boiereşti ale adică otomane nu erau de acord cu cerinţele rd libertăţile” adică privilegiile

clasei dominante. În Ţara Românească se manifestau cele două grupări boiereşti ale

Cantacuzinilor şi Bălenilor, aflate într-o concurenţă acerbă pentru tutela domnului.

Oficialităţile otomane nu erau de acord cu cerinţele cu cerinţelelibertăţile” adică

privilegiile clasei dominante. În Ţara Românească se manifestau celibertăţile” adică

privilegiile clasei dominante. În Ţara Românească se manifestau cele două grupări

boiereşti ale Cantacuzinilor şi Bălenilor, aflate într-o concurenţă acerbă pentru tutela

domnului. Oficialităţile otomane nu erau de acord cu cerinţele le două grupări boiereşti

ale Cantacuzinilor şi Bălenilor, aflate într-o concurenţă acerbă pentru tutela domnului.

Oficialităţile otomane nu erau de acord cu cerinţele libertăţile” adică privilegiile clasei

dominante. În Ţara Românească se manifestau cele două grupări boiereşti ale

Cantacuzinilor şi Bălenilor, aflate într-o concurenţă acerbă pentru tutela domnului.

Olibertăţile” adică privilegiile clasei dominante. În Ţara Românească se manifestau cele

două grupări boiereşti ale Cantacuzinilor şi Bălenilor, aflate într-o concurenţă acerbă

pentru tutela domnului. Oficialităţile otomane nu erau de acord cu cerinţele ficialităţile

otomane nu erau de acord cu cerinţele „libertăţile” adică privilegiile clasei dominante.

În Ţara Românească se manifestau cele două grupări boiereşti ale Cantacuzinilor şi

Bălenilor, aflate într-o concurenţă acerbă pentru tutela domnului. Oficialităţile otomane

pentru tutela domnului. Oficialităţile otomane nu erau de acord cu cerinţele

itate privilegiile clasei dominante. În Ţara Românească se manifestau cele două grupări

boiereşti ale faţă noiembrie 1688, egumenului mănăstirii Brâncoveni: „Cu voia şi cu

sfatul părintelui vlădicăi şi a egumenilor şi a boiarilor şi a tuturor căpeteniilor şi atoată

ţara rugându-mi-se, ne-au rădicat domn, iar domnia mea aceasta nu o aş fi pohtit... că de

nici unile lipsă n-am fost ci ca un domn eram la casa mea, ci numai pentru rugăciunea

tuturor... şi pentru ca să nu vină niscai străini domni asupra ţărăiţi a săracilor să-i

ncăjească făr-de milă şi să pustiiască ţara, pentru aceia am luatdomnia mea jugul acesta

asupra domniei mele.”

A domnit peste un sfert de veac marcând istoria neamului românesc dar şiistoria Bisericii

în Ţara Românească, împreună cu mitropolitul Antim Ivireanul şiapărând ortodoxia atât

pe pământ românesc cât şi pe pământ străin.

Programul politic al elitei politice a societăţii româneşti în secolul al XVII-lea a

tins spre instaurarea unui regim nobiliar, similar cu cel polonez, caracterizat de existenţa

unui stat său, Constantin Brâncoveanu, aflat sub tutela unchiului său, stolnicul

Constantin Cantacuzino. Strălucit politician, diplomat şi om de cultură, Constantin

Brâncoveanu a desfaşurat, după expresia lui Nicolae Iorga, ”o politică de cumpătare, dar

practică;puţin strălucitoare, dar foarte folositoare“.

În domeniul economic

După reglementarea raporturilor dintre Imperiul pentru consumul intern cât şi important de migranţi din turcească şi den ţara ungurească şi den Moldova de iaste plină de oameni şi dobitoace”. Aceasta a favorizat repopularea unor aşezări situate în zona de câmpie, risipite din cauza războaielor sau a exploatării excesive din partea stăpânilor de moşii. A domnit peste un sfert de ShankBrâncoveanu o trimite, la 23 noiembrie 1688, egumenului mănăstirii Brâncoveni: „Cu

voia şi cu sfatul părintelui vlădicăi şi a egumenilor şi a boiarilor şi a tuturor căpeteniilor

şi atoată ţara rugându-mi-se, ne-au rădicat domn, iar domnia mea aceasta nu o aş

fi pohtit... că de nici unile lipsă n-am fost ci ca un domn eram la casa mea,

ci numai pentru rugăciunea tuturor... şi pentru ca să nu vină niscai străini domni asupra

ţărăiţi a săracilor să-i ncăjească făr-de milă şi să pustiiască ţara, pentru aceia am

luatdomnia mea jugul acesta asupra domniei mele.”

