Nr. I. Anul II.

F O I E L I T E R A R Ă - B E L E T R I S T I C Ă

APARE

IN S I B I I Ü , DE T R E I ORI PE LUNA.

PROPRIETAR-EDITOR SI REDACTOR

SILVESTRU MOLDOVAN.

SUMARUL: Episod din resboiul indepen­

denţei române . . . . Iosif Popescu. Pe albumul amicului meu

A. C . . C. Darabant. Din literatura chineză (trad.) Ilie Demetrescu. Profesorul Iordache . . . Marg. Moldovan. In mied de nopte . . . . Emiliu Sabo. Ultima regină a Georgiei

(trad.) Enea P. Bota. Rămurele :

p iaru l ei . . . . . . Iosif Siegescu. Aforisme despre femei . I. Cândea.

Feliurite * * *

^ w V W w v vvv»—~%**vv- M "''wv ' v w v v y — V v y - ^ i N V — — v w v w ^ — w ¿ W v — ~ - V W v w w v w * ¿ v w w v w s '

N P . 1 Anul II.

Apare: în 10, 20 şi 30 a fiecărei luni.

A b o n a m e n t u l : Pe an 6 fl., pe jumState de an 3 fl., pe pătrar de an l - 70 fl.

Pentru România şi străinătate pe an 16 franci.

Proprietar-editor şi redactor Silvestru Moldovan.

C O M O R I L E L U I I A N C U . VA lui comoră am aflat!. .

Strigaţi cuprinşi de bucurie Şi cu nespusă lăcomie De răscolit u'aţi apucat

Ş'aţi răsturnat pământul sfânt, Pe unde paşii lui umblară, Şi aur... aur! ăst cuvânt V'aprinde sinul cu-a sa pără.

Braşov, Decembre, 1894.

O epigoni!... Argint şi aur Nu sunt comora lancului, Ci altul e al lui tesaur, f alta moştenirea lui.

E spada lui cea vitejescă Şi sfânta dragoste de fraţi. Acestea uoi le căutaţi, Acestea se ve 'nsufleţescă!

^rLcLreiix oQoUT'-searax.

E P I S O D din r e s b o i u l i n d e p e n d e n ţ e i r o m â n e

de I o s i f P o p e s c u . (Sfîrşit.)

fpTând me deşteptai era nopte . Mă aflam într 'un car iy de ambulanţă , lângă un foc strajnic, Întreţinut de

câţiva soldaţi din corpul sani tar . 0 ploie desă lo­vind coperişul carului făcea să se audă acel sunet

monoton , care te legănă în visuri p lăcute , când te afli sănătos şi bine dispus în patul teu, dar care de astă-dată mi se păru de o melancolie coverşitore. Eram tăr-băcit şi nu-mi puteam da semă, de ce ajunsesem aci şi ce să întâmplase cu mine. Cercai a mg scula, dar simţii în tote membrele o durere pătrun datore, care mg făcu să scot un gemet. Acesta împregiurare îmi aduse aminte de întâmplările dilei de 30 August. Voiam să sciu, de când e ram fără consciinţă şi unde mă aflam acum. Prin ferestra deschisă audeam într 'un mod con-fus conversaţ iunea soldaţilor şi-i vedeam cum se în­desă în jurul focului, îmboldoriţi in manta le le lor ude. De odată zării un călăreţ, a cărui uniformă nu o pu­t e a m distinge, oprindu-se la foc şi vorbind ceva cu sol­

daţii . Cuvintele de „Românii au plecat" loviră sin­gure audul meu. Vădui călăreţul depăr tându-se în ga­lop, er soldaţii afară de unul împrăsciindu-se.

„Atunci mi-a dusei aminte de pe rde rea Ruşilor, de asaltul desperat al Curcanilor şi numai de cât îmi în-chipuii, că lupta a fost pierdută, er t rupele române a u plecat dela Plevna. Gândul acesta, că sunt singur, pă­răsit în mijlocul câmpului, espus posibilităţii de a că­dea în manile Turcilor, carii pentru prisonierii Români nu aveau nici milă, nici ier tare, acest gând înfricoşat me cu t remura din crescet pană în tălpi şi-mi dede pu­te rea de a mă scula şi a cerca să ies din t răsură .

„Abia ajunsei însă la uşă, când piciorele mi se împleteciră şi cădui pe un pat . Cu o nouă încordare a puterilor îmi reuşi să deschid o ferestră şi să chiem p e soldatul, care-şi sventa hainele la foc.

— „Porunciţi , domnule doftor", dise el a lergând la chemarea m e a .

— „Ian spune-mi flăcău", îl întrebai, „de când me ] aflu eu a c i ? "

— „Se trăiţi, domnule doftor, te-or adus acilea că t ră seră, şi erai mort chituc. 1 )"

Aşadar era nóptea dilei de 30 August. — „.Şi ce s'a întâmplat, băiete ? Cine a biruit,

Românii ori Turcii?, , — „Nu sciu, se trăiţi , domnule doftor ; tovarăşii

mei s'or dus, că sunt mulţi răniţi , pe mine m'or lăsat cu mata . 2 ) "

„Nerăbdarea mé chinuia mai mult, de cât dure­rile fisice. Cu tote că prudenţa cea mai e lementară mi-ar fi r ecomanda t sè stau pe loc şi sé dorm, pentru a-mi restabili puter i le ; totuşi, în ne răbdarea mea de a-mi regăsi batalionul şi a cunósce sortea trupelor ro­mâne , poruncii soldatului se pr indă doi cai la o t răsură de ambulanţă şi sé pornim.

„Soldatul se uita lung la mine, credènd, că potè a m înebunit, căci nóptea era negra, plóia cădea cu aceeaşi violenţă, ér pâraele umflate mugeau într 'un mod ; sinistru. Ca bun soldat înse nu făcu nici o observaţiune, ci prinse doi cai, îi înhăma, şi-apoi pornirăm în direc- '. ţ iunea, unde credeam că staţ ionase batalionul în dimi-ne ţa acelei dile.

