ghid catavencu new.indd 1 20.10.2006 13:00:45 si discriminare in... · ghid catavencu_new.indd 8...

Ghid Catavencu_new.indd 1 20.10.2006 13:00:45

Acest volum a fost realizat în cadrul proiectului FreeEx România – “Jurnalişti de investigaţie în apărarea drepturilor minorităţilor”. Proiectul este derulat de Agenţia de Monitorizare a Presei şi de Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie şi este finanţat de Uniunea Europeană prin programul Phare 2003 Consolidarea Societăţii Civile în România.

Echipa:

Coordonare de proiect – Liana Ganea, Răzvan MartinCoordonare investigaţie – Ştefan Cândea, Sorin OzonJurnalişti – Liana Anghelescu, Andrei Dimulescu, Silviu Mănăstire, Adrian Mogoş, Cătălin Prisacariu, Petru Zoltan Fotoreporteri – Petruţ Călinescu, Bogdan Croitoru, Bogdan Iuraşcu, Robert Ghement, Karina Knapek, Marius Nemeş, Radu VioreanuProducător reportaje video - Sorin AvramConsultanţi – Ciprian Necula (expert drepturile minorităţilor şi politici anti-discriminare), Mircea Toma (expert media), Sorin Tiţa-Călin (sociolog) Coordonare cercetare - Ionuţ Codreanu, Mihai PopaEchipa de monitorizare - Gabriel Dobre, Elena Diaconu, Oana Ţoiu, Cristi Tatu

ISBN-10 973-0-04679-4; ISBN-13 978-973-0-04679-3

GhidCatavencu_new.indd2 20.10.200613:00:45

CUPRINS

Prefaţa

I. Articole de investigaţie........................................................................................ 7 1. Observaţii tehnice - Ştefan Cândea, Sorin Ozon...................................... 8 2. Romii şi poliţia - Adrian Mogoş............................................................. 10 3. Satul clandestin - Petru Zoltan............................................................... 14 4. Oligarhii minorităţilor - Cătălin Prisacariu........................................... 16 5. “Uzina de reciclat” Pata Rât - Silviu Mănăstire................................... 18

II. Fotoreportaje .................................................................................................... 21 1. Delta Dunării - Petruţ Călinescu ........................................................... 22 2. Romii cărămidari - Bogdan Croitoru..................................................... 24 3. Persoane cu dizabilităţi mentale - Bogdan Iuraşcu............................... 26 4. Dependenţi de metadonă - Robert Ghement.......................................... 28 5. Pensionarii - dependenţi de stat - Karina Knapek................................. 30 6. Ghetoul din Mărăşeşti - Marius Nemeş................................................. 32 7. Persoane cu dizabilităţi motorii - Radu Vioreanu.................................. 34

III. Analize şi comentarii......................................................................................... 37 1. Stereotipurile se spală în familie - Ionuţ Codreanu, Mihai Popa........... 38 2. Ziariştii sunt proşti şi rasişti - Mircea Toma.......................................... 41 3. Imaginea minorităţilor în presa românească. Raport de analiză media... 42

Anexa 1: Repere deontologice................................................................................................ 50Anexa 2: Repere legislative.................................................................................................... 52


�

Prefaţă

Cartea de faţă este rezultatul unui proiect care şi-a propus să îmbine două zone ale vieţii publice a căror colaborare a lăsat de dorit în ultimii ani, în detrimentul interesului public - instituţiile media şi grupurile minoritare. Au avut de pierdut din această colaborare defectuoasă atât jurnaliştii - subiecte importante şi consistente ca material jurnalistic - cât şi membrii minorităţilor şi grupurilor discriminate, ale căror probleme nu au fost expuse publicului larg şi autorităţilor, reducând şansele ca ele să-şi găsească o rezolvare. În egală măsură a pierdut şi publicul larg care a fost privat de posibilitatea de a-şi face o imagine mai cuprinzătoare asupra realităţilor societăţii româneşti. Responsabilitatea pentru această colaborare deficientă aparţine ambelor părţi. De multe ori, organizaţiile care activează pentru drepturile minorităţilor nu au ştiut să-şi facă cunoscute activităţile şi să-şi promoveze agenda, având o comunicare greoaie cu presa. În acelaşi timp, media, din diverse raţiuni (comerciale, slabă pregătire profesională, contaminare cu prejudecăţi) nu şi-a îndreptat atenţia asupra acestei tematici sociale extrem de bogată în subiecte de presă. Pornind de la aceste premize am redactat proiectul „Jurnalişti de investigaţie în apărarea drepturilor minorităţilor” având drept scop utilizarea jurnalismului de investigaţie pentru a urmări respectarea drepturilor omului, cu accent pe drepturile minorităţilor. De asemenea, proiectul care a generat cartea de faţă şi-a propus să contribuie la îmbunătăţirea modului în care presa relatează despre minorităţi şi grupurile discriminate. Intenţia noastră a fost de a atrage jurnaliştii către zona drepturilor minorităţilor, aducându-i mai aproape de problemele acestora, dar şi de organizaţiile care le reprezintă drepturile, întărind astfel cooperarea dintre presă şi societatea civilă.

În ce s-au concretizat activităţile proiectului? Un grup de jurnalişti a realizat articole de investigaţie şi reportaje video având ca temă cazuri de încălcare a drepturilor minorităţilor. O expoziţie foto cu titlul „Minoritari şi grupuri discriminate” a rezultat în urma colaborării a şapte cunoscuţi fotoreporteri. Agenţia de Monitorizare a Presei a realizat o analiză media asupra felului în care presa naţională şi cea locală reflectă problematica minorităţilor.

Publicaţia de faţă este structurată pe mai multe secţiuni. Prima secţiune conţine patru investigaţii realizate de către jurnaliştii implicaţi în proiect. În deschidere, coordonatorii echipei de investigaţii evaluează modul în care au decurs activităţile jurnalistice din cadrul proiectului, punctând principalele probleme care au apărut în derularea acestora, dar şi deficienţele de sistem ale jurnalismului de investigaţie autohton. În partea a doua sunt publicate reportajele foto realizate de cei şapte fotografi implicaţi în proiect. Tema acestor fotoreportaje este identică cu cea a investigaţiilor jurnalistice, dar subiectele alese diferă. Ultima parte conţine un raport de analiză media realizat în urma monitorizării modului în care presa naţională şi cea locală reflectă problematica minorităţilor. Raportul este precedat de comentariile echipei care a coordonat activitatea de monitorizare.


�


�

Secţiunea I

Articole de investigaţie

Ghid Catavencu_new.indd 7 20.10.200613:00:46

�

Fişa tehnică a investigaţiilor

Coordonarea unei echipe de jurnalişti care să investigheze subiecte legate de minorităţi şi grupuri discriminate este un lucru uşor. În Statele Unite sau în Europa de Vest, însă nu şi în România.

După cum o arată şi monitorizările de presă, grupurile discriminate sau minorităţile se bucură de o atenţie relativ scăzută din partea jurnaliştilor. Aceleaşi monitorizări mai arată că atunci când acoperă astfel de subiecte majoritatea jurnaliştilor o fac dezastruos.

Un lucru este cert: avem în România câţiva jurnalişti de investigaţie şi avem câţiva jurnalişti care relatează despre minorităţi. Nu există însă ziarişti de investigaţie specializaţi pe minorităţi şi grupuri discriminate. La fel, nu există editori sau instituţii de presă care să acorde o atenţie specială acestui gen de jurnalism. Deşi subiectele de presă sunt nenumărate şi generoase. Mai mult, jurnaliştii nu au uneltele necesare realizării cu profesionalism a unor investigaţii de anvergură. Nu mai vorbim de birocraţia care sufocă instituţiile statului atunci când acestea intră în dialog cu presa pe teme sensibile; sau lipsa de rapoarte, studii şi analize din partea ong-urilor de profil. O consecinţă directă a celor enumerate mai sus: investigaţiile jurnalistice pe aceste teme apar foarte rar şi total întâmplător. Din acest tablou media rezultă că o condiţie importantă pentru a realiza investigaţii de succes nu este îndeplinită: urmărirea în timp a unui subiect. De fapt, privind felul în care s-au realizat chiar şi investigaţiile din cadrul acestui proiect, am realizat că tocmai continuitatea în urmărirea acestui gen de subiecte lipseşte în cadrul redacţiilor, atât la nivel local cât şi în presa centrală.

Cum s-au făcut investigaţiile jurnalistice ale proiectului de faţă? Jurnaliştii selectaţi au participat la şedinţe de redacţie succesive, până când o lungă listă iniţială de posibile subiecte a fost redusă la câteva mari teme: Reintegrare socială a deţinuţilor sau a dependenţilor de droguri, Poliţia şi romii, Exploatarea copiilor prin muncă, Oligarhii minorităţilor, Segregarea. Nu au lipsit problemele în interiorul echipei, când jurnaliştii şi-au manifestat reţinerea în a relata despre o minoritate sau alta. Nu au lipsit şi surprizele de final, când în ciuda „training-ului” intens din timpul proiectului, stereotipuri s-au strecurat în textele anchetă ale jurnaliştilor.

Urmărindu-i pe cei şase jurnalişti la lucru şi aplicându-le un chestionar comun, am identificat o serie de probleme punctuale cu care se confruntă ziariştii de investigaţie care atacă teme legate de minorităţi şi grupuri discriminate.

Lipsa de metodă. Nu există o metodă de investigare pe care jurnaliştii să o aplice fiecărui subiect în parte, nu sunt cunoscute tehnici la care jurnaliştii să apeleze în funcţie de subiectul atacat. Lipsa unei cercetări metodice duce la acoperirea superficială a subiectelor şi pierderea din vedere a unor detalii importante.

Nu există timp. În general timpul alocat unui material de presă este foarte scurt. Pentru investigaţii jurnalistice este nevoie însă de un timp de documentare mult mai îndelungat. Am observat că jurnaliştii sunt atât de obişnuiţi să nu aibă la dispoziţie timp, încât chiar şi atunci când beneficiază de o perioadă mai lungă pentru documentare, nu ştiu cum să o valorifice. Ziariştii nu obişnuiesc să lucreze după un proiect de investigaţie bine pus la punct, cu termene clare şi obiective precise.

Baza de date. Am observat că jurnaliştii nu şi-au alimentat o bază de date legată de subiectele investigate. Clădirea unei baze de date este de o importanţă majoră în munca unui jurnalist de investigaţie, deoarece permite urmărirea


�

într-un timp îndelungat a unui singur subiect şi a chestiunilor conexe. Lipsa unei baze de date înseamnă şi lipsa de specializare a ziaristului pe un subiect sau altul.

Online. În afară de cercetarea articolelor de presă apărute pe diverse teme, internetul nu este locul unde jurnaliştii observaţi şi-au căutat informaţiile. Nu este vina lor. În România, resursele online cu adevărat utile sunt foarte puţine. Vina o poartă atât comunităţile şi grupurile discriminate, cât şi organizaţiile de profil sau instituţiile statului. Jurnaliştii nu au avut la dispoziţie analize comparative sau alte studii pe baza cărora să-şi facă documentarea.

Fără soft. Deşi în decursul unei investigaţii informaţiile adunate ajung să fie însemnate cantitativ, nu am găsit nici un ziarist care să folosească softuri de sintetizare sau căutare a informaţiilor pe propriul calculator.

Surse. Spre deosebire de alte genuri de subiecte, majoritatea informaţiilor culese de către ziarişti în investigarea problemelor legate de minorităţi provin din discuţiile cu alte persoane. Nu sunt folosite ca surse rapoarte, documente, statistici.

Prejudecăţi. Chiar şi printre ziariştii care au participat la acest proiect au răzbătut prejudecăţi şi stereotipuri de exprimare, multe luni după derularea proiectului. La rândul lor, ziariştii au simţit pe propria piele prejudecăţile şi stereotipurile comunităţilor minoritare sau ale grupurilor discriminate, despre ziarişti.

Este evident, jurnaliştii au carenţe: în organizare, metodă, resurse. Însă pentru a reuşi să producă materiale de presă cu impact social, într-un domeniu atât de sensibil precum cel al minorităţilor şi grupurilor discriminate este nevoie ca încă trei actori să se implice: cei din comunitatea afectată, organizaţiile de profil şi instituţii ale statului. Toţi cei trei actori fac mult prea puţin pentru a servi materiale de documentare jurnaliştilor.

Folosind apartenenţa la o reţea internaţională de jurnalişti de investigaţie, am lansat o întrebare către cei câteva sute de colegi virtuali. I-am întrebat dacă ne pot îndrepta către resurse electronice pe care le consultă un ziarist când se apropie de astfel de subiecte. Am primit mai multe adrese web care însumează sute de studii în domeniu, articole, sfaturi ale jurnaliştilor care s-au ocupat de subiecte similare, sfaturi ale diverşilor experţi1.

Nimic similar la noi în ţară. În România, în majoritatea cazurilor din zona organizaţiilor de profil lipsesc specialiştii de comunicare, care să înţeleagă cum se lucrează cu presa. Studiile de referinţă, cifrele, datele, statisticile – la toate se ajunge foarte greu sau atunci când ziaristul are nevoie de ele nu găseşte pe nimeni care să le stăpânească. Am observat o dificultate a diverselor comunităţi în a aduce exemple elocvente jurnaliştilor, cu care aceştia să ilustreze fenomenele investigate. Iar instituţiile statului devin subit foarte greoaie în răspunsuri, atunci când jurnaliştii le chestionează în legătură cu teme sensibile. Răspunsurile pe legea 544 vin de regulă lent, incomplet sau prea târziu.

Reţeta minune pentru a realiza investigaţii nu există. Nici teoria pefectă pe care jurnaliştii să şi-o însuşească. Însă aplicarea unei metode stricte de investigaţie, urmărind un proiect clar şi stăruind în timp – toate acestea pot duce la investigaţii jurnalistice de impact. Un singur material de presă nu epuizează un subiect şi nu duce la dispariţia problemelor semnalate. Însă urmărirea în timp şi specializarea unui jurnalist de investigaţie pe minorităţi şi grupuri discriminate poate duce la schimbări semnificative.

