feodor_mihailovici_dostoievski-un_hot_cinstit_04__.pdf

12
Feodor Mihailovici Dostoievski UN HOŢ CINSTIT Într-o dimineaţă, pe oând mă pregăteam să mă duc la serviciu, a venit la mine Agrafena, bucătăreasa, spălătoreasă şi jupâneasa mea, şi, spre marea mea mirare, a intrat în vorbă cu mine. Până atunci se arătase a o femeie atât de tăcută şi de simplă, încât, în afară de cele câteva cuvinte rostite în ecare zi în legătură cu masa de prânz, n-a mai scos aproape nici o vorbă în răstimp de şase ani. Oricum, mie nu mi-a fost dat să aud nimic altceva din gura ei. Am venit să vă spun, domnule, începu ea tam-nesam, că aţi face bine să închiriaţi cămăruţa. Care cămăruţă? Ei, care: aia de lângă bucătărie. De ce? De ce! Pentru că aşa e obiceiul, ca oamenii să ţină chiriaşi. Cine s-o ia cu chirie? Cine s-o ia cu chirie! Un chiriaş. Parcă matale nu ştii. Păi bine, femeie, dar acolo e aşa de strâmt, că nici n-ar încăpea un pat. Cine să stea acolo? De ce să stea? Numai să aibă unde să doarmă, că de stat o să stea pe prichiciul ferestrei. Care fereastră? Ei, care; parcă matale nu ştii! Aia din antreu. O să stea acolo şi o să coasă, ori să facă mai ştiu eu ce altă treabă. Poate să stea şi pe scaun. Are scaun, are şi masă, are acolo de toate. Şi cine e, mă rog, dumnealui? Un om cumsecade, un om umblat. Eu am să-i gătesc şi am să-i iau pentru casă şi masă numai trei ruble de argint pe lunăÎn cele din urmă, după îndelungi străduinţe, am aat că un ins oarecare, un om mai în vârstă, a convins-o pe Agrafena sau a făcut-o într-un fel să-l accepte în bucătărie ca chiriaş, cu masă cu tot. Ce-i trecea prin cap Agrafenei trebuia neapărat să se împlinească, deoarece ştiam că altminteri n-o să mă mai lase-n pace. Când se întâmpla câte ceva ce nu-i era pe plac, numaidecât cădea pe gânduri şi devenea profund melancolică, iar starea asta ţinea vreo două-trei săptămâni. In acest răstimp, mâncarea se făcea mai

Upload: papleaca22

Post on 16-Nov-2015

213 views

Category:

Documents


1 download

TRANSCRIPT

  • Feodor Mihailovici Dostoievski

    UN HO CINSTIT

    ntr-o diminea, pe ond m pregteam s m duc la serviciu, a venit

    la mine Agrafena, buctreasa, spltoreas i jupneasa mea, i, spre marea mea mirare, a intrat n vorb cu mine.

    Pn atunci se artase a fi o femeie att de tcut i de simpl, nct, n afar de cele cteva cuvinte rostite n fiecare zi n legtur cu masa de prnz, n-a mai scos aproape nici o vorb n rstimp de ase ani. Oricum, mie nu mi-a fost dat s aud nimic altceva din gura ei.

    Am venit s v spun, domnule, ncepu ea tam-nesam, c ai face bine s nchiriai cmrua.

    Care cmru? Ei, care: aia de lng buctrie. De ce? De ce! Pentru c aa e obiceiul, ca oamenii s in chiriai. Cine s-o ia cu chirie? Cine s-o ia cu chirie! Un chiria. Parc matale nu tii. Pi bine, femeie, dar acolo e aa de strmt, c nici n-ar ncpea un

    pat. Cine s stea acolo? De ce s stea? Numai s aib unde s doarm, c de stat o s stea

    pe prichiciul ferestrei. Care fereastr? Ei, care; parc matale nu tii! Aia din antreu. O s stea acolo i o s

    coas, ori s fac mai tiu eu ce alt treab. Poate s stea i pe scaun. Are scaun, are i mas, are acolo de toate.

    i cine e, m rog, dumnealui? Un om cumsecade, un om umblat. Eu am s-i gtesc i am s-i iau

    pentru cas i mas numai trei ruble de argint pe lun n cele din urm, dup ndelungi strduine, am aflat c un ins

    oarecare, un om mai n vrst, a convins-o pe Agrafena sau a fcut-o ntr-un fel s-l accepte n buctrie ca chiria, cu mas cu tot. Ce-i trecea prin cap Agrafenei trebuia neaprat s se mplineasc, deoarece tiam c altminteri n-o s m mai lase-n pace. Cnd se ntmpla cte ceva ce nu-i era pe plac, numaidect cdea pe gnduri i devenea profund melancolic, iar starea asta inea vreo dou-trei sptmni. In acest rstimp, mncarea se fcea mai

  • proast, din rufrie lipsea mereu cte ceva, duumelele rmneau nesplate, pe scurt se iveau o mulime de neplceri. Bgasem de seam nc mai de mult c femeia asta att de tcut nu era n stare s ia o hotrre, s struie asupra unei idei care s-i fi aparinut ei nsei. Dar dac totui n creierul ei plpnd se nfiripa cine tie cum cte ceva ce semna cu o idee, cu o aciune, oprind-o s-i duc la ndeplinire ideea nsemna s-i dai pentru o bucat de vreme o cumplit lovitur moral. Iat de ce, innd mai mult ca la orice la propria mea linite, m-am nvoit numaidect.

