globalizarea

Facultatea de Stiinte Economice “Lucian Blaga”, Sibiu

PROF.COORDONATOR: STUDENT: Dan Popescu Vintila Sonia Ligia B6, An 1


Globalizarea ne afecteazǎ pe toţi în mod direct. Un rol important îl joacǎ o evaluare chibzuitǎ a oportunitǎţilor şi riscurilor pe care le presupune globalizarea, distanţându-ne de tendinţele actuale, de preamarire a consecinţelor acestui fenomen. In ceea ce priveste evolutia reprezentativa a conceptului de globalizare in timp si spatiu amintim o prima etapa ca fiind Imperiul Roman în sensul, mai ales, de circulatie libera a marfurilor, a capitalurilor si a oamenilor. Imperiul Roman, un imperiu întins pe 3 continente si care a oferit, cu generozitate si considerabil civilitate si civilizatie unde marfurile, oamenii, în buna masura cetateni imperiali, capitalurile circulau aici aproape liber. Asadar, Roma a avut un anume rol ca o etapa de geneza a globalizarii. Aceasta a dat, dar a si luat, cu anume elemente de civilizatie ale altora. Avea ce da dar a avut si ce lua, de exemplu, crestinismul. Se mai desprinde într-o asemenea lumina si un anume sens mult mai larg, mult mai respirativ al globalizarii, depasind sensibil zona economicului si limitând conceptile umaniste si punând pe un anume plan de însemnatate socialul, profitul social. Globalizarea, în aceasta directie, cu câstiguri sociale, de viata, de civilizatie pentru toata lumea, s-a vadit însa si atunci în mai mica masura, si se vadeste si acum într-o masura mult mai mare ca un veritabil vis. Marile descoperiri geografice constituie cea de a doua etapa esentiala a globalizarii, a mondializarii. Ele au debutat schimbarea destinului Europei si al Americii, dar si al Asiei si Africii. Suntem, de fapt, în prezenta nu doar a unei istorii unice, ci în fata unor istorii multiple care se încruciseaza, se confrunta, se intersocheaza. Am devenit astfel construiti ca europeni în fata restului lumii, uneori alaturi de el, iar alteori contra lui. Deci, ca europeni care am si preluat sensibil de la restul lumii în agricultura, plante nutritionale, animale de povara, în ce priveste extractia si prelucrarea metalelor pretioase, în ce priveste filozofia, cultura, vadindu-se, odata mai mult, debuturile mondializarii noastre. A pune astfel problema opiniem ca releva un fel necesar de a întelege, de a stimula globalizarea, ca proces ce exprima, libertati economice, ca proces ce exprima în primul rând, interrelatii, conditionari reciproce, si care trebuie sa se concretizeze, sa se finalizeze cu efecte pozitive pentru toate tarile, renuntându-se la exploatarea eleganta ,disimulata de acum comparativ cu formele violente, brutale, impuse cu forta, de acum câteva zeci si sute de ani –de tip colonial. Nu existǎ o definiţie a globalizǎrii întro formǎ universal acceptatǎ, şi probabil nici definitivǎ. Motivul rezidǎ din faptul cǎ globalizarea subinclude o multitudine de procese complexe cu o dinamicǎ variabilǎ


atingând domenii diferite ale unei societaţi. Ea poate fi un fenomen, o ideologie, o strategie, sau toate la un loc. Fenomenele complexe nu pot fi explicate decât dacǎ avem în vedere mai multe cauze. Acesta este singurul punct în care toatǎ lumea este de acord în ceea ce priveşte globalizarea. Restul faptelor rǎmân în continuare contestate. În funcţie de ce accepţiune a globalizǎrii este luatǎ ca punct de plecare, apar în prim-plan alte cauze şi forţe motrice. Fǎrǎ îndoialǎ, inovaţiile de ordin tehnic şi mai ales cele din domeniul informaticii şi al comunicaţiilor au jucat şi mai joacǎ încǎ un rol central. Internetul este, din multe puncte de vedere, emblema globalizǎrii. Globalizarea pieţelor financiare, transferul unor sume inimaginabile în câteva secunde în jurul globului nu ar fi posibile fǎrǎ aceasta tehnologie, nici organizarea producţiei integrate la nivel transnaţional. Avântul incredibil pe care l-a cunoscut comerţul, un alt element definitoriu al globalizǎrii economice, se datoreazǎ, nu în ultimul rând, scǎderii rapide a cheltuielilor de transport, mǎrfurile putând fi astfel transportate mult mai rapid. Acest lucru poate fi observat îndeosebi în sectorul serviciilor: de exemplu produsele de tip software sau bazele de date pot fi transmise în câteva secunde dintr-un capǎt al lumii în celǎlalt. Nu ne îndreptăm cu faţa la trecut, dar ţinem seama de tradiţii, de înţelepciunea sa. În cadrul economico-social sesizăm, demersul altermondialist, acela raţional şi temperat, un demers dincolo de mai multe ideologii, şi ele altermondialiste, care propun ţinte frumoase fără să indice resursele cu ajutorul cărora frumoasele obiective pot fi atinse. Altermondialismul este opus mondializării actuale, dar şi antimondializării. Avem, însă, de-a-face acum, cu o nouă etapă de schimbări, încă de secole bune. Este vorba de globalizare, de mondializare, proces la care ne-am referit adeseori. Este vorba, în sinteză, de amplificare nemaiîntâlnită a schimburilor externe dintre ţări, de o circulaţie intensă şi peste tot a capitalurilor, în căutarea celor mai mari avantaje, o circulaţie care o depăşeşte consistent pe cea a produselor. Este vorba de o creştere spectaculoasă a multinaţionalelor şi a interrelaţiilor dintre ele, dintre acestea şi economii, de activităţi desfăşurate astfel aproape după reguli specifice. Este vorba de o creştere masivă, prin toate acestea, a profiturilor, a unor mari avantaje individuale sau de grup. „Descalificările” pe care Keynes le invoca pentru capitalism în anii ’930, anume un capitalism „individualist”, „injust”, care „nu-şi respectă promisiunile”, au rămas, însă, în bună parte destul de valabile şi astăzi. Or, asemenea elemente bine exploatate, bine „valorificate” au făcut şi fac geneza unui curent potrivnic mondializării, anume „antimondializarea”.