A domnit peste un sfert de veac marcând istoria neamului românesc dar şiistoria Bisericii

în Ţara Românească, împreună cu mitropolitul Antim Ivireanul şiapărând ortodoxia atât

pe pământ românesc cât şi pe pământ străin.

Programul politic al elitei politice a societăţii româneşti în secolul al XVII-lea a

tins spre instaurarea unui regim nobiliar, similar cu cel polonez, caracterizat de existenţa

unui stat condus de o autoritate centrală – domnul- aflată însă sub controlul strict al

marilor boieri, în intenţia de a le fi respectate „libertăţile” adică privilegiile clasei

dominante. În Ţara Românească se manifestau cele două grupări boiereşti ale

Cantacuzinilor şi Bălenilor, aflate într-o concurenţă acerbă pentru tutela domnului.

Oficialităţile otomane nu erau de acord cu cerinţele partidei nobiliare, acestea impunând

o conducere şi o răspundere unică pentru îndeplinirea obligaţiilor faţă de Poartă, asociate

cu persoana domnului, motiv pentru care în anul 1678 a fost numit domn Şerban

Cantacuzino, care a pus capăt încercărilor boierimii de a instaura un regim nobiliar şi a

iniţiat o politică de reconciliere cu gruparea Bălenilor, politică continuată şi de nepotul

său, Constantin Brâncoveanu, aflat sub tutela unchiului său, stolnicul Constantin

Cantacuzino. Strălucit politician, diplomat şi om de cultură, Constantin

Brâncoveanu a desfaşurat, după expresia lui Nicolae Iorga, ”o politică de cumpătare, dar

practică;puţin strălucitoare, dar foarte folositoare“.

În domeniul economic

După reglementarea raporturilor dintre Imperiul otoman şi austrieci, viaţa

economică a cunoscut o vizibilă dezvoltare, cu deosebire în principalele oraşe şi centre de

trafic comercial, fapt care a contribuit la dezvoltarea relaţiilor marfă-bani.Trebuinţa de

bani şi de produse, atât pentru consumul intern cât şi pentru satisfacerea cererilor, adesea

neprevăzute ale Porţii sau pentruasigurarea schimburilor pe piaţa externă au îndreptat

interesele domniei, ale proprietarilor de moşii şi ale altor categorii sociale spre activităţi

aducătoare de venituri.

Brâncoveanu a promulgat o reformă fiscală bazată pe sistemul învoielii (rupta)

între visterie şi anumite categorii de contribuabili (de regulă colonişti care beneficiau de

diverse scutiri de taxe sau impozite), prin care a fost stabilit cuantumul ce trebuia plătit de

contribuabil la patru termene pe an, fapt ce permis ieşirea din haosul fiscal. Stabilitatea

taxelor şi avantajele oferite au determinat un spor remarcabil de populaţie atât natural cât

şi printr-un flux important de migranţi din zonele limitrofe : Balcani, Moldova şi

Transilvania. Succesul acestei reforme a rapid şi important prin impunerea mai echitabilă

a taxelor.

Pe planul relaţiilor sociale asistăm la două tendinţe diametral opuse: constestarea

şerbiei şi pe de altă parte agravarea ei. Rumânii erau o componentă esenţială a

mecanismului economic al moşiei, menţionaţi în actele de danii sau de vânzare. Spre

deosebire de alte perioade în care s-a înregistrat o creştere a numărului de şerbi,

Brâncoveanu a decis în numeroase cazuri în favoarea ţăranilor care îşi reclamau libertatea

abuziv încălcată de stăpânii de moşii. În acelaşi timp sunt mărturii care dovedesc

încercarea de a se limita îndatoririle rumânilor faţă de stăpâni. Astfel prin politica sa de a

îngrădi tendinţa de ţerbie, Brâncoveanu apare ca un precursor al politicii de reformă a

domnilor fanarioţi care vor desfiinţa şerbia jumătate de secol mai târziu (1749).

