1

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN MOLDOVA

Catedra Marketing şi Logistică

Cu titlu de manuscris

C.Z.U.339.138:663.2(478)(043)

AWAD SAMI

Globalizarea şi competitivitatea economică: evoluţii şi tendinţe

08.00.06 „marketing; logistică”

Teză de doctor în economie

\Conducător ştiinţific: Belostecinic Grigore, prof.univ., dr.hab., academician

Autorul:

CHIŞINĂU 2013

2

© AWAD SAMI, 2013

3

CUPRINS

ADNOTARE…………………………………………………………………….........5

LISTA ABREVIERILOR............................................................................................8

INTRODUCERE…………………………………………………………………......9

1.ABORDĂRI TEORETICE ŞI METODOLOGICE ALE

GLOBALIZĂRII.......................................................................................................19

1.1 Delimitări conceptuale, dimensiuni, factori determinanţi ai globalizării.......19

1.2 Particularităţi ale sistemului economic modern................................................22

1.3 Abordări ale competitivităţii economice în contextul globalizării şi

integrării....................................................................................................... ..............31

1.4 Rolul statului în orientarea ţărilor spre o economie deschisă în condiţiile

globalizării...................................................................................................................37

1.4.1 Particularităţi ale politicilor comerciale ale ţărilor lumii la etapa

actuală..........................................................................................................................37

1.4.2 Evaluarea eficienţei activităţilor economice...................................................39

1.5 Concluzii la capitolul 1…………………………………………………….........42

2. STRATEGII DE DEZVOLTARE ECONOMICĂ ÎN CONTEXTUL

GLOBALIZĂRII........................................................................................................44

2.1 Economia cunoaşterii ca sursă de creştere economică......................................45

2.2 Cercetarea strategiilor de creare şi valorificare a avantajului competitiv

al statelor (studiu de caz)...........................................................................................52

2.3 Metodologia evaluării strategiei de dezvoltare a unui sistem economic..........62

2.3.1 Caracteristicile strategiei de dezvoltare economică ..........................................62

2.3.2 Analiza comparativă a preţurilor indicative şi optimizarea lor...................65

2.4 Concluzii la capitolul 2…………………………………………………….........72

3. ASPECTE METODOLOGICE ALE EVALUĂRII COMPETITIVITĂŢII

NAŢIONALE ÎN NOILE REALITĂŢI ECONOMICE........................................73

3.1 Modele de evaluare a competitivităţii................................................................73

3.2 Argumentarea modelului elaborat.....................................................................99

3.3 Sustenabilitatea ca condiţie de dezvoltare a competitivităţii..........................105

3.4 Concluzii la capitolul 3…………………………………………………….......109

CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI ………………………….......110

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………......112

ANEXA1. Tabel analitic 1.......................................................................................119

4

ANEXA2. Tabel analitic 2.......................................................................................121

ANEXA3. Tabel analitic 3.......................................................................................128

DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII…………………......130

CURRICULUM VITAE………………………………………………………......131

5

ADNOTARE

AWAD SAMI, Globalizarea şi competitivitatea economică: evoluţii şi tendinţe, teză

de doctor în economie, Chişinău, 2013

Teza cuprinde introducerea, 3 capitole, concluzii generale şi recomandări, bibliografia din 123

titluri, 3 anexe şi este perfectată pe 131 pagini, dintre care 118 pagini partea de bază, inclusiv 3

tabele. Rezultatele obţinute sunt publicate în 8 lucrări ştiinţifice.

Cuvinte cheie: globalizare, strategie de dezvoltare, economia cunoaşterii, convergenţă

economică, analiză comparativă, competitivitate, preţuri indicative.

Domeniul de studiu ţine de elaborarea studiilor comparative în economie.

Scopul tezei constă în evaluarea impactului globalizării asupra strategiilor de dezvoltare ale

statelor lumii. Atingerea acestui scop implică necesitatea realizării următoarelor obiective majore:

elaborarea reperelor strategiei de dezvoltare; identificarea căilor şi măsurilor întreprinse de către

stat pentru a face faţă cerinţelor globalizării, analiza impactului acestor căi şi măsuri; elaborarea

metodologiei evaluării strategiei de dezvoltare prin propunerea a unei noi metodologii a

competitivităţii naţionale, care constă din: concept, descriere a indicatorilor caracterizanţi şi formula

matematică de calcul; implementări ale noii metodologii.

Noutatea şi originalitatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute constău în elaborarea strategiei de

dezvoltare pentru Republica Moldova.

Semnificaţia teoretică: Este propusă o nouă metodologie de calcul a competitivităţii.

Valoarea aplicativă a lucrării: Sunt aduse numeroase calcule numerice care varsă o nouă

lumină asupra tehnicilor de evaluare a competitivităţii.

Rezultatele ştiinţifice ale lucrării sunt aplicate prin efectuarea de calcule numerice pentru

diferite entităţi în baza metodologiei elaborate de autor.

Rezultatul principal constă în alcătuirea clasamentului ţărilor lumii în dependenţă de Indicele

Global al Competitivităţii, recalculat şi refăcut după o nouă formulă de evaluare.

6

ANNOTATION

AWAD SAMI, Globalization and economic competitiveness: evolution and trends,

thesis by Ph.D. in economics, Chisinau, 2013

The thesis includes introduction, 3 chapters, general conclusions and recommendations,

bibliography of 123 titles, 3 annexes and contains 131 pages, of which 118 pages are the main part,

including 3 tables. The results are published in 8 scientific papers.

Key words: globalisation, development strategy, economy of knowledge, economic

convergence, comparative analysis, competitiveness, indicative prices.

The field of study concerning the elaboration of the comparative studies in the economy.

The purpose of the thesis consists of the evaluation of the globalisation impact on

development strategies of world countries. The achievement of this goal implies the necessity of

accomplishment of the following major objectives: highlights elaboration of the development

strategy, indentification of the ways and the undertaken measures by the government to face the

globalisation requirements, examination of the impact of these ways and measures; elaboration of

the development strategy through a new methodology implementation of the national

competitiveness, which consists of: concept, description of distinctive indicators and mathematic

formula; implementation of the new methodology.

Scientific novelty and originality of the obtained results consist of development strategy

elaboration in Republic of Moldova.

Theoretical noteworthiness: is suggested a new methodology of competitiveness calculation.

The applied value: are presented various numerical calculations which open a new way

concerning competitiveness evaluation techniques.

The scientific results of the study are applied within the execution of the numerical

calculations for different entities based on the author methodology.

The main result consists of the states ranking composition depending on Competitivess

Global Index, recalculated and rebuilt by a new evaluation formula.

7

АННОТАЦИЯ

АВАД САМИ, Глобализация и экономическая конкурентоспособность: эволлюция и

тенденции, докторская диссертация по экономике, Кишинев, 2013

Диссертация включает введение, три раздела, заключения и рекомендации,

библиографию состоящая из 123 наименований, 3 приложения и содержит 131 страницу, из

которых 118 основного текста, включая 3 таблицы. Результаты опубликованы в 8 работах.

Ключевые слова: глобализация, стратегия развития, экономика знаний, экономическая

конвергенция, сравнительный анализ, конкурентоспособность, индикативные цены.

Область исследований относится к научным исследованиям в экономике с помощью

сравнительного анализа.

Цель работы состоит в оценке влияния глобализации на стратегии развития стран мира.

Достижение этой цели требует реализации следующих главных задач: разработка основ

стратегии развития; идентификация путей и принятия мер государственного характера для

выживания в условиях глобализации; анализ влияния этих мер; разработка методологии

оценки стратегии развития путем предложения новой формулы вычисления национальной

конкурентоспособности включающая: концепцию, описание модели, математические

формулы, внедрение методологии.

Оригинальность и научная новизна диссертации состоит в разработке стратегии развития

для Республики Молдова.

Теоретическая ценность работы: Предложена новая методология вычисления

конкурентоспособности.

Прикладная ценность: Прилагаются многочисленые расчеты которые обогащают арсенал

методов оценки конкурентоспособности.

Научная результаты диссертации применяются при осуществлении расчетов для разных

стран по предложенной методике.

Главный результат состоит в составлении таблиц стран мира, расположенных в

зависимости от Global Competitivess Index (GCI) пересчитанных по новой формуле.

8

LISTA ABREVIERILOR

AIR - Analiza Impactului de Reglementare;

BM - Banca Mondială;

CCI - Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova;

CDI - Cercetare/Dezvoltare şi Inovare;

CE - Comunitatea Europeană;

FMI - Fondul Monetar Internaţional;

IMM - Întreprinderi Mici şi Mijlocii;

OMC - Organizaţia Mondială a Comerţului;

PR - Plan de Reforme;

PAB - Produsul Agricol Brut;

PIB - Produs Intern Brut;

POPT - Probleme de Optimizare a Proceselor Economice;

PPRE - Probleme de Prognozare Economică;

PSEC - Probleme de Studiu ale Echilibrului Economic;

TIC - Tehnologia Informaţiei şi de Comunicaţii;

TVA - Taxa pe Valoarea Adăugată;

UE - Uniunea Eoropeană;

UTA - Unitate Teritorial-Administrativă.

9

INTRODUCERE

Actualitatea şi importanţa problemei. Globalizarea este un fapt împlinit, un tot unitar

convergent spre împliniri dornice de înnoire. O listă, în opinia autorului, cu lucrări relevante în

domeniu ar fi [19,20,30,36,37,41,43,52,72]. În Republica Moldova acestei tematici sunt consacrate

lucrările savanţilor: Belostecinic Gr. [12-16], Cotelnic A. [21-22], Chistruga B. [29], Făuraş E. [39],

Moldovanu D. [45-47], Şişcan N. [70-71]. La nivel mondial globalizarea conţine determinanţi care o

influenţează puternic, printre aceştea: liberalizarea comerţului şi a serviciilor, liberalizarea pieţelor

de capital, liberalizarea investiţiilor străine directe, bunurile comune ale umanităţii, dezvoltarea

durabilă, securitatea ecologică, etc. Scopul globalizării constă în creşterea profitului şi menţinerea în

viaţă a unor firme pentru care spaţiul naţional este prea mic, sporirea costurilor legate de cercetare,

reducerea duratei de viaţă a unor produse, creşterea exigenţelor de calitate. Astfel globalizarea

propune avantaje care nu pot fi de neglijat. Actualmente acest proces însă este departe de a fi

încheiat. La modul ideal globalizarea va fi încheiată atunci când bunurile, serviciile, capitalurile şi

forţa de muncă vor circula liber, iar autorităţile entităţilor de orice nivel vor trata agenţii economici

fără deosebire de naţionalitate şi origine. Firesc apare întrebarea care sunt pilonii globalizării pentru

viitor, piloni care ar accelera procesul. Majoritatea savanţilor susţin că anume cunoaşterea şi

comunicarea răspund cel mai bine rigorilor impuse. Comunicarea este schimbarea care urmează să

se producă în fiecare din noi. Cunoaşterea are o dimensiune mai mult economică, societatea

cunoaşterii, economia bazată pe cunoaştere, fiind văzută ca o legătură organică cu fenomenul

globalizării. Aşa dar, cunoaşterea prin comunicare este rezultanta reuşitei procesului de globalizare.

Totodată globalizarea înseamnă interdependenţă sporită şi interconexiuni între naţiuni, creşterea

mobilităţii persoanelor, fluxul tot mai mare de produse, idei şi materii prime. Procesul de globalizare

implică, prin urmare, elementele sociale, culturale şi de mediu şi merge dincolo de problema

integrării economice. Din Declaraţia Mileniului a Organizaţiei Naţiunilor Unite este evident că

există o discrepanţă între o ţară care se concentrează pe propria dezvoltare şi capacitatea sa de a

contribui la dezvoltarea durabilă în întreaga lume. Spre exemplu, UE a fost mult timp conştientă de

oportunităţile create de globalizare, la fel şi de intensitatea tot mai mare a provocărilor apărute. În

acest context, Strategia Europa 2020 [117], adoptată de Consiliul European în iunie 2010, îşi

propune să exploateze în următorul deceniu potenţialul globalizării, pentru a stimula creşterea

economică şi ocuparea forţei de muncă în UE. Complementar la această strategie, referitor la toată

Europa şi lumea întreagă, UE se angajează să îşi îndeplinească obligaţiile internaţionale de reducere

a sărăciei şi să promoveze dezvoltarea durabilă la nivel mondial. În concordanţă cu aceasta

Strategia de dezvoltare a cercetării-inovării 2020 a Republicii Moldova, întitulată sugestiv

“Moldova cunoașterii” şi aflată în proces de aprobare, prevede implementarea în condițiile

10

republicii a componentelor ”triunghiului cunoașterii” care înseamnă educație-cercetare-inovare şi

reprezintă un imperativ pentru procesul dezvoltării statului. Educația a fost declarată în strategie

menţionată drept prioritate națională, se consolidează rolul cercetării-inovării în elaborarea unei

viziuni strategice privind producerea și utilizarea cunoștințelor. Cercetarea-dezvoltarea-inovarea

devine astfel un instrument de realizare a creșterii economice sustenabile și un mecanism pentru

asigurarea coeziunii sociale și a bunăstării populației. Printre principiile de bază în procesul de

implementare a strategiei pot fi enumerate următoarele:

- Consolidarea infrastructurii cercetării, dezvoltării şi inovării (CDI) și dezvoltarea eficientă a

organizațiilor din domeniul CDI;

- Concentrarea resurselor și investițiilor publice în domenii prioritare de cercetare;

- Stimularea investițiilor private în activitățile din CDI;

- Interconexiunea politicilor în domeniul CDI cu cele din domeniile conexe;

- Responsabilitatea reciprocă a cercetătorului și beneficiarului pentru rezultatul scontat și dialogul

continuu între actorii din CDI;

- Relația proporționată între performanța și finanțarea instituțională.

Ținând cont de practica internațională, dar și de nivelul de dezvoltare al Republicii Moldova în

strategie se stabileşte CDI în calitate de prioritate națională, astfel sistemul de CDI din Republica

Moldova căpătă o componentă importantă de internaționalizare. Totodată viziunea asupra

documentului în cauză este una strategică şi constă în elaborarea unui sistem capabil să creeze

cunoaștere științifică performantă în vederea creșterii competitivității economiei naționale și a

gradului de bunăstare a populației. Măsurile de implementare a strategiei includ: dezvoltarea bazei

tehnico-materiale pentru cercetare; dezvoltarea calitativă a resurselor umane pentru cercetare;

dezvoltarea infrastructurii inovaţionale prin susţinerea parcurilor şi incubatoarelor; asigurarea

informaţională a organizaţiilor din domeniul CDI.

Un alt document de maxima importanţă pentru Republica Moldova este proiectul derulat în

imediata apropiere, tot în UE, dar elaborat de această dată prin concursul Băncii Mondiale şi întitulat

“Modelul Economic European” urmăreşte restabilirea puterii economice printr-o “creştere de aur” în

domeniile primordiale. Se formulează drept scop principal asigurarea unui standard de viaţă demn

de invidiat, prin ridicarea la un nou nivel al comerţului cu bunuri şi servicii şi mobilitatea adecvată a

forţei de muncă. Aceast proiect trebuie să aducă la schimbări radicale, să transforme brandu-ul

„Europa” într-o marcă globală, să lichideze decalajele existente comparativ cu alte regiuni în primul

rând la productivitate şi competitivitate. De observat că ajutorul reciproc, comerţul şi investiţiile

internaţionale sunt instrumente importante în aceste documente. Pe de altă parte, discrepanţa

persistentă între diferite entităţi este o provocare şi pentru statisticile oficiale. Un număr de iniţiative

internaţionale şi europene au ajuns la concluzia că măsurile actuale metodologice şi statistice trebuie

11

să fie completată pentru a reflecta mai bine lumea în schimbare, lumea în curs de globalizare. Există

o politică puternică şi a cererii publice de statistici oficiale pentru măsurarea globalizării. Chiar dacă

nu toate dimensiunile globalizării pot fi usor cuantificate, este important ca aceste fenomene si fie

mai bine înţelese cu ajutorul unui set de indicatori adecvat statistic. La moment încă se depun

eforturi pentru elaborarea setului de indicatori de macrosinteză care ar fi concomitent fezabili, dar

care ar indica şi limitele de măsurare, comparare între naţiuni şi economii. Mai persistă încă diferite

puncte de vedere şi controverse în ceea ce priveşte factorii, criteriile şi indicatorii care să permită

formularea modelului general de comparare a nivelului de dezvoltare a diferitelor entităţi. De

menţionat că încercări de comparaţii internaţionale se înregistrează de aproape o sută de ani,

încercări pornite de la cerinţe de ordin practic dar şi cerinţe de cunoaştere ştiinţifică. Astfel s-a pus la

punct gruparea indicatorilor de macrosinteză, s-au definitivat metodele statistico - matematice, s-au

stabilit ierarhiile ţărilor pe diferite criterii. Totodată se încearcă demult elaborarea unui indicator

sintetic agregat în care PIB-ul, de exemplu, intră doar cu un coeficient de importanţă de 0.5, restul

până la 1 revenind celorlalţi coeficienţi, deseori desconsideraţi. Desigur PIB-ul este indicatorul

sintetic cel mai important, din care derivă celelalte macroagregate. Întrebările care apar imediat în

epoca globalizării sunt: este mult un PIB, bunăoară de 100 miliarde lei ? este puţin ? câr de complet

este ? cum stă comparativ cu alte ţări ? şi tot aşa mai departe. Aici contează foarte mult sursele de

date: conturile naţionale, bilanţurile, bugetul public, balanţa de plăţi, declaraţiile de venituri,

anchetarea gospodăriilor, etc. Există şi ramuri cu economie preponderent ascunsă, activităţile

casnice sunt greu de cuantificat, deci apare problema reprezentativităţii eşanţionării. Totuşi în

context internaţional acest indicator rămâne în continuare cel mai utilizat indicator sintetic care

caracterizează destul de eficient nivelul şi dinamica unei economii, individual sau comparativ. Dar

măsurând capacitatea unei economii prin PIB se lasă scăpat factorul uman, social, discontinuitatea,

haosul, etc, adică esenţa fenomenelor economice. Este nevoie deci de altceva. La Eurostat,

bunăoară, se elaborează un astfel de set al globalizării. Indicatorii selectaţi toarnă lumină nouă

asupra globalizării şi permit să fie văzută lumea nouă din toate punctele de vedere. Indicatorii care

au fost selectaţi pentru acest set sunt departe de a fi exhaustivi şi nu acoperă încă toate aspectele

legate de globalizare. Se intenţionează ca setul de indicatori la globalizare va evolua şi în viitor.

Astfel, Eurostat lucrează în prezent la un program de modernizare a întreprinderilor şi a statisticilor

comerciale şi execută un proiect de a studia modul de cuantificare a celor mai bune elemente de

natură non-economică. Iată această listă [119]. 1.Rezidenţi nonnaţionali 2. Nonnaţionali în forţa de

muncă 3. Rezidenţi în UE din afară 4. Turişti din afara UE 5. Transportul de pasageri aero 6. Export

de tehnologii 7. Importul de tehnologii 8. Cheltuieli CDI în PIB 9. Export de servicii 10. Import de

servicii 11. Export de bunuri 12. Import de bunuri 13. Comerţ cu bunuri intra-UE 14. Dependenţă

energetică 15. Transport maritim 16. Transport aero mărfuri 17. Emisie CO2 per capita în UE şi ţări

12

în curs de dezvoltare 18. Asistenţă guvernamentală către terţi 19.Investiţii directe 20. Investiţii

directe din afară 21. Integrare pieţe 22. Intensitate FDI (investişii străine directe). 23. Angajaţi din

afară.

Nici la nivel mondial procesele de elaborare a metodologiei de evaluare a gradului de

globalizare nu sunt încheiate, iar cele existente, chiar dacă unele sunt omologate de organizaţii

internaţionale de anvergură, sunt departe de a fi adecvate problemei şi nu acoperă încă toate

capitolele globalizării.

Gradul de studiere a temei. Existența unei viziuni și a unor obiective clare de dezvoltare este

iminentă. Acestea constituie esența strategiei și soluția pentru rezolvarea problemelor identificate,

contribuind semnificativ la dezvoltarea socială, economică și culturală a unei ţări. Formularea unei

strategii nu poate fi realizata fără considerarea aspectelor ce țin de principalele domenii precum şi de

tendințele globale: sănătate, schimbări demografice şi bunăstare; securitate alimentară, agricultură

durabilă, cercetare; surse de energie sigure, ecologice şi eficiente; mijloace de transport moderne;

utilizarea eficientă a resurselor şi materiilor prime; societăţi şi structuri inovatoare, etc. Indicatorii

de performanță moderni utilizați pentru monitorizarea progresului în implementarea oricărei

strategii acoperă un spectru vast de domenii și aspecte care influențează asupra rezultatelor: mediul

politic, mediul regulator, mediul de afaceri, educația generală, educația superioară, cercetarea și

dezvoltarea, tehnologiile informaționale și de comunicații, infrastructura generală, durabilitatea

ecologică, creditul, investițiile, comerțul internațional și concurența, cunoștințele angajaților,

conexiunile inovaționale și absorbția cunoștințelor. Performanța va fi evaluată prin raportarea

valorilor curente ale indicatorilor la valoarea lor inițială, precum și la țintele finale. Orice strategie se

implementează pe baza unui Plan de Acțiuni care va fi ajustat în dependență de necesitate. Aceasta

va permite corectarea unor acțiuni în funcție de schimbările care se pot produce în cadrul general de

politici și de resurse. Un Plan de Acţiuni are un Responsabil şi va servi ca unul din principalele

repere pentru raportarea asupra implementării strategiei. Suplimentar, pentru un şir de ţări,

Republica Moldova fiind printre acestea, o strategie nu poate ignora direcţia de perspectivă a

vectorului politic, în cazul dat - orientarea spre Uniunea Europeană, de unde rezultă obiectivele

strategice ale ţării în procesul de integrare în spaţiul european pentru perioada 2012-2020. Este

ştiut că în condiţiile contemporane de dezvoltare, atât pentru ţările cu economie dezvoltată, cât şi

pentru cele cu economie subdezvoltată sau în tranziţie devin actuale strategiile dezvoltării industriale

orientate spre creştere economică, competitivitate şi integrare. Competitivitatea, în primul rând,

arată elocvent interdependenţa dintre relaţiile economice interne şi externe. Foarte multe studii

[31,32,42,80,82,83,88,96,97,102] se referă la compararea performanţelor globale şi sectoriale ale ţărilor

în baza comerţului exterior. Comerţul exterior este unul din cei mai importanţi indicatori ai

13

competitivităţii, deoarece acesta reflectă domeniile în care produsele unei economii sunt competitive.

Deci, legătura directă dintre sporirea exporturilor şi creşterea economică este evidentă. Referitor la

creşterea economică propriu-zisă, se observă legături directe între PIB per capita, alţi indicatori

macroeconomici şi nivelul competitivităţii. Nu pot fi neglijate nici legăturile directe cu procesele de

integrare [53,54,55,57,58,86,90], adică legăturile ce ţin de dezvoltarea prin convergenţă. Astfel, factorii

care asigură relansarea economică în epoca modernă aproape întotdeauna se suprapun pe factorii ce

determină relaţia dezvoltare - marketing, implicit pe nivelul de competitivitate al economiei

examinate. Altfel spus, această relaţie se descifrează prin conceptul de marketing adoptat,

managementul resurselor umane, nivelul productivităţii, etc., toate împreună constituind strategia de

marketing. Prin urmare, tot mai mult se acreditează ideea că condiţia esenţială a reuşitei unui stat în

epoca globalizării se reduce la adoptarea unei strategii adecvate de marketing. Dar, strategia de

marketing a unei ţări în epoca globalizării este indisolubil legată evaluarea eficienţei acesteia, cel

mai des efectuată prin intermediul competitivităţii. Chiar dacă competitivitatea poate fi analizată la

nivel internaţional, naţional, de ramură şi întreprindere, în teză termenul de competitivitate se

foloseşte preponderent la nivel macroeconomic, adică cu referinţă la competitivitatea entităţii. De

remarcat şi studiile ce evidenţiază schimbările calitative în marketingul internaţional în condiţiile

globalizării, cum ar fi: economia cunoaşterii ca sursă de creştere economică sustenabilă şi reformele

economice profunde. O serie de cercetări [98-101] analizează strategiile de creare şi valorificare a

avantajului competitiv în marketingul global, efectuează studii de caz, arată că proiectarea

clusterelor constituie cea mai rapidă şi cea mai eficientă cale de valorificare a acestor avantaje

comparative. Deoarece în teză se pune accentul pe metodologie şi nu pe problemele pur economice

sau tehnologice, în lucrare se analizează minuţios anume astfel de concepte şi strategii [112,100].

Ultimile, din punct de vedere metodologic, adesea descriu indicatorii caracterizanţi ai strategiei,

studii în care se demonstrează că setul selectat de indicatori reflectă cel mai bine situaţia din

economia unei entităţi. O problemă aparte a studiilor în cauză este legată de evaluarea strategiilor,

descrierea şi compararea diferitor metodologii, metode şi modele. Evaluarea impactului şi

implementarea unei strategii constituie un proces continuu. Evaluarea se efectuează pe baza

indicatorilor de performanță, care pot fi suplimentaţi cu indicatori ai sistemului statistic. Valorile-

țintă finale ale indicatorilor de performanță se stabilesc ținând cont de dinamica acestora și de

necesitatea recuperării decalajelor de dezvoltare. Referitor la metode ca atare merită nominalizate:

modelele econometrice, modelele de tip panel data, modelele regresionale, metodele de tip ranguri, etc.

Modelele de tip panel data sunt considerate destul de eficiente, acestea permit includerea unui număr

mare de indicatori. Matricea analizată oferă o varietate de căi de estimare. Interesul faţă de acestă

metodă constă în oferirea soluţiilor pentru probleme abordate şi identificarea dinamicilor procesului.

Metoda rangurilor permite analiza comparativă a activităţilor economice în diverse ţări. O astfel de

14

analiză poate fi utilă pentru identificarea unor tendinţe generale care ar putea sta la baza elaborării

unor clasamente şi rating-uri. Fiecare ţară are anumite particularităţi privind dezvoltarea economică, deci

diferite ţări se deosebesc prin indicatorii economici relevanţi. Indiferent de modelul economic al unei

ţări, indiferent de etapa de dezvoltare pe care aceasta o parcurge, analiza comparativă

[79,95,107,108,110,113] permite efectuarea cercetărilor cele mai complexe. Pentru analiza

comparativă în economie sunt caracteristice: procesul iterativ; criteriul integrat al cercetării;

formularea clară a problemelor; evidenţierea indicatorilor; determinarea surselor de informare;

efectuarea calculelor numerice; admiterea unor ipoteze metodologice; etc. În continuare, în ciclu, se

revine de fiecare dată la pasul precedent pentru a construi pasul următor, concomitent cu evaluarea

dinamică a sistemului economic în timp şi spaţiu. În analiza comparativă privind creşterea

economică, creşterea poate fi extensivă, bazată pe acumulările anterioare, sau intensivă, pornită de la

utilizarea eficientă a capitalului existent precum şi a altor resurse, bunăoară, a capitalului uman.

Studiile moderne în domeniu consideră guvernarea de calitate şi investiţia în educaţie factori

determinanţi ai creşterii economice. În aceste studii creşterea economică (PIB per capita) se

analizează în dependenţă de eficienţă, capitalul per capita, rata şomajului, resursele naturale, cu o

formulă a funcţiei de producţie. Unele studii evidenţiază aparte resursele naturale, considerate un

avantaj comparativ. În procesul de luare a deciziilor, cel mai des însă compararea unei ţări cu alta se

face prin compararea cu un anumit standard, după care se apreciază omogenitatea structurii

economice şi distanţa de la un etalon anume. În analiza comparativă a diferitelor modele economice,

acest procedeu metodologic este unul dintre cele mai populare [92]. Deseori, pentru a compara

parametrii de dezvoltare ai unei entităţi (ţări, regiuni, etc.) în spaţiu şi timp, raportaţi la o dată

concretă, metodologia comparării cu un standard mai este de neînlocuit. Problema-cheie a acestei

metodologii constă în alegerea obiectivă a standardului (ţintei, etalonului). Nu mai puţin importanţi

pentru o strategie sunt şi evaluarea factorilor de impact. Indicatorii de impact care se utilizează

pentru evaluarea impactului unei strategii includ tradiţional o serie de aspecte, cum ar fi: generarea

de plusvaloare în urma implementării, impactul asupra mediului economic, diseminarea

cunoștințelor, produsele creative noi etc., iar rezultatele și impactul strategiei ca atare se evaluează

prin raportarea valorilor curente ale indicatorilor la valoarea lor inițială, precum și la țintele finale.

În majoritatea cazurilor, mai ales când este vorba de o strategie la nivel naţional sau internaţional,

analiza integrală a impactului se face prin aplicarea unor metodologii special aprobate de instanţele

respective. De exemplu, în Republica Moldova, metodologic, standardizarea, formalizarea şi analiza

impactului de reglementare (AIR) se efectuează prin prisma costurilor şi a beneficiilor, legalizate de

Hotărârea de Guvern nr.1230 din 24.10.2006, ce reprezintă setul de acţiuni consecutive, care

structurează din punct de vedere logic etapa de pregătire şi proiectare a unor politici, în primul rând

a actelor legislative sau administrative. AIR este un proces iterativ, care permite filtrarea

15

impacturilor de la etapa preliminară la cea finală şi este bazat pe abordarea sistemică, metodele de

evaluare cost-beneficiu, anume costuri minime - beneficii maxime. Metodologia prevede că la

formularea de probleme, acolo unde este posibil, se efectuează cuantificarea economică a

impactului, fără de care analiza în continuare ar fi imposibilă. Anume, se calculează costurile totale,

beneficiile totale, sumele nete ale tuturor costurilor şi beneficiilor, în fine beneficiile nete = sumele

nete ale tuturor costurilor şi beneficiilor. Opţiunile prostrategie se identifică bazându-se pe

instrumente noi cum ar fi: concept nou de dezvoltare, priorităţi naţionale, reforme economice,

abordare sistemică, optimizare, stimulente economice pentru antreprenoriatul inovativ, plafonări la

rentabilitate în caz de monopol, norme, impozite, subvenţii, etc., iar evaluărea se efectuiează pornind

de la analiza lanţului cauzal în elaborare: cadrul regulatoriu - matricea dependenţelor - fluxurile

financiare - indicatorii de performanţă - evaluările - formularea problemelor - eficienţa economică -

luarea deciziilor - monitorizarea. Se consideră că de fiecare dată beneficiile justifică costurile, dacă

acestea sunt mai mari. Se acceptă, la fel, postulatul că riscurile în elaborare sunt legate de voinţa

clasei politice. Pe parcursul elaborării strategiei se fac coordonări ale activităţilor preconizate cu

factori de decizie de nivel central sau local, ale puterilor legislative sau executive. Implementările

se fac conform măsurilor pe termen scurt şi lung aprobate. Sondajele efectuate înainte şi după

implementare permit monitorizarea permanentă a implementării strategiei. Recomandările efectuate

se includ în măsurile de aplicare, analiză costuri/beneficii, riscuri, sustensbilitate, etc. Aceste

capitole constituie şablonul prin care o strategie, fiind un act normativ - cadru regulatoriu, în

procesul de elaborare este supusă sistematizării logice şi care totodată determină oportunitatea alegerii

criteriilor opţiunii finale.

Din tematica examinată numeroase studii sunt efectuate în legătură cu conceptul de

competitivitate. Cu certitudine, complexitatea conceptului de competitivitate implică şi abordări

netradiţionale de ordin metodologic, mai ales în procesul de evaluare a competitivităţii ţărilor,

pornind de la concepte clasice, până la doctrine neoclasice. Deseori aici se aplică procedee de

alcătuire a diferitor clasamente, top-uri, rating-uri ale statelor după performanţele realizate în

dezvoltarea economică şi socială. Din punct de vedere al metodei de cercetare, competitivitatea

poate fi privită prin prisma comerţului internaţional ca atare, prin evaluarea forţei de producţie la

nivel naţional, prin prisma evoluţiei potenţialului uman [56,59,63.64,92]. În ultimul timp se acordă

o deosebită atenţie competitivităţii care permite şi implementarea mecanismelor de performanţă,

capabile să asigure prosperitatea societăţii în pe termen lung şi mediu [80].

Scopul şi obiectivele tezei. Scopul lucrării de faţă rezidă în evaluarea impactului globalizării

asupra strategiilor de dezvoltare economică. Acest scop implică necesitatea realizării următoarelor

16

obiective majore: elaborarea reperelor de strategie de dezvoltare; elaborarea metodologiei evaluării

strategiei de dezvoltare; implementări ale acestei metodologii cu referinţă la competitivitate.

Pornind de la obiectivele de mai sus, în teză, mai întâi prin intermediul preţurilor la care se

adaogă apoi avantajele competitive, precum şi programul de măsuri de optimizare a veniturilor şi a

cheltuielilor, se alcătuiesc elementele strategiei de dezvoltare ale unei ţări, după care se elaborează

metodologia de calcul, se aduc formulele generale pentru calcularea competitivităţii naţionale,

evaluând astfel calitatea strategiei de dezvoltare elaborate.

Sumarul compartimentelor tezei. Teza constă din introducere, trei capitole, concluzii şi

recomandări.

În primul capitol sunt arătate delimitările conceptuale, dimensiunile, factorii determinanţi ai

globalizării. Sunt elucidate particularităţile relevante ale politicilor comerciale, în primul rând ale

comerţului exterior, pentru dezvoltarea ţărilor lumii, pornind de la Acordul de la Marrakesh privind

constituirea organizaţiei mondiale de comerţ (OMC) şi descrierea Comunităţii Europeane (CE) ca

uniune de natură economică exemplară. Sunt arătate căile şi măsurile de reglementare de către stat

a activităţilor sale economice pentru a face faţă cerinţelor globalizării, este analizat impactul acestor

căi şi măsuri întreprinse de autorităţile competente, este comentată lista indicatorilor care

caracterizează aceste activităţi economice în condiţiile globalizării, sunt trecute în revistă

metodologiile cele mai cunoscute pentru evaluarea impactului oricăror măsuri întreprinse de

guverne sau puteri locale, a eficienţei economice a entităţii, precum şi calcularea nemijlocit a

competitivităţii naţionale.

În capitolul doi se formulează condiţia esenţială a reuşitei unui stat în epoca globalizării, prin

adoptarea unei strategii de dezvoltare; sunt evidenţiate schimbările calitative în relaţiile economice

internaţionale în condiţiile globalizării: economia cunoaşterii ca sursă de creştere economică

sustenabilă şi reformele economice profunde; se cercetează strategiile de creare şi valorificare a

avantajului competitiv în marketingul global, sunt efectuate studii de caz, se arată că proiectarea

clusterelor constituie cea mai rapidă şi cea mai eficientă cale de valorificare a avantajelor

comparative; se descriu indicatorii caracterizanţi ai unei strategii de dezvoltare economică, se

demonstrează că strategia preţurilor reflectă cel mai bine situaţia din economia unei entităţi.

În capitolul trei este descrisă pe larg metodologia de calcul a competitivităţii naţionale; sunt

demonstrate afirmaţiile referitoare la modelul propus; se aduc spre confirmare date numerice şi

scheme concrete de calcul; se examinează interconexiunea dintre marketingul global şi

competitivitatea naţională; se analizează problemele metodologice ale competitivităţii sustenabile şi

eventuale legături ale acesteia cu formula propusă.

17

În Anexele 1-3:

- Sunt prezentate calcule numerice pornind de la metodologia propusă de autor, calcule care

varsă o lumină nouă asupra conceptului de competitivitate, iar analiza comparativă efectuată paralel

scoate în evidenţă avantajele noii metodiologii.

- Este arătată o posibilă legătură a metodologiei cu conceptul de competitivitate sustenabilă

care indică direcţiile de cercetate în domenul tematicii tezei pentru viitor.

Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute:

1. În lucrare sunt descrise elementele strategiei de dezvoltare a unui stat modern, iar pentru

ca strategia respectivă să devină şi competitivă: se evidenţiază şi se detalizează aspectele economiei

cunoaşterii şi a reformelor economice, se evaluează posibilităţile valorificării la maximum a

avantajelor comparative.

2. În baza analizei comparative s-a elaborat modelul după care se apreciază distanţa de la

standard pentru preţurile indicative. La efectuarea calculelor numerice s-au luat în vedere: consumul,

bugetul de consum, salariul mediu, normele biologice. Se descriu indicatorii caracterizanţi, se

demonstrează că dintre aceştea preţurile reflectă cel mai bine situaţia din economia unei entităţi. În

baza preţului maxim din UE la o serie de produse şi servicii reprezentative, s-a calculat preţul

optimal şi s-a comparat cu preţul real la aceleaşi produse şi servicii. Rezultatele implementării

denotă faptul că dacă în aceiaşi perioadă de timp ar fi fost acceptate preţurile optimale, atunci suma

abaterilor de la preţurile comunitare ar fi fost mai mică pentru entitatea respectivă, deci şi distanţa de

la standartul comunitar ar fi fost minimalizată.

3. Este elaborată şi descrisă detaliat metodologia de evaluare a competitivităţii naţionale -

metrica cea mai adecvată pentru evaluarea calităţii unei strategii de dezvoltare în condiţiile

globalizării.

4. S-a propus o nouă formulă matematică pentru evaluarea competitivităţii. Formula poate fi

utilizată nemijlocit la calcularea competitivităţii naţionale, pornind de la factori determinanţi şi

comparată cu cei ai standardului. S-a arătat că dacă, pornind de la datele deja cunoscute, este

calculată competitivitatea unor state conform metodei propuse de autor, atunci se constată că

majoritatea ţărilor îşi schimbă locul în ratingul competitivităţii, deoarece metodologia elaborată ia în

vedere nu numai indicele general al competitivităţii, dar şi convergenţa către un standard dinainte

stabilit.

Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a tezei.

Metodologia elaborată de autor pentru calcularea competitivităţii naţionale se poate înscrie în

lista celor deja cunoscute, iar implementările descrise în teză vin să confirme importanţa teoretică şi

18

valoarea aplicativă a acesteia. Nemijlocit este propusă o nouă formulă de calcul a competitivităţii,

sunt efectuate calculele numerice aferente formulei propuse. Rezultatele finalizează cu alcătuirea

clasamentului ţărilor lumii în dependenţă de Indicele Global al Competitivităţii, recalculat şi refăcut

după o nouă formulă de evaluare.

Aprobarea rezultatelor. Publicaţii. Rezultatele de bază ale tezei au fost prezentate şi

discutate la şase conferinţe şi simpozioane ştiinţifice: Simpozionului Internaţional al Tinerilor

Cercetători (28 - 29 aprilie 2010) [1], Simpozionului Ştiinţific al Tinerilor Cercetători (14 - 15

aprilie 2011) [2], Simpozionului Internaţional al Tinerilor Cercetători (28 - 29 aprilie 2012) [3],

Conferinţa Ştiinţifică Internaţională „Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”,

Chişinău, 24-25 septembrie, 2010 [5], conferinţa ştiinţifică internaţională „Republica Moldova: 20

de ani de reforme economice”, Chişinău, 23-24 septembrie, 2011 [75], Conferinţa Internaţională

„European Economy: present and future”, Suceava, 7-9 octombrie 2010.

Rezultatele cercetărilor expuse în teză sunt publicate în 8 lucrări ştiinţifice, inclusiv 3 lucrări în

reviste ştiinţifice cu recenzenţi şi 4 lucrări fără coautori.

19

1. ABORDĂRI TEORETICE ŞI METODOLOGICE ALE GLOBALIZĂRII

1.1 Delimitări conceptuale, dimensiuni, factori determinanţi ai globalizării

Începutul secolului XXI este marcat prin accentuarea pronunţată a fenomenului globalizării

[11,25,26,27,28]. La aceasta etapă istorică globalizarea atrage toate sferele vieţii, începând cu

aspectul economic, politic, social şi terminând cu cel ideologic. Când se vorbeşte despre globalizare

economică, deseori primul lucru care vine în gând este creşterea volumului tranzacţiilor cu bunuri şi

servicii. Însă multe cercetări ştiinţifice din domeniu au constatat faptul că şi investiţiile străine

reprezintă o forţă mare, care direcţionează nemijlocit ţările lumii spre o integrare economică mai

strânsă. Investiţiile dispun de o capacitate incontestabilă de modificare a întregului proces de

producţie prin transferul de cunoştinţe, tehnologii, tehnici manageriale, astfel pot iniţia multe

schimbări pozitive. Putem spune că globalizarea a fost şi este benefică pentru acele ţări în dezvoltare

care şi-au elaborat astfel de strategii de creştere prin care au atras şi valorificat comerţul şi capitalul

străin şi sateliţii acestuia, cum ar fi: tehnologiile moderne, managementul şi marketingul competitiv.

Cel mai bun exemplu de integrare reuşită a ţării în economia globală poate servi China, care, fiind în

trecut, decenii întregi, separată de restul lumii şi suportând consecinţele distrugătoare ale acestei

separări, a înţeles, în cele din urmă, că cea mai bună cale de dezvoltare a unei ţări este deschiderea

economiei sale, aplicând aşa numita politică a uşilor deschise. In concluzie, globalizarea este un

proces ireversibil şi fiecare ţară care - şi planifică temeinic viitorul se vede nevoită să interfereze cu

ea. Dar procesul a fost şi rămâne a fi unul sinuos. Iată o scurtă istorie a problemei.

Putem remarca că deceniile de dezvoltare ale Naţiunilor Unite nu şi-au atins obiectivul de

diminuare a decalajului dintre ţările bogate şi sărace. Volumul asistenţei către lumea a treia care ar fi

trebuit să atingă 1% din PIB-ul ţărilor dezvoltate, a fost de doar 1/2 %. Singurul lucru pozitiv a fost

introducerea sistemului generalizat de preferinţe în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare. Iniţiativa

privind noua ordine economică internaţională a rămas în mare măsură la stadiul declarativ. Crearea

Organizaţiei Mondiale pentru Comerţ întârzie să producă un reviriment în evoluţia schimburilor

economice internaţionale. În acest context, o problematică mult mai generală a fost anunţată prin

Conferinţa ONU privind mediul şi dezvoltarea de la Rio de Janeiro. Deceniul scurs după Rio a

condus la încheierea mai multor convenţii internaţionale şi a fost demarată internaţionalizarea

aspectelor practice de aplicare a acestora. Totodată, s-a conturat mai clar, s-a lărgit sfera conceptuală

a "dezvoltării durabile", cu extindere mai concretă spre compartimentul social. Analiza efectuată de

către participanţii la reuniunea mondială la nivel înalt de la Johannesburg a condus la sublinierea

necesităţii elaborării de strategii care să asigure realizarea obiectivelor dezvoltării durabile atât la

nivel naţional, cât şi la nivel regional şi global. Pe plan conceptual, au apărut principii noi care nu

20

numai că îmbogăţesc sistemul de norme din relaţiile internaţionale, dar vizează introducerea şi

menţinerea aspectelor de echitate, ca latură esenţială în realizarea dezvoltării durabile. În multe

privinţe, conceptele noi nu sunt clar definite şi aceasta nu datorită dificultăţilor de ordin teoretic, ci

unor conflicte de interese. De fapt, avem de a face cu două categorii de actori: cei ce posedă, deci,

furnizează resurse (de regulă, ţări în curs de dezvoltare) şi, respectiv, cei ce utilizează (ţări avansate

din punct de vedere tehnologic). Trebuie mai întâi precizat că nici convenţile încheiate şi nici liniile

directoare ulterioare n-au lămurit problema regimului internaţional de împărţire a avantajelor.

Circulă tot mai insistent ideea constituirii unei organizaţii internaţionale care să concilieze furnizori

şi utilizatori de resurse în reglementarea pieţei cu asemenea resurse. Pentru viitor se poate prevedea

că dezbaterile privind regimul internaţional al împărţirii avantajelor vor fi puternic controversate.

Cea mai mare parte a statelor lumii se află în prezent antrenate într-o formă sau alta de cooperare

economică internaţională, în special în zone de liber schimb sau uniuni vamale, cu trăsături specifice

datorate regiunii în care funcţionează şi care păstrează condiţiile generale ale cadrului de cooperare.

Este mai evident ca niciodată că o economie izolată nu mai pot funcţiona. Putem aprecia, în prezent,

că participarea la mecanismele de integrare economică constituie o expresie elocventă a nevoii de

securitate economică, de progres economic al fiecărui stat. Rolul companiilor transnaţionale în

economia mondială aflată în plin proces de globalizare este în creştere. Producţia internaţională

continuă să sporească, deoarece corporaţiile transnaţionale îşi extind rolul în economia în

globalizare. Estimările recente sugerează faptul că astăzi există aproximativ 65.000 de corporaţii

transnaţionale, cu cea 850.000 de afiliaţi - firme şi societăţi diverse. Impactul lor economic poate fi

măsurat în diverse moduri. Cert este că în ultimul deceniu vânzările lor au fost de două ori mai mari

decât exporturile lumii întregi. Cu alte cuvinte, au loc schimbări dramatice în aspectul comerţului

mondial şi un număr de ţări în curs de dezvoltare şi de economii în tranziţie se află - sau s-ar putea

afla - printre principalii beneficiari. Creşterea exporturilor din aceste ţări câştigătoare este direct

legată de expansiunea sistemelor de producţie internaţionale, mai ales în domeniul industriei

electronice şi al automobilelor. Se consideră că afiliaţii străini deţin acum aproximativ jumătate sau

mai mult din exporturile producătorilor în câteva din asemenea state. Astfel de sisteme au tendinţa

de a se concentra pe ţări, regiuni şi activităţi. Este însă posibil ca dinamismul exportului pe care îl

experimentează "câştigătorii" să se răspândească şi în alte ţări în curs de dezvoltare şi economii în

tranziţie, deoarece producţia internaţională relaţionată cu companiile transnaţionale - mai ales în cele

mai dinamice sectoare ale afacerilor lumii - este concentrată numai în câteva ţări, cu precădere în

Asia de Est şi Sud-Est şi în regiuni din America de Nord şi Uniunea Europeană. Companiile

transnaţionale au devenit însă actori semnificativi şi în multe ţări care nu sunt exportatori globali

majori. Modernizarea exporturilor implică atât îmbunătăţirea eficientei producţiei, cât şi

restructurarea "avantajului restructurării" dinspre static spre dinamic. Punctul de început îl constituie

21

specializarea pe diverse segmente ale sistemului de producţie internaţională care poate implica

beneficii şi previziuni competitive. De aceea, specializarea în segmentele bazate intensiv pe muncă,

chiar şi în cazul exporturilor de înaltă tehnologie, poate, în unele cazuri, să nu fie de dorit; ea oferă

puţine beneficii în pregătire sau în tehnologie şi insuficiente beneficii pentru economia locală, cu

atât mai mult pe termen lung. În afară de aceasta, limitele competitive ale preţurilor scăzute ale

muncii pot dispărea, pe măsură ce salariile vor creşte. Pe de altă parte, exporturile care necesită

multă muncă sunt benefice din punct de vedere economic, atâta vreme, cât valoarea adăugată este

pozitivă în raport cu preţurile mondiale - chiar dacă nu are o creştere în acelaşi ritm cu exporturile.

