Frictiunea

Acest procedeu este cel mai des folosit după netezire, fiind una din cele mai vechi manevre de masaj cunoscute. Aceasta vizează în general ţesutul subcutanat, reprezentat de hipoderm. Fricţiunea constă în presarea ţesuturilor moi subcutanate pe ţesuturile profunde sau pe un plan dur (osos sau cartilaginos) şi deplasarea lor în limita elasticităţii proprii.

Principiul schematic de acţiune al fricţiunii (după G. Mollon şi P. Dotte)

Unele părţi ale corpului cum sunt faţa şi gâtul au stratul de hipoderm foarte subţire, muşchii din zonă fiind aproape de suprafaţă, ceea ce face ca fricţiunea să constituie manevra principală prin care se acţionează asupra lor.

Din punct de vedere tehnic, manevrele de fricţiune se clasifică după modulde acţionare al mâinii, astfel:

• fricţiune executată cu vârful degetelor (index, medius, inelar);

• fricţiune executată cu marginea cubitală a mâinii;• fricţiune executată cu “rădăcina mâinii”;• fricţiune executată cu faţa palmară sau dorsală a

mâinii;• fricţiune executată cu pumnul (nodozităţile

degetelor).

Din aceste moduri de acţionare, maseurul alege forma cea mai potrivită suprafeţei căreia îi aplică masajul astfel:

- pe suprafeţele mici va acţiona cu vârful degetelor (index, medius, inelar);

- pe suprafeţe mai mari va acţiona cu mâna în întregime, cu partea cubitală sau cu pumnul închis, folosind o singură mână sau pe amândouă.

Alegerea prizei este de asemenea determinată de structura anatomică a zonei masate. Pe suprafeţele mai sensibile se folosesc prizele aplicate cu partea mai moale, mai musculoasă a mâinii (zona eminenţei tenare şi hipotenare), iar pe porţiunile mai voluminoase, mai puţin sensibile, se aplică mâna cu partea dorsală,cu pumnul închis.

Sensul de execuţie al manevrelor de fricţiune este determinat de particularităţile anatomice ale diferitelor segmente ale corpului. În general acestease aplică circular, concentric sau excentric pe suprafeţele mici, executându-se cu o mână, iar pe cele mai mari cu ambele mâini. Pe suprafeţele cu ţesut moale, slab reprezentat, puţin elastice, în lungul ligamentelor, tendoanelor, spaţiilor interosoase şi intermusculare, sensul manevrelor poate fi liniar, constând în mişcări scurte şi ritmice de “dus-întors”.

Manevra prin care se fricţionează tendonul lui Achile este un mod particular de abordare, cu priza “în cleşte”, care se realizează între police şi index sau între marginile cubitale ale mâinilor. Un alt aspect particular este manevra de fricţiune în “zig-zag” aplicată la nivelul musculaturii paravertebrale.

După intensitatea manevrelor, fricţiunea poate fi superficială, medie sau profundă, aceste creşteri şi descreşteri ale intensităţii putând alterna de la un moment la altul prin micşorarea sau mărirea unghiului de aplicare al prizei (30-70°), în funcţie de structura zonei sau de scopul urmărit.

Din punct de vedere metodic, fricţiunea este simplă, atunci când se aplică într-unul din modurile descrise anterior. În situaţia aplicării masajului pe suprafeţemari şi foarte mari, pentru a obţine o prelucrare sistematică eficientă, fricţiunea va apela la o formă metodică adecvată şi anume la fricţiunea combinată.

Combinarea rezultă fie prin folosirea tuturor formelor tehnice de aplicare a fricţiunii respectând gradarea intensităţii, fie prin combinarea fricţiunii cu alt procedeu, cu frământatul. Combinarea fricţiunii cu frământatul reprezintă o formă intermediară,de trecere de la fricţiune la frământat. Fricţiunea se mai poate executa şi prin alte forme decât cele clasice descrise anterior (auxiliare).

Cuta este o manevră pentru care priza se aplică cu suprafaţa palmară a celor  patru degete, policele făcând opoziţie în aşa fel încât ţesutul moale subcutanat este prelucrat luând forma pe care mâna maseurului o imprimă, respectiv de cută. Mâinile se deplasează succesiv, “una după alta”, continuând aceeaşi mişcare pe toată suprafaţa de masat.

Masajul în cută poate fi executat sub formă liniară sau“şerpuit”, când mâinile aplică priza simultan dar se deplasează în sensuri opuse.

Acelaşi masaj în cută poate fi executat acţionând transversal pe suprafaţa respectivă, sub formă de cută rulată,(mişcare asemănătoare cu rulatul unei ţigări).

