eseuri castigatoare

8/17/2019 eseuri castigatoare

1/13

Concurs de eseuri: "UNIUNEA EUROPEANĂ, UN PROIECT DE VIITOR" , Ediț ia I

Universitatea "Babeș -Bolyai" Facultatea de Studii Europene, Cluj-Napoca

1

LICEUL TEORETIC CAREI

Clasa: a XI-a

Localitate/Județ : Carei, judeţul Satu Mare

Nume si prenume: SAVA Ionuţ Eugen Radu

Am luat la cunoştinţă faptul că, la momentul aplicării pentru una dintre specializările Facultăţii de

Studii Europene, Universitatea Ba beş-Bolyai Cluj-Na poca, prin această preînscriere beneficiez de nota

10 la proba eseu. Această notă reprezintă 20% din media de admitere.

Acasă, în Europa Ideea unificării Europei, înainte de a deveni, în adevăratul sens al cuvântului, un

obiectiv politic, nu era decât un vis al vizionarilor şi al filozofilor. Idealurile umaniste l-au

inspirat pe Victor Hugo, de pildă, să avanseze ideea “Statelor Unite ale Europei”, dar

circumstanţele primei jumătăţi a secolului al XX-lea nu au fost favorabile datorită războaielor

care au devastat continentul. O nouă speranţă, însă, a luat naştere din ruinele clădirilor

dărămate de inamici, din lacrimile copiilor care au rămas fără părinţi, o speranţă care dorea să pună capăt antagonismului internaţional şi rivalităţilor dintre popoarele Europei, creând o

pace durabilă.

La începutul anilor ‘50, câteva personalităţi politice ale perioadei, precum Robert Schuman,

Konrad Adenauer, Winston Churchill şi Alicide de Gasperi şi-au pus în gând că este imper ios

necesar să convingă cetăţenii de necesitatea unei schimbări, bazată pe interese le comune ale

ţărilor lor , care ar garanta egalitatea între toate statele Europei.

Europa secolului al XXI-lea nu este, poate, cum şi-a imaginat-o Jean Monnet sauRobert Schuman, având în vedere că ideea de bază a fost doar instituirea unei Comunităţi

Europene a Cărbunelui şi Oţelului. Însă, rezultatele şi evoluţia acestei comunităţi sunt, din

punctul meu de vedere, nişte realizări mult mai însemnate şi grandioase, luând în considerare

ideea de bază şi rezultatul de astăzi şi îmi place să cred că şi aceste personalităţi ar fi fost

mulţumite dacă ar fi trăit în prezent pentru a vedea rezultatele ideii lor , care a evoluat

involuntar. De asemenea, o biectivele şi complexitatea acestora s-au schimbat o dată cu

evoluţia omenirii. Misiunea Uniunii Europene pentru secolul al XXI-lea este crearea unui

cadru necesar cooperării practice între ţările europene, asigurarea securităţii, promovarea


2/13



2

solidarităţii nu doar economice, ci şi sociale, respectiv păstrarea identităţii şi diversităţii

europene în contextul globalizării.

De-a lungul istoriei, realizăm că europenii aveau o dorinţă de a impune oarecum

principiile lor şi idealurile în care credeau. De aceea, cel mai bun exemplu în acest sens este

procesul de încreştinare a întregii lumi, prin colonizările pe care le-au întreprins în secolele al

XVIII-lea şi al XIX-lea. Această încreştinare avea şi alte scopuri, care vin în contradicţie cu

ideile creştinităţii, mai ales cu cel al toleranţei: „…o manipulare a religiei lui Christos în

folosul alteia, subterane: cea europeană.”1 De asemenea, expansionismul european s-a

dovedit a fi, pe parcurs, un “ joc ludic”, aceştia dorind întotdeauna implementarea unui sistem

propriu al valorilor. Toate aceste caracteristici generale ale europenilor şi-au păstrat, mai mult

sau mai puţin, forma şi au evoluat, transformându-se astăzi în practicarea comerţului

internaţional, spre exemplu, sau relaţiile cu statele slab dezvoltate, majoritatea fiind chiar

foste colonii. Ba chiar relaţia cu Turcia este un bun exemplu, care se dovedeşte a fi interesată

de ani buni de aderarea la Uniunea Europeană, chiar dacă aşa-zisul “club al creştinismului”

evită, pe cât se poate, un asemenea pas. Şi aici aş dori să fac o comparaţie între Croaţia, care

şi-a depus candidatura mult mai târziu, este o ţară cu o majoritatea populaţiei creştină şi va

adera anul acesta, şi Turcia, care şi-a depus candidatura prin anii ’80, iar specialiştii încă

preconizează că aderarea ţării nu va fi posibilă înainte de 2015.