De fapt, acolo unde supramunca nu este utilizată în activităţi bine remunerate sau mai

economicoase, este în interesul ţărilor să o utilizeze în activităţi orientate spre export. Orice teorie a

avantajelor comparative sugerează faptul că aceste ţări ar trebui să se specializeze într-un proces de

muncă intensivă la începutul activităţilor lor de export, întrebarea care se ridică este dacă îşi pot

moderniza şi susţine exporturile în continuare. Companiile transnaţionale pot contribui la

modernizarea competitivităţii unei ţări fie prin investiţii cu valoare adăugată mai mare în industrii în

care nu au mai investit anterior, fie prin trecerea, în cadrul unei industrii, de la activităţi de

productivitate redusă, cu niveluri de tehnologie scăzută şi cu multă muncă, la activităţi de înaltă

productivitate, de tehnologie ridicată şi bazate pe inteligenţă. Se vădeşte astfel importanţa asigurării

durabilităţii afiliaţilor străini orientaţi spre export. Dacă aceşti afiliaţi străini vor fi incluşi în

economiile ţărilor gazdă, ei va trebui să evolueze la fel de progresiv pe cât de puternic vor stabili

legături cu întreprinderile naţionale. Acolo unde creează astfel de legături, exporturile care au loc nu

numai că vor fi mai durabile şi mai benefice pentru ţara gazdă, dar vor aduce şi o valoare adăugată

naţională mai mare, vor contribui la întărirea competitivităţii sectorului întreprinderilor naţionale -

principiu de bază al dezvoltării economice. De fapt, corporaţiile transnaţionale existente în lume

sunt controlate de un grup foarte mic de "jucători" importanţi. În acest sens, un grup de cercetători

de la Institutul Federal Elveţian de Tehnologie din Zurich au analizat 43.060 de corporaţii

transnaţionale şi au constatat că un grup relativ mic de companii, în principal bănci, deţine un

control "disproporţionat" asupra puterii economiei globale. Cercetătorii au identificat o reţea formată

din 600.508 de "actori economici", dintre care 737 controlează 80% din cifra de afaceri a 43.060 de

firme transnaţionale, de exemplu în România, unde investiţiile străine directe per capita sunt

sesizabile, în topul celor o sută mai mari întreprinderi toate sunt cu capital străin (integral sau mixt).

Se menţionează la fel că în cadrul acestui grup central există un nucleu de alte 147 de companii care

controlează împreună 40% din bogăţia tuturor corporaţiilor transnaţionale. Potrivit aceloraşi

cercetărilor, o companie transnaţională este cea care are cel puţin 10% din acţiunile sale în mai mult

de o ţară. Trei sferturi dintre aceste companii sunt bănci. Sistemul respectiv de centralizare oferă un

control şi, desigur, profit, dar are şi propriile riscuri.

22

Factorii economico-comerciali care au influenţat adâncirea procesului de globalizare a economiei

mondiale sunt:

• Liberalizarea comerţului cu servicii

• Liberalizarea pieţelor de capital

• Liberalizarea investiţiilor străine directe

• Bunurile comune ale umanităţii sunt spaţii cum ar fi oceanele, fondurile marine, care nu sunt

susceptibile a fi divizate şi nici nu cad sub incidenţa suveranităţii statelor

• Securitatea ecologică

• Globalizarea este concepută ca proces al diminuării taxelor vamale, al renunţării la politica vamală

şi la restricţiile de circulaţie a mărfurilor, serviciilor, tehnologiilor şi capitalurilor, pe măsura

dezvoltării schimburilor economice international.

Totodată:

• Liberalizarea mişcării internaţionale a mărfurilor, capitalurilor, serviciilor, persoanelor, forţei de

muncă şi a tehnologiilor, conduce la dispariţia graniţelor comerciale, nu însă şi a graniţelor naţionale

• Se remarcă ca proces obiectiv adoptarea de reglementări comune de către state - acorduri, tratate,

convenţii privind eliminarea dublei impuneri, regimul favorabil al investiţiilor externe, acordarea

clauzei naţiunii celei mai favorizate

• Se înfiinţează unele instituţii şi organisme internaţionale comune cu atribuţii la scară mondială,

regională sau subregională - publice şi private.

În consecinţă are loc o creştere a eficienţei întregii activităţi economice.

De remarcat din cele descrise mai sus că nu toţi, mai ales unii factori de decizie din sfera

politicului, văd globalizarea ca o tendinţă dominantă, integratoare, a relaţiilor internationale în

vremea noastră. În present majoritatea experţilor în domeniu însă consideră ca performantele

economice ale diferitelor naţiuni pot fi judecate şi apreciate dupa capacitatea acestora de a încuraja

competitivitatea propriilor companii la nivel global, nuanţe existând doar la viteza de integrare,

gradul de liberalizare, etc. Deci, per ansamblu, reprezentanţi ai diverselor orientări, analizând

actualele tendinţe din economia mondială, au ajuns sa se împartă în două curente: - pe de o parte cei

care văd tendinţa către o mare integrare economică între naţiuni ca o tendinţă inexorabilă către

globalizare în cadrul careia rolul statului se va diminua din ce in ce mai mult; - pe de altă parte cei

care prezic o acutizare a diferenţelor de performanţă ale economiilor ţărilor dezvoltate determinate

de succesul companiilor naţionale.

1.2 Particularităţi ale sistemului economic modern

1.Abordarea sistemică şi legătura cu economia cunoaşterii. Cel mai apropiat mod de a

23

cunoaşte cauzele fenomenelor înconjurătoare este abordarea (viziunea) sistemică, inclusiv

economia - organism viu, compus din oameni cu interacţiunile dintre ei pe de o parte, precum şi cu

resursele naturale pe de altă parte. Preluând metodologia abordării sistemice şi aplicând-o în

sistemul economic pot fi rezolvate simultan o serie de probleme cu care se confruntă omenirea,

indiferent de amplasarea geografică sau nivelul de dezvoltare. Pentru aceasta va fi nevoie doar de

recunoscut că maximizarea profitului, urbanizarea excesivă, tehnologiile nu pot ignora

interdependenţele de viaţa socială, de echilibrele regionale, de costurile ecologice, de sănătatea

individului. Noţiunile de bază ale abordării sistemice sunt: sistem - mulţimea de elemente şi

legăturile dintre ele; structurile - tabloul dependenţelor între elemente; proces - dinamica

schimbărilor sistemului în timp; funcţii - procese interioare în sistem cu un anumit rezultat; stare -

situaţia actuală a sistemului în comparaţie cu cele precedente. Este foarte important ca în abordarea

sistemică de fiecare dată urmează să fie evidenţiată calitatea sistemică, care nu reprezintă doar suma

elementelor constitutive, ci ceva mai mult, adesea indivizibil, rezultat care reflectă activităţile

întreprinse, fapt ce deosebeşte abordarea sistemică de multe altele. Dintre modele economice,

modelele economice de dezvoltare bazate pe cunoaştere, adică economie bazată pe

cercetare/dezvoltare şi inovare (CDI), pe ramuri scientointensive, pe sisteme TIC, precum şi pe

valorificarea la maximum a capitalului uman, deci cele mai adecvate abordării sistemice, asigură

cel mai înalt ritm de creştere economică. În prezent inovaţia este considerată motorul creşterii

economice. Inovaţia înseamnă noi produse şi servicii, noi metode de fabricare sau livrare, care

adaugă valoare economiei şi permit îmbunătăţirea standardului de viaţă. Totodată trebuie eliminată

percepţia conform căreia inovaţia este de interes numai pentru companiile din sectorul producţiei de

înaltă tehnologie. De fapt, în sectorul serviciilor sau în alte sectoare, inovaţia are un impact

semnificativ asupra creşterii economice şi a locurilor de muncă. Capacitatea intelectuală este

considerată parte integrantă, alături de baza legislativă şi politicile instituţionale pe de o parte şi

politicile macroeconomice pe de altă parte, a unei economii performante. Modelul de dezvoltare

economica bazată pe cunoaştere este o treapta nouă în evoluţie şi presupune noi elemente - cheie

de funcţionare în toate sferele vieţii, noi principii, măsuri adecvate pe termen scurt şi lung. Modelul

înseamnă dezvoltare intensivă, guvernare de calitate, putere centrală optimizată şi putere locală

autonomă, proprietate privată nu numai garantată, dar şi ocrotită de stat, domenii scientointensive şi

antreprenoriat inovativ, iar cercetarea şi tehnologia informaţională constituie parte integrantă a

economiei. Trăsăturile de bază ale economiei cunoaşterii sunt: informaţia, creativitatea, inovaţia,

flexibilitatea, descentralizarea, cooperarea internaţională, automatizarea, clusterizarea, viteza mare a

tranzacţiilor, produse orientate spre anumite pieţe, scurtarea duratei de viaţă a produsului. Un loc

aparte între acestea îl ocupă optimizarea. De obicei, în problemă economică valorile variabilelor se

determina neunivoc şi atunci, apare posibilitatea alegerii din multimea valorilor admisibile ale

24

acestora, a acelor valori, care corespund , dintr-un anumit punct de vedere, celor mai bune soluţii

economice. Astfel optimizarea reprezintă coloana vertebrală a analizei economice, iar modelele de

optimizare răspund cel mai adecvat principiilor economiei cunoaşterii. Acceptarea abordării

sistemice implică şi metodologii specifice de cercetare a sistemelor economice. Oricare ar fi

modelul, mai teoretic sau mai practic, a unei economii postindustriale sau în tranziţie, analiza

comparativă permite efectuarea cercetărilor dintre cele mai complexe. Printre particularităţile

sistemului economic modern de evidenţiat următoarele: complex, supradimensionat, dinamic,

deschis, stochastic. [76]. Actualmente economia de piaţă, orice sistem sau subsistem al ei, poate fi

privită numai ca un sistem integru şi s-ar putea defini ca economie ce reprezintă modul de

organizare si desfăşurare a activităţii economice în care raportul dintre cerere şi ofertă determină

principiile de proritate în producerea bunurilor, modul de organizare şi combinare a factorilor de

producţie, persoanele şi categoriile de persoane ce au acces la aceste bunuri prin mijlocirea

preturilor. Desigur, se pot formula si alte definiţii privind economia de piaţă, dar acest lucru

interesează mai puţin. Vom analiza economia de piaţă din punct de vedere cibernetic, deci ca un

sistem - în acest sens enunţând anumite proprietăţi sistemice ale economiei de piaţă - supunând

analizei si structura acesteia, precum si relaţiile ce se stabilesc între componentele sale (subsistem).

Economia de piaţa este un sistem mare. Dimensiunile economiei de piaţă sunt impresionante, în

cadrul acesteia regăsind ca element (subsisteme) principalii agenţi economici: firmele şi

gospodăriile, sectorul public (guvernamental), sistemul bancar şi altele, precum şi o multitudine de

pieţe: piaţa bunurilor si serviciilor, pieţele financiare (piaţa monetara, piaţa de capital, ş.a.), fiecare

subsistem îndeplinind anumite funcţii complexe, între aceste subsisteme existând relaţii de

interdependentă prin intermediul cărora ele se influenţează şi îşi coordonează funcţiile pe care le

îndeplinesc. Aceste interdependente sunt considerate interne, relaţiile fiind stabilite între elementele

sistemului, dar, există şi legături cu celelalte economii şi pieţe externe ce pot influenţa

comportamentul sistemului în cauză. O caracteristica importantă a sistemului economiei de piaţa

este reprezentata de existenta unor interdependente materiale (reale), valorice si informaţionale, de

multe ori subsistemele din cadrul acesteia fiind interconectate prin fluxuri având natură dublă sau

chiar triplă. Acest fapt este edificator în ce priveşte mărimea şi complexitatea economiei de piaţă.

Economia de piaţa este un sistem deschis. După cum am subliniat şi mai sus, sistemul economiei de

piaţă stabileşte cu alte sisteme o serie de legături: fluxuri de capital, fluxuri de forţă de muncă,

fluxuri de materii prime extrase şi prelucrate, fluxuri de bunuri şi servicii importate şi exportate, etc.,

toate aceste lucruri făcând ca sistemul economiei de piaţă să aibă un caracter de sistem deschis.

Celelalte economii naţionale cu care o economie de piaţă are conexiuni, alcătuieşte sectorul extern,

considerat ca fiind al patrulea subsitem (sector) important al sistemului economiei de piaţă alături de

celelalte trei: firmele, gospodăriile şi sectorul guvernamental. El induce în cadrul economiei anumite

25

procese specifice, legate de influenţa exercitată de celelalte economii asupra economiei naţionale. În

acest caz, limitele economiei de piaţă pot fi mult extinse în raport cu varietatea şi intensitatea

legaturilor economice şi financiare externe. Economia de piaţă este un sistem complex.

Reprezentarea complexităţii sistemului economiei de piaţă leagă această proprietate de dimensiuni,

de numărul de conexiuni dintre subsisteme, de intensitatea şi diversitatea interdependentelor şi

proceselor ce au loc in cadrul acestuia. Modelul fluxului circular vizualizează, într-o modalitate

simplificata, interdependentele valorice dintre principalele subsisteme (firme, gospodarii, guvern si

sectorul extern). Pe lănga acestea, în cadrul economiei, există o multitudine de legaturi energetice,

informational-decizionale, materiale, de forţe de muncă, ş.a. toate acestea suprapunându-se şi

condiţionându-se reciproc în cursul desfăşurării unor procese de mare complexitate cum ar fi cele de

asigurare a echilibrului de piaţă, formarea cererii şi ofertei, alocarea resurselor deficitare existente,

de determinare a venitului primit de indivizi s.a. O altă caracteristică ce determină diversitatea

economiei de piaţă este reprezentata de multitudinea de comportamente asociate diferitelor

subsisteme. Deşi la nivelul macroeconomic al întregii economii putem privi aceste comportamente

ca fiind omogene, de fapt, in cadrul unui subsitem, cum ar fi cel al firmelor, exista diferite tipuri de

comportamente, legate, mai ales, de structura de piaţă pe care firma e activă. Economia de piaţă este

un sistem dinamic. Aceasta înseamnă ca, într-un interval de timp, sistemul de piaţă îşi modifică

starea şi structura şi au comportamentul, fie ca urmare a acţiunii unor factori externi, fie ca efect al

unor cauze interne. Deci dinamica economiei de piaţă este privită ca o evoluţie a sa prin prisma

scurgerii timpului, luând în considerare şi comportamentul de ansamblu al acestui sistem de timp.

După cum se observă timpul reprezintă o variabilă importantă în oricare din procesele şi

subsistemele ce alcătuiesc economia de piaţă. Procesele de ajustare la echilibru ale pieţelor, de

creştere sau dezvoltare ale firmelor, consumul sectorului privat sunt condiţionate de timp. Deciziile

de politică economică sunt realizate tot în timp. Se poate afirma deci că timpul influenţează toate

componentele principale ale sistemului economiei de piaţă, prin urmare, avem de-a face, în mod

evident cu un sistem dinamic. În fine analiza sistemelor se bazează pe modele stochastice, adică

nedeterministe, cu parametri aleatori, în care operaţia principală constă în evaluarea feed-backului,

modele care răspund prin soluţiile obţinute la anumite şocuri ale saltului preţurilor, fluctuaţii ale

cursului de schimb, rate ale şomajului, nivel al salariilor, volum al producţiei, etc. Nedeterminarea

sistemului permite realizarea concomitent a mai multor scopuri în condiţii apriorice. Drept măsură a

gradului de nederminare se utilizează entropia. Astfel caracteristicile sistemului apar ca mărimi

aleatoare, iar entropia înseamnă mărimea care ia valori posibile (populaţie, stare socială a entităţii,

ofertă, etc). Într-un sistem economic aproape toate noţiunile sunt neunivoce, unele provin din

însuşirile interioare ale obiectului de studiu, altele fiind generate de faptul cu la moment nu se

cunosc toate informaţiile despre procesul economic dat, ceea ce echivalează cu faptul că nici

26

caracteristicile respective ale obiectului nu pot fi indicate univoc. Respectiv va exista o nederminare

şi la stabilirea strategiei optime de dezvoltare, deoarece statistica proceselor economice va fi

cunoscută incomplet. În atare condiţii modelele economico-matematice de luare a deciziilor vor

trece în domeniul teoriei jocurilor. De exemplu, despre o marfă se poate spune că volumul cererii

este cunoscut cu exactitate, ori se cunoaşte doar distribuţia statistică, sau în genere se ştiu doar

limitele de variaţie a cererii, etc. Caracteristicile descrise nu pot fi abordate altfel decât sistemic,

iată de ce această abordare (viziune) cunoaşte o amploare deosebită în ultima perioadă a evoluţiei

conceptuale a ştiinţei şi practicii de marketing. Astfel, conceptul de sistem economic în condiţiile

globalizării implică în primul rând definirea categoriilor de sistem(subsistem) şi structură.

Tradiţional prin prisma structurilor şi a metodelor structurale respective economia naţională, de

exemplu, deosebeşte structura de producţie, cea organizatorică şi cea de conducere. La acest capitol

se studiază în deosebi raportul dintre sistem şi structură, modificările structurale, interacţiunea dintre

subsisteme, complexul economic naţional, creşterera economică şi utilizarea raţională a resurselor,

etc. Pornind de la complexitatea problemei economia unei entităţi este considerată sistem cu

multistructură, iar factorii principali care determină modificările structurale sunt: nivelul forţelor de

producţie, productivitatea muncii, politica investiţiilor, ritmurile de creştere economică, nivelul

progresului tehnic, resursele umane disponibile, resursele naturale, condiţiile geografice. Având în

vedere procesul globalizării la aceştea se adaogă: operaţiunile export-import şi conjuctura

economică mondială. Clasificarea adusă nu este cea completă, ea oferă doar un punct de plecare în

analiza complexă a economiei moderne. Edificator în acest sens este caracterul dual al nivelului de

dezvoltare economică, care presupune o dezvoltare extensivă dar şi o dezvoltare intensivă a unei

ţări. La fel mai mulţi economişti cu renume s-au preocupat de problema găsirii unui indicator care ar

caracteriza diversitatea dezvoltării economice, respectiv şi concentrarea acţiunilor comune întru

rezolvarea unei probleme economice dificile. Spre exemplu, A.O. Hirschman a dat mai întâi o

formulă a indicelui de concentrare a producţiei, apoi O.C. Herfindahl [86,87] a propus o formulă

mai rafinată a acestui indicator, R.Geary a propus o modalitate de determinare a preţurilor

comparative, iar ulterior acest sistem a fost modificat esenţial. În epoca globalizării o deosebită

atenţie se acordă stabilităţii sistemului. Un sistem economic se consideră stabil dacă acesta poate

disipa în mod funcţional orice şoc fără a afecta radical caracteristicile stării sale. Această stabilitate

presupune existenţa unui interval de stabilitate asigurat de politicile structurale adecvate, programele

guvernamentale în derulare, proiecţiile macroeconomice de durată, etc., interval care are menirea să

prevină perturbări şi disfuncţionalităţi ale sistemului. Firesc, apare întrebarea despre condiţiile de

stabilitate, legitimitatea, sustenabilitatea şi eficienţa acestora. Pe lângă factorii interni, tradiţionali, în

epoca globalizării mediul economic extern, dinamica dezvoltării şi competitivitatea acerbă a

deschiderii economice pot forţa instabilităţi suplimentare ale sistemului, deaceea stabilitatea la

27

momentul actual trebuie privită exclusiv prin prisma sustenabilităţii, care, în concept modern,

presupune acceptarea creşterii economice ca motor al dezvoltării, fără renunţarea însă la echilibru,

dar într-o definiţie mai generală. Astfel pe termen lung sustenabilitatea urmează să fie concepută ca

o creştere economică echilibrată, iar echilibrul macroeconomic nu trebuie să fie unul conservator,

dimpotrivă, trebuie să favorizeze schimbările calitative ale sistemului. De menţionat la fel şi

accepţiunea mai largă a terminului de stabilitate a sistemului economic care nu înseamnă nici

rigiditare excesivă ce exclude din start orice vulnerabilităţi, dar nici negarea eventualelor riscuri

legate de implementarea reformelor. Prin stabilitate economică prioritar se subînţelege dependenţa

funcţională de stabilitatea fiscală care însă, nu trebuie tratată în sine, ci prin prisma garantării unei

dinamici de dezvoltare sustenabile şi orientate social. Problema crucială care se pune în atare situaţii

se referă la nivelul de operaţionalitate a acestei creşteri economice sustenabile. Sistemul economic

este un organism viu, deci omul dimpreună cu îndoielile sale reprezintă factorul principal de

perturbare şi în final de instabilitate. Tocmai după aceasta vin invarianţii cu rolul lor asupra

proceselor economice, costurile stabilităţii şi sustenabilităţii, sinergia şi chiar optimalitatea

(maximizarea/minimizarea) parametrilor logico-descriptivi. Actualmente abordarea sistemică a

căreiva probleme economice poate fi implementată doar în cadrul unui sistem cibernetic, adică în

cadrul unei izolări relative din punct de vedere informaţional, cu o cantitate de informaţie finită, cu

intrări şi ieşiri controlabile din sistem, sistem în care fluxurile materiale se examinează numai în

calitate de purtători de informaţie. Un sistem cibernetic are următoarele proprietăţi: multitudine de

comportamente, posibilitate de gestionare, control şi monitorizare, capacitate de interacţiune cu

mediul exterior, canale informaţionale multiple, conexiuni inverse, finalitatea comportamentului,

nedeterminare, echilibru, autoorganizare. Totodată un sistem cibernetic modern este deneconceput

fără utilizarea calculatorului - mijloc tehnic universal pentru realizarea automată a schemelor de

calcul care constau în introducerea, memorarea, prelucrarea şi extragerea informaţiei.

2. Set de indicatori. Pornind de la cele menţionate urmează că pentru modelele economice, deci

şi pentru structurile lor, optimulul structural al dezvoltării va trebui de fiecare dată racordat la

optimul economic general, rezultat din compunerea/descompunerea în mai multe subsisteme. Pe de

altă parte economia unei ţări poate fi caracterizată printr-un set de indicatori, notat prin careva

vector, acest vector fiind determinat de o anumită structură. În rezultatul implementării politicilor

economice, indicatorii economici se schimbă, astfel se va constitui un nou vector, care are deja o

altă structură. Firesc apare problema evaluării cantitative a modificărilor structurale, mai precis a

apropierii componentelor primului vector de componentele respective ale vectorului al doilea.

Pentru a aprecia gradul de asemănare/deosebire dintre vectori se poate utiliza produsul scalar dintre

28

aceşti vectori. Un alt indicator al măsurării devierilor indicatorilor este distanţa dintre vectori. La

modul cel mai general, primul vector poate converge către vectorul doi şi viceversa.

3. Strategii de dezvoltare. Pentru a supraveţui în condiţiile globalizării o entitate are nevoie de

o strategie de dezvoltare economică. O trecere în revistă a celor mai cunoscute pot fi găsite în

[2,12,14,23,24], fiecare bazată pe un model propriu de analiză şi prognoză. În condiţiile globalizării

entităţile sunt nevoite să-şi revadă portofoliile de activităţi, proiectele investiţionale, să părăsească

unele pieţe din cauza reducerii considerabile a cererii de mărfuri şi să reducă producţia şi personalul.

Totodată creşte importanţa şi necesitatea prezenţei unui plan strategic privind poziţionarea în mediul

concurenţial elaborat în baza unei analize strategice complexe. Pot fi sintetizate mai multe abordări

şi modele de analiză strategică, în funcţie de obiectivele trasate, specificul mediului intern şi extern.

Modelul de analiză Strategiile care rezultă din aplicarea modelului

Modelul matriceal al lui Igor

Ansoff

Penetrare, dezvoltare a pieţei, dezvoltare a produselor

şi diversificarea lor

Modelul matriceal BCG

Poziţii: pieţe sau industrii fragmentate, specializate, de

anvergură şi în impas

Modelul matriceal General

Electric

Strategii rezultate din raportul

potenţialul/caracteristicile pieţei

Modelul matriceal ADL

Poziţia de lider, de expansiune, asigurare a statutului

quo, repliere progresivă a concurenţei, maximizare a

profitului pe termen scurt, repoziţionare şi abandonare

a pieţei

Modelul Hussy

Poziţie stabilă pe piaţă şi de creştere

29

Modelul PIMS

Orientarea în funcţie de factorii care o influenţează

Modelul Porter

Cele mai mici costuri totale, de diferenţiere şi de

concentrare

Modelul celor cinci forţe

concurenţiale al lui Porter

Strategii specifice în funcţie de situaţie

Modelul GAP

Se compară rezultatele obţinute cu rezultatele

prevăzute pentru anumite perioade de timp

Modelul autorilor Norton şi

Caplan

Strategiile se specifică în concordanţă cu profilului

activităţii în baza studierii fiecărei componente şi

controlului axat pe obiective, măsuri, sarcini de

realizat pe pieţe, iniţiative.

Observăm că, deşi modelele sunt diferite, au şi puncte comune: orientarea strategică spre

profitabilitate, identificarea unei poziţii optime în cadrul pieţei, ţinând seamă de factorii de risc şi

satisfacerea corespunzătoare a cumpărătorilor. Modelele sugerează ideea analizei atât în ansamblu,

cât şi pe domenii de activitate strategică.

4. Evaluarea competitivităţii. O problemă aparte este evaluarea activităţilor strategice descrise

mai sus. Cel mai des aceasta se face prin prisma competitivităţii (globale, naţionale, regionale, etc.).

Competitivitatea economiei naţionale, de exemplu, se măsoară printr-un indice sintetic incluzând

principalii indicatori de dezvoltare ai ţării, unii în forma iniţială, alţii agregaţi, care au legătură

directă sau indirectă cu căile şi măsurile luate la nivel guvernamental sau local, adică cu elementele

strategiei de marketing a statului respectiv. World Economic Forum (WEF) elaborează şi publică

de mai mulţi ani topuri ale activităţilor economice ale statelor privind aranjarea lor în ierarhia

competitivităţii economice globale [88]. Desigur, la îndemâna statului respectiv rămân pârghiiile de

gestiune economică, dar pe de altă parte dezvoltarea acestuia trebuie evaluată comparativ cu

economia altora. Astfel, considerentele politice, factorul subiectiv, etc. nefiind posibil de exclus

totalmente din raţionamente la alcătuirea acestor topuri. Până la urmă politicienii sunt cei care

30

administrează treburile statului, pregătesc economiile naţionale şi internaţionale pentru noi reforme.

World Economic Forum [111,112], la rândul său, de mai mult de 30 ani monitorizează potenţialul

statelor şi naţiunilor, pornind de la lista acestor topurilor anuale. Ca rezultat, Raportul contribuie la

identificarea factorilor-cheie ai dezvoltării, ajută la înţelegerea faptului de ce unele ţări deschid

mereu oportunităţi pentru populaţie, iar altele se împotmolesc în labirintul reformelor. În 2011

Raportul [112] a inclus 139 economii, în 2013 – deja 144, tot atâtea state de pe întreg mapamondul,

care conţine un profil în detalii a fiecărei ţări, studii suplimentare acoperite de peste 100 indicatori.

Dintre aceştea GCI - General Competitivness Index, indicatorul sintetic are drept scop captarea

complexităţii fenomenelor la nivel naţional şi prin intermediul căruia se fac concluzii despre

competitivitatea naţională a fiecărui stat luat aparte şi în ansamblul economiilor. Aici putem găsi

informaţii despre calitatea guvernării, stabilitatea economică, eficienţa pieţelor, nivelul tehnologic,

etc. În plus GCI ne spune mult şi despre sănătatea naţiunii respective, calitatea mediului ambiant,

dialogul social, transparenţa presei, etc.

5. Dezvoltare prin convergenţă. Complexitatea proceselor economice în epoca globalizării face

dificilă gestiunea eficientă a acestora. Din multitudinea de abordări în suportul gestiunii dezvoltării

economice cea mai cunoscută este cea ce ţine de convergenţa economică [18]. De exemplu, pornind

de la aspiraţiile Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană şi având în vedere decalajele

considerabile privind dezvoltarea economică a republicii se impune necesitatea dezvoltării

economice de perspectivă a ţării prin convergenţă la economia UE. Atractivitatea UE este că a oferit

ţărilor-membre şi candidate curajul reformelor economice. O ţară candidată trebuie să ţină cont de

provocările comunităţii la care aspiră, iar pe măsură ce se apropie momentul aderării acesteia la

comunitate, tot mai mult în prim plan ies procesele de convergenţă. Convergenţa este un proces

desfăşurat în timp, implicând una sau mai multe ţări, care aspiră la realizarea unor obiective fixate

dinainte. Integrarea economică în comunitatea europeană (UE) înseamnă, printre altele, o corelare

prin sincronizare a economiilor naţionale cu cea din UE, precum şi tendinţe structurale, compatibile

în timp, referitoare la: stabilitate economică (tipolologie dezvoltare, creştere economică, echilibru

economic, balanţă de plăţi, sustenabilitate), taxe şi tarife (politici fiscale, bază de impozitare, tarife

vamale şi comerţ), buget şi obligaţiuni financiare (venituri, deficit bugetar), control administrativ

(corupţie, economie ascunsă, monitorizare), legislaţie la nivel micro (legislaţie companii, plan de

afaceri); uniune vamală (acorduri privind agricultura, obstacole tehnice, măsuri investiţionale,

inspecţia înainte de expediţie, reguli de origine, licenţe, subvenţii maxime, măsuri compensatorii,

salvgardarea, comerţ bunuri, comerţ servicii); uniune economică şi monetară (acord despre

transporturi, tranzit, decizii în domeniul comunicaţiilor, curs valută, monedă unică), etc.

Metodologic aceasta echivalează cu reducerea decalajelor în domeniul economiei reale proprii şi

apropierea de standardele comunitare, iar evaluarea convergenţei unui proces, sector, activităţi

31

economice sau economii în ansamblu se efectuează în baza unei analize sau a unor cercetări

economice comparative. Analiza comparativă modernă permite efectuarea cercetărilor economice

destul de aprofundat, foarte aproape de situaţia reală, de aceea a devenit un puternic suport de

analiză şi prognoză. Cel mai des compararea se face cu un etalon, după care se apreciază

omogenitatea, gradul de convergenţă/divergenţă. În asemenea cercetări principalul constă în

selectarea criteriului de convergenţă - criteriu care ar permite monitorizarea şi evaluarea permanentă

a procesului de convergenţă economică. În genere, până în prezent, nu există un indicator unic

pentru a evalua procesul de convergenţă. De aceea şi diversele ipoteze și metodologii existente, cu

indicatorii pe care îi utilizează, precum și rezultatele studiilor efectuate privind convergența în

Uniunea Europeană sunt adesea ambigui. Unele metodologii susțin existența convergenței, altele

pornesc de la premisa că un proces de convergență nu este încă demonstrat și deci, în consecinţă, nu

poate fi luat în considerare. Astfel, diferențele în materie de convergență apar la nivel de grupe de

țări, precum şi la nivel de uniune economică.

1.3 Abordări ale competitivităţii economice în contextul globalizării şi integrării

Datorită globalizării, în calea afacerilor apar noi dificultăţi, iar în schimb se nasc şi noi

oportunităţi. De această întâlnire trebuie să fii pregătit, iar procesul în ansamblu nu poate fi

interpretat altfel decât că singura cale pentru a beneficia de pe urma globalizării. În condiţiile

liberalizării mişcărilor de capital şi ale modificării rapide a avantajele comparative, una dintre

consecinţele globalizării o constituie creşterea transparenţei mediului economic şi, implicit,

reducerea costurilor informaţiei [13]. Pe această bază pot fi identificate relativ uşor deciziile de

politică economică şi pot fi anticipate efectele acestora. Din ce în ce mai mult, agentul economic

este atent la modul de elaborare a deciziei de politică economică a statului sau altor autorităţi

decizionale. Totodată, astăzi, în contextul globalizării, provocările la adresa stabilităţii

macroeconomice îşi sporesc complexitatea, ca urmare a creşterii gradului de deschidere a

economiilor, a liberalizării fluxurilor de capital, a adâncirii pieţelor şi a diversificării produselor. De

aceea impotantă este pregătirea economiei unei entităţi pentru globalizare prin impunerea regulilor

clare în politica economică permite realizarea unor strategii mai bune. Cu cât gradul de deschidere a

economiei creşte, pieţele sancţionează orice incoerenţă sau relaxare a politicilor macroeconomice

nejustificată economic sau orice altă eroare de politică economică. Aşadar, nu este permisă

promovarea unor politici imprudente. Ca alternativă la relaxarea politicii macroeconomice,

globalizarea cere îmbunătăţirea competitivităţii economice. La nivel macroeconomic trebuie, de

exemplu, evitate deficitele fiscale nesustenabile sau supraaprecierea monedei naţionale. Pe de altă

parte, fără firme puternice, competitive, pieţele vor fi invadate în continuare de bunuri importate. Un

rol aparte revine politicilor cursului de schimb în condiţiile globalizării, legate direct de

32

competitivitatea internaţională care se bazează pe: menţinerea dinamicii salariilor reale în limitele

creşterii productivităţii muncii, controlul ratei inflaţiei interne, ajustarea permanentă a cursului

nominal de schimb. Dar, spre deosebire de schema tradiţională descrisă mai sus, globalizarea ne

obligă să luăm în considerare şi alte abordări. Paul Krugman a realizat una dintre cele mai severe

critici la adresa abordării tradiţionale a competitivităţii internaţionale. Conform opiniei lui Krugman,

concurenţa internaţională pe pieţele bunurilor şi serviciilor se realizează între producători şi nu între

ţări. Producătorii concurează în sensul că pierderile unora se pot transforma în câştiguri pentru alţii.

În acest sens concurenţa îşi pierde din relevanţă la nivelul ţărilor. Krugman susţine că este lipsit de

sens să se vorbească despre rivalitatea comercială a ţărilor, deoarece toate câştigă din comerţul

internaţional. Krugman arată însă că ţările concurează în ceea ce priveşte atragerea factorilor

internaţionali de producţie - capital şi forţă calificată de muncă. Succesul ţărilor în concurenţa pentru

factorii de producţie cu mobilitate internaţională este determinat de avantajele comparative. Un nivel

raţional al impozitării, o infrastructură corespunzătoare, un cadru legislativ stabil şi eficient, o forţă

de muncă calificată şi nu foarte scumpă sunt elemente care compun aceste avantaje. Dacă o ţară

reuşeşte să ofere astfel de avantaje, atunci ea devine atractivă pentru investitori şi pentru dezvoltarea

unor firme puternice, competitive pe plan internaţional. Krugman sugerează că politicile economice

trebuie să vizeze crearea şi consolidarea avantajelor comparative ca unul dintre factorii esenţiali ai

succesului firmelor în comerţul internaţional. Krugman nu este de acord cu abordările tradiţionale

ale competitivităţii internaţionale, care se limitează la poziţia contului curent al balanţei de plăţi

externe şi la indicii cursului de schimb. El merge mai departe, susţinând că poziţia contului curent al

balanţei de plăţi externe nu este un indicator relevant al competitivităţii internaţionale. Faptul că o

economie cu o monedă naţională puternică înregistrează un deficit comercial semnificativ nu indică

neapărat o competitivitate redusă. Krugman susţine că, dimpotrivă, deficitul comercial semnificativ

şi moneda naţională puternică se pot datora gradului mare de atractivitate pe care economia

respectivă îl exercită pentru investitorii străini. Criticii abordării tradiţionale propun o viziune

multidimensională a competitivităţii internaţionale, cu o pronunţată orientare spre latura de ofertă a

economiei. În cadrul acestor abordări noi, competitivitatea este determinată de avantajele

comparative, capacitatea de dezvoltare a produselor şi a proceselor de producţie, calificarea forţei de

muncă, stocul de cunoştinţe tehnologice şi manageriale, flexibilitatea pieţelor şi potenţialul acestora

de a se ajusta la schimbările structurale. Din perspectiva politicilor economice, adepţii abordărilor

noi aduc în discuţie raţionalizarea impozitării, asigurarea ofertei de infrastructuri, minimizarea

intervenţiilor guvernamentale şi flexibilizarea pieţei muncii. Michael Porter, la rândul său, critică

orientarea de bază a abordării tradiţionale, susţinând că obiectivul politicilor macroeconomice

trebuie să fie competitivitatea internaţională obţinută în condiţiile unor salarii ridicate. În

accepţiunea acestuia, o economie care reuşeşte să-şi controleze deficitul contului curent al balanţei

33

de plăţi externe la un nivel redus al salariului real sau la un nivel ridicat al şomajului nu este cu

adevărat competitivă. Porter susţine că perseverenţa în menţinerea unor cursuri de schimb

subevaluate întârzie ajustările microeconomice. În acest context, subevaluarea monedei naţionale

acoperă deficitul de competitivitate şi reduce dinamismul la nivelul producătorilor. Porter îşi declară

explicit adeziunea pentru o monedă naţională puternică în scopul stimulării interesului

producătorilor pentru realizarea unor câştiguri de competitivitate. Opiniile lui Porter în ceea ce

priveşte cursul de schimb par să fie împărtăşite şi de George Soros, care arată că, într-o economie

deschisă, exporturile încorporează totodată un volum semnificativ şi de importuri. Conform opiniei

lui Soros, deprecierea monedei naţionale înscrie economia într-un cerc vicios. Deprecierea

scumpeşte relativ importurile utilizate drept intrări în producţia pentru export. Deoarece exporturile

sunt descurajate, problemele contului curent al balanţei de plăţi externe se amplifică, fapt care

adaugă presiuni noi asupra cursului de schimb. Dimpotrivă, dacă moneda naţională rămâne

puternică, economia intră într-un cerc virtuos. Moneda puternică ajută la controlul inflaţiei.

Deoarece conţinutul de import al exportului este ridicat, cursul de schimb rămâne mai mult sau mai

puţin stabil, iar poziţia contului curent al balanţei de plăţi externe tinde să se îmbunătăţească. Am

redat din opiniile a trei cunoscuţi economişti contemporani ai economiei globale pentru a sublinia că

politicile tradiţionale ale cursului de schimb sunt puse sub semnul întrebării. Pe de altă parte aproape

toţi economiştii consideră că preţurile bunurilor şi serviciilor trebuie să fie rigide doar pe termen

scurt. Dacă preţurile interne ale bunurilor şi serviciilor sunt rigide, atunci deprecierea nominală a

monedei naţionale induce o scumpire relativă a producţiilor externe în raport cu cele interne;

exportul este încurajat, importul este descurajat, iar soldul contului curent extern se îmbunătăţeşte.

Astfel politica monetară poate fi utilizată eficient prin Banca Centrală pentru stabilitatea preţurilor,

iar un compromis al diversităţii de opinii referitoare la cele enumerate a fost includerea în ratingurile

oficiale, alte clasamente şi topuri a calculelor paralele în valoarea aşa numitei PPC - parităţi a

puterii de cumpărare a valutei naţionale. Important este şi faptul cum statele administrează crizele

financiare în condiţiile globalizării. Autorităţile de obicei întăresc aici politicile fiscale şi monetare,

micşorând datoria externă şi mărind rezervele valutare oficiale. Suplimentar orice economie este

pasibilă de şocuri externe, criza din exterior şi chiar război în afara ţării. Între timp s-a schimbat

şi politica structurilor financiare internaţionale. Astfel FMI recurge la o nouă abordare referitoare

la „împărţirea poverii". Această schimbare de optică a FMI contribuie la ezitarea creditorilor străini

în privinţa împrumuturilor şi atunci alternativa vine de la accelerarea reformelor structurale,

echilibrarea datoriei publice interne şi externe, desemnarea direcţiilor de finanţare prioritară, etc.

Există divergenţe la nivel conceptual şi în privinţa altor repere metodologice. Acelaşi P.

Krugman se opune „chingilor” impuse dezvoltării unui stat cerute, bunăoară, de modelele lui X.

Sala-i-Martin şi M.-E. Porter. Krugman consideră că unui stat n-ar trebui să se impună prea multe

34

restricţii în opţiunea de dezvoltare economică, suficiente fiind doar elementele de convergenţă

structurală către un anumit standard de dezvoltare, pe când X. Sala-i-Martin şi M.-E. Porter, mai ales

ultimul, leagă toţi indicatorii economici de dezvoltare ai unei entităţi prin relaţii foarte dure de tip

funcţional, caz în care puterea executivă naţională la nivel de Guvern sau administraţie locală nu are

prea multe pârghii de ales în demersul economic. În UE de mai multe decenii se discută în

contradictoriu despre cele două alternative de dezvoltare şi deschidere spre exterior care implică:

macrostabilitate sau instabilitate restructurantă, echilibru economic sau creştere economică

permanentă, etc. Compromisul la care s-a ajuns nu prea demult se numeşte dezvoltare prin

sustenabilitate, care înseamnă: anumiţi invarianţi în dezvoltare, stabilitate dar doar pe termen lung,

optimalitate în loc de reduceri, sistem deschis în raport cu mediul, vulnerabilitate exclusă, etc., iar

profitul nu mai constituie criteriul general economic.

Cu o populaţie de circa 508 milioane şi un PIB de peste 8000 miliarde de euro, Uniunea

Europeană [106,109,114-123] reprezintă unul dintre actorii principali de pe scena mondială. Ea

deţine o cincime din volumul comerţului mondial. Este pe locul întâi în lume la exportul de bunuri şi

servicii şi o sursă majoră de investiţii străine directe. UE mai constituie principala piaţă de export

pentru un număr de peste 130 de ţări din întreaga lume. UE deţine cea mai mare piaţă integrată din

economia mondială şi a doua monedă de rezervă valutară din lume. Deoarece relaţiile comerciale

sunt de competenţa UE, majoritatea aspectelor comerciale se negociază, în numele statelor membre,

în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi în tratativele comerciale interregionale şi bilaterale.

Principiile călăuzitoare ale politicii comerciale a UE constituie o contribuţie însemnată a acestei

instituţii la dezvoltarea armonioasă a comerţului mondial, la eliminarea treptată a restricţiilor din

cadrul comerţului internaţional şi a barierelor vamale. Strategia UE constă în "a-şi deschide piaţa"

pentru cea mai mare parte a comerţului internaţional, excluzând, printre altele, comerţul agricol, în

condiţiile în care şi alte ţări fac acelaşi lucru. Valoarea exporturilor din ţările în curs de dezvoltare

către UE a crescut constant şi UE este cel mai mare importator de marfă din cele 49 de ţări cel mai

slab dezvoltate. UE a creat o reţea de relaţii comerciale instituţionalizate, multilaterale,

interregionale şi bilaterale, care cuprinde aproape toate ţările lumii. Un element însemnat al politicii

de dezvoltare a UE îl reprezintă acordurile de comerţ şi asistenţă şi acordurile de cooperare

economică şi parteneriat pe care UE le-a încheiat cu 71 de ţări din Africa, Caraibe şi Pacific. UE

reprezintă şi un furnizor major de asistenţă internaţională destinată dezvoltării, mergând de la

ajutoare alimentare, asistenţă tehnică şi până la donaţii financiare. Extinderea aprobată şi preconizată

a UE va duce la creşterea la 450 milioane a populaţiei UE şi la sporirea ponderii sale economice din

punct de vedere al PIB-ului şi al relaţiilor comerciale. UE poate deveni astfel cel mai mare bloc

economic, cu cea mai mare piaţă unică, depăşind Statele Unite. Acest lucru ar trebui să confere UE o

mai mare influenţă în negocierile şi tratativele economice mondiale, care cuprind de la negocierile

35

comerciale, reformele financiare şi monetare internaţionale şi procesul 'G8" până la problemele

economice regionale. Drept recompensă pentru progresele realizate pe plan politic, economic şi al

reformelor instituţionale, ţările vor obţine acces la piaţa unică a UE, iar chiar integrarea unora sau

liberalizarea viitoare a altora vor permite libera circulaţie a persoanelor, bunurilor, serviciilor şi

capitalului. Alte domenii de cooperare ar putea include: intensificarea cooperării în combaterea

ameninţărilor la adresa securităţii; implicarea în prevenirea conflictelor; reţelele de transport, energie

şi telecomunicaţii; cercetarea europeană etc. Asistenţa UE destinată acestor ţări trebuie să fie

coordonată cu asistenţa acordată de alte organizaţii internaţionale şi trebuie să faciliteze cooperarea

transfrontieră. Rezultatele pozitive ale actualei runde de extindere demonstrează că obiectivele

privind stabilitatea şi securitatea pot fi atinse eficient prin extinderea UE. Perspectiva aderării la UE

- cu condiţia îndeplinirii criteriilor de aderare - a avut un efect pregnant benefic în Europa Centrală

şi de Est, prin aceea că a impulsionat reformele politice şi economice. Dar acest proces nu poate fi

extins la nesfârşit. UE nu poate, efectiv, să integreze toate ţările vecine care doresc să intre în UE,

aplicând raţionamentul logic că extinderea aduce pace şi prosperitate. Prin urmare, problema

extinderii viitoare a UE trebuie plasată în contextul mai larg al "politicii de vecinătate" a Uniunii

extinse. Extinderea ar trebui să insiste pe pregătirea satisfăcătoare, în vederea aderării, a acelor ţări

care urmează să se alăture UE în următorii ani. În acelaşi timp, UE ar trebui - şi acest fapt este,

adeseori, declarat ca o profesiune de credinţă a UE - să-şi dezvolte parteneriatul cu toate ţările

vecine, indiferent dacă acestea se vor integra sau nu în UE. Procesul de extindere a UE va continua.

UE a declarat că acest proces este ireversibil. UE a suplimentat asistenţa financiară destinată acestor

ţări, pentru a le ajuta să se pregătească pentru aderare. Deşi situaţiile diferă de la o ţară la alta,

majoritatea acestora se străduiesc în continuare să înlăture efectele vechiului sistem. Adeseori se

afirmă că UE are nevoie de definirea unor strategii mai bune pentru dezvoltarea acestor ţări. Se

arată, totodată, că, în schimbul confirmării viitoarei lor aderări, aceste ţări trebuie să subscrie la un

program de reforme interne, monitorizat de UE, ca un prim jalon pe drumul către integrare. Nu se

pune problema de a promite o dată anume pentru integrarea lor în UE, deoarece aceasta depinde de

eforturile lor de a funcţiona ca state într-o stare de normalitate. În mod cert însă, efectele pe termen

mediu şi lung va trebui analizate cu atenţie, pentru a evita evoluţiile de natură a produce destabili-

zare macroeconomică. Ultimele declaraţii atât ale reprezentanţilor Uniunii Europene, cât şi ai

Statelor Unite au considerat economia de piaţă a ţărilor-candidate ca funcţională. Cu toate

problemele enunţate UE rămâne cea mai desăvârşită uniune economică din lume creată până în

prezent, din experienţa căreia se pot lua foarte multe lucruri folositoare celorlalte ţări ale lumii, în

primul rând spaţiul economic comun. Spatiul Economic European (SEE) uneşte statele membre UE

într-o piaţă internă guvernată de aceleaşi reguli de bază. Aceste reguli au ca scop să permită

mărfurilor, serviciilor,capitalului şi persoanelor să circule liber în cadrul SEE, într-un mediu deschis

36

şi competitiv, un concept cunoscut drept cele patru libertăţi. Obiectivul Acordului SEE este de “a

promova întărirea continuă şi echilibrată a relaţiilor comerciale şi economic dintre Părţile

Contractante…în scopul crearii unui Spatiu Economic European omogen”. Acordul SEE asigură

condiţii egale de afaceri inîntreaga piaţă internă, prin reguli privind competiţia şi ajutoarele de stat.

