finante publice - antohi v..pdf

8/14/2019 Finante publice - Antohi V..pdf

http://slidepdf.com/reader/full/finante-publice-antohi-vpdf 1/151

- 2011 -

UNIVERSITATEA “DUNÃREA DE JOS” GALAIFACULTATEA DE ŞTIINE JURIDICE, SOCIALE ŞI POLITICE

FINANE PUBLICE

VALENTIN ANTOHI

Specializarea Administraie publicãForma de învããmânt IDDAnul III



Finane publice

- 1 –

Unitatea de învãare 1

INTRODUCERE ÎN STUDIUL FINANELOR

Principalele obiective ale unităii de învăare 1:

După studiul unităii de învăare 1 studenii vor avea cunoştinelenecesare pentru:

înelegerea conceptului de finane publice şi a multiplelorsensuri ale acestuia ; identificarea participanilor la constituirea fondurilorpublice precum şi a modalitãilor de constituirea a acestora; recunoaşterea tipurilor de relaii financiare generate defluxurile bãneşti; înelegerea funciilor finanelor publice

Pe parcursul expunerii s-a încercat familiarizarea studenilor cuconceptul de finane publice, cu elementele sale constitutive şiconinutul economic, urmãrind evoluia conceptului din perioadacapitalismului ascendent şi pânã în perioada modernã.

1.1.Conceptul privind finanele publice

În literatura de specialitate şi în vorbirea curentă, cuvântul„finane” se întâlneşte sub diferite sensuri: finane, finane publice,finane private, etc.

Originea cuvântului se regăseşte în limba latină, astfel însecolele al XIII–lea şi al XIV–lea se foloseau expresiile „finantio”,„financias”, derivate din „finis” – termen de plată şi „financiapecuniaria” în sensul de „plată în bani”; în diferite perioade şi ări,

întâlnim cuvântul „finane” sub diverse expresii, dupã cumurmeazã:

- „hommes de finances” şi „financiers”, în Frana, secolul alXV–lea, pentru denumirea arendaşilor de impozite şi a persoanelorcare încasau impozitele regelui; „finance”, respectiv „o sumă de



Finane publice

- 2 –

bani” sau „un venit al statului”, iar „finances”, pentru a desemna întregul patrimoniu al statului;

- „finanz”, respectiv „plată în bani” şi „finanzer” – cămătar, înlimba germană, în secolele al XV– lea şi al XVII– lea.

Odată cu apariia statului şi a banilor, a apărut şi conceptul definane, iar evoluia în timp a statului de drept şi a banilor, a condusşi la evoluia finanelor.

Modernizarea statului a generat creşterea activităiloreconomice, prin implicarea sa în economie şi în mediul social, ceeace a dus dezvoltarea sferei de aciune a finanelor şi implicit afinanelor publice, cuvântul finane dobândeşte noi sensuri: bugetulde stat, creditul, operaiunile bancare şi de bursă, etc., adică resursele, relaiile şi operaiunile băneşti.

În prezent există mai multe sensuri pe care specialiştii le dau

noiunii de finane publice:- fonduri băneşti, constituite din venituri şi resurse băneştiprelevate la dispoziia statului, necesare îndeplinirii sarcinilor şifunciilor acestuia;

- fonduri băneşti şi bunuri materiale utilizate pentrufuncionarea instituiilor publice;

- veniturile şi cheltuielile statului într-o perioadă de timp;- formarea, administrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor

publice, precum şi responsabilităile instituiilor publice implicate în

acest proces;- buna gospodărire a statului, precum şi regulile şi principiile

care stau la baza utilizării fondurilor băneşti şi bunurilor economicepublice;

- mijloace de intervenie a statului în economie;- totalitatea activităilor desf ăşurate de sectorul public al

economiei, inclusiv politicile financiare;- relaiile economico-sociale ale statului care apar pe tot

parcursul constituirii fondurilor băneşti publice în vederea

repartizării acestora pentru satisfacerea nevoilor societăii.De-a lungul timpului, concepiile despre finane au evoluat

continuu, astfel încât putem vorbi de o concepie clasică carecorespunde capitalismului ascendent (secolele XVIII – XX), şi deuna modernă, caracterizată de dezvoltarea monopolurilor (secolulXX).



Finane publice

- 3 –

Concepia clasică reflectă doctrina literară potrivit căreia,interveniile statului asupra activităii economice limitau libertateade aciune a iniiativei private, a liberei concurene. Statul trebuie să se limiteze la sarcinile sale tradiionale, care vizează meninereaordinii interne, apărarea ării, diplomaie, învăământ, sănătate, etc.În cadrul acestei concepii statul, finanele publice au sarcina de aasigura resursele necesare întreinerii şi funcionării instituiilorpublice, astfel încât să nu fie modificate relaiile social – economiceexistente.

Spre deosebire de concepia clasică, unde prevala doctrinaliteralismului economic, orientată spre problemele procurăriiresurselor necesare statului, utilizării lor cu spirit de economie,concepia modernă la începutul secolului XX, înlocuieşte „statul- jandarm” cu „statul bunăstării”, unde autoritatea publică este

chemată să joace un rol activ în viaa economică, să influenezeprocesele economice, să prevină sau să limiteze efectele negativeale crizelor economice.

Această modificare a apărut ca o necesitate de a găsi soluii laproblemele modului de producie capitalist, cu implicaii asupraeconomiilor materiale, prin înfiinarea de întreprinderi publice,societăi mixte, acordarea de subvenii şi facilităi întreprinderilorprivate, precum şi alte măsuri pentru combaterea şomajului,redresarea economiilor falimentare, restabilirea echilibrului general

economic. Astfel, finanele publice nu mai reprezintă un mijloc deacoperire a cheltuielilor statului modern, ci un mijloc de intervenie în economie.

1.2. Coninutul economic al finanelor publice

Pentru buna funcionare a unei societăi, este necesară constituirea unor fonduri financiare la dispoziia statului şireprezentanilor statului. Aceste fonduri se formează prin transferul

de valoare de la diverse persoane fizice şi juridice la dispoziiaadministraiei centrale şi locale de stat, pentru finanarea nevoilorsociale de interes naional sau local.

Satisfacerea nevoilor membrilor unei societăi se poaterealiza prin intermediul utilizării bunurilor publice, bunurilorprivate şi a bunurilor cvasipublice/semipublice.



Finane publice

- 4 –

Bunuri publice – acoperirea nevoilor colective prin existenaunor instituii publice capabile să ofere cetăenilor utilităile publicede care au nevoie (apărare, protecie socială, iluminat public, etc.) şide care beneficiază întreaga colectivitate, chiar dacă membriiacesteia au participat sau nu la efortul de finanare a acestor bunuri.

Bunuri private – stau la baza satisfacerii nevoilor individualeşi care sunt procurate de pe piaă la un anumit pre şi o anumecantitate, în condiiile economiei de piaă.

Bunuri cvasipublice (semipublice) – întrunesccaracteristicile atât ale bunurilor publice cât şi ale bunurilor private:nevoia de educaie, cultură, ocrotirea sănătăii, şi stau la bazasatisfacerii simultane atât a nevoilor colective, cât şi a nevoilorindividuale.

Datorită imposibilităii sectorului privat de a oferi servicii şi

bunuri publice pentru satisfacerea nevoilor colective ale societăii,este necesară constituirea de fonduri publice la dispoziia statului. a) Participan ii la constituirea fondurilor publice sunt:

- Întreprinderile private;- Întreprinderile publice;- Întreprinderile mixte;- Întreprinderile capitaliste;- Instituiile publice;- Populaia;

- Persoanele fizice şi juridice rezidente în străinătate.

b) Modalită i de constituire a fondurilor publice:

- Impozite;- Taxe;- Contribuii;- Redevene;- Sponsorizări;- Donaii;

- Ajutoare;- Împrumuturi;- Chirii din concesionări şi închirieri de bunuri proprietate a

statului;- Amenzi, penalizări- Alte surse.



Finane publice

- 5 –

În procesul de formare a fondurilor publice şi de repartizare aacestora, fluxurile băneşti se derulează în sens dublu, dupã cumurmeazã:

a) Între participanii la constituirea fondurilor publice –agenii economici şi colectivitate, reprezentată prin stat;

b) Între colectivitate (stat) şi beneficiarii fondurilor băneşti: întreprinderi publice, instituii publice sub formã de ajutoare, burse, îndemnizaii, etc.

Aceste fluxuri băneşti prin natura lor, generează relaiisocial – economice care reflectă procesul constituirii, repartiiei şimodalităilor de utilizare a produsului intern brut, astfel:

- Relaiile social – economice se pot constitui în relaii băneşti,atunci când asistăm la o schimbare a formelor valorii;

- Relaiile social – economice se pot constitui în relaii

financiare (finane) care cuprind relaiile băneşti exprimate printr-un trasfer de valoare (transfer de sume băneşti).Transferul de valoare, în cazul finanelor publice, reprezintă

un transfer de putere (valoare), în general cu titlu nerambursabil,definitiv, f ără a exista o contraprestaie directă în timp şi caresatisface interesele generale ale societăii.

Componentele relaiilor financiare (finane):a) rela iile financiare sau clasice – sunt relaiile care

exprimă un transfer de resurse băneşti f ără echivalent şi cu titlu

nerambursabil;b) rela ii de credit – sunt relaiile care exprimă un împrumut

pe o perioadă determinată, care este şi generator de dobândă;c) rela iile de asigură ri-reasigură ri – relaiile care exprimă

un transfer facultativ sau obligatoriu de resurse băneşti, în schimbulunei contraprestaii, care depinde de producerea unui evenimentaleatoriu;

d) finan ele întreprinderilor – care exprimă formarea şirepartizarea fondurilor băneşti la dispoziia întreprinderii.

1.3. Funciile finanelor publice

Pentru îndeplinirea sarcinilor sociale în procesul formării şirepartizării fondurilor băneşti, finanele publice îndeplinesc două funcii:



Finane publice

- 6 –

a) Funcia de repartiie a finanelor publice;

b) Funcia de control a finanelor publice.

Func ia de reparti ie a finan elor se manifestă în două faze

distincte, dependente una de cealaltă:

a1) constituirea fondurilor financiare publice din impozite,

taxe, contribuii, amenzi, penalităi, redevene, chirii, închirieri,

venituri din valorificări de bunuri, împrumuturi de stat, dobânzi din

împrumuturi acordate, donaii, ajutoare, etc., prin participarea

întreprinderilor publice şi private, instituii publice, populaia,

persoanele fizice şi juridice rezidente în străinătate, etc.

a2) distribuia fondurilor financiare publice pe beneficiari

(persoane fizice şi juridice) şi pe domenii de activitate (învăământ,

sănătate, ordine publică, apărare, etc.) prin dimensionarea

volumului cheltuielilor publice, urmare a raportului dintre cererea şi

oferta de resurse financiare publice, pentru plata drepturilor depersonal, procurări de materiale şi servicii, subvenii, transferuri,

investiii şi rezerve materiale, etc.

Distribu ia fondurilor financiare publice îmbracă o dublă

formă:

- Distribuia internă a fondurilor;

- Distribuia externă a fondurilor: primirea sau acordarea de

împrumuturi externe, plata ratelor şi dobânzilor aferente

împrumuturilor externe, achitarea contribuiilor la organizaii

internaionale, primirea sau acordarea de ajutoare externe de cătrestat.

Func ia de control a finan elor publice are o sferă mai largă

de manifestare decât funcia de repartiie, deoarece vizează, pe

lângă constituirea şi repartizarea fondurilor publice, şi modul de

utilizare a acestora. Funcia de control este realizată în ara noastră

prin organe specializate de control cu scopul de a verifica

integritatea patrimoniului public, eficiena folosirii fondurilor

publice, legalitatea, necesitatea şi oportunitatea cheltuielilor

efectuate de instituiile publice, respectarea tuturor obligaiilor

legale ale instituiilor publice, etc.



Finane publice

- 7 –

Având în vedere cele prezentate putem afirma că: finan ele publice reprezintă rela iile economice, care asigură

constituirea şi distribu ia fondurilor financiare publice

necesare dezvoltă rii economico-sociale a societă ii, precum şi

acoperirii tuturor nevoilor colective ale societă ii.

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE ŞI TEME DEREFLECIE

1. Prezentai concepia clasică privind finanele publice.2. Ce sunt bunurile publice şi exemplificai?3. Ce reprezintă bunurile cvasipublice şi în ce constau ele?4. Prezentai modalităile de constituire a fondurilor

financiare publice.

5. Prezentai participanii la formarea fondurilor financiarepublice.

6. Care sunt beneficiarii fondurilor financiare publice?7. Prezentai 10 destinaii ale fondurilor financiare publice.8. În ce constă funcia de control a finanelor publice?9. Prezentai asemănările şi deosebirile dintre finanele

publice şi cele private.10. Identificai procentual modul de constituire a fondurilor

financiare publice pentru România în anul 2009 comparativ cu 2008şi estimativ pentru primul semestru al anului 2010. Explicaii asupradiferenelor constatate.

TESTE GRILĂ

1. Cuvântul finane a avut sensul de:a) venit al statului;b) resurse, relaii şi operaiuni băneşti;

c)

plată în bani.

2. Concepiile despre finane se împart în:a) actuale şi contemporane;b) clasice şi moderne;c) tradiionale şi clasice.



Finane publice

- 8 –

3. Pentru buna funcionare a unei societăi, este necesară

constituirea unor fonduri financiare la dispoziia statului şi

reprezentanilor statului şi se formează:

a) transferul de valoare de la diverse persoane fizice şi

juridice la dispoziia administraiei centrale şi locale de

stat;

b) transferul de valoare de la diverse persoane fizice şi

juridice la dispoziia instituiilor publice;

c) transferul de valoare de la diverse persoane fizice şi

juridice la dispoziia Parlamentului.

4. Elementele bunurilor private:

a) satisfac nevoile obşteşti;

b) sunt asigurate de instituiile publice;

c) satisfac nevoi individuale.

5. Participanii la constituirea fondurilor publice sunt;

a) organizaiile non-profit;

b) întreprinderile private şi publice;

c) fundaii.

6. Relaiile de credit:

a) sunt relaiile care exprimă un transfer de resurse băneşti

f ără echivalent şi cu titlu nerambursabil;b) relaii care exprimă formarea şi repartizarea fondurilor

băneşti la dispoziia întreprinderii;

c) sunt relaiile care exprimă un împrumut pe o perioadă

determinată, care este şi generator de dobândă.

7. Contribuia principală la la constituirea fondurilor publice

o au:

a) impozitele şi taxele;

b) transferurile din străinătate;

c) donaiile şi subveniile.

8. Funcia de repartiie a finanelor se manifestă în două faze

distincte:

a) produciei şi consumului;



Finane publice

- 9 –

b) alocărilor bugetare pe clasificaia economică şi clasificaia

funcională;

c) constituirea şi distribuirea fondurilor financiare.

9. Funcia de control a finanelor publice:

a) are o sferă mai restrânsă de manifestare decât funcia de

repartiie;

b) vizează, doar constituirea fondurilor publice;

c) este realizată în ara noastră prin organe specializate de

control.

10. Finanele publice reprezintă:

a) reprezintă relaiile economice, care asigură constituirea şi

distribuia fondurilor financiare publice necesare

dezvoltării economico-sociale a societăii;b) reprezintă relaiile sociale, care asigură distribuia

fondurilor financiare publice necesare dezvoltării

economico-sociale a societăii;

c) reprezintă relaiile economice, care asigură constituirea

fondurilor financiare publice necesare dezvoltării

economico-sociale a societăii;

11. Mobilizarea, repartizarea şi utilizarea banului public

antrenează următorii factori:a) sistemul bancar;

b) politica fiscală;

c) statul.

12. Structura contemporană a finanelor publice, ca relaii

social – economice include următoarele:

a) relaii financiare de debit;

b) relaii financiare de asigurare;

c) relaii financiare complexe.



Finane publice

- 10 –


MECANISMUL FINANCIAR ŞI POLITICA

FINANCIARĂ


După studiul unităii de învăare 2 studenii vor avea cunoştinele

necesare pentru:

- identificarea componentelor care alcãtuiesc mecanismul

financiar ;

-

identificarea componentelor şi funciilor sistemulorfinanciare public şi privat;

- recunoaşterea criteriilor de clasificare a sistemului

fondurilor de resurse financiare;

- identificarea instrumentelor specifice planificãrii

financiare.

Pe parcursul prezentãrii s-a încercat informarea studenilor cu

privire la mecanismul de funcionare a economiei naionale. De

asemenea, în strânsã legãturã cu mecanismul financiar au fost

prezentate principalele caracteristici şi elemente ale planificãrii

financiare, precum şi domeniile de aciune ale politicii financiare.

2.1. Mecanismul financiar – componentă a sistemului

economiei naionale

Pentru realizarea sarcinilor sale, statul este nevoit să

constituie fondurile financiare publice, prin atragerea resurselor

financiare angrenate în circuitul economic, ca urmare a modului de

organizare, funcionare şi conducere a proceselor economice prin

politica financiară elaborată de Guvern.

Prin activitatea economică a statului, sunt create instrumente

economico-financiare privind distribuia resurselor financiare

publice, precum şi cadrul general instituional şi juridic necesar

desf ăşurării acesteia.



Finane publice

- 11 –

Astfel, activitatea economică este influenată de către statprin următoarele modalităi care produc efecte financiare:

- constituirea şi repartizarea fondurilor de resurse financiarepublice;

- participarea statului în calitate de agent economic,bancher, etc. la activităile economice;

- folosirea pârghiilor financiare, normelor şi normativelorfinanciare, a planurilor financiare.

În cadrul mecanismului de funcionare a economiei naionalese regăsesc o serie de componente care cumulate alcătuiescmecanismul financiar, şi anume:

I) Sistemul financiar;II) Pârghiile economico-financiare;III) Metodele de conducere folosite în domeniul finanelor;

IV) Cadrul instituional, constituit din organisme/instituiicu atribuii în domeniul finanelor;V) Cadrul juridic care creează reglementări cu caracter

normativ în domeniul finanelor.

I. Sistemul financiar

Sistemul financiar poate fi privit ca:a) un sistem de relaii economice, în expresie bănească, ce

exprimă un transfer de resurse financiare, constituite în situaiidiferite;

b) un sistem de fonduri de resurse financiare care seconstituie în economie la anumite eşaloane şi se utilizează înscopuri precis determinate.

c) un sistem de planuri financiare, care reflectă anumiteprocese prevăzute a se produce în economie, într-o perioadă de timpdeterminată;

d) un sistem de instituii şi organisme, care urmăresc

constituirea şi distribuirea fondurilor, precum şi executarea şicontrolul planurilor financiare.

Din perspectiva relaiilor economice, sistemul financiar poatefi privit şi ca sistem financiar public şi sistem financiar privat, cucomponentele aferente fiecăruia.



Finane publice

- 12 –

Componentele sistemului financiar public sunt urmãtoarele:

a) Bugetul de stat

Definiie :

Acesta are caracter obligatoriu şi este aprobat deParlament.

b) Bugetele locale

Definiie:

Sunt aprobate de consiliile judeene sau locale.

c) Bugetul asigur ărilor sociale de stat

Definiie:

Bugetul de stat reprezintă relaiile financiare prin care

se colectează fonduri financiare la dispoziia statuluiprin mijloace de constrângere (impozite, taxe, amenzi,

etc.) şi pe baze contractuale (chirii, dividende,redevene, etc.), de la persoane fizice şi juridice, resurse

care vor fi alocate în favoarea unor instituii, întreprinderi, etc., pentru plata drepturilor de personal,

achiziii de bunuri, servicii şi lucrãri,transferuri,subvenii, dobânzi, pentru dotare şi realizare de

investiii, etc.

Bugetele locale reprezintă relaiile financiare prin carese colectează fonduri financiare la dispoziiaautorităilor locale prin mijloace de constrângere

(impozite şi taxe locale, etc.) şi pe baze contractuale(chirii, dividende, redevene, etc.), de la persoane fizice

şi juridice, resurse care vor fi alocate în favoareainstituiilor şi întreprinderilor de la nivel local, pentruplata drepturilor de personal, achiziii de bunuri,

servicii i lucrãri transferuri dobânzi investi ii etc.

Bugetul asigurãrilor sociale de stat reprezintă relaii derepartiie în formă bănească, care apar în procesul de

distribuire şi redistribuire a fondurilor financiare,constituite prin contribuiile plătite de agenii

economici, instituiile publice, salariai, etc., pentru

plata proteciei sociale participanilor la constituireaacestor fonduri, ca plătitori sau asigurai prin efectul

legii.



Finane publice

- 13 –

Are caracter obligatoriu, este aprobat de Parlament, şi compune din:

- Bugetul asigurărilor sociale de sănătate

- Bugetul asigurărilor sociale de stat

- Bugetul fondului pentru îndemnizaii de şomaj.

Componentele sistemului financiar privat:

a) Creditele – reprezintă relaii de repartiie în formă

bănească care apar în legătură cu constituirea unor fonduri pe baza

diferitelor categorii de persoane fizice sau juridice în schimbul

dobânzilor şi repartizarea acestora prin acordarea de credite pentru

atingerea unor obiective. Creditul poate fi bancar sau public.

b) Asigur ările de bunuri, persoane şi r ăspundere civilă –

reprezintă relaiile de repartiie în formă bănească, care apar în

legătură cu formarea şi repartizarea fondurilor asigurărilor debunuri, persoane şi răspundere civilă, constituit prin contribuia

asigurailor sub forma primelor de asigurare.

c) Finan ele întreprinderilor – reprezintă relaiile de

distribuie a valorii adăugate brute create în cadrul întreprinderilor,

ca urmare a constituirii fondurilor de resurse financiare necesare

acestora, precum şi relaii de redistribuire a disponibilităilor băneşti

temporar libere pe piaă între deinătorii şi nondeinătorii de

asemenea resurse.

Fiecărei componente a sistemului financiar îi corespund deregulă, mai multe fonduri de resurse financiare, cu reguli proprii de

constituire şi de distribuire.

Criteriile de clasificare a sistemului fondurilor de resurse

financiare sunt:

a) După nivelul (eşalonul) la care se constituie:

- La nivel central sau macroeconomic:

bugetul statului

bugetul asigurărilor sociale de stat

bugetul asigurărilor de bunuri, persoane şi răspundere

civilă

fonduri de creditare.



Finane publice

- 14 –

- La nivel mediu sau mezoeconomic:

Fondurile bugetare ale judeelor, municipiilor, oraşelor

şi comunelor.

- La nivel microeconomic:

Fondurile proprii ale întreprinderilor, instituiilor şi

persoanelor fizice.

b) După destinaia fondurilor:

- Fondurile de înlocuire şi dezvoltare (înlocuirea

mijloacelor fixe, crearea de noi întreprinderi, retehnologizarea, etc.)

- Fonduri de consum : fondurile pentru aciuni sociale şi de

stimulare;

- Fonduri de rezervă – fonduri rezervate pentru finanareaunor aciuni intervenite în cursul anului precum şi fonduri pentru

acoperirea unor riscuri sau eventuale pierderi în cazul

întreprinderilor;

- Fonduri de asigurare – constituite la dispoziia

societăilor de asigurare şi servesc la acoperirea daunelor suferite de

pe urma calamităilor naturale, a accidentelor şi a altor evenimente

aleatorii.

- Fonduri de interven ie – cu un rol asemănător ca cel al

fondurilor de asigurare, sunt fonduri constituite la dispoziiaguvernului pentru finanarea unor lucrări operative de diminuare

sau înlăturare a unor efecte datorate calamităilor naturale şi

acordare de sprijin familiilor sinistrate.

c) După forma de proprietate:

- Fonduri proprietate de stat (publică):

Fondul bugetar de stat

Fondul bugetelor locale

Fondul bugetului asigurărilor sociale de stat

Fondurile publice extrabugetare

Fondurile proprii ale întreprinderilor cu capital de stat

şi al instituiilor publice

Fondurile băncilor cu capital majoritar de stat, etc.



Finane publice

- 15 –

- Fonduri proprietate privat ă:

Fondurile societăilor comerciale, agricole, bancare, de

asigurări

Resursele băneşti ale populaiei, etc.

d) După titlul cu care se constituie:

- Fonduri constituite din prelevări cu titlu definitiv şi

nerambursabil: alocaiile de la bugetul de stat pentru finanarea

cheltuielilor curente ale instituiilor publice, investiii, transferuri,

etc.

- Fonduri constituite din prelevări cu titlu rambursabil şi

facultativ: fonduri de creditare, asigurări facultative, etc.

II. Pârghiile economico-financiare

Definiie:

La nivelul economiei naionale folosirea pârghiilor

economico-financiare nu exclud utilizarea unor metode economice

şi administrative de conducere:

- întocmirea de prognoze, programe economice şi planuri

financiare pe termen de 3-4 ani;

- inerea evidenei contabile de către agenii economici şi

întocmirea situaiilor financiare, bugetelor de venituri şi cheltuielidupă normele stabilite de reglementările legale;

- exercitarea controlului financiar de către organele

specializate asupra modului de gestionare a mijloacelor băneşti şi

naionale ale statului;

- stabilirea de preuri şi tarife de către stat;

Pârghiile economico-sociale constituie instrumente cu

ajutorul cărora statul acionează pentru creşterea

interesului economic al unei societăi determinate la nivel

macro şi microeconomic, sau al membrilor unor obiective

stabilite anterior, dar şi sancionarea materială a acestora în

cazul neîndeplinirii sau nerespectării unor obligaii

contractuale sau legale.



Finane publice

- 16 –

- reglementarea de către stat a modului de acordare a

împrumuturilor publice;

- reglementarea regimului valutar;

- supravegherea derulării activităilor de import şi de

export;

- sancionarea aciunilor ilicite a evaziunii fiscale şi a altor

abateri de la prevederile legale.

III. Planificarea financiară

Planurile financiare servesc ca instrumente cu ajutorul cărora

se urmăreşte asigurarea echilibrului financiar în cursul unui an, sau

pe parcursul unei perioade bine determinate.

Definiie:

Caracteristicile planifică rii financiare:

- se întocmesc balanele financiare de sinteză şi planuri

financiare cu caracter executoriu;- se utilizează o serie de indicatori în ceea ce priveşte

cuantumul încasărilor din activitatea desf ăşurată, vărsămintele la

bugetele de stat, creditele bugetare şi bancare, etc.

- se utilizează instrumente pentru calculul indicatorilor:

proiecte tehnice şi de execuie, diferite norme pentru stocuri,

amortizare, cheltuieli, eficienă, etc.

IV. Organismele care asigură cadrul instituional în

domeniul finanelor publice

Organismele care asigură cadrul instituional în domeniul

finanelor publice sunt:

a) Organismele democratice alese:

- Parlamentul,

Planificarea financiară reprezintă activitatea prin care

se stabileşte cu caracter orientativ şi riguros, nevoile şi

resursele economiei naionale, în concordană cu modul de

constituire a fondurilor publice, a organizării pieei, a

respectării reglementărilor specifice, etc.



Finane publice

- 17 –

- Consiliile judeene - municipale, orăşeneşti şi

comunale;

b) Organisme ale administraiei centrale de stat şi locale:

- Guvern,

- ministere,

- prefecturi,

- primării,

- alte organe centrale ale administraiei de stat;

c) Organisme specializate în domeniul financiar:

- Ministerul Finanelor Publice;

- Ministerul Educaiei;

- Administraiile Financiare Publice;

- Banca Naională a României;

- Instituiile de credit;

- Societăile de asigurare şi reasigurare;- Compartimentele financiar-contabile care funcionează

la nivelul ministerelor, organelor administraiei centrale şi locale de

stat, prefecturi, primării, întreprinderi şi instituii publice.

d) Organisme de control ale statului în domeniul financiar:

- Curtea de Conturi

- Garda Financiară

- Etc.

V. Cadrul juridic

Cadrul juridic este format din ansamblul actelor normative

care reglementează domeniul financiar atât în faza de prelucrare cât

şi de repartiie a fondurilor publice.

2.2. Politica financiară

Pentru atingerea obiectivelor cu caracter economic şi social

din cadrul politicii interne (ritmul creşterii economice, dimensiunile

consumului, realizarea eficientă a investiiilor, curba şomajului,

indicele preurilor şi tarifelor, evoluia salariilor şi a pensiilor,

aciunile de educaie şi protecie a sănătăii, apărare naională,

ordine publică, protecia mediului, etc.), şi a politicilor externe

(colaborarea de natură economică, ştiinifică, culturală, militară cu



Finane publice

- 18 –

alte state, etc.), este necesară alocarea unor importante resurse

financiare din partea statului, precum şi intervenia statului în

economie cu ajutorul pârghiilor economico-financiare şi al

instrumentelor, instituiilor, organismelor şi reglementărilor

financiare.

Politica economică constituie astfel, totalitatea deciziilor

adoptate de către autorităile politice şi publice în vederea orientării

activităii economice într-un sens pozitiv pe întreg teritoriul

naional, prin adaptarea alegerilor economice ale autorităilor

politice şi publice la alegerile economice ale investitorilor,

producătorilor şi consumatorilor.

Sistematizarea instrumentelor de intervenie a statului în

economie, în funcie de instituiile care le promovează, politica

economică are următoarele componente:

a) Politica financiară b) Politica monetară

c) Politica veniturilor

d) Politici specifice.

Definiie:

Politica financiară acionează nemijlocit în sfera repartiiei

asupra relaiilor ce iau naştere în procesul de formare şi de dirijare a

fondurilor publice de resurse financiare în vederea satisfacerii

nevoilor sociale.

Caracteristicile politicii financiare:

-

este o componentă a politicii generale a statului;- influenează şi celelalte faze ale reproduciei financiare:

producia, schimbul şi consumul;

- favorizează progresul economic;

- are un caracter dinamic;

- deciziile care stabilesc coordonatele politicii financiare in

cont de o strategie financiară;

Politica financiarã reprezintă totalitatea metodelor şi

mijloacelor privind constituirea şi repartiia fondurilor

financiare, precum şi instrumentele, instituiile şi

reglementările financiare, necesare pentru influenarea

proceselor economico-sociale ale societăii într-o perioadă

bine determinată.



Finane publice

- 19 –

- se adaptează în funcie de cerinele determinate de timp,interesele grupurilor sociale şi de la o ară la alta;

- se manifestă în următoarele domenii: cheltuielile publice,resursele financiare publice, asigurările sociale de bunuri, persoaneşi răspundere civilă, creditul bancar, etc.

În domeniul cheltuielilor publice, politica financiară are învedere:

- dimensionarea cheltuielilor publice;- stabilirea destinaiei cheltuielilor publice;- realizarea cheltuielilor publice în condiii de eficienă;- stimularea beneficiarilor prin metode de finanare şi

gestionare, ori prin alte metode specifice;În domeniul resurselor financiare publice, politica financiară

are următoarele obiective:

- volumul resurselor financiare;- proveniena resurselor financiare;- numărul şi tipul metodelor de prelevare a resurselor

financiare;- utilizarea impozitelor şi taxelor ca pârghii economico-

financiare;- modalităi de prelevare a veniturilor din sectorul public;- necesitatea stabilirii unui echilibru financiar;- analiza oportunităii contractării de împrumuturi.

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE ŞI TEME DEREFLECIE

1. Definii şi caracterizai politica financiară.2. Comparai politica financiară şi politica monetară.3. Ce reprezintă mecanismul financiar?4. Prezentai componentele mecanismului financiar.5. Prezentai componentele sistemului financiar public.

6. Prezentai componentele sistemului financiar privat.7. Clasificarea sistemului fondurilor de resurse financiare -

prezentare.8. Organismele care asigură cadrul instituional în domeniul

finanelor publice - prezentare.9. Caracteristicile politicii financiare - prezentare.



Finane publice

- 20 –

10. Ce condiii trebuie să îndeplinească o metodă deprelevare şi de plată pentru a căpăta carater de pârghie economico-financiară?

11. În ce constă aciunea pârghiilor financiare?12. Care sunt elementele politicii economice?13. Ce reprezintă planificarea financiară?14. Identificai şi prezentai funciile Ministerului de Finane

în domeniul finanelor publice şi politicii financiare.15. Identificai şi prezentai funciile Guvernului în domeniul

finanelor publice şi politicii financiare.16. Identificai şi prezentai funciile Parlamentului în

domeniul finanelor publice şi politicii financiare.17. Identificai şi prezentai funciile Administraiei Publice

Locale în domeniul finanelor publice şi politicii financiare.

18. Identificai influena crizei mondiale asupra sistemuluifinanciar românesc.19. Identificai domeniile de aciune ale politicii financiare.20. Analizai şi comparai mecanismul financiar din România

cu cel din SUA, China şi Germania.

TESTE GRILĂ

1. Componentele care alcătuiesc mecanismul financiar sunt:

a) sistemul bancar;b) pârghiile economico-financiare;c) instituiile de credit.

2. Sistemul financiar poate fi privit ca:a) un sistem de relaii economice, în expresie bănească, ce

exprimă un transfer de resurse financiare, constituite însituaii diferite;

b) un sistem de fonduri de resurse financiare care se

constituie în sistemul bancar la anumite eşaloane şi seutilizează în scopuri precis determinate;

c) un sistem de planuri financiare de pensii facultative, carereflectă anumite procese prevăzute a se produce îneconomie, într-o perioadă de timp determinată;



Finane publice

- 21 –

3. Componentele sistemului financiar public sunt

urmãtoarele:

a) bugetul fondurilor speciale;

b) bugetele locale;

c) bugetele instituiilor publice autonome.

4. Bugetul de stat reprezintă:

a) relaiile financiare prin care se colectează fonduri

financiare la dispoziia statului, prin mijloace de

constrângere (impozite, taxe, amenzi, etc.) şi pe baze

contractuale (chirii, dividende, redevene, etc.), de la

persoane fizice şi juridice;

b) relaiile financiare prin care se colectează fonduri

financiare la dispoziia administraiei locale, prin mijloace

de constrângere (impozite, taxe, amenzi, etc.) şi pe bazecontractuale (chirii, dividende, redevene, etc.), de la

persoane fizice şi juridice;

c) relaiile financiare prin care se colectează fonduri

financiare la dispoziia statului prin mijloace de

constrângere (impozite, taxe, amenzi, etc.) şi pe baze

contractuale (chirii, dividende, redevene, etc.), de la

persoane juridice;

5. Bugetul de stat:a) are caracter obligatoriu şi se aprobă de Parlament;

b) este aprobat de de consiliile locale sau judeene;

c) are caracter obligatoriu şi se aprobă de Guvern.

6. Bugetul asigurărilor sociale de stat se compune din:

a) bugetul fondurilor speciale;

b) bugetele locale;

c) bugetul fondului pentru îndemnizaii de şomaj.

7. După destinaie fondurile sistemului fondurilor de resurse

financiare se clasifică în:

a) fondurile de înlocuire şi dezvoltare;

b) fondurile societăilor comerciale, agricole, bancare, de

asigurări;



Finane publice

- 22 –

c) fondurile bugetului de stat.

8. Componentele sistemului financiar privat sunt:

a) bugetul de stat;

b) creditele;

c) asigurările de sănătate;

9. După forma de proprietate, fondurile sistemul fondurilor

de resurse financiare se clasifică în:

a) fondurile de asigurare;

b) fondurile proprietate privată;

c) fondurile bugetului de stat.

10. Pârghiile economico-sociale constituie:

a) instrumente cu ajutorul cărora statul acionează pentrucreşterea interesului economic al unei societăi

determinate la nivel macro şi microeconomic;

b) instrumente cu ajutorul cărora Parlamentul acionează

pentru creşterea interesului economic al unei societăi

determinate la nivel macro şi microeconomic;

c) instrumente cu ajutorul cărora statul acionează pentru

creşterea nivelului de trai al unei societăi determinate la

nivel macro şi microeconomic.