„Acesta pr imblare cu t răsura a fost ceva nepome­nit. Soldatul, deşi ţ inea hăţuri le în mâni, totuşi lăsa caii în voia lor, încredându-se mai mult instinctului lor de conservaţiune proprie, decât ochilor sèi, carii nu pu­t eau distinge nimic în acel întunerec complet. Trăsura t recând prin gropi şi peste muşinoie me arunca din-t r 'un păre te într 'altul, şi durerile ce s imţeam în aceste salturi involuntare nu se pot descrie. Rótele întrau în , pământul afènat de ploi şi tă iau brasde adânci, ér ser-manii cai, îndemnaţi de strigătele şi biciul soldatului, j îşi frângeau piepturile înt indând".

') Moldovenesce. buştean. ") idem, Dta.

R Ă M U R E L E .

TJiarul ei. Amicul meu George e advocat . El e forte fericit,

căci e însurat de trei luni. El e fericit — da. că-şi iu-besce nevasta ca niine 'n lume ! Lumea lui este e a ! Noi doi suntem forte buni amic i ; suntem sinceri unul altuia, secret între noi nu e nici u n u l ! Cum ar şi putea fi secret între mine şi între el!

Când me pregăteam se ies afară din casă. etă ser­vitorul lui George cu un bi let! Desfac iute biletul şi ce tesc :

„F ra t e ! Te rog vină iute la mine. Trebuie se vor­besc cu t ine! George.

Dar î nda t ă ! ! ! — Ce naiba pote fi ? — me întrebam pe mine in-

su-mi! Cu paşi grabnici me grăbesc spre cancelaria lui,

c ând întru înlăuntru ii aflu, frate, ca pe un tigru de mânios , şi-mi d ice :

— Frate , tote s'au gă ta t ! M'am înşelat! Ea nu me iubesce aşa precum s'a a r ă t a t ! înainte de a veni la mine a avut relaţiuni amorose cu nu sciu c ine! Căci eri când am căutat ceva scrisori prin chilia ei — etă dau de car tea acesta — diarul ei, de pe când era fată — şi în lăuntru afli lucruri g rozave! Lucruri amorose !

„Merserăm ca un ces în modul acesta, fără a zări un foc, sau a întâlni o fiinţă omenescă. De odată caii se opriră, rotele intraseră în glod pană în butuci, er sermanele dobitoce ajunseseră cu piciorele de dinainte în albia unui pârău, care t recea la vale cu o repediciune ameţi tore şi un urlet asurditor".

— „Se trăiţi, domnule doftor, aici ni s'a înfundat", dise soldatul lăsând hăţurile din mâni şi încrucişându-şi braţele pe piept.

„Când Românul îşi încrucişeză braţele pe piept, atunci nu mai e nimic de făcut. — Statui câte-va mo­mente ameţit, fără a sci ce se fac. In sfirşit scosei ca­pul pe ferestră, pentru a me orienta, dar înzadar, căci nu era chip sâ vecii ceva. Trămisei dar soldatul se mai caute prin prejur, dor de va găsi vr'un foc sau vre-o sentinelă retâcită, care s6 ne dea ceva inforniaţiuni.

„Românu l 1 ) sări de pe capră şi cu tot noroiul şi ploea neîntrerupta porni într 'o direcţiune ore-care. Acum me aflam singur şi fel de fel de gânduri confuse înce­pură a se învârti în capul mqu sdruncinat . MS cuprinse un fel de ameţelă, er urechile îmi vîjăiau cumplit. MS gândeam, că pote am trecut in par tea forturilor tur-cesci, şi cu tot urletul părăului mi se părea că aud nisce şuerături ce semenau a semnale. Carul se învâr­tea cu mine şi felurite figuri fantastice jucau pe dina­intea ochilor mei. Simţeam, că dacă mâ voiu lăsa a li învins de pirotela, ce începea a me cuprinde, eram un om p i e r d u t . . .

„Putea se fi trecut un ces şi jumeta te , de când plecase soldatul meu, şi-mi închipuiam, că a dat peste o sentinelă turcescă sau s'a rătăci t pe drum, de nu se mai întorcea. îmi adunai puterile ce-mi mai remăseserâ pentru a me da jos din t răsură şi începui a umbla pen­tru a me orienta, întru cât era cu putinţă.

„Ascultând cu atenţiune încordată mi se păru, că disting pocnete de pusei, care se repetau dese. • Atras

') Poporul din România dice Român numai ţăranilor.

Amorul ei prim nu e al m e u ! Sunt înşelat! Ea încă nu scie nimic despre lucrul acesta, dar sunt hotărît la t o t e !

Me scărpinam după urechie . . . îmi era ciudă şi pe el şi pe ea ! Pe ea, că de ce nu-şi ţine diarul mai bine, pe el, că ce a avut cu secretele e i !

— Fra te , nu fi iritat. — Nu scii încă cum stă totă t reba.

— Lasă-me -eu optimismul t e u ! Sunt pe rdu t ! Te rog ia la tine cartea acesta şi o studiază ! Părţile mai remarcabile le-am subtras cu ce rusa! Decide ori-cum. sunt hotărît la t o t e ! Pe tine te aleg de jude, dar îţi demând se fii cât de strict.

— Al naibii lucru! — Eu se le fiu judecător , când nici idee n ' am despre o vieţă familiară!

— Am mers a c a s ă ! Deschid diarul şi încep a ce t i : 12 August : El e chiar aşa de drăgălaş precum mi

l 'am închipuit! Sum forte fericită ! Valeria me invidiază! 18 August : Totă diua me ocup cu el! Cu scum­

pul meu tesaur. Ah! cât îl iubesc! Tot nume frumose şi mai frumose îi dau! Când me culc la el gândesc — cum sS-i dic m â n e ! Ei da chiar aşa sunt ca o fată desmierda tă?

4 Sep tembre : Părinţii sau dus de acasă pe o d i ! Mai multe ore am petrecut la el. Valeria mi-a (Jis: „Me mir ce tot cauţi la e l . . . " Firesce i n v i d i a . . .

8 Sep tembre : Sunt forte fericită. Astădi a clis pri­mul cuvânt : „dragă! Ană!" Vai ce frumos a esprimat el aceste doue cuvinte!

de aceste sunete şi uitând slăbiciunea mea începui a merge în direcţiunea împuşcături lor în speranţă , că în modul acesta voiu da de trupele nostre . Dar după ce făcui trei sute de paşi, pe care i-am număra t î n t r ad ins mă simţii a tât de slab, încât abia îmi mai rămânea pu­terea de a percurge aceeaş distanţa. Me întorsei dar cu intenţ iunea de a me1 culca în t răsură şi a aş tepta aci lumina dilei, îutemple-se ori ce.