Uniunea Europeană devine tot mai complexă. De la o simplă propunere a lui Schuman

din 9 mai 1950, se ajunge, şapte ani mai târziu, la Roma, ca şaşe state să semneze un tratat,

menit să constituie o piaţă comună mai extinsă. Acest proiect a avut un succes atât de mare,

încât Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit al Marii Britanii au hotărât să se alăture, în 1973,

urmând ca în 1975 să se înfiinţeze un Fond european de dezvoltare regională. Iunie 1979 a

reprezentant un alt pas decisiv înainte, prin organizarea primelor alegeri directe pentru

Parlamentul European, acestea având loc şi astăzi din cinci în cinci ani. Anii ’80 aduc alte

extineri, cu precădere în sudul Europei, iar structura politică s-a schimbat dramatic. Aceasta acondus la unificarea Germaniei în octombrie 1990 şi la democratizarea ţărilor Europei

Centrale şi de Est prin eliberarea de sub control sovietic. În acelaşi timp, statele membre

negociau un nou tratat, adoptat de către Consiliul European, care este format din şefii de stat

sau de guvern, în decembrie 1991, la Maastricht. Prin adăugarea dimensiunii cooperări

interguvernamentale, în domenii precum politica externă şi securitatea internă, la sistemul

comunitar existent, Tratatul de la Maastricht a creat, de fapt, Uniunea Europeană, intrând în

1 Ovidiu Pecican, Europa, o idee in mers, Editura Fundaț iei pentru Studii Europene, Cluj-Napoca, 1997;


3/13



3

vigoare la 1 noiembrie 1993. Perioada anilor ’90 nu doar că aduce alte extineri, ci încep şi

pregătirile pentru cea mai mare provocare din istoria Uniunii Europene. Astfel, şi-au depus

candidatura şase dintre fostele state ale blocului sovietic (Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria,

Polonia, România, Slovacia), cele trei state baltice care au făcut parte din Uniunea Sovietică

(Estonia, Letonia şi Lituania), una dintre republicile fosei Iugoslavii (Slovenia), precum şi

două state mediteraneene (Cipru şi Malta), astăzi toate dintre acestea fiind state membre ale

Uniunii Europene. Totodată, anul 2013 va aduce în componenţa Uniunii Europene cel de -al

28-lea stat membru, şi anume Croaţia.

“Uniunea Europeană însă nu este un stat, nu are deci un teritoriu na ț ional pe care

să îl apere, nu are interese na ț ionale politice, economice, culturale, sociale pe care să le

promoveze (interesele pe care Uniunea Europeană le promovează reprezintă în fapt cel mai

mic numitor comun al intereselor ț ărilor membre), trebuie să evolueze pe o scenă politică

interna ț ională dominată în mod tradi ț ional de state, organizată şi reglementată de acestea

pentru a corespunde propriile interese. Uniunea Europeană însăşi sus ț ine în politica sa

europeană crearea unor grupări regionale puternice care să îi poată servi drept

interlocutor...”2

Cetăţenia Uniunii Europene este consfinţită prin Tratatul privind funcţionarea Uniunii

Europene. La articolul 20, alineatul 1 se stipulează „[...] Este cetăţean al Uniunii orice

persoană care are cetăţenia unui stat membru. Cetăţenia Uniunii nu înlocuieşte cetăţenia

naţională, ci se adaugă acesteia.”3 Dar ce înseamnă, în practică, această cetăţenie?

În calitate de cetăţean european, avem dreptul de a călători, a munci şi a locui oriunde pe

ter itoriul Uniunii. Dacă absolvim o facultate cu o durată de cel puţin trei ani, calificarea

obţinută va fi recunoscută în toate ţările Uniunii, calitatea sistemelor de învăţământ şi de

formare europene fiind recunoscute reciproc de toate statele membre. Avem dreptul de a

munci în toate domeniile sănătăţii, educaţiei şi altor servicii publice, cu excepţia poliţiei, a

foreţlor armate ş.a., din orice ţară a Uniunii Europene. Într -adevăr, ce poate fi mai normaldecât un profesor britanic să predea limba engleză la Tallinn sau ca un tânăr absolvent spaniol

să aplice pentru un loc de muncă în administraţia publică din Suedia?

În urma cu puţini ani mi s-a ivit o oportunitate. Aceea de a emigra în Statele Unite ale

Americii. Nu mă gândeam niciodată că la nici 10 ani împliniţi voi pune piciorul pe pământ

american. Însă, am profitat, să zic aşa, de ocazie şi am „ieşit” în lume. Nu pot spune că nu mi-

2 N. Păun, C.A. Păun, G. Ciceo, R. Albu Comănescu, Finalitatea Europei, consideraţii asupra proiectului

instituţional şi politic al Uniunii Europene, Cluj- Napoca, Editura Fundaţiei pentru Studii Europene, 2005, p.3863 Tratatul privind Funcţionalitatea Uniunii Europene;


4/13



4

a lărgit orizonturile, dar după câţiva ani am decis că este mai bine să revin acasă, în Europa.