11. Planificarea financiară reprezintă:

a) activitatea prin care se stabileşte cu caracter orientativ şi

riguros, nevoile şi resursele economiei naionale, în

concordană cu modul de constituire a fondurilor publice;

b) activitatea prin care se stabileşte cu caracter orientativ şi

riguros, nivelul împrumuturile de stat, în concordană cu

modul de constituire a fondurilor publice;

c) activitatea prin care se stabileşte cu caracter orientativ şi

riguros, nivelul cheltuielilor statului, în concordană cu

modul de constituire a fondurilor publice

12. Organismele ale administraiei centrale de stat şi locale

care asigură cadrul instituional în domeniul finanelor

publice sunt:



Finane publice

- 23 –

a) Parlament;b) Guvern;c) Ministerul Finanelor Publice.

13. Politica economică are următoarele componente:a) politica bugetară;b) politica financiară;c) politica socială.

14. Caracteristicile politicii financiare sunt:a) este o componentă a politicii generale a statului;b) nu influenează şi celelalte faze ale reproduciei

financiare: producia, schimbul şi consumul;c) nu favorizează progresul economic.

15. În domeniul resurselor financiare publice, politicafinanciară are următoarele obiective:

a) volumul cheltuielilor financiare;b) proveniena resurselor financiare;c) analiza cost – beneficiu.



Finane publice

- 24 –


SISTEMUL CHELTUIELILOR PUBLICE ÎNROMÂNIA



- identificarea tipurilor de cheltuieli publice;- analiza structurii cheltuilelilor publice;- înelegerea factorilor care influeneazã dinamica

cheltuielilor publice ;

- calculul indicatorilor dinamicii cheltuielilor publice.

În cuprinsul prezentãrii s-a încercat familiarizarea studenilor cuprivire la componentele sistemului de cheltuieli publice în Româniaprecum şi prezentarea modalitãii de calcul a indicatorilor dinamiciicheltuielilor publice şi a factorilor care influeneazã modificãrilestructurii de cheltuialã publicã.

3.1 Coninutul cheltuielilor publice

Cheltuielile publice se manifestă în a doua fază a funciei derepartiie a finanelor publice şi anume aceea a repartizăriiresurselor financiare publice pe diverse destinaii, pentru realizareadezideratelor economico-sociale ale Guvernului.Definiie :

Din perspectiva coninutului economic, cheltuielile publiceexprimă:

- un consum definitiv de produs intern brut (cheltuielilecurente);

Cheltuielile publice reprezintă acele relaiieconomico-sociale în formă bănească care se manifestă între stat, pe de o parte, şi beneficiari ai resurselorfinanciare publice – persoane fizice şi juridice, pe de altă

parte, cu ocazia repartizării şi utilizării resurselorfinanciare ale statului, în scopul îndeplinirii funciilor sale.



Finane publice

- 25 –

- un avans din produsul intern brut pentru finanareacheltuielilor de capital;

În cadrul cheltuielilor publice, care se referă la totalitateacheltuielilor efectuate în sectorul public, prin intermediulinstituiilor publice, acoperite fie de la buget (pe plan central şilocal), fie din veniturile proprii ale instituiilor, există cheltuieli

bugetare, care sunt acele cheltuieli publice care se acoperă doar dinresursele prevăzute la bugetul de stat, bugetele locale, bugetulasigurărilor sociale de stat, sub forma creditelor bugetare.

Cheltuielile bugetare se delimitează în cadrul celor publiceprin câteva caracteristici şi principii:

- utilizarea cheltuielilor bugetare este condiionată deprevederea expresă şi aprobarea nivelului acestora de cătreParlament sau Consiliile locale;

- sumele alocate au titlu nerambursabil şi sunt cheltuite

conform destina

iilor aprobate;- efectuarea cheltuielilor este determinată de îndeplinireacondiiilor legale şi nu numai de constituirea resurselor băneşti ladispoziia statului;

- finanarea se realizează în funcie de gradul desubordonare a instituiilor sau activităilor cu caracter bugetar;

- necesitatea acordării vizei de control financiar preventivca urmare a operaiunilor de deschidere de credite bugetare şi deutilizare a acestora.

Astfel, cheltuielile publice au în componenă:- cheltuielile bugetare acoperite din resursele financiare alebugetului de stat, bugetul asigurărilor de stat şi bugetele locale;

- cheltuielile acoperite exclusiv din resursele financiarepublice constituite în afara bugetului;

- cheltuieli efectuate din bugetul trezoreriei statului;- cheltuieli finanate din credite interne şi externe;- cheltuieli finanate din credite externe nerambursabile.

3.2 Clasificarea cheltuielilor publice

Analiza structurii cheltuielilor publice îmbracă utilizarea maimultor criterii de clasificare, astfel:

1. Clasificarea administrativă – are la bază criteriulinstituiilor prin care se efectuează cheltuielile publice, în calitate debeneficiari ai alocaiilor bugetare:

a) Cheltuieli publice ale ministerelor;



Finane publice

- 26 –

b) Cheltuieli ale instituiilor publice autonome sauierarhic subordonate;

c) Cheltuieli ale unităilor administrativ – teritoriale;2. Clasificarea economică – în cadrul acesteia, cheltuielile

publice se împart ca modalităi de utilizare în:- Cheltuieli de funcionare şi cheltuieli cu caracter de

investiii- Cheltuieli cu bunuri şi servicii şi cheltuieli de transport

(redistribuite), astfel: din prima perspectivă temporală, avem:a) Cheltuieli curente (de funcionare):

- Cheltuieli cu drepturile de personal;- Cheltuieli materiale;- Prime;

-

Subvenii;- Transferuri;- Dobânzi;- Rezerve, etc.

b) Cheltuieli de capital sau pentru investiii;c) Împrumuturi acordate;d) Rambursări de credite şi plăi de dobânzi şi comisioane la

credite; din cea de-a doua perspectivă de redistribuire, avem:

e) Cheltuieli privind plata bunurilor şi serviciilor;f) Cheltuieli de transfer cu caracter economic (subvenii

pentru întreprinderi publice sau private, etc.), sau social (burse,pensii, ajutoare, îndemnizaii, etc.).

3. Clasificarea funcională – are în vedere domeniile,ramurile, sectoarele de activitate spre care sunt dirijate resurselefinanciare publice, pentru îndeplinirea sarcinilor statului:

a) Cheltuieli pentru servicii publice generale, privindfinanarea autorităilor administraiei publice centrale şi locale;

b) Cheltuieli pentru apărare, ordine publică şi sigurană naională;

c) Cheltuieli social-culturale: învăământ, sănătate, ocrotiresocială, cultură, artă, protecia mediului, tineret şi sport, etc.;

d) Cheltuieli pentru programe de cercetare;e) Cheltuieli pentru dezvoltare publică: locuine, mediu, ape,

etc.;



Finane publice

- 27 –

f) Cheltuieli pentru aciuni economice: realizarea de

investiii şi aciuni economice, cheltuieli de interes public:

agricultură, transporturi, industrie, comunicaii, silvicultură, etc.;

g) Cheltuieli pentru transferuri;

h) Cheltuieli privind împrumuturile acordate;

i) Cheltuieli privind plata dobânzilor şi a altor cheltuieli

aferente datoriei publice.

4. Clasificarea financiară – are în vedere momentul şi

forma efectuării cheltuielilor publice.

Din punct de vedere al momentului efectuării cheltuielilor

publice avem:

a) Cheltuieli definitive, care atestă finalizarea plăilor

angajate de stat;

b) Cheltuieli temporare, (operaiuni de trezorerie) sunt

urmate de finalizare prin plăi la scadene certe (finanarea

rambursării împrumuturilor şi avansurilor anterior consimite);

c) Cheltuieli virtuale sau posibile – sunt acele cheltuieli pe

care statul se angajează să le efectueze în anumite condiii: garanii

acordate de stat pentru diferite împrumuturi, etc.);

Din punct de vedere al formei efectuării cheltuielilor publice

avem:

d) Cheltuieli f ăr ă contrapresta ie (alocaii bugetare), aceste

cheltuieli au caracter de finanare definitivă;

e) Cheltuieli cu contrapresta ie – se referă la sume de bani

încasate de stat, şi care vor fi redistribuite de către acesta în funcie

de condiiile stabilite înainte de încasare;

f) Cheltuieli definitive;

g) Cheltuieli provizorii;

h) Cheltuieli speciale;

i) Cheltuieli globale.

5. Clasificarea cheltuielilor publice după rolul acestora în

procesul reproduciei sociale:

a)

Cheltuieli reale – se manifestă prin consumul definitiv deprodus intern brut (cheltuieli cu întreinerea aparatului de stat,

întreinerea şi dotarea armatei, dobânzi şi anuităi la împrumuturile

de stat, etc.);

b) Cheltuieli economice – cheltuieli care se manifestă printr-

un avans de produs intern brut, prin realizarea de investiii pentru

înfiinarea de unităi economice, dezvoltarea şi modernizarea celor



Finane publice

- 28 –

existente, constituirea de infrastructură pentru transport: drumuri,

poduri, aeroporturi, porturi, etc.;

6. Clasificarea cheltuielilor publice conform cu

clasificaia utilizată de instituiile specializate ale O.N.U.:

a) Clasificaia funcională O.N.U., unde cheltuielile publice

sunt împărite pe baza criteriului funcional şi cuprind:

i. Cheltuieli pentru servicii publice generale: preşedinia,

organele legislative, justiie, alte instituii de drept public, aparatul

administrativ-economic şi financiar cu caracter executiv, etc.;

ii. Cheltuieli pentru apărare: armata, cercetare ştiinifică în

domeniul militar, participarea în teatre de operaiuni militare,

asanarea urmărilor conflictelor armate, etc.;

iii. Cheltuieli pentru ordine publică: asigurarea cheltuielilor

pentru funcionarea instituiilor de ordine publică, sigurană şi

securitate naională;iv. Cheltuieli pentru educa ie: asigurarea cheltuielilor pentru

funcionarea grădinielor, şcolilor generale, licee, colegii,

universităi, instituii pentru cercetare, etc.;

v. Cheltuieli pentru sănătate: asigurarea cheltuielilor pentru

cabinetele de medicină de familie, policlinici şi ambulatorii de

specialitate, dispensare medicale şi TBC, unităi cu activitate

medicală profilactică, antiepidemice, institute de cercetare

medicală, etc.;

vi. Cheltuieli pentru securitate socială şi bunăstare:asigurarea cheltuielilor pentru asigurări sociale, asistenă socială şi

protecie socială, etc.;

vii. Cheltuieli pentru ac iuni economice: subvenii către

întreprinderi de stat şi private, cu precădere din anumite ramuri de

interes general, subvenii pentru export, participarea la diferite

organisme şi societăi internaionale din domeniul economic;

viii. Cheltuieli pentru asigurarea de locuin e şi servicii

comunale: asigurarea cheltuielilor pentru locuine, spaii de

agrement, instituii de cultură, etc.;

ix. Cheltuieli pentru recrea ie, cultur ă şi religie: asigurarea

cheltuielilor pentru funcionarea instituiilor de cultură şi a

aciunilor culturale, cheltuieli pentru înfiinarea şi întreinerea

diferitelor spaii de agrement;

x. Alte cheltuieli.



Finane publice

- 29 –

b) Clasificaia economică O.N.U.:

i. Cheltuieli publice totale, şi anume:- Cheltuieli care reprezintă consum final de produs intern

brut: salarii, bunuri şi servicii, etc.;- Cheltuieli pentru plata subveniilor şi transferurilor;- Cheltuieli pentru plata dobânzilor aferente datoriei

publice;- Cheltuieli pentru formarea brută de capital (investiii

brute, achiziii de terenuri şi active necorporale, etc.);- Cheltuieli pentru transferuri de capital;- Cheltuieli pentru investiii financiare;- Cheltuieli pentru împrumuturi acordate.ii. Cheltuieli publice aferente împrumuturilor , mai puin

sumele rambursate: intrări de credite externe care se adaugă şi din

care ratele anuale de rambursate.În România, se utilizează clasificaia bugetară a cheltuielilordin care se prezintă astfel:

- Clasifica ia economică, prezentată în tabelul 3.1;- Clasifica ia func ional ă, prezentată în tabelul 3.2, unde

clasificaia economică arată natura cheltuielilor finanate pe seamaresurselor publice, iar clasificarea funcională reflectă grupareacheltuielilor publice în funcie de categoriile de bunuri, servicii,activităi, obiective ale politicilor statului prin care acesta î şi

îndeplineşte sarcinile în cadrul societăii. Repartizarea fondurilorpublice în cadrul clasificaiei funcionale se realizează la nivelulordonatorilor principali de credite (gradul I), care le rândul lor vorasigura repartizarea cheltuielilor publice către instituiilesubordonate, şi anume către ordonatori secundari de creditebugetare (gradul II) şi ordonatorii teriari de credite bugetare(gradul III).

3.3. Nivelul, structura şi dinamica cheltuielilor publice

3.3.1. Nivelul cheltuielilor publice

Nivelul cheltuielilor publice totale şi al diferitelor categoriide cheltuieli se apreciază din perspectivă statică (la un moment dat)şi din perspectivă dinamică (în evoluie pe o perioadă de timpdeterminată), pe baza următorilor indicatori:



Finane publice

- 30 –

1. Volumul cheltuielilor publice totale – exprimă totalitatea

cheltuielilor publice prevăzute în bugetele componente ale

sistemului bugetar, astfel:

VCPT = ΣVCPTi

Volumul cheltuielilor publice totale se pot exprima în:1.a) expresie nominală – care reprezintă totalitatea

cheltuielilor publice exprimate în preuri curente, în monedă

naională, ale anului de calcul:

VCPT n = ΣVCPT ni

1.b) expresie reală, care reprezintă totalitatea cheltuielilor

publice exprimate în preuri constante ale perioadei de bază, prin

împărirea valorilor nominale la un indice de pre – indicele

preurilor de consum sau deflatorul PIB.

VCPT r =

2. Ponderea cheltuielilor publice în produsul intern brut –

este un indicator care exprimă partea care se alocă într-un an din

produsul intern brut, pentru acoperirea nevoilor colective ale

societăii; se poate exprima prin următorul indicator:

2.a) ponderea cheltuielilor publice în PIB:

% CPTPIB = x 100;

3. Volumul cheltuielilor publice ce revin în medie pe

locuitor – care reprezintă suma alocată fiecărui locuitor în medie, în

urma procesului de redistribuire a fondurilor publice pe destinaii;

se poate exprima prin următorul indicator:

3.a) cheltuieli publice medii pe locuitor :

CPMLOC =



Finane publice

- 31 –

3.3.2. Structura cheltuielilor publice

Ca urmare a utilizării în clasificarea cheltuielilor publice a

clasificaiei economice şi funcionale, este necesară stabilirea

ponderii fiecărei categorii de cheltuieli publice, pentru o analiză şi

distribuire eficientă a acestora pentru anumite obiective: sociale,economice, militare, administrative, etc.

Determinarea structurii cheltuielilor publice serveşte, de

asemenea, la ajustarea acestora în funcie de deciziile politicilor

financiare ale statului.

Indicatorul folosit exprimă modul de alocare a cheltuielilor

publice, în funcie de importana nevoilor sociale, astfel:

1. Ponderea fiecărei categorii de cheltuieli în totalul

cheltuielilor publice

PCCPi = x 100, unde:

PCCPi – ponderea categoriei de cheltuieli publice i în

totalul cheltuielilor publice;

CPi – cheltuielile publice ale grupării i;

CPT – cheltuielile publice totale;

i = 1, …, n – grupări de cheltuieli

3.3.3. Dinamica cheltuielilor publice

Indicatorii dinamicii cheltuielilor publice sunt:

1. Modificarea absolută a cheltuielilor publice – exprimă

suma cu care se modifică volumul cheltuielilor publice de la o

perioadă la alta:

CPT = CPT1 – CPT0

Aceste modificări se exprimă în creştere nominală şi creştere

reală:

Dinamica cheltuielilor publice exprimă modificările care

intervin în decursul unui interval de timp în dimensiunea şi

structura acestora.



Finane publice

- 32 –

1.a) modificarea absolut ă a cheltuielilor publice în expresie

nominală – exprimă suma cu care se modifică volumul cheltuielilor

publice exprimate în preurile curente ale perioadelor luate în

considerare:

CPT n = CPT n1 – CPT no

1.b) modificarea absolut ă a cheltuielilor publice în expresie

reală:

CPT r = CPT r1 – CPT ro

2. Modificarea relativă a cheltuielilor publice care

exprimă procentul cu care se modifică cheltuielile publice de la o

perioadă la alta:

% CPT =

Această modificare se exprimă în creştere nominală şi

creştere reală:

2.a) modificarea relativă a cheltuielilor publice în expresie

nominală – exprimă modificarea procentuală a cheltuielilor publice

exprimate în preuri curente ale perioadelor analizate:

% CPTn =

2.b) modificarea relativă a cheltuielilor publice în expresiereală – exprimă modificarea procentuală a cheltuielilor publice

exprimate în preuri constante:

% CPTr =

3. Modificarea ponderii cheltuielilor publice în P.I.B –

exprimă modificarea proporiei de alocare a PIB necesară acoperirii

nevoilor colective:

% CPT PIB =

4. Modificarea volumului mediu al cheltuielilor publice

pe locuitor – exprimă modificarea gradului de alocare a

cheltuielilor publice pe un locuitor:



Finane publice

- 33 –

CPT loc =

5. Modificarea structurii cheltuielilor publice – exprimă

modificarea alocării cheltuielilor publice în funcie de importana

socială:

PCCP i =

6. Corespondena dintre creşterea cheltuielilor publice şi

creşterea produsului intern brut, se efectuează pe baza relaiei:

KCPT/PIB

= =

- Dacă K CPT/PIB 1; asistăm la un raport supraunitar, ceea

ce semnifică o modificare mai rapidă a cheltuielilor în raport cu PIB

– ul;

- Dacă K CPT/PIB 1, modificarea cu aceeaşi mărime a

cheltuielilor publice şi PIB;

- Dacă K CPT/PIB 1, modificarea cheltuielilor publice este

inferioară modificării PIB.

7. Elasticitatea cheltuielilor publice în raport cu P.I.B. –

exprimă modificarea procentuală a cheltuielilor publice la

modificarea produsului intern brut.

e CPT/PIB = = =

-

Dacă e CPT/PIB 1; exprimă tendine de utilizare într-omăsură mai mare a PIB pentru finanarea cheltuielilor publice;

- Dacă e CPT/PIB 1, tendina rămâne aceeaşi;

- Dacă e CPT/PIB 1, se restrânge proporia cheltuielilor

publice în PIB.



Finane publice

- 34 –

3.4. Factorii care influenează dinamica cheltuielilor publice

1. Factori demografici – care se referă la creşterea sau

scăderea populaiei şi la modificarea structurii acesteia pe vârste,

categorii socio-profesionale, etc.

2. Factori economici – care se referă la modificarea

cheltuielilor publice, ca urmare a folosirii cercetării ştiinifice

pentru dezvoltarea şi modernizarea economiei, pentru îndeplinirea

noilor cerine de natura bunurilor materiale şi serviciilor.

3. Factori sociali – adaptarea efortului financiar al statului la

evoluia veniturilor categoriilor socio-profesionale cuprinse în

sectorul public.

.4. Urbanizarea – reprezintă un factor de creştere a

cheltuielilor publice, ca urmare a creării şi dezvoltării centrelor

urbane.

5. Factori militari – reprezintă factorii de creştere a

cheltuielilor publice, ca urmare a apariiei şi derulării unor conflicte

armate;

6. Factori istorici – apar ca urmare a datoriilor acumulate din

împrumuturile publice sau ca urmare a propagării în timp a dobânzii

generate de schimbarea regimurilor politice;

7. Factori publici – care apar ca urmare a creşterii

complexităii sarcinilor statului contemporan, odată cu modificarea

concepiilor politice.

3.5. Eficiena cheltuielilor publice

Datorită creşterii nevoilor publice de la o perioadă la alta, iar

resursele statului nu sporesc la fel de rapid, se ajunge la o stare

permanentă de insuficienă a resurselor necesare şi ca urmare,

guvernul trebuie să trieze, ierarhizeze şi să dimensioneze

cheltuielile publice în funcie de o serie de criterii:

- Prioritate;

- Oportunitate;

- Eficienă;

- Eficacitate;- Calitatea serviciilor publice;

- Nivelul standardelor internaionale.

Astfel, literatura de specialitate utilizează pentru evaluarea

nivelului cheltuielilor publice, repartizate pe obiecte şi aciuni,

conceptele de:

- Eficienă;



Finane publice

- 35 –

- Eficacitate;- Economicitate. Eficien a este exprimată de raportul dintre efectele obinute şi

eforturile f ăcute. Eficacitatea este redată de raportul dintre efectele obinute şi

cele prevăzute. Economicitatea compară raportul dintre eficacitate şi gradul

de realizare a rezultatelor prevăzute.În ultima perioadă, între criteriile de selectare a alternativelor

proiectelor de dimensionare a volumului cheltuielilor, eficienacheltuielilor ocupă rolul cel mai important, astfel este de larg intereseficiena utilizării resurselor prin minimizarea posibilă acheltuielilor.

Eficien a cheltuielilor se realizează în cele mai bune condiii

de optim social, atunci când:- Este posibilă alegerea alternativei celei mai puincostisitoare, în raport cu rezultatul final al serviciului public, pentrucare se doreşte creşterea cantitativă a serviciului public;

- Modernizarea, din punct de vedere al produceriiserviciului public, în vederea maximizării utilităii la consumator,dată de satisfacerea performanelor;

- Maximizarea utilităii la consumator, cu cel mai mic pre plătit şi cele mai mici costuri în utilizare;

- Puterea de previziune în cadrul unui orizont de timpstabilit.

Problemele eficien ei cheltuielilor publice în raport cu

abordarea lor:

- Activitatea economică se împarte între sectoarele piaă şinon-piaă;

- Sectorul pieei se împarte între mecanismele specificesectorului public şi sectorului privat.

- Operarea sectorului public non-piaă, atât în privina

alocării resurselor între utilizatori competitori, cât şi a nivelurilor împrumuturilor, în ordinea atingerii unor obiective date.

3.6. Abordarea diferitelor tipuri de cheltuieli publice

3.6.1. Cheltuieli publice pentru aciuni social-culturale



Finane publice

- 36 –

Cheltuielile publice pentru aciuni social-culturale sunt îndreptate spre realizarea de servicii în mod gratuit, cu plata redusă sau sub formă de transferuri băneşti (alocaii bugetare, pensii,ajutoare, îndemnizaii, etc.), de care beneficiază întreaga populaiesau anumite categorii sau grupuri sociale, asigurându-se educaiacopiilor şi tinerilor, creşterea calificărilor profesionale, asistena

medicală a invalizilor, creşterea nivelului cultural, creştereacivilizaiei, etc.În România, structura cheltuielilor publice pentru aciuni

social-culturale, se prezintă astfel:a) Învăământ;b) Sănătate;c) Cultură, recreere, religie, sport şi tineret;d) Asigurări şi asistenă socială;Cheltuielile destinate aciunilor social-culturale sunt

acoperite din surse publice sau private, interne sau externe, astfel:a) Fonduri bugetare;b) Cotizaii sau contribuii suportate de persoane fizice sau

juridice care alimentează: bugetul asigurărilor sociale, asigurărilorsociale de sănătate, bugetul pentru şomaj, etc.;

c) Fondurile proprii ale întreprinderilor publice sau privateutilizate pentru plata cursurilor de calificare ale personaluluipropriu;

d) Veniturile realizate de instituiile social-culturale din

activităi specifice;e) Veniturile populaiei din care se suportă diferite taxe,cotizaii, costurile unor servicii, etc.;

f) Fondurile organizaiilor f ără scop lucrativ: organizaiilenonguvernamentale, fundaiile, asociaiile, instituiile de caritate,bisericile, etc.;

g) Resursele financiare externe: credite rambursabile şiajutoare nerambursabile din fonduri constituite în acest sens lanivelul unor organisme internaionale sau regionale.

3.6.2. Cheltuieli publice pentru asigurările sociale de stat,

accidente de muncă şi boli profesionale



Finane publice

- 37 –

3.6.2.1. Cheltuielile pentru asigură rile sociale de stat

Definiie:

Sursele de constituire a fondurilor asigur ărilor sociale sunt:

a) Contribuiile pentru asigurările sociale de stat plătite lunar

de către întreprinderile private şi de stat, cooperativele, instituiile

publice, întreprinderile mici şi mijlocii, etc., care se plătesc

procentual asupra fondului de salarii brute ale angajailor, precum şi

contribuiile individuale datorate de angajai;

b) Contribuiile pentru asigurările sociale datorate de

unităile particulare care desf ăşoară activităi independente: avocai,medici, asociaii familiale,etc.;

c) Contribuiile difereniate ale salariailor şi pensionarilor

care merg la tratament balnear sau odihnă;

d) Alte venituri: debite din anii anteriori, subvenii, majorări

şi penalităi pentru neplata contribuiilor în anii anteriori, pensii

neachitate şi prescrise,dobânzi pentru disponibilităile din conturi,

etc.;

Principalele forme de protec ie prin asigur ările sociale de

stat în România, sunt:

a) Pensiile:

- Pensia pentru munca depusă şi limita de vârstă;

- Pensia anticipată;

- Pensia anticipată parial;

- Pensia de invaliditate;

Cheltuielile pentru asigurãrile sociale de stat suntacele fonduri care, în procesul repartiiei produsului internbrut, se formează, repartizează, gestionează şi utilizează

pentru ocrotirea salariailor şi pensionarilor din întreprinderile publice şi private, instituiile publice, a

tuturor persoanelor fizice şi juridice care au contribuit larealizarea acestor fonduri, sau sunt asigurate prin efectullegii, precum şi pentru membrii de familie ai acestora, prin

acordarea de îndemnizaii, ajutoare, pensii, trimiteri laodihnă şi tratament balnear şi alte gratuităi, când se găsesc

temporar sau definitiv în incapacitate de muncă sau altesituaii când le este necesară ajutorarea de către stat.



Finane publice

- 38 –

- Pensia de urmaş.b) Trimiterile la tratament balnear şi odihnă;c) Îndemniza iile şi ajutoarele:- Îndemnizaia pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi

recuperarea capacităilor de muncă: Îndemnizaia pentru reducerea timpului de lucru; Îndemnizaia pentru trecerea temporară în altă muncă; Îndemnizaia pentru carantină; Ajutoare pentru procurarea de proteze şi alte produse

ortopedice, care nu sunt suportate din fondul naional de asigurărisociale de sănătate;

Tratament balnear care nu este suportat din fondulnaional de asigurări sociale de sănătate;

Reabilitare profesională.

- Îndemnizaia în caz de incapacitate temporară de muncă;- Îndemnizaia de naştere;- Îndemnizaia pentru creşterea şi îngrijirea copilului în

vârstă de până la 2 ani;- Îndemnizaia pentru îngrijirea şi creşterea copilului

bolnav;- Ajutoare în caz de deces.d) Alte cheltuieli publice pentru protec ie socială.

3.6.2.2. Cheltuieli pentru accidente de muncă şi boli profesionale

Definiie:

Cheltuielile pentru accidente de muncã şi boli profesionale

sunt acele cheltuieli necesare pentru finanarea măsurilor de

prevenire a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale,

precum şi pentru ocrotirea asigurailor în cazul în care se

produc asemenea riscuri în desf ăşurarea activităii, realizate din

contribuiile constituite în acest sens de către persoanele care au

încheiat un contract de asigurare ca urmare a plăii acestor

contribuii, şi persoanele asigurate prin efectul legii.



Finane publice

- 39 –

3.6.3. Cheltuielile publice pentru asigurările sociale de

sănătate

Definiie:

Sursele de constituirea fondurilor asigur ărilor sociale pentru

sănătate sunt:- Contribuii ale persoanelor fizice şi juridice care

angajează;- Contribuii ale asigurailor;- Subvenii de la bugetul de stat şi de la bugetele locale;- Dobânzi, donaii, sponsorizări;- Alte venituri.

3.6.4. Cheltuielile publice pentru obiective şi aciuni

economice, pentru protecia mediului şi cercetare-dezvoltare

Definiie:

Principalele ajutoare financiare directe sunt:- Subveniile;- Investiiile;- Împrumuturile cu dobândă subvenionată;- Ajutoare financiare pentru publicitate, studii de

marketing, etc.;- Avansuri nerambursabile.

Cheltuielile publice pentru obiective şi aciuni economice,

pentru protecia mediului şi cercetare-dezvoltare sunt acele

cheltuieli repartizate pentru susinerea activităilor economice

în cadrul regiilor autonome, societăilor cu capital majoritar de

stat, privat sau mixt, care vizează obiective de interes general.

Cheltuielile publice pentru asigură

rile sociale desănătate sunt acele cheltuieli realizate pentru asigurareaocrotirii sănătăii, pe baza principiului solidarităii sociale şi asubsidiarităii în colectarea şi utilizarea fondurilor, precumşi a dreptului alegerii libere de către asigurat a medicului de

familie, a unităilor medico-sanitare şi a casei de asigurări

pentru sănătate.



Finane publice

- 40 –

Principalele ajutoare financiare indirecte sunt:- Avantajele fiscale;- Împrumuturile garantate de stat. Beneficiarii principali ai ajutoarelor financiare din România,

pentru ac iuni economice sunt:- Agricultura şi silvicultura;- Industria;- Transporturile şi telecomunicaiile;- Protecia mediului;- Cercetarea ştiinifică;- Alte cheltuieli pentru aciuni economice.

3.6.5. Cheltuieli publice pentru servicii publice generale:ordine publică, sigurană naională şi apărare

Definiie:

Aceste cheltuieli satisfac necesităile publice cu caracterindivizibil, iar costul lor este suportat de întreaga societate.

Beneficiarii acestor fonduri sunt:a) Organele puterii şi administra iei locale:

- Instituia prezidenială;- Organele puterii legislative centrale şi locale (parlament,

consilii locale, etc.);- Organele puterii judecătoreşti;- Organele executive centrale şi locale (guvern, ministere,

prefecturi, primării, etc.).b) Organele de ordine publică:

- Poliia;- Jandarmeria;- Inspectoratul pentru Situaii de Urgenă;- Securitate naională;- Servicii de informaii;- Servicii speciale de pază şi protecie;

Cheltuieli publice pentru servicii publice generale: ordine

publică, sigurană naională şi apărare sunt acele cheltuieli

publice necesare asigurării funcionării instituiilor publicedin România cu responsabilităi în asigurarea ordinii publice

interne, apărării statului, securităii naionale, precum şi aadministraiei publice.



Finane publice

- 41 –

c) Organele cu atribu ii în domeniul apăr ării na ionale:- Armata.

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE ŞI TEME PENTRUREFLECIE

1. Ce exprimă cheltuielile publice?2. Prezentai diferenele dintre cheltuielile publice şi

cheltuielile bugetare.3. Clasificarea cheltuielilor publice.4. Prezentai principalele titluri de cheltuieli conforme cu

clasificaia economică.5. Prezentai principalele capitole ale cheltuielilor publice

conforme cu clasificaia funcională.6. Factorii care influenează dinamica cheltuielilor publice.7. Criteriile dimensionării cheltuielilor publice.8. Prezentai structura cheltuielilor publice pentru aciuni

social-culturale.9. Sursele de constituire a fondurilor asigurărilor sociale-

prezentare.10. Prin ce se realizează activitatea economică în sectorul

public?11. Prezentai componena cheltuielilor curente şi de capital.12. Care sunt beneficiarii fondurilor publice pentru servicii

publice generale?13. Determinai volumul cheltuielilor, pentru învăământ şi

autorităi publice, ponderea acestora în cadrul bugetului

general consolidate şi PIB pentru perioada 2007- 2009.14. Determinai cheltuielile bugetului de stat medii pe locuitor

în România în perioada 2007-2009, comparative cuBulgaria şi Ungaria, Italia şi Spania, Germania , Frana(Eurostat). Comentai şi explicai evoluia acestuiindicativ.

15. Se dau următoarele date:

Indicatori u.m. Anul SumaCHELTUIELI - BUGET DE STAT Mild. 2009 86.878.961

CHELTUIELI DE PERSONAL Mild. 2009 45.525.804

CHELTUIELI SALARIALE ÎNBANI Mild. 2009 27.315.482

CHELTUIELI SALARIALE ÎNNATURĂ

Mild. 2009 10.015.678

CONTRIBUII Mild. 2009 8.194.644BUNURI ŞI SERVICII Mild. 2009 14.512.193

FURNITURI DE BIROU Mild. 2009 1.180.062MATERIALE PENTRU

CURĂENIEMild. 2009 2.344.564

NC LZIT, ILUMINAT ŞI FORA Mild. 2009 10.987.567



Finane publice

- 42 –

MOTRICĂ DOBÂNZI Mild. 2009 5.220.085

DOBÂNZI AFERENTE DATORIEIPUBLICE INTERNE

Mild. 2009 2.852.300

DOBÂNZI AFERENTE DATORIEIPUBLICE EXTERNE

Mild. 2009 2.367.785

SUBVENII Mild. 2009 4.260.790SUBVENII PE ACTIVITĂI Mild. 2009 4.260.790

TRANSFERURI NTRE UNIT IALE

ADMINISTRAIEI PUBLICEMild. 2009 1.167.669

TRANSFERURI CĂTREINSTITUII PUBLICE

Mild. 2009 788.900

ACIUNI DE SĂNĂTATE Mild. 2009 378.769CHELTUIELI DE CAPITAL Mild. 2009 16.192.420

CONSTRUCII Mild. 2009 10.323.445MOBILIER, APARATURA

BIROTICĂ ŞI ALTE ACTIVECORPORALE

Mild. 2009 4.789.454

ACTIVE FINANCIARE Mild. 2009 1.079.521Să se determine:a) Nivelul cheltuielilor curente şi a cheltuielilor cu investiiile

pentru construcii în anul 2009;b) Ponderea cheltuielilor de personal în cadrul cheltuielilor curente

şi a subveniilor în cadrul cheltuielilor bugetului de stat.

16. Se dau următoarele date:

Indicatori u.m.

Anul

2008 2009

Cheltuielile bugetului de stat Mild. 120.000 156.000Cheltuielile bugetului asigurărilor

socialeMild. 35.000 45.000

Cheltuielile bugetelor locale Mild. 50.000 55.000

Transferuri pentru ajutoare sociale între bugetul de stat şi bugetele locale

Mild. 8.000 10.000

PIB Mild. 400.000 500.000

Indicele preurilor de consum în 2007– 100%

102,25 103,12

Să se determine:a) Modificarea absolută a cheltuielilor publice totale consolidate;b) Modificarea relativă a cheltuielilor publice totale consolidate;c) Ponderea cheltuielilor publice totale consolidate în PIB pentru anul

2008;d) Ponderea cheltuielilor publice totale neconsolidate în PIB pentru anul

2009;e) Modificarea relativă a cheltuielilor publice totale consolidate exprimate

în preurile anului 2007.

