ENERGIA ELECTRICÃ

Electrificarea ţării, una din condiţiile principale ale progresului tehnic, ale

extinderii mecanizării şi automatizării proceselor de producţie în industrie se

realizează prin reţeaua de centrale şi linii electrice de transport. Pentru a se obţine

energie electrică s-au construit centrale electrice.

Industria energiei electrice reprezintă o ramură economică de mare

importanţă pentru economie, viaţă socială şi în activităţile omului, fiind folosită în

iluminat, la consumul casnic, pentru uşurarea activităţilor gospodăreşti, dar şi în

industrie, agricultură, transporturi şi telecomunicaţii, precum şi în alte domenii.

Energia electrică a revoluţionat mijloacele de producţie şi aparatura folosită

în toate domeniile de activitate, ea poate fi transportată la mari distanţe prin linii

electrice de înaltă şi joasă tensiune.

Producerea de energie electrică presupune utilizarea unor surse primare cum

ar fi: combustibilii fosili, resursele hidroenergetice, energia atomică, energia

solară, energia geotermală, energia eoliană. În afară de combustibili, terra noastră

dispune şi de rezerve de energie hidraulică. După calculele specialiştilor, la debite

medii, potenţialul amenajabil al râurilor noastre (în afară de Dunăre) este de 13

milioane KW.

Uzinele care folosesc combustibili fosili cum ar fi: cărbunii, petrolul, gazele

naturale, lemnul se numesc TERMOCENTRALE.

Electrificarea a început prin construirea termocentralelor de la:

- Doiceşti ( Judeţul Dîmboviţa);

- Borzeşti ( Judeţul Bacău);

- Sîngeorgiu de Pădure - Fîntînele ( Judeţul Mureş);

- Paroşeni ( Judeţul Henedoara ).

S-a continuat apoi cu ridicarea unor termocentrale supraputernice

apropiindu-se sau depăşind 1000 MW cum ar fi:

- cea de la Işalniţa ( Judeţul Dolj);

- Luduş -Iernut ( Judeţul Mureş);

- Mintia ( Judeţul Hunedoara);

sau a unora de circa 2000 MW la:

- Rogojelul şi Turceni ( Judeţul Gorj) cu 1720 MW şi 2640 MW;

- Chiţcani ( Judeţul Brăila);

- Iaşi, Oradea, Tîrgu Mureş, Deva.

Amplasarea termocentralelor este făcută în zonele cu materii prime şi în

funcţie de consumul de energie electrică al regiunii industriale.

Pe lângă asemenea mari termocentrale puse în mişcare de turbine cu abur, s-

au construit şi centrale de termificare care folosesc aburul ce rezultă din arderea

cărbunilor de la termocentrale, cum sunt cele de la Bucureşti-Sud, Brazi.

Uzinele care folosesc energia căderilor de apă se numesc

HIDROCENTRALE.

În acest caz, drept resursă primară este energia potenţială conservată în

căderile naturale sau artificiale de apă. În acest scop se foloseşte apa din râuri,

fluvi, prin crearea de noduri hidrotehnice (în cascade), acţiune ce permite totodată

şi reglarea debitelor bazinelor hidrografice.

Amenajările hidroenergetice sunt amplasate în zonele de înaltă cădere, de

cădere mijlocie sau pe firul apei (de derivaţie).

Primele hidrocentrale au fost construite în zonele muntoase cu pante

accentuate, având puteri instalate în jurul a 100 MW.

Hidrocentralele din zonele cu cădere mijlocie au un baraj cu lac de

acumulare, uzina fiind amplasată în aval, la suprafaţă sau în subteran, având o

cădere între 500-800 m. S-au realizat lacuri de acumulare cu un volum mare de apă

folosit pentru producerea energiei electrice cât şi pentru irigaţii.

