Metodologia formării competenţelor cu caracter de integrare socială prin studierea istoriei.

(Repere teoretice şi sugestii practice)

,,Educaţia pentru schimbare (dezvoltare) devine relativ sinonimă cu educaţia prin şi pentru viitor, educaţie pentru devenire, educaţie pentru mobilitate” (V. M. Cojocaru)

Actualitatea temei. Acţiunile întreprinse în ultimul deceniu în vederea reformării învăţămîntului şi racordării lui la imperativele societăţii au creat premise adecvate pentru modernizarea continuă a sistemului de învăţămînt, în raport cu provocările mediului educaţional naţional şi internaţional. În Concepţia dezvoltării învăţămîntului în Republica Moldova se menţionează că una din priorităţile educaţionale este aplicarea noilor tehnologii, orientate spre formarea, dezvoltarea competenţelor. Acest domeniu este declarat drept unul dintre domeniile prioritare ale şcolii moderne, fiind în acelaşi timp unul deficitar sub aspectul conceptualizării, implementării în practica educaţională. În consecinţă, la nivelul practicii educaţionale, formarea competenţelor este o problemă actuală, dar destul de dificilă pentru majoritatea profesorilor. Se poate de spus că îmbunătăţirea calităţii educaţiei prin orientarea spre formarea competenţelor de facto încă nu s-a produs. De aceea consider subiectul abordat deosebit de actual şi interesul cadrelor didactice visavis de această temă este foarte mare. Interesul faţă de tema abordată a fost impulsionat de schimbări semnificative la nivel de dezvoltare socio-economică, precum şi de politică educaţională de la noi din republică. Astăzi scopul educaţiei ne orientează spre a-i învăţa pe elevi să dobîndească cunoştinţe schimbînd accentele în educaţie, strategiile, metodele şi tehnologiile de predare, criteriile şi modalităţile de evaluare care modifică stilul relaţiilor profesor-elev, astfel realizîndu-se trecerea de la pedagogia autoritară la pedagogia cooperării, de la învăţarea reproductivă la învăţarea prin acţiune, de la pedagogia memoriei la pedagogia gîndirii, de la pedagogia ascultării, impunerii – la pedagogia iniţiativei. Altfel spus se impune în mod imperios trecerea de la pedagogia pentru cunoştinţe la pedagogia pentru competenţe.

Repere teoretice pentru un învăţămînt axat pe competenţe. Cercetătorii în domeniu au propus mai multe definiţii ale conceptului competenţă ( M. Minder J. Raven, И. А. Зимняя, C. Cucoş, J. Delors, A. Ghicov, L.Sclifos, P. Cerbuşcă, I. Botgros, L. Franţuzan). În baza analizei şi sintezei acestor definiţii am dedus: competenţa reprezintă un ansamblu integrat de capacităţi, cunoştinţe, atitudini exersate adecvat şi spontan în diferite situaţii, mobilizînd, reorganizînd resursele interne şi externe pentru atingerea scopului în contextul experienţei sociale autentice.

Abordarea învăţămîntului în baza competenţelor este generată de tendinţe mondiale de integrare, globalizare şi armonizarea arhitecturii sistemului european de învăţămînt. În noile condiţii o importanţă deosebită are complexul de cunoştinţe, abilităţi, atitudini, comportamente. Problema achiziţionării cunoştinţelor este o constantă în analiza procesului de formare a personalităţii. În acest context prezintă interes analiza interacţiunii dintre activitatea de cunoaştere şi domeniile de cunoaştere ( Fig. 1).

Figura 1. Interacţiunea dintre activităţile de cunoaştere şi domeniile de cunoaştere

Cunoaşterea

Competenţa şcolară

A şti să devii

Domeniul socioafectiv

Ştiinţa de a fi

Domeniul psihomotor

Ştiinţa de a face

Domeniul cognitiv

Ştiinţa de a reproduce

Încă în 1986 J. M. Kettele distinge trei tipuri de activităţi ale cunoaşterii: a şti să reproduci, a şti să faci, a şti să fii [9]. Mai tîrziu, Delors J. distinge al patrulea tip de activitate de cunoaştere: a şti să devii [7]. A şti să devii (ştiinţa de a deveni) – aceste cunoştinţe vizează integrarea celor trei tipuri de cunoştinţe prin intermediul cărora pot fi rezolvate mai multe situaţii, adică a şti să devii înseamnă a şti să acţionezi, rezolvînd orice situaţie funcţională. Interacţiunea dintre activitatea de cunoaştere şi domeniile de cunoaştere generează competenţa de cunoaştere (competenţa şcolară). În procesul educaţional fiecare elev achiziţionează cunoştinţe, îşi exprimă opiniile şi le confruntă cu a celorlalţi, înţelegînd astfel importanţa diversităţii ideilor şi învăţînd să-şi apere propriile idei. Este important ca elevul să stăpînească şi să pună în aplicare o „ştiinţă a cunoaşterii”, care să-l ajute să înţeleagă. Elevul trebuie antrenat în testarea operaţionalităţii noilor cunoştinţe şi în sesizarea limitelor procesului de cunoaştere. Fiecare generaţie se deosebeşte prin ceva de cea precedentă, însuşind experienţa ei pentru propria desăvîrşire. Astfel se realizează progresul. Generaţia de astăzi are nevoie de a gîndi în perspectivă. Există o corelaţie între trecut, prezent şi viitor: cultură, moştenirea moral spirituală a diferitelor popoare, economie, politică, ecologie. În prezent, ştim cu siguranţă că nu ne putem izola de lume, că orice cataclism într-o anumită zonă geografică va influenţa soarta popoarelor din alte zone. Iată de ce una dintre cele mai importante probleme ale învăţămîntului viitoruluieste crearea unui sistem educaţional şi informaţional unic. Aceste preocupări impun trecerea de la pedagogia pentru cunoştinţe la pedagogia pentru competenţe, orientată spre un învăţămînt de calitate prin valorificarea personalităţii elevului. Procesele de globalizare şi integrare la care este supusă lumea contemporană reclamă stabilirea unor standarde de calificare la nivel european şi mondial. Astfel în Standardul European sunt stipulate 8 competenţe generale pe care trebuie să le posede fiecare cetăţean:

1. Comunicare în limba maternă.2. Comunicare în limbă străină.3. Competenţe cifrice.4. Competenţe de investigaţie, tehnologice.5. Învăţarea pentru învăţare.6. Competenţe interpersonale, interculturale, civice şi sociale.7. Competenţe antreprenoriale.