De asemenea, conţine prevederi orizontale referitoare la cele patru libertăţi, precum şi la cooperarea

în afara celor patru libertăţi, în aşanumitele domenii de flanc. Acestea din urmă acoperă domenii

cum ar fi cercetarea şi dezvoltarea tehnologică, serviciile de informare, educaţia, instruirea şi

tineretul, locurile de muncă, întreprinderea şi antreprenoriatul, protecţia civilă. Cooperarea se

desfăşoară prin activităţi comune de diferite tipuri. Acordul SEE se bazează pe legislaţia primară,

Tratatul de la Roma a Uniunii Europene şi pe legislaţia secundară derivată (regulamente, directive,

decizii și anumite instrumente non-obligatorii ale SEE, adoptate de instituțiile UE în mod continuu –

cunoscute şi ca acquis-ul comunitar). Ca urmare, o mare parte a Acordului SEE este identică cu

părţile corespunzătoare din Tratatul de la Roma din 1957 care guvernează cele patru libertăţi:

libertatea de mişcare a bunurilor, persoanelor, serviciilor şi a capitalului.

În concluzie, se poate remarca că Uniunea Europeană oferă ţărilor lumii un exemplu de uniune

de natură economică fără precedent. În UE însăşi dezvoltarea se percepe ca una pentru integrare şi

binele comun, legislaţia companiilor, sistemul de taxe, uniunea vamală, controlul financiar,

prevederile bugetare, circulaţia capitalului, moneda, etc, toate sunt subordonate convergenţei

comunitare. Documente care definesc UE [114-123]: Tratatul de creare, Tratatul de la Maastricht,

Strategia de la Lisabona, etc; structuri - Comisia Europeană, Parlamentul European, etc. În

perspectivă se prevede chiar adoptarea unui Tratat Constituţional, care ar consfinţi juridic cea mai

complexă formă de cooperare economică din lume, răspunzând astfel exigenţelor globalizării. Pe de

altă parte, adoptarea unei conduite prudente în privinţa politicii de venituri, creşterilor de salarii,

corelarea cu îmbunătăţirea productivităţii muncii şi cu sporirea încasărilor efective din valorificarea

producţiei, luarea în seamă a considerentelor expuse mai sus generează perspective mai optimiste de

dezvoltare a unei ţări chiar şi în condiţiile destul de grele ale eventualelor aderări la careva

comunitate sau adaptării la fenomenul globalizării în general.

Pornind de la perespectivele de dezvoltare a Republicii Moldova în epoca globalizării, acestea

trebuie neapărat examinate prin prisma integrării economice în UE. UE, incepând cu cele mai simple

forme de cooperare a ajuns astăzi la formele cele mai complexe (integrare monetară, bancară,

financiară, etc.). Pentru viitoarele ţări candidate la procesul de lărgire a UE, Republica Moldova

fiind una din ele, sunt de accentuat cel puţin două aspecte, care urmează a fi luate în considerare în

procesul de integrare: 1)îndeplinirea criteriilor preaderării şi 2) evaluarea calitativă a acestor

critererii. Pentru Republica Moldova este vital de a înţelege că UE, în primul rând, oferă şansa şi

37

curajul reformelor, iar provocările UE sunt ale întregului continent, inclusiv a Republicii Moldova.

Până la urmă, o ţară candidată aderă la un club, deci cu reguli clare de joc, care se referă la:

- libertatea pieţei unice

- unitatea economică şi monetară

- pregătirea pentru viaţă în epoca globalizării.

Sunt reguli foarte stricte, însă acestea nu sunt atât pentru comunitate, ci mai mult pentru

Republica Moldova însăşi, reguli care vin să disciplineze şi să racordeze treburile interne la cerinţele

unice. Iată câteva capitole ale procesului de integrare care sunt benefice în toate situaţiile pentru un

stat, dornic de prosperitate:

- Voinţa politică - este necesară oriunde şi oricând în promovarea adevăratelor reforme

economice.

- Reforma instituţională - trebuie să fie prioritară, deoarece inseamnă ruperea de trecut care

mau persistă în structurile birocratice vechi.

- Evaluarea capacităţilor statale – aprecierea obiectivă a posibilităţilor Republicii Moldova de

a edifica un stat demn de existenţa sa.

- Administrare publică eficientă – structuri optime de gestionare a treburilor publice.

Implementarea conceptului de mai sus ar da Republicii Moldova:

- democraţie şi valori democratice autentice

- economie veritabilă de piaţă (legislaţie clară pentru companii, sistem modern de taxe şi

impozite, sistem vamal comun, control financiar comun, prevederi bugetare comune,

circulaţie liberă a capitalurilor şi a forţei de muncă, uniune monetară)

- reforme sistematice şi dinamice concomitente

- rezolvarea în comun şi simultan a problemelor continentale, regionale, naţionale

- compatibilitate şi complimentaritate în dezvoltare

- parteneriate comunitare.

1.4 Rolul statului în orientarea ţărilor spre o economie deschisă în condiţiile

globalizării

Statul poate impune politici de orientare spre o economie deschisă în noile condiţii legate de

procesul de globalizare. Statul este cel care reglementează activităţile economice, în primul rând

politicile sale comerciale, inclusiv cele externe şi evaluează eficienţa acestora.

38

1.4.1 Particularităţi ale politicilor comerciale ale ţărilor lumii la etapa actuală

Drept răspuns la provocările procesului de globalizare, în urma a numeroase discuţii de cel mai

înalt nivel la forurile ale statelor lumii s-a venit la concluzia unanimă că economia mondială trebuie

să dea curs acestor provocări, transformându-le în pârghii de creştere a comerţului mondial, a

investiţiilor şi a veniturilor în întrega lume. Dar pentru aceasta este nevoie de un cadru juridic solid,

cu mecanisme de reglementare a diferendelor dintre părţi, de reduceri globale ale taxelor de import,

de reguli clare pentru comerţul cu servicii, de protecţia drepturilor de proprietate, etc. Totodată, nu

trebuie trecute pe planul doi nici problemele dimensiunii sociale (creşterea nivelului de trai,

coeziunea economică şi socială). Mai mult decât atât, „modelul social” a devenit nucleul

numeroaselor acorduri şi negocieri la nivel internaţional, iar drepturile sociale parte componentă a

statutelor de diferite nivele, inclusiv a ONU. O preocupare permanentă în ultimul timp a devenit

utilizarea optimă a resurselor mondiale în conformitate cu obiectivele dezvoltării durabile, precum şi

protejarea şi prezervarea mediului înconjurător. O problemă delicată a statelor lumii constituie şi

redistribuirea resurselor, obţinerea părţii meritate de către ţările în curs de dezvoltare, din creşterea

veniturilor de la comerţul internaţional. Particularităţile relevante ale politicilor comerciale, în

primul rând ale comerţului exterior, pentru dezvoltarea majorităţii ţărilor lumii (circa 150) la etapa

actuală pot fi analizate iniţial pornind de la participarea în Acordul de la Marrakesh privind

constituirea organizaţiei mondiale de comerţ (OMC) [44,49,50,115-124], în care se stipulează că în

domeniul comercial şi economic statele şi politicile economice ale acestora trebuie să fie orientate

spre ridicarea nivelului de trai, realizarea folosirii integrale a forţei de muncă şi a unui nivel ridicat şi

în continuă creştere a venitului real şi al creşterii efective şi spre creşterea producţiei şi a comerţului

cu bunuri şi servicii, permiţând în acelaşi timp utilizarea optimă a resurselor mondiale în

conformitate cu obiectivul de dezvoltare durabilă, în vederea protejării şi prezervării mediului

înconjurător şi, totodată, a întăririi mijloacelor de realizare a acesteia într-o manieră care să fie

compatibilă cu necesităţile şi preocupările respective la diferite niveluri de dezvoltare economică, pe

de altă parte că este necesar să se depună eforturi pozitive pentru ca ţările în curs de dezvoltate şi, în

special, cele mai puţin avansate dintre acestea, să îşi asigure o parte dincreşterea comerţului

internaţional care să corespundă necesităţilor dezvoltării lor economice. În Acordul privind

agricultura se stabileşte o bază pentru a întreprinde un proces de reformă a comerţului cu produse

agricole în conformitate cu negocierile prealabile, obiectivul pe termen lung fiind constituirea unui

sistem de comerţ pentru produsele agricole care să fie echitabil şi axat pe piaţă. Acordul referitor la

textile şi îmbrăcăminte are ca scop formularea modalităţilor care ar permite ingerarea definitivă a a

cestui sector pe baza regulilor întărite, contribuind de asemenea prin aceasta la obiectivul de

liberalizare mai pronunţată a comerţului. Acordul privind obstacolele tehnice în calea comerţului îşi

39

aduce contribuţia importantă pe care sistemele internaţionale de standardizare şi de evaluare a

conformităţii le oferă în această privinţă prin îmbunătăţirea eficienţei producţiei şi facilitarea

conduitei comerţului internaţional. Acordul privind măsurile investiţionale legate de comerţ prevede

măsuri menite să evite efecte prejudiciabile asupra comerţului. Acordul privind inspecţia înainte de

expediţie asigură o liberalizare sporită şi expansiunea comerţului mondial, întăreşte rolul şi sporeşte

capacitatea sistemului OMC de adaptare la evoluţia mediului economic internaţional. Acordul

privind regulile de origine are drept obiectiv asigurarea unei liberalizări mai mari şi expansiunea

comerţului mondial. Acordul privind procedurile în materie de licenţe de import porneşte de la

necesităţile specifice de comerţ, de dezvoltare financiară ale ţărilor în curs de dezvoltare. Acordul

privind subvenţiile şi măsurile compensatorii definesc că o subvenţie se va considera că există: dacă

există o contribuţie financiară a puterilor publice sau a oricărui organism public din competenţa

teritorială a unui membru , sau dacă există orice formă de sprijin a veniturilor sau a preţurilor.

Acordul privind salvgardarea ia în vedere obiectivul general al membrilor de a îmbunătăţi şi întări

sistemul de comerţ internaţional, stabilind reguli pentru aplicarea măsurilor de salvgardare. Acordul

general privind comerţul cu servicii recunoaşte importanţa crescândă a comerţului cu servicii pentru

creşterea şi dezvoltarea economiei mondiale şi stabileşte un cadru multilateral de principii şi reguli

pentru comerţul cu servicii, în vederea expansiunii acestui comerţ, în condiţii de transparenţă şi

liberalizare progresiva şi ca un mijloc de promovare a creşterii economice a tuturor partenerilor

comerciali şi dezvoltarea ţărilor în curs de dezvoltare. Domenii autorizate: 1. Drept de autor şi

drepturi conexe; 2. Mărci de fabrică sau de comerţ; 3. Indicaţii geografice; 4. Desene şi modele

industriale; 5. Brevete; 6. Scheme de configuraţie (topografii) de circuite integrante; 7. Protecţia

informaţiilor nedivulgate; 8. Controlul practicilor anticoncurenţiale în licenţele contractuale mijloace

pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală.

1.4.2 Evaluarea eficienţei activităţilor economice

Economia oricărui stat va rezista noilor condiţii de dezvoltare doar dacă îşi va evalua activităţile

conform celor mai exigente principii şi seturi de indicatori, printre aceştea fiind şi indicatorii

dezvoltării durabile, principiile de evaluare a activităţilor economice în condiţiile globalizării.

Indicatori de dezvoltare durabilă ai Republicii Moldova şi unitatea de măsură a acestora: PIB

per capita, dolari SUA; Ponderea populaţiei sub pragul absolut al saraciei, %; Rata de creştere a

PIB, % fata de anul precedent; Ritmul inflaţiei (fata de perioada respectivă a anului precedent), %;

Cursul oficial mediu anual de schimb al monedei naţionale faţă de dolarul SUA, lei/dolari SUA;

Dolarizarea depozitelor, %; Datoria externă totală in raport cu PIB, %; Datoria de stat externă în

raport cu PIB, %; Deservirea datoriei de stat externe în raport cu veniturile fiscale ale bugetului de

stat, %; Deficitul(-) ,excedentul (+) bugetului public naţional in raport cu PIB, %; Balanţa

40

comercială cu bunuri (preturi FOB) şi servicii in raport cu PIB, %; Balanţa contului curent in raport

cu PIB, %; Valoarea adaugată brută, milioane lei; Populaţia ocupată în economie, mii persoane;

Exporturile de bunuri în raport cu PIB, %; Ponderea exporturilor de produse agroalimentare in

volumul total al exportului, %; Investiţii străine directe (net), milioane dolari SUA; Investiţii

străine directe pe locuitor (stoc), dolari SUA; Investiţiile in capital fix in raport cu PIB, %; Creditul

bancilor comerciale acordate economiei în raport cu PIB, %; Cursul real efectiv al monedei

nationale, %; Rata dobânzii la credite in lei, %; Lungimea drumurilor, km; Resurse energetice pe

locuitor, tone; Consumul de resurse energetice raportat la PIB, kg; Volumul energiei electrice

autohtone în raport cu consumul total, %; Numarul de linii telefonice fixe la 100 de locuitori;

Numarul de abonati la retele celulare la 100 de locuitori; Indicele competitivităţii bunurilor

nationale; Rata somajului in rândul tinerilor in virsta de 15-24 ani, %; Populaţia plecată în alte ţări

la lucru in raport cu populaţia activă, %; Salariul nominal mediu lunar al unui salariat in economie,

lei; Pensia medie lunara (la sfirsit de an), lei; Ponderea populatiei sub pragul alimentar al saraciei,

%; Profunzimea saraciei extreme, %; Severitatea saraciei extreme, %; Ponderea populatiei sub

pragul de 4,3 dolari pe zi la PPC %; Ponderea celei mai sarace chintile in consumul national %.

Indicatori ai dezvoltării durabile sectoriale (agricultura): Volumul producţiei agricole în unităţi

naturale şi băneşti, inclusiv în sectorul mic şi mijlociu de producţie; Volumul producţiei în

industria alimentară în unităţi naturale şi băneşti; Volumul exporturilor şi importurilor produselor

agroalimentare; Suprafeţele însămînţate, mii ha şi efectivul de animale, mii capete; Preţurile la

principalele produse agricole în statică şi dinamică; Dinamica ponderii cheltuielilor pentru produsele

alimentare în consumul produselor alimentare pe cap de locuitor, kg, litri, buc., etc.; totalul

cheltuielilor gospodăriilor casnice, structurate după nivelul de venit şi amplasare regională.

Dinamica investiţiilor în capitalul fix în sectorul agroalimentar, inclusiv pe forme de proprietate:

publică, privată; mixtă (privată + publică); străine; autohtone mln lei; Volumul creditelor obţinute,

inclusiv pe termen scurt; pe termen lung mln lei, structura şi calitatea acestor credite, dinamica

cerinţelor de gaj şi utilizarea istoriilor de credite; Volumul profitului obţinut (mln lei) şi nivelul

rentabilităţii (%) în sectorul agrar şi industria alimentară, în dinamică şi în comparaţie cu restul

economiei; Dinamica barierelor administrative în sectorul agroalimentar, inclusiv la crearea

întreprinderii, raportarea şi plata impozitelor, frecvenţa şi durata controalelor, numărul de

documente necesare pentru fiecare procedură etc, timpul necesar pentru accesul la subsidii.

Suprafeţele agricole irigate, mii ha; Suprafeţele agricole puse la conservare, mii ha; Suprafeţele nou

împădurite, mii ha; Investiţii publice în protecţia surselor naturale, mln lei. Dinamica calităţii

solurilor; Pierderile financiare din cauza deteriorării resurselor naturale şi calamităţilor naturale.

Drumuri locale cu îmbrăcăminte rigidă, mii km; Investiţii publice în aprovizionarea localităţilor

41

rurale cu apă, gaz natural, construcţia şi reparaţia drumurilor etc., mln lei; Numărul locuinţelor

asigurate cu apă, gaz natural, telefon etc., mii unităţi.

Evaluarea activităţilor economice ale entităţii: Principiile de bază ale evaluării activităţilor

economice: 1. analiza cost – beneficiu, cu etapele: Identificarea costurilor/beneficiilor; Evaluarea

costurilor/beneficiilor în termeni de unitate de măsură; Scontarea costurilor /beneficiilor; Evaluarea

financiară a costurilor şi beneficiilor – respectiv cheltuieli şi venituri; Unitatea de evaluare –

diferenţa dintre costuri şi beneficii. 2. relevanţa activităţilor economice. 3. valoarea adaugată a

activităţilor economice. 4. monitorizarea proceselor. 5. evaluarea riscurilor.

Scurt comentariu la aceste principii:

a). Analiza cost - beneficiu este probabil cea mai bine cunoscută analiză (tehnică) pentru

evaluarea activităţilor economice ale unei entităţi. Principiul de bază al tehnicii respective poate fi

simplu formulat astfel: dacă beneficiile depăşesc costurile, atunci măsura merită a fi analizată în

continuare, însă dacă costurile depăşesc beneficiile, atunci măsura se respinge. In cadrul analizei

există trei elemente principale. Prima include identificarea potenţialelor beneficii şi costuri. A doua

etapă include evaluarea costurilor identificate şi beneficiilor în termeni de unitate de măsură. Al

treilea element este distribuţia beneficiilor şi costurilor pe parcursul unei perioade de timp.

b). În teza de faţă se va atrage atenţia asupra evaluării activităţii economice prin preţ. In

evaluarea financiară beneficiile sunt obţinute prin încasările din vânzări, iar resursele sunt oferite de

costurile (cheltuielile) de producere. Preţurile de piaţă sunt folosite astfel drept unitate de evaluare.

Prima etapă în evaluarea financiară constă în calcularea fluxului bănesc. Acest lucru se efectuează

prin înregistrarea anuală a veniturilor şi cheltuielilor pentru întreaga perioadă de activităţi. Diferenţa

dintre încasările şi cheltuielile anuale constituie fluxul bănesc net. Însă banii încasaţi ulterior au o

valoare mai mică decât banii încasaţi imediat. Cauza este că banii încasaţi în viitor decât cei încasaţi

în prezent reprezintă un cost de oportunitate, în termeni de venit care ar fi putut câştigat prin

investirea fondurilor într-un cont de economii, care aduce dobândă, sau într-o activitate de producere

care aduce venit. Pentru a combina valoarea anuală netă a fluxului de bani într-o singură cifră

agregată, această valoare trebuie convertită în termeni echivalenţi. Acest lucru se efectuează prin

procesul de scontare, care transformă valorile viitoare într-o valoare echivalentă perioadei de timp

din prezent.

c). Economiile ţărilor dezvoltate au demonstrat că o economie performantă va folosi resursele

unui stat în mod optimal, dar totuşi practic pieţe perfect competitive nu există. De aici apare nevoia

de a efectua evaluări economice, folosind preţurile de piaţă pentru a evalua beneficiile şi costurile.

Dar preţurile de piaţă, la rândul lor, diferă de preţurile optimale, deoarece există imperfecţiunile şi

distorsiunile pieţei. Factorii principali care provoacă această diferenţă între preţuri sunt: plăţile de

42

transfer; imperfecţiunile pieţei şi intervenţia; cursul (ratele) de schimb valutar; preţurile

internaţionale de frontieră; resursele subutilizate; articole necomercializate la timp; etc.

d). De remarcat un consens asupra faptului că stabilitatea preţurilor se referă la evoluţia nivelului

preţurilor agregate, care să fie relativ constantă sau cu modificări de mici dimensiuni. Cu alte

cuvinte, se poate vorbi despre stabilitatea preţurilor atunci când banii îşi păstrează valoarea în timp

sau viteza lor de erodare este nesemnificativă. Dacă asupra conceptului de stabilitate a preţurilor nu

sunt practic divergenţe majore, unele diferenţe de nuanţă apar în ceea ce priveşte măsurarea efectivă

a nivelului inflaţiei. Astfel, există dezbateri privind modalitatea optimă de măsurare a nivelului

creşterii preţurilor, de alcătuire a indicelui de preţuri (compoziţia coşului) şi de identificare a

orizontului de timp adecvat. Inflaţia este unul din factorii principali ai instabilităţii financiare. O

combinaţie optimă între stabilitatea financiară şi stabilitatea preţurilor constituie obiectivul central

într-o economie. Atunci însă când rata inflaţiei se situează la niveluri care depăşesc ţinta stabilită

explicit sau implicit se practică o politică monetară restrictivă, materializată în rate ridicate ale

dobânzii, volum substanţial al absorbţiei de lichiditate - dacă pe piaţa monetară apare un excedent de

lichiditate - şi/sau în aprecierea cursului de schimb.

e). Există un şir de tehnici care pot fi folosite pentru estimarea preţurilor. Alegerea tehnicilor va

depinde de impactul special şi de disponibilitatea datelor. În unele împrejurări, ar putea fi posibilă

aplicarea a câtorva tehnici de evaluare a impactului. Iată o listă a tehnicilor cunoscute bazate pe:

schimbarea volumului de producţie; creşterea costurilor capitalului uman; includerea cheltuielilor

preventive; contingente noi; transport suplimentar; proprietate - privatizare; transfer tehnologic; etc.

Exemplu: În teză aceste principii de bază ale evaluării activităţilor economice capătă o formă

concretă la armonizarea accizelor băuturilor alcoolice în Republica Moldova cu practicele

comunitare [4]. Scop: modificarea politicii fiscale; referinţe: producerea internă, importul, exportul

- toate în ultimii 5 ani; consultare a populaţiei: consum total, bărbaţi, femei, analiză a cotelor de

export; raţionament: de schimbat modul de percepere; cale de implementare: acte normative şi

administrative; opţiuni: a) măsura actuală - % din preţul de vânzare, orice mărire a volumului de

producţie măreşte exponenţial volumul producţiei accizate şi b) măsură nouă - se impozitează doar

volumul fizic produs, adică cantitatea înmulţită la accizul comunitar, în rest agentul economic având

liber la stabilirea preţurilor de vânzare; riscuri: diminuarea încasărilor bugetare; impact economic:

creşterea calităţii vieţii, îmbunătăţirea situaţiei financiare a agenţilor economici de profil;

monitorizare şi evaluare: dinamica acumulării veniturilor.

43

1.5 Concluzii la capitolul 1

- Sunt arătaţi factorii economico-comerciali care au influenţat adâncirea procesului de globalizare a

economiei mondiale: liberalizarea comerţului cu servicii; liberalizarea pieţelor de

capital;liberalizarea investiţiilor străine directe; stabilirea bunurilor comune ale umanităţii;

securitatea ecologică; diminuărea taxelor vamale, renunţarea la politica vamală şi la restricţiile de

circulaţie a mărfurilor, serviciilor, tehnologiilor şi capitalurilor.

- Sunt elucidate particularităţile relevante ale politicilor comerciale, în primul rând ale comerţului

exterior, pentru dezvoltarea ţărilor lumii la etapa actuală pornind de la Acordul de la Marrakesh

privind constituirea organizaţiei mondiale de comerţ (OMC) şi descrierea Comunităţii Europeane

(CE) ca uniune de natură economică exemplară.

- Sunt arătate căile şi măsurile de reglementare de către stat a activităţilor sale economice pentru a

face faţă cerinţelor globalizării, este analizat impactul acestor căi şi măsuri întreprinse de autorităţile

competente, este comentată lista indicatorilor care caracterizează aceste activităţi economice în

condiţiile globalizării.

- Se subliniază că nu toţi factorii politici din lume văd globalizarea ca o tendinţă integratoare,

aceştea având rezerve faţă de efectul pozitiv al proceselor integraţioniste, dar majoritatea însă

înclinând spre o deschidere economică cât mai largă.

44

2. STRATEGII DE DEZVOLTARE ECONOMICĂ ÎN CONTEXTUL

GLOBALIZĂRII

În epoca globalizării strategia de dezvoltare a oricărui sistemului economic include câteva

capitole obligatorii, ignorarea cărora implică mari dificultăţi de dezvoltare pe termen lung.

Aproape întotdeauna aceste capitole obligatorii reflectă stuaţia în domeniile: comerţ, finanţe,

întreprindere, inovaţie, forţa de muncă, administraţia centrală şi locală, tendinţe integraţioniste în

circuitul economic mondial. Starea comerţului cu bunuri va reflecta ponderi în exportul regional şi

mondial, iar sofisticarea comerţului cu servicii va reprezinta un alt atu al relaţiilor comerciale.

Tendinţa generală actuală constă în diversificarea comerţului pe toate căile posibile, căutarea

permanentă de noi parteneri, cucerirea segmentelor noi de piaţă, orientare spre export. Contează

mult şi sustenabilitatea/emergenţa afacerilor. Referitor la situaţia financiară a sistemului economic

se va evidenţia integrarea în sistemul financiar internaţional, fluxurile totale de capital, volumul

investiţiilor directe, rezervele valutare, cursul de schimb al valutei naţionale, balanţa de plăţi,

inflaţia. Stabilitatea financiară este o precondiţie a supraveţuirii sistemului în epoca globalizării.

Mobilitatea forţei de muncă va încuraja creşterea eficienţei economice, optimizarea aparatului

administrativ va face sistemul mai atractiv pentru investitori, inovaţia va da turaţii motorului

creşterii economice. La nivel micro definitoriu va fi nivelul productivităţii întreprinderii. O analiză

minuţioasă a stării de lucruri scoate la iveală adevărata faţă a agentului economic respectiv, de aceea

se vor utiliza mijloacele pentru evidenţierea decalajelor aferente productivităţii, factorilor legaţi de

creşterea producţiei sau a volumului de servicii prestate, structurii antreprenoriale, atractivitatea

mediului de afaceri, sofisticarea afacerilor la nivel micro, raportului între specializări tradiţionale şi

sectoare absolut noi, dimensiunii, costurilor sociale, protecţiei mediului ambiant. Un capitol

important este crearea unei veritabile mărci a sistemului economic, legat nemilocit de noţiunea de

marketing. Marketingul este sistemul de activităţi economice referitoare la preţuri, programarea,

promovarea şi distribuirea produselor şi serviciilor menite să satisfacă cerinţele clientului-

cumpărătorului-consumatorului. Dacă s-ar vorbi de trendurile actuale în ştiinţa şi practica de

marketing, atunci trebuie menţionate în primul rând cele marcate puternic de globalizarea pieţei de

bunuri şi servicii, prin evidenţierea modalităţilor de aplicare, identificarea factorilor externi şi

interni, studierea proceselor integraţioniste, evaluarea consumului global, a necesităţilor de mărfuri

şi servicii la nivel mondial, etc. O strategie de marketing este cea care analizează lucid factorii de

manifestare a activităţilor economice, corelează cu potenţialul şi dinamica de care dă dovadă

entitatea şi reprezintă lucru cel mai dificil de realizat într-o situatie concretă. Apariţia globalizării,

creşterea investiţiilor străine, au pus multe ţări sub presiunea de a gasi modalitaţi inovatoare de a-şi

comercializa produsele şi serviciile. În epoca modernă punctul central al unei strategii de marketing

45

trebuie să fie clientul-cumpărătorul-consumatorul. Strategia de preţ trebuie flexibil concepută să nu

slăbească încrederea consumatorilor şi a distribuitorilor în valoarea ofertei şi nici să

“supraîncălzească” motorul prin preţuri. O strategie eficientă de tehnici de marketing va conduce la:

creşterea vizibilitaţii afacerii; mărirea credibilitaţii şi a cotei de piaţă a afacerii; creşterea numărului

clienţilor fideli; creşterea vânzarilor; creşterea profitului; dominarea concurenţei. Aşa dar, pentru a

supraveţui în condiţiile globalizării un stat, un sistem economic are nevoie de o strategie de

dezvoltare, care practic este o condiţie esenţială a reuşitei, strategie care ar îmbina eficient toate

măsurile într-o prioritate naţională. Din miltitudinea de strategii în lucrarea de faţă se pune accent pe

descrierea celor bazate pe utilizarea pe scară largă a preţului [4], pornind de la raportul dintre

preţurile înalte şi cele joase, stimulente la formarea preţului final, politici de promovare, analiza

concurenţei, costurile de producţie, etc., precum şi a valorificării maxime în procesul de producere a

avantajelor competitive naţionale. Iar nivelul competitiv al acestui concept este asigurat de

optimizări ale veniturilor şi cheltuielilor la toate nivelurile şi etapele de dezvoltare.

2.1 Economia cunoaşterii ca sursă de creştere economică

În condiţiile globalizării, marketingul internaţional cunoaşte o serie de modificări calitative

nemaicunoscute până în prezent. Modificări se derulează în mai toate statele lumii, indifirent de

stagiu economic de dezvoltare. Totodată ţinem să menţionăm că de la caz la caz natura acestor

schimbări diferă. Astfel, Modelul Economic European, lansat de Banca Mondială, ţinteşte

restaurarea gloriei şi strălucirii de altă dată a „bătrânului continent” printr-o Creştere de Aur în

toate domeniile: comerţ, finanţe, întreprindere, inovaţii, muncă, administrare, etc. pornită de la

integrare şi dezvoltare prin convergenţă. O întregă maşinărie de convergenţă urmează să asigure

rapid un standard de viaţă demn de invidiat, comerţ cu bunuri şi servicii diversificate şi în proporţii

deosebit de mari cu toate ţările lumii, dar mai ales în spaţiul european, integrare financiar-bancară,

fonduri de emergenţă, proiecte speciale pentru sud-estul european, mobilitatea forţei de muncă.

Această strategie integraţionistă trebuie să aducă la schimbări radicale de imagine, să transforme

marca „Europa” într-o marcă globală, să lichideze orice decalaj comparativ cu alte zone de pe

mapamond la productivitate, competitivitate, antreprenoriat, politici investiţionale, sectoare

economice noi, sferă socială, stil de viaţă, etc. Drept imperative ale modelului se consideră

reconfirmarea de supraputere economică, economia verde, păstrarea tradiţiilor vechi. Aşa dar,

punctul forte al schimbărilor în Europa înseamnă eficienţa funcţionării „maşinii de convergenţă”,

implicit o creştere economică de durată. De interesele Republicii Moldova ţin un şir de schimbări

precum: trecerea la o nouă etapă de dezvoltare pentru multe din ţările lumii, bazată pe economia

cunoaşterii, care ar deveni sursa principală de creştere, precum şi program aprofundat de

reforme pentru alte ţări, în spetă cele aflate în tranziţie, care îşi leagă de aceste reforme economice

46

şansa de a reduce din handicapul faţă de statele prospere. Aceste două calităţi trebuie să devină

componente obligatorii ale strategiei de dezvoltare pentru ţările care cu adevărat îşi doresc să facă

faţă cerinţelor globalizării. A nu nega aici conceptul de sustenabilitate care urmează să fie

încorporată într-o strategie modernă, iar pentru strategiile de marketing sustenabilitatea trebuie să

constituie o caracteristică practic indispensabilă. Teoriile economice actualmente recunosc că

criteriul clasic de comportament - profitul, mai precis profitul maxim nu mai este valabil, acesta

compromiţându-se în timp prin evoluţii extrem de periculoase pentru societate şi mediu. Este nevoie

de un nou concept, iar conceptul de sustenabilitate ar putea fi cel salvator. Astfel s-au încetăţenit

deja conceptul de dezvoltare sustenabilă, creştere economică sustenabilă, competitivitate

sustenabilă, etc. Raportat la creşterea economică sustenabilitatea procesului înseamnă: recunoaşterea

ciclităţii dezvoltării, repetabilitatea evenimentelor economice şi sociale, existenţa invarianţilor

creşterii. Concomitent sustenabilitatea înseamnă un raport acceptat cu stabilitarea relativă, adică

grafic sinusoidal de evoluţie, doar consolidări financiare pe termen lung şi nu garantări continui.

Totodată conceptul de sustenabilitate recunoaşte raportul cu mediul, vulnerabilităţile sistemului, etc.

Aşa dar, în cadrul sustenabilităţii sunt recunoscute politicile economice raţionale, subordonate

intervalului de timp în care ne aflăm.

1. Economia cunoaşterii ca sursă de creştere economică sustenabilă [15]. Un scop raţional al

oricărui stat presupune o dezvoltare economică eficientă şi un proces de modernizare economică

continuă. Pe măsura dezvoltării lor, naţiunile progresează din punct de vedere al avantajului

competitiv şi al modalităţilor specifice de competenţe. Drumul spre competitivitate, spre creştere şi

prosperitate economică înseamnă a construi o economie bazată pe cunoaştere. Ştiinţa economică

arată că o creştere a competitivităţii economice nu poate fi realizată numai prin investiţii şi prin

asigurarea stabilităţii mediului macroeconomic, dacă acestea nu sunt dublate de progresul tehnic,

care amplifică valoarea capitalului şi a forţei de muncă. Activităţile economice care admit

schimbarea de la exploatarea resurselor la exploatarea cunoaşterii reprezintă elementele de bază ale

saltului de la competitivitatea bazată pe cost la competitivitatea bazată pe valoarea adăugată finală.

Astfel, în sensul cel mai general, competitivitatea poate fi definită drept capacitatea unei naţiuni de a

forma un mediu economic, social şi politic, care să susţină crearea accelerată de valoare adăugată.

Conceptul de competitivitate poate fi utilizat pentru a arăta nivelul de dezvoltare al unei ţări, al unei

economii sau al unui sector economic. În literatura de specialitate, există o mulţime de definiţii date

competitivităţii din care rezultă şi scopul creşterii competitivităţii economice. De exemplu,

competitivitatea reprezintă capacitatea unei ţări de a-şi menţine şi spori cota de piaţă pe care o are pe

pieţele internaţionale, îmbunătăţindu-şi, în acelaşi timp, nivelul de trai al populaţiei sau

competitivitatea este capacitatea firmelor, ramurilor, regiunilor, naţiunilor şi asociaţiilor

47

supranaţionale expuse concurenţei internaţionale de a asigura o rentabilitate relativ înaltă a factorilor

de producţie şi niveluri relativ înalte de ocupare pe baze durabile. În concluzie, obiectivul creşterii

competitivităţii rezidă în menţinerea sau creşterea nivelului de trai al populaţiei, concomitent cu

creşterea cotei de participare a unei ţări pe pieţele internaţionale. Dar competitivitatea economică a

unei ţări mai arată legăturile dintre modificarea soldurilor balanţei de plăţi, evoluţiile cursului real de

schimb, realocarea resurselor în diversele activităţi economice şi schimbările de competenţe.

Economistul american Michael Porter defineşte trei stadii ale competitivităţii, subliniind caracterul

ei profund dinamic şi anume: economia bazată pe factori; economia bazată pe capital; economia

bazată pe inovare. În modelul lui Porter, sunt identificate patru categorii de factori decisivi pentru

crearea şi susţinerea competitivităţii la nivel naţional şi anume: dotarea cu factori de producţie;

condiţiile cererii interne; legăturile dintre industrii; strategiile şi structurile organizaţionale ale

firmelor, climatul concurenţial intern. Menţionăm că un climat concurenţial este un element

important pentru crearea şi menţinerea avantajelor competitive ale firmelor. Performanţa

internaţională a firmelor se exprimă în exporturi şi în investiţii străine directe. La nivelul firmei,

concurenţa internă este mai vizibilă şi mai directă decât concurenţa internaţională. În funcţie de

sursa prioritară a competitivităţii, la un moment dat, Porter defineşte şi stadiile dezvoltării unei

naţiuni în termenii competitivităţii: stadiul avantajului competitiv bazat pe dotarea cu factori de

producţie; stadiul avantajului competitiv determinat de volumul şi calitatea investiţiilor; stadiul

avantajului competitiv decurgând din inovare; stadiul bunăstării născut din inovare; stadiul

informaţional numit şi stadiul post-industrial sau al terţializării. Pe de altă parte modelul european de

dezvoltare economică se bazează pe relaţia dintre obiectivul de creştere a competitivităţii economice

şi obiectivele sociale şi cele de mediu. Spre deosebire de celelalte modele de dezvoltare, modelul

european integrează aspectele de mediu în politicile de dezvoltare economică pentru a asigura un

echilibru între obiectivele economice, sociale şi de mediu. Pe termen lung, acest model are ca

obiectiv corelarea dintre competitivitatea economică, incluziunea socială şi protecţia mediului. În

plan economic, competitivitatea înseamnă deplina exploatare a potenţialului de inovare tehnologică

al industriei şi promovarea ecoeficienţei care să permită dematerializarea şi decuplarea creşterii

economice de utilizare a resurselor naturale şi de generare a deşeurilor. În ceea ce priveşte starea

mediului dincolo de impactul pe termen lung, Uniunea Europeană a adoptat standarde mai ridicate

decât majoritatea statelor lumii, ceea ce aduce cu sine un minus de competitivitate, deşi sunt vizibile

progresele teoretice şi practice datorită integrării aspectelor de mediu în obiectivele economice.

Uniunea Europeană susţine integrarea dezvoltării durabile în strategiile companiilor şi recomandă

stimularea activităţii antreprenoriale şi a inovaţiei ca factori-cheie ai competitivităţii. O dată cu

revizuirea Strategiei de la Lisabona post-2010, din perspectiva cadrului general al UE – 2020,

Uniunea Europeană şi-a desemnat trei obiective majore: creştere economică inteligentă prin

48

dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere şi inovare; creştere economică durabilă prin

promovarea unei economii competitive, cu emisii scăzute de carbon şi o utilizare eficientă a

resurselor; creştere economică inclusivă prin promovarea unei economii cu grad ridicat de ocupare a

forţei de muncă, generatoare de coeziune socială şi teritorială. Industria – sector care va continua să

reprezinte, în perioada 2012 – 2020, aproximativ 20% din valoarea adăugată brută a economiei UE,

are o importanţă deosebită şi va deţine continuarea procesului de stimulare, la nivelul companiilor, a

ecoeficienţei prin intermediul sistemului de management de mediu, concomitent cu creşterea

eficienţei şi a productivităţii. Având inovarea drept catalizator, armonizarea dintre profitabilitate şi

strategiile de ecoeficienţă stimulează competitivitatea companiilor prin dezvoltarea unui proces de

perfecţionare a activităţii cu efecte pozitive în reducerea costurilor de fabricaţie şi implicit în

competitivitatea produselor. În prezent, ecoeficienţa este un element important de dezvoltare

durabilă. Pentru alinierea la standardele de mediu şi introducerea de tehnologii curate sunt necesare

costuri substanţiale, numai că acestea reprezintă un procent scăzut din cifra de afaceri a companiilor,

costurile ridicate se regăsesc în acele sectoare puternic poluante şi mari consumatoare de resurse

naturale. Pe termen lung, atingerea unui nivel ridicat de ecoeficienţă poate contribui la creşterea

competitivităţii produselor şi serviciilor prin ameliorarea tehnologiilor de-a lungul întregului lanţ de

valoare şi de introducere de noi produse pe piaţă. Inovaţiile ecoeficiente conduc companiile la

folosirea mai productivă a unei game largi de inputuri, compensând astfel costurile de ameliorare a

impactului asupra mediului, adică această productivitate sporită a resurselor are ca efect creşterea

competitivităţii. Un nivel ridicat al ecoeficienţei reprezintă o condiţie necesară, dar nu şi suficientă

pentru dematerializarea şi reducerea impactului asupra mediului al activităţilor economice, ea

trebuie însoţită la nivelul întregii economii de o reducere absolută a utilizării resurselor naturale şi a

impactului asupra mediului.

Criza economică şi financiară, care a afectat, pe parcursul ultimilor ani, majoritatea statelor

lumii, a generat procese în stare să schimbe sistemul economic şi social la nivel global, iar

recuperarea ritmurilor de creştere economică din perioada precriză, redresarea economiei în

ansamblu, ar putea să devină, pentru unele state, un proces de durată şi cu multe incertitudini. În

situaţia creată, o importanţă deosebită capătă găsirea unor noi modele de dezvoltare, recunoscându-

se că competitivitatea şi eficienţa vor reprezenta factorii determinanţi ai sustenabilităţii creşterii

economice. În aceste condiţii, relansarea economiei mondiale se caută din nou în activitatea de

cercetare-dezvoltare-inovare.

Cu certitudine, ştiinţa, tehnica, inovarea, utilizarea cunoştinţelor, şi până acum, de-a lungul

timpurilor, au avut un rol important şi şi-au adus aportul lor la dezvoltarea social-economică, în

susţinerea progresului economic la general. Cu toate acestea, până în prezent nu a fost elaborată şi

definitivată o teorie unică a acestui proces, existând şi mai multe denumiri ale acestui fenomen,

49

precum societatea postindustrială, societatea informaţională, economia digitală, noua economie,

societatea bazată pe cunoaştere şi informaţii, economia bazată pe cunoaştere etc.

Sunt modalităţi diferite prin care se încearcă identificarea acelor schimbări care au avut şi

continuă să aibă loc în lume în contextul progresului tehnico-ştiinţific, globalizării, inovării

dezvoltării durabile etc., condiţii în care, alături de factorii tradiţionali, cunoaşterea se impune ca un

factor cu un rol determinant în progresul economic, iar capacitatea unei ţări de a beneficia de pe

urma cunoaşterii acumulate devine hotărâtoare în succesul economiei acestui stat. În acest context,

cu certitudine putem afirma, ca economia cunoaşterii este o economie care produce şi foloseşte

cunoaşterea în mod eficient pentru dezvoltarea sa economică şi socială.

Este firesc, că nu a fost o simplă întâmplare nici obiectivul strategic stabilit la Lisabona, ca

Uniunea Europeană să devină cea mai competitivă şi dinamică economie din lume, bazată pe

cunoaştere, capabilă de creştere economică sustenabilă şi o mai mare coeziune socială. Iar, conform

Raportului Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare (1987), dezvoltarea durabilă

(sustenabilă) [15] este cea care satisface nevoile generaţiilor prezente fără a compromite

posibilităţile generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi.

Totodată, chiar dacă drept piloni ai Strategiei de la Lisabona au fost recunoscuţi

competitivitatea economică, incluziunea socială şi protejarea mediului înconjurător, iar dezvoltarea

durabilă este recunoscută ca principiu atotcuprinzător al tuturor politicilor europene, în realitate,

problema competitivităţii economice a ajuns să domine agenda politică. În acest proces Strategia de

Dezvoltare Durabilă este uneori redusă numai la pilonul mediului, iar mai mulţi comisari europeni

au declarat cu diferite ocazii referitor la aceste probleme, că UE are nevoie, în primul rând, de

creştere economică, înainte de a putea acţiona pentru protejarea mediului, sau implementarea unor

politici de protecţie socială. Astfel, ajungem la relaţia directă: economia cunoaşterii →

competitivitate → creştere economică sustenabilă [15]. Adică, doar prin valorificarea

oportunităţilor oferite de economia cunoaşterii poate fi asigurat un nivel de competitivitate capabil

să genereze o creştere economică sustenabilă.

2. Reformele economice. Studiu de caz: Republica Moldova. Lucrarea de faţă lansează pentru

Republica Moldova[75], stat cu ecomomia în tranziţie, un program de reforme, cu specificarea că în

acest program se încearcă îmbinarea planului naţional de reforme cu modelul economiei cunoaşterii

în scopul reducerii la maximum a decalajelor existente comparativ cu alte economii, adică

includerea celor două calităţi de mai sus în una singură. Teza nu-şi propune descrirea detaliată a

programului de reforme, acesta ne fiind tema principală a lucrării, ci exprimă doar poziţia subiectivă

a autorului faţă de problema dată prin prisma schimbărilor calitative actuale din sistemele

economice mondiale, regionale şi naţionale. Aşa dar, obiectivul general al reformelor economice în

Republică Moldova este creşterea standardului de viaţă, prin trecerea economiei la model de

50

dezvoltare bazat pe cunoastere, care inseamnă economie bazată pe cercetare, pe ramuri sciento-

intensive, sistem TIC (tehnologia informaţiei şi comunicării), precum şi valorificarea la maximum a

capitalului uman. Specificul acestei dezvoltări pentru Republica Moldova e legat de susţinerea

intreprinderilor mici si mijlocii (IMM) – principalul generator de valoare adaugată, precum şi

oportunitatea implementării modelului în mediul rural, unde ramura dominanta este agricultura. De

aici unul din obiectivele modelului - Dezvoltarea rurală, cu redistribuirea fluxurilor financiare către

bugetele locale, descentralizarea serviciilor către infrastructura rurală, amenajarea teritoriilor din

mediul rural, atragerea remitenţelor la dezvoltarea rurală. Totodată la baza activitatii agentului

economic se va pune eficienţa economică – rezultate maxime cu costuri minime, iar cunoaşterea va

deveni resursa principală a acestei eficienţe. Relevanţa: Oportunitatea adoptarii modelului este

evidentă, ea raspunde perfect la nevoile şi constrângerile situaţiei din economia naţională. Analiza

beneficiilor şi costurilor, atât a celor cuantificabile şi necuantificabile, sustenabilitatea impactului

denotă stricta necesitate de elaborare a modelului. Intru realizarea acestui concept va fi adoptat un

program de reforme, capitolele de bază ale căruia sunt descrise mai jos.

Modelul de dezvoltare economică bazat pe cunoaştere este o treaptă nouă in evoluţie şi

presupune noi elemente – cheie de funcţionare în toate sferele vieţii, noi principii, măsuri adecvate

pe termen scurt şi lung. Modelul este de neconceput fără o guvernare de calitate, cu putere centrală

optimizată şi putere locală autonomă, fără proprietate privată nu numai garantată, dar şi ocrotită de

stat şi in care IMM-urile sunt sursa principală de creare a valorii adaugate, domeniile sciento-

intensive şi antreprenoriatul inovativ priorităţi permanente, iar cercetarea şi tehnologia

informaţională constituie parte integrantă a economiei. Din rândul de măsuri pe termen scurt si

lung de menţionat:

- Susţinerea antreprenoriatului inovativ prin:

a) Cercetare/dezvoltare şi inovare (CDI); b) Finanţarea suficientă a cercetării fundamentale şi

aplicative; c) Stimularea puternică a investiţiilor private în CDI prin cofinanţarea societăţilor

comerciale, participante la proiecte de cercetare; d) Promovarea şi stimularea drepturilor de

proprietate intelectuală; e) Conectarea mediului economic şi social la mediul ştiinţific; f) politica în

domeniul tehnologiei informaţiilor şi comunicaţii; g) Trecerea la servicii on-line; h) Alfabetizare

digitală; k) e-guvernare; l) TIC în învăţământul public; m) organigrama puterii executive centrale şi

locale, structuri executive cu autonomie decizională; n) politici fiscale, programare bugetară

multianuală, politici la export/import, politica preţurilor, politica investitională, asigurări; o)

comerţ electronic; p) antreprenoriat: antreprenoriat şi intreprinderi, societăţi pe acţiuni, societăţi cu

raspundere limitată, cooperative agricole, gospodării de fermier, faliment, etc.

- Schimbări structurale referitoare la:

51

a) Descentralizare; b) Restructurarea sectoarelor primar, secundar şi terţiar ale economiei; c)

Deetatizarea şi redimensionarea giganţilor economici din industrie şi din complexul agroindustrial:

stimulente economice; d) Specializarea pe produse.

