Nr. 18.

r

Anul I.

FÒIE L I T E R A R Ă - B E L E T R I S T I C Ă .

APARE

IN SI B l IU, DE T R E I ORI P E LUNA.

PROPRTETAR-EDITOR ŞI REDACTOR

S I L V E S T R U M O L D O V A N .

SUMARUL: Secretarul şi Bucătarul . . Scribe şi Melesville Veneţiana O. Bocea. Profesorul Iordache . . . Marg. Moldovan. Intre risipuri I I T. Bocancea. Un tablou I. E. Prodan. Epigrame Ioan Cândea. Rămure le :

Tinerimea română . . . Silvestru Moldovan Uituri (chiuituri) . . . I. Q.

Feliurite * * *

A p a r e :

î n 1 0 , 2 0 s i 3 0 a f i e c ă r e i l u n i .

A b o n a m e n t u l : Pe an 6 fl., pe jumătate de an 3 fl., pe pătrar de an l-70.fi.

Pentru România şi străinătate pe an 16 frânei.

Proprietar-editor şi redactor Silvestru Moldovan.

S E C R E T A R U L Ş l B U C Ă T A R U L Comedie într'un act. Scribe şi Melesvi l le .

P e r s o n e l e : Contele de St. Phar. Elisa, fiica lui. Baronul de Sauvecourt. Adolf, fiul lui. Antoniu, intendentul contelui. Cimpoiu, bucătar . Servitori, vânători , feciori de bucătăr ie . S c e n a : Paris .

Teatrul represintă o antişambră pomposă a contelui. In fund şi pe ambele părţi uşi. înainte un cămin cu foc înăbuşit; pe par­tea cealaltă o masă de scris elegantă.

S C E N A 1. Antoniu. (cu un pachet de epistole) De câte-ori se mai

s p u n ? Nu vreau se vorbesc cu nimeni. — Postul de am­basador al bunului meu s tăpân la Koppenbaga, îmi dă multă bătaie de cap. Toţi servitorii şi-au perdut capul. Fiesce-care v rea se profite de urcarea s imbrie i ; — ser-vitorele voiesc se se facă soubrette, lokeyul bourier, pană chiar şi portierul nostru cel cinstit, de eri înce­pând, voiesce se fie titulat elveţian. — Ce mai pachet de epistole de r ecomanda ţ iune ! Toţi vreau se fie anga­jaţi , şi nu sunt decât doue posturi de ocupa t ; — unul de secretar şi unul de bucă ta r ; doue importante pos­turi, căci este silit un domn nobil se-şi jertfescă dimi-ne ţa secretarului, înse pentru aceea totuşi r emâne cel puţin prânzul şi cina pent ru bucătar .

S C E N A 2. Baronul Sauvecourt, Antoniu.

Baronul (dând preste un servitor) Sappr i s t i ! îndSret! Am adus alţi omeni la rezon, nu-mi vei sta tocmai tu în calea mea. (lui Antoniu) Unde-i contele de St. P h a r ?

Antoniu. Escelenţa sa lucreză în odaie.

Baronul. Lucreză ? — Dela lucru nu e permis nici odată se conturbi pe un domn mare . 0 se-i spui Dta numele meu mai târdiu — Baron Sauvecourt .

Antoniu. Se p o t e ! — Baron Sauvecourt , căruia are domnul meu a-i mulţămi a tâ tea binefacer i?

Baronul. Da, d a ! —- Te rog înse păstreză pent ru dta laudele. Eu îi sunt prietinul cel vechiu, pe care nu l'a vedut de dece a n i - — Când va pleca se-şi ocupe postul des t ina t?

Antoniu. Mâne. Totul este deja pregătit. Escelenţa Sa, contesa Elisa . . .

Baronul. 0 se-l însoţescă şi fiie-sa? Asta me în-tăresce în suspiţiunea m e a ; aşa dară nu trebuie se pierd t imp. — Unde este îngrijitorul sau intendentul conte lu i?

Antoniu. Ambii îşi fac reverinţele în momentul acesta . Baronul. Aşa, a ş a ! Ambii într 'o personâ. Bravo!

Aduce rente duple, nu-i aşa ? Şi unul dintre ei seie tot-deuna se se manifesteze. Inse la obiect! Eu îţi fac cunoscut prin acesta , că mâne o se Vi se presenteze un bărba t tiner, cu o înfăţişare destul de bună ca se­cretar şi to todată cu dorinţa a pleca mâne cu ambasa­dorul. — Nu-1 lăsaţi se se depărteze.

Antoniu. Domnul Baron doresce, ca tinerul acela se ocupe postul sc iu t?

Baronul. Sappris t i ! (încet) aşa un jokey diplomatic mai lipsea în familia mea. (tare) Nu, eu nu voiesc altceva, decât ca tinerul acela se fie reţinut aicea, pană ce voiu vorbi eu cu contele. — Când dejuneză ?

Antoniu. La douespredeee ore. Baronul (uitându-se la orologiu) Bine. — Un couvert

şi pentru mine. La masă se pote vorbi mai bine des­pre afaceri. Vin potrivit, idei potrivite ! — dar cum stăm cu b u c ă t ă r i a ? Are contele bucătar b u n ?

Antoniu. Pană acuma încă nu. Baronul. Sappr i s t i ! Un ambasador nu pote porni

din Paris fără bucătar . - Tocmai îmi aduc aminte . . .

adevărat , mişelul cela, pe care Tara alungat de vre-o câ­teva săptămâni, se potrivesce de minime pentru contele. — Las numai pe mine, o se-i procur eu un bucătar , (pu-nendu-şi degetele ascuţite pe buze) un straşnic bucătar . Adio! (dispare).

S C E N A 3.

Antoniu (singur) Ce furie de protec ţ iune! Mai la u rmă o să-mi perd tote drepturi le; E u vreau se aleg, e u ! — Tot atât , secretarul se nu-mi sbore, ţin strins la e l ! — Ha, tinera contesă.

S C E N A 4. Elisa. Bine că te găsesc, iubite Antoniu ; am o

mică rugare . Antoniu. Contesă, sunt fericit. Elisa. Nu a întrebat încă nimeni pentru postul de

secretar '? Antoniu (pentru sine) Iacă, iacă! (tare) pană acuma

încă nimeni, s i n g u r . . . Elisa. Bine. încă a stă di o se se presenteze un băr­

ba t tinăr, care-mi este recomandat forte de urgenţă. Antoniu. Pote un cunoscut al baronului Sauvecour t? Elisa. Pentru D-deu cine ţi-a . . . da, da, cred că

să cunosc. S'a vorbit pote ceva reu despre el'? Antoniu. Nu tocmai favorabil. Sunt rugat se-i ab­

dic postul. Elisa. Bagă bine de samă, iubite Antoniu, vei fi

înşelat, căci tinărul bărbat este modestia încarnată , blând, cult, abia de 24 de ani . . .

