¡2

Anul LI la 7 Iunie 1341 C e n z u r a t

Numărul 23 p R 0 P R I E T A R - D I R E C T O R

AUGUST1N P O P A

„.dectla ş i a d m i n i s t r a ţ i a H£, J U D " T Â R N A V A MICĂ

I N S E R A T E

f0nform regulamen. de a-plicare a tarifului comer­

cial, categoria V.

REDACTOR

DUMITRU NEDA

Foaie înscrisă în Registrul de publicaţii al Trib. T&rnava-MIci

sub Nr. 2-19:18.

ABONAMENTE Pe un an . . . 200 Lei Pe 6 l u n i . . . 100 Lei Pentru s trăinătate 400 Le

Foaie bisericească-poutScă — Apar© îra fiecare Sâmbătă

icoiescu

achitat işoarţ Ma-ârgliţ 200 pe - M 9 4 1 , -- f i r ,

Lei p* achilli 4M i April Lei pi - 1 9 i t f. Af.

sa « ifletol

unim i' soi ai ne-

5^ ( / i i i itati' rtíf at¡-.:

\t" poi

(-f) Zor/Ve 2»7e/ tfe teri au vestit Blaju­lui jale mare: A murit Vlădica! Se stinsese tncă de cu seară, lin şi împăcat cu Dumne-im şi cu oamenii.

Acum stăm în faţa rămăşiţelor lui de lut, roase de o boală nemiloasă şi înde­lungată, pe care însă a înfruntat-o cu se­ninătate până la sfârşit. Văzăndu-l aşa topit, fără grai şi fără suflare, ne sân-jera inimile, pentrucă simţim viu ce am pierdut în cel care a plecat pe cale ne-ktoarsă. Gândul ne sboară la personali­tatea omului, preotului şi arhiereului ce aparţine de acum istoriei Bisericii şi Nea­mului nostru. Şi simţeminte de veneraţie ne copleşesc dăpănându-i vleaţa, bogată in fapte de neuitat, deşi a fost, relativ, r.urtă.

Adormitul în Domnul a fost omul cărţii încă din tinereţe. Totdeauna printre $ dintâi în şcoală, a rămas un îndrâ-Sistit al slovei până la moarte. A cetit Mreu, cu răbdare şi cu luare aminte. Şi

interesat fel de fel de probleme: ar' tottce,- literare, ştiinţifice. In biblioteca busului, care face o avere întreagă, gă-

'i lucrări din domeniul celor mai felu-* preocupări ale spiritului, într'o mul-fee de- limbi ale vremilor noastre şi a Mor trecute vremi. Pentrucă răposatul a

os* cel mai mare poliglot al Blajului, '-'a Cipariu încoace.

Respectat şi iubit ca dascăl învăţat J'.6«n de inimă la şcoliie din ctitoria lui W-hentle Micu, elevii săi, răspândiţi în

a 'e colţurile pământului românesc, îşi tor aduce totdeauna aminte cu drag şi pie-"e de cuminţenia şi căldura cu care a M să le îmbogăţească şi să le întraurească beţele. Precum nepieritoare îi va rămânea

°*Wrea şi în sufletele celor ce l-au auzit cântând de pe amvonul catedralei mitropoli-

str'h ^at° a l t a r e l o r d e l a sate> Pe c a r i le-<* lfo * C a m i s i o n a r neobosit, ori dela înăl-conţ1 i r i b u m l o r c a înţelept şi bine pregătit

ierenţiar„ totdeauna îngrijit şi ca formă.

ci şi pe vremea oropsirii trecute când, sfidând t eparhiei lugojene, mitropolitul blăjan mult fră~ ameninţări şi primejdii, a cutreerat satele ca să facă propagandă pentru isbânda steagului şi a ideii româneşti în aprigele lupte naţionale purtate cu asupritorii.

mântat^de griji grele, s'a odihnit şi a aflat uşurare multă. Faţa lui mereu senină şi vorba-i blajină nu vor mai însenina şi mângâia muri­tor necăjiţi. Intru lumina feţei Celui de sus,

" dânsul va vedea lumină nouă, în vreme ce trupul său va aştepta, în cripta arhie­reilor dela biserica Institutului Recuno­ştinţa, fericita înviere.

