Europa Atlantică A. Specificul geografic B. Franţa. Caracterizare fiyico - geografică A. Europa Atlantică. Specificul geografic

Această parte a Europei este strâns legată şi influenţată de Oceanul Atlantic. Europa Atlantică include o parte continentală (peste care se suprapun ţări ca

Franţa, Belgia, Olanda şi Luxemburg) şi alta insulară (Regatul Unit şi Irlanda). Dintre aceste state, numai Luxemburgul nu are ieşire la ocean, dar întrucât este

strâns legat atât prin condiţiile naturale, cât şi prin istorie şi economie de Belgia, este firească tratarea sa aici.

CLIMA reprezintă elementul geografic determinant. Ea este influenţată de faţada

atlantică şi de vânturile de vest, care aduc precipitaţii bogate. Ca urmare, clima este temperat-oceanică, fiind caracterizată prin veri moderate şi ierni blânde, media temperaturii fiind peste 0°C. Totodată, precipitaţiile sunt bogate şi umezeala este ridicată.

Spre deosebire de regiunile continentale interioare, în această parte a Europei nu are loc o scădere accentuată a temperaturii pe măsură ce se înaintează spre nord. Explicaţia o găsim în prezenţa Curentului Atlanticului de Nord, ale cărui ape calde influenţează din plin nord-vestul Europei. Ca urmare, în sudul Regatului Unit, de pildă, apa din porturi nu îngheaţă niciodată, în timp ce, la aceeaşi latitudine, pe celălalt ţărm, vestic, al Atlanticului, porturile sunt blocate de gheţuri câteva luni pe an.

Urmare directă a condiţiilor climatice specifice, vegetaţia este predominant iubitoare de umezeală şi sensibilă la temperatură. În consecinţă sunt prezente pajiştile suculente şi pădurile de foioase, elementul caracteristic în acestea fiind fagul.

Europa Atlantică se caracterizează prin înălţimi mari ale mareelor. RELIEFUL este, în ansamblu, jos, fiind predominante zone de câmpie şi platourile

puţin înalte. Doar în sud-estul Franţei atinge altitudini apreciabile, datorită prezenţei lanţului muntos al Alpilor.

Europa Atlantică este o regiune cu o redusă mobilitate a scoarţei terestre şi ţărmuri articulate.

Relieful şi clima favorizează dezvoltarea unei agriculturi caracterizate, în principal, prin creşterea animalelor (bovine, ovine), la care se adaugă cultura unor plante cum sunt cerealele (îndeosebi orzul, dar şi grâul), sfecla de zahăr, cartoful, plantele furajere.

Toate ţările din această regiune a Europei au un turism foarte dezvoltat. Europa Atlantică, deşi are o întindere mai redusă decât alte regiuni ale

continentului, include două dintre cele mai populate ţări europene (Franţa şi Regatul Unit). Faţă de celelalte regiuni ale Europei, include ţări numai din categoria celor dezvoltate.

Prin poziţia geografică şi chiar şi prin alte elemente se înscrie în această regiune şi ţărmul atlantic al Peninsulei Iberice (nord-vestul Spaniei şi Portugaliei). Numai că, printr-o serie de caracteristici naturale, istorice şi economice, această peninsulă aparţine mai mult Europei Mediteraneene.

Larga ieşire, direct sau indirect, la Oceanul Atlantic a favorizat unele dintre ţările din această regiune europeană în constituirea unor întinse imperii coloniale, cum a fost cazul Olandei, Regatului Unit, Franţei şi chiar al Belgiei. Regatul Unit, de pildă, a reuşit să pună bazele celui mai întins imperiu colonial din întreaga istorie a omenirii.

Imperiile coloniale au favorizat dezvoltarea economică a acestor ţări, asigurându-le o vreme, mai mult sau mai puţin îndelungată, materii prime şi, în acelaşi timp, pieţe de desfacere a produselor. Ţările Europei Atlantice

Ţara Suprafaţa

(km2) Populaţia (mil. loc.)

Capitala

Franţa 551 500 58,4 Paris Belgia 30 519 10,2 Bruxelles

Luxemburg 2 586 0,412 Luxembourg-Ville Olanda 40 844 15,5 Amsterdam şi Haga

Regatul Unit 244 100 58,1 Londra Irlanda 70 284 3,6 Dublin

B. Franţa. Caracterizare geografică generală 1. Poziţia geografică şi limitele

Franţa are o largă ieşire atât la Oceanul Atlantic, cât şi la Marea Mediterană. Ţărmurile sale sunt puţin crestate şi, în unele locuri, joase şi nisipoase.

În afară de limita maritimă, are şi 8 vecini tereştri: Belgia, Luxemburg, Germania, Elveţia, Italia, Spania şi două dintre ministate - Andorra şi Monaco. Franţei îi aparţine şi Insula Corsica din Marea Mediterană.

