ESTHERA Carmen Gigartu

                                                              

" Ca o piesa de teatru , asa este viata: nu conteaza cat de mult a tinut, ci cat de frumos s-a desfasurat." ( Seneca)                 

Deschide fereastra, priveste cerul senin de vara si lacrimile  inunda ochii Estherei. Doi flutarasi tare dragalasi se zbenguiesc si se aseaza pe un trandafir, sarutandu-se cu aripioarele larg desfacute.Se indreapta spre pat si-l priveste pe  Ioan ._Vino langa mine, zice el zambindu-i si intinde bratele spre ea.Se aseaza pe pat langa el ._Vreau sa-ti spun ceva. Stii, m-am gandit mult si am ajuns la concluzia ca eu te impiedic._Ce prostii spui! Ai visat urat?_Tu ai nevoie de libertate, de distractii, poate de alte femei. Ca orice om ai placerile si dorintele tale, iar eu nu vreau sa-ti impun nimic. Ne iubim, dar fiecare avem personalitatea noastra, fiecare avem sufletul nostru, placerile si dorintele noastre. Nu suntem un singur suflet, nu avem acelasi gand, ci suntem doi oameni diferiti,  si unici, fiecare in felul nostru de a fi, de a gandi, de a iubi, de a visa. Eu te respect si te iubesc asa cum esti, cu defectele si calitatile tale, dar nu vreau sa fiu mintita.Nu pot sta langa cineva care nu este sincer cu mine. Daca iubesti pe altcineva spune-mi: "Iubesc pe ...", dar nu vreau sa ma minti si sa te prefaci ca ma iubesti. Eu sunt constienta de defectele tale, la fel cum si tu le cunosti pe ale mele. Vreau doar sa fii sincer, sa crezi in mine, in dragostea mea pentru tine si sa ma faci sa am incredere in tine, in iubirea ta.Nu vreau sa te ascunzi de mine si sa ajungem doi straini.De la un timp am senzatia ca te incurc, ca te deranjez, ca te agasez chiar cu mesajele. Eu iti timit trei mesaje , iar tu deabia la al treilea mi-ai raspuns cu raceala si plictisit.Ma doare inima ca nu pot sa ajung la sufletul tau._Esthera, dar sunt aici cu tine._ Eu nu vreau corpul tau, ci pe tine ca om, ca fiinta. Da, esti aici, ma mangai, ma privesti, dar... Poate ca vreau prea mult visand la inima si dragostea ta._Dar, te iubesc. Cred ca treci printr-o perioada de criza si sper ca nu eu ti-am provocat-o. Vad ca esti chinuita de indoieli, de incertitudini si  tare neincrezatoare in mine._Cred ca era mai corect  daca spuneai asa: "Te-am iubit, Esthera, dar vezi, in lumea asta sunt atatea femei si eu nu pot sa iubesc doar una, fiindca inima mea e generoasa si le iubeste pe toate care arata bine".Un zambet malitios apare pe fata lui Ioan._Ai vazut scena aceea si  esti geloasa._Poate ca sunt, dar niciodata nu ai fost asa vesel  langa mine. Uneori, cred ca te plictisesc, te agasez, te incurc._Esthera, acele doua gaini limbute si vesele pe care le-ai vazut in jurul meu imi dau senzatia de cocos._Tocmai de aceea am zis ca ai nevoie de libertate, sa te simti bine, sa fii  optimist, vesel, fericit, iar pe mine iarta-ma ca te-am iubit si inca te mai iubesc. Dar eu stiu, am devenit constienta ca tu nu ai nevoie de mine. Eu doar te impiedic, te incurc........, iti simt raceala si distanta. Nu trebuie sa te mai prefaci.Se desface din bratele lui si se indreapta spre fereastra. Lacrimile-i curg si i se innoada sub barbie. Stia ca el nu o mai  iubeste, ci doar se juca cu ea.Aude  usa trantita."Iarta-ma ca te iubesc, dragul meu, dar singurul lucru care mi-a mai ramas sa-ti daruiesc este libertatea. Fii fericit!" si se ghemuieste langa fereastra plangand. "Iarta-ma ca te-am iubit! Iarta-ma ca te iubesc!" sopteste printre suspine Esthera.

“De ce a trebuit sa te cunosc? De ce ai aparut in viata mea? Eram atat de linistita la manastire pana ai aparut tu. Aveam 13 ani cand mi-a murit maicuta . Peste un an dupa o boala grea s-a stins si tatutu. Pana sa moara si-a chemat unica lui sora care e maicuta la manastire si i-a spus sa ma ia cu ea acolo sa-i slujesc lui Dumnezeu. Dupa patru ani petrecuti intre zidurile reci si groase ale manastirii ma resemnasem cu soarta mea. Nu aveam vise,nu aveam dorinte, munceam ca un robotel cand la bucatarie,cand la munca campului sau unde ma trimiteau. In ultimile luni maica stareta m-a pus sa vand la magazinul din incinta manastirii. Intr-o zi a trimis alta maicuta sa ma inlocuiasca si mi-a zis la ea in birou punandu-mi in brate un dosar voluminos: “Esthera,o sa vina nepotul meu Ioan sa scrie la calculator aceasta monografie la care am lucrat trei ani de zile. Tu sa-i dictezi ca sa mearga mai repede. Nu-l mai astept,ma grabesc sa ajung la Episcopie, trebuie sa apara si oricum stie ce are de facut.”

Nu a trecut nici cinci minute ca pe usa a intrat un barbat inalt cu parul lung prins intr-o coada, cu un cercel intr-o ureche si zambind mi-a zis:

“Buna. Tu trebuie sa fii Esthera cea mai tanara maicuta de aici. Ma numesc Ioan Panait si ma simt onorat sa lucrez cu o fata asa de frumoasa.”

M-am inrosit toata si mi-a cazut dosarul din mana, mai ales ca ma privea atat de insistent cu ochii lui frumosi si iscoditori.Simteam ca ceva ciudat se intampla cu mine,dar nu intelegeam ce. M-a luat de mana si m-a asezat pe fotoliu maicii starete,iar el a luat un scaun si s-a asezat langa mine . In fiece zi timp de o luna de zile petreceam impreuna cate doua ore in acel birou . Lucram cam o ora pe zi si restul timpului vorbeam despre tot felul de lucruri, de nimicuri. Isi facuse un obicei de a-mi lua mana si a o tine intre palmele lui, iar eu ma inroseam si ma pierdam toata.

Intr-o zi mi-a zis: “Nu ai vrea sa alergam pe campuri,sa stam pe iarba, sa ascultam impreuna ciripitul pasarelelor, sa culegem flori? Ce frumos e muntele acum! Nu ai vrea sa urcam sus printre stanci si sa fim acolo in varf?” aratandu-mi muntele prin ferestruica manastirii.Mi-a strans mana si a dus-o in dreptul inimii lipind-o de pieptul lui, spunandu-mi:” Nu ai vrea sa ne plimbam la lumina lunii, sa ingenunchem in mijlocul unei poenite si sa-i multumim lui Dumnezeu pentru tot ce a creat? Eu ii multumesc in fiece zi, fiindca m-a ajutat sa te intalnesc,Esthera. Ii multumesc pentru clipele in care-ti pot privi ochii,in care-ti aud glasul tau suav, si as vrea ca aceste clipe sa tina o eternitate. Viata asta de manastire, nu-i pentru tine. Vino cu mine!”

“Dar aici este casa mea, lumea de afara imi este straina.”“Stiu ca in urma cu cateva luni ai implinit 18 ani, deci, acum poti sa decizi singura, nu trebuie sa-ti ingropi tineretea intre aceste ziduri reci si groase.”

“Preotul ne-a spus ca diavolul ne va ispiti sa plecam din manastire.”

“Ha,ha!Deci,eu sunt diavolul. Uita-te bine la mine! Vezi, am cumva coarne, coada si copite? Asa ma vezi tu? Uite ce o sa faca diavolul asta care te iubeste”, si m-a luat in brate si m-a sarutat.Eu am inceput sa ma opun, sa zic nu,dar el ma saruta mai cu foc si pana la urma i-am raspuns si eu timid.

“ Stii, calugaritele sunt mirese ale lui Dumnezeu”.

“Tu crezi ca Dumnezeu din cer are nevoie de astfel de mirese, de niste biete muritoare sau de slujitori? El care a facut tot si toate nu are nevoie de nimeni si de nimic, doar noi oamenii avem nevoie de ajutorul lui, sa ne ajute si sa ne lumineze. Nu vreau sa ma cert cu matusa mea, dar ti-a bagat in cap niste idei eronate,te-a indoctrinat….. Uita-te in ochii mei si spune-mi.

Tu chiar crezi ca Dumnezeu te vrea mireasa lui”.

M-am inrosit toata si lacrimile au inceput sa-mi curga. “Da, ai dreptate. Mi se pare cea mai mare nerozie ca un om sa acceada la un asemenea titlu.”

M-a luat in brate si m-a acoperit cu sarutari soptindu-mi:”Esthera, este un Dumnezeu care vrea doar binele si fericirea oamenilor,dar oamenii in prostia,in nerozia lor ,cu micimea judecatii lor nu-l vor intelege niciodata. El vrea ca tu sa fii mireasa mea,iar daca tu ai accepta as fi cel mai fericit om de pe

Terra.” Am inceput sa plang mai rau,iar el ma mangaia si ma saruta soptindu-mi:”Te iubesc, Esthera.Vreau sa fii sotia mea”,cand pe usa intra maica stareta sagetandu-ne cu privirea ei rece.