„Numărai erăşi trei sute de paşi, dar nu găsii nici u rmă de t răsură . Credend. că greşisem numărătorea , mai făcui o sută de paşi, n imic ! Frica începu a mă cuprinde şi neliniştea mea îmi dede putere de a mai merge o sută. d6ue sute, trei sute de paşi. Picături de năduşelă curgeau pe sub chipiul meu pe temple in jos , ploea desă îmi udase şi îngreunase mantaua , er pici6rele lunecându-mi la fie-care pas eram espus să cad în tot momentul .

„In groza mea, că voiu fi silit a petrece noptea în pl6ie, începui a alerga în t6te direcţiunile cădend des şi r idicându-mă eră. Ici dedeam peste un cârd de ciore, care sburau din hoit In hoit scoţând nisce cron­cănituri sinistre, dincolo întâlneam o haită de câni, carii mă ameninţau cu dinţii lor de lup, şi despreţuind aceste scene, care în alte împregiurări m 'ar fi făcut să mă cutremur, alergam mereu fără nici un scop, mâna t de o putere mie neesplicabilă. Templele îmi svîcneau, ăr nervii vederei supraescitaţ i îmi a ră ta ră de odată o lumină mare , în care vedeam desemnându-se câmpul de luptă din dimineţa acelei dile. Audeam f6rte bine bubuitul tunurilor, esplosiunea obuselor şi acea pârâi-tură de puşcături , care mă impresionase adenc. Audii vocea tunătore a căpitanului N . . . , care a tacând în fruntea soldaţilor săi, s t r iga : „înainte copii!" şi ace­eaşi întristare, ce mă cuprinsese dimineţa, îmi s t răbătu sufletul şi acum. De odată par ' că soldaţii începură se joce hora , er Turcii se urcaseră pe parape te şi r îdeau de se prăpădeau deschidend nesce guri largi pană la u r ech i ; căpitanul N . . . învertindu-se într 'u galop nebun

rîdea cu hohote şi cânta cuplete de cafe-chantant. In curend tote aceste figuri de nebuni începură a se ames­teca, a se confunda într 'o întorsătură repede, apoi for­mară o singură hârcă scrâşnitore, care înainta spre mine cu braţele de schelet întinse pent ru a mă cuprinde. Avui un moment sensaţ iunea unui om, care în vis vede apropiindu-se un pericol, voiesce să fugă şi nu se pote mişca. Apoi vădui a lă turea de mine o prăpast ie căscată , er în fundul ei o căsuţă liniştită, unde o femeie gospo­dărea la lumina lampei în mijlocul unei cete de copi-

1 laş i ; era femeia m e a şi copii mei . Atunci, a t ras ca de o putere supranaturală , mă aruncai în prăpast ie . De odată se făcu întunerec împrejurul meu şi perdui con-n o s c i n ţ a . . .

,Me deşteptai în urma unor ciocănituri, care pa r ' că îmi păt rundeau capul, şi al unor dureri sfăşietore ce simţeam în piciore, pe când urlete şi croncănituri lugubre umpleau aerul . Deschisei ochii. Era tot întune­rec. Cu tote aces tea audii fişîituri de aripi, simţii din

i nou ciocănituri în cap şi în piciore dureri , care mă tre-diră pe deplin. Cum se vă descriu groza ce simţii, când îmi dedei sema de ceea ce se pet recea cu m i n e ? Un cârd de ciore, credendu-mă fără îndoială mort , începu­seră a-şi esercita asupra mea opera lor de distrucţiune,

| pe când câţi-va dulăi mă întindeau de piciore şi se bă-| t eau Intre ei pentru posesiunea acestei p rade prospete . I Simţeam deja ceva cald, care era sângele meu, curgend | din mai multe răni dela cap şi dela piciore. Spaima

mea fu atât de mare , încât în primele momente r emă-sei nemişcat şi credui că înebunesc. P e u rmă împins de instinctul de conservaţiune proprie, cercai să mişc membrele pentru a mă a p ă r a ; dar tot corpul par 'că-mi era înţepenit. Idea, că voiu fi sfăşiat şi mânca t de viu se presentâ sufletului meu, ca un ce neîncunjurat . şi-mi t ranspuse tot sângele într 'o fierbere teribilă. Fierbinţeli începură a-mi t rece dela tălpile piciorelor pană în cres-cetul capului şi-mi făceam impresiunea, ca şi când m ' a ş fi aflat pe jerat ic . Era ferbinţela frigurilor şi numai

12 Sep t embre : Astădi e o lună de când ne cu-noscem! 0 amiciţie estra-ordinarâ între mine şi între e l ! A h ! cât de tare îl i ubesc ! Tot îl desmierd şi-1 să­r u t ! Mi-aş da viaţa pentru e l !

Acesta a fost ultima însemnătură subtrasă de George. Cetesc mai departe , dar lucruri de tote dilele: „Tatii i-am făcut asta, mamei a s t a . . . " Era se condamn se-raca femeie, când pe ultima pagină eră dau de o în­semnătură ca continuare a celor amorose. Acesta a fost o descoperire forte b u n ă ! Căci dacă aces ta nu era, nu sciu ce ar fi fost. Mă îmbrac erăş şi plec la George.

— Cetit-ai ? — Da, tote sunt aşa precum ai dis. In chilie s'a făcut linişte mor t a l ă ! Mi-am aprins

ţ igara, ceea ce însă nu a fost chiar la loc în momente aşa cr i t ice!

— Aşa dară tote le-ai cetit — întrebă cu o irita-ţ iune nediscriptibilă.

—• Tote — ii răspunsei eu — tote sunt a ş a ! înainte de a te cunosce pe tine şi-a prădat amorul pe un ce nedemn de ea !

In t r 'aceea deschisei albumul şi-i arătai cu degetul pagina ultimă dicându-i se cetescă u r m ă t o r e l e :

„Astădi m'a muşcat de d e g e t . . . aşa m 'am urît cu sbierăturile lui proste „dragă! A n ă ! " Prostul , nu vo­iesce să înveţe ceva n o u ! De aş afla pe cineva l 'aş da bucuros" .