Antoniu. Ei, atunci este încă prea tinăr. Elisa (forte repede) M'am înşelat, el este de treideci

de ani. Antoniu. Domna contesă îl cunosee"? Elisa. Nu — d a ; mi l'a recomandat , este dintr 'o

familie forte b u n ă ; nu o se găsescă ta ta mai plăcut secretar . Scie zugrăvi, cânta italienesce, da se-1 vedi d a n s â n d ! ! — O se me obligi forte mult, iubite dle Antoniu.

Antoniu. Dorinţa Dtale Contesă, este pent ru mine poruncă. Escelenţa Sa are încă mult de lucru, şi dacă nu va veni astădi, atunci . . .

Elisa (iute) 0 să vie, iubite dle Antoniu, o să v i e ; t rebuea să fie deja aicea.

Antoniu. Şi numele ? Elisa (la o parte) numele — Adolf în punctul acesta

nu mi-a dat desluşiri, —• sub ce nume să va recomanda o r e ? (tare) L'am uitat, o să-1 afli dta însă ; primesce-1 te rog, iubite Antoniu, a m i c a l ; durere pentru Dta este numai secretar , inima mea însă l'a avansat deja de mult la consilier intim.

S C E N A 5. Antoniu (mai târdiu servitori).

Antoniu. Ei, ei, ei, e i ! ! ! — Contesa poruncesce , ea este bulgărul de aur al t a tă - său ; un intendant cu minte concede. — Cum să intereseză însă toţi de se­cretarul ace s t a !

Servitorul întâiu. Dle Antoniu! Dle Antoniu! Antoniu. Ce este ? Servitorul al doilea. Escelenţa sa poruncesce . Antoniu. înda tă ! (pe aci se cadă de-a berbelecu) Aci.

(împinge pe unul dintre servitori) Puneţ i scaunele în ordine, (cătră celălalt) Aicea căminul.

Voci. (afară) Dle Antoniu! Antoniu. î n d a t ă ! porunci ţ i ! (fugind) Escelenţa ! —

Aici! (afară) Escelenţa.

S C E N A 6. Cimpoiu Intră din par tea opusă. Slugi.

Cinipoiu (opunendu-se unui venător, care nu-i permite se între.) Eu trebuie să vorbesc cu dl intendant . — „Vor-besce cu Elveţianu, vorbesce cu Elveţ ianu!" Acesta ar fi colea, să nu vorbesc cu n imen i? (privesce sala şi livreele elegante ale celor doi servitori.) Drace, ce e legant! Da, d a ! Parisul se reformeză ; merge aprope tot pe piciorul cela ca la mine în S t rassburg ; s'ar putea cu tot dreptul numi

RĂMURELE. Tiner imea româna.

III. (Continuare şi sfirşit.)

Anul 1884 se termină eu procesul „Observatoru­lui" respective a mult regretatului nostru George Ba-riţiu. ca redactor răspundător al acelei foi, er la înce­putul anului 1885 se intenteză proces de presă „Tri­bunei" , anume directorului ei loan Slavici şi redacto­rului Cornel Pop Păcurar . Ambele procese să termină cu achi tarea acusaţilor din par tea juriului de presă din Sibiiu.

Românii de pretot indenea au săltat de bucurie la aceste sciri şi pentru banchetul , ee inteliginţa din Sibiiu a voit se-1 dea în onorea celor achitaţi , care înse a fost oprit, s 'au trimis 48 de adrese de aderare , provădute cu multe subscrieri , din tote părţile locuite de români .

Aceste au fost primele adrese de aderenţă . Intre ele a fost una şi a tinerimii române univer­

si tare din Cluş. de următorul cupr ins : ' Cluş, 10 Februariu n. Domnilor Bariţiu şi Slavici! Ju­

nimea universitară română din Cluş Ve felicită. In bine şi în reu ea este totdeuna cu Voi.

Depeşa acesta de felicitare a fost iscălită in nu­mele junimii de scriitorul acestor şire.

Pentru acesta adresă de aderare , t iner imea din Cluş a fost t rasă în cercetare disciplinară aspră, a t re­buit să suporte de nou o persecuţ ie pentru manifesta­rea alipirei la aspiraţiunile jus te ale poporului român. A trecut însă şi acesta preste capetele ei, ca multe alte necazuri ce au lovit fără cruţare când o par te , când alta a poporului român, fără ea să-1 intimideze sau să-1 moie, ci oţelindu-i mai mult puterile.

Tinerii, cari au adresat acesta felicitare, în de­cursul rigorosei cercetări s'au purtat cu euragiu şi dem­nitate, fiind solidari şi resoluţi pentru ori-ce va urma. Şi cu tote că adresele de aderare sunt permise pentru cei achitaţi pe calea justiţiei, tinerii au fost condam­naţi la dojana şi la detragerea stipendiilor, cu inten-ţ iunea de-a fi loviţi în esistenţa lor. Ei au fost con­damnaţi , după cum s'a cjis în sentinţă „din causa vă­tămării loialităţii de cetăţen al statului" şi dintre ei mai aspru a fost condamnat subscrisul, care a iscălit depeşa, anume să i se detragă stipendiul de stat şi „ t rădarea de patr ie" să ii se inducă în absolutor.

Tot în acest t imp au fost supuşi la persecuţie în­tre alţii mai mulţi t ineri din un alt centru de studii, ascultătorii români dela academia de montanist icâ şi silvicultură din Şemniţ. Tinerii de aici au fost perse­cutaţi şi atacaţ i de colegii lor unguri, er unii siliţi să părăsescâ academia, din motiv, că ţ ineau la naţ iunea lor şi nu să lăsau a fi bajocoriţi ca români . Un coleg al lor ungur le-a spus, causa pent ru ce sunt persecu­taţi : „pentru că vorbesc românesce , sunt omeni pericu-

Parisul, Strassburgul în miniatură. — Ce elegante Ii-vree. Norocul meu că mi-am ales şi eu un costum frumuşel ; colorea ca ficatul de gâscă, nasturi strâlucioşi ca oglinda, nu prea mic i ; nu o se mai cunoscă pe re­numitul bucătar din Strassburg.

Servitorul întâiu (cătră servitorul al doilea) Dl aces ta vrea pote se vorbescă cu intendantul . — Dl m e u !

