cuprins - nicugane.files.wordpress.com · revista noastră nr.2/2009 1 nebunii sunt liberi, dar şi...

CUPRINS

Nebunii sunt liberi, dar şi noi, Aminah Tanasă……………………………..………..…… 1 Interviu cu domnul muzeograf Adrian Cocârţă, Elena Popa …………………………..…...... 2 O campanie cu şi pentru muzică, Adriana Filip……………………………………...……...… 4 Moi, je suis…, Roxana Miron…………………………………………………..……...….…... 5 Sensations, Adriana Filip………………………………………………..………………......... 5 În lumea culorilor, Constantin Popa şi Elena Popa…………………………..………………... 6 Cuvântul, Teofana Dulgheriu………………………………………………………..…………. 8 Tărâm arcadian, Aminah Tanasă……………………………………………….…….……….. 9 Să înceapă campionatul, Adriana Filip………………...................................…………….…… 10 ECO-ŞCOALA, Bogdan Baciu................................................................................................... 11 Jazz… şi de la capăt, Ştefan Văleanu………………………………………….……………… 13 Chemare, Mara Ilie………………………………………………………….………………… 14 Research, Teofana Dulgheriu………………………………………………….……………… 16 Bucurii spulberate, Adriana Filip…………………………………………….……………….. 16 Laus Immortalis, Prof. Neculai Sturzu....................................................................................... 17 11 premianţi la concursul Chimexpert, Baciu Bogdan.............................................................. 21 Un concurs şi mulţi premianţi, Adriana Filip............................................................................ 21 Superstar, Andra Chelariu......................................................................................................... 22 Privind prin obiectiv, Prof. Anca Şoldănescu........................................................................... 23 Umbră moartă, Aminah Tanasă................................................................................................ 23 O cale, Mădălina Leţi................................................................................................................ 23 Requiem for an empty soul, Teofana Dulgheriu…………………………………………….... 24 Pentru o zi, Larisa Filoteanu...................................................................................................... 24 Portretul unei vieţi, Anca Mitrea............................................................................................... 24 Dragă Eu, Daniela Vamanu....................................................................................................... 25 Superficialităţi şi gărgăriţe, Monica Nistor............................................................................... 25 Nemo? Nu. Român, Daniela Oanea........................................................................................... 26 Un fulg de nea şi-o poezie, Vasilica Pintilie.............................................................................. 28 Cufărul cu tine, Ioana Solcanu……………………………………………………………….. 28 Dan Puric despre omul frumos, Roxana Miron...................................................................... 29 Lumea e inversă, Delia Ilie...................................................................................................... 30 De-amorul artei..., Roxana Sălăgean....................................................................................... 30 Counter Strike, Adriana Filip................................................................................................... 31 Zâmbet, Mara Ilie……………………………………………………………………………. 31 Luceafărul poeziei româneşti, Georgiana Dănilă…………………… ...……………………. 31 Omul, între credinţă şi tăgadă, Teofana Dulgheriu………………..……………………….. 32 14, Anca Mitrea……………………………….……………………………………………. 33 Revelaţie, Adriana Filip…………………………………………………………………….. 34 Demiurgul, Anca Mitrea……………………………………………………………………. 34 Minciuna, Mădălina Leţi……………………………………………………………………. 34 Un souris, Roxana Miron…………………………………………………………………… 34 Excursie, ie ie ie! Alexandra Ciornei....................................................................................... 35 ***, Redacţia........................................................................................................................... 36

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

________________________________________________________________________________ Revista Noastră Nr.2/2009 1

Nebunii sunt liberi, dar şi noi

Vise, cuvinte, dorinţe, gânduri, toate-

nchise într-un plic, lipite de-o hârtie, stocate într-un calculator…..Ce vrea să-nsemne asta? Că vrem să extragem esenţa din noi şi s-o punem la păstrat? Orice e posibil… Dacă-i spui vreunui coleg sau prieten că te duci să-ţi scrii tema sau că trebuie să lucrezi la vreun proiect, de multe ori te-ntâmpină cu o astfel de întrebare : „ Eşti nebun, frate? Mai bine du-te şi te distrează…” De parcă a face ceva util, în primul rând pentru tine, şi care mai târziu îţi va aduce multe satisfacţii, n-ar putea fi ceva distractiv. Pentru amatorii de senzaţii tari, nu totul se rezumă la julituri şi zgomote. Deci, se pare că nebunii sunt liberi… A venit primăvara de ceva vreme, răsăritul te prinde treaz, acel soare sângeriu, poate te apuci şi tu de ceva, de skate-boarding, de pictat, de ieşit la o întâlnire, de o carte bună. Nimeni nu spune că trebuie să le faci pe toate, dar nici că se pot completa între ele. Asta e o greşeală comună a adolescenţilor, ori vrem să facem de toate şi nu facem de fapt nimic, ori acordăm prea multă atenţie unui singur aspect al vieţii noastre. Ce ne rămâne de făcut? În primul rând, to chill…. Un lucru e sigur, nu poţi fi acceptat de toată lumea, dar măcar îţi dovedeşti că nu eşti un roboţel, sau mai bine zis, o oaie a societăţii şi faci ce-ţi place. Iar dacă asta înseamnă să scrii poezii sau să creezi noi

softuri, nu e nimic aiurea. A, zic alţii că eşti nebun, că n-ai ce face? Păi, uite că eşti, uite că sunt şi suntem, noi ăştia care nu ne distrugem neuronii cu toate chestiile „ tari ”, ci suntem doar mai liniştiţi. Poţi să cunoşti şi să nu ai de-a face, însă important e că ştii

mai mult. Când a stricat la ceva anticiparea? Nimic ce ţine de autodepăşire e o dovadă în plus că nu degeaba suntem consideraţi superiori regnului animal, pentru că gândim… Da, sună nebuneşte, dar e adevărat. Vorbele pot fi arme cu parfum de floare, sau flori cu miros de armă, ia-o cum vrei şi hotărăşte-te în ce fel le foloseşti în comunicarea cu cei din jur. Pentru că viaţa înseamnă de multe ori doar sunete şi gesturi. Interpretate,

desigur. Adolescenţii şi adulţii nu sunt două

rase diferite, care interacţionează forţat, cum tind unii să creadă, ci un grup omogen de oameni. Cuvintele şi faptele fac legătura. De cele mai multe ori, una plină de rafinament şi de înţeles.

Cum nu există pădure fără uscături, aşa nu există societate fără „ oi negre ” sau nebuni liberi…

Aminah Tanasă, clasa a XI-a G

<<Libertate >>Cristina Păiuş, clasa a V-a

Agon __________________________________________________________________

____________________________________________________________ __________________ Revista Noastră Nr.2/2009 10

<<Câştigători>>Adriana Filip clasa a X-a G

Să înceapă campionatul !

Campionatul de volei de la Colegiul Naţional „Nicu Gane” s-a desfăşurat în perioada 10 noiembrie 2008-21 ianuarie 2009 şi a fost organizat de elevele Oana Dominte şi Nistor Delia din clasa a XI-a A, avându-i ca profesori coordonatori pe doamna prof. Argentina Coman şi pe domnul prof. Bogdan Bădărău.

La campionat s-au înscris cincisprezece echipe ale colegiului: clasele a IX-a A, a IX-a D, a IX-a G, clasele a X-a A, a X-a B, a X-a C, a X-a D, a X-a E, a X-a G, a X-a H, clasele a XI-a A, a XI-a B, a XI-a C şi clasele a XII-a C, a XII-a G.

Cu aceste cincisprezece echipe s-au format trei grupe a câte cinci şi din fiecare grupă s-au calificat câte două echipe. Ultimele şase echipe sunt: clasa a X-a H, a XI-a A, a XI-a B, a XI-a C, a XII-a C şi a XII-a G.

Finala mică a avut loc, ca şi toate celelalte meciuri, în sala mare de sport din incinta Colegiului Naţional „Nicu Gane” pe data de 14 ianuarie a.c. Meciul s-a jucat între echipele claselor a X-a H şi a XI-a C, câştigătoare fiind clasa a XI-a C.

Finala mare, jucată in următoarea săptămână, pe 21 ianuarie, s-a ţinut între clasele a XI-a A şi a XII-a C. Câştigătorii au fost extrem de bucuroşi că s–au menţinut primii în top, ei fiind cei care au ocupat şi în anii trecuţi primul loc la campionatele de acest gen. Mulţi se aşteptau să câştige, alţii sperau că cealaltă echipă va fi învingătoare, dar s-a dovedit că nici în acest an clasa a XII-a C nu s-a lăsat mai prejos şi a urcat pe acelaşi fruntaş loc I.

Festivitatea de premiere a avut loc imediat după terminarea finalei mari, moment în

care s-au oferit premiile, felicitările şi aplauzele. Premiile au constat în diplome : premiul I-clasa a XII-a C, premiul II- clasa a XI-a A, premiul III- clasa a XI-a C; totodată s-au oferit şi două menţiuni speciale pentru clasele a XI-a B şi a XII-a G şi menţiune pentru clasa a X-a H.

Cele două organizatoare ale concursului, Oana şi Delia au fost şi ele răsplătite pentru munca depusă, cu diplome şi tricouri de către Agenţia Naţională pentru Sport, Direcţia pentru Sport Suceava.

Aşteptăm şi următorul campionat de volei care sperăm că va fi cu echipe dacă nu mai bune, cel puţin la fel de bune ca în acest semestru, când competiţia a fost foarte strânsă.

Adriana Filip, clasa a X-a G

*** PILULE DE RÂS

o „ Mama îi spune prin această afirmaţie că a scris foarte mult pentru că nu a avut timp să scrie scurt, adică a avut prea mult timp să scrie scurt, aşa că a scris mai lung această scrisoare.”

o „ Persida creştea printre picioarele oamenilor în târg, alături de fratele său Trică. ” o „ O pătură protectivă… ” o „…care încheie sfârşitul scrisorii ”

<<Fair-play>>Adriana Filip, clasa a X-a G

___________________________________________________________Modus vivendi

__________________________________________________________________________________ 11 Revista Noastră Nr.2/2009

ECO-ŞCOALA Anul acesta, şcoala noastră a depus documentaţia necesară pentru a adera la proiectul „ECO-ŞCOALA”. După evaluarea acestuia, comisia CCDG ( Centrul Carpato-danubian de Geologie) ne-a acordat un punctaj de 39 din 41, acest punctaj fiind cel mai mare din judeţ.

Prin programul ECO-ŞCOALA se urmăreşte intensificarea activităţii educative vizând adoptarea de către elevi a unui comportament ecologic, afirmarea Colegiului ca un centru cultural-ştiinţific capabil să conştientizeze comunitatearasupra problemelor de mediu. Programul reprezintă un mijloc de realizare a educaţiei pentru o dezvoltare durabilă, oferind elevilor: • participarea la diferite concursuri,

simpozioane şi sesiuni de comunicări ştiinţifice pe teme ecologice cum ar fi: ,,proiecte de mediu” – la care elevii noştri au obţinut de-a lungul anilor premii judeţene, naţionale şi chiar internaţionale; • activităţi de

înfrumuseţare a claselor, a şcolii şi împrejurimilor – începute deja; • colectarea deşeurilor

(hârtie, PET-uri) în pungi, coşuri special amenajate şi păstrarea curăţeniei în şcoli ( cu sprijinul elevilor şi prof. implicaţi ); • plantarea în ghivece a unor specii

decorative (începutul fiind făcut în cadrul cabinetului de biologie) şi a unor pomi sau arbori ornamentali în jurul şcolii;

• colaborarea cu comunitatea locală şi realizarea unor parteneriate cu alte şcoli în vederea îndeplinirii obiectivelor acestui proiect.

Comitetul ECO-ŞCOALA este alcătuit din: domnul director Sturzu Neculai - iniţiatorul proiectului, domnul profesor Cojocariu Dan –

coordonatorul proiectului, cadre didactice, reprezentanţi ai autorităţii locale, sponsori, părinţi, dar şi câte doi reprezentanţi din fiecare clasă.

În cursul acestui an vor avea loc numeroase activităţi în acest scop, „Cea mai frumoasă clasa din şcoala” , „ Clasa mea e clasă ECO „ sau

„ Reciclând hârtia – protejăm pădurea „. Iată o parte din problemele pe care proiectul

le propune pentru a fi rezolvate : - Asigurarea curăţeniei desăvârşite a curţii

şcolii prin înlăturarea deşeurilor şi gunoaielor rezultate în urma lucrărilor de reabilitare.

- Asigurarea curăţeniei celor patru corpuri în care se desfăşoară cursuri, a sălilor de sport, a internatului şi cantinei conform normelor sanitare.

- Urgenţe: • reparaţii la intrarea din spate a corpului B,

reigienizarea lor şi amenajarea ca depozite (continuare în pag. 12 )

Modus vivendi ___________________________________________________________


<<Afişier>>Nicoleta Carp, clasa a X-a G

(continuare din pag. 11 ) conform normelor; • demolarea fostelor garaje şi plantarea de

arbori, arbuşti, flori; • implicarea şcolii într-un proiect de

transformare a clădirii fostului atelier în spaţii pentru bibliotecă şi laboratoare de ecologie, biologie, chimie, cabinet de limba şi literatura română

- Respectarea de către toţi elevii şcolii a normelor de igienă la locul de învăţătură şi în incinta şcolii.

- Eradicarea fumatului la personalul şcolii şi în rândul elevilor.

- Adoptarea de către elevi a unei ţinute vestimentare decente şi care să asigure confortul necesar activităţilor şcolare; generalizarea ţinutei reprezentative a Colegiului.

- Pentru ca sălile de clasa să aibă un aspect plăcut şi conform normelor de ergonomie, se va asigura mobilierul adecvat şi iluminarea corespunzătoare.

- Consiliile claselor vor acţiona pentru ca fiecare clasă de curs să aibă un aspect specific prin panouri, afişe, tablouri etc.

- O educaţie ecologică mai profundă a elevilor şi a părinţilor

- Corelarea rezultatelor - Introducerea unor teme atât la disciplinele

de studiu, cât şi la unele opţionale, la dirigenţie şi la alte activităţi.

- Dezvoltarea unor abilităţi practice şi a simţului estetic

- Organizarea de: • sesiuni, concursuri, comunicări, dezbateri;

confecţionarea unor afişe, postere, pliante şi altele. • Rezultatele activităţilor vor fi comunicate

prin staţia de amplificare a şcolii şi în revista şcolii.

În funcţie de scopul principal pe care l-au ales şi anume: înfrumuseţarea spaţiilor şcolare şi menţinerea curăţeniei, dar şi activităţile propuse în planul de acţiune, am hotărât ca mesajul reprezentativ – ECO-CODUL – să fie: ,,ŞCOALA – UN MEDIU MAI CURAT ŞI MAI VERDE”

După ce programul ECO-ŞCOALA va intra în acţiune, unitatea şcolară va cunoaşte o intensificare a activităţilor instructiv-educative, care vizează schimbarea comportamentului elevilor în sensul manifestării respectului faţă de mediu şi faţă de semeni.

Se va realiza dezideratul păstrării curăţeniei şi al economisirii resurselor materiale şi de energie. Deşeurile de hârtie, plastic, lemn vor fi colectate, sortate şi valorificate.

Spaţiile şcolare vor fi atrăgătoare şi funcţionale, asigurându-se ambianţa necesară pentru procesul instructiv-educativ.

Părinţii elevilor vor fi atraşi în activităţi menite să contribuie la păstrarea unui mediu sănătos la nivelul localităţii.

Problematica orelor de consiliere şi orientare, adaptată nevoilor de protecţie a mediului, va fi

un element favorizant în educaţia elevilor ( copii, adolescenţi ).

Sesiunile de comunicări ştiinţifice şi de referate ale elevilor şi profesorilor vor aborda teme decurgând din preocupările pentru protejarea mediului. Premise în acest sens sunt rezultatele obţinute în anii precedenţi de către coordonator şi alţi membri ai echipei de proiect.

Estimând interesul pe care ECO-ŞCOALA îl va trezi în colectivul de elevi şi în comunitate, afirmăm că el constituie o oportunitate pentru a îmbina obiectivele pe termen lung ale instituţiei cu aspiraţiile fiecărui individ.

Bogdan Baciu, clasa a IX-a D

_____________________________________________________Omnia mea mecum port


<<Acum>>Sabina Ţăpoi, clasa a IX-a B

<<Măreţie>>Sabina Ţăpoi, clasa a IX-a B

Jazz… şi de la capăt

La fel ca şi colega mea, Mihaela Vasiliu (autoarea articolului despre jazz din numărul trecut), promovez bunul gust, mai ales în materie de muzică. Eu o să continui ce a început ea. Jazz-ul nu cred că încântă pe nimeni (vorbind la modul general) dintre tinerii de vârsta mea, din acest motiv jazz-ul a fost reinventat, adus mai spre “era noastră“, cu influenţe electronice, drum and base , experimental. Şi o să mă axez pe o casă de discuri din Londra, Ninja Tune, mai exact pe artiştii care au legătură cu jazz-ul, făcând câteva recomandări.

O să încep cu Amon Tobin. S-a născut la Rio de Janeiro şi s-a mutat de la o vârstă foarte fragedă în Anglia. I-a plăcut hip-hop-ul, blues-ul şi jazz-ul, ceea ce se observă în muzica lui. Sound-ul este unul greu, de cele mai multe ori format din bucăţi mai lungi sau mai scurte preluate din muzică jazz, orice altfel de sunete care-i captează atenţia lui Amon (scârţâituri, zgârieturi, sunete din natură etc.) şi linii grele de tobe, toate formând un produs finit foarte omogen. Dacă sunteţi amatori de filme horror sau noir şi jocuri de tip shotter sau adventure cu tentă horror este posibil să-l fi ascultat pe Amon Tobin, acesta punându-şi amprenta pe unele soundtrack-uri ale jocurilor si filmelor de acest gen. Ei bine, ştiţi deja în ce ape se scaldă Amon Adonai Santos de Araujo Tobin, deci ştiţi la ce să vă aşteptaţi dacă sunteţi curioşi de muzica lui: sunete terifiante, jazz şi senzaţia de frică. Vă recomand toată discografia lui Amon, în special albumul care mi-a atras atenţia cel mai mult “Out from out where“ din 2002 şi videoclipul piesei “Four ton mantis“ de pe albumul “Supermodified“ din 2000.

Un alt artist de la Ninja Tune care mi-a atras atenţia este Mr. Scruff. N-o să mai fac săpături în arborele lui genealogic, biografia lui, etc. (există wikipedia pentru asta). Ne rezumăm doar la muzică. Personal, ce m-a atras la Scruff au fost bucaţile de jazz cu saxofon, sound-ul dinamic şi închegat şi vocalurile de pe anumite piese (“Honeydew“ şi “Beyond“). L- as “defini“ pe Mr. Scruff combinaţia perfectă dintre jazz şi ritmul mai “uptempo“, datorită piesei “Get a Move On“ de pe “Keep It Unreal“ din 2002 fiind şi piesa mea preferată de la el. Recomand la fel ca şi la Amon Tobin, toată discografia lui Mr. Scruff în special “Keep It Unreal“,“Trouser Jazz“ şi “Mrs. Cruff“.

London Funk Allstars este un alt proiect foarte tare fondat de Funk Wizard Jay Rock, care include mai mulţi artişti din “familia“ Ninja Tune. Muzică electronică, funk, jazz, linii de tobe grele (cunoscute de toţi producătorii din sfera hip-hop, drum and base, electronică), trip-hop, acid-jazz, replici din filme, scratch-uri, cut-uri sunt elementele care definesc London Funk Allstars. Sound-ul nu este greu de digerat, sună apropiat instrumentalelor hip-hop, dar ceva mai experimental şi au ceva mai multă culoare. Ascultaţi albumele “Flesh Eating Disco Zombies vs the Bionic Hookers From Mars“ din 1996 şi “London Funk Volume 1“ din 1995. Dacă sunteţi amatori de hip-hop, chillout, poate chiar jazz, merită să încercaţi şi London Funk Allstars.