Veşnica lui pomenire, şi cu drepţii să-i fie partea! Iar noi, cei rămaşi, să ne rugăm Dătătorului de viaţă să aibă in paza-i sfântă Biserica noastră văduvită în vremuri de urgie şi întunerec cum sunt cele prin cari trecem. Cu trupul Ţării sfâşiat, şi cu partea cea mare a preo­ţilor şi credincioşilor noştri în pământ deocamdată robit, ne este atât de grea situaţia şi ne pândesc atâtea primejdii cărora trebuie să le facem faţă cu pri­cepere şi cu energie. Ca să nu ajungem dela rău la mai râu.

Şi bun e Cel de sus: vom şi face faţă tuturor greutăţilor şi primejdiilor, oricât de multe, şi oricât de mari ar fi ele. Cu noi este Dumnezeu. Şi cu ajuto­rul lui vom vedea şi binele pe care-l aşteptăm şi aşa, cu inimile cernite, cum suntem acum. Nu suntem doar pentru întâiadată la răscruce de drumuri. Şi nu-i cea dintâi negură, după care să ne ră­sară soarele, după lumina căruia tânjim şi la care avem tot dreptul, şi faţa cu oricine. Acum şi totdeauna.

* * *

^ Puţintel de trup, dar vânjos şi rezistent knT°reZUt' a c o l i n d a t pământul românesc în ihd-f l 0 t ' a d m i r a n d u - i frumuseţile naturale, h n i ' 1 c o m o r i l e d e a r t ă - L - a u . încântat muJ.CâniPu!ni> paserile ceriului, codrii, văile, t , •"• aP.eler colibele ciobanilor, aşezăminte

orăşeneşti, bisericile, mănăstirile şl Ce-l valoare şi vieaţă pe pământul Ţării

a Neamului ^ la i

N a s

kcât s â u ' l a c a r e a tlnut mai mult l a lumina ochilor. Dovada acestei iubiri

nu numai după întregirea neamului,

N'a cruţat nici nervi, nici bani. S'a jert­fit şi a jertfit. A vestit pe Hristos şi adevă­rul său cu gura şi cu peana. A scris neîn­cetat şi a cheltuit mereu cu tiparul. A sa Teo­logie Morală, Adevărurile Eterne, seria de broşuri din Biblioteca pentru clasa cultă, şi altele, sunt mărturii grăitoare. De osteneala cu nenumăratele articole de prin „Unirea", „Cultura Creştină", „Sionul Românesc", etc, ca şi de luminatele sale pastorale, nici nu mai pomenim. Când se va afla cineva care să le adune şi acestea şi să le scoată în volum, lumea va rămânea uimită de îitunca imensă depusă şi pe tărîmul scrisului de cel ce a fost mitropolitul Alexandru. Cum se vor mira prin veacuri şi-i vor binecuvâta amintirea toţi câţi şe vor închina în catedrala Lugojului, zugră­vită graţie daniei sale princiare.

... De-acum fostul preot misionar în Ame­rica, duhovnicul Maicelor dela Obreja, arhie­reul des văzut în vizite canonice în cuprinsul

D a t e b iogra f ice . Adormitul în Domnul s'a născut la 6 Iulie 1882, în Tulgheş. Tatăl înaltului ierarh era însă originar din Banat. Studiile şi-le-a făcut la Reghin, Blaj şi Roma, de unde, în 1904, se reîntoarce ca doctor în filosofie şi teologie. După care un an de zile a făcut practică în cancelaria mitropolitană, apoi a t recut de profesor la Academia Teo­logică. Pentru doi ani întrerupe profesura, ca să meargă preot misionar la Românii din A-merica de Nord. In 1913 e secretar mitropoli­tan, iar în 1916 e ales canonic. Dupărăşboiul mondial e procurator al Bisericei noastre din Roma, făcând servicii şi la ministerul român de pe lângă Vatican. Aci îl ajunge numirea de episcop al Lugojului, (1922) unde va păs­tori 14 ani. In 1936 a fost ales mitropolit al Blajului. — A scris mult. Are lucrări originale şi traduceri (2 volume Meditaţii de Vercru-ysse), primite elogios de critică.

S i » . » la. «Hi • n ace i

« e «

' m a .

= *rec( - 1 »

istse. 3ì sa!9

«ostri

acteri-'inìte. %,

1 sulle, tótde

irmi.