Cimpoiu (la o parte) Dl meu , — acesta o face numai rocul m e u ! (tare.) Da. Aş voi së vorbesc cu dl intendant .

Senntorul al doilea. In momentul acesta este la Escelenţa Sa ; dacă voiţi însë së aşteptaţi (împinge un scaun)

Cimpoiu. Cu plăcere. (Servitorul dispare.) (Va urma.)

VENETIAN A. „Luna sus pe cer lucesce,

Suflă vêntu 'ncetişor, Barca lin pe val plutesce — Eu de doru-ti stau së mor.

,, Vin de-alinâ-a mele doruri, Se-mi plec capul p'al teu sin Şi-ai tei ochi, ceresci decoruri Se-i privesc uitând de chin!

„Te aştept, iubite, vină, Dulci momente se gustăm Şi pe marea cristalină Barca lin se o mânăm.

„ Vin' ah! vino, căci te chiamă Vocea mea cu dor, cu drag, Lângă tine nu am temă, Sum p'al fericirei prag.

„Când te sciu în depărtare, Dilele mi se uresc, Peptu-mi geme 'n griji amare, Ah! simţesc că me sfîrşesc.

„ Vino, 'n sara mult tăcută Noi cu foc se ne iubim, Vin', căci ori-ce di-i perdidâ,

Dacă fâr' amor trăim!"

Astfel ăise întristata Ven eţianâ, suspinând, Dar nici vorba nu e gata Şi-al seu drag o chiamă blând.

Iute 'n barcă se aruncă Şi pe mare lin plutesc ; Nu le pasă nici de-o muncă, Căci cu foc ei se iubesc.

O. Bocea.

loşi statului şi t rădător i de pat r ie" . Intre cei persecu- | taţi aici a fost şi Petru Lucaciu, frate cu duiosul nos­t ru mart i r naţional, Dr. Vasile Lucaciu.

Aceste lupte şi aces te lovituri date tinerimii nos-t re în anii 1884—5 au impresionat adânc pe români şi i-au umplut de o jus tă indignaţiune. Românii simţeau, că duşmanii lovind în t inerime, lovesc în poporul ro­mân. „Nu tinerii sunt pedepsiţi — dice un corespondent al „Tribunei" în Nr. 91 din 1885 — ci e pedepsită na­ţ iunea română . Pedepsa numai întru a tâ ta cade asupra lor, încât ei nu voiesc se se desfacă de corpul naţiunii, ci sunt solidari în suferinţe".

Astfel t iner imea a primit încurajări din tote păr­ţile, voci de simpatie, de iubire şi admiraţ ie şi cei lip­siţi chiar şi ajutor material însemnat, adunat prin co­lecte. Mare entusiasm şi multă bucurie a causat inse tinerimii din Cluş vocile de simpatie, de solidaritate, ce le-au primit în mijlocul persecuţiilor dela colegii lor de pe la alte universităţi , în special dela colegii lor din Viena şi Pesta .

Prin aces ta s'a pus basa solidarităţii între t inerime. In câţi-va ani aces ta solidaritate s'a strîns, s'a conso­lidat tot mai mult şi primul ei fruct mai însemnat a fost cunoscu ta : „Replica tinerimii universi tare" .

Mai nainte t iner imea nostra din diferite centre cul­turale , grupată în jurul societăţilor de lectură a între­prins unele lucrări l i terare, prin cari s'a afirmat şi şi-a câştigat meri te pe terenul cultural-national. Astfel tine­r imea din Viena, întrunită în societatea „România jună"

I a scos un „Almanach", în care së cuprind scrieri ori­ginale dela unii din cei mai de frunte literaţi de-ai nos­tri, ér t iner imea din Pes ta a edat în o ediţie nouă „Is­toria pentru începutul Românilor" de Pet ru Maior, al cărui nume îl portă societatea de lectură a tinerimii din Pesta.

Aceste lucrări au fost însë isolate. Lucrarea mare istorico-politică, la care s'a angajat tota t inerimea uni­versitară, a fost „Replica", una dintre cele mai însem­nate scrieri ale nostre. Ea este o lucrare seriósa, ba­sata pe date reale, neresturnabile, care face onore ti­nerimii nostre. Un merit deosebit şi-a câştigat la com­punerea ei valorosul tinër drd. în medicină la univer­si tatea din Graz, Aurel C. Popovici, adi aflător în Bu-

I curesci. i Solidaritatea nutri tă mai depar te între t inerime şi-a

aflat frumosă espresiune cu ocasiunea procesului Memo­randului în Cluş, culminând î n : „unul pent ru toţi şi toţi

; pentru unul" . Tinerimea actuală, asemenea celei din 1848 a chemat poporul la Cluş, pe „Câmpul judecăţi i" şi s'a îngrijit de luminarea , şi capaci tarea celor adunaţ i şi de susţ inerea ordinei şi a contribuit mult, de manifestaţia

j naţ ională a reuşit demnă şi impunetóre. Pent ru aces ta ati tudine nobilă a sa t inerimea a fost t rasă în cerce­ta re , ca şi t inerimea dela 1885. Trebuia së t recă şi ea prin focul suferinţei, dar, precum sciut este, cerce tarea intentată s'a sistat acum de curând.

Astfel am sosit cu mica mea schiţă la présent . Tinerimea română are un trecut frumos, dela care ge-

P R O F E S O R U L I O R D A C H E . Novelă.

@f a ra era senină, dar rece. Lângă ferestra Iui favo-jfek rită profesorul Iordache stătea, erăş dus pe gânduri .

Multe gândiri se îngrămădeau atunci în creerii lui şi multe reamintiri se desveluiau din v e M trecutului ,

îşi vedea sătuţnl cu bisericuţa de pe del. audea tîngânitul clopotelor. îşi vedea hotarul satului şi depar te , perduţi în ceţă munţii alburii. Căsuţele acoperite cu stuf, apoi locurile şi ase unqîi şurile, pe unde se juca cu alţi băieţi . Căsuţa modestă a părinţilor o vede mai clar, părea că vede pe tatăl seu, cum sta în uşa pridvorului şi se uita cu fruntea încreţită după servitori. Părea că vede din uşa bisericei — unde stătea ca băiat — pe mamă-sa cu manile împreunate , cu faţa liniştită şi piosă cum se rogă lui Dumnedeu. Din faţă şi de pe lacrimile din ochii ei, recunoscu, că este rugă pentru el, care era depar te de casa părinţescâ. Apoi turnul bisericii cu cuiburile de porumbi, lacul de din jos de sat, unde se scălda cu prietinii, copii de ţerani , pe toţi îi vedea înaintea lui.