8. Cultura expresivităţi. Cerinţele faţă de absolventul contemporan ne motivează să gîndim şi să re-gîndim asupra procesului educaţional. Competenţele enumerate mai sus ţin în mare parte de competenţele sociale: de cooperare, de rezolvare de probleme, de participare /implicare , civice, de comunicare, de mobilitate socială indiferent de condiţii, de identificare a rolului în societate. Părerea mea este, şi sunt sigură de acest lucru, că

formarea şi dezvoltarea acestor competenţe se realizează în procesul de predare-învăţare, în primul rînd, în cadrul orelor de istorie. Competenţele şcolare vizează nemijlocit elevul, personalitatea lui şi se manifestă, se verifică preponderent în procesul de îndeplinire a unor acţiuni complexe într-un mod determinat. Aceste competenţe nu întotdeauna se referă la toate activităţile la care participă elevii, dar cu precădere la cele ce ţin de activitatea de învăţare şcolară. Ele se formează prin conţinuturile de învăţămînt şi sunt orientate la realizarea scopurilor educaţionale. Competenţa şcolară presupune însuşirea de către elev a unei proceduri complexe în care pentru fiecare direcţie evidenţiată sunt anumite componente instructive cu caracter acţional, şi nu o însuşire răzleţită de cunoştinţe şi abilităţi. Ea întruneşte nişte caracteristici integre ale calităţii pregătirii elevilor legate de aplicarea conştientă a complexului de cunoştinţe, abilităţi şi atitudini (mod de acţiune) în raport cu anumite probleme disciplinare, meta- şi transdisciplinare. Aşadar, competenţa şcolară include o totalitate de orientări semantice, cunoştinţe, priceperi, deprinderi şi experienţa de acţiune a elevilor în raport cu un anumit tip de obiecte din lumea înconjurătoare, necesare pentru activitatea productivă de importanţă personală, şcolară şi socială. Concluzie. Societatea în dezvoltare are nevoie de oameni cărturari, întreprinzători, cu o moralitate înaltă, care pot lua decizii în situaţii dificile, prognozînd urmările, capabili de cooperare, care se caracterizează prin mobilitate, dinamism, constructivism şi simţul responsabilităţii pentru soarta ţării. Analizînd competenţele numite mai sus, se remarcă responsabilitatea părţilor interesate şi implicate în procesul de învăţămînt. Este foarte important ca profesorii să conştientizeze rolul şi locul pe care îl ocupă în procesul de formare şi dezvoltare a competenţelor. Accentuez responsabilitatea de maximă valoare care revine profesorilor disciplinelor ariei curriculare Educaţie socio umană, în deosebi profesorilor de istorie, în formarea competenţelor enumerate mai sus. Consider că anume studierea istoriei implică mai mult ca oricare altă disciplină, formarea acestor competenţe deosebit de importante în edificarea unei societăţi democratice. O asemenea abordare generează schimbări în paradigma educaţională. Profesorul înţelege în ce tip de activitate elevul îşi poate manifesta aptitudinile şi îl implică anume în acestea (proiecte, cercetări, discuţii, prezentări, dezbateri), dezvoltîndu-i competenţe. Ultimele evenimente în politica educaţională din ţara noastră denotă conştientizarea necesităţii de schimbare în învăţămînt, reorientarea lui de la achiziţionarea de cunoştinţe spre formarea, dezvoltarea de competenţe.

Strategii de formare a competenţelor cu caracter de integraresocială la istorie

Strategia pedagogică reprezintă o manieră de abordare a educaţiei necesară pentru realizarea unui scop specific prin punerea în practică a principiilor generale de proiectare a activităţii de formare – dezvoltare permanentă a personalităţii şi a

metodelor de instruire integrate optim la nivelul unui discurs didactic, eficient adoptabil şi adaptabil într-un context dat. Dimensiunile operaţionale ale strategiei pedagogice vizează nivelul epistemologic (mecanisme funcţionalstructurale operaţionalizate la nivel de principii) şi cel metodologic (capacitatea de integrare a unor metode, procedee, mijloace de instruire în structuri operaţionale superioare – strategii didactice). [6, pag. 349-352]. Activitatea de formare a competenţelor integratoare este o strategie didactică care prezintă o simbioză a categoriilor de strategii didactice cunoscute şi aplicate de profesori. Eficienţa strategiei didactice rezidă în îmbinarea reuşită a tuturor elementelor analizate prin stabilirea unor demersuri strategice judiciosconturate. În acest context ţin să menţionez constatările reflectate în demersul de cercetare Managementul organizării procesului de formare a competenţelor la elevi elaborat de P. Cerbuşcă, doctor în pedagogie, director adjunct la Liceul Teoretic „Gaudeamus” cu referire la integrarea domeniilor: cognitiv (Bloom), afectiv (Krathwohl) şi psihomotor (Simson). [3] În procesul de formare a competenţelor integratoare se remarcă o modificare a rolului şi funcţiilor profesorului: de la dirijare şi control al gradului de realizare al sarcinilor(în cl.a X-a) la încurajare şi facilitare a procesului de reflecţie asupra propriei experienţe, reflecţie ce se realizează la nivel individual şi de grup (specifice claselor a XI, XII). În continuare voi prezenta exemple din experienţa pedagogică personală cu privire la aplicarea unor metode de predare-învăţare-evaluare care au ca produs final formarea şi educarea unor competenţe.