R: a) CPT = CPT1 – CPT0 = 256.000 – 205.000 = 51.000 mild. lei;

b) % CPT = = [(256.000 – 205.000)/205.000] x100 =

24,88 %;



Finane publice

- 43 –

c) % CPTPIB = x 100 = x 100 = (205.000/400.000) x 100 =

51,25 %;

d) % CPTPIB = x 100 = x 100 = (256.000/500.000) x 100

= 51,20 %;

e) CPT2008 exprimate în preurile anului 2007 = 205.000/102,25 % =

200.488,99 mild. lei

CPT2009 exprimate în preurile anului 2007 = 256.000/103,12 % =248.254,46 mild. lei

Modificarea relativă a cheltuielilor publice totale consolidate

exprimate în preurile anului 2007 = (248.254,46/200.488,99) x 100 – 100 =

23,82 %. 17. Se dau următoarele date:

Indicatori u.m.

Anul

2007 2008 2009

Cheltuielile publice

totaleMil. 300.000 350.000

400.000

Populaia Mil. 21,50 21,20 20,90Curs de schimb mediu

anual leu/USD3,1 3,2 3,3

Indicele preurilor de

consum în 2006 – 100%

2006 =

100102,25 103,12 103,89

a) Să se determine valoarea cheltuielilor publice totale în mărime reală

în preurile anului 2006;

b) Să se determine cheltuielile publice medii pe locuitor în România în

anii 2007, 2008, 2009, exprimate în USD.

R: a) VCPT r2007 = = 300.000 / 102,25% = 293.398,53; VCPT r2008 =

= 350.000 / 103,12% = 339.410,39; VCPT r2009 = =

400.000 / 103,89 % = 385.022,62;

b) CPMLOC(USD)2007 = = (300.000.000.000 / 3,1) / 21.500.000

= 4.501,12 USD;

CPMLOC(USD)2008 = = (350.000.000.000 / 3,2) / 21.200.000 =

5.159,20 USD;

CPMLOC(USD)2009 = = (400.000.000.000 / 3,3) / 20.900.000 =

5.799,62 USD;

TESTE GRILĂ

1. Cheltuielile publice reprezintă:

a) relaii economico-sociale în formă bănească care se manifestă

între stat, pe de o parte, şi beneficiari ai resurselor financiare



Finane publice

- 44 –

publice – persoane fizice şi juridice, pe de altă parte, cu ocaziarepartizării şi utilizării resurselor financiare ale statului, înscopul îndeplinirii funciilor sale;

b) relaii economico-sociale în formă bănească care se manifestă între instituii publice, pe de o parte, şi beneficiari ai resurselorfinanciare publice – persoane fizice şi juridice, pe de altă parte,cu ocazia repartizării şi utilizării resurselor financiare alestatului, în scopul îndeplinirii funciilor sale;

c) relaii economico-sociale în formă bănească care se manifestă între bănci, pe de o parte, şi beneficiari ai resurselor financiarepublice – persoane fizice şi juridice, pe de altă parte, cu ocaziarepartizării şi utilizării resurselor financiare ale statului, înscopul îndeplinirii funciilor sale.

2.

Din perspectiva coninutului economic, cheltuielile publiceexprimă:a) un consum definitiv de produs intern brut;b) un consum din produsul intern brut pentru finanarea

cheltuielilor de capital;c) un consum definitiv de valută.

3. Cheltuielile bugetare se delimitează în cadrul celor publiceprin câteva caracteristici şi principii:

a) utilizarea cheltuielilor bugetare este condiionată deprevederea expresă şi aprobarea nivelului acestora de cătreGuvern;

b) sumele alocate au titlu rambursabil şi sunt cheltuite conformdestinaiilor aprobate;

c) efectuarea cheltuielilor este determinată de îndeplinireacondiiilor legale şi nu numai de constituirea resurselorbăneşti la dispoziia statului.

4. În funcie de clasificarea economică, cheltuielile publice se împart ca modalităi de utilizare în:a) cheltuieli de funcionare şi cheltuieli cu caracter de investiiib) cheltuieli publice ale ministerelor;c) cheltuieli ale instituiilor publice autonome sau ierarhic

subordonate.



Finane publice

- 45 –

5. În funcie de clasificarea funcională, cheltuielile publice se împart ca modalităi de utilizare în:

a) cheltuieli de capital sau pentru investiii;b) împrumuturi acordate;c) cheltuieli pentru servicii publice generale, privind

finanarea autorităilor administraiei publice centrale şilocale.

6. Factorii care influenează dinamica cheltuielilor publice:a) factori de mediu;b) factori tehnologici;c) factori economici.

7. Factorii sociali care influenează dinamica cheltuielilor

publice, sunt acei factori care:a) care se referă la creşterea sau scăderea populaiei şi lamodificarea structurii acesteia pe vârste, categorii socio-profesionale, etc.

b) care se referă la modificarea cheltuielilor publice, caurmare a folosirii cercetării ştiinifice pentru dezvoltareaşi modernizarea economiei, pentru îndeplinirea noilorcerine de natura bunurilor materiale şi serviciilor;

c) adaptarea efortului financiar al statului la evoluia

veniturilor categoriilor socio-profesionale cuprinse însectorul public.

8. Pentru evaluarea nivelului cheltuielilor publice, repartizate peobiecte şi aciuni, se utilizează conceptele de:a) eficienă;b) necesitate;c) oportunitate.

9. Eficiena este exprimată de:a) raportul dintre efectele obinute şi eforturile f ăcute;b) raportul dintre efectele obinute şi cele prevăzute;c) raportul dintre eficacitate şi gradul de realizare a

rezultatelor prevăzute.

10. Cheltuielile publice pentru aciuni social-culturale sunt:



Finane publice

- 46 –

a) cheltuieli pentru învăământ;

b) cheltuieli pentru apărare;

c) cheltuieli pentru ordine publică.



Finane publice

- 47 –


SISTEMUL RESURSELOR FINANCIARE PUBLICEÎN ROMÂNIA



- înelegerea elementelor de structurã a resurselor financiarepublice;

- clasificarea resurselor financiare publice şi identificareaprincipalelor categorii de resurse publice ;

- înelegerea noiunilor şi modalitãilor de calcul cu privirela structura şi dinamica veniturilor publice ;

În cuprinsul prezentãrii s-a dorit familiarizarea studenilor cu privirela structura şi dinamica sistemului resurselor financiare publice . Deasemenea, au fost prezentate noiunile generale cu privire laimpozitele ce constituie resurse financiare publice necesareacoperirii cheltuielilor publice .

Datorită creşterii complexităii aciunilor statului, segenerează şi creşterea nevoilor de resurse ale societăii.

Astfel, resursele care au un caracter limitat, reprezintă avuiaunei naiuni provenită din Produsul Intern Brut (PIB), import şi suntutilizate pentru consum, formare brută de capital şi export.

Resursele se clasifică în:• Resurse financiare;

• Resurse materiale;

• Resurse umane;

• Resurse valutare;

• Resurse informaionale. Resursele financiare reprezintă totalitatea mijloacelor

băneşti dintr-o economie, necesare realizării tuturor obiectiveloreconomice, financiare, sociale ale statului într-o perioadă de timpbine determinată.



Finane publice

- 48 –

Exemple de resurse financiare: resursele financiare ale

întreprinderilor publice şi private, resursele instituiilor publice,

resursele populaiei, etc.

Resursele financiare, ca urmare a diferenei dintre finanele

publice şi private, se împart în:

• Resurse financiare publice;

• Resurse financiare private.Definiie:

Definiie:

Ca urmare a caracterului limitat al resurselor financiare

pentru asigurarea resurselor necesare producerii tuturor categoriilor

de bunuri (publice, private, mixte), Guvernul are un rol alocator în

utilizarea acestora.

Alocarea optimă a resurselor financiare între sectorul public

şi privat are loc în condiii de:

• Utilizare deplină a resurselor;

• Asigurare a satisfaciei maxime pentru consumatorii de

bunuri şi servicii.

4.1. Structura resurselor financiare publice

Asistăm din ce în ce mai mult la o cerere crescută de resurse

financiare, ca urmare a creşterii nevoilor socio-economice ale

societăii într-un ritm mai alert decât al creşterii produsului intern

brut.

Astfel, cererea de resurse financiare atrage după sine

necesitatea creşterii nivelului resurselor financiare publice, care

sunt influenate de următorii factori:a) Factori economici – creşterea economică are ca efect

creşterea bazei de impozitare şi sporirea veniturilor fiscale;

b) Factori monetari – creşterea preurilor ca urmare a

creşterii dobânzilor atrage şi creşterea nominală a încasărilor

fiscale, din impozite şi taxe;

Resursele financiare publice reprezintă totalitatea

mijloacelor băneşti aflate la dispoziia administraiei centrale şi

locale de stat, întreprinderilor publice, instituiilor publice.

Resursele financiare private reprezintă totalitateamijloacelor băneşti aflate la dispoziia întreprinderilor private şi a

populaiei.



Finane publice

- 49 –

c) Factori sociali – creşterea necesităilor cu caracter social

(mai multe resurse financiare pentru învăământ, cultură, protecie

socială) atrage după sine şi creşterea fiscalităii şi implicit populaia

va plăti mai muli bani prin impozite şi taxe, etc.;

d) Factori demografici – creşterea populaiei active atrage

după sine şi creşterea numărului contribuabililor ce contribuie la

constituirea resurselor financiare publice;

e) Factori politici şi militari – adoptarea unor decizii de

natură economică, socială, financiară, datorate politicilor

guvernului sau creşterea unor necesităi de ordin militar, are ca

efect creşterea contribuiilor şi sporirea fiscalităii, influenând

nivelul resurselor financiare;

f) Factori de natură financiară – pentru acoperirea deficitului

bugetar este necesară găsirea de soluii pentru suplimentarea

resurselor financiare publice;

4.1.1. Clasificarea resurselor financiare publice:

1. După coninutul economic:

• Prelevările cu caracter obligatoriu (impozite, taxe,

contribuii);

• Resursele de trezorerie;

• Resursele provenind din împrumuturi publice;

• Finanarea prin emisiune monetară f ără acoperire.

2. După structura organizatorică a statelor:

a) State de tip federal:

• Resurse ale bugetului federal;

• Resurse ale bugetului statelor, regiunilor sau provinciilor

membre ale federaiilor;

• Resurse ale bugetelor locale;

b) State de tip unitar:

• Resurse ale bugetului central;

• Resurse ale bugetelor locale.

3. După structura sistemului cheltuielilor bugetare:

a) Resurse financiare ale bugetului de stat compuse din:



Finane publice

- 50 –

• Veniturile curente care cuprind: impozite, taxe, veniturinefiscale, venituri din capital, donaii, sponsorizări;

• Încasările din rambursarea împrumuturilor acordate;b) Resurse financiare ale bugetului asigurărilor sociale de stat

care se compun din:

• Contribuii pentru asigurări sociale;

• Diferite venituri şi subvenii;c) Resursele financiare ale bugetelor locale, care se compun din:

• Impozite, taxe şi venituri nefiscale, cu caracter local;

• Venituri din capital, venituri cu destinaie specială,prelevările din bugetul de stat, din cotele defalcate, din impozite şitaxe; donaiile şi sponsorizările;

• Împrumuturile contractate şi încasările din împrumuturileacordate;

d) Resursele financiare ale bugetelor de fonduri cu destinaiespecială:

• Contribuiile aferente fondurilor cu destinaie specială,consituite la nivel central;

e) Resursele financiare ale bugetelor instituiilor publiceautonome;

f) Resursele financiare ale bugetelor instituiilor publicefinanate integral sau parial din bugetele de stat, bugetele locale,asigurările sociale de stat, fondurile speciale;

g) Resursele financiare ale bugetelor instituiilor publicefinanate integral din venituri publice;

h) Resursele financiare ale fondurilor externe rambursabile saunerambursabile;

4. După ritmicitatea încasărilor la buget:

a) Resursele ordinare – care sunt permanente şi obligatorii, şi se încasează cu o anumită regularitate şi cuprind:

• Veniturile curente- Venituri fiscale;- Venituri nefiscale;- Alte venituri;

• Veniturile din capital.



Finane publice

- 51 –

b) Resurse extraordinare – când statul recurge la situaiiexcepionale, pentru acoperirea necesarului de resurse financiare,atunci când resursele ordinare sunt insuficiente:

- Împrumuturi interne şi externe;- Emisiune monetară;- Ajutoare, donaii, sponsorizări, şi alte transferuri

nerambursabile.

Principalele categorii de resurse publice sunt: 1. Veniturile curente:

1.1. Venituri fiscale1.1.1. Impozite directe: impozitul pe venit, impozitul

pe profit, contribuii;1.1.2. Impozite indirecte: T.V.A., accize, taxe

vamale;1.2. Venituri nefiscale1.2.1. Venituri din proprietăi;1.2.2. Venituri din vânzări de bunuri şi servicii;

2. Venituri din capital;

3. Venituri din operaiuni financiare: încasări din

rambursarea împrumuturilor acordate;

4. Subvenii:

4.1. Subvenii de la bugetul de stat;

4.2. Subvenii de la alte administraii;4.3. Donaii din societate.

În România, resursele financiare publice sunt structurate pecriterii economice, printr-un sistem unitar de bugete astfel:

- Veniturile bugetului de stat;- Veniturile bugetelor locale;- Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat;- Veniturile bugetului asigurărilor pentru şomaj;- Veniturile bugetului fondului naional unic de asigurări

sociale de sănătate;- Veniturile bugetului fondurilor externe nerambursabile- Veniturile bugetului trezoreriei statului;- Veniturile bugetelor instituiilor publice şi activităilor

finanate integral sau parial din veniturile proprii.



Finane publice

- 52 –

4.2. Nivelul, structura şi dinamica veniturilor publice

4.2.1. Nivelul veniturilor publice

Nivelul veniturilor publice totale şi al diferitelor categorii de

venituri se apreciază din perspectivă statică (la un moment dat) şi

din perspectivă dinamică (în evoluie pe o perioadă de timp

determinată), pe baza următorilor indicatori:

4. Volumul veniturilor publice totale – exprimă totalitatea

veniturilor publice, astfel:

VVPT = ΣVVPTi

Volumul veniturilor publice totale se pot exprima în:

1. a) expresie nominală – care reprezintă totalitatea

veniturilor publice exprimate în preuri curente, în monedă

naională, al anului de calcul:

VVPT n = ΣVVPT ni

1. b) expresie reală, care reprezintă totalitatea veniturilor

publice exprimate în preuri constante ale perioadei de bază, prin

împărirea valorilor nominale la un indice de pre – indicele

preurilor de consum sau deflatorul PIB.

VVPT r =

5. Ponderea veniturilor publice în produsul intern brut –

este un indicator care exprimă partea din produsul intern brut

realizat într-un an care se alocă pentru acoperirea nevoilor colective

ale societăii; se poate exprima prin următorul indicator:

2.a) ponderea veniturilor publice în PIB:

% VPTPIB = x 100;

6. Volumul veniturilor publice medii pe locuitor – care

reprezintă suma alocată fiecărui locuitor în urma redistribuirii

resurselor în economie; se poate exprima în moneda naională sau

într-o monedă care să asigure compatibilitatea datelor:



Finane publice

- 53 –

VPLOC =

4.2.2. Structura veniturilor publice

2. Ponderea fiecărei categorii de venituri în totalul

veniturilor publice – exprimă modul de formare a veniturilor

publice totale, în funcie de proveniena fiecărei categorii de venit.

gi = x 100, unde:

4.2.3. Dinamica veniturilor publice

Dinamica cheltuielilor publice exprimă modificările care

intervin în decursul unui interval de timp în dimensiunea şi

structura acestora. Indicatorii dinamicii veniturilor publice sunt:

8. Modificarea absolută a veniturilor publice – exprimă

suma cu care se modifică volumul veniturilor publice de la o

perioadă la alta:

VP = VP1 – VP0

Aceste modificări se exprimă în creştere nominală şi creştere

reală:

1.a) modificarea absolut ă a veniturilor publice în expresie

nominală – exprimă suma cu care se modifică volumul veniturilor

publice exprimate în preurile curente ale perioadelor luate în

considerare:

VP n = VP n1 – VP no

1.b) modificarea absolut ă a veniturilor publice în expresie

reală – exprimă suma cu care se modifică volumul veniturilor

publice exprimate în preurile constante ale unei perioade de bază.

Surprinde, totodată, influenele determinate de modificarea

preurilor (crize monetare, deprecierea monedei, inflaie, etc.):



Finane publice

- 54 –

VP r = VP r1 – VP ro

9. Modificarea relativă a veniturilor publice care exprimă

procentul cu care variază veniturile publice de la o perioadă la alta:

% VP =

Această modificare se exprimă în creştere nominală şi

creştere reală, astfel:

2.a) modificarea relativă a veniturilor publice în expresie

nominală – exprimă modificarea procentuală a veniturilor publice

exprimate în preuri curente ale perioadelor analizate:

% VPn =

2.b) modificarea relativă a veniturilor publice în expresie

reală – exprimă modificarea procentuală a veniturilor publice

exprimate în preuri constante:

% VPr =

10. Modificarea ponderii veniturilor publice în P.I.B –

exprimă modificarea proporiei de alocare a PIB necesară acoperirii

nevoilor colective:

% VP PIB =

11. Modificarea veniturilor publice medii pe locuitor –

exprimă modificarea gradului de alocare a veniturilor publice pe un

locuitor:

VP loc =

12. Modificarea structurii veniturilor publice – exprimă

mutaiile ce se produc la nivelul categoriilor de venituri care

alcătuiesc veniturile publice totale:

gi =



Finane publice

- 55 –

13. Corespondena dintre modificarea veniturilor publice

şi modificarea produsului intern brut, se efectuează pe baza

relaiei:

= =

- Dacă 1; asistăm la un raport supraunitar, ceea ce

semnifică o modificare mai rapidă a veniturilor în raport cu PIB –

ul;

- Dacă 1, modificarea cu aceeaşi mărime a

veniturilor publice şi PIB;

- Dacă 1, modificarea veniturilor publice este

inferioară modificării PIB (în cazul creşterii PIB poate însemna un

grad relativ scăzut de colectare a veniturilor publice sau evaziune

fiscală).

14. Elasticitatea veniturilor publice în raport cu P.I.B. –

exprimă modificarea procentuală a veniturilor publice la

modificarea cu 1 % a produsului intern brut. Coeficientul de

elasticitate şi indicatorul de corespondenă K trebuie să fie situate în

acelaşi interval, comparativ cu 1.

e VP/PIB =

4.3. Noiuni generale privind impozitele

Definiie:

4.3.1. Coninutul şi rolul impozitelor

Impozitele – reprezintă prelevarea obligatorie, cu titlu

nerambursabil şi f ără contraprestaie directă din partea

statului, a unei pări din veniturile şi/sau averea persoanelorfizice şi juridice care rămân la dispoziia statului pentru

constituirea resurselor financiare publice necesare acopeririicheltuielilor publice.



Finane publice

- 56 –

Impozitele au un caracter obligatoriu, deoarece trebuie

acceptat şi îneles, că este absolut necesară constituirea veniturilor

statului prin plata unor sume băneşti din partea persoanelor fizice şi

juridice care realizează o formă de venit şi/sau deine un anumit gen

de avere.

Rolul impozitelor se manifestă din:

a) Perspectivă financiar ă – deoarece impozitele constituie

principalele mijloace de constituire a veniturilor financiare publice,

necesare acoperirii cheltuielilor publice;

b) Perspectivă economică – deoarece impozitele realizează

prin intermediul pârghiilor economico-financiare o modalitate

importantă de intervenie a statului în economia naională;

c) Perspectivă socială – impozitele reprezintă principalul

factor de mobilizare şi redistribuire a unor pări importante din PIB,

între veniturile diferitelor persoane fizice sau juridice.

4.3.2. Principiile impunerii şi elementele impozitului

4.3.2.1. Principiile impunerii impozitelor

Impunerea este reprezentată de un complex de măsuri şi

tehnici politice şi fiscale care, în conformitate cu legislaia în

vigoare, au ca scop final stabilirea impozitului ce revine în sarcina

unei persoane fizice sau juridice.

Impunerea are o latură tehnică (metodele şi tehnicile utilizate

obiectului impozabil şi a cuantumului impozitului) şi o latură

politică, deoarece se are în vedere faptul ca fiecare impozit introdus

să fie în concordană cu anumite principii.

Astfel de principii au fost formulate prima dată de către

Adam Smith, după cum urmează:

a) Principiul juste ii impunerii (echit ă ii fiscale) – prelevarea

la bugetul statului să se facă proporional cu nivelul venitului

obinut sau averea deinută;

b) Principiul certitudinii impunerii – mărimea impozitelor

datorate la bugetul de stat de către persoanele fizice sau juridice să

Impozitele sunt plăi care se fac către stat cu titludefinitiv şi nerambursabil, în schimbul cărora plătitorii nubeneficiază din partea statului de contraprestaie de valoare

egală sau mai mică.



Finane publice

- 57 –

fie certă, iar termenele, modalităile şi locul de plată trebuie să fiestabilite şi bine cunoscute de plătitori;

c) Principiul comodit ă ii impunerii – impozitele trebuie să fie percepute la termenele şi în modul cel mai convenabil pentrucontribuabili;

d) Principiul randamentului impozitelor – sistemul fiscaltrebuie să asigure încasarea impozitelor cu un minim de cheltuielişi să fie cât mai puin apăsător pentru contribuabili.

În prezent, fiecare impozit nou introdus trebuie să corespundă:

A. Principiilor de echitate fiscală;

B. Principiilor de politică financiar ă;

C. Principiilor de politică economică;

D. Principiilor social – politice.

A. Principiile de echitate fiscală

Aceste principii urmăresc respectarea dreptăii sociale înmaterie de impozite, astfel, respectarea echităii fiscale presupune îndeplinirea cumulativă a mai multor condiii, şi anume:

- Stabilirea minimului neimpozabil: în cazul impozitelordirecte, are în vedere legiferarea scutirii de impozit a unui venitminim care să acopere nevoile stricte de trai ale unui individ;

- Impunerea să aibă caracter general: să cuprindă toate

categoriile sociale;- Sarcina fiscală să fie stabilită în funcie de puterea

contributivă a fiecărui plătitor;- Sarcina fiscală să fie stabilită în mod echitabil pentru

contribuabilii cu situaii personale similare.

B. Principiile de politică financiară

Aceste principii au în vedere cã la introducerea unui impozit

nou, acesta trebuie să îndeplinească şi cerine de natură financiară:• Randament fiscal ridicat :

- Impozitul să aibă un caracter universal: impozitul să fie plătit de toate persoanele fizice sau juridice care îndeplinesccondiii similare (posedă acelaşi gen de avere, achiziionează aceeaşi categorie de bunuri, etc.);



Finane publice

- 58 –

- Să nu existe posibilităi de sustragere de la impunere a

unei pări din materia impozabilă prin mijloace ilicite sau licite;

- Volumul cheltuielilor pentru stabilirea, calcularea şi

perceperea impozitelor să fie cât mai redus;

• Impozitul să fie stabil: atunci când randamentul său

rămâne constant de-a lungul ciclului economic;

• Impozitul trebuie să fie elastic: deoarece trebuie să fie

adaptabil în permanenă necesităilor în dinamică ale statului în

privina veniturilor financiare publice;

C. Principiile de politică economică

Statul urmăreşte, odată cu introducerea unui nou impozit, atât

realizarea unor obiective economice, cât şi găsirea de modalităi de

impulsionare a dezvoltării unor ramuri sau subramuri ale economiei

naionale, de stimulare a produciei, de creştere a exportului unorbunuri sau reducere a importului anumitor bunuri, etc.

D. Principiile social – politice

Politica fiscală promovată de Guvern, urmăreşte şi realizarea

unor obiective de ordin social – politic, ca urmare a susinerii

intereselor categoriilor şi grupurilor sociale pe care le reprezintă

pentru meninerea sau atragerea de capital electoral.

Rolul cel mai important al impozitelor se reflectă în aportul

acestora la formarea resurselor financiare ale statului. Atât din

punct de vedere politic, cât şi în plan economic, financiar şi social,

nivelul fiscalităii sau gradul de fiscalitate are un rol important în

formarea resurselor financiare.

Rata fiscalită ii se determină ca raport între totalul

veniturilor fiscale şi produsul intern brut şi arată procentual cât din

produsul intern brut este concentrat la dispoziia statului cu ajutorul

impozitelor, taxelor, contribuiilor.

= 00;

;

PIB – produsul intern brut realizat la nivelul unui an.



Finane publice

- 59 –

4.3.2.2. Elementele impozitului

Pentru ca impozitele să se poată constitui în principaleleresurse financiare ale statului, este necesar ca legislaia fiscală să fiecunoscută şi respectată atât de organele de specialitate în domeniulfiscalităii, cât şi de contribuabili.

Elementele impozitului sunt constituite din:a) Subiectul impozitului (contribuabilul) – persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata impozitului;

b) Suportatorul impozitului (destinatarul) – persoana fizică sau juridică care suportă efectiv impozitul, aceasta poatecoincide sau nu cu subiectul impozitului;

c) Obiectul impunerii – îl reprezintă materia supusă impunerii (ex. În cazul impozitelor directe – venitul,averea, profitul);

d) Sursa impozitului – arată activitatea din care se plăteşteimpozitul, din venit sau din avere;

e) Unitatea de impunere – se foloseşte la exprimareadimensiunii obiectului impozabil şi utilizează o anumită unitate demăsură (unitate monetară, m2, m3, kg, hectarul, bucata, litrul, etc.);

f) Cota impozitului – reprezintă impozitul aferent unei unităide impunere, în sumă fixă sau în cote procentuale (proporionale,progresive sau regresive);

g) asieta (modul de aşezare al impozitului) – reprezintă totalitatea măsurilor permise de lege, care se iau de către organele

cu atribuii fiscale în legătură cu fiecare subiect impozabil, pentruidentificarea obiectului impozabil, stabilirea mărimii materieiimpozabile şi determinarea impozitului datorat statului ;

h) termenul de plat ă – indică data limită până când trebuieachitat impozitul statului.

4.4. Tehnicile de impunere în perceperea impozitelor

Tehnicile de impunere reprezintă operaiunile efectuate şimetodele utilizate pentru a stabili mărimea obiectului impozabil,

determinarea cuantumului impozitului şi încasarea impozitului. Elecuprind următoarele operaiuni:1. Stabilirea obiectului impozabil (aşezarea impozitului);2. Determinarea cuantumului sumei impozabile;3. Perceperea impozitelor;4. Urmărirea impozitelor.



Finane publice

- 60 –

1. Stabilirea obiectului impozabil – are drept scop

constatarea şi evaluarea materiei impozabile prin 2 metode :

a) Metoda evaluării indirecte prin :

- Evaluarea pe baza sumelor exterioare ale obiectului

impozabil ;

- Evaluarea forfetară ;

- Evaluarea administrativă .

b) Metoda evaluării directe prin :

- Evaluarea pe baza declaraiei unei tere persoane ;

- Evaluarea pe baza declaraiei contabilului.

2. Determinarea cuantumului sumei impozabile – după

stabilirea mărimii obiectului impozabil, urmează calcularea

impozitului propriu-zis, astfel, după modul de stabilire distingem:

a) Impozitele de reparti ie – care se caracterizeazã prinfaptul că statul, în funcie de nevoile sale de venituri, stabilea o

sumă globală a impozitelor ce urmau să fie încasate pe întreg

teritoriul ării ;

b) Impozitele de cotitate - care se stabilesc pornind de jos în

sus, prin aplicarea unor cote procentuale, asupra obiectului

impozabil determinat pentru fiecare plătitor în parte.

3. Perceperea impozitelor – cuprinde ansamblul

operaiunilor prin care impozitele sunt încasate de organismele cuatribuiuni fiscale, printr-un aparat fiscal propriu, demers care se

realizează astfel :

a) Direct de către organele fiscale de la plătitori – se

relaizează atunci când :

- Plătitorul are obligaia să se deplaseze la sediul organelor

fiscale pentru a achita impozitul datorat statului (se mai numeşte şi

impozit portabil);

- Organul fiscal are obligaia de a se deplasa la domiciliul

plătitorului de impozit pentru a-i solicita plata acestuia (se mai

numeşte şi impozit cherabil);

b) Prin stopaj la sursă – atunci când impozitul se reine şi se

virează la stat de către o teră persoană (ex. impozitul pe venitul din

salarii);



Finane publice

- 61 –

c) Prin aplicarea de timbre fiscale – se practică în cazultaxelor datorate statului pentru aciunile din justiie, notariat sau dincadrul organelor administraiei de stat.

Impozitele şi taxele mai pot fi plătite şi prin intermediulserviciilor bancare, de internet sau oficiilor poştale.

Pentru a vizualiza nivelul colectării impozitelor la bugetul destat, se poate determina "gradul de colectare" a acestora conformrelaiei:

GCI = 100, unde:

GCI - gradul de colectare al impozitelorSIÎ – suma impozitelor încasate;SIPB – suma impozitelor prevăzute în buget.

Gradul de colectare reprezintă o modalitate de analiză aeficacităii procesului de colectare a impozitelor, taxelor şicontribuiilor la nivelul administraiei publice.

4.5. Clasificarea impozitelor

În practica fiscală întâlnim o diversitate de impozite, diferiteca formă şi ca coninut, este necesară gruparea acestora dinperspectivă economică, financiară, socială şi politică pe baza unor

criterii ştiinifice.1. După trăsăturile de fond şi formă, impozitele pot fi

grupate :

1.1. Impozitele directe – se stabilesc nominal în sarcina unorpersoane fizice sau juridice, în funcie de veniturile sau avereaacestora, pe baza cotelor de impozit. Acestea sunt grupate în :

1.1.1. Impozite reale (obiective sau pe produs) – sestabilesc în legătură cu anumite obiecte materiale, f ăcându-se

abstracie de situaia personală a subiectului impozitului:- Impozitul funciar;- Impozitul pe clădiri;- Impozitul pe activităi industriale, comerciale

şi profesii libere;- Impozitul pe capitalul mobiliar sau bănesc;



Finane publice

- 62 –

1.1.2. Impozitele personale (impozite subiective) – se

stabilesc asupra veniturilor sau averii, în strânsă legătură cu situaia

personală a subiectului impozitului:

1.1.2.1. Impozit pe venit:

- impozite pe veniturile persoanelor fizice;

- impozite pe veniturile societăilor de capital;

1.1.2.2. Contribu ii privind securitatea socială plătite

de angajator şi angaja i;

1.1.2.3. Impozite pe avere:

- impozite pe averea propriu- zisă;

- impozite pe circulaia averii;

- impozitul pe sporul de avere.

1.2. Impozite indirecte – se stabilesc cu prilejul vânzării de

bunuri şi mărfuri, prestarea de servicii şi executarea de lucrări,

importului şi exportului, şi vizează cheltuielile sau cheltuirea unorvenituri. Calitatea de subiect al impozitului este atribuită altei

persoane fizice sau juridice decât suportatorului acestuia:

1.2.1. Taxele de consuma ie,

1.2.2. Impozitele care provin de la monopolurile fiscale,

1.2.3. Taxe vamale,

1.2.4. Taxele de timbru şi de înregistrare.

2. După obiectul impunerii, impozitele se grupează:

2.1. Impozitele pe venit, 2.2. Impozitele pe avere,

2.3. Impozitele pe cheltuieli.

3. După scopul urmărit, impozitele se grupează :

3.1. Impozitele financiare – instituite în scopul

realizării de venituri necesare acoperirii

cheltuielilor publice.

3.2. Impozitele de ordine – instituite pentru limitarea

unei aciuni sau atingerea unui scop care nu are

caracter fiscal.

4. După frecvena cu care se încasează, impozitele se

grupează în:

4.1. Impozite permanente (ordinare) – se încasează

periodic;



Finane publice

- 63 –

4.2. Impozite incidentale (extraordinare) – se încasează

în situaii excepionale o singură dată;

5. După instituia care le administrează, impozitele se

grupează în:

5.1. Impozitele din statele de tip federal:

5.1.1. Impozitele federale,

5.1.2. Impozitele statelor, provinciilor sau

regiunilor member ale federa iei,

5.1.3. Impozitele locale.

5.2. Impozitele din statele de tip unitar:

5.2.1. Impozitele administra iei central de stat;

5.2.2. Impozitele locale.

4.6. Impozitele directe

Impozitele directe reprezintă forma cea mai veche de

impunere şi se stabilesc fie pe anumite obiecte materiale sau genuri

de activităi, fie pe venit sau pe avere.

Caracteristicile generale ale impozitelor directe:

- Sunt nominative, au un cuantum şi termene de plată

precis stabilite;

- Sunt aduse din timp la cunoştina plătitorilor;

- Se calculează şi se plătesc relativ usor ;

- Sunt mai echitabile decât impozitele indirecte ;

- Nu sunt agreabile plătitorilor ;

- Nu sunt foarte productive ;

- Se pot genera abuzuri la perceperea şi încasării lor.

4.6.1. Impozitele reale

Impozitele reale nu iau în considerare produsul net (venitul)

real al obiectivelor impozabile, ci produsul brut sau cel mediu

prezumat. Se aplică pământurilor, clădirilor, activităilor industriale,

comerciale, profesiunilor libere, capitalurilor băneşti, sarcina fiscală fiind dimensionată în funcie de suprafaa de teren, numărul

animalelor, valoarea materialelor procurate pentru diferite lucrări,

suprafaa construită, mărimea chiriei, mărimea localităii, natura

întreprinderii, capacitatea de producie, şi ali factori.



Finane publice

- 64 –

4.6.2. Impozitele personale

Spre deosebire de impozitele reale, impozitele personale,privesc în mod direct persoana contribuabilului, se aplică asupraveniturilor sau averii acestuia, şi se difereniază în funcie de

mărimea veniturilor, averii sau de situaia personală a fiecăruiplătitor.Înlocuirea impunerii reale cu impunerea personală se

datorează mai multor cauze, astfel:- în primul rând, muncitorii din perioada capitalismului

ascendent fiind lipsii de proprietăi funciare, clădiri sau capitalurimobiliare, nu puteau fi supuşi la plata impozitelor reale, eisuportând greul impozitelor indirecte care le afecta din plin putereade cumpărare;

- în al doilea rând, trecerea la impozitele personale a devenito necesitate, deoarece impozitele indirecet erau tot mai greu de

suportat de cei cu venituri mici.Impozitele personale se întâlnesc sub forma impozitelor pe

venit şi respectiv a impozitelor pe avere.

4.6.2.1. Impozitele pe venit

Introduse în momentul în care s-a înregistrat o suficientă difereniere a veniturilor realizate de diferite categorii sociale, caurmare a creşterii numărului de muncitori şi funcionari carerealizează venituri sub forma salariilor, a industriilor,comercianilor şi bancherilor care realizează venituri sub formaprofitului şi a proprietarilor funciari care realizează venituri subforma rentei, impozitele pe venit se aplică asupra persoanelor fiziceşi juridice care au domiciliul sau rezidena într-un anumit stat,precum şi cele nerezidente, care realizează venituri din diferitesurse.

4.6.2.1.1. Impozitul pe veniturile persoanelor fizice

Acest impozit este perceput de la persoanele fizice care audomiciliul sau rezidena într-un anumit stat, precum şi persoanelenerezidente care realizează venituri din surse aflate pe teritoriulacelui stat, cu unele excepii prevăzute de lege.

De la plata impozitului pe venit sunt scutii:- Suveranii şi familiile regale;



Finane publice

- 65 –

- Diplomaii străini acreditai în ara respectivă;- Persoanele fizice care realizează venituri sub nivelul

minimului neimpozabil.Obiectul impozabil îl reprezintă veniturile obinute de

persoanele fizice în calitate de salariai, proprietari, micimeşteşugari, funcionari, muncitori, liber profesionişti, etc., care

activează în industrie, comer, agricultură, administraii publice,bănci, asigurări, profesii libere, etc., iar în unele cazuri şi pensilecare depăşesc un anumit plafon.