De atunci am realizat sentimentul unui destin comun şi al apartenenţei la aceeaşi colectivitate,

care nu poate fi creat în mod artificial, şi am rămas fascinat de el. Doar o conştiinţă culturală

comună poate da naştere acestui sentiment, de aceea Uniunea Europeană, din punctul meu de

vedere, trebuie să se concentreze nu numai asupra chestiunilor economice, ci şi asupra

educaţiei, cetăţeniei şi culturii. Mulţi oameni pe care îi cunosc în diverse circumstanţe mă

întreabă: de ce ai făcut acest pas (de a reveni în Europa)? Şi de fiecare dată le dau acelaşi

răspuns: dpentru a-mi finaliza studiile în Europa, deoarece aici este o anumită tradiţie, o

anumită performaţă pe care, consider eu, nu o putem găsi altundeva decât pe „bătrânul”

continent. Ideea că există o altă ţară la o aruncătură de băţ mă fascinează. De asemenea, am

rămas impresionat, după revenire, de sistemul de învăţământ european, de faptul că Uniunea

Europeană desfăşoară programe de promovare a schimburilor de experienţă în educaţie, care

nu se întâlneau înainte în România. Astfel, tinerii pot călători în străinătate pentru a se forma

sau a studia, a învăţa limbi noi şi a lua parte la activităţi comune alături de şcoli sau

universităţi din alte ţări. Aceştia sunt adevăraţii factori care mă determină, mă motivează să

pun în aplicare o înţelepciune a vieţii: „Fă ca pe unde ai trecut tu să fie mai bine decât

înainte.”4 În acest context, pot spune că acasă este Europa, pentru că uniunea continentului

nostru este pusă în slujba cetăţenilor, iar viitorul său trebuie modelat prin implicarea activă a

europenilor din toate categoriile sociale. „Nu coalizăm state, ci unim oameni.”5

Aşadar, ajung la concluzia că trebuie să lucrăm împreună de astăzi pentru Europa de

mâine. Trebuie să conştientizăm că Uniunea Europeană are capacitatea de a răspândi, dincolo

de orice frontieră, valori pentru respectarea drepturilor omului, pentru menţinerea anumitor

standarde sociale, pentru protecţia mediului, dar şi pentru consolidarea statutului de drept.

Dacă Europa se bucură de succese, atunci restul omenirii o poate privi drept exemplu. Europa

va rămâne, fără doar şi poate, o sursă de inspiraţie pentru restul lumii, la fel cum a fost şi în

demersul colonizărilor şi al extinerii omenirii şi se va bucura, în continuare, de respect şicredibilitate. Eu, în calitate de cetăţean european, mă declar mulţumit de societatea în care

trăiesc, mă simt motivat că pot avea un viitor mai bun alături de oameni care îşi doresc acest

lucru, iar cea mai întemeiată dovadă în acest sens este, în opinia mea, chiar faptul că am decis

să mă reîntorc acasă.

4 Citat de Nicolae Iorga;5 Citat de Jean Monnet;


5/13



5

LICEUL/COLEGIU NAŢIONAL: ELENA CUZA, CRAIOVA

Clasa: XI D

Localitate/Judeţ: Craiova, Dolj

Nume si prenume: Schnel Theodora- Cristina

Am luat la cunoştinţă faptul că, la momentul aplicării pentru una dintre specializările

Facultăţii de Studii Europene, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj- Napoca, prin această preînscriere

beneficiez de nota 10 la proba eseu. Această notă reprezintă 20% din media de admitere.

Uniunea Europeană, un proiect de viitor

- perspectivă globală, dimensiune transatlantică şi parteneriat

euroasiatic

Motto: „Si je suis convaincu, alors je fais de mon mieux pour

convaincre les autres, mais pas à la légère. Je me concentre

et je pense que si je n’étais pas moi -même convaincu, je

n’agirais pas.”6

(Jean Monnet)

În eseul meu voi pleda în favoarea ideii că Uniunea Europeană reprezintă un proiect

de viitor viabil pentru statele Bătrânului Continent, în ciuda euroscepticismului manifestat de

un număr tot mai mare de cetăţeni europeni. Totodată, voi încerca să scot în evidenţă

dimensiunea globală a acestei entităţi politice şi rolul acesteia pe scena relaţiilor

internaţionale. Eforturile mele se vor axa şi pe analizarea câtorva aspecte care ţin de relaţia cu

SUA ( principalul partener la nivel mondial pe care Uniunea Europeană îl are şi l-a avut încă

de la constituirea sa), dar şi cea cu cele două mari puteri asiatice, China şi Japonia ( ale căror

6 „Dacă cred cu tărie în ceva anume, atunci fac tot ceea ce îmi stă în putinţă să-i conving şi pe alţii, dar nuoricum. Mă concentrez şi gândesc că dacă eu însumi nu aş fi convins, nici nu aş vorbi despre acel ceva.”


6/13



6

economii au o pondere foarte crescută în economia globală). Nu în ultimul rând, îmi voi

rezerva spaţiu pentru exprimarea unor opinii personale susţinand aceasta alinţa.

Voi începe prin a vorbi despre Uniunea Europeană şi voi aduce argumente in favoarea

ideii că este o soluţie de viitor pentru statele care sunt deja sau care vor deveni membre.