Ca o concluzie … jazz-ul încă n-a murit, încă poate fi ascultat printre versuri şi beat-uri în muzica hip-hop a anilor ’90, în muzica electronică şi experimentală, în sfera urmaşilor jazz-ului (nu-jazz, trip-hop, acid-jazz) şi nu doar in Londra la Ninja Tune.

Puneţi urechea la treabă, şi nu doar pe genurile menţionate mai sus, ci şi pe genurile care sunt acum “la modă“, dar mainstream-ul romanesc nu-i o soluţie spre muzica bună.

Ştefan Văleanu, clasa a IX-a D

Dubito, ergo cogito, cogito, ergo sum ____________________________________________


<<Figuri>>Tudor Cotoc, clasa a X-a E

Chemare

Blestemată a fost clipa pierderii! De fiecare dată când îmi aduc aminte, fiori de gheaţă îmi zguduie parcă şi sufletul, nu doar trupul. Acea senzaţie, atingerea morţii, al cărei sentiment este mult mai profund decât cuvintele prin care îl redai. Urât, mânie, invidie, disperare, inconştienţă, toate învăluite într-o tristeţe atât de adâncă, încât am crezut că nu-mi voi mai reveni niciodată….Asta simţeam încă dinainte de a afla că El a murit….într-un accident de maşină. Stupid şi de neînţeles! Trei ani au trecut şi astăzi, 3.03.2003, încă îi mai aud vocea chemându-mă în noapte……” Mara „ …Timpul s-a oprit pentru mine odată cu moartea lui….întotdeauna va fi sufletul meu preferat, şi în viaţa asta, cât şi în cealaltă. În braţele lui nu mă simţeam femeie, ci copil. Mereu trezea în mine un sentiment ludic, aducându-mi aminte şi făcându-mă să reîntâlnesc eul aşa cum nu credeam niciodată că o voi face. Nu trezea în mine acea dorinţă sălbatică, trăiri incontrolabile, sentimente murdare, ci doar puritate, limpezime sufletească. Ore întregi stăteam şi ne priveam neîncetat, fără să ne săturăm. Uneori, încă mai am senzaţia că mă priveşte…Şi cât îi mai plăcea să se joace în părul meu. Toate aceste amintiri mă secătuiesc sufleteşte. Când obosesc, mă ascund sub pietre de dor…poate infinitul mă va apropia de el. În noaptea în care a murit am avut un vis. Se făcea că mergeam pe o cale ferată, în jurul căreia era pământ. Simţeam mirosul crud de humă şi de iarbă verde, un verde care îmi încânta ochii. Apoi, dintr-o dată, totul era învăluit într-o ceaţă înfricoşătoare, pământul devenise apă tulbure şi mirosea urât. Îmi venea să vomit. M-a cuprins o adâncă nesiguranţă….Brusc, mi-am pierdut echilibrul şi am căzut în apă. Atunci m-am trezit. Acest vis s-a repetat în noaptea în care s-a împlinit un an de la moartea lui, apoi doi…numai

că, a doua oară, visul nu s-a terminat când am căzut în apă. Mă chinuiam să ies la suprafaţă, căci nu mai aveam aer….mă zbăteam cu toate puterile pe care nu bănuisem vreodată că le am. Apoi simţeam cum viaţa iese din mine, luându-mi toate

forţele cu ea…mă sufocam, încercam disperată să mă mişc fără niciun rost. Mă cuprinsese un frig aşa cum n-am mai simţit niciodată, apoi o oboseală covârşitoare…nu mai aveam nimic în mine…nici gânduri, nici simţuri, nici suflet… În noaptea asta se împlinesc trei ani….Am exact aceeaşi senzaţie ca atunci când a murit….Cred că voi reconstitui ultimul lui drum. Da…până la capăt… Am intrat în maşină. Ies în oraş. Afară se întunecă. Imaginaţia mea o ia razna…tot mi se pare că-l

aud….” Amara mea!... ” mă cuprinde un sentiment cel puţin bizar. Nici nu-l pot

defini. E un amestec. Ca şi cum o mare tristeţe s-ar împleti cu o mare bucurie, împlinindu-se în sufletul meu. Dealurile şi copacii parcă fug, geamurile fiind asemenea unui ecran pe care ai grăbit desfăşurarea imaginilor. Începe să plouă. Deschid geamul. Stropii mari şi reci mă lovesc pe mână şi pe faţă. Vântul îmi flutură cârlionţii în toate părţile. Parcă s-ar juca El în părul meu…” Amara mea!”… Iar îmi joacă mintea feste. Acum merg paralele cu calea ferată şi mi s-a părut că-l văd. Era învăluit într-o lumină albă şi zâmbea atât de straniu… m-am speriat puţin...Îi ştiu surâsul…îl avea când mă punea la încercări… Căzusem pe gânduri….nu prea eram atentă la condus…probabil de aceea nu văzusem copilul care apăruse brusc în mijlocul şoselei.

(continuare în pag.15)

____________________________________________________Dubito, ergo cogito, cogito, ergo sum

____________________________________________________________ ___________________ 15 Revista Noastră Nr.2/2009

<<Ocolind>>Sabina Ţăpoi, clasa a IX-a B

(continuare din pag.14) Am pus frână brusc. Oprisem la câţiva

centimetri de el. Băieţelul, foarte senin şi deloc speriat, mi-a luat mâna dreaptă într-ale sale şi a râs cu poftă. Era un râs sincer, izvorât din adâncul sufletului…, iar mâinile îi erau aşa de călduţe…Mi-a dat drumul la mână şi a început să fugă. Am vrut să mă duc după el, dar tremuram toată; încă nu-mi revenisem din şoc. Acum am intrat din nou în maşină…vreau să continui drumul…până la capăt. Nu înţeleg, dar totuşi mă bucur. Am o linişte interioară pe care nimeni şi nimic nu mi-o poate zdruncina. Mă tot gândesc ce-or putea însemna tot ce s-a întâmplat. Nici n-am prea avut timp să mă gândesc, că apăruse de data asta , o fetiţă, cam de aceiaşi vârstă cu băieţelul de dinainte. Dar ea era pe marginea şoselei. M-am uitat foarte atent la ea…avea ceva ce îmi părea foarte familiar…trec de ea şi dintr-o dată îmi amintesc : era îmbrăcată la fel ca mine când eram de vârsta ei. Iar am pus frână bruscă. Când ies din maşină şi mă uit înapoi, nimic. Fetiţa dispăruse fără urmă. Doamne!zic. Să fi fost…eu?! Şi cel dinainte…?? Cred că-mi pierd minţile! Cine încearcă să mă oprească? Nu! Nu dau înapoi. Voi reconstitui drumul….până la capăt. Asta trebuie să fac. Trebuie! Nu mai există cale de întoarcere. Grăbită , intru în maşină şi pornesc motorul. Accelerez şi încerc să nu mai dau atenţie la ce se întâmplă în jur. Parcă totul, absolut totul mă împiedică. Nu! Nu voi lăsa! Nu mi-e frică! Nu dau înapoi! După ceva timp iar îi văd, de data asta pe amândoi, jucându-se pe calea ferată. Am zis că nu mai bag în seamă, dar cum să ignor când văd că vine trenul? Disperată, iar mă dau jos din maşină şi fug spre ei, să-i împing de-acolo, să fac ceva. Strigam „ Plecaţi!”. Ei, nimic. Am fugit aşa cum n-am mai fugit niciodată şi, în ultimul

moment, i-am luat în braţe, ducându-i de acolo. Ne-am rostogolit pe un dâmb. Când m-am oprit, mi-am dat seama că iar eram numai eu. „ Asta e, într-adevăr, cea mai reală halucinaţie de care am avut parte vreodată!” mi-am zis. Să mă întorc acasă? Nu! E prea târziu! Până la capăt! Pornesc la drum pentru ultima dată. Nu mai e mult de mers. Chinul se apropie de sfârşit. Simt asta. Iar cad pe gânduri…şi viteza creşte. Ajung la curba nenorocirii, sau poate a norocirii acum, eliberându-mă. Şoseaua e alunecoasă din cauza ploii. Fac curba. Pierd controlul volanului. În stânga era parapetul, iar în dreapta, o vale şi mai jos o mlaştină. Ca o ultimă încercare de

redresare a maşinii, am virat spre dreapta. Am mers puţin pe două roţi, după care m-am rostogolit de trei ori. Timp de o secundă, dacă nu chiar mai puţin, în timp ce eram cu susul în jos, parcă îngheţase totul, şi timpul şi spaţiul. Înţepenise totul. Am crezut că s-a terminat, dar nu. Portiera s-a deschis iar eu am fost aruncată afară din maşina care încă se mai rostogolea. Groază şi linişte în acelaşi timp. Am căzut în

mlaştină. Apa mă învăluie în frigul ei…m-am încâlcit în ierburi….apa nu e aşa de adâncă, dar nu pot ieşi la suprafaţă…şi nici nu vreau…nu vreau să mă abat…vreau să respir apa….să-mi umple plămânii…ceva mă trage la fund…nu…..trupul meu, din lipsă de aer, începe să se zbată disperat…mintea încearcă să-mi convingă sufletul să lupte, dar nu…de ce? Slăbită de atingerea rece a morţii, văd o lumină crescândă deasupra mea. Apoi o mână ce o apucă pe a mea, trăgându-mă în sus…” Amara mea!”…Sentimentele urâte au dispărut. Într-o linişte eternă mă înalţă spre locuri necunoscute. În sfârşit, mă simt împăcată cu mine însumi, cu destinul meu. Am regăsit liniştea şi fericirea pe care le-am pierdut. Binecuvântată este clipa regăsirii.

Mara Ilie, clasa a XII-a G

Ex libris _______________________________________________________________

__________________________________________________________________________________ Revista Noastră Nr.2/2009 16

Research

Surrounded by falling leaves Snowflakes will fall tomorrow no, it’s really not your way,

There’s a curtain hidden in your dreams but, your curtain stays still, tired to hide your thoughts. Release them once more.. Do you want to be loved? Find my angel behind the scenes and remember today, The day you and I are not

so far away.. If I inhale now, I’ll be addicted, This drug is the frost killing hour, sweet turning sour, less fragile than before, will I stop to feel? Meaningless seems the sound of violins Coffee’s never strong enough as if I never existed, this world doesn’t seem to need me, so I might have to go, A last look to this face, catching the taste of illusion It’s a mirror between us, that fades away everything we had, Struggle and win! Run and find me! My car is running out of gas, the air is thinning here, so it appears there’s nothing left to do.. Breathe me! Teofana Dulgheriu, clasa a IX-a D

Bucurii spulberate

În data de 18 decembrie 2008 a avut loc în amfiteatrul C.N. „Nicu Gane” recenzia celei de a doua cărţi a lui Emanoil Rei, „Bucurii spulberate”, la care au fost prezenţi atât profesori cât şi elevi. Aceasta are 150 de pagini şi conţine 28 de proze.

În deschidere a luat cuvântul d-na prof. dr. Mihaela Bărbăcuţ, urmând ca d-nul Emanoil Rei să-l prezinte pe cel care a scris prefaţa cărţii „Bucurii spulberate”: criticul literar şi istoricul Nicolae Cârlan. Acesta a fost redactor la revista „Bucovina literară” şi a vorbit celor prezenţi despre

problema românilor din Cernăuţi şi Bucovina; totodată, s-a arătat profund emoţionat de sala amfiteatrului fiindcă este sala în care a învăţat Nicolae Labiş.

Din cele 28 de proze, autorul cărţii a hotărât ca la finalul recenziei să o citească celor prezenţi în sală pe cea intitulată : „Bucuria soţilor Tănase”, urmând ca celelalte proze să le descoperim noi, citind cartea.


<<Lângă>>Larisa Filoteanu, clasa a IX-a G

<<Experienţă>>Bogdan Baciu, clasa a IX-a D

___________________________LAUS IMMORTALIS___________________________


Academicianul Constantin Ciopraga s-a retras în liniştea unui înalt, străvechi turn.

Îndureraţi, încercăm, cu modeste puteri, să rememorăm paginile unei biografii de savant şi scriitor. Viaţă exemplară, închinată Şcolii, Literelor, Culturii.

Un raft de cărţi scrise, zeci de promoţii de dascăli de şcoală ori de liceu, mulţi specialişti în literatura română, creatori sau cercetători.

Fost elev al Liceului într-una dintre perioadele lui de glorie, Profesorul a onorat cu prietenia Domniei Sale pe cei care îl slujesc astăzi. Cu distincţie şi superioară înţelegere s-a întors aici, de câte ori a fost rugat, să ne vorbească despre spiritul acestor locuri, despre Sadoveanu, despre Eugen, Horia şi Vasile Lovinescu, despre încă atâţia alţii, trezind,de fiecare dată, în minţile adolescentine, scânteia dorinţei de a urma exemple ilustre.

Pentru cei care încă nu s-au aplecat peste cărţile fundamentale – sinteze ori ample panorame ale literaturii române, reproducem câteva – prea puţine, vai! – pagini dintr-o atât de bogată operă.

( Prof. Neculai Sturzu )

„ Din opoziţia faţă de spaţiul citadin decurge falsa imagine a oraşenilor, anticitadinismul fiind asociat cu xenofobia şi oroarea de industrie. Consecinţa tradiţionalismului ca adoraţie a formelor revolute e închistarea în convenţii, unele exacerbate, în perioada interbelică, în ideologia gândiristă. Nu e tradiţia ca germen ideatic, depozit de experienţe ci tradiţia - imitaţie, radical ostilă mutaţiilor. Acestea fiind cadrele, anacronic prin neadeziunea la progresele culturii moderne, sămănătorismul, în ciuda anvergurii sale, înscrie în istoria literară un capitol steril. ” („ Literatura română între 1900 şi 1918 ”) „ Antiteza şi construcţia în contrapunct caracterizează romanul în totalitate. Vulgaritatea se confruntă, în zeci de moduri, cu nobleţea gestului, mărginirea cu elanul pur; aerul închis de pe strada Antim contrastează cu cerul înalt al Bărăganului, acesta din urmă fixat în pagini antologice. Deoparte inaptitudinea pentru frumos a lui Titi, de alta fiorul liric al Otiliei cîntînd din Liszt sau delicateţea lui Felix descifrând o pagină din Folies d’Espagne de Coerlli. Otilia are uneori – scrie prozatorul – ceva din madonele lui Carlo Dolci. Elogiul fineţei sună memorabil, într-o frază a lui Pascalopol : „ Emotivitatea, delicateţea sufletească, astea sunt produse ale inteligenţei, sunt complicaţiuni superioare”. Imaginea frumuseţii, potenţată de sensibilitate şi înnobilată de inteligenţă, reprezintă în ierarhia valorilor, la Călinescu, un summum bonum : bunul sprem. („ Personalitatea literaturii române ”)

„ Eminescu e un suflet scindat, împărţit între terestru şi astral. Probabil prin intermediul lui Hasdeu, poetul va fi fost sedus de opoziţia : viaţă ( = suferinţă ), moarte ( eliberare ), atribuită de savant religiei geto-dacilor, de unde în Rugăciunea unui dac deznodământul văzut ca „ veşnic repaos” sau „ stingere eternă ”. Aderă poetul radical, categoric, la ideea neantului pur ? Răspunsul corect ni se pare a fi negativ. În natură ( o natură deschisă larg împăcării ) răsună surdinizat, cu ecouri

___________________________LAUS IMMORTALIS___________________________


ce traduc amînarea, suspensia, coranul romantic, „ îndulcind cu dor de moarte ” , sufletul „ nemîngîiet ” … Moartea e ( în Peste vârfuri ) o fatalitate nedeterminată temporal, percepută metafizic. Sensurile grave sunt solubizate, atomizate, descompuse în particule inofensive, printr-un transfer de la individ către natură, indulcite efectiv prin narcoticul muzicii. Nicio îndoială, sfârşitul nu e dorit în sens literal. Altfel nu ar avea înţeles elegica intergaţie din final : „ Mai suna-vei dulce corn, Pentru mine vre o dată?” Dealtminteri, sfârşitul iminent generează reacţii diverse :

(continuarea în pag. 18)

LAUS IMMORTALIS _____________________________________________________

____________________________________________________________ ___________________ Revista Noastră Nr.2/2009 18

<<Creaţia>>Iuliana Irimia, clasa a IX-a H

(continuarea din pag. 17) revoltă transmisă în mit, ca în Strigoii, revolta făţişă din Mortua est, sentimentul relativităţii generale („ a fi sau a nu fi?”), sau constatarea unui absurd insurmontabil : „ De e sens într-asta, e-ntors şi ateu…”. Existenţei vremelnice, „vis” al „ unei umbre ”, i se suprapune un „ Mereu ” dincolo de moarte, într-un prezent etern. De reţinut că, între limite ca acestea, erosul se constituie, pasager, într-un antidot al nefiinţei ; natura, asociată, încîntă. Peste toate prezidează, ascendent, ( ca în Mai am un singur dor şi variantele congenere ) ideea de orchestraţie, de armonizare finală în univers, făcând ca impulsurile metafizice şi filozofice de aspect pesimist să se estompeze. ” („Personalitatea literaturii române ”) „ Mitul lucrează lent dar sigur asupra reprezentării trecutului, cîteodată şi asupra prezentului. Raportat la istorie, mitul este o formă de „ amintire ” a faptelor neîntîmplate, paradox prin care imaginaţia se eliberează de banalul cotidian, transpunînd faptele posibile în ideal. În acest înţeles, a istoriza înseamnă a te situa într-un prezent permanent, cuvîntul dînd timpului rarefiat, pîndit de neant, sclipiri de timp unic. Aceasta va fi limbajul maturităţii sadoveniene, al capodoperelor, timp în care depărtatul şi apropiatul, profanul şi miticul acţionează sistematic, fuzionând într-o stare globală de poetic. Dacă o anumită fervoare, mai plastic spus o halucinaţie a timpului stăruie, ea se traduce mai puţin în ritmuri epice cît în neobişnuita capacitate de a visa. Sub masca unui Bogdănuţ Soroceanu ( iniţială S – a lui Sadoveanu ), care ca participant fictiv evocă întâmplări de la jumătatea secolului al şaptesprezecelea, poate fi găsit însuşi scriitorul. Misterioasa peşteră de lângă un schit montan, în care noaptea, după „ a treia cîntare a cucoşilor ”, pătrund Bogdănuţ şi unchiul acestuia, despărţindu-se de „ lumea ştiută ” , nu e numai un „ tărâmal tăcerii desăvârşite ”, dar şi spaţiu de resurse magnetice destinat iniţierii. Tonului negru dantesc i se opune fascinaţia albului. ”

(„ Mihail Sadoveanu – fascinaţia tiparelor originare ” ) „ Faţă de apusurile transparente şi triste din ultimele zile ale toamnei, urmate de nopţi goale, când stelele măreau pînă la disperare senzaţia de singurătate, primăvara timpurie vedea cu amurguri tot mai lungi şi calde. Pentru pescarii care se întorceau în golf, în astfel de apusuri lungi insula trebuie să fi arătat ca vîrful unui munte ieşit din apă… Pictorul Larroche, sensibil la variaţiile luminii după anotimp, povestea o dată că şarpele cobra, care, dacă e lăsat în pace nu atacă – devine mai veninos şi agresiv în nopţile cu lună plină. În nopţi ca acestea zidurile de incintă şi miradoarele dispăreau, iar între fortăreaţă şi biserica benedictinilor nu era nici un obstacol, cea ce făcea să mă cred în spaţiul vechii mănăstiri, atît de diferit de cel din fortăreaţă!... La începutul lui aprilie, într-o zi în care, ca în altele, Armăşeanu privea pescăruşii solemni planînd deasupra – vedenii de spumă zburătoare -, lumina era triumfală. Aşezat pe o terasă de piatră, el făcea parcă liste de gînduri, sau poate nu gîndea la nimic, deşi nu-l credeam relaxat. Sub un pin-umbrelă care lasă o umbră lunguiaţă, subţire, Larroche desena absorbit pe foi cenuşii, de dimensiuni reduse. Rezema foile de genunchi. Îmi făcu semn să vin lîngă el… Pasionat de experienţa marilor impresionişti, de Renoir mai ales, slăbiciunea lui, Larroche, cu care vorbeam uneori ceasuri întregi, credea că schiţele sale din fortăreaţă vor deveni, la timpul potrivit, tablouri : - O să te invit, doctore, la o expoziţie pe cheiul Senei, în faţa Luvrului. Pe una din hîrtiile cenuşii din cartoanele sale, eram schiţat eu însumi, un profil foarte convingător, desenat spontan. Îi pusese un titlu simplu : Prizonier cu bonetă.”

