Ioan Comănescu Prelegeri de pedagogie, ed. Oradea, 1998

Geneza și dezvoltarea pedagogiei ca știință

Studierea trecutului ne ajută să înțelegem mai bine prezentul și să anticipăm viitorul. (Ioan Comănescu) p.15

După cum se că logica nu l-a așteptat pe Aristotel, deoarece ea exista și până la Aristotel, sub alte forme elementare. Tot astfel, pedagogia a existat și înainte de Comenius. Așa că pedagogia zilelor noastre își are rădăcini în gândirea și practica educațională din trecutul omenirii.

Orice știință are un istoric, care reflecte apariția și etapele prin care s-a dezvoltat. Prima etapă a pedagogiei este etapa empirică, unde educația și-a făcut apariția începând chiar cu creșterea primului copil. Aceasta creștere viza transmiterea valorilor etice, spirituale și sociale pe care se întemeia viața din comun. Ioan Comănescu ne comunică în cartea sa despre unele din povețe care stăteau la baza unei bune creșteri:

- Cinstește pe toți cei care sunt mai în vârstă decât tine și nu disprețui pe nimeni!- Cinstește pe toată lumea, dar mai ales, cinstește-ți părinții, pe care ești dator să-i

asculți, să-i respecți și să-i slujești! +BIBLIA DEUT,PILDE- Nu urma pilda copiilor nelegiuiți, nu lua în râs pe cei bătrâni și schilozi!- Nu vorbi de rău pe nimeni!

Acestea sunt adevărate principii morale de creștere. (Iarăși BIBLIA ne spune că în om s-a pus gândul veșniciei..creați după chipul, după asemănarea lui Dumnezeu). Ioan Comănescu citează pe Petre Botezatu care spune că: capacitatea raționării corecte este înscrisă în spiritul uman.

Copiii erau erau educați prin contactul cu adulții, prin exemple, prin cerințe și interdicții în familie și în comunitate. Însușirea cunoștințelor, a îndemânărilor practice se petreceau în viața de zi cu zi, deoarece școala încâ nu exista pe atunci.

A doua etapă în apariția pedagogiei ca știință a începul odată cu primele idei. Acestea au apărut sub forma unor scrieri religioase, istorice, literare și filosofice.

În Grecia antică, învățământul începea la 7 ani. La această vârstă băieții începeau procesul de școlarizare, pe când fetele nu se puteau bucura de acest drept. Școala era o instituție particulară, unde băieții își făceau educația până la 18 ani, învățând literele cu gramatistul, muzica cu cytharistul și gimnastica cu pedotribul. La școală copiii erau conduși de un sclav, numit pedagog, acesta îi supraveghea purtarea și-l mai învăța regulile de politețe. Trebuie de menționat că în sistemul atenian de educație se urmărea o dezvoltare armonioasă a omului, pe când în cel spartan se punea accentul pe dezvoltarea fizică, cu scopul de a pregăti buni ostași. Educația intelectuală și morală erau neglijate, acestea erau doar un privilegiu al aristocrației. ATENA SPARTA SOLDATI ELEVI

De asemenea mai existau și școlile de filosofie, dintre care cele mai celebre erau: Școala de retorică a lui Socrate, academia lui Platon, Liceul lui Aristotel. În tezaurul culturii antice grecești acești trei filosofi au ocupat un loc deosebit privind problema educației. De numele lui Socrate (469-399) WIKI se leagă necesitatea cunoașterii de sine, folosirea dialogului euristic în învățământ și primordialitatea virtuții în viață și în educația tineretului. În legătură cu Platon (427-347) WIKI considerat autorul primului sistem pedagogic. Spunea el că :: fără educație omul er deveni un animal; pin educație el devine o ființă divină (p.22). Teoria lui Aristotel (384-322) WIKI despre educație reprezintă o sinteză a gândirii pedagogice grecești de până la el. El a reușit să adune și să sistimatizeze într-un chip genial, toate cunoștințele științifice ale timpului.

La romani, copiii erau educați în familie până la vârsta de 7 ani. În familie tatăl era preotul care împlinea cultul zeilor, păzirea tradițiilor și autoritatea supremă. În schimb, mama purta grija copiilor, care se considerau ca tezaurul cel mai de preț al familiei. Școlile erau frecventate atât de băieții cât și de fete. La început, învățământul se făcea sub cer liber, iar mai târziu avea loc într-o încăpere modestă. La școală se învăța cititul, scrisul și socotitul. Învățarea aritmetice era însoțită de intonații melodice. Disciplina era aspră, pentru cele mai mici greșeli se foloseau biciul și nuiaua. Prin sec. I î.Cr. a apărut învățământul superior care era condus de un orator. Cele mai valoroase lucrări despre educația pedagogică la romani au lăsat autorii: Seneca (55 î.Cr-41d.Cr)WIKI A spus el: Nu învățăm pentru școală, ci pentru viață. (p.25) Marcus Fabius Quintilianus (35-96 d.Cr) WIKI tratează despre educația oratorului. Filosofia chineză Confucius (551-479).