La momentul acesta, jurnalistul de investigaţie specializat pe minorităţi şi grupuri discriminate nu există. Însă, prin aplicarea unor proiecte similare cu cel de faţă, astfel de jurnalişti se pot educa. Repetarea acestor proiecte ar trebui să înceteze doar atunci când se va schimba modul de lucru al ziariştilor, abordarea editorilor dar şi a partenerilor de lucru: instituţii, comunităţi afectate, organizaţii.

Ştefan Cândea, Sorin OzOn

1) Cea mai utilă www.ire.org, web site al Investigative Reporters and Editors


10

Poliţia: nici mai albă, nici mai neagră

Comisia Europeană a indicat României în 1998 să gândească, în perspectiva integrării în Uniunea Europeană, o strategie care să aibă în vedere categoriile defavorizate, inclusiv romii. Nu a existat nicio politică în ceea ce priveşte romii până în 2001, când Guvernul a elaborat Strategia pentru Îmbunătăţirea Situaţiei Romilor.

Agenţia Naţională pentru Romi – ANR aplică, coordonează, monitorizează şi evaluează măsurile de intervenţie socială cuprinse în Strategia pentru Îmbunătăţirea Situaţiei Romilor. ANR mai elaborarează politicile Guvernului în ceea ce priveşte comunităţile de romi, dar şi diferite proiecte şi programe, pentru a completa deficienţele acestui document. Pentru aceasta, a fost înfiinţată o comisie mixtă interministerială în care se discută diferite abuzuri sau diverse nerespectări ale legii de către angajaţii Ministerului Administraţiei şi Internelor. Mariea Ionescu, preşedinta ANR, consideră că: “prevenirea este un instrument nou şi pentru aceasta, Ministerul Administraţiei şi Internelor a înfiinţat Institutul pentru Prevenirea şi Combaterea Criminalităţii care să conceapă strategii şi politici. Pe de altă parte, există o percepţie că în comunităţile de romi este nevoie de razii pentru intimidare, iar romii recunosc că efectul este cel scontat de poliţie. O mai bună colaborare a poliţiei cu liderii locali ar îmbunătăţi situaţia”.

ONG-ul. Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii - Romani C.R.I.S.S este una dintre organizaţiile neguvernamentale care monitorizează atent relaţia romi – poliţie, din 2000 până în 2006 documentând peste 40 de situaţii de abuz ale poliţiştilor. Mădălin Morteanu, coordonator de programe la Romani C.R.I.S.S. a constatat că, în toate aceste cazuri, inspectoratele judeţene de poliţie au precizat că poliţiştii au acţionat în limitele legale: “Mai mult, în niciunul dintre aceste cazuri, certificatele medico-legale nu au depăşit 20 de zile, rezultând numai infracţiunea de purtare abuzivă şi niciun Parchet nu a dispus începerea urmăririi penale”. Din punctul de vedere al lui Mădălin Morteanu, cazul din comuna bihoreană Gepiu intră într-un tipar de abuz al poliţiei când, în urma unei razii a Poliţiei la solicitarea Electrica, au existat presiuni, abuzuri, sau acte de violenţă asupra romilor.

Acţiunea. În comuna Gepiu, situată la mai puţin de 30 de kilometri de Oradea, trăiesc în două colonii peste 200 de romi. Incidentul de la Gepiu nu este singular în relaţia poliţie - romi, dar l-am ales tocmai pentru că ministrul Administraţiei şi Internelor este bihorean. Pe 9 mai 2006, a fost organizat un raid al poliţiei coordonat de către subinspectorul Cristian Ignia de la Poliţia Salonta în coloniile de romi de la Gepiu, pentru a se stabili care dintre ei fură energie electrică prin racordarea la stâlpii de curent: “Când am ajuns la 30-40 de metri au început câinii să latre, iar la fiecare locuinţă era capul familiei afară. Li s-a cerut contractul de curent. Nu a fost folosită violenţa, totul s-a desfăşurat paşnic”. Nu acelaşi lucru îl spune Florin Teglaş. Faptul că a arătat facturile de energie electrică plătite la zi nu l-a scutit de câteva bastoane pe spinare aplicate meticulos de către un mascat: “Au venit dimineaţa, au spart uşa şi mi-au zis să ies afară. Am zis: stai, dom’le să mă îmbrac, că nu pot ieşi în faţa soacră-mii dezbrăcat. Atunci, m-a lovit cu bastonul pe spate şi pe mâini. I-am zis: nu ţi-e milă să dai aşe în mine? Mi-o zâs: ba da, dar astea sunt ordinele”. Florin a fost încătuşat alături de alţi trei oameni şi dus pe jos la postul de poliţie din comună pentru declaraţii. Ştie doar atât: omul legii care avea ordine clare se numeşte Neluţu şi era un mascat de la Oradea.


11

Acuzaţii. Subinspectorul Ignia a povestit: “Totul a pornit de la un consilier din comuna Gepiu care vroia să-şi facă capital politic în faţa celor care l-au ales sau l-au susţinut. Această persoană l-a sesizat pe un anume domn Marian de la o anume fundaţie care reprezintă romii sau ce interese… că nu am înţeles până la urmă. Acest domn Marian a încercat să negocieze cu mine în sediul postului de poliţie să nu aplicăm legea pentru furtul de energie, iar dânsul să închidă ochii la anumite abuzuri comise de poliţie. Aceste lucruri nu se pot negocia. El a zis că, dacă nu putem negocia tête-à- tête, o să obţină prin alte mijloace ceea ce doreşte. După aia a venit şi presa. Dacă ar fi fost o treabă transparentă, de ce nu a solicitat presa de la bun început?” Traian Fekete era în vizită la socri, iar în dimineaţa aceea de mai a vizitat şi el postul de poliţie din Gepiu. Spune că a fost lovit de către un poliţist, pentru că îşi ţinea mâinile în buzunar, aşteptându-şi rândul la declaraţie: “Când greşim, să ne sancţioneze. Aşe e normal, nu aşe dejeaba să vină să ne bată. Cristea ăla, sau Cosma, cum îl cheamă, care m-a bătut pe mine, are un grad mai mare şi mi-a spart timpanul. Pentru câţiva, nu trebe să plătim toţi, să avem probleme cu poliţia”. “Eu nu m-am ferit niciodată să se ştie cine sunt. La proces voi cere o contraexpertiză să decidă cei care sunt în domeniu. Dacă l-aş fi lovit, leziunea ar fi fost mult mai importantă. Nu am nimic vis-a-vis de romi, lucrez de 15 ani cu ei şi cei mai buni informatori erau din rândurile lor”, se apără subinspectorul Ignia.

Inspecţia. Scandalul de la Gepiu a ajuns până la Bucureşti, o echipă din Inspectoratul General al Poliţiei găsindu-şi de lucru să cerceteze incidentul. Rezultatul: romii s-au bătut între ei şi de aici leziunile fiecăruia. Comisarul Liviu Popa, şeful poliţiei bihorene, nu e de părere că “problemele în comunităţile de romi pot fi rezolvate cu băţul. Nu este Poliţia nici mai albă, nici mai neagră, iar eu sunt principalul nemulţumit de activitatea poliţiei bihorene, comparativ cu ceea ce am conceput eu că se poate face într-un an şi jumătate de când conduc acest inspectorat. Mentalitatea poate fi greu schimbată şi e păguboasă. Găsesc încă comportamente care existau înainte şi pe care nu le pot tolera. Dacă iau măsuri împotriva oamenilor, îi sancţionez... să vedeţi ce pile... La Gepiu, totul a plecat de la un domn care e preşedintele Fundaţiei Ruhama. A adus televiziunea ca să vadă cât sunt de persecutaţi romii care erau cu cafeaua şi cu cozonacul în mână de la poliţişti. Am fost sunat şi de către consilierul pe probleme de romi al prim-ministrului Tăriceanu care s-a lămurit, după ce iniţial a făcut scandal”.

Refuz. L-am contactat şi pe Marian Daragiu, preşedintele Fundaţiei Ruhama din Oradea care a refuzat să fie intervievat. Ulterior, a făcut următoarea precizare unui activist al romilor: ”Am făcut un raport către Romani C.R.I.S.S. şi e treaba lor acum. Nu are rost acum să vină nu ştiu ce rahat de ziarist să dezgroape ce s-a întâmplat la Gepiu. Într-un oraş cum e Oradea trebuie să ne avem bine cu Poliţia pentru că facem buletine la romi şi, mai mult, dacă şeful Poliţiei Române a zis că a fost vorba de o bătaie între romi, atunci aşa rămâne”. Gheorghe Lakatos, reprezentantul romilor în Consiliul Local Gepiu, a început să povestească ce s-a întâmplat, dar în urma unui telefon, s-a răzgândit. A ales să tacă. Acum, cei care duc în continuare greul sunt tot romii din Gepiu. “A tot promis domnu’ Marian că vine să ne rezolve cu curentul, dar nu a mai venit de atunci. Mai rău e acum! De când a fost el, ne obligă poliţia să punem numerele la căruţă şi ne urmăreşte peste tot. Mai bine nu venea”, spunea supărată o femeie.

Discriminare. În timp ce poliţia bihoreană va trebui să-şi rezolve problema mentalităţii, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării - CNCD – găseşte cazuri de discriminare printre poliţişti. De fapt, a găsit doar două, dintre care unul singur făcea referire la romi. CNCD a sancţionat în toamna anului trecut un subcomisar din Deva pentru menţionarea într-un buletin de presă a etniei rome a unui scandalagiu, fără ca acest fapt să aibă vreo relevanţă. În perioada în care a fost sancţionat, Ovidiu Moisiu ţinea locul purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara. De când a fost sancţionat nu mai pronunţă cuvântul rom: “Seara, la ştiri s-a menţionat faptul că respectivul era de etnie puncte, puncte şi nimeni nu a păţit nimic. Reprezentanţii CNCD au venit la Deva şi au realizat că a fost o greşeală, pentru că nu a fost nimic intenţionat. Probabil că au vorbit şi cu cei din comisia mixtă de lucru de la Prefectură pe problemele romilor din care făceam şi eu parte. Din păcate, cu mine nu au discutat deloc, iar sancţiunea nu mi-a venit mie personal ci la Cabinetul şefului Inspectoratului. Cu mâna pe inimă vă spun că ar fi trebuit să stea de vorbă şi cu mine, să le spun ce cred şi eu. Am primit un avertisment, dar învăţăm din greşeli şi din greşeala mea poate au învăţat şi alţi poliţişti”.


12

Avertisment. L-am rugat pe Mădălin Morteanu de la Romani C.R.I.S.S. să comenteze această sancţiune: “Părerea mea este că IPJ Hunedoara a vrut să se spele pe mâini şi să dea vina pe această persoană. Acel comunicat a apărut din partea IPJ, nu din partea persoanei X, sau Y. Nu trebuia sancţionat acel om. Nouă nu ne-a fost comunicată nici până acum hotărârea Colegiului Director al CNCD pentru a face contestaţie. Este curios că, în hotărâre, sancţiunea este aplicată reprezentantului Biroului de Presă şi nu IPJ Hunedoara, deşi angajatul instituţiei are calitatea de prepus, iar răspunderea pentru emiterea acestui comunicat revine exclusiv IPJ”. Pe de altă parte, Corina Macoveanu, purtător de cuvânt al CNCD a precizat: “Romani C.R.I.S.S. a primit încă din 14 noiembrie 2005 adresa noastră, iar sancţiunea a fost aplicată corect. Se întâmplă ca în urma investigaţiilor CNCD să reiasă că vina e a funcţionarului, nu a instituţiei unde acesta lucrează”.

Legături. Subcomisarul Ovidiu Moisiu a fost sancţionat în urma unei reclamaţii făcute de către un jurnalist din Petroşani. Acelaşi jurnalist a publicat acum câteva luni un articol în care un alt poliţist, de data aceasta concitadin, era acuzat că are o atitudine discriminatorie faţă de romi, în special faţă de cei din cartierul Aeroport. În noaptea de 23 spre 24 martie 2006, agentul principal Ştefan Costache a tras câteva focuri de armă pentru a imobiliza un cetăţean care îl ameninţase cu un cuţit şi apoi cu un topor. În articolul publicat, un martor al incidentului menţiona că poliţistul “are ceva cu romii“ şi îşi asmute câinele pe romi dându-i comanda “ţiganul”. Autorul articolului a uitat să specifice că martorul era unul dintre fraţii celui împuşcat. Poliţistul Costache a negat faptul că detestă romii şi spus că dacă ar fi avut căţeaua cu el, nici nu ar fi trebuit să folosească arma, pentru că ştie ce impact psihologic îl are prezenţa unui câine poliţist în timpul unei acţiuni. I-am cerut să dea câinelui comanda “ţiganul”. Tupac, cum o cheamă pe căţea nu a avut nici cea mai mică reacţie şi a continuat să se joace. În urma acestui conflict, atacatorul şi un frate de-al său sunt arestaţi şi aşteaptă procesul de ultraj. “În cazul din Petroşani este dificil de vorbit la prima vedere despre existenţa unei situaţii de discriminare, sau de abuz din partea poliţiei. Ar putea fi vorba despre un ultraj al persoanelor de etnie romă asupra poliţiştilor, dar şi despre o folosire nejustificată a armei de foc”, a comentat Mădalin Morteanu.