(„ Nisipul ”) – roman

„ Armonia eminesciană tinde şi ea spre muzical în una din accepţiunile semantice eline, muzica fiind nu numai muzică, dar şi sufletul Muzelor ( Theodore Reinach, Dictionnaire des Antiquités ).

LAUS IMMORTALIS _____________________________________________________

____________________________________________________________ ___________________ Revista Noastră Nr.2/2009 18

De repetate ori citat de către poet în fişele lui de lectură, Platon din Banchetul conchidea că muzica „ s-ar putea defini ca ştiinţa iubitorilor privind armonia şi ritmul ”, modalitate afectivă în acelaşi timp de a concura ordinea naturii. Eminescu comentează : „ Şi noi suntem natură – Să restabilim unitatea. În simţirea nemijlocită zace deja unitatea…” Cu virtuţi concurînd muzica, iubirea e un alt mod al

(continuarea în pag. 19)

______________________________________________________LAUS IMMORTALIS


<<Piramidă spirituală>> Larisa Filoteanu, clasa a IX-a G

(continuare din pag. 18) armoniei : conciliere a contrariilor sau, în accepţie platoniciană, consonanţă. Insul intră în vibraţie cu Sufletul Universal, cu frumuseţea Totului, într-o endosmoză de tip particular. E ceea ce latinii par a fi tradus prin aequanimitas – egalitate a sufletului -, dispoziţiune revelatoarea eternului şi act de integrare : sincretism, rememorare senină acord. ” („ Poezia lui Eminescu ”)

„ Ajunşi aici, ne putem spune că sincronizarea, necesar proces integrator nu presupune observarea unui model fix, universal, ci numai deschidere spre structuri in statu nascendi, adeziune din perspective proprii la fenomenul contemporan. Admitem, implicit, că diverse tente ale unei literaturi se estompează pe parcurs, ele urmând a fi înlocuite cu altele, în spiritul unui mobilism perpetuu. În definitiv, clasicism, romantism ori direcţii de avangardă, curente dând curs unor realităţi complexe, sunt, la nivelul artei, demersuri structurante în funcţie de timpul în mers, dar şi de personalităţi reprezentative, de unde o pluralitate de clasicisme, de forme romantice şi, încă mai mult, de avangardisme. Ritmul îl dau personalităţilor întemeietoare, scriitorii pentru istorie, aceia care prin reacţiile lor hotărâtoare forţează limitele, opunând momentelor inactive mirajul depăşirii. Important, în cele din urmă, e

ceea ce un scriitor cu personalitate, un creator în care se simte pulsul epocii, pune din sine în textele ce-l reprezintă. ”

(„ Amfiteatru cu poeţi ”) „ Pentru a se instala în istorie sau pentru a captalumini din Ţara de dincolo de negură, Sadoveanu avusese nevoie de aerul de la Fălticeni;

E. Lovinescu, coleg de gimnaziu cu Sadoveanu, punea pe seama locurilor de lângă Nada Florilor, echilibrul clasic al propriului său eu. După un scurt stagiu într-o redacţie bucureşteană, la „ Sămănătorul ”, ambient citadin în care „ se clădesc şi se desfac reputaţiile ”, tânărul Sadoveanu se întorcea în Moldova, în climatul unei Florenţe miniaturale -, cum numise Fălticenii savantul biolog Ion Simionescu. Însemne ale mediului transpar în cele douăzeci şi cinci de scrieri sadoveniene elaborate acolo, între care epopeea Şoimăreştilor şi Floare ofilită; s-au cristalizat acolo texte memorabile ca Bordeienii şi Haia Sanis. De acest spaţiu fertilizant fuseseră marcaţi Creangă – catihetul şi voioşii lui colegi, încă mai mult Nicu Gane, novelierul, Matei Millo, popular om de teatru, Dimitrie Hârlescu şi Ştefan Şoldănescu, maeştri ai paletei, alţii încă. ” („ Caietele privitorului tăcut ”)

„ Nimeni, pornind în căutarea propriului timp trecut, nimeni – chiar cu memorie fenomenală – nu-l va recupera întocmai. Tentativa nu i-a reuşit nici lui Marcel Proust, în romanul său fluviu. Timpul său regăsit, cu aparenţe de exactitate, se dovedeşte a fi larg-deschis ficţiunii. Ni se oferă o construcţie mozaicală, o tramă de plinuri şi goluri. Spectacol de intermitenţe!... Practic, nici o întoarcere în timp nu te reaşează în pulsul autentic de odinioară; rămîi pe undeva în preajmă; te priveşti în oglinzi vaporoase. În luciul lor – vibraţiile solare s-au stins de mult. Pînă la cinci ani mă mişcam parcă într-o lume pre-verbală, într-un prezent-miraj. De saptezeci şi cinci de ani după,

______________________________________________________LAUS IMMORTALIS


<<Rătăcire>> Ciprian Ursu, clasa a IX-a C

trăiesc într-un timp al aşteptării; văd oameni pierzîndu-şi răbdarea, oameni care se desfac. Anticul Plotin credea că istoria e dictată de Pronaia – de o pronie divină. Toţi, fie că o

recunoaştem, fie că nu, trăim sum pavăza Providenţei. Unii o percep ca destin asumat, alţii clamîndu-şi independenţa – sfîrşesc în revoltă şi absurd. Alţii, nu puţini, practică resemnarea. Spre finalul ineluctabil, Lucia Sturza-Bulandra îi declară unei actriţe tinere: - „ Am să mă apuc să învăţ să mor… (continuarea în pag. 20)

O tradiţie care se cere valorificată __________________________________________

____________________________________________________________________________ Revista Noastră Nr.2/2009 2

INTERVIU

CU DOMNUL MUZEOGRAF ADRIAN COCÂRŢĂ

Astăzi, 12 februarie am făcut o vizită la “Galeria Oamenilor de Seamă” pentru a-l intervieva pe domnul muzeograf Adrian Cocârţă şi a afla câteva informaţii în legătură cu acest locaş fălticenean ce îmbogăţeşte domeniul cultural al oraşului nostru.

L-am găsit pe domnul profesor în foişorul muzeului, răsfoind câteva documente ce aparţineau unor personalităţi. Domnul Cocârţă s-a bucurat de vizita noastră şi ne-a întâmpinat cu bucurie şi căldură. - Bună ziua, domnule Cocârţă! Suntem Elena Popa şi Larisa Filoteanu eleve la Colegiul Naţional “Nicu-Gane” dar şi redactori ai „Revistei Noastre” şi am dori să informăm cititorii despre acest loc care poate fi considerat o reuniune spirituală a marilor personalităţi culturale fălticenene. Vă mulţumim că aţi acceptat să ne răspundeţi la câteva întrebări. Aş dori să încep prin a-mi confirma sau infirma o curiozitate: - Cum se explică această... neobişnuită „explozie” spiritual-culturală, într-un oraş aşa mic

precum Fălticeni? - Această întrebare şi-au pus-o mai mulţi oameni înainte...şi apoi... a pune o întrebare nu e greu, greu e să dai un răspuns la întrebarea primită. Sigur că mulţi dintre cei care au încercat să răspundă au găsit diferite explicaţii. Unii au spus că şcoala, care la Fălticeni s-a bucurat de o tradiţie bogată, a avut un rol important în formarea unor personalităţi. Putem da crezare acestei explicaţii, deoarece un om fără şcoală nu ajunge până la unele limite; dar au fost şi alţii care au pus pe seama cadrului natural, a împrejurimilor, a frumuseţilor naturii fălticenene, „explozia” personalităţilor culturale ale oraşului. Nu ştiu ce să alegem dintre cele doua explicaţii... Cel mai bine ar fi să încercăm să le împăcăm pe amândouă. - Poate fi considerat oraşul Fălticeni pe bună dreptate un „oraş muzeu”? - Noi tindem să credem acest lucru, dar sigur, nu ne-o confirmă nimeni. Suntem convinşi că aşa este din moment ce la Fălticeni activitatea muzeistică a început în anul 1914, datorită demersurilor profesorului Vasile Ciurea, renumit profesor la gimnaziul „Alecu Donici”, la Colegiul Naţional „Nicu Gane”, această şcoală cu un renume în învăţământul românesc. Ulterior a apărut „Galeria Oamenilor de Seamă” în 1972, apoi Muzeul de Arte „Ion Irimescu”, mai târziu „Muzeul Apelor Mihai Băcescu” şi casa memorială „Mihail Sadoveanu”. Pe întinderea Fălticeniului şi cu un număr de aproximativ 30000 locuitori cât are oraşul nostru, să ai 4 muzee în ziua de azi, te poţi numi „oraş muzeu”. Deci nu trebuie să ne-o confirme nimeni din afară, ci noi trebuie să fim convinşi că aşa este. Ne gândim şi la faptul că mergând prin oraş, făcând o plimbare, pe orice stradă, găseşti o casă în care s-a născut o personalitate, a copilărit sau a trăit şi şi-a desfăşurat activitatea, fie că e vorba de un scriitor, de un artist plastic, de un om de ştiinţă sau de un muzician. - Ce personalităţi importante se regăsesc aici ? - Ar fi normal să amintim mai întâi faptul că acest muzeu , „Galeria Oamenilor de Seamă”, poate nu ar fi existat dacă nu ar fi fost dorinţa scriitorilor Horea şi Vasile Lovinescu de a-şi dona casa părintească în scopul înfiinţării unui muzeu. Mai întâi a existat clădirea, iar apoi oamenii care au lucrat la organizarea acestui muzeu, stabilind o tematică, numele personalităţilor care erau îndreptăţite să facă parte din galerie. Sunt de amintit Lovineştii, Horia şi Vasile Lovinescu, dar familia Lovinescu este prin excelenţă o familie de scriitori şi debutează în literatură cu numele lui Eugen Lovinescu, cel mai important critic literar din perioada interbelică; apoi Anton Holban, romancier de analiză psihologică, nepotul lui Eugen Lovinescu, Monica Lovinescu, fata criticului literar, cea care a ţinut vie conştiinţa românilor prin emisiunile de la „Europa Liberă” şi pe care toată lumea le asculta în surdină. Se poate păstra şi o cronologie, care nu se regăseşte numaidecât în muzeu.

(continuare în pag. 3)

<< Discuţie>>Larisa Filoteanu, clasa a IX-a G

LAUS IMMORTALIS___________________________________________________

________________________________________________________________ ____________ Revista Noastră Nr.2/2009 20

<<De veghe>> Alexandra Străliciuc, clasa a IX-a G

(continuarea din pag. 19) Un hedonist, un donjuan ridicat la melancolie, devine patetic, încredinţîndu-şi partenerii că jocul „ de-a rîsul-plânsul ” e dimensiune universal-umană inevitabilă. Suferinţa , încercările, dramele, apropie de Cer – înlesnind transcendenţa. Pe la ora două după miezul nopţii, simt foşnetele neantului bîntuind în juru-mi. Eterna „ Pavor nocturna ” ! Minutele următoare le rezerv ascultării vocilor. Am deprins să ascult vocile lucrurilor, aşa cum aş asculta o melodie uitată… În depărtări imaginare pîlpîie un soare înşelător. Soare nocturn – antidot al spaimei de nefiinţă. Iarna e anotimpul celor mai lungi călătorii interioare. În nopţile cu ninsoare calmă pînă şi somnul duce în lumină. După cinzeci de ani, înţelepciunea pune surdină pulsiunilor inimii. La şaptezeci de ani, inima devine cord… Răsfăţatul Oscar Wilde, arbiter elegantiarum, scriitor prestigios dar şi oaspete al temniţei din Reading, spusese emfatic : „ – talentul pentru operă, geniul pentru viaţă”…Nimeni, totuşi, n-a făcut din propria-i viaţă o capodoperă; cu a sa Divină Comedie, florentinul Dante a realizat însă capodopera totală. În cele din urmă, Hamlet se suprapune lui Shakespeare iar Luceafărul domină pe Eminescu-omul. Orice viaţă e, în esenţă, reaşezare perpetuă, veşnică protecţie spre ceva neatins: un vis, o năzuinţă, un miraj. Acestea se materializează mai degrabă într-o lucrare a minţii decît într-o biografie pur-şi-simplu. Din perspectiva lui Umberto Eco – omul fiinţă care comunică prin limbaj, fiinţă care rîde, fiinţă care îşi pune întrebări. Numai atît? Sfântului i se cuvine respect pentru multe, în special pentru noncapitulare în faţa slăbiciunilor umane de totdeauna. ”

(„ Caietele privitorului tăcut ”)

Rețetă

Hai să ne jucăm… luăm un bulgăre de

Curiozitate, un lac de Dragoste, doi ghiocei de

Răbdare. Se amestecă bine, apoi se adaugă un pumn de

Veselie, un trandafir de Adevăr și Mândrie după

gust… pentru mai mult gust puneți esență de

Libertate. Dacă doriți ca amestecul să crească,

adăugați Bucurie și Generozitate… se dă la focul

Nebuniei până se rumenește. Pentru a căpăta mai mult

gust presărați Praf de Lipsă de Griji. Poftă mare!

Alexandra Hudiță, clasa a X-a F

LAUS IMMORTALIS___________________________________________________


____


11 premianţi la concursul Chimexpert

Sâmbătă, 14 februarie 2009, elevii pasionaţi de chimie împreună cu doamnele profesoarele de la catedră, au mers la Suceava, la Colegiul Naţional Petru Rareş, unde s-a organizat etapa zonală a concursului Chimexpert. Concursul a durat două ore şi a constat în 30 de întrebări grilă. Trebuie menţionat că dificultatea subiectelor era de olimpiadă naţională, elevii de la colegiul nostru descurcându-se foarte bine. Dintre elevii care au participat, 11 s-au întors acasă cu menţiuni. Următoarea fază, cea internaţională va avea loc pe 27-29 martie, la Satu Mare. Trebuie să aducem mulţumiri în primul rând doamnelor profesoare de chimie Axinia Niţă, Maria Amariei, Carmen Nistor, Liliana Oniciuc, dar şi următorilor elevi care au luat menţiuni: George Bîrsanu – 9A, Laurenţiu Pintilescu – 9A, Andreea Cioban – 10B, Ioana Ciot – 10B, Mihaela Muşet – 10E, Bogdan Baciu –9D, Cozma Bogdan – 11A, Cerasela Mucileniţa – 11A, Robert Ciocan – 10D, Oana Dănilă – 10A, Mădălina Leţi – 11B. Felicitări şi sperăm ca anul viitor să avem rezultate cel puţin la fel de bune!

Bogdan Baciu, clasa a IX-a D

Un concurs şi mulţi premianţi

După ce concursurile „Evaluare în educaţie” s-au desfăşurat, iar cei aproximativ 300 de elevii participanţi din Colegiul Naţional „Nicu Gane” s-au străduit să dea tot ce-au avut mai bun, a sosit şi ziua când trebuia să li se răsplătească meritele.. Aşadar, în data de 17 decembrie 2008 s-a organizat în amfiteatrul colegiului premierea elevilor cu rezultatele cele mai bune la concursul „Evaluare in educaţie” la limba română, limba engleză, matematică şi fizică, la nivel judeţean.

Responsabili cu aceste concursuri au fost d-na prof. Mihaela Bărbăcuţ, d-na prof. Alina Ciubotaru, d-na prof. Florentina Pavel, respectiv d-nul prof. Adrian Holban.

Toţi elevii au fost răsplătiţi cu diplome de participare, iar cei care au obţinut cele mai mari punctaje la nivel judeţean au primit diplome de merit şi medalii : medalie locul I, medalie locul II şi medalie locul III.. Din Colegiul Naţional „Nicu

Gane” elevii care au obţinut diplome de merit şi medalii au fost în număr de 40 la

limba engleză, 15 la limba română, 5 la matematică şi 15 la fizică.

Sperăm că şi la etapele următoare ale concursului vom avea la fel de mulţi „campioni” ca acum şi, de ce nu, chiar şi mai mulţi.


<<Laureaţii>>Bogdan Baciu, clasa a IX-a D

<< Emoţii>>

Veni, vidi, vici ___________________________________________________________


<<Câştigători>>Nicoleta Carp, clasa a X-a G

SUPERSTAR

Pe 12 februarie 2009,în cantina C. N. „Nicu Gane”, a avut loc concursul de muzică „Superstar”, organizat de colectivul clasei a XI-a B.Cei mai talentaţi elevi ai liceului nostru şi-au învins emoţiile, înscriindu-se la această competiţie şi interpretând melodii atât din repertoriul românesc,cât şi din cel internaţional.

Ca la orice concurs, am avut şi un juriu obiectiv alcatuit din profesori şi din elevi, după cum urmează: doamnele profesoare Otilia Grădinaru şi Marilena Dăscălescu, domnul prof. Codrin Benţa şi elevele Claudia Covatariu(XI B) şi Luiza Bălău (XII B). Concurenţii au fost numeroşi, dornici şi motivaţi pentru a obţine un rezultat cât mai bun.

Primul concurent şi totodată cel mai tânar participant din concurs, a fost Silviu Matei din cl.a VIII-a,care a interpretat cunoscuta melodie „When you sang to me” a cântareţului Mark Anthony. Cu numărul 2 în concurs a urmat subsemnata cu o melodie în limba franceză, „Pour que tu m’aimes encore”- Celine Dion.

Sânziana Ştefan din cl.a XI-a E a adus buna dispoziţie cu o melodie folclorică a Andrei, „Cântecele mele”. Au urmat în concurs Mădălina Leţi (XI B) şi Pavel Burţilă ( XI H ) care ne-au delectat cu melodia „Whiskey Lullaby” în acompaniament de chitară,cu ajutorul lui Iulian Onofrei (XII C). O tânară speranţă a muzicii uşoare, Andreea Gavriloaia din IX F,a reuşit să creeze un moment artistic deosebit, interpretând „Hero” a celebrei cântareţe Mariah Carey.

Cosmin Pavăl din X H nu a avut decât un sigur mesaj pentru noi : să ţinem ritmul alături de el pe melodia „Toată lumea dansează” a lui Fuego.

A urmat în concurs Nicoleta Axinte din XII G care a interpretat „Vreau sărutarea ta”, o binecunoscută piesă de-a Andrei.

Nona Iliuţă, elevă în clasa a X-a E, ne-a încântat auzul cu melodia Laurei Stoica- „Mai frumoasă”. Pe ritm de salsa,Georgiana Dănilă din XII G şi Ştefan Iliuţă din X H au interpretat în duet melodia „Fără tine” a lui Miki şi Pepe. Ultima concurentă,Andreea Vlad din XI F a încheiat seria participanţilor readucând în sală veselia folclorului cu melodia „Savetuca”.