“Esthera du-te la magazin’’, imi spune cu o voce taioasa. Am fugit plangand. In ziua aceea am privit ore in sir prin fereastra magazinului braul de munti care inconjurau ca un zid manastirea. Am contemplat apusul soarelui si-mi doream ca el sa fie cu mine, sa stam sub un brad si sa-i ascult vocea lui blanda. Asteptam cu nerabdare o noua zi ca sa-l pot vedea si auzi cum imi povesteste cate-n luna si-n stele. Incepusem sa cred ca lumea este mult mai frumoasa in afara manastirii si ca destinul meu e altul si nu acela de a munci ca un sclav in aceasta inchisoare cu portile deschise.

Doamne! Cat imi doream sa treaca timpul mai repede,sa-l pot vedea, sa-i aud vodea, sa-i simt privirea asupra mea,sa-i simt din nou mangairea si sarutarile. Ma inroseam doar gandindu-ma la el si mii de fiori ma cuprindeau. Timpul a trecut si maica stareta a trecut pe la mine spunandu-mi sa nu parasesc magazinul, privindu-ma foarte ciudat. Seara dupa slujba cand am vrut sa ma duc in chilie dupa o tufa mare de liliac a aparut el spunandu-mi sa las fereastra deschisa si a disparut in spatele tufei ,fiindca venea cineva.

Cand am ajuns in chilie cu inima batandu-mi atat de tare,crezand ca o sa-mi sara din piept, am deschis fereastra privind frumusetea cerului si a lunii. Am auzit niste pasi si dintr-un salt el era langa mine. M-a fortat sa-l privesc in ochi si m-a sarutat. Mi-am pierdut capul raspunzandu-i, mangaindu-l si sarutandu-l cu pasiune, cu disperare. Ca prin vis am auzit usa trantindu-se si vocea staretii tipand:”Ce ti-am spus, diavole, sa nu mai calci pe aici….”

El m-a luat de mana si am sarit pe fereastra ,am alergat printre tufele de trandafiri, am ajuns in spatele manastirii si am iesit printr-o spartura din gardul gros de caramida care imprejmuia totul.

Am alergat tinandu-ne de mana peste tarlalele de grau, de porumb, pana ne-am oprit in spatele unei case impozante, dar foarte vechi.

_Am ajuns. Asta e casa bunicilor mei.

_Ce o sa le spunem?

_Nu locuiesti nimeni aici. Bunicii au murit de mult, dar stiu ca de acolo unde sunt acum ne dau binecuvantarea lor.

_Tu stai singur ?

_Eu locuiesc in Sibiu, dar cand am timp vin sa ma recreez,sa-mi incarc bateriile . Am avut o copilarie fericita,am fost rasfatatul bunicii si al bunicului.

Ma ia in brate, urca scarile de beton si intram in casa. Era un hol imens si foarte inalt in care era o canapéa, doua fotolii de piele, o masuta. Era zugravit intr-o nuanta de albastru care amintea de albastru de Voronet. Pe toti peretii erau tablouri mari si vechi.

_Acestia sunt bunicii mei, si-mi arata un tablou imens pe un perete. Bunicul a fost un artist, pictor de biserici. De pe perete ne priveau doi batranei simpatici. Deschide o usa .

_Aici a fost biroul,atelierul,camera de lucru a lui. Am lasat-o asa cum era. Nu am facut nici o modificare.M-am gandit ca daca intr-adevar exista lumea cealalta ,cine stie,poate spiritul lui mai viziteaza din cand in cand locul asta. Asa vreau sa cred. De fapt, sora mea Marina a fost cu idea sa nu schimbam nimic. Ea e mai ciudata. Crede in lumea cealalta. Ea ne spune dinainte cand se intampla ceva.

_De unde stie.

_Ii spun in vis rudele noastre care au plecat dincolo.Niciodata visele nu au inselat-o. Stii, cand am plecat mi-a spus razand :”Du-te, Ioane! O sa-ti gasesti iubirea intr-o manastire.” Am crezut ca glumeste, dar acum vad ca a avut ca intotdeauna dreptate.

Iti place camera de lucru a bunicului?

Biroul bunicului se compunea dintr-o masa lunga de stejar lacuit,de un sevalet, de un coltar, o masuta pe care trona un patefon dupa timpuri si un raft plin cu carti vechi.

_Da, seamana putin cu biroul staretei.

_Nu-mi aduce aminte de ea. Sper sa nu indrazneasca sa vina aici.

M-a facut diavol, asta nu i-o iert matusei mele.

_Poate ca ar trebui sa-i multumim, datorita ei ne-am cunoscut.

_Datorita pasiunii ei pentru istorie._Ea de ce s-a calugarit?

_E o poveste . A iubit foarte mult un barbat si acela a murit intr-un accident cu o saptamana inainte de nunta. Dupa inmormantare ea a plecat la manastire si s-a calugarit. Acum stiu, nu, nu o sa vina dupa noi, fiindca stie ce inseamna sa iubesti.Vino sa-ti arat restul casei si deschide alta usa .

_Asta e sufrageria, nu?

_Da. Aici ne servea bunica masa.

Pe un perete era o oglinda mare si foarte veche care imita perfect oglinzile de cristal venetiene, cu o rama de ipsos vopsita in bronz auriu cu tot felul de arabescuri, de ingerasi , sfinti si inflorituri. In mijloc era o masa lunga din stejar cu 12 scaune inalte scluptate si lacuite.Pe peretele de sub oglinda era un dulap lung , dar inalt doar de 90 cm.

_Aceasta e usa care duce in dormitorul bunicilor. Marina cand vine aici doarme.

Era un pat mare destul de jos cu picioare groase din lemn masiv, incadrat de doua noptiere si un dulap lung cat peretele cu oglinzi in mijloc.

Bunicul a avut mobilier vechi Ludovic al IV, Empire, dar intrase cariile in el si l-a vandut la licitatie. Zicea ca decat sa-l manance cariile ,mai bine ia ceva pe el daca se poate. Eu pe atunci nu credeam ca acele piese de mobilier valoreaza ceva,dar stiu ca a luat bani frumosi pe ele. Cand eram copil imi impuia capul cu arhitectura Renasterii,a Barocului,a Rococoului. Visa sa devin arhitect si nicidecum fermier. Ei ne-au crescut de la 5 ani ,de cand am ramas orfani. Parintii nostri au murit intr-un accident groaznic de masina, impreuna cu cel care trebuia sa fie sotul matusei mele. Adevarul este ca stareta ta m-a iubit ca pe copilul ei .Ea este sora mamei si a fost singura supravietuitoare a accidentului.

M-a luat de mana si m-a dus in bucatarie.

_Bucataria, baia si camera mea sunt singurele care au fost modificate. Sa-ti aduc niste schimburi de ale Marinei.Cred ca o sa-ti vina bine. E la fel ca tine . Aprinde televizorul si-l vad ca ramane uimit de acea stire care se difuza.

_Nu, nu pot sa cred . Pe baiatul care s-a sinucis il cunosc, a fost coleg cu mine. Femeia pentru care s-a sinucis era o femeie vulgara, aventuriera, care umbla dupa castig. Nu, nu pot sa cred.

Lui nu-i mergea bine in ultimul timp, nu mai avea nici un loc de munca,traia din ajutorul de somaj si facuse o adevarata pasiune pentru o femeie care-l insela cu primul venit.

_Si fetelor bune si cuminti li se pot intampla astfel de lucruri. Am auzit si de fete care s-au sinucis din dragoste.

_Da si o fata poate da peste un barbat vulgar,afemeiat de care sa se indragosteasca, sa faca o adevarata pasiune, obsesie, si intr-un final sa-si dea seama ca George Ladima personajul lui Cezar Petrescu din Patul lui Procust ca Emy a lui era o tarfa. Asa si fata cuminte poate intr-un final ajunge la concluzia ca a iubit cu disperare un desfranat,un om care nu o merita, un om care o inseala si o mai si barfeste cu tarfele lui pe ea care-l iubeste cu disperare.

_Niciodata nu am inteles de ce cei buni,cei nevinovati mor si raman in viata cei rai.

_Poate ca asa le-a fost scris. Nu stiu ce sa-ti spun. Ma duc sa-ti aduc hainele.

_Ti-am adus o pijama de-a soru-mi noua,are eticheta pe ea.Baia e in capatul holului.

Pana iti faci tu dus eu pregatesc ceva de mancare.

Am stat in baie cam mult si la un moment dat a ciocanit si m-a intrebat daca sunt bine.

I-am raspuns ca vin imediat, dar adevarul e ca dupa acea stire am inceput si eu sa ma intreb ce fel de om este Ioan. Mi-am dat seama ca nu-l cunosteam si fugisem cu un strain de care ma indragostisem nebuneste. Daca o sa ajung si eu in culmea disperarii si o sa ma sinucid ca acel baiat? Doamne apara-ma!

Ioan pusese masa in sufragerie si cand m-a vazut desculta si in pijama a ramas ca o statuie.

_De ce ma privesti asa?

_Nu stiu.

Iarta-ma am uitat sa-ti aduc o pereche de papuci si fuge in alta camera.

Ii pune la picioarele mele si zice:

_Nu stiam ca ai un par atat de frumos. Nu stiu mare lucru despre tine, Estera. Iarta-ma, dar aceasta stire

m-a bulversat.

_Ti-e frica sa nu ajungem si noi ca…..

_Sincer, cred ca m-a luat valul si pe mine. Te iubesc, Esthera, dar nu vreau sa profit de tine. Vreau sa ne cunoastem bine, sa nu facem o greseala pe care mai tarziu sa o regretam.

_Tot la asta ma gandeam si eu in baie, ca nu ne cunoastem si m-am indragostit nebuneste de un strain.

La masa nu am fost in stare sa mananc nimic. Aveam o stare ciudata. Il iubeam, dar imi era teama de necunoscut.

_Vad ca nu te ai atins de nimic.

_Am mancat la manastire si nu-mi este foame.

