Şcolăresc, prea şcolăresc - nicugane.files.wordpress.com · care Montaigne o considera antidotul prostiei. ... poezie aerisită, prea puţine eseuri – eseuri şi prea multe
40
Şcolăresc, prea şcolăresc Lecturând reviste şcolare, ba – mai grav – revistele liceenilor de ceva vreme, am ajuns la concluzia că am două posibilităţi de scriere a editorialului: să abordez faimosul concept abordat de la Sextus Frupiricus al lui Motaigne (şi în cazul lui a dat roade...de ce n-ar da şi la noi?) de „que sais-je” . Ça veut dire : un naturalism decizional. Şi cealaltă opţiune – un război declarat „şcolărescului”. Ce înseamnă, în fond, „şcoala” ? Nimic fără doza de nebunie pe care Montaigne o considera antidotul prostiei. Cum s-au concretizat „bobârnacele” date de elevii Colegiului Naţional „Nicu Gane” anul acesta? Ar fi trebuit să găsesc o formulare mult mai expresivă pentru succesele noastre decât o simplă enumeraţie, dar iată adevărul gol- goluţ:un bal al bobocilor reuşit, campanii pentru promovarea drepturilor copilului , dezbateri, emisiuni radio, emisiuni televizate, spectacole, concursuri, calificări peste calificări la naţionale...S-ar zice că suntem puşi pe fapte mari şi pentru a nu ni se urca la cap am să mă opresc aici cu înşiruirea. De ce „şcolăresc, prea şcolăresc”? Pentru că am văzut de-a lungul anilor prea multă poezie aerisită, prea puţine eseuri – eseuri şi prea multe eseuri – compunere (încadrările în categoria „Ce frumoasă e primăvara!”), prea puţină muncă de cercetare, prea puţine interviuri, puţină iniţiativă, prea multe glume şi perle răsuflate, prea puţin umor, sarcasm, tupeu, prea multă măsură!!! Pe meleagurile noastre ce e prea mult strică. Şcolărescul în exces, aşijderea. Acum, dacă mă întrebaţi de unde şi până unde „şcolăresc, prea şcolăresc”, răspund: pentru că putem mai mult! Manifestul nostru din acest an reprezintă aşadar rezerva cvasi- instinctivă pe care toţi şcolarii din lumea asta trebuie să o manifeste faţă de şcolăresc. Revista de faţă ar trebui să calmeze niţel şi spiritele în rândul celor pe care îi aşteaptă examene anul acesta ( şi nu mă refer doar la bac). De la capacitate la teze, examene pentru obţinerea permisului de conducere, concursuri, la bacalaureat şi examene de admitere se înşiruie momentele care creează iluzia acelui „competitive behaviour” pentru analiza căruia John Nash a luat un Nobel. Nu mă aştept să iau un Nobel pentru palida încercare de a de-mistifica aceste examene - scuzaţi-mi obsesia lingvistică - şcolăreşti. Ceea ce intenţionez prin acest editorial este să înlătur aura de religiozitate caracteristică acestor evenimente şcolare dramatizate. Pentru ca liceul să nu devină un cimitir de ore pierdute, de strădanie inutilă care ar putea fi uşor înlocuită cu ani de muncă moderată şi trăire exagerată – aşa cum ne şade nouă bine! Am lansat o invitaţie ( la trăire autentic liceană), o muştruluială (celor care se simt cu musca pe căciulă la capitolul „şcolăresc, prea şcolăresc”) şi nu în cele din urmă, un manifest pro-adolescentin. Mai avem ani, luni, unii dintre noi: câteva săptămâni de liceu de trăit ca la carte, cu entuziasm, creativitate şi ...nu de „îngropat” în carte. Vă salută tovarăşa preşedintă :-p, Alexandra Corbu, clasa a XII-a F 1 Revista Noastră Nr.1/2007