În timp ce membrii juriului au deliberat,având o misiune deloc uşoară, domnul prof. Dan Sinăuceanu a alungat emoţiile din sufletul concurenţilor şi a adus voia bună in sală printr-un frumos moment artistic, interpretând: „Şi n-am iubit pe nimeni aşa cum te-am iubit pe tine”, „Te iubesc”,„Ţiganii”, „Luna” şi multe alte melodii cunoscute. Concursul s-a încheiat cu decernarea premiilor, care au

constat în diplome: „Pentru cel mai emotiv interpret”- Silviu Matei, „Pentru cea mai veselă interpretă”-Andreea Vlad, „Pentru cel mai sensibil grup”- Georgiana Dănilă şi Ştefan Iliuţă, „Pentru cea mai antrenantă melodie”- Sânziana Ştefan.

Diplomă pentru „Popularitate” a obţinut Nona Iliuţă, menţiune-Mădălina Leţi-Pavel Burţilă-Iulian Onofrei şi Andreea Gavriloaia, premiul al III-lea l-a obţinut subsemnata, premiul al II-lea - Cosmin Pavăl şi premiul I - Nicoleta Axinte; nici organizatorii, clasa a XI-a B nu au scăpat, şi ei primind o diplomă pentru munca depusă.

Concursul a fost un succes, a promovat muzica bună şi a pus în valoare tinerele talente ale C.N. „Nicu Gane”, talente care sperăm că se vor remarca nu numai la nivel de liceu, ci şi de oraş, judeţean şi, de ce nu, chiar şi naţional.

Andra Chelariu, clasa a XII-aF

_____________________________________________________________________ Veni, vidi, vici


<<Profil>>Nicoleta Carp, clasa a X-a G

Privind prin obiectiv… … o fotografie la avatar ( pe lista de mess, cu elevii foşti şi

actuali). Apoi o alta, apoi la alţii, dar fiecare imagine te făcea să zăboveşti asupra ei, te scotea din banal, te incita să-i ghiceşti povestea, să visezi. N-a fost greu să trec pe lista de activităţi „ să privim prin obiectiv” , doar că aşteptările mele erau modeste, fără ca această modestie să se răsfrângă asupra fotografiilor. Gândeam la un schimb de fotografii pe e-mail, la un răsfoit de albume în pauze, la o tema dată la clasă, legată de fotografie, fără prea multă implicare din partea elevilor. ( fotografia ca tehnică nu este ieftină ).

Reuşita a fost că am găsit parteneri mai încrezători, mai entuziasmaţi decât mine şi imediat a apărut cecul iubitorilor de fotografie „ Photosfera” , mulţi iubitori, un site, o bibliotecă virtuală despre fotografie, comunicare on-line şi on-holul şcolii.

Apoi a fost un moment de „Turnul Babel” , când toţi vorbeau despre fotografi, dar unii gândeau concurs foto virtual, alţii concurs pentru revista şcolii, alţii…doar fotografii. Priorităţile au fost dictate de timp şi de cronologia unor liste.

Acum, avem expoziţia, e un început, dar cred de data aceasta, fără modestie, că am păşit cu dreptul. Şi vor urma şi altele şi vom ieşi în întâmpinarea altor copii, care din timiditate sau neregăsindu-se în temă, aşteaptă. Fotografia e un mod frumos de comunicare, şi indiferent că vom face carieră în domeniu sau nu, ochiul format pentru o fotografie bună trebuie să-l aibă oricine.

Poate părea gen „premiile Oscar” dar trebuie să mulţumesc tuturor celor care au materializat „o imagine de-o clipă” .

Prof. Anca Şoldănescu

Umbră moartă O cale

Voce stinsă, secole te-au acoperit. Ţi-ai uitat menirea, Ai fugit de soare, Te-ai cufundat în adâncul întuneric. Speriat şi uitat de lume, glasul Ţi-ai recăpătat Şi furtună ai stârnit Ca să-i înghită pe cei laşi. Doreşti eternitatea, din ură te hrăneşti. Ai uitat de lacrimile reci Ce odat’ obrazul ţi-au scăldat. Dar, încet şi liniştit, sfârşitu-ţi vei găsi. Suflet rătăcit, lumea ţi se-nchide Veninul ţi-a atacat orice simţire Fără suflare vei rămâne Şi totul va fi uitare… Aminah Tanasă, clasa a XI-a G

Jelindu-te în faţa nimicilor de lut, Îţi umpli existenţa de chin necunoscut. Te iniţiezi în falsul cîntec demult tăcut Şi-aluneci către ghena bîrfitului incult. În oameni ne e vrerea,cu ei ne contopim, Nu înţelegem calea spre-un teatru comic,fin. Primim doar cald durerea din iadul trecător, Nu distingem averea ce ei o cred cîştig. E-atîta de infectă povestea lumii noastre De-ţi vine să te-ntuneci şi să te pleci umil, E-atăt de vagă seva din inimi cu trăire Încît preferi impasul să te domine crunt. Potirul cu esenţa unei trăiri divine Se-ascunde-n fiecare,el doarme obosit. Depinde doar de-acela ce vrea să îl trezească Şi să colinde tainic pe străzi pline de vis.

Mădălina Leţi, clasa a XI-a B

<< Viziune>>Nicoleta Carp clasa a X-a G

POESIS ______________________________________________________________


Requiem for an empty soul There’s nothing to be afraid of unless you hide it from me. The room is empty,the clock doesn’t stop from its tic-tac tic-tac calling me insane. Your clothes lie reckless on the floor. I had a dream last night Confused? Concerned? I was the same empty, closed, teared shade You were wearing an orange dress, my mind is probably playing a game with me. You held my hand, we laid on the morning grass Ouch! A noise from outside! I’m forgetting the words fearless I keep going on. Noise, noise growing harder,s harper. Voices! Steps from another world, There’s a wall,who was told

to stay as long as forever lasted. Piano sheets all over the place, words. Closed, damned room! Can’t you hear my halloo? hallowed song, my requiem for the inedible story, ineffable feeling, ineffective words, ineligible dream, inert body, inevitable start, inexcusable acting. I’m such a bad actress, please Find your peace, my poor infatuated soul, empty reprehensible whisper.. Teofana Dulgheriu, clasa a IX-a D

Pentru o zi

Să-şi ia zborul? Nu va putea niciodată Aripile ei... Sunt mult prea sincere.. Pentru lumea asta... Să stea? Dar cât va sta? Oamenii o vor ajunge mereu. Sunt răi... Mult prea răi.. Pentru a salva O mică insectă.

Să caute? Dar ce să caute? Răutatea...? Minciuna? Nu... E mult prea mică Pentru toate astea... Unde ar trebui să zboare? Încotro? Spre ţările îndepărtate?

Nu poate... Sunt doar basme... Trăieşte..ca să moară.. Călcată în picioare De oameni răi. Larisa Filoteanu, clasa a IX- a G

PORTRETUL UNEI VIEŢI

Frânturi de copilărie. Cioburi de vise. Atât mi-au mai rămas odată cu trecerea anilor. Glasul blând al celui care mi-a purtat prima dată mâna pe coala de hârtie, prima clipă, primul cuvânt, primul pas, prima speranţă, prima dorinţă, primul sărut, prima iubire. Sunt toate strânse în cufărul amintirilor mele. Căci ceea ce am fost, ceea ce sunt,ceea ce am iubit, ceea ce iubesc mă conturează.

Anca Mitrea, clasa a IX- a D

<<Zbor>>Aminah Tanasă, clasa a XI-a G

___________________________________________________________ ALTER EGO

________________________________________________________________ _______________ 25 Revista Noastră Nr.2/2009

<<Vis?>>Sabina Ţăpoi, clasa a IX-a B

Dragă Eu,

În aceste clipe de reverie şi de profundă melancolie, m-am hotărât să-ţi împărtăşesc câteva din gândurile şi sentimentele mele, ce-mi răscolesc întregul Templu al fiinţei mele. Sunt stări care mă stăpânesc şi mă determină să fiu iraţională, prin visarea absolutului.

Eul meu misterios, aş vrea să te întreb şi aş dori să-mi răspunzi, pentru a-mi „ potoli „ incertitudinea : de ce fiinţa umană e predestinată efemerităţii? De ce nu există fericire eternă? De ce totul e supus trecerii ireversibile a timpului? Poate aceste întrebări nu au răspuns, poate totul este „ sămânţa” destinului, este ceva ce nu se poate controla. Eu mă simt confuză şi dominată de necunoscut, sunt în căutare de răspunsuri, sunt în căutarea ta. Sunt o simplă fiinţă ce caută împlinire, caută fericirea absolută. Poţi să mă ajuţi? Aş vrea să fii o stea, care să lumineze veşnic „ fereastra „sufletului meu, aş vrea să fii călăuzitorul meu, să mă sfătuieşti când cer ajutorul tău. Multe răspunsuri la problemele mele le găsesc la tine şi după ce îmi oferi liniştea interioară, mă simt eliberată de incertitudini, mă simt împlinită. Dar, uneori, mă simt „ încătuşată” de trăiri ce mă răscolesc, dar îmi găsesc refugiul în tine. misterios Eu al fiinţei mele. Totul este incert, totul este supus destinului, chiar şi eu mă simt controlată de „ cavalerii” soartei, ce mă determină să realizez că întreaga viaţă este „ o carte” ce urmează a fi scrisă de noi, muritorii. De aceea, îţi mulţumesc că mă ajuţi să completez „ filele” albe ale necunoscutului şi mă ajuţi să-mi controlez sentimentele şi să-mi conturez viziunea asupra sufletului meu. Îţi mulţumesc pentru tot, sfătuitorul meu.

Al tău învăţăcel, Alt eu, Alter ego, O parte din mine. Daniela Vamanu, clasa a X-a H

Superficialităţi şi gărgăriţe

Suflă gărgăriţa de pe deget şi las-o să

zboare! Ce ruine calci în drumul tău, copil râzând sub soare? Ţi-a văzut cineva fericirea astăzi? I-a surprins detaliul? Sau ai ales să treci resemnat drept „ stimabilul anonim” ? Percep lumea ca o sumă de emoţii… şi cred că poate măcar pentru o clipă, întreaga emoţie a lumii poate fi pusă în puterile unui copil. Şi ce urmează apoi? Copilul poate crea, poate exprima şi împărtăşi tuturor această emoţie, poate nu la fel de norocoşi ca şi el. Întrebarea e CUM? Cum le explici că viaţa e mai mult decât un salut bolborosit în treacăt şi-un ecou de tocuri ieftine? Ne-am născut artişti cu toţii, dar am uitat pe parcurs de ce suntem aici. De ce suntem aici? Da. Asta ne torturează zilnic gândurile şi ne

limitează gesturile. Nicidecum modalităţile de a-i face pe cei superficiali să-ţi înţeleagă frustrarea.

Dar ce tot vorbesc? Nimănui nu-i pasă de emoţii şi gărgăriţe. Într-o lume populată de mecanisme robotizate, de carcase cu funcţii prestabilite, ţipătul tău revoltător ia forma unui salut şoptit. Da! Salută-i pe toţi sau ţipă la toţi, căci ceea ce primeşti este „ Marele Nimic”. Prea mult pesimism? Nicidecum. Incapacitatea lor de-a te înţelege, face din dezamăgirea ta una tragică. Mai mult nu te poţi revolta şi

alegi să devii o altă carcasă în decorul umanităţii. Dar poţi muri pentru o idee? Vrei să mori revoltat sau să trăieşti resemnat şi comun?

Exprimă tot ce simţi pentru că poţi alege să rămâi bulina de pe aripa gărgăriţei ce s-a întors pe degetul tău!

Monica Nistor, clasa a XII-a F

<<Noapte>> Alexandra Ciornei, clasa a IX-a E

Dulce et decorum est pro patria mori __________________________________________


Nemo? Nu. Român

SSuupprraavveeţţuuiimm îînnttrr--oo lluummee ccoossmmooppoolliittăă.. MMaaii aavveemm nnooii ooaarree iiddeennttiittaattee,, oo aaddeevvăărraattăă iiddeennttiittaattee?? AAcceeaassttăă îînnttrreebbaarree mmii--aa vveenniitt îînn mmiinnttee ccâânndd îînnttrr--oo zzii ccaalldduuţţăă ddee ttooaammnnăă,, ffăăccâânndd oo pplliimmbbaarree ccaarree aarr ppăărreeaa ddeeccuuppaattăă dduuppăă mmooddeelluull bbuuddiisstt,, aamm îînnttââllnniitt cceellee ddoouuăă mmaarrii eenniiggmmee aallee eexxiisstteennţţeeii:: vviiaaţţaa şşii mmooaarrtteeaa.. PPuussee ffaaţţăă îînn ffaaţţăă.. UUnnddee?? PPee ””FFaalleezzăă””,, llooccuull uunnddee ttrraannddaaffiirriiii îîşşii aarruunnccăă ppeettaalleellee îînn vvâânntt.. ÎÎnn ffaaţţaa pprriimmăărriieeii eerraa eeaa,, îînnvveeşşmmâânnttaattăă îînn aallbb,, ggaattaa ssăă ddeevviinnăă aallttaarruull pprrooccrreeăărriiii,, iiaarr îînnttrr--uunn ccoollţţ,, rreettrraass,, uunn vveecchhii ccooppaacc ccuu ssccooaarrţţaa aaddâânncc ccrraappaattăă ssttăă îînnvveelliitt îînnttrr--uunn aannuunnţţ ccee ppoovveesstteeaa ttrreecceerreeaa uunnuuii nneeccuunnoossccuutt sspprree uunn aalltt nneeccuunnoossccuutt.. şşii ttoottuuşşii,, ccee ssuuppeerrffiicciiaall mmii ssee ppaarree ttoottuull!! NNuu mmaaii ee rriittuuaall,, ccii ssppeeccttaaccooll......rruuttiinnăă..

OOaammeennii ccee ttrreecc.. OOaammeennii ccee vvăădd ttâânnăărraa şşii iimmeeddiiaatt îînn ccoollţţuull mmiinnţţiiii lloorr ssee nnaaşşttee ggâânndduull mmuurrddaarr aall ddiivvoorrţţuulluuii ccee aarr ppuutteeaa uurrmmaa îînn ssccuurrtt ttiimmpp.. OOaammeennii ccee ttrreecc ppee ssuubb ccoorrooaannaa îînn ddeessccoommppuunneerree aa ccooppaaccuulluuii şşii aarruunnccăă oocchhiiii ffuurriişş sspprree aannuunnţţ ccaa ssăă ssee aassiigguurree ccăă ddiinn ffaammiilliiaa lloorr nnuu aa mmuurriitt nniimmeennii ffăărrăă ccaa eeii ssăă ffiiee îînnşşttiiiinnţţaaţţii.. ŞŞii ddeeooddaattăă mmăă îînnttrreebb:: ooaarree aaşşaa ee şşii llaa mmiinnee îînn ssaatt aaccuumm?? OOaarree şşii aaiiccii aa ppăăttrruunnss aacceeaa ddeeppaarrttaarree aa mmaaggiieeii,, rriittuuaalluulluuii..

PPiicciiooaarreellee îîmmii ccoobbooaarrăă ddiinn aauuttoobbuuzz llaa ppooaalleellee uunneeii uulliiţţii ppiieettrruuiittee.. CCââţţiivvaa ppaaşşii şşii ee lliinniişşttee.. CCee cciiuuddaatt!! NNiicciiooddaattăă nnuu aamm oobbsseerrvvaatt ccââtt ddee ttaarree ssee aauuddee aaiiccii ccâânntteeccuull ppăăssăărriilloorr.. PPaarree pprroommiiţţăăttoorr.. OO îînnttooaarrcceerree sspprree uunn ttrreeccuutt nnuu cchhiiaarr aattââtt ddee îînnddeeppăărrttaatt.. DDaarr ttooaattee ssee iinnttââmmppllăă ””ccaa iieerrii””,, nnuu?? UUrrmmeezz ccaalleeaa şşeerrppuuiittooaarree şşii îînncceerrcc ssăă îîmmii aammiinntteesscc ccââtteevvaa ppeerrssooaannee ccaarree mm--aarr ppuutteeaa aajjuuttaa.. UUnn mmiicc ””sseeaarrcchh”” îînn mmiinnttee şşii aappaarree cchhiippuull şşiirreett ccuu ggrrooppiiţţee îînnccăă ttiinneerree îînn oobbrraajjiiii ttaannttiiii CCiiţţaa.. NNeeaappăărraatt ccăă eeaa ttrreebbuuiiee ssăă şşttiiee ccââttee cceevvaa ddeesspprree ccuumm pprriivveeaauu ooaammeenniiii ddiinn aacceesstt ccoollţţ uummbbrriitt ddee ppăădduurrii vviiaaţţaa şşii mmooaarrtteeaa.. DDooaarr ee uunnaa ddiinn cceellee mmaaii vvaalloorrooaassee bboocciittooaarree ddiinn ssaatt!! GGaattaa,,vvoorrbbeesscc ccuu eeaa..

DDaarr ssăă îînncceeppeemm ccuu îînncceeppuuttuull.. ÎÎnncceeppuuttuull vviieeţţiiii mmaattuurree.. NNuunnttaa.. DDee ffaapptt vvooii îînncceeppee ccuu llooggooddnnaa.. IIaattăă ppoovveesstteeaa ssuucccciinntt pprreezzeennttaattăă..

DDuuppăă ccee llaa oo hhoorrăă îînn ssaatt cceeii ddooii ttiinneerrii ssee ccuunnoosscc şşii ssee ppllaacc îînnddeeaajjuunnss îînnccââtt ssăă ssee lleeggee ppeennttrruu ttoottddeeaauunnaa,, ppăărriinnţţiiii ffeecciioorruulluuii vviinn llaa ppăărriinnţţiiii ffeetteeii,, llaa ””aaşşeezzaatt””.. AAiiccii ssee ssffăăttuuiiaauu ddee zzeessttrreeaa ffeetteeii:: ppăămmâânntt,, aanniimmaallee şşii aallttee bbuunnuurrii ccee ssee ggăăsseeaauu îînn llaaddaa eeii.. DDaaccăă eerraauu ddee aaccoorrdd,, cciinnsstteeaauu uunn ppaahhaarr ccuu cceevvaa ccee aa ffoosstt aadduuss ddee vviiiittoorriiii ssooccrrii mmaarrii,, sseemmnn ccăă llooggooddnnaa aa ffoosstt ffăăccuuttăă.. SSee ffiixxaa ddaattaa nnuunnţţiiii şşii îînncceeppeeaauu pprreeggăăttiirriillee:: ssee ccăăuuttaa llooccuull ppeettrreecceerriiii,, ssee ccăăuuttaauu nnaaşşiiii,, llăăuuttaarriiii,, ssee pprreeggăătteeaa mmâânnccaarreeaa.. ÎÎnnaaiinnttee ddee zziiuuaa nnuunnţţiiii ””vvăăttăăjjăăiiii”” iinnvviittaauu ooaammeenniiii llaa ppeettrreecceerreeaa ccee mmaarrccaa uunn îînncceeppuutt vveesseell aall uunneeii ccăăssnniicciiii lluunnggii..

ZZiiuuaa cceeaa mmaarree.. MMiirreeaassaa şşii mmiirreellee eerraauu pprreeggaattiiţţii ddee ccăăttrree ””ddrruuşşccii””,, pprriieetteenneellee mmiirreesseeii ssii mmiirreelluuii ddiinn ssaatt.. EEllee ssee ooccuuppaauu şşii ccuu ggăăttiittuull mmâânnccăărriiii.. MMiirreeaassaa eerraa îîmmbbrrăăccaattăă îînn ccoossttuumm ppooppuullaarr şşii ppiieeppttăănnaattăă îînnccââtt ssăă aarraattee ccaa oo zzâânnăă.. DDuuppăă ccee eerraauu pprreeggăăttiiţţii,, mmiirreellee,, îîmmpprreeuunnăă ccuu ccââţţiivvaa nnuunnttaaşşii,, ddee oobbiicceeii ppuuţţiinnii şşii ddiinn ffaammiilliiee,, ssee dduucceeaauu aaccaassăă llaa mmiirreeaassăă ppeennttrruu aa mmeerrggee îîmmpprreeuunnăă llaa pprriimmăărriiee ccuu ssccooppuull îînnffăăppttuuiirriiii ccuunnuunniieeii cciivviillee..