2. Cadrul natural

RELIEFUL. Pe teritoriul Franţei se disting două mari trepte de relief: unele mai joase, în jumătatea nordică, de podiş şi câmpie, şi altele mai înalte, montane, mai ales în sud-est şi sud-vest.

Relieful este dezvoltat pe structuri hercinice (unde există podişuri, munţi joşi, care sunt erodaţi, şi câmpii) şi alpine (Alpii şi Pirineii).

Treapta podişurilor şi câmpiilor cuprinde, printre altele, Masivul Central, Masivul Armorican, Podişul Ardeni, Bazinul parizian şi câmpiile litorale.

Treapta muntoasă include Munţii Alpi, Jura şi Pirinei. Alpii Francezi au un relief glaciar şi culminează la 4 807 m în vârful Mont Blanc, aflat pe graniţa cu Italia. Aceasta este cea mai mare înălţime de pe continentul european, cu excepţia Munţilor Caucaz, de la graniţa cu Asia.

Munţii Pirinei se află în sud-vestul ţării, formând un fel de zid între Franţa şi Spania. Au o masivitate accentuată, culminând la peste 3 000 m.

CLIMA. Datorită marii întinderi, largei faţade maritime şi prezenţei lanţurilor muntoase înalte, Franţa are o climă mai puţin omogenă decât celelalte ţări atlantice.

Astfel, în regiunea litorală atlantică, clima este temperat-oceanică, dar aceasta îşi pierde din caracteristici spre interiorul ţării, devenind temperat-continentală: iernile sunt mai aspre, iar precipitaţiile, care cad mai ales vara, sunt mai scăzute.

În sud, Franţa se află sub influenţa climatului mediteranean (care este tipic şi în Corsica), iar în Alpi climatul este tipic alpin, la altitudini mai ridicate.

HIDROGRAFIA. Franţa este o ţară bogată în râuri, care se orientează spre

patru întinderi marine: Marea Mediterană (Ronul), Marea Nordului (Rinul, cu afluentul său Meuse), Marea Mânecii (Sena) şi Oceanul Atlantic (Loara). Ele sunt legate printr-un mare sistem de canale navigabile.

Există numeroase lacuri şi ape subterane, dintre care mai cunoscute sunt apele arteziene (al căror nume provine de la numele provinciei Artois).

VEGETAŢIA. Datorită întinderii sale considerabile, în Franţa se întâlneşte o

vegetaţie mai variată decât în alte ţări din regiune. De exemplu, pădurea este în principal de foioase, dar şi de conifere, în regiunea înaltă a Alpilor şi Pirineilor, de pin în landele nisipoase din sud-vest şi de maquis în regiunea mediteraneană. La rândul lor, şi pajiştile naturale ocupă suprafeţe însemnate.

3. Populaţia şi aşezările omeneşti

POPULAŢIA. Deşi are un număr însemnat de locuitori, datorită suprafeţei întinse, densitatea populaţiei nu este mare (105 loc/km2).

Cele mai mari concentrări de populaţie şi, implicit, densităţi ridicate se înregistrează în regiunea pariziană, în nordul ţării, în Alsacia şi pe litoralul mediteranean.

Franţa are o populaţie omogenă, formată, în cea mai mare parte, din francezi. Există, însă, şi peste 3,5 milioane de străini, îndeosebi algerieni, marocani (din ţări foste colonii ale Franţei) şi portughezi.

Circa 3/4 din populaţie este concentrată în oraşe, cele mai mari formând aglomeraţii urbane importante.

ORAŞELE principale sunt: Paris (9,3 mii. loc. aglomeraţia urbană), Strasbourg, Marsilia, Lyon, Bordeaux, Toulouse, Nisa, Nantes, Rennes, Lille, Monpellier ş.a. 4. Resursele naturale şi economia

Franţa este una dintre marile puteri economice mondiale, cu o economie dezvoltată şi foarte diversificată.

RESURSELE NATURALE. Franţa dispune de multe resurse de subsol, dar acestea fie au rezerve importante, dar slabe calitativ (de exemplu cele de minereu de fier), fie nu au zăcăminte însemnate (cărbuni, bauxită, gaze naturale ş.a.).

INDUSTRIA. Cândva cu o puternică industrie minieră, mai ales datorită cărbunilor şi minereurilor de fier, Franţa apelează, în prezent, mai ales la materii prime din import. Ca alternativă la epuizarea zăcămintelor de combustibili minerali fosili, Franţa şi-a dezvoltat o puternică atomoenergie.