4fi«l al«» ione», I Lei, nkat,

a r e . -

psrna, roj.-

P a g . 2 UNIREA

Dis t inc ţ i e b i n e m e r i t a t ă . In cadrul unor ceremonii frumos aranjate, Părinţii Asumpţio-nişti dela Blaj au sărbătorit jubileul de 25 de ani de preoţie a superiorului lor. Păr. Adhe-mar Merckx, dela „Casa Domnului".

Pentru apostolatul deosebit de rodnic pe teren spiritual, realizat aici la Blaj, începând din 1923, I. P. S. Sa Dr. AI. Nicolescu Mitro­politul Blajului, a ridicat pe pomenitul Păr. Superior la demnitatea de arhimandrit. — Câteva momente din viaţa Preacuvioşiei Sale:

Născut la Bruxelles în 14-3-1889, intră la 9 ani Ia alumnatul (şcoală monastică) Părinţilor asumpţionişti la Tournai. Aici îşi termină studiile secundare în 1906. îmbrăţişează viaţa călugărească, Intrând la asumpţionişti. Novi­ciatul îl face la Louvain. Din 1908-1910 îşi face filosofia, arătând în acest timp o mare dorinţă de a fi trimis misionar în Orient.

In 1910 e trimis în Asia Mică la Eski Cheir şi de aici la Koniah, unde funcţionează mai bine de 2 ani într'un colegiu francez. In 1913 întră în Seminarul Asumpţioniştilor dela dela Kadi Koy, (Constantinopol) pentru t eo ­logie. La începutul războiului din 1914-18 pleacă în Bulgaria la Plovdig ca pedagog în

• seminarul bulgar de rit bizantin. De aici trece prin Rusia în Anglia şi apoi în Franţa, 'pen­tru ca să poată ^ajunge la Roma unde va trebui să-şi termine teologia. In 1916 e hiro­tonit preot la Roma.

In 1917 îşi termină teologia şi trece în­tr'un colegiu italian dela Torino, unde func­ţionează timp de 5 ani.

In 1922 e trimis ca profesor şi paroh într'un colegiu al Congregaţiei Asumpţioniste din Lorena, la Metz.

In 1923 e cerut ca prof. de 1. franceză la liceul de fete din Blaj.

Aici, împreună cu Păr. Evrard, a pus bazele unui alumnat destinat viitorilor preoţi care ar primi educaţia în mod gratuit cu li­bertatea de a intra în clerul de mir, sau a intra în Congregaţia Asumpţioniştilor.

In decurs de 14 ani aceşti 2 profesori câştigă aproape un milion lei pentru a clădi casa şi biserica ce formează azi aşa zisă „Casa

Domnului". In 1936 Păr. A. Merckx e numit superiorul „Casei Domnului".

Dela această dată s'apucă de zidit la Cărbunari capela închinată sfintei „Fecioare a săracilor", întemeiază ordinul terţiar Auguş-tinian-Asumpţionist, grupând numai la Blaj a-proape 50 de persoane într'un cadru de viaţă spirituală mai intensă. Creiâză la „Casa Dom­nului" un centru de viaţă spirituală unde se numără anual cam Ia 20.000 cuminecări.

In ziua ridicării Păr. Adhemar Merckx la demnitatea de arhimadrit a ramurei bizantine a congregaţiei, în care se află mai mulţi preoţi buni cunoscători ai Orientului, mai ales Ia Institutul bizantin — azi la Bucureşti — au luat parte la serbare un număr mare de preoţi şi intelectuali blăjeni în frunte cu Ilustr. Sa Păr. Vicar general Dr. Victor Macaveiu, păr. Ioan Moldovan şi păr. luliu Maior canonici mitro­politani, apoi Arhimadriţii Ciubotariu şi Bon-teanu, Păr. Dr. Vitalien Laurent dela Institu­tul bizantin din Bucureşti. Şi mulţi preoţi din congregaţie sau preoţi de mir şi profesori din Blaj.

Colaborarea p r e o t u l u i c u învăţătorul *

Dacă frământările politice din România-Mare au dus — în bună par te — la neînţe­legeri adânci între conducătorii satelor, viaţa însăşi a sătenilor a suferit mai mult. Pentrucă dela aceşti conducători oamenii aş teptau to tu l : preotul în biserică, învăţătorul în şcoală şi amândoi afară pe teren cultural şi social.