George căuta car tea pe din afară, pe din l ăun t ru ! 0 Inver tesce! Apoi cu un ton forte copilăresc î n t r ebă :

— Aşa dară a fost papagalul ? — Firesce ! înda tă am sciut! — Şi tu nu mi-ai putut spune mai iute. ci mă laşi

să sufer a tâ ta . — Acesta, George, e pentru suspiţ ionarea ta prostă

o pedepsă forte mică. — Treba însă e, dacă va r ă m â n e a s ec r e t ? Pro-

mite-mi! I-am dat m â n a ! Şi i-am p romis ! Budapesta Iosif S iegescu .

Aforisme despre femei Traduse de loan Cândea.

Femeia, care nu este mândră de genul ei, este o regină, care nu este demnă de corona ei.

Henry Lawrence. *

Unde are omenimea un templu mai frumos, de cât in inima femeiei? Kotzebae.

* Femeia adeseori să potrivesce cu sănătatea , a că­

rei valore numai atunci o recunoscem, când o perdem. Charles Narrey.

* Iubirea este vîrtutea femeei. George Sand.

aces tora am se le mulţămesc, că am scăpat , căci de oda tă membrele mele, pană acum încătuşate , se desle-gară . Scoţând ţipete sfăşietâre începui a da din mâni j şi din piciore. Dulăii me lăsară un moment , ca. surprinşi j de aceste mişcări ale unui cadavru, er ciorele începură a sbura pe de-asiipra capului meu croncănind par 'câ ! de uimire. Profitai de acest armistiţiu şi sărind drept ' în piciore o pornii pe o fugă, care mie mi se părea de | o repediciune anieţi tore. Ploia me pătrunsese pană la piele şi se amesteca cu sângele ce-mi curgea mereu din răni , dar eram atât de înfierbântat, încât nu mai sim­ţeam nimic şi alergam ca un nebun, pe când haita de j cân i mă urmărea cu urlete îngrozitore.

„Nu sciu, cât t imp voiu fi alergat astfel, destul, că de odată audii strigătul unei sentinele r o m â n e : „Ci- ; ne - i ! " şi deorece nu respunsei nimic, o puşcătură re-sunâ şi u n glonte îmi atinse urechia dreptâ. Nesimţitor la ori-ce pericol alergam mereu, pe când glonţele sen­tinelei şuerau pe la urechile mele, şi câdui ca un tras- ! net în mijlocul unei cete de soldaţi, carii alarmaţi de puşcăturile sentinelei se sculaseră în piciore şi-şi pre­găt iseră armele. Era un tren de muniţ iune. Când me zări oficerul în ce hal me aflam, avii milă de mine şi \ fără a mă mai intreba, cum ajunsesem aci, me duse j într 'o t răsură plină cu car tuşe şi mă culcă pe acest pat primejdios la adăpost de ploie. Nu ve mai pot spune cum petrecui restul nopţii, căci singur nu-mi mai aduc aminte de nimic. Sângele se închegase pe rane , frigu-gurile mă scuturau, şi idei a. că prin vre-un accident i aşi fi putut fi aruncat în aer, îmi îngheţa măduva în ; <3se.

„Abia se luminase de diuă, când oficerul venind i la mine îmi ajuta să me dau jos din t răsură şi-mi dise cu resoluţ iune: „acum du-te cu Dumnedeu!"

— „Ore unde se găsesc t rupele , care au atacat Gri v i ţ a?" întrebai eu.

— „Nu seim nimic pe aci" , fu răspunsul. Trebuia se me mulţămesc cu atât şi se plec. Nu

sciu prin ce minune me mai putui mişca, pentru că pu­terile-mi erau sleite. Găsii pe drum un băţ, pe care mă putui rădima şi înaintai în voia întâmplărei . La ore care distanţă întâlnii un călăraş , care me întrebă unde se află statul maior. Dedei din umeri şi-i respunsei, ca i nu sciu. El se uita la mine cu ochi mari şi me măsură de sus pană jos, apoi clătinând din cap galopa mai de­par te .

„După vre-o jumăta te de ceas eram atât de obo- : sit, încât me aşedai pe cea dintâiu petră, pe care o găsii, pentru a mai răsufla. Atunci me cuprinse o ast- : fel de descuragiare şi de jale, încât me podidi un plâns nervos. Plângeam cu hohote şi lacrimile curgeau şiroie pe obrajii mei. In viaţa mea nu voiu putea uita amă-r ic iunea acelor lacrime.

„Să vede însă, că cupa suferinţelor se umpluse, căci când me credeam mai pierdut, de-odată audii forte

desluşit bubuitul tunurilor, pocnetele puscilor, ba chiar strigatul de „hura" al soldaţilor români . Ca electrisat

I sării în piciore şi pornii, cât pu team de repede, în di-I recţ iunea, de unde venia sgomotul luptei. Deodată la

spatele unei coline, peste care t recusem, zării Griviţa ! Nr. 1, de unde ieşea fumul împuşcături lor şi unde bă-' talia era înverşunată. Putui deosăbi uniforma româ-

nescă, vedui soldaţii sărind şanţurile, urcându-se pe pa­rapete , luptându-se piept Ia piept cu garnizona turcescă, er fii lui Osman părăsind fortul şi lăsând tunuri şi mu-niţiuni în manile învingătore ale Românilor, pe când

I Griviţa Nr. 2 îşi tr imitea încă obusele asupra fortului ! deja ocupat. Acesta privelişte îmi dete o putere neaş­

teptată. Scoborii colina, urcai în fugă, deşi gâfâind, costa • delului din faţă şi abia mai putând respira intrai în for­

tul Griviţa Nr. 1. „Cea dintâiu figură, pe care o zări aci, fu căpita­

nul N . . . Alergai la el. Căpitanul, cum mă vădii se \ uită la mine cu g roză :

— „Pentru Dumnedeu, ce ţi s'a întâmplat, doc­tore în ce hal e ş t i ? Ia te uită, ai încărunţi t de tot".

— „Am încărunţ i t?" cjisei eu. „Nu mă mir de loc ; i dar îţi voiu istorisi acesta al tădată. Acum spune-mi Dta, j ce resultat aţi avut i e r i ? "

— „Ce să fie? Ieri am ocupat fortul dar preste nopte ni l 'au luat Turcii înapoi, deşi resistenţa nostră a fost desperată . Am fost siliţi a ne retrage până In văgăuna, pe care o vedi colo mai la vale. Adi dimineţă

: am atacat din nou şi acum etă-ne stăpâni pe acest cuib ] afurisit, care ne-a mânca t atâţ ia omeni. De acum nu-1 : vom mai da înapoi".