Ideea de a crea o Europă unită are rădăcini mult mai adânci decât am fi tentaţi să credem, o

primă încercare în această direcţie fiind realizată în jurul anului 800 de către Carol cel Mare,

cel care a creat Imperiul Carolingian şi care avea să fie văzut ca un „părinte al Europei”,

construcţia sa nefiind una de durată. Făcând un salt în timp, ajungem la data de 9 mai 1950,

când Declaraţia Schuman propunea instituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului

(CECO) care avea să devină realitate prin Tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951, prin acesta

creându-se o piaţă comună a cărbunelui şi a oţelului între cele şase state fondatoare (Belgia,

Republica Federală Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Olanda). Scopul, în urma celui de-

al doilea război mondial, era de a asigura pacea între popoarele europene învingătoare şi cele

învinse şi de a le apropia, facilitându-le colaborarea de pe poziţii egale în cadrul unor instituţii

comune. La data de 25 martie 1957, prin Tratatul de la Roma, Cei Şase au hotărât să instituie

Comunitatea Economică Europeană (CEE) bazată pe o piaţă comună mai extinsă, incluzând o

gamă largă de bunuri şi servicii. Taxele vamale între cele şase state au fost eliminate în

totalitate la data de 1 iulie 1968, iar în cursul anilor 60 au fost create politici comune, în

special în domeniul comerţului şi al agriculturii. Anii ce au urmat au dus mai multe valuri de

aderare, în 1973 aderând Marea Britanie, Danemarca şi Irlanda, apoi Grecia (1981), Spania şi

Portugalia (1986), Austria, Finlanda şi Suedia (1995- primele care adera propriu-zis la

Uniunea Europană, noua denumire a CEE, începand cu 1 noiembrie 1993, când intră în

vigoare Tratatul de la Maastricht, semnat la 7 februarie 1992), Malta, Cipru, Slovenia,

Ungaria, Slovacia, Republica Cehă, Polonia, Lituania, Letonia, Estonia (2004)7, Bulgar ia şi

România (2007), iar cel mai nou membru va fi Croaţia, de la 1 Iulie 2013.

Dar care este direcţia în care ar trebui să ne îndreptăm? În discursul să u anual despreStarea Uniunii, susţinut la Strasbourg, în septembrie 2012, Preşedintele Comisiei Europene,

José Manuel Barroso, a accentuat ideea că sunt necesare o nouă direcţie şi o un nou fel de a

gândi când vine vorba despre Europa, creionând calea spre o unitate europeană prin care să se

poată depăşi criza şi prin care să fie menţinută suveranitatea într-o lume tot mai globalizată:

“Globalizarea cere mai multă unitate la nivelul Uniunii, o unitate sporită solicită un mai mare

7

Ovidiu Pecican, Europa- o idee în mers, lahttp://euro.ubbcluj.ro/download/admitere/Bibliografii/bibliografie_rise/Admitere-2013-volum_prof_Pecican.pdf , consultat în 7 aprilie 2013;

http://euro.ubbcluj.ro/download/admitere/Bibliografii/bibliografie_rise/Admitere-2013-volum_prof_Pecican.pdfhttp://euro.ubbcluj.ro/download/admitere/Bibliografii/bibliografie_rise/Admitere-2013-volum_prof_Pecican.pdfhttp://euro.ubbcluj.ro/download/admitere/Bibliografii/bibliografie_rise/Admitere-2013-volum_prof_Pecican.pdf


7/13



7

grad de integrare, iar un mai mare grad de integrare solicită o democraţie şi mai accentuată”.

Cu acceaşi ocazie, Preşedintele Barroso a invocat necesitatea avansării pe direcţia creării unei

feder aţii de state naţionale; nu un mega- sau supra-stat, ci o federaţie democratică de state

naţionale care să înfrunte problemele comune prin împărtăşirea suvernaităţii, în aşa fel încât

fiecare să-şi poată controla mai bine destinul. Barroso a atins în discursul său şi problema

schimbărilor unor clauze din tratate, lucru de o dificultate crescută care trebuie bine pregătit

dar care, pe de altă parte, nu trebuie să distragă Uniunea de la sarcinile pe care deja le are şi

trebuie să le ducă la bun-sfârşit. Cu alte cuvinte, o uniune economico-monetară strânsă se

poate dezvolta sub auspiciille tratatelor în vigoare, dar va fi completă doar atunci când un nou

tratat se va fi semnat. În încheierea discursului său, Preşedintele Comisiei Europene a

reamintit că Uniunea este mai puternică atunci când acţionează ca un tot unitar, idee pe care

trebuie să ne-o însuşim în calitatea noastră de cetăţeni europeni.8

Nu trebuie să uităm însă că Uniunea nu îşi limitează acţiunile la spaţiul geografic al

statelor care o compun. Uniunea se implică oriunde valorile democraţiei sunt puse în pericol.