Beneficiind de statutul de autonomie pentru păstrarea căruia Constantin

Brâncoveanu a depus stăruinţe deosebite, Ţara Românească a putut menţine un amplu

program de raportuir nu doar cu lumea sud-est europeană ci şi cu alte state precum

Austria, Anglia, Polonia, Rusia, Franţa. Pe această cale a evoluat şi traficul comercial

susţinut de mari companii şi case de comerţ ce legau Orientul şi Veneţia prin Balcani la

nord de Dunăre şi de aici prin Transilvania către Marea Baltică. . În această perioadă cu

toate îngrădirile impuse de Poartă, Ţara Românească a fost angrenată într-un amplu

circuit comercial pe o perioadă întinsă şi pe mari distanţe. Mărturiile epocii atestă

prezenţa în arealul urban a numeroşi negustori localnici alături de care sunt menţionaţi

braşoveni, brăileni, turci, armeni, greco levantini, evrei, sârbi, bulgari etc. ce au beneficiat

de unele înlesniri acordate de domnie cu privire la plata taxelor către visterie. Alături de

taxele vamale , toate acestea au adus venituri importante domniei.

Pe plan militar, armata a fost reorganizată şi au fost înfiinţate noi corpuri de oaste.

Conform mărturiilor epocii oastea lui Brâncoveanu număra în timp de pace peste 5 000

de oameni iar în vreme de război depăşea 20 000 de oşteni. acum este înfiinţată flota

militară dunăreană format din trei caice construite la Giurgiu, şi este întărită paza

graniţelor prin organizarea a noi corpuri de oaste la Cerneţi şi extinderea instituţiei

plăieşilor şi în regiunile de câmpie .

Remarcabilele programe patronate de voievodul muntean îşi aveau izvorul în

bogăţiile acumulate în condiţiile lărgirii cadrului activităţilor economice şi de producţie şi

a schimbărilor înregistrate treptat în structurile economice ale aşezărilor urbane şi rurale.

pe plan cultural Constantin Brancoveanu a fost un mare sprijinitor al culturii si

al religiei. Cei 26 de ani de domnie reprezinta o epoca de maxima stralucire culturala si

artistica. In timpul domniei luiConstantin Brancoveanu au trait la Bucuresti numerosi

invatati straini greci si de alte neamuri.In afara de ei , s-a remarcat si unchiul sau,

Constantin Cantacuzino, renumit istoric , cu studii la Padova, care a inceput o Istorie a

Tarii Romanesti , dar n-a ajuns sa scrie decat o parte dinea ,fratii Radu si Serban

Greceanu, primul din ei fiind “ cronicarul oficial” al domniei luiBrancoveanu, cu

o insemnata lucrare istorica , Radu Popescu, cu o cronica privind intreaga istorie a Tarii

Romanesti, fratii Teodor si David Corbea.Constantin Brâncoveanu a fost un mare

sprijinitor al academiei domnesti de la manastirea Sfantul Sava din Bucuresti pe care a

reorganizat-o , numind in fruntea ei peinvatatul grec Sevastos Kuminitis, urmat de Marcu

Porfiropol.

Constantin Brâncoveanu: linii directoare în politica internă

Constantin Brâncoveanu este figura marcantă a sfârţitului de secol XVII

şiînceputului de secol XVIII în istoria Tării Româneşti. 

S-a născut în satulBrâncoveni, fostul judeţ Romanaţi, în anul 1654 fiind nepotul de sora a

l domnitorului Şerban Cantacuzino. Tatăl său, Papa Brâncoveanu a murit înfebruarie

1655, în timpul răscoalei seimenilor şi dorobanţilor ridicaţi împotriva domniei.

Constantin a fost crescut de mama sa, Stanca Cantacuzino, de bunica după tată, Păuna

Greceanu şi de unchiul său, stolnicul Constantin

Cantacuzino.Climatul intelectual de o rară erudiţie determinat de prezenţa stolnicului

Cantacuzino a dus la formarea culturală deosebită a viitorului domnitor Brâncoveanu, în

sensul învăţării limbilor grecească şi latină.S-a căsătorit cu Marica, nepoata lui Antonie

Vodă din Popeşti cu care a avut patru fii – Constantin, Ştefan, Radu şi Matei – şi şapte

fete – Stanca, Maria, Safta,Ancuţa, Elenca, Bălaşa şi Smaranda.În anul 1678, unchiul său

Şerban Cantacuzino ajunge domnitor, şi tânărul Constantin devine vel-logofăt, cea mai

înală treaptă a ierarhiei boiereşti a epocii.