Principalele hidrocentrale sunt amenajate după cum urmează:

- pe Bistriţa, la Bicaz (220 MW) şi alte 12 hidrocentrale în aval de Stejaru,

cu o putere de (220 MW) Roznov I şi Roznov II, Piatra-Neamţ, Săvineşti, Buhuşi,

Racova, Gârleni, Vaduri I şi II, Bacău I şi II;

2

- pe Argeş, hidrocentrala de la Vidraru cu o putere iniţială de 240 MW şi alte

19 hidrocentrale;

- pe Argeş la Oieşti, Albeşti I şi Albeşti II, Curtea de Argeş, Bascov,

Noapteş, Zigoneni, Băiculeşti, Vâlcele, Merişani;

- pe Topolog (Cumpănita);

- pe Vîlsan;

- pe Lotru s-a construit hidrocentrala de la Ciungel cu lacul de acumulare

Vidra, cu o putere instalată de 510 MW.

Cea mai importantă hidrocentrală a fost construită împreună cu Iugoslavia,

pe Dunăre, la Porţile de Fier I, şi la Ostrovul Mare numită Porţile de Fier II.

Alte hidrocentrale s-au construit pe Olt, totalizând o putere de 1000 MW (29

de hidrocentrale) de la Făgăraş, Victoria, Cîineni, Cozia, Rîmnicu Vâlcea,

Drăgăşani, Slatina, Islaz.

S-au realizat sisteme hidroenergetice pe Sadu, Sebeş (Gîlceag, Săsciori,

Sugag) pe Râul Mare în Retezat (7 microhidrocentrale cu o putere de 210 MW), pe

Someş la Tarniţa, Mărîşelu, Someşul Rece şi Gilău.

Pe Cerna - Motru - Tismana s-au realizat hidrocentralele de la Clocotiş,

Tismana, Motru.

Pe Siret s-au realizat microhidrocentralele Răcăciuni, Galbena.

Interiorul unei

microhidrocentrale

3

S-a creat Sistemul Energetic Naţional, reţea complexă de transport al

curentului electric prin linii de înaltă tensiune, care asigură distribuţia energiei

electrice în întreaga ţară.

De asemenea s-a realizat interconectarea sistemului nostru energetic cu cel

al ţărilor vecine.

Creşterea nevoilor de consum a energiei electrice impune folosirea unor noi

surse de energie:

- nucleară;

- geotermală;

- solară;

- eoliană.

Introducerea şi folosirea pe o scară tot mai largă a energiei electrice, a avut

loc şi în JUDEŢUL NEAMŢ.

Aceste străvechi aşezări româneşti au cunoscut de timpuriu efectele

mecanizării în producţie, folosindu-se forţa apei, a aburului şi mai apoi a

generatoarelor electrice.

Ţinutul Neamţului era renumit încă din secolul al XVIII-lea pentru numărul

mare de ferăstraie care acţionau hidraulic, punând in valoare bogatele resurse

forestiere ale zonei.

Intensificarea şi diversificarea vieţii economice au influenţat pozitiv şi

dezvoltarea principalelor localităţi urbane: Piatra-Neamţ, Roman şi Tîrgu-Neamţ a

căror populaţie va creşte de la un an la altul.

În Piatra-Neamţ, din 1880 a fost introdus iluminatul public cu gaz, ceea ce

a constituit, la vremea respectivă, un adevărat punct de atracţie pentru numeroşii

turişti care veneau să-şi petreacă vacanţa la poalele Cozlei şi Pietricicăi.

Aceste preocupări au făcut posibilă şi introducerea timpurie a iluminatului

electric la Piatra-Neamţ, care implineşte un veac de existenţă şi care în prima sa

etapă de dezvoltare a funcţionat concomitent cu iluminatul cu gaz.

4

Piatra Neamţ

Documentele de arhivă existente atestă faptul că în anul 1894, Consiliul

Primăriei Piatra-Neamţ, a încheiat un contract pentru iluminarea electrică a unor

obiective şi străzi ale oraşului.