- Funcţionarea întreprinderilor

a) Studiu de fezabilitate; b) Principii: eficienţa economică – rezultate maxime cu costuri minime;

cunoaşterea – resursa principală; c) Susţinerea pe toate căile a agenţilor economici cu capacităţi de

absorbţie a inovaţiilor prin stimulente economice.

- Politici economice noi

a) Concept de dezvoltare durabilă; b) Concepţie fiscală, buget local; c) Politica inovatională,

absorbţia inovaţiilor; d) Dezvoltarea pieţei funciare; e) Politici achizitii; f) Crearea infrastructurii

rurale; i) Tehnologii informationale în mediul rural; o) Cooperare regională şi transfrontalieră.

Adiţional PROGRAMUL DE REFORME mai include: descrierea noului mecanism economic,

pachet de programe naţionale, organigrama optimizată a întregii puteri executive, reorganizarea

teritotial-administrativă, schema fluxurilor financiare a bugetului public naţional, set de acţiuni la

nivel macro, mezo şi micro, desfăşurata activităţilor legate de dezvoltarea rurală (infrastructura,

amenajări teritoriale, diverse servicii). Metodologic modelul va avea drept suport pe de o parte

principii noi şi totodată riguroase la elaborarea reglementărilor, cum ar fi: eficienţă economică,

caracterizată prin trend al evoluţiei; proiecţii ale indicatorilor macroeconomici; beneficii maxime

cu costuri minime; echilibre şi dezechilibre economice; rezultate ale abordării sistemice,

implementării modelor economico-matematice de optimizare, de simulare etc.; nivel CDI, nivel

TIC; cunoaşterea - resursa principală a dezvoltării economice; proporţionalitate in raporturile

dintre stat şi antreprenor; autonomie maximală puterii locale; descentralizare; anticorupţie;

responsabilitate; transparenţă; remitenţele canalizate spre economie; autonomie financiară

deplină, iar pe de altă parte abordarea sistemică a proceselor economice cu interconexiuni şi

interdependenţe atât pe verticală, precum şi pe orizontală şi multitudine de opţiuni la luarea

deciziilor. Modelul descris va garanta o dezvoltare durabilă, creşterea substanţială a nivelului de trai

al cetăţeanului; va schimba esential structura PIB-ului, mai ales a creşterii acestuia, cu o pondere

mai mare a volumului producţiei autohtone; va diminua deficitul comercial; va micşora datoriile

interne şi externe; va spori veniturile bugetare; va insemna trecerea de la economia extensivă la

economia intensivă, bazată pe inovaţii şi tehnologii, IMM, capital uman reformat, redimensionări

structurale, dezvoltare rurala autentică, cooperare internaţională.

52

2.2 Cercetarea strategiilor de creare şi valorificare a avantajului competitiv al

statelor (studiu de caz)

O altă componentă obligatorie a unei strategii de dezvoltare pentru o ţără în epoca globalizării

este valorificarea la maximum a avantajelor sale comparative, ceea ce echivalează cu transformarea

lor de fiecare dată în avantaje competitive. Este bine cunoscut faptul că pentru conceptul de

competitivitate şi multiplele modele ale acestuia, bazat pe capital, factor de muncă, şi progresul

tehnic la nivel naţional determinante sunt şi gradul de libertate a schimburilor comerciale,

intervenţia statului în economie, dimensiunea pieţei interne, amplasarea geografică etc., elemente

care pot crea anumite avantaje pentru unele naţiuni în detrimentul altora, ceea ce înseamnă că spre

de deosebire de teoriile clasice, există diverşi factori de influenţă asupra fenomenului de creştere

economică şi competitivitate cu implicaţii directe în adoptarea strategiilor. Astfel în economia

modernă nu este suficientă doar plasarea de capital în teritorii cu forţă de muncă ieftină, ci mai mult

chiar contează, bunăoară, mediul de afaceri pentru IMM sau nivelul de implementare al principiilor

economiei bazate pe cunoaştere, care pot determina un avantaj competitiv decisiv. Pe de altă parte

repere al competitivităţii rămân avantajele comparative (cele absolute, numite şi “diferenţe” de către

M.E.Porter) , care plasează o ţară sau alta pe poziţii de start avantajoase, crează oportunităţi de

dezvoltare şi în eventualitatea valorificării depline a acestora garantează un înalt grad de

competitivitate a produselor respective, mai ales acum în perioada de criză pentru unele state sau

postcriză pentru altele şi totodată puternic marcate de accentuarea pronunţată a fenomenului

globalizării. De exemplu, competitivitatea agriculturii Republicii Moldova se manifestă prin volum

şi calitate la produsele agricole finite, în primul rând a celor orientate spre export, dar iniţial

contează foarte mult resursele climatice şi de sol care sunt factorii de bază ai oricărui sistem de

agricultură, iar din punct de vedere economic şi al dezvoltării durabile a agriculturii, anume solurile

constituie componenta de cea mai mare valoare a resurselor naturale. Iar solurile republicii fiind

foarte bogate, clima relativ favorabilă, precum şi forţa de muncă ieftină reprezintă avantaje

comparative importante ale sectorului agricol din Republica Moldova. La fel economia Iraqului,

care este dominată de industria petrolului şi care în anumite perioade de timp a ajuns şi la cota de

95% din schimburile comerciale ale ţării, constituie un avantaj comparativ foarte convingător, care

în cazul stabilităţii politice din ţară s-ar transforma în unul competitiv. Astfel un avantaj comparativ

legat de o resursă naturală, destul de rigid, arhaic la început se poate transforma în unul competitiv,

dinamic şi inovaţional, acelaşi M.E.Porter numind acest proces de transformare “dinamizat”.

Desigur până la transformarea într-un sistem de indicatori ai unui veritabil avantaj competitiv cu cei

9 piloni (instituţii, infrastructură, indicatori macroeconomici, indicatori de sănătate şi învăţământ,

indicatori ai eficienţei pieţei, indicatori ai pregătirii tehnologice, gradul de complexitate a afacerilor,

53

indicatori ai inovării) este departe, dar avantajul comparativ constituie un atu la startul competiţiei

acerbe din economia mondială. Deci, avantajul [1] comparativ este o condiţie necesară, dar totodată

insuficientă pentru a deveni unul competitiv. În exemplele de mai jos, după o mică prezentare

generală, se arată care sunt avantajele comparative a 4 ţări, aflate la diferite etape de dezvoltare

economică şi cum se transformă acestea în avantaje competitive sau pot eventual deveni competitive

în virtutea exigenţelor globalizării.

1.Suedia.

Suedia [114] este ţara care pune un accent important pe crearea condiţiilor pentru

inovaţie. Calitatea instituţiilor sale publice este de prim rang, cu un grad foarte ridicat de

eficienţă, încredere şi transparenţă. Instituţiile private primesc, de asemenea, note excelente, cu

firme care demonstrează cel mai înalt comportament etic, susţinute de un audit puternic şi standarde

de raportare la bună funcţionare. Marfa şi pieţele financiare sunt, de

asemenea, foarte eficiente, deşi piaţa forţei de muncă ar putea fi mai flexibilă. Combinat cu un

puternic accent pe educaţie de-a lungul anilor şi un nivel ridicat de adoptare tehnologică, Suedia a

dezvoltat o cultură de afaceri foarte sofisticată şi este unul dintre inovatorii lumii. Nu în ultimul

rând, ţara are un mediu macroeconomic stabil, cu un buget aproape echilibrat şi usor de gestionat la

nivelul datoriei publice. Aceste caracteristici împreună fac din Suedia, una dintre economiile cele

mai productive şi competitive din lume. Pe de asupra, Suedia este bogată în păduri de conifere, în

minereu de fier, cupru, zinc, aur, argint, plumb, wolfram, uraniu şi alte minereuri, dar nu are

zăcăminte de petrol şi cărbune, dispune însă de energie hidroelectrică. Cele mai importante rezerve

de fier se află în nordul îndepărtat şi sunt îndeosebi exportate. Întinsele păduri de conifere ale

Suediei, într-o bună combinaţie cu foioasele, servesc la aprovizionarea unei industrii extrem de

dezvoltate: celuloză, hârtie şi produse finite pe bază de lemn. Suedia este un important furnizor de

hârtie şi produse lemnoase pe pieţele internaționale. În 1997, exportul produselor industriei

forestiere s-a ridicat la 91 miliarde coroane suedeze. Energia hidroelectrică ieftină a constituit un

factor esential în dezvoltarea industrială a ţării. Aproximativ 15% din cantitatea de energie a Suediei

este furnizată de centralele hidroelectrice, aşezate pe râurile principale din nord. Petrolul importat

asigura 40% din energia care se consumă, iar cocsul si cărbunele importate asigură 7%. Cele

douasprezece reactoare nucleare ale Suediei asigură peste 15% din energia totală a ţării sau 50% din

energia electrică. Restul energiei provine din combustibili biologici. Economia este bazată pe

industrie şi servicii. Dispune de însemnate zăcăminte de minereuri de fier, şisturi bituminoase,

cupru, zinc, wolfram, uraniu, aur, argint. Industrie avansată: extractivă, metalurgică (fontă, otel,

aluminiu ş.a.), constructoare de maşini (nave, avioane, automobile, material rulant ş.a.), energetică

(peste 1000 de hidrocentrale, centrale nucleare), forestieră, de celuloză şi hârtie, chimică şi

petrochimică, textilă, alimentară. Agricultură specializată în creşterea animalelor pentru lapte şi

54

carne (bovine, ovine, porcine, păsări) şi producţia de cereale (grâu, orz, ovăz, secară). Se mai cultivă

cartofi, sfeclă de zahar, legume, plante furajere. Exportă nave, mijloace de transport, echipamente

industriale, produse miniere şi chimice, hârtie, materiale lemnoase, articole manufacturiere, produse

alimentare. Importă combustibili, maşini şi utilaje industriale, fructe, legume. Comerţ extern cu

Germania, Marea Britanie, Norvegia, SUA, Danemarca, Franţa, Ţările de Jos, Finlanda ş.a. Turism

de amploare. Pescuit maritim. Flotă comercială maritimă. Căi navigabile interne. Căi ferate: 11.285

km. Căi rutiere: 135.859 km. Bogatele sale resurse interne (minereu de fier, material lemnos si

putere hidraulică), au permis o industrializare rapidă, care a transformat Suedia într-un modern stat

al bunăstării. Suedia este o ţară industrial-agrară dezvoltată, cu o puternică industrie extractivă,

siderurgică, a metalurgiei neferoase, iar construcţiile navale au o mare dezvoltare. Cea mai

importantă ramură industrială este construcţia de maşini (autovehicule, motoare diesel, aeronave,

ambarcațiuni, echipamente electrice). Suedia ocupă locul 4 pe glob în industria mobilei, locul 5 in

producția de cherestea şi locul 7 la plăci aglomerate și fibrolemnoase. Stockholmul reprezintă un

important centru industrial şi comercial al Suediei (industrie constructoare de maşini, electrotehnică,

şantiere navale, industrie poligrafică, chimică, usoară, pielărie şi alimentară). Una dintre cele mai

favorabile dezvoltări au cunoscut sectoarele de înaltă tehnologie, precum telecomunicţiile şi

industria farmaceutică, orientate către export. Din 1995 Suedia este membră a Uniunii Europene.

Populaţie (mil) - 9.2; GDP (US$ mlrd.) - 405.4; GDP per capita (US$) - 43,986; Monedă: coroană

suedeză (SEK); Distribuţie PIB: 2% agricultură, 32% industrie, 66% servicii. Din rapoartele WEF:

Stagiu de Dezvoltare – Inovare: Capacitate de inovare – locul 3 în lume; Calitatea cercetării-

dezvoltării - 5; Cheltuieli CDI – 1; Colaborarea univesităţilor cu companiile în domeniul CDI – 5;

Procurări guvernamentale pentru CDI – 13; Acces la rezultate ştiinţifice şi tehnologii – 3; Utilizarea

patentelor – 8.

Concluzie. După cum se vede din datele statistice aduse, Suedia are un mare avantaj competitiv -

anume cheltuielile foarte mari ale cercetării/dezvoltării şi inovării în susţinerea companiilor.

2. România. Avantaje comparative – resursele naturale.

România [9,10,16,17,74,73,67,65,62] a cunoscut mari prefaceri sociale şi economice în ultimii

ani, se numără printre acele ţări din lume a căror aşezare se defineşte cu uşurinţă datorită unor

elemente geografice binecunoscute (Carpaţi, Dunăre, Marea Neagră). Carpatică prin relief, du-

năreană prin reţeaua hidrografică şi pontică prin litoral, România cuprinde pe un teritoriu relativ res-

trâns o mare varietate de relief, proporţional şi armonios constituit. In centru se ridică podişul nu

prea înalt al Transilvaniei, înconjurat de cununa carpatică. Munţii Carpaţi îmbină pitorescul alpin cu

aşezări umane milenare, astăzi în pline transformări socio-economice. Mărginind coroana

munţilor se desfăşoară zona dealurilor subcarpatice şi a dealurilor de podiş acoperite cu vii şi livezi

55

de pomi şi cu o puzderie de sate, oraşe, staţiuni balneoclimaterice. Dealurile sfârşesc cu câmpii

întinse şi mănoase - grânarele ţării. Acest farmec este sporit de pădurile de brad şi foioase, de

pajiştile alpine cu o floră bogată. Ca urmare a aşezării sale in plină zonă continentală europeană,

România are o climă temperata continentală, cu caracter de tranziţie între cea oceanică şi cea

continentală tipică cu trăsături imprimate de specificul reliefului. Frumuseţea pământului României

este întregită de uriaşul brâu de apă al Dunării care culege pe parcursul celor 1075 km de cale

românească cu numeroase râuri. Evoluţia societăţii umane, dezvoltarea socioeconomicâ a ţărilor

lumii ne arata că acestea depind esenţial de nivelul şi modul de folosire a resurselor minerale.

Resursele minerale, mai ales cele energetice, au devenit problema vitala a economiei mondiale şi a

fiecărei ţari aparte, datorită creşterii rolului acestora în dezvoltarea economică şi caracterul tot mai

limitat al altor forme de producere a energiei. Aceasta situaţie a determinat o serie de reconsiderări

ale politicilor economice ale multor tari, inclusiv a României. La aceste restricţii se mai adaugă cele

legate de poluarea mediului înconjurător, inevitabilă în dezvoltarea industrială, a transporturilor cât

şi datorită creşterii aglomerărilor urbane. La etapa actuala resursele minerale constituie pilonii

principali ai fundamentărilor strategice de dezvoltare pe termen scurt sau lung. Este de ajuns numai

să anunţăm că creşterile esenţiale la resursele energetice primare au determinat reevaluări globale ale

cererii şi ofertei, ceea ce după cum se ştie au adus la noi concepţii de conservare a energiei şi au

rentabilizat o serie de activităţi din industria extractivă. Mai mult ca atât, se constată o corelaţie

strânsă între nivelul de dezvoltare economică a ţării şi consumul de energie. Anume, cu cât nivelul

de dezvoltare economică este mai înalt cu atât consumul de resurse minerale este mai mare.

Totodată, se observă şi un salt calitativ în ultimii ani: la un procent de creştere a venitului naţional în

ţările înalt dezvoltate revine numai 0,7-0,76% de creştere a energiei consumate, iar în ţările cu un

nivel scăzut de dezvoltare pentru a spori venitul naţional cu un procent e nevoie aproximativ de o

creştere de 1,15% a consumului de resurse primare. In fine, importanţa acestor indicatori tehnico-

economici e confirmată şi de faptul ca multe anuare editate de ONU şi alte organisme internaţionale

includ de rând cu alţii şi indicatorii consumului de energie pe locuitor la analiza eficacităţii

dezvoltării economice. Cu alte cuvinte energointensivitatea produsului intern brut determină poziţia

ţării în ierarhia statisticilor mondiale. Iată de ce este necesară o cunoaştere cât mai profund posibilă

a potenţialului de resurse minerale ale României. Pe teritoriul României prin activităţi de cercetări

geologice s-au identificat şi conturat până in prezent rezerve pentru 123 de substanţe minerale cum

sunt: ţiţeiul, huila, gazele naturale, lignitul şi cărbunele brun, minereuri polimetalice şi cuprifere,

argile, sare, calcar, sulf, ape minerale şi geotermale. Din aceste rezerve de o importantă deosebită

pentru economia naţională se valorifică din plin doar câteva, potenţialul celorlalte fiind mult mai

mare. Astfel la ţiţei, gaze naturale, cărbune, minereuri, rezervele de perspectivă indică posibilităţi de

creştere a potenţialului economic cu 20-40%. La fel deosebit de promiţător este potenţialul

56

hidroenergetic al României cu bazine importante, inclusiv cel al Dunării. Schimbările relative ale

preţurilor, precum şi schimbările determinate de progresul tehnic în ramurile consumatoare de

resurse energetice denotă o creştere a ponderii petrolului în tot felul de combustibili convenţionali.

Cu atât mai mult că au fost descoperite noi rezerve de petrol la nivel mondial şi în particular în

România. Resursele existenţe se evaluează la circa 44%, adică restul de aproximativ 56% sunt

rezerve de perspectivă. În ultimii ani volumul extras s-a înscris pe panta unui declin constant.

Rezervele existenţe suni localizate aproape exclusiv în interiorul ţării. Unităţile geologice cele mai

cunoscute în România sunt: Depresiunea Carpaţilor Orientali (rezervele sumare — 48%, Platforma

Moesicâ — 23%), Depresiunea Getică — 15%, Depresiunea Panonicâ — 6,5%, Platforma

Continentală a Mării Negre — 5% şi altele cu o pondere de rezerve totale de ţiţei în jurul 1%.

Rezervele existente sunt constituite din 230 structuri petroliere, răspândite de obicei la adâncimi de

peste 3.500 m. O parte din ele se pot exploata direct prin energia naturală a zăcămintelor şi anume

ele asigură aproape 3/4 din volumul producţiei de ţiţei extras. Celelalte se pot exploata prin

suplimentarea energiei zăcământului. In mediu în România se consumă doar 3,5-3.8% din rezerve,

ceea ce corespunde unui grad de asigurare a producţiei din aceste rezerve de aproximativ 26 ani. O

parte din rezervele de perspectivă sunt plasate în zone noi (mai ales Platforma Continentală a Mării

Negre şi Depresiunea din faţa Carpaţilor Orientali), iar alta se va constitui prin extinderea aplicării

unor noi metode de îmbunătăţire a factorului final de recuperare. În spaţiul geopolitic european se

simte o penurie reală, fizică, uneori chiar absolută de petrol care subminează întreaga economie a

ţărilor din zonă. Aceste circumstanţe impun o nouă viziune asupra costurilor şi eficienţei producţiei

petroliere. În acest sens, România prin zăcămintele de ţiţei de care dispune şi mai ales prin

capacitatea de prelucrare a ţiţeiului ocupă o poziţie favorabilă faţă de alte ţări. Un studiu mai

minuţios al ramurii permit expunerea următoarelor caracteristici ale potenţialului de extragere şi

prelucrare a ţiţeiului şi producerii petrolului: în România există un excedent destul de mare al

capacităţilor; tehnologia producerii combustibilului este satisfăcătoare, pe când cea de extragere e

sub nivelul mondial; gradul de calificare a specialiştilor ramurii, atât în producţie cât şi în

cercetare (dezvoltare), este destul de ridicat, ramura este capitalointensivă şi, deci, are nevoie de

surse financiare suplimentare. Zăcămintele de gaze sunt localizate in zona extracarpatică (Transil-

vania şi Muntenia) şi în platforma continentală a Mării Negre. Ele sunt dispuse la adâncimi, cu un

grad înalt de puritate şi mai la suprafaţă, dar mai puţin bogate în metan. Rezervele existente

constituie 73% din potenţialul de gaze, iar celelalte 27% formează rezervele de perspectivă. În 2011

a fost anunţată o descoperire semnificativă la exploatările din Marea Neagră, estimările preliminare

plasând zăcământul de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi, care echivalează cu de 3-6 ori

consumul anual al României, iar în 2012 s-a concretizat că se asteaptă de la zăcământ sa dea peste

cel putin 60 de miliarde de metri cubi de gaze. Aproape 99% din cele 274 de structuri geologice se

57

află în zona uscatului, restul din rezervele existente — pe platoul continental al mării. Rezervele de

perspectivă vor spori ponderea zonei geologice de pe malul mării până la 3%. Acesta corespunde

unui ritm moderat de epuizare a resurselor şi asigură producţia pe 17 ani din rezervele existente şi

încă pe 7 ani din cele de perspectivă; structura totalului de gaze naturale pentru România este urmă-

toarea: producţia a constituit circa 80% din necesităţi, iar importul aproximativ 20%. Datorită

posibilităţilor de utilizare atât ca sursă energetică primară cât şi ca materie primă în industria

cocsochimică şi farmaceutică, cărbunele în România ocupa un loc tot mai important în ansamblul

resurselor naturale. Rezervele de huilă sunt situate aproape în întregime ăn Bazinul Valea Jiului —

Petroşani la adâncimi de peste 1500 m. Din acest total de rezerve geologice circa 44% le reprezintă

cele de bilanţ, iar rezervele potenţiale constituie aproximativ 36%. In prezent se exploatează doar

79% din rezervele de bilanţ, care constituie aproape 970 mln. tone. Pe lângă rezervele potenţiale

mai există şi alte rezerve astfel că totalul alcătuieşte 2191 mln. tone, ceea ce asigură o perioadă de

exploatare de peste 200 ani. Rezervele de antracit sunt la fel formate din cele de bilanţ (13%) şi cele

potenţiale (87%) şi pot asigura producţia pentru 79 ani. Aceşti cărbuni au caracteristici specifice şi

se utilizează mai mult in industria chimică şi farmaceutică. Rezervele de lignit şi cărbune brun sunt

situate în Bazinul Olteniei (89%) precum şi în alte perimetre miniere. Potenţialul hidroenergetic al

României se evaluează la 70.000 gica-watt-hour (G.W.h.), iar cel real se estimează la 39.000 G.W.h.

Dunărea reprezintă circa 30% din acest potenţial. Suprafaţa totală hidrografică e de 238.000 kmp şi

e grupată în 11 mari bazine ale râurilor inferioare (Tisa-Someş, Crişuri, Mureş, Timiş, Cerna-Jiu,

Olt, Argeş-Dâmboviţa, Ialomiţa, Siret, Prut, Dobrogea). Cele mai principale obiective

hidroenergetice sunt: Porţile de Fier I — 1050 MW, Lotru — 510 MW, Retezat— 335 MW, Argeş -

220 MW, Porţile de Fier II — 216 MW, Bicaz — 210 MW, iar în proiectare mai importante sunt:

Turnu-Măgurele —402 MW şi Someş— 600 MW. Conform clasificărilor internaţionale, minereurile

metalifere includ minereuri feroase şi neferoase. Cele feroase sunt alcătuite din minereuri de fier

propriu zise, minereuri de fier şi mangan şi minereuri de mangan. Actualmente în România rezervele

de minereuri de fier exploatabile industrial sunt relativ mici, ponderea considerabilă constituind-o

rezervele de perspectivă. Analogică e situaţia şi cu minereurile de fier şi mangan. Diversitatea

zăcămintelor de minereuri neferoase pentru România e destul de mare. Cele mai importante sunt:

minereurile polimetalice, cuprifere şi aluminifere. Volumul rezervelor de minereuri cuprifere este

destul de mare şi constituie un important potenţial de valorificat. Sumar rezervele la minereurile

neferoase exploatabile în România pot asigura producţia pe câteva zeci de ani. O deosebită

atenţie se acordă zăcămintelor de bauxită cu un conţinut ridicat de substanţă utilă, care sunt valorifi-

cate aproape în întregime şi mai pot asigura producţia pe 10-12 ani. România dispune de o gama

variata de substanţe nemetalifere, exploatarea cărora este relativ uşoara, majoritatea din ele având un

grad de asigurare ce se măsoară în zeci şi chiar sute de ani. Printre substanţe sunt: sarea gemă, rodie

58

de grafii şi sulf, mica, calcarul industrial şi ornamental, dolomita, argilele şi altele. În România

pădurile şi vegetaţia forestieră ocupă 6678,5 mii hectare, adică aproximativ 28% din suprafaţă

terestră. Din totalul de 6249 mii ha de pădure, 1926 mii ha sunt ocupate cu conifere, 1893 mii ha

constituie pădurile de fag, restul fiind păduri cu specii diferite. In ultimii 30-40 de ani volumul

tăierilor de pădure crescuse considerabil, de aceea s-aa impus un şir de restricţii menite să oprească

acest proces. Pe de altă parte, industria lemnului cere noi şi noi cantităţi de masă lemnoasă, mobila

fiind un element forte in exportul României. In aceste condiţii activităţile productive s-au direcţionat

spre exploatarea diferenţiată a pădurilor. Aceasta înseamnă, în primul rând, exploatări care nu ies

din limitele posibilităţilor de refacere a pădurii şi, în al doilea, reduceri la minim a cheltuielilor

auxiliare şi de producţie, care ar asigura o eficienţă maximă a utilizării lemnului. Producţia de

cherestea în România în ultimii ani a oscilat in jurul a 3.000-4.000 mii mc, din care aproape

jumătate o constituie răşinoasele, urmând apoi fagul şi stejarul. Principalii furnizori de masă

lemnoasă în România sunt Carpaţii - un element geografic binecunoscut în lumea întreagă. In 1994

în România au fost furnizate primele milioane de KWH de energie electrică datorită intrării în

funcţiune a primului grup din cadrul Centralei nuclearo-electrice de la Cernavodă, prevăzută cu cinci

grupuri a câte 700 MW. Centrala este de tip CANOU-PHWR (CANADIAN DEU-TERIUM

URANIUM — PRESSURISEI) HEAVY WATER REACTOR) cu reactori cu tuburi orizontale,

alimentaţi cu uraniu natural, moderat şi răcit cu apă grea. Investiţia din România de la

Cernavodă spre deosebire de alte ţâri din estul Europei, are avantajul utilizării tehnologiilor occiden-

tale avansate, elaborate în conformitate cu standardele şi practicile internaţionale. O problemă de

baza a ramurii energiei nucleare o constituie aprovizionarea cu minereu, în România ea este uşor

soluţionată - în Munţii Apuseni, Banatul de Sus şi Carpaţii Meridionali există rezerve de minereu de

uraniu cu caracteristici ale conţinuturilor similare cu cele ce se exploatează în alte ţâri. Astfel

România are posibilităţi reale de atragere în circuitul economic a acestor zăcăminte, rezolvând

problemele de asigurare cu materii prime a Centralei de la Cernavodă şi reducerea volumului

importurilor. România deţine aproximativ 60% din rezervele de apă ale Europei, dar exploatează

doar 20% dintre acestea, potrivit unor estimări, al treilea jucător pe piaţa de profil. De precizat că

piaţa de apă îmbuteliată din România se ridică la aproximativ 11,3 mil. hectolitri, ceea ce reprezintă

0,16 litri/zi/persoană. Potenţialul de consum al pieţei în ceea ce priveşte apa îmbuteliată este aşadar

departe de a fi atins, consumul potenţial putând să ajungă undeva la peste 35 de milioane de

hectolitri pe an.

3.Iraq. Economia Irakului [33] este dominată de sectorul petrolului, care oferă în mod tradiţional

aproximativ 95% din veniturile schimburilor comerciale. Însă preţurile scăzute la petrol intervenite,

alături de rambursarea datoriilor (estimate la aproximativ 3 miliarde de dolari pe an), precum şi

59

costurile de reconstrucţie au dus la o criză financiară gravă. Totuşi, din descrierea generală a

economiei ţării, se evidentiază uşor avantajul competitiv, încă nevalorificat pe deplin al ţării.

4. Avantajele Republicii Moldova.

I. Resursele agropedoclimatice

Resursele climatice şi de sol sunt factorii de bază ai oricărui sistem de agricultură. Fiecare zonă

agropedoclimatică se caracterizează prin anumiţi parametri care favorizează sau limitează folosirea

terenurilor pentru anumite culturi agricole, precum şi aplicarea unui sau altui sistem de lucrare a

solului. Numai o cunoaştere profundă a acestor factori face posibilă utilizarea durabilă a terenurilor

concrete.

Pe teritoriul Republicii Moldova sunt evidenţiate trei zone agropedoclimatice mari (de Nord,

Centrală şi de Sud) care, la rândul lor, se divizează în subzone şi etaje verticale [8,69].

Zona Moldovei de Nord, subzona I-a. Solurile se caracterizează printr-o fertilitate înaltă şi pot

fi utilizate pentru următoarele culturi şi folosinţe agricole: livezi de măr, cartofi, legume la irigare,

sfeclă de zahăr, floarea-soarelui, cereale, culturi leguminoase (soia), rapiţă, etc.

Zona propriu-zisă a Moldovei de Nord (I). Solurile zonei se caracterizează prin fertilitate înaltă

şi foarte înaltă şi se recomandă pentru următoarele folosinţe şi culturi : sfeclă de zahăr, legume la

irigare, cereale, floarea-soarelui, culturi leguminoase (soia), livezi de măr, păr, nuci; pe terasele

joase ale Nistrului şi Prutului – pentru grădini irigate, plantaţii viticole şi livezi de sâmburoase.

Factorii restrictivi principali ai capacităţii productive a solurilor pentru zona de Nord în

ansamblu sunt: eroziunea, mocirlele de coastă, procesele de sărăturare a solurilor pe dealurile

Ciuluc-Soloneţ (Sângerei), dehumificarea, conţinutul scăzut de fosfor mobil, compactarea

secundară etc.

Zona Moldovei Centrale (II) se împarte, de asemenea, în două subzone. Totodată, pe teritoriul

zonei se evidenţiază pronunţat o etajare verticală a solurilor. La altitudini de pînă la 200 m domină

cernoziomurile obişnuite; între 200 şi 300 m – cernoziomurile tipice şi levigate, peste 300 m –

solurile cenuşii şi brune.

Subzona Codrilor (IIa). Solurile se recomandă pentru utilizare, în primul rînd, la vii şi livezi,

pajişti şi păduri. Ea reprezintă o nişă ecologică extrem de favorabilă pentru cele mai preţioase soiuri

de viţă de vie, utile pentru vinuri fine de calitate superioară. Problema principală – combaterea

eroziunii în suprafaţă şi adîncime prin efectuare complexului necesar de măsuri agrotehnice,

fitoameliorative şi hidrotehnice

Zona Moldovei Centrale, propriu-zisă, sau subzona de stepă şi silvostepă (II). Solurile se

caracterizează prin fertilitate bună şi se utilizează pentru următoarele folosinţe şi culturi: plantaţii

60

viticole, livezi, cereale, legume la irigare, culturi leguminoase etc. Din cauza climei mai aride nu se

recomandă utilizarea terenurilor acestei zone sub cereale de primăvară, sfeclă de zahăr, soia etc.

Factori restrictivi ai fertilităţii solurilor: eroziunea, hidromorfismul de coastă, sărăturarea în

lunci, gleizarea, compactarea primară şi secundară, dehumificarea etc.

Zona de Sud (III). Este cea mai uscată şi cea mai secetoasă zonă, agricultura necesitând irigare.

Solurile se caracterizează printr-o fertilitate bună şi medie şi se recomandă pentru soiuri preţioase

de viţă de vie de tipul Cabernet, Moldova şi altele, cereale păioase de toamnă, livezi de sâmburoase,

pajişti etc. Irigaţia terenurilor prezintă principala măsură pentru intensificarea agriculturii în această

zonă.

Factorii restrictivi principali ai capacităţii productive a solurilor Zonei de Sud sunt: seceta,

eroziunea, soloneţizarea, salinizarea şi compactarea, dehumificarea etc.

Utilizarea terenurilor agricole în conformitate cu potenţialul resurselor de sol şi climatice ale

fiecărei zone agropedoclimatice va contribui la adaptarea agriculturii Republicii Moldova la condiţii

de secetă şi la asigurarea securităţii alimentare a ţării. Din punct de vedere economic şi al dezvoltării

durabile a agriculturii, solurile constituie componenta de cea mai mare valoare a resurselor naturale.

Ţinînd cont de tendinţele globale în ritmurile deprecierii şi pierderilor irecuperabile de suprafeţe

agricole, precum şi în dezvoltarea agriculturii, problema conservării calităţii învelişului de sol

trebuie să devină pentru statul nostru o preocupare strategică de securitate naţională.

II. Dezvoltarea rurală. Căi şi măsuri de creştere a competitivităţii produselor agricole autohtone.

Compartimente ale dezvoltării rurale

1.Sector lapte; 2.Sector legume–fructe: legume, cartofi, fructe (pomi, căpşuni, arbuşti); 3.Sector

cereale/oleaginoase: cereale-boabe (grâu, secară, orz), floarea soarelui, fasolea, soia; 4.Sector sfeclă

de zahăr; 5.Sector tutun; 6.Sector carne: carne (ovine, bovine, porcine, pasare), lână, ouă, miere;

7.Sector viticol: struguri; 8.Sector produse ecologice; 9.Sector produse traditionale: meşteşugărit,

artizanat.

Puncte forte

La Producţie primară: (a) plăţi achiziţii ; b) compensări.

La Prelucrare: a) păstrare; b) prelucrare primară; c) prelucrare industrială.

La Comercializare pe piaţă internă (a) formă proaspătă; b) produse ecologic pure.

La Export (producţia agricolă - statistică:a) export 35% din PIB; b) 65% din volumul total al

exporturilor; c) nomenclator complet al exporturilor, dominat de producţia agricolă şi industria

prelucrătoare.

Nesesităţi: Alocaţii (stimulente pentru agenţii economici).

61

Din cele de mai sus reiese o serie de avantaje ale agriculturii autohtone care nu pot fi neglijate în

procesul de identificare a avantajelor competitive ale Republicii Moldova. Astfel solurile bogate,

clima relativ favorabilă, precum şi forţa de muncă ieftină, oportunităţile de dezvoltare rurală

reprezintă avantaje competitive importante ale sectorului agricol din Republica Moldova.

5. Repere ale mecanismelor economice. Pornind de la avantajele comparative, oricare stat, ghidat

de interesul transformării calitative cât mai rapid posibil a acestor avantaje, în epoca globalizării

pentru a-şi asigura prosperitatea urmează să recurgă neapărat la reperele esenţiale - mecanismele

economice moderne. Pentru majoritatea statelor lumii, inclusiv pentru ţările enumerate, o soluţie

comună, în primul rând, ar fi proiectarea clusterelor, respectiv pe domenii, care reprezintă cel

mai rapid şi mai eficient mod de transformare a avantajelor comparative în avantaje

competitive. Clusterele sunt grupuri de companii interconectate, proxim amplasate geografic,

asigurare cu servicii moderne şi produceri colaterale, asociate cu instituţii din domeniu şi având

scopuri comune şi complementare. De regulă, companiile din componenţa clusterului sunt deja

consacrate, de aceea asocierea lor urmăreşte scopul creşterii volumului de producţie, în speţă a cotei-

parţi de produs finit, prin beneficierea de cel puţin a unuia din următoarele avantaje competitive:

repoziţionare geografică, concentrare de structuri economice, interconexiuni şi interdependenţe

proxime, operaţiuni export/import comune, furnizori specializaţi, finanţări privilegiate, acorduri

speciale la plăţi în buget cu administraţiile locale, manoperă suficientă şi de calitate, facilităţi la CDI

şi TIC, parteneriate cu sistemul public, acces la infrastructură modernă, stimulente pentru dezvoltare

regională, etc. Dezvoltarea clusterelor constituie o componentă importantă a economiei moderne şi

vor juca rolul determinant în creşterea continuă a antreprenoriatului inovativ. Clusterele, însăşi prin

natura lor, sunt structuri cu capacităţi de absorbţie a inovaţiilor şi urmează să fie susţinute la

utilizarea tehnologiilor înalte şi inteligente în procesul de producţie, în specializarea pe anumite

produse sau monoprodus, în cooperarea internaţională in domeniu, la reformarea potenţialului

uman, pentru măsurile de stimulare a creativităţii personalului. Clasificarea clusterelor după

niveluri: naţionale, regionale, etc. Prioritare pentru Republica Moldova se consideră clusterele

inovaţionale (TIC), clusterele agroindustriale (vinificaţie) şi clustere în confecţii-textile. Impactul

dezvoltării clusterelor asupra demersului economic al Republicii Moldova se va aprecia pornind de

la: relevanţa dezvoltării, analiza beneficiilor şi costurilor generate, sustenabilitate, efecte

multiplicatoare, creare de valoare adaugată, riscuri comportate, plan de implementare, căi eficiente

de monitorizare şi evaluare. Indicatori de performanţă ai clusterului: Cifra de afaceri sectorială din

zonă în comparaţie cu cifra de afaceri din sector la nivel regional /naţional; Rata forţei de muncă

ocupate din sector din zona dată; Creşterea mai mare decât media din sector (date anuale,

comparaţie sectorială); Identificarea unui număr mai mare de IMM nou înfiinţate în zonă/sector;

Concentrarea unui grup important de organisme/instituţii cu competenţă în dezvoltarea

62

infrastructurii economice şi/sau care furnizează servicii companiilor locale, ce operează în zonă.

Indicatori pentru agregare (pentru fiecare agent economic/instituţie din componenţa clusterului):

bilanţ contabil: active nemateriale, active materiale, active financiare, stocuri, creanţe, investiţii,

mijloace băneşti, capital propriu, datorii; indicatori financiari: vânzări nete, costul vânzărilor, profit

brut, cheltuieli operaţionale, cheltuieli comerciale, cheltuieli administrative, profitul, cheltuieli

privind impozite, profit net, profitabilitate; indicatori de bază: rotaţia activelor, perioada de

recuperare a activelor ,rotaţia stocurilor, rentabilitatea. La elaborarea variantelor de dezvoltare a

clusterului se porneşte de la: - concept; - priorităţi naţionale: clusterele inovaţionale, clustere

agroindustriale; - căi de identificare a potenţialului cluster; impactul creşterii/descreşterii

parametrilor economici ai clusterului asupra echilibrului din întreg sistemul de dezvoltare; -

localizarea geografică a clusterului; - densitate, concentrarea întreprinderilor în zonă; - întreprinderi

înrudite şi de sprijin pe orizontală şi verticală; - capacitatea de a furniza şi de a se aproviziona cu

resurse; - flexibilitate IMM, etc. Indicatorii economici ai clusterului în formare por fi astfel

proiectaţi, încât parametrii volumului de producţie pentru fiecare companie din componenţa

clusterului să fie la „distanţă” minimă de standardul de pe piaţă. Apoi se evaluează economia

clusterului ca un tot întreg, atunci se va optimiza funcţia de producţie, pornind de la legăturile

stabilite de legile productivităţii: raportul dintre volumul de producţie prognozat la crearea

clusterului şi până mai mare decât raportul dintre volumul de investiţii per capita după şi până mai

mare decât raportul dintre fondul anual de salariu per capita după şi până la formarea clusterului. De

mai menţionat, în al doilea rând, alte repere importante, menite să consolideze competitivitatea

naţională: accentuarea dezvoltării industriale, stimularea investiţiilor în CDI, alfabetizare digitală, e-

guvernarea, legalizarea comerţului electronic, mobilitatea forţei de muncă, etc.

2.3 Metodologia evaluării strategiei de dezvoltare a unui sistem economic

2.3.1 Caracteristicile strategiei de dezvoltare economică

După cum s-a menţionat mai sus globalizarea a pus multe state sub presiunea de a gasi

modalitaţiinovatoare de a-şi comercializa produsele şi serviciile. Asta înseamnă că în epoca modernă

punctul central al strategiei de dezvoltare al statului respectiv trebuie să fie clientul – cumpărătorul -

consumatorul. Astfel modelul cunoscut elaborat de M. Porter este construit în funcţie de avantaje şi

de scopul urmărit, generându-se trei mari tipuri de strategii: strategia prin costuri; strategia de

diferenţiere; strategia de concentrare. Un alt model - strategia preţurilor necesită suficientă

flexibilitate, iar întreaga strategie să fie eficientă la tehnicile de marketing aplicate. Aşa dar, pentru a

supraveţui în condiţiile globalizării un stat are nevoie de o strategie de dezvoltare economică, adică

de aprofundarea conceptelor şi metodelor ştiinţei economice, dar şi de îmbinarea eficientă a tuturor

63

instrumentelor aplicate într-o prioritate naţională şi încadrarea lor în planul de dezvoltare al ţării. Şi

mai complicat stau lucrurile pentru o entitate dacă se ţinteşte elaborarea uneu strategii competitive

de dezvoltare care ar propulsa la sigur economia înainte şi i-ar asigura viabilitatea în condiţia durelor

cerinţe ale globalizării. În acest context considerăm că preţurile, alături de indicatorii colaterali;

avantajele competitive, deseori necuantificabile, dar foarte importante; programul de măsuri de

optimizate a veniturilor şi a cheltuielilor sunt caracterizante pentru economia unui stat şi pot servi

drept elemente de bază ale strategiei de dezvoltare. Drept metodologia de evaluare a strategiei de

dezvoltare va servi metodologia analizei comparative. Oricare ar fi modelul unei economii,

analiza comparativă [89,103] permite efectuarea cercetărilor dintre cele mai complexe, de aceea a

devenit un puternic suport de analiză şi prognoză. Indiferent de modelul ales, în procesul de luare a

deciziilor, cel mai des compararea se face cu un standard, după care se evaluează competitivitatea.

Acest procedeu metodologic este actualmente unul dintre cele mai populare. Deseori pentru a

compara parametrii de dezvoltare ai unei ţări (studii de caz efectuate de autor pentru Suedia - la

tehnologii înalte, Iraq - la export ţiţei, România - la resurse minerale, Republica Moldova - la

agricultură şi industrie prelucrătoare) în spaţiu şi timp, raportaţi la o dată anume, metodologia

analizei comparative de mai sus este cel mai indicat. Spre exemplu, pornind de la orientarea

proeuropeană a Republicii Moldova, având în vedere necesitatea promovării exporturilor băuturilor

alcoolice spre piaţa comunitară, în lucrare se propune schimbarea politicii fiscale la accize, dorindu-

se creşterea volumului de export, asigurarea veniturilor bugetare la nivelul actual, racordarea la

cerinţele UE în domeniu. În UE la vinuri, vinuri spumoase nu se aplică accize, în deosebi în ţările-

producătoare, excepţie făcând ţările nordice, Suedia în mod special, unde există anumite interdicţii

la consum. La vinuri liniştite la fel nu se aplică accize. Nivelul maxim în UE la accize este: vinuri

liniştite - 476 EURO/hl, vinuri spumoase - 656 EURO/hl, băuturi fermentate liniştite - 328 EURO/hl

băuturi fermentate spumoase - 656 EURO/hl. Şi în Republica Moldova există şase grupuri de

produse accizate: berea, alcoolul etilic, vodca, divinul, vinuri spumoase, vinuri liniştite. Cota

accizului se stabileşte în procente faţă de valoarea în lei a produsului, ceea ce presupune, conform

prognozelor, menţinerea şi pe viitor a unei ponderi exagerate a acestui impozit, iar în UE însă există

cotă fixă, în EURO, la fiecare grup. Deci cadrul legislativ curent în Republica Moldova nu este unul

stimulatoriu pentru producători, mai ales metodologia de calcul, dar şi licenţierea activităţilor în

domeniu. La evaluarea rezultatelor metodologice s-a procedat la compararea accizelor din

Republicii Moldova cu accizele la mărfurile respective din UE. Astfel au fost calculate accizele

pentru Republica Moldova, iar în calitate de accize comunitare au fost luate cele din ţările - membre

ale UE. Tendinţele europene ale impozitării cu accize pornesc de la protecţia individului şi rezidă în

mărirea continuă a accizelor la băuturi tari pentru a le micşora consumul şi viceversa în urmărirea

reducerii la zero a accizului la vinuri, mult mai puţin dăunătoare, şi implicit creşterea consumului la

64

acest grup de băuturi. Se impune deci trecerea şi în Republica Moldova la metodologia europeană de

calcul pentru toate vinurile şi alte produse alcoolice : cotă fixă de la unitate volum produs. Pentru a

evalua numeric metodologia de calcul, având la bază cotă fixă de la unitate volum produs au fost

calculate cotele accizelor şi încasările la buget. Din punct de vedere matematic în teză analiza

comparativă s-a efectuat prin utilizarea normei [76], utilizând diferite definiţii ale normei ale

acesteia în dependenţă de problema concretă abordată.

Ne vom referi mai jos la caracteristicile strategiei de dezvoltare.

1. Preţurile indicative. Preţurile după cum s-a spus mai sus, reflectă cel mai bine situaţia din

economia entităţii şi totodată constituie unul din indicatorii caracterizanţi ai unei strategii de

marketing, mai ales raportate la salariul mediu (minim) pe economie şi comparată cu normele strict

fundamentate ale consumului.

2. Avantajele competitive. Actualmente avantajele comparative şi transformarea acestora în

avantaje competitive se efectuează prin prisma evoluţiei indicatorilor, a grupurilor de indicatori sau

a indicatorilor agregaţi, rezultaţi din categoriile: Instituţii, Infrastructură, Mediul macroeconomic,

Sănătate şi educaţia primară, Educaţia superioară şi trainingul, Eficienţa pieţei de mărfuri, Eficienţa

pieţei muncii, Sofisticarea pieţei financiare, Pregătirea tehnologică, Dimensiunea pieţei, Sofisticarea

afacerilor, Inovaţiile. La rândul lor aceşti parametri nu-şi pot atinge valorile performante fără

aplicarea modelului de dezvoltare economică bazată pe cunoaştere, care este o treapta nouă în

evoluţie şi presupune noi elemente-cheie de funcţionare în toate sferele vieţii, noi principii, măsuri

adecvate pe termen scurt şi lung - toate în ansamblu constituind baza unei dezvoltări economice

durabile.

3. Optimizarea veniturilor şi a cheltuielilor. Analiza evoluţiei economiei mondiale din ultimii

ani denotă o serie de abateri de la principiile generale, precum şi ignorarea chiar a unor legităţi

economice obiective, în primul rând a postulatului de la care porneşte orice economie în evoluţie,

mică sau foarte mare: maximum de venituri cu minimum de cheltuieli la fiecare etapă, la orice nivel,

etc. Un profit mai mare se obţine numai cu costuri mai scăzute într-un stat, sau mărind respectiv

veniturile, iar profitul maxim se atinge numai optimizând cheltuielile şi veniturile concomitent. Or,

creşterea permanentă a cheltuielilor paralel cu cea a veniturilor, deseori în devans şi în volume mai

mari, au discreditat ideea de profit şi spirit întreprinzător, fiscalitatea a devenit insuportabilă şi

nestimulatorie, generând instabilitate, stagnare şi neîncredere. O primă soluţie ar fi optimizarea

cheltuielilor la toate nivelurile şi în toate domeniile de activitate a entităţii respective. Problema

minimizării cheltuielilor (maximizării veniturilor) este baza creşterii economice, în particular

minimizarea cheltuielilor şi maximizarea veniturilor este premisa consolidării autonomiei financiare

depline şi rezidă în găsirea unui raport optim între fiscalitate şi stimulentul economic.

