AVIZATGRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN

ŞUNCUIUŞ BIHOR

ŞUNCUIUŞSemestrul II, PAŞTE 2012

CANDELAREVISTĂ RELIGIOASĂ ORTODOXĂ

â

Aprobată deInspector,

Preot – Prof.Florin Negruţiu

Director,Prof. Virgil Matei

3

PROVERBE BIBLICE ŞIPROVERBE ROMÂNEŞTI

1. Unde ţi-e inima, acolo şi gândul.2. Cine n-are bătrâni, să şi-i cumpere.3. Sufletul nu se află unde trăieşte, ci unde iubeşte.4. Lucrul face sănătate, trândăvia tot păcate.5. Cine sapă groapă altuia, cade singur în ea (Pilde 26, 27).6. Cinsteşte pe mama ta în toate zilele vieţii tale şi fă ceea ce îi place ei şi nu o întrista.

(Tobit 4. 3)7. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, iar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?

(Matei 7, 3)8. Cu o floare nu se face primăvară.9. E destul să latre un câine, că latră şi ceilalţi.10. Înţeleptul nu spune tot ceea ce gândește, dar gândeşte tot ceea ce spune.11. Copiii sunt argila, iar mama este olarul.12. Copilul prea alintat, iese român stricat.

13. Aşchia nu sare departe de trunchi.14. Ce-au făcut mama şi tata, vor face fiul şi fata.15. Toţi se plâng de bani, dar de minte nimeni.16. Unde nu-i cap, vai de picioare.17. Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!18. Nu te uita cine vorbeşte, ascultă ce vorbeşte !19. Mintea de la tinereţe e toiag la bătrâneţe.20. Rodul înţelepciunii e mai bun decât aurul. (Pilde 8, 19)21. Lucrătorul beţiv nu se va îmbogăţi. (Eclesiasticul 19, 1)22. Ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă îşi pierde sufletul?

(Marcu 8, 36)23. Cine îşi păzeşte gura, îi păzeşte sufletul său. (Pilde 13, 3)24. Din pământ negru mănânci pâine albă.

25. Pământul este poarta cerului.26. Nu tot ce zboară se mănâncă.27. În casa în care intră soarele, nu intră doctorul.28. Cine fură azi un ou, mâine va fura un bou.29. Nu pot să încapă două săbii într-o teacă.30. Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi !31. Cum îţi aşterni, aşa vei dormi.32. La omul sprac nici boii nu trag.33. Mai bine sărac şi curat decât bogat cu păcat.34. Banii nu aduc învăţătură, dar învăţătura aduce bani.35. Cine se-aseamănă se-adună.

4

POSTUL DEMONIC

Postul este înţeles, în general, ca o practică de abţinere de la anumite mâncăruri, în anumitezile ale săptămânii (miercurea şi vinerea) sau pe perioade mai lungi stabilite de Biserică, posturile(şi însemnate în calendarul bisericesc). Totuşi, postul este şi o practică de nevoinţă sufletească ş iatenţie sporită, trezvie. Postul include reţinerea de la gânduri şi fapte rele şi de la relaţiile conjugale.

Există un post binecuvântat şi unul demonic. Postul care este ţinut cu slavă deşartă, mândrieşi egoism, este diavolesc. Sfântul Grigorie Palama spune că postul care nu este ţinut într-oatmosferă duhovnicească, care include căinţă, frângerea inimii şi aşa mai departe, "îşi are, maidegrabă, înrâurirea cu îngerii căzuţi". Ştim că şi demonii postesc, adică, ei nu mănâncă absolutnimic, ei postesc permanent, dar, întrucât îi urăsc pe oameni şi sunt plini de slavă deşartă, care esteo stare necurată, aceasta nu le aduce nimic bun.

Acelaşi lucru se întâmplă şi cu cei care păstrează în mod formal ordinea exterioară apostului, dar îl desprind de conţinutul său duhovnicesc. Adevăratul post nu trebuie ţinut cu slavădeşartă. Nu îl ţinem de ochi lumii. Dacă ne interesează doar acest lucru, spune Sfântul Grigorie,"putem duce osteneala postului şi a rugăciunii, dar suntem lipsiţi de roade". E un lucru teribil să nesupunem atâtor osteneli şi, totuşi să pierdem roadele, întrucât toate acestea nu s-au făcut după voialui Dumnezeu. Sfântul vorbeşte cu tărie despre acest lucru. El spune că postul şi rugăciunea trebuiesă se facă ca şi cum ne-am afla în prezenţa lui Dumnezeu, adică, postul nu trebuie să-şi piardăcaracterul său personal. Trebuie să ştim că "nici postul, nici slavoslovirile, nici rugăciunile nu ne potmântui prin ele însele, ci lucrul care ne mântuieşte este ca toate acestea să fie făcute cu frică deDumnezeu. Ochiul lui Dumnezeu care ne vede, ne sfinţeşte".

De fapt, nu faptele exterioare în sine sunt cele care ne sfinţesc, ci Harul lui Dumnezeu careîşi îndreaptă atenţia spre cei ce îi fac Voia Sa. De aceea, când ne supunem tuturor acestor osteneli,mintea noastră trebuie îndreptată către Dumnezeu, cerându-i ajutorul şi protecţia. Postul ne ajută săne vindecăm sufletele, este un mod de viaţă, dar şi o cale către împărăţia lui Dumnezeu. De aceea,Sfântul Grigorie Palama spune că nu numai în anumite zile trebuie să postim, ci întreaga noastrăviaţă, deoarece hrana poate fi permanentă cu măsură. El spune că toţi creştinii şi cei ce aşteaptă adoua venire înfricoşătoare a lui Hristos "trebuie să se înfrâneze şi să postească întreaga viaţă".Aceasta ne arată şi valoarea, dar şi necesitatea postului, deoarece Domnul ne vindecă prin post. Deaceea Sfântul Grigorie ne îndemnă: "Vă rog să nu încetaţi a-L implora prin post, lacrimi, rugăciunişi cereri adresate Lui în toate felurile posibile, până când Se va milostivi şi ne va vindeca".

