GENUL EPIC

-cuprinde totalitatea creaţiilor epice, acele opere literare în care autorul îşi exprimă indirect sentimentele, ideile, gândurile, prin povestirea unor fapte (acţiuni) şi prin intermediul personajelor. Operele epice au la bază naraţiunea.

MODURILE DE EXPUNERE

Genul epic În proză

Basmul

Nuvela

Romanul

În versuri

Balada

Epopeea

Legenda

Acţiune,personaje

Narator-vocea care narează faptele

Instanţele comunicării narative

Autor

Narator

Personaj

Momentelesubiectului

Expoziţiunea

Intriga

Desfăşurarea acţiunii

Punctul culminantDeznodământul

Cititorul

Schița

Povestea

Povestire

Fabula

Poemul

Narațiunea – atunci când autorul imaginează un șir de întâmplări pe care le înfăptuiesc personajele.Descrierea – atunci cand autorul prezintă sugestiv particularitățile unor peisaje, obiecte, figuri umane.Dialogul – atunci când autorul imaginează și reproduce conversația dintre două sau mai multe persoane, care devin personaje în opera literară.Monologul – atunci când un personaj vorbește cu sine însuși, se adresează sie însuși și autorul reproduce gândurile și sentimentele sale, ce simte, ce gândește personajul, atitudinea sa față de celelalte personaje și de acțiune.

INSTANȚELE COMUNICĂRII NARATIVEAutorul este persoana căreia i se atribuie o operă literară, creatorul operei de ficțiune. De exemplu, în creațiile populare autorul este anonim, în creațiile culte el este de obicei cunoscut.Scriitorul este persoana care imaginează și scrie un text literar.Naratorul este vocea delegată de autor pentru a povesti anumite întâmplări. Naratorul poate realiza povestirea la persoanele I și a III-a. Când relatează narațiunea la persoana I, el o poate face din perspectiva de martor sau de ”actant”, participant, perosnaj. Când relatează narațiunea la persoana a III el poate fi obiectiv, detașat de acțiune, sau subiectiv, implicat în acțiune. El poate avea o atitudine imparțială, sau dimpotrivă, poate să-și manifeste, direct sau indirect, sentimente, gânduri, idei, atitudini față de acțiune și față de personaje. Mesajul operei poate fi explicit (…), transmis cu claritate, sau implicit, întrețesut în acțiunea, în planurile narative, în atitudinea personajelor, în firul narativ, în simbolistica procedeelor de expresivitate artistică, în arta sa literară. Ambele atitudini sunt ipostaze viabile ale creatorului de artă. Dar un mesaj adânc întrețesut în structura operei literare, care supune cititorul la un efort hermeneutic, de înțelegere, este întotdeauna superior.Faceți comparația, vă rog, în acest sens, între ”D-l Goe” de Ion Luca Caragiale, unde mesajul este explicit, și ”Război și pace ” de Lev Tolstoi, o carte care te lasă cu impresii adânci pentru o viață întreagă. Ce concluzie desprindeți de aici ? E-adevărat, ”Război și pace” este compus din 4 volume, ”D-l Goe” din câteva pagini. Personajul este entitatea discursivă care participă într-un anumit fel la actiunile narate.Cititorul este persoana reală care citește textul/opera literară (deci lui i se adresează autorul) și o supune interpretării sale, îi receptează mesajul/semnificația. O ipostază a cititorului este cititorul abstract, cel căruia i se adresează naratorul. În plan liric, eul liric se adresează cititorului abstract, și poetul (scriitorul) cititorului real.

MOMENTELE SUBIECTULUI1.Expozițiunea – partea introductivă a unei narațiuni, în cadrul căreia se fixează, de obicei, locul și timpul desfășurării acțiunii și sunt prezentate personajele principale.2. Intriga – constă în faptele care determină cursul ulterior al acțiunii și conturează conflictul.3. Desfășurarea acțiunii – cuprinde una sau mai multe întâmplări, relatate într-o anumită ordine, este momentul cel mai extins al acțiunii și conține prezentarea pe larg a faptelor determinate de intrigă.4. Punctul culminant – este momentul cel mai tensionat al acțiunii.5. Deznodământul – constă în înlăturarea cauzei care a dus la declanșarea acțiunii și revenirea la o stare de echilibru în viața personajelor.

CONSTRUCŢIA DISCURSULUI NARATIV

Incipit – secvenţa introductivă a textului narativ: prezentarea indicilor de timp şi de spaţiu, a unor personaje, comentariul preliminar al naratorului.

Final –sfârşitul textului narativ, care aduce rezolvarea conflictului (final) sau nu (final deschis) ; epilog

Secvenţă narativă- unitate elementară a discursului narativ care conţine relatarea unei singure întâmplări; corespunde unui episod din planul subiectului (în plan liric îi corespunde secvența lirică).

Episod – sensul iniţial: acţiune secundară dintr-o creaţie epică sau dramatică, legată de acţiunea principală, dar având o anumită independenţă faţă de aceasta.

Înlănțuire – procedeu de legare a secvenţelor într-o operă epică, constând în dispunerea cronologică a întâmplărilor. Secvenţele narative pot fi legate prin juxtapunerea sau prin folosirea unor cuvinte care asigură continuitatea (la început, la un moment dat, apoi, în final).Este procedeul care face ca ritmul acţiunii să devină alert.

Alternanţă- procedeul prin care sunt prezentate alternativ două întâmplări/povestiri, procedeu evidenţiat prin formulări precum: în acest timp, în acelaşi timp, pe când etc. Procedeul presupune trecerea de la un plan al naraţiunii la altul, având ca efect complicarea naraţiunii.

Notă: profesorul împarte fișe elevilor cu fragmente din opere literare aparținând genului epic. De asemenea, poate folosi materiale didactice auxiliare (cărți) sau manualul de limba și literatura română. Ca metode didactice poate folosi metoda inductivă, pornind de la particular la general, de la exemple la teorie, și metoda deductivă, pornind de la general la particular, de la teorie la exemple.

1. Autor necunoscut. 2. Natalia Gălățan (completări)