GANDIREA CA PROCES PSIHIC CENTRAL.

In cadrul intelectului si chiar al intregului S.P.U. gandirea ocupa locul central, ea facand posibila relationarea tuturor celorlalte elemente ale psihicului.

Gandirea este procesul cognitiv superior care prin intermediul abstractizarii si generalzarii ne informeaza despre relatiile dintre obiectele si fenomenele lumii in forma notiunilor, judecatilor si rationamentelor .

Aceasta definitie nu poate fi pe deplin inteleasa daca nu sunt intelesi, mai intai, termenii pe care ii contine. Pentru aceasta, trebuie lamurite patru aspecte principale: operatiile gandirii, notiunile si formele lor, intelegerea si rezolvarea de probleme.

OPERATIILE GANDIRII

Fiind un proces, gandirea consta intr-o serie de transformari mintale (operatii) care sunt: analiza si sinteza, comparatia, abstractizarea/ concretizarea, generalizarea / individualizarea.

Aceste operatii se exercita atat asupra unor continuturi mintale concrete (ducand la aparitia reprezentarilor) dar si asupra unor continuturi abstracte .

Analiza si sinteza. Analiza este operatia gandirii care consta in desfacerea (mintala) a unui intreg in partile sale componente. Sa ne amintim unde am mai intalnit acest termen? De exemplu, atunci cand spunem analiza gramaticala, analiza literara, analiza situatiei la invatatura,etc. O analiza gramaticala presupune desfacerea unei propozitii in partile ei componente: subiect, predicat, atribut, complement. Analiza literara a unei opere inseamna a stabili: locul, timpul actiunii, personajele, mijloacele stilistice folosite, s.a.m.d.

Sinteza este operatia gandirii opusa analizei; de aceea ea consta in refacerea intregului din partile anterior separate; aceasta nu se reface neaparat in aceeasi forma intrucat din parti ale unor intreguri diferite se poate realiza un nou intreg. De exemplu, pentru a realiza ca tema la literatura, o lucrare de sinteza cu titlul << Poetii romani simbolisti>>, este necesar ca mai intai sa fie studiat separat (analizat) fiecare poet in parte si apoi reuniti intr-un comentariu de sinteza stabilindu-se legaturile dintre operele lor.

Comparatia este operatia gandirii ce consta in evidentierea asemanarilor si deosebirilor dintre doua sau mai multe obiecte sau fenomene pe baza unui criteriu.

De exemplu, doua persoane pot fi comparate dupa mai multe criterii: inaltime , coloarea ochilor, aptitudini, calitati morale, etc (criteriile sunt asadar, insusiri ale obiectelor si fenomenelor)

Comparand doua fenomene psihice, de pilda perceptiile si reprezentarile, trebue aratat ca se aseamana prin faptul ca ambele sunt procese senzoriale dar se deosebesc prin faptul ca primul este un proces primar, celalalt secundar; produsul perceptiei este o imagine clara, bogata in continut, in timp ce produsul raprazentarii este o imagine schematica, lipsita de fond.

Abstractizarea este operatia gandirii care consta in retinerea unor insusiri si ignorarea altora la un moment dat, in functie de cerintele activitatii noastre. Daca un profesor de sport

doreste sa organizeze o echipa de baschet, el isi va planifica ( mintal) sa selecteze elevii cu anumita inaltime dorita si cu aptitudini sportive, ignorand alte insusiri ale elevilor, culoarea ochilor, aptitudinile matematice etc. Daca un profesor de muzica doreste sa realizeze un cor, isi va selecta elevii cu voce si ureche muzicala, indiferent de inaltimea lor.

La o privire mai atenta, intotdeauna ne raportam selectiv la lucruri si oameni. Daca am un prieten voinic si bun cunoscator al limbii engleze, atunci cand vreau sa-mi mut mobila, voi apela la acest prieten pentru forta lui musculara dar daca am de tradus un text din engleza, voi apela la cunostintele lui in acest domeniu fara a ma mai interesa muschii lui!

Concretizarea este operatia gandirii opusa abstractizarii; ea consta in reconsiderarea insusirilor care au fost ignorate anterior. Sa vedem cum se produce aceasta operatie; sa ne oprim asupra notiunii << tara>> care este abstracta intrucat a retinut doar faptul ca este unteritoriu cuprins intre anumite granite, avand o conducere unica dar a ignorat alte trasaturi: coordonatele geografice, relief, clima, etc. Daca la notiune <<tara >> adaugam asemenea trasaturi: este situata in emisfera nordica, in Europa, are clima temperata, este marginita la sud de Dunare iar la est de Prut, etc, ajungem la <<Romania >> care ne apare in minte chiar ca imagine conceta ( reprezentarea hartii Romaniei).

Generalizarea si individualizarea sunt operatii opuse: prima permite realizarea unui plan mintal a claselor de obiecte si fenomene pe baza unor insusiri comuneale acestora iar celalalta realizeaza invers acest drum, coborand de la nivelul clasei la cel al partii sau individului (unitati fundamentale) .

