Eseu despre fericire pe axe de coordonate    Fericire sau împlinire? De ce când eşti împlinit nu vrei mai mult? De ce odată ce ai obținut ceva,  acel  lucru  devine  banal,  plictisitor  şi  neinteresant?  De  ce  câteodată  nu  ştim  cum  să reacționăm,  ce  să  facem?  Fericire  sau  bunătate?  Fericirea  implică  bunătate,  bunătatea  implică fericire. Şi totuşi există si fericire fără bunătate, e ceea ce noi numim egoism. Totodată, există şi bunătate  fără  fericire, atunci când suntem modeşti sincer. Deci, bunătatea e   de preferat  în  fața fericirii. 

Adevărata viață începe odată cu prima literă scrisă, cu prima frază inteligibilă creată. Cine a pornit acest mecanism ciudat al vieții ştie că este nevoie de un sentiment care să‐l susțină. Acel ceva dintre oameni care să îi  lege,  să  îi  facă  un întreg. Deoarece eu  cred  că  dragostea  nu  este sentimentul  suprem,  există  ceva,  probabil  încă nedescoperit,  ce  va  revoluționa lumea. Cei care  astăzi  suferă  vor  fi  eliberați,  rănile  se vor vindeca,  iar  viața  va  fi mai  bună,  dar  nu  mai fericită.  Aştept,  aşadar,  cu  mult  interes  pe  acel descoperitor.  Până  atunci,  eu  continui  să  trăiesc, să  respir.  Şi  să  respir  din  nou.  

Gagiu Monica, clasa a XI‐a A<< >>

Fiecare  din  noi  are  aceleaşi  rute,  care  de multe  ori  se  intersectează  între  ele,  apărând conjuncturi  ciudate,  în  care  eu    te  iubesc  pe  tine, tu  pe  altcineva  şi  acel  altcineva  pe  mine. Astfel  de  ecuații  cu  trei  necunoscute nu pot  fi rezolvate  decât prin  ridicări  la  putere.  Dar  ce  te faci  atunci  când  nu  este  putere? Este rezultatul zero?  Ce  faci  atunci  când  parcă şi matematica îți este  duşman?  Alternativa  există  necondiționat, avem  foarte  multe  alternative,  care  la momentul  acela  ne  pot  părea  banale, nesemnificative. Dar ele există. 

De ce simțim nevoia să ne exteriorizăm aşa mult în situații extreme? Atunci când suntem fericiți sau  trişti nu ne putem controla  trăirile. Este o necesitate de a  le expune, ca pe o  tarabă dintr‐o piață, unde ceilalți pot veni pentru a analiza, cântări, uneori chiar cumpăra sentimentele, vândute cu bună ştiință de noi, obținând un preț destul de bun pe ele: mila.  

Există  în  viețile  noastre  suişuri  şi  coborâşuri,  dar  nu  la  întâmplare.  Viața  noastră  este sinusoidală.  Imediat  după  atingerea  punctului maxim  superior,  începe  inevitabil  coborârea  pe scara sentimentelor, ajungând  la punctul minim  inferior, punctul culminant al suferinței noastre. Toată lumea se simte dărâmată în acest punct, deşi ar trebui să fie considerat începutul rezolvării problemelor, deoarece se reia cursul superior. Graficul tău este în oglindă cu cel al celorlalți. Când tu  eşti  sus,  alții  sunt  jos,  iar  când  tu  eşti  jos,  ceilalți  sunt  sus,  poate  propulsați  de  propria  ta suferință.  Viața  e  o  saltea  cu  apă,  în  care  când  cineva  este  sus,celălalt  este  jos,  acest  ciclu continuând  spre  infinit,  infinit  întrerupt    odată  cu  apropierea  graficului  de  zero,  la  fel  ca  o cardiogramă care este dreaptă şi țiuie neîntrerupt. 

Cum această problemă nu îşi are rezolvare  şi un savant care să o descopere nu s‐a născut încă, putem doar să sperăm că viața se va încorda mai puțin, că vom fi odată toți pe axa absciselor la acelaşi nivel, y‐ul fiind constant.   

Acestea  sunt  confesiunile  dintr‐o  oră  de  final  de  semestru,  în  care  capul  nu  îți  stă  la termodinamică, şi totuşi aplici formule matematice, confesiuni ale unui vrut adolescent de clasa a X‐a, care se încheie odată cu sunetul soneriei, sonerie ce opreşte inspirația şi o trimite acasă.  

                                       Redactor sef‐adjunct 

INTERVIU  

Cu actorii Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Botoşani  

În data de 22 octombrie,  la „Casa de Cultură‐Fălticeni”, actorii Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Botoşani, au oferit publicului fălticenean două reprezentații ale operei „Ivan Turbincă” de  Ion Creangă.  La  spectacolul programat  la orele 16:30, am avut  ocazia  să  asistăm  la  spectacol.  După  reprezentare  am  luat  un  mic  interviu actorilor  Teatrului Național  „Mihai  Eminescu”,  cei  care  s‐au  remarcat  fiind  Teodora Moraru, Bogdan Muncaciu şi Bogdan Horga (Ivan Turbincă).  Distribuția:  Andreea  Moțcu,  Petronela  Duşa,  Gina  Pătraşcu,  Mirela  Nistor,  Maria Frunză,  Florin  Aionițoaei, Gheorghe  frunză,  Bogdan Muncaciu, Mihai  Donțu,  Teodora Moraru,  Sorin  ciofu,  Bogdan Horga,  Eduard  Sandu,  Ciprian Tăbăcaru. Regia  şi  ilustația  muzicală:  Ion Sapdaru Scenografia: Mihai Pastramagiu Coregrafia: Victoria Bucun Măşti: Gelu Râşcă;  Asistent Regie: Lenuş Radu;  Regia Tehnică: Constantin Adam;  Sufleur: Adolf Radmacher;  Secretar Literar: Lucian Băleanu.   

- Bună ziua! Noi ne numim Elena Popa şi Adina Bertea de la Colegiul Național „Nicu Gane” şi am dori să vă adresăm câteva întrebări. Pentru început am avea o curiozitate: Ce părere aveți despre publicul fălticinean? 

- Publicul a  fost  foarte  calm, primitor. E a  treia oară  când venim aici  şi de  fiecare dată  simțim  o  căldură  extraordinară,  poate  şi  pentru  că  oraşul  are  o  încărcătură specială datorită celor care s‐au născut aici sau au trăit aici. Este un public doritor de teatru , care ne primeşte de fiecare dată cu foarte multă dragoste. 

- A fost un public bun, chiar foarte bun!  

- Credeți că publicul a perceput ceea ce ați dorit să transmiteți? 

  2

- Bineînțeles  că  spectatorii  au  receptat mesajul, dovadă fiind şi aplauzele, râsul după fiecare scenă comică.  Regizorul,  Ion  Sapdaru,  are  o  expresie favorită:  „  Ivan  Turbincă  este  un  Don  Juan autohton care a riscat un Love Story cu Moarte. Ce s‐a ales din această relație? ...Au divorțat!” . E ca o relație  amoroasă  între  om  şi  destinul  lui  şi  sunt multe de extras din acest  spectacol. Personal,  imi place  mult  că  povestea  se  trage  din  cultura românească, cred eu că vine mai degrabă din zona dacilor, decât din cea latină.  

- Ce  credeți  că  vă  deosebeşte  de  alte  trupe  de teatru din România? 

- Punctul  nostru  forte  este  spiritul  de  echipă  şi faptul că ne sprijinim unul pe celălalt. 

 - Ce premii importante ați obținut până acum? 

Lupu Ionela Roxana, clasa a X‐a E, <<Personaj de poveste >> 

- Am obținut un premiu  important  la Bucureşti cu această piesă de teatru, doar că personajul „Ivan Turbincă” era jucat de fostul nostru coleg Daniel Badale. Spectacolul a plăcut şi a făcut vâlvă; am lăsat o impresie bună. 

  

- Cu  ce  veți  impresiona  anul  acesta  la  „Zilele  Teatrului <<Mihai Eminescu>>”? 

- Sunt o serie de piese de teatru, dar mai degrabă v‐am invita la Botoşani. Oricum le vom prezenta şi în diferite oraşe mai târziu.  

- Ce v‐a deranjat la organizarea spectacolului? - Sala nu a fost  încălzită.  În culise nu am avut nici măcar o masă de machiaj, să nu 

mai vorbim de un loc unde să ne demachiem după spectacol. Dacă ați pune încălzire, 2‐3 reflectoare şi un lighean de apă caldă ar fi OK.  Ce mesaj doriți să transmiteți cititorilor revistei? 

- Să vină cât mai des la teatru!    

Elena Popa, Adina Bertea, clasa a XI‐a A  

  3

  4

  

Pagină de jurnal

17 iunie 2009, ora 19:55- Ciocolata de mentă

Ghici ce? Stau cu căştile de la mp3 în urechi şi ascult muzică în timp ce scriu la calculator. Şi asta pentru că Windows-ul meu trebuie reinstalat deoarece momentan nu citeşte muzică, videoclipuri, filme, nu merg jocurile, internetul şi nici nu mă lasă să mă uit la poze. Aşa că nu-mi rămâne decât să-mi plâng singură de milă şi să scriu toate astea în Word. Măcar el mi-a mai rămas devotat.

O să încep prin a aminti o legendă. Se spune că demult erau doi împăraţi foarte cunoscuţi, dar rivali, însă au căzut de comun acord că cel mai bine este să îşi unească forţele şi să creeze cel mai mare imperiu care a existat vreodată. Şi pentru a sărbători evenimentul, au hotărât să dea o petrecere cum nu s-a mai văzut, unde să invite cei mai de seamă regi şi toate personalităţile cu sânge nobil. Şi ca totul să fie în acest spirit de bucurie şi prietenie, au hotărât să impresioneze invitaţii cu ceva nemaivăzut până atunci. Unul dintre ei a propus să amenajeze o grădină de mentă cu tot felul de aranjamente iar celălalt un râu cu cea mai fină gustare care a

existat vreodată. Ciocolata. Dar niciuna dintre idei nu era nouă şi totuşi fiecare îşi susţinea punctul de vedere. S-au contrazis pe tema asta până când, unuia dintre ei i-a venit ideea de a găsi o cale de mijloc. Să inventeze ciocolata de mentă. Iar asta a fost varianta mulţumită căreia un nou război a fost evitat. O cale de mijloc. Aşa a apărut ciocolata de mentă.

Mihaela Vasiliu, clasa a X‐a D << Ciocolata de(mentă)>> 

Astăzi am meditat asupra unui lucru. Şi nu e prima dată. Dar o să încep altfel. Întrebare. Tu ce-

ai alege între o cască veche şi zgâriată şi una nouă şi lucioasă? La prima vedere, e o întrebare simplă. O s-o alegi pe cea nouă, fără a te gândi prea mult. Dar hai să punem altfel problema. Ce alegi între a renunţa la trecut şi a-ţi deschide un nou orizont şi a continua să fii legat de ceea ce a fost? Ei bine, aici se complică lucrurile. De ce ai păstra o cască veche şi zgâriată? Pentru că te-a protejat de atâtea accidente şi fiecare semn e ca o cicatrice, având povestea sa. Pentru că e ta şi e comodă. Ai trecut deja peste faza „arăt caraghios cu ea pe cap” şi acum ţi se pare ok. De ce ne e din ce în ce mai greu să renunţăm la ceva sau cineva odată cu trecerea timpului? Pentru că dragostea noastră creşte în fiecare zi sau pentru că ne obişnuim cu acel ceva şi ne e frică de schimbare? Dar de ce n-ai alege o casca nouă? Are un aspect mai plăcut şi cu siguranţă o să ai amintiri şi cu ea şi o să-ţi fie la fel de utilă. La un moment dat o să-ţi placă felul în care îţi stă şi o

  4

  5

să ajungi să ţii la ea ca la cea de dinainte. Mereu te confrunţi cu aceeaşi problemă. Să alegi între a te mulţumi cu ceea ce ai şi a tinde spre mai mult. Dar nu e o caracteristică definitorie a umanului? Să vrea mai mult? Să tindă spre absolut? De ce vrea viaţă eternă când se poate bucura de aproape un secol? De ce vrea puteri supranaturale când poate supravieţui foarte bine şi fără? Şi de ce încercăm să ne complicăm viaţa, când lucrurile simple o fac frumoasă? De ce îşi învelesc oamenii florile în staniol, în hârtie colorată, de ce le împopoţonează cu sclipici, de ce vopsesc petalele, când toţi cădem de acord că frumuseţea plantelor, şi mai ales a florilor este de neegalat? De ce simţim nevoia să murdărim perfecţiunea naturii, cu gusturile noastre, trăsnite pe alocuri? De ce nu putem pur şi simplu să vedem frumuseţea florii în ea însăşi, de ce căutam să îi ştirbim fecioria prin împachetări excesive, prin decoruri patetice lipsite de dumnezeiesc? De ce caută oamenii să îşi vopsească vieţile, să îşi coloreze lucrurile pentru a se încadra în nişte tipare? Cred că este o cursă a prostiei, un concurs tembel de copii. De exmplu, oamenii au început de un secol să considere bronzul atrăgător; acum tehnologia scuteşte orele de stat la soare şi le reduce la minute de solar. Şi totuşi cum am ajuns de la albul albastru-verzui, la bronzul maro-căcăcios? Treptat, încet, încet. La început doar un pic de bronz, tu vezi, vrei şi tu, dar un pic mai mult, ea vede şi vrea şi ea, dar, desigur, un pic mai mult, iar nesfârşitul se instalează, astfel lucrurile exagerează şi micile noastre retuşuri adresate naturii devin odioase, sufocante şi artificiale. Frumuseţea unei flori este floarea în sine, nu cantitatea de podoabă antropică lipită de ea.

Ei bine, întorcându-mă de unde am pornit, dacă m-ai întreba ce aş alege între o cască veche şi una nouă, scuză-mă dacă îţi răspund că aleg ciocolata de mentă.

Anca Mitrea, clasa a X-a D

Doi ani de radio! Şi la mai mare! 

  Phoenix, Phil Collins,  James Brown, Leona Lewis, Akon, Claudia Pavel sau Dj Sava sunt doar câteva exemple de cântăreți de talie națională şi internațională care au fost ascultați în pauzele mari a fiecărei  zile  de  către  elevii  C.N.  „Nicu  Gane”.  Poate  vă  întrebați  cum...Prin  intermediul  radioului liceului, care îşi continuă activitatea cu cel de‐al doilea an al său. Elevii se pot bucura şi se pot relaxa  ascultând muzică bună, atât veche        ( Smokie, No Mercy, Bob Marley) cât  şi nouă( Kelly Rowland, Connect‐R, Deepside Deejays), pentru că scopul nostru este de a mulțumi pe toată lumea. Dar asta nu este  tot;  pe  lângă muzica  bună  ce  străbate  coridoarele  şcolii,  elevii  sunt  şi  la  curent  cu  tot  ce  se petrece nou  în  liceu,  în materie de activități,  concursuri, olimpiade  sau proiecte.  În plus, ei pot da dedicații colegilor de clasă, prietenilor sau profesorilor pe care‐i îndrăgesc, cu ocazia zilei de naştere, a onomasticilor sau pur şi simplu pentru a‐i bucura şi a le face ziua mai frumoasă. 

  Ne dorim ca activitatea centrului de radioficare să persiste în timp şi să fie utilă pentru toți, să bucure  şi să  încânte pauzele  tuturor mulți ani de acum  înainte  şi   chiar  şi atunci când vom  termina liceul să existe elevi dornici să ne preia munca zilnică şi frumoasă de la radio. 

Adriana Filip, clasa a XI‐a F   

„Povestea Încotro ne va conduce în direcţia luminii”

În zilele de 23 şi 24 octombrie 2009, patruzeci de elevi de clasele a XI-a şi a XII-a, de la C.N. „Nicu Gane”, au participat la proiectul „Încotro” realizat de o echipă de formatori de la Cluj şi Iaşi, în prezent absolvenţi cu masterate, doi dintre ei terminând liceul chiar la „Nicu Gane”. Proiectul i-a avut ca şi profesori coordonatori din colegiu pe d-na prof. Cristina Nechifor respectiv d-nul director al colegiului, prof. Neculai Sturzu.