    Mcar e ceva de capul lui; are buletin de indentitate sau ceva de felul sta?

    Cum s nu! E limpede c are. E un om de treab, un om umblat; zice c d trei ruble.

    A doua zi, n modesta mea locuin de burlac i-a fcut apariia noul chiria, lucru care, departe de a m supra, mi-a dat prilej chiar s m bucur n sinea mea. Duc n genere o existen retras, ca de schimnic. Cunotine nu am aproape de loc; ies din cas rar. Dup zece ani de via solitar, m-am obinuit, desigur, cu singurtatea. Dar nu m ncnta, firete, ctui de puin perspectiva altor zece, cincisprezece ani, sau poate i mai muli, n tovria aceleiai Agrafena i n aceeai locuin de burlac! Iat de ce, aa stnd lucrurile, un om linitit n plus nsemna pentru mine curat man cereasc!

    Agrafena nu minise: chiriaul meu era un om umblat. Din buletinul su am vzut c a fost la viaa lui osta, lucru pe care, de altfel, l-am observat i fr a m uita n buletin, de la prima vedere. E destul de lesne de ghicit. Printre cei din mediul su, Astafi Ivanovici, chiriaul meu, era un om deosebit. Ne nelegeam de minune. Lucrul cel mai bun era c lui Astafi Ivanovici i plcea cteodat s povesteasc tot felul de istorii, ntmplri din viaa sa. In existena mea att de plictisitoare, un astfel de povestitor aprea de-a dreptul ca o comoar. ntr-un rnd, mi-a povestit o istorie de-a lui, care ntr-o oarecare msur rn-a tulburat. Dar iat n ce mprejurri mi-a povestit istoria cu pricina.

    O dat am rmas singur acas: i Astafi i Agrafena plecaser la treburile lor. Pe neateptate aud din odaia cealalt c a intrat cineva i mi s-a prut c era un strin; am ieit: ntr-adevr, n antreu sttea un strin un om scund, numai n hain, dei era toamn i se fcuse frig.

    Pe cine caui? Aici st funcionarul Alexandrov? Nu amice; la revedere. Pi, portarul zicea c st aici, a mai struit vizitatorul, re-trgndu-se

    sfios spre u. Hai, ntinde-o amice; pleac. A doua zi, dup prnz, n timp ce Astafi Ivanovici mi proba surtucul pe

    care i-l ddusem s mi-l transforme, a intrat iari cineva n antreu. Am ntredeschis ua.

    Chiar sub ochii mei, individul de ieri a luat foarte calm din cuier cftnelul meu mblnit, l-a pus la subioar i a rupt-o la fug. In tot acest timp, Agrafena s-a uitat int la el cu ochii holbai de mirare i n-a mai fcut nimic altceva pentru salvarea cftnelului. Astafi Ivanovici a ntins-o dup

  • punga i dup zece minute s-a ntors di minile goale, gfind. Individul parc intrase n pmnt!

    Ghinion, Astafi Ivanovici! Bine c n-a luat mantaua! M nenorocea, pungaul!

    Dar ntmplarea l-a tulburat att de mult pe Astafi Ivanovici, nct, uitndu-m la dnsul, am i uitat de pagub. Nu putea s-i mai vin n fire. Lsa mereu acul i se apuca s povesteasc iar i iar cum s-au petrecut lucrurile, cum sttea el, uite-aa, cum a luat houl, sub ochii lui, la doi pai de dnsul, cftnelul i cum s-a ntmplat de nici nu l-a putut prinde. Dup aceea se apuca iari de lucru, ca apoi s-l lase iari. In cele din urm, l-am vzut c s-a dus la portar s-i povesteasc ntmplarea i s-l mustre pentru c ngduie s se petreac una ca asta n curtea lui. Apoi s-a ntors i a prins s-o certe pe Agrafena. Pe urm s-a apucat iar de lucru i mult vreme a tot bombnit, repetnd aceeai istorie, cum sttea el colea i eu dincolo, cum a luat houl sub ochii notri, numai la doi pai de noi, cftnelul etc. Pe scurt, dei iscusit la treab, Astafi Ivanovici avea obiceiul s se momondeasc i s se foiasc ntr-una.

    Ne-a prostit pe amndoi, Astafi Ivanci! I-am zis seara, ofe-rindu-i un pahar de ceai i dorind, de plictiseal, s-l fac s povesteasc iar ntmplarea cu furtul cftnelului, povestire care, datorit desei ei repetri i sinceritii profunde a povestitorului, devenise foarte amuzant.

    Ne-a prostit, domnule! Tare mi-e ciud, m iau toi dracii, mcar c/nu era haina mea. Eu aa zic, c nu exist pe lunea asta nemernic mai mare dect houl. Altul te pgubete barem pe nimica, dar sta i fur munca, sudoarea ce-ai vrsat-o muncind, i fur timpul Ptiu, ce porcrie! De necaz, nici nu-mi vine s mai vorbesc despre asta. M ntreb cum de nu v pare ru, domnule, dup bunul dumneavoastr?

    Asta aa e, Astafi Ivanci; mai bine s-i ia foc un lucru deot s i-l lai unui ho i-e ciud, nu-i vine la socoteal.

    Cred i eu c nu-i vine la socoteal! Bun-neles, sunt hoi i hoi Eu, domnule, am dat o dat i peste un ho cinstit.