“Ciupirile şi pensările” sunt alte forme de aplicare a masajului pentru ţesutul moale de la suprafaţa corpului (tegument, ţesut celular subcutanat). Priza cu care se realizează poate fi cu două degete (index-police), cu trei degete (index-medius-inelar – “priza toc”). Presiunea este adecvată, în limita elasticităţii ţesuturilor, fără a provoca reacţii dureroase. Manevrele se execută în ritm viu, din loc în loc, pe suprafaţa de masat şi au efect stimulent.

Principiul schematic de acţiune al pensarilor (după G. Mollon şi P. Dotte)

Efectele fricţiunii sunt induse, de

asemenea, pe două căi:

• mecanică;

• reflexă.

Pe cale mecanică, manevrele de fricţiune se adresează în principal ţesutului fibro-grăsos subcutanat care constituie stratul hipodermic sau paniculul adipos,care reprezintă o protecţie mecanică pentru organism. Stratul adipos se află într-un circuit continuu de mobilizare şi depozitare sub influenţa factorilor lipolitici şi lipogenici. Acţiunea manevrelor de fricţiune stimulează activitatea factorilor lipolitici determinând scăderea stratului adipos al cărui exces este inestetic.

Supleţea şi elasticitatea ţesuturilor supraiacente, epiderm, derm sunt favorizate de manevrele mecanice ale fricţiunii.Ca şi netezirea, fricţiunea contribuie la înlăturarea depunerilor sărurilor de calciu în fibrele elastice pe care le îngroaşă, menţinând astfel supleţea pielii. Activarea circulaţiei locale, buna nutriţie locală realizată în acest fel, conduce la accelerarea procesului de regenerare şi cicatrizare a ţesuturilor în cazul existenţei unor leziuni.

Procesul de regenerare şi cicatrizare la vârste înaintate este de aproximativ cinci ori mai redus decât la vârstele tinere. Influenţa masajului prin manevrele de fricţiune în tratarea sechelelor cicatriceale este importantă, prin reducerea aderenţelor, redarea elasticităţii ţesuturilor şi prin activarea metabolismului local.

Fricţiunea executată cu intensitate, excită proprioceptorii de la nivelul articulaţiilor, de asemenea tendoanele, tecile sinoviale de la nivelul unor regiuni ale corpului (mâini, picioare, faţa anterioară a antebraţului, treimea inferioară a gambei), unde structurile anatomice amintite sunt dispuse la suprafaţă, fiind beneficiarele acestui procedeu de masaj.

Articulaţia, după cum se ştie, poate fi considerată un adevărat organ senzorial în ce priveşte semnalizarea variaţiilor posturale, a tensiunii şi gradului de scurtare al muşchilor, de asemenea al accidentelor exprimate prin durere. Efectul fricţiunilor de activare a reţelei vasculare arteriale, articulare şi periarticulare se repercutează favorabil asupra supleţei şi rezistenţei acestor structuri, de asemenea sunt combătute stazele prin activarea circulaţiei venoase şi limfatice.

Manevrele de fricţiune executate cu presiune moderată dar insistent, au rol important în prevenirea traumatismelor de tipul întinderilor şi smulgerilor de fibre de la nivelul joncţiunii musculo-tendinoase în cazul unor mişcări greşite, a unui efort fizic intens şi brusc. Un alt efect important obţinut prin manevrele de fricţiune este acela de creştere a gradului de penetrabilitate cutanată pentru diverse medicamente. Acestea pătrund mai uşor şi mai repede prin orificiile pilosebacee şi sudoripare, lucru foarte important în tratarea leziunilor şi sechelelor apărute fie în viaţa de zi cu zi sau în activitatea sportivă (contuzii, entorse, întinderi, ruperi de muşchi, de fascii, de tendoane sau ligamente).

Efectele benefice multiple ale fricţiunii obţinute pe cale mecanică, fac ca aceste manevre să fie utilizate frecvent în diverse situaţii, atât în scop profilactic, cât şi terapeutic.Ele sunt contraindicate doar în procesele inflamatorii şi hemoragice acute. Activarea circulaţiei locale prin fricţiune poate produce “embolii microbiene” în capilarele locale care apoi se pot extinde. De asemenea se contraindică în situaţia exudatelor hemoragice, întrucât fricţionarea zonei poate favoriza ruperea vaselor locale şi continuarea hemoragiei.

Pe cale reflexă, efectele fricţiunii constau (prin stimularea reflexului axonic antidromic) în eliberarea la nivelul vaselor cutanate a bradikininei, histaminei, acetilcolinei urmată de vasodilataţie locală (hiperemie).

Aceste reacţii locale cutanate declanşează prin mecanisme complexe (nervoase, umorale, hormonale) reglarea circulaţiei sanguine şi limfatice în întregul organism.