Contractul amintit asigura iluminatul cu arcuri voltaice şi lămpi cu

incandescenţă a pieţei şi grădinii publice, a sălii Consiliului Comunal şi a câtorva

străzi principale. În anul următor, 1895 s-au alimentat de la aceeaşi sursă şi unele

case particulare, printre care se numără şi cea în care a trăit pictorul şi graficianul

LASCĂR VOREL.

Evenimentul este cu atât mai important şi mai semnificativ, deoarece el

survine la numai 12 ani de la punerea în funcţiune a primei centrale orăşeneşti din

lume.

În anul 1882, la NEW YORK, EDISON realizase această performanţă

tehnică ce se va dovedi epocală şi după un interval de timp atât de scurt, lămpile

electrice s-au aprins şi la PIATRA NEAMŢ, punând în evidenţă receptivitatea la

nou şi capacitatea organizatorică a autorităţilor locale.

5

Ceva mai târziu, în anul 1899 s-a instalat un alternator monofazat de

fabricaţie GANZ, 32 kW, 2000 V, 42 HZ, s-a racordat la reţeaua de iluminat şi

PRIMĂRIA oraşului, împreună cu câteva străzi din jurul întreprinderii F.R.E

În anul 1908 intră în funcţiune la Piatra-Neamţ prima Centrală Electrică

Comunală cu două grupuri de 120 CP, 180 kW, 2 x 235 V curent continuu şi o

baterie de acumulatori.

În anul 1909 iluminarea oraşului Piatra-Neamţ cu electricitate este asigurată

prin Societatea Română de Electricitate, prin aceste măsuri primind energie

electrică mai multe instituţii şcolare şi de cult. A crescut numărul abonaţilor, oraşul

fiind împărţit în 7 sectoare de alimentare şi întreţinere cu energie electrică.

În anul 1912 a fost instalat un al treilea grup Diesel-electric de 240 CP, 160

kW curent continuu, puterea centralei fiind dublată (480 CP, 320 kW).

Deoarece distanţa dintre staţia de pompare a apei şi centrala electrică era

mare provocând căderi de tensiune s-a realizat legătura prin cablu subteran între

cele două obiective.

În anul 1913, Centrala Electrica Comunală alimenta şi 10-12 mici unităţi

industriale care consumau 50-60 A, iar serviciul de Electricitate şi Apă ce se

constituise funcţiona cu doi supraveghetori şi un inginer consultant, la care se

adăugau 4 cărbunari care întreţineau lămpile electrice din reţea, schimbând

cărbunii de la lămpi atunci când era necesar.

Deoarece la sfârşitul deceniului al treilea cererea de energie electrică se

mărise considerabil, Consiliul Primăriei Piatra-Neamţ a hotărât construirea unor

alte Uzine Electrice şi de apă cu o capacitate mult sporită.

În anul 1924, s-a instalat în satul Mănăstirea Neamţ o microcentrală, căreia

i-au urmat în anii următori cele de la :

- Vânători;

- Roznov;

- Grumăzeşti;

- Crăcăoani;

- Calu-Iapa;

6

- Pângaraţi;

- Hangu;

- Gârcina;

- Tarcău.

În 1928 s-a dat în exploatare noua centrală electrică, construită cu două

grupuri Diesel-electrice de câte 520 CP, 345 kW, 630 V în curent alternativ

trifazat, 50 Hz.

Centrala Electrică Comunală din Piatra-Neamţ a înregistrat o nouă şi ultima

extindere în anul 1930, când ajunge la 1800 CP, 860 kW, acoperind astfel cererile

consumatorilor până la racordarea în anul 1958 la Sistemul Energetic Naţional

prin linii de 35 kW.

În anul 1929 s-a produs energie electrică la Bălţăteşti şi Oglinzi, în 1931 la

Tazlău, iar între anii 1935-1938 la Bodeşti, Pipirig şi Zăneşti.

