Duminecă 5 Aprilie, 1915 S BANI IN T O A T A T A R A S Anul XXXI. — No . 14

UNIVERSUL LITERAR A B O N A M E N T U L | C O L A B O R A T O R I I A C E S T U I N U M Ă R j A N Ü N C I Ü R I

L I 2,GO A N U A L 1 Ioan Dragii, D. Iov, C. Niculescu-Novaci, G. Ciocazan, Victor Anestin, I Linia pe pagina 7 şi 8 Abonamentele se 'ac numa* pe un an. 1 Victor Hortopan, M. San-Marino, Const. Biţu, etc. I Linia pe pagina 7 şi 8

1

Groaznica Catastrofă de pe Dunăre, caro a provocat moartea mai multor mancitori, In faţa Brăilei

2. — No. 14 UNIVERSUL LITERAR Duminică, £> Aprilie 1915

Războiul anecdotic La Liège. Pe zidur i le Liège-ului germani i

l ipiau anunc iur i mari în cari a-ră tau că într 'o luptă din Prus ia orientală, au luat 52.000 prizonie­ri şi au . capturat 40 de tunur i . Cetăţenii din Liège au şters cele trei zeruri de la n u m ă r u l prizo­nieri lor şi le-au pus la n u m ă r u l tunur i lor , aşa că ar fi rezultat 52 de prizonieri şi 40.000 de tunuri.

S'a făcut m u l t haz pe tema acea­sta, care comandan tu lu i general al garnizoanei nu i-a plăcut de loc. Acesta ca să se r ăsbune a s t râns pe toţi bărbaţ i i d in oraş, i-a închis şi a dat foc îhchisoarei . P l anu l

însă nu i-a isbuti t căci femeile au .«Jevenit pomoier i .

* Onestitate. Rechizitiile au rol destul de im­

portant în războiul european. In privinţa aceasta, t rupele au in­s t rucţ iuni foarte severe. Aşa, se citează u rmă to ru l fapt, petrecut Sn Belgia:

Pe cornul unei vaci, fugită dela s tăpânul său, s 'a găsit un bon rie rechizifie. cu cupr insul : „S'a mu l s un li tru de lapte".

* : Melci de războiu.

Acum, câtva t imp, a junse la v a m a din B, u n transport de melci cu dest inaţia la Par is . Vameşul, cam bănuitor , ordonă să se cerce­teze pachetul cu melci.

A venit n u m a i decât un expert, care procedând la o examinare minuţ ioasă , declară că melcii a-par t ineau la trei naţionalităţi deo­sebite. Erau melci elveţieni, ita­lieni şi ge rmani . Expertul aviză că cei italieni şi elveţieni să fie introduşi în Franţa, pentru cei germani să se aştepte autarixaţia competentă.

Dar s'a în t rebat vameşul , după ce indicii a cunoseet exper ta! , ca să dea consiliul dat?

Poate, şi-a r ă spuns el singur, c i melcii ge rman i înaintează în for­maţ iun i s trânse: cei italieni m « alură nedecisă, iar cei cari n u a-par t in acestor două categorii, sunt elveţieni.

* ; Angajamentul.

Pr in ţu l moşteni tor s t Berăriei, comandant al ргімгаіда corp- de a rma tă bavareză, era ÍB*tai*fc la Blamont , în castehil vani fatori-cant de şocolată, ОттггяБ.

Pr in ţu l obţinu deia gaada sa mii de k i lograme de zahăr şi de cacao, în schimbul făgăehsefiî că uzina de şocolată va fi resjgecfaSL

Pr in ţu l a făgăduit pentru mo­ment, dar d u p ă ce şt-* a s i g n a t Ia adăpost b u n , cadourile pri­mite, a dat ordin să se dea foc u-zinei. Când patronul uzinei i-a a-minti t făgăduiala dată, prinţul i-a spus:

— Vezi plutonul de soldaţi d e colo? E p lu tonul care aşteaptă or­d i n u l să iii executat.

D. B u r r h u s a mu l ţumi t pr in ţu­lui şi s'a retras .

La Curtea spaniolă. Fami l ia regală spaniolă era Ia

masă. Conversaţia r u l a în jurul războiului european. Ра$ш, câte puţ in , discuţia deveni aprinsă. Regele, part izan convins al Fran­ţei şi aliaţilor, era c e n t r a s » de m a m a sa. austr iacă prin naştere şi •sentiment.

S'au schimbat cuvinte vietasfee, când regale ca să cu rme s i tuaţ ia împovărătoare , ujsctenfc

— De astăzi mctflo, ca să еѵіШн orice cliscuţiuee, nu т о т mai T W -bi despre războia, Іи teoffie. Fie­care va rămâee posesorsl ideilor sale.

Contra amneziei. Un soldat-trompet rămăsese sub

dărâmătu r i l e u n u i t ranşeu, a-

proape 13 ore. De groază şi de chinurile fizice, îşi pierduse cu desăvârşire memoria. Dus Ia spi­tal, nu mai era nici o nădejde des­pre îmbunătăţirea sănătăţei bie­tului soldat. Soldatul însă era îna­inte de a porni la războiu, un bun muzicant. Ce se gândi doctorul? Să-i p u n ă pe pat o pagină de mu­zică. In curs de câteva zile, bolna­vul putu să descifreze corect pa­gina muzicală.

S'a observat un detaliu curios, ca bolnavul n u şi-a recăpătat me­moria literilor, de a citi literile ce formau t i t lul bucăţ i i muzicale , de cât foarte târziu.

împăraţii (?) Timp de 5 săptămâni, la Lu­

xemburg au fost 2 împăraţi falşi. Doi ofiţeri cu talia împăratului Wilhelm primiseră ordinul să se îmbrace şi să imiteze în totul pe Kaiser. Ofiţerii s'au îmbrăcat, s'au grimât, s'au machiat, în to­tul înfăţişând chipul şi ţinuta Kaiserului. Aceştia circulau tot timpul în automobile şi inspirau teroare atât în populaţie, cât mai ales in ofiţerimea germană, care încremenise de atâta activitate prodigioasă, căci automobilele imperiale erau văzute, când în foburguri, când in piaţa palatului.

După ce s'a aflat însă realitatea, nimeni nu s'a mai sinchisit de fi­guri le împrumutate ale Kaize-rului.

* Pe bulevard. Doraă fetiţe, cam de 6 ani, se

Ţ;imib'v pe un b a l e r i n i «-J ara vernanfa lor. întâmplător bceeu pe lângă ele, ип grop de soldaţi răniţi. Cum i a u văzut fetiţele, asu început să plângă, cerând guver­nantei bani s ă cumpere taton.

Guvernanta Ie-̂ t ascultat. îe-a dat bani. Fetele au dat buzna în cei mai apropiat depocit de tutua, au cumpărat ţigări şi pe urmă яе luptau între ele, eare crra două. să împartă Ia mai ттзЩ soldaţi. Una dm ele dăduse Ы 2 soldaţi mai mult, — ce muncă apoi a trebuit, ca guvernanta s b р ѳ а й împăca pe cealsffîL

'Bucătarul. Un regiment cantonase Jasgă

un sat, aproape m întregime dis­trus de obuzele prusace, intr'una dia căsuţele rămase neatinse, un breite" se ecupa să prepare mân­care pentru soldaţi. On obuz sfâ-râe pe deasupra acoperisiíkií,

străbate acoperişul şi intră în ca­zanul p l in cu supa. Bietul bucă­tar scăpă cu viaţă şi ieşind turbu­rat afară, exclamă:

— Mizerabil i i! Ce-o să m â n c ă m noi astăseară?

Intră din nou în cocioaba dărâ­mată şi se apucă să pregătiască o nouă supă.

Problemă. Din scrisoarea unu i soldat. Am u n căpitan excelent, îngri­

jeşte admi rab i l de oameni i lui . La atac, el înaintează cel dinţ i i în vijelia bombelor . Cu el ' moar tea nu era îngrozitoare şi victoria în cap cu el era destul de uşoară.

Glumea, ne făcea să r î dem —şi ce leac mai b u n contra fricei de moar te , decât râsul? — Dar în­tr 'o zi căpi tanul încetă să mai râdă . Comandan tu l îi pusese o problemă, — trimisese 16 cruci Sft. Gheorghe, pe care să le dis­t r ibue căpi tanul celor mai bravi soldaţi. Şi-acum era încurcat nu pu tea să alegă. Chemă în sfârşit pe sergentul mjor şi-1 în t rebă :

— Cine-i d e m n să fie decorat? — D-ta, domnu le căpi tan. — Nu-i vorba de mine , ci de

soldaţi. — N'aş putea spune , că e

u n u l din campania noas t ră mai puţ in brav .

— Totuşi, care-i cel mai viteaz din toţif

— Toţi , r ă s p u n d e înflăcărat sergentul major .

Căpi tanul chemă pe se rgen ţ i $i obţinu acelaş- răspuns, trecu la soldaţi şi tot acefcrş fu răsprensni

Atunci, «dresânde-se tuturor, eăpftarrof spuse:

— N u mrtera реявіті ргоЫеям asta, baeţi?

In timpoî acestei nehotărfri însă nn proecfîî german expîoadă Ia picioarele eănitarailai, care căzu

ca fulgerat de scJnje. € e s i facă soîdapS. i ' a u ridicat,

i a n p » s © crace p» p iept şi pe сеІеШІе íe-атз în apurât comanda-m-entote}.

* Amendât іяепіт гидтатье.

IFersrasstnfe germane contra ca­tolicilor din Beîgiat au fast ншие-roase.

La Bruges, autorităţii» germane au urmărit pe vinar, fiindcă aces­ta imprimase o ragăeroffle pentru pace. Rugaenraea m s § n u era nouă, ei <fe jŒultâ vreme — de secole — se яазта î e c f e ţ ^ i de îe-tnrgîne- cafoiraí..

Tiearal fa cftemat Ia coman­da mental general. Aîci пи se luă în sesaiS m o t i v é e Invocate d e

С&жі se aşterne noaptea peste saie, îmbrobodind în negtrm ml ратпніиі, Tresare sufietu-mi si-şi tea arâninl Cântând spre zările îndepărtate*.

Şi-atât de émtee şi sfios e cântul Ce se nfiripà 'n tăinuite 'mer a le!.. Spre cer ітАЫ domrtfe toate Un imn de preamărire către Sfântul!..

Ca',n feda, creştinilor aliere Inyemmchez in mrttă adorare Slmytraht-pi — Doamne-— a Ta puternicie.

Scântei de-argint din larguri luna ninge, teer cântul mev pimteşte şi se stinge Ca im acm-A pierdut în simfonieJ..

C. ?fi cules cn-Novaci

vicar, care fu condamnat la 500 mărci amendă fiindcă îna in te de a trimite rugăciunea la tipar n'a trimis 'o Ia biroul cenzurei şi toate foile au fost confiscate.

* In pragul morfit Dinfr'o compan ie întreagă, —

secerată de obuzele germane , ră­măsese un s ingur soldat, un vo­luntar . În tâmplarea făcuse, ca d rape lu l regimentulu i să fi căzut aproape de el. El îl luă, îl înfăşu­ră în j u r u l corpului sau. — făcu aceasta aproape instinctiv, fără să ştie c u m . Aşteptă pitit să se înopteze, ca apoi să se îndreute spre liniile franceze. Dar unde erau?