De exemplu: notiunea <<elev>> este rezultatul unei generalizari intrucat ea s-a format pornind de la cunoasterea persoanei A care urmeaza liceul agricol, a persoanei B care frecventeaza scoala primara, a persoanei C care urmeaza liceul militar, D cursul seral al scolii de arte plastice, etc. Aceste persoane avand varste, sex si interese diferite au ceva comun: frecventeaza cursurile unor scoli. Tocmai acest fapt reprezinta continutul notiunii << elev>> care se refera la aceasta clasa de persoane si nu la o singura persoana.

La fel se poate considera si oarecare alta notiune (cladire, pom, prun, sfera, capodopera, vechi, etc) intrucat toate au un grad de generalitate mai mare sau mai mic, dupa cum desemneaza grupuri de obiecte/fenomene mai restranse ori mai cuprinzatoare.

Sa consideram acum notiunea << corp de luminat>> care se refera la o clasa acelor obiecte care sunt folosite pentru a genera lumina: lampadare, becuri, veioze, felinare, lanterne etc toate la un loc. Restrangand treptat sfera acestei notiuni, vom forma clase din ce in ce mai restranse. Pana cand?

Iata gandind, pe rand , notiunile: corp de iluminat / care utilizeaza curent electric / continand unul sau mai multe becuri / situat de obicei in mijlocul plafonului unei incaperi / se afla acum in sufrageria apartamentuli am ajuns la un singur asemenea corp de iluminat binecunoscut de catre toti, cu insusiri precise. Am realizat astfel operatia gndirii numita individualizarea.

Din prezentarea acestor operatii ale gandirii trebue sa se inteleaga ca ele functioneaza impreuna, sprijinandu-se unele pe celelalte. De ex.. pentru a gasi dintre notiunile: camion, bicicleta, autobus, autoturism, pe cea care nu se potriveste cu celelalte trei, analizam insusirile fiecareia, le comparam, retinem ( prin abstractizare) ca prima, a treia si a patra se refera la vehicole autopropulsate si formam (prin generalizare) clasa autovehicolelor astfel , notiunea de bicicleta ramane in afara acestei clase.

Operatiile gandirii se dezvolta si se perfectioneaza treptat, pe masura evolutiei stadiale a intelectului. Dar ele nu se dezvolta neconditionat ci numai prin exersare, asa cum se impune in scoala, prin realizarea diferitelor teme la toate disciplinele de studiu. Scoala, deci, nu are ca scop numai sa ofere o suma de informatii ci mai ales sa dezvolte operativitatea gandirii ( fiind nevoie insa si de informatii pe care gandirea sa le prelucreze)

Toate aceste operatii ale gandirii sunt raspunzatoare de formarea notiunilor.

NOTIUNILE SI FORMAREA LOR

Notiunile sunt forme elementare ale gandirii, asa cum se afirma in logica. Gandirea se prezinta si sub alte forme, mai complexe, cum sunt propozitiile (judecatile) si rationamentele (inferentele) . In psihologie nu ne intereseaza conditiile gandirii corecte (de care este interesata logica) ci cum se formeaza gandirea ca proces cognitiv superior, ce relatii are cu alte fenomene psihice, etc.

Din punct de vedere psihologic, notiunea este semnificatia cuvintelor. Aceasta inseamna ca notiunea este aceia ce desemneaza un cuvant (sau mai multe), continutul lui semantic, ideea pe care o desprindem. Cuvantul in schimb, este numai un <<invelis >> al notiunii, el putand fi variabil in functie de limba din care face parte. De ex,: child, kinder, enfant, sunt trei cuvinte diferite dar dar au o unica notiune. Relatia dintre notiune si cuvant este mai usor sesizabila in cazul sinonimelor si al omonimelor.

Intrucat o idee (notiune sau propozitie) nu poate circula intre oameni decat imbracand o forma materiala (sonora sau grafica), rezulta ca notiunea nu poate fi separata da cuvant. Reciproca nu este insa valabila intrucat pot exista cuvinte fara semnificatie, ca de exemplu : strinac, cosil, pinator, etc. ca si propozitiile , interjectiile din limba.

Relatia notiune -cuvant exprima totodata relatia dintre gandire si limbaj, care nu pot exista independente una de cealalta ci numai alcatuind un intreg: nu putem gandi fara sa folosim cuvinte iar cuvintele nu ne-ar folosi la nimic daca n-ar avea un inteles.

Limbajul articulat al omulu ii permite dezvoltarea treptata a gandirii de la forme mai concrete pana la formele cele mai abstracte, permitand construirea unui sistem de notiuni(concepte) in forma piramidala.

UNIVERSUL TOTAL

UNIVERSUL MATERIAL UNIVERSUL SPIRITUAL

LUMEA VIE + LUMEA NEVIE

ANIMAL + PLANTA

VERTEBRAT + NEVERTEBRAT

MAMIFER + PASARE + PESTE+…

CAINE + PISICA+ URS GAINA +ULIU+ CORB CRAB+ SOMN+ STIUCA

Urmarind schema data de la baza catre varf, se observa ca notiunile sunt mai intai concrete (reflecta relatii palpabile) dar, pe fiecare treapta a piramidei, devin tot mai abstracte, pana ce notiunea de la varf este golita de orice insusire (despre Universul total nu se poate spune nimic!).