_Eu nu am mancat, dar dupa ceea ce am vazut chiar nu mai pot sa mananc. Sarmanul, Mihai! Unde te poate duce dragostea! Pe matusa a dus-o la manastire, pe Mihai pe lumea cealalta, si vad cum i se umezesc ochii.

_Imi pare rau….si m-am dus langa el si i-am sters lacrimile. M-a luat in brate si a inceput sa planga ca un copil. Intr-un tarziu mi-a zis sa-mi aleg ce camera vreau. Nu am zis nimic, am facut un semn ca imi este indifferent,iar el m-a dus in camera Marinei,a facut patul, m-a sarutat pe frunte si a plecat.

Am iesit si l-am vazut ca se duce la baie. M-am furisat in camera lui si m-am varat in pat sub plapuma. La baie se auzea apa curgand, semn ca-si facea dus. Langa fereastra era o chitara neagra electrica, intru-un colt niste boxe, pe o etajera un aparat de fotografiat si o camera de filmat. Pe un perete erau cateva rafturi suspendate cu carti de medicina naturista, terapii holistice,apicultura, pomicultura si de spiritualitate. Erau amestecate,puse de-a valma semn ca citise si le aruncase acolo.

Intra in camera si cand da cu ochii de mine ramane uimit.

_Vreau doar sa te simt langa mine.

_Esthera! Ma ia in brate si ma leagana ca pe copilul mic.Ma simteam atat de fericita si multumita la pieptul lui, fara sa vreau lacrimile-mi curgeau de fericire.

_De ce plangi, iubirea mea?

_De fericire. Ma strangea in brate si ma saruta pe par.

Am adormit imbratisati, fericiti si cuminti.Invatata cu programul de la manastire, m-am trezit de dimineata devreme. Soarele nu rasarise, iar noaptea inca mai era stapana,dar stelele disparusera. De undeva se aude cantatul unui cocos. Mainile lui si prin somn ma tineau inlantuita. M-am ridicat usor sa nu-l trezesc si m-am dus la baie. Am cotrobait prin dulapioarele de la baie si am gasit o periuta de dinti noua. Dupa cum am constatat mai tarziu, erau multe lucruri noi, nefolosite in casa aceea. Se pare ca sora lui Marina era prevazatoare. M-am dus in camera ei si mi-am ales o fusta lunga rosie dintr-un material foarte subtire si un tricou alb. De pe o noptiera imi zambea o fata tanara blonda cu ochii negri ca mura campului dintr-o rama ce imita argintul.

M-am dus in bucatarie, am facut ordine, am pregatit micul dejun. L-am pus pe o tava si m-am dus la el in camera.Ioan dormea ca un prunc si acum imi era teama sa nu se trezeasca din cauza mea. Cand m-am apropiat sa pun tava pe masuta din coltul camerei,a deschis ochii si a zambit.

_Dumnezeule, ce semeni cu sora mea!

_M-am imbracat cu hainele ei.

-Nu, nu la asta ma refeream, dar si ea are acelasi obicei ca tine, sa vina la mine cu tava. Noi suntem gemeni, dar ea s-a nascut prima si intotdeauna m-a tratat ca pe fratiorul cel mic si neajutorat. E tare mamoasa.

Si fizic voi doua semanati, decat ca ea are parul putin mai deschis ca al tau. Cand era mica o poreclisem “oaia”si “papadia”,avea parul aproape alb.

_Sper sa-mi ierte indrazneala ca i-am luat hainele.

_Stai linistita. M-ai scutit sa ma duc sa-ti cumpar si afiseaza un zambet malitios.

Hm! Ce bunatati ai pregatit!

_Ce-am gasit prin frigider.

_De unde ai luat ceaiul, ca nu am in casa?

_Din curte. Am vazut un fir de sunatoare cu flori atat de galbene si frumoese, incat nu am rezistat…

_Ha,ha,ha!

_Am pus si coada soricelului.

_Era tot un fir frumos, nu?

_Era superb, avea florile albe ca zapada.

_Si nu ai rezistat pana nu l-ai cules cum nici eu nu mai rezist daca nu te sarut.

M-a sarutat, iar eu m-am inrosit toata . Am mancat amandoi,ne dadeam unul altuia si dupa fiecare inghititura ne sarutam. A urmat o saptamana de rasfat, de dezmierdari, de sarutari, de imbratisari

cuminti. Nu am iesit din curtea casei, decat el se ducea peste drum unde era o alimentara si cumpara ce ne trebuia. In 5 minute se intorcea.Ne-am hotarat sa ne ducem la matusa lui ,pentru ca trebuia sa mergem la Sibiu si eu nu aveam nici un act de identitate. Ne era teama de reactia ei. Ne asteptam la o mare smutruiala, dar ea cand ne-a vazut ne-a intampinat zambind si a chemat-o si pe matusa mea. Ne-au urat sa fim fericiti si sa avem multi copii. La orice ne asteptam, dar nu la o asa primire si am mai plecat si cu daruri, economiile ambelor matusi de-o viata .

In ziua urmatoare eram in tren spre Sibiu. Trenul alerga ca un sarpe printre munti,prin tuneluri, prin paduri de brazi,de stejar,prin vai stramte. Stam rezemata cu capul de pieptul lui Ioan si priveam frumusetea neasemuita a naturii. Vedeam campuri cu maci, cu margarete, boschete de roze salbatice roze,albe si rosii. Cu inima impacata si incantata de frumusetea peisajelor care ni se se derulau prin fata ochilor ma simteam fericita si in armonie cu intreg Universul. Totul vedeam intr-o lumina noua, feerica. Parca traiam un vis si-mi era teama sa nu se termine. Il iubeam pe Ioan ca pe Dumnezeu si cand am vazut o bisericuta m-am rugat in gandul meu la Dumnezeu sa ma ierte pentru ceea ce simt pentru Ioan.Acum il intelegeam pe Mihai cel care s-a sinucis, stiam ca nici eu nu as mai putea trai fara iubirea mea.Pentru mine Ioan insemna totul.El era aerul pe care-l respiram, era apa pe care o beam,era soarele care ma lumina, era totul. Devenise ratiunea mea de a fi, de a exista.Sufletul meu nu mai putea trai fara el. Stiam ca el si numai el era fericirea, iubirea si viata mea. El m-a facut sa simt fiorul dumnezeiesc al iubirii si extazul pasiunii. Doar cine a iubit stie ce fericire imensa copleseste sufletul indragostitilor cand isi ating buzele si cum imbratisarea lor ii transforma intr- o singura fiinta foarte fericita. In Ioan vedeam un barbat demn,mandru, maret,senin,tandru,iubitor. Nu-mi placea cercelul si i l-am luat spunandu-i ca l-am pierdut si ca e mai frumos fara el si cred ca i-ar sta mai bine si fara plete. Mi-a zis ca se va tunde foarte scurt cand ajungem la Sibiu. Privindu-l in mintea mea il comparam cu Zeus, cu Apollo,cu Ahile,Paris,Ulise. Mi se parea un erou dintr-o tragedie antica si fara sa vreau mi-am amintit ce spunea filozoful grec Democrit:”lucrurile cele mai placute devin cele mai neplacute”, cand nu se respecta masura. Oare si in iubire,in dragoste, trebuie pastrata o anumita masura care sa duca mereu la armonie?

Pentru mine el era cel mai frumos om din lume si fara sa vreau mi-am adus aminte de adeptii lui Pitagora care spuneau ca frumosul depinde de masura,proportie,ordine si armonie. Sofistii ziceau ca frumosul depinde de placerile vazului si auzului, Socrate lega frumosul de valorile binelui si adevarului, iar Platon de frumusetea sufleteasca, de spiritual. Ma uit la el si parca-l vad pe Ghilgames sau pe Nala din Mahabharata.In vin in minte cuvintele:”Nu orice Eros e frumos si vrednic de lauda; ci numai acela care ne -mbie sa iubim in chip frumos. Rau este iubitorul de rand, cel ce se-ndragosteste de trup mai mult ca de suflet. Se-ntelege ca nu-i nici statornic,ca unul care nu se indragosteste de ceva statornic. Caci o data ofilita floarea trupului ce a iubit, dragostea’’ zboara si dispare’’ dand de rusine multe vorbe si fagaduieli ce-a facut. In schimb cel ce iubeste insusirile sufletesti, tocmai fiindca are aceasta inzestrare superioara ramane indragostit intreaga viata, ca unul care se contopeste cu ce este permanent.” (Banchetul_Platon)

“Si orice om,oricat de strain de muze ar fi fost mai inainte, devine creator de arta de indata ce Eros s-atinge de el”(Dialoguri)

Cred ca o sa ma inchin tie, Eros, ” cel mai frumos si mai bun dintre zei”, zeu cumpatat, viteaz, drept si puternic, tu care ai puterea sa transformi omul cel mai neinsemnat intr-o torta de iubire, care alungi instrainarea si tristetea din sufletul oamenilor,indrumator, plin de daruri, mantuitor.

Am citit undeva ca puterea sufletului omului e prin natura ei dubla. Pe de-o parte exista dorinta care-l taraste pe om cand intr-o parte, cand intr-alta si pe alta parte este ratiunea care-i spune in ce directie sa mearga.Ratiunea trebuie sa comande dorinta. Dar eu cand am fugit din manastire cine a comandat, dorinta sau ratiunea? Am fost invatata de matusa mea sa nu ma intereseze aparentele,zorzoanele, ci vesmantul sufletesc, calitatile morale,ca:dreptatea,curajul,chibzuinta,blandetea,omenia,generozitatea.Seneca spunea ca statornicia in virtute este considerata semnul de recunoastere a omului superior. Ce este omul?