Industria prelucrătoare este foarte diversificată, fabricând aproape întreaga gamă a produselor din domeniu. Se remarcă, însă, îndeosebi prin producţia de avioane (Toulouse, Bordeaux, Marsilia), autoturisme (Paris şi împrejurimile), nave maritime (Le Hâvre, Marsilia), chimie şi petrochimie (marile porturi), textile (Lyon, Lille), produse alimentare (vinuri, zahăr şi produse zaharoase, lactate etc). Sunt încă bine reprezentate siderurgia (fontă şi oţel), mai ales în Lorena, şi metalurgia neferoasă, în principal industria aluminiului (în Munţii Alpi, unde se poate folosi energia electrică obţinută în hidrocentrale).

AGRICULTURA franceză este dezvoltată şi performantă, această ţară fiind unul dintre marii producători europeni şi, totodată, mondiali de cereale (îndeosebi grâu) şi de floarea-soarelui.

În privinţa producţiei vegetale, se remarcă, însă, prin cultura viţei de vie şi, implicit, producţia de struguri, Franţa fiind cel mai mare exportator mondial de

vinuri. Are vinuri renumite în întreaga lume: cele de Bordeaux, Bourgogne, Champagne ş.a.

Franţa este al doilea crescător european de bovine, pentru carne şi lapte, şi deţine acelaşi loc pe continent la unt şi brânzeturi. Se cresc, de asemenea, ovine şi porcine.

TRANSPORTURI. Reţeaua de căi de transport este diversificată şi modernă,

dar polarizată îndeosebi de capitala ţării. Franţa a avut, în ultimele decenii ale secolului al XX-lea, realizări remarcabile

în domeniul transportului feroviar de mare viteză, aşa-numitul TGV. Dispune, totodată, de o însemnată reţea de autostrăzi şi alte căi rutiere

modernizate. Transporturile pe apă atât fluviale, cât şi maritime, sunt, de asemenea, bine

dezvoltate. Franţa are o mare reţea de căi navigabile interne, principalele porturi fluviale fiind Paris (pe Sena), Strasbourg (pe Rin) şi Lyon (pe Ron). Dispune, totodată, de o importantă flotă comercială maritimă şi de unele dintre cele mai mari porturi de pe glob: Marsilia şi Le Hâvre.

Aeroporturile Parisului (Charles de Gaulle şi Orly) se înscriu printre cele mai mari din lume. Franţa este a treia ţară ca prezenţă în spaţiul cosmic, seria de rachete „Ariane" fiind lansată de la o bază situată în Guyana.

COMERŢUL ŞI TURISMUL. Franţa este una dintre ţările cele mai vizitate şi cu cele mai mari venituri din turism. Între cele mai importante atracţii turistice se înscriu: Parisul şi împrejurimile, alte oraşe cu monumente şi muzee (între care Chartres, Reims, Lyon), valea Loarei, staţiunile situate pe Coasta de Azur (Cannes, Saint-Tropez, Nisa ş.a.), staţiunile montane şi de sporturi de iarnă din Alpi (Chamonix), insula Corsica. Între numeroasele atracţii ale Parisului se înscriu catedrala Notre Dâme, muzeul Luvru (cel mai renumit din lume), Turnul Eiffel, iar în împrejurimi palatul Versailles.

Turnul Eiffel - Paris

Comerţul este foarte activ, Franţa având o pondere de peste 5% în comerţul mondial. Exportă o gamă largă de produse şi importă îndeosebi hidrocarburi.

C. Bibliografie

1. Bălteanu, Dan, Relieful – ieri, azi, mâine, sinteze Lyceum, ed. Albatros, 1984

2. Ilinca, Nicolae, Didactica geografiei, Editura Corint, 2000 3. Ion, Marin, Continentele. Geografie Regională, Editura Universităţii,

Bucureşti, 1995 4. Matei, H., Neguţ, S., Nicolae, I., Enciclopedia statelor lumii, ediţia a X-a,

Editura Meronia, 2005 5. Mândruţ, Octavian, Atlas Geografic Şcolar 6. Merente-Schoumaker, Bernadette, Didactica geografică, Editura All,

Bucureşti, 1994 7. Noveanu, E., et al., Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor în

procesul didactic – ghid metodologic, Editat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Consiliul Naţional pentru Curriculum, Bucureşti, 2002

8. Peahă, Mircea, Atlasul Geografic al Lumii, ed. Didactică şi Pedagogică, Universităţii, Bucureşti, 1995;

9. Simion, Teodor; Alexe, Rădiţa, Porturile lumii, Editura Sfinx 2000, Târgovişte, 1999

10.*** Geografia de la A la Z. Dicţionar de termeni geografici, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, 1986

11.*** Tehnologia informaţiei şi comunicaţiei - ghid pentru formatori şi cadre didactice, Editat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Bucureşti, 2002