sau poate determina comportamente ce slabesc sanatatea. Peplau crede ca

aceste comportamente individuale sunt semnificative si directionate catre autointretinere si

reducere a anxietati, comportamente aparute din cauza nevoilor nesatisfacute, neimplinite.

Cand nevoile nesatisfacute sunt simtite sau recunoscute, indivizii pot primi asistenta

profesionala.

Sanatatea este vazuta ca un continuum cu variate intensitati. Peplau defineste

sanatatea ,, ca o miscare spre viitor a personalitatii si a altor procese umane in desfasurare” in

directii creative, constructive, productive, personale si de viata comunitara. Sanatatea este o

usurare, o alinare a tensiunii si anxietatii si o redirectionare a energiei pentru a facilita aparitia

nevoii de satisfactie a constiintei de sine si de integrare a experientelor de viata mai

importante.

Nursingul este un proces important, therapeutic interpersonal, un instrument educative,

o forta matura a carui sarcina este de a promova o miscare spre viitor a personalitatii.

Peplau identifica sase roluri pe care nursele si le pot asuma in timp ce lucreaza cu

pacientii:

- Professor

- Resursa

- Consultant

- Leader

- Expert ethnic

- Substituent

MODELUL MARTHA ROGERS

Modelul Marthei Rogers se bazeaza pe relatia dintre om si mediul inconjurator. Aceasta

spune ca:

- Omul este un tot unificat, este unic si manifesta caracteristici care sunt mai multe si mai

diferite decat suma partilor lui

- Omul si mediul lui se afla intr-o continua si mutuala schimbare de materie si energie

- Procesul vietii evolueaza ireversibil si unidirectional intr-un continuu timp si spatiu

- Modelul de reflexie si organizarea sunt caracteristici identificatoare cvare reflecta starea

de intreg inovativ al omului

- Omul este caracterizat prin capacitatea de abstractizare si de folosire a imaginatiei,

limbajului, gandirii, sentimentelor si emotiei.

- Modelul de nursing trebuie sa specific clar scopul actiunii nursingului

- Practica profesiponala a nursingului incearca sa promoveze o interactiune simfonica

intre om si mediu, sa indrume si sa redirectioneze modelarea omului si a mediului

pentru realizarea unui potential de sanatate maxim.

- Grija nursing-ului este pentru om, vazut ca un intreg si din toate punctele de vedere.

Cunostintele stiintifice ale nursingului incearca sa descrie, sa explice, sa prezica despre

fiinta umana.

MODELUL CALLISTA ROY

Conform Callistei Roy, nursingul trebuie sa fie centrat pe individ si sistemul sau adaptativ.

Omul ca pacient, este vazut ca avand parti sau elemente unite intre ele in asa fel incat forta

legaturilor sa poata sa creasca sau sa scada. Sistemul omului si interactiunea acestuia cu mediul

sunt astfel de unitati de analiza a culegerii de date in nursing, iar manipularea partilor

sistemului sau a mediului, este un mod de interventie in nursing. Omul are patru subsisteme:

- Nevoi fiziologice

- Conceptul de sine

- Functia de rol

- Interdependenta

Nursingul este considerat ca o stiinta si practica a promovarii adaptarii pentru functionarea

holistica a persoanelor prin aplicarea procesului de nursing cu scopul de a influenta pozitiv

sanatatea. Nursingul promoveaza adaptarea bazandu-se pe modelul:

1. Fiziologic

2. Psihologic

- Conceptul de sine

- Functia de rol

- interdependenta

Scopul nursingului este identificarea acelor rezultate ale comportamentului adaptat, care

sunt acceptate de persoana si sunt benefice sanatatii.

MODELUL BETTY NEWMAN

Persoana este vazuta ca un system deschis, interactionand cu mediul prin factori intra si

extrapersonali. Fiecare individ este un compus dinamic al variabilelor biologice, psihologice,

socio-culturale si de dezvoltare, variabile care influenteaza starea de bines au de boala. Indivizii

sunt expusi continuu factorilor de stress din mediu, contactul fiind atat folositor cat si daunator

si raspund prin adaptare la mediu.

Starea de bine este definita ca ,,o stare de satisfacere ca nevoilor” diverse luate

separate.