Un nor uşor întuneca pe un minut pământul , apoi a lunecă mai depar te , lăsând în urmă stelele şi luna mai sclipiciose. Deasupra ferestrei lui lucea cea mai fru-mosă stea.

Profesorul Iordache se uita lung la s teua aceea şi în jurul ei părea că vede un per buclat, un profil de faţă femeiescă. Şi faţa aceea semăna cu a . . . cu a ei, cu chipul gingaş ângeresc. Lucirea stelei scăpară ca o inimă setosă de iubire.

Fantas ia se apropia tot mai mult de present . Un duruit de t răsură îi întrerupse firul gândirilor. — Ya fi Leni — îşi dise atunci — merge la b a l . . .

cu mirele ei. — Leni va fi cea mai frumosă acolo, ea, numai ea pote fi, şi eu nu o pot a d m i r a . . . Eu şi aşa sunt prea sec, pentru a sci aprecia frumseţa şi blândeţa

(Urmare.) Margareta Moldovan. ei . . . Dar nici nu aş voi asta, eu nu sunt chiemat de sorte pentru aşa ceva, eu am datorinţe de împlinit faţă de omenimea întregâ şi nu mi-e iertat se me mărginesc la o fiinţă. Scie înse Dumnedeu, simţiri de aceste par ' că n 'am mai avut . . . şi nu sciu ce va se dică la mine astfel de gândiri . . . . Leni va dansa acum, şi eu . . . . a ce, ce me şi importă pe mine . . . la lucru bă i e t e !

Cu aces te se puse la masa de scris, şi îşi adencl a tenţ iunea în cărţile îngălbenite.

In diua următore n ' a putut ţ ine oră cu Niţă Căl-dărescu, căci totă casa era mobilisată. In doue dile simţi grozav lipsa distracţiei cu Leni. Acum a vSdut cum e fără ea. Doue dile nu a putut studia, nu a putut

| durmi nimic, din causă că nu scia ce se petrece la Căldărescii. Iritaţia căsenilor i-a destăinuit o nemulţă-mire sau nenorocire chiar, nu scia ce.

Se mergă se întrebe ce-i, nu-i venea bine la so-cotelă, căci la urmă i-ar fi respuns că ce îl importă. Şi aveau dreptate .

IV. Eleonora era în anul cel dintâiu, în care începe

o fată se joce rolul de fată mare . Era preocupată de ilusiunile cele mai plăcute ale vieţii, viitorul îl vedea în colori purpurii , na tura în un farmec sublim. Totul îi păru fericire şi îndestulire pană acum şi credea se fie şi în viitor. Reul şi neîndestul irea le cunoscea din audite numai. Era fidanţată. Inima ei nu cunoscea încă focul amorului . Mamă-sa îi spusese, că face pâr­tie bună, că Veran e om bun, mai scie Dumnedeu câte de tote. Eleonora se simţi îndemnată de calităţile

! aceste înşirate de mamă-sa , şi logodna s'a făcut. Veran S nu îi era nesimpatic Eleonorei, dar de iubire din par tea ; ei încă nu putea fi vorbă. Las că Veran era cu pat ru-i spredece ani mai în verstă decât ea, şi astfel ea se

neraţiile viitore pot lua esemple măreţe de iubire şi entusiasm naţional, de jertfă, curagiu şi abnegaţ iune în lupta. 0 naţ iune, care a avut şi a re o astfel de t ine­r ime cultă, nobilă şi bravă, a cărei inimă ba te pentru idealul naţional, pote fi mândră şi pote privi cu încre­dere în viitor.

Silvestru Moldovan.

Uituri (Chiuituri). Din literatura poporală a Zarandului. —

Pentru doue vaci cu lapte Luai buze dăbelate. Pent ru doi ciocani de boi Adusei buha la noi Cu lăută şi cimpoi. Merge buha la ocol Fug vacile de se-omor Cu buhele nu-s dedate, Ci cu mândre per iate .

Ochi negri ca murele îmi t rediră gândurile Diua umblu şi şuesc Noptea 'n somn mS pomenesc. Frundă verde de tnolin Cui se spun al meu suspin. Spune-i-laşi codrului?

Codru-i verde Nu m 'a crede, Ventu-i iute Nu m'aude . Hai leliţă t inerea Se-ţi aret inima mea, Gândurile se-mi alungi Di'ngă min' se nu te duci.

Floricică de pe rît Deu că mor, de nu te rup Se te pun în pălărie Se-mi fii dragă numai mie.

Asară 'nsărai 'n Turda Dori de di fusei la mândra , Asară 'nsărai 'n sat Totă noptea mi-am umblat Por i de diuă-am fost în pat .

Câte flori de pe isvor T6te-mi strigă se me 'nsor, Numai florea cea din laz îmi strigă se me mai las. Că n 'ar fi mare pecat Se remân neînsurat .

/. G.

obicinuisă a avea o stimă şi prevenire deosebită faţă de ' dînsul, pe cari acesta Ie considera ca eflucs al iubirei.

Căsătoria nu era se fie rău potrivită, căci Veran era om blând, cu maniere fine, cu positie bună şi cu inimă şi mai bună.

A doua di după bal, cam cu greu, dar tot se de­cise Veran se facă o visită scurtă miresei sale.

Spre surpr inderea lui află acolo şi pe Padu. Domna Căldărescu fusese de două dile indispusă

şi eşi puţin de acasă. Eleonora era mai mult tristă şi asculta pe P a d u

fără obiecţionări din parte-i . Viorica nu se putea amesteca în conversaţie, de- i

oreee erau lucruri personale ale lor, pe cari ea nu j le cunoseea.

Padu cu cutezanţa unui prietin vechiu al casei ocupa loc lângă Eleonora şi aici îl află şi Veran încins în conversaţie intimă.

Când vedu Eleonora pe Veran întrând, ii se adună sângele în obraji şi deveni cam perplexă.

— Nu te-ai aşteptat la conturbarea mea, Leni dragă, aşa-i ?

— A. ce — ce conturbare înţelegi Ghiţă ? Intr 'aceste Padu se presentâ lui Veran şi-i întinse

mâna , pe care acesta nu o primi. — Dta domnule P a d u ? Te cunosc îndestul, deşi

ne-am întâlnit numai o singură dată la conferinţa nos-tră din Paris, cred că îţi aduci aminte şi Dta.

— Că-ă . . . . Adecă te-am vedut şi eu pe acolo, când . . .

— Spune verde domnule, că mă scii, la ce atâta încunjur.