Venitul impozabil reprezintă suma care rămâne după ce seefectuează anumite scăzăminte din venitul brut, cum sunt:

- Cheltuielile de producie- Primele de asigurare plătite- Cotizaiile pentru diferitele contribuii- Dobânzile plătite pentru creditele primite

- Sumele prelevate la fondul de amortizare şi la cel derezervă

- Pierderile provocate de calamităi naturale.În practica fiscală, impozitul de plată se stabileşte fie prin

luarea în consideraie a unor factori sociali (starea civilă, vârsta,numărul persoanelor aflate în întreinere, etc.), fie f ără să se ină seama de aceştia, prin două sisteme de aşezare a impozitelor peveniturile persoanelor fizice:

- Sistemul impunerii separate (este o impunere difereniată pentru fiecare categorie de venit, în funcie de natura acestuia, ori

instituirea mai multor impozite);- Sistemul impunerii globale (presupune cumularea tuturor

veniturilor realizate de o persoană fizică, indiferent de sursa deprovenienă şi supunearea venitului acumulat unui singur impozit).

Impozitul pe veniturile persoanelor fizice se stabileşte anualşi se încasează prin stopaj la sursă asupra veniturilor din salarii,dobânzi, rente, etc. şi direct de la contribuabili în cazul celorlalteimpozite.

Subiectele impozitului pe venit sunt:

- Persoanele fizice rezidente ;- Persoanele fizice nerezidente care desf ăşoară o activitate

independentă prin intermediul unui sediu permanent în România ;- Persoanele fizice nerezidente care desf ăşoară activităi

dependente în România;- Persoanele fizice nerezidente, altele decât cele enumerate,

pentru veniturile realizate pe teritoriul României.



Finane publice

- 66 –

Impozitul pe venit se aplică următoarelor categorii devenituri:

- Veniturile obinute din orice sursă, atât din România, câtşi din afara României, de către persoanele fizice rezidente;

- Veniturile obinute din România de către persoanele fizicerezidente;

- Venitul net atribuibil sediului permanent obinut depersoanele fizice nerezidente, care desf ăşoară activităiindependente în România ;

- Veniturile salariale nete din activităi dependente înRomânia, a persoanelor fizice nerezidente.

Categoriile de venituri supuse impozitului pe venit sunturmătoarele:

- Venituri din activităi independente ;- Venituri din salarii ;- Venituri din cedarea folosinei bunurilor;- Venituri din investiii ;- Venituri din pensii ;- Venituri din actvităi agricole ;- Venituri din premii şi jocuri de noroc;- Venituri din transferul proprietăilor imobiliare;- Venituri din alte surse.Impozitul aferent unor astfel de venituri se calculează prin

reinerea la sursă la momentul plăii veniturilor de către plătitorii devenituri. Cota de impozitare este de 16 %, şi se aplică asupravenitului brut.

4.6.2.1.2. Impozitul pe profitul persoanelor juridice

Impunerea profitului realizat de persoanele juridice estedeterminată de organizarea acestora ca societăi de persoane sau casocietăi de capital.

În cazul societăilor de persoane, impunerea veniturilor seface asemănător persoanelor fizice, deoarece este greu de realizat odemarcaie precisă între averea fiecăreia din persoanele asociate şipatrimoniul societăii respective.

În cazul societăilor de capital, se poate efectua o demarcaieprecisă între averea personală a acionarilor şi patrimoniul societăiiiar acionarii răspund pentru actele şi faptele societăii numai înlimitele pării de capital pe care o dein.



Finane publice

- 67 –

Plătitorii impozitului pe profit sunt:- Persoanele juridice române, pentru profitul realizat în

România şi în străinătate;

- Persoanele juridice străine care realizează profit din

activitatea desf ăşurată printr-un sediu permanent în România,

pentru profitul impozabil atribuit acelui sediu;

- Persoanele juridice străine şi persoanele fizice nerezidente

care obin un profit din activităi desf ăşurate în România;

- Persoanele juridice străine care realizează venituri din/în

legătură cu proprietăile imobiliare situate în România, şi din

vânzarea, respectiv cesionarea, titlurilor de participare deinute la o

persoană juridică română, pentru profitul impozabil aferent acestor

venituri;

- Persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice

române, care realizează venituri atât în România cât şi în străinătate,din asocieri f ără personalitate juridică, pentru partea de profit

impozabil al asocierii atribuite persoanei fizice rezidente.

Profitul impozabil se calculează scăzând din veniturile

realizate din orice sursă, cheltuielile f ăcute pentru realizarea

acestora, cheltuieli care pot fi deductibile sau nedeductibile fiscal

Impunerea profitului realizat de persoanele juridice se face de

regulă anual, iar cota de impozit pe profit este de 16 %.

Microîntreprinderile plătesc impozit pentru veniturile

obinute din orice sursă, dacă îndeplinesc cumulativ anumitecondiii stabilite în Codul Fiscal:- realizează venituri, altele decât cele de consultană şi

management, în proporie de peste 50% din veniturile totale;

- au de la 1 până la 9 salariai inclusiv;

- realizează venituri care nu depăşesc echivalentul în lei a

100.000 euro;

- capitalul social al persoanei juridice este deinut de

persoane, altele decât statul, autorităile locale şi instituiile publice.

Baza impozabilă a impozitului pe veniturilemicroîntreprinderilor o constituie veniturile totale din orice sursă,asupra cărora se aplică o cota procentuală redusă şi un sistem de

impunere diferit faă de impozitul pe profit din care se scad:- veniturile din variaia stocurilor;

- veniturile din producia de imobilizări corporale şi

necorporale;



Finane publice

- 68 –

- veniturile din exploatare, reprezentând cotă-parte asubveniilor guvernamentale şi a altor resurse pentru finanareainvestiiilor;

- veniturile din provizioane;- veniturile rezultate din anularea datoriilor şi a majorărilor

de intârzieri pentru bugetul de stat;- venituri rezultate din despăgubiri, de la societăile de

asigurări.

4.6.2.1.3. Contribu iile pentru securitatea socială

În categoria impozitelor personale se includ şi contribuiilepentru securitatea socială, deoarece au caracter obligatoriu şi sestabilesc atât în sarcina angajailor, cât şi în sarcina angajatorilorprecum şi a angajailor independeni.

Contribuiile pentru securitatea socială îmbracă formaimpozitelor directe, numai că încasările provenite din acestecontribuii capătă o destinae dinainte stabilită: contribuiile pentruasigurări sociale, pentru asigurări sociale de sănătate, asigurări deşomaj, etc.

Baza de calcul a contribuiilor pentru securitatea socială oreprezintă veniturile salariale, prin aplicarea cotelor de contribuiestabilite prin lege asupra veniturilor salariale brute pentru angajai,şi asupra totalului veniturilor salariale brute lunare ale angajailordin punctul de vedere al angajatorilor.

4.6.2.2. Impozitul pe avere

Impozitele pe avere au fost instituite datorită faptului că diferite persoane juridice sau fizice au drept de proprietate asupraunor proprietăi mobiliare sau imobiliare şi se percep asupra acestoraveri deinute de aceştia.

În practica fiscală aceste impozite se întâlnesc suburmãtoarele forme :

a) impozitele asupra averii propriu-zise: sunt impozite

stabilite asupra averii, dar plătite din venitul obinut de pe urmaaverii respective. Ca şi impozite instituite pe substana averii, ele se întalnesc ca:

- impozitele pe proprietăile imobiliare şi mobiliare(impozitele asupra terenurilor, cladirilor şi mijloacelor de transport)şi au ca bază de impunere fie valoarea de înlocuire sau valoarea



Finane publice

- 69 –

declarată de proprietari, fie venituri capitalizate privind bunurile

respective;

- impozitul asupra activului net: are ca obiect de impunere

averea mobilă şi imobilă pe care o are un contribuabil, persoana

fizică sau juridică.

b) impozitele pe circula ia averii: au ca obiect de impunere

transferul dreptului de proprietate asupra unor proprietăi (bunuri)imobiliare sau mobiliare de la o persoană la alta; în aceastã

categorie întâlnim:

- impozitul pe succesiuni: obiectul impunerii îl constituie

averea primită drept moştenire de o persoană fizică;

- impozitul pe donaii: obiectul impunerii îl constituie averea

primită drept donaie de către o persoană;

- impoztul pe actele de vânzare - cumpărare a unor bunuri

mobile şi imobile: se percep cu ocazia comercializării bunurilor

respective;

- impozitul pe hârtii de valoare (aciuni, obligaiuni, etc.):obiectul impunerii îl constituie transmiterea dreptului de

proprietate;

- impozitul pe circulaia capitalurilor şi a efectelor

comerciale.

c) impozitul pe sporul de avere: are ca obiect de impunere

sporul de valoare pe care îl înregistrează unele bunuri într-o

perioadă de timp; el se manifesta sub urmãtoarele forme:

- impozitul pe plusul de valoare (avere) imobiliară: introdus

pentru sporul de valoare înregistrat de anumite bunuri imobiliare

(terenuri, cladiri), în intervalul de timp de la cumpărare până lavânzare;

- impozitul pe sporul de avere dobândit în timp de război: are

ca obiect de impunere averea dobândită în timpul sau ca urmare

nemijlocită din partea rîzboiului.

4.7. Dubla impunere juridică internaională

Dubla impunere juridică internaională, care apare în cazul

impozitelor directe, respectiv impozitele pe venit şi pe avere,

reprezintă supunerea la impozit a aceleaşi materii impozabile şipentru aceeaşi perioadă de timp, de către două autorităi fiscale din

ări diferite.

Pentru înlăturarea efectelor dublei impuneri juridice

internaionale sunt instituite mai multe criterii care stau la baza

impunerii veniturilor sau averii:

a) criteriul reziden ei - impunerea veniturilor se efectuează

de organele fiscale din ara căreia aparine rezidentul;



Finane publice

- 70 –

b) criteriul na ionalit ă ii - impunerea veniturilor esteefectuată de către stat împotriva rezidenilor care realizează veniturisau posedă averi în statul respectiv;

c) criteriul originii veniturilor - impunerea se efectuează decătre organele fiscale din ara pe al cărei teritoriu s-au realizatveniturile sau se află averea, f ăcându-se abstracie de rezidena saude naionalitatea beneficiarilor de venituri.

Consecinele negative pe care le are dubla impunere asupradezvoltării relaiilor economice şi financiare dintre diferite ări aufacut necesară găsirea unor soluii pentru înlăturarea ei.

Astfel, evitarea dublei impuneri are la bază o serie de măsurilegislative unilaterale şi includerea de convenii între state privindveniturile realizate de persoanele fizice sau juridice rezidente.

4.7.1. Metode pentru evitarea dublei impuneri

interna ionale

În practica fiscală internaională există o serie de metode sauprocedee tehnice prin intermediul cărora are loc evitarea saudiminuarea dublei impuneri:

a) scutirea (exonerarea) totală - atunci când venitul realizatde rezidentul unei ări, în cealaltă ară contractantă, în care acesta afost impus, se deduce în întregime din venitul total impozabil alacestuia în statul de rezidenă;

b) scutirea (exonerarea) progresivă - presupune impozitarea

în ara rezidentă a venitului realizat în acea ară, dar cota deimpozitare folosită este cea aferentă tuturor veniturilor realizate,indiferent de locul de obinere al acestora;

c) creditarea (imputarea) ordinar ă - constă în faptul că impozitul plătit în ara de origine a venitului se deduce dinimpozitul datorat pentru toate veniturile realizate în ara derezidenă, dar numai în limita impozitului din ara de rezidenă cerevine la un venit egal cu cel obtinut în ara de origine;

d) creditarea (imputarea) totală - presupune ca impozituldatorat în ara de origine să fie dedus în totalitate din impozituldatorat în ara de rezidenă, impozit calculat la toate veniturileobinute de contribuabil indiferent de locul de obinere al acestora.



Finane publice

- 71 –

4.8. Impozitele indirecte

Definiie:

Sunt impozite care se percep asupra consumului şi nu in cont

de principiul echităii fiscale.

Cotele utilizate pentru stabilirea acestor impozite nu sunt

difereniate în funcie de venitul, averea sau situaia personală a

celor care cumpără bunuri, servicii sau lucrări.

Impozitele indirecte sunt vărsate la buget, de regulă, de către

industriaşi si comerciani etc., dar se suportă de către consumatori,deoarece se includ în preul de vânzare al mărfurilor, serviciilor şi

lucrărilor.

Tr ăsăturile impozitelor indirecte:

- au costuri reduse de percepere;

- au un mod relativ uşor şi comod pentru stat în privina

perceperii;

- afectează veniturile reale, deci puterea de cumpărare;

- nu in cont de venitul, averea sau situaia personală a

plătitorului;

- au un caracter regresiv, nivelul impozitelor indirecte este

acelaşi indiferent de venit sau avere;

- au un caracter voalat, fiind cuprinse în preul de vanzare,

nemulumirile consumatorilor se îndreaptă împotriva agenilor

economici şi nu a statului.

Clasificarea impozitelor indirecte:

a) taxe de consumaie:

- taxele speciale de consumaie: accizele;

- taxele generale de vânzări: impozitul de cifra de afaceri

şi taxa pe valoare adăugată.

b) veniturile monopolurilor fiscale;

c) taxele vamale.

Impozitele indirecte reprezintă impozitele percepute de

stat cu ocazia vânzării unor bunuri, prestării unor sevicii,

executării unor lucrări, importurilor sau expoturilor debunuri.



Finane publice

- 72 –

4.8.1. Taxele de consuma ie

Taxele de consumaie îmbracă forma:- taxe de consumaie pe produs cunoscute şi ca taxe

speciale de consumaie sau accize;- taxe generale pe vânzări.

4.8.1.1. Taxele speciale de consuma ie - Accizele

În Romania sunt supuse accizării următoarele categorii deproduse: alcoolul, vinul, berea, apele minerale, produsele petroliere,tutunul, metalele preioase, blănurile, cafeaua, ceaiurile, aparaturaaudio-video, autoturismele, etc, şi alte produse prevăzute de Codulfiscal.

Conform Codului fiscal în România intâlnim:- accize armonizate: sunt stabilite prin legislaia comunitară

şi au aceleaşi niveluri în toate ările U.E.; se aplică atât pentruprodusele din producie internă, cât şi pentru cele din import;

- accize nearmonizate: sunt stabilite pentru anumiteproduse, altele decât cele armonizate, nivelurile acestora suntstabilite de statul român.

Accizele se instutuie de regulă asupra produselor la care:- producia şi vânzarea sunt supravegheate de către stat;- elasticitatea cererii în raport cu venitul este supraunitară;- consumul lor conduce la externalităi de ordin negativ

asupra stării de sănătate, mediului înconjurător, etc.

Baza de calcul a accizelor o constituie:- volumul în expresie naturală (litri, kg, capacitateacilindrică, bucăi, cm3,etc);

- valoarea mărfurilor stabilite în preuri de achiziie pentruprodusele din spaiul comunitar, preurile de livrare sau preulproducătorilor pentru produsele din producia internă, valoarea

Accizele sunt taxe speciale de consumaie care se percep

asupra unor categorii de produse cu cerere neelastică, care suntconsumate în cantităi mari şi nu pot fi substituibile cu alte produse.

Taxele de consumaie sunt acele impozite indirecte care suntincluse în preurile de vânzare ale mărfurilor produse sauimportate şi comercializate, în preurile pentru serviciile prestate

sau lucrările în interiorul ării în care se percepe impozitul.



Finane publice

- 73 –

produselor în vamă la care se adaugă taxele vamale şi alte taxe

speciale.

Plătitorii de accize în România sunt reprezentai de:

a) agenii economici personae juridice, asociaii familiale şi

persoane fizice autorizate care produc sau importă astfel de

produse,

b) agenii economici care cumpără de la producătorii

individuali produse supuse accizării, pentru prelucrare sau

comercializare;

c) agenii economici producători sau importatori, pentru

produse accizabile acordate ca dividente sau ca plată în natură a

acionarilor, asociailor, salariailor sau persoanelor fizice, cât şi

pentru produsele consumate pentru reclamă şi publicitate.

4.8.1.2. Taxele generale de vânză ri

Caracteristicile taxelor generale pe vânzări:

- există o tendină generală de creştere a ponderii

impozitelor generale;

- impozitele generale asupra consumului vizează totalitateabunurilor şi serviciilor care se produc în ară, se importă sau se

comercializează.

Aceste taxe au fost introduse după primul razboi mondial şi

s-au efectuat asupra volumului vânzărilor din industrie, comer,

societăilor comerciale prestatoare de servicii sau care efectuează

lucrări.

Taxele generale pe vânzări se constituie din:

- impozitul pe cifra de afaceri;

- taxa pe valoare adaugată.

Având în vedere mărimile (unitatea producătoare sau unitatea

comerului cu ridicata sau cu amănuntul) la care se încasează,

impozitul pe cifra de afaceri poate imbraca forma:

- impozitul cumulativ (multifazic) - mărfurile sunt supuse

impozitării în toate etapele prin care trec din momentul ieşirii din

producie şi până sunt comercializate;

Taxele generale de vânzări sunt impozitele care se aplică

asupra volumului total al vânzărilor de produse, prestărilor de

servicii şi execuiei de lucrări.



Finane publice

- 74 –

- impozitul unic (monofazic) - se calculeazã o singură dată

indiferent de numărul de etape prin care trec mărfurile din

momentul ieşirii din producie până sunt comercializate, mai poartă

numele de taxă de producie, la nivelul producătorului, sau impozite

de circulaie sau vânzare, la nivelul comerciantului.

Din punct de vedere al bazei de calcul impozitul pe cifra de

afaceri poate fi:

- impozitul pe cifra de afaceri brut ă care se calculează prin

aplicarea cotei de impozit asupra intregii valori rezultată din

mărfurile vândute, serviciile prestate, lucrările executate şi include

şi impozitele plătite în etapele anterioare;

- impozitul pe cifra de afaceri net ă care se calculează

asupra diferenei dintre preul de vânzare şi preul de cumpărare,

mai precis asupra valorii adăugate de fiecare participant la procesul

de producie sau de circulaie a mărfurilor respective; se aplică la

nivelul fiecărei etape prin care trec mărfurile, serviciile prestate sau

lucrările executate, dar numai asupra valorii adăugate.

De-a lungul timpului, datorită faptului că impozitul pe cifra

de afaceri netă, denumită şi taxa pe valoare adaugată, are mai multe

avantaje comparative, a inlocuit impozitul pe cifra de afaceri brută.

4.8.1.2.1 Taxa pe valoare adaugată

Taxa pe valoare adaugată reprezintă cel mai important

impozit indirect atât din România, cât şi din UE.

Persoanele impozabile sunt persoanele fizice sau juridicecare desf ăşoară de o manieră independentă şi indiferent de loc,

activităi economice: activităile producătorilor, comercianilor sau

prestatorilor de servicii, inclusiv activităile extractive, agricole şi

activităile profesiilor libere sau asimilate acestora, exploatarea

bunurilor corporale sau necorporale în scopul obinerii de venituri

cu caracter de continuitate, oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei

activităi.

Taxa pe valoare adaugată se aplică asupra livrărilorde bunuri către teri şi pentru consumul propriu, achiziiile

de bunuri din producia internă sau import, prestările deservicii şi lucrările executate, precum şi asupra unor

operaiuni asimilate vânzării sau cumpărării: creditul de

consum, cesiunea de mărfuri, etc.



Finane publice

- 75 –

Operaiunile cuprinse în sfera de aplicaie a taxei pe valoareadaugată:

a) livrările de bunuri;b) prestările de servicii;c) schimburile de bunuri sau servicii;d) achiziiile intracomunitare de bunuri;

e) importul de bunuri.Taxa pe valoare adaugată se poate aplica prin aplicarea cotei

de impozit:- asupra valorii adăugate în fiecare stadiu pe care îl

parcurge de la producător la compărător;- asupra preului de vânzare din stadiul respectiv,

obinându-se astfel taxa asupra preului de vânzare, din care sededuce taxa aferentă preului de vânzare din stadiul anterior.

În vederea calculării taxei, se stabileşte volumul total al

vânzărilor sau prestărilor de servicii (cifra de afaceri), pe perioadade impunere la care se aplică cota de impozit, care poate fi o cotă standard, redusă sau zero (pentru operaiunile stabilite în Codulfiscal care sunt scutite de TVA).

La baza aplicării taxei pe valoare adaugată se află:- principiul originii - prin care se impozitează valoarea care

se adaugă tuturor bunurilor autohtone, inclusiv valoarea celor carevor fi ulterior exportate, f ără însă să fie impozitată valoareaadaugată în strainătate şi care se află încorporată în bunurile supuse

impozitării;- principiul destina iei - se impozitează întreaga valoareadaugată, realizată atât în ară, cât şi în străinătate, pentru toatebunurile consumate în ara respectivă.

4.8.2. Impozitele directe realizate de monopolurile fiscale

Definiie:

În sfera lor de cuprindere monopolurile fiscale se clasifică:a) monopoluri fiscale depline - atunci când se instituie de

stat atât asupra produciei, cât şi asupra vânzării cu ridicata ori cuamănuntul a unor mărfuri;

Monopolul fiscal este dreptul exclusiv al statului de a

produce şi/sau comercializa anumite bunuri de consum:

tutun, sare, alcool şi alte produse specifice.



Finane publice

- 76 –

b) monopoluri fiscale par iale - atunci când se instituie ori

asupra produciei, ori asupra comerului cu ridicata, sau numai

asupra comerului cu amănuntul.

Impozitul asupra monopolurilor fiscale este egal cu diferena

dintre preul de vânzare stabilit de către stat şi costul de producie,

inclusiv profitul întreprinzătorului.

Veniturile realizare sunt constituite pe de o parte din profitulobinut în procesul de producere a mărfurilor respective, iar pe de

altă parte din impozitul indirect cuprins în pre, încasat de la

cumpărătorii acestor mărfuri, afectându-le în mare măsură

veniturile reale.

4.8.3. Taxele vamale

Definiie:

Clasificarea taxelor vamale:

a) Din punct de vedere al obiectului impunerii:

a.1) taxe vamale de import - se instituie asupra importului de

marfuri şi se calculează asupra valorii acestora, în momentul în care

trec frontiera ării importatoare;

a.2) taxe vamale de export - sunt mai puin întâlnite deoareceinteresul statelor este de a sprijini exportul, dar se instituie asupra

unor materii prime pentru a determina prelucrarea lor în ară sau

asupra unor semifabricate sau produse finite care dein o pondere

importantă în exportul lor;

a.3) taxe vamale de tranzit - se instituie asupra mărfurilor

care fac obiectul comerului exterior cu ocazia trecerii acestora pe

teritoriul unei tere ări.

b) După scopul impunerii:

b.1) taxe vamale cu caracter fiscal;

b.2) taxe vamale cu caracter protec ionist .

c) Din punct de vedere al modului de percepere:

c.1) taxe vamale ad-valorem - se exprimă ca procent din

valoarea mărfurilor importate;

c.2) taxe vamale specifice - se exprimă in sumă fixă asupra

unităii fizice din marfa importată;

c.3) taxe vamale mixte.

Taxele vamale sunt venituri fiscale ale bugetului de stat,reprezentând şi o formă de stimulare a exportului şi o lărgire acooperării economice cu alte state; ele se aplică importului,

exportului sau tranzitului de mărfuri.



Finane publice

- 77 –

d) După modul de stabilire:

d.1) taxe vamale autonome - se aplică importurilor din ări

care nu îndeplinesc condiia de naiune favorizată;

d.2) taxe vamale conven ionale - au un nivel mai redus decât

cele autonome şi se aplică asupra mărfurilor care provin din ări cu

care sunt încheiate acorduri comerciale şi şi-au acordat reciproc

“clauza naiunii celei mai favorizate”;d.3) taxe vamale preferen iale - sunt foarte reduse şi se aplică

asupra unor mărfuri provenite din ările cu care sunt încheiate

acorduri în regim de favoare;

d.4) taxe vamale de retorsiune - se aplică de către un stat ca

răspuns la politicile neloiale ale unor state cum sunt: politica de

dumping şi politica de subvenionare a exporturilor prin taxe

antidumping şi taxele vamale compensatorii.

4.8.4. Taxele

Definiie:

Caracteristicile taxelor:

- au caracter obligatoriu;

- au titlul nerambursabil;

- presupun o contraprestaie sau un serviciu din parteastatului;

După natura lor, taxele se clasifică în:

- taxele judecătore şti se încasează de instanele

judecătoreşti în legatură cu aciunile introduse spre judecare de

către persoane fizice sau juridice;

- taxele notariale se plătesc pentru eliberarea, legalizarea

sau autentificarea de diferite acte, documente, copii, etc;

- taxele consulare se plătesc la consulate pentru eliberarea

de certificate de origine, acordarea de vize, etc;

- taxele de administra ie se încasează de către diferite

organe ale administraiei de stat în legătură cu eliberări de

autorizaii, permise, legitimaii, etc, la cererea diferitelor persoane

fizice sau juridice.

După obiectul opera iunii care se efectuează şi urmează a fi taxată:

Taxele ca forme ale impozitelor directe reprezintă diferiteleplăi f ăcute de persoanele fizice sau juridice pentru servicii

efectuate în favoarea lor de anumite instituii publice.



Finane publice

- 78 –

- taxele de timbru, care se percep de instituiile publicepentru diferite tipuri de aciuni sau documente: autentificarea dedocumente, legalizări de acte, eliberarea unor documente, etc;

- taxele de înregistrare, se percep la vânzări de imobile, laconstituirea, fuzionarea societăilor de capital sau asupraoperaiunilor de vânzare - cumpărare la bursă, etc.

În unele ări se mai întâlneşte pe lângă impozite şi taxe şi ocategorie intermediară - contribuiile, altele decât cele privindsecuritatea socială, reprezentate prin sume încasate de anumiteinstituii de drept public, de la persoane fizice şi juridice, pentruavantajele de care acestea beneficiază.

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE ŞI TEME DE REFLECIE1. Care sunt factorii care influenează creşterea resurselor

financiare publice?2. Prezentai structura resurselor financiare publice.3. Prezentai clasificarea resurselor financiare publice.4. Exemplificai următoarele tipuri de resurse în funcie de

clasificarea resurselor financiare publice:- resurse ordinare şi resurse extraordinare;- resursele bugetului general consolidat;- resursele interne şi resursele externe.5. Analizai în cadrul resurselor bugetului de stat ponderea şi

evoluia veniturilor curente în total venituri pentru anii 2007, 2008,2009.

6. Prezentai caracteristicile şi elementele impozitului.7. Prezentai principiile impunerii impozitelor.8. Prezentai clasificarea impozitelor.9. Care sunt asemănările şi deosebirile între impozitele

directe şi impozitele indirecte.10. Analizai ponderea diferitelor tipuri de impozite din

cadrul veniturilor fiscale în anul 2009 şi prezentai opinii propriiprivind influena acestora în cadrul veniturilor fiscale şi a populaieidacă cotele vor creşte.

11. Prezentai principalele avantaje şi dezavantaje, pentru statşi populaie, în situaia păstrării actualei cote de impozit pe venit şiimpozit pe profit de 16%, sau în situaia modificării acesteia pentruimpozitele amintite mai sus în sensul creşteri sau descreşterii.

12. Identificai principalele măsuri ale politicii fiscale care sebazează pe principiile social-politice ale impozitelor.

13. Exemplificai impozitele directe şi impozitele indirecte.



Finane publice

- 79 –

14. Prezentai impozitele şi taxele locale (impozitul/taxa peclădiri, impozitul/taxa pe teren, impozitul pe mijloacele detransport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi aautorizaiilor, taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şipublicitate, impozitul pe spectacole, taxa hotelieră).

15. Analizai mărimea cotelor de TVA, impozit pe venit şi

impozit pe profit, precum şi ponderea acestora în cadrul veniturilorfiscale pentru anul 2008 şi 2009, în România şi statele membre U.E.

PROBLEME REZOLVATE

11.În luna august 2011, o persoană angajată în condiiinormale de lucru la o instituie publică realizează un salariu de bază brut în sumă de 2.000 lei şi sporuri în sumă de 550 lei. Angajatorul îi oferă şi 20 de tichete de masă lunar, neimpozabile în sumă de 150lei. În luna respectivă salariatul realizează o călătorie în interes deserviciu pentru care primeşte suma de 500 lei pentru cheltuieli de

deplasare, cazare şi masă.Să se calculeze impozitul pe venit plătit ştiind că salariatulare în întreinere 1copil minor şi contribuiile obligatorii datorate deangajator, iar cotele de contribuii, pentru anul 2011 sunturmătoarele:1. Cotele de contribuii pentru asigurări sociale, în anul 2011:pentru condiii normale de muncă: 10,5% datorată de angajat şi20,8% datorată de angajator;2. Cota de 0.85%, plătită de angajator – contribuia aferentă concediilor şi indemnizaiilor

3. Cota de contribu

ie pentruş

omaj, în anul 2011: 0,5%, atât pentruangajat cât şi pentru angajator. 4. Cotele de contribuii la asigurări sociale de sănătate, în anul2011: 5,5% pentru cota datorată de angajat, şi 5,2% pentru cotadatorată de angajator; 5. Impozitul pe venitul din salarii, cota este de 16%.

Rezolvare: a) calcularea venitului brut lunar aferent lunii august:

Sunt considerate venituri impozabile următoarele:-salariul de bază brut – 2.000 lei;-sporuri – 550 lei;Veniturile sub forma tichetelor de masă în sumă de 150 lei şi

cheltuielile aferente deplasării în interes de serviciu în sumă de 500lei, sunt venituri neimpozabile şi nu sunt luate în calcululveniturilor impozabile.

Venitul brut = 2.000 + 550 = 2.550 lei, iar deducereapersonală de bază este de 80 lei pentru veniturile situate între 2.550lei şi 2.600 lei conform Codului Fiscal;



Finane publice

- 80 –

b) calcularea venitului net:

- Se calculează contribuiile obligatorii datorate de angajat:

- CIAS = 10,5 % x venitul brut = 10,5 % x 2.550 = 268 lei;

- CIŞ = 0,5 % x venitul brut = 0,5 % x 2.550= 13 lei;

- CASS = 5,5 % x venitul brut = 5,5 % x 2.550 = 140 lei;

- Venitul net = Venit brut – contribuii = 2.550 – (268 + 13 +

140) = 2.129 lei;

c) calcularea venitului impozabil:

- Venitul impozabil = venit net – deduceri personale = 2.129 –

80 = 2.049 lei;

d) calcularea impozitului pe venit:

Impozitul pe venit = Venitul impozabil x 16% =2.049 lei x

16% = 328 lei;

e) calcularea contribuiilor obligatorii datorate de

angajator:- CAS = 20,8 % x venitul brut/fond salarii* = 20,8 % x 2.550 =

530 lei;

- CŞ = 0,5 % x venitul brut/ fond salarii* = 0,5 % x 2.550 = 13

lei;

- CCM = 0,85 % x venitul brut/ fond salarii* = 0,85 % x

2.550= 22 lei

- CASS = 5,2 % x venitul brut/ fond salarii *= 5,2 % x 2.550 =

133 lei;

Total contribuii obligatorii datorate de angajator: 698lei.

(*Fondul de salarii se referă la totalitatea sumelor brute aferente tuturor angajailor din

instituie).

22.. O persoană fizică obine în luna septembrie 2011,următoarele venituri:

- venituri din dividende – 1.000 lei;

- venituri din activităi agricole – 1.800 lei;- venituri din pensii – 950 lei;

- venituri din închirierea unui apartament – 600 lei;- venituri din dobânzi – 400 lei;- venituri din jocuri de noroc – 20.000 lei;

Să se calculeze sumă de plată aferentă impozitului pe venitdatorată de persoana fizică.

Rezolvare:



Finane publice

- 81 –

Se calculează impozitul aferent fecărui tip de venit conformcotelor şi modalităilor de calcul din Codul Fiscal:- impozitul aferent veniturilor din dividende = 1.000 lei x 16 % =

160 lei;- impozitul aferent veniturilor din activităi agricole = 1.800 lei x 16

% = 288 lei;

- impozitul aferent veniturilor din pensii = 0 ( conform art. 69, dinCodul fiscal, venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin

deducerea din venitul din pensie a unei sume neimpozabile lunarede 1.000 lei şi a contribuiilor obligatorii calculate, reinute şi

suportate de persoana fizică);- impozitul aferent veniturilor din închiriere = 600 lei x 16 % = 96

lei;- impozitul aferent veniturilor din dobânzi = 400 lei x 16 % = 64lei;

- impozitul aferent veniturilor din jocuri de noroc = 20.000 x 25% =

5.000 lei;TOTAL IMPOZIT PE VENIT DE PLĂTIT = 160 + 288 + 96 + 64 + 5.000

= 5.608 LEI;

33.. Un agent economic realizeză venituri totale în sumă de800.000 lei, din car e 50.000 lei reprezintă dividende, primite de la

o persoană juridică română. Cheltuielile aferente desf ăşurării

activităii sunt în sumă de 700.000 lei, din care 100.000 lei suntcheltuieli nedeductibile fiscal. Să se determine care este impozitul

pe profit datorat de contribuabilul persoana juridică.

Rezolvare:

a) Se calculează venitul impozabil:

Venitul impozabil = venituri totale – cheltuieli totale –

venituri neimpozabile + cheltuieli nedeductibile = 800.000 –

700.000 – 50.000 + 100.000 = 150.000 lei;

b) Se calculează impozitul pe profit:

- Impozitul pe profit = 150.000 lei x 16% = 24.000 lei.

44. Domnul Popescu Ion din oraşul Galai (localitate de rangul

I) are în proprietate un apartament de 100 mp situat în zona A dinintravilanul oraşului, într-un bloc de 7 etaje şi 22 de apartamente,

construit în anul 1979 şi un apartament de 70 mp situat în zona Bdin intravilanul oraşului, într-un bloc de 2 etaje şi 7 apartamente,construit în anul 1990. Consiliul local al oraşului Galai a hotărât, în

anul 2010 pentru anul 2011, stabilirea, în intravilan a patru zone,respectiv A, B, C, şi D, iar în extravilan a patru zone, respectiv zona



Finane publice

- 82 –

I, zona a II-a, zona a III-a şi zona a IV-a, precum şi majorareaimpozitului pe clădiri cu 10%.

Rezolvare:

Impozitul pe clădiri datorat de contribuabil în anul 2011 sestabileşte astfel:

a) pentru apartamentul de 100 mp situat în zona A din intravilanuloraşului:

– suprafaa construită desfaşurată: 100 mp;

– valoarea impozabilă pe m.p.: valoarea impozabilă în lei/mp –

pentru clădiri cu cadre din beton armat, dotate cu toate instalaiile,stabilită pentru anul 2011 prin H.G. nr. 956/2009 x suprafaaconstruită = 806 lei/mp x 100 mp = 80.600 lei;

– valoarea impozabilă a cladirii ajustată în funcie de rangul

localităii şi zona în care este amplasată clădirea (rangul localităii Işi zona A – coeficientul este de 2,50, conform art. 251, alin. 5, din

Codul fiscal şi corecia de 0,10 deoarece apartamentul este situat într-un bloc cu mai mult de 3 etaje şi 8 apartamente, conform art.