Prin post, lacrimi şi rugăciuni noi apelăm la Hristos să vină şi să ne vindece. Postul este ometodă a tratamentului Bisericii, iar noi trebuie să-l privim ca atare. Felul in care Sfântul GrigoriePalama se exprimă, precum şi conţinutul învăţăturilor sale, ne indică modul în care trebuie să netrăim viaţa. Sfântul Grigorie este un teolog tradiţional, făcând parte din Tradiţia Sfinţilor Părinţi. Eldezvoltă tema postului dintr-o perspectivă eclesiastică. El uneşte postul cu înfrânarea, aşa precumleagă lipsa de înfrânare cu cântările indecente şi distracţiile diabolice. El nu ezită să condamnepracticile şi manifestările urâte ale vremii sale.

Acesta este un lucru surprinzător, deoarece în vremurile noastre noi încercăm să modificamchiar şi modul de gândire al Părinţilor, schimbând termenii folosiţi de Părinţi, cu alţi termenimoderni care vor să înfrumuseţeze lucrurile, dar, de fapt, le denaturează. Citim diferite analizefăcute de "teologi" contemporani şi nu le înţelegem sensul. Aceasta se întâmplă nu din cauza lipseinoastre de înţelegere, ci din cauza neclarităţii lor. Probabil că încercând să facă o bună impresie,creează, de fapt, confuzii, sau ascund înţelesul a ceea ce este afirmat. Dar, aşa ceva nu veţi întâlni înînvăţăturile patristice. Chiar şi în probleme teologice, Sfinţii Părinţi sunt atenţi, expresivi şi purtătoride adevăr.

5

TAINA SFINTEI CUNUNII

Cununia sau Nunta este Sfânta Taină prin care mirele şi mireasa primesc de la Dumnezeuharul şi binecuvântarea care sfinţeşte însoţirea lor spre a se iubi, a se ajuta reciproc şi spre a danaştere şi a creşte copii buni, după voia Sa.

Taina Nunţii este precedată de Logodnă, care constă din rugăciuni şi din binecuvântareainelelor pe care mirele şi mireasa le vor purta toată viaţa.

Dumnezeu a binecuvântat pe primii oameni şi le-a zis:,,Creşteţi şi vă înmulţiţi, umpleţi pământul şi îl stăpâniţi... Pentru aceea va lăsa omul pe

tatăl său şi pe mama sa şi se va însoţi cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup.”(Facere 1, 28, Matei 19, 5-6)

Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prin participarea la Nunta din Cana Galileii şi printransformarea apei în vin, a sfinţit şi a ridicat Nunta la rang de Sfântă Taină.

Taina Nunţii se mai numește şi Cununie, pentru că în timpul slujbei aceste Sfinte Taine sepun pe capetele mirelui şi miresei cununi sau coroane.

Aceste cununi, asemănându-se cu cele pe care le poartă regii sau împăraţii, simbolizeazăcinstea cu care i-a înzestrat Dumnezeu pe oameni când le-a dat pământul în stăpânire şi puterea de aperpetua viaţa prin naşterea de prunci.

Trăirea laolaltă a bărbatului cu femeia este plăcută şi binecuvântată de Dumnezeu numaiatunci când este căsătorie legitimă, întemeiată cu binecuvântarea şi sfinţirea ei prin Taina Nunţii,săvârşită în biserică.

Trăirea laolaltă în afara căsătoriei (concubinaj) şi fără binecuvântarea lui Dumnezeu prinSfânta Taină a Nunţii este un păcat.

„Taina aceasta (Cununia) mare este”; Iar eu zic eu zic în Hristos i în Biserică.”(Efeseni 5, 32)

,,Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului. Pentru că bărbatul este cap femeii,precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul său , al cărui mântuitor şi este.”

,,Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe sinepentru ea.”

(Efeseni 5, 22 – 25)

6

VIAŢA DUHOVNICEASCĂ ÎN FAMILIE

,,Astăzi lucrul cel mai de nevoie este ca oamenii să afle un duhovnic, să se spovedească, săaibă încredere în el şi să se sfătuiască cu el.

Sufletul trebuie supravegheat de duhovnic, ca să nu greşească drumul. Este absolut necesarca orice credincios să aibă duhovnic, care îl va ajuta prin Taina Spovedaniei. Numai aşa poate trăi oviaţă duhovnicească ortodoxă şi poate fi sigur că se află pe drumul cel bun (al mântuirii). Desigurfiecare îşi va alege duhovnicul potrivit lui.”

...Lucrul cel mai bun este să aibă amândoi acelaşi duhovnic. Nu bărbatul un duhovnic şifemeia altul. Dacă două lemne vor fi cioplite de doi tâmplari niciodată nu se vor potrivi. În timp cedacă vor avea acelaşi duhovnic, duhovnicul ,,ciopleşte” – umflăturile, slăbiciunile unuia, ciopleşte şiumflăturile celuilalt şi astfel se aplanează greutăţile.

Dar astăzi chiar şi perechile care trăiesc duhovniceşte (se străduiesc să îşi facă datoria faţăde Dumnezeu şi de aproapele ) au duhovnici diferiţi.

Rar au amândoi acelaşi duhovnic, de aceea nici nu se folosesc. Am în vedere perechi care sepotriveau, dar nu aveau acelaşi duhovnic ca să-i ajute şi s-au despărţit. Iar alte perechi , deşi nu sepotriveau au trăit în armonie, deoarece au avut acelaşi duhovnic.

Desigur atunci când toată familia are acelaşi duhovnic , asta este şi mai bine.Naşterea de copii este mai mult o chestiune de jertfă (pentru a-i creşte ), şi mai puţin de

mijloace materiale.,,Ar fi mai bine să nu se însoare cel care nu doreşte să facă copii, decât să ajungă ucigaş, din

pricina neînfrânării poftei.””Decât să omori mai bine să mori.”