— îmi spunea alaltă-eri sară, că te cunosce aşa din vedere dela Paris — d i s e Eleonora, ca se dică şi ea ceva.

— Da, da, — reflectă Veran cu un zimbet mole şi sarcast ic .

Padu vedend, că cum stau trebile îşi luă pălăr ia şi făcând compliment respectuos Eleonorei şi Vioricei se depărta , fără de a zice un cuvânt măcar lui Veran.

Visita lui Veran fusese scurtă de tot. Eleonora să aştepta se-i dică ceva, se o mustre, se-i spună ce n u i-a convenit lui, sau se-i spună despre cunoscinţa lui cu Padu, dar Veran nu făcii nici cea mai mică alusiune la tote aceste. Din contră, se purta cu cea mai m a r e curtoasie faţa de miresa lui. Dînsul nu era omul, ca re se potă spune ceea ce simte. Când avea supărare e r a abătut şi trist, îşi ascundea însă supărarea în inimă fără se o scie cineva. Când era îndestulit era ceva mai ve­sel, dar nu îşi manifesta îndestulirea. Era a m a r de omul acela, care era avisat la consolarea lui Veran şi apoi nici acela nu era mulţămit, căruia avea se-i espr ime ceva mulţămire. Cu tote aceste era omul adenc simţitor şi sensibil peste măsură .

(Va urma.)

> S > S @ f < f <

I n t r e

Noi ne primblam prin pacinica preluncă, Tu-mi împleteai o prospetă cunună Şi mi-o dăduşi cu bucurie jună Ca suvenir nainte d'a ta ducă.

R I S I P U R I . i i .

Aevea mi-e a fostului nălucă Reminiscenţe 'n sufletu-mi resună. Privesc la daru-ţi ş'aflu o lacună De flori, căci scuturându-se s'usucă.

Degeaba ne-au steclit vederi sublime, Ce timpuriu le 'ngropă reaua sorte, Apus'au multe dile ridetore.

Uscându-ni-se flore câte flore Nici când napoi nu ni le-a 'ntorce nime, Ci ne-a 'nveli cu giulgiu-i trista morte.

T. Bocancea.

UN TABLOU. (SfîrşiU L E " Prodan.

^ O r e cum Românul şi în necaz îşi scie face veselie, noi, din spre apus, ce-1 aştepta la polele sale cu un culcuş VfSi în dma asta, care era a bucuriei, cu atât mai vâr- plăcut, răcoritor, ca să-şi odihnescă trupul sdrobit de

• ^ T tos ne-am dat petreceri i . Şi cum n u ! Se vedi copile mult umblatul seu. a semenea dinelor din poveşti în pitorescul lor costum, Dar s-orele înainte de a se culca avea să ne fie

unele sedând a lene pe velinţa mole verde, er altele j încă martor şi la încheiarea sărbătorei acestei dile, ca re saltând, alergând în giurul nostru şi a runcându-ne pri- avea să urmeze în piaţă. viri galeşe din vii lor ochi, ca şi cum ne-ar chema la In percursul rîului cât ţine dela t recerea pres te o horă , şi noi se r emânem nemişcaţi la modesta lor do- pod şi pană aprope de locul, unde un demn fiu a lui r i n ţ ă ? ! Intins-am o horă mare şi voiosă şi învârti- Hipocrat îşi are locuinţa, se întinde piaţa. încadra tă tu-ne-am apoi şi în alte jocuri , pană când sorele nu era i dinspre nord-vest de nesce edificii în par tea cea mai mai departe ca de vr'o trei-patru stângini dela delul | mare cu câte un cat, er dinspre ost, dând în l impedele

rîu de munte, piaţa, eare este cura ta şi bine pavată , îţi face o impresiune plăcută.

Spre aces ta piaţă n e îndreptarăm cu toţii şi n e concent ra răm în apropierea clădi re i, unde era casina română . Aici aveam sfîrşitul dilei de 3/15 şi tot aici avea së se pună in scenă primul act al comediei pa­triotice.

însărcinat din par tea colegilor mei, t rebuia se ros­tesc o vorbire, după obieeiu. poporului, care în t imp de un sfert de oră delà sosirea nostrâ, se adunase din tôte părţile şi cuprinse ïntréga piaţă.

In mijlocul acestei mulţimi më urc pe o masă, ce suplinea tribuna, şi de a cărei două laturi doi copii de scôlâ îmi ţ ineau nesce ramuri verdi, nu a tâ t ea së më scutescă contra radelor sôrelui, ce înspre apunere ni le t r imetea cu duioşia celui, ce-şi ia rëmas bun delà ce a re mai scump, ci pare-mi-se ca së apar ca un român şi mai verde de cum eram.

Apoi de, codrul a fost şi este asilul Românului î n timpuri viforôse şi opinca în codru se simte mai si­gură. Mie nici ăs ta din u rmă nu-mi lipsea. Mi-am lăpâ-dat în acesta di „sdrenţele nemţesc!" , atât pentru în­semnăta tea dilei, cât şi mai ales ca se fac pe voia Ma­rinei, a scumpei mele iubite, care de câte ori îi vor­b e a m şi më întreţ ineam cu ea, nu înceta de a-mi dice : în hainele aste nemţesci eşti ca un „pahonţ", şi care în presară dilei de 3/15 şi-a esprimat gustul sëu estetic românesc , se më îmbrac în ciôreci, opinci, şerpar, şi cu celelalte; precum e Românul nostru neaoş.

Am ascultat-o şi Român cu inima şi cu portul mô urcai pe masă şi începui a vorbi. Vorbit-am cât am vor­bit cu căldura, ce ţi-o inspiră astfel de <J.ile, dar n ' am putut isprăvi.

Nesce code de cocoşi, ajunse pe coperişul duor apără tor i ai maiestăţii statului în ideie, mô apucară de iţari şi voiau nu numai se më ducă la răcore, dar chiar së më înghită de dragul opincilor.

Actul întâiu s'a început şi noroc ploştelor gole ale locuitorilor, care se mişcau prin aer şi se apropiau de côdele cocoşilor în formă ameninţătore , că n 'am fost în cotârleţa cocoşilor.

Norul negru s'a ivit, dar nu pe cerul senin al serii de 3/15 Maiu, ei în inimile nôstre . Nu i-am dat inse multă grije in acele momente , ei cont inuarăm a ne dis­t rage fără a gândi, că la cântatul unui cocoş toţi co­coşii încep a ţinea ison, deşteptând pe cei ce trăiesc în idei de state mari , puternice şi cu rôte de mămăligă.