Boala este definita ca ,,o stare de insuficienta, nevoi faramitate sau dezbinate” care inca

mai trebuie sa fie indeplinite sau satisfacute.

MODELUL DOROTHEA OREM

Dorothea Orem propune un model general de nursing bazat pe trei component:

- deficit de autoingrijire

- autoingrijirea

- sistemul nursing

Individual este vazut din toate punctele de vedere (holistic) interactionand cu mediul sau. El

este considerat increzator in sine si responsabil de atingerea unor performante in invatarea

comportamentelor de autoingrijire.

Sanatatea este definite ca ,,un continuum” si reprezinta capacitatea individului de a

satisface cerintele autoingrijirii, contribuind la mentinerea si promovarea integritatii din punct

structural si functional.

Activitati de autoingrijire sunt acele comportamente pe care individul sau tutorele le

initiaza si le executa personal pentru a mentine viata, sanattea si bunastarea. Orem identifica

trei categorii de nevoi:

- nevoi universal: sunt acele cerinte si actiuni necesare pentru satisfacerea nevoilor zilnice

- nevoi de dezvoltare a autoingrijirii sunt asociate procesului de dezvoltare si conditiilor

care apar pe parcursul ciclului vietii

- nevoi de sanatate: sunt asociate cu indivizii bolnavi, raniti sau care au o conditie

patologica pentru care primesc ingrijiri medicale.

MODELUL DOROTHY JOHNSON

Promoveaza modelul in care fiinta umana este considerata un sistem adaptativ. In acest

sens rolul asistentei medicale este sa intareasca/mentina comportamentele adaptative,

schimband daca este cazul comportamentele ineficiente.

Individual este un system comportamental. Sistemul comportamental este alcatuit din toate

caile de functionare (subsisteme) repetabile care caracterizeaza viata fiecarei personae.

Subsistemele indeplinesc sarcini specializate de a mentine integritatea intergului system

comportamental.

Subsistemele sunt:

- atasare sau afiliere

- dependent

- ingestie

- eliminate

- sexual

- agresiv/protectiv

- realizare (succes)

Scopul nursingului este de a reduce stresul, astfel pacientul sa-si recapete sanatatea cat mai

repede posibil. Asistenta medicala trebuie sa retina ideea ca individul insusi este cheia

propriului sau destin. Nursingul asigura servicii distinct societatii care pot fi differentiate de

celelalte profesii din sistemul de sanatate. Focalizarea principal a nursingului este asupra

persoanei bolnave sau asupra amenintarii unei imbolnaviri.

MODELUL NANCY ROOPER

Modelul formulat de Nancy Rooper recurge la abordarea holistica a intelegerii nevoilor

umane, avand ca scop mentinerea unei ingrijiri individualizate. Modelul are menirea sa ajute

asistentul medical in formularea prioritatilor de ingrijire. Este un instrument ce realizeaza

conexiunea teorie-practica.

Nancy Rooper ia in discutie patru aspect importante – conceptia, nasterea, durata vietii,

moartea – fiecare dintre ele putand avea un rol determinant in modalitatea de acordare a

ingrijirilor.

DEFINITIA, ROLURILE SI FUNCTIILE ASISTENTEI MEDICALE (1 h)

Definitia nursei (asistentei medicale):

1. Asistenta medicala este acea persoana care a parcurs un program complet de formare,

indeplineste standardele stabilite de ordinal asistentilor medicali, este autorizata sa

practice aceasta profesie, este autorizata sa efectueze acele proceduri privind ingrijirea

sanatatii in orice situatie s-ar afla.

2. Asistenta medicala generalist presupune o pregatire pluridisciplinara, insusirea

competentelor de baza, sa aiba cunostinte de psihologie, sa aiba o atitudine potrivita

fata de pacient si de familia sa, sa aiba capacitatea de a intelege ceea ce simt ceilalti

(empatie).

3. Asistenta medicala este caracterizata prin patru responsabilitati: promovarea sanatatii,

prevenirea imbolnavirilor, restabilirea sanatatii, inlaturarea suferintei.

4. Nurse este pregatita si si autorizata sa desfasoare educatie pentru sanatate, sa participle

ca membru al echipei de ingrijire in sistemul de sanatate (bolnavul, asistenta medicala,

medic, infirmiera, familie), sa supravegheze sis a formeze asistente medicale si cadre

auxiliare, sa fie implicate in cercetare.