Este dela sine înţeles că, pentru atin­gerea unor scopuri în educaţie, este mai uşor, când mai mulţi factori au aceleaşi păreri şi depun acelaş efort. In concre t : dacă preotul predică în biserica, combătând anumite pă­cate sau vicii, este natural ca el să aibă un sprijin mare în şcoală. Adică, învăţătorul în lecţiile sale totdeauna să scoată în evidenţă învăţătura morală, nu să lase în sarcina preo­tului toate. Desigur preotul va trebui, în mod deosebit, să stăruie în orele de religie asupra învăţăturilor morale. Insă par tea cea mai mare

lIlIItllIlIIIIIIIIllIIIIIIMIIIIIlllIlIIIlIIlllIllilIIIintUlilIIIIMlIllllIlIlIlIllKIIUIIIIIIIMIlIlIlII

In amintirea lui Iosif Vulcan Vremile acestea cu tragicul lor specta

culos ne captează toată atenţia, fără să ne lase putinţă ca să mai privim îndărăt. Numai aşa putem să tălmăcim că la o sută de ani dela naşterea distinsului academician, om de

\ cultură şi om de suflet, care timp de patru-'; zeci de [ani a fluturat un stindard de con­

ştiinţă anţională pe parapetul nostru cel mai expus dela Vest nu găsim numele său po­menit în nici una din numeroasele publicaţii care formează conştiinţa publică a zilelor noastre.

O facem noi aici, cu gândul că se vor găsi şi alţii să ne u rmeze ; mai ales că amin­tirea lui e mai necesară astăzi decât oricând.

Odraslă din familie preoţească — n. 31 Martie st. v. 1841 în Holod, jud. Bihor — cn strălucite tradiţii în trecutul nostru cultural,

, Iosif Vulcan aduce în domeniul scrisului ro­mânesc un optimism şi pricepere gospodă­rească, legată de o tenacitate care uimeşte. In acest domeniu se integrează perfect în rosturile lui Gheorghe Asachi, Heliade Rădu-dulescu, Kogălniceanu şi Gheorghe Bariţ, das­

căli mânuitori de condei ai neamului, desro-bitori de spirite şi doborîtori de prejudecăţi.

Ucenicia şi-o face în şcoală bună. Cercul „Lepturiştilor" din Oradea, cu profesori de talia Iui Alexandru Roman şi Dionisie Păs-cuţiu ce-şi făuriră o credinţă din scrierile lui Şincai şi Petru Maior, iar în prezent ancorară în poezia patriotică a lui Bolintineanu şi Va­sile Alexandri, pregătea o generaţie care la creştinescul salut al Paştilor răspundeau cu o complectare plină de încredere : „Să vieze Românii 1" încercările de condei ce apar în „Diorile Bihorului" (1854) şi „Fenicele" (1867) dau multora dintre tineri patima scrisului şi gustul de a persevera în publicistică şi după anii şcolarităţii.

De aici trecu apoi la Pesta, ca student, unde practica publicistică din „Concordia" lui Sigismund Pop şi „Aurora Română" îl în­deamnă să-şi organizeze „Familia" (1865) sa, înglobând în juru-i pe junii dela Oradea şi o serie întreagă de mânuitori ai condeiului din toate unghiurile pământului românesc.

Locul revistei lui Iosif Vulcan în viaţa culturală şi socială a Românilor de dincoace de Carpaţi, cu toate că s'a vorbit despre ea de multeori în mod elogios, încă nu e destul de cunoscut şi apreciat. Sunt necesare cerce­tări migăloase, făcute cu înţelegerea trebuin­cioasă vremilor de atunci, pentru a pătrunde bogăţia şi suflul de dragoste părintească cu

din timp e ocupată de învăţător distruge tot ceeace clădise p r e o t u l ^ 1

cateheză. De aici, apoi, se iveşte ' " • ^ înţelegere. Dacă preotul vrea să o viaţă spirituală mai adâncită a

e'evi:> prin cuminecări dese , frecventarea d' servicii divine, învăţătorul trebue toate înlesnirile posibile, şi chiar i j

ia parte, a ră tând prin aceasta, cât 'iT 5' 1

preţueşte şi dânsul strădania ce o den 6 1 1 1

şi preotul pentru intensificarea unei ^ curate. Ba mai mult, dacă are talen/ să nu aş tepte a fi ruga t de altcineva"1? proprie iniţiativă să înjghebeze U n ' c

copiii, să dea cel puţin răspunsurile 1 * Liturgie. Cât de mult ar câştiga în \J(

porului şi unii şi alţii. S'ar vedea cum ¿1' ce exista a l t ăda tă între aceşti muncit satelor, ar fi dă tă toare de energii şi CC|r! lalţi oameni.