A venit deci a doua di un archicocoş însoţit de 14 cocoşei chemaţi în grabă delà Sibiiu şi înapoia lor un jude investigator de urgenţa . A doua di după amédi u rmeză actul al doilea.

Pa ta lamaua , adecă, citaţii în cause criminale scrise pe hârt ie verde. Investigaţia se începe. Crucifixul Îna­inte •— jurământ , fasionare şi luarea procesului verbal.

In seria ascultaţilor, al treilea învrednicit am fost eu. Locul prim nu mi l'a dat judele investigator numai din motivul, că më va puté încurca cumva prin fasiu-nile celor doi de dinainte.

Şi-a şi ajuns scopul. Judele , serios, aspru, cu frun­tea brăzdată de chinurile ideii de stat, după mai multe întrebări voesce së me lovescă cu „un argumentam ad hominem" :

— De ce te-ai îmbrăcat dta în opinca cea diformă, în cidrecii cei nepotriviţi pe o căldură ca asta — judele avea fierbinţeli patriotice, e ra ca şi luminatul de adi cu aventura aeronant ică — când dta porţi costum fran-ţozesc, ore nu ca së agiţi '?

— A, pardon, dle j u d e ! permite să-ţi spun că eu n ' am avut nici intenţie, nici voie de a agita pe c ineva; din contră altcineva m'a agitat pe mine.

— Cum, cine a fost? Ea 'n spune-mi! căci spunând adevărul dta vei scăpa uşor şi apoi voiu dedepsi eu pe acela, care se face vinovat de §§. 171, 172, şi mai scie Belsebub de cari îmi spunea judele.

— Vă rog dle jude ins t ruc tor ! Nu e vorbă de acel, ci de aceea.

Năcăjit j ude l e : — Ce vorbă : cel, c e e a ? ! — Da, vă spun, nu a acel, ci aceea, căci e femeie,

adecă o fată frumosă. — Apoi bine, dacă e şi ceea, spune-mi cum a fost? — Etă a ş a ! Sunt îndrăgostit într 'o copilă frumosă

şi bună ca un ânger. Ei încă i-ar plăcea încâtva de mine şi nu mă îndoiesc, că m 'a r şi iubi dar — păcătosele

! aste de haine franţozesci, cum le numesci dta, a tât o I indispune, încât pe lângă aceea că îi displac, mă pore-

clesce „pahonţ" . Asară după ce şi-a mâna t vaca in curte.. . — Ce am eu cu v a c a ! ? — Dic, după ce şi-a mâna t vaca în curte, a m agră-

| it-o la portă, am stat puţin de vorbă cu ea şi spunen-| du-i despre pe t recerea ce vom ţine-o la 3,15 Maiu mi-a

dis, că dacă nu mă voiu îmbrăca românesce , se sciu, că nici nu are să se mai uite la mine. Vedeţi e cestie de-dragoste şi a trebuit să-i împlinesc rugarea, fhnd-că o iubesc şi nu mă îndoesc, că dl jude având să petrecă numai o lună aici între aceste frumose, admira te de lume, cu neputinţă este. ca vr 'una din ele să nu-ţi ră-pescă inima şi să te supui cu plăcere, pent ru a-i câş­tiga dragostea, dorinţei ei de a te îmbrăca românesce .

Cu m â n a pe gură, judele meu, după aces ta fasio­nare, se îndrepta spre ferestră unde pufăi în ris şi apoi cu faţa între nor şi senin se reîntorce dicendu-mi, se sub­scriu procesul verbal luat de un funcţionar român dela acea judecătorie , căruia îi dase lacrimile de rîs. Dar nu mai puţin rîse şi drăgălaşa Marină, când îi istorisii cum m 'am scos cu ajutorul ei din belea.

Cercetarea patriotică cu a tâ ta nu s'a sfirşit. Vr 'o dece dile de-arendul a mai ţinut şi în u rmă judele cu un tenc de scrisori s'a re 'ntors , dar nu cum a venit. Căci a venit eu ferbinţeli causate de friguri patriotice şi s'a dus cu friguri de dragoste. Sermanul s'a amore-sat de-o frumosă fetişoră. Ce i-am prorocit, s'a împlinit.

*

Opt ani au trecut dela acea di de 3/15 Maiu. Multe lucruri s'au schimbat de atunci şi codele multor sermani de cocoşi au ajuns la trista rolă să înlocuiască capul unor nesăbuiţi .

Scumpa mea Marină, de care cu durere m 'am despărţit, vedend că eu nu voiu a-mi schimba „sdren­ţele" şi prin urmare nu-mi pot lega sortea de a ei şi-a căutat fericirea dupâ dorul inimei sale. Şi şi-a găsit-o. Căci pe tabloul ce representă aprope tote figurile din diua de 3/15 Maiu, şi, care 'mi reamint i tote aceste im-presiuni neui tate . în apropierea drăgălaşei sale fiinţe dădui şi de al iubitului ei soţ căruia viu a-i r ă s p u n d e :

Drăgălaşa-ţi copilă de 8 a n i ? Bucuria dilelor tale o poţi aduce aici în internatul scolei de fetiţe. Tacsa lunară pentru întrega întreţ inere e ne însemnată . Copila se va împărtăşi de o educaţ iune forte îngrijită şi ca să-ţi scriu cu câteva rânduri mai mult decât în ultimatul tău, adaug, că instrucţiunea se face cât se pote de bine.

Salutare iubitei tale soţii. Blaşiu, August, 1894.

E P I G R A M E . Unui filosof.

Dici că urechile mele La măgar s'ar potrivi, Hai atunci schimbăm cu ele Şi măgarul e aci.

Ploiesci, August, 1894.

Unui galantom. Când te vèd aşa galant

Mi-aduc aminte d'un savant, Iţi pot spune şi de cin' Mi-aduc aminte de Darvin.

loan Gândea.

Higiena. H i g i e n a p rofes iun i lo r .

Profesiunea agricolă. Dintre tote profesiunile acesta este cea mai răspândită la noi şi acesta este cea mai frumosă şi cea mai sănătosă viaţă. Ferice de acela, pe care sortea l'a lăsat aprópe şi credincios muncei sale pământului , fiind în mijlocul naturei libere, el sé află la isvorul sănetăţei . In acesta clasă sé cuprind toţi aceia, cari se aplică la munca câmpului.