Sa reflectam putin asupra felului in care ia nastere aceasta piramida ce contine practic tot ceea ce cunoaste omenirea la un moment dat.

Copilului foarte mic, atunci cand vede (percepe) prima oara ceva ce misca si face << ham>>, I se spune ca este un caine; percepand de mai multe ori caini diferiti, el isi formeaza o imagine mintala schematica, generala a unui caine, deci ajunge la o reprezentare; acesta ar fi un prim pas in formarea << universului interior>>al copilului. La fel se intampla si cuu pisica, ursul lupul, etc. Aceasta multitudine de reprezentari ii slujeste apoi in scoala, in studiul zoologiei, sa gaseasca asemanarile si deosebirile dinte ele, sa stabileasca ceea ce au comun(de ex. insusirile de a naste pui vii si a-i hrani cu lapte) si astfel, retinand aceasta insusire (prin operatia de abstractizare) si atribuind-o unei intregi clase (prin operatia de generalizare), copilul ajunge la notiunea de <<mamifer>>.

Se observa cum si atunci cand s-a format reprezentarea unui caine (oarecare) si atunci cand s-a format notiunea de <<mamifer>> (desprinsa de un continut concret), cuvintele respective (caine si mamifer) au avut rolul de integratori categoriali (integratori ai unor categorii sau clase de obiecte de acelasi fel sau diferite).

Se intelege deci ca dezvoltarea limbajului (imbogatirea vocabularului), atrage dupa sine dezvoltarea gandirii, a cunoasterii. Elevii studiind la scoala diverse discipline isi imbogatesc vocabularul si implicit cunostintele despre acest Univers infint in care traim.

Imbogatirea cunostintelor nu se poate face insa decat prin operatiile gandirii pentru ca pe fiecare teapta a piramidei conceptelor au loc analize, comparatii, abstractizari, generalizari.

In timp, interiorizand cuvintele cu semnificatiile lor si realizand legaturi intre ele, copilul ajunge la invatarea cognitiva, adica la asimilarea de notiuni dar si formarea operativitatii gandirii logice.Invatarea (cognitiva) este insa o activitate si ca atare pe langa gandire si limbaj necesita si toate celelalte fenomene psihice: motivatie, atentie, memorie.

Pe parcursul vietii sale, omul dispune de notiuni cu grade diferite de dezvoltare . Astfel, la inceput, copilul, fiind <<ancorat>> in concretul imediat, dispune de notiuni slab dezvoltate, numite notiuni empirice rezultate din experienta sa nemijlocita care este firesc, limitat. Aceste notiuni rezulta,de regula, din generalizarea unor insusiri neesentiale, << de suprafata>> ,de ex. pentru copilul mic, notiunea animal are inteles de << ceva cu blana si patru picioare>>, balena este << un peste enorm ( pentru ca seamana exterior cu pestii) , sarea este <<praful alb care se pune in mancare>> , etc.

Asemenea cunostinte empirice, inexacte si incomplete, ii permit copilului o oarecare adaptare la cerintele mediului dar tocmai datorita acestora el poate sa-si primejduiasca viata intrucat poate confunda de exemplu soda caustica cu sarea de la bucatarie, diferitele otravuri lichide cu laptele, sirop, etc.

Abia in scoala, studiind zoologia, chimia, etc., dobandeste notiuni stiintifice, formandu-si piramida conceptelor fiecarei discipline. Asa afla ca animalele nu au neaparat blana si nici patru picioare, ca balena este un mamifer semanand mai mult cu ariciul decat cu crabul, ca

<<sare>> desemneaza o varietate de substante chimice care pot fi nici sarate, nici comestibile…

De aceea , spunem ca detinem cu adevarat o notiune, abia atunci cand ii putem stabiili precis locul in sistemul piramidal, adica stim care sunt celelalte notiuni cu care se afla in raporturi de coordonare subordonare, supraordonare.

Transformarea notiunilor empirice in stiintifice necesita uneori ani intregi si nici la varsta adulta nu ne putem debarasa de unele notiuni empirice intrucat nimeni nu poate detine toate notiunile la nivel stiintific (nimeni nu poate fi specialist in toate domeniile stiintei) ; asa se explica de ce de exemplu, dictionarele enciclopedice nu pot fi realizate decat de colective mari de autori, in timp ce dictionarele specializate (de psihologie, filosofie, de termenni matematici ) pot fi scrise de un singur autor.

Cu toata <<slabiciunea >> lor insa, notiunile empirice au o mare importanta intrucat constitue o baza de plecare obligatorie in formarea celor stiintifice, de aceea, copiii care merg la scoala fara sa fi frecventat gradinita si dupa ce si-au petrecut primii ani in locuri izolate, fac cu greu fata cerintelor pentru ca nu au suficiente cunostinte emprice.