Nu militar, căci până la urmă nu este o organizaţie militară, ci în rezolvarea crizelor

umanitare, gestionarea situaţiilor post-conflictuale etc. Uniunea oferă sprijin ţărilor în curs de

dezvoltare, având semnat, spre exemplu, un acord în acest sens cu ţările Zonei Africa-

Caraibe-Pacific (ACP)- Acordul de la Cotonou (2000), obiectivul fundamental al acestui vast

acord de asistenţă şi de schimb comercial fiind acela de a „promova şi de a accelera

dezvoltarea economică, culturală şi socială a ţărilor ACP şi de a consolida şi diversifica

relaţiile lor [cu Uniunea Europeană şi statele sale membre] în spiritul solidarităţii şi

interesului reciproc”.9

Când vine vorba despre relaţiile internaţionale, trebuie început prin a se spune că în

urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, la 1 decembrie 2009, Consiliul European

a numit-o pe Baroneasa Catherine Ashton în calitate de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru

Afaceri Externe şi Politica de Securitate, dânsa prezidând Consiliul Afaceri Externe şiconducând Politica Externă şi de Securitate Comună. Aminteam în introducerea acestei

lucrări despre relaţia Uniunii Europene cu Statele Unite ale Americii, pe de-o parte, şi cu

Japonia şi China, pe de alta. Despre faptul că pentru Washington relaţia cu Uniunea

Europeană este una de maximă importanţă s-a tot vorbit şi nu doresc să insist prea mult pe

acest aspect. În contextul dispariţiei ameninţării militare din partea Federaţiei Ruse- ba chiar

8 http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/president/news/archives/2012/09/20120912_1_en.htm , consultat

în 7 aprilie 2013 ;9 http://europa.eu/abc/12lessons/lesson_2/index_ro.htm , consultat în 8 aprilie 2013 ;

http://europa.eu/abc/12lessons/lesson_2/index_ro.htmhttp://europa.eu/abc/12lessons/lesson_2/index_ro.htmhttp://europa.eu/abc/12lessons/lesson_2/index_ro.htmhttp://europa.eu/abc/12lessons/lesson_2/index_ro.htm


8/13



8

mai mult decât atât, a creşterii gradului de dependenţă energetică faţă de acest stat- există voci

care „propovăduiesc” posibilitatea renaşterii discursului anti-american, mai ales în capitalele

nucleului dur al Uniunii, adică la Paris şi Berlin, posibilitate înlesnită întrucâtva de atitudinea

inertă şi flegmatică a Marii Britanii, care, deşi ajunsă în secolul al XXI-lea, încă mai are

reminiscenţe din era „splendidei izolări”. Este adevărat că această relaţie euro-americană a

fost determinată de realitatea postbelică şi că Europa Occidentală a fost salvată de Planul

Marshall, dar cu toate acestea a existat flexibilitate din partea ambelor părţi, chiar dacă,

uneori, Europa nu a sprijinit sau încurajat cu toată încrederea tendinţele de pacificare prin

arme ale „Unchiului Sam”. Mai mult decat atât, nu trebuie uitat faptul că prin crearea uniunii

monetare în urma Tratatului de la Maastricht, Europa a generat premizele naşterii unei

monede concurente dolarului, anume euro, care a intrat in 1999 ca deviză pe piaţa financiară,

iar din 2002 s-a regasit în buzunarele europenilor, în prezent 17 dintre statele membre

avându-l ca moneda naţională.

Vorbind despre r elaţiile euro-nipone, trebuie precizat faptul că acestea se bazează pe o

declaraţie politică din anul 1991, iar din 2001 a intrat în vigoare un plan de acţiune ce are ca

obiectiv consolidarea parteneriatului bilateral şi trecerea de la consultare la comerţul comun.

Planul de acţiune conţine patru obiective principale: promovarea păcii şi a securităţii,

consolidarea parteneriatului economic şi comercial prin utilizarea simultană a dinamicii

globalizării în avantajul tuturor părţilor implicate, soluţionarea provocărilor globale şi sociale,

apropierea oamenilor şi a culturilor.10

Cât despre relaţiile cu cealaltă mare putere asiatică, trebuie spus că acestea nu au fost

mereu cele mai cordiale, existând perioade în care cele două părţi au sistat colaborarea.

Principale obiective al relaţiilor chino-europene au fost dezvoltarea relaţiilor comerciale

(determinarea Chinei să participe în continuare pe scena internaţională prin integrarea acesteia

în economia mondială), sprijinirea tranziţiei Chinei către o societate deschisă, bazată pe statul

de drept şi res pectul pentru drepturile omului, s prijinirea procesului de reformă economică şi

socială în curs de desfăşurare în acest stat. Dialogul politic continuă pe baza acordului instituit

în 1994. Retrocedarea Hong Kong-ului (1997) şi a regiunii Macao (1999) nu au modificat

10 http://oldtokyo.mae.ro/index.php?lang=ro&id=75579 , consultat în 8 aprilie 2013 ;

http://oldtokyo.mae.ro/index.php?lang=ro&id=75579http://oldtokyo.mae.ro/index.php?lang=ro&id=75579http://oldtokyo.mae.ro/index.php?lang=ro&id=75579http://oldtokyo.mae.ro/index.php?lang=ro&id=75579


9/13



9

relaţiile dintre cele două părţi, UE urmărind o politică a „Chinei unice” şi recunoscând

Guvernul R.P. Chineze drept singurul guvern legal al Chinei.11

Înainte de a încheia, aş vrea să spun că pentru noi ,cetaţenii europeni o buna guvernare

nu înseamna impunerea de noi restricţii ,ci crearea de viitoare oportunitaţi. De asemenea,întregul proces trebuie să fie realizat într -un mod transparent, eficient, asupra căruia să se

exercite un control democratic.