    Cum die, cinstit? Ce, sunt i hoi cinstii, Astafi Ivanci? Adevrat, domnule! Cum poate s fie un ho cinstit? Voiam numai s

    spun c omul cu pricina prea s fie cinstit i totui a furat. Mi-era mai mare mila de el.

    Ia spune, cum s-a ntmplat, Astafi Ivanci? S-a ntmplat, domnule, acum doi ani. Pe-atunci rmsesem aproape

    un an fr slujb. Pe cnd aveam nc slujb, fcusem cunotin cu un om czut cu totul la pmnt. Ne-am cunoscut ntr-o crcium. Era mare beivan, un stricat i un trntor. Avusese mai nainte o slujb nu tiu pe unde, dar l daser de mult afar din pricina beiei. Era o trtur! Umbla mbrcat ca vai de lume! Uneori m ntrebam dac are cma pe sub manta; i cheltuia ultimul bnu pe butur. Nu era un zurbagiu; avea o fire linitit, blnd i miloas i se ruina s cereasc, dar bgai ndat de seam c tare ar mai vrea s trag o duc srmanul, i-l cinsteai. Nu tiu cuni s-a ntmplat c ne-am mprietenit, mai bine zis s-a lipit el de mine C mie mi era totuna. Ce

  • om! Se lipea ca un celu i se inea scai de tine; i cnd te gndeti c nu ne vzuse-rm dect o dat, amrtul de el! Mai nti m-a rugat s-l las s doarm la mine i l-am lsat; avea buletinul n regul i prea un om cumsecade! Pe urm, a doua zi, s-a rugat iari s-l las s doarm, iar a treia zi a venit din nou, a stat toat ziua pe pervazul ferestrei i iari a rmas peste noapte. Ei, acum nu mai scap de el, mi-am zis: d-i de but i de mneat, ba mai d-i i adpost peste noapte; dup ce c sunt srac, mi-am mai luat i un trntor n crc! Mai nainte se ducea tot aa, ca i la mine, la un slujba, se legase de dnsul i beau tot ce aveau mpreun; acela ns a dat cu totul n patima beiei i a murit din nu mai tiu ce necaz. Pe sta l chema Emelea. Emelian Ilici. M tot gndeam ce s m fac cu el. S-l izgonesc nu m lsa inima, mi-era mil de dnsul, c prea era prpdit i nenorocit! Nu scotea o vorb, nu cerea nimic; numai edea aa i se uita n ochii ti, ca un celu. Ca s vezi cum l stric butura pe om! M gndeam n sinea mea cum a putea oare s-i spun: pleac de la mine, Emelianuka, c n-ai ce face aici, nu sunt eu omul pe care-l caui; vezi c mine-poimine n-o s am nici eu ce pune n gur; darmite s te mai in i pe tine? edeam aa i m frmntam, ntrebndu-m ce-o s fac atunci cnd i-oi spune una ca asta. Parc-l vedeam cum o s se uite lung la mine cnd o s m aud vorbindu-i, cum o s stea mult vreme aa fr s priceap nici un cuvnt, cum, pe urm, cnd o s priceap, o s se ridice de pe pervaz i o s-i ia boccelua aceea a lui parc o vd!

    Roie, n ptrele, gurit, n care Dumnezeu tie ce punea i pe care o cra pretutindeni cu el, cum o s-i potriveasc prpdita de manta aa ca s vin ct de ct pe umerii lui i s-i ie i cald i nici gurile s nu i se prea vad cci era un om tare delicat!

    Cum o s deschid pe urm ua i o s ias pe scar cu ochii nlcrimai. Mi s-a fcut mil Doar nu puteam s las omul s se prpdeasc cu zile! Apoi iar m-am gndit la mine. Ei, las, Emelianuka, mi-am zis, mult vreme n-ai s mai hlduieti tu Ia mine; ca mine m mut i n-ai s mai dai de mine. i m-am mutat, domnule. Mi-a zis atunci boierul meu, Alexandr Filimonovici (acuma a rposat, Dumnezeu s-l ierte): sunt foarte mulumit de tine, Astafi i cnd ne-om ntoarce de la ar, n-o s te uitm i-o s te lum iari la noi. Fusesem chelar n casa lui. Ce om! Dar vezi c a murit chiar n acelai an. Dup ce l-am petrecut la groap, mi-am luat calabalcul, bnuii ce-i agonisisem i m-am mutat la o btrnic, cu gndul s m odihnesc i eu. Am nchinat un ungher, singurul liber pe care-l avea. Fusese i ea ddac undeva i acuma tria singur dintr-o pensioar. Ei, mi-am zis, rmi cu bine, Emelianuka, scumpule; acuma n-ai s m mai gseti! i ce credei, domnule? Cnd m ntorc pe sear (fusesem la un cunoscut), l vd i pe Emelea; edea pe lada mea, cu o legturic din pnz cadrilat alturi; edea cu mantaua

    Pe el i m atepta ba nc, aa, ca s-i treac urtul, luase o carte bisericeasc de la btrna, pe care o inea de-a-ndoaselea! Uite c m-a gsit! Am rmas buimac. Deh, mi-am zis, dac nu l-am gonit de la bun nceput, nu

  • mai e chip s scap de dnsul! Aa c l-am ntrebat d^e-a dreptul: Ai buletinul la tine, Emelea?