Munca în educaţ ie trebue întinsă p e t i

renul tuturor păcate lor şi neajunsurilor, J trebuesc îndepăr ta te cât mai mult din râintt şi sufletul copiilor. Şi în special patima beţie' sau chiar a fumatului. Ce educaţie sem poate da, dacă spre pildă, s'âr afla un m ţător, care, dupăce a ascultat predica 4 dumineca precedentă , ar face apoi apolog rachiului şi a băuturii alcoolice în general, 1 ar începe a răsuci ţ igara în faţa elevilor.

In şcoală — ca şi în biserică — creştin respectiv copiii, t rebue să se aleagă, pe lan; cunoştinţele necesare , cu o solidă educaţi: cu o formare a caracterului. Omul fără c racter nu valorează nimic. Pe el nu se baza nici individul, nici colectivitatea.

Dacă s'ar ivi neînţelegeri, în privii; metodei de urmat în formarea caracterele ele trebuesc t ranşa te amical, cu dragostei respect reciproc. Nici preotul să nu-şid: aere, ca şi când el ar fi factotum în de terie de educaţie. Să ştie, că un învăjfc bun,, de multeori, e mai folositor în decât un al doilea preot .

In câmpul activităţii culturale, iaiţ trebue să mea rgă mână în mână. Toţi a cari îşi iubesc neamul, trebue să lupte

care acest intelectual de marcă a ridice complexul de probleme care p*" viaţa neamului său. „Naş" al poetului P nescu, e un îndrăgosti t al tinerelor tal«> care găsesc întotdeauna în el sfat şi sj"'j; Periodicul său oferă hrană sufleteasca ^ dealului tot ce are mai ales poezia şi s i t^ românesc de peste Carpaţi, începând cu xandrescu şi Bolintineanu până la Dela?'2

şi Duiliu Zamfirescu. Nu trebue să se uite, în deosebit

educativ al activităţii sale. Portretele ^ ţilor iluştri români şi streini "feL^ grupaţi şi în „Panteonulu Romanu" (1 cu aspiraţiile şi luptele dârze pentru a adversităţile sorţii, însoţite de clişee într'o tehnică impecabilă, constituiau o de conduită şi naţionalism integral. A ^ acestea, dările de seamă dela serbar» r >, nale, întruniri, baluri, şezători u t e r J I Lei« sfătuiri între frnntaşi, scrise cu Î Bj e

u l l ljsi tact, fiecare eveniment integrat c&Ax^f fiecare persoană cu graţia ori ' P 1 ? ^ bine conturată, formează un şirag a grăitoare despre viaţa noastră s o c i a , f mântările şi bucuriile ei mărunte, v .A tinerii de atunci ele sunt abecedaru paşi în viaţa publică. w

Timp de patruzeci de ani tt>* tasului Bihorean a purtat, aproape 0 în familiile iatelectualilor români a

P a g . 4 U N I R E A

gândul bun de a umplea cele şapte clase cu material corespunzător atât vrâstei cât şi programei oficiale. Un singur lucru nu pot în ţe lege: cum să procedez eu ca într'o oră să propun şapte lecţii cari să fie asimilate de copii?

Are clasa material (manual), aparte — trebue lecţie aparte. Ori, dorinţaf celor cu clase multe şi elevi cam bătuciţi la cap, faţă de cei cu clase separate şifelevi mai des-gheţaţi, tocmai aici se rezumă: în materia principală, catehism, să fie o singură lecţie dacă s'ar putea, şi se poate, pentru elevii mai mari (cl. III—VII). Catehismul e materia principală şi în manualul şi metoda veche cât şi în manualele nouă, (cl. III mulţi nu o exceptează, lăsându-i numai biblia, pe care de altfel o vor reîntâlni la pericopele evan­ghelice în clasele următoare). Cu o simplă deosebire: atunci aveam o lecţie, un manual pentru cl. III—VII, iar azi avem patru.