Scopul proiectului a fost ca elevii să descopere ce doresc să obţină de la viitorul lor dar şi să afle informaţii despre ei înşişi şi despre cei din jur. Astfel că, pe baza a mai multor sesiuni, în cele două zile de activitate intensă, elevii alături de cei şase formatori au reuşit să

răspundă întrebărilor : Cine sunt?, Care sunt valorile mele?, Încotro?şi să înţeleagă învăţarea, schimbarea, responsabilitatea şi proactivitatea.

Nicoleta Carp, clasa a XI-a F <<Atenţie, vă rog!>>

Pentru a putea percepe corect toate aceste noţiuni, formatorii le-au pregătit participanţilor o serie de activităţi, care au constat în filmuleţe, discuţii pe baza acestora, jocuri interactive şi teste de personalitate. Fiecărui elev i s-a oferit un ghid busolă „Încotro?” care conţine sesiunile amintite, la fiecare dintre acestea existând câteva întrebări prin care elevul se poate cunoaşte mai bine pe sine, îşi poate găsi noi calităţi şi poate descoperi care sunt, mai nou, dorinţele şi

aspiraţiile sale.

Nicoleta Carp, clasa a XI-a F <<Împărtăşire>>

Proiectul „Încotro” fost primul proiect de acest gen realizat de formatori, din iniţiativa lui Bogdan Oros, unul din absolvenţii colegiului, care chiar s-a dovedit a fi un real succes în rândul elevilor şi o experienţă deosebită pentru traineri: „Cred că sunt în asentimentul tuturor colegilor mei când spun că proiectul a întrecut şi cele mai mari aşteptari ale noastre. Nu ştiam ce tipologie de elevi o să găsim la “Nicu Gane”, însă ne-am bucurat enorm de mult să găsim tineri care sunt foarte proactivi, cărora le place să se distreze şi

care au o energie debordantă. Nu-mi venea să cred că, după o săptămână de şcoală, mai aveau

energie să stea vineri până la orele 19:30. Cred că participanţii îşi vor pune întrebări mai serioase în legătură cu alegerea carierei şi consider că am reuşit să le transmitem câteva informaţii şi atitudini care le vor fi de folos toată viaţa.”(Bogdan Oros, formator)

Elevii care au participat s-au arătat şi ei foarte încântaţi de proiect fiindcă datorită lui au trăit o experienţă nouă, interactivă, amuzantă şi captivantă, care i-a făcut să se detaşeze de orice şi să se ancoreze în lumea descoperirii de sine şi a celor din jur: „Am ars chibrituri care ne-au făcut să promitem lucruri măreţe,am devenit avocaţi şi judecători atunci când ne-am aşteptat mai

6

puţin, ne-am bucurat că nu suntem singurii dezorientaţi , ne-am demonstrat că suntem unici (deci interesanţi în felul nostru), ne-am cercetat gândurile şi deciziile, ne-am zâmbit mai apoi pe coridoarele şcolii şi am continuat să credem că se poate să creştem frumos. Ne-am dat seama că povestea ‘’Încotro’’ ne va conduce, deci, în direcţia luminii, în direcţia pe care o considerăm noi cea mai justă. Experienţa aceasta nu a fost o şansă oarecare, ci a fost o excursie din care nimeni nu vroia să se mai întoarcă ,o veşnicie de două zile din care ne-am scos la suprafaţă raţiunea, responsabilitatea, creativitatea şi speranţa că istoria încotroienilor se va repeta.” (Alexandra Ceornei, clasa a XII-a F)

Adriana Filip , clasa a XI-a F

Colegi cu care ne mândrim Ştim că Liceul „Nicu Gane” este renumit pe plan educativ, dar şi pe plan sportiv. Numeroşi elevi din oraşul Fălticeni duc în paralel viaţa de elev cu cea de atlet, boxer, voleibalist, fotbalist sau canotor, încercând să facă faţă amândurora. Colegiul Naţional „Nicu Gane” are în subordine un număr de 15 canotori ce se antrenează zilnic între orele 15:00 şi 18:00 de luni până vineri, respectiv 8:30 şi 11:00 la sfârşit de săptămână. Aceştia sunt selectaţi în funcţie de anumiţi parametri (înălţime,anvergură,vârstă) fiind distribuiţi astfel la juniori I, juniori II şi seniori. Trecerea din stadiul de juniori II la juniori I se face prin criteriul de selecţie ce are loc pe Canalul Midia Năvodari pe distanţa de 2000 de metri. Periodic au loc diferite concursuri pe ergometru sau pe apă, câştigătorii fiind răsplătiţi cu diplome, medalii, echipamente sau bani. În prezent la C.S.S. „Nicu Gane” sunt antrenaţi de către Avramia Vasile, Avramia Ana şi Despa Ioan atât juniori II cât şi juniori I, iar performanţele lor sunt cunoscute şi mai departe. Aşadar în anul 2009 la campionatul naţional desfăşurat pe canalul Midia Năvodari s-au obţinut diferite medalii: aurul pentru Ştefăroi Ioana, Nechita Ioana, Cora Gabriela, Nistor Ana, Birică Andreea, Vrânceanu Ioana, Guşă Raluca, Asendulese Mihaela, Ungureanu Ramona la proba 8+1 pe distanţa de 2000 de metri. Medalia de bronz în acest an le-a revenit canotoarelor Ungureanu Ramona şi Vrânceanu Ioana la proba de dublu pe aceeaşi distanţă, iar Axinte Cătălin a obţinut acelaşi loc la proba individuală. La campionatul naţional şcolar au adus prestigiu şcolii: Nechita Ioana şi Duduţă Ciprian obţinând medalia de aur la proba de simplu pe distanţa de 1000 de metri.O altă medalie, de data aceasta de bronz, a fost câştigată de către Asendulese Mihaela, Birică Andreea, Vrânceanu Ioana si Ungureanu Ramona la proba de 4- (patru rame). Stând de vorbă cu sportivii şi afland performanţele lor, stilul de viată şi efortul depus, am realizat din spusele lor că acest sport, canotajul, este dificil şi plăcut în acelaşi timp deoarece îţi dezvoltă corpul dar şi mintea.

„Mens sana in corpore sano” Timoteia Bostea, clasa a X-a E

7

CELE MAI BUNE 13 DE LUCRURI DIN VIAȚA UNUI ADOLESCENT 

   Ajungem  într‐o parte a adolescenței noastră când  începem să ne gândim  la  lucrurile  făcute, facem o retrospectivă a acestora, şi ne dăm seama că sunt lucruri pe care nu le‐am făcut încă, lucruri mici, dar foarte  importante, fără de care poate viața noastră de adolescent nu ar fi aşa  interesantă. Iată care sunt după parerea mea, cele mai importante 20 de lucruri pe care trebuie să experimentați: 

1. Să vezi marea – viața oricărui adolescent este  legată de mare, de experiențele trăite pe plajă, de un răsărit la malul ei. Dacă nu ați apucat să creați o  legătură cu marea, faceți‐o! 

2. Să te ții de mână cu cineva la care ții – este o senzație nemaipomenită, o comuniune şi un sentiment grozav. Să cercetezi mâna cuiva, să o explorezi.  

3. Să  câştigi  o  competiție  –  foarte  importantă  este dezvoltarea spiritului competitiv,  iar  satisfacția că un lucru  la care ai muncit  foarte mult este apreciat este importantă. 

4. Să ai prieteni –  fiecare avem  în  felul nostru prieteni, însă  dezvoltarea  unei  relații  puternice  de  prietenie bazată  pe  interese  comune  este  indispensabilă  în adolescență. 

Oana Roman , clasa a XII G,  << După ploaie>> 

5. Să te  îndrăgosteşti pentru prima dată – clar o experiență prin care ar trebui să treceți, chiar dacă nu întotdeauna  iese  ce  vreți  voi, măcar  nu  treceți  prin  viață  fără  să  iubiți.  Sentimentul  acela  că  se întâmplă  ceva  cu  tine dar nu  ştii  ce e,dorința de a  te exterioriza  în dragoste,  toate acestea merită trăite. 

6. Trenul – legat şi de mare, mersul cu trenul este la fel de important ca prietenii. Să stai într‐un vagon de tren cu o persoana cunoscută, sau să cunoşti altele noi, să  te  laşi  în voia trenului,  şi să cobori  la capăt de linie. 

7. Să te trezeşti şi să îți dai seama că mai ai încă două ore bune de somn – somnul este plăcerea oricarui adolescent care se trezeşte aproape zilnic la 6‐7 pentru a se pregăti de şcoală, deci dacă vreți să trăiți acest moment, îl veți trăi în week‐end. 

8. Să citeşti o noapte  întreagă – atunci când  iei o carte  în mână, mai ales una despre care nu  ştii prea multe, şi descoperi cât de mult  îți place, şi nu o laşi din mână până la ultima pagină, după care simți nevoia să o recomanzi şi altcuiva. 

9. Să  stabileşti un  contact  vizual  cu o persoană  străină, pe  stradă  – pe  cât de  stânjenitor, pe atât de frumos, zâmbetul care apare pe chipul amândurora,şi senzația care te cuprinde, sentimentul că ai vrea te evapori în acel moment, în acest mod putându‐se lega prietenii strânse. 

10. Muzica ‐ Să asculți melodiile din playlistul de winamp la rând şi să dai peste o melodie veche, bună, de care ai uitat.    

11. Să  te plimbi noaptea de unul  singur – merită  încercat, e  cât  se poate de  liniştitor, mai ales daca e toamnă, şi ceață, şi o iei pe străzi lăturalnice, bun pentru ați aranja lucrurile în minte. 

12. Să  te  joci  cu o piatră –  să  ieşi pe  stradă,  să găseşti o pietricică  şi  să o duci până  la  locul  în  care ai treabă, iar când pleci să o aduci cu tine de unde ai luat‐o, fără să îți pese de ceilalți de pe stradă. 

13. Să scrii o scrisoare– acel sentiment în care vrei să exprimi sentimentele şi crezi că pe hârtie e mai bine şi mai uşor, să te gândeşti ce o să zică persoana care citeşte, să dezvoltați un limbaj numai al vostru, pe care să nu îl înțeleagă nimeni. 

Bogdan Baciu, clasa a X‐a D 

  8

Matematica – În Timp, Spaţiu şi Mişcare

Când te gândeşti la matematică îţi vin în minte sumedenii de formule, cifre, şi diferite semne mai mult sau mai puţin cunoscute de tine şi probabil te întrebi de ce nu trăieşti pe Lună, unde matematica e de 6 ori mai uşoară? Ai mâine test la mate şi îţi iei caietele de pe birou, cam prăfuite ce-i drept, le răsfoieşti, încercând să găseşti exerciţiilor un rost şi un rezultat corect. Pe lângă tine zboară radicali, puteri, funcţii trigonometrice, cifre, iar tu le prinzi adunându-le ca pe nişte fluturi, dar pare-se că plasa ta e spartă!

Hmmmm... ce-ar fi dacă matematica ar suna cam aşa: “Tărâmul matematicii”, în care Feţi-Frumoşi şi prinţese te vor îndruma să găseşti rezultatul corect? Sau... “Te pui cu profa de mate?” în care ţi-ai putea verifica cunoştinţele cu elevii mai mari... Crezi că nu poate exista aşa ceva? Că e doar o născocire? Ok... să iţi dezvălui un secret... matematica poate fi luată şi ca un joc în care regulile sunt simple: trebuie doar să participi să să îţi faci temele la timp, ceea ce nu e nimic ce nu ai ştiut până acum.

Oana Roman, clasa a XII G << Viziune>>

De doi ani clasa a XI-a A, sub coordonarea doamnei profesoare Florentina Pavăl, a încercat să rezolve exerciţii şi altfel ca până acum. Aşadar, dacă în clasa a IX-a am fost profesorii perfecţi pentru clase ca: a XII-a A şi a V-a , în clasa a X-a am continuat acest proiect în două activităţi, prima sub denumirea “Tărâmul Matematicii”, unde micii cavaleri ai matematicii care s-au încumetat să descopere această lume au fost elevii clasei a V-a. Ei au fost supuşi la trei probe pentru a-şi dovedi îndeletnicirile matematicii şi a salva prinţesa Tărâmului Matematicii, precum: „Călătoria între tărâmuri”, „Lupta cu zmeii” şi „Salvarea prinţesei”. În cele din urmă au fost recompensaţi cu diplome şi premii, însă nu le-a fost deloc uşor, uneori primind pedepse pentru a fi avertizaţi. Dacă elevii clasei aV-a au călătorit pe „Tărâmul Matematicii”, elevii clasei a IX-a D şi a IX-a B s-au crezut „mai deştepţi decât profa' de mate”, a doua activitate numindu-se „Te crezi mai deştept decât profa' de mate?”. Cei care s-au încumetat să participe şi să îşi demonstreze calităţile de matematician în devenire au fost nevoiţi să treacă peste următoarele probe: „Cultură generală matematică”, „Logică matematică”, „Amintiri din copilărie”, „Formule/Teoreme”, „Trigonometrie”. Dar să nu credeţi că le-a fost uşor, unii din ei pierzându-şi curajul datorită pedepselor date de organizatori. În sfarşit, juriul a deliberat: elevii claselor a IX-a D şi a IX-a B s-au dovedit la fel de deştepti pe alocuri decât profa' de mate, fiind compensaţi, datorită sponsorizării D-nei profesoare Pavăl Florentina, cu câte o culegere pentru a-i ajuta să se pregătească pe viitor.

Clasa a XI-a A speră ca şi în acest an să organizeze astfel de activităţi. Participând , veţi descoperi o altfel de matematică, însă în ansamblu aceeaşi. Elena Popa, clasa a XI-a A

9

ELEGIA GÂNDURILOR FERMENTATE SAU TITLU ABSURD A fost o decizie abruptă; ca şi cum ar fi, de fapt, prăpastia, iar Sisif ar râde de încercarea mea. Pentru că el ştie că ploaia e şi ea absurdă când se lamentează să ne confunde lacrimile de fericire cu sudoarea muncii cotidiene de a fi sau de-a nu fi. Cercul se deschide în acoladă şi încearcă să clocească într-un singur amurg, sperând că va căpăta şi el un sens, o muză din lumina aceea împrăştiată în ochi, în nervuri de frunze, dar mai ales în inima fiecărei vene. Te străduieşti să găseşti capete, ca să poţi arunca din nou ,în ambientul hazardului, Ghemul din închipuirea ta. „N-ai vrea tu să plăsmuieşti măcar un personaj, două, trei din toată presiunea asta ce-ţi gâdila urechile şi gândul?” Îmi propun să nu ajung acolo, probabil pentru că domnul Blaga mă bântuie din mister,dar nu-i o „bântuială” din corola minunilor, ci mi-a spus că-mi transmite din pistil, numai în şoaptă, ca să înţeleg ce vreau eu. Tu pricepi vreun pic?

Când stăteam eu lipită cu mintea într-un vid fixat pe carourile bluzei sale, cred că m-am autohipnotizat. Mica descriere a incipientului reveriei: cale strâmbă, incertă, doruri de dorurile lui Doru/ Dorului, certuri între con-ştiinţa şi sub-con-ştientul persoanei întâi singular. Somnul nu poate fi oricând o soluţie, mai ales când nu poţi decide pentru tine cu toate minţile acasă. Dacă totuşi îmi reciţi prin somn şi mă întrebi „unde mi-am lăsat în lume odaia”, s-ar putea să mă răzgândesc. Nu ţi-o spun pentru că aş vrea să mă ajuţi, dar eu cred că ceasurile nu-mi mai bat în acelaşi timp. Şi parcă aud cum ar spune poetul înţepenit în neomodernism: „Cască capul şi închide gura!”. Vreau să mă provoc să nu fiu revoltată într-o zi în care se joacă acelaşi teatru pe miniscena de păpuşi vedetizate; vreau să-mi plesnesc mintea cu gânduri paşnice, de contaminare cu liniştea paradisiacă. Întâi o unghie, apoi un pix, un corn, şi-o geană care geme. Mi-aş extermina chiar şi încăpăţânarea de a-mi menţine provocarea. Deci făcându-i o gaură, stăruinţa mea ar fi ţipat că ei nu-i e teamă să se revolte, ţinând cont că martorii vin la şi un sfert.