    Am stat pe urm, domnule i m-am gndit: adic, ce mare bucluc o s-mi fac pribeagul sta? i tot gndindu-m aa, am gsit c buclucul sta n-o s m pgubeasc prea tare. Trebuie s-i dau de mncare, mi-am zis. M rog un coltuc de pine dimineaa i, ca s fie mai cu spor, cumpr i ceva ceap. La prnz i dau iari un coltuc de pine cu ceap. La cin iar ceap, cvas, i-un coltuc de pine dac o pofti. Iar cnd s-o nimeri i cte-o ciorb, nseamn c-o s ne saturm ainndoi de-a binelea. Eu unul mnnc puin, iar omul butor, dup cum se tie, nu pune nimic n gur: l mulumeti cu rachiu i cu vin. O s m dea gata cu butura lui, mi-am zis, dar numaidect mi-a venit n minte nc ceva, domnule i gata, m-am prins! M-am gndit c dac ar fi s plece Emelea, viaa n-ar mai avea nici un haz i m-am hotrt atunci s-i fiu-pariate i binefctor. N-am s-l las s piar, mi-am zis, i-am s-l dezv de butur! Ei, las c te fac eu om! Fie, Emelea, zic, rmi, dar vezi s te ii bine i s m asculi!

    Ce mi-am zis? M-apuc s-l nv s munceasc, dar nu aa dintr-o dat; l las mai nti s se sature de hoinrit i n timpul sta caut i chitesc cam la ce-ar fi bun Emelea al meu. Pentru c, domnule, la orice soi de munc se cere mai nti ca omul s aib anumite nsuiri. Aa c m-am apucat s-l cercetez pe-ascuns. Vd c Emelianuka al meu e un om tare nverunat! i-am nceput-o, domnule, cu vorb bun: uite-aa i pe dincolo, Emelian Ilici, zic, ar trebui s-i dai seama i tu n ce hal ai ajuns i s ncerci s mai semeni a om.

    Destul cu chefurile, zic! Uite, curg zdrenele pe tine, mantaua ta, s-mi fie cu iertare, numai de ciur mai e bun. Nu-i bine aa, zu! Cred c a venit vremea s-i vri minile-n cap. Emelianuka edea i m asculta cu capul plecat. Pi ce credei, domnule? A ajuns pn acolo, c i limba i-a but-o i nu mai putea scoate o vorb mai de Doamne-ajut. Tu i spuneai de una i el i rspundea Dumnezeu mai tie ce! M-a ascultat el ce m-a ascultat i pe urm a oftat o dat din rrunchi.

    De ce oftezi, Emelian Ilici? l ntreb. Aa, stafi vanci; nu-i face griji dumneata. tii, Astafi Ivanci, azi

    dou muieri s-au luat la har n strad; una, fr s vrea, a rsturnat couleul cu rchitele al celeilalte.

    Ei i ce-i cu asta? Ailant i-a vrsat i ea nadins couleul cu rchitele, ba nc s-a

    apucat s le striveasc cu piciorul. i ce-i cu asta, Emelian Ilici? Nimic, Astafi Ivanci; spun i eu, aa Nimic, spun i eu, aa. O-of,

    Emelea, Emelianuka! Mi-am zis. i-ai but minile! Un boier a pierdut o bancnot pe trotuar, pe Gorohovaia, ba nu, pe

    Sadovaia. Un ran d cu ochii de ea i zice: norocul meu; dar a zrit-o (i altul i zice i el: nu, e norocul meu! Eu am vzut-o mai nti

    Ei i, Emelian Ilici?

  • i-au prins ranii s se chelfneasc, Astafi Ivanci. In vremea asta iac un vardist, a ridicat hrtia de jos i i-a dat-o boierului, iar pe cei doi rani i-a ameninat c-i vr la rcoare.

    i ce-i cu asta? Ce gseti tu aici vrednic de luat aminte, Emelianuka?

    Pi, nimica. Fcea haz lumea, Astafi Ivanci. O-of, Emelianuka! Lumea! i-ai vndut sufletul pe-un pi-tac de

    aram. tii ceva, Emelian Ilici? Ce, Astafi Ivanci? Caut-i i tu ceva de lucru, zu. i-o spun pentru a suta oar, caut

    de lucru, aibi mil de tine. Ce-a putea s gsesc de lucru, Astafi Ivanci? Nici nu mai tiu ce-a

    putea s caut de lucru i apoi nici nu m-ar tocmi nimeni, Astafi Ivanci. De-aia te-au i dat afar din slujb, Emelea, beivanule 1 Astafi Ivanci, azi l-au chemat la birou pe Vlas, sufragiul. i de ce, m rog, l-au chemat, Emelianuka? Asta nu mai tiu, Astafi Ivanci. O fi fost de trebuin pe acolo, de-aia

    l-au chemat O-of! Mi-am zis. Suntem pierdui amndoi, Emelianuka! Ne

    pedepsete Dumnezeu pentru pcatele noastre! Ei bine, domnule, ce poi s faci cu un astfel de om?

    Dar vezi c era al naibii de iret 1 M asculta el ct m asculta, pe urm ns se vede treaba c i se fcea lehamite i cum m vedea mnios, i lua mantaua, o tergea i dus era! Umbla teleleu toat ziua i se-ntorcea pe sear cherclieit. Dumnezeu mai tie cine-i ddea de but, de unde fcea rost de bani; eu unul tiu c nu purtam nici o vin!

    Ehei, Emelian Ilici, zic, ai s-o sfreti ru! Isprvete cu butura auzi?

    Isprvete! Alt dat, dac mai vii beat, te las s dormi pe, scar. Nu te primesc n cas!