Un amestec de spirit si materie,lumina si intuneric, inger si demon, o fiinta complexa, contradictorie,dornic de cunoastere, de adevar si capabil de autodepasire. Omul are capacitatea de a fi mai drept,mai bun,mai iubitor.Ce bine ar fi daca in fiece om s-ar uni frumusetea cu virtutea si daca omul ar trai intr-o deplina seninatate sufleteasca,cu o judecata sanatoasa, bazata pe adevar si constiinta binelui. Frumusetea exterioara spunea o maicuta duce de cele mai multe ori la o tinerete desfranata si o batranete rusinata. Cat as vrea sa fiu capabila de o ratiune pura,nobila si sublima,dar sunt doar un om si nu zeu.Traiesc, iubesc cu speranta in frumos,bine si adevar.

Trenul merge, Ioan doarme si eu ma gandesc la cat imi este de drag acest om cu un un suflet atat de frumos si de bun.

Nu de putine ori pana sa-l intalnesc pe el am fost cuprinsa de o neliniste metafizica. Ma simteam atat de mica in lumea aceasta mare, aveam sentimentul ca nu mai exista dreptate, ca totul este trecator, ca nu putem afla adevarul. De cand ma stiu m-am indoit de multe lucruri. Unii spun ca e bine sa te indoiesti,altii ca este rau. Eu cred ca este mai bine sa te indoiesti, decat sa crezi in cineva sau ceva care este fals.Totul este relativ. Uneori si simturile ne insala.Am ajuns o adepta a sofistilor? Parca cineva a pus o cenzura ca omul sa nu ajunga la adevar. Oare si iubirea este relativa? Ce intrebare prosteasca pun! Atatia oameni se iubesc intr-un anumit timp si dupa aceea se despart,se urasc. Nu vreau ca iubirea noastra sa fie trecatoare. Vreau sa dureze mereu.Vreau sa fie absoluta.

Absolut,absolut… Oare nu toti filozofii au cautat de-a lungul timpului esenta,absolutul?

Thales vedea esenta in apa,Heraclit in foc,……….. Platon in idei, Socrate in bine,noi azi vedem esenta in energie,absolutul in Dumnezeu.

Descartes zicea ca sigura este indoiala,cugetarea. Spinoza spunea ca sigura este substanta-Dumezeu iar Leibniz spunea ca sigura este monada. Locke afirma ca numai prin simturi putem cunoaste, prin experienta.Berkeley zice ca materia nu exista ,ci doar spiritul, ca viata si materia sunt un vis al spiritului? Interesant ce a spus acest episcop! Sa fie adevarat? David Hume spune ca nimic nu exista in realitate. Totul sa fie o iluzie? Hm! Chiar si Kant a zis ca lumea este un vis dupa anumite reguli ale ratiunii si sensibilitatii. Nu, o s-o iau razna daca ma mai gandesc mult la ce au zis altii. Daca Ioan tot doarme si eu sunt atrasa de metafizica care “nu e protuberanta palpaitoare a unei fragile subiectivitati psihologice,

nici cristalul unei naluciri in incaperea caruia s-ar refugia cutare deceptionat. Metafizica e expresia si afirmarea vesnic reanoita a unui mod existential, care tine constitutiv de fiinta omeneasca.”(Blaga) Mai bine citesc Diferentialele divine ale lui Blaga. Dupa Trilogia cunoasterii,Trilogia culturii si Trilogia valorilor nu pot sa nu citesc si Trilogia cosmologica. In ultimul timp m-am relaxat citindu-l pe Puskin, pe Guy de Maupassant, iar acum ma intorc din nou la prima mea iubire Lucian Blaga.Am cautat in geanta lui Ioan dupa carte ,dar mi-am adus aminte ca a ramas pe masuta in hol. O gasisem in camera Marinei si citisem doar cateva pagini. Il mangai pe Ioan cu grija sa nu-l trezesc si privesc dealurile verzi ,padurile frumoase, muntii ce se zareau in departare,cerul limpede si senin, admiram frumusetea naturii si ma gandeam la cat de bun,rabdataor si minunat este barbatul din viata mea. Cand am ajuns la Sibiu un vant caldicel adia si parca ceva tainic din interiorul meu ma indemna doar la fapte bune si ganduri nobile, frumoase. Parca intreaga-mi fiinta era imbaiata intr-o aureola de lumina dulce ,senina si plina de iubire. Mergeam tinandu-ne de mana pe strazile lungi ale Sibiului.

_Ioane, orasul tau este mai mult gotic.

_Da, stilul gotic predomina,dar poti gasi toate stilurile, pana la cele mai moderne

……………………….

Pe masura ce zilele treceau descopeream in mine o lipsa totala de teama si o profunda incredere in sentimentele mele si ale lui. Eram atat de fericita,descoperisem odata cu iubirea, comoara linistii adanci,a armoniei, a bucuriei, a impliniri.Dupa doua zile am plecat la Paltinis.Era o zi de iulie cu pamant uscat,cer arzator, fierbinte, incat nicio vietate nu mai era la vedere, toate se ascunsesera prin frunzisul copacilor,sub bosccheti la umbra. Pe varful muntilor zapada scanteia in lumina lina a soarelui. Era o panorama incantatoare si ne-am oprit putin sa o admiram sis a facem poze. Acolo maretia muntelui ma facea sa ma simt mica,insigfianta, o biata fiinta care calca alaturi de omul iubit pe potecile batatorite de munte.Un vant adia si se juca prin parul nostru. Am luat-oprintre stanci, urmand o potecuta care mergea pe creasta muntelui, marginita pe o parte de un povarnis abrupt,in care imi era teama sa privesc, fiindca simteam ca ma ia cu ameteli acele adancimi prapastioase care se desfasurau sub noi.Tot urcand printre brazi si stanci am dat de un izvor cu unda limpede ca cristalul, care salta vesel si usor printre pietre si stanci. Am baut apa rece care ne inghetau dintii,ne-am racorit spalandu-ne si jucandu-ne cu stopii de apa.

Am trecut de cealalta parte a apei si am ajuns intr-o poienita cu un covor de iarba verde crud, presarat cu flori mici albe, care parca ne imbia sa ne asezam. Spre sud se vedea o frumoasa padure de stejari seculari cu trunchiuri foarte groase. Prin poienita se vedeau ici -colea cate o stanca de o forma ciudata care-mi aminteau de trovanti de la Costesti. Unele erau negre, altele gri,si cateva atat de albicioase de parca erau din zahar. Am stat jos,ne-am contemplat unul pe altul minute in sir , ne-am mangaiat si ne-am sarutat. Trecuse 7 zile de cand dormeam impreuna imbratisati cuminti, iar atunci nu stiu cum s-a intamplat de ne-am pierdut mintile si m-am daruit lui cu toata dragostea.

Imi doream sa ma pierd,sa ma contopesc, sa ma topesc, sa fim doar o singura fiinta. Ce mult il iubeam! El era dragostea,iubirea,viata si fericirea mea.Eram fericiti,doar noi doi ,muntele,cerul,iarba ,copacii,izvorul.Ce puteam sa-mi doresc mai mult?

Dupa 5 zile ne-am intors la Sibiu si ne-am dus la o terasa. El imi zice:

_Traim intr-o lume duplicitara, cu oameni care duc o viata trandava, destrabalata,si care-mi provoaca un profund dezgust si cu altii care muncesc din greu si care de abia isi pot duce viata de azi pe maine.

Cata discrepanta! Diferenta dintre ei este naucitoare. Unii traiesc in lux si desfriu si altii in saracie si mizerie. E dreptate in lumea asta? Uneori, cred ca nu.

Lumea, viata asta este o jungla, in care hotul,tarfa, smecherul, ipocritul,parvenitul castiga,se lafaie, iar omul cinstit, curat, se zbate in nevoi. Cu cat esti mai hot, mai mincinos, cu atat urci pe scara sociala si ajungi un mare politician. Uitandu-te in jur vezi oamenii cum alearga inebuniti dupa bani, nestiind ca banul nu aduce nici fericirea, nici iubirea, nici armonia,nici linistea, ci doar o zbatere si o alergare zadarnica. Alergatul dupa bani duce la o viata plina de orbecaieri prin intuneric, iar in final duce la moarte si la pierderea integritatii morale.

_Unii spun ca daca ai bani poti cumpara orice. Poti face o femeie sa-si ridice fusta sau un barbat sa-si dea jos pantalonii, poti sa obtii un post bun……

_Isi ridica fusta femeia ahtiata duba bani si plina de vicii.

Ma uitam la el cum vorbea cu patos si-l admiram tacuta. Un barbat il roaga sa se ridice pentru a-i spune ceva confidential. S-au indepartat vorbind. Am simtit ca sunt privita cu insistent. La masa vecina era o femeie tanara si foarte elegant care ma privea. S-a ridicat, a venit la masa mea si mi-a zis:_Sunt Smaranda D. de profesie psiholog si vreau sa stii ca-l iubesc pe Ioan si o sa fac tot ce-mi sta in putere pentru a fi al meu. O sa lupt pentru el.

Eu am facut ochii mari si o priveam uimita si intrigata i-am spus:

_Ma numesc Esthera, dar nu inteleg ce vreti de la mine?

_Ce vreau? Tu esti proasta? Stiu ca Ioan te-a scos dintr-o manastire si rau a facut. Probabil i-a fost mila de tine.Cel mai bine e sa te intorci de unde ai venit, fetito. Ce-i poti oferi tu lui Ioan?

_ ?!