E cel puţin o iluzie care vrea să-şi păstreze contactul cu realitatea, e chiar mintea mea. Nu vă pot spune cuvânt cu cuvânt monologul ei bizar şi picat din senin,dar uite, încerc să rup vreo două fraze: „Clasa a doisprezecea te îmbie să te elevezi, deşi ştii că n-ai să renunţi niciodată la prăjiturelele cu vişine ale mamei şi la leagănul din pod.” „Tu vrei să-ţi fii propriul sculptor, dar nu ţi-ai luat cărţi cu tine, în tine.” „Când te gândeşti la ceea ce ai creat în mica ta absurditate, ţi se pare că sunt trei fraze şi că trebuie să te opreşti aici.” Cum crezi tu că ar trebui să mă comport cu ea când e aşa de sinceră, chiar şi fără vreo introducere? Nu i-am spus că mă doare cuprinsul, dar am să-i dau întâlnire în acelaşi punct de pe tavanul cu lumini fosforescente (acolo mi-a zis că se simte ea cel mai comfortabil). Poate chiar astăzi? Ţie tot timpul îţi vine uşor să propui, dar nu îţi dai seama ce curaj trebuie să ai ca să te confrunţi cu propria-ţi minte. În plus, are ea aşa un fel de a te analiza, încât parcă simţi cum şi se desprind noduri monstruoase din gât şi din totul tău, noduri ce îţi pot afecta imediat acordurile Sol Major şi Fa Minor ,care din chitară transmigrează direct proporţional cu acordurile inimii cine ştie unde. Aţi putea considera acum că între mine şi mintea mea există se pun bazele unei iubiri absolute. Nu domnilor, nu ştiu dacă am ajuns vreodată la vreo convenţie.Ea face ce îi transmit eu, dar nu colaborăm concret decât în momente ca cel de care vă vorbeam mai sus. Iar mă bruiază picurii. Se împrăştie ca un val de pete pe creier, cu precizia unui vârf de agrafă. Or să vină să tragă cortina şi ,ca de obicei, o să fiu scutită de orice reacţie ori despărţire. Dar iată dragilor că deja e şi un sfert. Las oamenii serioşi să-şi facă datoria.

Alexandra Ceornei, clasa a XII-a F

10

THE 60 FEVER

Câte o dată ajungem în impasuri precum cine cântă melodia „Hit the road Jack” sau multe alte diferite situaţii jenante în care nu putem reacţiona în nici un fel deoarece nu suntem documentaţi asupra istoriei filmului şi muzicii anilor 60.

Când Michael Jackson abia se măscuse (1958), când Elvis Presley lucra la noul său album intitulat „Elvis is Back”(1960), când Marilyn Monroe şi-a făcut ultima apariţie importantă, cântând „Happy Birthday Mr. President” în cadrul unei petreceri televizate făcută în cinstea preşedintelui american Jhon F. Kennedy (1962), mult mai mulţi artişti consacraţi au pus bazele filmului, muzicii şi modei contemporane.

Când te plictiseşti şi nu ai cu ce să îţi ocupi timpul liber, nu trebuie să fii „Saved by the bell” ci salvat de „Breakfast at Tiffany’s”. A young New York socialite becomes interested in a young man who has moved into her apartment building. Nu povestea dă farmecul acestui film ci prezentarea detaliată a societăţii adevărate a anilor 60. Mai mult decât atât vei şti de ce sunt faimoase scenele de început şi sfârşit, reproduse sau menţionate în filmele anilor 2000-2009. Filmul are o gamă largă de momente importante încorporate, dar excelează datorită actriţei din rolul principal Audrez Hepburn.

Totul e în mişcare continuă, totul se repetă, nimic nu se pierde, totul se păstrează în 2005 „Walk the line” prezintă viaţa lui Johnny Cash sub interpretarea actorului Joaquin Phoenix şi a actriţei Reese Witherspoon în rolul lui June Carter. Ambii actori au interpretat melodiile lui Cash cu propriile voci. Rezultatul este absolut uimitor cu toate că, doar vizionând nişte imagini din cariera lui J.C. vei putea obţine nişte impresii mult mai clare. Melodii precum „Jackson” „I walk the line” „Folson Prison Blues” „Juke Box Blues” „It ain’t me babe” „Time’s a wastin” au fost readuse la viaţă cu mult suflet şi talent.

Nu am să pot uita niciodată Nancy Sinatra cu piesele „Bang Bang” şi „These Boots are made for walking”, Frank Sinatra „New York, New York” „My Way”, Louis Armstrong „What a wonderful world” şi bineînţeles Ray Charles cu „Hit the road Jack”. Am învăţat un lucru nou: Toate la timpul lor!

Se poate ca peste încă ceva timp să auzim aceste melodii fără să ştim de unde vin?

Andrada Botezatu, clasa a XII-a F

“The Boat That Rocked” (2009) în regia lui Richard Curtis /

În final după o mare listă de filme preferate din care a trebuit să aleg pentru o recenzie, am hotărât să scriu despre “The Boat That Rocked” a lui Richard Curtis, un film nou, ceea ce v-ar putea influenţa să-l şi vedeţi. Ce m-a făcut să vreau să-l văd a fost faptul că este un film britanic, un criteriu strict personal, pentru că din ce am văzut, filme britanice, nici unul nu a fost să nu-mi placă (vezi “Trainspotting“, filmele lui Guy Ritchie, “This Is England“). Al doilea lucru care m-a făcut interesat a fost faptul ca e un film despre muzică, dragostea pentru muzică; timpul, anii 1960 şi nu în ultimul rand afisul care arată excepţional. Ei bine, acţiunea filmului se petrece în mijlocul Mării Nordului, evident pe un vapor, de unde 8 disc jockeys întreţin atmosfera unui radio pirat şi anume “Radio Rock”, deci ceea ce fac ei nu e prea legal şi asta are şi consecinţe; oamenii mai conservatori din guvern or să facă tot posibilul să închidă un radio ce emite 24 de ore din 7 muzica ce a influenţat o intreagă generaţie. Mai mult chiar nu aş vrea sa spun despre film doar că e foarte dinamic, amuzant, în esenţă e o comedie, iar muzica nu suna niciodata mai bine de cat o poţi auzi în film, e o fuziune perfectă. Ştefan Văleanu, clasa a X-a D

SUNT O BABĂ COMUNISTĂ – Lungu, Dan

Dan Lungu, născut în 1969, este conferenţiar la Catedra de Sociologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi. Publică primul volum de versuri Muchii, în 1996, Proză cu amănuntul în 2003, piesa de teatru Nuntă la parter în 2003, Raiul găinilor în 2004, roman cu care are succes şi pe plan extern, fiind tradus în franceză.

În 2007, publică romanul Sînt o babă comunistă, care în scurt timp, a fost tradus în limbile germană (Die Rote Babuska), polonă (Jestem komunistyczną babą), spaniolă (Soy un

vejestorio communist), bulgară (Червена бабичка съм), italiană şi turcă (Komünist Bir Kocakarıyım). În anul 2008, au aparut versiunile în franceză(Je suis une vieille coc) şi maghiară, Dan Lungu devenind unul dintre autorii contemporani cu cele mai multe contracte de editare în strainatate .

Romanul are mai multe cercuri temporale în care este prezentată o individualitate umană: doamna Emilia Apostoae, Mica, pentru apropiaţi. Cercul copilăriei, cercul primelor experienţe urbane, cercul fabricii, cercul familiei. Protagonista descoperă în urma unei conversaţii cu fiica sa, plecată în Canada, care îi spunea cât de frumos e acolo şi cât de rău aici, că de fapt ea a fost comunistă în plan politic de când se ştia. Că îi intraseră la inimă toate gogoşile comuniste, dar mai ales că ştia cum să se descurce în acea mlaştină a ipocriziei de odinioară. Cu ocazia alegerilor dintre liberali şi comunişti, Emilia pune în balanţă lucrurile bune din comunism, din

perspectiva ei, lucrurile rele fiind reliefate prin povestirile lui Mitu, bancurile ceauşiste şi discuţia cu croitoreasa. Cu cine a votat doamna Emilia, rămâne însă de văzut.

Sînt o babă comunistă te provoacă să zâmbeşti, să râzi în hohote, să te întristezi, să devii nostalgic, dar mai ales este o carte numai bună pentru tinerii care s-au născut după 1989, care ştiu despre comunism doar din poveşti. O carte care pune în balanţă lucrurile, şi te lasă pe tine să decizi daca comunismul a fost benefic sau o piedică în calea evoluţiei româneşti.

Capitolul cel mai sugestiv al cărţii este după părerea mea capitolul 9, în care Ceauşescu, zis „Cel mai iubit fiu al poporului”, este metamofozat într-o muscă, şi analizează sistemul condus de el. Aici găsim cele şapte minuni ale comunismului : „Unu: în România toată lumea are serviciu. Doi: deşi toată lumea are serviciu, nimeni nu munceşte. Trei: deşi nimeni nu munceşte, planul se face peste 100%. Patru: deşi planul se face peste 100%, magazinele sunt goale. Cinci: deşi magazinele sunt goale, toată lumea are ce mânca. Şase: deşi toată lumea are ce mânca, nimeni nu e mulţumit. Şapte: deşi nimeni nu e mulţumit, toată lumea aplaudă.” Cosmin Ciotloş spunea despre baba din paginile cărţii că este o „ babă de gaşcă”.

Recomand această carte tuturor liceenilor a căror impresie despre comunism este slab formată, sau formată greşit, dar şi adulţilor, care sunt nostalgici după acele vremuri.

Bogdan Baciu, clasa a X-a D

Întâlnirea popoarelor antice  la Balul „C.N. Nicu Gane”   

„Balul Bobocilor” organizat anul acesta  la C.N. „Nicu Gane” pe data de 15 octombrie, de către clasele a XII‐a  , a avut ca temă „Night at the museum”.  

Bobocii participanți au fost în număr de optsprezece,  constituindu‐se  astfel  nouă perechi, fiecare aparținând în concurs câte unui popor,  precum:  poporul    vikingilor, eschimoşilor,  barbarilor  dar  interpretând  şi personaje  celebre  ca  :  Jasmine  şi  Aladin  sau Cleopatra şi Keops. 

Nicoleta Carp, clasa a XI‐a F <<Confruntare>> 

Această confruntare între popoare nu a scăpat  fără  a  fi  urmărită  îndeaproape  de judecători:  doamnele    profesoare  Lemnariu Maria  şi Munteanu  Carmen,  domnii  profesori Marcel  Ciurus  şi  Ilincai  Florin  dar  şi  elevii Tănase  Andrei  din  clasa  a  XII‐a  C  şi  Loredana Maftei  din  clasa  XII‐a  E  au  avut misiunea  cea mai grea din concurs, aceea de a urmări prestația bobocilor şi de a oferi fiecăruia câte un premiu. 

După  prezentarea  participanților  şi  oferirea  de  premii  celor  din  public  în  urma  unei tombole  organizate,  spectatorii  au  avut  parte  de  o  primă  surpriză  din  partea  organizatorilor  : eleva Laura Lungu din clasa a IX‐a de la Colegiul Național “Petru Rareş” a poposit la bal pentru a mai calma spiritele dintre popoare, încântând cu melodiile populare interpretate. 

Antrenați de melodiile Laurei, bobocii au fost supuşi pentru  început unei probe de dans, când  fiecare  a dat  ce  a  avut mai bun  cu  gândul de  a   demonstra  că  se pricep    cu  adevărat  la 

această primă probă. O a doua surpriză a serii a venit tot 

de  la  Suceava,  mai  exact  de  la  Liceul  de Arte,  fiindcă  Iulian,  elev  al  acestui  liceu,  a interpretat  câteva melodii  celebre  care  au făcut senzație în rândul celor prezenți. 

Nicoleta Carp, clasa a XI‐a F <<Happy end>> 

Testarea aptitudinilor bobocilor prin interpretarea  unor melodii,  inspirând  heliu din baloane, a fost o altă probă pregătită de organizatori, care a stârnit multe zâmbete şi amuzament.  Veselia  a  continuat  căci  în scenă  şi‐a  făcut  apariția  un  invitat  special, Tibi,  menit  să  anime  publicul,  el  fiind cunoscut    pentru  show‐urile  de  stand‐up 

comedy. După ce bobocii au fost supuşi unei alte probe, care a vizat îndemânarea, spontaneitatea 

şi rapiditatea, au fost invitați în scenă trei băieți talentați din clasa a XI‐a E care au uimit publicul cu reprezentația lor de break‐dance. 

Înainte ca Pavel Cosmin din clasa a XI‐a H, un alt elev foarte talentat al colegiului să ridice publicul  în picioare cu melodiile  interpretate, s‐a desfăşurat proba concurs pentru boboace, ele având posibilitatea să‐şi demonstreze talentul pictând fețele partenerilor lor. 

Ultima probă, cea de aptitudini, a încheiat concursul din acea seară. La această probă toți bobocii  au  demonstrat  că  s‐au  pregătit  cu  adevărat,  că  au  dat  ce‐au  avut mai  bun  din  ei  dar totodată s‐a  remarcat spiritul  lor de echipă şi dorința ca spectacolul  făcut de ei să  fie unul mai mult decât reuşit. 

După  încheierea  ultimei  probe,  cu multe  emoții  şi  nerăbdare,  s‐a  aflat  cine  a  obținut titlurile  de Miss  şi Mister  Boboc  2009  la  „Nicu  Gane”. Miss  Boboc  a  fost  desemnată  Roxana Hrebenciuc, iar Mister Boboc 2009,  Iustin Oiaga. 

La decernarea premiilor,toți bobocii participanți au fost răsplătiți pentru eforturile depuse in cadrul „Balului Bobocilor” 2009 cu diplome si cadouri, aşa încât niciunul să nu uite vreodată de experiența trăită. 

Seara balului la „Nicu Gane” s‐a încheiat cu invitații principali ai acestui eveniment, cei de la Deepside Deejays, care au încins atmosfera şi  pe melodiile cărora publicul a dansat şi a cântat, distracția  prelungindu‐se  până  dimineață  la  discoteca  ce  a  urmat  după  după  mini‐concertul invitaților. 

       Adriana Filip, clasa a XI‐a F 

Cine sunt eu?  

  Eu  sunt  doar  o  filă  din  cartea  destinului,  sunt doar un vers din poezia vieții  şi sunt doar o  literă din alfabetul  timpului. Eu  sunt doar un muritor    ce caută împlinirea,  ce  caută  răspunsuri  la  întrebările existențiale ce domina mintea şi sufletul. De multe ori, mă  întreb  cine  sunt  cu  adevărat,  ce  vreau  şi  care  e scopul  meu  în  viață,  dar,  dintr‐o  dată  aud  şoaptele întrebărilor,  ale  căror  ecou  răsună  în  labirintul sufletului meu.  Pot  să mă  identific  cu  o  albină  ce‐şi caută  floarea  pentru  a  culege  polenul  cunoaşterii  de sine.   Uneori, mă  simt  încătuşată  de  tema  de  a  afla cine sunt eu, mă simt confuză, dar totodată, curioasă şi dornică de a‐mi explora propriul eu. Încerc să cuceresc turnul  de  fildeş  al  descoperirii  sinelui  şi  sper  să‐mi ating  țelul.  În viață, totul e supus efemerității, totul e învăluit  de  mister  şi  noi,  muritorii,  trebuie  doar  să valorificăm acele  lucruri  care ne  fac  fericiți  şi  care ne definesc.  De  aceea,  încerc  să  descopăr  valorile spirituale care îmi vor contura propriul eu.  Sabina Țăpoi, clasa a X‐a B  

<< Reflexii>>   Astfel,  odată  ce  în  palatul  sufletului meu  vor înflori trandafirii cunoaşterii şi definirii sinelui şi odatăce în cartea vieții mele va fi completată o pagină a speranțelor şi amintirilor, atunci voi afla răspunsul la întrebarea cine sunt eu. 