65

Pornind de la cele de mai sus, considerăm că preţurile, alături de indicatorii colaterali,

creşterile salariale raportate la creşterea corespunzătoare a productivităţii muncii, rata dobânzii la

depozitele în termen şi rata inflaţiei, capacitatea de cumpărare a salariului mediu, adică standardele

nivelului de trai; avantajele competitive, deseori necuantificabile, dar foarte importante; programul

de măsuri de optimizate a veniturilor şi a cheltuielilor sunt caracterizante pentru economia unei

ţări şi pot servi drept elemente de bază ale strategiei de dezvoltare.

2.3.2 Analiza comparativă a preţurilor indicative şi optimizarea lor

În cursul anului 2008 Eurostat şi institutele de statistică naţionale au realizat un proiect-pilot [77],

deocamdată unicul, pentru investigarea posibilităţilor de furnizare a datelor privind nivelurile de

preţuri pentru un anumit număr de bunuri de consum şi servicii. Preluând datele statistice din acest

proiect autorul propune [4] o metodologie bazată pe analiza comparativă a parametrilor de

dezvoltare ai unei ţări în care compararea se face cu un standard şi pornind de la orientarea

proeuropeană a Republicii Moldova şi având în vedere necesitatea promovării exporturilor

băuturilor alcoolice spre piaţa comunitară, prin prisma acestei metodologii au fost abordate politicile

fiscale la accize, urmărindu-se creşterea volumului de export, asigurarea veniturilor bugetare, etc.

Totodată, luând în considerare modificările calitative în marketingul internaţional în condiţiile

globalizării, particularităţile politicilor de comerţ exterior ale ţărilor lumii la etapa actuală, de

observat că în literatura de specialitate din ultimii 2-3 ani sunt reconsiderate cercetările bazate pe

studierea calităţii vieţii, evaluată prin coşul şi bugetul de consum raportaţi la salariul mediu (minim)

pe economie pe de o parte, iar pe de altă parte comparată cu normele strict fundamentate ale

consumului de produse alimentare, echilibrate după conţinut caloric, proporţii de albumine, grăsimi,

hidraţi de carbon, săruri, substanţe minerale şi vitamine şi suplimentată de necesarul de

medicamente, sanitărie, igienă, optică, mărfuri şi servicii. Relevant în acest sens este studiul [77]

iniţiat de Comisia Europeană şi Eurostat, care a venit cu un proiect-pilot privind investigarea

nivelului de preţuri indicative la anumite categorii de mărfuri şi servicii, proiect ce constituie o

extensie a proiectului HICP (indicele armonizat al preţurilor de consum) şi care, la sigur, va

deschide un nou capitol pentru analize şi prognoze în domeniu. În contextul menţionat mai sus în

lucrarea de faţă este trecută în revistă legislaţia respectivă în diferite ţări, se descrie metodologia

analizei comparative elaborată de autor, se arată metoda de calcul respectivă, însoţită de teste

numerice efectuate, precum şi date statistice colaterale. La analizarea şi prognozarea nivelului de

trai al populaţiei unei ţări deseori se porneşte de la raportul salariului mediu faţă de bugetul minim

de consum, articolele de bază ale căruia sunt : alimentarea (pâine şi produse de panificaţie, carne şi

produse din carne, lapte şi produse lactate, unt, cartofi, legume şi bostănoase, fructe şi pomuşoare,

66

ulei vegetal, zahăr şi articole de cofetărie, peşte şi produse din peşte, ouă, alte produse);

îmbrăcăminte, lenjerie, încălţăminte; medicamente, obiecte sanitare, igienă şi optică; mobilă,

obiecte socioculturale şi de uz casnic; locuinţă şi servicii comunale, combustibil; acţiuni de

culturalizare şi odihnă; servicii sociale, transport, comunicaţii; servicii prestate de instituţiile

preşcolare; alte cheltuieli (încasări, plăţi şi cheltuieli neprevăzute). Concomitent prin act normativ la

nivel naţional sunt aprobate normele de consum la această listă de mărfuri şi servicii.

Preliminarii. Studiul [35,40,60,61,66,77] concret include compartimentele: Food and non-

alcoholic beverages - Produse alimentare; Alcoholic beverages and tobacco – Băuturi alcoolice şi

tutun; Clothing and footwear – Îmbrăcăminte şi încălţăminte; Housing, water, electricity, gas and

other fuels – Casnice, apă, electricitate, gaz şi alţi combustibili; Furnishing, household equipment

and routine maintenance of the house – Furnitură, echipamente, etc.; Health - Sănătate; Transports -

Transport; Communications - Comunicaţii; Recreation and culture – Odihnă şi cultură; Education -

Educaţie; Restaurants and hotels – Restaurante şi hoteluri; Miscellaneous - Alte. Legile despre

statistică în unele ţări prevăd expres date despre preţurile curente în valută naţională, astfel în

România [67] sunt monitorizate preţurile din pieţele amplasate în teritoriu la cartofi, ceapă, fasole,

varză, roşii, mere, lapte, brânză de oaie, ouă, miere, iar în [68] se pot găsi date despre preţuri în

Republica Moldova.

Normele de consum la aceste categorii de mărfuri şi servicii, de exemplu în Republica Moldova,

includ la produsele alimentare [34] : Făină de grâu; Făină de porumb; Crupe de grâu; Crupe de

hrişcă; Crupe de mei; Crupe de ovăz; Griş; Paste făinoase; Orez; Păstăioase; Carne de vită; Carne

de porc; Carne de oaie; Carne de pasăre; Lapte integral; Unt; Brânză de vacă; Frişcă şi smântână;

Caşcaval,brânză; Peşte proaspăt; Ouă; Ulei vegetal; Zahăr şi produse de cofetărie; Miere de albine;

Cartofi; Varză; Sfeclă; Morcov; Ceapă; Vânătă; Chiperi dulci, gogoşari; Bostănel şi bostani;

Ridiche; Culturi de bostănărie; Fructe şi pomuşoare; Drupacee; Sămânţoase; Pomuşoare; Struguri;

Ceai; Drojdie; Nuci; Sare, mirodenii.

Contează mult şi parametrii sistemului fiscal, care influenţează direct nivelul de trai al

cetăţeanului. În fine se ia în considerare salariul mediu. În Republica Moldova acesta acoperea în

ultimii ani cam jumătate din bugetul minim de consum, constituind circa 2700 lei.

Descrierea metodologiei. Analiza comparativă permite efectuarea cercetărilor destul de

aprofundat, de aceea a devenit un puternic suport analitico-informatic de analiză şi prognoză. În

economie practic compararea se face cu un standard, după care se apreciază dezvoltării, gradul de

convergenţă/divergenţă structurală, devierea de la standardul dinainte stabilit - media unui indicator

economic, valoarea lui maximă sau minimă. În formula clasică a analizei comparative, restricţiile

asupra variabilelor sau careva dependenţe funcţionale lipsesc, modelul tradiţional fiind cel

econometric. Modelul clasic este unul static, nu poate genera o gamă de soluţii, deci nici nu poate

67

indica care anume din componente sunt mai aproape sau mai departe de standard şi în ce măsură

acestea ar putea fi modificate numeric. Numai schimbarea acestor componente în variabile, aşa cum

se procedează în metodologia propusă, transformă metoda în una dinamică cu o multitudine de

soluţii. Preţurile, mai ales cele indicative, reflectă deseori cel mai bine situaţia din economie şi

totodată permit efectuarea studiilor comparative. În tabelul de mai jos se aduce lista preţurilor la

câteva produse alimentare observate pe piaţa internă din diferite ţări (România – ţară-membru UE,

Turcia – ţară-candidat, ca statut şi etapă de negocieri, aproape de Republica Moldova) în anul 2009.

Rata de schimb pentru valutele naţionale, faţă de EURO : TRY (NEW TURKISH LIRA) – 1,92;

RON (NEW ROMANIAN LEU) – 3,66.

Tabelul 2.1 Preţuri observate la produse alimentare pentru unele ţări, anul 2009

cartofi ceapă fasole varză roşii mere lapte brânză de

oaie

ouă (10

bucăţi)

miere

[4],RON

România

1,5 2,7 5,5 1,9 1,5 4,5 4,9 20 3,6 16,4

[5],MDL

Republica

Moldova

4,5 1,8 15,5 2,8 2,5 6,5 7,5 55 9,5 60

<<<<<<

[2], €

Turcia

- - - - 0,49 0,97 0,89 - 0,86 -

[2], €

Preţul

maximUE

- - - - 1,33

Lux

2,85

Lux

1,31

Grecia

- 3,39

Austria

-

elaborat: autor

De remarcat calitatea datelor statistice din [77], care oferă în premieră preţuri la servicii precum:

transport urban (preţul unui bilet), taxi (preţul unui bilet), frizerie (preţul unui serviciu), cost pastă de

dinţi – 1 bucată, costul unei sticle de bere la terasă, preţul unui bilet la cinema, preţul unui televizor

la procurare, etc. Normele biologice, fundamentate de instituţii de resort includ necesarul

consumului minim de produse, în sensul asigurării echilibrului caloric, dar şi necesarul de

medicamente pentru diferite grupuri socio-demografice ale populaţiei, conforme totodată vârstei şi

sexului. În Republica Moldova aceste norme constau dintr-o listă de 255 mărfuri alimentate şi

nealimentare pentru o persoană. În România instituţiile specializate au elaborat coşul de consum

(aproximativ 400 poziţii), diferenţiat pentru familii de salariaţi şi pensionari. Astfel necesarul zilnic

de produse alimentare se calculează separat pentru bărbaţi, femei, băiat, fată, apoi se face media pe

ţară. Pentru produsele nealimentare se calculează pornind de la : numărul de obiecte din dotare,

durata de utilizare, valoarea produsului, iar serviciile includ numărul de prestări şi valoarea

acestora. Astfel, pentru cele ce urmează, de menţionat că necesarul în medie pe o persoană – salariat

68

în România, cam acelaşi peste tot şi în UE, este: produse alimentare în echivalent, anual (făină albă

– 130 kg, cartofi – 73 kg, legume – 110 kg, fructe – 60 kg, carne – 62 kg, peşte – 10,5 kg, lapte –

237 kg, ouă – 11,2 kg, grăsimi vegetale – 7,8 kg, zahăr – 23,7 kg); produse nealimentare

(îmbrăcăminte, costum bărbat – o unitate la 5 ani, îmbrăcăminte,costum femeie – o unitate la 3 ani,

încălţăminte, pantofi bărbat – o unitate la 4 ani, încălţăminte, pantofi femeie – o unitate la 2 ani,

încălţăminte, pantofi copil – o unitate la 1 an, televizor – o unitate la 13 ani, frigider o unitate la 14,

maşină de spălat – o unitate la 14 ani, bec de iluminat – 20 bucăţi pe an, baterii pentru electrocasnice

– 3 unităţi la 10 ani, pahare – 6 bucăţi, detergenţi – 26 kg, pastă de dinţi – 40 bucăţi, şampon – 20

bucăţi, cotidian - 400 bucăţi, casete – 6 bucăţi, ţigări – 100 pachete pe an, curăţat costum – 3

operaţii pe an, tuns femei – 8 operaţii pe an, transport călătorii 24 ori pe an, alimentare publică – 48

ieşiri pe an). Analize mai profunde pot fi efectuate dacă de rând cu cele menţionate mai sus se

analizează paralel şi consumul de facto la această listă de mărfuri. Pentru aceiaşi listă de mai sus,

conform datelor statistice din România, consumul anual mediu pe locuitor a fost în ultimii ani doar

de 50,2 kg carne, 6,9 kg peşte, 14,3 gr pe zi lapte, 229 ouă, 16,7 kg grăsimi, 157 kg cereale, 71,7 kg

cartofi, 135,6 kg legume, 53 kg fructe, 24, 7 kg zahăr; la fel conform datelor statistice din Republica

Moldova un locuitor consumă în mediu lunar : carne – 3,1 kg, lapte – 14,7 kg, peşte – 14 kg, cartofi

– 7,3 kg , legume – 11 kg, fructe 3,2 kg, produse de panificaţie – 11 kg, în ambele cazuri cu mult sub

media comunitară. O componentă esenţială a calculelor este salariul mediu pe economie. În anul

2008 în Republica Moldova,bunăoară, salariul mediu a constituit 2529,7 MDL. Acesta se raportează

la bugetul minim de consum. În acelaşi caz de mai sus, în Republica Moldova în ultimii ani acest

raport este de circa 50%. În România salariul mediu a ajuns la circa 1.300 -1400 RON în anul 2008.

Bugetul de consum cuprinde produsele de consum curent, care se cumpără cu o frecvenţă mare şi

produsele cu o durată de utilizare, care depăşeşte un an şi produsele alimentare enumerate anterior,

dezagregate după sortimente, preţuri şi valoare, astfel încât produsele să fie reprezentative.

Procentual, de la o ţară la alta, păstrând şi obiceiurile naţionale, în bugetul de consum cota celui

alimentar este de 45-60%, consumul nealimentar deţine 25-35%, iar serviciile – restul de 5-20%.

Respectiv şi cheltuielile medii ale familiilor se încadrează în limitele procentuale de mai sus. În

atare structură a bugetului de consum ponderea cheltuielilor curente atinge deseori 70-75%, mai ales

în perioadele scăderii nivelului de trai, când veniturile sunt direcţionate spre acoperirea bugetară a

strictului necesar, de obicei alimente cu valoare nutritivă mare şi bunuri nealimentare absolut

necesare.

Metoda de calcul. Din punct de vedere matematic compararea cu standardul s-a efectuat prin

utilizarea normei. Din multitudinea de definiţii ale normei unui vector x , norma ║x║2

– suma

pătratelor componentelor xi , s-a utilizat la efectuarea calculelor numerice, anume prin însumarea

69

pătratelor diferenţelor valorilor componentelor vectorilor x , x0, respectiv cel căutat şi cel dat, altfel

spus

f(x) =║x- x0║

2, (2.1)

ceea ce înseamnă o formă de reprezentare a normei convenabilă pentru metoda propusă de autor.

Mai jos se arată formula clasică (notaţiile aparţin originalului), utilizată în domeniul medicinii şi

sănătăţii din SUA. A se vedea de asemenea [7,48,51,78,81,84,93,94,104,113].

n

i 1( ai – âi )

2 ) / (

n

i 1( ai – ā )

2 (2.2)

aici (totul în USD):

ai = cererea actuală pentru persoana i

âi = cererea prognozată pentru persoana i

ā = standardul.

În baza formulei (2.2) se apreciază pentru fiecare pacient „distanţa” de la standard - costul

serviciilor medicale regionale sau pe ţară.

Dacă există anumite restricţii asupra variabilelor, de exemplu sub forma

hj(x)=0, j=1,…,q (2.3)

atunci se va rezolva deja problema (2.1),(2.3).

IV. Cu restricţiile liniare, adică sub forma Hx c, unde H – matrice (q×n),

qnq

n

hh

hh

.........................................................................

................................................................................

........................................................................

1

111

= H,c – vector, (2.4)

problema ce urmează a fi rezolvată va fi (2.1),(2.4).

O variantă cunoscută a problemei de mai sus prezintă cazul cu o singură ecuaţie

n

i 1 ci*xi = C , (2.5)

ci- reprezentând coeficienţi (norme) date, C – constantă. Pentru această situaţie a fost propusă o

schemă eficientă de rezolvare numerică a problemei nou formulate (2.1),(2.5). Într-adevăr, este bine

ştiut că în acest caz

xi = xi0 + ci /cn*(xn – xn

0) , i = (1 ,…, n-1) , (2.6)

xn=(C-1

1

n

i ci* xi

0+

1

1

n

i ci

2/cn *xn

0)/( cn +

1

1

n

i ci

2/cn). (2.7)

Calcule numerice. Pornind de la metodologia descrisă mai sus, cu ajutorul formulelor

(2.1),(2.5), (2.6),(2.7) au fost calculate eventuale preţuri pentru România – vectorul x, care în 2008

ar fi minimizat suma abaterilor de la maximele comunitare - vectorul x0. Analogic pot fi efectuate şi

pronosticuri ale evoluţiei preţurilor pentru viitorii ani. Calculele numerice au fost efectuate în baza

70

datelor din [77], lista mărfurilor şi serviciilor incluse în studiu (54) sunt reprezintative pentru

grupurile selectate.

Tabelul 2.2 Preţuri observate şi optimale pentru România, anul 2008, €

Product/Produs,serviciu Preţul maxim în UE Preţul observat Preţul calculat

1.Long-grain rice Orez cu bobul lung 3,26 1,49 1,62

2.Wheat flour Făină de grâu 1,31 0,65 0,78

3.Loaf of white bread Pâine albă 4,69 0,98 1,08

4.Spaghetti 2,97 2,45 2,55

5.Minced beef Carnea tocată de vită 8,99 3,42 3,54

6.Pork, cutlet ('escalope') Cotlet 12,41 5,81 5,89

7.Whole chicken Pui 5,37 2,43 2,45

8.Sausage Cârnat 9,89 3,64 3,88

9.Fresh milk, unskimmed Lapte 1,32 1,32 1,32

10.Chicken eggs Ouă 3,39 0,97 1,08

11.Butter Unt 2,14 1,74 1,78

12.Apples Mere 2,85 1,30 1,39

13.Carrots Morcov 1,40 0,73 0,85

14.Potatoes Roşii 1,33 0,47 0,55

15.White sugar Zahăr 1,23 0,87 0,90

16.Jam Gem 5,97 3,38 3,45

17.Milk chocolateCiocolată 16,29 6,73 6,87

18.Ice cream Îngheţată 6,76 4,49 4,65

19.Tomato ketchup 3,68 2,43 2,68

20.Coffee Cafea 19,78 10,40 10,98

21.Mineral water Apă minerală 1,56 0,34 0,45

22.Orange juice Suc 2,01 1,55 1,59

23.Vodka 30,18 9,46 9,56

24.Red wine Vin roşu 6,72 2,79 2,89

25.White wine Vin alb 7,03 3,54 3,59

26.Beer Bere 2,72 0,96 1,02

27.Cigarettes 7,41 1,56 1,59

28.Men's suit, wool Costum bărbaţi 353,99 132,22 135,24

71

29.Men's blue jeans Blugi bărbaţi 63,59 28,36 29,55

30.Men' s shirt Şorţi femei 62,54 18,50 19,58

31.Ladies' skirt Fustă femei 72,38 19,87 19,99

32.Tights Dresuri 9,69 2,34 2,44

33.Children's jeans trousers Şorţi copii 30,81 13,14 14,09

34.Dry cleaning Curăţare chimică 14,78 5,31 5,44

35.Men's classic lace-up Dantelă 122,10 37,34 39,35

36.Ladies' conventional court shoes Încălţăminte 89,59 46,66 48,77

37.Cobbler Cizmarie 10,54 4,88 4,99

38.Towel Prosop 9,13 5,99 6,05

39.Fridge-freezer Frigider 779,34 589,39 597,09

40.Washing machine Maşină spălat 769,31 333,70 339,89

41.Vacuum cleaner Climatizor 144,23 87,06 90,99

42.Battery Acumulator 2,47 0,48 0,50

43.Light bulb Bec 1,52 0,30 0,38

44.Detergent for washing machine, powder Detergent 4,06 2,85 2,89

45.Urban bus transport, single ticket Tichet 2,36 0,36 0,45

46.Taxi 15,53 2,16 2,44

47.DVD player 108,02 108,02 108,02

48.Blank compact disc (CD-R) 0,92 0,80 0,99

49.Daily newspaper Presă 1,30 0,27 0,33

50.Beer (lager), domestic – glass Păhar 2,29 0,60 0,68

51.Cup of coffee Cafea(păhar) 2,70 0,73 0,88

52.Shampoo Şampun 5,57 5,64 5,57

53.Toothpaste Pastă de dinţi 3,30 1,46 1,55

54.Shower gel Gel 3,26 2,90 2,99

elaborat: autor

Calculele numerice din Tabelul 2.2 s-au făcut pornind de la următoarele presupuneri : a) cele 54

de produse incluse sunt reprezentative pentru grupurile lor, deci pot fi generalizate pentru întreg

coşul (54 : 400), acelaşi raport fiind şi pentru salariu mediu 1 : 8; b) preţurile maxime înregistrate în

România evident nu mai pot creşte, sau chiar descresc, iar celelalte puţin cresc, dat până la limitele

admise de valoarea salariului.

72

Concluzii. Calculele numerice efectuate evidenţiază doar trei poziţii (9,47,52 din Tabelul 2.2),

pentru care preţurile în România sunt şi cele maxime în UE, în rest preţurile observate sunt mult sub

valoarea maximală a preţurilor indicative comunitare, deci se poate pune problema armonizării

acestora în sensul micşorării sumei abaterilor de la parametrii optimi.

Dat fiind generalitatea metodologiei elaborate, aceasta poate fi uşor adaptată pentru rezolvarea şi a

altor probleme economice (a se vedea capitolul 3).

2.4 Concluzii la capitolul 2

1) Se formulează condiţia esenţială a reuşitei unui stat în epoca globalizării, anume adoptarea

unei strategii de dezvoltare economică.

2) Sunt evidenţiate schimbările calitative în condiţiile globalizării: economia cunoaşterii ca sursă

de creştere economică sustenabilă şi reformele economice profunde.

3) Se cercetează strategiile de creare şi valorificare a avantajului competitiv al unui stat, sunt

efectuate studii de caz, se arată că proiectarea clusterelor constituie cea mai rapidă şi cea mai

eficientă cale de valorificare a avantajelor comparative.

4) Se demonstrează că dintre indicatorii caracterizanţi ai unei strategii de dezvoltare - preţurile,

reflectă cel mai bine situaţia din economia unei entităţi. În baza preţului maxim din UE la o serie de

produse şi servicii reprezentative s-a calculat preţul optimal pentru o ţară, cel care ar fi corespuns

unei strategii competitive de marketing şi s-a comparat cu preţul real, observat în 2008, la aceleaşi

produse şi servicii concret în România. Rezultatele implementării denotă faptul că dacă în aceiaşi

perioadă de timp ar fi fost acceptate preţurile optimale, atunci suma abaterilor de la preţurile

comunitare ar fi fost mai mică pentru entitatea respectivă, deci şi distanţa de la standardul comunitar

ar fi fost minimalizată.

73

3. ASPECTE METODOLOGICE ALE EVALUĂRII COMPETITIVITĂŢII

NAŢIONALE ÎN NOILE REALITĂŢI ECONOMICE

3.1 Modele de evaluare a competitivităţii

Analizând subsistemele economiei la nivel macro, inclusiv metodele de măsurare şi evaluare ale

acestora pot fi enumerate câteva, care sunt definitorii pentru dezvoltarea pe termen scurt sau lung.

De exemplu subsistemul echilibrului bugetar este o premisă de bază a stabilităţii economiei

naţionale. De aici urmează stabilirea mecanismelor de menţinere a inflaţiei în limite rezonabile,

promovarea politicilor fiscale adecvate, utilizarea pârghiilor economice prin investiţiile directe,

depozitele, etc. În epoca globalizării însă, fără a diminua rolul altor subsisteme, deosebit de

important este întreg subsistemul (unităţile instituţionale) de promovare a unei strategii competitive

de marketing, pentru a supraveţui şi a face faţă concurenţei la etapa dată. Anume acestei

problematici îi este consacrată metodologia de mai jos.

Este ştiut încă de la clasici că prosperitatea unui stat este determinată de productivitatea din

economia acestuia, productivitate măsurată prin valoarea bunurilor şi serviciilor calculate per capita,

capitalul acumulat şi resursele naturale disponibile. Productivitatea depinde de preţurile acestor

bunuri şi servicii, care domină piaţa liberă internă, precum şi de eficienţa producerii acestor bunuri,

factori care influenţează la rândul său cursul valutei naţionale, atractivitatea investiţiilor, indicatorii

macroeconomici şi finalmente - standardul de viaţă. Totodată totalitatea instituţiilor centrale şi

locale, setul politicilor economice guvernamentale, alături de factorii determinanţi ai nivelului

productivităţii descrişi mai sus definesc competitivitatea naţională. Astfel, pe de o parte,

productivitatea constituie o măsură a competitivităţii unei ţări, pe de altă parte problema-cheie

constă în faptul care este însăşi conceptul de competitivitate luat în calcul, care este metodologia

aleasă şi care sunt factorii determinanţi, cât de aproape este această metodologie de situaţia reală,

cum se pliază ea pe demersul economic, mediul concurenţial, liberalismul afacerilor, eficacitatea

instituţiilor abilitate, etc. Or, la acest capitol nu există o poziţie univocă, chiar dacă unele modele

sunt acceptate de cele mai cunoscute structuri financiare internaţionale, iar altele rămân doar

formulate pe paginile revistelor ştiinţifice de profil, de aceea discuţiile pe marginea acestor modele

de evaluare a competitivităţii poartă un caracter aprig şi intransigent. Există cel puţin două motive

care explică comportamentul în cauză: implicaţiile politice şi socioeconomice directe, precum şi

elaborarea conceptelor de dezvoltare pentru perspectivă a unor state. Din cele expuse rezultă

necesitatea elaborării metodologiei evaluării competitivităţii naţionale. De menţionat că o parte din

aceste metodologii sunt mai aproape de economie, evaluându - se valoarea unui indicator important,

bunăoară preţul, altele generează un criteriu sintetic – integral – agregat cu unitatea de măsură

74

punctajul, pentru a modela mai subtil situaţia reală din entitatea respectivă. Până la urmă se

generează rating - uri pentru structurile financiare mondiale. Din lista acestora mai jos sunt descrise

doar cea a lui Sala-i-Martin şi cea a lui Porter, deoarece sunt dintre cele mai importante şi totodată

au tangenţă directă cu abordarea conceptuală şi metodologică elaborată de către autor. De remarcat

că aproape toate acestea pornesc de la formula inedită propusă de R. Yager [113], bazată pe mediile

ponderate wi ale indicatorilor economici xi:

fOWA (x1, ...xn) = n

i 1wi * xi, wi € (0,1],

n

i 1wi =1,

în baza căreia se introduce mai întâi noţiunea de Growth Competitiveness Index, transformată apoi

în Global Competitiveness Index (GCI), New Global Competitiveness, Sustainable Competitiveness,

etc.

I. Modelul Sala-i-Martin

Pornind de la incertitudinele economiei mondiale (creşteri bazate aproape exclusiv pe infuzii

financiare, stimularea creşterii cheltielilor publice, existenţa economiiilor emergente, etc.) este

necesar de constatat că cercetarea economică modernă se confruntă în epoca globalizării cu

dificultăţi de ordin metodologic care ar veni să răspundă noilor cerinţe ale vremii. Criza recentă a

întărit şi mai mult acest pesimism, legat în primul rând de neputinţa ştiinţei economice de a explica

fenomenele înconjurătoare. Discuţiile recente în cadrul G-20, bunăoară, relevă faptul că statele lumii

îşi compromit viitorul ignorând în totalitate investiţiile în sănătate, infrastructură şi educaţie, fără de

care dezvoltarea durabilă şi competitivitatea sunt de neconceput. De adăogat aici şi diminuarea

intenţionată a rolului problemelor de mediu de către aproape toate ţările lumii, fapt ce pereclitează

însăşi existenţa vieţii pe Terra. Examinând complexitatea acestor factori şi tendinţe nesănătoase o

altă instituţie prestigioasă de talie internaţională - Forul Economic Mondial (World Economic

Forum) câţiva ani în urmă s-a angajat să elaboreze un concept, urmată de metodologia respectivă,

care ar ajuta mediul de afaceri precum şi clasa politică, ţintind mai presus de toate elucidarea

obstacolelor care împiedică creşterea competitivităţii statelor şi includerea lor în circuitul economic

mondial. Începând cu anul 2005 World Economic Forum utilizează indicele GCI la măsurarea

competitivităţii naţionale pentru numeroase state ale lumii. Autorul a Global Competitiveness Index

(GCI), ICG – Indicele Competitivităţii Globale este X. Sala-i-Martin [80], iar modelul ca atare

cuprinde factori atât la nivel micro precum şi macro ai competitivităţii. Nemijlocit, GCI include 110

factori, grupaţi în 12 piloni ai competitivităţii, cu componentele medii ponderate ale indicatorilor

respectivi, fiecare măsurând un aspect al competitivităţii, totodată aceşti factori vin atât din

microeconomie dar şi din macroeconomie. Construirea indicelui GCI se face prin agregare,

concomitent se iau în vedere componentele statice şi dinamice ale indicatorilor caracterizanţi. GCI

75

se calculează, mai întâi pentru fiecare pilon, apoi grupuri de piloni, în fine sunt agregate datele

pilonilor. Modelul defineşte competitivitatea ca un set de instituţii, politici, factori care determină

nivelul de productivitate al unei ţări, care la rându-i caracterizează nivelul de prosperitate al entităţii.

Cu alte cuvinte modelul scoate în evidenţă legitatea: o economie mai competitivă va produce mai

mult şi mai calitativ pentru cetăţeni săi. Dar este clar că ce e bun, spre exemplu, pentru Ruanda nu se

potriveşte Germaniei, de aceea autorul întroduce aşa numitele stagii de dezvoltare (5) ale ţărilor şi

indici ponderaţi pentru diferite ţări. Astfel GCI captează fenomenul naţional în toată complexitatea

sa şi permite alcătuirea de rating – uri, top-uri şi clasamente ale ţărilor lumii (144 state incluse în

anul 2013), cu consecinţe directe în procesul de luare a deciziilor politice. La modul concret,

informaţia primară a modelului se bazează pe chestionarea agenţilor economici, dar, la necesitate

pot fi chestionate şi instituţiile de resort naţionale, experţii în domeniu, etc. Astfel la sondajul

naţional efectuat în anul 2012 în Republica Moldova au participat 113 întreprinderi din toate

regiunile de dezvoltare a ţârii care reprezintă cele mai importante sectoare ale economiei naţionale,

după care se poate face o impresie preliminară despre: Incidenţa factorilor cu impact negativ în

derularea afacerilor; Percepţia de ansamblu a economiei; Guvern şi Instituţii Publice; Infrastructură;

Inovare şi Tehnologie; Mediul Financiar; Comerţ exterior şi investiţii; Concurenţa internă;

Operaţiunile şi strategia Firmei; Educaţie şi Capital Uman; Corupţie, Etică şi Responsabilitate

Socială; Călătorii şi Turism; Mediu; Sănătate.

Mai jos lista integrală a indicatorilor modelului, precum şi numărul de ordine în această listă –

pentru fiecare pilon, se aduce conform originalului cu comentariile de rigoare. Se face şi o mică

descriere a pilonului respectiv.

1.Sistemul instituţional - Institutions

Mediul (sistemul) instituţional este determinat de cadrul legal şi administrativ în care persoane

fizice, firme, guverne interacţionează pentru a genera bogăţie în economie. Importanţa mediului

instituţional iese în evidentă mai ales în timpul crizei economice, când guvernele joacă un rol direct

în multe ţări. Iar calitatea sistemului este strâns legată de competitivitate şi creştere economică,

influenţând investiţiile şi organizarea producerii.

1.01 Drepturi de proprietate 1.02 Protecţia proprietăţii intelectuale 1.03 Diversitatea fondurilor

publice 1.04 Asociaţii politice şi obşteşti 1.05 Plăţi neprevăzute 1.06 Independenţa justiţiei 1.07

Favoritismul în luarea deciziilor guvernamentale 1.08 Cheltuieli publice 1.09 Complexitarea

reglementărilor de stat 1.10 Eficienţa soluţionării litigiilor 1.11 Eficienţa reglării conflictelor 1.12

Transparenţa politicilor guvernamentale 1.13 Costurile luptei cu terorismul în afaceri 1.14 Costurile

luptei cu crimele în afaceri 1.15 Crima organizată 1.16 Siguranţa serviciilor 1.17 Etica

comportamentală a firmelor 1.1 Rigiditatea auditului şi a rapoartelor financiare 1.19 Eficienţa

conducerii corporaţiilor 1.20 Protecţia deţinătorilor de acţiuni 1.21 Siguranţa investiţiilor.

76

2.Infrastructura - Infrastructure

Infrastructura garantează funcţionarea eficientă a economiei şi constituie un factor important în

stabilirea amplasării producerilor şi a tipurilor de activităţi sau a sectoarelor economice.

2.01 Calitatea infrastructurii - general 2.02 Calitatea drumurilor 2.03 Infrastructura căilor ferate 2.04

Infrastrucrura portuară 2.05 Infrastructura transportului aerian 2.06 Sistem bilete la transport 2.07

Calitatea infrastructurii energetice 2.08 Linii telefonice fixe 2.09 Număr utilizatori telefonie mobilă.

3.Stabilitatea macroeconomică - Macroeconomic environment

Stabilitatea mediului macroeconomic este importantă pentru mediul de afaceri şi, prin urmare, este

importantă şi pentru competitivitatea naţională a unei ţări.

3.01 Balanţa bugetului de stat 3.02 Rata la depozite 3.03 Inflaţie 3.04 Dobânzi 3.05 Datorie publică

3.06 Cotă împrumuri externe.

4.Sănătatea şi educaţia primară - Health and primary education

Sănătatea este vitală pentru o ţară, pentru competitivitatea şi productivitatea ei. Lucrătorii cu

sănătate precară vor avea o productivitate scăzută. La fel educaţia poate constrânge nivelul

businessului, iar pe o durată mai lungă devine determinantă în asigurarea cu resurse umane a ţării.

4.01 Impactul malariei asupra afacerilor 4.02 Incidenţă malarie 4.03 Impact TBC asupra afacerilor

4.04 Incidenţă TBC 4.05 Impact HIV-SIDA asupra afacerilor 4.06 Incidenţă HIV 4.07 Mortalitatea

infantilă 4.08 Speranţa de viaţă 4.09 Calitatea educaţiei primare 4.10 Rata de acoperire a educaţiei

primare

5.Educaţia superioară - Higher education and training

Învăţământ superior de calitate este esenţial pentru economiile care doresc să se deplaseze în lanţul

valoric dincolo de procesele simple de producţie. În special, economia de astăzi în curs de

globalizare solicită ţărilor să cultive buna educaţie a lucrătorilor, care să fie capabilă de a se adapta

rapid la mediul schimbător şi evolutiv al nevoilor sistemului de producţie.

5.01 Rata de acoperire în învăţământul secundar 5.02 Rata de acoperire în învăţământul terţiar 5.03

Calitatea sistemului educaţional 5.04 Calitatea ştiinţelor exacte 5.05 Calitatea managemenrului

şcolar 5.06 Acces internet în şcoli 5.07 Acces servicii consultanţă 5.08 Acces cursuri de trainning.

6.Eficienţa pieţei bunurilor - Goods market efficiency

Ţările cu pieţe de bunuri de calitate sunt bine poziţionate pentru a produce combinaţia potrivită de

produse şi servicii acomodate la condiţiile cererii, precum şi asigurate că aceste bunuri vor fi cel mai

eficiente în economie dată. Condiţiile sănătoase ale pieţei, concurenţa, atât internă, cât şi cea

externă, sunt importante în economia de piaţă, eficienţa şi productivitatea garantează firmelor cele

77

mai eficiente, producătoare de bunuri succesul de piaţă. Schimbul de bunuri necesită un minim de

impedimente în calea activităţii de întreprinzător. De exemplu, competitivitatea poate fi împiedicată

de taxe sau de normele restrictive şi discriminatorii, investiţiile externe directe de limitări asupra

proprietate străine, etc. Recenta criză economică a subliniat gradul de interdependenţă a economiilor

la nivel mondial, precum şi gradul în care creşterea depinde de pieţele deschise. Măsurile

protecţioniste sunt contraproductive deoarece acestea reduc activitatea economică globală.

6.01 Concurenţa locală 6.02 Monopolismul pieţei interne 6.03 Eficienţa politicilor anti-monopol

6.04 Eficienţa impozitării 6.05 Rata generală a impozitării 6.06 Număr proceduri la iniţierea

afacerii 6.07 Timp necesar la iniţierea afacerii 6.08 Costuri ale politicilor agrare 6.09 Bariere la

comerţ 6.10 Tarife la comerţ 6.11 Cota proprietăţii străinilor 6.12 Impactul investiţiilor străine

directe 6.13 Complexitatea procedurilor vamale 6.14 Managementul vamal 6.15 Complexitatea

plăţilor

7.Piaţa muncii - Labor market efficiency

Eficienţa şi flexibilitatea pieţei forţei de muncă sunt cruciale, ele asigură stimulente pentru cele mai

bune eforturi la locurile de muncă. Pe pieţele forţei de muncă eficiente trebuie să se asigure, de

asemenea, echitatea în mediul de afaceri între femei şi bărbaţi.

7.01 Cooperarea în domeniul pieţei muncii 7.02 Flexibilitatea remunerării 7.03 Dificultăţi la

angajare 7.04 Practici la angajare 7.05 Costurile surplusurilor 7.06 Productivitate şi salarii 7.07

Încredere în profesionalism 7.08 Export de creieri 7.09 Participare femei în câmpul muncii

8. Piaţa financiară - Financial market development

Recenta criză financiară a scos în evidenţă rolul de semnal al sectorului financiar al bunei

funcţionări pentru activităţile economice. Un sistem eficient alocă din sectorul financiar resursele

păstrate de către cetăţenii unei naţiuni, precum şi celecare ce intră în economie din străinătate,

pentru cele mai productive utilizări. De investiţii în afaceri depinde esenţial productivitatea. Prin

urmare, economiile sofisticate necesită finanţarea pieţelor care dau întreg capitalul disponibil

sectorului economic.

8.01 Acces la servicii financiare 8.02 Nivel acces la servicii financiare 8.03 Finanţări locale în

echilibrarea pieţei 8.04 Access la servicii loan 8.05 Întreprinderi mixte 8.06 Restricţii asupra

fluxurilor de capital 8.07 Soliditatea băncilor 8.08 Securitatea schimbului valutar 8.09 Indicele

legalităţii tranzacţiilor.

9.Gradul de pregătire tehnologică - Technological readiness

TIC este elementul-cheie al pregătirii tehnologice. Este important să reţinem că nivelul de tehnologii

disponibile pentru întreprinderi într-o ţară înseamnă capacitatea ţării spre renovare şi extinderea

frontierelor cunoaşterii.

78

9.01 Acces la noi tehnologii 9.02 Absorbţia inovaţiilor 9.03 Transfer tehologic 9.04 Internet 9.05

Internet străini 9.06 Performanţe tehnice ale internetului.

10. Dimensiunea pieţei - Market size

Mărimea pieţei afecteaza productivitatea, deoarece dimensiunea pieţelor permite întreprinderilor să

exploateze economiile mari. În mod tradiţional, firmele sunt constrânse de graniţele naţionale. În

epoca globalizării, pieţele internaţionale au devenit un substitut pentru pieţelor interne, în special

pentru ţările mici. Există dovezi empirice care arată că vasta deschidere comercială este pozitiv

asociată cu o crestere. Astfel, exporturile pot fi considerate ca un substitut pentru cererea internă în

determinarea mărimii pieţei pentru firme.

10.01 Indicele dimensiunii pieţei interne 10.02 Indicele în piaţa internă a celor din afară

11.Condiţii pentru business - Business sophistication

Condiţiile bune în afaceri conduc la o eficienţă mai mare în producţia de bunuri şi servicii. Acest

fapt conduce, la rându-i, la creşterea productivităţii, sporind astfel competitivitatea naţiunii. Acestea

se referă la calitatea reţelei de afaceri a unei ţări, precum şi la calitatea operaţiunilor întreprinderilor

concrete. Pilonul este deosebit de important pentru ţările aflate în stadiu avansat de dezvoltare,

atunci când mai multe surse de bază de îmbunătăţiri de productivitate au fost epuizate. Calitatea

reţelei de afaceri într-o ţară şi este măsurată prin cantitatea şi calitatea de furnizori locali şi gradul de

interacţiune între ei. Atunci când companiile şi furnizorii dintr-un anumit sector sunt interconectate

în grupuri apropiate geografic - clustere, eficienţa este sporită, mai multe oportunităţi pentru inovare

sunt create, şi barierele la intrarea pe piaţă pentru întreprinderile noi sunt reduse.

11.01 Furnizori locali 11.02 Calitatea furnizorilor locali 11.03 Clustere 11.04 Avantaje comparative

11.05 Canale de distribuţie 11.06 Controlul asupra canalelor de distribuţie 11.07 Complexitatea

proceselor de producţie 11.08 Marketing în extindere 11.09 Bunăvoinţa autorităţilor.

12.Inovarea - Innovation

Pilonul final al competitivităţii este inovaţia tehnologică. Deşi câştigurile substanţiale pot fi obţinute

prin îmbunătăţirea instituţiilor, construirea infrastructurii, reducerii instabilităţii macroeconomice,

sau îmbunătăţirea capitalului uman, toţi aceşti factori în cele din urmă par să decurgă din inovare.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru eficienţa forţei de muncă, fluxuri financiare, şi pieţe de bunuri.

Pe termen lung, standardele de viaţă pot fi îmbunătăţite numai prin inovare tehnologică. Inovaţia

este deosebit de importantă pentru economiile în care acestea se apropie de frontierele cunoaşterii şi

posibilitatea de a se integra şi a se adapta. Unele ţări, deşi mai puţin avansate îşi pot îmbunătăţi în

continuare productivitatea lor prin adoptarea unor tehnologii existente, sau de a face îmbunătăţiri

79

progresive în alte zone, unde s-a ajuns la stadiul de dezvoltare, pentru care nu mai este suficientă

doar creşterea productivităţii. Întreprinderile în aceste ţări trebuie să proiecteze şi să dezvolte noi

producţii şi procese de producţii pentru a menţine un avantaj competitiv. Acest lucru necesită un

mediu care este favorabil activităţii inovatoare, sprijinit de ambele sectoarele - public şi privat. În

special, aceasta înseamnă investiţii suficiente în cercetare şi dezvoltare (CDI), în special de către

sectorul privat; prezenţa instituţiilor de înaltă calitate de cercetare ştiinţifică; o colaborare în

domeniul cercetării între universităţi şi industrie, precum şi protecţia proprietăţii intelectuale. Pe

fondul incertitudinii economice actuale, va fi important să reziste presiunilor de a reduce din nou

cheltuielile de CDI - atât la nivel public şi privat, pentru a asigura o creştere durabilă în viitor.

12.01 Capacitatea pentru inovare 12.02 Calitatea cercetărilor ştiinţifice 12.03 Companii din sfera

CDI 12.04 Colaborare cu universităţi în CDI 12.05 Procurări guvernamentale la tehnologii avansate

12.06 Dispunere savanţi şi cercetători 12.07 Utilizarea patentei.

Unitate de măsură a GCI în modelul lui Sala-i-Martin este: Punctajul (scorul).

Punctajul se face separat pe trei grupuri de factori: esenţiali, de eficienţă, inovaţionali. Fiecare

grup este limitat de sus ca pondere în stadiul dezvoltării economice a ţării, respectiv bazată

preponderent pe producţie ca atare, eficienţa producţiei sau inovare. De exemplu Republica

Moldova, fiind în grupul ţărilor sărace, are o importanţă a factorilor determinanţi ai competitivităţii

dată de coeficienţii-limită

60producţie+35eficienţă+5inovare=100total.

Atunci

GCImoldova = 0.6*Basicmoldova + 0.35*Effciencymoldova+ 0.05*Innovationmoldova ,

Basic, Efficiency, Innovation însemnând valoarea numerică pentru mediile ponderate ale grupurilor

de indicatori ai producţiei, eficienţei şi inovaţiei la nivel de economie naţională, calculaţi în baza

datelor statistice, rezultatelor din sondaje sau fiind derivaţi ai datelor din cele două surse precedente.

Pentru aceasta mai întâi se cercetează influenţa pilonilor asupra economiei (pe fiecare componentă),

pentru Republica Moldova cei principali - cu punctaj maxim - fiind instituţiile statului, stabilitatea

macroeconomică, infrastructura şi sănătatea plus educaţia primară; apoi se calculează procentul

sectoarelor economice în PIB-ul naţional. În fine, pentru evaluarea GCI-ului final se mai iau în

vedere PIB-ul, PIB per capita, populaţia, dimensiunea pieţei.

II. Modelul Porter

M.E. Porter introduce mai târziu noţiunea de New Global Competitiveness Index (New GCI)

[99], urmărind scopul creării unui singur indice integrat, care ar înlocui precedenţii, descrişi în

modelul lui Sala-i-Martin. Autorul speră ca prin aceasta să poată evalua mai adecvat parametrii

80

determinanţi ai productivităţii, un accent deosebit punându-se pe rolul clusterelor în creşterea

economică. Modelul lui Porter este mai aproape de mediul academic, utilizează pe de plin suportul

econometriei şi încorporează un concept mai robust şi mai riguros din punct de vedere statistic. În

modelul lui Porter se urmăreşte corelaţia dintre fiecare indicator luat aparte şi impactul acestuia

asupra criteriului integrat. Modelul Porter a fost propus la WEF pentru a-l înlocui pe cel a lui Sala-i-

Martin sau a efectua iniţial cel puţin calcule paralele. Conceptual Porter porneşte de la premisa că

competitivitatea este măsurată prin productivitate, dar în condiţile globalizării, în primul rând a

deschiderii economiilor statelor lumii, unele aspecte clasice ale productivităţii se modifică, deci ele

trebuie luate în considerare în model. Modelul ajută astfel ţările nu numai să identifice starea

mediului macroeconomic or microeconomic, ci să şi formuleze răspunsuri la eventuale politici

economice întreprinse.

Nemijlocit la evaluarea competitivităţii unui stat, modelul Porter include următoarele grupuri de

indicatori, care formează un ansamlu numit “diamantul”:

a) politici instituţionale: permitivitatea cadrului legislativ, cheltuieli guvernamentale, disparităţi,

transparenţă, economie informală, corupţie, descentralizare, drepturi patrimoniale;

b) politici macroeconomice: deficit bugetar, datorii externe şi interne ale statului, inflaţie, rata de

schimb;

c) infrastructură administrativă: proceduri vamale, încadrarea în afaceri;

d) infrastructura capitalului: piaţa de capital, solvabilitate bănci, drepturi acţionari, drepturi la

repatrieri, creditare, asigurări;

e) infrastructura inovaţională: cercetare/dezvoltare, patente, tehnologii, clustere;

f) infrastructură productivă: drumuri, căi ferate, porturi, transport aerian, asigurare energie electrică,

telefonie, computere, internet;

g) infrastructură socială: potenţial uman, calitate educaţie, calitate servicii medicale, tarife la servicii

medicale, speranţa de viaţă;

h) activitate firmă: absorbţie inovaţii, cheltuieli cercetare/dezvoltare, potenţial export, comercializare

internă, management, colaborare internaţională, avantaje locale.

Aceştia sunt grupaţi în felul următor: performanţe economice la nivel macro, mediu de afaceri la

nivel micro, politici instituţionale, politici fiscale şi monetare, infrastructuri. Iată lista integrală a

acestora.

