GURĂ, CUVÂNT DACIC, NU ROMAN. Minciuni grosolane în lingvistica românească. GÚRĂ, guri, s.f. I. 1. Cavitate din partea anterioară (şi inferioară) a capului oamenilor şi animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism; p. restr. buzele şi deschizătura dintre ele. – Lat. gula „gâtlej, gât”. http://en.wiktionary.org/wiki/gula http://en.wiktionary.org/wiki/gur%C4%83 Gură este un cuvânt folosit numai de români. Dacă ar fi de origine romană, el ar mai exista şi în alte limbi romanice, dar numai românii, cu strămoşii geto-daci au acest cuvânt. Gură este format din două morfeme stem româneşti, GUR şi Ă. Ă=E (este). G*R = „orificiu”= GAUR-ă, GUR-ă. GÁURĂ, găuri, s.f. Scobitură, adâncitură, spărtură, orificiu. [Pr.: ga- u-] – Lat. *gavula (< cavus). http://en.wiktionary.org/w/index.php?title=Special%3ASearch&search=ga... http://en.wiktionary.org/wiki/cavus Cavus este o cavitate, o cavernă, o PEŞTERĂ. PÉŞTERĂ, peşteri, s.f. Cavitate, scobitură naturală subterană adâncă şi mare; grotă, cavernă. ♦ P. ext. Vizuină, bârlog. – Din sl. peštera. Cum să fie cuvânt slav când el este format din trei morfeme stem româneşti, PEŞ, TER şi A. Morfemul stem P*S = “umflătură”= PEŞ-te, PĂS-taie, POS-magi. T*R= pământ=TĂR-âm, ŢĂR-ân-ă, TÂR-lă. A=E=este. Aglutinarea celor trei morfeme duce la metafora “ umflătura în (tera) pământ este”= PEŞ-TERĂ. Gură devine morfem stem românesc, în cuvântul LIN-GURĂ. GUR*= „orificiu bucal” = GURĂ, GURA-liv. GURALÍV, -Ă, guralivi, -e, adj., s.m. şi f. (Om) care vorbeşte mult, întruna; limbut, vorbăreţ. [Var.: (reg.) guralíu, -íe adj.] – Din bg. govorliv (după gură). LÍNGURĂ, linguri, s.f. I. 1. Obiect , alcătuit dintr-o parte ovală scobită şi dintr-o coadă. – Lat. Lingula. http://en.wikipedia.org/wiki/Lingula http://en.wiktionary.org/w/index.php?title=Special%3ASearch&search=li... Cea mai simplă observaţie constată că, cu lingura se introduc alimente (lichide) în gură şi nu în gâtlej. Ca şi în alte lexeme indo-europene, flexiunile gramaticale se aplică la ultimul morfem stem, adică la GURĂ, care devine guriţă sau guroi, în lin-GUROI. Morfemul stem L*N = „LEN-t”, căti-LIN, a LÂN-cezi, LEN-e. AGLUTINAREA celor două morfeme stem conduce la o metaforă românescă: LIN-GURA este „ceva care se duce lin la gură”, pentru a nu vărsa conţinutul.

Cuvântul "cătilin" nu a fost găsit. Nu există niciun cuvânt similar, în dex online, dar există, în graiul ardelenilor, cu sensul de încetişor, lent. LÂNCEZÍ, lâncezesc,” slăbiciune sau de moleşeală; a nu avea chef de nimic”. ♦A stagna. – Din lânced. LẤNCED, -Ă, Slăbit, sleit de puteri. 2. Lipsit de vigoare; moale. – Lat. Languidus. LÂNCEZEÁLĂ s.f. Stare de moleşeală . ♦ Fig. Lipsă de activitate; stagnare. – Lâncezi + suf. -eală. LÉNE s.f. “trândăvie; lâncezeală”. – Din sl. Lĕni. Un cuvânt care conţine morfemul stem L*N, pare să-şi dezvăluie mai curând o origine autohtonă de cât cea afişată, în cazul lexemului MĂSLINĂ. MĂSLÍNĂ, măsline, s.f. Fructul măslinului, bogat în ulei; olivă. – Din sl. maslina. Măslinele sunt fructe mediteraneene şi nu pare logic să aibă un nume slav, de vreme ce originea slavilor este de sub cercul polar. Morfemul stem românesc M*S = “MIŞ-care”= a MES-teca, a MUŞ-ca, a a-MES- te-ca. Aglutinarea celor trei morfeme stem, româneşti, conduce la metafora MĂS-LIN-Ă “E ceva de MES-tecat LIN”, că rămâi fără măsele, în caz contrar. A MIŞCA.– Et. nec. MESTECÁ1, méstec. A sfărâma un aliment cu dinţii şi a-l amesteca în gură. – Lat. masticare = A învârti ceva (cu limba) în gură. ♦ Fig. A pune la cale; a plănui. MĂSEÁ, măsele, s.f. 1. Fiecare dintre dinţii mari.-Lat.maxilla “maxilar”. A AMESTECÁ, améstec” a încurca diverse lucruri între ele. 2.Despre grupuri . A pătrunde unele printre altele. A interveni, a se băga, a se vârî într-o acţiune. – Lat. *ammixticare. http://en.wiktionary.org/w/index.php?title=Special%3ASearch&search=am... Cuvântul ammixticare nu a existat niciodată şi atunci cum era să fie învăţat de daci de la romanii lui Traian. Aşa cum latinescul SOL îşi recunoaşte originea într-un nume cu fonemul R al astrului solar, în indo-europeanul (SURIA), SURA, inclusiv dacicul SOARE şi toate celelalte cuvinte latine recunosc trecerea lui R în L, adică romanicele GOLA, GUEILE, gula, se trag din dacicul GURĂ, nu invers.