                       Ionela Vamanu, clasa a XI‐a H 

Flori de tei Sfârşit de iunie. Sub cerul albastru, în bătaia soarelui, firele de grâu se mişcă unduios în adierea blândă a vântului. În depărtare, se zăresc munţii semeţi, tronând peste liniştea apăsătoare. În marginea lanului de grâu, la umbra unui tei falnic, se zăreşte silueta unei fete care citeşte. În spatele unui roman vechi şi prăfuit, doi ochi mari şi verzi urmăresc curioşi acţiunea romanului. Dar, în timp ce citeşte, se aude un glas, risipind tăcerea mormântală care s-a aşternut. ─ Laura, Laura, unde eşti?, o voce feminină, dar în acelaşi timp hotărâtoare. Fata lăsă jos cartea şi porni uşor spre casă. Dar nici nu ajunse bine, că vocea iar începu, de data asta dojenitoare. ─ Laura, ţi-am zis de atâtea ori, când avem musafiri, nu te mai ascunde. Hai, du-te şi te pregăteşte. Vine în vizită familia Iordăchescu. ─ Da mamă, îmi pare rău, spuse Laura resemnată. ─ Acum du-te şi te pregăteşte. Trebuie să sosească. Laura urcă uşor scările de lemn, spre camera ei de la etaj. În cameră, deschise larg fereastra şi se întinse pe pat. Se uită la lucrurile din cameră, care au rămas neschimbate de atâta timp şi care au aceeaşi prezenţă impunătoare din copilărie. Şifonierul masiv, în care se ascundea când era mică, exasperând-o pe mama sa, dar făcându-l pe tatăl său să râdă. Lângă, biblioteca, care o fascinase încă de prima dată păşise în această cameră. Vară de vară, reprezenta cea mai bună prietenă, oferindu-i în dar toate acele cărţi, descoperind mereu o lume nouă. Acum, pe noptieră, o mică fotografie, de la vârsta de cinci ani. Nu zărea decât o fetiţă veselă cu părul lung şi gura până la urechi. S-a schimbat, dar nostalgia a rămas aceeaşi. Laura are şaptesprezece ani, o tânără puţin înaltă, frumoasă, cu ochii mari şi verzi, care reţin privirea oricărui. Părul, de o culoare închisă, asemeni grâului, ondulat, se răsfrânge sălbatic pe umeri. Laura este fiica unei familii destul de înstărite, tatăl ei fiind avocat, iar mama sa profesoară de franceză la un liceu din Iaşi. În fiecare vară vin la această casă de la ţară, pe care Laura o are moştenire de la bunicul ei din partea tatălui. Cu toate că Laura nu avea decât doi ani când bunicul ei a murit, acesta i-a lăsat moştenire această casă, fiind convins că va fi locul ei de suflet. Bunicul a avut dreptate, Laura aştepta cu nerăbdare vara, pentru a se refugia la munte, la “Căsuţa Teilor”, cum îi spunea ea, deoarece era înconjurată de mulţi tei. Dar se trezi repede din reverie, amintindu-şi că trebuiau să sosească musafirii. Îi părea cunoscut numele acestei familii. “Iordăchescu”. “Iordăchescu”. Suna atât de familiar. Însă era timpul să se îmbrace. Deschise şifonierul. Laura iubea rochiile. Aşa că avea o mulţime. Îşi alese una vişinie, care îi scotea în evidenţă verdele ochilor. După ce se îmbrăcă, se uită în oglinda cea mare de pe hol. Vedea o tânără înaltă, cu o talie subţire, ochi verzi şi mari care o măsurau din cap până în picioare. Îşi luă sandalele, apoi coborî. Peste puţin timp se auzi o trăsură. Nu mai erau la modă, dar mama Laurei îndrăgea acest mijloc de transport. Familia Iordăchescu venise cu trenul de la Bucureşti. Domnul Iordăchescu era prieten bun cu tatăl Laurei, fiind architect. Laura îl văzuse de multe ori în copilăria sa. De altfel, ştia că are o soţie foarte frumoasă, dar şi un băiat, Mircea, care era cu un an mai mare decât ea. De data aceasta domnul Iordăchescu îşi aduse, pentru prima dată şi familia. Laura era un pic emoţionată, căci de mult timp visa la acest Mircea. Din trăsură coborî un domn distins, la costum, înalt şi cu puţină bărbie. Apo coborî soţia acestuia, Elena, care, aşa cum îşi imaginase Laura, era nespus de frumoasă. Înaltă, blondă, subţire şi cu nişte ochi albaştri superbi. Apoi coborî şi Mircea. Arăta exact ca în visele sale. Înalt, brunet. Semăna cu tatăl său, dar avea firea mamei sale. ( Continuarea în pagina 31)

Fălticeniul şi problemele sale de mediu Demult, o poveste a început aici. În deplinătatea frumusetilor naturii, Lizuca a fost salvată din

întunecimea noptii de către vraja propriei bunătăti şi inocenţe, întruchipate în minunăţiile vegetaţiei şi-ale faunei. Dumbrava minunată există şi azi, iar frumuseţea ei nu e diminuată decât de vilele construite recent în zonă şi de poluarea continuă şi tacită ce se desfăsoară asupra solului şi a apelor din jur.

Apele continentale sunt poluate ca urmare a unor activităţi din domeniul industriei, agriculturii şi din utilizarea apei menajere. Poluarea agricolă provine din substantele incluse în circuitele solului: pesticide, îngrăşăminte chimice, diferite reziduuri ale industriei zootehnice. Poluarea urbană provine din acumularea şi deversarea reţelei de canalizare în reţeaua hidrografică naturală. Arterele hidrografice importante pentru Fălticeni sunt: Şomuzul Mare şi Moldova.

Poluarea aerului reprezintă introducerea în atmosferă, de către om, a unor substanţe care au acţiune nocivă asupra lumii vii şi a societăţii. Prin centrul oraşului trece drumul european E85, o cauză a conţinutului ridicat de SO2 ,ce rezultă în urma arderii combustibililor. Printr-o ardere completă,a unui combustibil pur, ar rezulta numai dioxid de carbon şi apă. În practică, însă nici combustibilii nu sunt puri, nici procesul de ardere nu este complet. Astfel, rezultă o serie de produşi secundari, care intră în compoziţia fumului şi care sunt emişi în atmosferă. Principalii poluanţi emişi în atmosferă sunt oxizii de azot, oxidul de carbon, dioxidul de sulf,hidrocarburi, precum şi suspensii conţinând carbon şi cenuşă bogată în sulfaţi.

Următoarea parte a proiectului nostru constă în identificarea unor probleme ale oraşului şi oferirea unor soluţii plauzibile în acest sens. Principalele probleme identificate de noi sunt alimentarea cu apă, zona Băncuţa, Nada Florilor, iazul Şomuz, staţia de epurare, groapa de gunoi, platforma Metadet, Paraul Buciumeni, depozitarea gunoiului , aspectul blocurilor şi Dumbrava Minunată.

Alimentarea cu apă a oraşului se face din râul Moldova şi o serie de puţuri săpate în zonele de terasă ale Moldovei şi ale interfluviului Moldova - Şomuzul Mare. Cu toate că Moldova este încă un râu destul de curat, tendinţa este de degradare datorită atât a eroziunii zonei de versant limitrofe, cât şi a obiectivelor industriale de prelucrare a lemnului .În plus, staţia de tratare de la Baia este depăşită din punct de vedere tehnologic, impunându-se masuri specifice perioadei în care trăim.

Putem identifica mai multe probleme de acest gen: spaţiul neamenajat de lângă iazul Nada Florilor, dimensiunile reduse ale parcului central, staţia de epurare a oraşului, ce nu a mai fost modernizată de ani de zile, platforma Metadet, ce a produs numeroase probleme oraşului. Accidentele ecologice care au avut loc au fost determinate mai ales de starea avansată de degradare a ţevilor, rezervoarelor şi a valvelor cât şi datorită operaţiunilor defectuoase de dezafectare. O alta prolemă este aspectul blocurilor din perioada comunistă şi abandonarea zonei cu potenţial turistic a Dumbravei. De ce sa nu promovăm un oraş turistic mai mult decât unul industrial?

Trecând la componenta antropică, o problemă a zonei Fălticeni este gunoiul depozitat necorespunzător sau utilizarea proastă a pubelelor ecologice din cauza educaţiei locuitorilor. Groapa de gunoi este neamenajată ,deşeurile sunt arse în apropierea culturilor, existând o poluare atât estetică cât şi a mediului. Transportul gunoiului de la Suceava la Fălticeni înrăutăţeşte situaţia existentă. Faţă de anul trecut , groapa de gunoi s-a mărit substanţial. La fiecare 5 minute, în Fălticeni intră 5 maşini de gunoi, asta însemnând o maşină pe minut. Acestea trec prin mijlocul oraşului, poluând aerul. Situaţia ar fi mult mai bună dacă groapa noastră de gunoi ar fi măcar amenajată. Acolo, gunoiului i se dă pur şi simplu foc, nici vorbă de selectarea lui ecologică. Autorităţile au promis că această situaţie va dura până în 2010, când se va deschide o groapă ecologica la Suceava .

Probleme sunt nenumărate, astăzi ne concentrăm asupra oferirii unor soluţii: Împăduriri şi amenajarea terenurilor în zonele cu risc în procesele gravitaţionale şi obţinerea de autorizaţii pentru construirea caselor.(în special zona Băncuţei). Pentru poluarea aerului sugeram realizarea unei şosele de centură, astfel reducându-se şi poluarea fonică din interiorul oraşului.

Apa poate influenţa sănătatea populaţiei atât prin cantitatea, cât mai ales prin calitatea sa. Pentru a reduce poluarea apei se are în vedere modernizarea staţiei de epurare, realizarea de noi puţuri de captare a apei subterane, pentru o folosire mai eficientă.

Victor Hugo este de părere că „În natură nu exista numai frumos: urâtul există alături de frumos, diformul alături de graţie, grotescul este reversul sublimului, răul al binelui ,umbra a luminii”. Natura nu a fost făcută pentru a fi schimbată. Noi nu trebuie să schimbăm perfecţiunea Creaţiei ci să trăim împreună cu ea, să ne continuăm propriul zbor cu avântul ei.’

Teofana Dulgheriu, Baciu Bogdan, clasa a X-a D

Alb-negru, eu, curcubeu, tu…

Gândesc…visez…trăiesc…iubesc…mor. Stau şi mă gândesc dacă am voie să fac toate astea, adică să gândesc că visez, în vis să trăiesc, să iubesc, iar când mă trezesc să mor.

Totul în jurul meu e colorat, iar eu sunt în alb-negru. Da!!! Tu, sufletul meu, eşti alb, iar tu, viaţa mea, eşti neagră. Eu sunt gri, o combinaţie între suflet şi viaţă.

Nicoleta Carp, clasa a XI-a F <<Smile>>

Dar acum sunt neagră de supărare. Aflu că treptat lumea din jurul meu se transformă în cele două nonculori. Nu!!! Nu asta vroiam să se întâmple! Vroiam să mă sacrific eu pentru omenire. Corpul şi sufletul meu să absoarbă toată durerea, toate grijile. Vreau ca cei din jurul meu să zâmbească, să zâmbească la fel ca tine, cea mai bună prietenă a mea. Îmi place energia pe care o emani. Vreau să-i înveţi pe toţi cei de lângă noi să zâmbească, iar pe mine lasă-mă, lasă-mă să-i lipsesc de griji. Lasă-mă aşa gri cum

sunt, iar tu fii în continuare colorată…ca un curcubeu. Uite, copilaşul acela este fericit, îi are pe părinţi alături, iar într-o mânuţa ţine o bucată de ciocolată.Eu vă am pe voi lângă mine şi sunt fericită atunci când sunteţi şi voi fericiţi. Salvaţi-mă de la viaţa asta gri, fiţi cu toţii fericiţi!

Anca Fasolă, clasa a XI- a G

Eric-Emmanuel Schmitt - Oscar şi Tanti Roz Oscar e un băieţel de 10 ani, bolnav de leucemie ce la îndemnul lui Tanti Roz (asistentă în spital denumită în aşa fel datorită uniformei roz), se apucă să-i scrie scrisori lui Dumnezeu (în care nu crede) şi începe să-şi trăiască fiecare clipă din ultimele zile ca şi cum ar fi zece ani. Tanti Roz inventează poveşti ca şi cum ar fi o luptatoare de wrestling unde ea a înfruntat mii de luptatoare cu nume haioase ca: "Sfârc Regal", "Surorile tăsnitoare", "Sarah Trosc Pleosc" sau "Căţeaua de la Buchenwald". Cu "timpul" Oscar ajunge să experimenteze problemele fiecarei vârste, se şi căsătoreşte cu o altă pacientă de vârsta lui, Peggy Blue, pe care o iubeşte sincer şi pe care promite să o păzească de fantome. Şi pentru că prea multe cuvinte nu-şi au rostul închei prin a spune că e o lectura captivantă încă de la început : "Pe mine mă cheamă Oscar, am zece ani, am dat foc pisicii, câinelui şi casei (cred că s-au prăjit şi peştişorii roşii din borcan), iar asta e prima scrisoare pe care ţi-o trimit fiindcă până acum n-am avut timp din cauza şcolii", ce întradevăr merită citită. Alina Gorovei, clasa a XII- a H

PROFIL LITERAR  

EU.. Un eu mereu agitat şi pus pe fapte mari,care îşi doreşte uneori prea multe de  la viață  şi  care,uneori,  rămâne dezămagit..    Însă pot  spune  că  sunt   o persoană care‐şi  iubeşte  semenii  şi  îi  ajută  ori  de  câte  ori  are  ocazia,fiind  luptatoare  şi încăpățânată.  Îmi  place  să  fiu  implicată  în  diferite  activități  şi  să‐mi  folosesc cunoştințele  acumulate  anterior  pentru  a  avea  un  rezultat  cât  mai  bun  la  finele drumului. Cât despre poezie, cred că fiecare dintre noi are un mod de a‐şi  împărtăşi sentimentele şi de a se deconecta de cotidian. Scrisul mă linişteşte,mă pasionează şi mă ajută să îmi p le în ordine. un gânduri 

Verdict   Sens umil  

,  

Dac‐aş mai şti eu astăzi ființa să ți‐o sprijinuns, mine 

Nimic ar fi iar veşnic,nimic ar fi de‐aje clanuri clandestine te‐aş apăra în D

Şi ți‐aş şopti o cale ce încă nu s‐a zis.  

sc, Nu vreau eu lumea astăzi în mine să o judec, Nu pot să mă mint iarăşi că n‐am să mai greşeămîn o nepăsare stîrnită‐n stînci de piatră, RRămîn ce n‐am fost astăzi şi nu voi fi nici ieri.  E‐o lume “minunată” aceea ce ne‐mparte 

 În roiuri de ajunşi,iubiți sau trecători, şti bine pus pe lista uzualei firi necoapteEŞi‐ți etalezi mândria că azi iar ai fost zis.  Nutrim averi de oameni ce habar n‐au de sine, 

,  tulburi 

Ne plîngem şi de‐o rană ce peste zi s‐a stinsămînem clari şi sterpi pe‐a noastre ceruriRŞi colindăm pe‐o cale ce doar ni s‐a prezis. 

,  Eu n‐am chef de aceasta,eu am azi chef de mine

ărsat‐o De‐ți pasă ție ,bine,de nu,ai să plăteşti ăci nepăsarea cruntă ce‐n lumea‐i revCTe va atrage‐n groapa ratării de adult.  O viață‐n aşteptare e tot ce am a plînge, 

c. are 

Luptînd cu mine însămi e greu să nu greşesAş vrea să nu‐mi mai pese de aste lumi bizAş vrea să pot petrece făr‐a‐ntrreba “de ce”. 

      Vulcani erupți în cotidian ginți, 

Noi ne nutrim averi imaVisăm la viața celor mul

uri. 

are,  

Ne minunăm de fals 

Călătorim în infinit Cînd singur ne e chipul, Plecăm prin vise de temut 

m. Doar cînd cu noi plini sunte

  

Ne căutăm un sens de‐a fi,

 fi, O cale spre izbîndă, Sperăm că ceea ce vomNe va apărea la pîndă. 

 te Fugim cu‐orbite osteni

După un mentor chel şi plin Ce să ne‐arate idealul, 

venin. Drumul cel lung,făr' de  

, Şi astfel o adolescență  

pilța 

A unui orb mult prea coe pierde vag în neştiinSDe‐aştepta fără vileag. 

l  De eşti aşa sau de eşti altfe

, iață, 

Prin irosire n‐ai să fiiO mîndră cale‐n a ta vO cupă plină de iubit.