Lucrul cu documentul istoricAnaliza şi interpretarea surselor documentare

Unul din obiectivele cadru ale învăţământului istoric vizează analiza şi interpretarea surselor istorice şi istoriografice. De aceea, în studierea istoriei, un accent deosebit se pune pe utilizarea surselor documentare. Manualele moderne, editate recent, cu multitudinea lor de alternative ne propun seturi de documente la fiecare subiect studiat. Aceste documente pot fi utilizate la realizarea unor obiective operaţionale în cadrul lecţiei de istorie, la fel ele pot fi utilizate ca instrumente de evaluare a gradului de realizare a acestor obiective. Deci, în cadrul fiecărei lecţii, de orice tip n-ar fi ea, aplic metoda analiza şi interpretarea documentului. Metodologia de lucru cu sursele documentare presupune cunoaşterea şi aplicarea algoritmului de interpretare a documentului. Competenţa de analiză şi interpretare a documentului o dezvolt în clasa a X-a. Acest lucru nu semnifică însă ignorarea sau minimalizarea dezvoltării competenţei date pe parcursul studiilor în clasele a XI, XII. Lucrul asupra documentelor istorice în clasa a X-a este facilitat în primul rînd de prezenţa multor documente, ele fiind una din sursele principale de studiere a epocii antice şi medievale. Insist ca elevii să memorizeze algoritmul de analiză a documentului, astfel ca pe parcursul studiilor în liceu abilitatea dată să se transforme într-o competenţă.

În continuare voi prezenta etapele de formare/dezvoltare a competenţei de analiză şi interpretare a documentelor istorice în baza unui exemplu din cadrul orelor de istorie la subiectul: Sistemul de la Versailles: Evoluţia relaţiilor internaţionale în perioada interbelică, clasa a XII-a.Documentul: „… Art. 1. Înaltele Părţi Contractante declară solemn în numele popoarelor lor respective că condamnă recursul la război pentru reglarea diferendelor internaţionale şi renunţă la el ca instrument de politică naţională în relaţiunile lor mutuale. Art. 2. Înaltele Părţi Contractante recunosc că reglarea sau rezolvarea tuturor diferendelor sau conflictelor, de orice natură sau de orice origine ar fi ele, care se vor putea ivi între ele, nu va trebui niciodată urmărită decît prin mijloace pacifice…” (Pactul Briand- Kellogg, 27 august, 1928).

Cunoştinţe fundamentale Precizaţi tipul documentului.

Numiţi epoca, perioada în care a fost semnat.

Cunoştinţe funcţionaleExplicaţi prin cel puţin trei argumente necesitatea semnării unui asemenea document.

Cunoştinţe interiorizate

Motivaţi necesitatea semnării Pactului Briand- Kellogg.

Competenţa

Redactaţi un eseu reflexiv (1 pag.) la subiectul:Importanţa Pactului Briand- Kellogg din perspectiva istoriei

universale şi naţionale.

Figura 2 . Etapele de formare a competenţei de analiză şi interpretarea documentului istoric

Formarea competenţei de analiză a surselor istorice este foarte importantă pentru educaţia istorică la liceeni, în deosebi pentru elevii claselor a X-a.

Fişă de lucru pentru elevi

Algoritmul de interpretare a documentului

1. Prezentarea documentului:- Natura documentului;- Autorul;- Data, timpul cînd a fost scris (emis);- Circumstanţele istorice în care a apărut documentul.

2. Analiza documentului:- Citirea textului şi notarea temelor (problemelor) abordate;- Regruparea problemelor în ordinea logică a explicaţiei fără a o respecta pe

cea din text;- Prezentarea acestor probleme printr-o sinteză de 2-3 fraze;- Alcătuirea planului explicaţiei;- Analiza problemelor principale.

3. Explicaţia: - Regruparea pasajelor din document în dependenţă de ideile tratate;- Determinarea legăturii cauzale dintre idei;- Explicarea sensului fiecărui pasaj din document;- Determinarea exactă a faptelor care corespund aluziilor din document (în

cazul cînd ele există).4. Aprecierea valorii documentului:

- Precizarea importanţei ideilor din document;- Relevarea erorilor evidenţiate în document;- Găsirea omiterilor, comparînd informaţiile din documentul dat cu alte

documente ce se referă la acelaşi subiect;- Exprimarea opiniei personale.

Fişa de apreciere a rezultatelor analizei sursei

Numele şi prenumele elevului ________________________________________________

Titlul textului / sursei lecturate _______________________________________________

Autorul __________________________________________________________________

Ideea sau ideile de bază identificate din text/sursă

Fraze din text care confirmă acest lucru

Notaţi tezele de bază identificate din sursa lecturată

Teze________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Identificaţi opinia autorului .

Opinia autorului Fraze din text care confirmă această opinie

Metodologia formării / evaluării competenţei de a argumentaRedactarea unui text argumentativ