251, alin. 6, din Codul fiscal ): 80.600 lei x (2,50 – 0,10) = 193.440lei;

– valoarea impozabilă redusă a clădirii (valoarea impozabilă a

clădirii se reduce cu 10 % pentru clădirile care au o vechimecuprinsă între 30 de ani şi 50 de ani inclusiv, la data de 1 ianuarie a

anului fiscal de referină, conform art. 251, alin. 7, din Codul fiscal): 193.440 lei x 0,90 = 174.096 lei;

– impozitul pe cladiri anual cu valoarea redusă: 174.096 lei x 0,1%(conform conform art. 251, alin. 1, din Codul fiscal) = 174,10 lei,rotunjit 174 lei;

– impozitul pe clădiri datorat cu majorarea impusă de consiliul

local: 174 lei x 1,10 = 191,40 lei, rotunjit 191 lei.

b) pentru apartamentul de 70 mp situat în zona B din intravilanuloraşului:


– valoarea impozabilă pe m.p.: valoarea impozabilă în lei/mp –pentru clădiri cu cadre din beton armat, dotate cu toate instalaiile,



Finane publice

- 83 –

stabilită pentru anul 2011 prin H.G. nr. 956/2009 x suprafaaconstruită = 806 lei/mp x 70 mp = 56.420lei;

– valoarea impozabilă a cladirii ajustată în funcie de rangullocalităii şi zona în care este amplasată clădirea (rangul localităii Işi zona B – coeficientul este de 2,40, conform art. 251, alin. 5, din

Codul fiscal ): 56.420 lei x 2,40 = 135.408 lei;– impozitul pe cladiri anual: 135.408 lei x 0,1% (conform conformart. 251, alin. 1, din Codul fiscal) = 135,40 lei, rotunjit 135 lei;

– impozitul pe clădiri datorat cu majorarea impusă de consiliullocal: 135 lei x 1,10 = 148,50 lei, rotunjit 149 lei;– impozitul pe clădiri datorat cu majorarea impozitului datorat depersoanele fizice care dein două sau mai multe clădiri (conform art.252 din Codul fiscal): 149 lei x 1,65 = 245,85 lei, rotunjit 249 lei;Total impozit datorat în anul 2011 = a + b = 191 + 249 = 440 lei

55.. O societate comercială deine un teren situat în intravilanulmunicipiului Galai, zona B, categoria de folosină “ terenuri cuconstrucii” în suprafaă de 1.500 mp. În luna aprile 2011,societatea recepionează o hală de producie construită pe acestteren în suprafaă de 800 mp. Valoarea de inventar a halei construiteeste de 1.000.000 lei.

Rezolvare:

a)Impozitul pe clădiri datorat de contribuabil în anul 2011 sestabileşte astfel:

– pentru hala de producie de 800 mp situat în zona B dinintravilanul oraşului:


– valoarea impozabilă: 1.000.000 lei;

– impozitul pe cladiri anual: 1.000.000 lei x 1,5% (conform art.

253, din Codul fiscal, în cazul persoanelor juridice, impozitul peclădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupravalorii de inventar a clădirii, stbilită prin hotărârea Consililui Local, între 0,25% şi 1,50%) = 15.000 lei;

– impozitul pe clădiri lunar: 15.000 lei / 12 luni = 1.250 lei/lună;– impozitul pe clădiri datorat de contribuabil în anul 2011: 1.250lei/lună x 8 luni = 10.000 lei.



Finane publice

- 84 –

b)Impozitul pe teren datorat de contribuabil în anul 2011 sestabileşte astfel:

– suprafaa terenului: 1.500 mp;

- pentru perioada 01.01.2011 – 30.04.2011: suprafaa terenului x

Impozitul / taxa pe terenurile amplasate în intravilan - terenuri cuconstrucii (conform art. 258, din Codul fiscal, rangul localităii I şi

zona B) = 1.500 mp x 0,560 mp = 840 lei; 840 lei / 12 luni = 70 lei/lună;- Impozit pe teren datorat pentru perioada 01.01.2011 – 30.04.2011:

70 lei/ lună x 4 luni = 280 lei;- pentru perioada 01.05.2011 – 31.12.2011: suprafaa terenului x

Impozitul / taxa pe terenurile amplasate în intravilan - terenuri cuconstrucii (conform art. 258, din Codul fiscal, rangul localităii I şi

zona B) = 700 mp (1.500 mp – 800 mp) x 0,560 mp = 392 lei; 392lei / 12 luni = 32,667 lei/ lună;Impozit pe teren datorat pentru perioada 01.05.2011 – 31.12.2011:

32,667 lei/ lună x 8 luni = 261 lei;

- Impozit pe teren datorat pentru anul 2011 = 280 + 261 = 541

lei;

Total impozit datorat în anul 2011 = a + b = 10.000 + 541 =10.541 lei

66. Domnul Popescu Ion deine un autoturism proprietate

personală, fabricat în anul 2008 şi cu capaciatatea cilindrică de2.500 cm

3. Să se calculeze impozitul pe mijloacele de transport

aferent anului 2011, în cazul autoturismului prezentat mai sus.Rezolvare:

a. datele despre mijlocul de transport: autoturism care are o

capacitate cilindrică de 2.500 cm3.

b. explicaii privind modul de calcul al impozitului pe mijloacele

de transport, astfel cum rezultă din art. 263 alin. (2) din Codulfiscal:

1. se determină numărul de fraciuni la 200 cm3: capacitatea

cilindrică a autoturismului se împarte la 200 cm3, respectiv: 2.500

cm3: 200 cm

3 = 12,50; pentru calcul se consideră fraciunea de 0,50

la nivel de unitate, rezultă 13 fraciuni;2. se determină taxa asupra mijloacelor de transport:

2.1. în tabelul prevăzut la art. 263 alin. (2) din Codul fiscal, seidentifică suma corespunzătoare unui autoturism cu capacitateacilindrică între 2.001 cm

3 şi 2.600 cm

3 inclusiv, respectiv: 72

lei/200 cm3;

2.2. numărul de unităi prevăzut la pct. 1 se înmuleşte cu sumaprevăzută la subpct. 2.1, respectiv: 13 x 72 lei/200 cm

3 = 936 lei;



Finane publice

- 85 –

7. Societatea X S.R.L. are deschisă o discotecă în oraşul

Galai. Localul discotecii are o suprafaă totală de 600 mp, din care

suprafaa utilă privind ringul de dans şi barul are 550 mp, iar

birourile şi depozitul au o suprafaă de 50 mp. Până la data de 15

iunie societatea a depus la departamentul de impozite şi taxe locale

o declaraie din care rezultă că suprafaa utilă a discotecii este de

550 mp, precum şi faptul că spectacolele de discotecă din luna iulie

au loc în fiecare sâmbătă şi duminică seara, de la ora 22.00, la ora

04.00. Să se calculeze impozitul pe spectacole datorat de societatea

X în luna iulie 2011.

Rezolvare:

Impozitul pe spectacole = suprafaa utilă (600 mp – 50 mp =

550 mp) x 2 lei/mp (sumă stabilită de Consiliul Local, conform art.

275 alin. (2) din Codul fiscal) x zile de funcionare x coeficientul

de corecie pentru oraş de rangul I (conform art. 275 alin. (3) dinCodul fiscal) = 550 mp x 2 lei/mp x 9 zile x 5,00 = 49.500 lei.

8. La o societate comercială se realizează operaiuni:

- livrări de mărfuri la export 100.000 lei;

- livrări de mărfuri de la intern cu drept de deducere în

valoare de 25.000 lei;

- livrări de mărfuri de la intern, scutite de la plata TVA în

valoare de 15.000 lei;

- achiziii de materii prime şi materiale consumabile de pe

piaa internă 50.000 lei, TVA 24 %.Să se calculeze TVA deductibil, TVA colectat, TVA de

dedus, TVA de plată sau de rambursat, după caz

Rezolvare:

- calculul TVA deductibilă = 50.000 lei x 24% = 12.000 lei;

- calculul TVA de dedus: pentru calculul TVA de dedus este

nevoie să se calculeze prorata (venituri din livrări supuse

TVA / venituri din total livrări = venituri din livrări la export

+ venituri din livrări de mărfuri de la intern cu drept de

deducere / venituri din livrări la export + venituri din livrări

de mărfuri de la intern cu drept de deducere + venituri din

livrări de mărfuri de la intern, scutite de la plata TVA =

125.000 lei / 140.000 lei = 89,28%; TVA de dedus = 12.000

lei x 89,28% = 10.714 lei;



Finane publice

- 86 –

- calculul TVA colectată = livrări de mărfuri de la intern cu

drept de deducere în valoare de 25.000 lei x 24% = 6.000 lei;

- calcul TVA de recuperat (TVA colectată < TVA de dedus) =

TVA de dedus - TVA colectată = 10.714 – 6.000 = 4.714 lei.

9. Un agent economic produce în anul 2011, 20.000 pachete

de igarete a câte 20 bucăi fiecare. Preul maxim de vânzare cu

amănuntul declarat de agentul economic este de 10 lei/pachet.

Acciza unitară reprezintă 71,04 euro / 1.000 igarete (conform

anexa nr. 1, art. 177 din Codul fiscal). Cursul de schimb pentru

anul 2010 = 4,2687 lei / 1 euro. Să se determine acciza pe care

trebuie să o achite agentul economic.

Rezolvare:

Acciza = acciza specifică + acciza ad valorem (se calculează

prin aplicarea procentului legal stabilit, asupra preului maxim

de vânzare cu amănuntul);Acciza specifică = cantitatea exprimată în unităi de 1.000

igarete x acciza unitară la 1.000 igarete x cursul de schimb =

(20.000 x 20)/1.000 x 71,04 euro / 1.000 igarete x 4,2687 lei / 1

euro = 121.299 lei;

Acciza ad valorem = baza de impozitare (preul maxim de

vânzare cu amănuntul x cantitatea) x procentului legal stabilit =

10 lei x 20.000 pachete x 31 % = 62.000 lei;

Acciza = acciza specifică + acciza ad valorem = 121.299 lei +

62.000 lei = 183.299 lei.10. Un agent economic importă din SUA produse finite în

valoare de 400.000 lei, pentru a fi comercializate. Se cunosc:

taxe vamale 10%, comision vamal 0,5%, cota de TVA – 24%.

Să se calculeze nivelul taxelor vamale şi a TVA.

Rezolvare:

- valoarea în vamă a produselor finite = 400.000 lei;

- valoarea taxelor vamale = 400.000 lei x 10 % = 40.000 lei;

- valoarea comisionului vamal = 400.000 lei x 0,5 % = 2.000

lei;

- total bază de impozitare TVA = 442.000 lei;

- TVA de plată = 442.000 lei x 24% = 106.080 lei.



Finane publice

- 87 –

TESTE GRILĂ

1. Veniturile publice pot fi:

a) ordinare şi economice;b) ordinare şi extraordinare;c) ordinare şi sociale.

2. Veniturile publice ordinare se materializează în:

a) sumele colectate ritmic şi programat;b) sumele colectate temporar şi programat;

c) sumele colectate din împrumuturi.

3. Veniturile publice extraordinare se manifestă prin.

a) atragerea de resurse bancare;b) atragerea de resurse externe;

c) atragerea de resurse suplimentare.

4. Modalitatea de satisfacere a necesarului de noi resurse

financiare este determinată de următoarele cauze:a) economice, monetare, social-democratice, politici militare,

financiare;b) economice, bursiere, social-democratice, politici militare,

financiare;

c) economice, bursiere, demografice, politici fiscale şi bugetare,

financiare.

5. Coninutul economic al veniturilor grupează următoareleprincipale categorii de resurse financiare publice:a) veniturile cu caracter nefiscal, resursele proprii ale băncilor,

resursele din împrumuturi bancare, emisiunea bănească;

b) veniturile cu caracter fiscal, resursele de trezorerie, resursele

din împrumuturi publice, emisiunea bănească;

c) veniturile cu caracter fiscal, resursele proprii ale băncilor,resursele din împrumuturi bancare, emisiunea bănească.

6. Resursele de trezorerie au caracter:

a) anticipativ şi rambursabil;b) temporar şi nerambursabil;c) temporar şi rambursabil.

7. Emisiunea bănească are un caracter:a) rambursabil şi inflaionist;

b) temporar şi inflaionist;c) nociv şi inflaionist.



Finane publice

- 88 –

8. Monopolurile fiscale pot fi:

a) intracomunitare, depline, pariale;

b) extracomunitare, depline, pariale;

c) depline, pariale.

9. Bugetul general consolidat este format din următoarelecategorii de resurse financiare publice:

a) ale bugetului de stat, ale bugetului BNR, cu destinaie

specială, ale unităilor administrativ-teritoariale;

b) ale bugetului de stat, ale bugetului asigurărilor sociale de stat,

cu destinaie specială, ale unităilor administrativ-teritoriale;

c) ale bugetului de stat, ale bugetului Guvernului, cu destinaie

specială, ale unităilor administrativ-teritoariale.

10. Resursele financiare ale bugetului de stat sunt constituite

din:a) veniturile fiscale, veniturile nefiscale şi veniturile din capital;

b) veniturile fiscale, veniturile nefiscale şi veniturile din

subvenii;

c) veniturile fiscale, veniturile nefiscale şi veniturile din

transferuri.

11. Resursele financiare ale bugetului asigurărilor sociale de

stat sunt constituite din:

a) contribuii şi plăile care alimentează bugetul asigurărilor

sociale de stat;b) contribuii şi plăile care alimentează bugetul unităilor

administrativ-teritoariale;

c) impozite directe şi plăile care alimentează bugetul

asigurărilor sociale de stat.

12. Resursele financiare cu destinaie specială se constituie

din:

a) fonduri cu destinaie specială şi contribuii cu afectare

specială;

b) fonduri cu destinaie specială şi asigurările pentru şomaj;

c) fonduri cu destinaie specială şi contribuiile pentru accidente

de muncă.

13. Resursele financiare ale bugetelor unităilor

administrativ-teritoriale se constituie din:

a) accize, taxa pe valoare adăugată şi contribuii sociale;

b)impozitele, taxele şi veniturile nefiscale cu caracter central;



Finane publice

- 89 –

c) impozitele, taxele şi veniturile cu caracter local.

14. Sistemul fiscal şi fiscalitatea coabitează prin prisma a

două abordări:a)socială şi economică;

b) socială şi juridică;

c) financiară şi juridică.

15. Sistemul fiscal îndeplineşte următoarele funciiprincipale:

a) de finanare, redistribuire şi de stabilizare;b) de finanare, mobilizare şi de control;

c) de finanare, repartiie şi de control.

16. Cerinele de optimalitate pentru un sistem fiscal sunt

reprezentate de:

a) justiia impunerii şi certitudinea impunerii;b) inechitatea fiscală şi metodele de impunere;c) inechitatea fiscală şi certitudinea impunerii.

17. Impozitele au caracter:a) obligatoriu, definitiv şi rambursabil;

b) obligatoriu, definitiv şi nerambursabil;c) obligatoriu, temporar şi rambursabil.

18. Impozitele sunt influenate de următoarele aspecte:

a) financiar, economic, etnic;b) financiar, juridic, etnic;c) financiar, economic, social.

19. Impozitul reprezintă:a) o prevedere obligatorie, temporară şi cu contraprestaie;

b) o prevedere obligatorie, temporară şi f ără contraprestaie;c) o prevedere obligatorie, definitivă şi f ără contraprestaie.

20. Taxele reprezintă:a) o prelevare obligatorie, temporară şi cu contraprestaie;

b) o sumă pentru servicii prestate de către autoritatea publică în

beneficiul plătitorului;

c) o sumă pentru servicii prestate de ageni economici înbeneficiul unei autorităi publice.

21. Având în vedere elementele definitorii şi constitutivestabilirea impozitelor comportă:



Finane publice

- 90 –

a) o latură socială şi una politică;b) o latură financiară şi una tehnică;c) o latură politică şi una tehnică.

22. Elementele definitorii ale impozitelor sunt compuse din:

a) subiectul impozabil, predicatul impozabil, suportătorul

impozitului, obiectul impunerii, subiectul impunerii;b) subiectul impozabil, destinatarul impozitului, obiectul

impunerii, sursa impozitului, unitatea de impunere;c) subiectul impozabil, destinatarul impozitului, subiectul

impunerii, sursa impozitului, modalitatea de impunere.

23. Subiectul impozitului este:a) plătitorul propriu-zis;b) suportătorul impozitului;

c) materia însăşi aflată sub incidena impozitului.

24. Sursa impozitului este reprezentată de:a) unităile monetare în care se exprimă impozitul;

b) cel care suportă impozitul;

c) mijloacele din care se plăteşte impozitul.

25. Obiectul impunerii al impozitelor îl reprezintă:a) plătitorul propriu-zis al impozitului;b) suportătorul impozitului;

c) materia însăşi aflată sub incidena impozitului.

26. Asieta impozitului reprezintă:a) totalitatea subiecilor impozabili şi metodele de impozitare;b) totalitatea măsurilor şi metodelor succesive de impunere;c) totalitatea cotelor de impunere şi metodelor succesive de

impunere.

27. Cota de impunere a impozitului reprezintă:

a) unitatea de impunere;b) materia de impunere;c) sursa monetară de impunere.

28. Cotele procentuale de impunere ale impozitului pot fi:a) exponeniale, proporionale, matematice;b) proporionale, progresive, regresive;

c) proporionale, exponeniale, regresive.



Finane publice

- 91 –

29. Elementele constitutive ale impozitelor sunt:a) faptul generator şi sfera de aplicare;b) faptul generator şi subiectul impozabil;c) faptul generator şi obiectul impunerii.

30. Faptul generator al impozitului este:a) evenimentul economic sau etnic care generează obligaiafiscală;

b) evenimentul juridic sau material care generează obligaiafiscală;

c) evenimentul juridic sau bugetar care generează obligaiafiscală.

31. Sfera de aplicare a impozitului se delimitează prinurmătoarele aspecte:

a) natura contribuabilului, felul operaiunilor neimpozabile,obligaia de plată a impozitului;b) natura contribuabilului, spaiul teritorial, evaluarea materiei

impozabile, persoana obligată la plata impozitului,c) natura contribuabilului, felul operaiunilor impozabile, felul

exonerărilor şi scutirilor, spaiul teritorial.

32. După fond şi formă impozitele se clasifică:a) impozite financiare şi reale;b) impozite directe şi indirecte;

c) impozite ordinareş

i extraordinare.33. Impozitele directe se împart în:

a) impozite financiare şi ordinare;b) impozite permanente şi incidentale;c) impozite reale şi personale.

34. Impozitele reale se caracterizează:a) periodicitate probabilă;b) încasarea şi urmărirea lor vizează bunuri tangibile şi

comensurabile;c) încasarea şi urmărirea lor vizează bunuri intangibile şi

incomensurabile.

35. În categoria impozitelor reale se includ:a) impozitul financiar, impozitul pe clădiri, impozitul pe

veniturile persoanelor fizice şi juridice;



Finane publice

- 92 –

b) impozitul financiar, impozitul pe activităi industriale,impozitul pe capitalurile băneşti, impozitul pe circulaia averii;

c) impozitul financiar, impozitul pe clădiri, impozitul pe activităiindustriale, impozitul pe capitalurile băneşti.

36. În categoria impozitelor personale se includ:

a) impozitul pe capitalul bănesc, impozitul pe avere, impozitulpe circulaia averii;b) impozitul pe venitul persoanelor fizice şi juridice, impozitul

pe avere;c) impozitul pe circulaia averii, impozitul pe creşterea averii,

impozitul financiar.

37. În categoria impozitelor pe avere există următoareleforme:

a) impozitul pe descreşterea averii şi pe circulaia averii;

b) impozitul pe creşterea averii şi pe circulaia averii;c) impozitul pe cedarea averii şi pe circulaia averii.

38. Impozitele indirecte au caracter:a) progresiv şi anestezic;b) progresiv şi chirurgical;c) regresiv şi anestezic.

39. Statul exercită o constrângere la impozitele directe:a) transparentă cu specific fiziologic;

b) transparentă

, contractuală

,c) contractuală, cu specific fiziologic-nu îngăduie difereniereaplătitorilor.

40. Statul exercită o constrângere la impozitele indirecte:a) transparentă, cu specific fiziologic-nu îngăduie diferenierea

plătitorilor;b) cu specific fiziologic-nu îngăduie diferenierea plătitorilor;c) transparentă, contractuală.

41. Impozitele indirecte se împart în următoarele subgrupe:a) accize, taxa pe valoare adăugată, impozitul pe venit,

monopolurile fiscale;b) accize, taxa pe valoare adăugată, monopolurile fiscale, taxele

vamale;c) accize, taxa pe valoare adăugată, impozitul pe profit, taxele

vamale.



Finane publice

- 93 –

42. Accizele sunt:a) taxe generale de consum;b) taxe instituite de stat asupra producerii sau / şi vânzării unor

mărfuri;c) taxe speciale de consumaie aşezate şi înacasate asupra

bunurilor care intră în consumul tuturor categoriilor de

contribuabili.

43. Taxa pe valoare adăugată reprezintă:a) taxă generală de consum;

b) taxă instituită de stat asupra producerii sau / şi vânzării unormărfuri;

c) taxă specială de consumaie aşezată şi încasată asuprabunurilor care intră în consumul tuturor categoriilor decontribuabili.

44. Taxele vamale se împart în:a) taxe vamale de import, taxe vamale de primă înmatriculare,taxe vamale intracomunitare;

b) taxe vamale de import, taxe vamale de tranzit, taxe vamale de

export;c) taxe vamale de import, taxe vamale extracomunitare, taxe

vamale de export.

45. Taxele de timbru şi de înregistrare au următoarele

elemente specifice:

a) contraprestaie explicit

ă şi imediat

ă din partea autorit

ăilorpublice;

b) f ără contraprestaie din partea autorităilor publice;c) contraprestaie explicită şi imediată din partea autorităilor

judecătoreşti.



Finane publice

- 94 –


ÎMPRUMUTURILE DE STAT. DATORIA PUBLICĂ

INTERNĂ. DATORIA PUBLICĂ EXTERNĂ.



- înelegerea mecanismului formãrii împrumuturilor de statşi identificarea trãsãturilor acestora;

- identificarea destinaiilor şi elementelor împrumuturilor

de stat;- însuşirea principalelor operaiuni specifice împrumuturilor

de stat;- înelegerea noiunilor de datorie publicã internã şi externã

precum şi a particularitãilor acestora.

Pe parcursul expunerii s-a dorit familiarizarea studenilor cunoiunea de împrumut public, ca operaiune ce vine în completarearesurselor financiare publice, precum şi cu conceptele de datoriepublicã internã şi externã .

În completarea resurselor financiare publice, statul poateapela şi la împrumuturi contractate de la diverşi creditori în scopulrealizării obiectivelor fixate.Definiie:

Creditorul poate fi o persoană fizică sau o persoană juridică,autohtonă sau străină. Creditul poate fi pe termen scurt, mediu saulung şi este purtător de dobândă.

Creditul public reprezintă suma pe care o autoritate publică oia cu împrumut de la un agent economic oarecare.



Finane publice

- 95 –

Definiie:

După apartenena geografică a creditorului, datoria publică poate fi internă sau externă.

5.1. Împrumuturile de stat

5.1.1. Mecanismul formă rii şi tră să turile împrumuturilor de stat

În economia de piaă, veniturile procurate de stat dinimpozite, taxe şi contribuii, precum şi veniturile nefiscale, adeseanu acoperă integral cheltuielile acestuia. În asemenea situaii,autorităile publice se adresează persoanelor fizice şi juridice caredispun de mijloace băneşti temporar libere, cerându-le să le încredineze o parte din acestea pentru acoperirea diferenei dintrecheltuielile şi veniturile bugetare.

Astfel, în caz de dezechilibru bugetar, completareaveniturilor publice se face cu resurse de împrumut, adică pe caleacreditului public. Bazat pe încrederea în solvabilitatea statului,creditul public se realizează fie pe calea contractării directe de cătrestat, de împrumuturi cu personae fizice sau juridice deinătoare demijloace băneşti libere, fie prin intermediul unor instituiispecializate – bănci, case de economii, case de asigurări sociale şide pensii, societăi de asigurări şi reasigurări, etc. – care colectează disponibilităile băneşti de pe piaă şi pe care le încredinează apoistatului pe timp determinat.

În afară de autorităile publice central şi locale, apel laresurse de împrumut mai fac întreprinderile private, publice şimixte, organizaiile cooperatiste, ca şi unele categorii sociale,pentru asigurarea desf ăşurării normale a activităii lor economice(credite pe termen scurt), efectuarea de investiii (credite pe termenmijlociu sau lung) ori satisfacerea unor nevoi ale populaiei (creditede consum). Cererea de credit public şi privat vine din parteautorităilor publice, a agenilor economici şi a populaiei, iar ofertade resurse de împrumut este alcătuită din capitalurile băneştitemporar disponibile ale agenilor economici, capitalurile şirezervele libere ale băncilor şi ale altor instituii financiare,veniturile persoanelor deinătoare de valori mobiliare, economiilebăneşti ale micilor producători de mărfuri, liber profesioniilor şi

Datoria publică reprezintă totalitatea sumelor luate cu împrumut de către o autoritate publică şi existente în sarcinaacesteia la un moment dat sau pe un interval de timp (de regulă un an).



Finane publice

- 96 –

celorlate categorii sociale. Având aceleaşi surse de formare, creditulpublic intră în competiie cu creditul privat.

Asemă nă rile şi deosebirile dintre creditul public şi

creditul privat :

- Este contractat de către stat;- Debitorul este reprezentat deautorităile publice centrale şi locale, iarcreditorii sunt cei de la care provinresursele de împrumut;- Cererea vine din partea autorităilorpublice central şi locale;- Oferta vine din partea băncilor, altorinstituii financiare, agenilor

economici populaiei;- Este utilizat pentru funcionareaserviciilor publice, finanareacheltuielilor militare, meninerea ordiniipublice, rambursarea la scadenă adatoriei publice, plata dobânziloraferente;- Rambursarea şi plata dobânzilor şicomisioanelor aferente se realizează peseama veniturilor bugetare (impozit,taxe, etc.);- Dobânda plătită de stat, la

împrumuturile contractate, exprimă relaţ ii de redistribuire a venituluinaţ ional; se redistribuie, în principal,veniturile persoanelor fizice şi juridice,mobilizate la fondurile de resursefinanciare publice, pe calea impozitelorşi a taxelor, în favoarea celor care au

împrumutat statul şi pentru care încasează dobânzi.

- Este contractat de ageniieconomici, populaie;- Debitorii sunt agenii economici,populaia;- Cererea vine din partea persoanelorfizice sau juridice;- Oferta vine din partea statului,băncilor, altor instituii financiare,agenilor economici populaiei;

- Este utilizat atât în scopuriproductive, caz în care contribuie lasporirea profitului realizat din carese cedează băncii o parte sub formă de dobândă, cât şi neproductive,când se percepe, de asemenea,dobânda chiar dacă nu producvaloare adăugată;- Rambursarea şi plata dobânzilor şicomisioanelor aferente se realizează pe seama resurselor private;- Dobânda plătită de debitori

exprimă relaii de distribuire avalorii adăugate între participanţ ii laactivitatea economic financiară princredit, precum şi a profitului realizatde agentul economic, împrumutat şibanca împrumutătoare.

Principalele condi ii pentru acordarea creditului sunt:

garania, rata dobânzii şi termenul de rambursare. În cazul în carecreditul este acordat din surse ale populaiei sau ale altor agenieconomici, cu excepia Băncii Centrale, masa monetară nu creşte,deoarece sursa de finanare o reprezintă disponibilităile băneşti aleacestora. În cazul în care creditorul este Banca Centrală, esteposibilă creşterea masei monetare pe seama emisiunii suplimentarede monedă.

Creditul public Creditul privat



Finane publice

- 97 –

Ca urmare a preluării unui credit, statul emite înscrisuri custatut de titluri financiare: polie/bonuri de tezaur, certificate/bonuride impozite şi certificate de trezorerie în cazul creditelor din nevoide trezorerie sau obligaiuni de stat, titluri de rentă sau titluri derentă perpetuă în cazul creditelor de echilibrare a bugetului.

Poliele/bonurile de tezaur, certificatele/bonurile de impozite

şi certificatele de trezorerie sunt înscrisuri privind creditul petermen scurt şi atestă, de regulă, un credit pe piaa internă.Obligaiunile de stat, titlurile de rentă sau titlurile de rentă

perpetuă sunt înscrisuri privind credite pe termen lung şi atestă uncredit ce poate fi preluat fie pe piaa internă, fie pe piaa externă.

Acoperirea golului temporar de trezorerie sau a deficituluibugetar anual prin împrumuturi în loc de impozite prezintă uneleavantaje: operativitatea (deoarece evită un proces legislativ deregulă de lungă durată, strict obligatoriu în cazul impozitelor),evitarea nemulumirii sociale (deoarece, f ără excepie, creşterea

fiscalităii este o decizie guvernamentală total neagreată nici depopulaie, nici de întreprinzători) şi diminuarea relativă în timp aefortului fiscal (deoarece acionează efectele inflaiei, în măsura încare dobânda angajată ajunge în timp să nu mai acopere integralrata inflaiei). Aceste avantaje au însă un cost reprezentânddezavantajul apelului la împrumut, cost format din cheltuielile delansare (publicitate, comisioane), vânzarea sub pari, dobânda, primade rambursare ş.a.

În cazul în care împrumutul (include şi cheltuielile aferentelui) are ca destinaie aciuni de tip investiii economice, rambursarea

se poate face din venitul net adus de acestea, ceea ce nu generează

cheltuieli bugetare suplimentare la datele de scadenă. De obicei, însă, destinaia împrumutului nu este de natura investiiilor, aşa încât rambursarea lui determină cheltuieli care sunt acoperite dinsursele fiscal curente ale anilor de rambursare; or, aceasta înseamnă că, de fapt, împrumuturile bugetare de echilibrare sunt impoziteanticipate.

În calitatea lor de impozite anticipate, împrumuturile de statse deosebesc de impozitele curente prin următoarele caracteristici:

- au caracter contractual, similar oricărui împrumut, adică reprezintă din punct de vedere juridic o înelegere între două pări(stat şi creditorii săi); aceasta exclude caracterul obligatoriu alimpozitelor curente, înlocuit cu alternativa facultativităii, întrucâtposibilii creditori pot să nu accepte (individual sau toi) condiiilede preluare a împrumutului, aşa cum au fost ele anunate deMinisterul Finanelor; practica financiară a înregistrat însă şi cazuride împrumuturi de stat obligatorii; pe de altă parte, statul, spredeosebire de ali debitori, nu acordă garanii materiale, adică



Finane publice

- 98 –

împrumuturile de stat, faă de celelalte categorii de împrumuturi, nuau clauză de ipotecă, gaj etc.;

- au caracter rambursabil, similar oricărui împrumut, dartotal nespecific pentru impozite; acest caracter se păstrează inclusiv în cazul împrumuturilor zise perpetue (rente viagere), deoarecerambursarea acestora se face totuşi, chiar dacă discret şi f ără o

scadenă anterior anunată;- asigur ă contrapresta ie, lucru total nespecific impozitelor;

această contraprestaie ia, cel mai frecvent, forma dobânzii, a primeide rambursare şi a emiterii sub valoarea nominală (sub pari); uneledin aceste avantaje materiale, pe care statul le anună creditorilor lalansarea împrumutului, pot fi retrase pe parcurs, ca de exempludiminuarea dobânzii prin conversiunea datoriei publice.

5.1.2. Destina ia şi rolul împrumuturilor de stat

Statul apelează la împrumuturi fie din necesităi de trezorerie,fie din necesităi de echilibru bugetar. În primul caz, veniturilebugetare ordinare prevăzute a se realiza în anul considerat acoperă integral cheltuielile bugetare.

Atunci când disponibilităile de resurse ale unor instituiipublice păstrate la trezoreria statului nu acoperă golul de casă albugetului de stat, se solicită împrumuturi pe termen scurt de la alideinători de resurse băneşti de pe piaă. În ultimă instană se faceapel la Banca Centrală a ării, sub forma unui avans în contulveniturilor bugetare viitoare, în limitele şi în condiiile prevăzute de

lege. În condiiile în care veniturile bugetare ordinare nu acoperă integral cheltuielile bugetare aprobate pentru anul următor,guvernul ării are de ales între sporirea veniturilor fiscale (prinmajorarea impozitelor existente sau introducerea de impozite noi) şicontractarea de împrumuturi. De cele mai multe ori, guvernuloptează pentru cea de-a doua soluie, din următoarele considerente:

a) majorarea impozitelor constituie o măsură nepopulară,deoarece afectează nivelul de trai al populaie, iar partidul(partidele) de la putere evită să o aplice de teama să nu-şi piardă electoratul. În ările cu un nivel ridicat al fiscalităii, o nouă sporireaa acesteia, se loveşte de împotrivirea fermă a categoriilor socialecare ar urma să suporte sarcina suplimentară;

b) împrumuturile de stat oferă categoriilor sociale avute unplasament sigur şi remunerator pentru disponibilităile lor băneşti;

c) împrumuturile de stat reprezintă un mijloc mai rapid deprocurare a resurselor financiare decât impozitele directe. Perioadanecesară pentru identificarea şi evaluarea materiei impozabile,



Finane publice

- 99 –

stabilirea şi perceperea impozitelor este mai îndelungată decât ceade subscriere la împrumut şi efectuare a vărsămintelor în contulacestuia;

d) în condiiile în care împrumutul se solicită la bancacentrală, termenul de obinere a resurselor băneşti este şi mai scurtdecât în cazul în care acesta se plasează în rândurile populaiei ori al

persoanelor juridice (altele decât banca centrală).În ceea ce priveşte dilema “impozite sau împrumuturi” pentrufinanarea cheltuielilor bugetare, economiştii din perioada deascensiunea a capitalismului erau adepi ai soluiei impozitelor şicriticau aspru recurgerea la împrumuturi publice. Aceasta,deoarece:

a) după opinia lor, activitatea economică trebuie să sedesf ăşoare în condiii de liberă concurenă, pe baza iniiativeiprivate, f ără niciun amestec din partea statului; cheltuielile publicetrebuie reduse la minimum, impozitele să fie modice spre a nu

diminua interesul întreprinzătorilor pentru dezvoltarea activităşii loreconomice, iar echilibrarea bugetului de stat să se asigure excluzivpe seama veniturilor ordinare (fiscale şi eventual domeniale);

b) împrumuturile antrenează cheltuieli bugetare suplimentaresub formă de dobânzi, comisioane, prime de rambursare etc., carefac necesară, în final, majorarea impozitelor;

c) împrumuturile uşurează sarcina fiscală a generaieiprezente, dar împovărează generaiile viitoare cu cheltuielireclamate ratelor scadente şi plata dobânzilor;

d) împrumuturile publice afectează însuşi capitatul naiunii,

în timp ce impozitele diminuează

numai veniturile acesteia.Împrumuturile de stat au un rol important în redistribuireaprodusului intern brut, şi se manifestă atât pe plan intern cât şi peplan extern. Pe plan intern, împrumuturile contribuie laredistribuirea produsului intern brut, iniial în momentul plasăriiacestota de către stat. Cu acest prilej, are loc o redistribuire întrepartea destinată formării brute de capital şi cea afectată consumului,deoarece o parte din capitalul bănesc temporar liber, care cuprindeşi capitalul industrial vremelnic disponibil, este plasată în înscrisuriale împrumuturilor de stat şi se foloseşte mai cu seamă în scopuri deconsum, în loc să servească la lărgirea produciei şi a circulaiei.