 

MĂDĂLINA LEȚI                                               CLASA A XII‐a B  

AmorulDe parc-aş fi eu prima, De parc-aş fi în iad. Cînd vrei să scrii de-o jale Totul pare pribeag. Prin clanuri şubrezite, Uitînd de al lor dor, Răsar din vorbe goale Dorinţe de amor. Iar cugetul tăcerii Se transformă-n nesomn, Nespus e dragul vrerii, Aici e dragul sol. Cîntă esenţa vie A nemuririi roase Din chinul celor tainici Ce-o vor cu jar şi dor? Răsare pe-a ta cale, Orbind şi crescînd rece, O rază cît un soare O plină fire,EA? Doreşti-necat de ape Fără nimic a spune Să te pierzi tu aievea Ştiind că-n ea cobori? Poţi fereca dorinţa Cu lauri de dreptate Ce urlă din cadenţa Ce sună fără ton? Lupţi calm,fără principii Alături de ei lacomi Şi o induci spre tine Tinzînd la infinit?

Rămâi făr de grai molcom Iubind o-nchipuire Ce e chiar mult prea vie Dar n-ai cum s-o percepi? Dorind o fală mare Rămîi fire cu jale Şi ştii că o apucă De tine-un dor nebun?

O umpli de trăire Necunoscută-n larve, O faci să ştie totul Ce-i veşnic şi nebun? Dorită e de tine Ca sarea după marea Ce o transformă-n Moartă Şi vrei să cazi în sfori? Rămîne doar făptura-i Pe tine-ntipărită Şi de nu-i este bine Tu suferi şi mai mult? Îi cunoşti adevărul Ce-l vezi doar în privire, O dalbă-nchipuire A unui vis sinuos? Te-adapă cu-al ei tandru

Amor de muză moartă Şi e ca o nălucă, Umplut eşti tu de dor? Cu ochii ei de sticlă Îţi îndrumă cărarea Şi arzi de dorul feţei Unui înger c-an vis? Doreşti în al ei tandru Sărut ca de copilă Şă-ţi pierzi tu legămîntul, Etern să te transformi? Cobori fără-ncetare De pe corăbii moarte Şi fugi fără uitare Cu ea să te-nfăşori? Cristina Ciocoiu,clasa a XII-a F

<< Verdict>> Te unge cu misterul De mică balerină Indus eşti tu de dansul Ce e un vis perfect? Necunoscut de nimeni Îţi rîde sentimentul Aştepţi fară-ncetare Şi ştii că nu greşeşti? Dispus,uitat sau vrednic Arată-i doar iubire. Ea merită să fie O carte ce s-a scris. Păstrează-i din privire Amorul fără margini Şi dăruieşte-i tainic Ce crezi că-i azi nezis.

 

Carte vs Film  

  În Evanghelia de după Ioan ( 1:1‐3,10 ) se spune “La  început a fost cuvântul..” . Dacă luăm drept verosimilă această afirmație, nici nu  îşi mai are  rost această expunere. Până  în anul 2000, nu ar fi fost nicio problemă. Dar ce te faci când apare un film cu titlul: “ La început a  fost  cuvântul”  ?  Nu  putem  decât  să  ne  întoarcem  la  premisa  noastră,  încercând  altă modalitate de a afla Marele Adevăr.   Un lucru este însă cert. Cartea a apărut cu mult înaintea filmului şi acest lucru înclină mult balanța în favoarea operei scrise. Alte argument pro‐carte ar fi că se fac ecranizări după cărți  şi  nu  cărți  după  filme,  cititorii  sunt  fascinați  de  muzicalitatea  şi  caracterul  ludic  al limbajului, cititul dezvoltă abilități de comunicare  şi  imaginația, o  lasă pe ea să‐şi conceapă visual acțiunea, pe când filmul dă “mură‐n gură” totul.   Mai sunt două aspect de luat în calcul. Primul este că afirmația este uşor incorectă. Nu pute compara cartea cu filmul. Nu orice carte este ecranizabilă, nu putem generaliza. Nu am văzut  încă o ecranizare după o poezie. Un alt aspect este acela că nu poți să compari două arte diferite, cu caractere diferite, criteriile fiind diferite. Nu putem fi total imparțiali, fără să ținem partea  iubitorilor de  cărți  sau  cinefililor.  Eu personal  aş  alege  cartea  în detrimentul filmului, fără aere de mare cititor, pentru simplul fapt că îmi place să țin o carte în mână, să îmi construiesc de peacum o bibliotecă a mea, să dau  frâu  liber  imaginației  şi să adorm cu  paginile pe nas.  La  filme deobicei nu am  răbdare  să mă uit,  iar  cele  la  care mă uit  sunt  în marea majoritate ecranizări, deoarece ecranizările se fac după cărți reuşite. Filmul va omite întotdeauna detalii  ale  cărții,  va  sintetiza  acțiunea  şi  va  adăuga, pentru  a putea  fi  realizat scenariul.   Ca un contra‐argument al tuturor spuse anterior, sunt filme care  întrec cartea şi asta datorită  fie  regizorului  strălucit,  fie  operei  literare  prost  realizate.  Exemplu  pot  fi    date romanele Cold Mountain sau Cititorul .    Şi pentru a egala balanța, filmul este superior datorită faptului că dispune de mijloace vizuale superioare, transmite mesajul mai uşor, fiind o redare mai rapidă a unei cărți, emoțiile fiind trăite într‐un interval mai scurt. Am putea deci să comparăm o carte cu o alta, un film cu un  altul. Dar  nu  o  carte  cu  un  film. Asta  ar  însemna  să  comparăm  personajele  cu  actorii, acțiunea cu scenariul, lucruri imposibile.    Ca  şi  exemplificare,  la  cărți  pot  recomanda  :  Oscar  şi  tanti  Roz  a  lui  Eric‐Emanuel Schmitt, Fructele pasiunii a  lui Daniel Pennac, Umbra Vântului a  lui Carlos Ruiz Zafon, Sînt o babă comunistă şi Băieți de gaşcă ale    lui Dan Lungu, Să nu mă părăseşti de Kazuo Ishiguro, Străinul lui Camus, Viața pe un peron a lui Octavian Paler şi lista ar putea continua. După cum se poate observa, aceste cărți nu au ecranizări, poate de aceea sunt mai atractive. La  filme recomand Veronica  se hotărăşte  să moară, Moulin Rouge,  Love hurts,   The blind  side, The pianist şi nu în ultimul rând Mary and Max, un film pe care îl recomand de câte ori am ocazia.    După ce îmi dau seama că m‐am abătut destul de tare de la subiectul argumentării, îmi permit  să  închei  în  aceaşi manieră,  susținând  cum  că orice  carte  este mai  profundă  decât filmul şi în general şi în particular.  

Când a apărut filmul, s‐a prezis moartea literaturii. Când a apărut internetul, s‐a prezis moartea primelor două. 

Bogdan Baciu  

Clasa a X‐a D Doar o amintire…

Seară de decembrie. Frig. Fulgii îmi dansează un vals lent, împleticindu-se la câte un pas, redresându-se însă mai apoi. Ora târzie din noapte îmi este cel mai bun sfetnic, iar jurnalul - cel mai bun confident. Pomul de Crăciun îmi induce o stare de basm, fantezie. Dar luna…luna nu te lasă să dormi când este aşa plină de miraj… Starea de melancolie ce mă cuprinde mai apoi este doar o picătură pe sufletul meu de gheaţă.

Picătura se transformă într-o lacrimă rece curgândă pe obrazul meu suferind… Nu-mi mai pasă... Oricum sufăr în singurătatea mea pustie, neavând cui să mă destăinui. Luna îmi sugerează să nu mă împotrivesc nevoilor umane şi se ascunde pentru o bună bucată de timp după nori. Până şi ea m-a părăsit, aducând din nou ,dar mult mai dens şi înnecăcios, întunericul de afară.

Oana Roman – clasa a XII‐a G  <<Prima zi de iarnă>>

Mirajul începe imediat după ce lumea viselor mă primeşte cu braţele deschise. Acelaşi vis ca şi ieri, ca şi acum două zile, ca şi acum o săptămână- un flash-back, acaparându-mi mintea şi sufletul. Pentru prima dată reuşesc să opresc ceea ce nu puteam până acum, iar visul dispăru.

Zâmbitoare şi mirată puţin, fug să-i împărtăşesc lunii victoria mea. Şi iat-o…deschisă asemeni unui suflet cald şi plin de înţelegere. Mă ascultă de fiecare dată şi mă înţelege doar din priviri. Îi împărtăşesc din raza de speranţă ce îmi luminează colţul de suflet în care păstram amintirile lui. Acum realizez că suferinţa mea s-a transformat în altceva…nici eu nu ştiu. Însă acum nu mai plâng pentru că s-a terminat, ci zâmbesc pentru că a fost frumos.

Paula Filip, clasa a XI-a H

La fiecare 15 ianuarie, Eminescu se naşte din nou Colegiul Naţional „Nicu Gane” a marcat în acest an momentul Eminescu, cei 160 de ani de la naşterea poetului, ca şi în anii trecuţi, printr-un program artistic care a adunat în amfiteatrul colegiului, pe 15 ianuarie 2010, elevi şi profesori. Aceştia au putut asculta atât recitări şi eseuri, cât şi momente muzicale, toate prezentate de elevi. Pentru început, subsemnata a recitat poezia „Dintre sute de catarge” a poetului naţional, iar mai apoi elevele Lavinia Miron din clasa a V-a, Gabriela Vacariu din clasa a XI-a G şi Antonia Diaconu din clasa a XI-a F şi-au prezentat eseurile închinate lui Eminescu, pentru a arăta cum este receptată opera eminesciană de fiecare dintre ele. Programul artistic a continuat cu un moment muzical pregătit de elevele Marciana Ghivirigă din IX G şi Nona Iliuţă din XI E; acestea, acompaniate la chitară de d-nul prof. Dan Sinăuceanu, au încântat publicul cu melodia interpretată pe versurile poeziei „O,rămâi...”.

După momentul muzical, Diana Bogatu a recitat poezia „Memento mori” a lui Eminescu, iar în încheierea programului dedicat poetului, Andreea Gavriloaia din clasa a X-a F a interpretat o doină, fiind acompaniată şi ea la chitară de d-nul prof. de muzică.

Elevii de la „Nicu Gane” au marcat momentul 160 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu cum au ştiut mai bine de cuviinţă şi au fost încântaţi că s-au putut exprima poetic, muzical dar şi în scris prin eseurile realizate, în programul artistic desfăşurat în colegiu.

Adriana Filip, Cl. a XI-a F

DRAGĂ MOŞULE?

Oana Roman, clasa a XII‐a G <<Prin omăt>> 

Nici nu ştiu cum să încep. Lumea din jurul meu spune că nu mai exişti şi prietenii râd de mine când le spun că îţi scriu în fiecare an. Totuşi, sunt câteva probleme cărora nu le găsesc rezolvarea. E adevărat că roşul nu este culoarea originală a costumului tău, ci verdele? E adevărat că cei de la Coca-Cola te-au manipulat şi te-au făcut roşu Ţie cine îţi aduce cadou de Craciun? Are Moş Crăciun un Moş Crăciun al lui? Dacă e adevărată legenda conform căreia te-ai făcut bun după naşterea lui Iisus, atunci ai în jur de 2060 de ani? Când e ziua ta de naştere? Ai rămas prieten cu vreun copil căruia i-ai dus cadouri? De ce le mai duci cadouri copiilor care nu cred în tine? De ce nu răspunzi scrisorilor mele? Te enervează copii care nu cred în existenţa ta? Ce faci cu cererile de genul : „ Îmi vreau mama înapoi” sau „ Vreau un munte de ciocolată” sau „ Vreau o fată frumoasă „ ? Care sunt criteriile după care categoriseşti copii? Strănuţi de fiecare dată când cineva te pomeneşte? Îţi plac colindele ? Ce înseamnă cuvântul dalb? Îţi pare rău că i-ai tăiat mâna dreaptă soţiei tale? Te-ai îndrăgostit de multe ori în lunga ta existenţă? Te superi tare dacă de tutuiesc? Poţi da ca şi cadou dragostea? Criza economică de afectează şi pe tine? Dar încălzirea globală? Barba Te uiţi la filmele cu Moş Craciun? Eu personal cred că nu te imită deloc bine. Tu mănânci de post tot anul? Ai păcate mari? Ai uitat vreodată de vreun copil? Dacă ai superputeri să ajungi într-o singură seară în toată lumea, de ce nu citeşti gândurile copiilor şi scapi de citit scrisori? Ţii minte copii de pe un an pe altul? E adevărat că ai vacanţă restul de 364-363 de zile pe an? Ce preferi să citeşti în timpul acesta? Ai dorinţe pe care nu poţi să ţi le îndeplineşti? Urăşti bradul artificial? Dar vara? Ai complexe şi vrei să slăbeşti? De ce în nicio reprezentare a ta nu ţi se văd dinţii? Sunt de aur, placă sau stricaţi? Ce cotă din toată industria din jurul lui Moş Crăciun îţi revine ţie? Ai telefon? Ce reţea, că pe mine mă enervează la culme si Orange şi Vodafone şi Connex si Zapp şi Cosmote? Dacă tu ai 2060 de ani, atunci ştii toate adevărurile istorice din lume? World Trade Center şi extratereştri? Ştii toate cele 2700 de limbi existente în lume? Foloseşti translatorul google? Cum te împaci cu internetul? Te enervează cei care vorbesc mult şi întreabă multe? Cum te înţelegi cu Dumnezeu? Gata. Prea multe întrebări. Îţi doresc succes de Crăciun, inspiraţie la cadouri şi multă sănătate. PS: Vreau de la tine ceva. O dovadă că exişti, să le dau peste nas prietenilor care nu cred în tine. Atât. PPS : Sper să îmi răspunzi la întrebări sincer. Nu neapărat scris la calculator, numai să scrii citeţ. Bogdan Baciu, clasa a X-a D

Poezie  

Am în faţă coala albă şi pătată de cerneală. În mână:stiloul vechi albastru. Şi ce ciudat!e gol… Renunţ , scriu titlul în creion! E un titlu banal. O tentativă de poezie. M-am tăiat la mână şi ce obscen şi violent! ce imprudenţă… Renunţ la scris-azi nu am chef! Stai!

Am revenit cu bandaj şi inspiratie; mi-am pierdut ideea! Sunt înfometată şi iau prânzul. Azi citesc REM , sunt copil şi tac. Uite! Culoarea creionului meu e stranie: un HD fără culoare. Şi bucata de hârtie-i incoloră. Renunţ la scris- azi e târziu!