A argumenta, a dezbate, a convinge, a raţiona, a formula judecăţi de valoare privind o idee sau de un fenomen sunt activităţi verbale, inerente actului de comunicare interumană, care se învaţă, se formează şi se dezvoltă încă din şcoală. Zilnic în activităţile lor de predare-învăţare profesorii cer, iar elevii sunt solicitaţi să exprime opinii personale şi să le argumenteze, să formuleze argumente în legătură cu unele afirmaţii, să producă oral sau în scris texte argumentative la diferite discipline şcolare. La fel, cotidian suntem puşi în situaţia de a aduce argumente în sprijinul ideilor pe care le susţinem verbal, de a demonstra, prin raţionamente, justeţea unor afirmaţii. Să fim de acord, societatea noastră, care se vrea a fi una democratică, are nevoie astăzi mai mult ca oricînd de dezvoltarea unei gîndiri logice, constructive, a unui spirit argumentativ la cetăţenii săi. Reforma învățământului în R. Moldova şi racordarea acestuia la tendinţele actuale ale dezvoltării curriculare în plan mondial, şi-a propus ca finalitate educaţională generală „dezvoltarea personalităţii copilului, a capacităţilor şi aptitudinilor lui spirituale şi fizice la nivelul potenţialului său maxim” [8]. Prin documentele reglatoare ale învățământului competenţa de a argumenta este proiectată ca o ţintă de atins şi se regăseşte, practic, la toate nivelurile prefigurîndu-se ca o exigenţă educativă necesară unui „proiect de reformă globală a mentalităţii”[8]. Formarea competenţei de a argumenta are loc prin intermediul mai multor metode şi procedee: PRES, scriere liberă, comentarea maximei/ motoului lecţiei, eseul de diferite tipuri, alcătuirea textului argumentativ, dezbateri, etc. La lecţiile de istorie practic solicitarea de la elevi a răspunsurilor argumentate, iar formarea competenţelor respective o iniţiez chiar din clasa a X-a. De obicei îmi proiectez următoarele obiective: Elevii vor fi capabili:

Să-şi exprime opinia personală în legătură cu faptele, fenomenele, procesele studiate ;

Să-şi argumenteze ideile exprimate ; Să producă mici texte argumentative pe anumite teme ; Să analizeze o situaţie comunicativă de argumentare, etc.

De menţionat că profesorul care începe să lucreze asupra formării competenţei de a argumenta trebuie să ţină cont de faptul că înainte de toate îl plasăm pe elev în rezolvarea unor situaţii de comunicare argumentată, producerea unor afirmaţii personale scurte (de exemplu întrebările noastre în cadrul discuţiilor încep cu „Ce credeţi despre…”, „Ce părere aveţi…”, „Care este sentimentul vostru…”, ,,Ce sentimente aţi retrăit...). Următorul pas în dezvoltarea competenţei de a argumenta va fi rezolvarea unui exerciţiu de comunicare argumentată. De exemplu : 1.Aduceţi argumente în sprijinul următoarei afirmaţii Istoria este povăţuitoarea vieţii ;

2.Cum credeţi ce caracter a avut tratatul sovieto-german semnat în 1939. Justificaţi-vă alegerea cu ajutorul a trei argumente. Ţinînd cont de faptul că finalitatea comunicativă este primordială în elaborarea unui text argumentativ, etapa următoare în formarea acestei competenţe va fi plasarea elevilor într-o situaţie de comunicare orală, apropiată de experienţa lor de învăţare, dar care va cere elaborarea unui discurs mai mare. În acest scop organizez dezbateri, jocul de rol, negocierea , procesul simulat, redactarea unui eseu reflexiv, etc.Mai des în cadrul lecţiilor de istorie aplic sarcina construirea unui text argumentativ. Obiective. Elevii vor fi capabili :

Să identifice elementele unui text argumentativ ; Să reprezinte schema unui discurs argumentat ; Să elaboreze un text argumentativ, individual sau în grupuri ;

Exmplul 1. Evaluarea competenţei de argumentareTehnica de evaluare: probă scrisă.Instrument de măsurare a competenţei : producerea unui text argumentativ.Sarcină de lucru : Selectează o idee din lista de mai jos şi dezvolt-o într-un text argumentativ de 8-10 rînduri.

Atenţie ! Textul elaborat va conţine obligatoriu o teză, trei argumente în susţinerea acesteia, al treilea argument urmează a fi confirmat printr-un exemplu, iar concluzia trebuie să reiasă logic din argumente 1. Confruntarea sovieto-americană a determinat începutul “războiului rece”. 2. “Războiul rece” a dus umanitatea în pragul unei catastrofe nucleare. 3. Cursa înrmărilor din perioada “războiului rece” s-a făcut pe socoteala limitării producerii bunurilor de larg consum pentru cetăţeni. Timp de lucru : 8-10 min.

Exemplul 2. Evaluarea competenţei de argumentareTehnica de evaluare : probă scrisă.Instrument de măsurare a competenţei : producerea unui text argumentativ.Sarcină de lucru : Selectaţi o idée din lista de mai jos şi dezvoltaţi-o într-un text argumentativ de 8-10 rînduri. Atenţie ! Textul elaborat va conţine obligatoriu o teză, trei argumente în susţinerea acesteia, al treilea argument urmează a fi confirmat printr-un exemplu, iar concluzia trebuie să reiasă logic din argumente. 1.Politica conciliatorismului englez şi francez a contribuit la declanşarea celui de-al doilea război mondial ; 2. În anul 1939 mai era posibil de a evita războiul. 3. Pactul Molotov-Ribbentrop avea caracter criminal. 4. Pactul sovieto-german a avut consecinţe foarte grave pentru umanitate.Timp de lucru : 10 min.

GRILĂ DE EVALUARE/CRITERII Barem

Respectarea cerinţei :prezenţa în text a elementelor (teză, argumente, exemplu , conluzie);respectarea volumului ;

Alegerea şi ierarhizarea argumentelor :argumentele sînt pertinente şi variate;argumentele sunt prezentate în progresie/gradaţie.un argument este însoţit de exemplu;

Orientarea argumentelor:fiecare argument este legat cu teza şi conduce spre o concluzie clară;

Coerenţa textului :argumentele sunt legate între ele prin conectori logici;teza şi concluzia sunt articulate;

5. Corectitudinea scrisului

1 punct

2 puncte

1 punct

2 puncte

2 puncteTotal 10 puncte

În această ordine de idei consider că formarea competenţei de a argumenta trebuie să devină o necesitate educativă a învăţămîntului din R. Moldova, iar arta comunicării argumentative trebuie să fie un spaţiu de libertate a gîndirii şi a elocinţei, ca în orice societate democratică.