Poliţist rom. Un program al Ministerului de Interne are în vedere angajarea unor poliţişti de etnie romă. “În 2005 s-au scos la concurs primele posturi. Există chiar o statistică a Ministerului Administraţiei şi Internelor privitoare la romii angajaţi, dar care au fost criteriile de identificare? Nu poţi să ai în vedere criteriul tenului măsliniu. Atunci, înseamnă că la angajare există o rubrică legată de apartenenţa etnică, or acest fapt este interzis de lege”, a spus Mariea Ionescu, secretar de stat ANR. IPJ Ilfov este primul inspectorat din ţară care a angajat romi în toamna 2005, unul dintre ei fiind Mihalache Marian, adjunctul şefului de post din Tunari. Cunoaşte perfect limba romani în care vorbeşte cu romii din comună, care sunt foarte mulţumiţi că există un poliţist care să le înţeleagă nevoile.

Legislaţie.• Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor = Fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi = Îngrădirea, de către un funcţionar public, a folosinţei sau a exerciţiului drepturilor vreunui cetăţean, ori crearea pentru acesta a unor situaţii de inferioritate pe temei de naţionalitate, rasă, sex sau religie, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Purtarea abuzivă = Întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană, de către un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. Lovirea sau alte acte de violenţă săvârşite în condiţiile alin. 1 se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Codul Penal• Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV sau apartenenţă la o categorie defavorizată care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice. Ordonanţa Guvernului nr.77/2003.


13

Dezacord. “Nu sunt de acord cu punctul de vedere al comandantului Poliţiei Petroşani care în urma evenimentelor precizează că poliţistul a acţionat în legitimă apărare pentru a proteja vieţile colegilor săi. Este cumva neprofesionist să faci astfel de afirmaţii fără a lăsa o instituţie abilitată să se pronunţe, în acest caz Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara”. Mădălin Morteanu, Romani C.R.I.S.S.

Destituire. “Până acum, cu excepţia cazului de la Deva, a mai fost investigat doar un caz de discriminare al poliţiei din Focşani, dar care nu avea legătură cu romii, urmarea fiind destituirea inspectorului şef şi pensionarea unei alte poliţiste de la biroul de evidenţă a populaţiei pentru că au eliberat acte provizorii menţionând că sunt pentru boschetari”. Corina Macoveanu, purtător de cuvânt CNCD.

Adrian MogoŞ


14

Record. Într-o casă locuiesc oficial câteva sute de persoane

Satul clandestin

o comunitate de romi stabilită la graniţa dintre judeţele Braşov şi Covasna, constituie motiv de dispută între prefecturi. În comuna Măieruş, din judeţul Braşov, romii au o singură adresă, Arini 104. Iar oamenii au trecul oltul şi şi-au construit locuinţe pe teritoriul Covasnei

La graniţa dintre judeţele Braşov şi Covasna o comunitate de romi de aproximativ 700 de suflete locuieşte la aceeaşi adresă în Arini, la numărul 104. Nu e nici bloc, nu e nici palat. E casa lui Gheorghe Boroş, un bătrânel de 75 de ani, în care îşi duce viaţa zi de zi alături de soţia lui. În realitate, romii din satul braşovean Arini au trecut un poduleţ din lemn, peste Olt în judeţul Covasna, şi s-au pus pe construit case, pe un teren agricol care le aparţine. Însă le lipsesc autorizaţiile necesare pentru construcţie. Motiv pentru care autorităţile din Covasna i-au amendat pe fiecare în parte cu câte 50 de milioane de lei vechi.

Cartea Recordurilor. În căsuţa cu două camere a bătrânului Gheorghe Boroş, din localitatea braşoveană Arini, la numărul 104 locuiesc oficial aproximativ 700 de persoane. Bătrânul nu este supărat deloc pe autorităţile care i-au trecut în acte un număr atât de mare de “chiriaşi”. A aflat întâmplător, în urmă cu două luni, că trăieşte în aceeaşi casă cu toţi vecinii de peste Olt. Nu l-a întrebat nimeni dacă este de acord ca oamenii din comunitate să “locuiască” la el în casă. “Am aflat când a venit de la Bucureşti un domn. A zis aşa: eu sunt de la Poliţia Regională Bucureşti. Bine, domne’, să trăieşti, i-am zis. A venit aicea, s-a uitat la casă, că cineva l-a informat că am un bloc, că iau bani pentru ei. Am şapte copii fiecare cu casa lor. Eu stau aici din 1950. Noi am cumpărat pământul ăsta de la un om din sat. Pe mine nu m-o supărat treaba asta. Ştiam eu că oricine venea avea cartierul 104”, spune zâmbind bătrânul Boroş. De la Gabriela Ungurean, director executiv al Direcţiei Judeţene Comunitare de Evidenţă a Persoanelor, am aflat că actele de identitate, pentru “chiriaşii” lui Gheorghe Boroş, au fost eliberate conform legii. “Orice cetăţean care locuieşte în mediul rural trebuie să vină cu o adeverinţă de spaţiu, pe care primăria o eliberează. Este vorba de o adeverinţă din Registrul Agricol cum că persoana locuieşte la un anumit domiciliu. Primăria Măieruş a eliberat adeverinţele, noi eram obligate să le facem actele. Sunt acum 120 de copii sub 14 ani fără cărţi de identitate”, a declarat Gabriela Ungureanu, director executiv la Direcţia Judeţeană Comunitară de Evidenţă a Persoanelor.

Sistare. Direcţia Judeţeană Comunitară de Evidenţă a Persoanelor Braşov a solicitat autorităţilor să nu mai elibereze acte de identitate pe adresa Arini 104, până când Primăria Măiruş nu îşi rezolvă problemele legate de sistematizarea localităţii. “Noi am spus să nu se mai elibereze cărţi de identitate până nu îşi rezolvă situaţia la nivel local. Noi am eliberat cărţile de identitate conform adeverinţelor pe care le-a eliberat primăria. Nu stă în atribuţiile noastre să verificăm domiciliul pe care îl declară primăria. Ei răspund asupra adeverinţelor pe care le eliberează, din Registrul Agricol. În cazul de faţă, primăria Măieruş este de vină”, a spus Gabriela Ungureanu. Dorel Toderaş, primarul comunei Măieruş, se apară şi aruncă vina pe foştii edili ai localităţii: “În comuna Măieruş este o problemă moştenită şi


1�

am perpetuat-o. Buletinele s-au făcut după acţiunile poliţiei. Poliţia a iniţiat o acţiune prin care fiecare cetăţean rom să

aibă act de identitate”.

Satul fantomă. Autorităţile din Braşov şi Covasna au ajuns la cuţite din cauza comunităţii de romi formată

peste Olt. În schimb, SC Electrica SA Braşov a conectat satul format peste noapte pe teritoriul Covasnei la energie

electrică. “Aproximativ 107 familii locuiesc la aceeaşi adresă în Judeţul Braşov, dar din punct de vedere administrativ

sunt pe teritoriul Covasnei. Mulţi dintre ei au contracte încheiate cu Electrica pentru curent, dar nu sunt actualizate”,a

declarat Aurelian Leonard Danu, prefectul Judeţului Braşov. Locuitorii “satului” care nu există pe hartă nu sunt doriţi de

nimeni. Aproape 90% din romii care şi-au ridicat case pe teritoriul Covasnei sunt proprietari ai terenurilor. “Terenurile

le-au cumpărat de la diverşi proprietari cu contracte de vânzare – cumpărare, scrise de mână. Au un fel de forme legale.

Contractele nu sunt autentificate la notar, dar totuşi o formă de proprietate ar avea”, a spus Ion Ursache, subprefectul

judeţului Covasna. Pe vremea când era secretar în primărie, actualul primar al Belinului, a certificat contractele de vânzare-

cumpărare, încheiate între proprietarii de terenuri şi romii din zonă, cu ştampila Consiliului Local al comunei Belin. Pe

lângă problema cu locuinţele, romii mai au un of: “suntem oameni foarte necăjiţi. Nu avem unde să muncim. Nu putem

să mergem la Covasna şi cu dispensarul şi cu şcoala. Până la Belin sunt 7 km. Vrem să rămânem la judeţul Braşov. Avem

casele astea coteţe. Noi am plătit impozit la comuna Măieruş. Când am primit ajutorul social ne-o tras banii pentru

impozit. Să pună un număr la fiecare casă, nu la tot cartierul”, se plânge săteanul Mureşan Costică.

Oamenii sunt pasaţi între autorităţi. La nivel de prefecturi şi primării au avut loc discuţii, dar nu s-a ajuns

la nicio soluţie. “Aceste familii să se întoarcă în judeţul Braşov să li se găsească nişte amplasamente, să poată să îşi

construiască legal locuinţe. Ei nu sunt propietari atâta timp cât nu au autorizaţii de construcţie. Ne-am mai gândit acum

aproape 2 ani, la modificarea limitei judeţului Covasna. Să trecem această zonă de câteva hectare Braşovului şi, în

compensaţie, să ne dea alt teren”, spune Ion Ursache. Un alt motiv pentru care romii nu sunt doriţi ca cetăţeni ai Covasnei

l-am aflat tot de la suprefectul Ion Ursache: “Nu putem să le asigurăm condiţii de trai minime pe teritoriul Covasnei

pentru că avem şi noi romii noştri”. Prefectul Judeţului Braşov susţine că “cei din Belin nu îi doresc pe romi pentru că ar

strica proporţiile etnice ale comunei. Domnul prefect (n.r. Gyorgy Ervin) mi-a spus că, dacă este populaţie de etnie romă,

el nu are nevoie de această populaţie pe raza judeţului. Eu am rămas contrariat. În primul rând, este vorba de toleranţă

şi Uniunea Europeană are ca principiu toleranţa. În al doilea rând, este o uşoară undă de bătaie de joc. Din punctul meu

de vedere, îmi este absolut indiferent de ce etnie este o persoană. Ce ar fi să schimbăm graniţele la Gyor unde avem o

comunitate de români?”.

Soluţii. Prefectul Judeţului Braşov nu este de acord cu soluţiile oferite de autorităţile din Covasna. “În momentul

de faţă am căutat să avem un dialog efectiv cu autorităţile din Covasna. Au avut câteva soluţii pe care noi le considerăm

inacceptabile. Prefectul Gyorgy Ervin a venit cu ideea de a modifica graniţele judeţului. Acest lucru este aproape imposibil

de realizat din cauza costurilor şi pentru că trebuie să modifici toate documentele administrative. O a doua soluţie

nerealistă este aceea de mutare a caselor din Belin în Arini cu tot cu fundaţie. Oamenii trebuie introduşi în legalitate

pentru că sunt constituiţi în comunitate. Ambele administraţii să colaboreze în a-i organiza şi în a le elibera documentele

necesare, pentru că mulţi cetăteni dispun în momentul de faţă de dovada proprietăţii. Pentru cei care stau ilegal am

propus o mobilizare ca să putem să le facem legalizarea. Ei vor fi legalizaţi pe Belin - Covasna”, spune prefectul Aurelian

Leonard Danu.

Petru zOltan


1�

Oligarhii minorităţilor

“Oligarhii minorităţilor” sunt un fel de şefi de scară. Un soi de administratori de asociaţie de locatari. Asemănări ar fi mai multe: fiecare dintre liderii parlamentari ai minorităţilor este votat pe liste, democratic, dar în final nimeni nu ştie cum au ajuns respectivii să încaseze leafă de bugetar cu cabinet parlamentar, secretară şi diurnă. În al doilea rând, “oligarhul” se ocupă de întreţinerea minoritarilor pe care-i reprezintă. Conform legii, e vorba de întreţinerea culturală. Până la urmă, însă, toţi “locatarii” acuză ba că s-au umflat facturile, ba că banii pe care i-au dat au ajuns în achiziţia a 100 de becuri, din care nici măcar un sfert nu se găsesc pe holurile blocului, ba mai sunt şi arse. Este vorba, bineînţeles, de becuri care dau lumină spirituală şi, evident, de largă respiraţie culturală. În al treilea rînd, cel puţin în unele cazuri, minoritatea etnică în discuţie are cam tot atâţia membri cam cât o scară de bloc. Bineînţeles, există şi administratori care plătesc facturile la timp, ba chiar mai fac şi curat pe casa scării. Nu de ei ne-am ocupat noi, însă.

Nu zi RICOP până nu ai terminat finanţarea. Primul “administrator” pe care l-am vizitat a fost Bălan Paustin. “Scara” lui este Partida Romilor, filiala Bacău. Pe care o conduce, deşi nici un rom din judeţ nu ar putea să spună când a fost ales, în conformitate cu statutul democratic al partidului. Bălan mai conduce şi un ONG, Romstar. Steaua romilor, deci. Care a răsărit fix deasupra capului lui Bălan, când ONG-ul a primit o finanţare RICOP de 100.000 de euro pentru realizarea unui centru social de urgenţă pentru mamele singure. Singur în centru, însă, a rămas chiar Bălan, pentru că acum în clădire plouă printr-o gaură cam cât tot tavanul. De singurătate, şeful Romstar şi-a mutat mai multe costume de haine, din cele bune, într-unul din şifonierele din dormitoarele nupţiale ale centrului social de urgenţă. Ce e drept, în clădirea dotată prin RICOP au locuit, cel puţin o vreme, câţiva romi. De exemplu, nevasta lui Gadjo, care stă cu toată familia într-o dărăpănătură din spatele autogării Bacău, a fost primită în centrul Romstar după ce i-a ars casa. “M-am dus la domnu’ Bălan Paustin să mă ţină şi pe mine acolo, la Romstar, după ce mi-a ars casa. De la Primărie mi-o dat doişpe milioane de lei, să cumpăr materiale. I-am dat banii lu’ domnu’ Bălan, să se ocupe el de reparaţii, ca să nu cheltui eu banii pe băutură. Da’ el m-o ţinut vro trei zile în centru şi mi-o oprit şi banii, că o zis că trebuie să plătesc curentu’ pentru cât am stat acolo”, nevasta lui Gadjo dixit. Fără comentarii.