Nivel absorbţie pentru tehnologii; Cheltuieli de companie pentru CDI; Avantaje comparative;

Dimensiunea canaleloe de distribuţie; Capacitatea pentru inovare; Complexitatea proceselor de

producţie; Marketing în extensiune; Management vamal; Practici organizaţionale; Cursuri de

trainning; Bunăvoinţa autorităţilor; Stimulente compensatorii; Nivelul profesional al angajaţilor;

Firme straine; Licenţe la tehnologii; Controlul distribuţiilor; Vânzări locale; Dimensiunea pieţei;

81

Calitatea drumurilor; Infrastructura căilor ferate; Infrastructurea portuară; Infrastructura

transportului aerian; Securitate energetică; Transport intern; Infrastructura telefoniei; Acces internet

în şcoli; Număr mobile per 100 persoane; Computere per 100 persoane; Utilizatori internet per 100

persoane; Linii telefonice per 100 persoane; Eficienţa procedurilor vamale; Eficienţa reglementărilor

guvernamentale; Legeritatea iniţierii afacerii; Număr de proceduri pentru iniţierea afacerii; Timpul

necesar pentru iniţierea afacerii; Plata taxelor; Număr de plăţi; Complexitatea pieţei financiare;

Soliditatea băncilor; Acces la servicii loan; Întreprinderi mixte; Finanţări locale ale pieţei interne;

Protecţia acţionarilor; Legalitatea creditării; Credite interne; Institute de cercetare; Colaborarea cu

universităţile la cercetare; Calitatea sistemului educaţional; Calitatea ştiinţelor exacte; Calitatea

managementului şcolar; Dispunerea de ingineri şi cercetători; Exod de creieri; Angajament terţi;

Utilizare patente; Procurări guvernamentale ale tehnologiilor avansate; Promovare TIC; Lege despre

TIC; Complexitate plăţi; Constrângeri legate de mediul ambiant;Existenţă clustere; Calitatea

sprijinului local; GDP per capita în dinamică; PPP ajustat; Complexitatea utilizării aparatelor şi

utilajelor; Specialişti locali; Remunerări şi productivitate; Transfer tehnologic; Nivelul de taxe şi

impozite; Subsidii; Protecţia proprietăţii intelectuale; Restricţii ale fluxurilor de capital; Rigiditatea

auditului şi a rapoartelor financiare; Bariere ale comerţului; Proprietăţi străine; Competiţia locală;

Lege antimonopol; Monopolul pieţei; Eficienţa conducerii corporaţiilor; Rolul întreprinderilor de

stat; Protecţia investitorilor; Rigiditatea angajării; Indicatori de calitate; Rata tarifelor; Calitatea

educaţiei primare; Servicii de sănătate; Cheltuieli pentru sănătate; Nivel de trai; Malaria; TBC;

Mortalitatea infantilă; Şcolarizare; Învăţământ superior; Eficienţa legislativului; Cheltuieli publice;

Favoritism în luarea deciziilor; Eradicarea sărăciei; Transparenţa deciziilor guvernamentale;

Decentralizarea economiei; Libertatea presei; Cheltuieli pentru lupta cu crima; Crima organizată;

Independenţa justiţiei; Drepturi de proprietate; Fondurile publice; Restanţe la plăţi; Corupţie;

Controlul asupra corupţiei; Deficit bugetar; Datorii interne; Inflaţie; Dobânzi.

Construirea indicelui New GCI se face la fel prin agregare, adică indicele New GCI se construieşte

în câteva etape. La prima etapă, sunt aleşi indicatorii caracterizanţi ai companiei: Firm-level

technology absorption, Company spending on research and development, Nature of competitive

advantage, Value chain breadth, Capacity for innovation, Production process sophistication, Extent

of marketing, Degree of customer orientation, Extent of staff training, Willingness to delegate

authority, Extent of incentive compensation, Reliance on professional management, Prevalence of

foreign technology licensing, Control of international distribution, Extent of regional sales, Breadth

of international markets. Lista indicatorilor fiind definită, se trece la etapa a doua, în care se adaogă

condiţiile impuse din afară: cererea, industriile colaterale, concurenţa etc. La etapa a treia acestea se

însumează cu parametrii infrastructurii şi ai politicilor macroeconomice din care rezultă etapa a

patra, de generare a New GCI. La concret, în modelul lui Porter variabila exogenă (New GCI) este

82

legată de cele endogene (indicatori independenţi) prin modelul unei regresii liniare, succint descris

mai jos.

Unitate de măsură a modelului Porter: GDP per capita.

III. Analiza modelelor Sala-i-Martin şi Porter

Mai jos analiza modelelor Sala-i-Martin şi Porter se efectuează prin prisma: domeniului de

aplicabilitate, elementelor constitutive, condiţiilor de aplicare, rezultantei, avantajelor, limitelor de

utilizare.

Domeniu de aplicabilitate: competitivitate naţională şi internaţională.

Elemente: listă indicatori; punctaj (scor), respectiv PIB per capita.

Condiţii de aplicare: cote în % la fiecare grup de factori determinanţi.

Rezultantă: locul Republicii Moldova în lista GCI, publicat în Global Competitiveness Report

este 94 din 139 ţări evaluate. Deşi în perioada ultimilor ani în Republica Moldova au fost întreprinşi

unii paşi poziţia ţării poate fi apreciată drept satisfăcătoare în foarte puţine domenii, totodată autorul

consideră că nici indicatorul punctaj general Sala-i-Martin, nici PIB per capita Porter nu este unul

potrivit, deoarece aceşti indicator reflectă doar valoarea adăugată a bunurilor şi serviciilor produse în

interiorul ţării, fără a lua în calcul remitenţele, care au o pondere substanţială, de aproape 30% - 40%,

în structura veniturilor. Lucrurile devin şi mai contradictorii comparând poziţia republicii cu cea a

unor state cu circa un dolar pe zi pe locuitor (300 EURO PIB per capita), dar situate în proximitatea

Luxemburgului cu recordul de peste 100000 EURO per capita (în Republica Moldova GDP per

capita era egal cu 1514 dolari la cursul real de schimb în anul 2011 şi respectiv circa 3000 dolari

calculat la PPC), dar ocupante a unor locuri cu mult mai sus în clasamentul GCI, cu cea a vecinilor

Ucrainei - locul 89, României - locul 67, cu economiile emergente - BRICS (Brasilia, Rusia, India,

China, RSA), sau analizând în speţă locul 27 al Chinei (general 27 = locul 41 pilon 11, locul 78

pilon 9, locul 57 pilon 8, locul 60 pilon 5, locul 50 pilon 2; buget pentru inovare egal cu cel al UE;

etc.), plasată în urma unor state care supraveţuiesc în ultimul timp din credite de la structuri

financiare internaţionale, pe când aceasta are o economie calificată drept performantă în ultimii zece

ani de către majoritatea analiştilor (locul 2 în 2011şi locul 1 în 2016 (prognoză), cu 13% în lume

după SUA cu 21% ca pondere în PIB-ul mondial). Actualmente China continuă ascensiunea în toate

clasamentele. Aceasta şi-a îmbunătăţit scorul şi rangul în fiecare an, începând din 2005. Ţara cea

mai populată din lume continuă să conducă în economiile BRICS cu o marjă semnificativă. China îşi

îmbunătăţeşte cei mai mulţi piloni ai GCI, situaţia macroeconomică este foarte favorabilă, în ciuda

unui episod prelungit de inflaţie ridicată. China este una dintre ţările cel mai puţin îndatorate, se

mândreşte cu o rată de economisire de 53 la sută din PIB, şi îşi rulează moderat deficitele

bugetare. Aceşti factori, împreună cu perspective economice bune, contribuie la o îmbunătăţire a

83

calităţii datoriei sale suverane, mult mai mare decât cea a altor state. China realizează, de asemenea,

un standard relativ ridicat în ceea ce priveşte sănătatea şi educaţia de bază, cu tendinţe pozitive a

indicatorilor de sănătate şi accesul aproape universal la educaţia primară. În ceea ce priveşte zonele

mai sofisticate ale competitivităţii, China se află pe loc ridicat în afaceri şi inovare, în special atunci

când se are în vedere nivelul său de dezvoltare. Ţara îmbunătăţeşte semnificativ creşterea

disponibilităţii şi a accesibilităţii serviciilor financiare şi a celor de acces mai bun la credite. Se fac,

de asemenea, progrese în pregătirea tehnologică, în mare parte datorită creşterii în ratele de

penetrare şi utilizare a internetului şi a telefoniei mobile. În fine, pare paradoxal, dar două ţări cu

economii comparabile, în principiu, pot ocupa locuri diametral opuse doar din cauza că una are un

regim democratic, iar alta este monarhie constituţională. Însă cel mai mare dezavantaj al modelelor

Sala-i-Martin şi Porter îl constituie decalajul esenţial, dublu sau chiar triplu pentru unele ţări, legat

de valoarea PIB per capita, calculat la cursul real de schimb şi respectiv Paritatea Puterii de

Cumpărare (PPC), decalaj explicat de autor în primul rând de ignorarea sistemului de preţuri şi tarife

pe piaţa internă a entităţii.

Avantaje: desigur economia unui stat nu este o mare firmă, dar totodată trebuie să existe totuşi o

proporţie rezonabilă în raportul indicatori micro/indicatori macro, fără a diminua prea mult rolul

afacerilor. La acest capitol Porter a supus criticilor, acceptate şi de autor, modelul lui Sala-i-Martin

în care se pune prea mare accent pe indicatorii macro în detrimentul celor ce formează aşa numitul

“competitivness micro”, fapt care avantajează foarte mult modelul Porter la efectuarea studiilor

comparative.

Limite-utilizare: “chingile” puternice impuse influenţei asupra GCI, nu numai a fiecăruia dintre

piloni, ci chiar asupra fiecărui indicator; influienţa factorilor subiectivi este prea mare, având în

vedere deciziile politice implicate; raportul micro/macro pare disproporţionat şi este în favoarea

pilonilor legaţi de situaţia de la macronivel. Construirea GCI în Sala-i-Martin şi New CGI în

Porter se face în ambele cazuri prin agregare. GCI se calculează mai întâi pentru fiecare pilon, apoi

sunt agregate datele pilonilor. Criteriul New GCI se construieşte în câteva etape. La prima etapă

sunt selectaţi şi/sau agregaţi indicatorii caracterizanţi ai companiei: Firm-level technology

absorption, Company spending on research and development, Nature of competitive advantage,

Value chain breadth, Capacity for innovation, Production process sophistication, Extent of

marketing, Degree of customer orientation, Extent of staff training, Willingness to delegate

authority, Extent of incentive compensation, Reliance on professional management, Prevalence of

foreign technology licensing, Control of international distribution, Extent of regional sales, Breadth

of international markets. La etapa a doua se adaogă condiţiile impuse din afară, cererea, industriile

colaterale, concurenţa şi se formează conceptul “competitiveness micro”, după care la etapa a treia

acesta se însumează cu parametrii infrastructurii şi ai politicilor macroeconomice - conceptul

84

“competitiveness macro”, din care rezultă etapa a patra de generare a New Global Competitiveness

Index. Altfel spus, la etapa finală a modelului Porter formula de calcul a NewGCI arată la fel ca

Sala-i-Martin, dar cu alţi trei indicatori agregaţi: MICRO – condiţii nivel firmă, SIPI – infrastructură

socială, MP - politici macroeconomice. Pentru Republica Moldova în acest caz, făcând abstracţie

de unităţile de măsură şi diferiţi parametri, funcţional modelul ia forma

logGDPpercapita

= 0,21*MICROmoldova + 0,49*SIPImoldova + 0,30*MPmoldova,

coeficienţii (0,21 + 0,49 + 0,30 = 1), fiind daţi de Porter grupului de ţări sărace.

Un dezavantaj comun, de astă dată de ordin metodologic, al modelelor Sala-i-Martin şi Porter îl

constituie lipsa cvasi-totală a legăturilor funcţionale între indicatori, fapt menţionat chiar de autori.

Astfel Sala-i-Martin remarcă că inovarea este imposibilă fără educaţie şi reformatare profesională,

dar şi fără surse financiare suficiente. Problema metodologică este cum se iau în seamă aceste

legături. Autorul modelului Sala-i-Martin recunoaşte că doar în scenariile de alternativă au fost

simulate atare situaţii, deoarece modelul respectiv admite cu dificultate astfel de restricţii din cauza

formei abstracte de măsurare a indicatorilor - punctaj (scor) - a valorilor medii ponderate, precum şi

a metodologiei utilizate. Au fost testate suplimentar şi formulele lui Yager, care renunţă la

restricţiile dure referitoare la cotele-părţi (60;35;5 în cazul studiat) ale factorilor şi-i aranjează doar

în ordine descrescătoare, prioritate având cei plasaţi primii, pentru a acorda mai mult spaţiu de

manevră valorilor numerice admisibile, adică

W1producţie+W2eficienţă+W3inovare=100total .

După cum s-a menţionat mai sus în modelul lui Porter variabila exogenă este legată de cele

endogene prin modelul regresiei liniare, stabilindu-se astfel o relaţie mai puternică între indicatori

decât în modelul lui Sala-i-Martin. Dar, până la urmă, problemele cardinale ale legităţilor

economice, exprimate în legături funcţionale între indicatori, rămân în suspensie în cele două

modele, constituind astfel dezavantaje suplimentare. De exemplu, nu este clar, dacă în economiile

studiate creşterile salariale au fost mai mici decât creşterea corespunzătoare a productivităţii muncii,

dacă rata dobânzii la depozitele în termen a depăşit rata inflaţiei, dacă PIB-ul a crescut cel puţin

exponenţial, la o eventuală creştere a ponderii cercetării/dezvoltării şi inovării în buget, dacă, în mod

deosebit, capacitatea de cumpărare a salariului mediu a fost superioară sau inferioară schimbării

indicelui preţurilor de consum, adică dacă standardele nivelului de trai sau îmbunătăţit ori s-au

înrăutăţit în perioada examinată, etc. Răspunsul la aceste întrebări este crucial pentru multe ţări,

deoarece, spre exemplu, pe de o parte PIB - ul naţional poate creşte permanent, dar fără creşterile

respective ale nivelului de trai, căci creşterile produsului intern brut se datorează operaţiunilor

export/import, pe când producţia fizică stagnează, la fel şi cota bugetară în PIB, iar pe de altă parte

PIB - ul naţional nu ia în consideraţie bunăoară remitenţele în Republica Moldova, care domină

activităţile economice interne. Astfel se impune imperios condiţia, ca printr-o legătură organică să se

85

stabilească o rată a creşterii veniturilor salariale cel puţin egală cu rata creşterii PIB - ului, pentru a

garanta cel puţin menţinerea dar şi mărirea capacităţii de cumpărare a populaţiei, deci şi a nivelului

de trai şi a calităţii vieţii în general.

IV. Model nou propus

Pornind de la considerentele aduse anterior, autorul propune un nou model pentru calcularea

competitivităţii. Modelul elaborat de autor este mult mai liberal, astfel spre deosebire de cele

descrise nu impune condiţii atât de rigide asupra unei economii, totodată utilizează din plin

metodologia analizei comparative, perfect adecvată problemei formulate, mai mult decât atât, acesta

corespunde întocmai şi exigenţelor impuse pentru noul concept de măsurare a competitivităţii.

Compararea indicatorilor se face cu un standard, după care se apreciază omogenitatea sau distanţa

de la ţintă. În analiza comparativă această metodă este unul dintre cele mai populare, iar pentru a

compara parametrii de dezvoltare ai unei ţări, regiuni, etc. în spaţiu şi timp, raportaţi la o dată

anume, metoda descrisă mai sus este practic de neînlocuit. Modelul elaborat poate fi aplicat şi în

cazul alcătuirii top-urilor, rating-urilor,clasamentelor gen Sala-i-Martin sau Porter, standardul în

acest caz fiind leader-ul grupului de ţări. Deoarece şi în cazul Sala-i-Martin şi Porter se fac studii

comparative, altfel valoarea numerică a GCI sau New GCI, nu este relevantă, în modelul elaborat se

pune accent anume pe astfel de studii. Aceasta se explică prin faptul că încă cel puţin 25-30 ani se

vor menţine disparităţile între ţările bogate şi cele sărace, dar comparaţiile eficiente îşi au rostul doar

în interiorul grupurilor de ţări aproape ca nivel de dezvoltare. Nimeni nu pune la îndoială valoarea

numerică a majorităţii indicatorilor din Sala-i-Martin, bunăoară, calitatea proastă a drumurilor în

Republica Moldova, la fel fiecare cetăţean simte nivelul relativ înalt al serviciilor de telefonie fixă şi

internet, dar pare suspect indicatorul ce caracterizează protecţia drepturilor minorităţilor naţionale

(locul 111 în lume, alături de Ucraina şi mai jos cu mult ca România), care trage în urmă GCI - ul

naţional. La fel este ignorată complet reforma funciară şi reformele complementare din agricultura

republicii, care deja încurajează semnificativ sporirea productivităţii agricole, dar pentru un viitor

apropiat, conform conceptului [105], dezvoltarea economică a unui stat va fi un rezultat direct al

creşterii eficienţei agricole şi unul indirect bazat pe folosirea pământului pentru generarea

capitalului. Chiar dacă Republica Moldova va rămâne încă mult timp preponderent agrară, acest

avantaj comparativ se transformă cu timpul în unul competitiv prin varietatea de produse noi intrate

pe piaţă, datorită schimbărilor climatice de pe glob, care avantajează agricultura autohtonă, din

cauza politicilor restricţioniste ale unor state legate de securitatea alimentară, prin orientarea spre

producţia ecologic pură, etc. Totodată, tot mai mult se acreditează ideea că pamântul reprezintă o

resursă limitată, astfel implementările făcute de autor scot la iveală mai multe avantaje comparative,

unele chiar competitive.

86

Dar modelul propus de autor nu este descris autonom ca un model pur şi simplu, ci examinat ca

parte integrantă a strategiei de dezvoltare a Republicii Moldova, de accea mai jos urmează

descrierea unor elemente ale acestei strategii, descriind astfel paralel şi modelul, şi metodologia

propusă [76,7]. Indubitabil pentru Republica Moldova este necesară efectuarea diagnosticării

situaţiei curente din economie, după cum se face cu ajutorul modelelor Sala-i-Martin şi Porter, dar

imperios se impune pronosticarea viitorului ţării, mai ales elaborarea strategiei competitive pe plan

internaţional pentru integrarea europeană în perspectiva apropiată. Fără a o contrapune conceptului

celor 12 piloni a lui Sala-i-Martin sau „diamantului” lui Porter, strategia de mai jos este axată pe

integrarea europeană a Republicii Moldova, construită pe: a) model de optimizare a preţurilor,

economia cunoaşterii, avantajele comparative şi competitive naţionale; b) formulă matematică

nouă pentru evaluarea competitivităţii.

Analiza evoluţiei economiei mondiale, în speţă a cauzelor şi consecinţelor crizei, denotă o

serie de abateri de la principiile generale, precum şi ignorarea chiar a unor legităţi obiective, inerente

dezvoltării, în primul rând a postulatului de la care porneşte orice economie în evoluţie, mică sau

foarte mare: maximum de venituri cu minimum de cheltuieli la fiecare etapă, la orice nivel, etc. Un

profit mai mare se obţine numai cu costuri mai scăzute la o entitate, sau mărind respectiv veniturile,

iar profitul maxim se atinge numai optimizând cheltuielile şi veniturile. Or, creşterea permanentă a

cheltuielilor paralel cu cea a veniturilor, deseori în devans şi în volume mai mari, au discreditat

ideea de profit şi spirit întreprinzător, fiscalitatea a devenit insuportabilă şi nestimulatorie, generând

instabilitate, stagnare şi neîncredere. O primă soluţie a ieşirii din criză, dar şi din situaţia creată în

genere în economie, ar fi optimizarea cheltuielilor la toate nivelurile şi în toate domeniile, proces

indisolubil legat, printre altele, de modelarea acestuia, bazată pe un suport analitico-informatic

adecvat. Problema minimizării cheltuielilor (maximizării veniturilor) este baza creşterii economice,

în particular minimizarea cheltuielilor şi maximizarea veniturilor este premisa consolidării

autonomiei financiare depline şi rezidă în găsirea unui raport optim între fiscalitate şi stimulentul

economic. Pe de altă parte, există interesul cetăţeanului de a menţine tendinţa de creştere a venitului

net real, deci şi justificarea colectării, prin baza de impozitare, a veniturilor necesare distribuţiilor

bugetare, de unde rezultă varietatea de politici fiscale. Pe de asupra, este imperios de avut în vedere

dinamica fenomenului, adică evoluţia parametrilor economici cercetaţi în timp. Astfel, se stabileşte

corelaţia ce descrie modelul economico-matematic al problemei formulate. În mod analogic, se

stabilesc şi celelalte legături cauzale ale presiunii fiscale cum ar fi: ponderea economiei tenebre,

corelaţia dintre PIB şi venitul subiecţilor economici, salariul mediu şi productivitatea muncii,

capacitatea de cumpărare, deficitul bugetar, inflaţie, cursul monedei, etc. La fel se procedează şi în

cazul stabilirii dependenţelor dintre indicatorii alocaţiilor pentru dezvoltare: de obicei se cunoaşte

suma alocaţiilor pentru dezvoltarea economiei naţionale în următorul interval de timp, se presupune,

87

la fel, că la repartizarea alocaţiilor pe ramuri se cunoaşte intervalul lor de variaţie şi se cere de

optimizat cheltuielile pentru costuri curente plus valori scontate.

De luat în vedere în primul rând remitenţele care joacă un rol determinant în viaţa republicii,

eveniment care va continua indiferent de etapa de dezvoltare la care se va afla economia naţională:

bazată pe factori de producere ca în prezent, investiţii sau inovare în perspectivă. Remitenţele în

Republica Moldova influenţează puternic nivelul de trai, acumulările, educaţia, afacerile, pragul

sărăciei, stabilitatea macroeconomică, etc. A se lua în vedere în al doilea rând avantajul

comparativ - pământul, actualmente contează foarte mult resursele climatice şi de sol care sunt

factorii de bază ai oricărui sistem de agricultură, iar din punct de vedere economic şi al dezvoltării

durabile a agriculturii, anume solurile constituie componenta de cea mai mare valoare a resurselor naturale.

Iar solurile republicii fiind foarte bogate, clima relativ favorabilă, precum şi forţa de muncă ieftină

reprezintă avantaje comparative importante ale sectorului agricol din Republica Moldova. Un al

treilea avantaj comparativ este economia spre final de tranziţie, care oferă prin reformele

economice radicale preconizate, în primul rând a principiilor economiei cunoaşterii, multe

oportunităţi pentru investitorii străini.

În acest context schema generală care urmează a fi executată întru realizarea strategiei de

dezvoltare pentru Republica Moldova poate fi prezentată în forma de mai jos.

Pasul I. Utilizarea metodologiei pentru calcularea soluţiilor optimale (unitate de măsură la

alegere), conform modelului (2.1),(2.5),(2.6),(2.7), pentru indicatori sau grupuri de indicatori

economici. De menţionat că optimizarea urmează a fi făcută în limitele rezonabilului, adică doar

acolo unde se impune (preţuri, salarii, coş de consum, etc.), în rest (curs valută, clustere, avantaje

comparative şi competitive, etc.) valoarea indicatorilor se ia ca atare. De menţionat, la fel, că

formula de calcul pentru competitivitatea naţională (3.2) poate fi utilizată nemijlocit, fără

parcurgerea Pasului I de optimizare, dar în acest caz valorile indicatorilor nu vor mai fi cele optime.

Tabel 3.1 Indicatorii economici ai Republicii Moldova şi UE (standardul)

Republica Moldova Standard

Optimizări:

macroeconomie,

microeconomie

1. preţuri indicative

2. salarii

3.coş minim de consum

4.curs valută

.......................................

1. preţuri indicative

2. salarii

3.coş minim de consum

..............................................

Economia cunoaşterii:

reforme economice

clustere

oportinităţi de creare

88

Avantaje naţionale: 1.avantaje comparative

2.avantaje competitive

elaborat: autor

De observat în schema generală importanţa indicatorilor macroeconomici şi rolul primordial al

preţurilor indicative optimale (indicatorul 1din schema generală), despre care s-a vorbit pe larg în

capitolul 2. Tot acolo s-au descris formulele matematice utilizate, s-au făcut la fel şi calcule

numerice doveditoare, refeitoare la preţuri indicative. În calitate de preţuri indicative standard,

conform tabelului de mai sus, au fost folosite cele din uniunea europeană (UE). Calcule similare,

conform schemei aduse aici şi utilizând formulele (2.1)-(2.7), pot fi efectuate şi pentru ceilalţi

indicatori sau grupuri de indicatori, care cad sub incidenţa schemei date (în capitolul 2 preţurile

indicative au fost corelate cu coşul minim de consum - indicatorul 3 din schema generală şi salariul

mediu pe economie - indicatorul 2 din schema generală). Nici lista indicatorilor în Tabelul 3.1 nu

este una exhaustivă, deoarece aceasta se completează de la caz la caz în dependenţă de problema

abordată.

Pasul II. Ponderarea indicatorilor.

- aducerea la valori numerice comensurabile, cel mai des din cauza cursului valutar sau a racordării

la unitate de măsură identică;

- ponderarea indicatorilor înseamnă aducerea la o măsură comună - %.

Pasul III. Estimarea indicatorilor necuantificabili şi ponderarea lor (%).

- avantajele comparative;

- avantajele competitive.

Competitivitatea naţională este calculată pas cu pas prin evidenţierea mai întâi a avantajelor

comparative ale Republicii Moldova, apoi a celor competitive pe plan comunitar, urmate de

compararea cu indicatorii economici similari din UE, sau prin corespunderea la cerinţele uniunii

unanim recunoscute, prin utilizarea în primul rând a măsurii distanţa de la standard şi a

metodologiei comparative în general, cuprinse în paşii I-III. Rezultatul final la acest capitol îl

constituie suma pătratelor abaterilor valorilor numerice optimale ale indicatorilor autohtoni de la cei

comunitari enumeraţi în Tabelul 3.1, iar drept bază a competitivităţii naţionale se ia valoarea

numerică optimală a funcţiei obţinute. Un rol semnificativ în valoare acestei funcţii îl joacă preţurile

indicative, calculate concomitent la cursul real de schimb şi PPC. Justificarea alegerii vine în primul

rând de la faptul că în economia de piaţă preţurile au reprezentat, reprezintă şi vor reprezenta în

continuare barometrul principal al situaţiei economice. În al doilea rând globalizarea fără

precedent a economiei mondiale generează fenomene migraţioniste de amploare, deci şi transferuri

colosale din afară (remitenţe), care influenţează nivelul preţurilor pe piaţa internă, distorsionându-le

la maximum, în al treilea rând anume preţurile şi tarifele sunt factorii determinanţi ai deosebirilor

89

esenţiale dintre cursul real de schimb şi PPC la calcularea a PIB per capita. Relevante în acest sens

sunt studiile recente [77] iniţiate de Comisia Europeană şi Eurostat, care a venit cu un proiect-pilot

privind investigarea nivelului de preţuri indicative la anumite categorii de mărfuri şi servicii.

Pornind de la aceste premise de către autor au fost calculate eventuale preţuri pentru Republica

Moldova şi România - vectorul x, care în anul 2008 ar fi minimizat suma abaterilor de la maximele

comunitare - vectorul x0, şi efectuate pronosticuri ale evoluţiei preţurilor pentru viitorii ani.

Pasul IV. Formula matematică pentru calcularea competitivităţii naţionale (CN), :

moldovaCNL

x

xk

L

l l

ll

1

2

0

%100*)1(*

, (3.2)

unde L este numărul indicatorilor luaţi în calcul, de exemplu cei din fragmentul de strategie descris

în lista Tabelului 3.1. Conform formulei în studiile comparative mai sus în rating va fi plasată

entitatea cu un CN mai mic. Aici ki – coeficienţi de omogenizare, cel mai des ki =1.

Pasul V. Generalizări.

Formula (3.2) poate fi utilizată nemijlocit la calcularea competitivităţii naţionale în diferite forme.

Astfel:

- CN calculată la produs intern brut pentru Republica Moldova, comparată cu cea a României şi UE

(maximumul comunitar - Luxemburg), utilizând formula (3.2) va fi

Republica Moldova România UEluxemburg

PIB per capita,mii USD 1,510 7,54 104,5

PIB la PPC, mii USD 3 12 81

CN

- CN calculată la cei trei factori determinanţi, respectiv de producere, de eficienţă şi inovaţionali

din (1) pentru Republica Moldova, comparată cu cea a României şi UE (ţara cea mai bine plasată în

calculele modelului S - Suedia), dar utilizând aceiaşi formulă

Republica Moldova România UEsuedia

Factori de producţie 4,10 4,36 5,98

Eficienţă 5,59 4,18 5,32

Inovare 2,89 3,24 5,67

CN 14,83256 10,09934

- CN calculată la media celor 12 piloni pentru Republica Moldova, comparată cu cea a României şi

UE (ţara cea mai bine plasată în calculele S - Suedia), utilizând formulă va fi

Republica Moldova România UEsuedia

90

1.Sistemul instituţional 3,43 3,74 6,12

2.Infrastructură 3,18 3,44 5,76

3.Stabilitate

macroeconomică

4,31 4,50 5,61

4.Sănătatea şi educaţia

primară

5,50 5,77 6,41

5.Educaţia superioară 3,95 4,47 5,90

6.Eficienţa pieţei

bunurilor

3,83 4,08 5,30

7.Piaţa muncii 4,41 4,32 4,89

8.Piaţa financiară 3,68 4,01 5,15

9.Gradul de pregătire

tehnologică

3,28 3,82 6,12

10.Dimensiunea pieţei 2,40 4,41 4,58

11.Condiţii pentru

business

3,28 3,55 5,88

12.Inovarea 2,49 2,94 5,45

CN 13,97796 8,738705

V. Interconexiunea dintre competitivitate şi marketing în condiţiile globalizării

Din cele expuse anterior rezultă concepţia modernă a terminilor de economie mondială, care

reprezintă un sistem alcătuit din componente fundamentale - economiile naţionale, societăţile

transnaţionale, organizaţiile economice interstatale şi din elemente derivate, iar economia naţională

este o entitate rezultată din dezvoltarea schimbului reciproc de activităţi pe ansamblul teritoriului

unui stat naţional. La fel s-a arătat că elaborarea strategiei de dezvoltare pentru o entitate este un

proces amplu şi permanent de informare, analiză şi decizie, un proces de căutare a soluţiilor optime

pentru rezolvarea unor probleme clar definite, iar ansamblul factorilor ce influenţează aceste

strategii cuprinde factorii exogeni care nu pot fi manevraţi şi factorii endogeni uşor controlaţi.

Concurenţa reprezintă motorul economiei de piaţă, iar competitivitatea între participanţi reprezintă

una dintre caracteristicile majore ale prezentului, care are următoarele caracteristici: dinamismul

mediului concurenţial; eterogenitatea mediului concurenţial; intensitatea concurenţei; ciclul de viaţă.

Se poate totodată vorbi de interconexiunea puternică dintre competitivitate şi marketing în

condiţiile globalizării deoarece activităţile referitoare la politica preţurilor, promovarea produselor

şi serviciilor sunt indisolubil legate de caracteristicile economiei moderne. O strategie actuală de

marketing este cea care analizează lucid factorii de manifestare a tuturor activităţilor economice şi

91

corelează cu potenţialul entităţii respective, ţintind punctul central: clientul - cumpărătorul -

consumatorul. În contextul fenomenelor de globalizare marketingul internaţional îşi orientează

metodele spre caracteristicile unui marketing global, cu factorii care determină apariţia şi

dezvoltarea marketingului global: globalizarea pieţelor, caracterizată prin omogenizarea nevoilor,

clienţi industriali cu activitate mondială, regionalizarea aprovizionării marilor lanţuri comerciale,

similitudini în comportamentul consumatorilor la nivel mondial. La rându-i, globalizarea

concurenţei, se caracterizeaăă prin interdependenţe între diferite pieţe, prezenţa unor concurenţi

globali, accentuarea profilării. Pentru pătrunderea cu succes pe piaţa străină a unei ţări este necesară

realizarea unui plan de marketing internaţional cu: - înţelegerea deplină a conceptelor privind

marketingul international; familiarizarea cu mediul economic, cultural, legal şi politic al ţării

respective; facilitarea înţelegerii interculturale. Totodată este necesară o privire generală asupra ţării;

evaluarea potenţialului pieţelor vizate; identificarea cerinţelor de mediu; evaluarea componentelor

mixului de marketing. Pentru Republica Moldova interconexiunea dintre competitivitate şi

marketing dintotdeauna a fost vădit exprimată, dat fiind caracterul deschis al economiei autohtone.

Însă în condiţiile globalizării aceasta devine esenţială pentru desfăşurarea şi implementarea

strategiei naţionale de dezvoltare, deoarece este de greu de închipuit o altă strategie de dezvoltare

decât cea îmbinată armonios cu o strategie de marketing adecvată, strategie de marketing conectată

concomitent la cerinţele marketingului global. Astfel, spre exemplu, prosperitatea Republicii

Moldova este indisolubil legată de piaţa combustibililor din regiune dar şi de marile companii

comerciale ale lumii, venite în republică graţie garanţiilor acordate de aderarea la OMC. În acelaşi

timp Republica Moldova este nevoită să-şi prezinte cartea de vizită în exterior pentru a crea o

imagine cât mai favorabilă a ţării, a demersului politic, dar şi evaluându - şi la rece avantajele şi

dezavantajele la toate capitolele: Instituţiile, Drepturile de proprietate, Protecţia proprietăţii

intelectuale, Fondurile publice, Asociaţiile politice şi obşteşti, Independenţa justiţiei, Cheltuielile

publice, Transparenţa politicilor guvernamentale, Infrastructura, Stabilitatea macroeconomică, Balanţa

bugetului de stat, Rata la depozite, Inflaţia, Dobânzile, Datoria publică, Cotă împrumuturilor

externe, Speranţa de viaţă, Calitatea educaţiei, Acces servicii consultanţă, Concurenţa locală,

Monopolismul pieţei interne, Rata generală a impozitării, Flexibilitatea remunerării, Productivitatea

şi salariile, Finanţări locale în echilibrarea pieţei, Accesul la noi tehnologii, Internet, Dimensiunea

pieţei, Clustere, Avantaje comparative, Marketing în extindere, Capacitatea pentru inovare, Calitatea

cercetărilor ştiinţifice, etc.

Tradiţional, s-a arătat că factorii principali ai competitivităţii naţionale sunt: resursele locale

(dotare cu resurse naturale, forţă de muncă, infrastructură existentă, resursele tehnologice şi

financiare etc.); dimensiunea şi structura cererii interne; nivelul tehnologic şi eficienţa industriei de

subansamble şi a subfurnizorilor; structura industrială şi concurenţa. Deseori analiza performanţelor

92

exporturilor se ia ca indicator al competitivităţii naţionale. Competitivitatea este un fenomen

complex, referitor la capacitatea unei ţări, comparată cu capacitatea altei ţări, de a forma şi a asigura

un mediu economic, social, politic, care să susţină crearea accelerată de plusvaloare. Noţiunea de

competitivitate are utilizări în diverse sensuri, când se face însă referire la dezvoltatrea unei ţări, la

poziţia în economia mondială, conceptul de competitivitate oferă posibilitatea comparaţiei

performanţelor obţinute, dar şi a potenţialului de creştere. Totodată există multe ţări bogate în

resurse, dar cu o economie săracă şi invers. Astăzi materiile prime, capitalul şi chiar forţa de muncă

sunt mobile, fenomen denumit globalizare, rezultă că înzestraea cu factori nu este suficientă pentru a

determina o competitivitate sporită a unei naţiuni. Principalii factori ai competitivităţii la nivel

naţional sunt:

- resursele locale (dotare cu resurse naturale, forţă de muncă, infrastructură, resursele tehnologice şi

financiare etc.);

- dimensiunea şi structura cererii interne;

- nivelul tehnologic şi eficienţa industriei;

- structura industrială şi concurenţa.

Aceşti factori economici naţionali crează un mediu economic, un context naţional în care firmele

apar, concurează şi câştigă avantaj competitiv pe care îl folosesc pe plan intern şi internaţional. În

cadrul resurselor locale se au în vedere resursele umane, resursele fizice, resursele ştiinţifice şi

tehnologice, resursele financiare şi infrastructura naţională. Avantajul competitiv apare dacă firmele

naţionale pot utiliza combinaţia necesară de factori la un cost scăzut sau dacă factorii utilizati sunt

de un nivel calitativ superior. De asemenea firmele capătă avantaj competitiv dacă cererea internă

creează suficientă presiune pentru a influenţa inovarea. Totodată exigenţa ridicată a clienţilor

naţionali poate contribui la sporirea avantajului competitiv deoarece obligă firmele să folosească

standarde ridicate în domeniul calităţii, dotărilor, serviciilor şi altele. Globalizarea pieţelor a

declanşat un fenomen care la prima vedere pare paradoxal şi anume individualizarea nevoilor

consumatorilor. Treptat politica comercială a firmei trece de la o segmentare pieţelor naţionale la o

segmentare transnaţională pentru absorbirea consumatorilor cu comportament identic în mai multe

ţări. De asemenea producţia nu mai este standardizată, ci flexibilă iar firma nu mai este considerată o

entitate izolată, ea întreţine cu furnizorii, distribuitorii un ansamblu de relaţii care îi conferă un grad

înalt de funcţionare. Alţi factori care influenţează competitivitatea sunt: investiţiile străine care

favorizează structurarea cererii interne si ajută la modernizarea economiei.

De menţionat, în mod deosebit fenomenul tranziţiei, caracteristic pentru un şir de ţări ale lumii,

inclusiv Republica Moldova cu implicaţii nemaiîntâlnite anterior, în primul rând asupra

competitivităţii. Economia republicii a fost marcată de impactul unui proces istoric fără precedent -

tranziţia de la un sistem economic supercentralizat la unul de piaţă. Dar în prezent întregul

93

mecanism al economiei este deja altul, altele sunt structurile sale de bază, deci se impune o altă

gândire economică, o altă concepţie managerială şi un alt comportament al întreprinderilor, iar unele

tendinţe positive demonstrează că economia Republicii Moldova, treptat, dar sigur, se adaptează la

condiţiile de piaţă. Problemele principale care necesită soluţionare ţin de ameliorarea calităţii

creşterii economice, reducerea migraţiei masive a forţelor de muncă, crearea unui mediu cu

adevărat atractiv pentru antreprenoriat şi atragerea investiţiilor străine. Avem nevoie de o amplă

analiză a proceselor complexe ale tranziţiei din Republica Moldova, ţinându-se cont şi de faptul că

toţi factorii de decizie au declarat ferm orientarea strategică spre aderarea la marea familie a statelor

europene. De asemenea este nevoie de o strategie de dezvoltare economică, care să conţină, într-o

formă clară şi accesibilă, priorităţile în dezvoltarea economică a ţării şi de direcţionare

preponderentă a resurselor disponibile spre modalităţile de creare a unui mediu economic favorabil

în vederea atragerii masive a investiţiilor străine. Sunt necesari paşi concreţi care urmează să fie

făcuţi în vederea orientării întreprinderilor şi a economiei naţionale în întregime spre export, în

condiţiile în care republica nu dispune decât de o piaţă internă foarte mică, după capacitatea ei de

absorbţie, ceea ce nu permite întreprinderilor, orientate cu precădere spre piaţa internă, să producă

mărfuri în cantităţi mari. Este necesară stabilirea unor direcţii şi modalităţi concrete de asigurare şi

dezvoltare a competitivităţii economice la nivel de produs, ramură sau economie naţională, în

ansamblu. Sporirea competitivităţii economiei naţionale reprezintă una din priorităţile strategice

pentru Republica Moldova. În acest sens actualmente Republica Moldova se confruntă cu serioase

decalaje de competitivitate în context mondial şi european. Noile procese şi fenomene care

acţionează atât la nivelul economiilor naţionale, cât şi globale, precum internaţionalizarea şi

globalizarea afacerilor, intensificarea la un grad fără precedent a exigenţelor şi presiunilor

concurenţiale pe pieţele naţionale şi internaţionale, dinamismul accentuat al mediului de afaceri,

schimbările rapide şi frecvente de atitudine ale consumatorilor şi alţi factori atribuie acestei

probleme un rol mult mai important. Este de menţionat şi faptul că abordarea problemei

competitivităţii devine actualmente importantă pentru majoritatea ţărilor lumii, indiferent dacă

acestea sunt mari sau mici, puternice sau slabe. Totodată, dacă, pentru ţările cu un sistem economic

dezvoltat, această abordare permite evaluarea impactului tendinţelor noi apărute asupra

competitivităţii deja atinse, atunci, pentru ţările proaspăt ieşite pe piaţa mondială şi cu economia în

tranziţie, precum Republica Moldova, problema competitivităţii trebuie abordată în contextul

formării condiţiilor necesare asigurării şi dezvoltării acesteia. Iar pentru a fi competitivi pe pieţele

externe, trebuie să devii, mai întâi, competitiv pe piaţa internă. Problema competitivităţii economice

se conţine şi în criteriile de la Copenhaga, stabilite pentru statele dornice să adere la Uniunea

Europeană, în care, printre altele, se stipulează că acestea trebuie să asigure existenţa unei economii

de piaţă funcţionale, precum şi să demonstreze capacitatea de a face faţă presiunii concurenţiale şi

94

forţelor pieţei din interiorul Uniunii Europene. În acest context, statele care doresc să adere la UE e

necesar ca să-şi apropie competitivitatea de nivelul înregistrat de ţările-membre, fapt pentru care

trebuie să acorde o atenţie mai mare raportului competitivitate naţională - competitivitate la nivelul

Uniunii Europene. Şi, după cum au procedat şi alte state, trebuie început de la o evaluare exhaustivă

a stării propriei economii naţionale în raport cu cerinţele integrării în Uniunea Europeană. Republica

are nevoie de o economie de piaţă funcţională, care să reziste noilor presiuni concurenţiale, într-un

mediu nou concurenţial, încadrat în cu totul alte dimensiuni, iar specializarea economiei trebuie să

presupună o repartizare a forţei de muncă pe sectoare şi produse cu o valoare adăugată mai mare. Şi

chiar dacă obiectivele comunitare stabilite stipulează ca economia Europei va deveni, până în 2020,

cea mai competitivă şi mai dinamică economie din lume, bazată pe cunoaştere, acestea s-au dovedit

a fi prea ambiţioase chiar şi pentru statele dezvoltate ale Uniunii Europene, de unde este clar tuturor

că promovarea cercetării - dezvoltării - inovării şi a fundamentelor unei societăţi informaţionale,

alături de educaţie, rămâne o condiţie obligatorie şi pentru Republica Moldova. Ideea creării unei

„Europe a oportunităţilor”, pentru a face ca Europa să devină un loc cât mai atractiv pentru a investi

şi a munci, prin promovarea cunoaşterii şi inovării în vederea dezvoltării, este o idee care

corespunde întru totul şi intereselor naţionale şi care poate fi preluată integral. Este necesar de a

conştientiză faptul că integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană nu trebuie să reprezinte

un scop în sine, ci o cale posibilă de dezvoltare economică şi socială a ţării, de creştere a nivelului

de trai al populaţiei. Şi, după cum declaraţia privind orientarea strategică a Republicii Moldova spre

aderare la Uniunea Europeană a consolidat, întro anumită măsură, întreaga societate, tot aşa

competitivitatea ţării, sub toate aspectele care o definesc, poate deveni o idee naţională, ce ar garanta

realizarea acestui obiectiv. Existenţa unei asemenea perspective va solicita accelerarea reformelor

economice, sociale şi politice. De menţionat că Planul de acţiuni Moldova-Uniunea Europeană

conţine un şir de acţiuni în vederea asigurării în ţara noastră a dialogului politic, continuităţii

reformelor şi asigurării dezvoltării social-economice, restructurării justiţiei şi a afacerilor interne,

implementării unui şir de politici în domeniul transporturilor, energeticii, telecomunicaţiilor şi

mediului, un şir de programe în domeniul învăţământului, culturii, cooperării societăţii civile etc.

Totodată, statele doritoare de aderare la Uniunea Europeană trebuie să-şi apropie competitivitatea de

nivelul înregistrat în ţările membre, iar formarea unei structuri economice competitive solicită

cercetări fundamentale pentru fiecare ramură şi subramură a economiei naţionale, cu scopul stabilirii

celor cu un potenţial competitiv mai înalt din punct de vedere al rentabilităţii, tehnologiilor folosite,

asigurării cu materii prime, calificării cadrelor, potenţialului de creştere, nivelului veniturilor de la

capitalul investit, structurii cheltuielilor de producere şi a altor componente care determină

competitivitatea ramurii. Specializarea economiei trebuie să presupună o repartizare a forţei de

muncă pe sectoare şi produse cu valoare adăugată mai mare. Astfel, după cum declaraţia de

95

orientare strategică a Republicii Moldova spre aderare la Uniunea Europeană a consolidat, într-un

fel, întreaga societate, competitivitatea naţională, sub toate aspectele care o definesc, poate deveni o

idee naţională, care ne-ar permite atingerea acestui obiectiv.

Noţiunea de competitivitate este una complexă, iar între competitivitate, calitate şi

productivitate există o legătură directă, atât calitatea, cât şi productivitatea fiind factori

determinanţi ai competitivităţii, mai ales la nivel microeconomic când vine vorba de întreprindere.

Totodată, competitivitatea întreprinderii autohnone, iar, în final, şi cea a ramurii sau a ţării, depinde

de competitivitatea produselor, deoarece concurenţa pe piaţă, în linii generale, se desfăşoară între

diferite produse, succesul cărora este determinat de caracteristicile atribuite de întreprindere şi

eforturile de marketing ale acesteia. În linii generale, competitivitatea întreprinderii înseamnă cât de

bine aceasta satisface cerinţele consumatorilor în comparaţie cu alte întreprinderi care oferă produse

şi servicii similare şi este determinată de un şir de factori care asigură succesul vânzării, iar ca

indicatori principali care o apreciază pot fi consideraţi: calitatea produselor şi factorii care o

influenţează; diversificarea producţiei prin înnoire sortimentală, modernizarea şi îmbunătăţirea

produselor existente în conformitate cu cererea consumatorilor; diferenţierea produselor

întreprinderii; producerea în proporţie de masă şi economia la scară; calitatea deservirii post-

vânzare; preţul; rentabilitatea producerii; nivelul productivităţii muncii; caracterul inovaţional al

activităţii; viteza desfăşurării procesului de inovare, proiectare, producere, livrare la consumator;

flexibilitatea şi adaptabilitatea - capacitatea de a se adapta la modificările condiţiilor şi cerinţelor

pieţei; profesionalismul personalului şi activitatea în grup; strategiile practicate, organizarea şi

managementul întreprinderii, care se pot deosebi prin previzibilitate, agresivitate, flexibilitate,

creativitate, parteneriat; eficienţa planificării strategice şi a gestiunii etc. Productivitatea poate fi

privită la trei niveluri:

- Productivitatea individuală - este echivalentă cu eficienţa sau randamentul, calculat fie prin

cantitatea de produse obţinută cu o anumită cheltuială de muncă, fie prin cheltuiala de muncă

efectuată pentru obţinerea unei unităţi de produs. Ea depinde nu numai de efortul depus, dar şi de

educaţie, experienţă, utilizarea anumitor utilaje şi instrumente.

- Productivitatea organizaţională - afectează profitabilitatea şi competitivitatea firmelor prin

profituri şi costuri totale. Ea poate fi apreciată prin costul total al muncii pentru o unitate de produs

prin raportarea salariului mediu al lucrătorilor la nivelul productivităţii. În acest mod, se poate

observa că o firmă ce plăteşte salarii mari poate fi competitivă numai dacă realizează un nivel înalt

al productivităţii.