Strategia formării competenţei de redactare a unui PRES

Utilizarea metodei PRES este foarte eficientă, în deosebi la disciplinele profilului socio-uman. E important să stimulăm pluralismul de opinii, gîndirea critică, analitică, expunerea logică, structurată, argumentată. Dacă v-aţi propus să dezvoltaţi capacitatea elevilor de a avea şi de a susţine un punct de vedere utilizaţi metoda dată. Formula PRES este o metodă utilă de desfăşurare a discuţiilor pe teme controversate, care facilitează manifestarea poziţiei sau opiniei cu privire la o problemă. Putem urmări următoarele criterii:P – Susţinerea propriului punct de vedere. Poziţia este enunţată clar şi inteligibil pentru asistenţă;R – Enunţarea motivului / argumentului/raţionamentului. Motivul susţine punctul de vedere, este convingător;

E – Oferirea unui exemplu pentru clarificarea raţionamentului. Exemplul este convingător sau ilustrativ. Exemplul creează impactul social. Se citează sursa (document, personalitate, mijloace mass media). Exemplul este suficient, dar nu exagerat de detaliat.S – Rezumatul punctului de vedere. Rezumatul este succint. Se sugerează o acţiune pentru rezolvarea problemei. Metoda dată are o serie de avantaje (structurează discuţiile pe tem controversate, dezvoltă la maxim capacitatea de argumentare, formează deprinderea de a exprima opinii argumentate), dar are şi anumite limite (uneori elevii nu pot găsi exemplul necesar pentru a clarifica argumentul, şi invers pot găsi un exemplu însă nu pot construi raţionamentele necesare). Propun în continuare cîteva sarcini de acest tip aplicate la lecţiile de istorie. Redactaţi un PRES pornind de la afirmaţia:

1. Adoptînd neutralitatea România a încălcat prevederile tratatului Puterile Centrale (clasa a XII-a);

2. Politica conciliatorismului englez şi francez a contribuit la declanşarea celui de-al doilea război mondial (clasa a XII-a);

3. Pactul sovieto-nazist de neagresiune a constituit preludiul celui de-al doilea război mondial (clasa a XII-a );

4. Sistemul de la Versailles a rezolvat contradicţiile europene (cl. a IX-a, a XII-a);5. Marea Unire a fost un rezultat al visului de veacuri a poporului român (clasa a

XI-a);6. Totalitarismul a fost un fenomen inevitabil al secolului al XX-lea (clasa a IX-a,

a XII-a).7. Pierderile teritoriale ale României din vara-toamna a. 1940 au fost inevitabile;8. Descentralizarea statelor medievale a fost o consecinţă a anarhiei feudale;9. Orientul antic – leagănul civilizaţiei universale;10.Revoluţia europeană a fost o cauză pentru Revoluţia română de la 1848-1849;11.Formarea statelor naţionale în sec. al XIX-lea a fost un proces istoric

inevitabil;Vreau să accentuez că utilizarea metodei PRES este o pregătire excelentăpentru redactarea unor eseuri de tip reflexiv, deoarece paşii metodei date reflectă structura eseului:

1. Întroducere (Pasul P);2. Dezvoltarea eseului (Paşii R, E);3. Concluzii (Pasul S). Metoda dată o utilizez de obicei la etapa a treia a lecţiei Reflecţia sau drept sarcină pentru acasă, în calitate de metodă de evaluare la probele scrise.

Strategia formării competenţei de redactarea conspectului de reper

În şcoala contemporană a devenit foarte actuală educaţia în baza competenţelor sau trecerea de la pedagogia pentru cunoştinţe la pedagogia pentru competenţe. Una

din competenţele esenţiale pe care trebuie să le posede elevii este redactarea conspectului de reper.

Termenul ,,conspect” este de origine latină(conspectus) şi semnifică notarea sintetică, schematică şi sistemică a datelor esenţiale ale unei probleme pe baza unui material documentar. Termenul “ conspect de reper ” desemnează o sinteză a unui subiect istoric sub forma expunerii concise, schematice şi sistemice în scris într-o anumită limită de volum. La etapa iniţială a activităţii formulăm obiectivele: ce vor fi capabili să realizeze elevii în procesul redactării conspectului.

1. Exersarea abilităţilor de lucru independent .2. Analiza şi sinteza informaţiei textuale .3. Indentificarea blocurilor şi legăturilor logice între ele.4. Informarea conspectului sub formă succintă , coerentă, schematică utilizînd

mai multe culori , semne convenţionale, abrevieri etc.5. Consolidarea deprinderilor de operare cu tehnologiile comunicaţionale şi

informaţionale.

În calitate de mijloace de instruire se utilizează: Textile din manual. Documentele istorice. Tabele, diagrame, scheme. Informaţii din internet. Ghidul redactării conspectului de reper.

Instrumentariul de evaluare reprezintă criteriile de notare a conspectului de reper sub formă de tabel.Nr. Criterii de evaluare Punctaj1.2.

3.

Alcătuirea unui plan detaliatNotarea conspectului de reper:

conţinut (termini, date, blocuri logice); oformarea (designul) coloratura utilizată , semnele

convenţionale, scheme, hărţi, diagrame, grafice etc. legături logice (săgeţi, paranteze,trimiteri etc.)

Concluziile

1p.

3p.2 p.

2 p.2p.

Total 10 p. În procesul lucrului asupra formării competenţei de redactare a conspectului de reper parcurgem următoarele etape:

I. Evaluarea iniţială cu scopul identificării gradului de dezvoltare a deprinderilor de alcătuire a unui conspect.

II. Redactarea conspectului de reper :1. Explicaţia profesorului:

Explicarea termenul “conspect de reper”; demonstrarea şi analiza unor modele de conspecte; regulile de lucru (Ghidul redactării conspectului de reper); criteriile de evaluare a unui conspect de reper;

2. Redactarea de către elevi a conspectului de reper la o anumită temă.

III. Evaluarea conspectelor de reper.IV. Analiza şi aprecierea lucrărilor elevilor (nivelul competenţei de redactare a

conspectului de reper).V. Elaborarea strategiilor de lichidare a lacunelor şi sugestii de ameliorare în

redactarea unui conspect de reper.