Definitia nursingului:

1. Organizatia Mondiala s Sanatatii stabileste ca nursing-ul este o parte integranta a

sistemului de ingrijire a sanatatii, cuprinzand promovarea sanatatii, prevenirea

imbolnavirilor sau a bolii si ingrijirea persoanelor bolnave (fizic, mental, social), de toate

varstele, in toate unitatile sanitare, asezarile comunitare si in toate formele de asistenta

sociala.

2. Virginia Henderson defineste nursing-ul asfel: sa ajuti individual, fie acesta bolnav sau

sanatos, sa-si afle calea spre sanatate sau recuperare, sa ajuti individual fie el bolnav sau

sanatos sa-si foloseasca fiecare actiune pentru a promova sanatatea sau recuperarea cu

conditia acesta sa aiba taria, vointa sau cunoasterea necesare pentru a o face sis a

actioneze in asa fel incat acesta sa-si poarte de grija singur cat mai curand posibil.

Rolul nursei in societate

Rolul nursei in societate este sa asiste indivizii, familii si grupuri, sa optimizeze sis a

integreze functii fizice, psihice si socialeafectate semnificativ prin schimbari ale starii de

sanatate. Nursing-ul se ocupa de aspectele psiho-somatice ale vietii deoarece acestea afecteaza

sanatatea, boala si moartea.

Functiile nursei

Functiile nursei sunt:

a) De natura independenta: asista pacientul din proprie initiativa temporar sau definitive

in:

- Ingrijiri de confort

- Stabileste relatii de incredere cu persoana ingrijite si cuapartinatorii

- Le transmite informatii, invataminte, asculta pacientul si il sustine,

- Este alaturi de indivizi si colectivitate in vederea promovarii unor conditii mai bune de

viata si sanatate

b) De natura dependenta: la indicatia medicului aplica metodele de observatie, de

tratament sau de adaptare, observa la pacient modificarile provocate de boala sau

tratament si le transmite medicului

c) De natura interdependenta: asistenta colaboreaza cu alti profesionisti din domeniul

sanitar, social, educative, administrativ si participa la activitati interdisciplinare

Domeniu de activitate:

- In serviciile de sanatate: stationar, ambulatory (policlinica, dispensar)

- Invatamant, cultura, cercetare, educatie

- Administrative, alimentar, igienic

Locul de munca:

- In comunitate si ambulator: dispensare urbane si rurale, policlinica, scoli, gradinite,

crese, leagane si camine de batrani

- In stationar: interne, pediatrie, chirurgie, ortopedie, cardiologie, obstetrica-ginecologie,

urologie, oncologie, reumatologie, psihiatrie, etc.

- Inspectoratele de politie sanitara

Calitatile asistentei medicale

- Constiinciozitatea privind felul in care isi face meseria, privind administrarea

tratamentelor, pe toate caile. Asistenta trebuie sa fie constienta in fiecare clipa de

consecinta greselilor sale. Reverificarea activitatilor in fiecare zi

- Dragostea fata de profesiunea aleasa se caracterizeaza printr-o atitudine justa fata de

bolnav, binevoitoare, amabila, atenta. Va cunoaste psihologia bolnavului. Trebuie sa

actioneze fara slabiciuni, sa imprime optimism bolnavului si dorinta de a trai. Nu trebuie

sa discute in soapta langa patul bolnavului

- Pastrarea secretuluiprofesional. Reprezinta secret professional datele despre bolnav si

boala sa, relatiile obtinute la vizita medicului, datele din buletinele de analiza,

confidentele facute de bolnav sau familia sa. Relatiile despre bolnav se dau numai la

cererea scrisa a instantelor judecatoresti.

- Punctualitatea in administrarea tratamentului, regimului alimentar prescris, respectarea

relatiilor de serviciu, dozelor medicamentoase.

- Devotamentul poate fi constatat in functie de cun actioneaza asistenta medicala in

unitatile medicale aglomerate sau in caz de epidemii, in cazul calamitatilopr si a

accidentelor collective cand se impune sortarea cazurilor si acordarea ingrijirilor in

functie de gravitatea acestora.