Din timpurile cele mai vechi se constată, că agri­cultura a fost primul legăn al civilisaţlunei. Aşa vedem in Sânta Scriptură, că între Istraeliteni nu se aflau me­serii deosebi te ; dela cel dintâiu din seminţia Iudei, pană la cel din urmă născut din seminţia lui Beniamin, toţi erau plugari şi păstori, ei singuri arând şi singuri pă-zindu-şi turmele . (lud. 19. 16).

Toţi care se destină frumosei meserii de a smulge pământul , întră în cele mai bune condiţiuni higienice. Absorbit de gréua sa muncă a câmpului, omul t rece viaţa lui liniştită, morala se întăresce în familia lui. Ae­rul curat ce respiră din dori de diuă şi până sara, în-vioreză puterile lui, dulcea arşiţă a sórelui de primă­vară dă circulaţiunei sângelui o vie mişcare, şi munca pământulu i dă corpului diferite mişcări, cari sunt forte folositóre.

Agricultorii îşi petrec viaţa lor sau la câmp, sau prin locuinţele lor. Pe t recerea pe câmp în aer liber, desvoltă pieptul. Viaţa este mai lungă la ţărani decât la o răşen i ; aces ta vine dela curăţenia aerului, dela deprinderile li­niştite şi dela simplicitatea regimului. Mortalitatea la ţa ră este mai mică decât prin oraşe.

Ţeranii ar trăi şi mai mult, dacă ar observa re­gúlele higienice.

Pe lângă tote avantagele, de care se bucură să­tenii nostru, sunt o mulţime de alte neajunsuri , la care ei sunt espuşi, şi care dau naşcere la nenuméra te bóle. Causa pent ru care ei nu sunt şi mai bine în privinţa mortali tăţei şi a bólelor este, că nu se nutresc destul de bine. Mâncarea lor este forte nenutri tóre, şi nu au de unde să-şi repareze puterile pierdute prin muncă. Dacă la acesta vom mai adauge şi beutura alcoolică (rachiul sau vinarsul) amestecată cu vitriol, care îl vând ¡ jidovii, apoi vom descoperi isvorul bólelor, de care su- i fere aceşti martiri fără ajutorul medical.

Ér marele nostru poet de eternă memorie An- | dreiu Murăşan, într 'una din poesiile sale întitulată „Viaţa la câmp" , étá cum să esprimă în privinţa vieţei dela | ţ a r ă : j

„Mult îmi place liotărîrea amicului dela ţară, ! Care 'ncungiurând sclavia zidului întunecat I Şi-a ales se locuiescă la câmpie, în afară. Unde-i apa ca cristalul, aerul viu şi curat.

..Acolo e fericirea şi viaţa adeverată, Xoptea te resfaţă luna, dina vedi cerul senin; Nu-i vecin cu casă înaltă, sôrele së ţi-1 abată ; Acolo şovăie riul cu murmuitul sëu lin.

„Apa-i dulce sănetosă, nu te temi de 'nveninare; Riul şovăie într'una învitându-te spre somn; Er când sê crăpă de diuă îţi dă semnul de sculare Ciocârlia, ce se 'nalţă sus cătră cerescul Domn1'.

(Va urma.) Dr. Elefterescu.

Una si aita. 3

Câne l e p r i m - m i n i s t r u f u i . Prim-ministrului englez, lordului Rosseberry îi plac mult cânii. Călătorind el acum câţi-va ani dela Liverpool la Dublin, s'a în tâmplat că cânele său favorit, Mutton, care îl însoţea preste tot locul, a cădut de pe vapor în mare şi era să se înece. „Dle căpitan, striga lordul desperat, opresce vaporul . Căpitanul însă răspunde, că numai atunci îi este per­mis să oprescă vaporul, dacă cade vre-un om în apă . „Acesta să pote întâmpla numai d e c â t — d ' s e Rosse-bery, sărind în mare.

Căpitanul a fost silit acum a opri vaporul şi lor­dul dimpreună cu cânele său au fost scoşi pe bord, după ce să udară bine.

; * \ P r e ţ u l c u r t e n i r i i . La judecători i le din Statele unite i ale Amencei adeseori să întâmplă, că femeile acusă pe | curtesanii lor, cari promit a le lua în căsătorie şi în | u rmă le părăsesc ; ele pretind despăgubire în bani. Acum | s'a întâmplat un cas contrar . Un tinăr din Cleveland, cu

numele Rogers a împrocesuat pe d-ra Elisa Krantzer , pre t indând 5000 dolari despăgubire. Pretensiunea şi-o

| baseză pe următorele : El a făcut curte d-şorei Elisa 3 ani de-a rèndul şi abstragénd dela îngheţatele şi zahar i -calele, ce le-a consumat d-şora Elisa în acest timp pe spesele iui Rogers, el a prădat trei ani scumpi înzadar şi din pricină, că d-şora Elisa i-a promis a să măr i ta după ei, n 'a reflectat la trei pârtii splendide, cari le avea ca în mână. — Poftim acum, judecătorule , fă dreptate !

* * *

F e m e i în e s t e . In Paris a apărut în vara aces ta o carte interesantă , de Emil Cere, care să ocupă cu femeile, ce au jucat rol în ostile franceze.

Cea dintâiu femeie, cu care să ocupa el este Sans -Gène, nume ce-1 portă şi car tea, ca titulâ. Numele ade ­vărat al ei este Teresa Figgueur, născută în 1774 în Talrnay. Ea a întrat în miliţia din Francia sudică, ia anul 1793. Fiind femeie rea de gură, soldaţii au numit-o Sans-Gêne. Dela miliţie a trecut în oştea regulată, c a dragon. A luat par te la asediul Toulonului, a fost r ă ­nită în cinci rânduri , a fost făcută prisonieră de dôuë

ori, doi cai au fost puşcaţi de sub ea şi a părăsit oştea la 1815. primind o pensiune de 200 franci. La 1818 s'a mări ta t în verstă de 44 ani şi a trăit 85 de ani.

Afară de acesta şi alte femei au servit iu arma­tele revoluţionare, precum Virginia Ghesquiere, Angelina Brulon, Măria S cheli in ek etc.

Virginia Ghesquiere a intrat tu oste In locul fra­telui seu mai mic. cu care semăna forte mult. A esce-lat la Vagram şi a devenit sergent. La 1808 a fost ră­nită la Lissabona şi a murit în anul 1855.

Angelina Brulon s'a născut la anul 1771 şi a luat par te în şepte espediţiuni militare. Fiind rănita la pi­cior a devenit invalidă şi a murit la 1853, după-ce la 1851 a fost decorata cu crucea legiunii de onore.

Măria Schellinek a intrat în oste la anul 1792. A servit 17 ani şi a luat parte la 12 lupte. A fost rănită de 6 ori cu sabia, er la Austerlitz de un glonţ.