Andrada-Georgiana Popescu Clasa a XII-a F 

Content ou riche  Laisse ton argent dans l’obscurité, Parce que la fortune n’as pas félicité. Mieux vaut être pauvre et content, Que riche et inquiet, Vivant mesquinement. Mieux vaut être simple et indépendent Qu’ostentative et seul, Vivant pitoyablement.  L’argent  Comme le fils Dumas a remarqué Tout est une question d’argent. La société et les gouvernements Ont oublié de sentiments.   Estime l’argent à son valeur, Parce qu’il ne fait pas le bonheur. C’est vrai, C’est un serviteur Très bon Mais un mauvais instituteur.  L’argent est devenu notre destin ; On ne peut vivre sans. Sebastian Loghin,clasa a XII‐a A 

                    Caleidoscop                  E toamnă…   Ascunde‐mă de ploaie,   de vânt şi frunze moarte,   de singurătatea râncezită     si de asprimea gândurilor   din noapte.   Fereşte‐mă de veninul tomnatic   şi înfrigurarea ce ne poate arde                         trupurile…   Acoperă‐mă cu amintirile   cireşului primăvăratic,   cu briza nopților cu lună plină   şi cu hamacul scufundat în soare…   Adu‐mi şi fulgii mari cât palma,   să‐i  cuprind şi să mă răcoresc,   să uit, să sper, să mai visez   şi să zâmbesc.   Ajută‐mă să clădesc un zid    de fericire, de soare şi căldură,   de magie aburindă şi de perfecțiune!   Dar unde când…   E toamnă…                   Adriana Filip, Clasa a XI‐a F

PREZENT? Dar nu‐i…       O fi ceva ce nu pot să văd? Sau s‐o fi gândit că nu‐i place să fie surprins, revelat?      Şi  de  ce  ar  fi  oameni  care,  neavând  altceva  decât  PREZENTUL,  îşi  plâng  trecutul  ca  pe  o posesiune indispensabilă fericirii lor, nebănuind  bogățiile pe care le  dețin tocmai prin absența acestui trecut lamentabil, acestor amintiri ce sfâşie gândurile cu alte gânduri?      Pentru oameni  trecutul e un  lux.Un  lux  ce‐mi  curge prin vene.  I‐am  construit  şi o  casă: EU. Sunt pierdut în trecut, uitat printre acțiuni finite, aşezate pe scopul lor final cel mai înalt, care nu vor să se retragă pentru a face loc prezentului care nu mai are nici măcar idealuri.      Nimic  altceva  decât  trecut.  Ce  soartă  tristă!  Prezentul  nu‐l  pot  concepe  decât  după  ce  şi‐a sfârşit transcendența desfăşurându‐se în  fața mea asemenea unui termen explicat într‐un dicționar.       Trăiesc cu o secundă, un minut, o oră, un veac înaintea tuturor. Te ascult dar îți înțeleg vorbele doar după ce mi  le aud spuse de mintea‐mi. Poate e nebunie, poate e  lene echivocă, poate nu sunt decât un burg onoric. Dar cui îi pasă? Privesc  viața printr‐o oglindă pe care o port mereu în brațe, care nu  redă  imaginea    în  timpi  reali  şi  care  la  întrebarea  “oglindă,  oglinjoară”  îți  răspunde  cu  o  voce moale: “a fost”.        Trecutul meu sunt eu. Poate că  în prezent “eu” şi‐a  încetat existența. O să‐mi dau seama de asta peste câteva secunde. Dar uite că încă mâna mea scrie‐ n‐o văd, n‐o simt dar scrie‐ şi eu încă sunt. Dar prezentul? 

Alina Custrin, clasa a XII‐a G 

 

Olimpicii noştri, stăpânii noştri 

  Ca  în fiecare an,  încercăm să  îi scoatem  în față pe performerii Colegiului Național Nicu Gane, acei  elevi  care  au  făcut  cunoscut numele unității noastre de  învățământ,  la  etapele  superioare  ale concursurilor  si  olimpiadelor  şcolare.  S‐au  obținut  performanțe  la majoritatea  disciplinelor,  elevii noştri demonstând  încă odată  calitatea procesului de  învățământ de  la noi din  liceu. Aceste premii sunt  rezultatul  unor  lungi  ore  de  studiu  individual,  dar  şi  cu  profesorii,  care  au  avut  un  rol  foarte important în îndrumarea elevilor.   La  nivel  național  s‐au  obținut  două  premii  II,  prin  Leți Mădălina  la  Sesiunea  de  referate  şi comunicări  ştiințifice  la  geografie  şi  Popescu  Adnana  la  Sesiunea  ştiințifică  la  limba  şi  literatura română,  trei premii  III, prin Socol  Ştefan  la olimpiada de  istorie, Tihan Elena  la olimpiada de  limbă rusă,  precum  si  echipa  de    volei  a  băieților  şi  trei mențiuni  ,  prin  Diaconița  Ionela  –  Roxana  la olimpiada  de  filozofie,  Filip  Paula  la  olimpiada  de  limbă  rusă  şi  Popa  Constantin  la  olimpiada  de geografie, participând şi la olimpiada internațională din Mexico City unde s‐a clasat pe locul 9.   Pe  lângă  aceste  8  distincții,  Colegiul  Național  „  Nicu  Gane”  a  fost  reprezentat  la  etapa națională  prin Murăraşu Ionel  la olimpiada de fizică, de Gagiu Monica  la olimpiada de geografie, de Macovei Denisa şi Şoldănescu Ionuț  la Sesiunea de referate şi comunicări ştiințifice, Baciu Bogdan  la Sesiunea  națională  de  referate  şi  comunicări  ştiințifice  la  istorie  şi  de  Leți Mădălina  şi  Vasilache Alexandru la concursul Ştiințele pământului.   Foarte onorante sunt şi cele două premii II obținute de Murăraşu Ionel la concursul de fizică „Ştefan Procopiu”.   Nu  putem  să  nu  pomenim  şi  de  rezultatele  acestei  reviste  la  concursul  național  de  reviste şcolare, la etapa județeană, „Revista Noastră” fiind laureată.   La  concursurile  interjudețene  de matematică  s‐au  obținut premii prin Câmpanu  Iulia  cu un premiu II, un premiu III şi patru mențiuni, prin Bertea Adina cu un premiu III şi două mențiuni şi Nistor Paul şi Maxim Cezar cu câte o mențiune. Un alt concurs la care s‐au obținut 4 mențiuni este concursul interjudețean Sinus, iar la concursul „ Spiru Haret” s‐a obținut un premiu I prin Muşet Mihaela.   La  Evaluare  în  Educație,  elevii  colegiului  nostru  au  participat  la  cele  5  discipline  :  limba  şi literatura  română,  matematică,  limbă  engleză,  fizică  şi  informatică,  premii  la  etapa  naționala obținându‐se la română prin Lomicovschi Mădălina cu premiul II, Popescu Adnana cu acelaşi premiu şi Mitrea Anca cu mențiune.   Acestora se adaugă multe alte premii şi mențiuni obținute la etapa județeană la aproape toate disciplinele de învățământ.                     Redacția 

Să zbor  N‐ai văzut în mine ce‐ai visat tu ieri N‐ai vrut să crezi că poți vedea în mine dorința inimii tale Te‐ai născut în mine ca să pleci, ca să te întorci, să mori În groapa săpată‐n sufletul meu spălat de lacrimile dorințelor mele E curat acum…şi încă nu‐ți place! M‐ai lăsat să cred că dragostea mi‐a blestemat destinul Te urăsc şi nu aştept să te întorci… Rămâi în mormântul din cimitirul amintirilor mele. Uscat pustiu..uscat pustiu 

Sabina Țăpoi, clasa a X‐a B <<Vorbe>> 

MĂ inspiri. Te expir.         Iustina Dumitriu, clasa a XI‐a A 

 

Cum să mergi prin viață…  

      Îţi aparţii în întregime. Ştii asta?Dacă ajungi să cunoşti însemnătatea ei deplină, nimic nu te mai poate învinge. Nu încerca să-ţi faci câte o mască diferită la fiecare bal, în fiecare zi. Fii tu acelaşi mereu altul. Anticipează-ţi decăderea ca să te prinzi de tine cu ambele mâini cultivându-ţi un fel de lehamite pentru abis. Iubeşte doar atât cât poţi înţelege; dincolo de cuvinte, gânduri şi lacrimi nu-i loc pentru tine. Se pare că deja sala-i prea ocupată de cei ce-au vrut a iubi totul deodată. Creează-ţi lumea ta, fă-i o poartă spre lumea noastră, a celorlalţi, ca să nu trăieşti de tot în aer scormonind pe jos fără speranţă. Uimeşte-i pe alţii, pe tine întâi, să-ţi curgă prin vene doar cântec, Marsias. Când vrei să fii singur fii singur cu tine. Nu-ţi face rău pe pământ. Cunosc deja mulţi ce-au încetat să mai creadă că-şi au măcar propria umbră fidelă; pe ei s-au înşelat de mult. Fii indiferent ascultând natura, verdele, citindu-i pe oameni în gând, vindecându-i de ei sau de tine. Lipeşte-te de oameni ca de tine însuţi uitându-ţi o parte din tine afară, închisă, intactă, uitată, păstrată pentru omul din baltă. Dai totul, pierzi totul. Şi cine-ţi oferă integritatea? Fii om! Creează asemenea Marelui Anonim. Un gol mai întâi ca să-ţi atingi împlinirea. Creează măşti zâmbitoare chiar dacă se şterg după prima ploaie. Curcubeul are destulă culoare şi pentru o dată viitoare. Trezeşte-i pe oameni spre moarte ca să trăiască secundele cu totul. Fă-i să înţeleagă că nimic nu-i la întâmplare, iar dacă te-aşteaptă un drum cu multe indicatoare, ia-o spre mare! După toate astea deşteaptă-te către tine însuţi. Converteşte-te!

Alina Custrin Cl a XII‐a G 

Vorbe stinse A murit în mine Demult, uitată Pasiunea. S-a-necat în marea Sufletului meu trist, Zdrenţuit de bătrâneţe. A căzut în prăpastia durerii, S-a stins arzând. Şi-a plâns. De multe ori, s-a chinuit. Dar de murit... Tot a murit... Acum sunt rece De mine nu mai ştiu, Am uitat de unde vin Unde mă duc... A murit în mine Demult, uitată Pasiunea. Aminah Tanasă Clasa a XII-a G

Căutătorul Printre luceferi … Moale-ncet pur se iveşte Magic scris pe foi celeste Madone din poveşti. Recenzii luster colorate Umilite în triunghiuri dărâmate Printer colţurile toate se naşte într-o singură noapte Un urmaş al lumii vechi. Ales din mulţi cugetători, Având ca mamă muze, ce nu trăiesc fără iubirea Carelor din seracuze, Nici cavaleri nici salbe lauri nici cântări, Nimicuri toate, nu călăuzesc puterea Minţii celui ce crease. Lunga timpului bătaie, revărsată prin oglinzi, Hiporbola idee nici aprinsă, nici n-o stinzi, Tu cel fără de margini, fără pic de milă-n toate, Rătăcitor ales din sfinţii unei patrii, Vei trece munţi vei spulbera credinţi Ceres singur, el răstoarnă dumnezei, Tu fără de mii de ani în urmă Toate sufletele vrei să sfermi? Am să sap toate cerurile mării de foc Şi când o să scap de patimi Am să mă întorc…Printre luceferi.

Andrada Botezatu, clasa a XII-a F 

Amintiri din vacanţă – Experimentele “Cine vrea să explice totul prin cuvinte ajunge în curând să nu poată explica nimic! Eroarea începe din clipa în care vrem să identificăm cuvântul cu spiritul. Sufletul n-are nevoie de cuvinte pentru a înţelege. Sufletul comunică direct cu lumea spirituală, cu lumea luminilor. Şi doar spiritul e esenţa, spiritul etern, infinit, o faţă a existenţei divine. Veşnica materie e implicată de esenţa ei.” (Liviu Rebreanu)

Soare... un soare dogoritor ce îmi apasă pe tâmplă. Un Soare ce se află la aproximativ 149.600.000 kilometri faţă de Pământ, depinde de zona de periheliu sau afeliu, un soare ce are puterea de a întreţine sau nu viaţa... un soare ce în jurul lui se învârte totul: de la activitatea umană, pănă la fotosinteza plantelor.

Şi aşa, ajung să exprim totul în cifre însemnătatea lucrurilor.

Elena Popa, clasa a XI-a A <<Colţ de drum >>

O nouă zi; aceeaşi dimineaţă vesteşte începerea spectacolului într-un amfiteatru somptuos, dar gol. Nu m-am gândit nicio dată că fiecare moment al zilei daca l-ai trăi de mai multe ori în aceeaşi zi l-ai percepe altfel. Spre exemplu, dimineaţa asta e ca oricare alta, dar eu nu o înţeleg ca ieri sau ca acum o luna. E ca şi cum ai merge la un concert al unei formaţii, numai că susţinut în diferite zile. În fond, melodiile şi spectacolul sunt aceleaşi, doar înţelesul lor îl pricepi altfel, sau poate că şi tu eşti altfel.

Azi va fi diferit, deşi „Miyamoto Musachi” stă pe aceeaşi masă împodobită cu flori proaspete- flori ce peste două zile se vor usca şi vor trebui înlocuite. O lipsă de etică, doar pentru a aduce un colţ din natură în casă. Bine... acele flori oricum se vor usca, dar nu într-o vază de sticlă şi nu vor fi aruncate la gunoi cu nepăsare. De ce ne complicăm şi aducem natura în casă, în loc să mergem noi în ea. Nu ne deosebim cu nimic de acel ce vroia să ducă soarele în casă într-o găleată. Chiar avem nevoie de un Ivan Turbincă pentru a ne trezi din continua somnoleţă?

Oana Roman, clasa a XII-a G <<Un fulg >> Ei bine.... până voi afla răspunsul, m-am hotărât să fac anumite experimente. Nu,

nu pentru că aş avea nevoie de ele pentru un punct din zece la portofoliul de fizică, mai apoi ele să fie copiate pe foi stăine. Şi apropo de fizică: aşa am gasit primul experiment! Ce s-ar întâmpla dacă nu ar fi gravitaţie? Nu, răspunsul nu e: matematica va fi mult mai uşoară. E o întrebare destul de simplă la care nici măcar nu ne gândim. Într- adevăr, vom putea zbura, dar chiar mi-aş dori asta mereu? Ce aş simţi când emoţii puternice m-ar înconjura? „Simt că zbor” nu ar mai

avea niciun farmec şi nici nu ar mai exista într-un dicţionar de expresii. Poate că nici nu aş mai compara sentimentele cu ceva şi ar fi trist să ştiu că oricine poate zbura, deşi nu simte ceva anume. Ce am descoperit cu acest experiment de reducere la absurd? Că totuşi gravitaţia ar trebui studiată mai în de-aproape – ar trebui să îmi notez acest lucru la „must know” . Şi uite aşa se ţin lanţ experimentele mele... Apropo de engleză: ce s-ar întâmpla dacă nu ar fi o limbă internaţională universală? Nu, nu am spune în loc de „shopping” – „cumpărături”. Am observat că din ce în ce mai mulţi artisti îşi scriu versurile în engleză, fie că e japonez, mexican sau german. Poate că da, avem nevoie de o limbă universală pentru a ne înţelege cu toţii fie că suntem din Kuala Lumpur sau din Fălticeni. Dar oare chiar am avea nevoie de vorbe pentru a ne exprima? Nu ar fi mai uşor să ne înţelegem prin gesturi sau prin ceea ce simţim? Ei, şi uite aşa mă complic şi îmi aduc aminte de la psihologie că mintea omului e complexă şi greu de înţeles şi chiar dacă am putea citi gandurile unii la ceilalţi, tot am avea nevoie de cuvinte pentru a comunica pentru că altfel nu ne-am deosebi cu nimic de marţieni.

Şi apropo de marţieni şi de Univers. Am încercat de multe ori vara să număr stelele. Da, vă înţeleg perfect dacă v-a apărut un zâmbet în colţul gurii. E o idee prostească pentru unii să începi să numeri stelele... dar altfel pentru ce ar mai exista matematica? Dacă tot ştim să numărăm de ce să nu ne exercităm această abilitate numărând ceva de nenumărat? E prea complicat? Dar parcă toţi vrem să ştim totul! Dar ce înţelegem prin tot? Avem păreri diverse, dar

toate ajung la un punct comun sau se separă ca apa şi uleiul – uite alt experiment, acum din chimie.

Anca Blihan, clasa a X-a H <<Metamorfoză >>

Odată, am făcut un experiment pentru fizică: am amestecat sare şi piper apoi am pus deasupra un magnet; sarea a fost atrasă de magnet, iar piperul a rămas neatins. Aşa suntem şi noi, oamenii. Ne diferenţiem tocmai prin modul în care analizăm un rezultat, prin modul în care gândim. E just! Nu suntem toţi la fel pentru că am fost creaţi tocmai pentru a fi unici. Şi uite aşa ajung la cel mai de preţ experiment! Un experiment care uneori nu are nicio demonstraţie şi tinzi să crezi că ai descoperit o axiomă: viaţa. De la

Fred Flinston la babilonieni, la egipteni, la greci, la romani, la azteci, la samurai şi gheişe, la nativii nord-americani, la medievali şi renascentişti şi am putea continua aşa până vom ajunge în epoca noastră. Toţi au avut şi avem viaţă. E cel mai mare experiment pe care l-a putut realiza „Totul”, fie că se numeşte „Dumnezeu”, „Marele Tot”, „Budha”, „Alah”, „Ra”, „Zeus”, „Zamolxe”, „Isis”, s.a.