Cuviosul Paisie Aghioritul (Sf. Munte Athos)

7

CE TREBUIE SĂ FACEMDUPĂ SPOVEDANIE

„Află, frate, că după spovedania făcută cum se cuvine, cu smerenie şi cucernicie, trebuie:1. Să împlineşti Canonul pe care l-ai primit de la duhovnicul tău, fie că este post, fie că suntmetanii, fie rugăciune sau orice altceva.2. Trebuie să-ţi faci cu mulţumire, cu răbdare şi fără să te plângi Canonul şi să nu respingilecția pe care Dumnezeu ţi-o va da ca să te vindece de păcate, fie că este vorba de boală, denedreptate, de pierderea averii, de moarte înainte de vreme a celor dragi şi a rudelor, fie de vorbeurâte ce se spun despre tine şi de necinstea care ţi se face, fie de alte ispite care vin de la demoni, dela oameni sau de la firea atinsă de stricăciune.

Toate acestea, mai ales vorbele urâte sau necinstea, nasc în inima ta suferinţă şi smerenie şide aceea Dumnezeu îngăduie să ţi se întâmple. De aceea a spus un părinte: ,,Atunci când suferifoarte mult din pricina vreunei vorbe urâte sau a necinstei să ştii că ţi-a fost de mult folos”.

Dumnezeu l-a pedepsit pe David – regele Israelului – după ce i-a iertat păcatul uciderii şi pecel al preacurviei.

Pentru că Dumnezeu este Cel mai înţelept Duhovnic şi El ştie cum să-i îndrepte pe păcătoşimai bine decât orice duhovnic, dându-le canonul potrivit.”3. După Spovedanie, cel iertat de Dumnezeu trebuie să ţină minte neputinţa sa (înclinarea spresăvârşirea păcatului), să urască lucrurile rele şi pătimaşe, să compătimească şi să fie îngăduitor cuoamenii neputincioşi ca şi el, să nu osândească pe nimeni şi să fie blând, răbdător şi cu inimăzdrobită.

E bine, dacă-şi va purta, după Spovedanie, canonul sau pedeapsa pentru păcatele din trecut,potrivit cu măsura lor. Acest lucru e necesar pentru ca primind harul lui Dumnezeu în „TainaMărturisirii”, să nu-l neglijeze şi să nu osândească pe Dumnezeu.

Sf. Nicodim Aghioritul şi Sf. Simeon Noul Teolog

Prof. POPA SANDU – IOAN

8

UNDE DUCE LĂCOMIA

O doamnă nobilă duse pe fiul său Aurel la curtea unui prinţ, în serviciul căruia fusese primitîn calitate de paj (copil de casă). Despărţindu-se de Aurel, mama sa l-a sfătuit, între altele, să seferească de lăcomie, păcatul lui cel vechi.

Prinţul hotărî, ca Aurel să fie rânduit la serviciul mesei. Într-o zi se serviră la masă perefierte în zahăr, Aurel trebuia să le aducă la masă. Venind cu ele şi văzându-le aşa de frumoase, îiveni poftă să mănânce şi el una. Deşi îşi aduse aminte de sfatul mamei, totuşi lăcomia fu mai tare şi-l birui.

Pândi să nu fie văzut, luă o pară fierbinte şi o înghiţi repede. Abia însă puse farfuria cu perepe masă şi căzu mort la pământ. Para fiind foarte fierbinte îi arsese gâtul şi stomacul.

Lăcomia pierde nu numai omenia, ci şi viaţa.

LĂCOMIA PEDEPSITĂ

Într-o zi mama Anişoarei era foarte ocupată în bucătărie. Ea zise fetei:- Copila mea, du-te repede în cămară şi adu o lămâie.

Când ajunse în cămară, fata cercetă cu deamănuntul, să vadă de găseşte ceva dulceaţă.Anişoara zări într-un colţ un borcan, pe care dânsa îl ştia plin cu miere. Se urcă pe un scaun. Cum n-ajungea la borcan, se ridică pe vârful picioarelor şi întinse mâna în vasul cu miere. Abia puse mânaîn borcan şi se simţi strânsă dureros de un deget. Scoase un ţipăt de durere şi scoţând mâna afară,văzu prins de deget un rac mare ce o strângea puternic cu ghiara.

Ce se întâmplase? Mama Anişoarei vânduse în ajun mierea şi cumpărase caţiva raci, pe carei-a pus în borcan, fără să ştie fata. La ţipătul Anişoarei, mama veni repede să vadă ce s-a întâmplat.Desfăcu ghiara racului, ce se înfipse în mâna fetei, îi legă rana şi luând-o afară, începu s-odojenească:- Pentru lăcomia ta ai primit, la timp, o bună pedeapsă. Întâmplarea de azi să-ţi servească de

lecţie pe viitor. Copiii lacomi ajung rău în viaţă: cheltuitori, hoţi dispreţuiţi de oameni, îşi pierdsănătatea, ba şi sufletul.

Anişoara a înţeles povaţa mamei sale şi-a avut de atunci o purtare frumoasă.

9

DUMINICA FLORIILOR

Duminica Floriilor se serbează cu o săptămâna înainte de Paşte şi simbolizează IntrareaDomnului în Ierusalim, iar pentru toţi credincioşii, începând cu această dată până la Paşte, începeSăptămâna Patimilor.

Credincioşii duc simbolic la biserică ramuri de salcie şi flori pentru a le sfinţi, deoareceîncepând cu acesta zi toate florile şi toţi pomii încep să înflorească.

La slujba de Florii, toţii slujitorii bisericii ţin în mâini alături de aceste flori şi crengi desalcie şi o lumânare aprinsă ca simbol al biruinţei vieţii împotriva morţii.

Tradiţii de Florii: Se spune că aşa cum va fi ziua de Florii aşa va fi şi ziua de Paşte; Fetele, pentru a-şi visa ursitul, pun seara sub perna busuioc sfinţit; Pentru a ne apăra de boli, e bine ca atunci când se va face baie, în apa să se pună şi câteva

flori sfinţite; Nu este bine ca în ziua de Florii să se spele pe cap, pentru a nu albi; În această perioadă înfloresc urzicile şi nu mai sunt bune de mâncat; Cei care se împărtăşesc în Duminica Floriilor li se vor îndeplini dorinţele.