INTELEGEREA

Este functia gandirii prin care noile informatii sunt puse in legatura cu cele vechi . Se considera ca termenul de <<intelegere>> este format din inter+lego – are-avi-atum, ceea ce inseamna a face legaturi intre ceva si altceva; aceeasi semnificatie de baza o au si termeii intelect, inteligenta.

Sa ne amintim ca, prin chiar definitia gandirii, am mentionat ca ea stabileste relatii dintre efectele si fenomenele lumii (sub forma notiunilor)

Intelegerea este spontana atunci cand legaturile se stabilesc cu usurinta intre informatiile prezente si cele trecute (aceste legaturi nefiind foarte multe si variate): asa se intampla de obicei in perceptia unui obiect: intelegem imediat ce este, la ce foloseste , etc.

Intelegerea poate fi insa si discursiva atunci cand se realizeaza intr-un timp lung, chiar de ani de zile, in conditiile in care relatiile sunt multiple si necesita incursiuni in diverse directii. De exemplu, dupa un an de studiere a istoriei, un copil afirma ca istoria este <<povestea razboaielor>> ceea ce era evident o intelegere empirica a notiunii istorie; aceasta se refera la evolutia societatii omenesti de-a lungul timpului , lucru pe care l-a inteles copilul in anii urmatori.

Intelegerea esentei unor fenomene necesita o specializare (prin studiul aprofundat al unei stiinte) si chiar cunostinte multiple; de aceea, de pilda pentru a intelege starea de criza a unei tari la un moment dat este nevoe de cunostinte de istorie, geografie, economie ,sociologie, psihologie, politologie, etc. Cunoasterea unidirectionala deformeaza sau franeaza intelegerea de ex., pentru explicarea crizei unei societati, un jurist ar da vina pe slabiciunea sistemului legislativ, un economist rigid pe dotarea necorespunzatoare a intreprinderilor, un istoric limitat ar invinui trecutul societatii respective s.a.m.d. Cel mai interesant ca fiecare dintre acestea vor avea dreptate dar vor continua sa se lupte intre ei , aparandu-si fiecare ideea proprie ca fiind cea mai adevarata si unica. Fiecare dintre acesti oameni ar intelege doar partial, prin prizma bagajului sau de cunostinte, situatia complexa pe care o implica o criza sociala sau oricare alt fenomen cu multe fatete (exemplul acesta ar

trebui sa conduca desigur la ideea importantei culturii generale pentru evitarea interpretarii eronate, inguste a lumii)

Imposibilitatea intelegerii pune in evidenta aparitia unei probleme care antreneaza derularea unui proces numit rezolvarea de probleme .

REZOLVAREA DE PROBLEME

O problema este un obstacol cognitiv si pentru a fi o varitabila problema (si nu una falsa), ea trebue sa contina atat date cunoscute cat si necunoscute. O inmultire cum ar fi : 653421x 319 nu este o problema pentru un copil de 2-3 ani (pentru ca nu cunoaste nimic din ceea ce se cere) dar nici pentru un elev de liceu (care stie totul ce trebue sa faca pentru a ajunge la rezultat) ; aceasta inmultire ar putea fi o problema pentru un scolar care abia invata inmultirea numerilor formate din doua si trei cifre. La fel, gasirea remediului pentru boala SIDA nu este o problema pentru un elev de liceu ci pentru un cercetator in domeniul medicinii avansate, biologiei,etc.

Rezolvarea de probleme este procesul de mobilizare a resurselor mintale pentru depasirea obstacolului cognitiv (aflarea necunoscutei). Ca orice proces, rezolvarea de probeme presupune parcurgerea unor faze (etape):

1. Punerea problemei sau formularea datelor (stablirea cunoscutelor si necunscutelor) De ex., o tanara isi pune problema slabirii cu cateva kilograme intrucat considera ca este prea grasa (stie deci cum este, cum doreste sa fie, dar ca inca nu stie cum va ajunge la greutate si silueta dorita);

2. Emiterea ipotezelor; tanara inventariaza diferitele cai pentru a slabi; sa tina regim alimentar, sa faca sport, sa foloseasca anumite medicamente, ceaiuri speciale, etc. Isi alege varianta cea mai convenabila (deseori si cea mai usoara) de ex. sa faca sport sa zicem in cazul nostru.

3. Realizarea planului mental; tanara isi va stabili unde, cand si ce fel de sport va practica.

4. Punerea in aplicare a planului, echivalenta cu efectuarea propriu-zisa a exercitiilor pana la obtinerea greutatii dorite.

Practicarea exercitiilor s-ar putea solda cu un accident, de ex. fractura unui membru; aceasta ar fi o noua problema pentru persoana respectiva, ea trebuind sa declanseze un alt proces de rezolvare a acesteia , s.a.m.d.

La o privire mai atenta, putem recunoaste ca aproape in orice moment al existentei noastre ne aflam intr-u proces de rezolvare a unei probleme; scolare, familiare , financiare, de sanatate, sentimentale, profesionale, etc. In definitiv orice intrebare pe care ne-o punem (si ne punem destule!) marcheaza o necunoscuta , deci o problema ! De aceea se spune ca gandirea functioneaza intr-un regim de << continuum problematic>>.