De-a romii şi vardiştii. Bălan Paustin, ca un adevărat boier al romilor ce e, a mai făcut şi alte istorii de pomină. Cum a fost când i-a promis unui rom din Temelia, comuna Gura Văii, de lângă Oneşti, că poate aranja intrarea fiului la Academia de Poliţie, pe locurile destinate romilor. Promisiunea a fost pecetluită printr-un transfer dublu de bani. Mai întâi, banca i-a transferat lui Dobrică Enache, cetăţeanul rom din Temelia, 80 de milioane de lei. Vechi. Că omul mai mult nu şi-a putut permite din salariul lui de câteva milioane de lei pe lună. Al doilea transfer s-a petrecut între Dobrică Enache şi Bălan Paustin. În cele din urmă, copilul nu a intrat la Academia de Poliţie, iar şeful Partidei Romilor nu a returnat banii. Decât pe jumătate şi asta numai după ce Dobrică Enache a făcut plângere la Parchet. Acum, Bălan mai are de returnat, deci, 40 de milioane. Şi ar mai putea să-i dea înapoi şi minţile lui Dobrică, pe care acesta aproape că şi le-a pierdut de când tot face drumuri la Parchet, fără ca Bălan Paustin să se streseze în vreun fel. În replică, Bălan a spus că toate acestea sunt manevre menite să îl discrediteze politic şi a refuzat orice dialog pe această temă.

Retrorutenii agrari. În celălalt capăt de ţară, adică tocmai la Deva, se împarte între luarea salariului de parlamentar şi simularea muncii de lider al unei etnii un alt “oligarh”. Pentru că toate astea trebuia să poarte un nume, li s-a spus Gheorghe Firczak. E numele unuia pe jumătate ungur şi pe cealaltă jumătate rutean. Nu aţi auzit de ruteni? Nici recensămintele oficiale nu prea au auzit, dacă îl luăm în calcul pe ultimul, cel din 2002. La care au fost bifaţi nici mai mult, dar nici mai puţin de 257 de ruteni declaraţi pe teritoriul României. Pentru această masivă comunitate etnică, anual, Uniunea Culturală a Rutenilor din România (UCRR) încasează, de la bugetul public, 200.000 de euro. Bani pe care-i gestionează Gheorghe Firczak, liderul parlamentar al UCRR. După ce şi-a băgat nevasta şi fiul în UCRR, să beneficieze

GhidCatavencu_new.indd16 20.10.2006 13:00:47

1�

şi ei de ceva bani de la stat pentru propăşirea culturii rutene, Firczak şi-a dat seama că nu mai are cum să justifice banii.

Aşa că, atunci când l-am vizitat noi la Deva, tocmai se ocupa de organizarea unui simpozion de “retrologie agrară”. Orice

o fi însemnând asta, cert e că nu are nici o legătură cu rutenii, orice or fi ei. Dar, pentru că banii de la stat nu se dau decât

pentru activităţi culturale menite culturalizării rutenilor, UCRR a fost trecută printre organizatori.

Ruteanul: azi nu numai că nu îl vedem, dar nu e. Firczak, însă, a ţinut morţiş să ne demonstreze că ruteni nu

numai că există, dar chiar pot fi văzuţi, filmaţi, intervievaţi şi, în general, rutenilor li se poate face orice, doar-doar stă

etnia în picioare. Ca să probeze asta, Firczak ne-a trimis, de la Deva, cale de 200 de kilometri, până la Peregu Mare, o

comună aflată la graniţa cu Ungaria. Unde, după cum a susţinut, ar locui nu mai puţin de 1.000 de ruteni. Prima surpriză

a fost că, în Peregu Mare, sunt cu totul numai vreo 900 de locuitori. În al doilea rând, nici unul din cei cu care am stat

de vorbă nu s-a declarat rutean. Unii s-au declarat cehi, alţii slovaci, alţii ucraineni. Mai sunt acolo unguri şi germani.

Ruteni, însă, neam. În scriptele Primăriei Peregu Mare figurează înregistraţi, la recensământul din 2002, doar doi ruteni.

Pe pariu că ăştia doi sunt chiar preotul greco-catolic din sat şi nevasta lui? De ce tocmai ei? Păi, preotul cu pricina nu e

decât secretarul general al UCRR şi omul care se ocupă cu prozelitismul rutean în sat. Pentru ucrainenii din Peregu Mare,

însă, preotul nu este decât un român ucrainean, venit în comună din satul Crăciuneşti, din Maramureş.

Italienii au obrazul grosar. Undeva între Iaşi, Suceava, Câmpulung Muscel, comuna Greci din Tulcea şi Bucureşti

există şi italieni. Reprezentantul acestora în Camera Deputaţilor este din Buhuşi. Îl cheamă Mircea Grosaru. Singura lui

legătură cu italienii este nevasta, care spune că ar avea ceva sânge italienesc. O cheamă Ioana şi este vicepreşedinta

Roasit, adică asociaţia italienilor din România. Dacă o întrebi ce face Roasit cu cei 200.000 de euro primiţi anual de la stat

– şi noi am întrebat-o – o să răspundă că se ocupă de diferite activităţi culturale. Dacă îi ceri să şi particularizeze, îţi bagă

sub nas revista asociaţiei. Şi cam atât. A, ba nu, mai e ceva: unii membri ai Roasit au căpătat cetăţenia italiană. Dacă, însă,

mergi prin ţară să vezi ce zic italienii cu origini demonstrate, Roasit dispare. De exemplu, la Câmpulung Muscel, există

o comunitate închegată de italieni “friulani”, adică cei ai căror străbunici au venit acum o sută şi ceva de ani din Friuli,

regiunea Veneto, cea a cărei capitală este Veneţia.

Mai bine friulan, decât parlamentar. Pe la friulanii din Muscel, Grosaru a dat de vreo două ori. Prima dată ca

să-i convingă să se înscrie cu toţii în Roasit. Dar şi să promită că va îndrepta o parte din fondurile primite de la bugetul

public înspre comunitatea lor. A doua oară, de fapt, Grosaru nu a mai fost la Muscel, ci la un sat lângă, Albeşti, de unde

a racolat vreo sută de membri pentru asociaţia sa, toţi cu numele Gava. Ce e drept, numele sună italieneşte, dar “gavele”

din Albeşti nu au nicio dovadă că, la un moment dat, străbunii lor posibil italieni s-ar fi stabilit la Argeş. Oricum, Grosaru

le-a promis că le deschide o fabrică de confecţii care să producă pentru Italia. O altă comunitate de italieni este în comuna

Greci, din Tulcea. Acolo, Grosaru a dat tot de două ori. O dată înainte de alegerile din 2004. A avut succes: descendenţii

de italieni din comună chiar l-au votat. A doua oară, de hramul bisericii catolice din comună, Santa Lucia. “Ei, a venit,

a stat la slujbă, la protocol, după, şi de atunci nu l-am mai văzut. Cultură? Păi, ce cultură? Că în afară de revista aia a

Roasit, nu am mai văzut nimic de la el”. Declaraţia îi aparţine Celiei Onţeluş, născută Sacchetti. La toate acestea, Grosaru

a răspuns că nu a avut încă timp de toată lumea, că în doi ani a fost greu să se organizeze.

Prea fericitul oligarh chetuist. Statul subvenţionează asociaţiile de locatari care sunt comunităţile etnice

reprezentate în Parlament. Exact cum subvenţionează şi costul gigacaloriei. Dacă, însă, locatarii unui bloc se duc la

administrator atunci când observă lipsa subvenţiei de pe lista la întreţinere, etnicii italieni, romi, ruteni ş.a.m.d. nici măcar

nu au acces la lista de întreţinere culturală. De care, prin lege, sunt responsabili “oligarhii minorităţilor”.

Cătălin PRISACARIU


1�

Romi segregaţi ce trăiesc din resturile groapei de gunoi a judeţului Cluj nu sunt recunoscuţi nici de autorităţi şi nici de confraţii lor

“Uzina de reciclat” Pata Rât

Ani de-a rândul imaginile cu romi de la Pata Rât au ţinut primele pagini ale ziarelor şi au deschis jurnalele televiziunilor. Peisajul sordid al gropii de gunoi insalubre de lângă Cluj-Napoca, populată la propriu cu năpăstuiţi ai sorţii adunaţi din judeţele Ardealului, poate fi comparat cu o favela braziliană (cartier sărac ascuns în spatele building-urilor de oţel şi sticlă din Rio de Janeiro). Dramatismul poveştii de la Pata Rât s-a epuizat atât de mult încât nici măcar jurnaliştii străini nu o mai găsesc interesantă iar politicienii au înţeles că nu mai pot scoate vreun capital politic din ipotetica rezolvare a problemei. În timp, cei câţiva zeci de oameni fără adăpost ce trăiau în vecinătatea rampei de gunoi, în locuinţe improvizate, colectând resturile reciclabile, s-au transformat pe nesimţite într-o comunitate nedefinită şi perfect segregată ce cuprinde aproape 1 000 de persoane. Majoritatea sunt romi, de aceea, pe nedrept celor de la Pata Rât li s-a pus eticheta de“ţiganii din groapă”. Povestea acestora este atât de tabu încât autorităţile locale evită să vorbească public despre cei ce locuiesc acolo.

La ieşirea din Cluj-Napoca, înspre comuna Apahida, drumul prăfuit o coteşte la dreapta spre rampa de gunoi a judeţului. De zece ani autorităţile locale nu au reuşit să asaneze focarul de infecţie care, deşi nu mai are autorizaţie de mediu, funcţionează drept rampă de gunoi. Peste 5 hectare de deşeuri sunt ţinute sub control de cei care culeg zilnic deşeurile de fier, lemn, plastic sau hârtie astfel că groapa îşi păstrează relativele dimensiuni. Eugen Vereş, directorul societăţii care exploatează prin contract cu Primăria Cluj-Napoca rampa de la Pata Rât îşi aminteşte că încă din anii ’70 - ’80 diferite persoane s-au strâns în jurul gropii, unii find angajaţi ai societăţii locale de salubritate. După ’90, regulile economiei de piaţă au făcut ca aceştia să fie folosiţi pe post de colectori ai deşeurilor reciclabile, la schimb ei primind hrană, eventual sume modice de bani. Industria din jurul rampei funcţionează la limita legalităţii, deoarece “colectorii” nu au acte, contracte de muncă sau alte beneficii decât asigurarea subzistenţei. Vereş recunoaşte că lucrează cu cei de pe Rampă, şi spune că a încercat să-i educe, i-a îndrumat să meargă la biserică dacă vor să colecteze pentru el şi le-a interzis să consume alcool. Cei de la Pata Rât fac ca profiturile declarate ale companiei care exploatează rampa să atingă circa 6 milioane de euro în ultimul an.

Hărţuiţi constant de politicieni, presă sau ONG-uri, oamenii de la Pata Rât au suportat cu greu o altă echipă de jurnalişti veniţi să vadă grozăvia. “Plecaţi de aici, toţi veniţi să luaţi bani, dar nimeni nu ne ajută”, strigă o femeie în vârstă agitând o greblă cu un singur cui de fier folosită la colectare. “Nu mă filma pentru că mă văd neamurile din Cluj” adaugă aceasta, vorbind apoi despre ruşinea de a lucra în groapă şi despre şi mai marea ruşine şi izolare dacă acest lucru ar fi aflat de familia sa. În preajma reporterului Tv s-au adunat ciopor copii cu vârstă incertă ce vroiau să fie filmaţi contra cost şi alţi locuitori ai rampei atraşi de scandal. Mai sus, pe un morman de gunoaie deversate dintr-o maşină a companiei de salubritate alţii, liniştiţi, îşi văd de lucru. Întrebaţi dacă politicenii vin la rampă, unii şi-au adus aminte de raliurile electorale ale fostului primar. Când a venit vorba despre poliţie, spiritele s-au încins din nou, romii arătându-ne


1�

spre petele de scrum pe pe pământ, locul unde colibele lor au fost arse după intervenţia Poliţiei. Cu greu, de frica celor care ne însoţesc, şoferii şi bodyguarzii aceleiaşi firme de salubritate, adevăraţii lor stăpâni, cei de la Pata Rât ne lasă să ne retragem spre maşină. Căldura şi putrefacţia, îmblânzită de transpiraţie, intră încet în piele.

Marius Lacatoş este angajat în cadrul Consiliului Judeţean Cluj ca responsabil de problemele comunităţilor de romi. Lacatoş spune că principala problemă de la Pata Rât este lipsa accesului la sistemul public de sănătate deoarece nu ar exista un număr suficient de locuitori în acea zonă pentru a fi arondaţi unui medic de familie. Lacatoş crede că, de fapt, autorităţile nici nu doresc acest lucru. La intrarea în zona rampei, în numitul cartier Beverly Hills I, se află un punct medical construit printr-un program Phare în valoare de 50.000 de euro, implementat de Consiliul Judeţean şi Direcţia de Sănătate Publică. Cabinetul medical a fost însă închis după epuizarea fondurilor, iar paznicul ne-a indicat să vorbim cu americanul Rufus Whynot, directorul Fundaţiei “Ajutorul Familiei” implicată în proiectul care, pe hârtie, se vroia generos. Whynot spune că fundaţia este cea care administrează singură punctul medical, din care lipsesc medicii, personalul sanitar sau orice urmă de medicamente. Fundaţia plăteşte paznicul cabinetului pustiu şi a angajat din rampă câteva persoane care lucrează în timpul zilei la sediul fundaţiei. În faţa cabinetului şi a clădirii de duşuri îşi face veacul şi Florin, locuitor privilegiat al cartierului Beverly Hills I, fost monitor al comunităţii, angajat de o fundaţie pentru a însoţi copiii din rampă la şcoala din localitatea Someşeni, unde există o clasă specială, segregată însă de restul elevilor. Florin povesteşte că drumul până la şcoală se face pe jos, circa 2-3 kilometri cu o trecere de cale ferată. Fără se dea nume, acesta recunoaşte că sunt destui care fac bani de pe spatele celor de la Pata Rât.