Însăşi noi trăim într-un experiment şi experimentăm zi de zi, fie că implicam chimie, fizică, biologie, matematică, muzică şi altele. Nu facem altceva decât să ducem mai departe tradiţia dintotdeauna, un obicei ce se conservă în timp fară a fi energie propriu-zisă.

Elena Popa Clasa a XI-a A

EUSTORY ŞI CEI 5 PITICI

Povestea participanţilor la concursul naţional Eustory, ediţia 2009-2010. Proiectului lor intitulat “ Tainele lemnului. Arta de a da formă”, tratează subiectul cioplitului în lemn în arealul local, păstrarea şi istoria acestui meşteşug, precum şi identificarea şi cultivarea valorilor naţionale.

A fost odată, într-un orăşel aproape necunoscut, un grup de cinci liceeni cu idealuri măreţe, iubitori de folclor şi dornici să păşească pe cărările încâlcite, dar cuceritor pavate, ale lumii din spatele inscripţiei ,,Tainele lemnului’’.

Autofocus << Cei cinci pitici >>

Sebi, tânărul serios, preocupat de fizică şi de misterele universului, este omul dispus să-şi recunoască optimisul la orice pas. Bogdan, iubitorul de cravate, se implică încântat în orice activitate care l-ar putea ajuta să se autodepăşească; îi plac plimbările cu bicicleta şi mersul prin ploaie. Alina cea cu codiţe hippie te încarcă cu o energie excepţională şi multă creativitate; îi place să fotografieze orice moment unic şi să cunoască noi oameni. Ştefan luptă pentru cunoaşterea aprofundată a istoriei şi zâmbeşte destul de rar, dar se bucură de lucrurile mărunte; visează la Academia de Poliţie şi îi place mirosul de chibrituri arse. Alexandra ar spune despre ea că nu ştie ce i se-ntâmplă, dar că nu ar înlocui cu nimic cititul în ore târzii ale nopţii, beţişoarele parfumate şi amintirile pe care le are de optsprezece ani. Şi cum în orice experienţă iniţiatică este necesară existenţa unui personaj adjuvant, domnul Benţa Codrin îşi îmbracă haina magică a maestrului în ,,Arta de a da formă’’, în momentele sale lumeşti fiind

profesor de istorie al Colegiului Naţional ,,Nicu Gane ‘’, locaşul ce a devenit principala fortăreaţă, unde acest echipaj a început să construiască Marele Plan.

Domnul Lemn, ciudatul cu multe esenţe în dotare, care se ascunde în închipuirile copacilor, a început să-i bântuie la orice pas. Pe orice straduţă lăturalnică, cei cinci descopereau măcar un ornament încrustat pe chipul aceluiaşi personaj încărunţit de milenii. Asta nu i-a speriat, ci a început să le placă. S-au gândit că oamenii, proprietari ai întregului pământ, vor reuşi să-i scoată din acea enigmă a simbolurilor fără nume.

Autofocus << Cele cinci mâini pitice >>

Actanţii poveştii noastre moderniste au decis, aşadar, să-şi unească forţele pentru a-şi atinge scopul pe care nimeni nu l-ar fi crezut

vreodată posibil: înţelegerea mesajelor încifrate lăsate de străbuni prin tradiţia meşteşugurilor.

Apelând la armele revelatoare ale tehnologiei, cei cinci curioşi s-au gandit cum să faca şi cum să dreagă pentru a putea descoperi misterul. Indiciile au venit imediat din partea maestrului, căruia experienţa îi descoperise pasiunea cercetarii izvoarelor de creaţie ale lemnului.Eustorienilor li s-a mărturisit atunci că pentru a cunoaşte locul de unde izvorăşte Taina, trebuie să urce Marele Munte.

Timoteia Bostea , clasa a X-a E << Poza de grup>>

Pornind în drumeţia lor, curajul şi entuziasmul păreau să le fie cele mai importante surse de ajutor. Se hrăneau visători din gândurile bune ale adjuvantilor şi încercau mereu să nu piardă plăcuţele cu sageti ce le găseau la fiecare câţiva paşi. Rădăcinile copacilor îi împiedicau mereu, iar în îndelungata lor aventură şi-au dat seama că în

această călătorie mai există o tabără menită să le încetineze reuşita: spiriduşii malefici cu chip de oameni plictisiţi, goliţi de sentimentul artei, neîncrezători, dar cu diverse tactici de intimidare. Aceştia din urmă păreau născuţi din marmură, dând impresia că nici măcar nu vroiau să audă de ciudatul domn Lemn, preocupaţi fiind de meseriile şi stresul cotidian, activităţi covârşitoare şi suficiente existenţei lor.

Când interesul celor cinci a devenit un medicament necesar zilnic cu numele de Prietenie, personajul bizar a început să-şi arate numeroasele sale chipuri minunate : motive ornamentale

tradiţionale ca cel al soarelui, simbol al Luminii şi deci, al Cunoaşterii; diferite obiecte tăioase precum scoaba, cuţitaşul şi traforajul care în mâinile Aleşilor devin cheile Trecutului, trecut ale cărui clăci şi şezători vor rămâne unicate în scurgerea timpului; cărţi ascunse cu informaţii nemaicitite care capată sens sub imperiul poveştilor celor deja iniţiati.

Cand şi-au amintit că aceste descoperiri trebuie împărtăşite, Sebi, Bogdan, Alina, Ştefan şi Alexandra au început să-şi scrie istoria petrecută în spatele acelei Uşi din material masiv şi opac. Se spune că şi azi se mai văd cinci tineri neobosiţi, cu rucsacii în spate, întrebând şi căutând mereu aceeaşi Taină a Lemnului.

Alina Gorovei , clasa a XII-a H << Naţionalism şi artă>>

Eu, ca un povestitor de rând, vă spun întocmai cum am auzit la rândul meu. Mi s-a mai zis,

de asemenea, că grupul acesta are de gând să dezvăluie rezultatele expediţiei lor către Eustory, un lăcaş unde pământenii vor să-şi cultive valorile. Dacă misiunea lor va fi dusă până la capăt, rămâne de văzut.

Alexandra Ceornei, clasa a XII-a F

Micii noştri oameni mari Hai să vorbim despre muzică, nu despre toate prostiile ce se cântă la televizor după care marea majoritate a tineretului din ziua de astăzi e înnebunită. Hai să ascultăm şi altceva, scăpa de acel "nu" şi deschide-ţi puţin mintea... Muzica românească ar trebuii promovată pentru că avem şi noi oameni mari, oameni geniali, oameni ce nu ştiu ce înseamnă playback şi care ar trebuii ascultaţi.

Mariana Corduneanu, clasa a X-a A << Un alt apus >>

Să începem cu blues-ul, aşa că încearcă un A. G. Weinberger ce se consideră un "manipulator emoţional" şi te asigur că asta te va face să asculţi mai mult. E bine? Cu 50 şi ceva de albume în care ne încânta un blues românesc amestecat cu folk, o "muzică de lene" după cum zic unii, ne oferă Alexandru Andrieş, e imposibil să nu te îndrăgosteşti de "Ca nisipul femeile sunt", "Cea mai frumoasă zi" sau "Ceaţă". Să nu uităm Pasărea Colibri, să nu-l uităm pe Florian Pittiş (Dumnezeu să-l ierte) ce încă ne da un plus de optimism în piesele "Dar nu-i nimic, asta e!" sau "Sfârşitul nu-i aici" cover după Bob Dylan. Un zâmbet îl ai asigurat de la "Lili" de Ovidiu Mihăiescu sau "Dali" de la Marius Matache şi dacă toate astea îţi plac şi dacă vrei să vezi toţi "dinozaurii" acestui gen muzical, oameni că : Dinu Olaraşu, Adrian Ivaniţchi, Cătălină Beţa, Mircea Baniciu şi mulţi alţii, vino-n Vama Veche în august la festivalul "Folk You" şi convinge-te singur. Mai am câteva trupe ce mi-au atras atenţia, precum Jazzadezz ce cântă un down-tempo, trip hop şi neo-folk, o muzică oarecum ciudată dar foarte interesantă şi Blazzaj, numele lor provine din combinaţia cuvintelor "blazare" şi "jazz", folosit însă invers, adică "zzaj". Şi numele formaţiei citit de la coadă la cap, nu e altceva decît "jazzalb". Ne cântă un funk, nu-jazz şi acid jazz ce de asemenea e interesant. Dacă preferi partea mai metal a muzicii poţi încerca Negură Bunget, trupă underground din Timişoara ce abordează un gen muzical puţin mai greu de digerat, anume un black metal, ambiental pe alocuri şi cu influente folk. Un concert de-a lor este un adevărat spectacol deoarece este folosit fluierul, buciumul şi interesant este că trupa e cunoscută mai mult în străinătate decât în România. Să rămânem în acelaşi gen al muzicii, proiectul Marţolea realizat de Alin Drimuş din Câmpulung Moldovenesc ne duce cu gândul la partea întunecată a tradiţiilor şi povestirilor din folclor în nordul Carpaţilor şi al Bucovinei. Instrumentele de suflat folosite de artist sunt permanent în prim-planul albumului, efectul fiind obţinut şi datorită înregistrării în aer liber a acestora, în munţii Rarău. Atmosferă obscur-melancolică obţinută prin suprapunerea instrumentelor de suflat (în special a buciumului) cu sonorităţile de black metal precum şi alăturarea textelor inspirate din folclorul (păgân) bucovinean dau un iz poetic-mitologic acestei creaţii. Rolul lor este de a transpune ascultătorul într-o atmosferă acustică autentică, a poveştilor de demult, cu fiinţe malefice şi descântece magice, un exemplu ar fi piesa Marţolea al albumului "Gâlmele Întunericului" ce este o fiinţă raufacatoare ce coboară în nopţile de marţi spre miercuri din adâncurile pădurii şi pedepseşte femeile care lucrează. Tot pe partea metal, dar un metal mai "relaxat" e Bucium, o trupă românească de rock cu influenţe folclorice, caracterizată prin folosirea a două viori alături de chitară, bas, tobe, instrumente tradiţionale şi voce. Să nu uităm sucevenii noştrii de la Odyssey cu care eu personal mă mândresc, cântă un folk-rock şi anul trecut au filmat videoclipul "Cel fără de nume (Nameless)" ce e un videoclip reuşit la fel ca piesa.

Închei, te las. Şi ca să asculţi ce ţi-am scris eu aici ai nevoie de un mic click pe youtube. Îţi place? Alina Gorovei, clasa a XII-a H

( Continuare din pagina 15 ) ─Ştefane, ce faci? A trecut atâta timp de când nu te-am mai văzut! Rupse tăcerea tatăl Laurei, îmbrăţişându-l. Şi bineînţeles, doamna Elena, frumoasa ca întotdeauna. Bună Mircea, ai crescut, nu glumă…zise tatăl Laurei, bătândul uşor pe umăr. Mircea zâmbi uşor, încercând să o privească pe Laura. Tatăl său îi povestise multe despre această fată. Şi era la fel de frumoasă cum îşi imaginase. În timp ce tatăl Laurei şi domnul Iordăchescu discutau, iar cei doi tineri îşi aruncau priviri fugare, apăru mama Laurei: ─ Matei, dar adu oamenii în casă! Au bătut atâta drum şi îi ţii în picioare? Hai, poftiţi în casă! Odată intraţi în casă, mama Laurei îi invită la masă, Musafirii erau încântaţi de această ospitalitate, în special de bucatele pregătite, mama Laurei fiind o bucătăreasă desăvârşită. În timp ce părinţii discutau, cei doi tineri nu îndrăzneau să facă nicio mişcare, mulţumindu-se să-şi acorde simple priviri. După cină, cele două mame s-au retras în bucătărie. Domnii au plecat în biroul tatălui Laurei, dar nu înainte de a le sugera celor doi să facă o plimbare. Astfel, cei doi ieşiră să cutreiere împrejurimile în acea seară senină şi caldă de vară. Rupând tăcerea, Mircea spuse: ─Ştii, eşti la fel de frumoasă precum mi-a povestit tatăl tău. ─ Mulţumesc, dar şi eu trebuie să recunosc că eşti aşa cum mi-am imaginat, zise Laura roşind. Mircea zâmbi uşor şi o întrebă: ─Spune-mi, chiar atât de mult îţi place aici? Am înţeles că vii aici în fiecare vară. ─Îmi place enorm de mult. E refugiul meu. Aici simt că sunt liberă, fără zgomot, fără constrângeri. E atât de plăcut să stau aici, în natură şi să citesc. Presupun că nu prea îţi plac cărţile, din moment ce în Bucureşti ai atâtea de făcut. ─Nu e adevărat.Citesc. Şi chiar te apreciez pentru asta. Mi-ar plăcea să am şi eu un loc în care să mă refugiez. Bucureştiul e obositor. Dar mă bucur că am avut ocazia să pot veni aici. Poate e ultima ocazie de a mă bucura de această linişte. ─De ce ultima? Zise laura, ridicându-şi ochii mirată. ─Mircea zâmbi. Ai nişte ochi foarte frumoşi. Ce coincidenţă! Avem aceeaşi culoare a ochilor. Cum sa îţi explic? Sunt în ultimul an de liceu, iar de la anul plec la Paris. Cine ştie când mă întorc? ─La Paris? ─Da. Am primit o bursă. Voi fi medic. Şi vreau sa fiu un medic cu adevărat bun. În Bucureşti nu am şansa asta. Dar cândva am să mă întorc. Să găsesc liniştea de aici. ─Sună tare frumos. Dar eu nu cred că aş putea pleca. Mi-ar fi greu să trăiesc o vară fără să fi venit aici, la căsuţa Teilor. ─Chiar îşi merită numele. Miroase atât de frumos. Se plimbară în continuare, până când se făcu destul de târziu. ─Ar trebui să ne întoarcem, spuse Laura. E destul de târziu. Şi cred că ar trebui să te odihneşti. ─Nu sunt oboist, dar ai dreptate. Să ne întoarcem. Vroiam să te întreb. Practici vreun sport? Eu mi-am adus racheta de tennis. Speram să putem juca. Laura zâmbi. Joc tennis. Avem chiar şi un teren. Putem merge mâine dimineaţă dacă vrei. ─Atunci, s-a făcut. Ajunsi acasă, se pregătiseră de culcare. Părinţii lui Mircea aveau amândoi o cameră, însă lui Mircea i se pregăti un pat în camera Laurei, care de altfel, era destul de spaţioasă. Pe niciunul nu-l deranja acest lucru. După ce s-au băgat fiecare în patul lui, îşi urară noapte bună.. Însă trecu un timp până să adoarmă. Laura era foarte încântată de faptul că îţ cunoscuse pe Mircea. Era exact aşa cum işi imaginase. Înalt, frumos şi avea ochii incredibil de frumoşi. Din patul celălalt, Mircea se gândea la Laura” E chiar frumoasă. Şi deşteaptă”. Încet, încet, somnul îi cuprinse pe amândoi, iar în noaptea senină de vară, adăpostiţi în camera Laurei, fiecare îl visă pe celălalt.

BLESTEMUL MUNTELUI NEGRU În noaptea aceea, pe Muntele Negru era petrecere. Marea căpetenie a tribului Honga, lăsa tronul fiului care trebuia supus la o serie de încercări tradiţionale pentru a demonstra că este demn să îl urmeze pe tatăl său. De la acest eveniment nu lipsea focul imens situat în mijlocul peşterii în jurul căruia avea loc binecunoscutul ritual al dansului care creştea intensitatea flăcărilor roşiatice. Era o adevărată atmosferă de sărbătoare, poporul aşteptând cu nerăbdare apariţia magică a lunii pline care determina binecuvântarea fiului şi în acelaşi timp moartea tatălui.