Ulterior, redistribuirea produsului intern brut prin intermediul împrumuturilor are loc în momentul plăii dobânzii aferente împrumuturilor şi care se suportă în principal din impozite.Subscriitorii la împrumuturile de stat încasează dobânzi şi prime derambursare, iar agenii economici realizează profit, în măsura încare livrează produse, execută lucrări ori prestează servicii pentrusectorul public, finanate din resurse împrumutate de stat.



Finane publice

- 100 –

Împrumuturile de stat îndeplinesc un rol pozitiv în măsura încare sunt folosite pentru dezvoltarea industriei, modernizareaagriculturii, construirea de căi de comunicaii, protecia mediului,creşterea eficacităii învăământului şi asistenei medicale. Înasemenea situaii, împrumuturile contribuie la sporirea producieimateriale, la creşterea produsului intern brut imediat sau în

perspective şi, pe această bază, la asigurarea resurselor necesarerambursării lor.Împrumuturile de stat contractate în străinătate contribuie la

redistribuirea produsului intern brut între ările împrumutatoare şicele împrumutate. La acordarea de împrumuturi, fluxurilefinanciare pornesc de la ările împrumutatoare şi se îndreaptă cătreările împrumutate.

Din momentul începerii restituirii împrumuturilor şi al plăiidobânzilor şi celorlate cheltuieli aferente, direcia fluxurilorfinanciare se schimbă: de data aceasta, fluxurile pornesc de la ările

beneficiare de împrumuturi şi se îndreaptă către ările împrumutatoare. Dacă redistribuirea produsului intern brut al ăriicreditoare către ara debitoare are caracter temporar (împrumutulacordat fiind rambursabil), în schimb plăile efectuate de aradebitoare, cu titlul de dobânzi şi comisoane, către ara creditoare,reflectă redistribuirea definitivă şi nerambursabilă a produsuluiintern brut pe plan internaional. Adesea o parte din produsul internbrut al ărilor debitoare este transferată la dispoziia ărilorcreditoare prin mecanismul preurilor neechivalente şi cel alcursurilor valutare care oscilează în limite largi f ără justificare

economică

.Întrucât ările dezvoltate constituie principalele ăriexportatoare de capital, iar ările în curs de dezvoltare şi în tranziie-principalele ări importatoare de capital, este lesne de înteles că,prin intermediul împrumuturilor contractate în străinătate, are locredistribuirea produsului intern brut pe plan internaional.

5.1.3. Elemetele tehnice ale împrumuturilor de stat

La lansarea unui împrumut de stat este necesară stabilireacâtorva elemente tehnice care îl definesc din punct de vedere juridic. Este vorba de: denumirea împrumutului care secontractează; valoarea menionată pe fiecare cupiură a înscrisuluiacelui împrumut; termenul de rambursare; dobânda; eventuale alteavantaje materiale acordate deinătorilor de înscrisuri, pentru a face împrumutul mai atractiv.

Denumirea împrumutului poate să fie legată de destinaiaacestuia. Atunci când statul doreşte să atragă atenia opinie publice



Finane publice

- 101 –

asupra caracterului excepional al împrumutului ori asupraobiectivului urmărit prin acel împrumut, considerat de interesnaional, precizează acest lucru în însăşi denumirea lui. Spreexemplu: “Împrumutul înzestrării armatei”, “Împrumutul pentrurecosntrucie”, “Împrumutul stabilizării”, etc. În cazurile în care împrumuturile se contractează cu o oarecare regularitate pentru

acoperirea deficitelor bugetare sau pentru alte destinaii (construciide drumuri atc.), în denumirea lor se precizează anul contractării(“Împrumutul de stat 1947”), nivelul dobânzii (“Împrumutul de stat71/2%”), forma pe care o îmbracă venitul (“Împrumutul de stat cucâştiguri”), după caz.

Valoarea nominal ă , valoarea real ă şi cursul .

Valoarea nominală este standardizată în cupiuri, adică unnumăr standard de unităi monetare. Valoarea nominală estevaloarea de referină la care se calculează dobânda anuală ce îirevine posesorului unui titlu, după relaia:

D = dn x VN , unde:

D = dobânda anuală

aferentă

unui titlu;dn = rata nominală a dobânzii;VN = valoarea nominală a titlului.Pentru fiecare împrumut contractat pe piaă, statul emite nişte

înscrisuri, denumite generic efecte publice, titluri, hârtii de valoare,obligaiuni etc., în cupiuri de o anumită valoare (spre exemplu: de50 de lire sterline, de 100 de dolari SUA, de 100 de euro etc). Suma înscrisă pe titlul unui împrumut de stat denumită valoare nominală,exprimă mărimea creanei pe care deinătorul acesteia (creditorul) oare de încasat de la stat (sau invers datoria statului faă dedeinătorul înscrisului respectiv). Când împrumutul se rambursează la termenul pentru care a fost contractat, statul achită deinătorului înscrisului valoarea nominală a acestuia.

Valoarea nominală reprezintă suma care este înscrisă pe titlul aparinător unei emisiuni şi care se exprimă în

unităi monetare naionale (în cazul unor emisiuni lansate pepiaa internă) sau într-o unitate monetară străină (în cazul

emisiunilor lansate pe piaa internaională de capital).

Valoarea efectivă sau valoarea de piaă este suma de bani cucare se poate procura de pe piaă, la un moment dat, un titlu

aparinător unei emisiuni.



Finane publice

- 102 –

În cazul în care momentul ales este chiar cel al lansării pepiaă, valoarea efectivă se numeşte valoare de emisiune sau pre

de emisiune.Valoarea de piaă, precum şi forma ei particulară de pre de

emisiune, poate fi peste, la sau sub valoarea nominală. În funcie deacest raport de ordine între valoarea nominală şi preul de emisiune,

se numeşte emisiunea lansată supra, al sau sub pari. Acestecalificative se păstrează şi în legătură cu nivelul înregistrat la unmoment dat de curs, spunându-se despre titluri că sunt supra, al sausub pari.

Prin urmare, avem:c = x 100 , unde:

c = cursul curent al unui titlu,VP = valoarea de piaă a titlului.

Din punctul de vedere al duratei pentru care se contractează,

împrumuturile pot fi cu termene precise de rambursare şi f ără asemenea termene. De asemenea, împrumuturile pot fi:- pe termen scurt (contractate pe o perioadă de până la un

an inclusiv), împrumuturi la care statul apelează atunci când, deşiechilibrat pe întregul an,. Bugetul prezintă neconcordane întremomentul încasării veniturilor prevăzute şi momentul efectuăriicheltuielilor aprobate. La fel se procedează în cazul încareveniturile nu se realizează în cuantumul prevăzut în buget, saucând apare necesitatea efectuării unor cheltuieli neprevăzute.

- pe termen mijlociu (pe o perioadă de peste un an până la

cinci ani inclusiv),- pe termen lung (pe o perioadă de peste 5 ani); Dobânda -"Preul" pe care statul îl plăteşte creditorilor săi

pentru folosirea sumei împrumutate îmbracă forma:a) a dobânzii (venit fix, de care beneficiază toi deinătorii de

înscrisuri proporional cu valoarea nominală a sumelor împrumutate);

Cursul reprezintã numărul de unităi monetare cu care se potcumpăra la un moment dat o sută de unităi monetare din

valoarea nominală a unui titlu aparinător unei emisiuni.

Termenul da rambursare ( este scadena, data la care

împrumutul trebuie rambursat).



Finane publice

- 103 –

b) a câştigurilor (venituri difereniate ca mărime, de carebeneficiază numai un număr restrâns de deinători),

c) forma combinată a dobânzii şi a câştigurilor sau formaaltor avantaje.

Pentru a face mai atractive împrumuturile pe care lecontractează pe piaa internă, uneori statul acordă creditorilor săi şi

alte avantaje decât dobânda:- scutirea de taxe şi impozite a veniturilor realizate din împrumuturile publice;

- scutirea de taxe şi impozite a tranzaciilor la bursă cuefecte ale acestor împrumuturi ;

- plata impozitelor cu titluri de stat evaluate la valoareanominală şi nu mai târziu de scadena finală a împrumutului;

- exonerarea efectelor publice de la execuia financiară silită;

- garantarea împotriva variaiilor puterii de cumpărare a

monedei naionale prin: stabililrea unei dobânzi nominale care să fie real pozitivă pe tot parcursul împrumutului, exprimarea împrumutului într-o unitate monetară mai stabilă sau într-o unitatede calcul (de exemplu, dreptul special de tragere calculat de FMIsau Banca Mondială pe baza unui „Coş” valutar reprezentativ şistabil), indexarea împrumutului pe baza unui indice de pre.

5.1.4. Opera iuni specifice împrumuturilor de stat

Împrumuturile de stat prijeluiesc o serie de operaiuni legate

de plasarea acestora pe piaă

, de rambursarea lor, precumş

i deeventual modificare a ratei dobânzii şi a termenelor stabilite iniial:a) Plasarea împrumutului presupune vânzarea titlurilor şi

încasarea contravalorii vânzării, care va reprezenta suma colectată ca împrumut de către emitent. Aceasta nu coincide, de regulă, cuvaloarea nominală totală a emisiunii, fie din cauza preului deemisiune sub pari, fie datorită cheltuielilor legate de emisiune(tipărire, publicitate, plata intermediarilor etc.). Cum, de regulă,emitentul urmăreşte colectarea unei anumite valori, el va lansa un împrumut mai mare, suficient pentru ca suma netă colectată să fie,minimum, la nivelul celei avute în vedere. Plasarea titlurilor are labază o serie de tehnici diverse, respectiv:

- prin subscrip ie publică , formă de plasare organizată şigestionată de Ministerul Finanelor sau de către o instituie publică autorizată în acest sens, de guvern sau de însuşi MinisterulFinanelor. Acoperirea cheltuielilor ocazionate de vânzarea titlurilorşi colectarea sumelor se face printr-un comision acordat instituieiorganizatoare a plasării. Plasatorii de capital subscriu la insituia



Finane publice

- 104 –

organizatoare, respectiv la agenii ei colectori. Plata valorii titlurilorsubscrise şi intrarea în posesia lor se face ulterior, cu un decalaj întimp, necesar pentru corelarea volumului subscrierii cu volumul împrumutului lansat. În cazul în care subscrierea depăşeşte volumul împrumutului, se calculează un coeficient de vărsământ:

cv = , unde:cv = cota de vărsământ;VTE = valoarea totală de emisiune a împrumutului;VS = valoarea subscrierilor.Valoarea subscrierii fiecărui plasator de capital se va corecta

cu coeficientul de vărsământ, astfel încât el va cumpăra obligaiunila nivelul valorii VS x cv, rotunjită eventual conform cupiurilorpracticate în respectivul împrumut.

Există şi practica atribuirii către fiecare agent plasator alinstituiei organizatoare a unui anumit plafon de împrumut ( unanumit număr de obligaiuni), urmând ca el să le vândă după regula„primul venit – primul servit”.

- Plasarea prin consor ii (sindicate) bancare presupuneorganizarea şi gestionarea plasării de către un grup de bănci.Aceasta se poate face:

• în comision, similară subscripiei publice, care nu angajează răspunderea băncilor pentru obligaiunile nevândute;

• prin cumpărare, în care grupul de bănci cumpără întreagaemisiune la un curs convenabil emitentului şi o plasează la cursuriformate pe piaă; acoperirea cheltuielilor f ăcute de bănci pentruplasare, ca şi câştigul lor, provine din diferena de curs între cursulpieei şi cel de preluare de la emitent.

- Plasarea prin bursă este adecvată situaiilor în care bursaeste activă şi se vădeşte cel mai puin costisitor. Emisiunea este înregistrată la bursă, similar emisiunilor oricăror altor titluri devaloare şi se negociază prin agenii de bursă în sesiuni specialededicate efectelor financiare generale.

b) Conversiunea este o operaiune vizând modificarea rateidobânzii la un împrumut public, datorată diminuării dobânziicurente sub nivelul celei practicate la respectivul împrumut.

Aceasta înseamnă că statul găseşte acum pe piaă surse decreditare mai ieftine decât cele pe care le-a găsit la momentulplasării împrumutului. Conversiunea presupune înlocuirea titluriloremise în trecut (titluri vechi) cu alte tiluri pentru care dobânda estecorelată cu cea a pieei, adică mai mică (titluri noi).

Conversiunea for at ă presupune înlocuirea titlurilor vechi cualtele noi, într-un interval de timp anunat. După încheierea



Finane publice

- 105 –

acestuia, titlurile vechi î şi pierd valabilitatea. Acest lucru esteposibil deoarece statul nu este un agent economic oarecare, ci unulcare are şi putere politică şi foră de coerciiune.

Conversiunea facultativă presupune înlocuirea titlurilor vechicu altele noi prin preschimbare benevolă de către posesorii celorvechi; titlurile vechi nu-şi pierd valabilitatea; titlurile noi pot fi

procurate fie la schimb cu cele vechi, fie prin cumpărare.Conversiunea prin rambursare anticipat ă presupune înlocuirea titlurilor vechi cu unele noi cu opiunea pentru posesoriide titluri vechi de a şi le preschimba sau de a solicita răscumpărarealor.

De regulă, conversiunea afectează negativ imaginea dedebitor a statului şi îi înrăutăeşte piaa pentru eventuale lansări de împrumuturi.

c) Arozarea este o operaiune inversă conversiunii şi estepracticată atunci când, datorită creşterii ratei dobânzii pe pieele

monetară şi de capital sau altor fenomene conjuncturale, cursulbursier al obligaiunilor de stat scade dramatic, generândrepercusiuni negative pentru debitorul-stat. Pentru a reface această imagine se pot lansa noi înscrisuri cu dobânda majorată, care să le înlocuiască pe cele vechi. În măsura în care statul dispune deresurse financiare, poate proceda la retragerea împrumutului vechiprin cumpărarea la bursă a titlurilor acestuia (operaiuneavantajoasă, având în vedere cursul lor scăzut) şi lansarea unui nou împrumut cu condiii atractive.

d) Consolidarea este o operaiune vizând modificarea

termenului de rambursare a unui împrumutş

i se practică

în legă

tură

cu împrumuturile pe termen scurt sau mediu care sunt transformate în împrumuturi pe termen lung sau f ără termen. Procedeul esteaplicat în cazul în care titlurile pe termen scurt se apropie descadenă, iar statul nu dispune de resurse financiare pentru arăscumpăra respectivele titluri. La scadenă statul va oferi titluri derentă sau titluri de rentă perpetuă cu aceeaşi valoare ca şi cele petermen scurt, dar cu o majorare de dobândă, majorare determinată de faptul că, pentru termene mai lungi, dobânda este mai mare,fenomen normal al pieelor monetare şi de capital.

e) Rambursarea împrumuturilor de stat este operaiunea derăscumpărare a titlurilor emise anterior pentru un astfel de împrumut. Sursele de rambursare sunt: cheltuielile anume prevăzute în buget pentru aceasta, respective veniturile bugetare ale anilor dinperioada de scadenă; excedentele bugetare; fondurile speciale deamortizare constituite în mod expres în gestiunea instituieispecializate pentru rambursarea unor împrumuturi publice (casa deamortizare a împrumuturilor publice).



Finane publice

- 106 –

Rambursarea prin bursă se poate practica pentru orice fel de împrumut ale cărui titluri sunt cotate la bursă. Decizia este luată decătre guvern, care stabileşte şi sursa din care se va facerăscumpărarea. Pentru împrumuturile cu termen, acesta trebuierespectat, astfel că răscumpărările se fac anticipat scadenei, cuexcepia cazurilor în care se optează pentru consolidare sau pentru

alte soluii mai dure (arierate financiare, reeşalonare, repudiere).Pentru împrumuturile f ără termen, răscumpărarea este facultativă,obligatorie fiind doar plata dobânzilor la scadene.

Rambursarea cu scaden ă unică se practică pentru împrumuturile pe termen scurt şi presupune răscumpărarea tuturortitlurilor la scadena menionată, cu plata inclusiv a dobînzii. Aredezavantajul că pune în circulaie, „instantaneu”, o mare masă denumerar care poate afecta stabilitatea pieei.

Rambursarea prin anuit ă i se practică în cazul unor împrumuturi cu sferă limitată de creditori şi constă în calculul

sumei anuale de plată în contul împrumutului pe baza procedeelorde actualizare. Anuitatea este suma reprezentând amortizarea împrumutului (plata unei rate din creditul preluat) plus dobândaaferentă. Anuitatea se poate calcula ca plată eşalonată imediată sauamânată (există o „perioadă de graie” în care nu se fac rambursări în contul datoriei, dar dobânda se acumulează), anticipată (plata la începutul anului) sau posticipată (plata la finele anului), în tranşeegale (anuitate constantă pe toată perioada împrumutului) saucrescătoare sau descrescătoare.

Rambursarea prin tragere la sor i se practică în cazul unor

împrumuturi cu sferă

largă

de creditoriş

i constă

în ră

scumpă

rareaperiodică a unor titluri prin tragerea la sori a seriilor acestora.Numărul de titluri trase la sori se stabileşte la o valoare însumată alor, concurentă cu amortizarea anuală, de regulă stabilită anterior,prin regulamentul împrumutului în cauză. Amortizarea poate fiegală pe tot parcursul împrumutului sau crescătoare (în cazulanuităilor constante) sau de altă natură stabilită prin menionatulregulament.

În cazuri de excepie, statul nu mai are în vedere rambursareadatoriei, ci amânarea sau stingerea ei forată. Sunt cunoscute înacest sens următoarele formule:

• arieratele financiare, adică amânarea sine die arambursării datorită unor împrejurări excepionale (conflict armat,criză economic prelungită, catastrofe naturale);

• reeşalonarea, adică reaşezarea termenelor de plată şi acuantumului rambursărilor, uneori inclusiv a dobânzilor, ca rezultatal consecinelor unor împrejurări excepionale;



Finane publice

- 107 –

• stingerea prin inflaie, adică diminuarea relativă a plăilor

angajate anterior unui proces inflaionist puternic şi de durată sau

unei hiperinflaii; diminuarea ar putea fi atât de puternică, în

contextul unei masive creşteri a masei monetare, încât plata datoriei

să se poată face în termenii ei nominali f ără nici un fel de efort;

• repudierea, adică negarea/nerecunoaşterea unui împrumut

angajat de stat anterior şi care intervine în cazul schimbărilor deregim politic.

5.2. Datoria publică internă

5.2.1. No iuni generale

Datoria publică cuprinde totalitatea sumelor împrumutate de

autorităile publice centrale, de unităile administrativ- teritoriale şi

de alte entităi publice, de la persoane fizice sau juridice pe piaainternă şi în străinătate, şi rămase de rambursat la un noment dat.

Cuantificarea îndatorării statului pe piaa internă sau externă

se realizează prin indicatorul grad de îndatorar, care se calculează

ca raport între soldul datoriei publice (SDP) şi produsul intern brut

(PIB). Acesta este un indicator important în funcie de care se

realizează analizele financiare pe categorii de state inând seama de

gradul de dezvoltare economică.

Plăile efectuate de un stat într-un an privind rambursarea

datoriei publice, reprezentând ratele scadente, dobânzile,

comisioaneleşi celelalte cheltuieli aferente constituie serviciuldatoriei externe (SDE).

Principalii indicatori de evaluare a efortului financiar realizat

de stat privind datoria publică sunt:

- mărimea absolută a datoriei publice (DP) exprimată fie în

monedă naională, fie într-o valută de circulaie internaională;

- serviciul datoriei publice exprimat în mărime medie pe

locuitor = ;

- raportul dintre serviciul datoriei externe şi totalul

cheltuielilor publice = x 100;

- ponderea datoriei externe în produsul intern brut = x

100;

- ponderea dobânzilor aferente datoriei publice în produsul

intern brut = x 100;

- raportul dintre dobânzile şi totalul cheltuielilor

publice = x 100;



Finane publice

- 108 –

Datoria publică se structurează şi se gestionează în funcie decele două componenete ale sale:

• datoria publică internă ( DPI )• datoria publică externă (DPE )

DP = DPI + DPE.

În funcie de calitatea creditorilor, datoria publică poate fi:- datorie publică brută, fiind dată de valoareatotală a împrumuturilor, indiferent unde sunt plasate acestea;

- datorie publică netă, în care nu intră valoarea împrumuturilor plasate la instituiile statului.

În funcie de gradul de dezvoltare economică a statelorstructura datoriei publice diferă de la o ară la alta şi chiar şi de la operioadă la alta, în funcie de condiiile financiar monetare, astfel:

• în ările dezvoltate ponderea datoriei publice interne întotalul datoriei publice este mai mare decât ponderea datoriei

publice externe;• în ările în curs de dezvoltare situaia este inversă, acesteări împrumutându-se într-o măsură mai mare din exterior.

5.2.2. Datoria publică internă a României

În România, guvernul este autorizat să contracteze prinMinisterul Finanelor Publice împrumuturi de stat interne şi externe, în următoarele scopuri:

- Finanarea deficitului bugetar de stat;

-

Refinan

area datoriei publice;- Susinerea balanei de plăi şi consolidarea rezerveivalutare a statului;

- Finanarea proiectelor de investiii pentru dezvoltareasectoarelor prioritare ale economiei;

- Finanarea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii cucapital majoritar românesc;

- Finanarea achiziiilor de bunuri şi servicii, inclusivimportul de materii prime şi resurse energetice;

- Îndeplinirea obligaiilor legate de garaniile de stat pentru împrumuturi;

- Amortizarea şi achitarea împrumuturilor guvernamentaleşi răscumpărarea datoriei neachitate, incluzând capitalul, dobânda şialte costuri;

- Finanarea necesităilor pe termen scurt ale bugetului destat;

- Finanarea cheltuielilor legate de lichidarea consecinelordezastrelor natural şi ale altor calamităi;



Finane publice

- 109 –

- Meninerea în permanenă a unui sold corespunzător încontul general al trezoreriei statului;

- Alte necesităi aprobate prin legi special.Rambursarea împrumuturilor de stat se asigură, după caz, din

împrumuturi special contractate pentru refinanarea datoriei publice,din resurse ale contului general al trezoreriei statului, precum şi din

alte resurse stabilite prin dispoziii legale. Rambusarea ratelor decapital, plata dobânzilor şi a altor costuri aferente datoriei publiceau prioritate faă de alte obligaii ale statelor.

Datoria publică internă reprezintă o obligaie necondiionată a statului de rambursare a împrumuturilor contractate în lei, de plată a dobânzilor şi a altor costuri aferente.

Instrumentele datoriei publice interne ale statului includ:a) titlurile se stat eliberate în moneda naionalã;b) împrumuturile de stat contractate la bãncile comerciale din

România;

c) împrumuturile de stat contractate la alte instituii de creditdin România şi de la agenii guvernamentale.Titlurile de stat eliberate în moneda nationalã pot fi emise

atât în forma materialã cât şi în forma dematerializată, şi pot fiemise pe termen scurt, mediu sau lung. Sunt considerate titluri de

stat ale împrumuturilor pe termen scurt bonurile de tezaur şicertificatele de trezorerie, precum şi alte înscrisuri create de emitent în condiiile legii. Sunt considerate titluri de stat ale împrumuturilor pe termen mediu obligaiunile de stat având oscadenã de peste un an şi maximum cinci ani de la emisiune, iar

pe termen lung obliga

iunile de stat având o scaden

ã de pestecinci ani de la emisiune.Titlurile de stat se ofera spre vânzare, cu condiia ca oferta sã

includã cel puin urmãtoarele elemente:a) denumirea, data emisiunii şi valoarea titlurilor de stat

oferite;b) forma împrumutului de stat reprezentat prin titlurile

respective, cu discount sau purtãtor de dobândã;c) rata dobânzii, metoda de calcul şi datele la care se plãteşte

dobânda, atunci când este cazul;d) scadena împrumutului şi clauza rambursării în avans,

atunci când este cazul.Ministerul Finanelor Publice este autorizat sã administreze

datoria publică şi garaniile de stat pentru împrumuturi aleRomâniei.

În acest scop, acest minister :



Finane publice

- 110 –

a) evaluează mărimea împrumutului astfel încât nivelul de îndatorare să corespundă necesităilor României şi capacităiistatului de a gestiona datoria;

b) ine evidena contabilă a datoriei publice contractate şievidena statistică a garaniilor de stat emise;

c) urmăreşte derularea împrumuturilor garantate de stat;

d) supraveghează lichidităile din Contul General alTrezoreriei pentru a avea o balană a disponibilităilorcorespunzătoare;

e) elaborează anual contul general al datoriei publice.

5.3. Datoria publică externă

5.3.1. Particularită ile împrumuturilor externe

Definiie:

Instrumentele datoriei publice externe a României includ:a) titlurile de stat libelate în valută, emise pe pieele

financiare interne şi externe;b) împrumuturile primite de la guvernele altor state, agenii

guvernamentale, instituii financiare multilaterale sau alteorganizaii internaionale;

c) împrumuturile sindicalizate pe termen scurt, mediu saulung;

d) împrumuturile directe primite de la investitori privai petermen scurt, mediu sau lung.

În atributiile Ministerului Finantelor Publice cu privire ladatoria publică externă, între altele intră:

a) examinarea termenilor şi condiiilor acordurilor de împrumuturi externe, de pe pieele financiare internaionale;

b) emisiunea, contractarea, administrarea şi rambursarea împrumuturilor externe şi achitarea costurilor aferente;

Datoria publică externă reprezintă totalitateaobligaiilor financiare ale statului, provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de stat de la

persoane fizice sau juridice nerezidente în România, la care seadauga datoria publică locală externă formată din totalitatea

obligaiilor financiare ale autorităilor administraiei publicelocale, provenind din împrumuturi contractate direct sau

garantate de acestea de la persoane fizice sau juridice

nerezidente în România.



Finane publice

- 111 –

c) analiza condiiilor pentru refinanarea datoriei publice

externe şi asigurarea ca noile împrumuturi să se încadreze în

plafonul anual de îndatorare externă, corelat cu prevederile anuale

ale legii bugetului de stat referitoare la serviciul datoriei publice;

d) administrarea împreuna cu Banca Naională a României a

rezervei valutare a statului în vederea asigurării resurselor necesare

creşterii rezervei, utilizarea împreună cu Banca Naională aRomâniei a rezervei valutare pentru plata serviciului datoriei

publice şi susinerea monedei naionale.

Datoria publică externă contractată de Ministerul Finanelor

Publice în numele statului se rambursează prin Banca Naională a

României. Fondurile obinute ca urmare a contractãrii

împrumuturilor externe de către Ministerul Finanelor Publice în

numele statului pentru finanarea deficitului bugetului de stat sunt

convertite în moneda naională prin Banca Naională a României

sau pe piaa valutară din România. Rambursarea împrumuturilor

externe se va face de către Ministerul Finantelor Publice care vadisponibiliza sumele în lei necesare efectuării platilor.

Transmiterea împrumuturilor externe contractate de

Ministerul Finanelor Publice în numele statului la utilizatorii finali

se face pe baza unor contracte de subîmprumut încheiate de

Ministerul Finantelor Publice cu respectivii utilizatori.

5.3.2. Clasificarea împrumuturilor externe

Datoria externă totală are următoarele componente:

• datorie pe termen scurt;• datorie pe termen lung;

• credite de la FMI.



Finane publice

- 112 –

Datoria externă şi componentele sale

din punct de vedere al debitorului

din punct de vedere al creditorului

Din punct de vedere al debitorului, datoria pe termen lung se

clasifică astfel:

• datorie privată negarantată;

• datorie publică;

• datorie garantată de stat.

Un prim indicator utilizat în analiza datoriei externe este

datoria externă totală exprimată într-o valută de largă circulaie.

Datoria externă totală

Datorie pe termenscurt

Datorie pe termenlung

Credite de la F.M.I.

Datorie privată

negarantată

Datorie publică şi datoriegarantată de stat

Creditori publici Creditori privai

Multilaterali Bilaterali Bănci

comercialeObligaiuni Alii



Finane publice

- 113 –

Ceilali indicatori semnificativi utilizai în practica financiară internaională sunt următorii:

• ponderea datoriei externe în produsul intern brut = x

100;• ponderea datoriei externe în exporturile de bunuri şi servicii

(VE) x 100;

• raportul dintre datoria externă şi cheltuielile publice (CP)x 100;

Legătura dintre datoria publică a unei ări şi cea externă esteasigurată tocmai prin datoria publică externă. Aceasta, deoarece,datoria publică a unei ări este formată din datoria publică internă şidatoria publică externă, în timp ce datoria externă are dreptcomponente atât datoria publică externă, cât şi datoria privată externă.

ÎNTREBÃRI RECAPITULATIVE:

1. Indicai înscrisurile cu statut de titluri financiare pe care leemite statul ca urmare a preluãrii unui credit.2. Enumerai elementele tehnice ale împrumuturilor de stat .3. Specificai ce reprezintã arozarea şi când este practicatã.4. Precizai modalitãile prin care se poate realiza rambursarea împrumuturilor de stat.

TESTE GRILÃ :

1. În vederea completãrii resurselor financiare publice, statulpoate face apel la împrumuturi de la diverşi creditori, subforma:

a) creditului public şi creditului privat;b) creditului public şi datoriei publice;c) datoriei publice şi creditului privat.

2. Creditul public este utilizat pentru:

a) atât în scopuri productive cât şi neproductive;b) funcionarea serviciilor publice, finanarea cheltuielilor

militare, meninerea ordinii publice, rambursarea la scadenă a datoriei publice, plata dobânzilor aferente;

c) acoperirea deficitului extern.



Finane publice

- 114 –

3. Împrumuturile de stat, în calitatea lor de impozite anticipate,se deosebesc de impozitele curente prin urmãtoarelecaracateristici:

a) au caracter contractual, rambursabil şi asigurã ocontraprestaie;

b) nu asigurã nicio contraprestaie din partea statului şipot fi retrase pe parcurs prin diminuarea dobânzii princonversiunea datoriei publice;

c) au carater contractual, temporar, nominal şi asigurã ocontraprestaie.

4. Valoarea nominalã a unui titlu aparinãtor unei emisiunireprezintã:

a) suma de bani cu care se poate procura de pe piaă, la

un moment dat, un titlu aparinător unei emisiuni;b) numărul de unităi monetare cu care se pot cumpăra laun moment dat o sută de unităi monetare din valoareanominală a unui titlu aparinător unei emisiuni;

c) suma care este înscrisă pe titlul aparinător uneiemisiuni şi care se exprimă în unităi monetarenaionale sau într-o unitate monetară .

5. Printre avantajele pe care le acordã statul creditorilor sãipentru împrumuturile de pe piaa internã, se numãrã:

a) dobânda, scutirea de taxe şi impozite a veniturilorrealizate din împrumuturile publice, scutirea de taxe şiimpozite a tranzaciilor la bursã cu efecte ale acestor împrumuturi, exonerarea efectelor publice de laexecuia financiară silită ;

b) plata impozitelor cu titluri de stat evaluate la valoareanominală şi nu mai târziu de scadena finală a împrumutului, garantarea împotriva variaiilor puteriide cumpărare a monedei naionale ;

c) toate cele de mai sus.6. Arieratul financiar reprezintã:

a) negarea/nerecunoaşterea unui împrumut angajat de statanterior şi care intervine în cazul schimbărilor deregim politic;

b) modificarea termenului de rambursare a unui împrumut şi se practică în legătură cu împrumuturile



Finane publice

- 115 –

pe termen scurt sau mediu care sunt transformate în

împrumuturi pe termen lung sau f ără termen;

c) amânarea sine die a rambursării datorită unor

împrejurări excepionale (conflict armat, criză

economic prelungită, catastrofe naturale).

7. Componentele datoriei publice sunt urmãtoarele:

a) datoria publicã externã, datoria publicã internã, datoria

publicã netã şi datoria publicã brutã;

b) datoria publicã internã şi datoria publicã externã;

c) ambele de mai sus.

8. Sunt considerate titluri de stat ale împrumuturilor pe termen

scurt :

a) obligaiunile de stat având o scadenã de peste un an şi

maximum cinci ani de la emisiune, bonurile de tezaur

şi certificatele de trezorerie, precum şi alte înscrisuricreate de emitent în condiiile legii;

b) bonurile de tezaur şi certificatele de trezorerie, precum

şi alte înscrisuri create de emitent în condiiile legii;

c) obligaiunile de stat având o scadenã de peste cinci ani

de la emisiune, bonurile de tezaur şi certificatele de

trezorerie, precum şi alte înscrisuri create de emitent în

condiiile legii.

9. Numii organismul autorizat sã administreze datoria publicã

şi garaniile de stat pentru împrumuturile României:a) Ministerul Finanelor Publice;

b) Curtea de Conturi

c) Guvernul României



Finane publice

- 116 –


BUGETUL DE STAT ŞI PROCESUL BUGETAR



- înelegerea conceptului de buget de stat şi a abordãrilorsale sub aspect juridic şi economic;

- însuşirea principiilor bugetare ;- înelegerea metodelor de dimensionarea a componentelor

bugetului.Pe parcursul prezentãrii s-a încercat familiarizarea studenilor cunoiunea de buget de stat şi cu principiile bugetare. De asemenea,s-a dorit însuşirea metodelor de dimensionare de componentelorbugetului, ca operaiuni de predicie.

6.1. Bugetul statului şi caracteristicile acestuia

Activitatea economică a statului se desf ăşoară printr-un

mecanism economic reprezentat de un sistem de metode deconducere economică, de obiective şi structuri organizaionale. Înacest context statul se regăseşte în două ipostaze:

• agent economic, prin care are atribuii, obligaii şi drepturi caorice agent economic;

• autoritate publică, care creează şi execută cadrul legislativnecesar derulării mecanismului economic, prin fora sa economică,precum şi prin pârghiile social – economice la care poate apela.

Prin intermediul acestor pârghii economico-sociale se crează cadrul organizatoric prin care se încasează veniturile bugetare, se

repartizează şi se cheltuie, denumit şi sistemul bugetar.

Sistemul bugetar reprezintă totalitatea relaiiloreconomice sub formă banească, rezultat al repartiiei venitului

naional, relaii ce apar cu prilejul constituirii şi repartizării defonduri centralizate la şi de la dispoziia statului, precum şi aunitătilor administrativ teritoriale, în scopul satisfacerii unor

interese generale ale societăii ori colectivităilor publice.



Finane publice

- 117 –

Sistemul bugetar sau bugetul public contribuie la realizareaechilibrului între nevoile colective şi mijloacele cu care se acoperă,avînd în vedere respectarea echităii în repartiia sarcinii fiscaleasupra membrilor societăii.

Bugetul public reprezintă instrumentul de programare,executare şi control prin care statul î şi îndeplineşte funciile pe carele exercită: de alocare, redistribuire, stabilizare macroeconomică,reglare a activităii economice.

În condiiile finanelor clasice, bugetul public era considerat,ca act legislativ, doar o listă a cheltuielilor şi a veniturilor publice,f ără specificarea vreunei legături cu starea şi perspectiveleeconomiei naionale.

În condiiile tot mai complexe ale vieii economico-sociale deastăzi, doctrina financiară a completat imaginea despre buget şi alegat existena acestuia de mersul şi starea întregii economiinaionale. Astfel, în toate ările dezvoltate noiunea de buget sereferă la două structuri diferite:

• bugetul economiei naionale;• bugetul public (bugetul propriu-zis al autorităii publice).Bugetul economiei naionale este un plan/program ce se

întocmeşte anual şi cuprinde totalitatea veniturilor şi a cheltuielilordintr-o economie naională, indiferent dacă acestea sunt publice sauprivate. Acest buget cuprinde în fapt, pe lângă bugetele autorităiipublice şi totalitatea bugetelor private (ale agenilor economici). Deregulă, este un buget informativ, orientativ şi nu este executoriu, înconsecină nu se supune aprobării legislativului. Bugetul economieinaionale serveste ca baza pentru argumentaia financiar-economică, politică şi socială a guvernului.