Paradoxal, deşi s-au “investit” sume considerabile în programe sociale din bani publici sau ai ONG-urilor, viaţa celor din groapă nu s-a ameliorat deloc. Florin Moisă, preşedintele executiv al Fundaţiei “Centrul de Resurse pentru Comunităţile de Romi” este de părere că cei de la Pata Rât nu constituie o comunitate în adevăratul sens al cuvântului. Ceea ce-i adună la un loc pe acei oameni este rampa şi exploatarea resturilor de acolo; când nu va mai exista groapa vor pleca, adaugă Moisă. Acesta consideră că s-au cheltuit foarte mulţi bani fără rezultate (inclusiv de către fundaţia pe care o reprezintă), dar că există şi o indiferenţă a celor ce locuiesc acolo. De exemplu, la introducerea unei conducte de apă potabile, săpăturile au fost făcute prea la suprafaţă iar conducta a îngheţat. Moisă a confirmat faptul că nici autorităţile nu doresc să legalizeze situaţia celor din rampă pentru că dacă toţi cei de acolo ar avea acte de identitate ar deveni cetăţeni ai oraşului şi, implicit, ar avea drepturi. Pe care nimeni nu pare dispus să le acorde. De cealaltă parte, Marius Lacatoş, angajat al CJ Cluj susţine că Poliţia s-a implicat activ în întocmirea de acte de identitate sau certificate de naştere. Tot Lacatoş a recunoscut că aceeaşi Poliţie a intervenit în forţă de câteva ori, distrugând mai multe locuinţe impovizate din rampă în încercarea de găsi obiecte furate ascunse acolo.

În lipsa primarului Emil Boc, plecat din localitate, viceprimarul Adrian Popa a încercat să explice chestiunea de la Pata Rât din punctul de vedere al administraţiei locale. Viceprimarul spune că are informaţii încă de pe vremea în care era consilier local. Popa a precizat că fostul primar Gheorghe Funar a evacuat de-a lungul timpului mai multe familii, în special de romi, din clădiri degradate din zona centrală a oraşului. Cel mai cunoscut este cazul clădirii “Casa Călăului”,de acolo fiind transportaţi mai mulţi romi la groapa de gunoi la iniţiativa Primăriei. Viceprimarul nu contestă faptul că acolo există o comunitate segregată, fără acte de identitate (făcute provizoriu în preajma campaniilor electorale), fără acces la sistemul public de sănătate, fără adresă, fără electricitate, apă, gaze sau canalizare (acestea există în unele zone, dar sunt folosite la limita legii). Dar, la fel de sincer, Popa a declarat că administraţia locală nu are o soluţie şi nici nu va avea pe viitor, aşa cum nimeni nu a avut în aceşti ani pentru a rezolva “problema Pata Rât”. După ce actuala groapă va fi închisă (pe parcursul anilor 2007- 2008), cei aproape 1.000 de romi şi oameni fără adăpost care trăiesc de pe urma rampei vor rămâne fără sursa de supravieţuire. Există două variante: vor veni înspre Cluj unde vor îngroşa rândurile cerşetorilor sau vor pleca spre altă rampă. Numai că, odată cu ianuarie 2007, toate aceste zone insalubre ale României vor fi obligatoriu închise …

Silviu MănăStIRe


20


21

Secţiunea II

Fotoreportaje


Idilică pentru turişti şi pescari, profitabilă pentru afacerişti şi investitori, Delta Dunării înseamnă pentru majoritatea locuitorilor ei o luptă zilnică pentru supravieţuire.

delta dunăriiFotoreportaj de Petruţ CălinesCu

22


23


Cărămidarii sunt romi mândri de meseria lor, moştenită din tată în fiu. Cei din zona oraşului Corabia, jud.Olt, lucrează din iunie până în octombrie, fiind veniţi din judeţul Dolj, satele Gighera, Bârca, Gângiova şi altele. Pentru a evita concurenţa, familii întregi se mută de la casele lor în zonele în care au lucrări, locuind în condiţii precare. Copiii sunt puşi în mod regulat să muncească la cărămizi şi mulţi neglijează şcoala, pe care o frecventează doar pentru obţinerea alocaţiei.

romii cărămidariFotoreportaj de Bogdan CROiTORu

24


Oamenii sunt lăsaţi de patroni să lucreze pe terenul lor în schimbul unei sume fixe pe cărămidă sau pentru o parte din cele obţinute. De obicei sunt tocmiţi de către un bulibaşă care ia un procent din câştig. Cei mai tineri caută să muncească pe bani mai mulţi în construcţii sau agricultură în ţări precum Spania, Italia sau Franţa. Când sunt prinşi muncind la negru ei sunt trimişi înapoi in România cu restricţii pe paşapoarte, unde revin la vechile îndeletniciri cel puţin până la expirarea interdicţiilor.

2�


S-au născut cu retard psihic, iar boala îi urmărea cu insistenţa umbrei. Au fost instituţionalizaţi. Viaţa lor se reducea la ore de recuperare fizică şi mentală. Fără un sprijin părintesc, fără un suport sufletesc. Se poate spune că erau niste roboţi cu interior de om.

persoane cu dizabilităţi mentaleFotoreportaj de Bogdan iuRAŞCu

2�


Ultimii 16 ani şi i-au petrecut în Centrul de Recuperare şi Reabilitare pentru Persoane cu Handicap din Bucureşti. Exersând şi iar exersând. Consecinţe: acum sunt mai bine. Mult mai bine. Virgil şi-a dobândit o anume autonomie, trei ore pe zi e bucătarul centrului. Florin şi Aurel au luat în hăţuri o parte din administrarea lui. În puţin timp, se vor muta într-o casă normală, urmăriţi însă de un supraveghetor. Şi le place. Pentru ei e o victorie. O victorie asupra discriminării la care îi supusese însăşi viaţa.

2�


În Bucureşti există două centre unde dependenţii de heroină pot urma un tratament substitutiv cu metadonă: Spitalul Sfântul Stelian din Regie şi Laboratorul de Sănătate mintală nr. 4 de la Piaţa Reşiţa. Aici, o comisie are grijă doar de 400 de bolnavi din totalul de 24 000 din Capitală, restul fiind lăsaţi în stradă. Heroina este drogul care dă cea mai mare dependenţă, cu mortalitatea cea mai ridicată, singurul remediu eficient în prezent fiind tratamentul substitutiv cu metadonă. Integration este o asociaţie non-profit al cărei scop este de a îmbunătăţi sănătatea şi calitatea vieţii persoanelor afectate de consumul de droguri din România.

dependenţi de metadonăFotoreportaj de Robert GHeMenT

2�


În fotografiile alăturate persoanele identificabile sunt asistenţi (ARAS care lucrează alături de Integration, cunoscut fiind faptul că seringile toxicomanilor sunt un mod de transmitere a HIV) şi cadre medicale.

2�


În Romania sunt 4,6 milioane de pensionari din care 1 milion în sectorul agricol. Nivelul protecţiei sociale a vârstnicilor din România se află sub cel european. Jumătate din numărul pensionarilor au un venit sub 3 milioane de lei vechi. Serviciile comunitare, structurile comunitare şi neguvernamentale de intervenţie pentru ajutorul acestora de abia au început să se alinieze, foarte lent, la realitate. Situaţia materială critică impune o intervenţie masivă şi rapidă din partea statului pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă.

pensionarii - dependenţi de statFotoreportaj de Karina KnAPeK

30


31


Mai mult de 7 200 de copii şi tineri români între 15 şi 19 ani trăiesc cu HIV. Majoritatea au fost infectaţi între 1986 şi 1991 ca rezultat direct al unor politicilor guvernamentale care i-au expus la ace de seringă contaminate şi la “micro-transfuzii” în care copiilor mici li se administrau transfuzii cu sânge netestat. “Micro-transfuziile” s-au făcut ca urmare a ideii greşite că ar îmbunătăţi starea imunologică a copiilor. (raport al Human Rights Watch, august 2006) Un caz aparte în acest peisaj îl reprezintă cartierul Modruzeni, din Mărăşeşti. Izolaţi într-o buclă a timpului, oprită în evul mediu, cei aproape 4 000 de locuitori, în majoritate romi, încearcă să supravieţuiască într-o angoasă apăsată de sărăcia aproape agresivă, fără acces la educaţie, muncă, medicaţie sau utilităţi.

ghetoul din mărăşeştiFotoreportaj de Marius neMeŞ

32


73 dintre ei au fost diagnosticaţi după 1989 cu HIV/SIDA. Astăzi mai trăiesc cam jumătate. Medicii spun că majoritatea seropozitivilor sunt copii născuţi în anii 1987-89, care au acum 17-18 ani. Infectarea copiilor a fost catalogată drept “accident epidemiologic” de autorităţile sanitare ale vremii. Ajunşi aproape de vârsta majoratului, mulţi nu stiu că suferă de o boală cu transmitere sexuală pentru că părinţii vor să-i ferească de discriminare şi stigmatizare. (Pentru a nu încălca confidenţialitatea celor care trăiesc această dramă, în fotografii nu sunt persoane care să se fi declarat infectate. Simplul fapt că îşi duc vieţile aşa, este suficient de dureros).

33


Art. 46 din Constituţia României: “Persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială. Statul asigură realizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii, respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor.” Din 30.243 de persoane cu dizabilităţi fizice din Bucureşti, aproape 3.040 au dizabilităţi locomotorii, 1.570 fiind bărbaţi. Numărul total al adulţilor cu dizabilităţi locomotorii este 2.764, restul fiind copii. Doar 400 dintre adulţi sunt încadraţi în muncă. Realitatea zilei de azi este că două persoane cu aceeaşi pregătire, una sănătoasă şi una cu dizabilităţi fizice, nu au şanse egale de a obţine un loc de muncă fie şi pentru simplul fapt că drumul persoanei în scaun cu rotile se termină la scara autobuzului.

persoane cu dizabilităţi fiziceFotoreportaj de Radu ViOReAnu

34


3�


3�

Secţiunea IIIAnalize şi comentarii


3�

Stereotipurile se spală în familie

Articolul publicat în cotidianul Il Tempo1 ne-a produs multă amăraciune şi indignare. Ei (italienii) au o părere nu prea plăcută despre noi (românii: “rasa cea mai violentă, periculoasă, capabilă să ucidă pentru un pumn de mărunţiş”). Moment de răscruce pentru conştiinţa colectivă nevoită să se apere în faţa unor mesaje ostile şi pline de prejudecăţi şi stereotipuri. Discuţia rămâne deschisă şi pentru moment nu putem decât să răsuflăm uşuraţi că între noi şi ei este o distanţă considerabilă de kilometri şi ani. Ne întoarcem încruntaţi la casele şi gazetele noastre pentru că nicăieri nu-i ‘ca acasă’. Dar ‘acasă’ constatăm că ne împiedicăm destul de des de mesaje la fel de intolerante precum cele promovate de ziaristul de la Il Tempo. Doar că de data asta noi şi ei sunt alţii. Noi – vajnici gazetari, formatori de opinie şi trend, responsabilii cu iluminarea publică. Ei – romii, ori persoanele cu dizabilităţi fizice sau mentale, ori minorităţile sexuale, ori alţii la fel de diferiţi de noi.

Monitorizarea desfăşurată timp de jumătate de an ce a urmărit identificarea şi analizarea articolelor din presa scrisă despre grupurile minoritare sau vulnerabile din România dovedeşte că breasla mioritică nu e fată mare când vine vorba de stereotipii şi mesaje care instigă la discriminare (vezi în prezenta publicaţie Imaginea minorităţilor în presa românească. Raport de analiză media - pag. 42).

O primă constatare: atât în presa naţională cât şi în cea locală s-a scris destul de mult despre minorităţi şi minoritari (aproape o mie de articole); jurnaliştii au relatat, mai mult sau mai puţin stângaci, subiecte pe teme variate, însă nici un articol nu a reuşit (în caz că şi-a propus asta) să răspundă la întrebarea DE CE. Adică nu a fost identificată nici o investigaţie jurnalistică care să conducă publicul în profunzimea unor evenimente sau fenomene.

Cel mai mult dar şi cel mai eronat s-a scris despre romi, însă nici celelalte categorii incluse în monitorizare nu au fost menajate de anumite derapaje deontologice. Un tur virtual prin gazetele monitorizate aduce exemple grăitoare şi legitimează scopul acestei cercetări.

Startul se dă în Bucureşti cu un articol publicat în Libertatea pe 21 martie: „Doina Melinte a ,sprintat’ după hoţi”. Articolul este un recital de dinamism şi concizie. În doar şapte paragrafe este descrisă experienţa neplăcută şi păguboasă prin care a trecut atleta Doina Melinte, victimă a unei tâlhării. Semnatarii articolului au ‘reuşit’ în spaţiu şi timp record să insereze termenul „ţigan” de 6 ori. Nu am putut ignora nici menţionarea termenilor „bandit” şi „tâlhar”de 6, respectiv 3 ori. Menţionăm că articolul conţine şi elemente de back-ground (aflăm că practica este transmisă pe linie paternă) şi chiar se emit ipoteze rezervat-pesimiste asupra viitorului făptaşilor („Chiar dacă vor fi prinşi, nu sunt foarte multe şanse ca bandiţii să îşi reîntregească familia după gratii pentru că sunt minori”). Apreciem faptul că nu le-a fost divulgată (şi) identitatea.