Prima informaţie privind electrificarea rurală din judeţ se

referă la centrala electrică Săbăoani, recepţionata la 14 Mai

1939 de către reputatul inginer Dimitrie Leonida, din partea

Ministerului Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor, care

alimenta 8 localităţi, dintre care 5 fac parte din teritoriul actual

al judeţului Neamţ:

- Sabăoani;

- Tămăţeni;

- Adjudeni;

- Pildeşti;

- Gherăieşti.

În anul 1950, în judeţul Neamţ existau 37 de sate electrificate, ceea ce

reprezenta un procent de 10,67% din totalul localităţilor rurale.

Un moment de referinţă în dezvoltarea actuală a judeţului Neamţ şi a

întregii Moldove îl constituie amenajarea hidroenergetică a râului BISTRIŢA,

lucrare de mari proporţii la care au gândit timp îndelungat, cei mai valoroşi

reprezentanţi ai energeticii româneşti. Încă din 1903-1904 profesorul Dimitrie

7

Leonida a studiat potenţialul hidroenergetic al ţării şi a întocmit primul proiect al

HIDROCENTRALEI de la BICAZ, proiect pe care îl găsim publicat în 1933, la

Secţiune prin barajul „Izvorul Muntelui” - Bicaz

An PIF 1961

Râul Bistriţa

Tip baraj Baraj de greutate

Tip etanşare  

Tip teren fundare Roci stâncoase

Înălţime 127 m

Lungime coronament 430 m

Volum lac 1230 mil. mc

Suprafaţă lac 31000 ha

Folosinţe Alimentare cu apăEnergie electrică

Suprafaţă bazin 4025 kmp

Debit deversor 2400 mc/s

Tip deversor Cu vane

Administrator HIDROELECTRICA S.A.

Proiectant I.S.P.H.

Caracteristicile barajului „Izvorul Muntelui” - Bicaz

8

Institutul Naţional Roman pentru Studiul Amenajărilor Apelor şi Folosirea

Surselor de Energie.

Pe baza acestor studii, la 15 noiembrie 1950 încep lucrările de construire a

Centralei şi ia fiinţă Direcţia Generală a Hidrocentralelor Bicaz, nucleul viitorului

Trust de Construcţii Hidrotehnice. Va fi una dintre cele mai mari lucrări din

România.

În anul 1960 se conturează sistemul de 110 kV al Moldovei, cu atât mai

mult cu cât în luna noiembrie a aceluiaşi an a fost pus în funcţiune primul grup de

27,5 MW al Centralei Hidroelectrice Stejaru, eveniment cu profunde implicaţii în

definirea Sistemului Energetic Naţional şi în desfăşurarea procesului de

electrificare rurală în Nordul Moldovei şi Estul Transilvaniei.

Prin realizarea proiectului de amenajare hidroenergetică a râului Bistriţa, în

perioada 1960-1966 s-au construit pe teritoriul judeţului Neamţ 7 centrale

hidroelectrice, care produc energie electrică în Sistemul Energetic Naţional prin

staţii de transformare de medie tensiune de 110 kV cum ar fi :

- Centrala Hidroelectrică Pângăraţi (2x11,5 MW);

- Centrala Hidroelectrică Vaduri (2x22 MW);

- Centrala Hidroelectrică Piatra-Neamţ (2x5,5 MW);

- Centrala Hidroelectrică Vânători (4x3,5 MW);

- Centrala Hidroelectrică Roznov (2x7 MW);

- Centrala Hidroelectrică Zăneşti (2x7 MW);

- Centrala Hidroelectrică Costişa (2x7 MW).

Paralel cu aceste lucrări s-a realizat şi construirea unor obiective industriale

mari consumatoare de energie, concentrate îndeosebi în platformele industriale

Piatra-Neamţ - Săvineşti - Roznov, Roman, Bicaz şi Târgu-Neamţ.

Pentru alimentarea acestora cu energie electrică şi a celorlalte categorii de

consumatori, s-au dezvoltat şi pe teritoriul judeţului Neamţ instalaţii de înaltă

tensiune.