În opinia noastră, a fi antimondialist şi atât, fără alte nuanţe şi precizări necesare, fără a avansa consideraţii ce pot deschide un alt front de cercetare, înseamnă opoziţia în raport cu un fenomen care, prin universalitatea sa, prin substanţa sa, în sensul de mişcare al secolului XXI şi al secolelor următoare, se vădeşte, totuşi, inevitabil. Cine rămâne, cine va rămâne în afara procesului de mondializare ca atare va avea de suportat efecte negative considerabile, uneori cu mult mai mari decât cele provocate de o anume integrare mondialistă. Omenirea este confruntată cu grave probleme globale precum mediul, clima, poluarea, supraîncălzirea, sărăcia, violenţa, terorismul la care sunt necesare reacţii, răspunsuri globale, cele naţionale, comunitare, locale nefiind suficiente. Avem desigur, mondializare. Dar ce fel de mondializare, acea mondializare care, uneori, a adâncit şi adânceşte decalajele în dezvoltare ale lumii, a consolidat şi consolidează, a cimentat şi cimentează „frontierele” între „bogaţi” şi „săraci”, a „ţinut” şi „ţine” active focarele de conflicte în lume, a afectat şi afectează mediul ambiant până la a pune în pericol supravieţuirea umanităţii, a omului ca atare? Nu credem că este vorba de acest lucru. Nu puţini economişti din foarte multe state europene şi din lume opiniază că avem nevoie nu de antimondializare, ci de o „altermondializare”, de o mondializare mult mai profitabilă individual, pentru fiecare, mult mai profitabilă social. Lumea noastră, mondializată în bună măsură, este, totuşi, o „lume individualistă”: „fiecare pentru el”, o deviză din trecut, din prezent şi, cu siguranţă, că şi din viitor. Un „fiecare pentru el” care nu se exprimă doar la nivelul indivizilor. Cuvintele respective lucesc şi chiar „strălucesc” şi la nivelul statelor, instituţii care nu o dată au intrat şi intră în relaţii confruntative unele cu altele deseori, de o întindere ceva mai redusă, rezumată la negocieri furtunoase, este drept. Nu este încă o regulă, absolută, dar începe să devină un fenomen aproape caracteristic. Oricum, realităţile nu au întârziat şi nu întârzie să evidenţieze că acea „concurenţă a tuturor împotriva tuturor” a nutrit şi nutreşte injustiţiile capitalismului ca atare. Practic, inegalităţile dintre ţările cele mai dezvoltate şi cele mai sărace nu încetează să progreseze de peste 40 de ani. Iar inegalităţile, discordanţele sociale din sânul statelor cele mai bogate, de asemenea. Deci, altermondialismul, este un ansamblu de concepţii formulate cu precădere şi apărate efectiv de partizanii altermondializării. Este, în fapt, „o mişcare a societăţii civile, a unei părţi din această societate, care contestă modelul neoliberal al mondializării, revendicându-şi un mod, un model de dezvoltare, mult mai grijulii faţă de om şi mediu”. Prefixul „alter” la mondializare se arată în numeroase lucrări , a fost introdus iniţial în Belgia, tocmai spre a face diferenţa faţă de antimondializare, faţă de antimondialişti viziune larg şi net


contestatată şi cam atât. Totuşi, se mai vădesc unele confuzii, pentru mai mulţi, dar relativ ignoranţi, termenul altermondializare reprezentând spun aceştia o variantă francofonă a antimondializării. Americanul Joseph Stiglitz este unul dintre cele mai importante nume pe paleta dezbaterilor economice actuale. In teoria economică asupra mondializării remarcă acelaşi Joseph Stiglitz că vor fi perdanţi dar şi că aceia care vor câştiga vor putea să-i despăgubească pe primii. Aşadar, o mondializare bine gestionată care să fie profitabilă întregii lumi, mai bine spus tuturor oamenilor. Ceea ce nu se întâmplă, însă, în prezent. Din contră, dacă îi vom crede pe neoliberali, spune Stiglitz, mondializarea actuală impune ca ţările să îşi amplifice competitivitatea scăzând impozitele şi reducând protecţia socială. Oricum, notează Joseph Stiglitz, cursul mondializării poate fi modificat şi este evident că va fi astfel. Rămâne de văzut, mai scrie americanul, dacă asemenea schimbări ne vor fi impuse ca urmare a unei crize sau le vom declanşa şi stăpâni la inceputul unei astfel de rupturi. În primul caz, mondializarea va suscita reacţii de respingere şi ea va fi reformată în grabă, ceea ce va provoca apariţia unor probleme, multe grave. A doua opţiune oferă posibilitatea de a face o altfel de mondializare, „alter mondialisation”, care-şi va ţine promisiunile de ameliorare a vieţii peste tot în lume.

globalizarea

Documents