_Iti spun eu: nimic. Tu esti o piatra de moara pentru el. Nu ai studii, nu esti educata. Esti un nimeni.Uita-te la tine cum arati ! O taranca de la coada vacii, asta esti. Tu crezi ca Ioan o sa se casatoreasca cu tine? Muta-ti gandul, prostuto! Esti o analfabeta care-l trage in jos. De l-ai iubi cu adevarat l-ai lasa liber. Eu pot sa-l ajut in cariera. Am relatii multe. Cunosc multi oameni. Ma invart in cercuri inalte, am bani multi. Pe cand ,tu? Priveste-te in oglinda! In viata ta nu ai intrat intr-un spa. De fapt, nici macar nu stii ce e .Ai fost vreodata in vreun salon de infrumusetare ?

_Nu am nevoie, arat bine si fara….

_Ha,ha,ha! Uita-te in oglinda!

_De ce ma urasti?

_Imi provoci sila.

_Si totusi, ti-e frica de mine. O! Inteleg! Prostuta si analfabeta intelege. Ioan iubeste taranca asta de la coada vacii si se pare ca chiar o prefera, in locul domnisoarei psiholog foarte bogata si sofisticata.

Ioan se intoarce si zice :_Buna, Smaranda! Ce mai faci? Ce-ti face fetita?Vad ca v-ati imprietenit.

_Esthera, ea este Smaranda, cel mai renumit psiholog din orasul nostru.

_Da, ne-am cunoscut. Smaranda,nu stiam ca ai o fetita? Cine-i tatal?

_Un foarte bogat om de afaceri din oras, zice Ioan.

_Iarta-ma, dragul meu, credeam ca esti tu. Smaranda a venit foarte pornita pe mine si am crezut ca are vreun drept asupra ta. Iarta-ma, Smaranda, chiar daca esti un foarte bun psiholog, eu cred ca tu ai nevoie urgent de un psihiatru, mai ales ca ai o fetita si esti casatorita.

_Cum iti permiti,taranco?

_Doamnelor,va rog! Nu vreau circ,calmati-va!

Smaranda,ti-am mai spus sa incetezi sa mai ma urmaresti, si sa incerci sa te vindeci de obsesia, de fixatia asta bolnavicioasa pe care ai facut-o pentru mine.Intelege! Esti o femeie maritata, ai un copil, un barbat care te iubeste. Ce vrei de la mine? Ti-am mai spus:Nu sunt de vanzare. Nu ma vand. Nu ma poti cumpara cu banii si relatiile tale. Lucrurile astea imi repugna. Esti o femeie foarte frumoasa ,dar eu nu te pot iubi. Nu-i pot porunci inimii. Inima mea e daruita Estherei.

Femeia se ridica la masa si ii spune:

_ Acum esti orb, nu vezi adevarul. Cand te saturi de ea sa ma cauti. Ai sa vii in genunchi la mine.

Ioan da din mana a lehamite si imi spune:

_Priveste la tinerele de aici! Ce observi?

_Sunt foarte elegante si foarte frumoase.

_Partenerii lor cum ti se par?

_Cam batrani pentru ele, toti au peste 45 ani.

_Acesti barbati au familii acasa,sotie, copii, dar nu le pasa. Toti sunt oameni cu bani, care-si permit amante tinere, studente, care se vand pentru bani, haine, masini. Pentru ei, totul e normal. Nici ei,nici ele nu-si fac procese de constiinta. Nerusinarea si nesimtirea crasa de care dau dovada intrece orice inchipuire. Ai vazut-o pe Smaranda, ea face parte din clasa celor bogati, care cred ca pot cumpara orice, chiar si pe mine.

_Cred ca e nebuna.

_Nu stiu daca este nebuna, dar aceasta este mentalitatea barbatilor si femeilor din asa zisa lume buna, ca pot cumpara cu banii orice isi doresc. La ei totul este vanzare, totul are un prêt. Uneori, lumea asta imi face greata. Nerusinarea si materialismul tinerelor din ziua de azi intrece orice inchipuire. Un prieten de-al meu s-a indragostit nebuneste de o fata.La inceput am crezut si eu la fel ca el ca este fata cuminte,serioasa, fusese olimpica pe tara la economie si intrase la ASE fara examen. Dupa vreo 7 luni de prietenie, de iubire ii zice ea:”Daca tu nu ai apartament, nu ai masina,la ce te mai tii dupa mine. Eu vreau pe cineva care are ce sa-mi ofere, dragostea ta nu-mi tine loc de acoperis, nu ma imbraca ……”_Si ce-a facut baiatul?

_ Ce sa faca? A trimis-o la naiba.Si-a dat seama ca nu-l iubea. Altul dupa trei ani de concubinaj cu iubita, intr-o zi cand vine de la facultate o gaseste in pat cu cel mai bun prieten al lui. Tare greu sa mai gasesti o fata serioasa, sufletista, neinteresata in zilele noastre. Iubirea parca a disparut si a fost inlocuita cu sexul,placeri de o clipa. Ma intreb spre ce se indreapta omenirea ? Unde va duce desfraul,destrabalarea, nerusinarea si imoralitatea asta?

_Nu toti sunt asa.

_Da. Slava Domnului! Mai sunt si oameni seriosi, cuminti ca tine. Stii ce mi-a placut la tine?

_Nu!

M_a atras tristetea din ochii tai, surasul melancholic, frumusetea, puritatea si naivitatea ta. Aveai o nuanta de mister, de adancime , pe care-mi doream sa o explorez. Cineva mi-a zis ca am o fire complicata, filozofez prea mult, uitand sa mai si traiesc. Crezi ca asa e?

_Da, am observat si eu, ca uneori de pierzi in discutii fara sens, uitand definitiv de mine, de noi.Ce fel de om esti, Ioane?Ai navalit in viata mea ca o furtuna si m-ai abordat direct cu o nonsalanta dezarmanta.

_Stii, atunci cand te-am vazut mi-am zis:”Ea va fi a ta, Ioane”. Cu tine e altceva. Te-am simtit ca esti altfel, ca esti pe placul sufletului meu. In preajma ta ma simt implinit, fericit, linistit. Intelegi? Esti ca un balsam pentru sufletul meu.

_Eu,balsam? Dar cine ti-a ranit sufletul,dragul meu?

_Viata cu urcusurile si coborasurile ei.

_Ai avut deziluzii multe?

_Nu pot sa spun ca am avut, fiindca nu m-am implicat, dar vazand, observand,analizand ceea ce se intampla in jurul meu deveneam pesimist. Totul imi provoca un profund dezgust. Nu mi-a placut sa joc rolul de bufon pentru a intra in gratiile vreunei domnisoare. Imi plac femeile demne,semete,luptatoare, modeste, gratioase, pline de candoare, dar cu un comportament sobru, chiar arid.

Ascultam imperturbabila tot ce spunea, sorbindu-l dragastos cu privirea. Il iubeam cu toata fiinta mea si nu as fi conceput existenta mea fara el.

_Niciodata nu am fost robul sau cainele credincios al vreunei femei cum fac multi. Nu m-am lasat ametit de vreo pasiune trecatoare. Pana acum mereu am fost cu picioarele pe pamant, ratiunea a avut mereu intaietate.

Dupa sase luni m-a invatat sa umblu pe calculator si fara sa vreau am dat de niste mesaje care ii erau destinate. Unele erau neinteresate, dar unul mi-a atras atentia.

Dragul meu Ioan,

M-a bucurat tare mult mesajul tau, dar m-ar fi bucurat si mai mult de ti-as fi auzit glasul tau domol de ardelean, care suna ca o balada. Oricat as vrea sa uit nu pot sa-mi scot cu niciun chip din minte clipele petrecute impreuna in India.Acum fac munca de misionariat. Am plecat din Pitesti. Mi-am inchiriat o garsoniera in Focsani . Pe Vasile il vad foarte rar si atunci cand ne intalnim ne certam. O perioada, dupa accidentul lui ne-am inteles foarte bine, dar de un an de zile am hotarat sa traim fiecare cum ne place, doar suntem oameni liberi. Ca intotdeauna el este foarte pornit impotriva credintei mele. Nu stiu ce as mai putea sa-ti scriu? Probabil crezi despre mine ca sunt o fiinta comuna,stearsa,cu preocupari insignifiante, de nu ai mai dat nici un semn de viata timp de trei ani de zile. Chiar ma intreb ce te-a apucat sa-mi scrii dupa atata timp? Ori esti fericit, ori ai necazuri, ori ti-ai adus aminte de noi. Sa stii ca eu nu te-am uitat si-n fiece zi ma rog pentru tine. Iti amintesti ce fericiti eram in orasul iubirii?

Cu dor,

Mariana Cernat

Am citit si recitit acel mesaj de nenumarate ori. Cand a venit Marina acasa am intrebat-o daca Ioan a fost plecat din tara._Da, a fost in patria vedelor, in India. Nu ti-a povestit? Probabil a crezut ca nu are importanta sau poate a uitat. Si-a dorit tare mult sa uite acel episod dureros din viata lui.

_Dureros?

_Sotul tau si fratele meu a fost foarte indragostit de sotia lui Vasile Cernat un fost coleg din scoala generala. Pentru ea s-a dus in India, dar intamplarea a facut ca sotul ei sa aiba un accident si Ioan a renuntat la ea pentru el. A considerat ca e inuman sa-i ia omului nevasta cand era pe duca, cu toate ca se interesase de viata acestuia care nu ducea o viata de sfant ,ci din contra,de aceea a indraznit s-o caute in India acum trei ani. A suferit mult, tare mult. De cand s-a despartit de Mariana nu a mai vorbit

cu nimeni, pana cand te-a gasit pe tine in manastire. Iti multumesc, Esthera._Pentru ce?

_Tu l-ai ajutat pe fratele meu sa se vindece de acea dragoste, de acea obsesie, de acea fixatie pe care o facuse pentru femeia lui Vasile.

Nu am vrut sa mai stiu nimic. Mi-am dat seama ca Ioan nu era in totalitate sincer cu mine.