Ghidulde redactare a conspectului de reper

(ghid pentru elevi) Conspect ( din l. Latină conspectus) semnifică notarea sintetică, schematică şi sistemică a datelor esenţiale ale unei probleme pe baza unui material documentar.

Conspect de reper- reprezintă o sinteză a unei teme, subiect istoric sub forma expunerii concise, schematice şi sistemice în scris într-o anumită limită de volum.

1. Citeşte atent textul. Paralel subliniază cuvintele neclare, termenii noi, numele proprii şi datele cronologice.

2. Informează-te cu privire la personalităţi, evenimentele expuse în text.3. Alcătueşte un plan de idei al temei.4. Separă conţinuturile pe blocuri mai mici.5. Utilizează culori diferite, evidenţierea cu bold, săgeţile, schemele,

diagramele, etc pentru notarea sintetică şi concisă.6. Include în conspect nu doar momentele esenţiale, dar şi concluziile,

argumentele, fapte concrete, exemple.7. Utilizează abrevieri, semene convenţionale, cuvintele cheie etc.8. Formulează concluzii concise

Atenţie. În conspect cuvinte trebuie să fie puţine, dar gînduri, semnificaţie multe!

Eseul. Metodologia de lucru asupra eseului. Personalitatea contemporană are nevoie de un şir de competenţe pentru a se manifesta în ritmul sporit al vieţii, să reziste în cadrul concurenţei dure, care a devenit

un principiu al societăţii postindustriale. Cred însă, că cele mai importante sunt competenţele legate de organizarea lucrului independent şi creativ al elevului, de investigaţiile intelectuale şi demersurile personale. În acest context drept exemplu poate servi competenţa de a scrie un eseu. Eseu – studiu de proporţii restrînse asupra unor teme filosofice, literare sau ştiinţifice, compus cu mijloace originale, de obicei fără pretenţia de a epuiza problema (Dicţionar enciclopedic). Redactarea eseului istoric este una din competenţele esenţiale pe care trebuie să o posede absolventul şi reprezintă unul dintre itemii solicitaţi obligatoriu în cadrul examenului de bacalaureat. Eseul istoric este un studiu ce presupune folosirea cunoştinţelor istorice acumulate anterior prin o tratare originală, reflecţie asupra subiectului. El reprezintă nu reproducerea cunoştinţelor căpătate din conţinutul manualelor sau din povestirea profesorului la lecţie. Eseul presupune formularea întrebărilor asupra problemelor propuse pentru dezbatere şi răspunsuri argumentate la ele. Eseu reflexiv este o metodă de evaluare care angajează capacităţi de gândire de ordin superior şi care este foarte potrivită pentru realizarea unui obiectiv de genul luarea unei poziţii într-o chestiune controversată şi susţinerea acelei poziţii(inclusiv prin argumente bazate pe interpretarea unor informaţii legale şi istorice).Este o metodă eficientă de evaluare a competenţelor integratoare.

De exemplu se pot propune aşa subiecte pentru un eseu reflexiv în clasa a XII-a:

1. „Moldova suverană şi independentă – ideal şi realitate”2. „Totalitarismul un fenomen inevitabil al secolului XX”3. „Rolul societăţii civile în apărarea drepturilor omului”4. „Neparticiparea la scrutinele electorale impun societăţii guvernări nedorite”.

Deşi există standarde de apreciere a eseului de diferit nivel, am elaborat împreună cu elevii următoarea matrice de evaluare a eseului.

Criterii/ indicatori Punctemaxim

Nota 5-6 Nota 7-8 Nota 9-10

1. Respectarea volumului şi a structurii: întroducere, cuprins, încheiere

4 puncte

Se respectă structura, volumul, nu corespunde .Conţine cel puţin 1 pag.

Este respectată structura, dar sînt atestate carenţe referitor la cuprins.Conţine 2,5 pag.

Sunt prezente cele trei componente: întroducere (30%), cuprins (60%), încheiere(10%).Conţine 3 pag.

2. Prezentarea istoriografiei

4 puncte

Nu este prezentată istoriografia

Se prezintă parţial istoriografia,

Conţine prezentarea istoriografiei

subiectului, a izvoarelor istorice

subiectului.Nu conţine argumente în favoarea problemei.

izvoarele istorice nu sunt analizate.Conţine argumente în sprijinul temei.

problemei, prezintă opiniile altor autori, conţine unele contraargumente.

3. Expunerea logică, coerentă, consecutivă a subiectului.Utilizarea limbajului istoric.

4 puncte

Subiectul este relatat fără o structură logică consecutivă.Limbajul utilizat nu este adecvat.Conţine o reproducere a informaţiei din manual.

Conţine o expunere clară, ce diferă de cea din manual.Scriere corectă, îngrijită, logică.Utilizează vocabularul respectiv.

Prezentarea este expusă într-o ordine logică, consecutivă, originală. Este utilizată terminologia istorică.

4. Integrarea datelor cronologice în eseu, a personalităţilor.

4 puncte

Lipsesc datele cronologice sau sunt numite greşit.Nu integrează personalităţile istorice în analiza problemei.

Conţine prezentarea unor date cronologice şi a personalităţilor fără argumente concrete.

Este prezentă tratarea cronologică a evenimentelor.Se menţionează personalităţile istorice implicate în problema tratată.

5. Creativitate, originalitate şi relatarea opiniei proprii.

4 puncte

Problema este expusă sub formă reproductivă.Lipseşte exprimarea opiniei personale.

Sunt prezente unele elemente de creativitate şi originalitate.Opinia personală este prezentată fără argumente în susţinerea ei.

Problema este expusă în mod creativ, original, argumentat.Conţine opinii proprii şi argumente în sprijinul acestora.

Tabelul 1. Sugestii de evaluare a eseului.