Întrebată în dese rânduri despre cum văd viitorul Uniunii, am răspuns mereu că scopul

Uniunii este de a integra în sine, treptat, toate statele Europei care doresc să fie parte la

aceasta costrucţie şi că doar printr -un acut simţ al unităţii, UE se va menţine un actor de prim-

rang pe Glob şi va putea face faţa unor ameninţării externe (terorismul, crizele economice,

proliferarea armelor de distrugere în masă) sau interne (îmbătrânirea demografică, rata

crescuta a şomajului, cotrastele dintre diferitele zone de dezvoltare regionala). Noi ca români

trebuie să conlucrăm cu ai noştri colegi în această direcţie şi să sperăm că, atunci când ne va

veni rândul să deţinem Preşedinţia Uniunii prin rotaţie, mai precis de la 1 Iulie 2019, vom

reuşi să ne achităm cu brio de obligaţiile pe care le presupune o asemenea poziţie.

Bibliografie electronică:

1. http://europa.eu/index_ro.htm;

2. http://oldtokyo.mae.ro/index.php?lang=ro;

3. http://euro.ubbcluj.ro/;

4. www.business24.ro

11

http://www.business24.ro/ovidiu-chirovici/cartea-puterea/viitorul-constructiei-europene-relatia-sua-ue-si-evolutia-chinei-1463733, consultat în 8 aprilie 2013 ;

http://europa.eu/index_ro.htmhttp://oldtokyo.mae.ro/index.php?lang=rohttp://euro.ubbcluj.ro/http://www.business24.ro/ovidiu-chirovici/cartea-puterea/viitorul-constructiei-europene-relatia-sua-ue-si-evolutia-chinei-1463733http://www.business24.ro/ovidiu-chirovici/cartea-puterea/viitorul-constructiei-europene-relatia-sua-ue-si-evolutia-chinei-1463733http://www.business24.ro/ovidiu-chirovici/cartea-puterea/viitorul-constructiei-europene-relatia-sua-ue-si-evolutia-chinei-1463733http://www.business24.ro/ovidiu-chirovici/cartea-puterea/viitorul-constructiei-europene-relatia-sua-ue-si-evolutia-chinei-1463733http://www.business24.ro/ovidiu-chirovici/cartea-puterea/viitorul-constructiei-europene-relatia-sua-ue-si-evolutia-chinei-1463733http://www.business24.ro/ovidiu-chirovici/cartea-puterea/viitorul-constructiei-europene-relatia-sua-ue-si-evolutia-chinei-1463733http://euro.ubbcluj.ro/http://oldtokyo.mae.ro/index.php?lang=rohttp://europa.eu/index_ro.htm


10/13



10

Uniunea Europeană- proiect dinamic al popoarelor europene

Neştiut Maria, Colegiul National ”George Coşbuc” Năsăud, clasa a11-a.

Uniunea Europeană este o comunitate economică, politică şi culturală vie, dinamică, iar

ideea europeană este una fluidă, care concretizează un organism în continuă dezvoltare şi

transformare, o comunitate înrădăcinată în trecutul istoric, bine ancorată în prezentul empiric

şi totodată, proiectată într -un viitor concret, palpabil, pentru generaţiile viitoare. Astfel,

Uniunea Europeană reprezintă o adevarată „fiinţă istorică ce transcede diferitele parţi alecontinentului” (Julien Benda), căci ea ataşează o idee integratoare, ce se bazează pe principiul

universal al unei esenţe comune, în virtutea căreia naţiuni şi forme de organizare politică

diferite alcătuiesc un întreg. Acest întreg, care cuprinde fiecare cetăţean al U.E., duce o

politică de dezvoltare continuă atât pe plan intern (politica regională), cât şi pe planul

relaţiilor externe, ce presupune o dimensiune de relaţionare globală, transatlantică şi

euroasiatica. Aşadar, este vorba despre o comunitate bine închegată de naţiuni care,

funcţionând ca un întreg, îşi proiecteaza perspectivele în viitor, relaţionând, simu ltan, custatele extraeuropene în condiţii de stabilitate politică si economică.

În primul rând, unitatea U.E., coagulată prin integrarea într-un grad din ce în ce mai

ridicat a statelor ce formează comunitatea, îşi are originea încă din antichitate, locuitorii

continentului părând să deţină această conştiinţă a apartenţei, acest simţ al integrităţii din

totdeauna. Atât din punct de vedere poltic ș i administrativ, cât ș i cultural, continentul

european s-a văzut ipostaziat în repetate rânduri ca un întreg; imperiul lui Alexandru