Executate cu ritm lent şi insistent scad sensibilitatea locală, încordarea nervoasă generală, contractura musculară. În situaţia aplicării fricţiunii cu ritm viu şi intensitate sporită efectele sunt contrare, de stimulare a sistemului nervos central şi periferic. Aplicaţiile fricţiunii în activitatea terapeutică, sportivă sau igienică, în funcţie de scop aleg o formă sau alta pentru obţinerea efectului dorit

Masajul regiunilor trunchiului

Masajul trunchiului consta in prelucrarea celor trei regiuni distincte ale sale:

- spatele;

- peretele toracic;

- peretele abdominal.

Masajul spatelui - manevra de frictiune Frictiunea pe regiunea spatelui, se

executa de preferinta, cu palmele intinse; pe portoiuni mai reduse frictionam cu degetele, iar cand se intelneste o masa musculara mai mare la nivelul spatelui, folosim radacina mainilor, podul palmei, marginea cubitala (taisul mainii) si chiar pumnul. Manevrele se executa insistent, adaptandu-se la forma si relieful regiunii, precum si la grosimea si consistenta pielii si tesuturilor.

Masajului peretelui toracic – manevra de frictiune

Frictiunea se executa minutios pe toata suprafata anterioara si laterala a toracelui, dar mai ales pe partile cu masa musculara mare.

Manevra se executa cu degetele, cu palmele, cu marginea cubitala sau cu radacina mainilor.

Masajul peretelui abdominal- manevra de frictiunea

Constituie procedeul de baza in masajul peretelui abdominal. Aceasta manevra se executa cu palma intreaga, cu podul plmei sau cu radacina mainii, mai rar cu marginea cubitala a mainii si foarte rar cu degetele. Frictiunea poate provoca, la persoanele foarte sensibile, senzatii tactile specifice (gadilat), care face uneori imposibila executarea masajului.

Masajul membrelor inferioare- manevra de frictiune Masajul membrelor inferioare se poate executa fie pe

segmente, fie pe toata lungimea lor, incepand cu partea posterioara.

- Masajul regiunii fesiere;- Masajul membrelor inferioare pe partea posterioara: - masajul coapsei pe partea posterioara; - masajul gambei pe partea posterioara;- Masajul membrelor inferioare pe partea anterioara: - masajul piciorului; - masajul gambei pe partea anterioara; - masajulmasajul genunchiului; - masajul coapsei pe partea anterioara.

Masajul regiunii fesiere menevra

de frictiune

La acest nivel, frictiunile sunt energice executate cu podul palmei, cu radacina mainii, mana peste mana si, mai ales cu pumnii inchisi

Masajul membrelor inferioare pe partea posterioara, masajul coapsei-manevra de frictiune

Frictiunea se executa cu podul palmei sau cu radacina mainii poate fi inlocuita prin frictiunea mana peste mana

Masajul gambei pe partea posterioara- manevra de frictiune

Prin frictiune se prelucreaza tesuturile moi de pe partea posterioara a gambei, incepand din inapoia maleolelor, in lungul tendonului ahilian, si teminand sub genunchi. Manevrele de frictiune se adapteaza dupa volumul si consistenta tesuturilor.

Masajul membrelor inferioare pe partea anterioara-masajul piciorului manevra

de frictiune

In lungul tendoanelor, mai ales in jurul maleolelor si al spatiilor interosoase, frictiunea are un sens liniar

Masajul gambei pe partea anterioara- manevra de frictiune

Frictiunea se executa cu blandete pe partea anterointerna si cu intensitate medie pe cea anteroexterna.

Masajul coapsei pe partea anterioara- manevra de frictiune

Frictiunea coapsei se executa de preferinta cu podul palmei, radacina mainii, nodozitatile degetelor si pumnul inchis .

Masajul membrelor superioare menevra de frictiune:

- Masajul degetelor si al mainii;

- Masajul antebratului;

- Masajul bratului.

Masajul degetelor si a mainii- manevra de frictiune

Frictiunea se executa insistent mai ales pe partea palmara a degetelor.

Frictiunea se executa cu varful degetelor, prin miscari circulare obisnuite si prin miscari liniare in lungul tendoanelorsi al spatiilor interosoase

Masajul antebratului- manevra de frictiune

Frictiunea se executa cu degetele si cu palmele miscandu-se in cercuri mici, pe toata intinderea segmentului, si liniar in lungul tendonului.

Masajul bratului- manevra de netezire

Frictiunea se executa cu degetele, dar mai ales cu palmele, cu marginea cubitala a mainilor sau cu eminenta tenera, adaptandu-se continuu la relieful segmentului.