Ţinta, catehezei* cred eu, în primul rând, aceasta e : însuşirea catehismului întreg, cu toate importantele lui teze apologetice (cre­dinţa), morale (poruncile) şi liturgice, (sf, taine). OrL pentru aceasta, tot e mai ducător: Ia scop tratarea şi parcurgerea aceluiaşi material, — natural : tot mai desvoltat şi ilustrat mereu cu alte culori: pericope, liturgică, istorie, — timp de 4-5 ani, decât fărâmiţarea Iui pe patru ani. E ' o imposibilitate pedagogică? — In ce înţeles? E prea mult material? Dar : să dai- clasei a patra catehismul întreg, cl. V poruncile, cl. VI, sf. taine, cl. VII credinţa, când s'ar-putea face deodată pentru toate clasele cu a patra parte din efort şi cu re­zultat de patru ori mai bun, — e o înţelep­ciune pedagogică? Pentru aceste clase (IV-VII) „s'a renunţat la metoda concentrică", desigur pentru a satisface pe cei câţiva ca-teheţi dela oraşe „cu plângeri grozave împo­trivă manualului comun", căci altă justificare practică nu văd. Mai adaogăm şi lecţiile ce­lorlalte trei-clase-, plus pericopele, plus litur-

„familia" sa românească, asupra căreia revarsă cu prisosinţă, la toate ocaziile potrivite, co­moara să sufletească şi intelectuală. Bihorul oropsit, mai ales, 1-a ştiut aprecia şi iubi, iar după dispariţie i-a simţit lipsa.

Cu această ocazie, când s'a făcut actuală pomenirea lui de către întreg neamul, încer­căm 6 durere şi nostalgie adâncă. Gândul ne pOartă către oraşul ce î-a alintat mai mult fiinţa şi unde-şi doarme acum somnul în ci­mitirul Olosigului, la Oradea. Am în faţă casa cu linii plăcute de pe malul Grisului, din par­cul Eminescu, între pereţii căreia şi-a tors visurile unei vieţi de bine. Acum teii din parc sunt în floare, şopotul domol al frunze­lor se amestecă în clipocitul sprinten al apei din râu. Sărbătoarea neamului şi-ar fi găsit altar mai bine. acolo.

Doamne! . . . şi când ne gândim că în toamnă şi bustul său din faţa casei a pornit în pribegie undeva prin ţară, pentru ca să scape de furia dărâmătoare-a ur i i ! Va veni însă o zi, suntem siguri, când ne vom reface altarele părăsite din cauza volniciei şi chipul său va străluci iarăşi în soare de primăvară, în l o c u l c e i-se cuvine. Dreptatea sfântă şi vrednicia noastră îl va duce din nou acolo. O promisiune solemnă pe care i-o facem cu ocazia unei aniversări îmbrăcate în doliu.

Are acest drept de recunoştinţă din partea noastră!

V . Bolea

gica, plus istoria, plus absolut necesarele „dexterităţi" (să le zic aşa) : cântarea biseri­cească, controlarea participărilor la liturgii, etc. e t c , şi e plus — quam suficient, ca la finea anului jumătate din elevi plus catehetul să dea semne de tulburare mintală.

Revin. In primul rând trebue să ne ocu­păm cu predarea catehismului folosind cea mai uşoară şi mai instructivă metodă. Iar aceasta, pentru şcoalele cu clase multe!, e cea veche concentrică, cu manual şi material comun şi la nici un caz nu metoda fărâmiţării materiei, timpului şi efortului.

Cât pentru celelalte materii, mai puţin importante: liturgica, istoria, pericopele ev., soluţia mi-se pare simplă: se intercalează dela sine la locul lor, eventual chiar în ca­tehism, ca o decorare, natural necesară, a învăţăturii catehismului.

Tocmai pentrucă materialul mult s'a în­mulţit cu „strictul necesar", trebue înlăturată surmenarea elevilor şi împrăştierea firavei lor atenţii, trebue să luăm timpului tot folosul ce ni-1 poate da şi trebue cruţat şi catehetul care nu e în tot locul cel mai destoinic şi nici pururea tînăr.