Macedon a adus popoarele unificate într-o formatiune politică aproximativ unitară, dar culturaelenistică a uniformizat mai mult decât perspectiva teritorială, conştiinţa culturală a

continentului. Mai târziu, popoarele Europei au fost din nou unite sub pecetea romanităţii şi

din nou, dincolo de aspectul teritorial, o cultură majoră, grandioasă, dezvoltată, cultura latină

a fost împărtăşită de întregul continent; aşadar, Europei i-au fost oferite anumite valori de

bază, valori-arhetip, împreună cu o conştiinţă definită a apartenenţei, ale căror rezonanţe se

resimt şi astăzi; Imperiul Romano-German a fost, de altfel, ș i el o încercare a Evului Mediu

de restaurare a gloriei Imperiului Roman, din nou în spiritul unei construcţii comunitare,

integratoare, deș i la nivelul ideologiei politice a vremii respective. In repetate rânduri,


11/13



11

popoarele europene au împărtăşit, voluntar sau involuntar, valori ș i credinţe comune, plecând

de la creştinism ca religie a majorităţii, şi ajungând la curente ca umanismul şi iluminismul,

care promovau ideologii bazate pe demnitatea umană şi pe capacitatea omului de a raţiona, ca

fiinţă înzestrată cu inteligenţă, discernământ şi o sete avidă de cunoaştere. Deşi istoria oferă

precedente demne de admiraţie, prezentul reuneşte toată diversitatea unui continent de naţiuni

ș i popoare distincte, cu valori autohtone dar cu o bază comună într-o filosofie a integrării ce

se caracterizează prin complementaritate ș i unitate, în virtutea faptului că tocmai ceea ce ne

deosebeşte ne face mai unitari. Un alt aspect care poate fi uşor observat în istoria nelipsită de

tatonări ș i meandre a Europei, este faptul că după fiecare perioadă de criză politică,

identitară, economică sau de natura beligerantă unitatea ca sentiment colectiv (indiferent dacă

acesta era poziţionat în subconştientul comunităţii continentale, sau era afirmat deschis), a

fost vizibil fortificat. Istoria recentă ne demonstreaza cel mai reprezentativ acest lucru,

întrucât du pă starea sumbră a celor două Războaie Mondiale, popoarele continentului s-au

concretizat într-o formă bine conturată, sub o ideologie a integrării unanim acceptată, tocmai

pentru promovarea acestei unităţi ca şi concept ideologic ce reuneș te spiritul pacifist,

bunăstarea popoarelor, prosperitatea acestora, concept bine pus în practică de catre instituţiile

avizate în sensul acesta ale U.E.

Pe de alta par te, la nivelul realităţii imediate, forma actuala a U.E. este rezultatul unei

abor dări graduale, în paşi mici şi siguri a unor domenii din ce în ce mai vaste care puteau

reprezenta o forma de realizare a integrarii europene, o colaborare economică, politică,

militară, culturală şi socială a statelor membre.” Părinţii fondatori” ai integrării, Jean Monnet,

Robert Schumann şi Alcide de Gasperi au oferit o anumită coerenţă acestui proiect prin

construirea unor planuri concrete de dezvoltare cu aplicabilitate mare, astfel încât, deşi la

început U.E. era doar o uniune de natura economică, vamală şi comercială, s -a transformat,

treptat, pr in înfiinţarea unor instituţii ș i încheierea de înţelegeri interstatale într -o comunitate

care împărtăşeşte ţeluri, obiective comune, realizate prin intermediul unor valori comune ș ireprezentate de simboluri ce definesc Uniunea Europeana; astfel, după momentele CECO ș i

CEE, în momentul Tratatului de la Maastricht (1992) toate aceste organizaţii internaţionale

de integrare s-au transformat într-o singură comunitate, comunitatea U.E. Se realiza astfel

unitatea într-un cadru de cooperare paşnic, în care libertatea şi identitatea fiecărui popor în

parte era r espectată, Europa primind ocazia de a-şi putea controla destinul şi de a ocupa un

statut important şi un rol pozitiv în situaţia globală. În plus, prin recentul Tratat de la Lisabona

(2007), caracterul democratic al U.E. a fost consolidat, statutul de cetăţean european mai bineconturat din perspectiva drepturilor şi intereselor sale care, în limita neîncălcării drepturilor


12/13



12

celorlalţi, sunt urmărite, apărate şi reprezentate de Uniune; în acest sens, în cadrul încheierii

acestui tratat, Carta drepturilor fundamentale capată valoare juridică şi are aceaşi valoare

juridică cu tratatele. Aşadar, U. E. Urmăreș te să promoveze o politică regională de

dezvoltare durabilă într-un spirit integrator, unificator, aplicată în scopul creşterii gradului de

coeziune economico-socială a ansamblului comunitar, care să aibă astfel continuitate şi

perspective în viitor.

Deşi este evident că în momentul actual U.E. este o comunitate solidă, cu obiective şi

politici clar definite, care, dintr-o perspectiva globală are un rol marcant în relaţiile

internaţionale, pentru a putea continua în acelaşi spirit, trebuie conştientizată importanţa

aspectului cultural şi social comun, atât de către cetăţeni cât şi de către statele mem bre,

perspectivele viitorului să fie proiectate în aceaşi manieră unitară a comunităţii internaţionale.