Abia terminase căpitanul aceste cuvinte, când un glonte turcesc şueră pe lângă mine şi-I lovi drept în piept.

— „Adio. doctore!" strigă cădând vitezul/căpitan, „m'au mâncat fript cânii de Turci. . Trăiască România !"

: Era mort. Cuprins de groză me trântii şi eu lângă sermanul

prietin, căci piciorele nu me mai ţ ineau şi delirul fri­gurilor începea a me cuprinde din nou. Vedui doi sol­daţi de ai mei t recând în fugă cu o targa golă. Abia mai avui timp se le fac semn să me ia şi leşinai din nou.

„Numai peste o lună de qlile putui părăsi spitalul restabilit pe deplin".

„Şi astfel am încărunţit eu într 'o nopte" . Me pusei pe o şea

! Şi ve spusei aşa. — „Bre, bre , b r e ! afurisită nopte" , s tr igarăm cu

toţii, „mă mir cum ai scăpat cu mintea intregă". — „Oh! nu eram depar te de a înebuni" , mai dise

doctorul, „dar" adause el ridând, „se vede, că iarba rea tot nu piere ! . . . Haide! am dat cărţile, cine e pro-tos? Joci bela, domnule S . . . ?"

Şi jocul reîncepu.

P E A L B U M U L AMICULUI M E U A. 0. Viaţa plăpândă flore este

E clătinată de ori şi ce vânt, Când de odată fără de veste

Te afli 'ngropat în rece mormânt. Sâtmar. 0. Darabant.

D I N L I T E R A T U R A C H I N E S A .

Frunda veştejită. Şi plantele şi pomii ce sunt în astă lume

îşi au un timp anume cât au de vieţuit: Iar frunda veştejită, când cade de pe crengă, Privesce trist mormentul, colorea i-a perit.

*) Notiţă biografică. — Yuan Tseu-Ts'ai(1716—1797) s 'a născut în Hang-tceou, capitala provinciei Tce-Kiang. La 21 de ani era deja renumit pentru scrierile sale, in care se vede un stil sobru şi elegant şi o profundă eru-•diţiune. Suveranul îi dete un fel bene-merenti pentru lucrările-i l i terare la concursul ce se ţinu dinaintea cur­ţii şi a tu turor învăţaţilor din imperiu.

Ca şi La Fontaine, Yuan Tseu-Ts'ai pare că avea g r 6 z ă de scrierile lungi, — de aceea mai tote produc-

Yuan Tseu-Ts'ai .*) Flârea de salcie.

Ca fulgii de neuă a sălciei fiore Nu-si are, sermana. si dînsa un tel: Nu se Jngrijesce de locul de odichnă, Urmeză dor vîntul şi piere cu el.

l/ie Demetrescu.

ţiunile lui sunt scurte, dar sunt mai frumose de cât tote poemele contimporanilor sei.

E unul din poeţii cei mai gustaţi din China, după care v ine : Leou-Ki (1311—1375), poet de un lirism îmbătător şi Yang-Ki (1400), ale cărui versuri „La Fron­tieră1' au devenit Marseilleza chinezilor.

Yuan Tseu-Ts'ai a murit în verstă de 81 ani, în timpul imperiului lui Kia-King (1797).

(Tradus după Vincenzo Grossi, v. Gazetta lettera-ria (Milano Nr. 52/94). I. D.

P R O F E S O R U L I 0 R D A C H E . Novelă. (Urmare.

ai seu — gândi ea — ce aduce diua de mâne ? Voiu vorbi cu Leni se-i scriem lui lordache să vină cât mai curând. Când însă într 'o di îi po­meni Eleonorei cu mare încunjur de lordache şi

d e planul ei, aceea se irită grozav şi îi spuse, că nu v rea nici se îl vadă mai mult.

— Să vede. că a fost ceva vorbă între ei, pentru aceea a plecat lordache. Şi eu nu cutez nici măcar să o întreb, căci totă iritarea îi agraveză boia în mod simţit.

Cam aceste şi alte multe gânduri o necăjeau acum p e domna Căldărescu. Nu sciau ce se facă cu Eleo-nora, căci aceea devenea pe di ce merge tot mai slabă, to t mai morosă. Nimeni nu îi putea face distracţie.

VIII. Erau acum şase săptămâni trecute, de când ple­

case in concediu lordache. Era în Ilvesci, în căsuţa modestă şi sărăcâciosâ a părinţilor sei. Tote colţurile, tote ascundişuriie de lângă acesta căsuţă. îi reaminteau plăceri şi desfătări ale nevinovatei copilării. De câte ori îşi aducea aminte de câte-un episod plăcut al t re­cutului şi îl compara cu viaţa lui de acum, îi se întu­neca espresiunei feţii, se simţea singuratic şi pustiu. Dar tocmai sub impresia acestei singurătăţi să aprofunda din nou în cărţile sale predilecte. Numai cu aceste se s imţea în prietinie sigură şi intimă. Numai foile acele îngălbenite de vechime şi prav ar fi putut spune, câtă amâric iune, câtă tristeţă au alungat din gândul lui cu fllosofia lor secă.

Satul nu s'a schimbat întru nimic, bisericuţa de p e del cu tingănitul clopotelor, căsuţele acoperite cu stuf, hotarul jur împrejurul satului cu ogorul, cu brez-dele de plug drepte, cu păpuşoiu şi alte sămănături e rau tot aşa, ca şi în copilărie, numai omenii s'au schimbat.

Ii plăcea liniştea de sat lui lordache. Gândurile lui însă adeseori sburau la Eleonora şi atunci îi e ra plictisitore aces ta s ingurătate , căci pe di ce merge sen­t imentele lui să păreau a fi tot mai mult legate de ea şi tot mai t a re şi mai simţitor îi să făcea dorul de a o vedea, de a fi în societatea ei.

Margareta Moldovan.

încet cu încetul să născuseră aceste sent imente , pană s'au prefăcut în o iubire înfocată.

Trimise după sosire o scrisore lui Căldărescu, în care, pe lângă altele, îi cerea se fie informat despre sănăta tea Eleonorei. Săptămâni întregi a aşteptat după vr 'un răspuns, dar înzadar, căci răspuns nu venea. Ne­liniştea sufletescă apoi începu să îl rodă la inimă, şi să îl facă să îşi neglige cărţile chiar şi aici în liniştea de sat şi se umble rătăcitor şi gânditor pe drum.