Bugetul public (de stat) se elaborează pornind de la bugetuleconomiei naionale, însă cuprinde numai resursele şi cheltuielileautorităii publice. Bugetul public se supune în mod obligatoriudiscuiei amanunite a Parlamentului şi aprobării acestuia. Dupaaprobarea de către Parlament, bugetul de stat devine lege şi astfel,este posibilă încasarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor publice.

În sens larg, bugetul public sau bugetul public naional

constituie un ansamblu complex de bugete autonome şiindependente, constituite conform legislaiei economico-financiare,care dau expresie procesului de constituire, la dispoziia statului, afondurilor financiare necesare pentru realizarea obiectivelor depolitică economică şi socială, care împreună formează un sistemunitar de bugete, aşa cum reglementează şi Legea nr. 500/2002 –Legea privind finanele publice, format din:



Finane publice

- 118 –

a) bugetul de stat;

b) bugetul asigurărilor sociale de stat;

c) bugetele locale;

d) bugetele fondurilor speciale;

e) bugetul trezoreriei statului;

f) bugetele instituiilor publice autonome;

g) bugetele instituiilor publice finanate integral sau parial dinbugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele

locale şi bugetele fondurilor speciale, după caz;

h) bugetele instituiilor publice finanate integral din venituri

proprii;

i) bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate

sau garantate de stat şi a căror rambursare, dobânzi şi alte

costuri se asigură din fonduri publice;

j) bugetul fondurilor externe nerambursabile.

Bugetul de stat – este un document elaborat şi administrat de

către Guvern, adoptat de către Parlament prin Legea anuală a

bugetului de stat şi reprezintă relaiile economice în formă bănească

care iau naştere în procesul repartizării produsului intern brut, ca

urmare a formării resurselor financiare publice şi efectuării

cheltuielilor publice în conformitate cu obiectivele politicilor

economice, sociale, ale fiecărei perioade. Dintr-o perspectivă mai

largă bugetul de stat poate fi abordat:

• sub aspect juridic:

-

ca un document prin care se prevăd şi se aprobă, prin lege,veniturile şi cheltuielile anuale ale satului sau instituiilor

publice;

- ca un act de autorizare prin care puterea executivă este

împuternicită de puterea legislativă să efectueze cheltuieli

şi să perceapă venituri în acord cu respectarea legislaiei;

• sub aspect economic:

- ca un document – program, prin care statul prevede anual

mărimea şi structura veniturilor şi cheltuielilor;

- plan financiar la nivel macroeconomic, deoarece stbileşte

relaiile economico-financiare la nivel macroeconomic,precum şi evoluia produsului intern brut;

- ca un document de previzionare anuală, prin care statul

surprinde anual evoluia veniturilor publice şi repartizarea

acestora pe destinaii;

- sistem de fluxuri financiare deoarece exprimă atât

fluxurile financiare de formare a resurselor financiare



Finane publice

- 119 –

publice, cât şi fluxurile financiare de repartizare, cheltuire

şi gestionare a acestora;

- instrument de politică fiscală a statului, deoarece prin

buget, statul î şi poate materializa propria politică fiscală.

Bugetul asigur ărilor sociale de stat - este un document ce se

întocmeşte distinct de bugetul de stat şi se aprobă de Parlament prinlege separată, fiind administrat şi gestionat de Ministerul Muncii şi

Solidarităii Sociale, pe baza contribuiilor şi a altor vărsăminte

prelevate de la persoane juridice şi fizice, şi de repartizare a

acestora pe destinaii pentru ocrotirea pensionarilor, salariailor

asigurai şi a membrilor lor de familie.

Bugetele locale – sunt documentele, elaborate autonom, în

care se înscriu veniturile şi cheltuielile colectivităilor locale, pe o

perioadă de un an şi reprezintă instrumentul de planificare

financiară a unităilor administrativ – teritoriale care aupersonalitate juridică (comună, oraş, municipiu, jude).

Bugetele fondurilor speciale - documentele care se întocmesc

în vederea finanării anumitor obiective şi aciuni necesare în

perioada considerată, pentru care se instituie prelevări obligatorii pe

bază de legi speciale.

Bugetul trezoreriei statului - este documentul în care sunt

înscrise veniturile şi cheltuielile trezoreriei privind activitatea

desf ăşurată de aceasta în scopul îndeplinirii funciilor sale.

Bugetele institu iilor publice autonome – sunt documentele în

care sunt înscrise veniturile şi cheltuielile sau, după caz, numai

cheltuielile anuale ale instituiilor publice centrale care nu sunt

subordonate nici unei alte entităi de drept public.

Bugetele institu iilor publice finan ate integral sau par ial

din bugetul de stat, bugetul asigur ărilor sociale de stat, bugetele

locale şi bugetele fondurilor speciale, după caz – sunt documentele

în care sunt înscrise cheltuielile anuale ale instituiilor publice cefuncionează doar pe baza resurselor primite sau subveniilor, de la

bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale

şi bugetele fondurilor speciale, în funcie de sistemul de finanare şi

sunt în subordinea instituiilor publice autonome.

Bugetele institu iilor publice finan ate integral din venituri

proprii - sunt documentele în care sunt prevăzute şi aprobate



Finane publice

- 120 –

veniturile şi cheltuielile instituiilor publice aflate în subordineainstituiilor publice autonome, ori alte instituii publice, cefuncionează doar pe baza veniturilor proprii ce provin din chirii,organizarea de manifestări culturale şi sportive, concursuri artistice,publicaii, prestaii editoriale, studii, proiecte, valorificări deproduse din activităi proprii sau anexe, prestări de servicii şi altele

asemenea.

Bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate

sau garantate de stat şi a căror rambursare, dobânzi şi alte costuri

se asigur ă din fonduri publice - este documentul în care suntprevăzute şi aprobate veniturile şi cheltuielile creditelor externecontractate sau garantate de stat şi a căror rambursare, dobânzi şialte costuri se asigură din fonduri publice.

Bugetul fondurilor externe nerambursabile – este

documentul în care sunt prevăzute şi aprobate veniturile şicheltuielile fondurilor externe care nu trebuie rambursate.Ansamblul bugetelor, componente ale sistemului bugetar,

agregate, prin cumularea valorilor înregistrate atât la venituri, cât şila cheltuieli şi consolidate, prin eliminarea transferurilor de sumedintre două bugete componente, ca urmare a evitării dublei înregistrări a acestora şi evidenierii corecte a efortului financiarpublic, pentru a forma un întreg, poartă denumirea de Bugetgeneral consolidat.

Rolul bugetului este considerat un instrument prin care serealizează alocarea şi redistribuirea resurselor şi care prezintă utilitate în procesul reglării activităii economice şi sociale.

Bugetul are un rol financiar, alocativ, redistributiv şi dereglare a vieii economice.

Rolul financiar - se referă la formarea şi utilizarea resurselorfinanciare necesare statului în exercitarea funciilor sale. În acestsens rolul financiar poate fi nuanat pe o componentă alocativă şi peo componentă redistributivă.

Rolul alocativ - reflectă modul de alocare a resurselorfinanciare în fiecare an bugetar. Statul se poate manifesta ca agenteconomic, fie prin dezvoltarea unor activităi industriale şi

Bugetul general consolidat reflectă fluxurile financiarepublice de formare a veniturilor fiscale şi nefiscale şi derepartizare a acestora pe destinaii în conformitate cu

nevoia socială.



Finane publice

- 121 –

comerciale proprii, fie participând la finanarea unor activităi însectorul privat. Existena lor ca bugete anexe se justifică: princaracterul industrial sau comercial al activităii statului şi prinscopul finanării şi natura beneficiarului resurselor, atunci când seacordă subvenii sau se finaează aciuni sociale. Conturile specialede trezorerie sunt operaiuni în afara bugetului general determinate

de condiii specifice privind finanarea şi de caracterul lorprovizoriu. Rolul redistributiv al bugetului este pus în evidenă de natura

lui specifică, respectiv aceea de instrument ce reflectă relaii demobilizare a resurselor si de repartizare a acestora pentru finanareaunor activităi şi aciuni determinate expres, realizat atât prinintermediul impozitelor şi taxelor, cât şi a cheltuielilor.

Rolul de reglare a vieii economice decurge din importanabugetului de stat ca instrument cu putere de lege, prin care sereflectă politica economică promovată de guvern. Prin orientările

bugetului se poate aciona asupra economiei naionale stimulândsau frânând o anumită activitate economică, prin intermediuldinamicii cheltuielilor, veniturilor sau soldului bugetar.

6.2. Principiile bugetare

Urmare a procesului complex de elaborare şi execuie abugetului de stat, în conformitate cu prevederile legilor bugetareanuale este necesară utilizarea unor reguli şi principii de întocmire abugetului mai mult sau mai puin rigide.

Principiile bugetare reprezintă

o sinteză

a experien

eipracticii bugetare, dar şi a cerinelor şi exigenelor presupuse deprocesul elaborării şi execuiei bugetului de stat. Principiilebugetare sunt riguros formulate şi sunt parte a patrimoniuluiuniversal de cunoştine şi învăăminte care in de ştiina finanelor.Legislaia bugetară se bazează pe aceste principii şi le include canorme juridice. Reflectarea lor juridică nu poate fi însă rigidă, ciadaptată intereselor şi particularităilor economice caracterizând nudoar statul de referină, ci chiar orientarea regimului de stat, aorganului legislativ sau a guvernelor.

6.2.1. Principiul anualită ii bugetului

Acest principiu se referă la faptul că realizarea veniturilor şiefectuarea cheltuielilor trebuie realizată în perioada de timp stabilită de Parlament, precum şi perioada de timp pentru care se adoptă bugetul. În sensul acestui principiu, anul este un interval de 12 lunicare poate să coincidă sau nu cu anul calendaristic. Acest interval



Finane publice

- 122 –

delimitează perioada de timp pentru care se elaborează şi se aprobă bugetul, precum şi pentru care este autorizată încasarea veniturilorşi efectuarea cheltuielilor.

Motivaia acestui principiu rezidă în faptul că intervalul de unan prezintă avantajul unei perioade pentru care prediciile(propunerile privind veniturile şi cheltuielile) au o şansă bună de

realizare şi evită prelungirea urmăririi şi controlului pe un intervalde timp prea mare.Pentru cheltuielile de investiii şi în cazul unor programe

vizând obiective a căror realizare necesită mai muli ani, în practicabugetară au apărut legile-program prin care sunt aprobate cheltuielipentru obiective plurianuale, cu defalcarea anuală a cotei decheltuială şi a surselor de venituri ce pot fi folosite în acest scop.

Anualitatea bugetului nu înseamnă că valabilitatea temporală a acestuia este 1 ianuarie – 31 decembrie. Acest interval este destulde răspândit, dar în practica bugetară internaională se întâlnesc şi

alte intervale (1 aprilie – 31 martie în ări ca Marea Britanie,Japonia, sau 1 iulie – 30 iunie în Suedia, Australia, Egipt, Pakistanetc., sau 1 octombrie – 30 septembrie în SUA şi Thailanda), caurmare a influenei diferiilor factori la nivelul unei ări: caracteruleconomiei, tradiia, organizarea activităii parlamentare etc.

În acelaşi context al temporalităii este de menionat că poatesau nu să existe identitate între perioada pentru care se elaborează şise aprobă bugetul şi cea în care acesta se execută.

Există în practica bugetară două sisteme distincte deexecuie:

a) sistemul de gestiune, potrivit că

ruia bugetul se încheie lafinele intervalului anual pentru care bugetul a fost aprobat. Aceasta înseamnă că bugetul se execută numai pentru veniturile încasatepână la finele respectivului interval, iar cheltuielile se efectuează,de asemenea, până la acest moment. Acest sistem are dezavantajulde a nu se putea şti (decât eventual cu dificultate) în ce măsură s-aurealizat în cele din urmă cifrele aprobate prin bugetul anului încheiat. Avantajul acestui sistem este că la data închiderii anuale seştie clar cum s-a încheiat bugetul (care este soldul rezultat) şi în cemăsură (procentual) s-au realizat în intervalul dat veniturile şicheltuielile aprobate iniial. Acest sistem se utilizează în practicabugetară din ara noastră.

b) sistemul de exerciiu, potrivit căruia, după încheiereaanului bugetar, se acordă un termen de execuie de 3-6 luni în caresă se realizeze integral veniturile şi cheltuielile aprobate prin buget:

Anul bugetar + Termenul de execuie = Exerciiu bugetar

(12 luni) + (3-6 luni) = (15-18 luni)



Finane publice

- 123 –

În acest sistem, pe parcursul exerciiului bugetar,funcionează două bugete: unul al anului în curs şi altul al anuluiexpirat, ceea ce generează uneledificutăi de evidenă şi control.Avantajul acestui sistem constă în faptul că, la finele exerciiului, seştie dacă şi în ce măsură s-a realizat integral cuantumul aprobat alveniturilor şi al cheltuielilor.Aprobarea legii bugetului se face în

anul curent pentru anul viitor. De regulă, cu acest prilej, se aprobă şi contul de execuie bugetară preliminată pentru anul în curs,precum şi contul de execuie bugetară pentru anul precedent.

6.2.2. Principiul universalită ii bugetului

Principiul universalităii stipulează necesitatea înscrierea înbuget a tuturor veniturilor şi cheltuielilor, f ără nici o excepie, subforma unor sume brute sau totale, f ără omisiuni sau eventualecompensări reciproce. Bugetul de stat elaborat şi executat strict în

limita acestui principiu se mai numeşte şi buget brut.Motivaia acestui principiu constă în :

cunoaşterea cuantumului efectiv al veniturilor, respectivcheltuielilor;

orientarea exactă privind „presiunea fiscală” de un anumit tipşi măsura suportabilităii ei pentru diferite segmente alestructurii sociale;

destinaia efectivă a resurselor; facilitatea controlului financiar.

Practica bugetară a evideniat câteva situaii, constituite ca

excepii, în care abaterea de la principiul universalităii conduce lasimplificarea şi fluidizarea execuiei bugetare în special prineliminarea fluxurilor paralele vărsăminte – alocaii:

o relaia buget general al statului – bugete locale, în careacestea din urmă sunt preluate în cel dintâi cu soldul lor;

o relaia bugetului de stat cu întreprinderile/regiile autonomepublice, în care cele din urmă sunt incluse în cel dintâi cusoldul venit net minus eventuale subvenii;

o includerea în bugetul de stat a alocaiilor nete pentru uneleinstituii publice, adică numai a soldului cu care cheltuielile

lor de funcionare depăşesc eventualele lor venituri;o alte situaii, cum sunt donaiile în beneficiul statului sau al

unor comunităi publice, fondurile de sprijin (resurse alocatede particulari în beneficiul unor administraii publice învederea realizării unor obiective de interes public),reconstituirea creditelor bugetare, etc.Bugetul de stat elaborat şi executat cu acceptarea cel puin a

unei excepii mai poartă denumirea şi de buget mixt.



Finane publice

- 124 –

6.2.3. Principiul unită ii bugetare

Principiul unităii bugetare presupune ca toate veniturile şi

cheltuielile statului, în sumele lor globale, să se regăsească într-un

singur document.

Motivaia acestui principiu rezidă în necesitatea de acunoaşte importana relativă a diferitelor categorii de venituri şi

cheltuieli, dar şi starea bugetului, finală sau la un moment dat:

excedentar, deficitar, echilibrat. Posibilitatea realizării acestui

principiu este dată, în zilele noastre, de utilizarea sistemului

conturilor naionale, sistem în care atât veniturile şi cheltuielile

statului, cât şi ale colectivităilor locale şi ale asigurărilor sociale de

stat sunt grupate în conturile administraiei publice.

Din practica bugetară s-a constatat adesea insuficiena

veniturilor ordinare pentru realizarea obiectivelor şi programelor

dorite, adoptate şi aprobate de legislativ. Soluiilor clasice decreştere a fiscalităii, uneori neeficientă, sau de angajare prin credite

a veniturilor viitoare facilitează apariia debugetizării.

Debugetizarea reprezintă o politică prin care se modifică

modul de finanare a cheltuielilor, în sensul că pentru acoperirea

acestora sunt folosite şi alte resurse pe lângă veniturile ordinare ale

statului şi constă în scoaterea unor cheltuieli în afara bugetului

general al statului (cheltuieli pentru construcia de autostrăzi,

locuine, etc.) şi acoperirea lor din surse alternative, cu precădere

private, iar cheltuielile se regăsesc în alte categorii de bugete.

Urmare a apariiei acestor derog

ări de la principiul unit

ăiibugetare, prin întocmirea altor bugete în afara bugetului de stat, în

practica internaională se întâlnesc ori bugete anexă şi conturi

speciale de trezorerie, ori în funcie de reglementările proprii

privind organizarea şi funcionarea economiei, mai sunt elaborate şi

bugete extraordinare şi bugete autonome.

a)Bugetele anexă - sunt distincte de cel ordinar şi sunt

incluse în legea bugetului imediat după acesta, sunt votate de

Parlament şi sunt supuse controlului puterii legislative. Soldurile

lor se regăsesc în bugetul de stat fie la venituri (dacă acesta este

excedent), fie la cheltuieli (dacă este deficit).

De regulă, cheltuielile incluse sunt cele de funcionare a

entităii ce elaborează bugetul, iar veniturile sunt cele rezultate din

această funcionare sau din împrumuturi publice lansate de

respectiva entitate.

b) Conturilor speciale de trezorerie - includ veniturile şi

cheltuielile care nu au caracter definitiv şi care, în condiiile

executării angajamentului care le-a generat, se soldează, şi se



Finane publice

- 125 –

derulează prin intermediul sistemului trezoreriei publice.

Avantajul adus de aceste conturi este că se evită încărcarea

execuiei bugetare cu rulaje de venituri şi cheltuieli care, în mod

normal, se soldează; de pildă: garanii băneşti cerute mânuitorilor

de bani publici, avansuri pentru livrări în contul statului, crearea (în

moment conjuncturale favorabile) a unor stocuri pentru consumul

de stat, gestionarea deficitelor temporare în cadrul unui bugetnedeficitar. Principalele tipuri de conturi speciale de trezorerie sunt:

• conturi cu afectare specială – evideniază venituri care nu se

depersonalizează, adică sunt instituite pentru un anumit gen de

cheltuieli, pentru un anumit obiectiv;

• conturi de comer – pentru operaiuni ocazionale de vânzare -

cumpărare;

• conturi de reglementare – deschise pe baza unor acorduri

guvernamentale privind probleme cu caracter confidenial;

• conturi de opera iuni monetare – operaiuni cu FMI sau alte

organisme financiare internaionale, utilizarea unor beneficii sauacoperirea unor pierderi din operaiuni de emisiune monetară;

• conturi de avans – deschise pentru a finana bugete locale până la

constituirea propriilor lor venituri disponibile, ulterior momentului

în care trebuiau efectuate unele cheltuieli.

c) Bugetele extraordinare sunt acele bugete adaptate

situaiilor deosebite şi excepionale: crize sau recesiuni economice,

calamităi naturale, stări de conflict armat etc. Veniturile necesare

sunt provenite din impozite instituite special, din împrumuturi

dedicate sau din emisiunea suplimentară de monedă. Cheltuielile

vizează necesit

ăi specifice situa

iei ce a generat introducereabugetului extraordinar. Din punct de vedere terminologic,

denumirea acestui buget este introdusă antonim celei a bugetului

curent, căruia i se zice ordinar. Aceste bugete mai pot apărea şi

atunci când apar dificultăi financiare la nivelul statului sau atunci

cînd anumite guverne nu doresc să se cunoască adevărata destinaie

a unor cheltuieli publice şi să fie sub controlul Parlamentului.

d) Bugetele autonome sunt elaborate de unităi publice cu

caracter comercial sau instituional care au personalitate juridică şi

o largă autonomie funcională: întreprinderi publice, instituii

publice, servicii publice (financiare, sociale, culturale, educaionale)

şi administraii locale. Această procedură are avantajul că nu

condiionează independena juridică de cea financiară, ceea ce

permite o diminuare a centralizării şi stimulează iniiativa

nivelurilor funcionale şi decizionale dinspre baza piramidei

structurii statale. Entităile menionate, în limitele legale de

permisivitate, î şi constituie venituri, angajează cheltuieli, se

gestionează financiar şi pot apela la suportul/susinerea bugetului de



Finane publice

- 126 –

stat. Statul este degrevat astfel, la nivel macro, de sarcini şipreocupări discordante ca importană în raport cu cele strategice, deinteres general sau impact naional.

e) Legile rectificative ale bugetului şi modalităile derepartizare a creditelor bugetare, sunt considerate de asemeneaexcepii la principiul unităii bugetare. În situaiile în care pe

parcursul unui exerciiu bugetar nu se încasează veniturileprevizionate sau intervin cheltuieli cu character excepional, bugetulse redimensionează printr-o lege rectificativă.

6.2.4. Principiul neafectă rii veniturilor bugetare

Principiul neafectării înseamnă depersonalizarea veniturilor,adică faptul de a nu cunoaşte nici la restituirea lor, nici la încasarealor care este destinaia expresă /punctuală ce li se rezervă. Acest

principiu interzice ca un anumit venit bugetar să fie afectat pentruacoperirea unei anumite cheltuieli.Venitul este destinat acoperirii unei nevoi publice, dar nu se

ştie (şi este posibil să nici nu se ştie vreodată) pentru care nevoieanume.

Motivaia acestui principiu rezidă în faptul că este greoi şiincomod să se instituie câte un venit distinct, special pentru oanume nevoie. Neafectarea generează o mare flexibilitate înutilizarea veniturilor, deoarece oricare dintre ele sau în diferitemărimi poate contribui în general sau la un moment dat la

acoperirea unor nevoi.Excepia de afectare, adică de nedepersonalizare, aparepentru bugetele extraordinare şi pentru fondurile speciale.

6.2.5. Principiul specializă rii bugetare

Principiul specializării bugetare se referă la introducerea şiaprobarea în buget de către Parlament a veniturilor pe surse deprovenienă şi alocarea cheltuielilor pe categorii, tipuri de nevoi şidestinaii. Această grupare, efectuată după criterii acceptate înpractica bugetară, poartă denumirea de clasificaie bugetară, caretrebuie să fie simplă, concisă, pentru a fi îneleasă de toi cei careexaminează bugetul şi să ofere o imagine clară cu sursele deprovenienă a veniturilor şi destinaiile precise ale cheltuielilorbugetare. Creditul bugetar reprezintă suma limită, înscrisă înbugetul de stat, care poate fi cheltuită pe fiecare categorie decheltuieli.

Principalele criterii utilizate în clasificaia bugetară sunt:



Finane publice

- 127 –

• administrativ sau departamental, prin care se identifică instituia de unde provine venitul sau pentru care se face cheltuiala;

• economic, prin care sunt identificate tipurile de venituri(impozit pe profit, taxe vamale etc.) sau de cheltuieli (curente saude capital);

• func ional, prin care se realizează o clasificare după funcii,

sarcini şi obiective.

6.2.6. Principiul echilibrului bugetar

Principiul echilibrului bugetar prevede acoperirea integrală, în intervalul anului bugetar, a cheltuielilor din veniturile ordinare.

Principiul se prezintă astfel sub forma echilibrului bugetaranual şi, prin extensie, a echilibrului bugetar pe tot parcursul anuluibugetar.

În practica economică s-au întâlnit şi se întâlnesc adesea

situaii în caredificultăile economiei, conjunctura nefavorabilă,amploarea angajării cheltuielilor publice etc. au f ăcut şi facimposibilă aplicarea principiului echilibrului bugetar. Acest neajunsa fost dublat în unele ări de prevederi legislative care interzicaprobarea unui buget ordinar deficitar.

De aceea, s-au formulat şi utilizat soluii de compromis, cumsunt:

• întocmirea echilibrată a bugetului ordinar şi, în paralel, aunui buget extraordinar deficitar pentru a cărui echilibrare suntprevăzute venituri extraordinare: împrumuturi interne sau externe,

emisiune monetară

;• debugetizarea;• elaborarea unor bugete echilibrate pe durata unui ciclu

economic, compensând deficitele înregistrate în fazele de criză şidepresiune cu excedentele obinute în fazele de relansare şiexpansiune.

Această ultimă soluie contravine principiului anualităiinumai în ce priveşte realizarea echilibrului bugetar, deoareceaprobarea veniturilor şi cheltuielilor, implicit a soldului bugetului,continuă să se facă anual.

Practica bugetară evideniază trei tehnici de asigurare aechilibrului bugetar:

a) fondul de rezervă , care se constituie în perioadeleeconomice favorabile, în care masa impozitelor poate creşte f ără aspori cota de impunere, deoarece baza de impozitare (în principalveniturile, dar şi consumul) este mai mare. Din acest fond se vorfinana deficitele înregistrate în perioadele economice nefavorabile.Neajunsul acestei tehnici constă în faptul că nu se ştie aprioric data,



Finane publice

- 128 –

momentul în care vor debuta perioadele nefavorabile şi nicicuantumul deficitului ce se va înregistra atunci.

b) fondul de egalizare, care presupune finanarea deficituluibugetar printr-un împrumut sau prin emisiune monetară suplimentară.

Dimensiunea finanării este evideniată în conturi distincte,

pe surse de finanare folosite, urmând ca, în perioade sauconjuncturi favorabile, să se stingă treptat obligaiile asumate. Încazul împrumuturilor stingerea se face prin rambursări dinexcedentele bugetare curente aleanilor „buni”; în cazul emisiuniimonetare stingerea se face prin însăşi economică, ce ar presupune(faă de nivelul anterior al tranzaciilor) o masă monetară suplimentară, care nu se va mai emite, având în vedere că emisiunea s-a f ăcut anticipat în anii „slabi” pentru a finana deficitulbugetar.

c)amortizarea alternativă presupune manevrarea dinamicii

rambursării datoriei publice şi a cheltuielilor publice. Astfel, în aniifavorabili, din veniturile fiscale obinute suplimentar (cu sau f ără majorarea cotelor de impunere) se accelerează rambursarea datorieipublice, iar cheltuielile bugetare se măresc doar în limita diferenei între suplimentul de venituri şi serviciul majorat al datoriei publice.

În anii nefavorabili, se diminuează rambursarea datorieipublice şi se restrâng cheltuielile bugetare. Dezavantajul acesteitehnici este că modificarea clauzelor/condiiilor pentru datoriapublică necesită acordul creditorilor statului, care uneori nu se poateobine în cazul creditorilor externi.

6.2.7. Principiul publicită ii bugetare

Principiul publicităii are în vedere informarea populaiei, afiecărui cetăean, despre veniturile şi cheltuielile incluse în buget,după ce în prealabil a fost dezbătut şi adoptat de Parlament.

Publicitatea se realizează, pe de o parte, în timpul elaborăriibugetului, în timpul discutării proiectului în comisiile despecialitate ale Parlamentului şi în timpul dezbaterii acestui proiect în organul legislativ, iar pe de altă parte, după aprobarea legiibugetului prin publicarea acesteia în Monitorul oficial, în presascrisă şi audio-vizuală. Motivaia acestui principiu rezidă în nevoiade informare a contribuabului (componenta internă), dar şi a celorinteresai din afara ării (componenta externă): organisme financiareinternaionale, ările cu care se întrein relaii economice, institutede cercetare, agenii de rating (evaluare) internaional, agenieconomici interesai în afaceri sau în plasamente pe piaa de capital.



Finane publice

- 129 –

6.2.8. Principiul unită ii monetare

Principiul unităii monetare se referă la faptul că toateoperaiunile bugetare trebuie să fie exprimate în monedă naională.

6.3. Metode de dimensionare a componentelor bugetului

Dimensionarea veniturilor şi cheltuielilor bugetare este ooperaiune depredicie, operaiunea este deosebit de complexă,

deoarece are în vedere nu numai indicatorii şi parametrii bugetului,dar şi pe cei ai economiei întrucât bugetul statului se bazează nu

numai pe dorinele şi aspiraiile guvernului şi pe cadrul juridicgenerat de organul legislativ, ci, cel puin în aceeaşi măsură, peperformanele economiei, pe capacitatea acesteia de a susine prin

eficienă dezideratele sociale.

Elaborarea unui buget presupune utilizarea de tehnici depreviziune, precum şi folosirea indicatorilor analizeimacroeconomice, pentru a evidenia cât mai optim nivelul

economic, social, precum şi implicaiile politice în alegerea

opiunilor pentru procurarea resurselor financiare publice şicheltuirea lor.

6.3.1. Metode de dimensionare clasice a componentelor

bugetului

Practica bugetară a conturat mai multe metode pentrudimensionarea veniturilor şi cheltuielilor bugetare. Unele se referă

strict la elaborarea propunerilor, unele au în vedere componentatendenională, iar altele circumscriu şi aspectele corelative cuevoluia economiei.

a) Metoda automată – presupune ca la întocmirea bugetului

pe anul următor (t+1), privind estimarea veniturilor şi cheltuielilorse iau ca bază veniturile şi cheltuielile penultimului an (t-1).

Metoda are avantajul că este simplă, nu presupune unconsum mare de mijloace, dar are dezavantajul că este departe derealitate, deoarece nu ine seama de evoluia economic-socială a

statului sau de factorul politic.

b) Metoda majorării (diminuării) se bazează pe

extrapolarea unei tendine relativ consolidate, rezultată dindinamica pe mai muli ani - 5-8-10 ani a veniturilor şi cheltuielilorbugetare. Ritmul de evoluie al acestora este asumat ca realizabil şi

în viitor. Pe baza lui se corectează nivelul veniturilor/cheltuielilor înanul curent, rezultând predicia pentru anul următor.



Finane publice

- 130 –

Metoda are în comun cu precedent metodă, supoziia păstrăriitendinei, dar este relativ mai bună, deoarece generează o tendină multianuală. Metoda nu dă rezultate în cazul în care contextuleconomic este „frământat” (au avut loc schimbări repetate de viteză sau de sens pe parcursul orizontului statistic) sau în cazul în careconjunctura anului de predicie (t + 1) se modifică sensibil faă de a

anilor incluşi în orizontul statistic.c) Metoda evaluării directe presupune efectuarea unorcalcule pentru fiecare categorie de venit sau cheltuială şi se bazează pe estimarea veniturilor şi cheltuielilor anului t + 1 (următor celuicurent), pornind de la preliminarea execuiei bugetare pe anul t(anul curent) şi de la prediciile privind evoluia economică şieventualele modificări legislative ce vor intra în vigoare în anult + 1.

Metoda este mai complexă, mai aproape de realitate, dar nuasigură o dimensionare riguroasă a indicatorilor bugetari, iar

eventualele nesincronizări şi imperfeciuni pot fi ajustate peparcursul execuiei bugetare a anului t + 1 prin procedura rectificăriibugetare.

6.3.2. Metode de dimensionare moderne a componentelor

bugetului

Metodele clasice de dimensionare a veniturilor şi cheltuielilorbugetare au un caracter limitat, datorită nivelului scăzut deinformaii şi de previziune a viitorului economiei. În aceste condiii

multe state au renun

at la metodele tradi

ionale sau clasice, înfavoarea unor metode mai moderne, structurate pe două maricategorii:

1) metode de tip american;2) metode de inspita ie franceză.

6.3.2.1. Metode de dimensionare moderne a componentelor

bugetului de tip american

a) Metoda P.P.B.S. (“Planned Programmed Budgeting

System”- Planificare Programare Bugetizare):

Metoda P.P.B.S., este o metodă de dimensionare acheltuielilor publice întâlnită în SUA, folosită mai întâi în sistemulmilitar şi extinsă apoi la nivelul bugetului federal, prin aplicareaanalizei “cost-avantaje, care presupune definirea unor criterii mairaionale de gestionare a banului public, în sensul reprtizăriicreditelor bugetare pe baza randamentului sau avantajelor nete pecare le pot genera anumite cheltuieli.



Finane publice

- 131 –

Metoda PPBS are în vedere elaborarea unui buget pe bazaunor propuneri optime la nivelul instituiilor centrale beneficiare.Metoda, numită

„ planificare, programare, bugetizare ”, iniiată în practica bugetară a SUA, este mult mai precisă şi are în plus avantajul de a propune

cheltuieli bugetare în contextul unor obiective plurianuale, precum

şi de a integra selecia unei propuneri dintr-o mulime de variante.Cele trei componente ale metodei se referă la:

- planificarea - elaborarea obiectivului de realizat într-operspectivă pe termen lung în contextul unei strategii

administrative date;- programarea - definirea obiectivelor anuale, conform unei

tactici administrative date; pentru realizarea acestorobiective sunt formulate programe alternative, din careeste ales cel mai avantajos sub raportul cost – avantaje;

programarea presupune, în consecină, inclusiv evaluarea

costurilor şi a rezultatelor prezumate;- bugetizarea - includerea în proiectul de buget a costurilormai sus menionate; această operaiune se face annual

pentru fiecare an din orizontul strategic presupus de

realizarea obiectivului dorit.Metoda este bună în perimetrul unei instituii, dar nu are

relevană pentru a alege între două propuneri, una f ăcută de oinstituie, cealaltă de o alta. Pentru aceasta sunt necesare criteriigenerale, greu de formulat şi, probabil, mai greu de cuantificat.

Pentru această selecie „orizontală” prevalează adesea

opiunile rezultând din programele politice de guvernare, dinideologii, din obişnuine, din conjuncturi. Un element discutabil în

utilizarea acestei metode îl reprezintă asumarea premisei că mulimea optimelor subsistemelor generează optimul sistemului.Instituiile care fac propuneri de cheltuieli pentru buget pot fi priviteca subsisteme ale sistemului economico-social pe care bugetul, în

unitatea şi unicitatea sa, îl reprezintă. Or, teoria sistemelor şiteoremele optimului (optimul global, suboptimul, optimul parial)

demonstrează clar că premisa menionată nu este adevărată.Depăşirea acestui aspect discutabil a fost încercată prin tehnica

managementului prin obiective (MBO).

b) Metoda managementului prin obiective (MBO):

Metoda presupune o planificare globală pe un termen optim –5 ani, suficient de acoperitor al orizonturilor de realizare aobiectivelor propuse de diferite instituii centrale. Resursele

identificate pentru respectivul orizont sunt distribuite întreobiective, astfel încât să asigure o cotă de realizare cât mai ridicată,



Finane publice

- 132 –

mai precis creşterea gradului de identificare a finalităilor pentrufiecare domeniu de activitate în parte.

Metoda are drept scop identificarea opiunilor orizontaleprivind diferenierea mărimii creditelor bugetare pe ministere, s-arealizat o descentralizare a deciziei, decidentul este diferit deutilizator, comparativ cu metoda P.P.B.S., unde decizia aparine

utilizatorului.

c) Metoda Z.B.B. (“Zero-Based Budgeting” – Baza

Bugetară Zero):

Metoda este o metodă de programare bugetară presupuneevaluarea variantelor de realizare a unui obiectiv în raport cucosturile presupuse cele mai mici pentru atingerea acestui scop.Metoda, consideră drept etalon, origine sau caz de referină aceavariantă ce asigură costuri minime pentru realizarea unui obiectiv,dar şi avantaje pe măsură. Metoda este izomorf ă problemei de

optim a agentului economic ce î şi propune să obină un nivel dat alproduciei cu costuri minime. Prin compararea unei varianteoarecare cu una „de origine” metoda are valene marginaliste.