O porni la în tâmplare şi tot me rgând ajunse în fata unei case, spar tă de un obuz. in t ră . î năun ­tru erau 5 ofiţeri germani , d in t re cari morţi şi un colonel în ego-nie . Soldatul încercă să'l readucă în s imţir i pe m u r i b u n d .

— Lasă-mă să mor, nu te mai ocupa de mine .

Dar tu c u m ai a juns aici! Soldatul istorisi în câteva cu­

vinte, ce s'a în tâmpla t cu el. Colonelul fu emoţionat şi ceru

soldatului să-1 îmbrăţ işeze. — Acum, spune colonelul, ia-o

pe- aici. ca să găseşti r ândur i l e franceze, pe unde ai venit tu, sun t ai, noştrii şi te vor omorî.

Soldatul îşi luă rămas bun de la colonel şi plecă, ducând cu s ine d rape lu l Franţei.

B O R A L A S A T E Scrânciobul tradiţional se î n - -

vârteţfte continuu, purtând în po­liţele sale, pereehele ocasionale cari se înaltă şi se coboară pri-г ш а în jarul lor. înroea satului adunată Ix hora stâf&reetă a flă-cSiţor gi Betelor noastre, după ca­denţa гйіггіеі a. tobei şi a fligor-maferi — bsr -lacul arcuşului de vi­oară, al cobzei şi «I chitarei, care rea se man vede pe Ia ţară, .^mu­zica mare" Iuându-i locul.

Barbu Lăutarul, ca $ i ciracii Im. au dispărut odată cu vrerrrarife!

Câţiva târgoveţi negustori, pri­vesc ca satisfacţie Ia opera lor de eari catarrzare a portului naörrn naţional, că prin meşteşugul verbe­lor lor au putut introduce lot fê­l a i de văpseli m prafuri pentru găteala bietelor fete naive dela ţară. Acestea în costumele « iedsfe fără g œ t , a ie stofelor seara pe de catifea ce poartă pe ele, tm dan­tele mari ş i multe, panglîe* d e toate culorue, afară інипаі de cele tricolore, ghete strimle. de abia pot să mai caice, «I cu feţeie„ sprineenele şi buzele efcmorosite, îţi fac impresia ѵтѳг măctî d e carnaval.

Femeile bătrâne mi mai poarta „marameie de borangic". nici fo­tele sau catrinţeie, nici imineii , căci sunt înlocuite cu fişiuri de reţea, rochii <msu,te la târg şi pan­tofi de cutie.

fţarii, bondrţeie cu flori şi că­măşile de pânză de casă, ca şi o-prneeie flăcăilor noştri, nu se mai zăresc!

E ceva eiudat şi anormal îa a-ceastă schimbare radicală a por­tului naţional românesc, la care parcă nimeni nu vede şi pe ni* meni nu interesează acest fapt da o aşa de mare însemnătate.

Ici, colo — câte un bătrân gâr­bovit de ani, cu sumanul pe is­meri, şeade pe colţul laviţei dela cârciumă şi priveşte en gândul la vremea trăită de el. la hora lor. îa l imba lor, la portul lor. din car» nimic nu se mai vede astăzi.

Pondu

Const. Biţu

D roiiiic"1. 5 Aprilie 19 Io . UNIVERSUL LITERAR No. 14. — 3

de IOÂN DMGU

E un obicoiu destul de ciudat acela de a păcăli — într 'o t n u m i -tă zi a anulu i , — persoaneie dki intimitatea ta, daca nu şi uKcie. Arta păcălelii de 1 Aprilie, a fai­mosului ,,poisson d'avril", a a-juns de mul t ă vreme la perfecţi:-. Păcăleala aceasta e u n prilej p .e -ţios de şiretenie, de dibăcie, une­ori chiar de un pic de cruzime elegantă.

Orice obicei vechi quasi legcndar ce acela de 1 April îşi are res tul lui şi mer i tă să fie comenta ' . Ceea-ce veti citi în lucrăr i le documen­tate asupra păcălelei de 1 April nu o nici topic nici verosimil . Eu unu l . nu văd în păcăleala aceas­ta decât un fel de lecţie simbolica asupra speranţei , o lecţie de op­t imism practic dată de mali ţ iosul b u n simţ al mul t imei .

April e tocmai deşteptarea anu­lui, e reînvierea a tot ceia ce a fost îngropat t imp de câteva lun i sub letargia iernei.... April e ti­nereţea cu a v â n t u r i l e ! impetuoa­se, cu n e b u n a încredere în sine. E de a juns o zi de soare între u n şir de zile ploioase şi de nopţi în­gheţate, ca să îmbie nesocotitele flori de piersec, să ara te cerului t rădător in imioarele lor trandafi­rii. Clipa e b ine aleasă, pen t ru ca înţelepciunea ancestra lă să ne dea u n sfat de p ruden ţă , o doc­trină a speranţei .

întâi April. S u n ă cineva la uşă; e factorul care aduce u n . plic re-comandant împodobi t cu pecete Sfaremi ceara, deschizi scrisoarea. Uitel postul m u l t dorit către care se duceau toate visuri le şi pof­

tele tale, în tâ ln i rea galantă mu l t aşteaptă, decoraţia m u l t nadă j -ciuită, bani i mult chemaţi , iată

că ţi se oferă pe negândi te A-lergi la iocul arăta t şi... găseşti o' uşă încuiata sau un necunoscut i unos ca,e te dă afară. Te întorci acasă plouai , toate semnele după cari ai îi tvvbuit să ghiceşti păcă­leaţi apar acum lămuri te , o.-bitoare. . D a lucrur i le nu se r-\ bândesc aşa de uşor!..." î{i zici a-tunci. Şi te gândeşti că e 1 April .

In t impul acesta, vecina ta a primit o cutie f rumoasă de lemn, legată şi n u mai pu ţ in pecetluită ca scrisoarea ta. „T r imeasă de d-1 Popescu. Valoarea declarată: 1000 lei. Bijuterie". Vecina ui tă că n u • cunoaşte nici un d o m n Popescu, tae înfr igurată sforile, r u p e în

graba ei capacul cutiei, desfăşoa­ră numeroase le foite în care e învăluit obiectul, şi abia în cli­pa când găsesc în u l t ima foiţă un peştişor de tinichea, îşi amin­teşte că d o m n u l Popescu, gene-iosul necunoscut , n 'avea nici un mot;v să-i t r imeata o bi juterie de c mie de lei.

Există şi mistificări colective. Se anunţa în mod publ ic naşterea u-nui copil cu trei capete, al u n u i vitei oficial cu pat ru cozi prezen­tat şcoalei super ioare de agricul­tu ra Se spune că un spânzura t dus la morgă şi-a venit în fire pe masa rece de m a r m u r ă , auz ind în mijlocul vizitatorilor râsetul soa-ciii lui care îl recunoscuse. Ştiri importante sosesc din toate părţ i- • Ie. naşterea unu i curcan u m p l u t cu stafide la societatea ştiinţelor viitoare, apari ţ ia , unu i iceberg u-ri/iş care a astupat gur i le Dună­rii, s inuciderea u n u i avar care a voit să economisească astfel ba­ni; pe cari îi cheltuia cu mânca­rea, dispariţia lunei , capturarea a zece mii de aeroplane engleze de către un s u b m a r i n germana fur­tul t m n Eiffelui în t impu l nopţei

de către un Zeppelin, întâia victorie austriacă, scufundarea provizorie a Constantinopolului în marea de Marmara spre a fi la adăpost de orice atac, etc., etc. Toate sunt o-pera unor păcăleli isteţe, ceia cc

nu împiedică lumea ;ă ie ia drept adevărur i .

Mi aduc încă aminte de două păcăleli cari nu sunt încă uitate în Bucureşt i :

1) In l r 'uü jude ţ de munte , pos­tul de protopop era vacant. Un fost subprefect, căru ia îi fusese promis un poat oarecare, p r imi în seara de 31 Martie te legrama ur­mătoare :

„Domnulu i X, fost subprefect. „Sunteţ i numi t protopop al ju­

deţului V, în locul vacant, in ziua când veţi depune j u r ă m â n t u l " .

Se zice că păcăli tul a crezut această n u m i r e până a doua zi când i s a l ămur i t farsa.

2) Acum câţiva ani, un jurna l din Bucureşt i , publica, fără nici u n comentar , şt irea că s'a pescuit în portul Galaţi o balenă colosa­lă.

Cea mai mare parte din cititori crezură că e aşa: mai mul t încă: a doua zi — era 1 April — aproa­pe toate celelalte ziare au repro­dus cu cea mai m a r e seriozi ! ate această ştire.

Cei mai mul ţ i d in t re noi sun­tem uşor de păoălit la i April. Totuşi, delà i April al f iectrui an şi până Ja 31 Martie al anu lu i ur­mător, câ(i oameni se păcălesc ei însăşi! Lor li e sortită păcăleli de 1 Aprili şi învăţăminte le ei. Lor le spune înţelepciunea strămoşea­scă: ,,Feriţi-vă de speranţele ne­socotite!"

Nu aveţi prea mul tă încredere în cuvântu l acesta gol: norocul! Dimpotrivă, în clipa când vi se în­tâmplă u n a din neplăceri le vieţii de toate zilele faceţi ca păcăli tul care a alergat de geaba să-şi lo­vească nasul de o uşă închisă sau care a găsit în fundul unei cutii amăgi toare un peşte de t inichea de zece bani şi care se mu l ţumeş ­te să dea din umer i fură munie" .

1 April este o lecţie bună pen­tru himerici i căzuţi în melancolie când lucrur i le irealizabile pe cari le aşteptau nu s'au realizai; mai ѳ o lecjie şi pent ru himerici i a-ceia mediocrii cari n 'au aii motiv de a crede în izbânda întrep, deuii lor decât că e în t repr inde­rea .,lor". cari nu vor să ea în seamă obiectiunile ce pot descu­raja şi cari spun: ,,Dacă cnlîire a reuşit , de ce n'aşi reuşi şi eu'?" — cari în fine, sub o formă oarecare practică cul tul amăgi tor al noro­cului.

1 April este o dată sugestivă ca­re ne dictează încă o regnlă de economie morala : să î n t âmpinăm păcălelile soaitei cu fata surâză­toare. Căci soarta e un păeălici s inistru. Ne deschide cu ' p o m p ă mare o poartă care ciă într 'o pră­pastie. Ne dă ca sigură, cu trei luni mai înainte, л izbândă pe care ne-o ..suflă" în ajun. Ea la­să să cadă gr ind irra pe grâul no­stru în clipa când ascuteam sece-

Beduinii In armata engleză.

ra ca să-i secerăm. Soarta e cie cele mai multe ori o păcăleală de i April, lată de ce nu t rebue ri­sipită a landala comoara asta fru­moasă pe care o n u m i m speran­ţă.