Câte-odată la astfel de primblări să vedea încun-jurat de femei cu băieţi mai mici şi mai mari , cari îi eşau în cale. Erau femei, cu cari crescuse împreună şi cu cari să jucase în copilărie. Aceste erau cele mai multe mame şi să bucurau în îndestulirea şi fericirea familiară.

lordache nu cunoscea acest sentiment sacru şi ali­pirea cea fără margini ce este între părinţi şi băieţi, nu o scia apreţui pe deplin, cu tote aceste când să ve­dea încunjurat de mame, cari îşi str ingeau cu iubire băieţii la sin, er băieţii mai mărişori se ţ ineau strîns de rochiile mamelor, uita de diua aceea şi de situaţia în care se afla şi să gândea cu plăcere şi dor setos la t impuri, când pote şi lui i-a fi dat se se potă bucura de acest dar ceresc, de acesta fericire şi îndestulire sufletescă.

Se hotărîse se plece înderăpt cât mai eurend. într 'o di primi o scrisore de următorul cupr ins :

Iubite amice ! Sunt două săptămâni de când mă aflu în V . . . a.

Te va surprinde scrisorea de faţă, dar mă simt silit de amiciţia şi de iubirea nostrâ din trecut să îţi aduc la cunoscinţă lucruri, cari pote pentru tine sunt mai mult de cât interes amical.

In mai multe rînduri am fost la Căldărescii. Dşora Leni e tot suferindă, s'a sfîrşit forte mult — după cum spun omenii — în timpul din urmă. Eu din parte-mi nu te pot asigura despre acesta, căci nu o vedusem pană acum de ani de dile.

După cum am aflat pe aici, tu iubite prietine ai avea gânduri seriose pe la Căldărescii şi tocmai aces ta mă îndemnă aţi înlesni pur tarea ta pe viitor.

Din tot ce am putut afla pană acum dela Căldâ-rescii este, că tu stai forte rău pe acolo, cu deosăbire dş6ra Leni n u vrea nici măcar să audă de numele tău şi dice, că doresce să nu te mai vadă în veci, pentru că presenţa ta i-ar face rău. Motivul nu l 'am putut afla. Vor fi alte simpatii mai prospete, faţă de vre-un t inăr din nou descoperit. Scii tu bine cum sunt t inereţele şi fetele! ?

Un domn, cu numele Padu este în graţie deosă-bită la ei, dar acesta precum am observat să intereseză. mult de dşora Viorica.

Din aceste vei alege ce vei afla de bine. Mi-ar fi făcut plăcere se te fi întâlnit. Eu plec în s ăp t ămâna acesta acasă.

V . . . a 12 Maiu 18 . . 1 e î m » r ă ţ i ş e z ă al t ă u (Va urma.) George Barţa.

I N M I E D DE N O P T E . Nopteţt,-i rece 'ntunecdsâ ceriul e noros,

Ventul geme printre ramuri, — geme dureros, Neua cade... şi s'aşecţă 'n pături pe pământ. Pe câmpii alergă lupul, — lupul cel flămând.

Bate ciasul med, de nópte. .bate cu misteriu Este clipa 'n care mare diua cea de eri Şi în locul ei se nasce diua cea de mâni... — Pe când slab resună 'n nópte un lătrat de câni.

Bate inima-mi cu grdză . . . bate ne'ncetat... Fericirea vieţii mele încă a sburat... Şi în locul ei durerea 'n piept mi-a apărut, Pe când ochii mei de lacrimi triste s'au umplut.

Blaş. ^milizz Sctbo.

U L T I M A R E G I N Ă A G E O R G I E ! . F e l ix Roderich.

I p a istmul Caucazic, în afundătura cea mare între 1&J Caucaz şi munţii armeni , zace Georgia, o ţară ,

gJŞcT care după condiţiunea pământului şi după clima & sa blândă şi sănătosă, se ţine de cele mai fru-

m6se, mai avute şi mai roditore teri ale Asiei anter iâre . Cine nu a audit deja pote de frumosele georgiane,

cari în secolii de mai nainte au jucat o rolă aşa mare între sclavele musulmanilor avuţi ? Şi întru adevăr esce-leză georgianul, apar ţ inător rasei caucazice, prin o frum-seţă corporală estraordinară, ca nici un alt popor de pe păment .

Dela anul 1799 a devenit aces ta ţa ră frumosă o provinţie rusescă. Nesfirşitele duşmănii ce aveau să le îndure din par tea Persiei, dădură ocasiune lui Georgiu al Xl-lea, ultimul rege al Georgiei, să cedeze Rusiei ţ a ra sa.

Acesta t ransacţ iune fu încheiată în 5 Decembre 1799 cu împăratul Paul, şi încă în anul viitor muri Georgiu Xl-lea, lăsând după sine o văduvă şi şepte fii.

In anul 1802 împăratul Alecsandru declară ţ a ra de o provincie rusescă, pe când în unele ţinuturi că­peteniile să mai opuneau la aceea, şi abia în 1838 s'a te rmina t supunerea deplină.

In palatul ei regesc din Tiflis şedea regina Măria, văduva lui Georgiu; îndărătul ei se tupilâ cel mai cre­dincios servitor al ei, pe când înaintea ei sta un sate­lit de o structură t rupescă herculană. El să chiema Ga-dilla şi-şi t răgea originea din sălbaticul şi înfricoşatul neam al Pşavi-lor, cari îşi apăra ră l ibertatea şi inde­penden ţa cu o glorie demnă de admirat , şi mai bucu­ros muriră , de cât să se supună.

Dacă să reîntorce un resboinic al Pşavi-lor şi Touşinidilor cu o rană în spate, este fără milă ucis de propria sa ginte. Cei mai viteji dintre aceşti luptători au format to tdeauna garda domnescă a regelui de Georgia.

„Aşa dară sunt pregătite tote pentru fuga m e a r

Gadi l la?" întreba regina după o pausă . „Da, regină!" răspunse uriaşul. „Totul e gata, eu

voiu îndrepta fuga Ta şi Te voiu conduce pe Tine cum şi pe fii Tei sigur la gintea mea. Acolo eşti binevenită şi Ţi se ofere nu numai scut, ci şi ajutor, ca să scu­turi lanţurile streinilor şi se ridici erâşi tronul pen t ru fii Tăi" .