DDuuppăă ccuunnuunniiaa cciivviillăă,, nnuunnttaaşşiiii ssee îînnddrreeaappttăă sspprree ccaassaa ppăărriinnţţiilloorr ccaarree oorrggaanniizzeeaazzăă nnuunnttaa.. AAiiccii aarree lloocc uunn aalltt mmoommeenntt iimmppoorrttaanntt.. SSee lluuaa oo ppeerrnnăă mmaarree,, ppee ccaarree mmiirriiii îînnggeennuunncchheeaauu îînn ffaaţţaa ppăărriinnţţiilloorr şşii--şşii cceerreeaauu ””iieerrttăăcciiuunnee””,, iiaarr eeii llee ddăăddeeaauu bbiinneeccuuvvâânnttaarreeaa..

AAppooii lluummeeaa ppoorrnneeaa sspprree bbiisseerriiccăă.. PPee ddrruummuull ccăăttrree ssffâânnttuull llăăccaaşş,, ffeemmeeiillee ddiinn ssaatt,, ssppeecciiaall aalleessee,, ssttrriiggaauu ddeesspprree mmiirreeaassăă,, ddaarr şşii ddeesspprree mmiirree.. SSee ssttrriiggaa ddeesspprree ddeeffeecctteellee lloorr,, ddaarr şşii ddeesspprree ccaalliittăăţţii,, ddee ffaapptt ddeesspprree ttoott ccee aauu ffăăccuutt ppâânnăă îînn aacceell mmoommeenntt.. DDuuppăă ccee eerraauu ccuunnuunnaaţţii rreelliiggiiooss,, nnuunnttaaşşiiii ssee îînnddrreeppttaauu sspprree llooccuull aalleess ppeennttrruu ppeettrreecceerree.. ÎÎnnaaiinnttee ddee aa iinnttrraa îînn îînnccăăppeerree ssee jjuuccaa uunn ddaannss ppee ssuubb uunn ccoollaacc ţţiinnuutt ddee ddooii ””vvăăttăăjjăăii”” ddiinn ccaarree aappooii ssee rruuppeeaauu bbuuccăăţţii ccee eerraauu aarruunnccaattee sspprree mmuullţţiimmee.. SSee ttrreecceeaa pprraagguull şşii ssee ppeettrreecceeaa ppâânnăă aa ddoouuaa zzii.. ŞŞii ccaa îînn bbaassmmuull CCeennuuşşăărreesseeii,, mmiirreeaassaa ddiissppăărreeaa ccuu aajjuuttoorruull ccââttoorrvvaa pprriieetteennii ””vvăăttăăjjăăii””,, llaa mmiieezzuull nnooppţţiiii.. PPeennttrruu aa oo ppuutteeaa ””ccuummppăărraa””,, mmiirreellee ttrreebbuuiiaa ssăă ddeeaa ddrreepptt ppllaattăă oorriiccee îîii cceerreeaauu aacceeşşttiiaa.. CCuu mmiirreeaassaa îînnaappooii llâânnggăă eell,, ttrreecceeaa pprriinn aallttăă eettaappăă aa nnuunnţţiiii ssaallee.. DDuuppăă sseerrvviirreeaa cceelluuii ddee--aall ddooiilleeaa mmeenniiuu ssee ””îînncchhiinnaauu ppaahhaarreellee””-- pprriimmeeaauu ccaaddoouurriillee ddee llaa mmeesseennii.. AAjjuuttaaţţii ddee uunnuull ddiinn cceeii mmaaii gguurreeşşii ggoossppooddaarrii,, cceeii ddooii îînncchhiinnaauu ppaahhaarreellee îînnttââii ccuu nnaaşşiiii,, aappooii ccuu ssooccrriiii mmaarrii,, mmiiccii şşii ssee îînncchheeiiaa ccuu cceeiillaallţţii mmeesseennii.. SSpprree ssffââşşiittuull nnuunnţţiiii,, nnaaşşeellee ddeezzbbrrăăccaauu mmiirreeaassaa ddee rroocchhiiaa ssaa ppeennttrruu aa--ii ppuunnee ””bbaattiiccuull””,, ffaapptt ccee mmaarrccaa pprriimmiirreeaa eeii îînn rrâânndduull ggoossppooddiinneelloorr.. ÎÎnnaaiinnttee,, aacceesstteeaa nnuu aavveeaauu vvooiiee ssăă îîşşii ddeeaa jjooss bbaattiiccuull ddee ppee ccaapp ddaaccăă iieeşşeeaauu îînn ssaatt ppeennttrruu ccăă aallttffeell eerraa sseemmnn ddee ddeezzoonnooaarree..

DDaarr ccăăssnniicciiiillee nnuu ddee ppuuţţiinnee oorrii ssee ppoott ttrraannssffoorrmmaa îînn ccăăzznniicciiii.. IIaattăă uunn ccâânntteecc ccee ssuussţţiinnee aacceesstt lluuccrruu.. ”” DDee şşttiiaamm ccăă nn--aamm nnoorroocc,, NNuu mmaa mmaarriittaamm ggiilloocc.. TToott aamm zzââss nnoorroocc,, nnoorroocc PPâânn ccii--aamm ddaatt ccuu mmâânnaa--nn ffoocc.. DDee ccââtt,, mmaammăă,, mmaa ffaacciieeii MMaaii bbiinnii--oo bbooaallăă zzaacciieeii.. GGii bbooaallăă ccii vviinnggiiccaaii,, PPii mmiinnii nnuu mmaa aavveeiiee..

((ccoonnttiinnuuaarree îînn ppaagg.. 2277))

____________________________________________________Dulce et decorum est pro patria mori


((ccoonnttiinnuuaarree ddiinn ppaagg.. 2266)) DDaarr aassăă mm--aaii ffaaccuutt ffaattââ MMuullţţăămmnniittââ nnuu iieeşşttii nniicciiooddaattăă.. ŞŞîî ggiiccââtt,, mmaammââ mm--aa ffaacciieeii MMaaii bbiinnii uunn ppoomm rraassaaggiieeii.. GGii rrooggiieeaa,, ggii nnuu rrooggiieeaa,, MMaaccaarr vvooiinniicciiii ss--aa uummbbrriieeuu..”” DDaarr ttiimmppuull ttrreeccee.. OOmmuull nnuu eessttee vveeşşnniicc aaiiccii aaşşaa ccăă pplleeaaccăă sspprree eeaa.. ÎÎnnmmoorrmmâânnttaarreeaa.. DDaaccăă ssee şşttiiee ccăă oommuull eessttee ppee mmooaarrttee ii ssee ffăăcceeaa mmaasslluu.. DDuuppăă ccee ii ss--aa ccoonnssttaattaatt mmooaarrtteeaa,, oommuull eessttee ssccaallddaatt ppeennttrruu aa ffii ccuurraatt şşii bbiinnee pprriimmiitt ppee cceeaa‘‘ lluummee.. EEssttee ppuuss ppee llaaiiţţăă şşii rruuddeellee ssee pprreeggăătteesscc ddee îînnmmoorrmmâânnttaarree.. PPee ””llaaiiţţăă”” eessttee ţţiinnuutt ttiimmpp ddee ttrreeii zziillee,, ttiimmpp îînn ccaarree ooaammeenniiii vviinn llaa pprriivveegghhii ppeennttrruu aa--şşii lluuaa rrăămmaass bbuunn ddee llaa eell şşii ppeennttrruu aa aajjuuttaa rruuddeellee îînnddoolliiaattee.. TTrreeii zziillee,, lluuaattee dduuppăă mmooddeelluull ÎÎnnvviieerriiii,, ssuunntt nneecceessaarree ppeennttrruu ccaa ssuufflleettuull ssăă ttrreeaaccăă cceellee ddoouuăăzzeeccii şşii ppaattrruu ddee vvăămmii aallee vvăăzzdduuhhuulluuii.. EEssttee bbiinnee ccaa oommuull ssăă aaiibbăă oo lluummâânnaarree aapprriinnssăă ccâânndd mmooaarree ppeennttrruu ccăă aa ttrreeccee vvăămmiillee mmaaii uuşşoorr.. DDee aacceeeeaa ppee ttiimmppuull pprriivveegghhiiuulluuii mmoorrttuull eessttee ţţiinnuutt llaa lluummiinnaa lluummâânnăărriilloorr.. OOddaattăă ccuu ppuunneerreeaa ssaa ppee llaaiiţţăă ssee aadduucc şşii uunneellee oobbiieeccttee nneecceessaarree îîmmpplliinniirriiii rriittuuaalluulluuii.. PPrroosseessiiaa eessttee ffoorrmmaattăă ddiinn ccrruucceeaa ddee llaa ccaapp,, ccaarree nnuu ee cceeaa ccee oo vveezzii llaa mmoorrmmâânntt ,,ccii aacccceeaa ddiinn bbiisseerriiccăă;; uunn pprraappuurr ,,ccaarree ppuuss llaa ffeerreeaassttrraa ccaammeerreeii uunnddee eessttee ţţiinnuutt mmoorrttuull,, aannuunnţţăă ttrreecceerreeaa ssaa;; şşii pprroosseessiiaa mmiiccăă ffoorrmmaattăă ddiinn cciinnccii ssffeeşşnniiccee,, ddiinnttrree ccaarree ppaattrruu îînnccoonnjjooaarrăă mmoorrttuull,,iiaarr aall cciinncciilleeaa aarree uunn rrooll aappaarrttee,, ffiiiinndd ppuuss llaa ccaappuull ssaauu llaa ppiicciiooaarreellee mmoorrttuulluuii.. TToott aaccuumm eessttee aadduuss şşii ccooppăăcceelluull ppee ccaarree rruuddeellee ttrreebbuuiiee ssăă--ll uummppllee ccuu dduullcciiuurrii şşii ffrruuccttee ppeennttrruu ccaa aappooii ssăă ffiiee lluuaattee ddee ccooppiiii..

OOmmuull eessttee ccoonndduuss ppee uullttiimmuull ddrruumm ccuu pprraappuurrii şşii rruuggăăcciiuunnii ppee ttoott ppaarrccuurrssuull ssăăuu.. LLuummâânnaarreeaa îînn ffoorrmmăă ddee ssppiirraallăă,, ccee ssee ppuunnee ppee ppiieeppttuull mmoorrttuulluuii,, eessttee ffăăccuuttăă dduuppăă lluunnggiimmeeaa ssaa ccuu aajjuuttoorruull uunneeii ssffoorrii ccaarree eessttee aappooii îînnvveelliittăă îînn cceeaarrăă.. AAcceessttaa eessttee llăăssaattăă ssăă aarrddăă ccâânndd ssee bbaatt ccllooppootteellee şşii ccâânndd ssee aaffllăă îînn bbiisseerriiccăă.. EEssttee lluuaattăă îînnaaiinnttee ddee aa ffii bbaaggaatt îînn ggrrooaappăă ppeennttrruu ccăă eessttee nneecceessaarrăă îînnddeepplliinniirriiii aalltteeii ppăărrţţii nneecceessaarree îînnmmoorrmmâânnttăărriiii,, ””aaffuummaarreeaa””.. AAcceeaassttaa îînnsseeaammnnăă aalluunnggaarreeaa dduuhhuurriilloorr rreellee şşii eessttee nneecceessaarr ccaa cciinneevvaa ddiinn ffaammiilliiee ssăă ssee dduuccăă ttrreeii sseerrii llaa rrâânndd ppeennttrruu aa aaffuummaa ccuu ttăămmââiiee mmoorrmmâânnttuull cceelluuii pprrooaassppăătt ddeecceeddaatt.. CCoollaaccuull eessttee hhrraannaa mmoorrttuulluuii ppee cceeaallaallttăă lluummee.. PPeennttrruu aa--ll hhrrăănnii eessttee nneecceessaarrăă oo sseerriiee ddee pprraazznniiccee,, ppoommeennii.. PPrriimmuull eessttee îînn zziiuuaa îînnmmoorrmmâânnttăărriiii,, aall ddooiilleeaa llaa ttrreeii zziillee,, uurrmmaatt ddee cceell ddee llaa ppaattrruuzzeeccii ddee zziillee,, ddee cceell llaa uunn aann şşii ssee îînncchheeiiee ccuu cceell ddee llaa şşaappttee aannii.. ÎÎnn ttiimmppuull pprriivveegghhiiuulluuii şşii îînnmmoorrmmâânnttăărriiii mmoorrttuull eessttee bboocciitt ffiiee ddee cciinneevvaa ddiinn ffaammiilliiee,, ffiiee ddee cciinneevvaa ccaarree şşttiiee ssăă oo ffaaccăă mmaaii bbiinnee.. TTaannttii CCiişşaa aa ffoosstt nneevvooiittăă ssăă îînnvveeţţee aa bbooccii ppeennttrruu ccăă mmuullţţii ddiinn ffaammiilliiee aauu mmuurriitt.. EEssttee ggrreeuu aa

rreepprroodduuccee bboocceetteellee ppeennttrruu ccăă aacceesstteeaa ssuunntt ssppuussee aattuunnccii ccâânndd ssee îînnffăăppttuuiieeşşttee ccuu aaddeevvăărraatt oo îînnmmoorrmmâânnttaarree,, ””ccâânndd aarree ssccâârrbbăă””.. IIaattăă ccââtteevvaa.. AAttuunnccii ccâânndd ii--aa ffoosstt uucciiss ffiiuull cceell mmiicc,, ccaarree îînnccăă nnuu aajjuunnssee vvâârrssttaa ccaassăăttoorriieeii.. ””PPuuiiuullii,, mmnniirreeaassaa ttaa,, PPrraappuurruu ssîî ccrruucciiţţaa.. CCii ppoorrnneeşşccii llaa ccuunnuunniiii SSâânngguurr,, ffaarrîî ssooţţââiiii.. VVăăttăăjjăăii ccuu ccaappuu‘‘ ggooll CCee nnoouuaa nnuu nnee--aa ffoosstt ddoorr.. ŢŢîî ddrruuşşcciillii ddiisspplleecciiccii,, CCii nnee--oo ffoosstt nnoouuăă uurrââcciiii..””

AAccuumm vvrreeoo oopptt aannii şşii--aa ppiieedduutt şşii ssooţţuull ppee ccaarree ll--aa bboocciitt aassttffeell:: ”” CCââttââ ssccâârrbb--oo ffoosstt ppii lluummiiii

TTăăttââ oo vviinniitt llaa mmiinnee.. CCâânndd aamm ggâânnggiitt ccîî ss--oo ggaacciitt DDoouuîî--oo mmăărrss,, zzăăccii--oo vviinniitt.. CCââtt ggii mmnniiccîî--aamm rraammaass ggii mmaammîî ŞŞîî aammuu bbaattrrâânnîî bboollnnaavvîî..”” AAnnuull ttrreeccuutt şşii--aa ppiieerrdduutt şşii uullttiimmuull ffiiuu.. AAcceessttaa aa ffoosstt cceell ccaarree aa ssttaatt ccuu eeaa îînn aacccceeaaşşii ccaassăă.. GGâânnddiinndduu--mmăă ccăă eessttee ooaarreeccuumm ddiiffiicciill aa aabboorrddaa ssuubbiieeccttuull,, aamm eezziittaatt iinniiţţiiaall,,îînnssăă aamm vvăăzzuutt aappooii ccăă eeaa ddeejjaa aacccceeppttaassee ppiieerrddeerreeaa ffiiuulluuii.. EErraa ggrraavv bboollnnaavv şşii ddee aacccceeaa ssee aalliinnăă ccuu ggâânndduull ccăă ””aaccuumm nnuu--ll mmaaii ddooaarree””.. IIaattăă ccuumm şşii--aa bboocciitt mmaammaa ffiiuull:: ”” IIoonneellee,, IIoonneellee,, nnee--aaii uummpplluutt ccaassaa ggii jjăăaallii.. NNuu şşââ--ii mmnniillââ,, nnuu şşââ--ii jjăăaallii DDuuppaa cciinneerree şşââlliiii ttaallee?? CCîî ppuuşşâânncciieelliiii llee--ii aavvuutt,, CCuu aammaarr llee--ii ppiittrreeccuutt.. CCuu aammaarr şşîî ccuu dduurriieerriiii FFaarrăă--oo lleeaacc ggii mmâânnggââiieerriiii..”” OObbsseerrvvii ppooaattee ccăă oo ppaarrttee ddiinn ttrraaddiiţţiiii ss--aauu ppăăssttrraatt.. TToottuuşşii nnuu ssee ggăăsseeşşttee aacceeeeaaşşii aattiittuuddiinnee aa oommuulluuii ffaaţţăă ddee aacceesstteeaa.. OOmmuull ddee aazzii ppaarree aa pprriivvii ttoottuull mmuulltt mmaaii iinnddiiffeerreenntt...... ÎÎnnaappooii îînnttrr--uunn ggaallbbeenn aauuttoobbuuzz,, pprriivviinndd sspprree mmuunnţţiiii ccee ssee ttooppeesscc îînn ssppaattee.. ÎÎnnaappooii sspprree FFăăllttiicceennii.. CCoonncclluuzziiaa mmeeaa?? TTiimmppuull eessttee uunn rrââuu ccee--şşii ppooaattee şştteerrggee iiddeennttiittaatteeaa ddaaccăă nnuu şşttiiii ssăă ţţii--oo ppăăssttrreezzii ttoott ttiimmppuull îînn ssuufflleett şşii mmiinnttee.. ŞŞii nnuu uuiittaa!! EEşşttii rroommâânn ccaa şşii mmiinnee..

Daniela Oanea, clasa a XI-a F

<<<<NNooii>>>>GGeeoorrggiiaannaa CCoocceeaann,, ccllaassaa aa VVIIII--aa

<<<<AAşa>>Georgiana Cocean clasa a VII-a

Omnia vincit amor _________________________________________________________


Un fulg de nea şi-o poezie…

Joi, 15 ianuarie 2009, elevii clasei a X-a G de la C.N. „Nicu Gane”, îndrumaţi de d-na profesoară Loredana Nemţoi, au organizat o activitate cu titlul „Un fulg de nea şi-o poezie - o nouă iarnă alături de Eminescu”, în amintirea ilustrului nostru poet Mihai Eminescu.

În cadrul acestei activităţi, elevii aşezaţi pe grupe, au desfăşurat un concurs unde s-au recitat poezii scrise de Mihai Eminescu, iar ceilalţi elevi aveau ca sarcină recunoaşterea acestora.

Eleva Adriana Filip a recitat o poezie care descrie tot drumul poetului din copilărie până la moartea sa, iar împreună cu Ionela Iacob a fredonat „Pe lângă plopii fără soţ”. În final, am purtat o discuţie liberă unde am putut să aflăm mai multe curiozităţi despre viaţa poetului.

Scopul acestei activităţi a fost unul benefic deoarece ne-am amintit cu nostalgie de Mihai Eminescu şi chiar ne-am simţit pentru un moment mândri că suntem români, că aparţinem unui popor înzestrat cu talente deosebite.

Toţi elevii clasei a X-a G speră că fiecare clasă le-a urmat exemplul şi l-a omagiat pe Eminescu, fiindcă astfel, amintirea lui va rămâne mereu vie în sufletele românilor.