- Productivitatea naţională, care are câteva implicaţii: o productivitate înaltă duce la un nivel

avansat de trai ca simbol al capacităţii unei ţări de a crea bunuri necesare comunităţii; o creştere a

salariului mediu pe economie fără o creştere a productivităţii duce la inflaţie, la majorarea costurilor

96

şi scăderea puterii de cumpărare; o rată scăzută a productivităţii, influenţată de un nivel înalt al

costului muncii pe unitate de produs şi o competitivitate scăzută, plasează defavorabil produsele

naţionale pe piaţă. Iată de ce, pentru a obţine o creştere în productivitate pe termen lung, sunt

necesare investiţii în procese tehnologice moderne, în echipamente actualizate, în programe

energetice şi în instruirea personalului. Productivitatea poate fi privită şi ca un rezultat al calităţii

produselor şi serviciilor, deoarece lipsa calităţii duce la stoparea productivităţii din cauza

problemelor care apar în comercializarea bunurilor de calitate inferioară. Noţiunea competitivitate

de calitate a început să fie utilizată ca dimensiune a competitivităţii în urma diversificării

considerabile a producţiei, iar odată cu accelerarea progresului tehnico-ştiinţific, care a generat o

creştere considerabilă a inovaţiilor şi sporirea gradului de complexitate şi tehnicitate a produselor, a

apărut noţiunea de competitivitate tehnică. Pentru produsele ce necesită o asistenţă tehnică în

exploatare şi întreţinere, apare o nouă dimensiune a capacităţii concurenţiale denumită

competitivitate de service, serviciile care însoţesc produsele fiind considerate, de fapt, o componentă

a calităţii acestora. Pentru a concura pe baza calităţii, calitatea trebuie să fie privită, în primul rând,

ca o oportunitate de a atrage consumatorii, şi nu ca o modalitate de a evita problemele sau de a

reduce costurile remedierilor. Calitatea trebuie considerată un important instrument competitiv. La

fel ca şi calitatea, costurile şi productivitatea, o nouă sursă de avantaj concurenţial în ultimul timp a

devenit viteza (rapiditatea, timpul). Aceasta cere un nou tip de organizare, caracterizată de reacţii şi

adaptări rapide, cum ar fi reducerea duratei tuturor proceselor (economie de timp), respectarea

termenelor (punctualitate), reorganizarea permanentă a proceselor (flexibilitate în timp), elaborarea

de tehnologii şi produse noi (spirit inovator) etc. Competitivitatea bazată pe flexibilitate presupune

capacitatea de a fabrica o varietate de produse, de a introduce produse noi şi de a le modifica rapid

pe cele existente, ceea ce solicită un tip special de cultură organizaţională, sprijinită de o producţie

flexibilă, studii permanente ale nevoilor consumatorilor şi tendinţelor de modificare a acestora, o

orientare generală de marketing în cadrul întreprinderii. Odată cu sporirea gradului de complexitate

şi tehnicitate a bunurilor de utilizare productivă şi a mărfurilor de larg consum, au crescut şi

preţurile la care se comercializează acestea şi, respectiv, eforturile financiare ale clienţilor în vederea

achiziţionării acestor bunuri. În aceste condiţii creşte importanţa competitivităţii financiare a

întreprinderii, definită prin totalitatea înlesnirilor de natură financiar-bancară, pe care le oferă

întreprinderea clienţilor săi, în vederea achiziţionării produselor fabricate. Neglijarea acestei

dimensiuni, chiar şi în cazul deţinerii unor avantaje concurenţiale de altă natură, poate cauza

pierderea pieţelor de desfacere. În urma impunerii respectării de către agenţii economici a unor

norme stricte în vederea protecţiei mediului înconjurător, ce presupune efectuarea unor cheltuieli

suplimentare, având uneori o cotă considerabilă în cheltuielile totale de producţie, a apărut o nouă

dimensiune a competitivităţii - competitivitatea ecologică. În prezent, un număr din ce în ce mai

97

mare de întreprinderi atât mari, cât şi mici şi mijlocii, încep să sesizeze că cea mai raţională cale de

asigurare a succesului şi de dezvoltare a competitivităţii este aplicarea principiilor dezvoltării

durabile în toate sferele activităţii antreprenoriale. Unul din mecanismele-cheie prin care se pot

realiza obiectivele firmei şi un factor important în asigurarea competitivităţii este structura

organizatorică a întreprinderii, resursele umane proprii şi modul cum acestea sunt conduse. Astfel,

pentru asigurarea unui nivel înalt al competitivităţii este nevoie de realizarea unei structuri flexibile

şi dinamice. Pentru ca aceste măsuri să-şi atingă scopul, este necesară definirea mai puţin rigidă a

posturilor, precum şi structurarea activităţii pe compartimente într-o manieră mai puţin formală.

Totodată, activitatea de conducere desfăşurată la nivelul întreprinderilor, trebuie să beneficieze de

un personal corespunzător atât din punct de vedere al pregătirii, cât şi al capacităţii intelectuale.

Privită în viziunea de marketing, importanţa resurselor umane în asigurarea avantajului competitiv al

întreprinderii poate fi redată şi ţinând cont de atitudinea angajaţilor faţă de clienţi, măsura în care

aceştia sunt priviţi ca reper principal pentru orice activitate desfăşurată în cadrul întreprinderii, de

modul în care angajaţii întreprinderii acceptă schimbările care au loc în prezent în societate şi

mediul economic în care activează, de modalitatea alocării tuturor resurselor întreprinderii în scopul

realizării unor obiective strategice, dezvoltarea în cadrul oricărei întreprinderi a unui spirit

competitiv, ce ar motiva perfecţionarea continuă a personalului, cu accent pe dezvoltarea unor

abilităţi specifice problemei analizate. Iată de ce rezolvarea problemelor legate de selectarea,

antrenarea, perfecţionarea şi motivarea personalului, de rând cu o cultură a întreprinderii care să

permită afirmarea creativităţii, aprofundarea simţului responsabilităţii şi a spiritului de întreprinzător

contribuie substanţial la creşterea productivităţii muncii, la îmbunătăţirea calităţii produselor şi la

sporirea gradului de competitivitate a firmei. Analiza poziţiei concurenţiale a întreprinderii pe piaţă

presupune şi caracterizarea factorilor care influenţează atitudinea cumpărătorilor şi consumatorilor

faţă de întreprindere şi produsele acesteia. Asemenea factori pot fi: condiţiile de vânzare: posibilităţi

de creditare, reduceri şi rabaturi, inclusiv reduceri pentru cantitate, rabaturi sezoniere, avantaje

pentru plată preventivă, reduceri speciale (preluarea unui produs vechi în schimbul unui nou) etc.;

organizarea reţelei de desfacere: amplasarea unităţilor de comerţ şi accesul lor pentru consumatori,

demonstrarea produselor în sala de vânzare, la expoziţii şi iarmaroace; deservirea post-vânzare a

produselor întreprinderii şi serviciile acordate, asigurarea cu piese de schimb etc.; activitatea de

publicitate şi relaţii cu publicul, imaginea întreprinderii în rândul consumatorilor, a produselor

acesteia, a numelui de marcă etc.

Referitor la evaluarea competitivităţii la nivel microeconomic trebuie constatat că în prezent, în

practica mondială şi, evident, în Republica Moldova, nu există o metodă unică bine definită şi

ştiinţific argumentată de evaluare a competitivităţii întreprinderii. Numărul destul de impunător

de publicaţii ştiinţifice la acest capitol se referă la anumite aspecte ale problematicii competitivităţii

98

întreprinderii (firmei), evidenţierea şi analiza determinanţilor competitivităţii şi a indicatorilor de

exprimare a acestora, modalităţile de apreciere a avantajelor competitive etc. Analiza

determinanţilor competitivităţii întreprinderilor ar fi binevenit să se realizeze în comparaţie cu

principalii concurenţi direcţi, iar pentru aprofundarea analizei poate fi prevăzută şi o analiză

comparativă cu concurenţii indirecţi. Scopul acesteia, după cum s-a mai menţionat, constă în

evidenţierea punctelor forte şi slabe ale întreprinderii comparativ cu concurenţii în aspectul dotării şi

utilizării resurselor. Un moment important este şi stabilirea importanţei determinanţilor

competitivităţii întreprinderii în condiţiile mediului concurenţial actual. Această necesitate este

determinată de dinamismul schimbărilor mediului concurenţial şi global. Prin urmare, simpla

comparare a dimensiunii diferitelor resurse şi capacităţi ale întreprinderilor nu ar reflecta obiectiv

competitivitatea, deoarece în funcţie de situaţie dimensiunea acestora poate contribui mai mult sau

mai puţin la crearea avantajelor sau îşi poate schimba sensul efectului de la pozitiv la negativ. Mai

mult ca atât, în realitatea practică este imposibil de a asigura avantaje la toate tipurile de resurse, de

aceea întreprinderile trebuie să asigure o îmbunătăţire optimală a acestora pentru a se adapta cât mai

reuşit cerinţelor mediului. Astfel, simpla comparare a resurselor întreprinderii poate crea situaţia

când unul din determinanţii întreprinderii după dimensiune şi caracteristici depăşeşte concurenţii,

dar la moment importanţa acestuia în crearea sau menţinerea avantajului competitiv este mai mică.

Pentru evitarea efectelor indicate mai sus ar fi binevenită ierarhizarea determinanţilor

competitivităţii întreprinderii, în funcţie de importanţa lor la crearea avantajelor concurenţiale la

etapa actuală în domeniul în care activează. După cum s-a mai menţionat, evaluarea competitivităţii

întreprinderii pe o piaţă sau un segment concret se bazează pe o analiză detaliată a potenţialului

întreprinderii, a posibilităţilor tehnologice, de producere, financiare, de desfacere etc. Obiectivul

principal este acela de a determina locul în care se află starea relativă a întreprinderii faţă de

concurenţi, a stabili punctele tari şi punctele slabe, adică forţele şi slăbiciunile în raport cu

concurenţa. Problema de bază a analizei este de a stabili nu ce poate face întreprinderea, ci cum face

ea în raport cu ceilalţi. Procedura comparării întreprinderilor după principalii determinanţi ai

competitivităţii presupune culegerea şi utilizarea de date asupra fiecărei întreprinderi referitoare la

cifra de afaceri, cota de piaţă, rentabilitate, circuite financiare, programe de investiţii, capacităţi de

producţie etc. Procesul se complică din motivul că se operează cu diferite unităţi de măsură şi

diferiţi indicatori după natura lor. Pentru evaluarea globală a competitivităţii e nevoie de a

transforma aceşti indicatori într-o formă de măsurare (exprimare) unică. În literatura de specialitate,

în acest sens se propune folosirea unor semne convenţionale, de exemplu “+”, “++” sau “-”, “--”,

sau atribuirea unui anumit număr de puncte, care apoi se sumează şi se face compararea scorurilor

totale, după care se determină cea mai competitivă întreprindere. Această modalitate de analiză este

simplă, dar introduce în rezultate subiectivism. Procesul de analiză presupune poziţionarea după

99

fiecare criteriu al întreprinderilor conform unei scale cu cinci trepte şi variante de apreciere a poziţiei

de la „foarte slabă” la „foarte puternică”. Procesul poate fi continuat cu însumarea tuturor punctelor

acumulate de întreprinderile analizate; pornind de la aprecierea în puncte a fiecărei poziţii, de

exemplu, foarte puternică – 5 puncte, puternică – 4 puncte, nici/nici – 3 puncte, slabă – 2 puncte,

foarte slabă – 1 punct. În scopul stabilirii poziţiei globale a întreprinderilor se realizează o ordonare

a acestora în ordinea descreşterii numărului total de puncte acumulat.

La fel în practica mondială nu există actualmente o metodă unică, unanim acceptată, bine

definită şi ştiinţific argumentată de evaluare a competitivităţii naţionale. Din punct de vedere

metodologic au existat şi există o serie de modele de evaluare a competitivităţii naţionale. Una dintre

cele mai complexe metodologii de calcul a competitivităţii naţionale a ţărilor lumii, după cum s-a

analizat în acest capitol este considerat ICG (indicele competitivităţii globale), elaborat de către

Forumul Economic Mondial în comun cu Global Competitiveness Report, dar şi aceasta este

puternic contestată. Preluând datele de la Forumul Economic Mondial - Global Competitiveness

Report pentru diferiţi ani mai jos sunt aduse implementări ale metodologiei propuse de autor,

efectuate analize comparative şi caclulată competitivitatea naţională CN a Republicii Moldova

conform unei formule noi.

3.2 Argumentarea modelului elaborat

Pentru a da plenitudine modelului propus se impun rigurozităţile aferente, care scot la iveală

avantajele şi dezavantajele acestuia.

1. Deoarece orice model economico-matematic este apreciat ca un fenomen cu un grad înalt de

complexitate analiza acestuia se poate face doar printr-o abordare sistemică, cu accente pe

caracterul relativist-comparativ, dinamism şi ierarhizare. Utilizarea calculatoarelor accelerează

esenţial procesul de efectuare a calculelor economice, mai ales în problemele cu o multitudine de

soluţii. Acest lucru devine şi mai important acum, când economia mondială, precum şi cele

naţionale se deschid tot mai mult şi mai mult, complicând la maximum analiza/prognoza şi luarea

deciziilor la evenimentele de integrare şi cooperare internaţională. Toate acestea nu sunt altceva

decât elemente ale abordării sistemice în cercetarea economică. Referitor la modelul abordat în

lucrare se evidenţiază subansamblurile:

- numărul şi natura indicatorilor caracterizanţi;

- mulţimea şi tipul relaţiilor de interacţiune dintre aceşti indicatori;

- matricea legăturilor (interconexiunilor), construită în baza unor legităţi economice cunoscute.

100

2. Analizând modelul propus, în primul rând formulele (3.2) şi (2.1)-(2.7), se observă uşor că la

efectuarea calculelor se evită agregarea datelor în procesul de evaluare a competitivităţii. Astfel

indicatorii xi, oricâţi ar fi aceştea, se raportează doar la valorile corespunzătoare ale standardului,

fără a parcurge careva etape de agregare. Ori, este ştiut că orice agregare aproximează datele iniţiale

şi niciodată, măcar teoretic, nu pot exprima exact esenţa primară a acestora, adică transformările în

trei-patru iteraţii a setului de indicatori caracterizanţi, care numără iniţial peste 100, în doar trei

indicatori rezultativi - producţie, eficienţă şi inovaţie (în modelul lui Sala-i-Martin) şi mediu

microeconomic, politici instituţionale, macroeconomie (în modelul lui Porter) sunt nefireşti, oferă

doar o descriere aproximativă a situaţiei economice comparativ cu cea iniţială, iar micşorarea

substanţială a numărului de variabile şi restricţii diminuează cu mult esenţa indicatorilor de bază.

3. Este cunoscut că indicatorii din formula de calcul a competitivităţii alcătuiesc o structură

economică bine închegată, deci constituie un invariant şi nu pot fi, în principiu, agregaţi. Pe de o

parte, categoria economică reprezintă o abstracţie ştiinţifică, care reflectă una din componentele de

bază ale relaţiilor economice. Teoria economică utilizează astfel de categorii economice cum ar fi:

marfă, valoare, capital, inflaţie, şomaj, salariu, preţ, profit, bani, etc. Pe de altă parte, există structuri

ce leagă aceste categorii economice, deseori împreună cu derivatele şi noţiunile aferente acestora,

respectiv fiind definite structurile propriu-zise. Din alt punct de vedere, există sistemul economic, cu

mulţimea sa de elemente descriptive (structura), aflate în interacţiune. Astfel, structura unui sistem

economic dat conferă trăsăturile fundamentale ale acestuia, iar fiecare element al structurii date

participă la evaluarea stării socioeconomice a sistemului, deci structura reprezintă un invariant al

sistemului economic.

4. O trăsătură specifică pentru formulule de calcul a competitivităţii este legată de caracterul

neomogen al indicatorilor caracterizanţi, ceea ce complică la maximum efectuarea calculelor

numerice, în primul rând din cauza acumulării erorii la diferiţi paşi ale modelului, modele examinate

mai sus ne constituind o excepţie. De exemplu, indicatorul PIBpercapita se măsoară în mii USD, iar cel

al transparenţei presei naţionale în %. În modelul propus de autor acest obstacol este ocolit prin

introducerea raportului dintre vectorii x/xo în loc de valorile propriu-zise ale acestora, aducând astfel

mărimile la acelaşi ordin şi omogenizând calculele numerice.

5. Convergenţa economică este un proces desfăşurat în timp, implicând una sau mai multe state,

care aspiră la realizarea unor obiective fixate dinainte. În viziunea clasică cel mai sintetic indicator

al convergenţei este considerat venitul naţional per capita. Evaluarea convergenţei unei economii în

ansamblu se efectuează în baza unei analize sau, mai larg, a unor cercetări economice comparative,

modelul elaborat căzând sub incidenţa acestor cercetări. O problemă aparte, în asemenea cercetări,

constă în selectarea criteriului de convergenţă - criteriu care permite monitorizarea şi evaluarea

101

permanentă a procesului de convergenţă economică. În modelul propus compararea şi evaluarea

dezvoltării prin convergenţă se efectuează cu ajutorul diferitor procedee de optimizare.

6. În modelul propus nu se disting clar etapele de analiză şi prognoză, aşa cum se face

tradiţional în cele devenite deja clasice. Atât procedurile de optimizare ale modelului, precum şi

formula de calcul a competitivităţii pot fi uşor trecute de la analiză la prognoză. Bunăoară, dacă în

Tabelul 3.1 în calitate de standard se iau parametrii de dezvoltare ai UE din Strategia 2020, iar

indicatorii caracterizanţi pentru Republica Moldova din Cadrul de Cheltuieli poate fi evaluat CN

pentru anul 2015, de exemplu. Acest atu al modelului este net superior celorlalte, deoarece acolo

competitivitatea se măsoară pornind de la chestionări şi sondaje, ori acestea nu por fi extrapolate

pentru careva orizont de prognozare.

7. The Sustainable Competitiveness Index – Indicele Competitivităţii Sustenabile este un

indice nou, care cuprinde un set mai larg de indicatori comparativ cu cel din modelul lui Sala-i-

Martin, incluzând şi domeniul sustenabilităţii cu aspecte sale: capitalului uman, condiţiilor de

mediu, amplasării geografice, etc. În opinia autorului indicele competitivităţii sustenabile (ICS)

poate fi calculat pornind de la conceptul elaborat mai sus cu ajustările de rigoare.

8. Suplimentar, la avantajele de mai sus, trebuie menţionat neapărat cel legat de metodologie

însăşi, adică de categoria „distanţă de la standard”[75,6]. Fie că se examinează următorul caz

ipotetic: trei ţări vecine în clasamentul WEF au GCI egal cu - 4,98;3,76;3,75 ocupând respectiv

locurile 19;20;21. În atare situaţie se va comenta precum că ţara de pe locul 20 se află înaintea cele

de pe locul 21, ori de fapt aici diferenţa este doar de o sutime, care poate interveni în urma

rotunjirilor, pe când rămânerea în urmă a acesteia faţă de ţara de pe locul 19 este enormă, măsurată

în 2000-3000 de USDpercapita. Metodologia oficial aprobată nu poate sesiza acest lucru care este fatal

pentru ţara de pe locul 21, aceasta fiind trecută într-un stagiu de dezvoltare mai jos al clasamentului

cu toate consecinţele de rigoare. Ori, în metodologia propusă acest moment este exclus deoarece

GCI al tuturor ţărilor se raportează la una singură, considerată drept standard. De mai adăogat că în

calculele numerice în calitate de standard poate fi luat vectorul cu cele 110 componente fiecare

constituind valoarea maximă în clasament. În acest caz GCI al fiecărei ţări se va raporta la cei mai

avansaţi parametri de dezvoltare din lume la momentul dat.

9. Pornind de la aceste puncte forte, nu pot fi trecute cu vederea dezavantajele modelului, cele

mai multe fiind de ordin computaţional. În primul rând, după cum s-a accentuat repetat în teză,

dimensiunea problemei abordate este una foarte mare, mai ales având în vedere faptul că modelul

propus exclude agregarea ca mijloc de simplificare a calculelor la evaluarea GCI. În al doilea rând,

există dificultăţi ale modelului legat de metodologie ca atare. Astfel pentru a avea o imagine cât mai

completă a clasamentului WEF la o etapă sau alta, pentru a efectua studii comparative cât mai

profunde nu numai pe orizontală ci şi pe verticală este necesar de a opera cu un tablou de numere -

102

matrice de dimensiunile 110 indicatori X 144 ţări cu circa 15.000 elemente, de exemplu, în anul

2013. Desigur că acest impediment crează unele dificultăţi, însă ele se plasează calculatorului,

problema economică iniţială neavând de suferit, în schimb soft-ul şi hard-ul sunt exploatate la

maximum. A se vedea mai jos descrierea integrală a matricei studiate, unde prima coloană reprezintă

GCI, următoarele 110 coloane - indicatorii ţării respective, iar numărul rândurilor în matrice este

egal cu numărul ţărilor antrenate în chestionare - 144.

110144144

110

110

110

.

11011

...........................................

.

.

.

...................................................75.3

...................................................76.3

...................................................98.4

.

.

.............................................

IIGCI

I

I

I

IIGCI

De observat din matricea prezentată cât de lesne este efectuarea rapoartelor r1 = GCI 1,19 / GCI1,20

şi r2 = GCI1,20 / GCI1,21 analizate mai sus, cu consecinţele calitative de rigoare, r1, r2 exprimând

concomitent exact distanţa de la standard precum şi distanţa dintre ele însuşi.

10. Mai jos sunt sintetizate caracteristicele principale ale modelului propus de autor şi cel al lui

Sala-i-Martin.

Modelul

Sala-i-Martin

Modelul

propus de autor

Comentarii

1. metoda de

cercetare

metoda de

cercetare

Modelul lui Sala-i-Martin este bazat

pe chestionarea agenţilor economici,

în modelul propus de autor sunt

admise oricare date statistice

caracterizante pentru economia unei

entităţi

2. măsura

competitivităţii

măsura

competitivităţii

În modelul lui Sala-i-Martin măsura

este scorul (punctajul) înregistrat de o

anumită ţară, în modelul autorului

distanţă de la standard determină

competitivitatea naţională

3. formula de

calcul a

competitivităţii

naţionale

formula de

calcul a

competitivităţii

naţionale

A. Formula de calcul a competitivităţii

naţionale în modelul Sala-i-Martin

GCImoldova = 0.6*Basicmoldova +

103

0.35*Effciencymoldova+

0.05*Innovationmoldova ,

Basic, Efficiency, Innovation

însemnând valoarea numerică pentru

mediile ponderate ale grupurilor de

indicatori ai producţiei, eficienţei şi

inovaţiei la nivel de economie

naţională, calculaţi în baza datelor

statistice, rezultatelor din sondaje sau

fiind derivaţi ai datelor din cele două

surse precedente.

B.Formula matematică pentru

calcularea competitivităţii naţionale

(CN) în modelul autorului:

moldovaCNL

x

xk

L

l l

ll

1

2

0

%100*)1(*

,

unde L este numărul indicatorilor

luaţi în calcul. Conform formulei în

studiile comparative mai sus în rating

va fi plasată entitatea cu un CN mai

mic.

4. abordarea

sistemică abordarea

sistemică

Modelul lui Sala-i-Martin doar parţial

analizează legăturile între ţări pe

„verticală”

5. agregarea

datelor

agregarea datelor

nu se efectuează

Lipsa agregării datelor se consideră

un atu al metodologiei propuse,

modelul lui Sala-i-Martin trece prin 3

etape de agregare a datelor: 110

indicatori ↔ 12 indicatori (piloni) ↔

3 indicatori sintetici

6. invarianţa

structurii iniţiale invarianţa

structurii iniţiale

În modelul lui Sala-i-Martin structura

iniţială a indicatorilor se schimbă de

la o agreagare la alta

7. caracterul

neomogen

caracterul

neomogen

Caracterul neomogen al datelor în

modelul propus se atenuează prin

introducerea raportului dintre

indicatorii similari, în modelul lui

Sala-i-Martin acesta persistă

8. convergenţa

economică

convergenţa

economică

Modelul lui Sala-i-Martin este

destinat exclusiv evaluării

competitivităţii, modelul propus de

autor conţine elemente de convergenţă

9. adaptarea pentru

prognozare adaptarea

pentru

prognozare

Modelul lui Sala-i-Martin nu poate fi

adaptat în principiu pentru prognoze,

modelul elaborat de autor permite

acest lucru (a se vedea paragraful

despre Competitivitatea sustenabilă)

104

10. legăturile între

ţări pe

orizontală

legăturile între

ţări pe orizontală

Prezente în ambele modele

11. legăturile între

ţări pe verticală legăturile între

ţări pe verticală

Numai în modelul propus de autor

12. departajarea la

nivel de

dezvoltare

departajarea la

nivel de

dezvoltare

În modelul lui Sala-i-Martin

departajarea se face prin împărţirea

ţărilor lumii în 5 categorii al nivelului

de dezvoltare, în modelul autorului

categoria distanţa de la etalon

diferenţiază ţările după nivelul de

dezvoltare economică

13. generalizări generalizări Metodologia propusă de autor poate fi

aplicată pentru orice sistem economic

11. Mai sus a fost calculată mai întâi valoarea indicelui competitivităţii naţionale CN în anii

2010-2011 la cei trei factori determinanţi pentru Republica Moldova şi România şi comparată cu cea

a UE (ţara cea mai bine plasată în calculeleRaport WEF - Suedia), respectiv: 14,83256; 10,09934.

La fel s-a calculat valoarea CN la cei 12 piloni în aceiaşi perioadă pentru Republica Moldova şi

România, comparată cu cea a UE (ţara cea mai bine plasată în calculele Raport WEF – la fel

Suedia), aceasta este respectiv: 13,97796; 8,738705.

În ANEXA 1 (Tabelul analitic 1) este calculată competitivitatea statelor-membre ale UE

conform formulei din capitolul 3 pentru anii 2010-2011, pornind de la datele din [111,112],

Ind1,Ind2, Ind3 însemnând aici cei trei factori determinanţi, respectiv indicatorul 1 de producere,

indicatorul 2 de eficienţă şi indicatorul 3 inovaţional. Informativ LOC WEF este preluat din

aceiaşi sursă. Drept standard a servit valoarea maximă a celor trei indicatori pentru spaţiul comunitar

(Suedia), statul cel mai bine plasat de World Economic Forum. Din Tabelul analitic 3.2 se observă

uşor că majoritatea ţărilor îşi schimbă locul în clasamentul competitivităţii (coloanele LOC

CALCULAT şi LOC UE), deoarece metodologia elaborată ia în vedere nu numai indicele

competitivităţii, dar şi convergenţa către standardul comunitar. Astfel Norvegia cedează locul 7

Austriei, Franţa coboară o poziţie, Estonia şi Cehia fac schimb de locuri, Polonia coboară tocmai 5

poziţii, la fel Lituania -2, Bulgaria -2, viceversa urcă Italia şi Grecia, etc.

În Tabelul analitic 2 (ANEXA 2) se fac calcule similare ( a se vedea LOC CALCULAT)

pentru ţările lumii, anii 2012-2013. Ind1, Ind2, Ind3, Ind4, Ind5, Ind6, Ind7, Ind8, Ind9, Ind10,

Ind11, Ind12 însemnând aici deja cei 12 piloni respectiv:

Primii 5 piloni în prima parte a tabelului:

Indicatorul 1. Sistemul instituţional; Indicatorul 2. Infrastructura Indicatorul 3. Stabilitatea

macroeconomică Indicatorul 4. Sănătatea şi educaţia primară Indicatorul 5. Educaţia superioară

Restul 7 piloni în continuarea tabelului:

105

Indicatorul 6. Eficienţa pieţei bunurilor Indicatorul 7. Piaţa muncii Indicatorul 8. Piaţa financiară

Indicatorul 9. Gradul de pregătire tehnologică Indicatorul 10. Dimensiunea pieţei Indicatorul

11.Condiţii pentru business Indicatorul 12. Inovarea.

Ultima coloană în tabel revine CN calculată după formula propusă de autor. Coloana LOC WEF

este preluată din aceiaşi sursă. Drept standard a servit valoarea maximă a indicatorilor pentru

Elveţia, statul cel mai bine plasat de World Economic Forum. De observat schimbările

spectaculoase de poziţii pentru unele ţări, în dependenţă de CN. În acest tabel, spre deosebire de

tabelul precedent, urcările şi căderile sunt mai vădite, deoarece entităţile respective nu sunt cuprinse

într-o uniune economică comună, deci nu au nici careva angajamente comunitate.

3.3 Sustenabilitatea ca condiţie de dezvoltare a competitivităţii

Logica prosperităţii unui sistem econimic este cum nu se mai poate de simplă: a lucra, a acumula

şi a investi azi astfel încât generaţiilor ce vor veni să li se asigure un viitor cel puţin la fel de bun[6].

Marea majoritate a savanţilor economişti consideră că în epoca globalizării la baza prosperării

trebuie să stea o strategie de dezvoltare sustenabilă, incluzând: integrarea de durată în circuitul

economic mondial, stabilitatea sustenabilă a sistemului economic, competitivitatea sustenabilă.

Stabilitatea sustenabilă presupune acceptarea creşterii economice ca motor al dezvoltării, fără a

neglija însă condiţiile de echilibru. Un sistem economic se consideră stabil dacă acesta poate disipa

în mod funcţional orice şoc fără a afecta radical caracteristicile stării sale. Această stabilitate

presupune existenţa unui interval de stabilitate asigurat de politicile structurale adecvate, programele

guvernamentale în derulare, proiecţiile macroeconomice de durată, etc., interval care are menirea să

prevină perturbări şi disfuncţionalităţi ale sistemului. Firesc, apare întrebarea despre condiţiile de

stabilitate, legitimitatea, sustenabilitatea şi eficienţa acestora. Pe lângă factorii interni, tradiţionali, în

epoca globalizării mediul economic extern, dinamica dezvoltării şi competitivitatea acerbă a

deschiderii economice pot forţa instabilităţi suplimentare ale sistemului, deaceea stabilitatea la

momentul actual trebuie privită exclusiv prin prisma sustenabilităţii, care, în concept modern,

presupune acceptarea creşterii economice ca motor al dezvoltării, fără renunţarea însă la echilibru,

dar într-o definiţie mai generală. Astfel pe termen lung sustenabilitatea urmează să fie concepută ca

o creştere economică echilibrată, iar echilibrul macroeconomic nu trebuie să fie unul conservator,

dimpotrivă, trebuie să favorizeze schimbările calitative ale sistemului. De menţionat la fel şi

accepţiunea mai largă a terminului de stabilitate a sistemului economic enunţată aici, care nu

înseamnă nici rigiditare excesivă ce exclude din start orice vulnerabilităţi, dar nici negarea

eventualelor riscuri legate de implementarea reformelor. Prin stabilitate economică prioritar se

subînţelege dependenţa funcţională de stabilitatea fiscală care însă, în lumina celor spuse mai sus, nu

trebuie tratată în sine, ci prin prisma garantării unei dinamici de dezvoltare sustenabile şi orientate

106

social. Specificul economiei a mai multor ţări, inclusiv a Republicii Moldova, constă în faptul că

alături de problemele enunţate mai sus se adaogă cele legate de integrare. Vectorul politic al

republicii este orientat spre Uniunea Europeană (UE), deci şi dezvoltarea ţării în viitor va însemna

dezvoltare prin integrare. În atare situaţie se impune măsurarea continuă, în dinamică a convergenţei

reale către spaţiul comunitar, de aceea este necesar de a cunoaşte modelul distinctiv european, mai

ales a celui de perspectivă. În diferite sisteme economice aceste principii sunt implementate prin

strategii naţionale şi proiecte proprii, în mod deosebit când vine vorba de competitivitate

sustenabilă. Cercetarea economică quasi - unanim recunoaşte că există o relaţie între

competitivitate şi sustenabilitate şi că aceasta este crucială, dar relaţia propriu-zisă nu este încă bine

stabilită în literatura de specialitate. Or, competitivitatea este setul de instituţii, politici şi factori care

determină nivelul de productivitate a unei ţări pe termen scurt, însă nu şi pe termen lung - ceea ce ar

fi caracterizant deja pentru sustenabilitate şi viziune sistemică asupra dezvoltării. În acest sens, se

impune logic problema integrării celor două concepte. Este ştiut că atunci când resursele devin mai

mici, acestea fiind totdeauna limitate, agenţii economici îşi ajustează automat consumul şi modelele

de producţie, ca răspuns are loc schimbarea politicilor sociale în entitate, precum şi

creşterea/descreşterea preţurilor. Mai mult: unele resurse nu sunt substituibile - capitalul uman,

factorii individuali; altele sunt vulnerabile - pieţele, care nu sunt niciodată durabile din cauza

preţurilor, elementele de mediu ambiant, dar toate acestea împreună măsoară competitivitatea

sustenabilă. Astfel, spre deosebire de competitivitatea în sensul tradiţional,

competitivitatea sustenabilă este definită ca set de instituţii, politici şi factori care determină

nivelul de productivitate al unei ţări, asigurând în acelaşi timp capacitatea generaţiilor viitoare de

aşi satisface propriile necesităţi. După cum s-a descris amănunţit mai sus, X. Sala-i-Martin este

autorul a Global Competitiveness Index (GCI), model căruia include factori ai competitivităţii. De

menţionat că modelul lui Sala-i-Martin se bazează exclusiv pe chestionarea managerilor şi reprezintă

o fotografiere destul de eficientă a situaţiei curente la firma dată. Dar această metodologie nu admite

în principiu efectuarea de pronosticuri pentru viitor, mai ales pe termen lung, astfel grupul de

cercetători respectivi prin analizele făcute în ultimii ani nu a putut anticipa criza economică

mondială, fapt criticat la unul din recentele foruri al World Economic Forum (WEF). Urmare a

criticilor aduse acestei metodologii a fost propus de către The Advisory Board on Sustainability and

Competitiveness, în care intră şi X. Sala-i-Martin, un nou indice: The Sustainable Competitiveness

Index – Indicele Competitivităţii Sustenabile, care cuprinde deja un set mai larg de indicatori,

încercând acoperirea şi a domeniului sustenabilităţii, incluzând aspecte ale: capitalului uman,

condiţiilor de mediu, amplasării geografice, etc. În Raportul din anul 2013 la WEF s-a încercat

intercalarea elementelor competitivităţii sustenabile în metodologia curentă [80], ceea ce pare un

lucru cel puţin straniu. Astfel, autorii raportul justifică cumva ajustarea indicatorilor de mediu

107

(ptotejarea biosferei, sursele regenerabile, degradarea solului, intensitate eliminări de CO2, etc.) în

procesul de efectuare a sondajelor, lucru practic imposibil, deoarece nici un manager nu va da un

răspuns adecvat la acest fel de chestionări. La fel cum prin chestionare nu poţi prognoza pe termen

lung valoarea indicatorilor pilonului despre sustenabilitatea socială (acces la servicii medicale,

şomajul, coeziune socială, etc.). De aici şi concluzia autorilor precum că în Republica Moldova, de

exemplu, aceşti factori nu sunt agravanţi, ei păstrând poziţia intactă a republicii în clasamentul

general, fapt ce nu corespunde nici pe departe realităţilor de aici, unde numai situaţia cu exodul

masiv al populaţiei ar trebui să schimbe radical clasamentul, nemaivorbind de erodarea solurilor şi

poluarea apei din ţară sau accesul extrem de limitat la servicii medicale gratuite. Este clar că în atare

situaţie este nevoie cu certitudine de un nou concept şi nu modificarea celui existent. Mai jos în

lucrare sunt conturate aspectele principale ale unei astfel de concept, aspecte care vor constitui

mobilul cercetărilor la tematica tezei de faţă pentru viitor.

Specificul economiei mai multor ţări, inclusiv a Republicii Moldova, constă în faptul că

alături de problemele enunţate mai sus se adaogă cele legate de integrare. Vectorul politic al

republicii este orientat spre Uniunea Europeană, deci şi dezvoltarea ţării în viitor va însemna

dezvoltare prin integrare. Astfel, pe de o parte, se impune măsurarea continuă, în dinamică a

convergenţei reale către spaţiul comunitar, iar, pe de altă parte, există necesitatea elaborării

metodologiei de evaluare a competitivităţii sustenabile a ţării. Pornind de la aceste considerente

mai jos se descrie un concept unic de măsurare. În conceptul se pune accent pe studiile

comparative, prin încadrarea Republicii Moldova într-o acţiune concretă (plan de reforme, strategie

competitivă de marketing pentru integrare în UE, etc.) şi având în vedere aspiraţiile proeuropene ale

Republicii Moldova, se efectuează compararea în primul rând cu parametrii uniunii, anume aceştia

servind drept standard pentru dezvoltarea economică şi socială a republicii, iar categoria distanţă de

la standard se utilizează în calitate de criteriu de măsură a competitivităţii sustenabile şi implicit a

convergenţei/divergenţei către structurile comunitare. O atare abordare defineşte o nouă metrică a

competitivităţii, o intercalează în procesul de evaluare a convergenţei economice şi se înscrie în

setul comun de valori al spaţiului european: calitatea înaltă a vieţii, protecţie socială ridicată,

parteneriat, coeziune, dialog, creştere sustenabilă, mediu înconjurător adecvat, etc. Despre

dezvoltarea prin convergenţă pe scurt se pot spune următoarele. Prin definiţie, economia unei ţări

poate fi caracterizată printr-un set de indicatori, notat prin vectorul x, acest vector fiind determinat

de o anumită structură economică, care nu întotdeauna este cea dorită. În rezultatul implementării

politicilor economice, indicatorii economici ai ţării respective se modifică, astfel se va constitui un

alt vector y, care are deja o altă structură economică, numită deseori standard. Logic, apare problema

evaluării cantitative a modificărilor structurale ale vectorului x, mai precis, a apropierii

componentelor acestui vector de componentele respective ale vectorului y. Evaluarea convergenţei

108

unui proces, sector, activităţi economice sau economii în ansamblu, de obicei, se efectuează în baza

unor cercetări economice comparative. Acum se poate propune conceptul ca atare care porneşte de

la următoarele considerente.

1. Problema minimizării cheltuielilor (maximizării veniturilor) este baza prosperităţii economice.

Se impune astfel imperios condiţia obligatorie a conceptului - stabilirea dependenţelor dintre

indicatorii economici ai dezvoltării, care ar lega cheltuielile şi veniturile din economie de nivelul de

trai al populaţiei, adică optimizarea parametrilor de dezvoltare la toate nivelurile şi în toate

domeniile.

2. Din punct de vedere metodologic, în concept sunt preluate unele idei ale modelului propus de

autor mai sus pentru a construi etapele unui model de măsurare a indicelui competitivităţii

sustenabile.

Etapa întâia: calcularea soluţiilor optimale.

Etapa a doua: ponderarea indicatorilor; aplicarea formulei matematice de generalizare a rezultatelor

şi calcularea indicelui competitivităţii sustenabile (ICS). Din multitudinea de formule matematice

posibile autorul propune utilizarea tot a formulei (3.2).

În Tabelul analitic 3 (ANEXA 3) este calculat ICS (coloana din dreapta), pentru ţările lumii

pornind de la datele WEF pentru anii 2012-2013, dar conform formulei (3.2). În acest caz formula

(3.2) s-a aplicat la trei indicatori: GCI propriu - zis, social, mediu. Drept standard a servit valoarea

maximă a indicatorilor respectivi pentru Elveţia, statul cel mai bine plasat de World Economic

Forum. Pentru comparaţie este adusă şi valoarea lui GCI WEF, calculat conform metodologiei lui

Sala-i-Martin, adică valoarea propriu-zisă a lui GCI corectată cu indicele social şi de mediu.

4. În concluzie, distanţa de la standard, pentru măsurarea competitivităţii sustenabile şi a

convergenţei acoperă un domeniu de aplicabilitate foarte larg la nivel regional, naţional şi

internaţional, nu depinde direct de orizontul prognozării. De subliniat aici, că în principiu, lista de

indicatori economici din formula ICS poate fi oricare, dar un pas calitativ în metoda comparativă a

intervenit atunci când mai întâi Porter, apoi Sala-i-Martin au venit cu un set de indicatori foarte bine

închegaţi, bine structuraţi şi ierarhizaţi. De aceea în modelul propus se insistă pe utilizarea anume a

acestui set de indicatori economici. În concluzie, valoarea lui ICS, va servi concomitent drept

mărime a distanţei de la standard şi indice al competitivităţii sustenabile.

3.4 Concluzii la capitolul 3

În capitolul 3:

- este descrisă metodologia de calcul pentru competitivitatea naţională elaborată de autor,

încorporată în strategia de dezvoltare pentru Republica Moldova. Se aduce schema generală de

implementare a strategiei, paşii ce urmează a fi îndepliniţi, formulele matematice de calcul; sunt

109

evidenţiate reperele pe care se sprijină strategia; paralel sunt analizate plusurile şi minusurile

metodologiei propuse în comparaţie cu cele mai renumite în domeniu.

- sunt efectuate numeroase calcule numerice pornind de la metodologia propusă de autor în

capitolul precedent, calcule care varsă o lumină nouă asupra conceptului de competitivitate, iar

analiza comparativă efectuată paralel scoate în evidenţă avantaje incontestabile ale noii

metodiologii;

- este demonstrată legătura metodologiei cu conceptul de competitivitate sustenabilă care indică

direcţiile de cercetate în domenul tematicii tezei pentru viitor.

110

CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI

În teză de faţă:

- sunt arătaţi factorii economico-comerciali care au influenţat adâncirea procesului de globalizare a

economiei mondiale: liberalizarea comerţului cu servicii; liberalizarea pieţelor de capital;

liberalizarea investiţiilor străine directe; stabilirea bunurilor comune ale umanităţii; securitatea

ecologică; diminuărea taxelor vamale, renunţarea la politica vamală şi la restricţiile de circulaţie a

mărfurilor, serviciilor, tehnologiilor şi capitalurilor;

- sunt elucidate particularităţile relevante ale politicilor comerciale, în primul rând ale comerţului

exterior, pentru dezvoltarea ţărilor lumii la etapa actuală pornind de la Acordul de la Marrakesh

privind constituirea organizaţiei mondiale de comerţ (OMC) şi descrierea Comunităţii Europeane

(CE) ca uniune de natură economică exemplară;

- sunt arătate căile şi măsurile de reglementare de către stat a activităţilor sale economice pentru a

face faţă cerinţelor globalizării, este analizat impactul acestor căi şi măsuri întreprinse de autorităţile

competente, este comentată lista indicatorilor care caracterizează aceste activităţi economice în

condiţiile globalizării;

- sunt trecute în revistă cele mai cunoscute strategii de dezvoltare economică, modelele

corespunzătoare de analiză şi prognoză;

- se formulează condiţia esenţială a reuşitei unui stat în epoca globalizării, anume adoptarea unei

strategii competitive de dezvoltare economică;

- sunt evidenţiate schimbările calitative în marketingul internaţional în condiţiile globalizării:

economia cunoaşterii ca sursă de creştere economică sustenabilă şi reformele economice profunde;

- se cercetează strategiile de creare şi valorificare a avantajele competitive ale unui stat, sunt

efectuate studii de caz, se arată că proiectarea clusterelor constituie cea mai rapidă şi cea mai

eficientă cale de valorificare a avantajelor comparative;

- se demonstrează că dintre indicatorii caracterizanţi ai unei strategii de dezvoltare - preţurile,

reflectă cel mai bine situaţia din economia unei entităţi, sunt descrise formulele de calcul şi aduse

tabele numerice.

Autorul:

- a descris metodologia proprie de calcul a competitivităţii naţionale, încorporată în strategia

competitivă de dezvoltare economică pentru Republica Moldova. A adus schema generală de

implementare a strategiei, a arătat paşii ce urmează a fi îndepliniţi, a anexat formulele matematice de

calcul; a evidenţiat reperele pe care se sprijină strategia; paralel a analizat plusurile şi minusurile

metodologiei propuse în comparaţie cu cele mai renumite în domeniu. Caracteristicile principale ale

111

modelului propus de autor sunt: competitivitatea naţională este determinată de distanţa de la

standard, lipseşte agregarea datelor ceea ce se consideră un atu, caracterul neomogen al datelor se

atenuează prin introducerea raportului dintre indicatorii similari, conţine elemente de convergenţă,

permite adaptarea pentru prognozare;

- a efectuat numeroase calcule numerice pornind de la metodologia propusă de autor, calcule care

varsă o lumină nouă asupra conceptului de competitivitate, iar analiza comparativă efectuată paralel

scoate în evidenţă avantaje incontestabile ale noii metodiologii;

- a demonstrat legătura metodologiei cu conceptul de competitivitate sustenabilă care indică

direcţiile de cercetate în domenul tematicii tezei pentru viitor.

În baza acestor rezultate se recomandă:

- pentru Republica Moldova o nouă metodologie de calcul a competitivităţii, încadrată în strategia

de dezvoltare a ţării şi destinată evaluării competitivităţii naţionale;

- alcătuirea clasamentului celorlalte ţări ale lumii pentru informare, luare de atitudine şi eventuale

decizii; clasament elaborat în dependenţă de Indicele Global al Competitivităţii (GCI), recalculat şi

refăcut după o nouă formulă de evaluare; clasamentul respectiv poate fi alcătuit separat pentru unele

zone geografice ale lumii sau pentru sisteme economice distincte - UE şi se elaborează pentru 3, 12

sau 110 indicatori în dependenţă de necesităţi;

- alcătuirea clasamentului ţărilor lumii în dependenţă de Indicele Global al Competitivităţii corectat

cu indicatori ai competitivităţii sustenabile (ICS), recalculat şi refăcut după o nouă formulă de

evaluare, incluzând parametri de mediu şi sociali.

112

BIBLIOGRAFIE

Surse în română

1. Awad Galam Sami De la avantajul comparativ la avantajul competitiv. În: Materialele

Simpozionului Internaţional al Tinerilor Cercetători, Chişinău, 28-29 aprilie 2010.

Chişinău, Ediţia a VIII, ASEM, 2010, pp.457-458

2. Awad Galam Sami Indicatorii caracterizanţi ai strategiei de marketing. În: Materialele

Simpozionului Ştiinţific al Tinerilor Cercetători, Chişinău, 14-15 aprilie 2011.

Chişinău, Ediţia a IX, ASEM, 2011, pp.31-32

3. Awad Galam Sami; Dragoş Duca Măsura competitivităţii şi a convergenţei

economice. În: Materialele Simpozionului Ştiinţific al Tinerilor Cercetători, Chişinău,

28-29 aprilie 2012. Chişinău, Ediţia a X, ASEM, 2012, pp.142-144

4. Awad Galam Sami Metodologia analizei comparative. Studii de caz. Analele ASEM.

Ediţia IX, 2011, pp.244-249

5. Awad Galam Sami Metodologia analizei comparative. În: Competitivitatea şi

inovarea în economia cunoaşterii: Volumul I, Chişinău, 25-26 septembrie 2010.