O parte din marii consumatori industriali dispun şi de grupuri proprii, cum ar

fi:

9

- Fibrex Săvineşti (5x12 MW);

- Azochim Roznov (3x6 MW) şi (2x7,2 MW);

- Pergodur Piatra-Neamţ (2x3 MW), (1x2 MW), (1x4 MW);

- Petrocart Piatra-Neamţ (1x3 MW);

- Danubiana Roman (2x6 MW).

Reţelele de medie tensiune de distribuţie publică de pe teritoriul judeţului

Neamţ sunt racordate la Sistemul Energetic Naţional prin 17 staţii de transformare

de medie tensiune de 110 KW/MT.

Pentru alimentarea cu energie a unor consumatori au mai fost construite alte

8 staţii de transformare .

Un loc important între ramurile industriale ale judeţului îl ocupă producerea

energiei electrice, care este reprezentată în principal prin hidrocentrala de la

Stejaru şi celelalte 7 microhidrocentrale în aval pe râul Bistriţa, legate la Sistemul

Energetic Naţional şi care dispun de o putere instalată de 344 MW.

- Centrala Hidroelectrică Pângăraţi;

- Centrala Hidroelectrică Vaduri;

- Centrala Hidroelectrică Piatra-Neamţ;

- Centrala Hidroelectrică Vânători;

- Centrala Hidroelectrică Roznov I;

- Centrala Hidroelectrică Roznov II;

- Centrala Hidroelectrică Zăneşti;

- Centrala Hidroelectrică Costişa.

Amenajarea râului Bistriţa reprezintă în ţara noastră prima concepţie de

amenajare a unui râu, printr-o schemă în cascadă, cu un lac mare de acumulare în

amonte (Izvorul Muntelui), cu o hidrocentrală subterană, hidrocentrala de la

Stejaru de mare putere, având căderea de 149 m, debitul instalat de 178 m3/s şi

puterea instalată de 210 MW, cu o salbă de hidrocentrale în aval, însumând o

putere instalată de 244 MW.

În cascada din aval de Centrala Hidroelectrică Bicaz, hidrocentrale tip baraj

sunt:

10

- Centrala Hidroelectrică Pângăraţi;

- Centrala Hidroelectrică Piatra Neamţ.

Acest tip de amenajare a rezultat din amplasarea centralei şi frontul de

retenţie al lacului de acumulare, preluând şi barajul deversor cu care se află dispusă

coliniar în amplasament presiunea apei din lac.

Hidrocentralele din restul cascadei de pe râul Bistriţa:

- Centrala Hidroelectrică Vaduri;

- Centrala Hidroelectrică Roznov I;

- Centrala Hidroelectrică Roznov II;

- Centrala Hidroelectrică Zăneşti;

- Centrala Hidroelectrică Costişa;

- Centrala Hidroelectrică Buhuşi;

- Centrala Hidroelectrică Racova;

- Centrala Hidroelectrică Gârleni;

- Centrala Hidroelectrică Bacău I;

- Centrala Hidroelectrică Bacău II;

sunt de tip derivaţie şi au cunoscut pe parcursul realizării lor o serie însemnată de

îmbunătăţiri, reprezentând soluţii care au fost preluate ulterior de la alte cascade.

Hidrocentralele de pe râul Bistriţa au deschis seria de hidrocentrale echipate cu

turbine KAPLAN.

Pe baza experienţei proiectării şi executării centralelor din amenajarea râului

Bistriţa s-a constituit o şcoală românească de concepţie.

Concepţia cascadei de pe Bistriţa a fost aplicată şi la amenajarea râului

Argeş, cu Lacul Vidraru în tip de cascadă (al cărui baraj de beton în arc, cu o

înălţime de 166,60 m, este cel mai înalt din România) cu o centrală subterană de

mare putere, cu cădere brută de 324 m, debitul instalat de 90 m3/s şi o putere de

220 MW, fiind echipată cu 4 grupuri de turbine de tip FRANCIS (4x 54,5 MW).

Această centrală subterană prezintă ca rezolvare deosebită accesul printr-un puţ

vertical.