Eseul istoric nu-şi propune ca scop epuizarea subiectului. El reprezintă o interpretare şi reflecţie personalizată şi individualizată a liceanului. În eseu esenţial este ca să se respecte rigorile: reflectarea subiectului enunţat în titlu, structura logică şi planul de idei corelat direct cu tema, prezentarea argumentelor clare şi concise, utilizarea vocabularului istoric, respectarea cadrului cronologic şi concluziile formulate de autor. Lucrul asupra formării competenţei de redactare a unui eseu l-am desfăşurat mai accentuat în clasa a XI-a, dar formarea competenţei de redactare a unui eseu este în atenţia permanentă a profesorului la toate etapele studiilor liceale. Concluzie. Curriculumul de liceu conţine obiective formulate în termeni de competenţe . Pentru a reuşi în acest domeniu este nevoie de cîteva condiţii:

revizuirea aprecierilor privind fiecare copil (nu toţi pot fi competenţi într-un domeniu);

dezvoltarea personalităţii prin individualizarea învăţării; pregătirea elevului pentru activitatea de învăţare şi motivarea acestuia la etapa

iniţială; diversificarea metodelor de învăţare;

autoevaluarea profesorului din perspectiva abordării creative a demersului didactic şi pregătirea suplimentară, dacă este nevoie;

utilizarea cît mai largă a TIC în instruire; aplicarea autoevaluării ca condiţie esenţială în conştientizarea propriei valori.

În concluzie afirm că exemplele descrise mai sus constituie doar o părticică din întreaga activitate didactică personală orientată spre formarea şi dezvoltarea competenţelor integratoare. Noi profesorii de istorie vrem să obţinem de la elevi nu doar studierea şi cunoaşterea disciplinei pe care o predăm, dar, în principal, urmărim atingerea unor finalităţi –rezultatul muncii elevului şi profesorului- şi anume formarea unor personalităţi cu capacitatea de gîndire critică, analiză, exprimare, apreciere, un om decident, capabil să se integreze într-o societate în permanenţă schimbare.

Cum să scriem un eseu?/ghid pentru elevi/

Eseul este o dezvăluire a unor idei, un studiu de proporţii reduse asupra unor teme, fără pretenţia de a epuiza problema.

A. Pregătirea subiectuluiPregătindu-vă pentru scrierea unui eseu, studiaţi cu grijă conceptele şi problemele referitoare

la subiect. Pentru înţelegerea conceptelor, selectaţi exemplele care vă vor ajuta să înţelegeţi şi să dezvăluiţi subiectul eseului. Asiguraţi-vă că ortografiaţi corect termenii şi numele personajelor.

Formulaţi argumentele necesare pentru susţinerea unor idei. Reţineţi expresii (citate) cu relevanţă deosebită. Continuaţi studiul prin reflecţii pe care le notaţi în agenda personală. Pentru scrierea eseului, trebuie să operaţi cu nişte concepte critice şi teoretice, formulînd în scris propriul discurs.

Nu prezentaţi o idee împrumutată drept una personală. Citatele trebuie să fie date între ghilimele, însoţite fiind de numele autorului. Eseul trebuie să fie o compoziţie de idei şi nu de fraze. Este important să expuneţi cunoştinţele în funcţie de subiect şi nu subiectul în funcţie de cunoştinţe. Folosiţi experienţa, reflecţiile personale şi ideile studiate. Dezvăluiţi subiectul eseului ca pe un tot întreg. Nu ca pe o sumă de idei puse una lîngă alta.

B. Planul eseuluiSchiţaţi un plan şi stabiliţi compartimentele eseului. Selectaţi ideile pe care doriţi să le

dezvoltaţi în fiecare compartiment. Reţineţi că diferite genuri de subiecte cer planuri cu structuri diferite. În general, un plan bun are două-trei compartimente principale, urmate fiind de două-tei subpuncte. Verificaţi dacă planul tratează întregul subiect; dacă este gîndit prin raportare la alte părţi ale subiectului. Un plan complet conţine şi idei secundare, derivate din cele principale.

C. Redarea eseului

1. Reguli generale: Scrieţi lizibil, ordonaţi riguros lucrarea, respectaţi alineatele şi amplasarea materialului

în pagină;

Respectaţi ortografia şi punctuaţia; Exprimarea trebuie să fie clară; Nu scrieţi idei interminabile, mai degrabă, apelaţi la fraze clare şi concise; După redactare recitiţi eseul.

2. Reguli specifice: Nu abuzaţi de citate din literatură, evitaţi judecăţi de ordin sentimental, nu subliniaţi

ostentativ opinia personală; Evitaţi utilizarea excesivă a persoanei I singular (eu, mie).

D. Scrierea eseului

1. IntroducereaÎn introducere conturaţi problema şi relevaţi importanţa ei. Stabiliţi punctul de plecare pentru

formularea problemei. Introducerea nu trebuie să dea soluţii, ci să lanseze o ipoteză. Dacă începeţi printr-un citat aveţi grijă sa nu-l prezentaţi ca fiind ultimul cuvînt în tratarea subiectului. În introducere e bine să puneţi problema în aşa fel, încît să semnaleze şi alte compartimente ale eseului.

2. Realizarea sensului eseuluiRespectaţi planul întocmit. Dezvoltaţi compartimentele în funcţie de importanţa lor.

Delimitarea între componentele şi subdiviziuni trebuie să fie clară. Structuraţi materialul în aşa fel, încît fiecare comportament să „pregătească terenul” pentru următorul, stabilind o punte de legătură între ele.

3. Concluzii şi reflecţii personaleConcluzia ar trebui să fie un rezumat al lucrărilor, să conţină idei generalizatoare. Rolul

esenţial al concluziei este relevarea soluţiei pentru problemele formulate în introducere. Concluziile nu trebuie să fie exprimate în termeni vagi.