    Auzindu-mi ameninarea, s-a inut Emelea o zi, dou, dar a treia zi iar a ters-o. Stau eu i-l atept; nu vine! Zu c m-am i speriat; m-a npdit mila. Ce-arn fcut cm el? Mi-ani zis. Am vrt spaima ntr-nsul. Pe unde-o fi rtcind acum, amrtul sta? Te pomeneti c se prpdete, o, Doamne! S-a lsat noaptea: Emelea nicieri! A doua zi dimineaa ies n antreu i cnd m uit, l vd culcat acolo, cu capul pe o treapt, amorit de frig.

    Ce-i cu tine, Emelea? Ei, asta-i bun? Unde mi-ai fost? Pi, mai deunzi, Astafi Ivanci, te-ai suprat i te-ai mniat i ai zis

    s m culc n antreu; de-aia nici n-am mai ndrznit s intru, Astafi Ivanci, i-am pus capul acilea

    Mi-era i necaz i mil de el! Dect s pzeti scara, Emelian, zic, mai bine i-ai lua alt slujb mai

    actrii! Ce alt slujb_ mal actrii, Astafi Ivanci? Pi, zic, nefericitule (m apucase ciuda!), mcar s nvei i tu

    meteugul croitoriei. Ia te uit la mantaua ta! N-ajunge c-i toat numai

  • guri, dar mai i mturi scara cu ea! Pune i tu mna pe ac i mai crpete-i gurile, ca omul. O-of, beivanule.

    Ei bine, domnule, a luat acul n mn. Eu unul i-o spusesem numai aa n glum, dar el s-a speriat i a pus mna pe ac. i-a scos mantaua i s-a apucat s vre aa n ac. M uit la dnsul: bineneles, ochii i s-au tulburat i i s-au nroit, minile i tremurau de ziceai ce-i aia 1 S-a chinuit el ct s-a chinuit, dar aa nu voia s intre cu nici un chip; o tot muia i o tot rsucea a! Pn la urm, s-a lsat pguba. Sttea i csca ochii la mine

    Ehei, Emelea, da tii c-mi placi! Dac mai era cineva p-acilea, o peai! Pi bine, omule, eu i-am spus-o n glum, aa ca o mustrare Hai, las-te pguba! Stai binior acolo i nu le mai ine de pozne, nu mai dormi pe scri, nu m face de rs!

    Vai de mine, Astafi Ivanci! tiu prea bine c umblu mereu afumat i nu-s bun de nimic! Doar c te supr degeaba pe dumneata Bi-binefctorul meu

    i deodat vd c ncep s-i tremure buzele vinete, o lacrim i se prelinge pe obrazul alb i-i sticlete n barba neras i unde mi se pune Emelian pe un plns. Doamne-Doamne! Parc mi-ar fi intrat un cuit n inim.

    Ehe, nici nu-mi nchipuiam s fii chiar att de simitor! Cui s-i fi trecut prin minte? Nu, Emelea, mi-am zis, s tii c te las n plata Domnului; du-te la pierzanie, ca un prpdit ce eti!

    Ce s-o mai lungesc, domnule! Toat povestea asta e aa de zadarnic i de nenorocit, c nici nu merit s vorbeti despre ea; dumneavoastr, domnule, vorba ceea, n-ai da doi bani pe ea, dar eu a fi dat cu amndou minile dac a fi avut ce da, numai s nu se fi ntmplat ceea ce s-a ntmplat! Aveam, domnule, o pereche de pantaloni de clrie, alege-s-ar praful de ei, nite ndragi stranici, pe cinste, albatri, n ptrele. Ii comandase un moier care venise la ora i pe urm i-a refuzat; zicea c-l strng. Aa c mi-au rmas mie. Fceau ceva parale! Mi-am zis c a putea s iau pe ei Ia trgul de vechituri vreo cinci ruble, i, dac nu, croiesc din ei dou perechi de pantaloni din ia strimi, pentru domnii din Petersburg, i-mi mai rmne i mie un capt de-o jiletc. La de-alde tia ca noi, oamenii srmani, ne prinde bine orice! In vremea aceea, Emelianuka era tare necjit i abtut. II vd c nu bea o zi, nu bea dou i nc o zi dup aceea nu pune nici un strop de butur n gur; se flecise de tot i edea amrt, de-i era mai mare mila s te uii la dnsul. Ehe, mi-am zis: ori c n-ai lecaie-n buzunar, biete, ori c ai apucat-o singur pe calea cea dreapt, ai ascultat de glasul judecii i-ai pus cruce la ce-a fost. Uite aa stteau lucrurile, domnule. Taman atunci s-a nimerit s fie o mare srbtoare. M-am dus i eu la vecernie i cnd m-am ntors, l vd pe Emelea ateptnd pe pervazul ferestrei cherchelit i cltinndu-se. Ehe! Mi-am zis. Care va s zic de tia mi-eti, biete! Pe urm m-am apucat s caut ceva n lad. Cnd m uit ndragii cu pricina ia-i de unde nu-s! Caut eu i caut: parc-au intrat n pmnt! Dup ce-am cotrobit peste tot i am vzut c nu-s, parc m-a rcit la inim! Am luat-o mai nti la rost pe btrnica i-am nvinuit-o degeaba; am pctuit, deh! La Emelea, mcar c putea da de bnuit, pentru c l

  • vedeam beat, nici nu m-am gndit! Vai de mine, neniorule, mi zice btrnica, ce-mi trebuie mie ndragi din tia? Ce, am s-i port eu? Mai zilele trecute vd c-mi lipsete i mie o fust; mi-a luat-o, cred, tot un om bun ca alde matale Ce mai tura-vura, nu tiu, n-am vzut, zice. Cine-a fost pe-aici? ntreb eu. A venit cineva? N-a fost nimeni, n-a venit nimeni, neniorule, zice; eu am stat acas toat vremea. Emelian Ilici a ieit, dar pe urm s-a ntors; uite-l colea! ntreab-l pe dnsul. Emelea, zic, n-ai luat cumva ndragii mei ia noi; ii minte, ia pe care i-am fcut pentru moierul acela? Poate c ai avut nevoie de ei 1 Nu, Astafi Ivanci, zice, nu i-am luat.