ÎNV.: TODERAŞ LILIANACLASA: a III – a B

10

OUĂLE DE PAŞTIÎnvierea Domnului nostru Iisus Hristos, Paştile, este sărbătoarea cea mai mare şi mai strălucită pe

care ne-a lăsat-o nouă, creştinilor, Domnul nostru, după Patimile şi moartea Sa. Ca să ne bucurăm şi să neveselim în această zi, căci şi noi, ca fiul cel pierdut, morţi am fost şi am înviat, pierduţi eram şi am fost aflaţi.Prin moartea Domnului Isus, am fost scăpaţi de pedeapsa păcatelor noastre, iar prin învierea Lui am căpătatiarăşi dreptul sa ne facem fii ai Lui Dumnezeu.

Sărbătoarea Paştilor aduce bucurie chiar şi celor care nu-L cred şi nu-L urmează cu adevărat peDomnul nostru Iisus Hristos. Chiar şi ei primesc atunci câte un dar, întâlnesc câte o fiinţă iubită, trăiesc unmoment mai înălţător şi se bucură de un aer mai sărbătoresc ca oricând.

Dar printre cele mai frumoase obiceiuri de Paşti, care fac cea mai duioasă bucurie, mai ales copiilor,au rămas ouăle roşii.

Ce mare bucurie avem toţi în dimineaţa învierii Domnului, când primim câte un ou roşu şi spunându-ne cu dragoste: ,,Hristos a înviat!”, îl ciocnim nerăbdători cu cei iubiţi ai noștri. De când ciocnim noi ouă roşii la Paşti, moşule? De mult, copile... Cum, nici asta n-o ştii? Nu ţi-am spus-o? Nu, moşule, spune-mi! În Vinerea Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos, când El era răstignit pe Cruce şi Se chinuia

pentru păcatele noastre, în cetatea Ierusalimului venise din altă parte o femeie care adusese cuiva un coş cuouă. Pe când trecea ea prin oraş, a auzit ca Domnul nostru Iisus Hristos a fost osândit la moarte şi este dus săfie răstignit pe Dealul Golgotei. Când femeia a auzit această veste cutremurătoare, inima ei a fost străpunsăca de un ţepus dureros. Mântuitorul trecuse odată şi prin satul ei şi îi vindecase fiul care zăcea pe moarte,bolnav de o boală foarte grea. Aşa cum era, cu coşul ei plin de ouă, a alergat într-un suflet să-L vadă peDomnul. Când a ajuns ea, Domnul Iisus tocmai fusese răstignit, iar soldaţii stăteau jos şi-L păzeau. Dinmâinile şi picioarele sfinte ale Domnului Iisus stropi mari de sânge curgeau şiroind şi cădeau jos în ţărână,lângă piciorul Crucii. Femeia şi-a așezat coşul ei cu ouă acolo jos lângă Crucea Domnului şi, aruncându-se lapământ, plângea cu durere, frângându-şi mâinile şi zicând: Doamne Iisuse, Doamne Iisuse, mâinile Tale care au făcut numai bine, picioarele Tale, care au căutat

numai să mântuiască, iată, oamenii cei răi le-au străpuns...Binefăcătorul meu şi Izbăvitorul fiului meu, cum ai putut fi Tu răstignit, Tu, Care n-ai făcut decât

bine tuturor oamenilor? O, Doamne şi Dumnezeul meu, Tu Te duci acum de la noi,.Te rugăm iartă-ne şi lasă-ne un semn, ca să ne aducem totdeauna aminte de Patimile şi de bunătatea Ta...

Când s-a ridicat femeia de jos, ouăle din coşul ei erau toate roşii de sângele ce picurase peste ele dinrănile Domnului. Femeia n-a mai mers acasă, ci a stat până L-au înmormântat pe Domnul, la Ierusalim.

În dimineaţa învierii a mers şi ea cu alte femei şi cu ucenicii la mormântul Domnului, care era gol,spunându-şi cu bucurie unii altora: ,,Hristos a înviat!”. Plină de lumina învierii, femeia spunea tuturor deSemnul Patimilor Sale pe care Domnul îl lăsase: ouăle roşii din coşul ei. Şi, cu ochii strălucind de bucurie,împărţea tuturor celor iubiţi pe care îi întâlnea câte un ou roşu, spunându-le: ,,Hristos a înviat!”

De atunci, în fiecare an, în Vinerea care ne aminteşte de Patimile Domnului nostru Iisus Hristos,femeia aceea credincioasă îşi pregătea câte un coş cu ouă roşii, în amintirea zilei răstignirii şi învieriiDomnului. Apoi le împărţea copiilor şi celor mai săraci, spunându-le despre Patimile Domnului răbdatepentru mântuirea oamenilor. După aceea, spunea să le ciocnească în amintirea deschiderii mormântului şi aînvierii Domnului, vestind cu toţii marea şi fericita bucurie: Hristos a înviat! De la femeia aceasta au învăţatapoi tot mai multe femei să roşească ouă de Paşti şi să le dăruiască în amintirea Domnului Iisus. Şi, astfel, s-aajuns ca acest frumos obicei să se răspândească între toţi creştinii şi în toată lumea, până astăzi.

Aşa a împlinit Domnul Iisus rugăciunea credincioasei femei care ceruse un semn de la Domnul, ca sănu mai uite niciodată de Patimile şi bunătatea Lui.

Prof. înv. primarLazău Livia Nicoleta

clasa I

11

ISTORIA SĂRBĂTORIRII PAŞTELUI

Pentru prima dată, Pastele a fost sărbătorit în jurul anului 1400 înainte de Hristos. În aceastăzi, evreii au părăsit Egiptul cu ajutorul lui Dumnezeu. Scriptura, în cartea Exod (Ieşirea) dinVechiul Testament, ne oferă instrucţiunile date de Dumnezeu pentru sărbătorirea Paştelor în timpullui Moise. Evreii din antichitate îşi aminteau de faptul că Dumnezeu i-a salvat din robia în care seaflau în Egipt. Deşi mulţi sărbătoresc şi astăzi Paştele, majoritatea oamenilor nu mai au în vederesemnificaţia acestei sărbători. Pentru mulți , Paştele nu mai are nimic de-a face cu Dumnezeu, estedoar un prilej de mâncare şi băutură.