Mărturisesc, mi-ar plăcea să văd „lumea de cateheţi destoinici" cari ţin mult la „ma­nualele distincte", în faţa celor 7 clase din

; şcoala mea. Să le savurez cele 10 lecţii (6 din catehisme, 4 din celelalte materii) şi să le admir posibilităţile pedagogice!

Dar pân'atunci, cei ce ne încumetăm înzadar la aşa trebi, să cerem revenirea la vechiul sistem: mai puţine lecţii şi manuale , mai puţină oboseală şi cheltuială şi mai multă ispravă!

Bune intenţii având, a tâ ta înţeleg şi aşa am spus.

Pr. Ioan B o r z a

ţească , cu devo tamen t şi cu modestia caracterizează, ciunti ta eparhie de o^1

Beiuş. — Intru mulţi a n i ! a < l ţ 3 -

Ş t i r i mărunte N o u l n o s t r u m i n i s t r u la Vatican

Iunie reprezentantul ţări i noastre la Vatican6'' d. gen . Dănilă Papp. N u m e l e şi personalii s u n t preacunoscute , î n deosebi cititorilor

«Si

Canon ic nou l a O r a d e a . In şedinţa con­sistorială, ţinută la 10 Mai 1941, la Oradea, I: P. Sa Dr. Valeriu Traian Frenţiu 1-a înălţat pe vrednicul protopop al Beiuşului, păr. Dr. Valeriu Hetco, arhidiacon on., la rangul de canonic onorar al Capitlului Catedral Oradea, numindul totodată de vicar general episcopesc II, pentru eparhia ciuntată Oradea-Beiuş.

Numitul este una din cele mai patriar-chale şi proeminente figuri din lumea noastră bisericească şi e seniorul eparhiei ciuntite Oradea-Beiuş. Născut la 29 Aprilie 1877 în comună Fersig (jud. Satu-Mare), din familie veche preoţească originar din Minişul de sus (jud. Arad), studiile primare le-a făcut în Şom-cuta-Mare, iar cele liceale la liceul Ordinului Premoristratens din Oradea . In anul 1900 a absolvat Academia de Teologie Rom. Cato­lică din Oradea, fiind numit după terminarea studiilor şi hirotonire, de capelan şi ceremo­nial al Catedralei de Oradea . In anul 1904 a fost promovat doctor în dreprul canonic la Uni­versi ta tea din Budapesta . Din Oradea, după o boga tă activitate spirituală, mult apreciată de superiorii săi, tinărul capelan şi ceremoniar episcopesc, în anul 1913 a fost numit de pa-roh-protopop al Beiuşului şi asesor consisto­rial. In anul 1923 a fost distins cu titlul de arhidiacon onorar, iar în anul 1940, a fost ri­dicat la rangul de vicar foraneu al Bihorului. Acum mai nou a fost ridicat la rangul r'e canonic onorar şi vicar general episcopesc II, pentru eparhia ciuntită Oradea-Beiuş.

' Noua numire 1-a găsit în plină activitate spirituală şi vigoare de muncă, aşa că, cu ajutorul Bunului Dumeezeu, va putea servi şi pe mai departe cu aceiaşi conştiinţă preo-

"• '* 'Tipografia 1 SamiaariiiUi iiiaj.

d e c â t s ă m a i î i e n e v o i e d e alte lămuriri s igur i că toţi, î m p r e u n ă cu noi, se bucură i ' c e a s t a numire ş i r o a g ă p e Dumnezeu să-i f a ( i ' n i c e străduinţele pentru n e a m în acest locd răspundere ş i d e m a r e importanţă. e i B a "

^ S f in ţ i re d e b i s e r i c ă . D e prasnicul Inâm, I Domnulu i paroh ia n o a s t r ă Uricani, din epathi gojului , a avut b u c u r i e m a r e şi sfântă, p s / Bălan a consacra t f rumoasa biserică 'ridicata 1 jertfa şi o s tene l i l e păr. Alexandru Cosma, l oca l , şi a 'credinc ioş i lor săi . înaltul ierarh a în tâmpinat în u ş a b i ser i c i i de păr. Oh. Firm

u n fiu al parohie i , î n l i p s a parohului ţintuit la J de o boală n e m i l o a s ă . In cadrele liturghiei arhiereşti P ^ S . Ioan a rostit o înă l ţătoare cuvântare. Dupj t erminarea actului s fânt a avut Ioc un banchet 1« c a r e s'au ţ inut m a i mul te toasturi.