    I-auzi, domnule! D-i iar cu cutatul; caut eu ce caut, dar pantalonii nicieri!; Emelea sade i se tot clatin. edeam i eu, domnule, uite-aa pe vine, dinaintea lui, aplecat deasupra lzii i deodat m uit ou coada ochiului la dnsul Hait! M gndesc i odat simt c mi se aprinde inima n piept; m-am i roit tot. i iat c se uit i Emelea la mine.

    Nu, Astafi Ivanci, nu i-am luat eu ndragii Poate i-oi fi nchipuind cine tie ce, da s tii c eu unul nu i i-am luat.

    Doar nu i-o fi nghiit pmntul, Emelian Ilici? Nu, Astafi Ivanci, zice, nici nu i-am vzut. Deh, Emelian Ilici, atunci poate c au fcut singuri picioare, nu? Poate c au fcut singuri picioare, Astafi Ivanci. Cnd l-am auzit vorbind aa, m-am ridicat, m-am dus la fereastr, am

    sltat fitilul, la lamp i m-am apucat de lucru. Aveam de prefcut jiletca slujbaului care locuia sub noi. M ardea n piept i m durea. Zu dac nu era mai bine s-mi fi aruncat toat hinria pe foc. Emelea a simit, se vede treaba, c-mi ieisem din fire. Aa e, domnule; omul care a svrit o fapt rea simte de departe nenorocirea, aa cum simte pasrea cerului furtuna.

    Auzi, Astafi Ivanci, a nceput Emeliuka cu glas tremurat, Antip Prohorci, felcerul, s-a nsurat astzi ou nevasta birjarului care-a murit mai deunzi

    M-am uitat o dat la el, vezi bine, negru la fa Emelea a priceput. Iact-l c se ridic, se apropie de pat i se apuc s scotoceasc prin preajm. Atept. S-a foit mult, vorbind ntr-una ca pentru el: Nu-s i pace; unde-or fi pierit, fir-ar s fie de ndragi! Atept eu, atept i odat l vd pe Emelea c se vr sub pat, n patru labe. N-am mai putut rbda.

    Ce te-a apucat, Emelian Ilici, de umbli-n patru labe? Zic. Caut ndragii, Astafi Ivanci. Poate-or fi pe undeva. Las, domnule, zic (necjit cum eram, l iau de sus), nu te mai osteni

    i dumneata pentru fitece; nu-i mai roade genunchii degeaba! Nu-i nimic, Astafi Ivanci Poate s-or gsi, dac i-om mai cuta. _ Hm! Zic. Ascult, Emelian Ilici 1 Ce e, Astafi Ivanci? Nu cumva mi i-ai furat tu, ca un tlhar, ca un nemernic, drept

    rsplat pentru c te-am miluit cu o bucat de pine? M apucaser toi dracii, domnule, ond l-am vzut trndu-se pe jos, n genunchi, naintea mea.

    Nu Astafi Ivanci

  • A zis aa i acolo a rmas, sub pat, cu faa la pmnt. A stat mult aa culcat; pe urm a ieit. Se fcuse alb ca varul. S-a ridicat, s-a aezat lng mine pe pervazul ferestrei i a zbovit aa pre de vreo zece minute.

    Nu, Astafi Ivanci, zice i deodat se propete dinaintea mea, nspimnttor ca pcatul nsui; parc-l vd i acum. Nu, Astafi Ivanci, zice; nu eu i-am luat ndragii

    Drdia din tot trupul i se mpungea ntr-una cu degetul n piept, iar glasul i tremura n aa hal, c mi-am pierdut i eu cumptul i am rmas ncremenit pe pervaz.

    Cum vrei, Emelian Ilici, zic; iart-m, dac din prostie te-am nvinuit pe degeaba. Ct despre ndragi, mai d-i ncolo; ne-om descurca noi i fr ei. Brae avem, slav Domnului, n-o s ne apucm de furat i n-o s pgubim oamenii srmani; ne-om ctiga noi cumva un codru de pine

    M-a ascultat Emelea cu luare-aminte, a mai zbovit aa o vreme dinainte-mi i pe urm s-a aezat. i a stat aa, neclintit, toat seara; cnd m-am dus la culcare, Emelea tot acolo edea. A doua zi diminea, cnd m uit, l zresc culcat pe duumeaua goal, ncovrigat sub mntlua lui; de-atta umilin, nici n-a mai ndrznit s se culce n pat. Ei bine, domnule, de-atuncea nu l-am mai putut suferi, ba nc n primele zile l uram de-a binelea. Era, ca s zic aa, ca i cum m-ar fi furat propriul meu fecior i mi-ar fi pricinuit o suprare oumplit. Eh, Emelea, Emelea! Mi-am zis. Ct despre Emelea, domnule, de vreo dou sptmni bea de stingea. Se nverunase ou totul la butur. Pornea de diminea i se-ntorcea trziu noaptea. Dou sptmni n-am auzit o vorb de la el. De bun seam c-l rodea amarul, ori i-o fi pus n gnd s-i fac seama n felul sta. n cele din urm s-a potolit; i-o fi but toi banii. S-a statornicit iari pe pervazul ferestrei. in minte c a stat aa, fr s scoat o vorb, trei zile ncheiate; cnd deodat iat-l c plnge. Plngea, domnule i nc cum! i curgeau lacrimile grl i parc nici nu simea c vars lacrimi.