Imi ascunsese acea iubire. Cu cateva luni in urma imi spusese ca el nu a fost robul niciunei femei, ca nu s-a ametit cu pasiuni trecatoare,si acum descopeream ca iubise cu o foarte mare pasiune nevasta altuia, iar fantoma trecutului bantuia printre noi si cei doi fosti amorezi comunicau si acum.

Am simtit o durere acuta in inima, simteam ca am devenit palida si parca toata fiinta mi se dezagrega in neant. Daca episodului cu Smaranda nu i-am dat nicio importanta, acum totul pentru mine lua proportii apocaliptice. Stiam ca nu pot sa lupt cu o femeie ca Mariana Cernat, si mai stiam ca acesta e sfarsitul iubirii mele cu Ioan. Intelegeam ca el se legase de mine in speranta sa o poata uita, dar totul a fost in zadar. Intr-un final el nu a mai rezistat si i-a scris. Ioan inca o mai iubeste si acum.

Viata nu merita traita fara sufletul pereche, imi spuneam, si crezusem cu toata fiinta mea ca Ioan e acel suflet pereche, dar m-am inselat. O, Doamne! Rau ma pedepsesti. A avut dreptate,Smaranda? Locul meu era la manastire? Nu ,nu pot sa mai ma intorc acolo. Simteam ca innebunesc. Lacrimile-mi curgeau ,capul ma durea ingrozitor. Dupa cateva ore de plans si chin imi spun:Asta e! Trebuie sa trec si peste acest moment. Doar nu o sa ma sinucid ca Mihai. O sa incerc sa ma prefac ca nu stiu nimic,sa vad cum evolueaza lucrurile.

Seara Ioan a stat ca de obicei pe calculator. Stiam ca o sa-i raspunda si toata noaptea nu am putut sa dorm de curiozitate sa vad ce-i scrisese, dar nu am indraznit sa ma uit decat atunci cand a plecat de acasa.

Iubita mea,

Nu a fost zi in acesti ani sa nu ma gandesc la tine, sa nu-mi amintesc de noi, de frumoasele clipe petrecute in orasul iubirii. Am crezut ca mor fara tine. Nu stii prin ce clipe chinuitoare am trecut.

Deznadejdea ma urmarea la fiecare pas. Fara tine mi se parea ca viata nu mai are niciun sens. Am inceput sa cred ca iubirea e o otrava dulce, care te ucide incet. Dupa ce ne-am despartit am umblat bezmetic, nauc, de ajunsesera cunoscutii sa ma intrebe daca nu cumva ma droghez. Ce puteam sa le spun? Ca descoperisem drogul iubirii in persoana ta si fara tine eram terminat, nu mai puteam trai, nu-mi mai gaseam linistea. Ar fi ras de mine, ar fi spus ca sunt un om slab.

Ajunsesem sa-mi fie mie mila de mine, de neputinta mea de a te uita.

Ce mi-ai facut, Mariana?

De ce nu pot sa te uit?

De ce si acum visez ca te tin in brate, ca-ti ating buzele, ca-ti mangai sanii?

Doamne,ce dor imi e de tine!

Tu ai fost si esti mereu in gandurile, in inima, in fiinta mea. Mi-e dor de tine, Mariana. Te iubesc, dragostea mea.

Cu dragoste,

Ioan Panait

Nu pot sa spun ce am simtit cand am citit. Sentimentele navaleau in valuri ce ma inundau , de la deznadejde si disperare pana la furie.

Imi repetam mereu: Fii calma! Fii calma! Nu rezolvi nimic daca plangi,daca te agiti. Asta e adevarul crud! Priveste-l si infrunta-l!

Am cautat si am gasit pe chat conversatiile lui Ioan cu sotul Marianei.

_Ce faci ,Vasile? Esti bine?

_Sunt bine si liber sa-mi fac de cap, fiindca a mea nevasta a devenit o fanatica religioasa si a plecat tocmai in Moldova ca misionara a sectei.

_Te-ai refacut repede dupa accident?

_Da,in trei luni am fost ca si nou. Dar din cauza scandalurilor cu nevasta, ba ca e geloasa,ba ca eu sunt un inapoiat si nu pricep nimic din invaturile maestrului m-am imbolnavit de inima. Mai am probleme cu plamani, cu stomacul si cu colonul, asa ca ma indop ca un curcan toata ziua cu medicamente .

_Macar ia si tu medicamente naturiste, ca cele obisnuite fac bine intr-o parte si imbolnavesc in alta parte. Incearca cu aloe, cu argila, ceaiuri de urzica,sunatoare, coada soricelului, visc( pentru tensiune) si o sa vezi ca o sa-ti fie mult mai bine .

_Cine sa-mi faca ceaiurile, daca a mea nevasta a plecat la dracu in praznic?

_Banuiesc ca ai tu o amanta._Pai aia vrea doar sex,dans,muzica,chef,orgii…

_Daca tii la tine si vrei sa traiesti mult iti faci singur si o lasi mai moale cu distractiile. Ce e prea mult strica. La varsta noastra trebuie sa fim cumpatati.

_Tu ce mai faci? Tot cavaler tomnatic esti?

_Nu . M-am nenorocit si eu ca tine. M-am casatorit cu o calugarita. Ne intelegem bine. Ea a fost un adevarat balsam pentru inima mea . A fost o adevarata terapie.

Cand am cunoscut-o sufeream ingrozitor din cauza unei femei pe care am iubit-o si curios e ca si acum o mai iubesc. Am crezut ca a mea nevasta m-a facut s-o uit, dar ea e tot acolo in inima mea si nu e drept fata de sotia mea Esthera.

_De ce nu te-ai insurat cu femeia aceea?

_E maritata.

_Putea sa divorteze.

_Lucrurile sunt putin mai complicate. Ca un fraier mi-am facut probleme de constiinta,de morala, de etica…. Am vrut ca lucrurile sa fie bine,frumoase si intrusul trebuie sacrificat,adica eu.Numai ca intre timp lucrurile au evoluat inspre rau si nu spre bine.

Ma simteam vinovat ca desparteam o familie, mai ales ca sotul ei imi fusese amic.

_Cati asa zisi amici sunt in realitate amanti ai nevestelor altora!

_Asa esti si tu?

_Pai ce eu trebuie sa fac exceptie de la regula? Sa-ti spun una tare, frate. Nevasta-mea imi tot scotea ochii cu una. Asa ca am scris pe blogul meu ca aia e amanta mea .

_Iti merge mintea! Psihologie inversa. Strigi adevarul in gura mare si nimeni nu te crede, toti cred ca este o gluma.

_Exact. Iar amantei i-am zis:”Iubirea noastra nu e o umilinta, ci o mandrie”. S- o fi vazut-o ce satisfacuta era. Asa ca am dus prostii de nas, iar nevestei i-am inchis pliscul. Iti mai aduci aminte de Crina Constantinescu.

_Da, fata cu codite impletite, a fost colega cu noi.Ce este cu ea?

_Iti spun altadata. Am primit mesaj sa ma duc la terasa.

_Cu amanta?

_Da, si tine-te ca e si barbatul ei acolo. Dar e un tantalau si jumatate, nu vede, nu aude, nu vorbeste.

_Sotul ideal pentru tarfe.

………………………………….

Cand am citit nu-mi venea sa cred. Deci eu am fost un fel de terapie. Eu trebuia sa-l fac s-o uite pe nevasta lui Vasile. Dumnezeule! Ce-am facut? Cum am cazut intr-o asemenea capcana? Omul asta nu ma iubeste cum il iubesc eu, cum am crezut, ci din contra. In mine a vazut asemanari cu Mariana, amandoua

credincioase, cu frica de Dumnezeu. Eu sunt o inlocuitoare, un fel de pastila care-ti ia dorul momentan, care te ameteste putin, dar nu vindeca. De ce Doamne? De ce ai permis sa fiu mintita,inselata? Mie imi spune ca ma iubeste si acelei femei ii spune acelasi lucru. Ce fel de om e? Ii place atat sa filozofeze, sa faca o adevarata dizertatie despre etica, morala, constiinta, si el ce face cu mine?

Cat e el de moral? Face pe prietenul cu Vasile, dar nu-i spune ca acea femeie pe care o iubeste e nevasta lui. Minte cu nerusinare.

Perfidul! Ipocritul! Il urasc!? Doamne, iarta-ma! Nu lasa furia sa-mi otraveasca sufletul.

O! Se pare ca Mariana raspunde foarte prompt.

Dragul meu,

Stiu ca am fost idolul tau, dar nu credeam ca si acum dupa trei ani ma mai divinizezi. Credeam ca tanara ta sotie te-a facut sa ma uiti. Nici sentimentele mele pentru tine nu s-au schimbat. Au ramas aceleasi si stiu ca vor ramane mereu la fel si cand vom ajunge dincolo de stele. Te iubesc,dragul meu si am inteles gestul tau de acum trei ani, dar dupa cum vezi ratiunea nu-i poate comanda inimii. Stiu ca tu ai fi vrut ca eu sa fiu fericita, dar nu pot sa fiu decat cu tine.

Iarta-ma, Doamne!E un pacat ceea ce fac acum, dar dragostea pe care o simt pentru tine e mai puternica decat orice si-mi intuneca si judecata. Uneori, cred ca o sa ajung in iad din cauza acestei iubiri. Dar iubirea duce doar spre rai, spre divin,nu-i asa,dragul meu? Ma simt magulita ca si acum reusesc sa-ti acaparez gandurile si fiinta.Dumnezeu e iubire,atunci iubirea pe care o simt pentru tine vine de la el, nu crezi? Poate ca el vrea ca noi doi sa fim impreuna. Te iubesc, iubirea mea si astept cu nerabdare vesti de la tine.