Uneori, rezolvarea propriu-zisa este urmate de o alta faza numita verificarea in care sunt trecute in revista fazele anterioare si se trag concluzii cu privire la rezultatul obtinut, apreciindu-se daca este un succes sau un esec. In ambele cazuri insa experienta individului se imbogateste pentru ca omul invata atat din succese cat si din greseli (cu precadere din cele proprii decat din greselele altora). Atunci cand nu putem rezolva o problema singuri

(intrucat nu dispunem de toate cunostintele si mijloacele care ne-ar fi necesare la un moment dat) apelam datorita gandirii la alte persoane. De ex., daca ne apar semnele unei boli, ne prezentam (in ultima faza de evolutie a bolii, ca de obicei) la medic, daca ni se defecteaza aparatele din casa apelam la un electronist, instalator, etc. Am putea spune ca in general toate tipurile de probleme sunt rezolvate cu ajutorul altora, celor experimentati sau dotati intr-un domeniu sau altul. De aceea afirmam, cu convingere ca nu putem trai singuri, fiecare dintre noi are nevoe de ceilalti si altii au nevoe de fiecare dintre noi; cel putin din acest motiv, semenii nostri merita respectul pe care-l meritam si noi din partea lor!

Am mai afirmat ca activitatea releva insusirile psihicului; acest adevar include si ideea ca procesul rezolutiv pune in evidenta calitatile gandirii (modul si felul de a gandi, flexibilitatea, fluiditatea, originalitate, elaborarea).

Sa urmarim cateva exemple de probleme care necesita astfel de calitati; problemele numite ,,de perspicacitate” intalnite in diverse reviste cu jocuri logice, soicita sa te desprinzi de cadrele rigide, obisnuite si sa abordezi cu usurinta noi directii. Cel care nu poate face acest lucru dovedeste fixitate functionala sau vascozitate mintala

- pentru fluiditate (bogatie de idei care curg ca un fluid) putem considera diferitele probleme prin care se cere, intr-un timp limitat, un numar cat mai mare de idei, solutii,etc.

- pentru originalitate se pot mentiona cerintele (problemele) continute in unele teste de creativitate cum ar fi ce intrebuintari neobisnuite puteti gasi pentru o caramida, o palarie, etc. Din raspunsuri se poate foarte usor observa ca unii subecti raman ancorati in banal, in timp ce altii fac salturi spectaculoase in zone noi, surprinzatoare prin originalitatea solutiilor.

Procesul rezolutiv consta , de fapt, In inlantuirea unor rationamente (formate din propozitii si notiuni) care, legate intre ele permit intelegerea, bazandu-se pe operatiile gandirii: analiza , sinteza, comparatie, etc.(Se releva astfel legatura dintre aceste patru mari aspecte ale gandirii ca proces cognitiv superior)

BIBLIOGRAFIE.

DICTIONAR ENCICLOPEDIC DE PSIHOLOGIE.Coordonatoare Ursula Schiou

Editura Babel. Bucuresti . 1997

INTRODUCERE IN PSIHOLOGIE. Editie ravazuta si adaugata. Mielu Zlate.

Casa de editura si presa << SANSA>>-S.R.L. Bucuresti .1996

PSIHOLOGIE GENERALA. Andrei Cosmovic. Editura POLIROM . Iasi 1996.

PUTEREA SUFLETULUI. ANTOLOGIE. PSIHOLOGIA ANALITICA. TEMEIURI.

Carl Gustav Jung. Traducere din germana de dr.Suzana Holan .Editura Anima, Bucuresti , 1994.

l;-�s-�� �-style:normal’>stari de constienta – adica ganduri , sentimente impulsuri de miscare si senzatii.Acest lucru se bazeaza pe eroarea fundamentala a amestecului constientei cu functiile psihice.Despre aceasta vom vorbi mai tarziu.

In realitate gandirea moderna se bazeaza in cele mai multe cazuri inca pe vechea formulare: Constienta nu are grade.Acceptarea generala , desi tacita a acestei idei , cu toate ca es a contrazis multe descoperiri ulterioare , a stopat observatiile posibile ale variatiilor constientei.

Dar de fapt constienta are grade foarte vizibile si observabile , bineinteles vizibile si observabile de catre fiecare om in el insusi.

In primul rand este vorba de durata: Cat timp ai fost constient

In al doilea rand , frecventa aparitiei : Cat de des ai devenit constient.

In al treilea rand : intinderea si profunzime: Asupra a ce ai fost constient , ceea ce poate sa varieze foarte mult in functie de cresterea omului .

Daca ne referim numai la primele doua considerente , vom fi capabili sa intelegem ideea evolutiei posibile a constientei.Aceasta idee este legata de faptul cel mai importat , bine cunoscut de vechile scoli de psihologie , ca de exemplu de autorii Philokaliei, dar complet trecut cu vederea de filosofia si psihologia contemporana europeana a ultimilor doua sau trei secole.

Acest fapt consta in aceea ca acasta constienta poate deveni continua si controlabila prin eforturi deosebite si un studiu special.

