Halatele albe şi empatia

25duminicăMAR 2012

POSTED BY GYORGY GASPAR IN OPINII

≈ SCRIE UN COMENTARIU

Eticheteempatia in relatia medic - pacient, halatele albe,psiholog loredana lita

Acum ceva timp, se spunea ca e un bun medic este cel care punea un diagnostic

corect şi prescria tratamentul potrivit. Acum, un medic bun învaţă cum să interacţioneze cu pacienţii.

E mai bine să ai de-a face cu un medic empatic sau cu un profesionist sigur si detaşat? Când intri în

ambulatoriu se preferă a găsi un medic de tipul Doctor House sau unul din aceia de altă dată, care mergeau

acasă la bolnav pe bicicleta?

Despre raportul medic-pacient s-au scris multe cărţi. S-a descoperit că imaginea medicului şi modul său de

interacţiune cu bolnavul joacă un rol psihologic foarte important în vindecarea pacientului. S-a vorbit mult

timp despre medicul care vorbeşte despre problemele sale pacientului în timpul vizitelor şi despre ceea ce

gândesc unii pacienţi: sunt aici pentru a rezolva problema mea sau pe cea a medicului?

De caţiva ani, se vorbeşte cu mai multa convingere despre empatie ca fiind un instrument la dispoziţia

medicului pentru a intra într-adevar în sintonie cu pacientul. “Prin empatie”, sublinia Eigidio Moja

(profesor de psihologie medicală la Universitatea din Milano), „nu se înţelege doar capacitatea  unui 

profesionist de-a înţelege şi împărtăşi  emoţiile şi fricile pacientului, dar şi abilitatea de-a ştii cum  cum să

le comunice bolnavilor că problemele cu care se confrunta au fost înţelese şi împărtăşite”.

Empatia este o abilitate înnăscută la mulţi medici: pentru unii e absolut natural să intre în sintonie cu

problemele altora. Dar aceasta abilitate se poate şi învăţa: există tehnici comportamentale care ajuta

medicul să stabilească o relaţie empatică cu pacientul.

Studiile psihologice arată că nu e necesar să stabileşti o relaţie empatică în toate situaţiile şi nici să aplici

empatia la toţi pacienţii, pentru că nu toţi o cer. Sunt persoane care nu manifesta dorinţă   de a fi înţelese în

plan emoţional, dar care cer profesionistului să le dea toate informaţiile utile şi necesare şi să-i ajute să se

vindece. Alţii, în schimb, simt nevoia de a fi înţelesi până la capat ca o necesitate. Asta nu înseamnă că

există pacienţi buni si pacienţi răi.Medicul este acela care trebuie să se adapteze la situatie, să inţeleagă care

sunt aşteptările pacientului şi să acţioneze în consecintă.

Important este să înţelegem cu toţii că a ne simţi înţeleşi în cele mai intime şi personale aspecte de către

propriul nostru medic este cu siguranţă foarte important pentru fiecare dintre noi…bune sau rele, trăim cu

toţii relaţii şi când suferim de o boală avem nevoie de empatie ca de aerul pe care îl respirăm.

O mai mare empatie înseamnă a centra activitatea medicului asupra  bolnavului, asupra persoanei şi nu doar

asupra bolii. Mai multă empatie, deci, va face bine pacienţilor, dar va ajuta şi medicina.

 

RESPECTUL, ORIGINALITATEA, EMPATIAWRITTEN BY CARMEN MAZILU ON 25/09/2013. POSTED IN INSPIRATIONALE, NOUTATI, STIRI MEDICALE

De curand, am prezentat in cadrul unei conferinte medicale o lucrare cu titlul Comunicarea

eficienta in echipa medicala pentru salvarea si pastrarea vietii. La sfarsitul prezentarii

am fost intrebata, in contextul in care am folosit de mai multe ori in timpul prelegerii notiunea

de empatie, daca nu era mai corect sa folosesc cuvantul simpatie, atunci cand am facut

referire la relatia terapeutica si comunicarea cu pacientul.

Interlocutorul meu motiva intrebarea considerand ca empatia la nivelul relatiei terapeutice ar

putea  fi una din cauzele  sindromului de Burnout care este din ce in ce mai des intalnit la

personalul medical.

Am constatat ca foarte multi dintre specialistii din sanatate (medici, asistenti medicali, etc) au

putine cunostinte despre empatie si implicit despre cauzele sindromului Burnout. De aceea, voi

incerca sa aduc putina lumina in acest domeniu.

“ O buna comunicare este o conditie fara de care desfasurarea actului medical este doar o

utopie”. Comunicarea medicala este o comunicare directa, neformalizata si de obicei

nemediatizata. Intre cei doi subiecti (pacient si membrul echipei medicale) are loc un schimb

de informatii care ii conduce pe cei doi parteneri catre obiective precise, respectiv aflarea

raspunsurilor in legatura cu modificarea starii de sanatate, remediile propuse pentru stabilirea

sanatatii si modalitati practice de actiune.

Un specialist in domeniul medical trebuie sa aiba calitati terapeutice esentiale. Acestea

reprezinta legatura importanta intre arta si stiinta medicinei si imbunatatesc abilitatea de a

ajunge la bune relatii terapeutice in practica obisnuita.