În ceea ce privește creştinii, Dumnezeu a reînnoit legământul făcut cu izraeliții, de dataaceasta nu printr-un om, Moise, ci prin Fiul Său, Iisus Mesia. Legământul cel nou nu mai este unlegământ făcut doar cu evreii, ci cu toate popoarele, care vor să primească iertarea păcatelor prinjertfa lui Iisus Hristos. Legământul cel vechi purta sigiliul sângelui unui miel care trebuia sacrificatde Paşti după instrucţiunile date de Dumnezeu. Cu ocazia ieşirii din Egipt, când au sărbătorit pentruprima data Paştele, toţi evreii trebuiau să ia un miel şi să îl sacrifice. Apoi, cu sângele mielului erauunse ramele de lemn ale uşilor de la casele în care locuiau aceştia. În noaptea aceea, îngerul morţiitrimis de Dumnezeu a trecut prin Egipt şi a omorât toţi fiii întâi născuţi ai egiptenilor în casele carenu aveau pe uşă sângele mielului. În casele izraeliților nu a murit nimeni pentru că aceştiaascultaseră porunca lui Dumnezeu şi au pus sângele mielului pe uşile lor. Sângele mielului oferea ogaranţie, un semn vizibil prin care credincioşii dădeau de înţeles ca au luat în serios avertismentullui Dumnezeu. În Noul Testament mielul a fost junghiat prin Mântuitorul Iisus, iar sângele Lui carea curs pe Cruce este sângele răscumpărător.

La Cina cea de taină, în noaptea când a fost trădat, înainte de a fi prins şi arestat, DomnulIisus a instituit sărbătoarea Paştelui nou testamental, după porunca ce i-a fost dată de Dumnezeu.Dumnezeu vrea ca toţi creştinii să îşi amintească de preţul care a fost plătit pentru răscumpărareanoastră din sclavia păcatului.

Hristos întemeiază Sfânta Taină a Euharistiei (Împărtăşaniei), ce se săvârşeşte până astăzi încadrul Sfintei Liturghii, când are loc prefacerea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele Domnului.(Matei 26, 26-8).

Prof. documentaristLaura Păicuţ

12

SIMBOLURI CREŞTINEÎN LEGĂTURĂ CU SĂRBĂTOAREA PAŞTELUI

Crucea – simbolizează crucificarea, opusul învierii. Totuşi, la sinodul de la Nicaea, din anul325 d.H., Sfântul Constantin cel mare, împărat roman de Răsărit, a decretat ca întocmai crucea săfie simbolul oficial al creștinismului.

Oul – simbolizează învierea. Ouăle roşii aveau menirea de a ţine răul departe şi simbolizausângele lui Hristos.

Mielul – reprezintă victoria vieţii asupra morţii. Îl simbolizează pe Mântuitorul Hristos, careS-a jertfit pentru păcatele lumii şi a murit pe cruce ca un miel nevinovat. Mieii sunt membrii turmeilui Dumnezeu.

Măgarul – crucea albă de pe greabăn, măgarul o are graţie faptului că L-a adus pe Iisus laIerusalim în Duminica Floriilor.

Fluturele – simbolizează viaţa lui Iisus: omida reprezintă întruparea omenească; coconuleste moartea trupească, fluturele simbolizează Învierea.

Păunul este simbolul vieţii veşnice, deoarece în trecut se credea că este nemuritor.Scorpionul este simbolul lui Iuda.Lumânarea de Înviere – este cea care în noaptea învierii fiecare credincios o poartă în mână

şi pe care o va aprinde din lumina adusă de preot de pe masa Sfântului Altar. Această lumânare estesimbolul Învierii, al biruinţei vieţii asupra morţii şi a luminii lui Hristos asupra întunericuluipăcatului. Mulţi păstrează restul de luminare rămasă nearsă după slujbă şi o aprind în cursul anuluiîn cazul în care au un mare necaz în casă.

Prof. documentaristLaura Păicuţ

13

ÎNVIEREA DOMNULUI –SĂRBĂTOAREA BUCURIEI

An după an, primim cu sufletele deschise darul vieţii: lumina Învierii.”Eu sunt Lumina lumii; cel ce îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina

vieţii.”(Ioan 8,12)

Suntem datori să o preţuim cum ştim mai bine, cu iubire şi cu credinţă adevărată. Alături defamilie, de cei dragi nouă, sărbătoarea Paştelui este un minunat prilej de a ne regăsii liniştea şi de ane exprima, nedisimulat, cele mai frumoase sentimente.

Sub soarele blând, natura renaşte într-o explozie de forme, nuanţe şi miresme. Primimbucuroşi invitaţia de a celebra împreună cu ea această zi sfântă. Nu este nevoie de achiziţiiimportante, de timp consumat pentru pregătiri care, în loc să ne energizeze, ne epuizează. Secretuladevăratului spirit de sărbătoare stă în sufletele noastre.

De aici pornesc trăirile cu adevărat speciale, care au puterea de a ,,contamina” totul în jurulnostru.

Aşadar, bucură-te pe cât posibil de zilele frumoase, de verdele crud şi de soarele blând alprimăverii!

Dintre minunile săvârşite de Hristos, cea mai înfricoşătoare este propria Sa Înviere dinmorţi. Prin aceasta, El a oferit cea mai clară dovadă a dumnezeirii Sale şi a autenticităţiicreştinismului ca religie revelată. Învierea Sa este un eveniment istoric, dar, în acelaşi timp, şisupraistoric, care transcende istoria lumii.

Paştele este sărbătoarea bucuriei deoarece Hristos ne-a eliberat din robia morţii şi apăcatului, ne-a trecut din moarte la viaţă.

,,Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor. Căciprecum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia.”

(I Corinteni 15,21-22)Bucuria să umple sufletele tuturor celor care cred în Hristos cu adevărat. Hristos aduce

bucuria, lumina şi pacea. Toţi avem nevoie de acestea. Ele să ne încununeze viaţa.Să-i deschidem uşa inimii lui Hristos.Hristos Mântuitor să-ţi fie de vrei să ai parte de bucurie!

HRISTOS A ÎNVIAT !

Bucuraţi-vă!