Ne-am obişnuit să socotim pă­căleala de 1 April ca o g lumă, ca o petrecere trecătoare şi anroape lipsită de înţeles. Ce departe-i a-devărul! Păcăleala de- 1 April ne învaţă filozofia bunu lu i simt. Ne dă o lecţie de real ism şi ne zice: „Nu vă gândiţ i ma i d ina in te că aveţi să reuşiţi şi nu contaţi, dacă vreţi să răuşiţ i decât pe motivele vizibile, cunoscute; cu un cuvânt căutaţi să aveţi speranţe practice. A vă depăr ta de ele, e a vă păcăli voi înşivă; e a face din fiecare zi a vietei voastre un 1 April"

De dorul libertăţii am plecai şi am pornii iu lume Flamand şi fură adăpost, Fără avere, fură rost ; Da, am plecat aşa, in lume De dorul libertăţii.

In voia soarta' totul a»t lăsat, Cămin iubit şi glie şi-am niai lăsat, in părăsire Morminte scumpe iu cimitire; Tot ce-riti era drac/ mie In voia sourtci am lăsat şi am plecat.

Drept călăuză nu aveam, Cinul am plecat cle-acasă Dr cât un. dor plăpând, ş:-am mers desculţ şi-am mers

flămând, Cuci călăuză nu aveam De căi un dor plăpând.

F.va un dor ce mă muncea de mull, Hrănit, de asuprire. in dor de dus. dor sfânt si drept, Dor care 'ncăluţat in piept imi răzvrătea fiinţa ; A- trebuit cu să-l ascult şi sd-l urmez.

Căci alt-/el nu s'tir fi ales nici tát hin lot ce-n cale-mi cade })e mă lăsam să fiu târât Dr-a dreptei răzvrătire furii, Când r/i iu din adânc gemea şi gemătul ei inii spunea : — \<Cu cc te-iiier/i tu, finde?»

.Deci dorul liber/ulii m'a 'ndemnat Să plec pribeag în iun/r. Să rătăcesc prin munţi şi văi, Să bal necunoscute căi, Să 'iifrunt şi mări în spume Şi să-mi urmez, aut, de drag Des/inul vieţii.Í. ca pribeag.

BL San-Marüio

AMINTIRI DE PAŞTI de П IOV

In d iminea ţa din Sâmbăta Paşt i­lor a m coborît d in tren în gara I-veşti. acum câţi-va ani , pen t ru a mă duce la Lieşti, la nişte ruda u n d e eram poftit să petrec sărbăto­rile pr imăverei . Acceleratul mi so oprea în gara Lieşti; de aceea dru­mul de vre-o 5 k m . t rebuia să-1 fac pe jos. In gara Iveşti un s ingur om care îmi ară tă d r u m u l Lieştilor. Era pe la trei jumăta te . Stelele clipesc, somnoroase, gata să cadă peste s trălucirea lor de aur pleoa­pele zorilor. Era cam răcoare şi u n vânticel încărcat de toate mi-rezmele p r imăvere i . abia c lăt ina îmbrăcămin tea nouă a copacilor. Cârmii la stânga, prin târg. îna­intea ochilor: o uliţă lungă, fără capăt parcă, mărg in i tă de dughen i sărăcăcioase, mici . Un felinar cli­pocea în colţul uliţei şi 'n celălalt capăt un al tul , mic cât o candelă. O linişte de ru ină s tăpânea târgul . De pe-un scaun din fata unei crâş­me s'a despr ins o umbră . Trebue să fi fost vre-un străjer . M'a u r m ă ­rit câtva t imp, apoi se lipi de-o altă casă şi se făcu u n á cu zidul, îm i trecu puţ in frica. Mă cpri i în faţa unei cocioabe. Geamul era deschis şi ' n ăun t ru un fum de par­că filase sute de l ămpi . Pe-un di­van un meşter şi-un ucenic lucrau nişte ghete. Lucrau la banc. O l ampă afumată, cu-n ebajur diii-t r ' un ziar, împrăşt ia odată cu lu­m i n a ofticoasă şi-un miros greu de gaz şi de fum. î m p r e j u r u l lăm­pii , ins t rumentele de ciubotărie. Pe un pat, în fundul casei,, dor­meau nişte copii. T rebue să fi fost mei mul ţ i de pat ru , după capetele ce se cunoşteau sub învăli toarea subţ ire . Meşterul lus t ru ia talpa u-nei ghete şi 'ntorcea capul , din când în când, spre pa tu l din fund. Ucenicul lăzăluia c'o bucată de sti­clă rama unei tălpi. Era un băiat ca de 14 ani , slab, ofilit şi som­noros. P icura de somn şi se 'nebi-na uneori gata să se lovească de scaun. Am privit mul t acest inte­rior sărac şi m'a 'ndnioşat mu l t chinul la care era supus bietul u-cenic.

Trecui mai nain te şi dădui pes­te-o altă cizmărie. Fereas t ra e ra as tupată , uşa închisă, dar p r in t r e c răpă tur i se torcea o lumină ro . şiatică şi abia s'auzea mormăia la unu i glas răguşi t . Pe când toţi cei­lalţi târgoveţi se odihneau, n u m a i

-S — No. 14. UNlVERSüL^LbTERAR Duminică. 5 Aprilie 1915

la acestea două case lumini le ţi­neau măr tu r i e unei munc i istovi­toare.

începea să se lumineze . Cerul se 'nălbia spre răsări t . Ochii boi­tei se 'nchiseră, n u m a i luceafărul se zăria ca gămăl ia u n u i cui de aur bă tu t în păretele albastru. Li­vezile se lărgeau, casele erau mai r a re şi câinii t u r b u r a u pacea di-minetei . La o ferărie se ridicase oblonul şi-un ţ igan se m u n c e a s'a-

' p r i n d ă cărbuni i de la gu ra foiului. „Mai e m u l t meştere până 'n

Lieşti?" — Că nu mai e... „Da' l ung îi târgul ista, nu se

mai isprăveşte. . ." — Apoi ai eşit de mu l t d in I-

veşti; acu eşti în Buceşti... Se ve­de că nu eşti de pe-aici? De la Bu­cureşti tocmai?

P e la noi satele se ü n lanţ până la Galati. Nu ştii care-i u n u l şi care-i al tul . . ."

Focul s 'aprinsese şi s t ră lucia ca u n ghem de aur-; când ofta foiul, zbu rau scânteile ca un roi de albi­ne în văpăile soarelui .

Fe ra ru l mă dumer i : „ C u m dai de biserică, pe stânga, să ştii c'ai in t ra t în Lieşti".

î na in t am pr in t re l ivezi 'găt i te ca nişte al tare. Casele albe ca hâr t ia şi f rumos încondeiate pe la fe­reşt i se od ihneau în mijlocul po­milor înfloriţi. P run i i înhorbo-taţi şi mer i i gătiţi parcă cu pan­glici roze îmbălsămau aerul rece al .dimineţii. Eşeau femeile cu vitele Ia câmp. Se trezia satul . Ce­r u l se rumeni se deabinelea, apoi, ca u n uriaş capac de aur , se ivi soarele s ămănând zâmbete în fie­care floare. în tâ lneam în cale câ-te-un măr , în marg inea d r u m u l u i . Tiu m ă să tu ram privindu-1 pre­sărat cu fluturi , parcă. . . şi cu 'n pa r fum ce te-adormia!. . . Şi din sa­tele înt inse pe şesul nesfârşit po­posea undu i r ea fepmecată a pri­măvere i . Mirosia a pămân t , a ver­deaţă şi a floare.

Noaptea, la a doua str igare a clopotelor, m ' a m dus la biserică. Ţ ineam mul t să văd cum pr imesc învierea oamenii de pr in părţ i le acestea.. СееааытѴа mira t grozav a fost muRimea de cucoşi ce t ran­sformase biserica — Dumnezeu să m ă ierte — într 'o poiată. Păr in te le Ştefan şi-a deprins poporani i : fie­care să-i aducă u n cucoş! C'aşa scrie la carte! In sat la mine, în F lămânz i , nafura din noaptea în­vierii se cumpără : trei bucăţele zece bani .

Apoi, dacă nu-i aduci păr in te lu i o pască, u n cozonac, slănină, lu­mâna re , ouă roşii, tămâie şi iarăşi zece bani , nu-ţi sfinţeşte pasca. 0 -biceiu! In alte păr ţ i o fi altfel. Pă­r intele Ştefan a avut cap mai b u n : u n cucoş, de om.

Se suise cucoşii pe străni , pe fe­reşti, pe icoane, alţii cârâiau pr in-

; t re picioarele credincioşilor, u n u l ! de pe fereastră sărse şi se cocoţase pe-uh prapur .

Nu m ă d u m i r e a m ce rost pot avea cucoşii în biserică şi nu-mi venea să în t reb , de ruş ine . Trecu­se de miezul nopţei; m ă dureau picioarele şi aşi fi v ru t să m ă aşez într 'o s t rană, dar ori unde a m cer­cat, dădu i peste aceste l ighioni crestate. Şi nu era chip să-i mişt i d in loc că 'ncepeau să cârâie şi să

, facă gălăgie. Í Mă uitai la ceas: u n u l şi u n sfert. Şi păr intele Ştefan nici g â n d n ' a r e s& iasă cu învierea. Eu

h #t iam că la miezul nopţei să iese cu învierea, da r aici văd că-i alt­fel.

U n u l jumăta te . Două fără u n

i^Cum urlă ciclonu 'n turbare pe valuri Talazul spârgându-şi de coaste, Aşa repisi-voi sălbateca mi oaste, Sfidând.ale Tibrului maluri... Cum fufj rândunele 'ngrozite de frică, Când urlă prin crengi vijelia Si 'şi poartă pe camp şi prin sale pustia Si pulberea 'n slav-o ridică,— Aşa voi preface 'n pustie, euy Roma Şi vechia ei faimă voi stinge... Şi Zeii, de groază, pe alee vor plânge, Când arde-va 'n pară Sodorna ! Cu plugul voi trage, ca 'n vechia Cartqgo, Pe mult pângăritul pământ, Şi 'n goana nebună de cai, ca de vânt, De spaimă 'ngrozi-voi Italia 'ntreagă... Coroana de lauri pe fruntea Cesarului mândru voi smulge ; Cu propria-mi mână lovi- l-voi şi sângele-oi suge. Lega-l-voi pe vechiu Capitoliu, Iar Forului foc îi voi da; Pe Zeii-i temuţi voi sfida,

'Sa'şi vadă deşertul orgoliu! Menite's pieirii popoarele care, O duc în orgie şi 'n cânt, Când plebea se stinge prin colţuri de strade. Au rangul şi gloria1 ţi scade, Să'i mângâi, măcar c'un cuvânt?/ Să piară poporul în togă, ce toga de crime-a pătat Şi vechia mărire, virtutea, dreptatea şi mil'auitat! Ce astăzi nu ştie decât, de-orgie, femee şi vin Şi 'n propria'-i ţară, de ţară-i pritit ca străin !

Zis-a... şi'n goană nebună s'aşterne ca vântul pe-o vale; De ţipăiu-i groaznic şi fiarele 'n codrii descfc.su-i-au cale. Barbarii 'l urmează de-aproape şi hoardele 'n zări se topesc Şi-aleargă spre Roma pedeapsa şi «Biciul dumnezeesc ! »

Victor Hortopanu

sfert. Nu mai pu tu i răbda . „Bine, moşule , în t reb pe-un bă t rân de lângă mine , dar de ce n u mai iesă cu învierea ?".