    Trebuie s tii, domnule, c e tare greu s vezi plngnd de amar i de alean un om n toat firea, ba nc un moneag ca Emelea. /

    Ce-i cu tine, Emelea? Zic. Odat a tresrit. Drdia din tot trupul. Vezi bine, era nti oar e-i

    vorbeam, de la ntmplarea cu pricina. Nimic Astafi Ivanoi. Nu te mai necji, Emelea. Ia mai d-le ncolo de prostij! Ce stai aa

    mbufnat? Mi se fcuse mil de el. / Aa, Astafi Ivanci; nu la asta m gndeam. A vrea sfni gsesc

    ceva de lucru, Astafi Ivanci. Ce anume s-i gseti de lucru, Emelian Ilici? Ia, ceva acolo. Poate o slujb, cum aveam mai nainte; m-am i dus i

    m-am rugat de Fedosei Ivanci N-a vrea s te supr, Astafi Ivanci. Poate mi-oi gsi o slujb, Astafi Ivanci i atunci am s-i dau dumitale tot i am s m rspltesc pentru toat mbuctura cu care m-ai miluit.

    Las, Emelea, las; dac-a fost un pcat, s-a dus! Ale-ge-s-ar praful de el! Hai s trim iar ca mai nainte.

  • Nu, Astafi IVanci, dumneata poate te gndeti tot la aia Dar s tii c eu nu i-am luat ndragii

    Fie i aa; Dumnezeu cu tine, Emelianuka! Nu, Astafi Ivanci. Vd c nu mai e chip s stau la dumneata. Te rog

    s m ieri, Astafi Ivanci. Vezi-i de treab, Emelian Ilici, zic; da oare cine te supr, cine te

    gonete eu? Nu, dar nu se cuvine s mai hlduiesc aa la dumneata, Astafi

    Ivanci Mai bine plec Care va s zic s-a suprat omul i o ine una i bun. M uit la el i vd

    c ntr-adevr s-a ridicat i i pune mntlua. ncotro, Emelian Ilici? Fii cuminte! Ce faci, unde o s te duci? Nu, nu; rmi cu bine, Astafi Ivanci i nu m mai ine (iar scncea);

    mai bine s m feresc de pcat, Astafi Ivanci. Nu mai eti nici dumneata cum erai.

    Cum s nu mai fiu? Tot aa sunt! Ai s te prpdeti singur, Emelian Ilici, ca un copil fr minte.

    Nu, Astafi Ivanci, Acuma, Astafi Ivanci, de cte ori pleci, dumneata ncui lada; cnd vd asta, m podidesc lacrimile Nu, mai bine las-m s plec, Astafi Ivanci i iart-mi toate suprrile pe care i le-am pricinuit ct am stat mpreun.

    Fii bine, domnule, a plecat. II atept o zi, gndindu-m c are s se ntoarc pe sear. Nu s-a ntors 1 N-a venit nici a doua i nici a treia zi. M-am speriat; m apsa urtul nu beam, nu mncam, nu dormeam. M dduse gata omul meu! A patra zi, am pornit-o pe la toate crciumile, ntrebnd de dnsul; dar pe Emelianuka nu era chip s-l gseti! S te fi prpdit oare? Mi-am zis. Poate i-ai dat sufletul pe sub vreun gard, cri cum erai i acuma zaci ca o buturug putred. M-am ntors acas mai mult mort dect viu. A doua zi aveam de gnd s colind iar dup dnsul. M blestemam c l-am lsat s plece aa, de capul lui, prostul de el. n cea de-a cincea zi (era srbtoare), aud deodat ua scrind i-l vd pe Emelea intrnd: vnt la fa, cu prul plin de noroi, ca i cnd ar fi dormit n uli, se scoflcise i se fcuse ca o surcic. i-a scos mntlua, s-a aezat pe lad lng mine, cu ochii int n ochii mei. M-am bucurat, de bun seam, dar n aceeai vreme m rodea la inim i mai avan ca nainte. Vedei dumneavoastr, domnule, s fi fcut eu un pcat omenesc ca sta, api mai bine m prpdeam ca un cine, dect s m mai ntorc. Dar Emelea s-a ntors! Firete, nu e lucru uor s vezi un om n halul sta. M-am apucat s-l mngi, s-l linitesc. mi pare bine c te-ai ntors, Emelianuka, zic. Dac mai zboveai un pic, m duceam i azi s te caut prin crciumi. Ai luat ceva n gur?

    Am luat, Astafi Ivanci. i zici c-ai mncat? Uite, frioare, a mai rmas ceva din ciorbia de

    ieri; e cu carne. Uite colea i nite ceap cu pine. Mnnc, zic, c nu stric. I-am dat s mnnce i atunci am neles c poate n-a pus nimic n

    gur de trei zile; cu atta poft mnca. Ei, va s zic foamea l-a mnat ncoace. M-am muiat cu totul, uitndu-m la el, srmanul. Ia s dau o fug

  • pn la dughean, s-i aduc ceva pentru sufleelul lui i s-o sfrim cu ce-a fost! Nu mai sunt suprat pe tine, Emelianuka! i-am adus vinior. Hai, Emelian Ilici, zic, s-i tragem o duc, doar e zi de srbtoare. Vrei s bei? Face bine.