Voi incerca sa explic cum poate fi studiata constienta.Luati un ceas si priviti minutarul, incercand sa fiti constienti de voi insiva , si concentrandu-va asupra gandului ~Eu sunt …(nume +prenume) ~ , ~ Eu sunt acum , aici~.Incercati sa nu va ganditi la nimic altceva , pur si simplu urmariti miscarile minutarului si fiti constienti de voi insiva , de numele vostru , de existenta voastra si de locul in care va aflati.Indepartati toate celelalte ganduri.

Daca sunteti perseverent , veti putea sa realizati acest lucru timp de doua minute.Aceasta este limita constientei voastre.Si daca , putin dupa aceia veti incerca sa repetati experimentul , veti constata ca este mult mai greu decat prima data .

Acest experiment ne arata ca un om , in starea sa normala , poate sa fie constient de un subiect ( el insusi ) , cu mare efort , timp de doua minute sau chiar mai putin.

Deductia cea mai importanta pe care o poate face cineva dupa ce a efectuat in mod corect acest experiment este ca omul nu este constient de sine insusi.Iluzia faptului de a fi constient de sine insusi este creata de procesele de memorie si gandire.

De exemplu , omul merge la teatru .Daca el este obisnuit cu acest lucru , el nu este deosebit de constient de faptul ca se afla acolo , desi el poate sa vada si sa remarce anumite lucruri , sa se bucure de reprezentatie sau sa-i displaca , sa-si aminteasca de ea,sa-si aminteasca de oamenii pe care i-a intalnit, s.a.m.d.

Cand se intoarce acasa el isi aminteste ca a fost la teatru si bineinteles crede ca a fost constient in timp ce a fost acolo.Asa ca el nu are dubii asupra constientei sale si nu-si da seama ca aceasta constienta poate sa fie complet absenta in timp ce el totusi poate sa sa actioneze rezonabil , sa gandeasca , sa observe.

In general vorbind , omul are posibilitatea sa aiba patru stari de constienta .Aceastea sunt : somnul , starea de veghe, constienta de sine si constienta obiectiva .

Dar desi el are posibilitatea acestor patru stari de constienta , omul treieste de fapt numai ~in doua stari~, o parte a vetii sale si-o petrece in somn , si cealalalta parte in ceea ce se chiama ~stare de veghe~ , desi in realitate starea de veghe difera foarte putin de somn.Se poate spune ca este doar o altta forma de somn.

In viata obisnuita omul nu stie nimic despre ~constienta obiectiva~ si nu sunt posibile experimente in aceasta directie. A treia stare , sau ~ constienta de sine ~ , omul si-o atribuie singur , adica, el crede ca o detine desi, de fapt , el poate fi constient de sine numai in foarte rare strafulgerari si chiar si atunci , probabil nu recunoaste aceasta stare deoarece nu stie ce ar implica ea, daca el ar detine-o cu adevarat. Aceste crampeie de constienta apar in momente exceptionale , in stari de mare emotie , in momente de pericol , in imprejurari si situatii foarte noi si neasteptate.; sau uneori in momente foarte obisnuite cand nu se intampla nimic deosebit. Dar in starea de obisnuinta sau ~normala~ omul nu are nici un fel de control asupra lor.

In ceea ce priveste memoria noastra obisnuita sau momentele de memorie , noi de fapt ne amintim numai momentele din starile de constienta , desi noi nu ne dam seamaca este asa.

Ce inseamna memoria in sensul tehnic si diferitele feluri de memorie de care dispunem , va voi explica mai tarziu.Acum as vrea sa va atrag atentia asupra propriilor noastre observatii privind memoria oamenilor. Veti sesiza ca va amintiti in mod diferit diverse lucruri.Unele lucruri vi le amintiti foarte viu , altele foarte vag , iar de unele nu va mai amintiti de loc.Stiti doar ca ele s-au intamplat.

Veti fi foarte mirat cand va veti da seama ce putin va amintiti , de fapt.Si aceasta se intampla deoarece va amintiti numai momentele cand ati fost constienti.

Deci, referitor la a treia stare a constientei de sine , putem spune ca omul are momente intamplatoare de constienta de sine , care lasa amintiri vii ale imprejurarilor ce le insotesc, dar pe care el nu le poate domina.Ele vin si pleaca de la sine fiind controlate de circumstante exterioare si asociatii sau amintiri intamplatoare ale emotiilor.

Se pune intrebarea : este posibil sa dobandesti control asupra acestor momemte trecatoare de constienta , sa le provoci mai des si sa le faci sa dureze mai mult , sau chiar sa poti face ca ele sa devina permanente? Cu alte cuvinte , este posibil sa devii constient?

Aceasta este problema cea mai importanta , si trebuie sa fie bine inteles , inca de la inceputul discutiei noastre ca aceasta problema chiar si numai din punct de vedere teoretic a fost complet omisa de catre toate scolile de psihlogie fara nici o exceptie.

Deoarece cu metode corecte si cu eforturi adecvate omul poate dobandi controlul constientei si poate deveni constient de sine ; cu tot ceea ce implica acest lucru.Si tot ceea ce implica aceasta , noi , in starea noastra prezenta , nici macar nu ne putem imajina.