Moşneagul se ui tă la mine , mi­rat : „Cum să iasă dacă n 'au cân­tat cucoşii î n c ă ? "

Abia isprăvise moşneagul vorba, când din spatele noastre, răsăr i deodată un „cu-cu-r i-guuu. . ." l ung şi puternic . Alt glas răspunse din fundul bisericii, a l tu l d int r 'o stra­nă . . . Zeci de glasuri r ă s u n a u a-cum în în tuner icul bisericii . Şi 'n t imp ce t râmbi ţăr i le nu mai con­teneau, păr intele Ştefan ieşi în uşa al tarului , cu lumânarea apr insă în mână , şi strigă tare :

Hristos a înviat ! Mă gândesc acum : Să se fi în­

tâmplat să nu cânte cucoşii toată noaptea, păr inte le Ştefan n u ma i ieşea cu învierea !

***

Ce spn planetele Rostogolindu-se în spaţiu, me­

reu în j u r u l as t rului — rege, pla­netele vorbesc. Mici şi mar i , a-propiate de soare, sau îndepăr ta­te, ele pot să-şi comunice cu uşu­r in ţă impres iuni le lor. Discuţia e violentă. Sun t poate o sută de ani de când ele n u au ma i vorbi t aşa. Şi soarele ascultă. Mona rhu l cel strălucitor, în d r u m u l lui spre constelaţia Lirei, svâr l ind mereu tâşni tur i de h idrogen apr ins , ce formează gigantce penaje, el as­cul tă ce-şi spun planetele, copii lui .

Jupiter. E o ruşine, ar t rebui isgonit d in s is temul nos t ru solar.

Venus. M-e scârbă de vecinăta­tea lui hidoasă.

Martie. Şi când te gândeşti că zeul răboiului pen t ru acest afu­risit pămân t , eu sunt .

Saturn. Să-i t r imetem o cometă. Uranus. Nu e destul , i-ar n imi ­

ci câteva sute de mii de oameni . Neptun. Să ch iemăm în ajutor

v re 'un soare stins. Mercur. Nu, cum sunt eu mai

mit i te l mi-ar t u r b u r a d r u m u l . Jupiter. In orice caz, o măsu ră

în cotnra acestui pămân t sălbatec t rebuie să luăm, altfel vom a-junge de râs în întreg universul .

Venus. Şi soarele părintele nos­t ru care se face că nu ştie n imic .

Saturn. Păcat că nu are mijlo­cul să nu-i mai t r imi tă l u m i n a lui .

Luna. Ah! eu sun t cea ma i ne­noroci tă din toţi, eu sluga lui , ca­re t rebuie să-i l uminez nopţi le cele pl ine de groază. Voi auziţi dor bubu i tu l ne în t re rup t al tunu-r lor şi răcnetele de groază sau de victorie ale armatelor , da r eu văd toate amănun te l e cele ma i te­r ibi le. Ce să fac să scap de mons­t ruosu l pământ?

Venus. Te-aşi adopta eu, tot nu a m nici un copil, te-aşi scăpa de contemplarea acestor cene ele groază. Eu n u a m de cât oceane înt inse, p l ine cu an ima le mons­truoase, e drept, care se omoară , se măcelăresc, da r n u sunt fiinţe omeneşti şi ele n u impresionează, orice ar face.

Marte. Eu a m doui sateliţi, dar prea mici , te-aşi lua eu, iubită Lună , da r fă şi tu o încercare de n te deslipi de a t r^cţ iunea nefastă a pămân tu lu i .

Luna. Am încercat, nu pot. " Pământul. Ascult toate ocările

voastre şi găsesc că aveţi drep­tate. Dr ce voiţi voi să fac?

Jupiter. Scutură-ţ i o dată cu putere , faţa ta încreţi tă şi în t r ' un c u t r e m u r groaznic îngroapă-le tu­nur i le .

Saturn. Svârle pr in toţi munţ i i foc şi pucioasă.

Uranus. Asvârlă peste continen­te apa ocenelor ş .stinge-le fier­binţeala nebunie i .

Neptun. Sau fă explozie şi sfă-râmă- te în mi l ia rde de bucăţ i şi scapă-ne familia de ruş inea copii­lor tăi.

Soarele. Tăcere! aţi îndruga t destul, copii bă t rân i ce sunte ţ i . Lăsaţ i pe oameni să se joace, ce vă pasă vouă, stânci de p ia t ră şi oceane fără fundur i . Pământen i i se omoară în t re ei. dar cu mul t ă artă, în sunete a rmonioase de muzici. Voi n u ştiţi ce va să zică arta, nebuni lor , voi n u ştiţi să vă trăi ţ i viaţa! P ă m â n t iubit , vezi-ţi de d r u m şi lasă pe copii tăi să petreacă, ce vrei, e t inereţea

Iar tu, L u n ă pismaşă, dacă sân­gele omenesc îţi face rău . ascun-de-ţi m u t r a cea ga lbenă şi ofilită pe d u p ă v re 'un nor pământesc . Fecioară sterilă ce eşti.

Victor Anestin

Campamentul destinat trupelor australiene, m apropiere (le Piramide.

Duminica, O Aprilie 1ÍH5. UNI VERSÜL LITERAR No. 14. — 5 .

Trăgători germani de elită, într 'o poziţie culminantă.

A cincisprezecea exposiţie deschisă de „Tinerimea artistică"

— PICTURA —

Cu toată vremea aceasta, ' apa­y e n t prpt ivnică manifestări lor ar­t ist ice, vechiul cenaclu artist ic, ' „T iner imea art ist ică", s ' a î n c u m e -Itat să-şi deschidă, cu aceiaşi re­gular i ta te , şi cu aceiaşi grije în selecţia lucrăr i lor , a cincispreze­cea expoziţie generală .

Această exibiţie anua lă şi-a că­pătat un drept de viaţă şi, deci,

ide succes inerent , în mişcarea ar­tistică delà noi.

Cercuri le artist ice, ca şi acele a-le amator i lor de ar tă sunt d'opo-tr ivă de interesate de aceste ma­nifestări generale ale picturi i şi sculpturii . ' ' Departe , deci, de a aduce elogii acestui cenaclu artistic, ce şi-a câştigat s impat ia u n a n i m ă , tre­buie să recunoaştem, din capul lo­cului , că sforţările îndelungi ale „ T i n e r i m e i " au t rebui t , cel puţ in în par te , să i m p r i m e o notă de însemnăta te deosebită oricărei manifestăr i a societăţii acesteea artistice.

' Mai amplă , în ce priveşte câtă-t imea lucrăr i lor expuse, această exposiţie are daru l să diferenţieze !mai mul t , diferitele personali tăţ i d in care-i alcătui tă , p r in t r 'o mai str ictă separare , în panour i şi săli, a artişti lor exposant!.

Aceasta, fireşte, în ce priveşte elementele componente ale „Ti ­ner imei" , începând cu sala rezer­vată lucrăr i lor pictorului S ţ râm-bu, care, atât calitativ cât şi can­titativ, se pres in tă mai presus de orice aşteptări .

Bine înţeles cu aceiaşi notă pre­dominantă , în alegerea subiecte­lor, ca şi în t ra tarea lor a rmoni ­oasă, cu aceiaşi gamă caldă, ce i-a făcut predilecţ ia acestui art ist , — m i n u s , b ine înţeles, ciobanii de o :

peretă ce alcătuesc punc tu l negru In activitatea acestui pictor şi de­senator conştiincios.

In sala imediat vecină Kimon Loghi reuneşte o serie de minus­cule peisagii — schiţe şi p r i m e im­presii de culoare — predomina te de aceiaşi fantezie, ce i-a stabilit

pictorului un loc aparte , în pic­tura noastră .

Marea sală a picturei în t rune­şte, în câteva panour i bogate, pe alte eminenţe ale „T ine r ime i " .

Th . Pal lady credincios idealu­lui artistic, cu care s'a af i rmat , pres intă câteva m i n u n a t e inter­pretăr i şi studii de nud , t ratate cu aceiaşi savoare de culorit, şi ace-laş neştirbit simţ al desenului şi al valorări i .

Nu mai puţ in apreciabile şi fi­nele panour i decorative ale lui Theodorescu-Sion, care îşi impu­ne, cu autori ta tea unei facturi cu desăvârşire personale , orizontu­rile nouă spre care năzuieşte de a-tâţia ' ani de încordată m u n c ă şi perseverare în t r 'un ideal artistic.

Apoi Ştefan Popescu îşi mlădie temele de albastru septentr ional şi, în orice caz, pluvios, în vari­ante infinite, s tăpânite de jus tu l s imt al na tur i i , care poate fi cet­lui tă ciar şi în monochromi i de ingrat i tudinea celei alese de a-cest artist .

Alătur i , Sa tmary , cu vechile-i tentaţii de in ter iorur i şi s trăvechi biserici în ru ină , dă câteva a rmo­nioase pânze s tăpâni te de fondul tenebros al gamelor mohorî te , ce i-a în tunecat paleta în u l t imi i ani . Dar arta, artă...

Un frumos buchet de flori, o fa­ţadă de casă veche, două-trei pei­sagii şi vreo două in ter iorur i con­ştiincios realizate reprezintă pe Ster iadi .

Un portret de o mare valoare p ic tura lă şi câteva composiţii -de un armonios pitoresc, pres in tă Că­rnii Resu, care 'ncepe să-şi af irme o întâietate, cuvenită mai de mul t , în exppsiţiile „T ine r ime i " şi în mişcarea art ist ică, în genere. E vorba, poate, de u n a dn cele mai dist inse personal i tăţ i ale picturei de mâine .

Iar Vermont , acelaş cald şi ne­obosit culorist , s trăluceşte p r in na tura le ţa culor i tu lui şi p r i n se­lecţia subiectelor, dese ori lua te din cele mai u m i l e înfăti-şeri ale vieţii .

Çu ô sumedenie de lucrăr i , u-hele nelipsite de valoare, se pre­

sintă Ar tachino, acelaş conştiin­cios desenator şi armonisator , pen t ru care atacarea cutărui sau cutăru i gen de pic tură este, pu r şi s implu, o chest iune de voinţă. Şi pictorul acesta răuşeşte, chiar şi în peisaj , spre care ara tă acum o deosebită încl inare.

Personal i ta tea lui Petraşcu pre­domină , însă, această sală atât p r in energia neobişnui tă ce se s imte în toate lucrăr i le , ca tra­tare, cât şi p r in farmecul infinit al a rmonie i ce domneşte în pân­zele acestui m a r e pictor.

Deşi d u p ă t r iumful unei gran­dioase manifestăr i personale, ar­tistul apare nou, original cu to­tu l în ansamblu l şi deci, în lup ta de întâietate în mijlocul căreia se află. (

Impres ionante peisagiile lui. D. Mihăilescu, u n u l d in cei ce stă-ruesc cu succes, în t r ' un s ingur gen.

Un loc de cinste îşi are aci şi Murnu , cu o viguroasă domnie a sen t imentu lu i na tur i i , d in trei peisagii demne de un peisagist de faimă, cât şi p r in două por t re te sncer studiate şi meticulos reali­zate.