11

În aval urmează o cascadă de hidrocentrale care însumează o putere

instalată de 187 MW, cu lacuri, cu derivaţii şi în mod corespunzător cu centrale tip

baraj.

O lucrare de mare amploare este reprezentată de barajul Izvorul Muntelui în

cadrul amenajării râului Bicaz construit între anii 1952 - 1960, el având o înălţime

maximă de 127 m, o lungime la coronament de 435 m şi un volum de beton de

1,625 mil.m3; volumul total de apă acumulată se ridică la 1,230 mld.m3.

Barajul şi lacul de acumulare de la Bicaz

Barajul are cele două

parametre frânte astfel încât platourile situate

pe versanţi (de înălţime mai redusă) şi în albie

(de înălţime maximă) se respectă condiţiile

clasice de rezistenţă şi stabilitate la alunecare.

Barajul Izvorul Muntelui este prima lucrare de acest gen în ţară care a fost

echipată în mod sistematic cu aparatură modernă de măsură şi control.

Exemple de amenajări pe derivaţie:

- Amenajarea Pângăraţi - Bacău - prima lucrare de amenajare pe derivaţie a

fost cea de pe râul Bistriţa, sectorul Pângaraţi – Bacău, având în amonte

acumularea şi centrala Bicaz.

12

Această amenajare intră în exploatare între anii 1960-1966, cuprinzând

următoarele sectoare:

- Sectorul Pângăraţi - Roznov I (Vânători)

Pe acest sector s-au executat două centrale baraj Centrala Hidroelectrică

Pângăraţi, Centrala Hidroelectrică Piatra Neamţ şi o centrală pe derivaţie, Centrala

Hidroelectrică Vaduri.

Centralele prelucrează o cădere brută de 56 m, iar debitul instalat transportat

prin canalele de derivaţie corespunzătoare fiecărei centrale este de 180 m3/s pentru

Centrala Hidroelectrică Pângăraţi, 200 m3/s pentru Centrala Hidroelectrică Vaduri

şi 84 m3/s pentru Centrala Hidroelectrică Piatra Neamţ.

- Sectorul Roznov I (Vânători) - Racova

Pe acest sector s-au executat cinci centrale pe derivaţie, având în amonte

lacul Roznov I (Vânători):

- Centrala Hidroelectrică Roznov I (Vânători);

- Centrala Hidroelectrică Roznov II;

- Centrala Hidroelectrică Zăneşti;

- Centrala Hidroelectrică Costişa;

- Centrala Hidroelectrică Buhuşi.

Centralele prelucrează o cădere brută de 97,90 m, iar debitul instalat, acelaşi

în toate centralele este de 84 m3/s.

- Sectorul Racova - Bacău II

Pe acest sector s-au executat patru centrale pe derivaţie, fiecare dintre ele

având în amonte o acumulare proprie:

- Centrala Hidroelectrică Racova;

- Centrala Hidroelectrică Gârleni;

- Centrala Hidroelectrică Bacău I;

- Centrala Hidroelectrică Bacău II.

13

Centralele prelucrează o cădere brută de 68,50 m, iar debitul instalat în toate

centralele este de 180 m3/s. Lungimea canalelor de derivaţie pe întreaga amenajare

a râului Bistriţa este de 64293 m, canalele având o secţiune transversală

trapezoidală protejată cu dale de beton.

Dalele de beton, turnate la faţa locului au o grosime de 15 cm şi sunt armate

numai în zonele de accidente geologice şi în cele cu profil aflat în săpătură şi

parţial în umplutură.

Regimul de exploatare este la vârf pentru sectoarele Pângăraţi - Roznov I

(Vânători) şi Racova - Bacău II şi la bază pentru sectorul Roznov I (Vânători) -

Racova.