Prof. Popa Sandu – Ioan

14

CUPRINS

1.Colectiv redacțional – pag.22.Proverbe biblice și românești – pag.33.Postul demonic – pag. 44.Taina Sfintei Cununii – pag. 55.Viața duhovnicească în familie – pag. 66.Ce trebuie să facem după Spovedanie? – pag. 77.Unde duce lăcomia? – pag. 88.Duminica Floriilor – pag. 99.Ouăle de Paște – pag. 1010.Istoria sărbătoririi Paștelui – pag. 1111.Simboluri creștine – pag. 1212.Învierea Domnului : Sărbătoarea bucuriei – pag. 13

AVIZATGRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN

ŞUNCUIUŞ BIHOR

ŞUNCUIUŞSemestrul II, PAŞTE 2012

CANDELA- SUPLIMENT PAȘTE-

2012

REVISTĂ RELIGIOASĂ ORTODOXĂ

Aprobată deInspector,

Preot – Prof.Florin Negruţiu

Director,Prof. Virgil Matei

3

CRUCIFICAREA

Imperiul Roman reprezintă cu siguranţă o bornă a istoriei universale. Expansiunea şimetamorfoza romană au dus la sinteze etnice şi de civilizaţie extraordinare, cu o amprentăperpetuă. Sute de milioane de oameni vorbesc astăzi limbi romanice şi păstrează ,,genetic” încultură amintirea Romei. Românii şi România sunt singurii care o păstrează şi în nume.

Însă, nu despre strălucirea unui stat şi a unei civilizaţii vom vorbi azi. Ci despre olatură mai întunecată a lumii latine, despre una din cele mai grele, sau poate cea mai greapedeapsă pe care o primeau condamnaţii: răstignirea.

Un stat atât de mare ca Imperiul Roman şi, în acelaşi timp, unul care şi-a asumat rolulde nivelator de culturi, nu putea trăi fără legi. Paradoxal, nu legile publice au excelat laromani. Dreptul civil roman este, şi pare neverosimil, baza sistemelor de drept privat din toatăEuropa (inclusiv România) şi din multe alte părţi ale lumii. În schimb, dreptul penal, cel carese ocupă cu infracţiunile, nu s-a ridicat la înălţimea, mai bine zis la rigoarea, normelor civile.

Totuşi, o constantă se remarcă şi în dreptul penal roman: asprimea pedepselor. Este,poate, o faţetă întunecată a unei lumi eclatante, dar este adevăr istoric şi avem obligaţia de a-lreliefa.

Pedepsele la romani erau foarte numeroase şi se aplicau cu osârdie. Condamnaţiimureau străpunşi cu suliţe sau săbii, înecaţi, retezându-li-se corpul, mai rar spânzuraţi.Tortura se practica din plin, în toate formele ei, unele împrumutate de la chiar popoarelecucerite. Se practicau bătăi cu biciul sau cu bâte, întinderi ale trupului cu scrpeţi, tăierea înzone nevitale şi lăsarea să sângereze, agăţarea în cârlige şi... am putea continua. În plus,existau arenele, unde, mai devreme sau mai târziu, se murea, fie ucis de fiare fie de gladiatori.

4

Răstignirea este, în acelaşi timp, tortură şi moarte. Pedeapsa începe să se aplice, separe, începând cu secolul II î.e.n. Însemna o moarte lentă, chinuitoare şi sigură. În plus, oferealumii, publicului, trecătorilor (şi ,,lumea” era atât de importantă la Roma) un spectacolsinistru, în acelaşi timp groaznic şi acaparant. Crucificarea însemna, de fapt, prindereacondamnatului pe o cruce al cărei braţ orizontal era mai scurt decât cel vertical. Condamnatulera pus pe crucea culcată la pământ şi i se prindeau prima dată mâinile în piroane bătute peviu în podul palmei. Astfel., imobilizat, răstignitului i se puneau gleznele una peste alta pebraţul vertical al crucii şi aşa îierau prinse, cu un singur piron mare, pe lemn. Erau astfelstrăpunse şi zdrobite oasele gleznelor şi corpul întreg era ţintuit pe cruce. Abia acum, cufrânghii, crucea era ridicată şi împlântată într-o groapă făcută dinainte. Era fixată cu pământ şipietre şi chinurile adevărate ale condamnatului abia acum începeau. Se crede îndeobşte că ceirăstigniţi mor din cauza rănilor făcute de piroane. De fapt, se moare lent, chinuitor, din cauzaruperii diafragmei. Adică, după ridicarea crucii, toată greutatea corpului imobilizat pe lemn setransmite cuielor din mâini şi picoare. În funcţie de cât de slăbit sau chinuit era condamnatul,se murea în câteva ore sau chiar în mai mult de o zi. De obicei, crucile cu condamnaţi eraupuse în locuri publice, dar şi la soare, pentru ca răstigniţii să sufere mai mult. Sângele li sescurgea prin răni, neputinţa de a se mişca inducea o stare psihică groaznică, adăugată dureriifizice. De la un moment dat, inima şi plămânii nu mai puteau să pompeze sânge, respectiv aer.Corpul întreg se ,,scurgea” în jos, condamnatul nemaifiind în stare să şi-l menţină drept.Acum, într-un moment care, repetăm, varia de la un condamnat la altul, se producea rupereadiafragmei (pleura care separă cavitatea toracică de cea abdominală) şi o hemoragie internăfoarte puternică. Acum surveena, de fapt, după multe ore de chin, moartea.

Crucificarea a devenit cu timpul o pedeapsă foarte utilizată. Se folosea împotriva celormai mari condamnaţi. Era o pedeapsă cruntă şi, totodată, un mod obişnuit de a influenţapopulaţia, de a o teroriza şi astfel stăpâni. Cel mai celebru exemplu de până la era noastră estecazul celor 3000 de răstigniţi de pe Via Appia, după înnăbuşirea răscoalei lui Spartacus. Sespune că, duipă ce în primele zile toată lumea venea să-i vadă pe condamnaţi, în următoarelezile, aproape nimeni n-a mai trecut pe Appia din cauza groazei, a ororii inspirate de morţi saumuribunzii din care începeau deja să mănânce corbii.