Sala l u i -Ve rona este o atracţie de nou, ca subiecte şi culorit , în această s implă expoziţie.

Nu lipseşte nici nota- belicoasă, atât de pe placul mu l to r a — pâl­curi de cazaci că lăr ind în fund de perspective albe, pe deasupra cărora îşi desenează circumfle­xele, macabre câ rdur i de corbi .

Dar răcoroase l umin i şu r i de pă­dur i , adevărate „trouvai l le"-uri şi pr i le jur i de succese pen t ru artist , câteva m ă n u n c h i u r i de flori, de u n decorativ, şi u n na tu ra l capti­vant ; şi un portret ce întăreşte o nouă reprezentaţ ie cucerită de a-cest artist mare .

Tot aci câteva por t re te de E. Stpenescu, t ra ta te cu î ndemână r i technice d e m n e de u n potentat

al genulu i acesta ingrat , şi deci, încă o personal i tate ra ră , puter­nic af i rmată .

I n acelaş colţ, cu sincerele-i in­terpre tăr i ale na tur i i de la m u n ­te şi de p r i n muncele le tări i noa­stre, îşi răsfaţă peisagistul Ari-cescu, cele vre-o cincisprezece pr i­velişti ce-1 obsedează.

Aci îşi af i rmă puter i le Hârles-cu, cu cele trei lucrăr i t r imise , p redomina te de acelaş s imt al ar-.

moniei ce dictează acestei palete atât de sugestiv potolite. •

Iar Dărăscu. cu viguroasele-i privelişti veneţiene, atât de per­sonal şi, deci, neasemui ţor tra­tate, împlineşte cu u n armonios

. in te r io r al lui Mişu Teişanu, câ­teva pânze de Bunescu, Roguska şi alţii, decorul acestei săli, nu tocmai reuşite ca îmbinare de e-lemento şi ca a ran jament .

Trei lucrăr i minuţ ios realizate expune şi pictorul Ludovic Ba-sa rab .

Numai două lucrăr i expune Ne-ylies; o p ic tură şi o serie de mi­nuna t e g ravur i a adus Poitevin,de p r in Italia, cum şi o fermecătoare privelişte din vechii Bucureşt i ; o s ingură lucrare de Graht; un por­tret şi un peisaj de Mendel; o pia­ţă] şi flori, flori expune d-şoara Popea — un talent ce nu se afir­m ă în destul ; o frumoasă prive­lişte a unei vechi biserici expune pictorul Ed. N. Săulescu, un t emperamen t ce ar meri ta să se afirme, de asemenea, mai mul t ; de asemenea, un portret , şi câte­va studii a t răgătoare de culoare expune pictorul Marin Georgescu, ale cărui înclinaţi i pen t ru peisaj îi fac cinste.

O s ingură lucrare, un panou decorativ de.-o m a r e valoare pic­tura lă ; prezintă d-na Cutzescu-Storck, de la care ne eş teptam, însă, la lucrăr i mai numeroase .

D-na Ciurdea-Steurer ; cu o pic­t u r ă şi două delicate desenur i îşi susţine faima, atât de meri tat câ­ştigată, ca şi soţul său care-i bi­ne reprezinta t p r in două sincere vedere de la tară.

Şi înainte de a sfârşi amintesc două n u m e noui : d-şoara Niculi-na Delavrancea şi d. Bărgăoanu — două talente plnie de făgădueli a lă tur i de d-şoarele Arbore, Ma-niu , Propst , Mantu şi d-nii Cor-nescu, Constantinescu N., Petres­eu Const., Popp N. , Schmidt Schweitzer şi Vor el — atâtea nu­me de artişti mai t ineri şi mai cu experienţă, cari îmbogăţesc col­ţurile mai ingrate ' ale expoziţiei.

Ion Grăia

T E V T K A L E

,Bujor8şti' d-tui Caton Teodonan „Bujoreşti i" , noua piesă a d-lui

Caton Teodorian, a fost o -adevă­rată surpr iză pen t ru iubitori i de teatru românesc , obişnuiţ i să va­dă îi piesele originale lucrăr i de mul te ori mediocre şi chiar sub­mediocre .

Piesa d-lui Caton Teodorian e u n a din cele mai b u n e ce s'au re­prezentat pe scena tea t ru lu i na­ţ ional .

Tipur i le sunt na tura le şi b ine studiate, acţ iunea e admirab i l condusă, astfel în* cât autorul , în această lucrare a d-sale, a între­cut d in t r 'odată pe mul ţ i d rama­turg i şi s'a prezentat ca un talent real în l i te ra tura dramat ică .

„Secretul" cu d-şoara Marloara Ventura

D-şoara Ventura care, după după strălucitele succese repur ta­te pe scenele paris iene, se produce acum în Capitală, e, de sigur, un m a r e talent.

D-sa şi-a pus în prisosinţă ta­len tu l în evidenţă în „Secre tu l" in te rpre tând ro lu l p rnc ipa l în m o d cu totul super ior .

D-şoara Ven tu ra a re jocul fin, inteligent, special mare lo r ar t i s ­te franceze..

6. — Л'-'. ! i-UNIVERSUL LITERAR Duminici! v 5 Api-ííif î 9 I 5

Convorbiri ştiinţifice Educaţiunea feraeei moderne

De câte ori în t r 'o ta ră se pe­trec evenimente serioase., se face apel şi la femei. Ia devotamentul lor, la energia lor. Altfel, n u l i s e cere aceasta nici o dată, deoarece femeia mai în toate ţări le din lu­me, nu e încă privită, ca o adevă­ra t ă tovarăşe a bă rba tu lu i ci sau ca un a n i m i de povară, sau ca o păpuşe , în orice caz n u l se dă însemnăta tea adevărată de fiin­ţă omenească.

Opriti-vă u n m o m e n t pe calea Victoriei Şi observaţi efeile ce trec. Vor trece m u l t e îmbrăca te s implu, modest , da r vor trece mul t e care pr in culori le cele stri­gătoare ale rochilor, pr in penele cele asemănătoare cu pompoane-ie cailor de la dr icuri , pr in des­chizătur i le moderne ale rochilor, p r i n . fardul de pe obraji , te face să crezi că mai toate îndeplinesc u n sacerdoţiu ce n u e al vestale­lor. Trec păpuşi le creiate de poe­ţi, r amancier i şi autor i dramat ic i , trec pe jos, în t răsur i , sau în au­tomobile de casă.

De prisos vor face par te din so-cietăii de binefacere şi din dife­rite alte societăţi inventate pen t ru fl ir turi , preocuarea lor ѳ cu to­tu l alta. Ele dorm cu u l t imul ro­m a n psichologic, sau scabros s u b căpătâi si visează în viaţă toate scenele descrise în acele romane , poeme, sau piese.

Bărbaţi i au ereiat acest soiu de -femei moderne nefolositoare, pe­riculoase chiar, femei ale decaden­ţei unu i popor, care iubesc dra­goste fără copii, care trăesc nu­mai pentru o s implă satisfacţie a s imţur i lor în orice anot imp.

Sunt şi adevărate femei, da r a-celea au o personali tate a lor pu­ternică, sau n u au auzit ce spun psichologii şi autor i i dramat ic i despre ele.

Căci aceştia sunt mar i i vinova­ţii: scritori geniali , sau medio-

. crii, tot au făcut din femele, o "fiin-ţă specială, u n sfinx cu surâsu l misterios, o păpuşe de sa­lon, al cărui sflet e neînţeles şi care t rebuie analizat.

S a u t rudi t Balzac, S tendhal , Bourget. Marcel Prévast , poeţi ca Musset şi Alfred de Vigny, auto­rii dramat ic i ca iJataille şi Ros­tand, să dea de rost acestor fiin­ţe enigme şi enigme au r ămas şi până azi. .de oarece femeia nu are u n suflet deosebit de acela al bărbatu lu i , de oarece sufletul ei é tot aşa de-puţ in complicat ca şi al acestuia, iar s ingura deosibi-re nu e de cât enorma ei ignoran­ţă intelectuală, pusă la cale de tovarăşii ei de viaţă.

Educaţia femeei, de veacuri şi de veacuri e cu totul alta de cât «ceia a bărba tu lu i , sub cuvânt că biologiceşte- ea se deosibeşte prea rnult de bărbat . E o c r imă de a. fi m a m ă şi e mai na tu ra l să fii în­ger sau demon, sfinx sau păpuşe.

Cum se poate oare biata femeie să nu fie încredinţată , că e o fiinţă soecială!

L;>, «ălbateci. femeia, din anu­mite motive, tot biologice, e- pri­vită ca un an imal spurcat şi care trebuie uui'ificat. Dar oare Alfred de Ѵіаті.ѵ nu a avut curajul să spună:

Lu femme, enfant malade et dorre fois impure.

D m t r o funejiune organică în legătură cu un fapt atât de sfânt pentru omeni re : nrocreaţ iunea poetul scoate o insultă, care nu s« deosibeşte în t ru n imica de con-eepfiunea sălbatecului de care vorbeam adineaur i .

Aceia, care se împotrivesc idee: de a se face educaţ iunea femeii ca şi aceia a bă rb tu lu i . sunt cei care cred, că în acest cz femeis s'ar mascul iniza, ar pierde din grat ia ei na tura lă .

Bine înţeles, flirtul ar dispare,

cum ar dispare şi nenumăratele societăţi de astăzi, puse la cale tot de bărbaţi, dar unde femeile aleargă cu gTabă, dar nu ar dis­pare nici graţia femeei, nici iu­birea.

Iubirea, din contra, ar câştiga mai mult.

De oarece femeilor le este in­terzisă orice cheltuială de energie pe mai toate terenruile. ele îşi cheltuesc energia lor aşa cum pot şi nu în cea mai buna direcţie.

Şi atunci când unele dintre ele, se revoltă şi vor anumite dreptu­ri, nu reclamă o educaţie egală cu aceia a bărbaţilor, ci cer să împărtăşească anumite defecte ale bărbaţilor. De pildă avocatura, arta savantă a chiţibuşeriei îi con­vine: îi surâde şi ideia de a ajun­ge deutat. Dar aceste defecte ale bărbaţilor sunt aproape calităţi e-minamente femeeşti, şi tare mi-e teamă, că cei mai buni avocaţi şi deputaţi, femeile vor fi privinţă ele au înclinări naturale.

Adevărata îndreptare a situaţiu-nei e însă prefacerea sistemului de educaţiune. Nu în câţiva zeci de ani va da el roade, căci femei? e sclavă de mii de ani, dai' se va ajunge în sfârşit la epoca ac-eia, când vom avea femei luminate, care nu vor fugi de judecată şi Igoică, care vor fi adevărate to­varăşe ale bărbaţilor lor.

Şi până şi energia faimoaselor mame soacre va putea să fie uti­lizată într'un scop mai folositor de cât în présent.