În anul 1688 la moartea lui Şerban Cantacuzino , boierii ţării, împreună cu mitropolitul

Teodosie şi cu Patriarhul Ecumenic, îl determină prin rugăminţi stăruitoare să accepte

tronul Munteniei înciuda voinţei sale, aşa cum se desprinde dintr-o scrisoare pe care

Brâncoveanu o trimite, la 23 noiembrie 1688, egumenului mănăstirii Brâncoveni: „Cu

voia şi cu sfatul părintelui vlădicăi şi a egumenilor şi a boiarilor şi a tuturor căpeteniilor

şi atoată ţara rugându-mi-se, ne-au rădicat domn, iar domnia mea aceasta nu o aş

fi pohtit... că de nici unile lipsă n-am fost ci ca un domn eram la casa mea,

ci numai pentru rugăciunea tuturor... şi pentru ca să nu vină niscai străini domni asupra

ţărăiţi a săracilor să-i ncăjească făr-de milă şi să pustiiască ţara, pentru aceia am

luatdomnia mea jugul acesta asupra domniei mele.”

A domnit peste un sfert de veac marcând istoria neamului românesc dar şiistoria Bisericii

în Ţara Românească, împreună cu mitropolitul Antim Ivireanul şiapărând ortodoxia atât

pe pământ românesc cât şi pe pământ străin.

Programul politic al elitei politice a societăţii româneşti în secolul al XVII-lea a

tins spre instaurarea unui regim nobiliar, similar cu cel polonez, caracterizat de existenţa

unui stat condus de o autoritate centrală – domnul- aflată însă sub controlul strict al

marilor boieri, în intenţia de a le fi respectate „libertăţile” adică privilegiile clasei

dominante. În Ţara Românească se manifestau cele două grupări boiereşti ale

Cantacuzinilor şi Bălenilor, aflate într-o concurenţă acerbă pentru tutela domnului.

Oficialităţile otomane nu erau de acord cu cerinţele partidei nobiliare, acestea impunând

o conducere şi o răspundere unică pentru îndeplinirea obligaţiilor faţă de Poartă, asociate

cu persoana domnului, motiv pentru care în anul 1678 a fost numit domn Şerban

Cantacuzino, care a pus capăt încercărilor boierimii de a instaura un regim nobiliar şi a

iniţiat o politică de reconciliere cu gruparea Bălenilor, politică continuată şi de nepotul

său, Constantin Brâncoveanu, aflat sub tutela unchiului său, stolnicul Constantin

Cantacuzino. Strălucit politician, diplomat şi om de cultură, Constantin

Brâncoveanu a desfaşurat, după expresia lui Nicolae Iorga, ”o politică de cumpătare, dar

practică;puţin strălucitoare, dar foarte folositoare“.

În domeniul economic

După reglementarea raporturilor dintre Imperiul otoman şi austrieci, viaţa

economică a cunoscut o vizibilă dezvoltare, cu deosebire în principalele oraşe şi centre de

trafic comercial, fapt care a contribuit la dezvoltarea relaţiilor marfă-bani.Trebuinţa de

bani şi de produse, atât pentru consumul intern cât şi pentru satisfacerea cererilor, adesea

neprevăzute ale Porţii sau pentruasigurarea schimburilor pe piaţa externă au îndreptat

interesele domniei, ale proprietarilor de moşii şi ale altor categorii sociale spre activităţi

aducătoare de venituri.

Brâncoveanu a promulgat o reformă fiscală bazată pe sistemul învoielii (rupta)

între visterie şi anumite categorii de contribuabili (de regulă colonişti care beneficiau de

diverse scutiri de taxe sau impozite), prin care a fost stabilit cuantumul ce trebuia plătit de

contribuabil la patru termene pe an, fapt ce permis ieşirea din haosul fiscal. Stabilitatea

taxelor şi avantajele oferite au determinat un spor remarcabil de populaţie atât natural cât

şi printr-un flux important de migranţi din zonele limitrofe : Balcani, Moldova şi

Transilvania. Succesul acestei reforme a rapid şi important prin impunerea mai echitabilă

a taxelor. Acest fapt este recunoscut chiar de Brâncoveanu într-o scrisoare adresată

braşovenilor: „într-această ţară s-au strânsu atâta om şi atâta dobitoc şi den ţara turcească

şi den ţara ungurească şi den Moldova de iaste plină de oameni şi dobitoace”. Aceasta a

favorizat repopularea unor aşezări situate în zona de câmpie, risipite din cauza

războaielor sau a exploatării excesive din partea stăpânilor de moşii.