Aceasta este răstignirea, o cumplită pedeapsă a lumii romane. Pe lângă sute şi mii deoameni obişnuiţi , mai mult sau mai puţin vinovaţi, răstihnit a fost şi însuşi Mântuitorul nostruIsus Hristos, Cel fără de păcat. Jertfa Lui transcede istoria şi cele omeneşti şi este piatra dehotar a religiei noastre. Este baza vieţii noastre spirituale.

Prof. DanciuMarius

5

DUMINICA TOMIIPAŞTELE MORŢILOR

Pentru creştini, săptămâna Luminată este prilej de mare bucurie, concretizată atât prinrenunţarea la post, cât mai ales prin prelungirea pe toată durata acestuia, a bucuriei ÎnvieriiDomnului, simţită în noaptea învierii, în lumina firavă a lumânărilor aprinse. Însufteţiţi deaceastă bucurie, cu adevărat reală şi nepieritoare, creştinii se salută timp de patruzeci dezile după Învierea Domnului cu salutul dătător şi el de bucurie ,,Hristos a Înviat!“.

Se pare, însă, că bucuria nu poate fi deplină decât dacă este împărtăşită cu cei dragi fiecă sunt vii, fie că sunt adormiţi. De fapt, la Dumnezeu moartea nu are altă semnificaţie vis-a-vis de existenţa omului, decât încheierea unui mod de vieţuire şi începutul altei vieţi,începutul veşniciei cu sau fără Dumnezeu.

În prima duminică după Sfintele Paşti, denumită şi ,,Duminica Tomii“ dupăevanghelia potrivită acestei duminici, creştinii au găsit cu cale să se bucure şi cu cei adormiţi,cu care se află legaţi prin legătura dragostei, legătura despre care Sfântul Apostol Pavel spunecă ,,nu cade niciodată“ (conform I Corinteni, capitolul 13, versetul 8).

Tocmai din această cauză, această duminică mai este numită şi ,,Paştele morţilor“,adică bucuria împărtăşită cu cei adormiţi. Acum creştinii ortodocşi duc la biserică diferiteproduse ca rod al muncii lor şi, de ce nu chiar în mod indirect, al moştenirii dobândite de lacei dragi trecuţi în veşnicie, cu scopul dăruirii lor ca faptă de milostenie în numele celoradormiţi. Acceasta nu este altceva decât prelungirea binelui săvârşit de aceştea în viaţa lorpământească, prin urmaşi, care, la rândul lor, sunt rodul ostenelilor lor.

Gestul este sublim, el aparţinând dragostei care se dovedeşte şi de această dată a fi maiputernică decât moartea. Acum creştinii duc la biserică: pâine, vase, colivă, vin, dulciuri, ouă,etc. pentru a fi binecuvântate şi dăruite semenilor.

În unele biserici, slujba parastasului, a binecuvântării produselor şi a pomeniri celoradormiţi, se săvârşeşte fie în biserică îndată după Sfânta Liturghie, fie în cimitir în mijloculmormintelor pe care preotul le stropeşte cu apă Sfiinţită. Cimitirul este un bun sacru alBisericii, iar aceste acte de Sfinţire întăresc acest fapt.

Pomenirea morţilor care se face acum şi mai mereu în Biserică este mai veche decâtcreştinismul, ea fiind cunoscută şi apreciată şi în Vechiul Testament. Un exemplu deosebit înacest sens este atitudinea lăudabilă a lui Iuda Macabeul şi a celor dimpreună cu el, care autrimis bani la Ierusalim pentru a se aduce jertfe pentru iertarea păcatelor celor ucişi pe câmpulde luptă (II, Macabei 12: 42 – 46)! De aici rezultă că această tradiţie era cunoscută în Israel,gestul în sine fiind foarte apreciat pentru socotiinţa învierii morţilor.

Înv. Fora Zoricaclasa a III – a B

6

NUMELE MEUŞTII CUM TE CHEAMĂ, DAR ŞTII CE

ÎNSEAMNĂ?ADRIAN – ADRIANA

- din latină: cel de la Hadri. În antichitate, Hadria a fost un mare oraş din părţileVeneţiei de astăzi. De aici vine şi frumosul nume al Mării Adriatice.

În calendarul ortodox sunt sărbătoriţi mai mulţi sfinţi ce poarta numele Adrian,majoritatea fiind sfinţi mucenici din vremea persecuţiilor romane din primele secole creştine.Aşa a fost şi Sfântul Adrian (+300), un bărbat învăţat care, asistând la torturile unor creştini,s-a dus le ei, plin de compasiune şi curiozitate, întrebându-i ce-i îndeamnă şa fie atât destăruitori în credinţă.

Sfântul Adrian a fost uimit de dragostea lor pentru Hristos. Impresionat de credinţacreştinilor martiri şi mânat de un puternic sentiment lăuntric, Sfântul Andrian s-a rugat să fieşi el trecut în rândul creştinilor pentru a fi alături de cei chinuiţi în acele ceasuri grele. Miratde o asemenea decize, împăratul l-a ameninţat pe Sfântul Adrian că va pătimi mai mult decâtceilalţi. A pătimit împreună cu ceilalţi creştini murind în cumplită suferinţă.

Sfântul Adrian este un exemplu de hotărâre şi credinţă, moartea sa martirică fiind unsimbol al dragostei pentru adevăr şi credinţă , chiar cu preţul vieţii.

Ziua Sfântului Adrian este pe 26 august.BOGDAN

- din slavă: dăruit de Dumnezeu, darul Domnului, numele acesta ne aminteşte că fiecareom este sau ar trebui să fie un „dar” ceresc pentru toţi cei din jurul său.

Şi orice copil, fie că poartă numele Bogdan sau nu, este pentru părinţi cel mai frumos,dar pe care aceştia l-au primit de la viaţă şi de la Dumnezu .

Iar atunci când copilul este bun şi ascultător, bucuria şi mulţumirea părinţilor sunt cuatât mai mari, iar darul cu atât mai însemnat.

„Fiecare are de la Dumnezeu darul său.”CAROL

- din germană: bărbat, om liber, acest nume amintindu-ne că omul trebuie să dea dovadăde bărbăţie şi curaj în viaţă mai ales în lupta cu ispitele şi greutăţile de tot felul. În credinţă ,omul găseşte tăria şi răbdarea de a învinge, eliberându-se de patim, devenind un om cuadevărat liber şi puternic, apărându-i şi pe cei din jurul său cu iubirea, credinţa şi rugăciunilesale.