„Iţi mulţămesc, Gadilla!" dise regina dând din cap. — „Koloutusow", se întorse ea căt ră servitorul ce să tupilâ după ea, „tu cunosci voinţa mea, adă tote în ordine, ca nimic se nu împedece fuga nost ră" .

Koloutusow să ridica cu o înfăţişare umilită şi eşi încet afară. Privirea trabantului îl urmări în mod cer­cetător.

„Omul acesta are căutătura unui t rădător" , dise Gadilla cu ochi schinteiători.

„Greşesci" dise zimbind regina Măria, „el este ser ­vitorul meu cel mai credincios şi devotat, lui îmi pot încredinţa viaţa".

Gadilla îşi scutură îndoelnic capul, pe când pum­nul său puternic t rasări pe mănunchiul săbiei.

„Libertatea mea este aici ameninţată , eu t rebuie să mă tem de viaţa fiilor mei" , continua posomorită regina, „Guvernorul capitalei mele mă păzesce, eu sun t o prisonieră în mijlocul poporului meu" .

„Deja mâne nu vei mai fi, regină!" strigă întări-tat Gadilla.

„Vreau să mă t irască dimpreună cu fii mei în Rusia — puternicul Ţar se teme de cei slabi".

„Da, el are să înveţe a se t eme" , crâşnl Gadilla, „trăiesce încă puterea antică în fii Caucazului. Fii li-liniştită, reg ină! nu te t răda, puternicul Ţar are se t r e ­mure înaintea reginei din Georgia".

(Va urma.) Trad. de Enea P. Bota.

IIIÎ D e s p r e î m b r ă c ă m i n t e .

„Fit ex his consuetudo. deinde natura". Quintilian.

Tote fiinţele vieţuitore pe suprafaţa pământului au îmbrăcăminlea lor dela na tură , numai omul este şi se nasce fără îmbrăcăminte , dar în scurt timp el să îm­bracă cu peile tuturor vieţuitorelor.

Omenii în anticitate au locuit climele calde, şi de aceea n 'au avut trebuinţă de îmbrăcăminte .

Inmulţindu-se dar omenirea şi t recând în climele mai reci, au simţit t rebuinţa îmbrăcămintei .

Materiile, care se întrebuinţezâ pent ru îmbrăcă­minte s u n t : inul, bumbacul , lâna şi mătasa .

îmbrăcămin tea servă omului spre a-1 apăra con­t r a influenţei es terne vătemătore corpului, care din na­tu ră este forte puţin apărat prin sine însăş i ; cu tote aces tea obiceiul, fantasia şi mai pe sus de tote moda a produs diferite porturi netrebnice, care sunt forte vă temătore sănătăţei .

Numai acea îmbrăcăminte se pote numi folositore, care apără corpul în măsura însuşirilor individuale, con­t r a frigului, câldurei, umedelei şi altor lucruri vătemă­tore . In fine buna cuviinţă reclamă, ca omenii se pre-sinte chiar şi prin hainele lor un esterior plăcut şi frumos.

Dintre materiile pentru îmbrăcăminte şi care ţine mai mul tă căldură este lâna, inul ţine mai puţin cald dintre tote, er bumbacul mai puţin de cât lâna.

Cu cât ţesătura de lână va fi mai ra ră şi mai mole, cu atât ţine mai bine căldura.

Colorea hainelor negre primesce mai curend căl­du ra de cât celelalte, er colorea albă primesce căldura mai târdiu de cât tote.

Eta tea omului a re şi ea o mare însemnăta te în aces ta privinţă. Cu cât omul este mai tiner, cu atât produce mai puţină căldură şi prin u rmare se recesce mai curend.

In etatea juneţei omul resistă mai mult contra frigului; în etatea bărbăţiei resistă şi mai mult, er în e ta tea betrâneţei ajunge ca copii, de nu pote resistă de loc la frig.

Secsul jocă un mare rol în privinţa necesitatei căldurei. Astfel femeile au mai mare t rebuinţă de căl­dură , de cât bărbaţii .

(Va urma.) Br. Elefterescu.

Una si aita. »

C ă s ă t o r i a î n India . Viaţa familiară în India se pa re a fi mai consolidată, ea la noi. Fetele t inere mă-ri tându-se se desfac cu totul de familia lor şi se ali­pesc de noua familie a bărbatului lor. Tinera nevastă capă tă părinţi noi şi socra se portă forte bine şi pre­venitor cu ea. Noii părinţi se îngrijesc aşa dicend <j e

crescerea ei mai depar te şi o instrueză. ce este che­marea ei, ca consortă şi ca mamă. Bărbatul are mare autor i ta te la nevasta lui, ea ţine forte mult la el în tote împrejurările şi stă to tdeuna la înălţimea idealului de femeie, deore-ce ea este pe vecie a lui, nu numai în lumea acesta, ci şi dincolo de mormânt .

Sfinţenia căsătoriei ne esplică împrejurarea, că indii se căsătoresc de tot rar a doua oră. Femeia a eşi t din familia ei şi a devenit membră a familiei băr­batului. Dacă acesta măre , ea aparţine tot nouei fa­milii, r ă m â n e ea fată a părinţilor bărbatului . De al tcum

bărbatul n 'a murit , ci s'a dus numai pe cealaltă lume, lipsită de griji şi de poveri, unde îşi aş teptă femeia cu dor, ca spiritele lor să se împreune acolo de nou. Ast­fel deci căsătoria a doua, după conceptul indilor este o profanare a celei mai intime şi sfinte legături, fiind căsătoria o împreunare nu numai corporală, ci şi spirituală.

Acest concept despre căsătorie este sublim, mai înălţător şi mai candid ca conceptul europenilor.

* * *

I a p o n e z i i şi no i . Charles Bauville face o asemă­nare în revista „Revue des Reuves" din Paris , între obiceiurile nostre şi cele iaponeze. Etă câteva e semp le :

La noi damele , când apar în toaletă elegantă, să decolteză la grumazi ; damele iaponeze nu o fac acesta nici odată , dar când să a ra tă în mare toaletă, apar des­culţe în salone.

La noi damele îşi văpsesc buzele, sprâncenele, să pudreză, unele îşi văpsesc şi fa ţa ; aces ta o fac şi ia-ponezele, dar pe când europenele ţin acesta în secret, iaponezele ţin' mult la aceea, ca să fie observate, că ele sunt văpsite. .