Victor Anestin

B A R B U L A U T A B U L Când Alexandri a scris faimoa­

sa lui „canţonetă" înt i tula tă ..Bar­bu L ă u t a r i i ' , in terpre ta tă întâi de Matei Millo, muzica tu turor ver­surilor a fost întocmită de renu­mi tu l l ău ta r de pe v remur i Ochî-Albi, sub privighere-a lui Millo. Art is tul Ion Anestin delà Millo a învăţat toate acele arii vechi şi pline de farmecul t recutulu i . A-cqgt din u r m ă artist a a juns însă şi el la sfârşitul carierei sale ar­tistice şi cum până în prezent ni­meni nu a mai interpretat „ea-ţoneta" lui Alexandri , a r u r m a ca toată acea muzică originală să se piardă. Cu ajutorul u n u i mu­zicant de seamă. d. Bobescu. delà Craiova, ar t is tul Ion Anestin, a făcut ca toate acele arii vech i . s ă r ămână , t ipăr indu-le pe toate la u n loc sub titlu de Barbu Lăuta-ru. Tipăr i rea s'a făcut cu mul tă îngri j i re şi acei care iubesc m u ­zica vechie românească, se pot adresa bă t rânu lu i artist la Craio­va.

CAMPAfflA DIN 1813

A Mulai Divizion din Regim. 5 Roşiori tic f . t i o o a / . w

II И M A R E — D-nul comandant al sectorului ,

cu cabnu l eare'l caracterizează, a demonst ra t ofiţerilor care aveau familiile lor în Ostrov şi care e rau ma i a larmaţ i , că pericolul nu este iminent , că va verifica ştirile pe care Ie crede nefondate, fondate.

Pa r t e a m r ă m a s convinşi de a-ceste calme rezonamente , par te însă s'au despărţi t de noi cu incer­t i tudinea momentu lu i .

La ora 10 seara, u n ofiţer de mar ină venit cu o şalupă, se pré­senta d-lui comandan t al sectoru­lui spuindu-i că este t r imes să aş­tepte sosirea d-lui general Culcer comandanu l corpului 5 a rmată , că ar fi aflat în surd ină că tru­pele de peste Dunăre , în Călăraşi, sunt gata să .vină în Ostrov, că bănueş te asemenea că a rma ta ro­mână va trece frontéra spre a ataca pe bulgar i mai de grabă de cum se credea. Noaptea aceasta a trecut în linişte.

A doua 21 d imineaţa a m aflat că d-nul col. Herescu cu toată o-boseala unei zile de marş ce fă­cusem, s'a deghizat şi a făcut re­cunoaşterea în Silistra.

Dimineaţa s'a dat ordin la câţiva ofiţeri să plece, un i i pent ru a for­ma posturi fixe în nişte poziţ iuni hotărite, de u u d e să observă orice mişcare s'ar petrece la bu lgar i , iar alţi ofiţeri au fost t r imişi în recunoaşteri mai departe.

In t impul zilei am stat în t r 'un repaos bine cuvântat , b ine mer i ­tat în u r m a marşu lu i extraordi­na r executat de la Mediidia la Ostrov, când s'au făcut câ t e60k i l . pe zi pe o că ldură tropicală în care t imp soarele ardea cumpli t şi nu se simţea nici o adiere de vânt.

In t impul marşu lu i , vedeam, cum de pe culmea Eschioi se des­făşura o privelişte splendidă spre „Ezeru Gârl i ţa" şi Dunăre . In t impul acestei zile am reflectat asupra impresiunei s imţi tă de noi cât şi de populaţia pe care am vă-M t'o şi asupra momente lor so­lemne pe care le am trăi t la in­t rarea în Ostrov. La bar ierea ora­şu lu i . Preotu Boboşca cu crucea în m â n ă a esit în în tâmpinarea noastră u r ându -ne b u n ă venire şi i sbândă în îndepl ini rea mis iunei ce t a ra n e a încredinţat . Coman­dantul r eg imentu lu i oprind t rupa

я săi utat crucea, a mulţumit ini­mosului preot şi 1-a asigurat că acest regiment crescut milităreşte, în spiritul îndeplinirei datoriei şi acel al sacrifciului pentru patrie şi tron, că bravii acestui regiment nu vor cunoaşte de cât avântul pentru victorie şi vor şti să îm­podobească încă cu o victorie glo­ria neamului românesc.

Bătrânii, femeile şi copii ce mai rămăsese după chemarea la mobilizare a celor care au contri­buit, împreună cu ceilalţi fraţi ai lor de arme, a glorifica fala bra­vei noastre armate, ne-au dat flori atâtea flori că nu le mai puteam ţine nici în mâini, nici pa coburi. Sărmanii oameni, erau foarte îngrijaţi, rămăsese fără nici un sprijin la frontiera extremă a tarei şi sub groaza unei năvăliri din partea bulgarilor ne~te fron­tieră.

Svonurile, ce circulau printre ei, erau exagerate. Se aflase că multă armată venea delà Şumla spre Si­listra şi eă асеазіа armată se va întruni cu alta càre va veni delà sud în Bulgaria, va trece prin Ostrov pentru a merge să strice podii delà Cerna-Vodă.

Bucuria acestei pomilaţiuni erca cu atât mai mare. când a văzut că sosim noi pe care ne aştepta cu nerăbdare.

O femeie bătrână zicea: Doamne tremur, când mă gândesc eă bul­garii ar putea să facă grovăvii.

Am auzt că cu turcii au fost sălbatici, că au omorât femei- şi copii şi datu foc caselor pe unde trec. Doamne fereşte să vie pe Ia noi.

Când am asigurat-o că armata vine în urma noastră si că noi vom fi învingătorii, bătând şi-a făcu cruce şi a zis: A sosit ceasul cel mare. Dumnezeu să \ ă ajute?

In cartier am fost da' ь <!. Bucureanu, pensionar, fost comi­sar în Bucureşti. Recunoseându-mă, mi-a reamintit scena delà 1888 când erau deputat liberal în oposiţia unită. Un biet uşier a fost omorît cu un glonte, se răspândise vorba că acest glonte ar fi fost tras în contra d-lui Fie va.

Faptul însă era aşa. Intre mani­festanţii, care venise cu noi depu­taţii, era şi un ţigan care avea în mână o scândură rută dintr'o

Ud concert pentru răni ţ i In palatul de iarnă din Para

Шшіаісз, 5 Aprilie 1915. UNIVERSUL LITERAR No. 14. — 7 .

A R T I Ş T I I N O Ş T R I

Baritonul Jean Alhanasiu care dă un concert Joi 9 c. la Ateneu sub patronajiul M. S. Regina.

Publicul aşteaptă cu nerăbdare să asiste la concertul d-lui Atha-nasiu care a uimit pe toti cu vo-cea-i superbă Ia representaţiile

de operă din sta Uimea trecută. D. Alhanasiu. de şi încă aşa de

tânăr e foarte bine- cunoscut şi în slrăinăfate şi mai ales în Italia.

masă, pe scândură era o pată de sânge din capu lui spart Ia întru­nirea dela (Meu. Voind şi el ,să intre In curtea Mitropolii a fost oprit; atunci a smuls arma vâ­nătorului care '1 oprea. Soldatul reluând u-şi arma a tras, ţiganul însă reuşise să se furişeze. Istoria se scrie cam pe dos uneori ca să facă martiri.

Pentru că vorbesc de acele tim­puri, să scriu şi o amintire per­sonală. După ce tumultul se mai calmase şi cei câţiva deputaţi că­rora le venise rău, au fost stropiţi cu apă şi readuşi la simţire, în timp ce doamnele din tribune fă­ceau glume pe socoteala lor. ni s"au cerut declaratiuni.

Eu scriam declaraţia mea la biuroul prezidenţial, unde scria şi d-nul Fleva. care mi-a trecut pe sub masă revolveru ce avea, pentru a nu fi găsit înarmat, când era să fio perchiziţionat. Ia eşirca dela cameră. L'am luat. eu nu am fost perchiziţionat, poate pentru că eram ginerile ministrului Chiţu. D-nul Fleva însă a fdst a-restat şi apoi liberat. A fost dus în triumf dar nu s'a ştiut, că cu­rajul i-a fost până la biuroul unde ţi-a scris declaraţia.

Iar m'am depărtat de istorisire, dar aşa sunt de multe epizoadele Iungei mele vieţi, că fie care ve­che cunoştinţă im reaminteşte un fapt din viaţa mea! Să revin la Ostrov. Trupa a'stát în repaos a-fară de acei aflaţi în posturi şi în recunoaşteri.

In timpul zilei de 27, d-nul co-coniandant al regimentului înso­ţit de câţiva ofiţeri a făcut recu­noaşteri oontru a se identifica a-supra pazei făcută de bulgari la frontieră si a trupelor ce se gă­seau în Silistra.

Un lucru interesa pe coman­dantul regimentului. Se zicea că intrările în Silistra şi în împreju­rimile forturilor pornind dela ves­titul fort Medjidia-Tabia.suntnli-»nafe. Se gândea Ia precauţiunile de luat pentru a nu fi aruncaţi în aer.

Căfre seară m'am retras în ca­mera mea. Eram hotărât să petrec o noap­te liniştită şi să mă trezesc a doua zi, chiar mai târziu, dar omul pro­pune şi D-zeu dispune. Pe la orele 2 noaptea am fost trezit de If. col. Bălăceanu care mi-a spus: scoa­lă te, atacăm Silistra.

Somnoros am întrebat ce este ? d-sa mi-a repetat. .,Scoaîâ-te re­pede pornim la atac". Am aflat în urmă totul. La orele 12 d. gene­ral Istrate comandantul diviziei

din care făceau parte trupele ce trebuiau să atace Slistra, sosise cu o şalupă şi cu ordinul ca tru­pele să treacă frontiera în zorii zilei. D. general Istrate a chemat pe d. comandant al regimentului care era şi comandantul sectoru­lui ocupat de trupe şi-i comunică acest ordin de atac.

Comandantul regimentului a trimes acest ordin trupelor şi lt.-colonel Bălăceanu, ca atenţiune pentru mine a venit personal. In

mai puţin de jumătate de ceas trupele erau gata fără să se fi dat alarma, fapt care ar fi atras atenţiunea bulgarilor de la fron­tieră şi pentru că această opera­ţiune trebuia să aibă loc în zorii zilei, urma să fie ţinută cât de secret, alarma ar fi trădat se­cretul.

In l ima • Iunie zorile încep pe la orele 3. Atacul era hotărît în zorii zilei, atunci când somnul omului este mai profund. Răs-boaiele trecute au arătat că arma­tele care luau ofensiva, au atacat în totddeauna în asorii zilei.

Până la această oră însă nu so­sise încă trupele de atac, regimen­tul n-rul 23 infanterie comandat de colonelul Negruţi şi nici regi­mentul n-rul 40, comandant de co­lonelul Petala. Aceste trupe au fost îmbarcate la Călăraşi şi tre­buiau să se găsească în timpul nopţii la Ostrov. Dar cum apa este capricioasa, pare că bastimen­

tele militare au suferit întârzieri care nu intrase în calculul pro­babilităţilor.

La orele 5 dimineaţa soseşte cu o altă şalupă militară d. general Culcer. Trupele din Ostrov erau gata pe piaţa de adunre, aştep­tând ordinul. Enervarea era ma­re din cauză că nu soseau regi­mentele 23 şi 40 infanterie.

(Va arma).