Cu nerabdare,

Mariana

Am ridicat ochii spre cer si am intrebat: Doamne, ce zici? Taci? Da, te joci cum vrei cu destinele noastre. Sau poate ca tu habar nu ai de iubirile ganganiilor astora bipede. Numai noi ca niste prosti credem ca tie iti pasa si ca totul vine de la tine. Oare totul vine de la tine? Te intereseaza pe tine ca eu plang ,sufar acum? Incep sa cred ca nu. Probabil ai alte treburi mult mai importante. Te pregatesti de apocalipsa. Pe mine nu mai ma intereseaza apocalipsa aceea, lupta dintre lumina si intuneric, fiindca pentru mine acum e apocalipsa. Am devenit rea, parca sunt posedata de satana, dar te-as intreba :Cu ce ti-am gresit eu,Doamne? Eu nu sunt Iov. Eu nu am rabdarea lui.Luindu-mi iubirea lui Ioan e ca si cum mi-ai lua viata. Vrei viata mea? Ti-o dau si asa nu-mi mai trebuie.Stii, daca intr-adevar existi, ia-ma la tine, asa mi-ai face un mare bine. Asa s-ar sfarsi si chinul meu. Viata omului pe pamant e o lupta cu morile de vant, nu-i vad sensul, poate ca e o pedeapsa.

Am inceput sa plang in hohote . Un gand imi tot soptea: “Cere-ti iertare lui Dumnezeu”.

Altul imi zicea:”Fii demna!Fii puternica! Lupta si scoateti-l din minte! Omul asta nu te merita!”

Mi-am sters lacrimile, m-am splalat ,m-am privit lung in oglinda si m-am gandit ca Ioan al meu este un barbat frumos,patetic,poetic, pasional,tandru,inepuizabil,dar in acelasi timp perfid, oribil,un monstru.

Mi-l imaginam ca un balaur cu sapte capete care toate spuneau te iubesc in fata a sapte femei. De-as fi un viteaz din poveste as lua sabia si as taia cele sase capete si atunci s-ar transforma iar in Ioan al meu.Dar eu sunt doar o naiva care plange. M-am idreptat spre fereastra privind cum muntii se contopeau cu cerul gandindu-ma ca trebuie sa am si eu un pic din rabdarea lui Iov, sa tac si sa ma las in voia celui de sus. Nu vroiam sa stie ca am aflat de secretul lui, ca eu am devenit o femeie suspicioasa, banuitoare si neincrezatoare. Dupa cateva zile, intr-o seara, i-am spus ca vreau sa lucrez, ca vreau sa fiu independenta si ca as vrea sa plec in Italia unde am o ruda care mi-a gasit o slujba ca infirmiera intr-un spital din Roma.

A facut ochii mari, nu se astepta la asa ceva, dar gandindu-se putin zice cu ochii stralucind:

_Vrei sa fii libera?

_E un pacat? Orice om are dreptul la libertate, la independenta, nimanui nu-I place sa fie legat cu lanturi de altcineva.

_Dar ce casnicie o sa mai avem noi daca tu pleci la mii de km .

_Sunt atatea familii in aceasta situatie si casnicia lor dureaza. Despartirea asta va fi si o proba pentru dragostea noastra.

_Iubita mea, dragostea mea ,cum sa pleci?

_Vreau sa plec. Daca intr-adevar ma iubesti imi lasi libertatea. Iubirea noastra e puternica,nu-i asa? Deci, ea va rezista si acestei despartiri vremelnice.

_Bine,iubito! Fii libera! Zboara ca o pasare spre inaltimile albastre ale cerului.

M-a luat in brate, m-a sarutat pe frunte si lacrimi straluceau in ochii lui cand imi spunea:

_Esthera,te iubesc. Te iubesc, Esthera. Sa nu uiti asta niciodata In sinea mea gandeam ca sunt lacrimi de bucurie ca scapa de mine. Am facut eforturi supraomenesti sa nu ma infurii,sa nu tip la el, sa nu-i spun in fata ca minte. As fi vrut sa-i spun ca trebuia sa se faca actor si ca stiu ca in realitate e foarte fericit ca plec. Ma simteam torturata, exasperata, obligata sa-i spun verde-n fata adevarul, dar ceva din interiorul meu ma obliga sa tac si sa-mi joc rolul de femeie nestiutoare,credula,proasta,inselata si naiva.

Zilele treceau una dupa alta linistite,tacute, cu o aparenta multumire si fericire. Stiam ca sunt ultimile mele zile cu el si vroiam sa fie frumoase. Nu mai urmaream conversatiile lui pe net. Nu mai vroiam sa-mi otravesc sufletul citind mesajele de la Mariana sau pe cele care le trimitea el. Nu mai ma interesa nici dialogul lui cu Vasile Cernat. Era destul de clar ca o iubea si poate ca in sufletul lui ma iubea si pe mine

un pic. Poate un barbat sa iubeasca doua femei in acelasi timp? Probabil ca da. O mama nu-si iubeste toti copiii? Poate ca asa e si cu barbatii care iubesc in acelasi timp mai multe femei. Cine stie? Ce rost ar fi avut sa ma cert, sa fac scandal,sa-i reprosez? Ce as fi castigat? Nimic.Poate doar nervi,lacrimi,usi trantite. Imi tot spuneam: Fii pudenta! Fii stapanita! Dar azi dimineata nu am mai rezistat si i-am spus ceea ce gandesc. Poate ca dragostea celor doi fluturasi pe acel trandafir din gradina m-a facut sa vorbesc asa. In fond nu i-am reprosat nimic,doar i-am cerut iertare ca l-am iubit si-l iubesc. Doar atat. O sa-mi fac bagajele si o sa plec. As fi vrut sa raman cu o amintire frumoasa. Aseara am fost intr-un local unde s-a intretinut cu doua femei foarte zgomotoase si vesele. Parea foarte fericit si vesel, de aceea i-am spus ca poate are nevoie de alte femei.

Poate ca ceea ce a fost intre noi nici nu a fost dragoste, ci un fel de patima, niste relatii epidermice .Cine stie? Cate stiu eu despre dragoste? Nimic. Totul a inceput cu el si simt ca se va sfarsi cu el. De cand este lumea oamenii se imprietenesc, se cunosc, se admira, se iubesc, dar la un moment dat se mai si plictisesc, se satura unul de altul si mai vor si altceva. Nu are rost sa fac acum o tragedie. Asta e viata!

Daca el spune alteia ca o iubeste,inseamna ca locul meu nu este aici si trebuie sa plec cat mai repede. Nu mai are rost sa ma prefac ca nu stiu si sa joc o farsa groteasca de prost gust. Orice dragoste are momente de suisuri, de coborasuri,stagnari, meandre,serpentine,involutie, dar ceea ce se intampla intre noi este prea fals,prea multa minciuna si chiar nu mai suport. Uneori imi venea sa sar la el sa-i sting verva,sarcasmul si minciuna,dar ma abtineam.Imi repetam mereu ca in lumea asta sunt probleme mult mai mari, mult mai importante si nu are sens sa ma consum,sa ma enervez, sa ma chinui pentru un barbat care nu ma iubeste .

Nu mai am chef de nimic. Totul mi se pare in ceata. Parca mintea mea a intrat intr-o mare nebuloasa. Sunt stapanita de o senzatie a singuratatii,a indiferentei, care ma lasa rece la tot ce in jur. Ma simt goala,lipsita de viata si parca ma prabusesc intr-o mare de intuneric inabusitoare. Valuri uriase paroxistice de deznadejde, de insigurare ma coplesesc. Imi venea sa-i strig in fata ca datorita inconstientei lui dragostea noastra nemarginita s-a fisurat, s-a risipit, s-a dus in vant ca si cum nu ar fi existat. Nu mai are niciun sens sa mai comentez prezentul care e mort,trecutul s-a dus,iar in ceea ce priveste viitorul nu cred ca trebuie sa ma hazardez abordandu-l. Poate ca gandesc pueril si trag concluzii pripite, dar odata ce faptele vorbesc, eu ce-as putea adauga?

In concluzie o sa plec, nu o sa-l mai vad, nu o sa-i scriu, nu o sa-i mai vorbesc. Nu sunt dispusa sa ma tarasc in genunchi, sa ma umilesc pentru o iubire oricum pierduta. Suferinta,durerea din suflet ma fac ireventioasa. Dar inainte de a pleca o sa-i scriu o scrisoare in care o sa-mi descarc sufletul. Nu sunt genul care spune ineptii ca sa treaca timpul. O sa-i spun adevarul ca sa fie totul limpede, clar ca apa de izvor. Nu mai pot sa-mi intretin iluzia ca ma iubeste, nu mai reusesc sa ma mint. Sper ca dragostea mea pentru el sa nu fie incurabila. Doresc sa-l uit, sa ma vindec de iubirea pentru el. O sa-lpot ierta vreodata?

In loc sa-mi spuna adevarul gol golut asumandu-si raspunderea el joaca teatru afisand atitudini de sot indragostit de a lui nevasta.O, cat este de tandru, de iubitor! Mai sa-l cred. Nu sunt absurda. Daca mi-ar fi explicat as fi intesles. Dragostea noastra se apropie de finalul ireversibil al mortii. A fost un om fals,

nedrept,ascuzandu-mi in tot acest timp adevarul . Am trait in minciuna. Urasc minciuna mai mult ca orice pe lumea asta, iar pe alesul inimii mele tocmai l-am zarit imbracat cu haina minciunii si a jocului.

Am terminat de impachetat,iar scrisoarea am sa i-o las pe masuta din hol.