Numai dupa ce aceasta problema a fost bine inteleasa , devine posibil studiul serios al psihologiei.

Acest lucru trebuie sa inceapa cu investigarea obstacolelor in calea constientei , care se afla in noi , deoarece constienta poate incepe sa se dezvolte cand cel putin cateva din aceste obstacole au fost indepartate.

Sunt mai multe obstacole , dar unul dintre cele mai mari este ignoranta noastra referitoare la noi- insine si convingerea noastra gresita ca noi ne autocunoastem cel putin intr-o anumita masura si ca putem fi siguri pe noi insine , cand de fapt , noi nu ne cunoastem de loc si nu putem fi siguri pe noi nici macar in ~cele mai mici lucruri~.

Acum trebuie sa intelegem ca psihologia inseamna in realitate auto-studiu.Aceasta este a doua difinitie a psihologiei.

Nu poti studia psihologia asa cum studiezi astronomia , adica din afara , separat de tine insuti.

Si in acelasi timp , omul trebuie sa se studieze pe el insusi , asa cum studiaza orice masina noua si complicata .El trebuie sa cunoasca alcatuirea acestei masini , functiile ei principale conditiile de lucru corecte , cauzele unei functionalitati defectuoase si multe alte lucruri care sunt greu de descris fara utilizarea unui limbaj special pe care , de asemenea , este necesar sa-l cunoasca pentru a putea sa studieze masina.

Masina umana are sapte functii diferite :

1. Gandirea ( sau intelectul )

2. Sentimentul ( sau emotiile)

3. Functia instinctiva ( toata functionarea interna a organizmului)

4. Functia motorie ( toata activitatea exterioara a organizmului , miscarea in spatiu ,s.a.m.d.)

5. Sexul( functionarea a doua principii , masculin si feminin , in toate manifestarile lor )

In afara de acestea cinci mai exista inca doua functii pentru care nu exista denumiri in limbajul obisnuit si care apar numai in starea de constienta de sine si cealalalta – functia mentala superioara , care apare in starea de constienta obiectiva . Deoarece noi nu suntem in aceste stari de constienta , nu putem studia sau experimenta aceste functii si aflam de existenta ori numai indirect , de la cei care le-au atins sau experimentat.

In literatura timpurie religioasa si filosofica a diferitelor popoare exista multe aluzii la starile ( superioare) de constienta si la functiile superioare.Ceea ce numi samadhi sau stare de extaz sau iuminare , sau, in lucrarile mai recente , ~constienta cosmica~ , se poate referi atat la una cat si la cealalta – uneori la experiente ale constientei obiective . Si , oricat ar parea de straniu , avem mai mult material pentru a judeca starea cea mai inalta , adica constienta obiectiva , decat starea intermediara , adica constienta de sine , deci prima nu poate sa apara decat dupa a doua .

Studiul asupra tine insuti trebuie sa inceapa cu studiul celor patru functii : gandire, emotie, functia instinctiva , functia motoare. Functiile sexului pot fi studiate numai mult mai tarziu ; adica atunci cand aceste patru functii au fost deja suficient intelese.Contrar unor teorii moderne , functia sexuala este intr-adevar posterioara , adica ea apare mai tarziu in cursul vietii , cand primele patru functii s-au manifestat deja , si este conditionata de ele. Prin urmare , studiul functiei sexuale poate fi util numai cand primele patru functii sunt bine cunoscute in toate manifestarile lor . In acelasi timp trebuie sa se inteleaga ca orice iregularitate serioasa sau anormalitate in functia sexuala face imposibila auto-dezvoltarea si chiar studiul asupra propriului eu.

Acum trebuie sa intelegem cele patru functii principale.

Sa consideram ca este clar pentru toti ce se intelege prin functia intelectuala sau a gandirii .Aici se includ toate procesele mentale : intelegerea unei impresii , formarea reprezentarilor si conceptelor , judecata, compararea , afirmarea , negarea, formarea cuvintelor , vorbirea , imaginatia, .s.a.m.d.

A doua functie este sentimentele sau emotiile : bucurie, tristete , teama,uimire, s.a.m.d.Chiar daca sunteti siguri ca va este clar cum si prin ce se emotiile se deosebesc de ganduri , va sfatuiesc sa verificati toate punctele voastre de vedere in aceasta privinta.In gandirea si vorbirea obisnuita , noi amestecam gandul si sentimentele . Dar pentru a incepe studiul sinelui este necesar sa stim foarte clar ce reprezinta fiecare din ele .

Urmatoarele doua functii , instinctiva si motoare , ne ne vor lua si mai mult timp pentru a le intelege, deoarece in nici un sistem obisnuit de psihologie aceste functii nu sunt descrise si delimitate in mod corect .

Cuvintele ~instinct~ si ~instinctiv~ sunt folosite in general in sens gresit si foarte adesea in nici un sens .In particular, instinctului i se atribuie in general functii exterioare , care sunt in realitate functii moroare si uneori emotionale.