Tot pe cascada Bistriţa aval există două centrale (singurele din ţară) Centrala

Hidroelectrică Piatra-Neamţ şi Centrala Hidroelectrică Buhuşi fără transformatoare

ridicătoare care au barele colectoare la tensiunea generatoarelor (6,3 kV) racordate

direct prin cabluri subterane, la staţiile de distribuţie din oraşele Piatra-Neamţ şi

Buhuşi.

Primii paşi importanţi pe calea optimizării numărului de grupuri şi a

realizării în ţara noastră a unor hidrogeneratoare cu trepte de putere refolosibile la

cât mai multe centrale pe cascada Bistriţa aval, începând cu Centrala

Hidroelectrică Roznov II, pusă în funcţiune în 1964 şi terminând cu Centrala

Hidroelectrică Bacău II, pusă în funcţiune în 1966.

Asfel la 11 centrale ale acestei cascade s-au folosit numai patru

tipodimensiuni de hidrogeneratoare dintr-o ,,primă generaţie” cu randamente şi

greutăţi specifice mai modeste.

Primul hidrogenerator construit de U.C.M. Reşiţa cu tensiunea 10,5kV.

La Centrala Hidroelectrică Zăneşti şi Centrala Hidroelectrică Costişa s-au

conceput pentru prima dată folosindu-se aparatură de producţie internă, staţii de

conexiune la tensiunile de 110 kV şi 15 kW, folosindu-se transformatoare cu 3

înfaşurări de 6,3/15/110 kV, 20 MW.

În perioada anilor 1960 la primele centrale de concepţie proprie de pe

cascada Bistriţa - aval, circuite care necesitau un număr prea mare de cabluri

14

pentru curenţi de ordinul a 1500 - 2500 A dintre bornele generatoarelor şi barele

colectoare de 6,3 kV şi dintre aceste bare şi transformatorul ridicător au fost

realizate şi sub formă de bare rigide din aluminiu, cu secţiune dreptunghiulară

susţinute de izolatoare din porţelan fixate la rândul lor pe console metalice

încastrate în tavane sau pereţi.

Linia de 220 V Centrala Hidroelectrică Stejaru - Bicaz - Fântânele în

lungime de 135,6 km, a fost pusă în funcţiune iniţial la 110 kV în anul 1961,

pentru ca de la 29.07.1963 să fie prima linie din ţară care a funcţionat la tensiunea

de 220 kV, stâlpul de susţinere al liniei fiind de tip “pisică”.

În prezent în activitatea de proiectare se lucrează la trecerea schemelor

electrice cu relee la scheme cu componente electronice.

În acest scop s-au elaborat scheme de comandă şi automatizare cu module

electronice sau cu automate programabile, ambele cu componente fabricate în ţară.

Aceste sisteme permit centralizări pe spaţii mai mici ale echipamentelor de

comandă şi control şi condiţii superioare de eploatare, prin posibilitatea testării

bunei funcţionări a schemelor circuitelor secundare înainte de a se efectua

comenzile propriu-zise de execuţie.

Un sistem de comandă a proceselor de pornire - oprire ale hidroagregatelor

cu automate programabile a fost implementată la Centrala Hidroelectrică Turceni

şi la Centrala Hidroelectrică Cernavodă.

După cinci ani de exploatare a automatelor programabile de la Centrala

Hidroelectrică Turceni, rezultatele sunt foarte bune.

Electrificarea României a fost realizată prin studierea, proiectarea şi

executarea unui număr mare de instalaţii de producere, transport şi distribuţie care

asigură alimentarea cu energie electrică a consumatorilor de pe un întins teritoriu al

ţării.

Principalele obiective avute în vedere în acest scop au fost:

- crearea posibilităţilor ca pe întreg teritoriul ţării să se dispună de energie

electrică;

15

- livrarea energiei să se facă cu continuitate, la parametrii prestabiliţi şi la

un preţ care să asigure dezvoltarea economică.

Vasta acţiune de electrificare, începută în 1882, nu se va limita la ceea ce s-a

realizat până în prezent, ci va trebui să continue spre a satisface necesităţile

viitoare.

16