Vasilica Pintilie, clasa a X-a G

Cufărul cu tine

Din greşeală într-o zi am deschis un cufăr cu amintiri…la început mi s-a părut că nu găsesc nimic…însă am căutat mai în adâncul cufărului…şi te-am găsit pe tine…Erai chiar tu….şi nu mi-a venit să cred…acum erai atât de mic…în ochii mei nu erai decât un punct negru.M-am mirat,m-am uitat încă o dată…şi chiar erai foarte mic.Am închis pentru o secundă cufărul ca să-mi dau seama…că tu ai fost caândva mare în ochii mei…şi ai devenit atât de mic…dar liniştea mi-a fost tulburată de o voce…atât de caldă…atât de bine făcea sufletului meu…parcă era vocea ta…Stau şi ascult cu atenţia minţii şi a sufletului şi îmi dau seama că este vocea ta…de undeva de departe tu mă chemai…tu îmi invocai numele asemenea unui zeu căruia îi ceri îndurare…Şi m-am apropiat de cufăr…acolo striga vocea aceea…erai tu…te-am lăsat să o mai faci odată…să mă mai strigi odată…îmi plăcea…dar numele meu era rostit din ce în ce mai profund…te sufocai acolo…şi eu nu te eliberam, îţi privam bucuria de a vedea lumina zilei…Dar o minune s-a întâmplat şi ai făcut ca nici măcar printr-o simplă atingere de-a mea , cufărul ,să se deschidă singur…ai ieşit ,te-ai făcut din nou mare …erai din nou mare în ochii mei…te-ai apropiat de mine…şi ai spus ceva…cele mai frumoase cuvinte…”te iubesc “şi astfel ai redevenit al meu…iubitul meu…

Ioana Solcanu, clasa a XI-aG

<< Armonie>>Alexandru Murărescu, clasa a X-a H

______________________________________________________________________


<<Poliedrism>>Sabina Ţăpoi, clasa a IX-a B

Dan Puric despre Omul frumos

„Cine suntem” noi? Suntem noi „ omul frumos” de care vorbeşte Puric? Putem vorbi „ despre omul frumos în ţara noastră, în România? Ne poate răspunde la aceste întrebări Dan Puric, scriitor contemporan, „ un apologet strălucit al Ortodoxiei”, aşa cum spune Dan Ciachir, dar în fond, un om ca toţi oamenii, un Puric cu frică de Dumnezeu ce supravieţuieşte în această lume şi în aceste timpuri. Ca să vorbim despre Omul frumos, acesta fiind şi titlul celei mai recente cărţi a lui Dan Puric, trebuie, după cum spune acesta, să facem diferenţa dintre un popor şi populaţie. Populaţia este acea parte a României care a fost otrăvită de mentalitatea comunistă, acea mentalitate infestată de indiferenţă, oportunism, ipocrizie, prostie, oameni fără Dumnezeu! Omul frumos este reprezentat de România profundă, de pensionarii valoroşi ai ţării, de oamenii ce nu şi-au întinat sufletul laicismului, de cei ce au încă nădejde în Dumnezeu, de cei care preţuiesc şi conservă naţiunea, familia, creştinismul şi iubesc Biserica, cultura, modelele culturale, familia. Da! Este un mesaj profund care are aceeaşi soartă ca aceea a seminţelor din pilda semănătorului. Sămânţa este cuvântul ce ni-l transmite Dan Puric ; pământul pe care cade reprezintă sufletul cititorului. Publicul, deci, este împărţit în mai multe categorii. Sămânţa ce cade pe piatră reprezintă publicul ce primeşte mesajul cu bucurie, dar îl uită, mai ales la vreme de încercare; cea care va cădea între spini constituie cititorii care aud cuvântul transmis, dar din cauza grijilor cotidiene, a banilor, a faimei, înăbuşă buna-intenţie a mesajului! Din fericire, avem şi sămânţa care cade pe pământul cel bun şi face rod; aici vorbim despre publicul care are inima curată şi bună şi aude cuvântul, îl păstrează şi acesta rodeşte întru răbdare! Dar….cine este Dan Puric ? cu ce se ocupă, că în ultimul timp auzim tot mai frecvent despre el? Dan Puric este soţ, tată, actor şi scriitor şi doreşte să tragă un semnal de alarmă! El ne prezintă România

în toată splendoarea ei, splendoare care, parafrazându-l pe Caragiale, este sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire! Dan Puric este un scriitor foarte bine – cotat; „cine suntem” a fost o carte vândută în peste 70000 de exemplare, mult chiar peste aşteptările autorului însuşi! „ Da, am spune, s-a orientat omu’… Pe aşa o criză financiară…!” Ironia e următoarea! Puric a scris pentru că aşa a simţit, pentru că îşi iubeşte ţara şi semenii, pentru că Il iubeşte pe Dumnezeu şi pentru că Dumnezeu îl iubeşte pe el! Scrierile sale se caracterizează prin calitate şi autenticitate, dar totodată şi prin limbajul abordabil, simplu, dar încărcat de esenţial, profund. Adevărul despre Dan Puric îl surprindem în primul capitol al cărţii „ Despre omul frumos „ , intitulat „ Ţărâna”, ţărâna din care ne-am născut şi în care vom ajunge. Ţărâna reprezintă, de fapt, ţăranul autentic, reprezintă conservarea înaltelor principii morale cultivate, susţinute şi respectate de

adevăratul român. - „ Ce ştii, tu, ţărână, ce e

viaţa? - Viaţa ta sunt eu! Fericirea ta

sunt eu! Ţărâna asta pe care calci, sunt eu!

Ţărâna asta pe care calci sunt eu, îmi zise pământul!” Puric pledează pentru grâul curat, pentru credinţă, pentru Dumnezeu, pentru viaţa sănătoasă, pentru poporul român şi pentru România profundă! Autorul scrie din suflet pentru suflete, nu scrie aşa- numită

lectură de consum, lipsită de originalitate şi implicare afectivă! S-a săturat să stea pe „ locul

mortului „ , în dreapta şoferului, s-a săturat să fie condus de tot felul de cretini! S-a săturat să fie ales, să fie „ unul dintre cei mulţi” şi a ajuns la concluzia că „ doar în Biserică realizezi că exişti „ !

Roxana Miron, clasa a XI-a G

O tradiţie care se cere valorificată __________________________________________

_____________________________________________________________________________ Revista Noastră Nr.2/2009 3

Să-i amintim pe Ion Creangă, elevul de la şcoala de catiheţi din Fălticeni, în perioada 1854-1855, pe prozatorul Nicu Gane, patronul Colegiului Naţional „ Nicu Gane”, o figură luminoasă a literaturii la sfârşitul veacului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, membru al „Junimii” şi colaborator la „Convorbiri Literare”, pe Nicolae Brădiceanu, poet şi arheolog, primul care a făcut săpături la Cucuteni, pe uitatul povestitor Ioan Dragoslav, pe Mihail Sadoveanu, pe folcloristul Artur Gorovei, pe Nicolae Labiş, dintre actori pe Matei Millo, pe Grigore Vasiliu- Birlic şi lista poate continua , neomiţându-i pe artiştii plastici: Aurel Băieşu, Dimitrie Hârlescu, Ion Irimescu, nume menţionate în istoria artei româneşti.

- „Galeria Oamenilor de Seamă” a întâmpinat şi vizitatori din străinătate? Dar din ţară? - Cel puţin din 1970, de când deschid aproape zilnic uşa „Galeriei Oamenilor de Seamă”, pentru a-i aştepta pe vizitatori, am avut surprize foarte plăcute. Au fost personalităţi de talie mondială. Era o vreme când era aproape o lege ca cei care treceau prin Fălticeni să viziteze muzeul şi nu era rău în acest sens. Aş aminti diplomaţi, ambasadori precum : ambasadorul Chinei, ambasadorul Canadei, ambasadorul Kuweitului. Din ţară nici să nu mai vorbim : Radu Popescu, poetul Ion Gheorghe, traducătorul român Romulus Vulpescu. Sigur...nu îmi vin acum în minte, dar au fost aici oameni care de-a lungul timpului au trecut prin muzeu şi totodată şi-au lăsat impresiile. Mă gândesc la Zoe Dumitrescu-Buşulenga, academician care, venind la Colegiul Naţional „Nicu Gane”, a fost ulterior şi musafir la „Galeria Oamenilor de Seamă”. Ar trebui să răsfoiesc cartea de impresii a muzeului, acolo unde sunt semnăturile tuturor numelor importante care au călcat pragul muzeului. - Cu ce contribuie fălticenenii în ziua de azi pentru a menţine acest loc „viu”? - Sunt multe posibilităţi de a contribui la menţinerea acestui loc viu. Aş aminti în primul rând donaţiile pe care încă le mai fac fălticenenii, fie că trăiesc în Fălticeni sau în alte oraşe din ţară, cei care păstrează cărţi sau documente vechi. Sunt chiar urmaşi ai unor oameni de seamă, evocaţi de muzeu, ce contribuie cu documente sau alte materiale ce au aparţinut acelei personalităţi. Normal , ar fi mai greu de realizat ca cineva să poată contribui la renovarea acestei clădiri, care azi se află în pragul auto-demolării. Acesta ar fi un lucru foarte important, ca muzeul să arate bine şi pe dinafară, nu numai în interior, ca lumea să fie atrasă şi să se păstreze această casă care în fond este casa unor scriitori. - Care sunt cele mai frecvente întrebări care vi se adresează? - Una din cele mai frecvente întrebări este cea cu care am început discuţia noastră : „Cum se explică numărul mare de personalităţi, într-un oraş ca Fălticeni?”. Alţii sunt curioşi să afle legăturile de familie dintre scriitorii Lovinescu, că sunt atât de mulţi, încât lumea nu ştie care e legătura de rudenie între ei. Alţii întreabă dacă pictorul Aurel Băieşu este rudă cu prozatorul Ion Băieşu şi sigur că nu este. Alţii întreabă dacă Nicu Gane e rudă cu scriitorul C.C. Gane şi sunt rude. Deci întrebările diferă în funcţie de curiozitatea celui care ne vizitează.

- Ce aţi dori să le transmiteţi elevilor de la Colegiul Naţional „Nicu Gane”? - Cititorilor revistei le doresc mult succes în primul rând la şcoală, la învăţătură, le urez să citească cât pot de mult şi să încerce să viziteze şi „Galeria Oamenilor de Seamă”, sigur să urmeze pe urmele personalităţilor acestor locuri. - Mulţumim foarte mult că aţi acceptat să vă luăm acest mic interviu şi sperăm să ne revedem! - Cu multă plăcere! Eu vă aştept şi într-un grup mai numeros, adică cu clasa, vizite organizate în grupuri mai mici. Întotdeauna am stat la dispoziţia elevelor care au venit aici, au avut nevoie de informaţii, de anumite documentări.

Elena Popa, clasa a X-a A

<< Experienţă>>Larisa Filoteanu, clasa a IX-a G

______________________________________________________________________


<<Singur>>Larisa Filoteanu, clasa a IX-a G

Lumea e inversă

Eşti mic...şi fără să ştii de ce doreşti să fii mare. Ajungi în floarea vârstei şi ai vrea să mai spui mama pe silabe, să mai fii la ora de caligrafie, să stai pe genunchii bunicului şi să-i asculţi poveştile, într-un cuvânt să fii copil.

Eşti talentat la desen, dar parcă ţi-ai fi dorit să te pricepi şi la muzică. Locuieşti la ţară unde ai posibilitatea să respiri aerul curat al dimineţii, unde până şi iarba este de un verde mai crud, dar parcă ar fi mai bine să inhalezi mirosul de benzină, să aştepţi la semafor, să urci scări interminabile, să rămâi blocat în trafic.

Dumnezeu te-a binecuvântat cu părinţi buni, înţelegători, care te susţin şi te ghidează la fiecare pas, dar tu o faci pe nemulţumitul.Nu mai ai mult şi eşti gata să afirmi că mai bine te-ar fi abandonat. Ai posibilitatea să călătoreşti, să explorezi necunoscutul şi tot nu-ţi convine...mai bine ai sta comod acasă în faţa calculatorului şi ai accesa un site cu imagini din toată lumea.

Lupţi ani întregi să câştigi încrederea şi respectul celor din jur şi doar într-o clipă distrugi tot ce ai obţinut prin atâtea eforturi. Sunt zile în care eşti prfect convins că eşti cel mai nefericit om de pe pământ, că toate necazurile sunt doar pentru tine şi atunci apelezi la Dumnezeu ca la o ultimă scăpare implorându-l să te scoată la liman. Odată ieşit la suprafaţă eviţi să întorci privirea în trecut şi să mulţumeşti pentru ajutorul primit.

Dacă ai parte de victorii mergi drept înainte, triumfător, că ai reuşit pe forţe proprii, dar uiţi de fapt că Cel de Sus nu te-a uitat. Ţi-a dovedit de atâtea ori că te iubeşte, a făcut atâtea sacrificii pentru tine, dar ţi-a fost atât de uşor să respingi şi să pui preţ pe o vorbă aruncată în vânt. Ai dat floarea din fereastra ta pe cea din grădina vecinului, doar pentru că era mai parfumată.

Nimic nu e cum am vrea, dar totuşi vrem să nu fim nimic. Trăim într-o lume în care unii sparg globul de cristal în care se află, iar alţii se mulţumesc doar să privească din interiorul lui, într-o lume în care unii privesc la soare cu ochiul liber, iar alţii privesc prin lentile de protecţie.

Delia Ilie, clasa a X-a F

De-amorul artei... Artă...sublimă supapă a existenţei... Dulce reverie, extremă a experienţei... Talent, curaj nemărginit, Gânduri împinse pân’ la infinit... Artist...vânzător ambulant de iluzii... Alte lucrări, aceleaşi concluzii... Neapreciat la adevărata valoare, Fără o identitate de sine stătătoare. Operă...poezie, pictură, sculptură, cântec, proză, Mii de forme...aceeaşi esenţă-n metamorfoză. Compilaţie izvorâtă din suflete ce trăiesc decent... Pasiunile însă le diferă...de la LM, la KENT. De-amorul tău au plâns poeţii... Iar astăzi râd toţi „inocenţii” De-amorul tău m-am apucat să scriu... Iar mâine toţi mă vor considera diliu.

Eşti desconsiderată cât artistul trăieşte, Înălţată la ceruri, când el nu mai este. Genii nebune şi de neînţeles... Vă străduiţi degeaba...pentru unii nimic n-are sens!

Roxana Sălăgean, clasa a X-a F

<<Răspicat>>Bianca Marcu, clasa a IX-a H

________________________________________________Verba docent, exempla trahunt


Counter Strike

Pe data de 14 ianuarie 2009 s-a desfăşurat la �coala noastră, în laboratorul AEL, concursul de Counter Strike, organizat de clasa a XII-a C, în colaborare cu domnul profesor Florin Ilincăi. Din elevii care s-au înscris s-au format cinci echipe cu câte patru membri fiecare.

În prima etapă au jucat primele patru echipe, din care două au fost eliminate, iar dintre cele rămase, prin tragere la sorţi, una a jucat cu cea de-a cincea echipă.

Finala concursului s-a dat între echipa numărul 1 şi cea cu numărul 5, iar câştigătoare a fost cea din urmă.

Concursul de Counter a durat două ore, timp în care fiecare a dat ce-a avut mai bun, dar Florin Butnaru, Marian Rusu, Cosmin Pavăl şi Daniel Gabor au demonstrat tuturor că au fost cei mai buni la acest concurs, ei constituind echipa cu numărul 5.

La final s-au acordat şi premii, ca la orice concurs. Diploma „Cel mai bun clan” s-a oferit elevilor mai sus menţionaţi iar diploma „Cel mai bun jucător” a primit-o elevul Florin Butnaru.

Adriana Filip, clasa a X-a G Zâmbet...

Am început să scriu. Dar ce te-ar putea face pe tine, cititorule, să citeşti cu drag ce-am scris eu?

Ştiu! Culoare: puţin verde, un pic de albastru şi un picuţ de roşu. Dar nu se poate: cititorul meu e orb! E orb de-atâta citit şi nu mai vede acest mic text într-un colţ de pagină...Ce-ar mai putea vrea cititorul, ce i-ar plăcea lui? Poate condimente. Nu! E bolnav, nu suportă piperul, îl face să strănute! E alergic la figuri de stil, ce să-i fac? Mi s-au închis toate uşile! Cititorul le-a încuiat pe toate! Dar stai puţin! E una care a rămas întredeschisă. E uşa sufletului tău. Îţi voi dezvălui un colţişor de-acolo, de care habar n-aveai că există! Uite: când citeşti aceste rânduri, zâmbeşti! De ce? Fiindcă zâmbetul e cheia sufletului tău! Vezi? Şi eu zâmbesc când scriu aceste rânduri. Dacă ţi-aş spune să plângi, iar ai zâmbi.

Spre sfârşit, îţi încredinţez cheia sufletului tău, după lungi căutări! Eu zâmbesc: am terminat de scris. Dar tu de ce mai zâmbeşti?

Mara Ilie, clasa a XII-a G

Luceafărul poeziei româneşti

Cu prilejul aniversării a 159 de ani de la naşterea marelui poet naţional Mihai Eminescu, membrii clasei a XII-a G, sub îndrumarea domnului profesor Mihai Radu, au susţinut în Centrul de Informare al colegiului, un recital de poezii eminesciene, dar şi de poezii dedicate acestuia. Minirecitalul a debutat cu câteva date biografice şi bibliografice despre „Luceafărul poeziei româneşti”, iar pe toată durata acestuia, pe fundal au rulat melodii pe versuri eminesciene.

La această activitate au participat şi membrii clasei a XII-a C, alături de d-na profesoară Mariana Artenie, care s-au arătat a fi surprinşi de atmosfera creată.

Poetul a lăsat în urmă o „comoară” impresionantă-poeziile sale şi va fi apreciat pentru eternitate pentru acestea.