Imediat după această scenă aplauzele de satisfacţie ale regizorului răsunară în toată peştera. Actorii mulţumiţi că totul a ieşit conform scenariului şi-au luat o pauză binemeritată gândindu-se la noaptea următoare când luna plină avea să răsară cu adevărat. După ce toată lumea a adormit regizorul încă visa cu ochii deschişi că ,,Legenda Muntelui Negru” va face ca filmul său să aibă un succes răsunător. În legendă luna plină nu era o binecuvântare ci un blestem deoarece fiul moare iar tatăl rămâne căpetenie de trib. Această inversare a situaţiei va duce la răzbunarea zeilor prin intermediul naturii. A doua zi regizorul s-a trezit foarte devreme pentru a verifica încă o dată scenariul. Deodată un bătrân misterios s-a apropiat spunându-i să nu continue filmul astăzi deoarece luna plină poate fi primejdioasă. Regizorul a vrut să ceară explicaţii, însă bătrânul a dispărut printre stânci la fel de repede cum apăruse. Neglijând vorbele bătrânului el s-a gândit că nu poate rata o asemenea oportunitate,

deoarece doar o dată la zece ani, luna plină îşi arăta faţa în peştera Muntelui Negru. Uşor, uşor soarele s-a scufundat în desişul pădurii trăgând în urma sa o mantie întunecată brodată cu stele. Actorii erau pregătiţi iar regizorul dădea ultimele indicaţii din spatele camerelor de filmat. Instantaneu a apărut şi luna plină care a trimis primele raze argintii în peştera întunecată. Brusc actorul din rolul tatălui a căzut jos fără suflare iar cel din rolul fiului a fost acoperit în totalitate de lumina lunii. După câteva secunde lumina s-a retras iar el s-a simţit ca un adevărat conducător de trib. Regizorul a oprit filmarea cu intenţia de a-i mustra pe actori deoarece nu au respectat legenda conform căreia urma să se producă un dezastru. Foarte repede şi-a dat seama că actorul din rolul tatălui murise cu adevărat. Mirat realizase că bătrânul a avut dreptate şi că legenda s-a repetat însă cu un final fericit, dar nu pentru el. Transformându-se în sălbatici, actorii au luat prizonieri cameramanii şi regizorul aruncându-i în valea Muntelui Negru… După câţiva ani un grup de turişti au găsit pelicula şi au făcut-o publică. Filmul a avut un succes răsunător iar criticii i-au acordat nota zece pentru apropierea fantastică de realitate.

Laura Lavinia Luca, clasa a X-a F

Un gest inimos al elevilor de la „Nicu Gane”

Cu toţii ştim cât de importantă este religia pentru sufletul omului întrucât, la liceul nostru, s-a construit recent o capelă pentru toţi elevii şi profesorii care vor să fie mai aproape de Dumnezeu.

Elevele din clasa a XI-a F (Filip Adriana, Măriuţa Paula, Sălăgean Roxana, Sănducu Maria şi subsemnata) s-au gândit să dea o mână de ajutor la pictarea capelei prin confecţionarea unor brăţări din aţe de diferite culori, îmbinate cu multă muncă, dragoste şi atenţie.Multe dintre acestea s-au vândut în interiorul şcolii, banii strânşi urmând să fie donaţi în totalitate picturii capelei.

Am rămas foarte plăcut impresionate de interesul pe care atât elevii cât şi profesorii l-au arătat faţă de munca pe care eu şi colegele mele am făcut-o sub îndrumarea doamnelor profesoare Otilia Grădinaru şi Anca Şoldănescu.

Vrem să mulţumim în special tuturor celor care au contribuit la strângerea acestor bani şi sperăm să ne ajute în continuare deoarece acest proiect se va desfăşura şi pe parcursul clasei a XII-a.

Anca Grigoriu, clasa a XI-a F

Peisaj – paradox universal

Un copil face o copcă în stomac c-un ac prins de-o arteră ce scoate abur nisipos. Respir la nimereală îmbulzindu-mi gesture peste vorbe necontrolate ce-mi sfâşiau liniştea. Plâng, strig, îndrug, consum din propria cenuşă. Un îndrăgostit s-a prins de mine exact ca o căpuşă şi vrea să-mi spele creierii, iar eu încerc să-mi coagulez sângele să nu mai curgă/sugă. Secundele-şi plâng trecerea şi-mi îndrept privirea spre apus. Spre-un alt răsărit întors. Aici, un om a adormit pe gaura unei chei şi-aşteaptă să fie pescuit de-un altul ce şi-a băgat prietenu-ntr-un clopot până la jumate ca să-l cureţe de muzica lui Hendrix. Prietenul meu, lovit de monotonie, şi-a făcut o scară până-n iad şi coboră fript în tălpi salvând un altul ce urcă fericit într-un costum alb semnat “Armani” neştiind că schimbul de iaduri nu-I va aduce niciodată satisfacţia de a-I vindeca arsurile nici măcar cu ploaie că ultima-I tot cu foc. Cetăţi întregi îşi deschid părţile de zburdă lumea-n câmpuri înconjuraţi de braţe rămuroase ce-ţi iau c-o mână ce-ţi dau cu alta, şi-şi fac măşti de chiar Diavolul nu poate să imite şi urlă-I frânt de gelozie. E-o lume-n care poeţii-şi şterg biografia în spitale de nebuni. E lumea mea. M-aplec asupra-i şi-ncerc s-adorm. Somn uşor !

Bianca Marcu, clasa a X-a H << Rătăcire>>

Alina Custrin, clasa a XII-a G

Discuţie cu tine

Te-ai gândit adesea că mâine e o nouă zi.Te-ai gândit vreodată că mâine poate fi ultima zi?... Mâine e prima zi din restul zilelor tale.Te vei trezi dimineaţă şi...evident, te vei culca seara. Dacă asta nu ar fi o revistă, şi dacă ai avea de completat spaţiul punctat cu lucruri pe care ţi-ai dori să le faci mâine, ce ai scrie? Să zbor, să îmi fac un tatuaj, să fiu în două locuri în acelaşi timp, să nu mai merg la şcoală, să mă fac invizibilă, să DORM, să-mi iau „bluza aia fată, ştii tu, de la Mall”, să nu mai am 55 de kg, să am doar 54,5 , să învăţ să merg pe tocuri fără a arăta ca un urangutan pe botine, să merg în vizită la bunica, să îmi cumpere tata un camion, să aduc primăvara, sau vara măcar, să învăţ să folosesc o şurubelniţă, să ajung pe Lună... etc.(fiecare după posibilităţi). Acum înţelegi cum prin câteva puncte poţi forma distanţe imense?

Eşti cu tine de un anumit număr de ani.Dar dacă iei fiecare amintire, fiecare zâmbet, fiecare lacrimă, fiecare dorinţă poţi ajunge la infinit.Te trezeşti dimineaţa cu perna udă...şi afli atunci de la eul din tine că nu trebuie să fii treaz ca să plângi. Îţi spui că vrei să fii un om mai bun... iar în minutul următor te cerţi cu vecina de la 4 că iar a stins lumina de pe scară.

Oana Roman, clasa a XII-a G <<Mă iubeşte?Nu mă iubeşte...>>

Vine un moment când vrei cu adevărat să schimbi ceva la tine.Şi atunci, prima intenţie e să fugi la coafor.Ce ar fi dacă mâine, ai înceta să faci lucrurile doar pentru că sunt la modă? Ce ar fi dacă mâine ai intra într-o biserică fără a te întreba dacă te-a văzut cineva? Ce ar fi dacă mâine, când vei citi acest articol, nu mă vei considera ciudată pe mine, cea care l-a scris? Cum ar fi să încetezi războiul cu propria-ţi conştiinţă? Ce ar fi lumea dacă nu ar fi ea? Dacă nu ar fi ea, ar mai fi lumea? De ce pun atâtea întrebări? De ce dau sfaturi pe care nici eu nu le ascult? De ce facem doar lucrurile pe care le criticăm la alţii? De ce mănânc acum o portocală? Şi...nu mai ştiu.

De ce când totul se sfârşeşte, noi vrem un început? Suntem doar antiteze, doar vise din trecut?

Sălăgean Roxana, clasa a XI-a F Sfera post(balică)’09

A mai trecut un an, s-a mai îndurat o aruncare a ştafetei către boboci dar de data asta către cei din promoţia 2009-2010. Care au fost aşteptările? Care au fost prestaţiile? Întrebări care işi găsesc răspunsul în părerile celor prezenţi la bal ca spectatori, juriu, organizatori. O tradiţie pe care Colegiul Naţional Nicu Gane o poartă în spate de ani şi o coboară atunci când răvaşul cu idei şi demonstraţii iese la lumină spre delectarea publicului. Balul? O formă de educare a elevului în spirit competitiv, unde provocarea de a înfrunta alte mentalitaţi şi alte entităţi(fizice) produce o mică schimbare a acestuia( la nivelul gândirii şi a perspectivei asupra ideii de liceu). Cu toţii am fost liceeni cândva, iar bucuria de a lua parte la acest “colaj” de întâmplări, în postura de boboci, elevi ai liceului sau foşti elevi, rezidă din dorinţa noastră de a trăi clipa şi de a

trece prin timp cât mai frumos posibil. Avem emoţii pentru fiecare boboc, pentru fiecare pas pe care îl face pe scena formării sale. Păreri post(balice)? Uitându-mă întâmplător pe blogul Colegiului Naţional “Nicu Gane”, mi-a căzut privirea pe comentariile aduse în “cinstea” balului de anul acesta, şi am putut observa că unele păreri au coincis cu imaginea pe care mi-am facut-o în legatură cu desfăşurarea acestui eveniment. O imagine, care, pe parcurs ce observam acţiunea, s-a transformat în certitudine. Certitudinea că balul ce se desfăşura odinioară, acum îşi pierde cate puţin din acurateţe. Balul prin excelenţă se doreşte a fi o demostraţie a bunului-gust şi a spiritului organizatoric. Costumele, muzica,invitaţii, ambientul, sunt destinate reuşitei pe cât posibil.

Nicoleta Carp, clasa a XI-a F <Oul>>

Anul 2009 i-a adus la bal pe cei mai frumoşi şi mai spontani boboci de până acum. Se pare că noua generaţie, generaţia 0 vrea să demonstreze că ceea ce a caracterizat omenirea de-a lungul timpului, o caracterizează şi pe ea, dar sub o formă niţel mai rebelă, unde normele şi ideea de perfecţiune nu işi găsesc locul în spiritul adolescentin de astăzi. Participarea la bal educă elevul într-un anume spirit, îl maturizează puţin şi totodată îl supune la o competitivitate acerbă. Idealul este ca bobocul să conştientizeze faptul că, odată acceptată această provocare, trebuie dusă demn până la capăt. Pot spune că bobocii au ţinut in frâu acest bal, ceea ce m-a impresionat! Tema a fost foarte bine aleasă, drept urmare, copiii au avut o costumaţie desăvârşită. O vestimentaţie ce i-a evidenţiat în cel mai plăcut mod posibil. Dar, cum nu totul stă în slujba elevului, cineva trebuie să îi dea o mână de ajutor, şi este de preferat ca acest ajutor să nu atenteze la imaginea generală a balului. Spun asta pentru că, ceea ce a făcut ca acest bal să nu tindă spre perfecţiune, au fost unii dintre invitaţi, sonorizarea şi modalitatea prezentării. Unii invitaţi au cazut de-a dreptul în derizoriu, iar locul lor nu era la acest bal. A cui vină este, nu stiu, dar acest exemplu poate constitui o atenţionare pentru următorul eveniment de acest gen. Sonorizarea, nici nu mă mai miră, în niciun an nu a fost la nivelul aşteptărilor. Cei de la Cinema nu sunt dispuşi să investească intr-o aparatură bună, de altfel ne-o demonstrează an de an, iar noi ne mulţumim cu ce ne oferă, de ce am cere mai mult? Totuşi, cineva ar putea interveni spre o mai bună prestanţă în anii următori, asta numai în cazul că se mai organizează o astfel de acţiune. Tradiţia trebuie sa meargă mai departe, dar pentru ca ea să continue, este nevoie de voinţă, muncă, niscaiva idei bune şi finanţări pentru că, elevi buni există, mentalităţi noi de asemeni, curaj şi dorinţă de exprimare nu mai zic. Puţină seriozitate nu ar dăuna cred eu, mai ales că *Nicu Gane* este un liceu cu renume, cu valori, cu mari expectanţe şi un viitor promiţător. Dacă am amintit ceva mai sus de modalitatea prezentării, ei bine, fără supărare, prestaţia unora dintre prezentatori a lăsat de dorit. Conceptia mea despre o prezentare este cu totul alta. În acest caz, ar trebui să se ţină cont nu numai de apariţie cât mai ales de dicţie şi prezenţă scenică. Sunt elemente esenţiale ce alcatuiesc un discurs, cu atat mai mult o prezentare. Părerea mea! Aş dori să nu inchei aceste afirmaţii pesimist, întrucât in general balul mi-a plăcut si o notă optimistă o poartă prin însăşi natura lui. În puterea noastră stă să lucrăm la imaginea acestuia pe viitor şi să încurajăm elevii să participe an de an.

A scris pentru revistă, în amintirea liceului , un *copil* ce a facut umbră timp de patru ani.prin *Nicu*…

Ce mai poți face în timpul liber?  Fălticeni e un oras mic și posibilitățile de petrecere a timpului liber sunt relativ reduse (pentru 

a învăța ceva nou poți alege din cercurile existente la Clubul Copiilor și Elevilor sau la Casa de Cultură). Cu toate acestea totuși cum rămâne cu distracția? Știu, unii elevii ies în parc, alții merg la dicotecă, dar ceva mai creativ și în același timp educativ?   

Sunt o persoană care vrea să știe că  face ceva util cu timpul ei. Astfel,  într‐un weekend mai liber ‐din punct de vedere pentru pregătirea temelor‐ încercam să găsesc o alternativă de a folosi util acest timp. Ne având nici o idee m‐am gandit să cer opinia unui coleg din clasa a‐11 a (eu find în a‐10 a la acea vreme). Astfel la sugestia lui Cătălin am mers la niște activități organizate de Grupul Local de 

Tineret  Aripi  în  Europa,  care  la  prima  vedere  păreau niște simple jocuri.   

Și  realista din mine  se  gândea: oare  așa niște activități au și o finalitate? Chiar dăcă două ore a părut că mă  joc cu copii cu o vârsta cuprinsă  între 6‐15 ani, am  aflat  elemente  noi  ale  educației.  Astfe  am descoperit ce înseamnă educația non‐formală și modul în  care  prin  joc  și  activităși  distractive  pot  lucra  în  comun cu alte persoane mai tinere sau mai învârstă ca mine pentru a realiza  și  învăța  lucruri pozitive care să ne și ajute.  

A  trecut  un  an  de  când  sunt  voluntar  și  am învățat  cum  să  pun  în  practică  noțiunile  asimilate  la liceu.  Cursurile  de  formare  la  care  am  participat  în cadrul  organizației  m‐au  ajutat  să  învăț  să  îmi organizez mai eficient timpul, să îmi măresc rezultatele școlare și să cunosc o mulțime de alți tinerii care sunt dispuși să  își  împartă experiența  lor cu mine pentru a putea să descopăr noi noțiuni care să mă ajute să mă orientez pentru un viitor mai bun.    

 Îți recomand să vii să fii voluntar alaturi de noi pentru că: 

‐ Poți cunaoște persoane de aceiași vârstă ca tine (voluntarii au vârsta între 15‐20 ani) ‐ Activitățile sunt făcute de tineri pentru tineri (6‐25 ani) ‐ Ai acces gratuit la o multitudine de informații ‐ Participi la evenimente realizate de Grupul Local de Tineret Aripi în Europa și colaboratorii săi ‐ Asimilezi cunoștiințe din diverse domenii (scriere de proiecte, realizare de evenimente, etc.) ‐ Participi la cursuri de formare profesionale  ‐ Mai nou voluntariatul înseamnă o bila albă în CV‐ul tău 

 Dăcă  vrei  sa  afli  mai  multe  te  invităm  să  accesezi  blogul  organizației: www.aripiineuropa.wordpress.com Te aștept să fiim colegi și în timpul liber! 

            Alexandra Pintilie, clasa A XI‐ a C