ASEM, Chişinău, 2010, pp.355-356

6. Awad Galam Sami; Gârlă E.. Metodologia competitivităţii sustenabile. Economica,

Nr.3 (85), 2013, pp.104-111

7. Andrei, T. Statistică şi econometrie. Bucureşti: Editura Economică, 2003, 167 p.

8. Anuarul Statistic al Republicii Moldova, 2000-2006. Chişinău: Departamentul

Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova, 2007, 368 p.

9. Banca Mondială „Raportul Dezvoltării Internaţionale”. N-Y: WB, 1996, 23 p.

10. Badarau A., Ciontu P., Mihailescu N. Din istoria protecţiei proprietăţii industriale în

România. Bucureşti: AR, 2003, 234 p.

11. Bari I. Probleme globale contemporane. Bucureşti: Editura Economică, 2003, 950 p.

12. Belostecinic Gr. Competitivitatea prin prisma integrării economice. În: Moldova

Suverană: Chişinău: 2002, pp. 3

13. Belostecinic Gr. Investitii straine directe şi competitivitatea naţională. În: Economica,

2006, an. XII, nr.3, pp.18-20

14. Belostecinic Gr. Concurenţa, marketing şi competitivitatea. Chişinau: ASEM, 1999,

87p.

113

15. Belostecinic Gr. Economia cunoaşterii ca sursă de creştere economică sustenabilă.

Analele ASEM. Ediţia a IX, Editura ASEM, 2011, pp.6-19

16. Belostecinic Gr. Aspecte metodologice privind evaluarea competitivităţii economice.

În: România şi Moldova. Potenţialul competitiv al economiilor naţionale. Posibilităţi

de valorificare pe piaţa internă, europeană şi mondială. Bucureşti: 2004, pp.13-19

17. Bran P. Relaţiile financiare şi monetare internaţionale. Bucureşti: Editura Economică,

1995, 352 p.

18. Benea, E. Integrarea economică regională ca factor determinativ al creşterii

economice. Teza de doctor. Chişinău: ASEM, 2001, pp.78

19. Brunete, S. Comerţ Internaţional - Teorii, modele, politici. Bucureşti: Economica,

1999, 133 p.

20. Certo Samuele C. Managementul modern. Bucureşti: Teora, 2002, 456 p.

21. Cotelnic A. Posibilităţi de realizare a schimbărilor în întreprindere. Analele ASEM.

Ediţia a II, 2005, pp. 21-25

22. Cotelnic A. Rolul culturii organizaţionale în asigurarea performanţelor întreprinderii.

Analele ASEM. Ediţia a V, 2007, pp.13-18

23. Cristafovici P. Direcţii de aplicare a instrumentelor şi strategiilor de marketing în

industria vinicolă a Republicii Moldova. În: Politica industrială şi comercială în

Republica Moldova: Chişinău: 1997, Editura ASEM, pp. 34-36

24. Cristafovici P. Abordări şi metode de analiză strategică de marketing. În:

Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii: Chişinău, 25-26 septembrie,

2009. Chişinău, 2010, pp. 260-271

25. Chircă S. Mecanismele economice. Bucuresti: Economica, 1998, 235 p.

26. Chircă S. Evoluţia reformelor economice. Chişinău: ASEM, 2000, 143 p.

27. Chircă S. Premisele initiale ale tranzitiei la economia de piaţă din R.Moldova şi

impactul lor ulterior. Analele ASEM. Ediţia a V, 2007, pp.34

28. Chircă S. Valori fundamentale noi – premisă iniţială a integrării Republicii Moldova

în Uniunea Europeană. În: România şi Republica Moldova. Potenţialul competitiv al

economiilor naţionale. Bucureşti: 2004, pp.22-27

29. Chistruga, B. Integrarea postindustrială a ţărilor Europei Centrale şi de Est.

Chişinău: ASEM, 2007, 240 p.

30. Cojuhari A. Teoria societăţilor mixte. Chişinau: UTM, 2001, 180 p.

31. Cojocaru, D. Concurenţa şi mediul concurenţial. Tribuna Economică, 1996, nr.49,

pp.46-58

114

32. Competitivitatea internaţională: o ierarhie glisantă. Tribina Economică 1995, nr.8,

pp.53-54

33. Cobzaru I. Relaţii economice internaţionale. Bucureşti: Editura Economică, 2000, 188

p.

34. Cu privire la aprobarea modului provizoriu de determinare şi calculare a bugetului

minim de consum. Hotărâre de Guvern. Chişinău: MO nr.14, 1993, modificat 2000

35. Descentralizarea fiscală. Provocări pentru Republica Moldova. Chişinău, Editura

Epigraf, 2006, 204 p.

36. Dobrescu E. Postolache T. Consemnări economice. Bucureşti: Editura Academiei

Române,1990, 113 p.

37. Drucker P. Relaţiile lumii de mîine. Bucureşti: Teora, 1999, 257 p.

38. Isărescu M. România: drumul spre euro. Bucureşti: Banca Naţională a României,

2004, 345 p.

39. Făuraş E. Меdiul instituţional: formare, funcţionare, reformare. Chişinău: ASEM,

2001, 227 p.

40. Forţa de muncă în Moldova – ocupare şi şomaj. Chişinău: Biroul Naţional de

Statistică, 2005, 203 p.

41. Galaju I., Rojco V. Economia mondială. Chişinău: ARC, 1999, 438 p.

42. Manual de evaluare a competitivităţii regionale. Bucureşti: Grupul de Economie

Aplicată, 2007, pp.18

43. Mazilu A. Investiţiile străine şi competitivitatea naţională. Tribuna Economică, 1995,

nr.44, pp. 57 - 58

44. Miroiu R. Creşterea capacităţii competitive a industriei în perspectiva integrării

europene. Tribuna Economică, 1997, nr.6, pp.14-15

45. Moldovanu D. Doctrine economice. Chisinau: ARC, 2003, 259 p.

46. Moldovanu D. Economia Moldovei în capcana globalizării şi tranziţiei. Chişinău: Arc,

2004, 94 p.

47. Moldovanu D. Tranziţia: interdependenţa transformărilor sistemice şi a integrării în

economia mondială. Chişinău: ASEM, 1997, 259 р.

48. Micu M. Nelinearităţi în convergenţa reală. Oeconomia, nr.2, 2006, Societatea

Română de Economie, pp. 45-54

49. Negocieri comerciale multilaterale. Runda Uruguay. 15 aprilie 1994, Marrakesh, 488

p.

50. Negoescu Gh., Cosma S. Permisul european de conducere a organizaţiilor. Analele

ASEM. Ediţia a VI, Chişinău, 2008, pp. 60-65

115

51. Pop N., şi alţii. Repere strategice ale pregătirii Republicii Moldova pentru Aderarea

la Uniunea Europeană. Chişinău: Editura ASEM, 2010, 155 p.

52. Pop Nicolae Al. Marketing strategic. Bucureşti: Editura Economică, 2000, 346 p.

53. Program de convergenţă a Ungariei. Guvernul Ungariei, 2004

54. Program Economic de Preaderare. Guvernul României, Bucureşti, 2005

55. Program de Convergenţă a Cehiei, Poloniei, Slovaciei, Sloveniei, Ungariei, Estoniei,

Letoniei, Lituaniei. 2004-2005

56. Posibilităţi de valorificare pe piaţa internă, europeană şi mondială. Bucureşti: ASE,

2004, 142 p.

57. Raport anual al Băncii Naţionale a Moldovei. Serie, Chişinău: 1999-2008

58. Raport de Convergenţă al Băncii Centrale Europene. 2004-2006

59. Raport despre economia mondială 2000/2001. Banca Mondială, 2001

60. Republica Moldova: Breviar statistic. Serie, Chişinău: anii 1999-2001

61. Republica Moldova 2007: Raport de Stare a Ţării. Chişinău: 2007, 198 p.

62. România: Anuar statistic, Preţuri. Serie, Bucureşti: INS, 2007-2010

63. Raport despre economia mondială 2000/2002. Banca Mondială, 2002

64. Raportul Dezvoltării Umane 2006 – 2008. UNDP, www. undp.org

65. Raportul Forumului Economic Mondial 2005 - 2007. Bucureşti: MAE, 2008, 308 p.

66. Regimul de comerţ exterior a Republicii Moldova în anii 2002–2006. Chişinău: MEIE

RM, 2007, 48 p.

67. România. Anuar statistic. Preţuri. Serie, Bucureşti: INS, 2002-2007

68. Republica Moldova. Breviar statistic. Serie, Chişinău: anii 2002 - 2010

69. Republica Moldova în cifre: culegere succintă de informaţii statistice. Chişinău:

Departamentul de Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova, 2006, 109 p.

70. Şişcan N. Economie politică contemporană. Chişinău: 2001, 235 p.

71. Şişcan N. Evoluţia reglementării de stat a economiei. Politicile macroeconomice şi

rolul statului în organizara activităţii economice eficiente. Chişinău: 2003, Editura

ASEM, 246 p.

72. Voiculescu D. Competitivitate. Bucureşti: Economica, 2001, 97 p.

73. Zaman Gh. Analiza avantajelor-dezavantajelor competitive ale României în contextul

internaţional. În: Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii: Chişinău, 25-

26 septembrie, 2009. Chişinău: Editura ASEM, 2009, pp. 166-167

74. Zaman Gh. Evoluţii structurale ale exporturilor în România. Bucureşti: Editura Expert,

2004, 126 p.

116

Surse în engleză

75. A. G. Sami, Gârlă E. The model for economic development based upon knowledge –

the main resourse for downsizing inequality (Case for Republic of Moldova). În:

Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii: Materialele Conferinţei

Ştiinţifice Internaţionale, Volumul I, Chişinău, 23-24 septembrie 2011. ASEM,

Chişinău, 2011, pp.517-520

76. PhD candidate A. Sami, PhD E. Gârlă The distance from the standard as a measure of

competitiveness and economic convergence. Analele ASEM. Ediţia a X, 2012, pp.332-

343

77. An experimental analysis into the measurement of indicative price levels for

consumer products. Consumer prices research. European Commission, Eurostat, 2009

78. Allen R. G. D. Mathematical Economics. London, 1959, 612 p.

79. Angresano J. Comparative Economics. Prentice – Hall, N.J., 1996, 581 p.

80. The Global Competitiveness Report 2012-2013, World Economic Forum. Serie,

Geneva, Switzerland, 2013

81. Baddeley, M., Convergence or Divergence? The Impacts of Globalisation on Growth

and Inequality in Less Developed Countries. International Review of Applied

Economics, 20, 3, 2006, pp. 391–410

82. Convergence Report. European Central Bank, serie: 2002-2009

83. Cho D.S From National Competitiveness to Bloc and Global Competitiveness.

Competitiveness Review, v. 8 (1), pp. 36-55

84. Davidson R., MacKinnon J. Econometric Theory and Methods. Oxford, 2004, 345 p.

85. Database on Foreign Direct Investment in Central, East, and Southeast Europe. 2008,

p.68

86. Dictionnaire d'économie et de science sociales. Paris: Editions Nathan, 1993, p. 20

87. Dictionnaire d'économie et de sciences sociales. Paris, Ellipses Edition Marketing SA,

2005, p. 24

88. Global Competitiveness Report 2005 – 2006 – 2007. World Economic Forum. Davos:

DVR, 2008, p.148

89. Handbook on Constructing Composite Indicators: Methodologz and user guide.

OECD, 2008, 246 p.

90. European Comission, Benefits of EU Accession for Cyprus, Nicosia. 2003

91. Keynes, J. M., The General Theory of Employment, Interest and Money. London:

Macmillan, 1936, 456 p.

117

92. Krugman P. Geography and trade. MIT press, Cambridge, Massachusetts, 1991,

342p.

93. Fraumeni B., M.E.Manser, T.L. Mesenburg Governement Statistics: E-Commerce and

the Electronic Economy. USA: Federal Economic Statistics Advisory Committee,

15.06.2000

94. Manuel de statistique de la CNUCED, 2008. Nations Unies, p.11-60

95. Marshall, A. Principles of Economics. 9th ed., London: Macmillan, 1920

96. Papandreou A. Externality and Institutions. - Oxford: Claredon Press, 1994. 321 p.

97. Perroux F. The Domination Effect and Modern Economic Theory//Power in

Economics // Ed. by K.W.Rothschild. - Harmondworth: Penguin books, 1971, pp.56-

73

98. Porter M.E. The Competitive Advantage of Nations. The Free Press, New York, 1990,

678 p.

99. Porter, M. E., M. Delgado, Ch. Ketels and S. Stern Moving to a New Global

Competitiveness Index. Chp.1.2 of Global Competitiveness Report 2008/2009, pp. 43-

63, Geneva: World Economic Forum (WEF)

100. Porter, M. E. Competitive Advantage: Creating and Sustaining Superior

Performance. New York: The Free Press 1985, 478 p.

101. Porter, M. E. Competitive Strategy: Techniques for Analyzing Industries and

Competitors. New York: The Free Press 1980, 257 p.

102. Power and Economic Institutions: Reinterpretation in Economic History. Aldershot:

Edward Elgar, 1991

103. Rosser J.B., Rosser M.V. Comparative Economics in a Transforming World

Economy. Irwin, 1996, 432 p.

104. Roşca I.Gh., Stancu S Theoretical and Applied Economics. 2007, 214 p.

105. Sen A. Development as Freedom. 1999: Oxford, Oxford University Press, 643 p.

106. Small Business Act for Europe. 25.07.2008

107. Solow R. Contribution to the Theory of Economic Growth. QJE, vol.70,1956

108. Solow, M. R. Growth Theory: An Exposition. Oxford: University Press, 2000

109. South East Europe (SEE) Programme Draft Final Version 3.1. 20 March 2008

110. Stiglitz, J., Walsh Carl E. Economics. Bucureşti: Editura Economica, 2005, 568 p.

111. The Global Competitiveness Report 2010-2011, World Economic Forum. Geneva,

Switzerland, 2010, 516 p.

112. The Global Competitiveness Report 2011-2012, World Economic Forum. Geneva,

Switzerland, 2012, 510 p.

118

113. Yager, R. R. On Ordered Weighted Averaging Aggregation Operators in

Multicriteria Decision making. IEEE Trans Syst, Man, Cybern 18 (1), pp. 183–190

Sit-uri

114. Statistics database. http:// www.eurostat.com (accesat 05.09.2012).

115. Programul JEAN MONNET. http://anpcdefp.ro/programe/llp/monnet/index.html

(accesat 05.09.2012).

116. EUROPE 2020. http://ec.europa.eu/eu2020 (accesat 04.07.2012).

117. Statistics database. http:// epp.eurostat.cec.eu.int/ (accesat 04.04.2012).

118. Programul de Vecinătate. http://www.jts.md/ro/ghidul/ (accesat 02.07.2012).

119. Program de Cooperare Transnaţională pentru SUD-ESTUL EUROPEI. (accesat

02.07.2012).

120. http://www.jts.md/ro/cooperare/ (accesat 02.07.2012).

121. Progam Operaţional Comun România-Ucraina-Moldova. (accesat 02.07.2012).

122. http://www.jts.md/ro/rouamd/ (accesat 02.07.2012).

123. http://www.anpcdefp.ro (accesat 02.05.2013).

119

ANEXA 1. Tabel analitic 1

-------------- -----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

LOC CAL- LOC UE

CULAT ŢARA Ind.1 Ind.2 Ind.3 CN LOC WEF

-------------- -----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

28 MOLDOVA 4,1 3,59 2,89 94

1 1 1 14,83256

26 ROMÂNIA 4,36 4,18 3,24 67

coeficienţi 1 1 1 10,09934

1 1 Suedia 5,98 5,32 5,67 2

coeficienţi 1 1 1 0

2 2 Germania 5,89 5,11 5,51 5

coeficienţi 1 1 1 0,086032

3 3 Finlanda 5,97 5,09 5,43 7

coeficienţi 1 1 1 0,122119

4 4 Olanda 5,82 5,24 5,16 8

coeficienţi 1 1 1 0,301083

5 5 Danemarca 5,86 5,2 5,15 9

coeficienţi 1 1 1 0,310744

6 6 Anglia 5,58 5,28 4,98 12

coeficienţi 1 1 1 0,644666

8 7 Norvegia 5,65 5,13 4,83 14

coeficienţi 1 1 1 0,875622

9 8 Franţa 5,67 5,09 4,83 15

coeficienţi 1 1 1 0,883477

7 9 Austria 5,67 4,93 4,97 18

coeficienţi 1 1 1 0,776767

10 10 Belgia 5,45 5,01 4,91 19

coeficienţi 1 1 1 0,973898

11 11 Luxemburg 5,81 4,92 4,76 20

coeficienţi 1 1 1 1,073989

120

12 12 Irlanda 5,18 4,68 4,55 29

coeficienţi 1 1 1 2,379587

14 13 Estonia 5,38 4,52 3,9 33

coeficienţi 1 1 1 4,337653

13 14 Cehia 4,91 4,66 4,19 36

coeficienţi 1 1 1 3,851325

20 15 Polonia 4,69 4,62 3,76 39

coeficienţi 1 1 1 5,910761

16 16 Spania 5,13 4,56 3,96 42

coeficienţi 1 1 1 4,385566

15 17 Slovenia 5,18 4,33 4,08 45

coeficienţi 1 1 1 4,372123

18 18 Portugalia 5,01 4,36 3,98 46

coeficienţi 1 1 1 4,923786

21 19 Lituania 4,77 4,28 3,79 47

coeficienţi 1 1 1 6,303207

17 20 Italia 4,84 4,33 4,11 48

coeficienţi 1 1 1 4,888974

19 21 Malta 5,08 4,31 3,88 50

coeficienţi 1 1 1 5,2786

22 22 Ungaria 4,65 4,38 3,71 52

coeficienţi 1 1 1 6,672643

23 23 Slovacia 4,77 4,43 3,54 60

coeficienţi 1 1 1 7,001681

25 24 Letonia 4,6 4,08 3,37 70

coeficienţi 1 1 1 9,070961

27 25 Bulgaria 4,43 4,07 3,22 71

coeficienţi 1 1 1 10,30333

24 26 Grecia 4,49 4,12 3,41 83

coeficienţi 1 1 1 9,061165

elaborat: autor

121

ANEXA 2. Tabel analitic 2

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

LOC

2012-2013

calculat ŢARA LocWEF ind1 ind2 ind3 ind4 ind5

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

96 albania 89 3,65 3,48 4,27 5,56 4,11

135 algeria 110 2,66 3,16 5,71 5,37 3,38

100 argentina 94 2,85 3,58 4,3 5,82 4,59

83 armenia 82 3,9 3,71 4,5 5,53 4,22

11 australia 20 5,27 5,7 5,57 6,46 5,64

6 austria 16 5,04 5,8 5,35 6,32 5,48

64 azerbaidjan 46 3,98 3,94 6,05 5,08 3,91

29 bahrein 35 5,13 5,19 5,5 6,07 4,93

120 bangladesh 118 3,2 2,22 4,24 5,2 2,88

45 barbados 44 5,06 5,58 3,32 6,41 5,38

27 belgia 17 5 5,68 4,66 6,75 5,81

119 benin 119 3,51 2,56 4,57 4,68 3,07

109 bolivia 104 3,31 2,95 5,02 5,32 3,83

88 bosnia 88 3,64 3,44 4,31 5,93 4,18

72 botswana 79 4,82 3,58 4,52 4,6 3,74

52 brasil 48 3,78 4 4,73 5,43 4,27

69 brunei 28 4,86 4,2 7 6,16 4,4

76 bulgaria 62 3,39 3,79 5,42 5,92 4,31

136 burkina 133 3,66 2,18 4,48 3,48 2,5

144 burundi 144 2,59 1,87 3,15 4,16 1,98

110 cambodjia 85 3,84 3,08 4,39 2,25 3,32

95 camerun 112 3,4 2,51 4,79 4,49 3,25

26 canada 14 5,52 5,84 4,9 6,58 5,57

126 capoverde 122 4,07 2,8 3,8 5,66 3,65

137 ciad 139 2,73 1,89 5,12 2,85 2,34

25 cile 33 4,97 4,62 6,15 5,64 4,72

67 china 29 4,22 4,46 6,22 6,11 4,32

61 columbia 69 3,38 3,44 5,34 5,45 4,37

66 costarica 57 4,13 3,8 4,68 5,82 4,78

124 cotivuar 131 3,16 3,1 3,48 3,4 2,11

53 croatia 81 3,52 4,65 4,75 5,81 4,47

34 cipru 58 4,59 4,8 3,86 6,5 4,98

20 cehia 39 3,67 4,81 5,19 5,87 4,87

24 denmark 12 5,4 5,74 5,4 6,19 5,59

122

97 dominicana 105 3,21 3,02 4,17 5,13 3,69

91 ecuador 86 3,16 3,51 5,3 5,73 3,84

101 egipt 107 3,56 6,61 3,12 5,35 3,32

86 salvador 101 3,02 3,93 4,18 5,38 3,45

43 estonia 34 4,94 4,72 6,01 6,21 5,17

102 etiopia 121 3,83 2,65 3,92 4,56 2,67

5 finlanda 3 6,03 5,58 5,7 6,82 6,18

47 franta 21 4,83 6,28 4,64 6,31 5,14

105 gabon 99 3,94 2,71 6,25 4,11 3,05

117 gambia 98 4,67 3,61 3,58 4,17 3,77

44 georgia 77 4 4,35 4,4 5,79 3,82

30 germania 6 5,31 6,36 5,48 6,3 5,8

99 gana 103 3,82 2,87 4,07 4,65 3,4

90 grecia 96 3,37 4,7 2,42 6,04 4,74

92 guatemala 83 3,25 3,79 4,56 5,34 3,52

139 guineea 141 3,18 1,86 2,63 3,52 2,6

142 guiana 109 3,5 2,91 4,04 5,29 3,97

87 haiti 142 2,49 1,54 4,44 3,62 1,9

116 honduras 90 3,32 3,12 4,53 5,34 3,43

17 hongcong 9 5,53 6,72 6,07 6,24 5,26

40 hungaria 60 3,7 3,39 5,15 5,89 4,67

38 islanda 30 5,09 5,39 3,73 6,58 5,6

74 india 59 3,91 3,6 4,25 5,27 3,97

68 indonesia 50 3,86 3,75 5,68 5,69 4,17

63 iran 66 3,93 4,03 4,83 5,97 4,1

16 irlanda 27 5,22 5,34 3,44 6,46 5,3

19 israel 26 4,75 4,89 4,72 6,04 5,07

58 italia 42 3,56 5,19 4,23 6,27 4,73

56 jamaica 97 3,62 3,59 3,89 5,19 4,12

28 japan 10 5,13 5,92 3,67 6,6 5,28

65 iordan 64 4,5 4,17 3,94 5,84 4,49

54 kazahstan 51 3,96 4,05 6,07 5,37 4,37

79 kenia 106 3,43 3,09 3,39 4,58 3,59

36 korea 19 3,98 5,92 6,25 6,49 5,52

85 kuweit 37 4,2 4,38 6,58 5,66 4,01

118 kirgizstan 127 2,92 2,59 3,41 5,18 3,66

49 latvia 55 4,01 4,11 5,06 5,99 4,78

108 livan 91 3,22 2,46 3,32 6,18 4,7

49 lessoto 137 3,3 2,5 3,93 3,54 2,65

108 liberia 111 4,31 2,77 4,51 5,1 3,3

138 libia 113 3,69 3,56 4,6 4,4 3,56

35 lituania 45 4,01 4,74 4,57 6,05 5,15

14 luxemburg 22 5,6 5,84 6,18 6,2 4,74

84 makedonia 80 3,8 3,65 5,04 5,59 4,04

131 madagascar 130 2,94 2,13 4,33 4,68 2,67

127 malawi 129 3,82 2,19 3,3 4,3 2,81

15 malaesia 25 4,94 5,09 5,34 6,16 4,83

125 mali 128 3,31 2,96 4,59 3,36 2,77

123

41 malta 47 4,61 4,91 4,6 6,34 4,93

134 mauritania 134 3,29 2,82 4,4 3,88 2,23

51 mauriţius 54 4,59 4,32 4,41 5,85 4,29

59 mexico 53 3,59 4,03 5,21 5,71 4,11

103 moldova 87 3,38 3,46 4,35 5,44 3,96

98 mongolia 93 3,34 2,83 4,89 5,6 3,99

73 munten 72 4,38 4,06 3,85 5,65 4,63

70 maroco 70 4,12 4,14 4,62 5,53 3,58

133 mozambic 138 3,35 2,36 3,66 3,52 2,39

129 namibia 92 4,19 4,18 4,5 4,44 3,14

128 nepal 125 3,26 1,81 4,85 4,69 2,84

2 olanda 5 5,72 6,18 5,2 6,6 5,79

8 zelanda 23 6,06 5,18 4,75 6,63 5,66

115 nicaragua 108 3,34 2,97 4,24 5,43 3,32

107 nigeria 115 3,33 2,28 5,25 3,2 3,31

9 norvegia 15 5,66 5,19 6,6 6,34 5,61

32 oman 32 5,29 5,04 6,56 5,88 4,33

112 pakistan 124 3,34 2,73 3,06 4,52 2,99

111 panama 40 3,92 4,82 4,88 5,7 4,22

75 paraguai 116 3 2,54 5,19 5,03 3,32

71 peru 61 3,44 3,51 5,95 5,38 4,05

42 filipine 65 3,57 3,19 5,33 5,31 4,3

33 polonia 41 4,11 3,89 4,6 6,03 4,92

23 portugalia 49 4,28 5,5 3,87 6,19 5,98

12 portorica 31 4,61 4,18 5,04 5,61 5,19

81 katar 11 5,77 5,12 6,66 6,29 4,94

80 romania 78 3,33 3,22 4,83 5,51 4,36

89 rusia 67 3,09 5,52 5,8 5,75 4,59

87 ruanda 63 5,2 3,22 4,56 5,27 3,21

18 arabia sauduta 18 5,35 5,23 6,55 5,82 4,79

143 seichell 76 4,25 4,71 4,55 5,95 4,98

141 senegal 117 3,6 2,51 4,37 4,23 3,23

60 serbia 95 3,16 3,78 3,91 5,73 3,97

61 sieraleone 143 3,56 2,09 2,47 2,95 2,3

37 singapore 2 6,07 6,5 6,06 6,73 5,93

50 slovacia 71 3,44 3,23 4,87 6,03 4,5

31 slovenia 56 4,05 4,91 4,94 6,29 5,2

62 africasud 52 4,42 4,13 4,67 3,93 3,98

31 spania 36 4,25 5,92 4,17 6,09 5,02

63 srilanca 68 4,24 4,13 3,66 5,99 4,06

113 surinam 114 3,59 3,74 4,32 5,52 3,57

130 swaziland 135 3,61 3,17 3,6 3,57 2,95

4 suedia 4 5,73 5,69 6,16 6,46 5,75

1 elvetia 1 5,75 6,22 6,38 6,54 5,9

7 taiwan 13 5 5,72 5,51 6,45 6,68

114 tadjikistan 100 3,96 2,66 3,82 5,43 3,86

115 tanzania 120 3,62 2,27 4,12 4,6 2,71

48 tailanda 38 3,82 4,62 5,55 5,56 4,35

124

140 timore 136 3,45 2,27 5,29 4,09 2,75

78 trinidad 84 3,59 4,3 6,09 5,85 4,2

46 turcia 43 3,98 4,38 4,86 5,78 4,15

121 uganda 123 3,49 2,27 3,83 4,35 2,86

57 ukraina 73 3,13 4,1 4,4 5,78 4,7

13 EAU 24 5,5 6,12 6,41 6,08 4,9

10 britania 8 5,41 6,22 4,01 6,39 5,57

21 SUA 7 4,59 5,81 3,97 6,11 5,72

55 uruguai 74 4,63 4,4 4,72 5,9 4,67

128 venesuela 126 2,36 2,64 3,66 5,49 4,24

77 vietnam 75 6,31 3,34 4,16 5,77 3,69

141 yemen 140 2,77 2,01 2,9 4,39 2,35

104 zambia 102 4,09 2,85 4,65 4,11 3,07

132 zimbabwe 132 3,5 2,4 3,77 4,47 3,14

Continuare Tabel analitic 2

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

ind6 ind7 ind8 ind9 ind10 ind11 ind12 CN

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

4,33 4,4 3,38 3,69 2,89 3,59 2,63 12,53125

2,99 2,79 2,39 2,59 4,34 2,54 2,09 21,36811

3,18 3,29 3,18 3,85 4,94 3,72 2,98 12,89718

4,22 4,72 3,97 3,4 2,62 3,7 2,89 10,7568

4,87 4,6 5,35 5,61 5,1 4,61 4,51 1,499224

4,91 4,69 4,65 5,7 4,62 5,52 5,07 0,898559

4,31 4,08 3,73 4,04 3,51 3,91 3,45 8,774053

5,1 4,89 4,99 4,72 2,86 4,34 3,13 4,699391

4,1 3,91 3,74 2,74 4,36 3,5 2,47 16,59426

4,29 4,75 4,66 5,14 1,97 4,39 3,56 6,802508

5,12 4,54 4,68 5,57 4,81 3,23 3,01 4,541699

3,66 4,4 3,55 2,75 2,45 3,55 3,01 16,55271

3,4 3,58 3,33 2,73 3,25 3,48 3,09 14,94685

3,92 4,08 3,41 3,84 3,07 3,66 3,13 11,15266

4,2 4,46 4,39 3,17 2,94 4,51 3,42 9,578896

3,94 4,39 4,45 4,43 5,63 3,97 3,31 7,707808

4,22 5,07 4,27 3,95 2,39 3,62 2,98 9,204909

4,17 4,54 3,97 4,3 3,82 3,01 2,87 9,614777

3,8 4,42 3,43 2,52 2,64 2,67 2,17 21,61001

3,28 3,97 2,31 2,22 1,57 3,88 3,19 27,0148

4,42 4,78 4,11 3,28 3,15 3,52 3,09 15,04652

4,15 4,48 3,64 2,73 3,18 4,84 4,64 12,42882

5,12 5,45 5,28 5,6 5,45 3,34 2,68 4,438847

3,93 3,73 3,37 3,43 1,25 3,04 2,74 18,1958

3,08 4,12 3,01 2,23 2,7 4,24 3,5 22,37252

4,74 4,68 4,73 4,48 4,44 4,25 3,85 3,970524

4,31 4,6 4,31 3,5 6,82 3,98 3,17 9,081951

125

3,98 4,17 4,1 3,62 4,65 4,46 3,61 8,451921

4,3 4,51 3,67 4,45 3,35 3,28 2,71 9,064166

3,78 4,38 3,65 3,32 3,05 3,66 3,12 17,68982

3,85 4 3,79 4,36 3,57 4,18 3,36 7,762998

4,68 4,57 4,56 4,85 2,81 4,45 3,81 5,285345

4,53 4,32 4,25 5,06 4,51 5,41 5,08 3,326762

5,03 5,22 4,69 6,19 4,22 3,8 2,69 3,783536

3,97 4 3,74 3,64 3,66 3,67 2,96 12,62523

3,7 3,49 3,58 3,59 3,9 3,77 2,84 12,12201

3,76 3,06 3,67 3,43 4,77 3,79 2,54 13,15129

4,21 3,86 3,95 3,26 3,23 4,2 3,93 10,93345

4,73 5,11 4,51 5,29 2,98 3,18 2,73 6,468972

3,79 4,18 3,24 2,48 3,64 5,49 5,75 13,41086

5,05 5 5,5 5,92 4,18 5 4,91 0,794678

4,47 4,41 4,73 5,72 5,76 2,93 2,35 6,901867

3,73 4,43 3,62 3,53 2,74 4,09 3,38 13,76033

4,1 4,72 4,07 3,13 1,42 3,4 2,6 15,87625

4,18 4,67 3,79 3,71 2,87 5,71 5,42 6,742411

4,92 4,51 4,66 5,71 6,02 3,57 2,96 4,773469

4,2 4,08 4,21 3,13 3,57 3,74 3 12,81199

3,92 3,56 3,13 4,54 4,38 4,15 2,98 11,20818

4,29 4,16 4,48 3,52 3,54 3,03 2,62 12,1235

3,71 4,49 3,07 2,45 2,37 3,97 3,11 22,44982

4,17 4,23 3,87 3,39 2,03 2,77 2,05 16,87446

3,03 4,24 2,55 2,49 2,35 3,83 2,8 25,53607

4,1 3,52 4,43 3,34 3,16 5,09 4,37 10,54801

5,44 5,65 5,89 6,16 4,82 3,74 3,61 2,697528

4,28 4,27 4,05 4,43 4,25 4,71 4,68 5,844502

4,47 5,1 3,74 5,99 2,36 4,31 3,56 5,840741

4,21 4,24 4,9 3,36 6,36 4,3 3,61 9,596636

4,29 3,87 4,07 3,56 5,27 3,68 3,25 9,113243

4 3,18 3,35 3,08 5,16 5,09 4,66 8,737898

5,24 5 3,6 5,82 4,13 5,1 5,57 2,672644

4,51 4,61 5,03 5,23 4,3 4,75 3,73 3,049255

4,29 3,72 3,57 4,71 5,63 3,82 3 8,214922

4,19 4,32 4,3 3,8 2,86 5,8 5,54 7,931153

4,98 4,89 4,63 5,7 6,13 4,16 3,32 4,6332

4,5 4,02 4,11 3,82 3,23 3,58 2,92 8,983871

4,24 4,18 3,49 4,2 4,14 3,96 3,41 7,845438

4,1 4,62 4,74 3,27 3,52 4,99 4,94 10,03096

4,75 4,35 4,06 5,7 5,6 3,88 2,84 5,691533

4,14 4,08 4 3,77 3,88 3,18 2,08 10,88511

3,78 4,36 3,42 2,63 2,58 3,89 3,25 16,51951

4,42 4,78 4,4 4,73 3,11 4,14 2,68 7,163014

4,57 4 4,1 3,39 3,59 2,68 2,44 14,83957

3,97 3,92 3,36 2,53 1,86 3,11 2,33 22,41402

4,54 4,45 4,03 2,62 1,24 3,99 3,34 15,8306

3,45 3,46 2,68 3,11 2,86 3,35 2,5 16,68924

126

4,36 4,41 3,86 5 3,53 4,16 3,51 5,606036

5,32 4,65 5,21 6,21 3,07 4,96 4,82 2,242395

4,28 4,13 3,97 3,81 2,85 3,44 2,83 10,82091

3,84 4,5 2,88 2,54 2,66 3,28 2,88 19,79168

3,86 4,58 4 2,54 2,41 3,38 2,94 18,54778

5,16 4,82 5,44 4,31 4,78 5,02 4,38 2,359205

3,87 3,89 3,53 2,9 2,57 3,22 2,99 18,17245

4,62 4,14 5,11 5,59 2,38 4,27 3,43 5,87998

3,58 3,6 3,04 2,75 2,07 3,35 2,68 21,34707

4,8 4,38 4,65 3,98 2,74 4,3 2,95 7,677124

4,2 4,01 4,15 3,8 5,58 4,26 3,33 8,333876

3,98 4,26 3,65 3,91 2,51 3,3 2,4 13,54257

4,97 4,69 3,33 3,82 2,6 3,3 2,93 12,80083

4,42 4,14 4,49 4,15 2,08 3,83 3,31 9,586839

4,27 3,84 4,12 3,71 4,11 3,8 2,95 9,269581

3,77 3,72 3,09 2,8 2,86 3,14 2,63 21,25758

4,16 4,33 4,44 3,23 2,57 3,57 2,93 12,21765

3,78 3,75 3,81 2,63 2,98 3,21 2,42 19,27974

5,29 4,99 4,96 5,98 5,11 5,63 5,31 0,42937

5,35 5,19 5,48 5,47 3,82 5,78 4,43 1,263206

3,79 3,98 3,48 2,95 2,76 3,39 2,71 15,71123

4,16 4,5 4,07 3,08 4,63 3,96 3,1 14,50009

4,79 4,98 5,42 5,78 4,31 5,05 4,96 1,30257

4,86 4,66 4,74 4,26 3,55 4,38 3,44 4,919528

4,02 3,65 4,04 2,9 4,67 3,82 3,11 15,59152

4,59 4,17 4,88 4,87 3,42 4,21 3,46 5,843464

4,17 3,92 3,89 3,15 3,11 3,51 2,43 15,58558

4,37 4,56 4,46 3,57 4,4 3,94 2,69 9,60257

4,17 4,01 4,25 3,65 4,26 4,23 2,97 9,525942

4,39 4,48 4,59 4,66 5,12 4,06 3,25 6,05485

4,31 3,8 3,71 5,27 4,34 4,17 3,86 5,136367

4,86 4,6 4,69 4,7 3,6 4,92 4,35 3,577811

5,24 5,01 5,12 5,28 4,01 5,33 4,71 1,74993

3,86 4,01 3,98 4,09 4,41 3,47 2,92 10,48238

3,62 4,23 3,19 4,13 5,76 3,31 3,01 10,11192

4,54 5,1 4,44 3,04 2,28 3,91 3,4 11,20053

5,12 4,47 4,88 4,91 4,85 4,91 4,03 2,862712

4,27 4,54 3,79 3,88 1,38 3,74 2,98 11,04742

4,2 4,27 3,89 3,37 2,83 3,89 3,39 13,87049

3,57 4,04 3,68 4,1 3,64 3,11 2,81 12,25439

3,84 3,92 3,34 2,46 1,76 3,1 2,27 26,54806

5,6 5,8 5,85 6,1 4,61 5,14 5,39 0,455465

4,37 4,2 4,45 4,46 4 4,02 2,98 8,429799

4,42 4,15 3,29 4,96 3,46 4,18 3,85 5,744269

4,68 3,94 5,72 4,01 4,85 4,38 3,55 7,512233

4,37 3,98 3,9 5,29 5,45 4,51 3,77 4,790415

4,33 3,66 4,46 3,45 3,79 4,6 3,32 8,525659

3,7 4,1 3,6 3,19 1,74 3,41 2,62 15,62005

127

3,92 3,87 3,92 2,69 2 3,26 2,33 19,70082

5,14 4,81 5,29 6,29 4,62 5,56 5,56 0,574623

5,26 5,9 5,3 6,02 4,52 5,79 5,78 0,000641

5,26 4,84 4,98 5,44 5,24 5,18 4,99 1,157917

4,04 4,55 3,35 2,97 2,57 3,71 3,22 3,51

3,89 4,55 3,87 2,77 3,5 3,51 3,12 15,67519

4,56 4,32 4,46 3,56 5,04 4,25 3,19 6,96205

2,69 4,29 2,68 2,62 1,8 3,05 2,41 23,2977

3,92 3,97 4,17 4,06 2,8 3,76 2,9 9,929167

4,55 3,79 4,46 4,29 5,28 4,25 3,33 6,852129

3,15 4,83 4,14 2,93 3,22 3,52 3,02 16,59701

3,82 4,44 4,52 4,6 4,6 3,7 3,16 8,009707

5,31 5,24 4,74 5,05 4,41 5,1 4,18 1,784321

5,09 5,42 5,16 6 5,78 5,48 5,17 1,382935

4,88 5,37 5,07 5,84 6,93 5,34 5,5 3,446364

4,38 3,49 3,81 4,44 3,21 3,73 3,18 7,924841

2,78 2,88 3,11 3,25 4,5 3,11 2,44 19,17588

4,13 4,51 3,85 3,33 4,63 3,57 3,07 9,772625

3,68 3,44 2,37 2,48 3,35 3,11 1,89 25,52006

4,53 3,97 4,42 2,96 2,71 3,84 3,3 13,64803

3,63 3,4 3,6 2,83 1,9 3,21 2,59 20,34625

elaborat: autor

128

ANEXA 3. Tabel analitic 3

-------------------------------------------------------------------------------------------- ---------------

2012-2013 GCI ICS

ŢARA LocWEF GCI social mediu WEF calculat -------------------------------------------------------------------------------------------- ---------------

Algeria 110 3,72 3,31 3,01 3,16 23,45184

Argentina 94 3,87 3,59 3,37 3,48 19,63966

Armenia 82 4,02 3,58 3,5 3,54 18,51277

Australia 20 5,12 5,83 5,08 5,46 3,344255

Austria 16 5,22 6,17 5,86 6,02 1,286417

Azerbaidjan 46 4,41 4,08 3,78 3,93 13,89565

Belgia 17 5,21 5,9 5,46 5,68 2,287127

Brasil 48 4,4 4,22 4,69 4,46 9,999222

Bulgaria 62 4,27 4,17 3,97 4,07 13,1376

Cambodjia 85 4,01 3,31 3,93 3,62 17,93735

Canada 14 5,27 5,93 5,33 5,63 2,460066

Cile 33 4,65 4,53 4,43 4,48 9,151225

China 29 4,83 4,61 4,27 4,44 9,102939

Columbia 69 4,18 3,47 4,01 3,74 16,26018

Costarica 57 4,34 4,3 4,69 4,49 9,870441

Croatia 81 4,04 3,84 4,2 4,02 14,29853

Cipru 58 4,32 4,63 4,05 4,34 11,07177

Cehia 39 4,51 4,89 4,66 4,77 7,630377

Denmark 12 5,29 6,21 5,25 5,83 2,316563

Dominicana 105 3,77 3,29 3,29 3,29 21,88024

Ecuador 86 3,94 3,58 3,67 3,63 18,00758

Egipt 107 3,73 3,56 3,2 3,38 21,18778

Estonia 34 4,64 4,82 4,85 4,83 6,957035

Finlanda 3 5,55 6,45 6,26 6,36 0,395425

Franta 21 5,11 5,59 5,4 5,5 3,003957

Germania 6 5,48 6,37 5,92 6,14 0,847284

Grecia 96 3,86 3,59 3,82 3,71 17,59576

Hungaria 60 4,3 4,29 4,32 4,3 11,2568

Islanda 30 4,74 5,45 5,43 5,44 3,803757

India 59 4,32 3,7 3,75 3,73 15,87232

Indonesia 50 4,4 3,85 4,21 4,03 13,11793

Iran 66 4,22 3,85 3,85 3,85 15,07923

Irlanda 27 4,91 5,26 5,11 5,18 4,617459

Israel 26 5,02 5,04 4,72 5,06 6,053416

129

Italia 42 4,46 4,38 4,4 4,39 10,2154

Jamaica 97 3,84 3,28 3,74 3,51 19,52521

Japan 10 5,4 6,1 5,42 5,76 1,970026

Iordan 64 4,23 4,25 3,58 3,92 14,66285

Kazahstan 51 4,38 4,53 3,5 4,02 13,63029

Kenia 106 3,75 3,01 3,76 3,38 21,21198

Korea 19 5,12 5,37 4,41 4,89 6,163927

Latvia 55 4,35 4,55 4,69 4,62 8,983168

Libia 113 3,69 3,56 4,6 4,4 15,47834

Lituania 45 4,41 4,52 4,71 4,61 8,856437

Makedonia 80 4,04 3,66 3,64 3,65 17,42432

Malaesia 25 5,06 5,3 4,98 5,14 4,63933

Mauriţius 54 4,35 4,4 3,66 4,03 13,40895

Mexico 53 4,36 4,12 3,9 4,01 13,362

Moldova 87 3,94 3,75 3,75 3,75 16,88156

Maroco 70 4,15 3,55 3,52 3,53 18,12474

Namibia 92 3,88 3,22 3,84 3,53 19,24553

Olanda 5 5,5 6,54 5,88 6,21 0,80161

Zelanda 23 5,09 5,82 5,53 5,68 2,401442

Norvegia 15 5,27 6,32 5,98 6,15 0,951592

Pakistan 124 3,52 2,84 2,96 2,9 27,10419

Panama 40 4,49 4,15 4,71 4,43 9,968706

Paraguai 116 3,67 3 3,61 3,31 22,26912

Peru 61 4,28 3,73 4,03 3,88 14,67589

Filipine 65 4,23 3,82 4,16 3,99 13,92264

Polonia 41 4,46 4,32 4,42 4,37 10,35856

Portugalia 49 4,4 4,58 4,5 4,36 9,359594

Romania 78 4,07 3,71 3,73 3,72 16,69291

Rusia 67 4,2 4,09 3,87 3,98 14,07479

Serbia 95 3,87 3,48 3,71 3,59 18,55839

Slovacia 71 4,14 4,18 4,36 4,27 12,01082

Slovenia 56 4,34 4,76 4,56 4,66 8,770681

Africasud 52 4,37 3,83 3,77 3,8 15,07494

Spania 36 4,6 4,66 4,45 4,55 8,778904

Srilanca 68 4,19 3,67 4,25 3,96 14,36824

Suedia 4 5,33 6,17 6,15 6,16 0,832346

Elvetia 1 5,72 6,83 6,87 6,85 0

Tanzania 120 3,6 2,88 3,6 3,24 23,27974

Tailanda 38 4,52 4,39 4,16 4,28 10,90811

Trinidad 84 4,01 4 3,67 3,83 15,93399

Turcia 43 4,45 4,24 3,84 4,04 12,92065

Ukraina 73 4,14 4,04 3,53 3,78 15,98427

Britania 8 5,45 6,03 5,63 5,82 1,617534

SUA 7 5,47 5,63 5 5,31 3,562362

Uruguai 74 4,13 4,21 4,09 4,15 12,93889

Venesuela 126 3,46 3,15 3,41 3,28 23,3355

Vietnam 75 6,31 3,34 4,16 5,77 14,24488

elaborat: autor

130

DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII

Subsemnatul, declar pe proprie răspundere că materialele prezentate în teza de doctorat, se

referă la propriile activităţi şi realizări, în caz contrar urmând să suport consecinţele, în conformitate

cu legislaţia în vigoare.

Awad Galam Sami, 15 februarie 2013.

131

Curriculum vitae

Awad Galam Sami

Data şi locul naşterii: 01.07.1957, Irak

Studii: ASE Bucureşti, 1982-1987

Studii postuniversitare: Libia

Activităţi: Business, Suedia

Domeniile de activitate ştiinţifică:

teoria integrării economice, doctrine economice, strategii de marketing,

administraţie centrală şi locală, legislaţie economică.

Participări la foruri ştiinţifice internaţionale:

1. Awad Galam Sami De la avantajul comparativ la avantajul competitiv. În: Materialele

Simpozionului Internaţional al Tinerilor Cercetători, Chişinău, 28-29 aprilie 2010.

Chişinău, Ediţia a VIII, ASEM, 2010, pp.457-458

2. Awad Galam Sami Indicatorii caracterizanţi ai strategiei de marketing. În: Materialele

Simpozionului Ştiinţific al Tinerilor Cercetători, Chişinău, 14-15 aprilie 2011.

Chişinău, Ediţia a IX, ASEM, 2011, pp.31-32

3. Awad Galam Sami, Dragoş Duca Măsura competitivităţii şi a convergenţei

economice. În: Materialele Simpozionului Ştiinţific al Tinerilor Cercetători, Chişinău,

28-29 aprilie 2012. Chişinău, Ediţia a X, ASEM, 2012, pp.142-144

4. Awad Galam Sami Metodologia analizei comparative. În: Competitivitatea şi

inovarea în economia cunoaşterii: Volumul I, Chişinău, 25-26 septembrie 2010.

ASEM, Chişinău, 2010, pp.355-356

Lucrări ştiinţifice publicate: 8 articole.

Date de contact:

Adresa: Chişinău, ASEM; Telefon: +373 402993; E-mail: stiinta@ase.md