    A ntins mna lacom, a luat paharul i s-a oprit; a stat aa cteva clipe, apoi a dus paharul la gur; vinul i-a curs pe mnec. A dus paharul la gur, dar numaidect l-a pus pe mas.

    Ce-i, Emelianuka? - Nimic, Astafi Ivanci. Nu bei? Pi, Astafi Ivanci Nu mai beau, Astafi Ivanci. Vrei s te lai pu totul, Emeliuka, ori numai azi nu bei? A rmas o

    vreme tcut, pe urm l vd c-i las capul pe bra. Nu cumva eti bolnav, Emelea? Nu prea m simt bine, Astafi Ivanci. L-am culcat n pat. ntr-adevr, i ardea capul i-l scuturau frigurile. Am

    stat toat ziua la cptiul lui; spre sear i s-a fcut mai ru. I-am dat cvas amestecat cu ulei i cu ceap i cu firimituri de pine. Na, zic, mnnc un pic de papar, poate c-o s-i fac bine! A cltinat din cap. Nu, zice, azi nu mai mnnc, Astafi Ivanci. I-am pregtit un ceai. S-a spetit btrnica de atta alergtur. Starea lui ns nu se mbuntea de loc. Proast treab! Mi-am zis. A mai trecut o zi i n dimineaa zilei urmtoare m-am dus la doctor. Nu departe de noi locuia un doctor pe care-l tiam, pe nume Kostopravov. II cunoscusem mai demult, cnd eram nc n serviciu la familia Bosomiaghin; m ngrijise i pe mine. Doctorul a venit i l-a vzut. St prost, zice. Nici nu mai fcea s trimii dup mine. S-i dm totui nite prafuri. Nu i-am dat prafurile; mi-am zis. C sunt mofturi de-ale doctorului. Aa am intrat n a cincea zi/de boal.

    Emelea se sfrea, ntins pe pat, sub ochii mei. edeam pe pervaz cu lucrul n-rnn. Btrnica fcea focul n sob. Tceam cu toii. Mi se rupea inima, domnule, dup el, dup beivan, ca i cnd ar fi murit un copil de-al meu. tiam c Emelea se uit acum la mine; bgasem de seam nc de diminea c se lupt cu el nsui, c are ceva pe suflet, dar nu ndrznete s-mi spun. In cele din urm, m-am uitat la dnsul; nu-i mai lua ochii de la mine i i se citea n priviri o mhnire cumplit. Cnd i-a dat i el seama c m uit n ochii lui, i-a lsat numaidect n jos.

    Astafi Ivanci! Ce e, Emeliuka? Dac, s zic aa, Astafi Ivanci, am duce mntlua mea la trgul de

    vechituri, cam ct am putea s lum pe ea? Nu tiu dac am lua mare lucru, Emelian Ilici. Poate o hrtie de trei

    ruble. Dac a fi dus-o ntr-adevr la trgul de vechituri, n-ar fi fost chip s iau

    nimic pe ea, ba nc mi-ar fi rs oamenii n nas c umblu s vnd asemenea zdrean. I-am spus i eu numai aa, ca s-l mngi, tiindu-l srac cu duhul.

  • Eu socoteam, Astafi Ivanci, c s-ar putea lua trei ruble de argint; orioum, e din postav, Astafi Ivanci. Cum s iei numai o hrtie de trei ruble, dac e din postav?

    Nu tiu, Emelian Ilici, zic; dac vrei s-o duci, firete, trebuie s ceri de la nceput trei ruble.

    O vreme Emelea a rmas tcut, pe urm m-a strigat iar: Astafi Ivanci! Ce e, Emelianuka? l ntreb. Cnd oi nchide ochii, s vinzi mantaua. S nu m ngropai ntr-nsa,

    c o s zac eu i aa. E un lucru bun, poate i-o fi de folos. Odat mi s-a strns inima, domnule, aa cum nici nu-i chip de spus n

    cuvinte. Mi-am dat cu socoteala c l-a cuprins aleanul morii. Am tcut iar cu toii. S-a scurs aa un ceas. Cnd m-am uitat iari la dnsul, era tot cu ochii la mine i cnd mi-a ntlnit privirea, i-a lsat n jos.

    Nu vrei ap, Emelian Ilici? D-mi, Astafi Ivanci, dac te las inima. I-am dat s bea. Mulumesc, Astafi Ivanci, zice; Mai vrei ceva, Emelianuka? Nu, Astafi Ivanci, nu mai vreau nimic; vreau numai '! Ce? F, ' Vreau Ce vrei, Emeliuka? Ndragii ia Eu i-am luat atunci Astafi Ivanci Las-c te iart Dumnezeu, Emelianuka, srmanule! Zic. Mori

    linitit Mi se tiase rsuflarea, domnule i mi-au dat lacrimile. Am ntors capul o clip.

    Astafi Ivanci M uit la el: Emelea voia s-mi spun ceva se sltase n capul oaselor

    i se trudea, mica din buze S-a roit la fa deodat, cu ochii int la mine Cum l privesc, vd c plete iar. ntr-o clipit, s-a mistuit tot; i-a rsturnat capul pe spate, a oftat o dat i i-a dat duhul.

    SFRIT