N o u l e p i s c o p a l C a r a n s e b e ş u l u i . In IOD r ă m a s v a c a n t pr in trecerea la Timişoara aP,! Lăzărescu , c o l e g i u l e l ec tora l a a les , cu majoritjdl d e voturi , p e arhimandritul Veniamin Nistor dela Sib iu . Sfântul S inod a confirmat această alegere. -N'a avut î n s ă a c e l a ş i n o r o c . P . C. Filaret Jocu,mt fusese a les şi el ep i s cop al Argeşului . Pentru i » t i v e care n u s e dau publ ic i tăţ i i , Sfântul Sinod aii-v a l i d a t a c e a s t ă a l egere .

A c a d e m i a R o m â n ă are preşedinte nou în po s o a n a d . /. Simionescu, prof. universitar. Nou alesul preşedinte e s te unul d intre ce i mai laborioşi o* nitor i cu p e a n a şi e spre c e a mai curată cinste* a ş e z ă m â n t u l u i în fruntea căruia a ajuns.

L o c a l e . D u m i n e c a vi i toare , a tuturor Sfinjtol va predica în ca tedra lă păr. A. Plaian, prof.der1'*

P e l e r i n a j l a C ă r b u n a r . La bisericuţa din» bunar, a Părinţi lor Asumpţ ioniş t i , în fiecare'««j pelerinaj în pr ima D u m i n e c ă din luna Iunie, n» a c e s t a ziua d e 1 Iunie a fost o zi de rugăciune1

n u m i t a bisericuţă. D e j a de Sâmbătă seara* mulţ i cred inc ioş i d in O h a b a şi alte sate dinjw ' petrecut npaptea î n rugăc iune , luând parte la rac l i s , Miezunopter şi l a sf. Liturghie. Dummec m i n e a ţ a s o s e s c de la Blaj m a i mulţi preoţi r» mărturis irea credinc ioş i lor care în acest an p ă ş e s c numărul de 1500. La ora 9 începe sf ghie slujită de Prea Cuv. S a Păr. Arhi^an» ' Merckx şi păr. prof. G. Ve l ic iu . La sf. Liturgt^. împărtăş i t pes te 200 d e persoane . După s t L l . la care a vorbi t foarte însufleţit pâr. • A r ^ a [ i ! f Merckx, s'a aranjat o proces iune cu sf. t ( i

la care au luat parte toţi credincioşi i î n u ^ diferitele şco l i dela Blaj . După .procesiunea r is t ică a vorbi t păr. AX. Todea, secretarul ^ pol i tan despre „Preacurata şi E u h a r i s t i a f , m a s ă la ora 3 s'a slujit „Paraclisul" la c a r

1(l

vântat tot păr. P. Al . Todea . La pelerinaj

parte un frumos n u m ă r , de V^^jjjj^^^c^' Blaj. Numărul pelerini lor v a creşte, ^ ^ rinţii Asumpţ ioniş t i a u zidit şi un adap pelerini.

A mur i t e x - K a i s e r u l V i ihe lm H' Fost"1

parat al Germaniei , V i ihe lm II, a Încetat ^ #

alaltăieri la Doorn. ; S ' a n ă s c u t în 1 8 5 ' jr«a< împărat al Germanie i î n 1888. D u p â P 1 ^ 0\fi' narhiei austro-ungare, î n 1918, a plecat unde a rămas p â n ă la moarte .

Mulţumită p u b l i c ă . In numele cui ser icesc şi al cred inc ioş i lor parohiei r<? ^ din Daia, aduc pe a c e a s t ă cale cele m ( J Î

mulţumiri dlui luliu V. Albini, mare P r°^j||«', m i n e din Zlatna, p e n t r u mărinirnoasa ^ 2000 lei (două mi i de lei) făcută diri nou'» , noastre. Bunul D u m n e z e u să- i r ă s p l â t e a Ş ^ nătăţi le sale toată jertfa: adusă pe altarul ^ şi să-i înscrie n u m e l e Domnie i -Sa le ip c a r

ţilor. Pr. Nicolae Băv.cl. ' r

1 '

.1