Dragul meu,

Vreau sa fii linistit,liber si fericit. Iarta-ma ca nu am stiut sa te iubesc, cum ai fi vrut, ca am fost o ignoranta in toate. Am plecat si nu o sa mai ma intorc niciodata. Nu-ti fac reprosuri, nu-ti imput nimic. Te inteleg foarte bine. Poate ca asa a fost destinul nostru: sa ne intalnim,sa ne iubim si sa ne despartim. Iti multumesc pentru dragostea,pentru iubirea, pentru tandretea, pentru intelegerea ta. Am stiut ca o sa ajungem aici din clipa cand am citit primul tau mesaj catre Mariana Cernat. Iarta-ma ca m-am prefacut in toate aceste saptamani ca totul este in regula, dar nu am vrut sa ma cert cu tine. Am inteles ca niciun om nu-i poate comanda inimii. Iti multumesc pentru generozitatea ta si pentru tot ce mai invatat in acest timp. Am sperat ca iubirea noastra va fi vesnica si nu atat de scurta. As fi vrut ca dragostea noastra sa curga liber, descatusata de orice inhibitii, dar poate ca asa ne-a fost scris.

Iarta-ma ca te-am iubit, ca m-am indragostit nebuneste de tine. Am crezut ca iubirea noastra este tare,puternica, ca nimic nu o poate zdruncina, darama. Nu am banuit nici macar o clipa ca viata noastra se desfasura pe nisipuri miscatoare,inselatoare,perfide. Dragul meu, sper sa-ti traiesti aceasta mare iubire si sa ai curajul sa-i spui lui Vasile Cernat adevarul.Dupa cum vezi am citit lucruri care nu ma priveau,dar cred ca a fost mai bine asa,pentru ca am aflat adevarul.

Iti doresc tot binele din lume si sa fii fericit cu iubirea ta, iar pe mine iarta-ma ca te-am iubit.

Esthera

Dupa trei luni.

Afara ploua cu stropi marunti si totul imi da un sentiment de melancolie. Poate ca ar fi bine sa ma delectez cu aceasta revista pe care mi-a dat-o medicul.

Picturile lui Van Gogh din aceste pagini par ca fac aerul sa vibreze. Sunt atat de minunate! Pacat ca el a innebunit. Oare de ce marile genii au o astfel de soarta? De de geniul e mereu nefericit si singur ?

Privesc picturile lui Michelangelo care emana atata dinamism, forta, dar si suferinta. Tablourile lui Rafael emana armonie si echilibru. Picturile lui Leonardo Da Vinci ma fac sa meditez la efemeritatea lucrurilor, la el totul e invaluit in mister. Uitandu-ma la portretele lui Rembrandt simt ca o sa cad intr-o profunda meditatie asupra destinului omenesc. E uimitor cum poate sufletul meu sa treaca de la o senzatie la alta privind picturile acestor mari artisti. Tablourile lui Renoire sunt un adevarat spectacol de lumina,iar portretele de copii ale lui Tonitza se observa ca sunt pictate cu mare dragoste, sensibilitate si lirism. Atatea stiluri ! De la expresionismul lui Van Gogh, la cubismul lui Pablo Picasso, la futurismul lui Umberto Boccioni, la abstractionism si suprarealism dau sufletului meu trairi intense. Contempland operele

suprarealiste ale lui Salvador Dali am senzatia stranie ca pasesc in universuri paralele, ca sufletu-mi patrunde, in abisuri, in vise, in mistere.

Sentimente stranii ma cuprind si atunci cand medicul imi pune sa ascult o sonata de Bach, un lied de Schubert, o simfonie de Brahms, Beethowen, Mozart, Hayden….

Cand il ascult pe Wagner am sentimentul ca acea muzica vine de la inceputurile lumii si curge in valuri care ma acopera, ma inunda si ma pierd. Sunt eu prea sensibila, incat incep sa visez o alta lume, atunci cand privesc un tablou sau ascult o muzica adevarata?

Poate ca sunt. Acum privesc prin fereastra deschisa lacrimile ingalbenite ale toamnei care se astern indiferente, tacute, alene, iar ieri erau obraznice si zgomotoase nelasandu-ma sa dorm.

A venit toamna si a ingalbenit nu numai copacii, iarba, dar si pe mine. Stau in acest salon de spital si ma privesc in oglinda cat sunt de palida, de slabita.

In urma cu o luna mi-a aparut la baza gatului trei ganglioni. Dupa analize si investigatii care parca nu se mai terminau, medicul a pus diagnosticul sumbru:cancer in faza terminala. Stiu ca zilele, mai bine zis clipele imi sunt numarate. Nu are rost sa plang, la ce bun?

Indiferenta si resemnarea naturii m-a cuprins si pe mine. Cum ea este indiferenta la tot ceea ce se intampla, asa o sa fiu si eu. De ce sa ma revolt? Pot eu lupta impotriva destinului implacabil, mortii, care simt ca se apropie cu pasi grabiti? Ii aud aripile falfaind in jurul meu si ii simt rasuflarea de gheata. Nu mi-e teama, stiu ca azi voi pleca. Mi-am incheiat socotelile cu viata. Am admirat in aceasta lume curajul, spiritul de sacrificiu si am urat josnicia, minciuna, tradarea, slugarnicia.

Am observat ca oamenii vor minciuni frumoase, dar eu nu am vrut niciodata minciuni abracadabrante, ci intotdeauna am iubit adevarul si am incercat sa-mi mentin firea calma in ciuda furtunilor vietii. De multe ori m-am inselat asupra oamenilor si ceea ce este mai grav m-am inselat si asupra mea. Am crezut ca o sa-l uit, dar nu am reusit. Am fost fericita cand am fost inconstienta,ignoranta. Cand m-am trezit la realitate si am inceput sa cunosc lumea, tristetea, dezamagirea,a pus stapanire pe mine si mi-a pierit setea de viata.

Am vrut ca iubirea mea pentru Ioan sa fie calma, linistitoare, fara incercari de a-l influenta in vreun fel. Doream doar sa fiu langa el si sa-l iubesc. Numai, ca mi-am dat seama ca sunt o femeie prea simpla, prea comuna, cu preocupari insignifiante, iar el merita ceva mai bun decat mine, o femeie culta, de lume, care sa starneasca admiratie. L-am iubit atat de mult, incat i-am dat libertatea. Era singurul lucru pe care puteam sa-I mai daruiesc. Sper ca este fericit.

Doamne! Ce mult l-am iubit! Ma intreb daca dincolo o sa-mi mai amintesc din ce am trait aici? Poate ca ar fi bine sa nu-mi mai amintesc nimic.

Ce mult l-am iubit! Ce mult! Iarta-ma, Doamne! Cine stie, poate ca viata fiecarui om e prestabilita. Poate ca asa a fost scris sa se intample.

Imi amintesc de matusa care intr-o zi la manastire mi-a spus ca omul cauta in viata urmatoarele: fericirea, placerea, siguranta, dragostea, intelepciunea si pe Dumnezeu. Eu le-am gasit pe toate in persoana lui. El era fericirea mea, marea mea dragoste, siguranta ,intelepciunea si dumnezeul meu. Cand mi-a dat economiile ei de-o viata mi-a zis:”Fii buna! Fii rabdatoare! Fii calma! Fii iertatoare! Fii darnica! Fii cu adevarat copilul lui Dumnezeu! Sa nu uiti sa te rogi: “Zideste in mine o inima curata, Doamne, pune in mine un duh nou si statornic”( Psalmul 51)

Iarta-ma, matusica draga, ca nu ti-am ascultat in intregime sfaturile. Lacrimile ma podidesc cand imi amintesc de noi doi. Cum imi spunea:“_Te iubesc,Esthera. Sunt atat de fericit ca esti a mea.Multumesc,Doamne!

_ Si eu te iubesc si-ti multumesc ca ai aparut in viata mea.

Si-a scufundat privirea in ochii mei si m-a sarutat, iar eu m-am ghemuit la pieptul lui si lacrimi imi curgeau de fericire. Eram atat de fericita,atat de indragostita,iar el mereu imi soptea: Te iubesc,Esthera.Te iubesc, ingerul meu.Te iubesc,dragostea mea. Iubirea mea, nimeni nu ne va desparti.”

Cineva intra pe usa si ii intrerupe sirul amintirilor.

_Esthera?

_Tu! Visez?

_Ingerul meu, si Ioan o ia in brate. De ce ai plecat, Esthera? De ce?

_Am crezut ca pot supravietui fara iubirea ta. Dar, nu am putut. Durerea, tristetea, m-au doborat. Poate ca acesta a fost destinul meu. Ii multumesc lui Dumnezeu ca ochii mei te mai pot vedea odata inainte de a pleca.

_Esthera,dragostea mea, si lacrimi ii curgeau pe obraji.

_Nu vreau sa plangi, promite-mi ca ai sa fii fericit si ca o s-o iubesti pe Mariana asa cum as fi vrut eu sa ma iubesti. Vreau sa fii fericit.

_Promit, si o saruta pe obrajii slabiti.

_Vreau sa stii ca te-am iubit tare,tare mult, dar Dumnezeu vrea sa ma ia la el. Sa nu plangi! Da?

Si mana Estherei cade inerta pe langa trup.

Ioan incepe sa planga deasupra corpului ei.

…………………………………………..

Afara se dezlantuia o furtuna. Parca intreaga natura se revolta. Ploua cu stropi mari, repezi si reci. Vantul urla si copacii parca gemeau. Mergea prin ploaie cu sufletul trist, indurerat si pustiit. Nu mai rezista si cade in genunchi in curtea spitalului. Privind cerul spune: “De ce ,Doamne?!”

Marina cu ochii in lacrimi il ridica si spune:”Asa a fost scris sa se intample.Toti ne ducem intr-o buna zi. Unii se intorc mai devreme la adevarata noastra casa, altii mai tarziu. Fiecare cum este programat. Aici, pe Pamant, suntem doar in vizita si sa nu uiti asta, iar moartea este doar o trecere. Esthera acum este libera si fericita sa intalneasca lumina.”

-