Geneza științei și Geneza științei și funcțiile eifuncțiile ei

Geneza științei și Geneza științei și funcțiile eifuncțiile ei

Realizat: Batîr LilianaRealizat: Batîr Liliana

Coordonator:Dr. Conf. Univ Coordonator:Dr. Conf. Univ Antoci ArinaAntoci Arina

Cuprins1.Apariția științei și etapele de

dezvoltare2.Știința în China, India și Grecia antică3. Conceptul de știință4. Esența, specificul și funcțiile științei

contemporane Concluzie

1. Opinii privind apariția și dezvoltarea științei

1) Una din opiniile savanţilor reiesă din aceea că ştiinţa se identifică cu experienţa activităţii practice şi de cunoaştere în genere.

2) Mulţi istoricieni numesc altă dată: ştiinţa ea naştere aproximativ douăzeci şi cinci de secole în urmă în Grecia Antică.

3) Al treilea punct de vedere atribuie data naşterii ştiinţei către perioada înfloririi culturii medievale în Europa Occidentală sec.XII-XIV). Ştiinţa, în viziunea acestor savanţi, apare o dată cu reconştientizarea rolului cunoştinţelor experimentale.

4) Însă majoritatea istoricienilor ştiinţei consideră că despre ştiinţă în sensul adevărat al cuvîntului se poate vorbi doar începînd cu sec. al XVI-XVIII. Aceasta este epoca cînd apar operele lui I.Kepler, H.Giuigens, G.Galilei, Newton, Montaigne.

Etapele de dezvoltare ale științei1) Prima etapă în dezvoltarea științei cuprinde perioada

dintre sec.VI.î.e.n. și V.î.e.n cunoștințele din această perioadă formează știința embrională. Chiar de la început știința apare ca răspuns la necesitățile practice îndeosebi a celor de producție și de dirijare a societății. Apariția geometriei, astronomiei, mecanicii a fost prilejuită de necesitățile măsurării loturilor de pămint, irigației, navigației, construcției piramidelor. Aritmetica era necesară pentru comerț și încasarea impozitelor

2) A doua etapă din istoria științei începe de la sfîrșitul sec.al XV-lea și se încheie cu sfirșitul sec.al XIX-lea. Această etapă se caracterizează deasemenea prin apariția ramurii moderne experimentale a științelor naturii și concomitent prin creșterea vertiginoasă a științelor umanitare.

3) A treia etapă în dezvoltarea științei o constituie ,,știința mare” începea în sec. al XX-lea. În această perioadă se schimbă esențial rolul social al științei. Dezvoltarea științei devine punctul inițial pentru crearea unor noi ramuri de producție .

2. Știința în India, china și Grecia antică

1) În opiniile multor savanți în țările Orientului Apropiat cunoștințele matematice, astronomice, medicale posedau un caracter pur –aplicativ și serveau doar scopurile practice. Știința elenă chiar din capul locului era o știință teoretică, scopul căreia îl constituie stabilirea adevărului ceea ce a determinat un șir de particularități ale ei străine științei din Orient.

2) China a dat lumii praful de pușcă, busola, hărtia, etc... Însă în opinia istoricianului englez Nidama, în China, știința ca atare n-a fost creată.

3) În India cunoașterea lumii nu se recunoaște o valoare supremă și o fericire pentru om. Se povestea că atunci cînd pe Buddha îl întrebau despre esența și originea lumii. El răspundea cu o tăcere nobilă: Omul în corpul căruia s-a oprit săgeata e obligat a o scoate, dar să nu cheltuiască timp asupra meditațiilor cu privire la faptul din ce metal este ea turnată, și de cine a fost aruncată.

3. Conceptul de știință Știința constituie o activitate de cunoaștere specifică Știința este o formă a conștiinței sociale care înglobează

un domeniu de activitate al cărui scop este acela de a studia fenomenele și procesele din natură, societate și gîndire.

Scopul Știintei îl constituie acumularea cunoștințelor despre realitate, imaginînd lumea cu ajutorul noțiunii de adevăr. Cunoștințele se dobîndesc și se acumulează de către om în toate domeniile de activitate ale lui și în politică, economie artă...etc...

4. Esența, specificul și funcțiile științei contemporane

Indicii principali ai științei contemporane sunt:

Substanțial s-a majorat numărul savanților; Majorarea bruscă a volumului informației

științifice; Schimbarea arhitecturii interne a științei; Transformarea activității științifice într-o proprie

profesie specifică

Esența științeiȘtiința este un fenomen complex, care poate fi privit

din diferite puncte de vedere: bază a concepţiei despre lume şi natură, o formă a conştiinţei

sociale; Componentă a culturii spirituale; componentă a forţelor de producţie.

Știința este definită în cele mai diferite formule: ştiinţa „un ansamblu de cunoştinţe sistematizate şi verificate

de practică”, cunoaştere bazată pe fapte reale care explică şi rezolvă

problemele practice”, „o cunoaştere care poate fi verificată şi confirmată empiric”, „o cunoaştere care se ocupă cu studiul legilor care

guvernează realitatea şi pe baza cărora se elaborează

previziuni ştiinţifice”.

Funcțiile științei contemporane1) Funcţia spirituală, care presupune dezvoltarea spirituală,

a modului de gândire al oamenilor.2) Funcţia materială, ce prevede participarea ştiinţei la

procesul de producere a bunurilor maleriale.3) Funcţia de dirijare. Cu ajutorul ştiinţei se introduc foarte

multe noutăţi în sistemul de management, exemplu: dirijarea sistematică.

4) Funcţia de apărare. Datorită ştiinţei au fost create diverse tipuri de arme, printre care şi una dintre cele mai distrugătoare - bomba atomică.

5) Funcţia informaţională. Numai datorită ştiinţei se dezvoltă în prezent internetul, tehnologiile informaţionale, computerizarea activităţii umane etc.

6) .Funcţia psihologică, care prevede analiza modului de gândire, psihologiei sociale, raţionalismului social inteligenţei şi comportamentului omului în societate.

Concluzie: Știința reprezintă un institut social în limitele căruia se organizează și

se execută activitatea privind acumularea noilor cunoștințe despre lumea

înconjurătoare.

Vă mulțumesc pentru atenție!!!