Special i tatea de socre rele esistă şi în Iaponia, dar acolo femeile mări tate să plâng de socre, ele sunt şicanate de socre.

In fine mai amintim, că cununiile să serbeză nop-tea, nu diua, ca la noi, er spesele de nuntă le suportă părinţii mirelui.

* * *

P o p o r cult . Am promis, că vom face din când în când câte-o mică colecţie de prostii unguresci. Etă acum o astfel de prostie, scosă din o foie ungurescă : Ţeranul ungur, scrie foia, numai atunci mancă carne de puiu, când, sau e bolnav el, sau e bolnav puiul.

A n e c d o t e . P u ş c a ţ iganului .

Audisem din bătrâni Că ţigani-s lungi în mâni, Eu vină mi le-aş băga Dacă s'ar sci a p ă r a ; Insă a lor apărare Pune lumea în mirare. Aşa un ţigan odată Fu adus la judecată Ca să fie judecat Pent r 'o puşcă de furat ; Dar p 'atunci la primărie Era altul c'o prostie, Un biet t inăr românaş Fu pârâ t pent r 'un porc g r a s ; Chiar atunci se judeca Şi straşnic se apăra, Spunând, că cel purcelaş L'a primit dela-1 său naş Şi Fa crescut cu făină Şă-şi facă din el slănină. — Credeţi-mi, că nu-s de vină Dise acel tinerel Dor îl ţin de mic purcel. Şi eu astea a scăpat Şi acasă s'a cărat . Er ţiganul dela spate

Le ascultase pe tote, Şi în cuget îşi dicea, Şi eu me sciu apera Că-o să dic şi eu aşa. Când ţiganul fu 'ntrebat Pentru ce puşca-a furat? Cam aşa s'a a p ă r a t : Prea stimaţilor ju ra ţ i ! 0 lecă se-mi pardonaţ i , Puşca nu e şterpelită Ci dela dada moşten i tă ; Se nu-mi ajute Precesta De nu stă lucrul aşa. Şi se nu Ve spun minciună Etă cum mi-a vint' ea 'n m â n ă : Dada meu, Domnul îl ierte, C a murit, nu mai trăiesce, înainte de-a muri Ne-a dis" noue, dragi copii, De-oiu muri se" me 'ngropaţi Cum se 'ngropă cei boga ţ i ; Din averea mea ce este Popii să-i daţi nesce cleşte. Un ciocan la clopotar, Cum e scris la i nven ta r ; Vir6na să ia toporul Şi tu danciule pistolul, Er din foi şi nicovală Luaţi luminări de c e r ă ; Prastor i ţa şi căminul Le pote lua vecinul, Şi din ce-a mai r ămânea Să faceţi pomana m e a ; Deci luaţi la protocol, Că, de când era pistol Puşca a fost tot la mine Şi eu am grijit-o bine, I-am dat pâne de mâncare De s'a făcut aşa m a r e ; Ba şi as ta v'o mai spun De-i dau carne-o fac şi tun . . . Cum că e demn de scăpat Să ne-o spună-un advocat.

Ploiesci, Ianuariu, 1895. I. Gândea.

C e s t i u n e d e s c h i s ă . Preţuitul nostru amic, dl Gr. Mărunţeanu ne tri­

mite urmâtorea cestiune desch isă : Un betrân de 50 de ani, care până atunci n'a fă­

cut altceva de cât se strlngă ban lângă ban, se însdră la acesta etate cu o fată de 17 ani.

Un prietin al lui îi trimete la moşie pe fiul seu de 26 ani. Eărânul nu e gelos. Iubeşte mult pe băiat, pentru

că a crescut pe braţele lui. Băiatul la rendul s£u îl iu-besce şi pe densul şi pe femeia lui.

Femeii de asemenea nu-i displac ochii tinerului. Ce trebuie si facă betrânul ca se-şi ferescă porum­

biţa de uliu, şi cum trebuie se~ se porte tinSrul cu nevasta amicului sincer al tatălui seu?*)

Gr. Mărunţeanu. *) Acesta cestiune. e tratată pe larg într'un roman al meu în­

titulat „Minciunile Uimei", pe care voi ave plăcere se-l dau spre pu­blicare în acesta revistă. Pan acesta cestiune ca se ved dacă vor mai judeca fi alţii aşa cum am judecat eu.

Deslegarea gâciturei din Nr. 27 al foiei nostre este urmâ­torea :

Naţiune română! Inalţă-te! A ta menire mai mare-i între cele mari: Eeti apărată eu credinţă, de pepturi tinere şi tari. Inalţă-te, căci mândrul sore Pe ceru-ţi larg din nou resare.

Ioan Neniţescu. Corect au deslegat-o domnele, domnişorele şi domnii: Victo­

ria Aron (Galaţi), Nicolae Onciul (Toracul-Mare), Lucreţia Magda (Feneş), Aurelia Filip (Badon), Ştefan Fărcaş, Lucreţia Mureşan (Treznea), Beniamin L. Trif şi Emiliu Măcelar (Blaş), Sofia Cothi-şel (Certeje), G. Lipovan (Maciova), Amalia Simon (S. Georgiul de Câmpie). Iosefina Marciac, Victoria Roşea şi Petru Roşea (Alba-Iulia), Cornelia şi Lucreţia Gotheaş (Baru-Mare), Isiţa Todoraa (Cetatea de Baltă), Emil Cigarean (Turda).

Premiul la sortare l'a câştigat d-şora Iosefina Marciac din> Alba-Iulia.

Gâcitură de ş a c de Victoria Aron.

i besc,

me bé

le nimi 0- fi iu- iu-

ehii ni- sé sé scă. N'ar

spun scă,

I- Frag-

vé- se-

ment vesc,

ni- pri-

pri- ochi

în sS nă- sé

ochi De când ni- sin- I-

te. Ochi chii fi ri­ ta- i- ma

0-* n'ar ta- ma- si ni- ce- te,

Sé potè deslega după săritura calului, începând cu silaba în­semnată cu steluţă.

Terminul de deslegare este pană în 28 Ianuariu v. (9 Fe-bruariu n.) a. c.

Intre deslegători se va sorta: Ţara nòstra de redactorul foiei nostre Silvestru Moldovan.