Functia instinctiva a omului include in ea patru clase diferite de functii:

Prima: Toata activitatea interna a organismului , toata fiziologia, ca sa spunem asa, ; digestia si asimilarea hranei, respiratia , circulatia sangelui, toata activitatea organelor interne, formarea celulelor noi, eliminarea materialelor produse, activitatea glandelor cu secretie interna si externa e.t.c.

A doua : asa -numitele cinci simturi : vederea , auzul, mirosul, gustul, pipaitul ; si toate celelalte simturi, cum ar fi simtul greutatii , al temperaturii, simtul pentru uscat si umed, s.a.m.d ; adica toate senzatiile indiferente – senzatii care prin ele insele nu sunt nici placute nici neplacute.

A treia : Toate emotiile fizice ; adica toate senzatiile fizice care sunt fie placute fie neplacute . Toate felurile de tristete sau sentimente neplacute , cum ar fi gust neplacut sau miros neplacut si toate felurile de placeri fizice , ca gustul placut , mirosul placut , s.a.m.d.

A patra : Toate reflexele , chiar si cele mai complicate , cum ar fi rasul sau cascatul ; toate felurile de memorie fizica cum ar fi memoria gustului , memoria mirosului , memoria durerii, care in realitate sunt reflexe interne.

Functia motoare include toate miscarile exterioare , ca mersul , scrisul , vorbitul, mancatul, si amintirea acestora . Functiei motoare ii apartin si acele miscari , care sunt numite ~instinctive~ in limbajul obisnuit, cum ar fi prinderea unui obiect care cade , fara se te gandesti.

Diferenta dintre functia instinctiva si cea motoare este foarte clara si poate fi usor inteleasa numai daca ne amintim ca toate functiile instinctive fara exceptie sunr innascute si ca nu este necesar sa le invatam pentru a le putea folosi; in timp ce pe de alta parte , nici una din functiile motoare nu este innascuta si noi trebuie sa le invatam pe toate asa cum invata copilul sa mearga , sau cum cineva invata sa scrie sau sa deseneze.

In afara de aceste functii motoare normale, exista de asemenea cateva functii motoare ciudate , care reprezinta munca inutila a masinii umane , neintentionata de natura , dar care ocupa un loc foarte mare in viata omului si foloseste o mare cantitate din energia lui. Acestea sunt : formarea visurilor , imaginatia, visarea cu ochii deschisi ( fantezia, reveria) conversatia cu tine insuti, orice conversatie de dragul de a vorbi si in general toate manifestarile necontrolate si necontrolabile.

Cele patru functii – intelegenta , emotionala, instinctiva , si motoare – mai intai , trebuie sa fie intelese in toate manifestarile lor , si apoi ele trebuie sa fie observate de catre fiecare referitor la el insusi. In acest fel auto-observarea , adica observarea pe o baza corecta , cu o intelegere preliminara a starilor de constienta si a diferitelor functii constituie baza autostudiului , adica inceputul psihologiei.

Este foarte important sa amintim ca, observand diferitele functii , este util sa observam in acelasi timp relatia lor cu diferitele stari de constienta.

Sa luam cele trei stari de constienta – somnul , starea de veghe , si posibilele franturi ale constientei de sine – si cele patru functii – gandirea , emotia, instinctul , si miscarea. Toate cele patru functii se pot manifesta si in somn, dar manifestarile lor sunt dezordonate si nesigure ; ele nu pot fi folosite in nici un fel , ele merg de la sine .In starea de veghe a constientei sau mai corect spus de relativa constienta ele pot servi intr-o anumita masura pentru orientarea noastra . Rezultatele lor pot fi comparate , verificate , directionate ; si desi ele pot crea multe iluzii , totusi in starea noastra obisnuita noi nu avem nimic altceva si trebuie sa facem din ele ceea ce putem. Daca am cunoaste cantitatea de observatii gresite , teorii gresite , deductii si concluzii eronate facute in aceasta stare am inceta cu totul sa ne mai incredem in noi insine. Dar oamenii nu inteleg cat de inselatoare pot fi observatiile si teoriile lor si continua sa creada in ele .Aceasta face ca oamenii sa nu remarce rarele momente cand functiile lor se manifesta de la sine in relatie cu franturi ale celei de-a treia stari ale constientei de sine.

Toate cele de mai sus inseamna ca fiecare din cele patru functii se poate manifesta in fiecare din cele patru stari ale constientei . Dar rezultatele sunt cu totul diferite.Cand vom invata sa observam aceste rezultate si diferentele lor , vom intelege relatia corecta intre functii si stari de constienta.

Dar chiar inainte de a aprecia diferenta intre functii in relatie cu starile de constienta , este necesar sa intelegem ca aceasta constienta a omului si functiile omului sunt fenomene total diferite , de natura total diferita si depinzand de cauze diferite , si ca poate exista fara cealalalta.

Functiile pot sa existe fara constienta lor iar constienta poate sa existe fara functii.

Anatol Basarab

- See more at: http://anatolbasarab.ro/gandirea-ca-proces-psihic-central-2/#sthash.IM5Vn6SC.dpuf