Cere înşiră mai multe alte femei în cartea sa. Iri-ta ţ iunea ce a cuprins Europa Ia 1792 a avut influinţă şi asupra- femei lor ; ele încă au voit se servescă patriei . Istoria resboiului spaniol ne arată esemple de vitejie a femeilor, dar şi de crudime. Femeile din Vendee încă a u fost curagiose şi crudele. Cere ara tă In urmă, că conventului naţional nu-i prea conveneau femeile în ar­ma tă şi nici nu le îndemna se între. Er pe unele, cari au fost in a rmată le-a pensionat şi le-a depărtat , afară de cele amintite mai sus.

Anecdote. N a t u r e l u l popo re lo r . Intr 'un birt vestit din o ca­

pi tală umblau muşterii de tote na ţ i i le : nemţi, francezi, englezi etc. Birtariul, om hazliu, a voit se afle na ture­lul ospeţilor sei de diferite naţiuni şi spre scopul acesta s 'a folosit de un mijloc curios.

Când a venit francesul în birt şi a cerut bere, i-a pus în pahar o muscă. Francesul observându-o, a dat be rea înderept, a cerut altă bere şi la socotă a plătit ambele p a h a r e : francesul e galant.

Birtariul a semenea a pus şi la eeialalţi ospeţi. En­glezul observând musca, a cerut şi el al tă bere , dar a plăti t numai un p a h a r : englezul mai puţin galant.

Nemţul observând şi el musca, a scos-o din paha r şi a beut berea.

Italianul a chiemat pe birtar şi i-a aruncat în cap be rea cu musca, fără ca se o p lă tescă : italianul a re na­tură vehementă .

In fine rusul de şi a observat musca, nu şi-a luat ostenela se o scotă, ci a beut berea cu muscă cu tot.

* * C h i m e n e t . Când călătoreau la procesul Memoran­

dului studenţii universitari din Bucuresci, dîncoce de Braşov trenul se opri la o staţ iune mică.

— Ce staţ iune va fi a s t a ? întrebară câţi-va stu­denţi, er unul din ei privind afară le d i s e :

— E staţiunea Chimenet. (Văduse adecă inscripţia : kimenet = eşire).

In apropiere de d u ş la o altă s ta ţ iune er între­ba ră studenţii de numele staţiunei. Un alt s tudent privi afară şi dând cu ochii de inscripţia obicinui tă: kimenet d i s e :

— Ce naiba, eră suntem la staţiunea „Chimenet*.

De ale casei. C aş de m e r e gu tâ i . Un klgrm. de gutâi fierte şi

s t recurate prin sîtă, să fierb în o crati ţă nouă, cu u n jumăta te klgrm de zăhar pisat şi cu coja unei jumătăţ i de alămâi tă ia tă mărunt . După ce s"a fiert bine aces ta amestecătură , trebuie unsă gros pe farfurii şi pusă la loc cald se se usce. Dacă s'a uscat în destul, t rebuie tăiată în deosăbite figuri şi păs t ra tă pe iarnă în sticle.

* * *

C aş de m e r e gu t â i î n a l t mod. La un klgrm de zăhar să pune a tâ ta apă, cât să sbea în el. apoi t re­buie fiert pană să îngroşe. Acum să pune în el, un klgrm de mere gutâi fierte bine s t recurate prin sîtă desă. apoi o bucată de vanilie. Timp scurt trebuie fierte împreună a c e s t e ; în urmă să golesce în o formă frumosâ de ti­nichea, să pune în loc călduros, pană să uscă încet, şi să face curat şi t ransparent . Atunci s ă ră s to rnă din formă, dar numai la întrebuinţare să taie în bucăţi .

* * *

Metod s i m p l u p e n t r u a văps i n e g r u . La o rochie să pune în o căldare 2 litre de oţăt, peste el t rebuie pusă a tâ ta apă, cât se ajungă pent ru a muia bine s tofa; să mai pune în el „scorţişoră de cernit" de 10 cruceri , „piatră venetă" de 6 cruceri şi „piatră acră" de 4 cru­ceri. (Piatră acră însă nu strică şi mai multă). Aceste t re­buie fierte împreună, mestecându-le în continuu pană să topesc şi fluiditatea capătă colore negră. Stofa, care este de văpsit, întâiu să spală şi când e de jumăta te uscată , se pune in fluiditatea ferbendă, să tot întorce mereu stofa pană să crede a fi de ajuns, atunci să ia afară şi fără a să storce să pune în un loc umbros să se usce. După ce s'a uscat bine, să spală de vre-o două-ori în apă rece curată şi erăşi să întinde spre a să usca, când este de jumăta te uscată trebuie călcată pe dos.

Pe la sate unde este scorţâ de arini să pote pune şi de acesta şi în loc de oţăt borş, numai la folosirea borşului nu să pune apă, decât borşul curat.

Insă în caşul acesta colorea nu va fi aşa trainică. Acesta văpsală să pote folosi şi la tort, lână şi la

ori ce stofe, afară de cele de colorea roşie. Valeria Fodorean.

Deslegarea gâeiturci numerice din n-rul 1G este : 1. a muri. 2. moral. 3. miel, 4. neted, 5. des. 6. don, 7. sec 8. Pitue, 9. tiner. 1—35 Desteptă-te române din somnul cel de morte.

Deslegare corectă am primit dcla d-rele Augusta V. Vlăduţ (Turda). Lucreţia Foltuţ (Făgăraş) şi dela domnii: Nicolau Onciul (Uzdin). D. Roman (Vaţ) şi D. Kistor (Arpătac).

Premiul l'a câştigat prin sortare dl D. Nistor.

Corespondenţa. V. V—u în Bras. Mulţămitele nâstre. Se publică. Ve rugăm

şi pentru celelalte la timpul seu. I. C. in Ploiesci. Ve mulţămim pentru cele trimise pană acum.

„Corabia lui Noe" şi „Papa şi grecul" nu le putem publica, din motive binecuvântate; Ve rugăm a dispune de ele.

V. E. R. în A. I. Poesiile sunt slabe, nu se pot publica. Gâ-citura de şac vom folosi-o.

I. Dem. în Bucuresci. Ve mulţămim, urmeză scrisore. Mihu din Ardei. In nr. 17 V'am respuns la acest loc. Nrii

ultimi noi i-am trimis la Vişeu. Acum am espedat alţii la adresă. Despre schimbarea domiciliului se ne avisaţi.

Bas. în B. U. Salutare; nimic nou de interes. In curând vom scrie. Red.