Georgiana Dănilă, clasa a XII-a G

<< Joc>>Nicoleta Carp, clasa aX-a G

Nihil sine Deo ___________________________________________________________


Omul, între credinţă şi tăgadă Sfântul Apostol Pavel ne dă o definiţie a credinţei: „Iar credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute”(Evrei,11,1).Vedem din definiţie mărturisirea credinţei noastre în Dumnezeu deşi nu-l vedem. Fericitul Augustin ilustrează acest lucru in Confensiunile sale: „Am întrebat pământul: „Eşti tu Dumnezeul meu?” şi mi-a răspuns: „ Nu sunt”. Şi tot ce e pe el a mărturisit la fel. Am întrebat marea şi adâncul şi tot ce trăieşte şi se târăşte în ele şi mi-au răspuns : „ Nu suntem Dumnezeul tău. Caută mai sus !”.Am întrebat vântul şi mi-a răspuns întreg văzduhul cu tot ce este în el „ Nu sunt Dumnezeu ”.Am întrebat cerul, Soarele, Luna şi stelele şi mi-au răspuns: „Nici noi nu suntem Dumnezeul pe care-l cauţi tu” .Şi am zis către toate cele din împrejurul meu : „ Mi-aţi spus de Dumnezeul meu, că voi nu sunteţi El, vorbiţi-mi acum de el”.Şi mi-au răspuns toate cu glas tare: „El ne-a făcut” . Toate lucrurile proclamă dar existenţa lui Dumnezeu, Atotfăcătorul” ”. În ziua de astăzi se cunosc mai multe teorii de apariţie a lumii. Unele nu-l recunosc pe Dumnezeu, Creator al acestei lumi. Iată cum justifică Darwin teoria sa: împrejurări necunoscute au silit pe maimuţă să nu mai trăiască în arbori. Trebuind să trăiască pe pământ ,ele au avut de luptat cu alte animale, ceea ce le-a silit să meargă doua labe, care cu timpul s-au transformat în picioare ,să-şi facă arme de apărare, să-şi ascută inteligenţa, să înceapă a se înţelege prin sunete convenţionale apoi după multă trecere de timp si după ce au trecut prin faza maimuţă-om s-au făcut oamenii. Probabil au trecut 100.000 de ani până a apărut maimuţa ,apoi încă 10.000 până i-a apărut o mână, apoi după acelaşi interval de timp un picior si aşa mai departe. Dar cea mai mică celulă de la care spune Darwin că au apărut toate, cine a creat-o? Cercetările recente care au realizat telescoape radio şi observatoare-satelit par a confirma teoria Big Bang-ului ca eveniment generic al Universului. Presupunând că Universul a apărut în urmă cu 40 miliarde de ani din explozia unui obiect dens şi de dimensiune reduse, cine a creat obiectul? El de unde a apărut? Fericitul Augustin

scrie : „ Observând lumea, simetria din ea, părţile şi mişcarea ei, varietatea şi frumuseţea, oricine va mărturisi că ea n-a putut fi făcută decât de Dumnezeu cel nespus de mare şi frumos”. Deci frumuseţea, ordinea şi armonia, care se observă în lume nu pot fi decât opera unei inteligenţe supreme, care a făcut lumea după un plan anumit şi cu un scop bine determinat. Credinciosul îl simte pe Dumnezeu în sufletul său fără a-l vedea. Anselm de Cantorbery spune că : „ În mintea mea se află ideea despre o fiinţă decât care nu poate fi o altă mai mare. Această fiinţă trebuie să existe şi în realitate, pentru că dacă nu ar exista, ar trebui să fie o alta mai mare decât ea şi atunci n-ar fi ea cea mai mare”. Omul trebuie să creadă în ceva ,deoarece viaţa lui fără Dumnezeu este un nimic. Există atât de multe mărturii ale oamenilor de geniu ai acestei lumi ,mărturii în care îl simt pe Dumnezeu în mintea si sufletul lor. Sub numele de materialism se înţelege acel pretins sistem filozofic care susţine că nu există nimic în afară de materie şi combinaţiile ei .Acesta tăgăduieşte existenţa Lui Dumnezeu şi a sufletului omenesc deci este o formă a ateismului. Sufletul nu poate fi un produs al materiei, pentru că actele sau funcţiunile lui sunt cu mult superioare materiei .Sufletul este nematerial şi are ca însuşiri simţirea, voinţa ,cugetarea, conştiinţa ,dragostea. Noi ne mărturisim credinţa în Simbolul Credinţei, în Dumnezeu, Unul după fiinţa Lui şi întreit în trei Persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Aceste trei Persoane alcătuiesc Sfânta Treime ,taina de nepătruns de mintea omenească şi împărtăşită nouă prin Revelaţie Dumnezeiască. Nu sunt trei dumnezei, ci Unul singur. Tatăl se deosebeşte de celelalte Persoane ,întrucât El este Cel ce naşte din veci pe Fiul şi purcede pe Sfântul Duh; Fiul ,întrucât El este Cel ce S-a născut din Tatăl iar Sfântul Duh, întrucât este Cel ce purcede de la Tatăl. Ne mărturisim credinţa în „sfânta , sobornicească şi apostolească Biserică” ,în „ învierea morţilor” şi în „viaţa veacului”. „Fără credinţă, dar, nu este cu putinţă, să fim plăcuţi Lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu (continuare în pag. 33)

______________________________________________________________________ Nihil sine Deo


(continuare din pag. 32) trebuie să creadă că El este şi că Se face răsplătitor celor care Îl caută” (Evrei,11,6) Cuvântul « creştin » vine din limba latină « christianus » de aici obţinând « Christ » în latină, « Unsul »în greacă şi « Mesia »în ebraică, deci, Mântuitorul. Ortodox: drept-credincios . Din aceste mici traduceri am putea spune că suntem « drepţii lui Hristos ».Ce înseamnă sa fi drept : În familie. Ajutorul, iubirea şi atenţia acordată părinţilor, fraţilor si rudelor sunt nişte lucruri de mare importanţă , care reflectează starea sufletelor şi derularea vieţii noastre. În prietenie. ”Se spune ca a fi sincer înseamnă a nu ascunde nimic celuilalt, a te deschide tot. Este exact, dar criteriul acestei sincerităţi îl are întotdeauna celalalt, nu tu. Eşti considerat sincer nu "când nu ascunzi nimic" celuilalt, ci când nu ascunzi ceea ce aşteaptă de la tine să ascunzi. Este poate paradoxal, dar aşa e; sinceritatea ta nu se verifica prin tine, ci prin celalalt. Daca îi mărturiseşti unei prietene ca e frumoasă şi inteligentă, în timp ce ea nu e nici una, nici alta, nu eşti sincer. Daca îi spui că e urată si foarte puţin deşteaptă, eşti sincer. Dar mărturiseşte-i că toate acestea n-au absolut nici o importanţă, că altele sunt lucrurile pe care ai dori

să i le spui, că îşi macină timpul într-un mod stupid, că trăieşte o himera, că visează la lucruri ce o îndepărtează de adevăr si de fericire atunci ,sigur nu eşti nici sincer, eşti nebun .Pentru a nu fi singuri vrem ca lumea sa fie sinceră cu noi. Doar sinceritatea ne dă această certitudine că suntem înconjuraţi de prieteni, de oameni care ne iubesc, ca nu suntem singuri. De aceea în ceasurile de mare singurătate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se caută unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolării definitive. Sinceritatea este si ea, ca atâtea altele, un aspect al instinctului de conservare. De fapt, sinceritatea participa la acea complicată clasă de sentimente si orgoliu ce se numeşte prietenie si care, trebuie să recunoaştem, constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viata.”(Mircea Eliade – Despre sinceritate şi prietenie) Credinţa este un dar de la Dumnezeu, este farul ce luminează aleea întunecată a vieţii, urcarea primei trepte chiar daca nu se vede toată scara, dovedirea lucrurilor nevăzute, nădejdea şi forţa vitală a fiinţei umane.

Teofana Dulgheriu, clasa a IX-a D

14

Vreau să stau vara în fânul din pod şi să citesc poveşti cu zâne.

Vreau multă cretă colorată să desenez pe asfalt. Vreau să plâng când mă lovesc în genunchi şi cineva să mă ţină de mână.

Vreau să prind fluturi şi să le dau drumul. Vreau să plâng când îmi pierd cariocile.

Vreau să plâng pentru că marea mi-a stricat castelul de nisip. Vreau să stau lungită pe pământul ud după ploaie.

Vreau să zâmbesc când pentru prima oară m-a sărutat. Vreau sa îl lovesc cu bulgări de zăpadă pentru că m-a supărat. Vreau să scriu poezii multe si să mă amuz că nu ştiu să scriu.

Vreau să îi scriu scrisori şi să nu i le trimit niciodată. Vreau să fac poze multe şi să le uit prin sertare. Vreau să mă bucur atunci când văd curcubeul.

Vreau..Să rămân copil mereu. Anca Mitrea, clasa a IX-a D

Poesis __________________________________________________________________

________________________________________________________________ _______________ Revista Noastră Nr.2/2009 34

Revelaţie Un vis îmi tulbură conştiinţa, Mă leagă, mă dezleagă, mă duce pe tărâmul infinitului Şi de acolo simt că Edenul e aproape. O infuzie de lumină, oricum... ceva neverosimil; O umbră, un zgomot surd de ploaie, O clipă, o secundă, un minut, Un mister şi-o cadenţă, O vibraţie... Umblu pe aripile vântului, Pe spuma oceanelor, pe umerii munţilor, Contemplez natura şi viaţa, Adulmec din culorile şi miresmele abundente, Ca mai apoi S-alunec pe firul existenţei, al realităţii Şi-al cunoaşterii de sine - Am fost un vis în visul meu, Sunt un om în firea mea.

Adriana Filip, clasa a X-a G Demiurgul Creionul şi coala de hârtie te cheamă. Acum, poţi să creezi Pământul. Ce te reţine? De ce-ţi este teamă? Te sperie litera? Te sperie gândul? Ţi-e frică de ceea ce ar putea fi cuvântul? Şi stai cu fruntea-nfiptă-n pumni, creatorul, Tu, cel care poţi clădi Universul! Când poţi plăsmui şi visul şi zborul, Schiţând din vechi litere ceea ce eşti în adânc.

Anca Mitrea, clasa a IX-a D

Minciuna Distraţi, uitaţi, pierduţi sau darnici, Purcedem cu glas tainic în al vieţii vers Necunoscând plăcerea neamului lumesc Cu braţele murdare, cădem în al ei sens. Distrus e astfel felul, nedesluşită-i calea, Uitaţi suntem de-i rece, iubiţi suntem de-i cald, Fugim ca-n vorbe goale noi să găsim salvarea Unei vieţi bizare create doar din şters. Şi nici măcar în sine nu mai putem fi unici, Sorbiţi de adevărul umflat doar prin păcat, Minciuna e aleasa pe veci a celor falnici Ea este alinarea celor ce trăiesc beţi. Şi de-aş putea pricepe eu astăzi cum se stinge, Aş aduna oceanul, sperând sa o înec În astă viaţă moartă, vorbită doar prin falsuri, Trăită doar prin aur, fără un dar domnesc.

Mădălina Leţi, clasa a XI-a B Un souris Ce matin je me suis réveillé un doux souris qui mà promis une belle journée… Maintenant, je pense à tout ce que jàime, à tous ceux qui màiment ! Est-ce que jài besoin toujours dùn souris qui puisse me faire contente ? Oui, nous avons tous besoin dùn souris pour être heureux.

Roxana Miron, clasa a XI-a G

<<Simetrie>>Nicoleta Carp, clasa a X-a G

__________________________________________________________________________________


<Simbioză>> Ştefan Iliuţă, clasa a X-a H

<Cale>> Ştefan Iliuţă, clasa a X-a H

EXCURSIE, IE IE IE!

Demult am vrut să consemnez în jurnalul meu câteva rânduleţe despre mica marea noastră escapadă

în munţi şi se pare că acum, când totul mi-e încă proaspăt , momentul e perfect. Încep instantaneu să zâmbesc larg.

Haideţi să ne amintim mai întâi de nesiguranţele domnului profesor de muzică şi de “Joia Mare”, când de la balaurii din burtă de emoţia revenirii pe Ceahlău, ne-am răsturnat stările în posibilitatea de a ne amâna draga noastră excursie…Grijile au fost totuşi normale, aşa că trebuie să-l apreciem pe domnul dirijor al corului Animosi! În orice caz, fericiri ca atunci când eşti anunţat “onlain” că excursia nu se mai amână sunt de neînlocuit!

Vineri, ora 9:30. Ultimele împachetări şi sfaturi pline de grijă părintească. Rucsacuri nu tocmai prietenoase, deci îndoiri de şale (Dar se merită, domnule!)…Şi primii paşi în noua izbucnire de iarnă, cu bocancii cei sfinţi pentru munte. Întrebări timide în minţile noastre despre cât de alb e Ceahlăul şi despre cât de multe trânte vom lua până sus…

10:30, în faţa Colegiului . Se simte că omuleţii sunt agitaţi, însă sunt mulţumiţi (sau nu?) de echipamentul înfofolit, ba chiar încep să cânte uşor, ca să mai treacă din timp până la plecare (Bailar la bamba,v’amintiţi?). Domnii profesori sunt bombardaţi cu întrebări fireşti, dar repetate:,,Dom’profesor! Când vine odată autocarul celălalt?” Uite, vine un autocar! (Toată lumea se uită curioasă) Răspunsul: Nu, nu e ăsta, dar al nostru e pe cale să vinăă!

Şi iată că a venit şi Marea Plecare. Fiecare începe să-şi consume energia, mai încet ori mai în forţă. Un grup cântă vesel odată cu radioul, unul priveşte visător la peisajele montane ce încep să apară, iar altul îşi face planuri pentru cele două zile şi jumătate, aţipind din când în când cu urechea lipită de geam.

Şi timpul care lasă în urmă oraşe şi locuri pitoreşti ne-a adus la domnul Ceahlău, mai exact la poalele Măriei Sale. Dar brrr! Unde sunt hainele când ai nevoie de ele? Cei experimentaţi de anul trecut ,,i-au încurajat” pe ceilalţi în lupta cu urcatul, anunţându-i că vor transpira un pic până sus, dar că efortul merită garantat. Aşa că ne-am grupat în frunte cu domnii profesori şi ne-am urnit din loc cu forţă (nu recunoaştem c-am rămas în urmă,sst!)

Uşuraţi de bagajele cele mai incomode şi iniţiindu-ne într-un traseu diferit faţă de cel din anul precedent (fericirea noastră, acesta a fost mai accesibil), am început să ne deplasăm. Primul urcuş şi deja se aud “nu mai pot” şi “mai este mult?”, însă nimeni nu se dă bătut. Pauze scurte şi copaci înfofoliţi în nea, care te încărcau cu o stare de bine în urma gâfâielilor accelerate. Deşi am avut de învins hopuri, zăpezi şi serpentine interminabile, ne-am întrecut pe noi înşine şi ne-am dat seama cât de important e să ai condiţie fizică…Primii ajunşi au fost grupul de băieţi, care nu părea a fi trecut prin etapa urcatului, iar de pe platoul de la cabana Fântânele, cântau voioşi în inima muntelui pentru încurajarea celor care alunecau ori se agăţau de câte unul mai puternic. (continuare în pag. 36)

___________________________________________________________________________

_______________________________ _________________________________________ Revista Noastră Nr.2/2009 36

<Relaxare>> Ștefan Iliuță, clasa a X-a H

( continuare din pag. 35 ) Când pui rucsacul jos, e practic imposibil sa nu zâmbeşti şi să nu-ţi mulţumeşti că ai reuşit

să urci până acolo. E o minune să respiri aerul curat şi să te pierzi căscând ochii în Ceahlăul decorat cu haine de iarnă.

A urmat apoi primirea călduroasă a cabanierilor,ce ne-au încălzit cu un ceai sănătos cu lămâie şi cu urări de bun venit. Cuibărirea în camere n-a durat foarte mult, astfel încât bucuria s-a întruchipat destul de repede. După ce toată lumea şi-a umplut stomacurile, domnul Dan Sinăuceanu şi-a început primele acorduri la chitară, ca mai apoi muzica din boxe să facă poftă de dansat celor puşi pe distracţie. În camerele lor sau în sala unde s-a improvizat discoteca , ba chiar pe holul cu masa cea prietenoasă, lumea s-a simţit bine şi a legat noi prietenii. Poze peste poze, zâmbete mii şi piese dragi, mereu cântate de mai multe ori. Concluzia primei seri: oboseala de pe drum şi-a spus oarecum cuvântul, dar sâmbătă e o alta zi plină! Aşa că a doua zi, puţinele ore de somn au fost binevenite.

Cei mai curajoşi şi energici au mers la cascada Duruitoarea, întâmpinând temperaturi mai puţin revigorante, dar căpătând amintiri unicate şi o nouă experienţă în peisajul splendid al Ceahlăului. În continuarea zilei, zăpada i-a făcut pe tinerii de la Colegiul Naţional ,,Nicu Gane” să zburde pe pârtia improvizată din spatele cabanei, unde ,,mijloacele de zbor” au fost sacii din plastic. Deşi udătura a fost până la piele,bulgăreala ori baia de zăpadă a fost savurată excelent. Şi „iac-aşa” a venit şi seara, când „hei,hai lari lari lam!” răsuna în toate colţurile cabanei, alături de muzicile în forţă a grupului de pletoşi de la camera 3 şi cea a dansatorilor de la parter.

Farmecul excursiei s-a mărit când tinerii din Republica Moldova ni s-au alăturat şi au început să ne ajute la interpretarea Ciulandrei. Se simţea că sunt moldoveni ca şi noi, spunându-ne că „li plaşi cum ni distrâm noi”. A fost noaptea când nimeni nu vroia să se mai termine atmosfera plină de voie bună şi de aceea, cântarea s-a prelungit până la orele 5 ale dimineţii. Şi moleşiţi de seara precedentă,duminică ne-am strâns forţe, bagaje şi gânduri de „nu vreau sa plec” pentru a ne întoarce uşor uşor pe meleagurile fălticenene. Aşadar, am zâmbit cabanei şi lui nenea Fane cabanierul, ne-am luat la revedere şi de la moldoveni şi am păşit uşor în coborâre. Trântele ne-au amintit că s-a cam terminat excursia şi că trebuie să ni se facă dor de casă. Ba chiar unii s-au pus în fund şi şi-au dat drumul la vale, evitând să mai cadă ori să păşească uşor pentru a nu aluneca. Toată lumea a stat apoi pentru poza de grup, iar ultima oprire a fost jos, unde ne-am reocupat locurile în autocare. Noii-veniţi din excursie şi cei interesaţi au revăzut Rezervaţia de zimbri de la Neamţ, unde animăluţele nu s-au ruşinat să stea pentru poze. În jurul orei 1500, liceul nostru ne-a primit din nou cu braţele deschise, deşi eram toţi obosiţi şi doritori de mâncarea de la mama de-acasă.

În concluzie, să mai analizăm cum a fost excursia? Deşi pozele vorbesc de la sine, putem afirma că excursia Ceahlău 2009 a reprezentat de departe una dintre cele mai pline momente din istoria Corului Colegiului, cât şi a celora care s-au alăturat nouă. Am răcit,dar nu ne pare rău. Am gâfâit,dar am văzut muntele. Ce ziceţi, repetăm evenimentul şi la anul care vine?

Alexandra Ciornei, clasa a XI-a F *** Cu toţi tindem spre el, dar perfect nu înseamnă neapărat un lucru bun. Pentru a atinge aşteptările impuse de propria conştiinţă uneori trebuie să lăsăm timpul doar să treacă, să greşim ca să învăţăm, iar din rămăşiţele pure ale sufletului să construim un turn cu două intrări. Trebuie să respectăm tradiţiile, dar cel mai bun lucru e că mereu putem avea altele noi; evoluăm repetând istoria, dar oamenii pot trăi doar între oameni. Redacţia

ANIMOSI ____________________________________________________________

__________________________________________________________________________________ Revista Noastră Nr.2/2009 4

<<Mexicanii>> Adriana Filip, clasa a X-a G

<<Ritmuri>> Adriana Filip, clasa a X-a G

O campanie cu şi pentru muzică

Pe 11 februarie 2009, Colegiul Naţional „Nicu Gane” a lansat o campanie intitulată „Să salvăm muzica în şcoli şi licee”. Cu acest prilej, elevii au susţinut un concert la Casa de Cultură din oraş, fiind îndrumaţi de d-nul profesor Dan Sinăuceanu. Probabil s-au întrebat cu toţii de ce am dorit să denumim astfel această campanie: Aşa cum bine ştim, educaţia muzicală din şcoli, de multe ori nu este tratată ca şi celelalte obiecte, ci cu o oarecare transparenţă. Privită în profunzime, muzica este de fapt arta supremă, instrumentul nobil care se dezvoltă mereu prin talentul, dăruirea şi interpretarea celor mai înzestraţi oameni.

Dacă nu am da importanţă muzicii încă din anii de şcoală, de unde vom şti câte tinere talente reale se pot irosi? Poate chiar atunci, pe 11 februarie în sală s-a aflat un viitor Elvis Presley , Frank Sinatra sau Dan Spătaru, dar nu va ajunge niciodată pe o scenă pentru că nici măcar la ora de muzică nu este încurajat. Tocmai de aceea, elevii de la Colegiul Naţional „Nicu Gane” au demonstrat prin acest concert că au fost descoperiţi, că au talent şi că există oameni care se ocupă să-i valorifice. Totodată, am încercat să fim un exemplu de „Aşa DA” cât şi un îndemn pentru celelalte şcoli şi licee de a se ocupa îndeaproape de tinerele speranţe. Campania a fost deschisă de grupul vocal „ANIMOSI” condus de d-nul prof. Dan Sinăuceanu, care a interpretat mai întâi un colaj de

cântece populare, ca mai apoi să prezinte un program de muzică Gospel- „Soon and very soon” şi „Down by the river side”.