„Acela este cu adevărat liber, care trăieşte pentru Hristos. El se află deasupra tuturornenorocirilor . Dacă el însuşi nu-şi va face rău, atunci niciodată altul nu va fi în stare să-ifacă”.

(Sfântul Ioan Gură de Aur )

7

MIC DICŢIONAR DE CULTURĂ RELIGIOASĂCaiafa

Mare preot care, în fruntea sinodului stând, avea şi atribuţii de judecător. Era ginerelearhierului Anna. Anna îl trimite pe Iisus la Caiafa spre a fi judecat, iar acesta Îl condamnă lamoarte.

Caiafa a poruncit să fie platiţi ostaşi romani pentru a păzi mormântul Mântuitoruluispre a nega învierea Sa, mărturisind strâmb că trupul I-ar fi fost furat de ucenici (când ostaşiidormeau).

Pilat din PontProcurator roman, originar din Pont, provincie a Asiei Mici. Din anul 6.d.Hr., Iudeea şi

Samaria au fost guvernate de procuratori romani care îşi avea reşedinţa în Cezareea Palestinei.La Ierusalim veneau numai cu ocazia sărbătorilor iudeilor. Printre atribuţiile lor intra şiconfirmarea sau infirmarea sentinţelor de condamnare la moarte pronunţate de Sinedriuliudeilor.

Pilat a fost procurator în timpul lui Iisus (23 – 36), iar de sărbătorile Paştilor, în anul 33,se afla la Ierusalim. Condamnat la moarte de arhierei, Iisus este adus înaintea sa sub acuzaţiade a fi răzvrătit poporul împotriva stăpânirii romane. În urma dialogului pe care-l poartă cuIisus, Pilat îl găseşte nevinovat şi le propune acuzaţilor să-l elibereze conform obiceiuluilocului de a elibera de Paşti un osândit la moarte. Arhiereii însă refuză, cerând eliberarea luiBaraba în locul lui Iisus. Din laşitate, temându-se de tulburări şi nesocotind intervenţia soţieisale, Claudia, în favoarea lui Iisus, Pilat acceptă dar se spală simbolic pe mâini în faţa tuturorpentru a-şi arăta astfel dezacordul cu osândirea unui nevinovat. Căzut în dizgraţia împăratuluiCaligula, Pilat e surghiunit în Galia unde îşi pune singur capăt zilelor în anul 41.

SinedriuInstanţă supremă religioasă şi de stat a poporului evreu (iudeu). Avea rostul să vegheze

la respectarea Legii şi tradiţiei şi de a se pronunta în cazuri judiciare, cu competenţa de aemite sentinţe de condamnare. Acestea trebuiau însă confirmate de procuratorul roman.

Sinedriul îşi avea sediul la Ierusalim şi era alcătuit din trei categorii: arhiereii,cărturarii-învaţători ai Legii, numiţi rabi şi bătrănii neamului (poporului) iudeu.În total era 70de membrii şi un preşedinte care făcea parte dintre arhierei. Sinedriul L-a judecat şi pe Iisus,preşedintele său fiind în acel moment Caiafa.

ArhiereuTreaptă înaltă în ierarhia bisericească. La vechii evrei, arhiereii constituiau clasa

conducătoare şi aveau şi rolul de judecători. Iisus a fost judecat si osândit de marii arhiereiAnna si Caiafa.

SolomonFiul regelui David şi al Batşebei.I-a succedat tatălui său ca rege al lui Israel vreme de

40 de ani (970 – 931 î.Hr). A constituit Templul din Ierusalim şi-a lăsat unele dintre cele maifrumoase cărţi ale Bibliei: Pildele lui Solomon, Ecclesiasticul, Cântarea Cântărilor. A fost unrege paşnic, a cărui celebritate se datoreşte îndeosebi proverbialei sale înţelepciuni.

8

CUPRINS

1.Colectiv redacție - pag. 2

2.Sfântul Munte Athos : pelerinaj - pag. 3-4

3.Crucificarea – pag. 5-6

4.Duminica Tomii : Paștele morților – pag. 7

5.Numele meu – pag. 8

6.Mic dicționar religios – pag. 9

2

COLECTIVUL REDACŢIONAL:

COORDONATOR: PROF. SANDU POPA

Tehnoredactare: Prof. Laura PăicuţMultiplicare: Laborant Ioana Petruş

Colaboratori:Director prof. Virgil Matei

Prof. Marius DanciuÎnv. Livia LazăuÎnv. Zorica Fora

Înv. Liliana Toderaş

1. Bulzan Giulia 7. Petruş Dana2. Bodea Patricia 8. Ştiop Şerban3. Groza Denisa 9. Toderaş Paul4. Iancu Bianca 10. Venter Andreea5. Manea Anda 11. Lazău Alexandra6. Paşcalău Iulia 12. Brîndaş Laurenţiu

Învierea Domnului Hristos să vă umplesuflete de lumină sfântă, pace şi bucurie!

Hristos a înviat!Sărbători fericite!

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR,,DESPRE PREOŢIE”

Din faptele tale vei fi judecat, slugă vicleană.O cameră fără cărţi e un trup fără suflet.

Acel ce ştie să înduioşeze ştie tot.Nimic nu e mai liber ca cugetarea.

Omul rău e cu desăvârşire rău când se preface că e bun.O conştiinţă fără Dumnezeu e ca un tribunal fără judecători.

A nu te mânia niciodată e un semn de mare înţelepciune.Mânia e o scurtă nebunie.

Leneşul e frate cu cerşetorul.Trândăvia e mama tuturor păcatelor.

Durerea e o invăţătură.Altora să ierţi totdeauna, ţie niciodată.

„De obicei, omul trece cu vederea faptele drepte ale aproapelui său, chiar dacă suntmulte şi mari, dar, dacă apare vreo greşeală, chiar dacă este întâmplătoare, chiar dacă s-apetrecut demult, imediat o vede, o critică cu uşurinţă şi îşi aduce aminte totdeauna de ea.”