Mergem mai departe cu exemplificarea şi dăm peste un articol care, la rândul său, poate că a mers prea departe. Jurnalul Naţional din data de 4 iunie a găzduit un reportaj de atmosferă profund marcat de trăirile autorului: „Ziua Panaramelor – Dreapta & Homo”. Titlul este sugestiv şi recunoaştem cine sunt subiecţii. Contextul: marşul comunităţii LGBT2 în cadrul manifestărilor organizate în săptămâna GayFest. Autorul este necruţător atât cu extremiştii de dreapta, cât şi cu demonstranţii care se întâmplă să aibă alte orientări sexuale decât a sa. Totuşi, distingem o diferenţă de abordare a „taberelor”. În prezentarea contra-manifestanţilor de dreapta nu lipsesc remarce ironice legate de oportunitatea prezenţei lor în „teatrul de război” şi de „identitatea istorică” a acestora. Ironia creşte în intensitate în prezentarea susţinătorilor drepturilor LGBT, autorul insistând să ne descrie cum a somatizat participarea în mijlocul manifestanţilor: „Acolo, am dat peste nişte ditamai bărbaţii îmbrăcaţi în haine femeieşti, care, sincer, mi-au făcut scârbă. Vorbeau piţigăiat şi spuneau numai tâmpenii, erau nişte marţafoi”. Nu putem să ignorăm exerciţiul de sinceritate al ziaristului şi să nu-i urăm multă sănătate şi o viaţă „normală”. Căci, se pare, domnia sa a găsit definiţia normalităţii: „În drum spre redacţie, mi-am dat

1) Articol denigrator la adresa României publicat în cotidianul Il Tempo (Italia) în 3 octombrie 20062) LGBT – minorităţi sexuale


3�

seama că sunt oarecum mulţumit. Asta, fiindcă spre deosebire de jurnalişti si jandarmi, care au fost obligaţi să-şi piardă sâmbătă cu numere de circ, 99,8% din populaţia Capitalei, indiferent de orientarea sexuală, a stat acasă la un mic şi la o bere, fără să ţină seama de ce proceduri se aplică în patul vecinilor. Ăia sunt oameni normali, nu exhibiţionişti”.Totodată, ne bucurăm să aflăm că 99,8% din populaţia Bucureştiului este „normală” şi că semnatarul articolului a găsit o doză mică de mulţumire în activitatea pe care o prestează.

Tot în presa naţională am putut identifica articole în care romii nu sunt subiect de ştire, dar au un rol ‘chimic’ în evidenţierea unor aspecte din cotidian. De exemplu, succesul introducerii de noi vehicule în transportul comun bucureştean este redat publicului printr-o frântură de cotidian: “Vai, dragă, cum să aruncăm punga pe geam!”, îşi dojenea ieri nevasta un rom cu mustaţă a la Clark Gable. Impresionat de plimbarea cu “limuzina de transport în comun’, omul a răbdat cinci staţii, ţinând resturile sandvişului pe care nevasta cu aluniţă tatuată pe obraz îl mâncase” (Evenimentul Zilei, 13 iunie – Autobuzele Mercedes îi civilizează pe bucureşteni). Sau, un articol critic la adresa programelor tv şi infuziei de non-ştiri este pus în relaţie cu etnia romă în Cotidianul din 22 iulie în articolul „Pute Bucureştiul de ştiri, mânca-ţi-as!”. Autoarea se întreabă: „Păi, nu pute Bucureştiul de ştiri mai interesante? Era aşa de greu de găsit o iubire între romi care să se lase măcar cu-n viol, dacă nu chiar cu-n briceag înfipt între coastele cuiva?” Nu încercăm să contestăm universul care, în esenţă, este plin de umor, dar practica ‘Bate şaua, să priceapă iapa’ este cel puţin imorală faţă de unii semeni de-ai noştri.

Părăsim Bucureştiul cosmospolit şi pornim prin ţară, unde agenda are ‘ţinte’ diferite şi preia din specificul zonei. Astfel, în Dolj băşcălia jurnalistică s-a concentrat pe romi şi persoanele cu dizabilităţi mentale. Pare-se că ştirea despre răpirea fiicei unor personaje renumite în comunitatea locală de romi a fost o pâine bună de mâncat nu numai pentru televiziunile comerciale, ci şi pentru publicaţiile locale. Au fost angrenate dispozitive de ziarişti care au relatat în amănunt desfăşurarea unei telenovele mediatice extrem de savuroasă. Au curs râuri de tuş şi tipografiile au lucrat non-stop pentru ca noi să ne delectăm cu titluri precum: „Mercedesa şi-a recuperat Strălucirea” (Gazeta de Sud, 22 martie), „Din ciclul‚ Ţiganii contraatacă - Corespondenta Antenei 1, bătută sub ochii poliţiştilor” (Ediţie Specială de Oltenia, 22 martie) sau „Mercedesa, cu Strălucirea la ginecolog” (Ediţie Specială de Oltenia, 23 martie). Odată cu apropierea sărbătorilor pascale, jurnaliştii de la Ediţie Specială de Oltenia îşi reamintesc de cele sfinte dar şi de rolul presei de paznic al comunităţii: „Şmanglitoarele rome au intrat în febra sărbătorilor” (18 aprilie). Este de apreciat lirismul inspirat de titlul ce deschide un articol de doar 3 fraze întindere. Tot din considerente ce ţin de securitatea comunităţii, într-un flash informativ din data de 18 martie aflăm că a fost trimisă „Înapoi la balamuc” (Ediţie Specială de Oltenia) o persoană cu dizabilităţi mentale. Câteva luni mai târziu, este publicat un anunţ important pentru slătineni: „Poliţia Slatina face recensământul nebunilor” (Ediţie Specială de Oltenia, 15 iunie). Titrarea spectaculoasă şi agresivă a unor ştiri puţin ofertante în conţinut ne duce cu gândul la practici comerciale îndoielnice şi răuvoitoare.

Tema de dezbatere propusă prin marşul GayFest de la Bucureşti s-a bucurat de o ’deosebită’ atenţie în paginile Ziarului de Bacău. În articolul „Chiar nu contează în dragoste sexul?” (8 iunie) jurnalistul se declară răspicat împotriva legalizării căsătoriilor între persoane de acelaşi sex invocând, într-o formă căutat metaforică, un argument ‘revoluţionar’ – două persoane de acelaşi sex nu pot procrea. Tratând problema genezei umane, a plămădirii (fiinţei) ,,în retortele misterului sălăşluind în sămânţa divină rodind în chivot de femeie rotunjit din dragoste”, jurnalistul se declară iniţial ,,partizan convins al înţelegerii patimilor omeneşti şi al dreptului la diferenţă între toţi fiii ţarinii, nevrând nicicum a fi nedrept cu semenii”. Evoluţia argumentării este halucinantă, jurnalistul ajungând în cele din urmă să răbufnească: ,,Noi, oamenii normali, n-avem cu voi nimic, nici pe dracu’ să vă ia, dar nu ne luaţi voi pe noi de tâmpiţi că nu e frumos!”,pentru ca, puţin mai încolo, îndârjirea să atingă cote paroxistice ,,Vă reamintesc vorbele lui Aristotel: omul este dumnezeu sau fiară! Alegeti!...” Ne plecăm înfricoşaţi în faţa jurnalistului de la Bacău, amintindu-i că textele axiologice pierd din putere când sunt dublate de invective, şi că, tot după Aristotel, noi alegem calea de mijloc, alegem să fim oameni - nici dumnezei, nici fiare.

În Braşov, singurii ‘beneficiari’ ai prejudecăţilor au fost reprezentanţii etniei rome. E drept, mai puţin virulenţi în abordare, ziariştii au ales subiecte legate de infracţionalitate. În data de 22 februarie, în Transilvania Expres a fost publicat un articol apocaliptic – „Şatre de romi au împânzit municipiul Braşov”. Autorul a făcut un inventar al activităţilor desfăşurate de romii care au „cotropit” centrul istoric al oraşului. Evident, nu lipseşte amprenta personală a jurnalistului: „În ultimele săptămâni zona centrului istoric al Braşovului a fost împânzită de adevărate şatre de romi, fiecare membru fiind axat pe câte un „bussines”. Astfel, unii caută de la primele ore ale dimineţii fier vechi prin curţile locatarilor de pe străzile Castelului, Nicolae Bălcescu şi Postăvarului („adunând” cu această ocazie şi diferite obiecte ale cetăţenilor). Unii romi, mai spălaţi, vând parfumuri şi ceasuri contrafăcute pe pietonalul de pe strada Republicii”. Din păcate, din


40

articol lipsesc intervenţiile unor autorităţi care să confirme că romii au săvârşit furturi sau avizul unor specialişti în igienă sanitară care să probeze că vânzătorii de parfumuri (contrafăcute! – să chemăm şi un expert în odoruri) îndeplinesc normele fito-sanitare sugerate de ziarist. Mergem pe mâna autorului!

În Suceava am întâlnit cea mai armonioasă formă de colaborare între o instituţie de presă şi reprezentanţii administraţiei publice locale: consilierul local-gazetar. Cotidianul Crai Nou a oferit spaţiu de desfăşurare unui consilier local care şi-a intitulat depoziţia „Romii arboreni şi problemele lor” (10 martie). Funcţionarul-ziarist a insistat pe lipsa de coeziune a comunităţii de romi şi pe relaţia tensionată cu administraţia locală: „Gâlceavă multă, muncă mai puţină, rezultate şi mai puţine. Atunci şi-au spus păsurile, s-au angajat să facă şi să dreagă şi... praful s-a ales de toate! Au aşteptat o nouă adunare în care s-au... bulibăşit din nou... ca la uşa cortului!”. Autorul articolului nu ezită să-şi mustre sub tipar consătenii (electorii) de etnie romă: „Li s-a mai spus că unii nu-şi trimit cu regularitate copiii la şcoală, aceştia nu învaţă şi mulţi au abandonat şcoala. Nu e frumos ca-n ziua în care-şi primesc ajutorul social să fiarbă satul din cauza lor.” Ne este destul de greu să încadrăm acest articol într-un gen jurnalistic, însă, probabil mesajul a adus mai multă claritate în relaţiile din interiorul comunităţii.

Şi un ultim exemplu de vână gazetărească: „Mucosul de 15 ani care şi-a violat verişoara de numai 2 ani, a fost trimis în judecată” (Obiectiv de Suceava, 3 iunie). Jurnalistul, vădit marcat de dimensiunea cazului, nu-şi refuză condiţia de om revoltat. „Vasile B., de 15 ani, din Gulia - Dolhasca, bestia care şi-a violat verişoara de numai 2 ani, a fost trimis în judecată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.(...) Vasile B. nu s-a putut abţine prea mult şi a întreţinut cu verişoara lui raport sexual anal. (...) Autorul acestei oribile fapte este de etnie romă, provine dintr-o familie modestă, locuind împreună cu părinţii şi cei patru fraţi într-o casă cu o cameră şi o bucătărie. Vasile B., este elev în clasa a V-a, la o şcoală din localitate, având rezultate mediocre la învăţătură”. Am identificat o singură ‘lacună’ în acest articol: numărul casei în care locuieşte „mucosul”.

Dacă te referi la membrii etniei rome cu apelativul ,’ţigani’ nu înseamnă întotdeauna că eşti rasist, doar aproape întotdeauna. Cazul jurnalistului la care ne vom referi spre finalul acestui comentariu reprezintă excepţia care confirmă regula. Jurnalistul de la ziarul Cuget Liber din Constanţa a publicat, pe toată durata monitorizării, 27 de articole prin care a adus în faţa cititorilor probleme punctuale cu care se confruntă „ţiganii” din judeţ. Dincolo de a fi un aspru critic al autorităţilor (vezi „Primăria Constanţa refuză să sprijine proiectele pentru romi”- 19 mai), jurnalistul a dat dovadă de imparţialitate şi nu s-a sfiit să prezinte, acolo unde a fost cazul, şi soluţionările aferente problemelor semnalate („Toţi romii constănţeni vor avea acte de identitate”, 27 iulie). A prezentat pe lângă probleme sociale a căror soluţionare depinde de autorităţile locale şi probleme specifice comunităţilor, cum ar fi schimbările petrecute în structura de autoritate a comunităţilor de romi (vezi „Criză de autoritate printre romi. Tinerii nu mai recunosc judecata ţigănească” – 26 iulie). Deci, se poate.

Ionuţ CodReAnU, Mihai POPa


41

Ziariştii români sunt proşti şi rasişti

Textul de mai sus şi-a propus să dimensioneze, prin câteva exemple, harta limbajului utilizat de jurnalişti atunci când scriu despre minorităţile vulnerabile la discriminare. Acum ştim până unde se poate ajunge când se scrie tendenţios negativ dar şi, la cealaltă extremă a hărţii, cum se poate scrie pentru a preveni discriminarea, pentru a de-stigmatiza. E nevoie să adăugăm că sunt repere calitative relevante pentru discursul din presa anului 2006. Că dacă ar fi să dăm filmul înapoi cu doar câţiva ani, am descoperi ‘borna’ editorială de sinistră notorietate în care se vorbea despre “umplerea stadioanelor cu ţigani pentru a-i lichida”. Dacă registrul în care colegii mei au citit textele stigmatizante - fie ele despre romi ori despre alte minorităţi - a fost cel al satirei, membrii comunităţilor vizate n-au zâmbit atunci când le-au citit. Exact aşa cum nici ziariştii noştri nu s-au mai hlizit deloc atunci când în ziarul italian au apărut măgării despre români. Şi asta pentru că o persoană care aparţine uneia dintre minorităţile vulnerabile ştie pe propria piele că dispreţul cu care este tratat de presă este precursorul discriminării. Şi nici nu e uşor să uiţi că la începutul anilor ‘90, în câteva localităţi, majoritarii au atacat romii, lăsând în urmă victime şi case incendiate, iar marşul gay a fost ţinta unor acte de violenţă chiar în 2006. După cum aţi constatat, avem, la o extremă, câteva texte pentru care Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării s-ar putea autosesiza. În ceea ce-i priveşte pe romi - grupul care rămâne cel mai expus stigmatizării - am optat pentru a nuanţa diagnosticul nostru, pentru că am considerat că există două paliere de responsabilitate a ziaristului: menţionarea nejustificată a etniei este un comportament care poate fi generat de un neprofesionalism sever, ce are ca efect consolidarea stereotipului negativ dar care rămâne diferit de situaţia în care autorii îşi eliberează explicit, în text, atitudinea negativă faţă de romi. Cercetarea noastră vă oferă, după cum veţi constata în paginile următoare, o imagine nuanţată atât sub aspectul intensităţii cât şi sub cel cantitativ al modului în care se scrie astăzi despre minorităţi în presa autohtonă. Asta nu înseamnă că, dacă ar cădea în mâinile vreunui cititor rasist faţă de “găozarii” din presă, aşa nuanţată cum e, n-ar putea fi redusă la o concluzie simplă ca toate stereotipurile: ‘ziariştii români sunt proşti şi rasişti’.