Variantele pot fi selectate pe seama costului lor marginal,adică a cheltuielii suplimentare presupuse pentru obinerea uneiunităi suplimentare de avantaj. Metoda permite analiza iterativă (anuală) a eficienei realizării unui proiect prin prisma modificăriipremiselor legislative sub autoritatea cărora urmează să se deruleze în fiecare an proiectul în cauză. În acest fel se obin în plusinformaii privind valenele stimulative sau de frână pe care le

generează

modifică

rile legislative intervenite faă

de momentul dedebut al proiectului, oferind organului legislativ o măsură acaracterului stimulativ sau nu a ajustărilor pe care le adoptă sau le-aadoptat în legătură cu una sau alta din prevederile legale în vigoare.

Dezavantajele metodei sunt legate mai ales de dificultăile deidentificare şi evaluare a rezultatelor (avantajelor) pe care le conferă ralizarea unui obiectiv sau proiect finanat prin buget.

6.3.2.2. Metode de dimensionare moderne a componentelor

bugetului de inspira ie franceză

a) Metoda R.C.B. (“Rationalisation des Choix

Budgetaires”- Raionalizarea Opiunilor Bugetare):Metoda este bazată pe analiză sistemică şi are în vedere

corectarea pe parcurs a cheltuielilor necesare pentru realizarea unuiobiectiv multianual (de regulă de termen mediu) în raport cucondiiile nou apărute. Metoda, are caracter sistemic prin faptul că este utilizată la reformularea, în condiii noi, date, atât a



Finane publice

- 133 –

obiectivului, cât şi a mijloacelor de realizare a lui, astfel încâtansamblul efortului bugetar să fie mai convenabil (cheltuielibugetare mai mici f ără a renuna neapărat la proiecte deja iniiate, încurs de desf ăşurare).

În fiecare iteraie şi pentru fiecare proiect este necesară parcurgerea unor etape stricte de analiză, şi anume: studiu, decizie,

execuie şi control, fapt ce dă o consistenă mai solidă argumentaieiprivind angajarea cheltuielilor publice.Metoda prezintă numeroase avantaje:- permite determinarea costului global al operaiunilor,

indiferent se sursa de finanare;- oferă informaii cu privire la costul unui anumit capitol de

cheltuieli înscris în bugetul funcional, ale cărui elementesunt dispersate pe mai multe credite bugetare;

- prezintă ansamblul resurselor existente şi suplimentare, cevor fi antrenate pentru realizarea obiectivelor propuse.

Dezavantajele metodei sunt legate de caracterul relativcomplex al procesului de analiză şi de excepiile pe care lepresupune faă de principiile bugetare ale anualităii şi neafectării.

6.4. Procesul bugetar

Definiie:

6.4.1. Con inutul şi caracteristicile procesului bugetar

Derularea procesului bugetar presupune existena unorresurse financiare, precum şi alocarea lor în scopul furnizării cătrepopulaie a bunurilor şi serviciilor publice. Instrumentul în care î şiregăsesc reflectarea toate resursele publice şi cheltuielile publice îlconstituie bugetul general consolidate, care este împărit pe treisubsectoare publice:

• administra ie centrală: bugetul de stat, bugetul trezorerieistatului, bugetele diferitelor instituii publice cu subordonarecentrală, bugetele fondurilor special, bugetele creditelorinterne şi externe contractate de administraia centrală,

Procesul bugetar reprezintă ansamblul structurat alaciunilor şi măsurilor iniiate şi derulate de instituiile abilitate

ale statului care au competene în scopul realizării politicii

financiare promovate de autoritatea guvernamentală îndomeniul bugetar.



Finane publice

- 134 –

bugetul fondurilor externe nerambursabile destinateadministraiei centrale;

• administra ie locală: bugetele locale, bugetele diferitelorinstituii publice cu subordonare locală, bugetele creditelorinterne şi externe contractate de administraia locală, bugetulfondurilor externe nerambursabile destinate administraiei

locale; • administra ia sistemelor de asigur ări sociale: bugetul

asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj,bugetul fondului unic de asigurări sociale de sănătate,bugetele diferitelor instituii publice din subordineaadministraiilor sistemelor de asigurări sociale, bugetelefondurilor externe nerambursabile destinate administraiilorsistemelor de asigurări sociale. Pentru ca sistemul de bugete să fie operaional este necesară

elaborarea de către Guvern a unei politici financiare coerente,

existena unui cadru juridic general valabil, pe de o parte, precum şinivelurile impozitelor, taxelor şi contribuiilor percepute de lapersoanele fizice şi juridice şi destinaiile alocaiilor bugetare învederea furnizării de bunuri şi servicii publice, pe de altă parte.

În funcie de diferitele particularităi ale societăilor actuale –gradul de dezvoltare a democraiei, experiena economico-financiară, procesului bugetar i se pot atribui o serie decaracteristici:

a) procesul bugetar are un puternic caracter decizional,

deoarece prin activităile sale alocă resurse limitate în

raport cu nevoile societăii pentru bunuri şi serviciipublice; b) procesul bugetar are un caracter democratic, deoarece pe

parcursul derulării acestuia se manifestă atât atributelestatului dedrept, cât şi posibiltatea impunerii intereseloreconomico-sociale ale diferitelor grupuri de interese caredein majoritatea de decizie politică;

c) procesul bugetar are un caracter preponderent politic,

deoarece opiunea pentru un tip de politică economic îngeneral, politică financiară şi monetară în special,

reflectată în cadrul bugetului reprezintă un act specificdeciziei politice; d) procesul bugetar are un caracter de continuitate ciclică,

deoarece etapele procesului bugetar, sunt stabilite prinlegi specifice care precizează termenele concrete dederulare şi finalizare a fiecărei faze, în baza principiiloranualităii şi publicităii bugetare;



Finane publice

- 135 –

e) procesul bugetar are un caracter tehnic în ce priveşteformularea, execuia şi controlul, deoarece, dincolo deopiunile politice, trebuie respectate cerinele funcionării mecanismului economic şi principiul raionalităii;

f) procesul bugetar are un larg impact public, cu

implicaii la nivel macro şi macroeconomic, care se

manifestă atât pe plan economic, cât şi social, deoarecefundamentarea bugetului se constituie într-o componentă importantă a procesului de macrostabilizare economică,soldul bugetar influenând direct sau indirect, atât evoluiacreşterii economice, a nivelului preurilor, a şomajului, câtşi dinamica ratei dobânzii şi a soldului curent al balaneide plăi.

6.4.2. Etapele procesului bugetar

În baza cadrului legislativ, care trebuie să se afle înconcordană cu obiectivele programului de guvernare aprobat, sepoate declanşa procesul bugetar de către executiv, şi derulareaetapelor acestuia în conformitate cu prevederile Legii 500/2002privind finanele publice:

a) elaborarea proiectului de buget;b) aprobarea bugetului;c) executarea bugetului;d) controlul execuiei bugetului;e) raportarea execuiei bugetului;

f)

aprobarea contului general de execu

ie a bugetului.6.4.2.1. Elaborarea proiectului de buget

În această etapă sunt angajate toate instituiile publice deorice nivel în vederea propunerii de resurse financiare şi deobiective pentru care să se prevadă cheltuieli din buget. Instituiaspecializată este Ministerul Finanelor Publice. Pe baza uneiactivităi prospective a acestuia şi în colaborare cu alte organismede specialitate (statistică, prognoză, cercetare economică etc.) suntformulate, în principiu, nivelul şi structura veniturilor.

Proiectele bugetelor se elaborează de către Guvern, prinMinisterul Finanelor Publice, pe baza:

a. prognozelor indicatorilor macroeconomici şi socialipentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectulde buget, precum şi pentru următorii 3 ani;

b. politicilor fiscale şi bugetare;



Finane publice

- 136 –

c. prevederilor memorandumurilor de finanare, alememorandumurilor de înelegere sau ale altor acorduriinternaionale cu organisme şi instituii financiare

internaionale, semnate si/sau ratificate;d. politicilor şi strategiilor sectoriale, a prioritatilor

stabilite în formularea propunerilor de buget,

prezentate de ordonatorii principali de credite;e. propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor

principali de credite;f. programelor întocmite de către ordonatorii principali

de credite în scopul finanării unor aciuni sauansamblu de aciuni, cărora le sunt asociate obiective

precise şi indicatori de rezultate şi de eficienta;programele sunt însoite de estimarea anuala aperformantelor fiecărui program, care trebuie sa

precizeze: aciunile, costurile asociate, obiectivele

urmărite, rezultatele obinute şi estimate pentru aniiurmători, măsurate prin indicatori precisi, a căroralegere este justificată;

g. propunerilor de sume defalcate din unele venituri ale

bugetului de stat, precum şi de transferuriconsolidabile pentru autorităile administraiei publice

locale;h. posibilităilor de finanare a deficitului bugetar.

Pe de altă parte, toate instituiile finanate din buget î şi

formulează propunerile privind necesarul de cheltuieli pentru anul

al cărui buget este în curs de elaborare. Aceste propuneri suntcumulate la nivelul instituiilor central (ministere, agenii

guvernamentale) şi prezentate apoi, Ministerului Finanelor Publice.

Calendarul bugetar:- Elaborarea indicatorilor macroeconomici şi sociali pentru

anul bugetar pe ntru care se elaborează proiectul de buget, precum

şi pentru următorii 3 ani, vor fi elaborai de organele abilitate panala data de 31 martie a anului curent. Aceşti indicatori sunt

actualizati pe parcursul desf ăşurării procesului bugetar.- Ministerul Finanelor Publice va înainta Guvernului, până

la data de 1 mai, obiectivele politicii fiscale şi bugetare pentru anul

bugetar pentru care se elaborează proiectul de buget şi următorii 3

ani, împreună cu limitele de cheltuieli stabilite pe ordonatorii

principali de credite, urmând ca acesta sa le aprobe pana la data de15 mai şi sa informeze comisiile pentru buget, finane şi bănci aleParlamentului asupra principalelor orientări ale politicii sale

macroeconomice şi ale finanelor publice.



Finane publice

- 137 –

- Ministrul finanelor publice va transmite ordonatorilorprincipali de credite, până la data de 1 iunie a fiecărui an, oscrisoare-cadru care va specifica contextul macroeconomic pe bazacăruia vor fi întocmite proiectele de buget, metodologiile deelaborare a acestora, precum şi limitele de cheltuieli aprobate deGuvern. În cazul în care schimbarea cadrului macroeconomic

impune modificarea limitelor de cheltuieli, acestea vor fi adaptatede către Guvern, la propunerea Ministerului Finanelor Publice.Până la data de 15 iunie Ministerul Finanelor Publice comunică ordonatorilor principali de credite limitele de cheltuieli, astfelredimensionate, în vederea definitivării proiectelor de buget.

- Ordonatorii principali de credite au obligaia ca pana la datade 15 iulie a fiecărui an să depună la Ministerul Finanelor Publicepropunerile pentru proiectul de buget şi anexele la acesta, pentruanul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli, şiestimările pentru următorii 3 ani, însoite de documentaii şi

fundamentări detaliate.Camera Deputailor şi Senatul, cuconsultarea Guvernului, î şi aproba bugetele proprii şi le înaintează Guvernului în vederea includerii lor în proiectul bugetului de stat.Autorităile administraiei publice locale au aceeaşi obligaie pentrupropunerile de transferuri consolidate şi de sume defalcate din unelevenituri ale bugetului de stat. Ministerul Finanelor Publiceexaminează proiectele de buget şi poarta discuii cu ordonatoriiprincipali de credite asupra acestora.

- Proiectele de buget şi anexele la acesta, definitivate sedepun la Ministerul Finanelor Publice pana la data de 1 august a

fiecă

rui an.- Ministerul Finanelor Publice, pe baza proiectelor de bugetale ordonatorilor principali de credite şi a bugetului propriu, întocmeşte proiectele legilor bugetare şi proiectele bugetelor, pecare le depune la Guvern până la data de 30 septembrie a fiecăruian. Proiectul legii bugetului de stat este însoit de un raport privindsituaia macroeconomica pentru anul bugetar pentru care seelaborează proiectul de buget şi proiectia acesteia în următorii 3 ani.Acest raport va cuprinde un rezumat al politicilor macroeconomice în contextul cărora au fost elaborate proiectele de buget, precum şistrategia Guvernului în domeniul investiiilor publice.

Raportul şi proiectele legilor bugetare anuale vor exprimapolitica fiscal-bugetară a Guvernului, precum şi alte informaiirelevante în domeniu.

- După însuşirea de către Guvern a proiectelor legilorbugetare şi de buget,acesta le supune spre adoptare Parlamentuluicel mai târziu până la data de 15 octombrie a fiecărui an.



Finane publice

- 138 –

6.4.2.2. Aprobarea bugetului

Aprobarea bugetului se face conform Constituiei de cătreParlament, astfel încât bugetul să aibă caracter de lege. Acest lucrueste important pentru instituirea obligativităii contribuabililor de avărsa veniturile pe care guvernul contează în realizarea politicii

sale, dar şi pentru stabilirea dimensiunii efortului (cheltuielilor) carese fac pentru un anumit domeniu, proiect, obiectiv.Aprobarea bugetului este de fapt actul final dintr-o procedură

destul de complexă, menită să asigure analiza atentă a decizieibugetare şi alegerea celei mai adecvate opiuni privind constituireaşi utilizarea resurselor bugetare. În cadrul acestei proceduri se întâlnesc, în principal, următoarele etape:

- prezentarea în plenul Parlamentului, de către primulministru sau de către ministrul finanelor, a proiectului de

buget însuşit de Guvern;

-

examinarea acestui proiect în comisiile permanente aleParlamentului (educaie, sănătate, cultură, apărare etc.),comisii care pot formula amendamente; fiecare comisietrebuie să se pronune în legătură cu acordul privindrespectivul proiect;

- examinarea proiectului de buget în comisia de buget,

finan e, bănci (comisia de specialitate a Parlamentului),care, în plus faă de alte comisii, este chemată să sepronune asupra amendamentelor formulate de acestea;recomandarea acestei comisii privind proiectul de buget şi

menionatele amendamente sunt înaintate plenuluiParlamentului pentru dezbatere şi aprobare;- dezbaterea în plenul Parlamentului a proiectului de buget;- aprobarea prin vot a fiecărui articol din legea bugetului,

inclusiv a amendamentelor aferente provenite de lacomisii, precum şi a legii bugetului în ansamblu;

- promulgarea legii bugetului de către Preşedintele ării;- publicarea în „Monitorul Oficial” a legii privind bugetul.Bugetele se aprobă de Parlament pe ansamblu, pe pări,

capitole, subcapitole, titluri, articole, precum şi alineate, după caz,şi pe ordonatorii principali de credite, pentru anul bugetar, precumşi creditele de angajament pentru aciuni multianuale.

Dacă legile bugetare nu sunt adoptate cu cel puin 3 zile înainte de expirarea exerciiului bugetar, Guvernul îndeplineştesarcinile prevăzute în bugetul anului precedent, limitele lunare decheltuieli neputând depăşi de regula 1/12 din prevederile bugeteloranului precedent, cu excepia cazurilor deosebite, temeinic justificate de către ordonatorii principali de credite, sau, după caz,



Finane publice

- 139 –

1/12 din sumele propuse în proiectul de buget, în situaia în care

acestea sunt mai mici decât cele din anul precedent.

6.4.2.3. Execu ia bugetului

Bugetul devine operaional numai după publicarea sa în

„Monitorul oficial”. Execuia bugetului începe din prima zi a anuluibugetar, care în România este 1 ianuarie.

Execuia bugetului înseamnă încasarea veniturilor şi

efectuarea cheltuielilor potrivit legii bugetului, ca limită minimă în

ceea ce priveşte veniturile şi ca limită maximă în ceea ce priveşte

cheltuielile. La execuia bugetului participă Ministerul Finanelor

Publice, Trezoreria Statului (ca instituie specializată a Ministerului

Finanelor Publice), toate instituiile bugetare (în calitate de

ordonatori de credite bugetare), unităile administrativ-teritoriale,

băncile angajate în operaiunile bugetare, diferite organism

internaionale angajate în transferuri monetare cu bugetul.Execuia veniturilor se face prin operaiuni specifice, adesea

diferite după tipul de venit: impozit direct, impozit pe consum, taxă

vamală, venit nefiscal, împrumuturi ş.a.

Pentru impozitele directe, execu ia se realizează prin:

a) operaiuni efectuate de aparatul fiscal al Ministerului Finanelor:

• a şezarea impozitului, adică identificarea şi dimensionarea

materiei impozabile a fiecărui contribuabil;

• lichidarea, adică determinarea mărimii impozitului ce trebuie

plătit de un contribuabil şi înscrierea acesteia ca debit dintr-un

rol fiscal deschis pentru fiecare dintre aceştia;• emiterea titlului de percepere, adică documentul care

autorizează încasarea; acesta poate fi:

- dispozi ie de încasare, emisă atunci când contribuabilul

plăteşte impozitul din proprie iniiativă;

- ordin de încasare, emis pentru a-l anuna pe contribuabil

de obligaia de plată sau pentru executarea silită a

acestuia;

b) operaiuni efectuate de Trezorerie sau de băncile încasatoare:

• perceperea impozitului, adică încasarea efectivă a acestuia;

operaiunea presupune şi urmărirea onorării integrale şi la timp a

obligaiilor fiscale de către fiecare contribuabil în parte.

Execuia cheltuielilor presupune şi ea unele particularităi, în

special pentru transferuri în beneficiul bugetelor locale şi pentru

rambursări de împrumuturi.

Pentru cheltuielile bugetare ordinare (curente şi de capital),

execu ia se realizează prin:



Finane publice

- 140 –

a) operaiuni în sarcina ordonatorilor de credite, adică aconducătorilor de instituii publice sau a celor mandatai de ei şicare, în practica bugetară a ării noastre, sunt:

- de gradul I , miniştrii şi conducătorii ageniilorguvernamentale subordonate direct Guvernului;

- de gradul II , conducătorii instituiilor publice din structura

teritorială a ministerelor şi ageniilor guvernamentale subordonatenemijlocit Guvernului (direcii, inspectorate judeene);- de gradul III , conducătorii instituiilor publice operaionale

(spitale, şcoli, unităi militare, muzee, teatre etc.).În cadrul acestor operaiuni se includ operaiunile de:• angajare, adică decizia pe baza căreia se autorizează efectuarea unei plăi de către instituia bugetară în beneficiulunui ter; la baza deciziei stă întotdeauna un document legalde angajare: contract, ordin al ministrului, hotărâre judecătorească, prevederile unor legi;

• lichidare, adică recepia bunurilor/serviciilor contractate şideterminarea sumei datorate furnizorilor;

• ordonan are, adică emiterea documentului prin care se vaface plata: dipoziie de plată sau ordin de plată;b) operaiuni în sarcina serviciului financiar al instituiei

ordonatoarede credit:

• plata, adică achitarea sumei datorate;

• eviden a plă ilor.

Încheierea anului bugetar este marcată prin operaiuni şi

documente care să

ateste încheierea execu

iei bugetareş

i estedifereniată după sistemul de execuie: de exerciiu sau de gestiune.

6.4.2.4. Încheierea execu iei bugetului

La nivelul unităilor bugetare se întocmesc dări de seamă contabile şi conturi privind execuia de casă a bugetului aferent şi,de asemenea, se închid conturile de alocaii bugetare, astfel încâtveniturile neutilizate să fie returnate bugetului de stat.

La nivelul Ministerului Finanelor Publice, ca administratorgeneral al execuiei bugetare, se întocmeşte contul de execuiebugetară pe baza căruia se determină modul în care au fost realizateveniturile, cheltuielile şi soldul bugetului, aşa cum au fost eleaprobate prin legea bugetului sau prin legea/legile de rectificare aacestuia. O lege de rectificare a bugetului poate fi aprobată deParlament, dar nu mai târziu de 30 noiembrie, în cazul în care, dindiferite motive (în primul rând din cauza inflaiei), alocărileprevăzute prin legea iniială a bugetului au devenit insuficiente.



Finane publice

- 141 –

Contul de execuie bugetară întocmit de Ministerul FinanelorPublice este numit şi cu apelativul general (cont general de execuiebugetară) întrucât cumulează prin agregare conturile de execuie aletuturor ordonatorilor de credite. Acest contgeneral este prezentat deMinisterul Finanelor Publice pentru a fi discutat de Guvern, iaracesta îl prezintă Parlamentului spre discuie şi aprobare, după care

execuia bugetului se consideră închisă.Dezbaterea în Parlament şi Guvern a contului general deexecuie bugetară se face pe baza unui raport elaborat de MinisterulFinanelor, precum şi a unui proiect de lege privind execuiabugetului. În Parlament aceste documente sunt în prealabil discutate în comisia de specialitate, care prezintă plenului Parlamentului orecomandare asupra lor. Pe lângă aceste documente, Parlamentul iacunoştină, audiază şi dezbate, de asemenea, un raport al Curii deConturi privind execuia bugetului. Toate aceste operaiuni necesită o perioadă de timp, la care se adaugă şi cea de elaborare a

proiectului, astfel încât durata procesului bugetar este mult maimare decât a exerciiului propriu-zis. Pentru condiiile legislativedin România, acest proces durează între 30 şi 42 de luni: elaborarea începe în luna mai a anului t-1, execuia se produce pe parcursulanului t, contul de execuie este întocmit până în iunie anul t+1,controlul Curii de Conturi se exercită de regulă din iulie anul t+1până în ianuarie-iunie anul t+2, pregătirea dezbaterii parlamentare acontului de execuie bugetară mai durează încă 1-2 luni, astfel încâtprocesul bugetar vizând anul t se încheie în martie-septembrie anult+2.

6.4.2.5. Controlul execu iei bugetului

După primirea contului privind execuia bugetară, controlulexecuiei bugetului este efectuat de Curtea de Conturi, care este unorganism subordonat (în ara noastră) direct Parlamentului. Curteade Conturi este instituia supremă de control al finanelor publice şicare exercită un control de tip ulterior sau post-factum, asupramodului de formare, de administrare şi de întrebuinare a resurselorfinanciare ale statului şi ale sectorului public, precum şi asupramodului de gestionare a patrimoniului public şi privat al statului şial unităilor administrativ-teritoriale.

În România, controlul Curii de Conturi vizează:- formarea şi utilizarea resurselor bugetului de stat, ale

bugetului asigurărilor sociale de stat şi ale bugetelorunităilor administrativ-teritoriale, precum şi mişcareafondurilor între aceste bugete;



Finane publice

- 142 –

- constituirea, utilizarea şi gestionarea fondurilor speciale

şi a fondurilor de tezaur;

- formarea şi gestionarea datoriei publice şi situaia

garaniilor guvernamentale pentru credite interne si

externe;

- utilizarea alocaiilor bugetare pentru investiii, a

subveniilor şi transferurilor şi a altor forme de sprijinfinanciar din partea statului sau a unităilor administrativ-

teritoriale;

- constituirea, administrarea şi utilizarea fondurilor publice

de către autorităile administrative autonome şi de către

instituiile publice înfiinate prin lege, precum şi de

organismele autonome de asigurări sociale ale statului;

- situaia, evoluia şi modul de administrare a patrimoniului

public şi privat al statului şi al unităilor administrativ-

teritoriale de către instituiile publice, regiile autonome,

companiile şi societăile naionale, precum şiconcesionarea sau închirierea de bunuri care fac parte din

proprietatea publică;

- constituirea, utilizarea şi gestionarea resurselor financiare

privind protecia mediului, îmbunătăirea calităii

condiiilor de viaă şi de muncă;

- legalitatea şi realitatea datelor cuprinse în dările de seamă

contabile şi în conturile de execuie de casă a bugetului la

oricare ordonator de credite, precum şi în raportul şi

contul general de execuie întocmite de Ministerul

Finanelor Publice;- eficiena, eficacitatea şi economicitatea execuiei

bugetare, respective calitatea gestionării banilor publici la

toate nivelurile;

- depistarea utilizării nelegale a banilor publici, evaluarea

eventualelor pagube şi recuperarea lor prin organe

jurisdicionale proprii sau prin instane din sfera puterii

judecătoreşti;

- propunerea de către Parlament a unor eventuale

modificări/ajustări/îmbunătăiri a legislaiei privind

bugetul, execuia şi controlul execuiei acestuia;

- alte domenii în care, prin lege, s-a stabilit competenta

Curii.

Controlul execuiei bugetului este efectuat şi pe filiera

Guvernului, de la nivelul acestuia, de la nivelul Ministerului

Finanelor Publice şi de la nivelul diferiilor ordonatori de credit.

Acesta este un control intern (spre deosebire de cel al Curii

de Conturi, care este extern) şi se exercită şi preventiv şi ulterior.



Finane publice

- 143 –

Fiecare din nivelele menionate are organ propriu de controlfinanciar intern. Competenele de control sunt cvasigenerale pentrucontrolul financiar al Guvernului (adică se exercită la orice nivel aladministraiei de stat, de la Guvern, inclusiv, în jos) şi pentrucontrolul financiar al Ministerului Finanelor (adică se exercită laorice nivel al administraiei de stat, de la nivelul ministerelor,

inclusiv al Finanelor, şi judeelor în jos) şi sunt circumscrise doarunităilor în subordine pentru ceilali ordonatori de credite.Acest control (al Curii de Conturi, al Guvernului, al

Ministerului Finanelor Publice şi al celorlalte organismemenionate) este un control tehnic, adică de naturăfinanciară. Înafara acestuia, Parlamentul execută un control politic asupraoricărei etape a procesului bugetar prin faptul că dezbate şi aprobă bugetul şi legea bugetului, contul de execuie bugetară,documentele pendinte şi legea execuiei bugetului.

6.4.2.6. Aprobarea execu iei bugetului Pe baza raportului privind contul de execuie bugetară,

elaborat de instituia specializată de control al finanelor publice,Parlamentul declanşează procedura de dezbatere şi aprobare aacestuia. După analiza raportului în comisiile specializate aleforului legislativ, se dezbate în plenul Parlamentului, proiectul delege privind aprobarea contului de execuie bugetară.

ÎNTREBÃRI RECAPITULATIVE1. Definii sistemul bugetar.2. Enumerai principiile bugetare.3. Definii procesul bugetar.4. Precizai etapele procesului bugetar din România.

TESTE GRILÃ

1. Bugetul public reprezintã un instrument de: a) prognozã, control şi execuie ;b) programare, executare şi control ;c) programare şi execuie.

2. În ãrile dezvoltate noiunea de buget se referã laurmãtoarele structuri :a) Bugetul public şi bugetul economiei naionale ;



Finane publice

- 144 –

b) Bugetul autoritãii publice, bugetul local şi bugetulasigurãrilor sociale de stat;

c) Bugetul fondurilor speciale, bugetul local şi bugetul de stat.

3. Bugetul de stat se aprobã de :

a) Guvernul României ;

b) Camera deputailor ;c) Parlamentul României.

4. Sub aspect economic, bugetul de stat poate fi abordat :

a) ca un document prin care se prevăd şi se aprobă, prin lege,veniturile şi cheltuielile anuale ale satului sau instituiilor

publice;b) ca un document – program, prin care statul prevede anual

mărimea şi structura veniturilor şi cheltuielilor;

c) ambele de mai sus.

5. Bugetul are urmãtoarele roluri:a) redistributiv, financiar, de execuie;

b) financiar, alocativ, de reglare a vieii economice;

c) financiar, alocativ, redistributiv şi de reglare a vieiieconomice.

6. Conform principiului anualitãii bugetului, exerciiulbugetar are:

a) 12 luni;

b) 11 luni;c) 15 - 18 luni.

7. Principalele criterii utilizate în clasificia bugetarãsunt:

a) administrativ, economic şi politic;

b) politic, funcional şi economic;c) administrativ, economic şi funcional.

8. Operaiunile bugetare pot fi exprimate în :a) monedã naionalã;

b) moneda strãinã;

c) monedã naionalã şi monedã strãinã.

9. Metodele clasice de dimensionare a bugetului sunturmãtoarele:

a) metoda automatã, metoda factorilor de corecie, metodaevaluãrii directe;



Finane publice

- 145 –

b) metoda de tip american şi metoda de inspiraie francezã;

c) metoda automatã, metoda majorãrii (diminuãrii), metoda

evaluãrii directe.

10. Caracteristicile procesului bugetar sunt urmãtoarele:

a) decizional, democratic, de continuitate ciclicã, preponderent

politic;b) tehnic, cu larg impact public

c) a) + b)

11. Bugetul devine operaional dupã:

a) dezbaterea în plenul Parlamentului;

b) promulgarea legii bugetului de stat de cãtre Preşedintele ãrii;

c) publicarea sa în „Monitorul Oficial”.



Finane publice

- 146 –

BIBLIOGRAFIE

1. Moşteanu, T., (coordonator) - Finane publice: note de curs şi

seminar, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 2002;

2. Moşteanu, T., (coordonator) - Buget şi trezorerie publică, Ed.

Universitară, Bucureşti, 2003;


aplicaii pentru seminar, Ed. Universitară, Bucureşti, 2008;

4. Văcărel, I., (coordonator) - Finane publice, Ed. Didactică şi

Pedagogică R.A., Bucureşti, 2006;

5. Stroe, R., Armeanu, D. – Finane, Ed. ASE., Bucureşti, 2004;

6. Impozite şi taxe, Ed. Tribuna Economică;

7. Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal;

8. Legea anuală a bugetului de stat;

9. Legea anuală a bugetului asigurărilor sociale de stat;

10. Legea nr. 500/2002 privind finanele publice.



Finane publice

- 147 –

CUPRINS

Unitatea de învãare 1 Pag.Întroducere în studiul finanelor publice 1

1.1. Conceptul privind finaele publice 11.2. Coninutul economic al finanelor publice 3

1.3. Funciile finanelor publice 5

Unitatea de învãare 2Mecanismul financiar şi politica financiarã 102.1. Mecanismul financiar – componentã a sistemului

economiei

naionale

10

2.2. Politica financiarã 17

Unitatea de învãare 3Sistemul cheltuielilor publice în România3.1. Coninutul cheltuielilor publice 243.2. Clasificarea cheltuielilor publice 25

3.3. Nivelul, structura şi dinamica cheltuielilor publice 293.3.1.Nivelul cheltuielilor publice 29

3.3.2. Structura cheltuielilor publice 31

3.4. Factorii care influeneazã dinamica cheltuielilor publice 343.5. Eficiena cheltuielilor publice 34

3.6. Abordarea diferitelor tipuri de cheltuieli publice 353.6.1. Cheltuielile publice pentru aciuni social-culturale 35

3.6.2. Cheltuielile publice pentru asigurãrile sociale de stat,accidente de muncã şi boli profesionale

36

3.6.2.1. Cheltuielile pentru asigurãrile sociale de stat 37

3.6.2.2. Cheltuielile pentru accidente de muncã şi boli

profesionale

38

3.6.3. Cheltuielile publice pentru asigurãrile sociale de

sãnãtate

39

3.6.4. Cheltuielile publice pentru obiective şi aciunieconomice, pentru protecia mediului şi cercetare-dezvoltare

39

3.6.5. Cheltuielile publice pentru servicii publice generale:

ordine publicã, siguranã naionalã şi apãrare

40




Finane publice

- 148 –

Sistemul resurselor financiare publice în România4.1. Structura resurselor financiare publice 48

4.1.1. Clasificaia resurselor financiare publice 494.2. Nivelul, structura şi dinamica veniturilor publice 52

4.2.1. Nivelul veniturilor publice 524.2.2. Structura veniturilor publice 53

4.2.3. Dinamica veniturilor publice 534.3. Noiuni generale privind impozitele 554.3.1. Coninutul şi rolul impozitelor 564.3.2. Principiile impunerii şi elementele impozitului 564.3.2.1. Principiile impunerii impozitelor 564.3.2.2. Elementele impozitului 59

4.4. Tehnicile de impunere în perceperea impozitelor 594.5. Clasificarea impozitelor 614.6. Impozitele directe 63

4.6.1. Impozitele reale 63

4.6.2. Impozitele personale 644.6.2.1. Impozitul pe venit 644.6.2.1.1. Impozitul pe veniturile persoanelor fizice 644.6.2.1.2. Impozitul pe profitul persoanelor juridice 664.6.2.1.3 Contribuiile pentru securitatea socialã 684.6.2.2 Impozitul pe avere 68

4.7. Dubla impunere juridicã internaioanlã 694.7.1. Metode pentru evitarea dublei impuneri internaionale 70

4.8. Impozitele indirecte 714.8.1. Taxele de consumaie 72

4.8.1.1 Taxele speciale de consuma

ie - Accizele 724.8.1.2 Taxele generate de vânzãri 734.8.1.2.1. Taxa pe valoare adãugatã 74

4.8.2. Impozitele directe realizate de monopolurile fiscale 754.8.3. Taxele vamale 764.8.4. Taxele 77

Unitatea de învãare 5Împrumuturile de stat. Datoria publicã internã. Datoriapublicã externã

5.1. Împrumuturile de stat 955.1.1. Mecanismul formãrii şi trãsãturile împrumuturilor destat

95

5.1.2. Destinaia şi rolul împrumuturilor de stat 985.1.3. Elementele tehnice ale împrumuturilor de stat 1005.1.4 Operaiuni specifice împrumuturilor de stat 103

5.2. Datoria publicã internã 1075.2.1. Noiuni generale 107



Finane publice

- 149 –

5.2.2. Datoria publicã internã a României 1085.3. Datoria publicã externã 110

5.3.1. Particularitãile împrumuturilor externe 1105.3.2. Clasificarea împrumuturilor externe 111


Bugetul de stat şi procesul bugetar6.1. Bugetul statului şi caracteristicile acestuia 1166.2. Principiile bugetare 121

6.2.1 Principiul anualitãii bugetului 1216.2.2 Principiul universalitãii bugetului 1236.2.3 Principiul unitãii bugetare 1246.2.4 Principiul neafectãrii veniturilor bugetare 1266.2.5 Principiul specializãrii bugetare 1266.2.6 Principiul echilibrului bugetar 1276.2.7 Principiul publicitãii bugetare 128

6.2.8 Principiul unitãii monetare 1296.3. Metode de dimensionare a componentelor bugetului 1296.3.1. Metode de dimensionare clasice a componentelor

bugetului129

6.3.2. Metode de dimensionare moderne a componentelorbugetului

130

6.3.2.1. Metode de dimensionare moderne a componentelorbugetare de tip american

130

6.3.2.2. Metode de dimensionare moderne a componentelorbugetare de inspiraie francezã

130

6.4. Procesul bugetar 1336.4.1. Coninutul şi caracteristicile procesului bugetar 1336.4.2. Etapele procesului bugetar 1356.4.2.1. Elaborarea proiectului de buget 1356.4.2.2. Aprobarea bugetului 1386.4.2.3. Execuia bugetului 1396.4.2.4. Încheierea execuiei bugetului 1406.4.2.5. Controlul execuiei bugetului 1416.4.2.6. Aprobarea execuiei bugetului 146

Bibliografie



Finane publice

BIBLIOGRAFIE


seminar, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 2002;

12. Moşteanu, T., (coordonator) - Buget şi trezorerie publică, Ed.

Universitară, Bucureşti, 2003;


aplicaii pentru seminar, Ed. Universitară, Bucureşti, 2008;

14. Văcărel, I., (coordonator) - Finane publice, Ed. Didactică şi

Pedagogică R.A., Bucureşti, 2006;

15. Stroe, R., Armeanu, D. – Finane, Ed. ASE., Bucureşti, 2004;

16. Impozite şi taxe, Ed. Tribuna Economică;

17. Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal;

18. Legea anuală a bugetului de stat;

19. Legea anuală a bugetului asigurărilor sociale de stat;

finante publice - antohi v..pdf

Documents