Pe planul relaţiilor sociale asistăm la două tendinţe diametral opuse: constestarea

şerbiei şi pe de altă parte agravarea ei. Rumânii erau o componentă esenţială a

mecanismului economic al moşiei, menţionaţi în actele de danii sau de vânzare. Spre

deosebire de alte perioade în care s-a înregistrat o creştere a numărului de şerbi,

Brâncoveanu a decis în numeroase cazuri în favoarea ţăranilor care îşi reclamau libertatea

abuziv încălcată de stăpânii de moşii. În acelaşi timp sunt mărturii care dovedesc

încercarea de a se limita îndatoririle rumânilor faţă de stăpâni. Astfel prin politica sa de a

îngrădi tendinţa de ţerbie, Brâncoveanu apare ca un precursor al politicii de reformă a

domnilor fanarioţi care vor desfiinţa şerbia jumătate de secol mai târziu (1749).

Beneficiind de statutul de autonomie pentru păstrarea căruia Constantin

Brâncoveanu a depus stăruinţe deosebite, Ţara Românească a putut menţine un amplu

program de raportuir nu doar cu lumea sud-est europeană ci şi cu alte state precum

Austria, Anglia, Polonia, Rusia, Franţa. Pe această cale a evoluat şi traficul comercial

susţinut de mari companii şi case de comerţ ce legau Orientul şi Veneţia prin Balcani la

nord de Dunăre şi de aici prin Transilvania către Marea Baltică. . În această perioadă cu

toate îngrădirile impuse de Poartă, Ţara Românească a fost angrenată într-un amplu

circuit comercial pe o perioadă întinsă şi pe mari distanţe. Mărturiile epocii atestă

prezenţa în arealul urban a numeroşi negustori localnici alături de care sunt menţionaţi

braşoveni, brăileni, turci, armeni, greco levantini, evrei, sârbi, bulgari etc. ce au beneficiat

de unele înlesniri acordate de domnie cu privire la plata taxelor către visterie. Alături de

taxele vamale , toate acestea au adus venituri importante domniei.

Pe plan militar, armata a fost reorganizată şi au fost înfiinţate noi corpuri de oaste.

Conform mărturiilor epocii oastea lui Brâncoveanu număra în timp de pace peste 5 000

de oameni iar în vreme de război depăşea 20 000 de oşteni. acum este înfiinţată flota

militară dunăreană format din trei caice construite la Giurgiu, şi este întărită paza

graniţelor prin organizarea a noi corpuri de oaste la Cerneţi şi extinderea instituţiei

plăieşilor şi în regiunile de câmpie .

Remarcabilele programe patronate de voievodul muntean îşi aveau izvorul în

bogăţiile acumulate în condiţiile lărgirii cadrului activităţilor economice şi de producţie şi

a schimbărilor înregistrate treptat în structurile economice ale aşezărilor urbane şi rurale.

pe plan cultural Constantin Brancoveanu a fost un mare sprijinitor al culturii si

al religiei. Cei 26 de ani de domnie reprezinta o epoca de maxima stralucire culturala si

artistica. In timpul domniei luiConstantin Brancoveanu au trait la Bucuresti numerosi

invatati straini greci si de alte neamuri.In afara de ei , s-a remarcat si unchiul sau,

Constantin Cantacuzino, renumit istoric , cu studii la Padova, care a inceput o Istorie a

Tarii Romanesti , dar n-a ajuns sa scrie decat o parte dinea ,fratii Radu si Serban

Greceanu, primul din ei fiind “ cronicarul oficial” al domniei luiBrancoveanu, cu

o insemnata lucrare istorica , Radu Popescu, cu o cronica privind intreaga istorie a Tarii

Romanesti, fratii Teodor si David Corbea.Constantin Brâncoveanu a fost un mare

sprijinitor al academiei domnesti de la manastirea Sfantul Sava din Bucuresti pe care a

reorganizat-o , numind in fruntea ei peinvatatul grec Sevastos Kuminitis, urmat de Marcu

Porfiropol.