Jean Monnet spunea, referindu-se la procesul de construcţie europeană “dacă ar fi să reîncep,

aș începe cu cultura”. Aceste cuvinte sunt reflectate şi în textul Tratatului de la Lisabona,

care declara scopul U.E. promovarea ,,păcii, valorile sale şi bunăstarea popoarelor

sale”, „coeziunea economică, socială şi teritorială, precum şi solidaritatea între statele

membre” (Art.2), prin aceste declaraţii ea devenind şi o comunitate de valori, o comunitate de

scop, de destin. Dacă realitatea europeană s-ar concretiza în viitor într-o formă diferită,

aceasta ar fi cu siguranţă structurată în jurul culturii, a bogăţiei patrimoniului cultural

european, bogăţie dată tocmai de această dualitate dintre valorile şi moştenirea comună şi

diversitatea regională ș i locală. Este vorba de două paradigme valorificate din plin de

societatea actuală, atât paradigma comună a “casei europene” cât ș i cea proprie, autohtonă, a

fiecărei naţiuni în parte. Prin îmbrăţişarea acestei paradigme culturale şi sociale comune,

niciun stat nu pierde nimic din s pecificitatea proprie, ci câştigă la nivelul aderării în

profunzime la o comunitate cu tradiţii străvechi. Impactul social şi economic al investiţiilor

resurselor în cultură şi creativitate, în prezervarea patrimoniului comun şi în dialogarea între

statele membre, instituţiile comunităţii şi societatea civilă nu poate să fie, astfel, decât unul pozitiv.

Structura unitară a U.E., integrarea cu success realizată pe planuri multiple şi variate

(de la economic şi administrativ, la social şi cultural) a statelor membre care îşi menţin

statutul autonom a făcut din aceasta un organism unic la nivel internaţional, fiind nevoită să

facă faţă provocărilor clasice, fie că e vorba de cele de ordin intern sau extern, într -un mod

inedit. Astfel, comunitatea a devenit o forţă unitară, un întreg ce actionează sub un singur

impuls, acela al urmăririi intereselor cetăţeanului european, fapt ce ii conferă un statut special pe scena relaţiilor internaţionale şi un rol important în dimensiunea perspectivei globale.


13/13



13

Interesele U.E. şi implicit ale cetăţenilor europeni sunt formulate şi urmărite în relaţiile

politice şi economice globale, prin implicarea acesteia în organizaţii ca G20, un forum creat

pentru a reuni economiile dezvoltate şi marile economii emergente, ţările G20 reprezentând

două treimi din populaţia planetei şi aproape 90%din PIB-ul acesteia, sau G8, un forum

internaţional al unor state dezvoltate din punct de vedere economic, tehnologic si militar,

organizaţii în care U.E. este prezentă prin reprezentanţii săi (preşedintele Consiliului

European în cadrul forum-ului G20 şi presedintele Comisiei Europene în cadrul forum-ului

G8). De asemenea, în vederea extinderii perspectivei globale, şi a dimensiunii transatlantice,

U.E. a anunţat recent (februarie 2013) că urmează să înceapă negocieri pentru încheierea unui

parteneriat comercial şi investiţional transatlantic cu S.U.A. , unul din cele mai ample

acorduri comerciale bilaterale încheiate vreodată; în plus, în vederea întăririi relaţiilor

euroasiatice, în 2012 a avut loc summit-ul U.E.- Asia, dar şi parteneriate culturale în curs de

dezvoltare ca şi Creative Encounters, proiect care să faciliteze schimburile culturale şi

dialogul euroasiatic. Aceste fapte nu fac decât să evidenţieze rolul important deţinut de U.E.

atât din punct de vedere economic, dar şi cultural şi social în relaţiile internaţionale globale, în

ciuda condiţiilor de criză economică actuală. Această criză economică şi chiar identitară nu

face, în ciuda aparenţelor, decât să fortifice structura uniunii, care aşa cum istoria a dovedit-o

în repetate rânduri, îşi redefineşte şi intensifică spiritul de integrare şi unitate după fiecare

criză, de orice natura ar fi ea.

În concluzie, Uniunea Europeană reuşeşte cu succes să adune o serie de „abordări multiple

cu privire la conceptul integrării, de la cele economice, juridice şi politologice, la cele

culturale, ideologice şi antropologice”12, dincolo de acestea citindu-se sensul şi valoarea unei

adevărate creaţii istorice, un sens spiritual şi social, traduse într-o politica de protejare şi

promovare a bunăstării şi valorilor cetăţeanului, a societăţii , concomitent cu întărirea

structurilor profunde din construcţia sa. Astfel, Uniunea Europeană poate fi numită o forţă

reală, ale cărei perspective se întind atât în spaţiul global, al relaţiilor internaţionale cât şi înviitor, un viitor al statelor unite sub aceaşi egidă comună a casei europene.

Referinţe bibliografice: Lorena Stuparu, „Unitatea europeană-între filosofie şi ideologie”

Augustin Fuerea, „ Ideea de unitate europeană”,

Ioan Ciupercă, „Istoria Europei şi a ideii de Europa”

12 -Lorena Stuparu, Unitatea europeană-între filosofie şi ideologie, p.74

eseuri castigatoare

Documents