Corul „ANIMOSI” a fost urmat de elevii clasei a XI-a A, care, îndrumaţi de d-na prof. Maria Lemnariu, au interpretat piesa de teatru „Boul şi viţeii” de Ion Băieşu. Andra Chelariu din clasa a XII-a F a interpretat melodia Anastasiei Lazariuc- „ A trecut aproape un an” şi în duet cu Ştefan Iliuţă din clasa a X-a H „După ani şi ani”; a urmat Nona Iliuţă din clasa a X-a E

cu melodia „Un actor grăbit” a Laurei Stoica. Un moment care a stârnit ropote de aplauze a fost cel interpretat de clasa a XII-aC împreună cu d-nul prof. Dan Sinăuceanu, care pentru câteva minute ne-au

condus pe alte ţinuturi, în Mexic, cu muzica Sud-Americană prezentată de ei. Şi pentru că sunt mulţi elevi talentaţi la C.N. „Nicu Gane”, i-am lăsat pe solişti să se afirme: Pavăl Cosmin din clasa a X-a H a pregătit cântecele „Să nu-mi iei niciodată dragostea” şi „Eşti aşa frumoasă” ale trupei Holograf, dar şi „Toată lumea dansează” a lui Fuego. Spectatorii au avut parte după acest moment,

de o surpriză din partea lui Iulian Onofrei şi Ştefan Precub din XII C, care au interpretat melodia „Alerg prin zăpadă”, pe care o ştiau încă din clasa a V-a şi care a impresionat prin simplitate, muzicalitate şi jovialitate. Melodia „Hero” de la Mariah Carey a fost şi ea interpretată cu succes de Andreea Gavriloaia din (continuare în pag. 5)

_________________________________________________________________________ ANIMOSI

__________________________________________________________________________________

5 Revista Noastră Nr.2/2009

<<Clar>>Larisa Filoteanu, clasa a IX-a G

(continuare din pag. 4) clasa a IX-a F şi pentru a realiza o armonie între muzica ritmată şi cea lentă, Andreea a demonstrat celor prezenţi că poate cânta la fel de bine şi muzică populară, exemplificând acest lucru prin melodia Andrei- „Cântecele mele”. Fiindcă Andra este iubită de public dar şi de soliştii de la „Nicu Gane”, melodiile ei nu au trecut neobservate, astfel că Nicoleta Axinte din clasa a XII-a G a interpretat „Doar o clipă” şi „Vreau sărutarea ta” ale solistei şi „Dă-mi nopţile-napoi” de la Asia.

În finalul concertului, d-nul profesor de muzică Dan Sinăuceanu a susţinut un recital care a

antrenat publicul la dans şi a bucurat prin diversitatea de genuri muzicale abordate.

Mesajul care a vrut să fie transmis prin acest concert a fost reamintit şi la final, cu speranţa că şi alţii vor prelua iniţiativa şi vor ţine cont de el, promovând tinerele talente: „ Iubind muzica bună, contribuim astfel la salvarea şi dezvoltarea ei”.


Moi, je suis… Je suis une seule âme dans un monde dur, sans émotion, sans joie ! Je suis une jeune fille qui a beaucoup de rêves dàvenir, et une forte envie de vivre ! Je suis cette fille qui a lu « Le petit prince », qui a appris à aimer sa meilleure amie, jusqu`à six ans Je suis maintenant très désolée… Jài cessé de me confier à quelquùn jài cessé dèspérer à un soleil dans ma vie, dans ma rue ! Est-ce que cèst le sort que jài vu dans mon enfance ? Este-ce que je dois appeler Dieu dans mes pensées, dans ma vie ? Je ne sais pas qui je suis, ce que je dois faire pour trouver un équilibre, un espoir… Roxana Miron, clasa a XI-a G

Sensations… Je me sens comme un arbre, Haut, jeune et grandieux, Qui couvre avec ses branches toute la terre. Je me sens comme un arc-en-ciel que voudrait voir les personnes sourire et le monde transformé dans une palette de couleurs. Je me sens comme un oiseau, Libre, heureux et amoureux De la vie, de sa chance, de son mystère. Je me sens comme un papier, Coloré, plein de parfum dàmour, de parfum de vie… Je me sens… Je me sens comme je devrais me sentir, comme je devrais être, Une jeune personne qui couvre de ses mains

toute la terre, qui sourit, étant libre, heureuse et pleine de parfum de vie.

Adriana Filip, clasa a a X-a G

<<Totul>>Sabina Ţăpoi, clasa a IX-a B

Gutta cavat lapidem non vi, sed saepe cadendo _____________________________________


ÎN LUMEA CULORILOR

Într-una din zile răsfoiam o revistă veche. Ochii mi s-au oprit pe un anume titlu: „Amintiri din…cutia de chibrituri”. La început mi s-a părut neinteresant, totuşi nu strica să îmi arunc privirea pe pozele ataşate articolului. Cine ar fi crezut că o poză te poate face să iţi schimbi radical o viziune? Articolul era despre optică, mai exact cum să procedezi pentru a avea un aparat de fotografiat construit de tine. Ei bine…am încercat şi noi, eu şi fratele meu, să vedem dacă e posibil să faci din obiecte aparent banale, un aparat foto. Am compus aparatul din 3 părţi: corpul (care păstrează filmul într-o cameră obscură),

obturatorul (ce permite luminii să pătrundă în interior un anumit interval de timp) şi obiectivul (care controlează cantitatea de lumină ce cade pe film).

Pentru a ne construi acest aparat de „casă” am avut nevoie de: un film foto, un ac cu gămălie (cu cât acul va fi mai subţire, cu atât pozele vor fi mai clare), o cutie de chibrituri, un marker negru, o agrafă de birou, folie de aluminiu, riglă, foarfece, cuter, o cutie goală de la un film uzat (e important să aibă o bucată de film rămasă în exterior), bandă izolatoare neagră, scotch şi un burete de bucătărie.

Aparatul de fotografiat l-am realizat parcurgând următorii paşi:

PASUL 1: Obiectivul După ce am strâns toate materialele din listă, am confecţionat „obiectivul” aparatului, care nu e altceva decât un orificiu pe unde pătrunde lumina în camera obscură.

Dimensiunea orificiului este cea care dă claritatea imaginilor, de asta ne-am dat seama când am făcut fotografiile. Cu cât orificiul este mai mic, cu atât imaginile sunt mai clare. Pentru asta am avut nevoie de un ac fin şi de o bucată de folie de aluminiu cu latura de 15 m.

Folia a trebuit aşezată pe o suprafaţă plană şi perforată cu vârful acului exact în centru. Fig. 1 Imaginea obiectivului artizanal al aparatului de fotografiat

PASUL 2:

Camera obscură Am desenat un pătrat cu latura de 24 mm pe tăviţa cutiei de chibrituri, suprafaţă ce a fost tăiată ulterior cu un cuter bine ascuţit. În centrul carcasei am decupat un pătrat cu latura de 6 mm, (Fig.1).

Interiorul tăviţei şi al carcasei le-am colorat marker negru, (Fig. 2).

Fig. 2 Imagine din interiorul camerei obscure

(continuare în pag.7)

______________________________________Gutta cavat lapidem non vi, sed saepe cadendo

______________________________________________________________________________ 7 Revista Noastră Nr.2/2009

(continuare din pag.6) „Obiectivul” l-am aşezat peste gaura din centrul carcasei, (Fig. 1). Astfel cutiuţa de chibrituri a

fost transformată într-o cameră obscură. PASUL 3: Amplasarea aparatului Am trecut filmul printre tăviţă şi carcasa cutiei. (Fig.3).

Capătul asimetric al filmului a fost tăiat în aşa fel, încât să fie perfect drept.

Folosind scotch, capătul peliculei neexpuse a fost lipit de cel rămas în exteriorul cutiei filmului folosit. Capetele le-am lipit pe ambele părţi şi toate manipulările filmului au fost executate într-o cameră întunecoasă.

Pentru a putea rula pelicula, în capătul cutiei de film gol, am introdus o agrafă de birou. Fig. 3 Poziţionarea filmului în aparatul de fotografiat

Filmul a fost în tensiune tot timpul şi avea tendinţa să se întoarcă în cutia sa. Pentru a împiedica acest lucru, am lipit cu banda adezivă în partea de jos a cutiei goale de film, o bucată mică dintr-un burete de bucătărie..., (sper că mama nu s-a supărat...).

Am mai rulat filmul puţin, până când cele două cutii au fost ataşate de camera obscură. Nu a mai rămas decât să ne asigurăm că aparatul e închis ermetic. Pentru aceasta am înfăşurat bandă adezivă în jurul tuturor îmbinărilor dintre film şi camera obscură. A mai fost nevoie de un declanşator, care a fost obţinut tot din bandă adezivă. Acesta l-am aşezat deasupra orificiului obiectivului.

REALIZAREA FOTOGRAFIILOR Când a fost gata aparatul..., ei bine, a fost o realizare pentru noi, dar cum să facem fotografiile?

Pentru asta am fixat aparatul pe un suport, (un creion în cazul nostru) şi am înlăturat obturatorul ce acoperea obiectivul.

Cantitatea de lumină care intră în aparat depinde de TIMPUL DE EXPUNERE, dar şi de diametrul orificiului obiectivului, (cu cât acestea au fost mai mari, cu atât la realizarea fotografiilor am avut nevoie de mai puţină lumină).

Noi am avut ceva de învăţat din această lucrare... „repetiţia e mama învăţării”, adică am fost nevoiţi să folosim mai multe filme pentru a reuşi să realizăm fotografiile. După ce fotografia a fost realizată, am acoperit la loc obiectivul şi am învârtit agrafa o singură dată, într-o rotaţie completă.

Fig. 4 Autoportret Ultimul pas a fost developarea filmului şi iată ce a rezultat, (fig. 4, fig. 5)! Într-o lume, în care tehnologia progresează de la zi la zi, nu trebuie să uităm să ne mai şi distrăm şi să învăţăm folosind ştiinţa. (continuare în pag. 8)

Gutta cavat lapidem non vi, sed saepe cadendo _____________________________________


<<Rece>>Nicoleta Carp, clasa a X-a G

(continuare din pag.7) De aceea ar fi interesant ca în cadrul grupului „Photosfera” să organizăm o activitate de construire a unui „aparat de fotografiat de casă” şi de ce nu, un concurs cu fotografiile făcute cu ajutorul acestuia. Bibliografie [1] Greavu B., Amintiri din…cutia de chibrituri, Terra Magazin - Secţiunea Respiro [2] Turcitu D., Panaghianu M., Şerbanu M., Fizică – Manual pentru clasa a IX-a, Editura Radical, Craiova-2004; [3] www.terramagazin.ro; [4] http://bygreavureportaj.wordpress.com/matchbox-pinhole Fig. 5 Textură

Constantin Popa, clasa a IX-a D, Elena Popa, clasa a X-a A Realizat cu ajutorul domnului profesor Marcel Ciuruş

Cuvântul

Cuvântul reprezintă asocierea unui sens cu un complex sonor. Dar cuvântul nu are un singur sens, ci mult mai multe. Câteodată numărul lor este infinit, încât te pierzi căutându-l pe cel care-l doreşti. Tot încercând să caut sensul cuvintelor, m-am pierdut în amintiri. Şi acest lucru nu este întâmplător, deoarece cuvântul are o bizară eternitate. Şi această eternitate o reprezintă amintirile. Prin ele fiecare vis de luptă , de izbândă, de dragoste, de mai bine, vibrează în continuu ca nişte coarde ce mă ajută să renasc. Pentru ce aş continua să derulez firul fiecărei zile? Poate mă aşteaptă perspective, bucurii, victorii...dar un rost al existenţei mele ?!

…privesc râul în care se oglindesc razele palide ale Soarelui, întristate de faptul că mă vor părăsi …şi am simţit că privesc pentru o clipa în ochii oamenilor ca într-o oglindă, şi nu ştiam de ce, ceva cald îmi încălzea obrajii. Am realizat atunci că mă tăiasem în cioburile din fântâna ochilor lor…din cauza cuvintelor şi sentimentelor aruncate fără reguli,şi nu îmi găseam locul…voiam să găsesc comoara ascunsă ,să trăiesc în palatul de cleştar, să alerg, să ţip, să visez...să cred că .. « AM »,dar mă găseam din nou ca la început, într-o absenţă sfidătoare a « ORICE .Apoi am fugit, încercând să scap de tot, de privirile amuzate ale celor pe care-i întâlneam, de râsetele înăbuşite ce păreau strigăte sfâşietoare, de cei care mă judecau, de cei care îmi trădaseră încrederea şi sentimentele. Şi atunci m-am ciocnit de ceva, de un perete invizibil ,dar am deschis ochii, si printr-o furtună de alb, am văzut pe cineva şi am spus : - Scuze ,nu am fost atentă. Dar vocea ce mi-a răspuns spărgea tăcerea unui drum de amintiri… şi am simţit deopotrivă atingerea razelor,a ploii ,a fulgilor de nea,a frunzelor veştejite .Colegul meu glumeţ , Cezar, îmi spunea în acea clipă : - Zâmbeşte ! Nu te va învăţa colbul şcolii să te găseşti pe tine, undeva trebuie să fie adevăratul « eu ».Nu cred că inima a încetat să bată.. Să fi fost doar o părere ,dar mă simţeam în pielea unui personaj nebun, cuvintele lui…cuvintele mi se păreau ridicole, absurde dar în acelaşi timp mă biruiau, mă îngheţau şi se năşteau în mine fiori de deznădejde, de tristeţe, dar ce era mai ciudat…prin noianul negru de fum...simţeam că trăiesc… Era un vis ? Nu…doar m-am trezit dintr-o amintire, e întuneric…ceasul? Deja au trecut orele, razele ?…cerul acum e înstelat.

Teofana Dulgheriu, clasa a IX-a D

________________________________________Eseu premiat la concursul “Ion Irimescu “


<<Agitaţie>>Arabela Bacanaru, clasa

a IX-a E

<<Între>>Cristina Ciocoiu, clasa a XI-a F

Tărâm arcadian Trebuie să fii un adevărat artist ca să poţi prinde în mâna ta nisipul din clepsidra timpului şi să-l faci să stea înmărmurit. Dar care om mai face asta? N-am înţeles vreodată nepăsarea peste care am dat la fiecare pas în căutările mele, în goana după mai mult, în speranţă şi în vis… Trăim într-o lume în care nimic nu ne mai impresionează, sărim peste etape din viaţă, dărâmăm castele transparente de vise, uităm prea multe, prea repede, nu auzim şi nu ne lăsăm iubiţi. Căutăm cele mai efemere lucruri posibile, trăim cu şi pentru nişte hârtii(ce stupid! ) şi nu mai privim cerul… Un prieten o dată mi-a spus că „totul e absurd şi la fel”, dar nu l-am luat in seamă, ca să ajung să-i dau dreptate şi să pornesc într-o misiune imposibilă: descoperirea lumii exterioare. Am realizat în sfârşit cât sunt de egoistă, că mă gândesc doar la mine şi să mă victimizez fără motiv. Aşa că mi-am lepădat hainele mele ponosite de griji, dorinţe şi planuri ce îmi distorsionau atât de urât sufletul şi am început să fac ce mi se cere cu plăcere. Din diferite surse, motive şi nevoi am ajuns după mulţi ani la Muzeul „Ion Irimescu” din oraşul Fălticeni.. Am fost doar de două ori, cred, însă am rămas cu amintiri plăcute şi cu senzaţii frumoase, asta în trecut. Acum, spre nefericirea mea, nu am mai putut să mă plimb şi să visez prin muzeu pentru că este în renovare. Îmi amintesc totuşi cum, demult, îmi imaginam că sunt într-o altă lume, una a mea, unde sunt iubită şi frumoasă ca „Zâna Florilor” sau „Fata cu liră”, rece ca „Eutherpe” si dragăstoasă ca o „Mamă cu copil”… De data aceasta am văzut doar o parte infimă din ce a lăsat acest maestru ochilor noştri orbiţi de miraje, dar suficient ca sa îmi revăd viaţa de până acum, profesorii, prietenii, părinţii şi, poate, viitorul… Ce înţeleg eu prin Irimescu? Un om? Un muzeu? Un simplu şi anonim nume? Sub nicio formă. Am văzut-o pe mama, am simţit iubire, m-am umplut de pace din Rai, am zâmbit. Cel mai mult m-au impresionat sculpturile intitulate „Maternitate”, „Pieta”(care este absolut superbă), „Nu vrem război”, „Puiul mamei”, „Durere” şi toate care înfăţişează atât de natural feminitatea si iubirea maternă. Vedeţi voi, eu cred că semăn într-un fel cu Irimescu, şi nu-mi asum în niciun fel talentul său şi spun asta pentru că amândoi am avut parte în viaţa de oameni care nu cred în cultură şi o nevoie acută de afecţiune. Din câte am înţeles, maestrul nu a avut copii, iar eu n-am avut mamă, iar prin ce a creat şi-a exprimat cel mai nobil sentiment, iubirea, lăsându-mi mie în particular, dintre sutele şi miile de oameni, deşi nu m-a cunoscut, bucuria de a simţi lumină. Prin Irimescu, prin ce se numeşte sculptură, am deschis ochii într-o altă lume, am cunoscut oameni şi… am aflat că sunt încă în viaţă. Am observat cum, ca un fotograf atent, a surprins scene din mitologia greacă(„Icar”, „Sapho”, „Eutherpe”), a imortalizat sunete(„Muzica”, „Fata cu lira”, „Fata cu vioara”, „Ritmuri”), ne-a arătat divinitatea şi sacrul („Pieta”, „Sfântul Gheorghe”, „Bunavestire”), ne-a reamintit trecutul(„Nu vrem război”, „Durere”, „Amintiri”), dar cel mai mult contează faptul că ne-a lăsat, cum face de-o veşnicie Dumnezeu, libertatea de a vedea şi a înţelege ce vrem noi. Nu am citit despre Irimescu decât prea puţine , am văzut în fugă doar câteva sculpturi dar mi-am lărgit orizonturile, am văzut lumea şi cu alţi ochi. M-a bucurat viitorul. O minune făcută de mâna omului: sculptura. E nevoie de cuvinte, de preamăriri sau elogii? Poate tot ce şi-a dorit acest artist adevărat a fost să vedem ceva prin operele sale, ceva, orice… Am plecat grăbită pe „Valea Gării”, dar pentru prima oară mi-am putut urmări paşii şi umbra, m-am lăsat mângâiată de soarele viclean de februarie… „În aşteptare”, „Elegie”, „Orfeu”, „Roxana”, „Spre soare”, „Fata cu clepsidră”, „Sculptor”, „Viviana”, „Muzică”, „Tudor Arghezi”, „Victorii”… iar visez… Irimescu nu a muncit în zadar, chiar s-a despărţit de „cercul strâmt” al acestei lumi, a evadat, şi cu el şi noi, a oprit timpul prin simple linii uneori (tehnica stilizării) sau prin minuţioase detalii (realism) şi a adus zâmbete, a trezit suflete adormite sau pline de cenuşă…

Aminah Tanasă, clasa a XI-a G

Colectivul de redacţie:

Redactor-şef: Andrada Botezatu

Redactor-şef adjunct: Adriana Filip Redactor-şef adjunct: Bogdan Baciu

Redactori:

Daniela Oanea, Larisa Filoteanu, Tanasă Aminah, Anca Elisabeta Turcu, Ioana Solcanu

Grafica:

Nicoleta Carp, Larisa Filoteanu, Andrada Botezatu

Coperta Mihaela Vasiliu

Tehnoredactare:

Prof. Mariana Bodnariu Bogdan Baciu, Adriana Filip, Andrada Botezatu, Anca Elisabeta Turcu,

Ioana Solcanu

Coordonator: Prof. drd. Marius-Gabriel Iacob

Coordonator artistic: Prof. Anca Şoldănescu

Redacţia:

Colegiul Naţional „Nicu Gane” Fălticeni, Str. Sucevei, nr. 105, jud. Suceava

Tel: 0230/541227 E-mail: [email protected]

cuprins - nicugane.files.wordpress.com · revista noastră nr.2/2009 1 nebunii sunt liberi, dar şi...

Documents