Nu formulaţi concluzii ce nu derivă din tratarea anterioară a subiectului. Într-un eseu concluzia nu poartă un caracter închis, ci deschis. Concluzia trebuie formulată în două-trei fraze. Reflecţiile personale trebuie să fie în concordanţă cu subiectul eseului şi cu argumentele propuse.

E. Maniera de tratare a subiectului

1. Consideraţii generale- În tratarea subiectului trebuie să fie puse în evidenţă capacităţile de gîndire ale elevului;- Nu reproduceţi un text învăţat mecanic, faceţi apel la exemple din experienţa proprie;- Dimensiunile eseului nu asigură totdeauna şi calitatea acestuia;- Nu folosiţi termeni şi fraze al căror sens nu cunoaşteţi.

2. Argumentarea ideilor- În scrierea eseului evitaţi folosirea afirmaţiilor neîntemeiate;- Explicaţi semnificaţia termenilor cheie;- Afirmaţiile trebuie să fie clare, evitaţi-le pe cele categorice şi nerelevante;- Aduceţi argumente întru susţinerea punctelor de vedere expuse;- Nu confundaţi noţiunile „a afirma”, „a demonstra”, „a argumenta”;- Faceţi apel la raţionamente. Unitatea de păreri a mai multor savanţi într-o problemă nu e suficientă pentru adoptarea acestui punct de vedere;

- Este binevenită abordarea critică a ideilor;- Argumentele dumneavoastră nu trebuie să conţină sofisme şi nu trebuie să facă apel la sentimentele cititorului.

Reţine: Un eseu bun rezultă din corectitudinea limbajului, puterea de analiză, capacitatea de argumentare şi abilităţile de a dezvolta în mod creator ideile altora etc.

Succese!

Concluzii finale. Astăzi când în plan mondial se accentuează funcţia formativă a procesului educaţional, istoria are rolul de a contribui la dezvoltarea unei personalităţi libere, decidente, la integrarea ei activă într-o societate în continuă dezvoltare. Studierea istoriei în şcoală trebuie să se desfăşoare într-o atmosferă a clarităţii, într-o abordare a diversităţii punctelor de vedere privind problematica istorică, a controverselor de analiză a unor fenomene şi procese istorice. Un mijloc de facilitare a acestui proces este formarea si dezvoltarea competenţelor cu caracter de integrare în societate. Acest proces este determinat de valorificarea potenţialului intelectual al elevilor prin angajarea unui efort personal substanţial, punînd în acţiune, sub multiple aspecte, forţele intelectuale: gîndirea, imaginaţia, memoria, voinţa acestora. Toate acestea pot fi realizate prin aplicarea unui spectru larg de metode activ participative şi strategii didactice. Grija pentru binele comun şi participarea cetăţenilor în spiritul activismului şi responsabilităţii la viaţa publică sunt esenţiale pentru sănătatea sistemului nostru democratic, astfel viabilitatea standardelor educaţionale ale ştiinţelor socio-umane devine oportună. Şcoala trebuie să pregătească elevii pentru a identifica, a înţelege şi a activa în perspectiva soluţionării problemelor cu care se confruntă societatea noastră. Cu alte cuvinte standardele ştiinţelor socio-umane presupun formarea unor competenţe cu caracter de integrare socială foarte necesare omului contemporan.

Surse bibliografice:1. Albulescu, I., Albulescu, M., Predarea şi învăţarea disciplinelor socio-umane, Iaşi, Ed. Polirom, 20002. Botgros, I., Franţuzan, L., „ Pedagogia interactivă – condiţia de bază în formarea competenţelor de

cunoaştere ştiinţifică”// Univers Pedagogic, nr.4, 2006, p. 36-393. Cerbuşcă, P., Managementul formării la elevi a competenţelor cu caracter de integrare în comunitate, în

culegerea tematică c.t. „ Paradigma managementul educaţional din perspectiva democratizării şi integrării europene” . Conferinţă ştiinţifico – practică, Chişinău. I.S.F.E., Tipografia centrală, 2006, p. 80-82

4. Chiş, V., Pedagogia contemporană, pedagogia pentru competenţe, Cluj, 20055. Cristache, G., et al. Evaluarea competenţelor civice ale elevilor. Exemple de bune practici. Bucureşti:

Editura Tomvas, 2004, p.1646. Cristea, S., Dicţionar de pedagogie. Chişinău-Bucureşti: Litera, Litera internaţional, 2000, p.3987. Cristea, S., Teorii ale învăţării. Modele de instruire. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 2005,

p.1928. Curriculum de bază. Documente reglatoare. Cimişlia: Tipcim, 1997, p.69

9. Curriculum naţional. Programe pentru învăţămîntul liceal. Ştiinţe socio-umane. Chişinău: Editura Cartier, 1999, p.115

10. Curriculum pentru clasele X-XII. Istoria. Profil real şi umanist. Chişinău: Editura Liceum, 2006, p.1611. Delors, J., Comoară lăuntrică, Iaşi, Polirom, 200012. Dobzeu, M., Eseul istoric. Sugestii de elaborare// Cugetul. Revistă de istorie şi cultură, nr.3, 2003, p.32-

35 13. Hadîrcă, M., Formarea/evaluarea competenţei de a argumenta// Didactica Pro. Revistă de teorie şi

practică educaţională, nr.6, 2003, p.20-2514. Hopkins, D., Ainscow, M., West, M., Perfecţionarea şcolii într-o eră a schimbării. Chişinău: Prut

Internaţional, 1998, p.25615. Gerard, F.-M., În Materialele: Centrul Educaţional ProDidactica, Programul de dezvoltare curriculară,

Chişinău, 200116. Solovei, R., Eşanu, R., Şcoala şi comunitatea: Ghid metodologic pentru formarea cadrelor didactice din

învăţămîntul preuniversitar. Chişinău:Ştiinţa, 2007, p.59

Varvara Chiperi, profesoară de istorie, grad didactic superior

Liceul Teoretic ,,Onisifor Ghibu” or. Orhei, R. Moldova