Viaţa artistică şi literară Sculptorul Severin a luat ini­

ţiativa înfiinţărei unui salon de toamnă al artiştilor noştri sculp­tori şi pictori. S'au şi făcut inter-venţiunile necesare pentru isbân-direa acestei frumoase idei.

Se vorbeşte chiar că M. S. Re­gina Maria va primi patronagiul acestui nou salon.

Numai de s'ar întâmpla minu­nea ca maeştrii artelor plastice de. Ia noi să se poată înţelege în­tre ei!

* Poetul Barbu Neamţeanu şi~a

strâns frumoasele sale poezii în­tr'un volum „Stropi de soare" care a apărut de câteva zile pe piaţa noastră literară.

E o msre bucurie pentru admi­ratorii acestui delicat poet.

* Concertul tenorului R. Con-

stantino (C. Rădulescu) de la o-pera italiană din Londra, s'a a-mânat pentru ziua de 14 Aprilie a. c.

Maestrul George Enescu va pu­tea fi auzit şi la acest concert spre bucuria iubitorilor de muzică a-leasa.

* Baritonul Corfescu ne anunţă o

stagiune de operă pentru luna A-prilie cu l i reprezentaţiuni clin Emani, Rigoletto, Traviate, etc. şi cu concursul unor artişti între cari cităm pe d-na Enrichetta Ro­drigo, tenorul Ştefănescu-Spira etc.

M. S. R e g r a Maria a onorat cu-prezenţa sa deschiderea expo­ziţiei de pictură şi sculptură a so-cietaţei „Tinerimea artistica'.

Suverana era însoţită de pr in­cipii .şi principesele noastre de Coroană.

„Teatrul Kmnescir"" este titlul unei reviste festive care a spărut ia Botoşani, sub îngrijirea d-îui Emil Th. Vasiliu, publicist d in localitate, care a t ipări t acest nu­măr festiv în onoarea frumosului teatru din acest ortş al Moldovei de nord. Revista cuprinde pagini interesante de cetii şi are 'o înfă­ţişare elegantă, pe hârtie de cretă, cu numeroase ihistrâţiuni în text.

* 0 D. Romulus P. Voinescu, in­spectorul general al poliţiilor din ţară, debutează în literatura noa­stră scenică cu piesa „Păţaniile lui Burăh" care a fost admisă la Teatrul Naţional din Bucureşti.

Se vorbeşte mult bine despre debutul de autor dramatic al d-Iui Romulus P. Voinescu.

* O expoziţia artistică de broderii

naţionale a deschis societatea „Munca" de sub înaltul patrona-giu al M. S. Regina Elisabeta. .

* Expoziţia de la Ateneu a picto­

rului Tine a fost prelungită până la 12 Aprilie a. c.

* -D-na Ana Conta-Kernbach adat

la lumină o broşură „In chestiu­nea volumului Opere complecte de filosoful Conta" în care bro­şură combate cu toată înverşuna­rea pe autorul acestei întocmiri literare.

Sora marelui nostru filosof are dreptate în unele privinţi dar pă-cătueşte acolo unde ţine — din-fr'un sentiment de pietate foarte firesc dar neadmis în judecarea reală a vieţii unui mare gânditor — să-1 aşeze pe marele conta în­lr'o atmosferă aristocratică cu ori ce preţ. Ne e mai drag Conta cu viaţa lui de mizerii din epoca a-nilor tineri de cât aşa cum vrea să ni-1 arate d-na Conta că ar fi fost el în anii pe care i-a p e ­trecut în străinătate, şi în Italia mai ales. L. I.

*

Intr'o revistă religioasă-socială, cl. Mihail Sorbul publică o .scenă din drama sa „Patima roşie".

Atâta cât se poate întrezări dintr'o singură scenă a. unei dra­me de 3 acte, aveam impresia că talentul de scriitor dramatic al lui Sorbul se afirmă tot mai pu­ternic, — deşi n'arë norocul să i se joace piesele.

* D. C. Antóniádé a sers într'o re­

vistă, un interesant studiu asupra „Imperialismului ciuturii germa­ne", ajungând la concluzia, că germanii n'au creat până acum nieio valoare universală omenea­scă, prin care să-şi justifice dâr­zele lor tendinţi imperialiste.

* Alături de efectivele crize eco­

nomice, inerente împrejurărilor războinice, se pare că avem de înregistrat şi o criză de cărţi. ' Cele orginale româneşti nu dau

nici lin semn de apariţie, iar im­portul cărţilor străine, — dacă vor mai fi apărând concomitent cu războiul — e foare dificil.

_—***———. •

Sacul m glume Un biet copist, stăpînit de boala

incurabilă d'a face versuri se pre­zintă la capul serviciului său c'un volum în mână.

— Dacă vrea d-1 şef să'mi facă onoarea d'a primi un mic dar de amintire din partea mea, zice micul impiegat cu modestie.

— îmi pare rău, îi răspunde şeful, dar nici bunâ-cuviinţă şi nici regulamentül serviciului nu­mi permit să primesc daruri dela subordonaţii mei, afară numai dacă o fi vorba de un lucru fără valoare....

— Voiam să vă ofer volumul meu de versuri, replică copistul-poet.

— O, afirmă, şefnl, cu mv.îiă politeţă, p'acesta îl pot primi.

* -, Viena e vestită, nu numai pen­

tru berea sa, dar şi pentru numă­rul enorm al celor care se îmba­tă, pe fiecare zi, în capitala aus­triacă.

Astfel, cu ocaziunea anului nou, a apărut, într'un ziar din lo­calitate, urmăoarea mulţumire care a făcut să rîdă pe toţi viene-zi băutori:

„Ne fiindu'mi cu putinţă să mulţumesc individual, le ardesez aci recunoştiinţa mea tutulor per­soanelor amabile care, în cursul anului încetat, au adus acasă, noaptea, pe bărbatul meu, de pe la berării.

„D-na X. Y.". *

Profesorul. — Câte feluri de poezii cunoşti?

Eleva.— Trei! Profesoara.— Cari?

Eleva— Poezia lirică, drama* tică...'.

Profesoara— Ei şi... ері.Л Eleva— Bpidemicăl?

* Ionel (care tocmai mâncase bă-

tae dela tatăl său, un scriitor) : Aşteaptă, tată. Când voi fi mare mă voi face critic.

Servitoarea (care aduce dela teatru pe fiica stăpânei):

D-şoră cum a fost piesa de azi? D-şoara.— Tristă. La sfârşit

mor şase persoane. Servitoarea.— Mi-am închipuit

asta îdecterece am văzut că s'au adus în teatru, atâtea coroane!

* Boerul— Fostul meu vizitiii

era tot a doua zi beat, aş dori să am un om cumsecade; d-ta eşti

treaz? Vizitiul— O , foarte des, cona-

şule! *

Poetul— D-le redactor v'aduc iarăşi o poezie!

Redactorul— D-îe, te rog, nu te juca cu focul!?

Casă de Sănătate SPECIALA P E N T R U

SUB DIRECŢIA

Doctorului I. KIRIAG Chirurg primar; şefnl serv. de gynécologie

al spitalelor Eforiei SECŢIE SEPARATA pentru BĂRBAŢI

(hennoroide. hsrniî, tumori, calcule vesicale, stricturi uretralo, etc.

Strada Sf. Ionică 8, în dosul Tealraluf National — TELEFON 296 —

P e n t r u o i ' j - c e r e c l a m a Jiuni s a u s c h i m b ă r i d e a d r e s e , d-n i ï a b o n a ţ i s u n t r u g a ţ i a a t a ş a ş i u n a d i n b e n z i l e c u c a r e p r i m e s c z i a r u l «Universul Literar», c o n t r a r , r e c l a n i a ţ i u -n e a s a u s c h i m b a r e a d e a-d r e s a n u v o r f i r e z o l v a t e .

8 . — Ho. 4 4 . UNIVERSUL LITERAR Duminică, 5 Aprilie 1915

ADALBERT DE CHAMISSO

Păţaniile lui Peter Schlemihl — URMARE —

„Da, da, aşa merge 1 Dar pe Bendel a] d-tale îl vei, găsi aca-pă; deunăzi a fost trimis cu ma­l t grijă acasă şi atât de obosit, tocat de atunci a trebui» săi •tea In pat". El râse iar. „Asta

avea să-ţi spue multe ! Haide! noapte bună pentru azi, la re­vedere ta curând !"

Sunai de mai multe ori. Se văzu în sfârşit lumină. Bendel întrebă dinăuntru cine sunase. Câni bunul om tmi recunoscu glosul, abia îşi putu stăpâni bu­curia ; uşa se deschise repede, eăzurăm unul tn braţele celuilalt plângând. 'L găsii toarte schim­bat,' slab şi bolnav; mie insă 'mi mcărunţise tot părul.

El mă duse prin odăile pustii tntr'uin iatac rămas neatins; a-dtuse bucate şi băutură, ne ane­xarăm şi eu reîncepu să plângă. *Mi povesti că dăun&zi urmări­se pe uscăţivul cu haina cenu­şie, pe oare'1 văzuse cu umbra mea, atât de mult şi de tnvier-şunat, până 'mi pierduse urma fi căzuse istovit de puteri; că' apoi, văzând că ou mă mâi poa­te găsi, s'a întors acasă, unde gloata aţâţată de către Rascal a năvălit, îndată, a.spart feres­tre -^ şi-şi potoli setea de nimi­cire. Astfel au răsplătit pe bi­nefăcătorul lor, Slugile mele se Tăsieţiră. Poliţia ' locală mă a-lungase ca băruit din oraş şi-mi dăduse .răgaz 2£ ceasuri ca să plec. El adâose o mulţime de amănunte pe lâîigă cele pe cari le ştiam despre bogăţia şi căsă­toria lui kascai. Nemernicul ăsta, pricina tuturor nenorociri­lor mele, trebue să-mi fi cunos­cut dela început taina; dar, ade­menit, ie momeala aurului, se alipise, de mine şi dela. Început, *şi-făcuse o chee pentru scrinul In care s'aflau bogăţiile mele.

Bendel 'mi povesti toate a»-eestea cu faţa scăldată 'n la-crămi, şi plânse apoi de bucurie, eă m'am Întors, eă sunt iar lân­gă dânsul şi că după ce s'a gân­dit, mult unde m'o fi dus nenoro­cirea, mă vedea liniştit şi resem­nat. Astfel de înfăţişare luase tntr'adevăr desnădejdea mea.' 'Mi vedeam nenorocirea nespus ûe mare, statornică," isvorûl la­crimilor 'mi secase, nu mai pu­team scoate, 'nici..... gemăt, din piept. îmi încovoiarri" capul cu nepăsare, sub -nevăzutul jug ce mă asupria. ,

„Bendel, ti zisei, 'mi cunoşti eoarta. Nu fără să fi fost vino­vat, mă loveşte această pedeapsă cumplită.-Tu, om nevinovat, nu «nai trefiue să-ţi legi soarta "i* a mea, nu mai vreau. In noaptea asta încă plec, pune şeaua pe cal, •voi călări singur; tu rămâi, o •reau. Aici trebue să mai fie eâteva lázi de aur, ia-ţj-Че. Voi pribegi sjngur în lumea mare. Dacă voi avea vr'odată zile mai senine, dacă fericirea 'mi-o mai : zâmbi; 'mi voi aduce aminte de tine, căci la pieptul tău credin­cios am plâns în ceasuri grele, dureroase".