Mircea tOma


42

Imaginea minorităţilor în presa scrisă naţională şi locală

- Raport de analiză media* -

METODOLOGIE

Obiectiv

Analiza a urmărit să determine măsura şi modul în care presa scrisă centrală şi locală semnalează încălcări ale drepturilor minorităţilor.

Cadru general

• Au fost monitorizate ediţiile electronice a 6 publicaţii naţionale şi 9 publicaţii locale (vezi Anexa raport de monitorizare, pagina 52);• Intervalul de monitorizare: 16 ianuarie 2006 – 31 iulie 2006;• În identificarea articolelor relevante pentru această analiză a fost folosită o grilă exactă de termeni-cheie (vezi Anexa raport de monitorizare, pagina 52);• Au fost centralizate toate articolele care au prezentat subiecte legate de grupurile minoritare din Romania: romi, persoane cu dizabilităţi fizice şi/sau mentale, minorităţi sexuale, copii instituţionalizaţi, persoane seropozitive, delincvenţi juvenili, alte etnii.

Grila de analiză

În alcătuirea grilei de analiză s-a urmărit obţinerea de date privind:

• Numărul de apariţii pentru fiecare minoritate în parte;• Atitudinea jurnalistului faţă de minorităţile prezentate (negativă, neutră sau pozitivă):

- Menţionarea nejustificată a etniei în relaţie cu acţiuni indezirabile (infracţionalitate) a fost considerată atitudine negativă;

• Evidenţierea de către jurnalist a problemelor întâmpinate de membrii grupurilor minoritare; • Prezentarea soluţiilor propuse sau puse în practică de către autorităţile publice;• Prezentarea instituţiilor publice implicate în soluţionarea problemelor întâmpinate de minorităţi;• Principalele teme cu care sunt asociate minorităţile în articolele de presă:

- În categoria „cazuistică” au fost incluse articolele ce prezentau cazuri particulare (portrete-umane, cazuri sociale, reportaje de atmosferă etc.).

Presa scrisă centrală

Număr articole monitorizate: 128

Publicatia Număr articoleAdevărul 36Libertatea 26

Jurnalul Naţional 23Evenimentul Zilei 19

Ziua 15Cotidianul 9

Tabel 1

*Acest material expune doar concluziile generale ale monitorizării. Pentru analiza detaliată accesaţi www.mma.ro


43

Concluzii

• În perioada 16 ianuarie – 31 iulie 2006, au fost monitorizate şi analizate 128 de articole ce dezbăteau subiecte legate de grupurile minoritare sau vulnerabile din România.• Cel mai vizibil grup minoritar prezent în articolele de presă a fost etnia romă, cu 76 de apariţii cumulate în tot acest interval. Mai puţin mediatizate au fost persoanele cu dizabilităţi mentale – 8 apariţii şi persoanele seropozitive (7 apariţii). • În cazul etniei rome au fost identificate cele mai multe prezentări negative (20 din totalul de 76 în care această minoritate a fost menţionată):

- În 12 articole jurnaliştii au folosit un ton critic şi stereotipuri la adresa etniei sau a unor membri ai acesteia, iar în alte 8 articole a fost menţionată nejustificat etnia în asociere cu acte de infracţionalitate.

• Tot etnia romă a avut cel mai mare număr de prezentări pozitive (5). Vezi grafic 3.• Copiii aflaţi în centre de ocrotire au avut ponderea cea mai mare a menţionărilor pozitive din numărul total de articole care au avut ca subiect acest grup vulnerabil.• Interesul jurnaliştilor pentru relatarea problemelor pe care le întâmpină grupurile minoritare a fost mai accentuat în cazul etniei rome. Astfel, în 23 de articole au fost semnalate probleme generice (vezi accesul la educaţie, discriminarea şi romii în comunitate) sau specifice cu care se confruntă etnia romă. În schimb, în cazul persoanelor cu dizabilităţi mentale un singur articol din cele monitorizate a tratat problemele cu care se confruntă acest grup vulnerabil. Vezi grafic 4.• Temele dominante (vezi tabel 1) cu care au fost asociate grupurile minoritare s-au conturat astfel:

- Etnia romă a fost asociată în 19 articole cu acte de infracţionalitate şi în 11 articole cu subiecte ce vizau relaţia cu autorităţile locale şi etnia majoritară (romii în comunitate);- În cazul copiilor instituţionalizaţi au dominat subiectele legate de sistemul de ocrotire (15 articole din totalul de 17);- În cazul persoanelor cu dizabilităţi, pe lângă atenţia acordată subiectelor ce vizau sistemul de ocrotire (9 articole), s-a distins un număr relevant de articole (4) care ilustrau poveşti de succes ale membrilor acestei categorii vulnerabile;- În articolele care au tratat situaţia persoanelor cu dizabilităţi mentale, tema predominantă a fost sistemul de ocrotire (6 articole);- Despre minorităţile sexuale s-a scris aproape în exclusivitate în contextul manifestărilor GayFest (26 articole), în timp ce alte două articole au tratat problema generică a discriminării minorităţilor sexuale la noi în ţară;- Dintre temele dominante cu care au fost asociate grupurile minoritare, tema care a fost întâlnită în cele mai multe articole a fost sistemul de ocrotire (34 de articole), urmată de parada GayFest.

Grafic 1

Menţionarea nejustificată e etniei în asociere cu

acţiuni indezirabile, total ziare

76

8

01020304050607080

1

număr apariţii Menţionarea etniei


44

număr apariţii minorităţi în articolele monitorizate, sinteză presa centrală (16 ianuarie - 31 iulie)

7

8

18

19

21

76

0 20 40 60 80

seropozitivi

persoane cu dizabilităţi mentale

copii instituţionalizaţi

persoane cu dizabilităţi

LGBT

romi

LGBT – minorităţi sexualeGrafic 2

Atitudinea jurnalistilor faţă de minorităţile identificate, sinteză presa centrală (16 ianuarie - 31 iulie)

3

20

7

8

13

14

19

49

4

2

5

1

0 10 20 30 40 50 60 70 80

seropozitivi


LGBT



romi

negativă neutră pozitivă

LGBT – minorităţi sexualeGrafic 3

număr articole în care au fost semnalate probleme ale minorităţilor , sinteză presa centrală (16 ianuarie - 31 iulie)

1

3

6

10

11

23

0 5 10 15 20 25


seropozitivi



LGBT

romi

Grafic 4LGBT – minorităţi sexuale

persoane cu dizabilităţi fizice




4�

Presa scrisă locală

Număr articole monitorizate: 822

Regiune Număr articoleBacău 145Braşov 59

Constanţa 280Dolj 194

Petroşani 81Suceava 63

Concluzii

• În perioada 16 ianuarie – 31 iulie 2006, au fost monitorizate şi analizate 822 de articole ce dezbăteau subiecte legate de grupurile minoritare sau vulnerabile de la noi din ţară.• Cele mai multe articole în care au fost prezentate grupuri minoritare şi/sau categorii vulnerabile au fost publicate în judeţul Constanţa (280 de articole), urmat de Dolj cu (194 de articole) şi Bacău (145 de articole). • Cel mai vizibil grup minoritar prezent în articolele de presă a fost etnia romă cu 395 de apariţii cumulate în tot acest interval. Mai puţin mediatizate au fost minorităţile sexuale (16 apariţii) şi delincvenţii juvenili (7 apariţii). Vezi grafic 6.• Etnia romă a fost prezentată negativ în peste 35% dintre articolele în care a fost menţionată (140 de prezentări negative).

- În 71 de articole au fost identificate stereotipuri şi un ton critic la adresa etniei sau membrilor comunităţilor de romi- În alte 69 de articole a fost menţionată nejustificat etnia în asociere cu acte de infracţionalitate.

Tabel 1LGBT – minorităţi sexuale

copii instituţionalizaţi romi


fizice


mentaleseropozitivi LGBT

Discriminare * 6 2 1 1 2Accesul în instituţii * * 1 * * *Altele 1 10 * * * *Asistenţă medicală * 1 1 * 2 *Caritate * 1 * * *Cazuistică 1 5 * * * *Educaţie * 5 1 * 1 *GayFest * * * * * 15Identitate culturală * 10 * * * *Incluziune socială 1 5 1 * 1 *Infracţiuni * 13 * * * *Integrare în munca * 7 * * * *Ocrotire 15 2 11 6 2 *Poveste de succes * * 3 * * *Romii în comuni-tate

* 11 * * * *

Victimă abuzuri * 1 * 1 * *

Grup minoritar/ vulnerabil

Principaleleteme identificate


4�

Grafic 5

• Copiii aflaţi în centre de ocrotire şi persoanele cu dizabilităţi fizice au fost categoriile care au beneficiat de cele mai multe prezentări pozitive (vezi grafic 7).

• Interesul jurnaliştilor pentru relatarea problemelor pe care le întâmpină grupurile minoritare a fost mai accentuat în cazul etniei rome. Astfel, în 104 articole au fost tratate probleme generice (vezi discriminarea sauproblemele legate de incluziunea socială) sau specifice cu care se confruntă etnia romă – vezi grafic 3.• Temele dominante (vezi tabel 2) cu care au fost asociate grupurile minoritare s-au conturat astfel:

- Etnia romă a fost asociată în 103 articole cu acte de infracţionalitate şi în 99 de articole cu subiecte ce vizau relaţia cu autorităţile locale şi etnia majoritară (romii în comunitate).- În cazul copiilor instituţionalizaţi au dominat subiectele legate de sistemul de ocrotire (47 articole), dar şi subiecte ce vizau măsuri de incluziune socială (26 articole).- Şi în articolele despre persoanele cu dizabilităţi au fost prezentate cu preponderenţă subiecte legate de sistemul de ocrotire (40 articole) şi de procesul de incluziune socială (37 articole).- În cazul persoanelor cu dizabilităţi mentale, pe lângă atenţia acordată subiectelor ce vizau sistemul de ocrotire (23 articole), s-a distins o frecvenţă destul de ridicată a subiectelor legate de acte de infracţionalitate comise de membri ai acestui grup (15 articole)- Persoanele seropozitive au fost menţionate cu precădere în articole ce prezentau activităţi de incluziune socială (52 de articole)- Despre minorităţile sexuale s-a scris aproape în exclusivitate în contextul manifestărilor GayFest (15 articole), în timp ce un singur articol a tratat problema generică a discriminării minorităţilor sexuale la noi în ţară.- Delincvenţa juvenilă şi sistemul penitenciar au fost prezentate de către o singură publicaţie („Ediţie Specială de Oltenia” - Dolj) într-un set de reportaje realizat în Penitenciarul de Minori şi Tineri din Craiova. Din cele 7 articole, patru au prezentat portretele şi povestea unor delincvenţi juvenili (cazuistică), iar celelalte trei au prezentat generic măsurile adoptate în procesul ulterior de incluziune socială.- În categoria alte etnii au fost incluşi membrii comunităţilor de ruşi-lipoveni, turco-tătari, italieni, sârbi, albanezi, germani etc. Cele mai multe articole (24) au prezentat activităţi legate de identitatea culturală a respectivelor etnii.

număr apariţii minorităţi în articolele analizate, sinteză presa locală (16 ianuarie - 31 iulie 2006)

49

7

16

61

72

112

154

395

0 100 200 300 400 500

alte etnii

delincvenţi juvenili

LGBT


seropozitivi



romi


Menţionarea nejustificată a etniei în asociere cu acţiuni indezirabile, total ziare

395

69

0

100

200

300

400

500

1

număr apariţii Menţionarea etniei



4�

Atitudinea jurnalistului faţă de minorităţile identificate, sinteză presa locală (16 ianuarie - 31 iulie 2006)

69

91

136

243

12

1

8

1

140

49

7

8

48 1

320

17

12

0 50 100 150 200 250 300 350 400 450

alte etnii


LGBT


seropozitivi



romi

negativă neutră pozitivă


număr articole în care au fost semnalate probleme ale minorităţilor, sinteză presa locală (16 ianuarie - 31 iulie)

11

2

3

12

16

17

27

104

0 20 40 60 80 100 120

alte etnii

LGBT


seropozitivi




romi





4�

romicopii

insitutio-nalizaţi


fizice

persoane cu

dizabilităţi mentale

seropozitivi LGBT delincvenţi juvenili alteetnii

Accesul în instituţii * * 14 * * * * *Acces la educaţie 27 2 2 * 1 * * 2Actedeidentitate 2 * * * * * * *Asistenţă medicală 14 3 1 2 7 * * *Asistenţă ONG 3 * 1 * * * * *Caritate * 12 10 * 2 * * *Cazuistică 10 10 15 4 2 * 4 *Combaterea discriminării 2 * * * * * * 1

Conflict interetnic 1 * * * * * * *Discriminare 2 * * * * * * *Drepturile LGBT * * * * * 1 * *Drepturile minorităţilor * * * * * * * 6

GayFest * * * * * 15 * *Identitate culturală 31 * * * * * * 24Incluziune socială 11 26 37 4 52 * 3 4Infracţiuni 103 1 2 15 * * * *Integrare în muncă 64 8 24 1 * * * *Ocrotire * 47 40 23 8 * * *Poveşti de succes 5 2 3 * * * * *Persoanele cu dizabilităţi mentale în comunitate

* * * 2 * * * *

Relaţionarea cu etniile * * * * * * 3

Romii în comunitate 99 * * * * * * *Turco-tătarii în comunitate * * * * * * * 9

Victime ale abuzurilor 2 * 3 2 * * * *

Altele 19 1 2 8 * * * *

Tabel 2

Grup minoritar/ vulnerabil

Principaleleteme identificate


4�

Anexa raport monitorizare

A.• Presa scrisă centrală

Publicaţii monitorizateAdevărulCotidianulEvenimentul ZileiLibertateaJurnalul NaţionalZiua

• Presa scrisă locală

Regiuni Publicaţii monitorizateBacău Desteptarea, Ziarul de BacăuBraşov Monitorul Expres, Transilvania ExpresConstanţa Cuget liber, Observator de ConstanţaDolj Gazeta de Sud, Ediţie Specială de OlteniaHunedoara - Petroşani Gazeta Văii Jiului, MatinalSuceava Obiectiv de Suceava, Crai Nou

B.Cuvinte-cheie:

rrom/rom, ţigan(i), etnie/etnic, minoritate/minoritar, marginalizat, exclus(i), persoană cu handicap/dizabilităţi, seropozitiv(i), instituţionalizat, homosexual(i)/gay/lesbiană(e).