Cu inima zdrobită trebui' să ee supue cinstitul servitor aces­tei din urmă porunci a stăpâ­nului 'său; eram surd la rugă­minţile şi sfaturile sale, orb la te.oni.milevïui. El. 'mi aduse;ca­lei. Şjă^nsei тсаскіаШ la piep­tul meu pe sluga care pfângea, вШіГреТсаІІсІ.та îndepărta} In întunericul nopţii de mormftri-tul vieţii mele, fără să-mi pese ne ce drum mă v a duce calul ;

căci nu mai aveam pe lumea asta nici ţel, nici dorinţă, nici mădejde.

VIII

In curând mă ajunse un dru­meţ, care după ce umblase câtva timp lângă calul meu, mă rugă să-i pui mantaua pa cal, fiindcă făceam doar acelaa drum, Д lăsai s'o pue fără sal spui ceva. El Îmi mulţumi cu­viincios pentru binele făcut, Îmi lăudă calul, se folosi de acest prilej spre a lăuda norocul şi pa terea bogaţilor, şi începu, na ştiu cum, un fel de monolog, 1» care eu eram doar ascultător.

El Îşi arătă părerile despre viaţă şi lume, şi ajunse curând ki metafizică a cărei menire • de a găsi cheia tuturor tainelor. Puse chestia foarte lămurit ţ i păşi spre deslegarea ei.

Ştii, prietene, că după ce am eeroetat şcolile filozofilor noştri, t m recunoscut lămurit că nu •• ram nicidecum .înzestrat pentru teoriile filozofice şi că, pătruns de nepregatirea mea, m'am lă­sat cu totul de filozofie. De a-tunci m'am resemnat să nu In* văţ multe lucruri. După sfaturi­le tale, am urmat precât cu pu­tinţă numai glasul ce se ridica In mine spre a mă călăuzi pe drumul ce mi-1 croisem. Acum acest vorbitor maestru mi se păru că ridica cu mult talent o clădire trainică, cu temelii puternice. Dar nu găsiata щ toate cuvântările sale ce aş fi voit. să săsesc şi atunci acea clădire nu mai era pentru mine decât una din acele case elegan­te cari nu slujesc de cât eă desfete vederea prin simetria şi luxul lor. Cu toate acestea îmi făcea plăcere să ascult pe is­teţul vorbitor, care mă făcuse să uit nenorocirile mele, şi i-aş fl împărtăşit bucuros părerile dacă ar fi avut'darul să-mi far­mece inima tot atâta cât şi min­tea.

. Inţr'acestea vremea trecuse, şi pe nesimţite se revărsase de ziuă. Mă speriai ridicândumi deoda­tă ochii şi văzui o coloare ro­şiatică vestind apropiatul rasă- . rit al soarelui. Era ceasul când corpurile opace aruncă umbrele cele mai .mari şi în zarea înde­părtată nu vedeam nici un adă­post împotriva razelor soarelui! şl nu eram singur! Aruncai o privire asupra însoţitorului meu şl mă speriai Iar... Nu era altui decât omul cu -haina cenuşie.

El râse de încremenirea me» şi urmă, fără să mă lase sä spui o vorbă măcar:

„Las' să fim laolaltă, cum e obiceiul în lume, prin interesul nostru comun; de despărţit a-vem vreme oricând. Drumul ăs­ta duce d'alungul munţilor şi, deşi nu te-ai gândit la asta. e singurul pe care o,puteai lua ca om cuminte; nu te poţi scoborî în vale şi dacă ai trece munţii îndărăt te-ai întoarce în locul df ;

unde vii. Drumul ăsta e şi al meu. Te şi văd pălind la apro­pierea soarelui. Vreau să-ţi mv .prumut umbra d-tale pe timpul cât vom fi împreună,. iar în •chimb mă vei lăsa pe lângă d-ta. Tot nu-1 ; mai ai pe Bendel; eu te voi sluji bine. Nu mă îa* beşti şi-mi pare rău. Cu toate acestea, îţi pot fi de folos. Dra­cul n u i stât de negru cum * zugrăvit. Eri m'ai necăjit,

e adevărat; dar nu sunt supărat şi ţi-am şi scurtat drumul până aici, asta trebue s'o mărturiseşti şi d-ta. Ia-ţi, te rog, numai o-dată umbra îndărăt, ca încer­care".

Soarele răsărise; pe şosea se vedeau mai mulţi oameni. Pri­mii propunerea, deşi in silă. El Jăsă e'alunece râzând umbra mea pe pământ, care 'şi luă nu­mai decât locul pe umbra calu­lui meu şi începu să alerge ve­selă In trap lângă mine. O emo-ţiune ciudată 'mi cuprinsese toată fiinţa.

Trecui pe lângă o ceată de ţă­rani; ei se dară respectoşi la o parte scoţându-şi pălăriile îna­intea acestui trecător cu înfăţi­şare de bogătaş. Călării mai de­parte şi cu inima bătându-mi foarte tare priviam curios acea umbră care fusese înainte a mea şi pe care trebuia s'o împrumut acum dela un străin, ce zic, de ta un duşman...

El 'şl urma drumul nepăsător, ba fluera chiar un cântec El fiind pe jos şl eu ca­lare, mă apucă un fel de a-meţeală, ispita era prea puter­nică. Cârmii deodată calul, 1 Îmboldii cu pintenii şi apucai in goana mare pe un drum lătural­nic; dar umbra nu mă urmă: cum cârmisem calul, alunecă jos şi-şl aşteptă pe şosea pe proprie­tarul el legiuit. Am trebuit să mă întorc ruşinat. Omul cu hai­na cenuşie, care 'şi sfârşise ne­turburat cântecul, râse de mi­ne, 'mi potrivi iar umbra ş i m ă făcu "să înţeleg că n u va rămâ­nea ' definitiv a m e a decât a-tunci când voi fi ajuns i a r le­giuitul ei stăpân.

„Te ţiu zdravăn de umbră, urmă el, şi nu poţi să-mi scapi. Unui om atât de bogat ca d-ta

,':i trebue o umbră; n'ai înco­tro. Greşeala d-tale e că n'ai recunoscut a s t a mai de vreme"...

'Mi urmai călătoria pe aceiaiş şoseaj cunoscui din nou toate înlesnirile, toate strălucirile vieţii. Mă pri team mişca în toa-

. t ă voia, fiindcă aveam o umbră, deşi împrumutată, ş i pretutin­deni m g bucuram de respectul ce se dă bogaţilor, dar eram cu moartea în suflet,. Neînţelesul m e u tovarăş, ' care s e da peste tot locul dr<>pt servitorul ne-

- vrednic al omului celui mai a-v u t din lume, e r a nemai pome­nit de supus, nespus de di­baci şi deştept, adevărat mod»d de fecior pentru un bogătaş ; dar nu mă părăsia niciodată, neşlăbindu-ma toat ziua cu pa­lavrele lui, pururea încredinţat că la urma urmelor, — fie chiar numai spre a mă cotorosi de dânsul, — voiu face târgul cu umbra. 'Ml era tot atât de urât precât "mi era de supărător. Nu mă puteam opri de a mă teme

<. de dânsul. Ajunsesem &*atflm de el primind să Joc un rol m lumea asta de care voiam săi fug. Trebuia să-1 îndur elocven­ţa şi cât p'aci să recunosc că avea dreptate. Un bogătaş tre­bue s'-aibe pe lumea asta o um­bră şl simţeam bine că, dacă voiam să duc mai departe felul

. de viaţă de acum, nu era decât un mijloc. Dar luasem o hotă-rîre neclintită: după ce-mi jert­fisem iubirea, fericirea vieţii mele, n u - m i voi vinde sufletii!

' Bces t i i i moroi, pentru toate um­b r e l e din lume. Nu ştiam cum ó s ă se sfârşească a s t a .

Şedeam odată în faţa unei ' peştere, pe care Jô Cercetează

etrinii cari cutreeră munţii. A-. colo. s'au de zgomotul şuvoaelpr

subpământene. .răsunând l a a-dâncîml nepătrunse; pietrele az­vârlite î n acea prăpastie ră> sună atât de grozav î n cât ai fi putut crede că e f«ră fund. 0-

muil cu haina cenuşie 'mi zu­grăvi după obiceiul său, cu ui-mitoarea-i imaginaţie şi învest-mântându-le în colorile cele mai strălucite, tot ce aş putea face pe lume prin mijlocul săculeţu­lui meu, după ce umbra va fi iar în stăpânirea mea. Cu coa­tele pe geauchi, 'mi ţineam faţa 'n mâini şi ascultam pe a^el fă1-ţarnic, şovăind între ispită şi hotărârea mea neclintită. Nu mai puteam indura multă vreme această luptă lăuntrică şi Înce­pui lupta hotarîtoare:

„Domnul meu, mi se pare că Uii că ţi-am dat voe să rămâi lângă mine în anumite condi-ţmni, dar păstrându-mi deplina Übertäte.

— Un cuvânt şi-mi strâng lucrurile".

Obişnuia să mă ameninţe foarte des. Tăcui. El Începu să-mi înfăşoare umbra îngăl­benii, dar '1 lăsai să facă ce vrea fără să spui ceva. Urmă o tăcere lungă. El luă întâi cu-•ântul:

„Nu poţi să mă suferi, d-le, mă urăşti, o ştiu; dar de ce mă urăşti? Să fie oare cumva pen­tru că ai încercat să mă je-fueşti mişeleşte de cuibul meu fermecat ? Sau oare fiindcă, ai căutat să-mi răpeşti hoţeşte bu­nul meu, umbra pe care o cre­deai încredinţată doar cinstei d-tale? Eu unul nu te urăsc pentru asta; mi se pare foarte firesc să cauţi a întrebuinţa toate mijloacele, viclenia, pute­rea Că ai totuşi cele mai as­pre principii şi pretinzi că eşti emul cel mai cinstit din lume, e o manie de care prea puţin 'mi pasă. La o adică, princi­piile mele nu sunt atât de aspre ca ale d-tale; eu lucrez doar cum gândeşti d-ta. Ori ţi-am pus vr'odată sula în coastă spre a căpăta preţiosul d-tale suflet, care 'mi place? Pus'am oare vr'un servitor să te zno-pească în bătăi spre a-mi recă­păta săculeţul fermecat? încer­ca t.-am să ţi-1 fur eu însumi".

N'aveam ce să răspund. El urmă: .Bine, d-le, bine! Nu

mă poti suferi; şi asta o înţeleg, şi nu sunt supărat. Trebue să ne despărţim, asta e vădit, şi d-ta ai început deasemercea eă-mî pari foarte plictisitor. Aşa dar, ca să scapi cu totul de u-militoarea-mi tovărăşie, te sfă-tuesc încă^dată: Cumpără-mi asta".

'I. întinsei punga, zjcându-i : „Cu preţul ăsta.

— Nu ! Oftai adânc şi relual: Ne-am

înţeles. Stăruesc să ne despăr­ţim, d-le; nu-mi mai aţine calea pe o lume, care e destul de mare pentru noi doi".

(Va urma' * * * ;