�0

Anexa 1

Repere deontologice

GHID DE BUNE PRACTICI PRIVIND RELATAREA DESPRE MINORITĂŢI ÎN PRESA ROMÂNEASCĂ1

1. Respectă-ţi semenii, indiferent de sex, nivel de educaţie, vârstă, apartenenţă etnică, religioasă, orientare sexuală sau politică. 2. Mentionează nivelul de educaţie, vârsta sau apartenenţa etnică, religioasă, orientarea sexuală sau politică a persoanelor despre care relatezi numai atunci când acest lucru este relevant în context. 3. Întreabă-i pe cei implicaţi cum doresc să fie identificaţi şi foloseşte această denumire în relatarea ta. 4. Evită senzaţionalismul bazat pe stereotipuri şi prejudecăţi. 5. Identifică-ţi propriile stereotipuri şi prejudecăţi şi asigură-te că nu iţi afectează relatarea. 6. Impune un ton neutru atunci când utilizezi ştirile preluate din alte surse. 7. Fii echilibrat şi înlătură termenii discriminării negative sau pozitive. 8. Nu amesteca experienţe personale în relatările de presă despre o minoritate, deoarece sunt irelevante. 9. Acordă în mod egal atenţie tuturor părţilor implicate în subiectul despre care relatezi. 10. Include printre sursele tale şi reprezentanţi ai minorităţilor, pentru o reflectare cât mai largă a societăţii. 11. Fii conştient că între tine şi minorităţile despre care relatezi pot exista diferenţe culturale care blochează accesul la informaţii. 12. Corectează gramatical citatele dacă pun într-o lumină nefavorabilă sursele. 13. Relatează cu dorinţa de a construi punţi de înţelegere între categorii, grupuri umane sau opţiuni individuale.

CODUL ETIC AL CONVENŢIEI ORGANIZAŢIILOR DE MEDIA2

(selecţie)

Preambul(...)Orice informaţii privind încălcarea drepturilor omului – aşa cum sunt acestea definite în documentele internaţionale ratificate de România – sunt de interes public major.(...)

1.2. Jurnalistul este dator să caute, să respecte şi să comunice faptele - aşa cum acestea pot fi cunoscute prin verificări rezonabile - în virtutea dreptului publicului de a fi informat.1.3. Jurnalistul este dator să exprime opinii pe o bază factuală. În relatarea faptelor şi a opiniilor, jurnalistul va acţiona cu bună-credinţă.1.4. Jurnalistul este dator să semnaleze neglijenţa, injustiţia şi abuzul de orice fel.1.5. În demersul său de a informa publicul, jurnalistul este dator să reflecte societatea în ansamblul şi diversitatea ei, acordând acces în presă şi opiniilor minoritare şi individuale.Publicul are dreptul să cunoască nu numai informaţiile şi ideile primite favorabil sau cu indiferenţă ori considerate inofensive, dar şi pe acelea care ofensează, şochează sau deranjează.Acestea sunt cerinţe ale pluralismului, toleranţei şi spiritului deschis, fără de care nu există societate democratică.

1) Editat într-un proiect coordonat de Centrul pentru Jurnalism Independent (2002).2) Convenţia Organizaţiilor de Media (COM) este o alianţă a peste 30 de organizaţii de media din toată ţara. COM a fost constituită în decembrie 2001, iar in iunie 2004 a adoptat un statut al jurnalistului şi un cod etic propriu. (vezi www.cji.ro, www.freeex.ro).


�1

(...)

2.1.3. Jurnalistul este dator să ţină cont de interesul legitim al minorului. El va proteja identitatea minorilor implicaţi în infracţiuni, ca victime sau ca autori, cu excepţia situaţiei în care interesul public cere ca aceştia să fie identificaţi, sau la solicitarea expresă a părinţilor sau a reprezentanţilor lor legali, în vederea protejării interesului superior al minorului.2.1.4. Identitatea victimelor accidentelor, calamităţilor, infracţiunilor, cu precădere cele ale agresiunilor sexuale, nu trebuie să fie dezvaluită, cu excepţia situaţiei în care există acordul acestora sau când un interes public major prevalează. De acelaşi regim beneficiază şi persoanele defavorizate (bolnavi, persoane cu dizabilităţi, refugiaţi, etc.).2.1.5. Jurnalistul este dator să nu discrimineze nici o persoană pe motive de rasă, etnie, religie, sex, vârstă, orientare sexuală ori dizabilităţi şi să nu instige la ură şi violenţă atunci când relatează fapte sau îşi exprimă opiniile.

2.2. Regulile redactării2.2.1. Informaţia trebuie delimitată clar de opinii. Jurnalistul va face demersuri rezonabile în acest sens.2.2.2. Jurnalistul va verifica informaţiile în mod rezonabil înainte de a le publica şi va exprima opinii pe o bază factuală. Informaţiile vădit neadevărate, sau cele despre care jurnalistul are motive temeinice să creadă că sunt false nu vor fi publicate.2.2.3. În chestiunile despre care relatează, jurnalistul trebuie să facă eforturi pentru a prezenta punctele de vedere ale tuturor părţilor implicate.2.2.4. Jurnalistul va respecta în redactare regulile citării. În cazul citării parţiale a unei persoane, jurnalistul are obligaţia de a nu denatura mesajul acelei persoane. (...)

2.7. Corectarea erorilor. Dreptul la replică2.7.1. Jurnalistul va corecta cu promptitudine orice eroare care apare în materialele sale. Acolo unde consideră necesar, jurnalistul poate să publice şi scuze.2.7.2. Dreptul la replică se acordă atunci când cererea este apreciată ca fiind îndreptăţită şi rezonabilă.


�2

Anexa 2

Repere legislative

1. L E G E nr. 278 din 4 iulie 20063

pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi(…)Art. I. - Codul penal al României, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:(…)Articolul 317 va avea următorul cuprins:„Instigarea la discriminare Art. 317. - Instigarea la ură pe temei de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”(...)

2. LEGE nr. 324 din 14 iulie 20064 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare

(...)ART. I Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 2 septembrie 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 48/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 2, alineatul (1) va avea următorul cuprins: “Art. 2. - (1) Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.” 2. La articolul 2, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (9), cu următorul cuprins: “(9) Comportamentul discriminatoriu prevăzut la alin. (1)-(5) atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală, după caz, în condiţiile legii.” (...)

3) Lege nr. 278 din 04/07/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi; publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 601 din 12/07/2006; Actul a intrat în vigoare la data de 11 august 2006. Pentru comentarii referitor la art. 317 din Codul penal anterior ultimelor modificări legislative vezi Ghidul juridic pentru ziarişti, ediţia a II-a, publicat de Agenţia de Monitorizare a Presei şi APADOR-CH în 2003 – www.freeex.ro4) Monitorul Oficial nr. 626 din 20 iulie 2006. Instituţia care este responsabilă de implementarea Legii este Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării www.cncd.org.ro.


�3

5) Ordonanţa de urgenţă nr. 31 din 13 martie 2002 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 214 din 28 martie 2002. Varianta publicată aici este neoficială, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea 107/2006 şi prin Legea nr. 278/2006 (pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 601 din 12/07/2006). Pentru detalii privind modul de aplicare al acestei Ordonanţe vezi Ghidul juridic pentru ziarişti, ediţia a II-a, publicat de Agenţia de Monitorizare a Presei şi APADOR-CH în 2003 – www.freeex.ro.6) Aşa cum a fost modificat prin Legea 107/2006.7) Idem 6.8) Idem 6.9) Aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 278/2006.10) Idem 6.11) Introdus prin Legea nr. 278/2006.

3. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr.31 din 13 martie 20025

privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii

(...)CAPITOLUL I Dispoziţii generale Art. 1. - Pentru prevenirea şi combaterea incitării la ură naţională, rasială sau religioasă, la discriminare şi la săvârşirea de infracţiuni contra păcii şi omenirii, prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. Art. 2. - În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă:

a) prin organizaţie cu caracter fascist, rasist sau xenofob se înţelege orice grup format din trei sau mai multe persoane, care îşi desfăşoară activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, rasiste sau xenofobe, precum ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie, recurgerea la violenţă pentru schimbarea ordinii constituţionale sau a instituţiilor democratice, naţionalismul extremist. În această categorie pot fi incluse organizaţiile cu sau fără personalitate juridică, partidele şi mişcările politice, asociaţiile şi fundaţiile, societăţile comerciale, precum şi orice alte persoane juridice care îndeplinesc cerinţele prevăzute la prezenta literă; b)* prin simboluri fasciste, rasiste sau xenofobe se înţelege: drapelele, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum şi orice alte asemenea însemne, care promovează ideile, concepţiile sau doctrinele prevăzute la lit. a)6; c)* prin persoană vinovată de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii se înţelege orice persoană condamnată definitiv de către o instanţă judecătorească română sau străină, printr-o hotărâre recunoscută potrivit legii, pentru una sau mai multe infracţiuni contra păcii şi omenirii, precum şi orice persoană condamnată de către o instanţă penală internaţională pentru crime de război sau crime contra umanităţii7;

(...)CAPITOLUL II Infracţiuni şi contravenţii Art. 3. - (1)* Constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist sau xenofob se pedepseşte cu închisoare de 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi8.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi aderarea la o organizaţie cu caracter fascist, rasist sau xenofob, precum şi sprijinirea sub orice formă a unei organizaţii având acest caracter. (3) Tentativa se pedepseşte.

Art. 4. - (1)** Răspândirea sau vânzarea, prin orice mijloace, ori confectionarea de simboluri fasciste, rasiste sau xenofobe, precum si detinerea, în vederea raspândirii sau vânzarii, a unor astfel de simboluri se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani si interzicerea unor drepturi9.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi utilizarea în public a simbolurilor fasciste, rasiste sau xenofobe. (3) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (1) sau (2), dacă este săvârşită în interesul artei sau ştiinţei, cercetării ori educaţiei.

Art. 5. - (1) * Promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi10. (2)** Propaganda constă în răspândirea în mod sistematic sau în apologia unor idei, concepţii ori doctrine, cu intenţia de a convinge şi de a atrage noi adepţi11.


�4

12) Idem 9.13) Legea nr. 30/1994 privind ratificarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la această convenţie (publicată în Monitorul Oficial nr. 135 din 31 mai 1994).14) Traducere preluată de pe site-ul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (www.cncd.org.ro). Directiva Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică (publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene – JOCE - nr. L180 din 19 iulie 2000), ca şi prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament, în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, (publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene – JOCE - nr. L303 din 2 decembrie 2000) au fost transpuse în legislaţia românească prin Legea nr. 324/2006 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

Art. 6.** Negarea, contestarea, aprobarea sau justificarea, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului, genocidului sau a crimelor contra umanităţii ori a efectelor acestora se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amendă12.

Art. 7. - În cazul infracţiunilor prevăzute la art. 3-6 urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror. (...)4. Convenţie pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale încheiată la Roma la 4 noiembrie 195013

Art. 10.1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. 2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi pevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.

5. Directiva Consiliului 2000 / 43 / CE14 (...)Articolul 2Conceptul de discriminare 1. Pentru obiectivele acestei Directive, principiul tratamentului egal va însemna că nu trebuie să existe discriminare directă sau indirectă pe criteriul originii rasiale sau etnice. 2. Pentru obiectivele paragrafului 1: (a) se va considera că discriminarea directă are loc atunci când o persoană este tratată mai puţin favorabil decât este alta, a fost sau ar putea fi tratată într-o manieră similară, pe criteriul originii rasiale sau etnice; (b) se va considera că discriminarea indirectă are loc atunci când o prevedere, criteriu sau practică aparent neutre dezavantajează anumite persoane de o anumită rasă sau origine faţă de alte persoane, în afară de cazul în care acele prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare. 3. Hărţuirea trebuie incriminată ca discriminare, în conformitate cu sensul paragrafului 1, atunci când un comportament nedorit, pe criteriul originii rasiale sau etnice, duce la violarea demnităţii personale sau crează un cadru intimidant, ostil, degradant sau ofensiv. În acest context, conceptul de hărţuire poate fi definit ţinându-se cont de legislaţia internă şi practicile statelor membre. 4. O instigare la discriminare a persoanelor pe criteriul originii rasiale sau etnice trebuie incriminată ca fiind discriminare în concordanţă cu prevederile paragrafului 1.


��


��

© Agenţia de Monitorizare a Presei – Academia CaţavencuAdresa: Calea Plevnei, nr. 98, BL. 10C, sector 1, BucureştiCorespondenţa: CP 2 OP 67

Tel/Fax: 021-313 40 47E-mail: [email protected]

http://www.mma.ro; www.freeex.ro

Centrul Român pentru Jurnalism de InvestigaţieTel.: 0740 309 073http://www.crji.org


ghid catavencu new.indd 1 20.10.2006 13:00:45 si discriminare in... · ghid catavencu_new.indd 8...

Documents