Psihologul american Carl Rogers formula cele 3 calitati terapeutice esentiale:

Respectul

Originalitatea

Empatia.

Respectul poate fi exprimat prin cateva reguli simple:

Sa te prezinti clar si sa specifici motivul pentru care esti acolo,

 Sa te interesezi cum resimte pacientul situatia in care se afla,

Sa discuti de la nivelul pacientului, asigurand un nivel de informatii clar si usor de

urmarit,

Sa soliciti acordul pentru manevrele medicale si sa-l previi asupra celor dureroase

Sa reactionezi astfel incat pacientul sa stie ca a fost inteles

Autenticitatea:

Nu pretinde ca esti altcineva

Recunoaste in fata pecientului care sunt limitele tale de competenta si negocieaza cu

pacientul un plan de interventie in limitele acestor competente

In relatia cu pacientul reactioneaza ca un om si nu ca un om de stiinta

Demonstreaza-ti interesul fata de pacient ca persoana

Empatia este:

o forma de intelegere,

capacitatea de a experimenta starile emotionale ca si cum ar fi ale tale.

Empatia nu este:

stare emotionala de simpatie sau parere de rau,

asemanatoare compasiunii si nu inseamna compasiune, desi compasiunea va poate

conduce la empatie,

 nu inseamna a prelua problemele celuilalt si de a te ingrijora impreuna cu el.

Plecand de la ideea ca a lucra cu oamenii inseamna sa lucrezi cu viata, empatia este arta de a

trece de la trairea sentimentelor la evaluarea intelectuala a situatiei, de a intelege si ajuta.

Pentru a fi empatic trebuie sa iti dezvolti capacitatea de a face fata propriilor sentimente si de

a comunica altora sentimentele tale.

La baza empatiei se afla observarea, auzi si vezi – in aceasta etapa se realizeaza intelegerea

empatica.

Nu putem comunica din neant. Nu putem impartasi ce nu avem, dar putem invata. Pentru o

comunicare terapeutica eficinta trebuie sa fii cinstiti cu tine in primul rand, sa iti cunosti

limitele si sa te perfectionezi acolo unde este nevoie. Oamenii in suferinta au “antene

speciale”, simt empatia, autenticitatea si respectul nostru si reactioneaza pe masura. Ne aflam

in a doua etapa a empatiei- comportamentul empatic. Este etapa in care se aplica metodele

si mijloacele  potrivite adaptate fiecarui pacient pentru a interveni in universul sau emotional.

Fiecare pacient percepe in mod diferit empatia si uneori este nevoie de mai multa rabdare si

intelegere. Confirmarea din partea pacientului pentru empatie, se realizeaza prin cuvinte,

gesturi, complianta la interventia medicala.

Este limpede ca toti avem nevoie de a fi ajutati atunci cand trecem prin situatii grele. Devenim

adevarate binecuvantari atunci cand empatici fiind  ii ajutam pe cei din jurul nostru.

Empatia se construieste inca din copilarie, pe constientizarea de sine.

Cu cat suntem mai deschisi fata de propriile noastre emotii cu atat suntem mai capabili sa

interpretam sentimentele altora. Cheia intuirii sentimentelor altuia sta in mare masura in

capitatea de a interpreta comunicarea nonverbala, tonul vocii, gestica, expresia fetei, etc.

Dezvoltarea capacitatii empatice este strans legata de dezvoltarea inteligentei emotionale.

 

Rolul empatiei în procesul terapeuticPosted on 25 februarie 2012 | Scrie un comentariu

„Inteligenţa emoţională este capacitatea de a simţi, de a

înţelege şi de a aplica efectiv puterea şi acuitatea emoţiilor ca o sursă de

energie umană, informaţie, conectare şi influenţa”, afirmă Robert Cooper.

Empatia, definită de către Claude Steiner ca fiind „un al şaselea simţ, prin care

percepem energiile emoţionale în acelaşi mod în care ochiul percepe lumina.”,

este considerată una dintre cele cinci componente ale inteligenţei emoţionale

alături de: cunoaşterea propriilor emoţii, gestionarea emoţiilor (autocontrolul),

aptitudinea de a utiliza emoţiile în mod productiv (motivaţia) şi capacitatea de

dirijare a relaţiilor interpersonale (sociabilitatea).

Conceptul de empatie a fost lansat de filozoful german Robert Vischer, care a

denumit fenomenul în limba sa maternă „Einfühlung”, însă C. Rogers este cel

care a introdus termenul în practica medicală, definindu-l ca fiind perceperea cu

acurateţe a cadrul intern de referinţă al altuia, cu toate componentele sale

emoţionale şi semni-ficaţiile care-i aparţin „ca şi cum” ai fi cealaltă persoană,

însă fără a pierde condiţia de „ca şi cum”.

Empatia este ajutată de interacţiunea dintre creierul emoţional (sistemul limbic)

şi creierul cognitiv (cortexul), astfel distin-gându-se trei tipuri de empatie:

1. Empatia cognitivă – atunci când cineva recunoaşte ceea ce simte altă

persoană.

2. Empatia emoţională – atunci când cineva simte ceea ce simte acea persoană.

3. Empatia de compasiune – atunci când cineva vrea să ajute cealaltă persoană

să facă faţă situaţiei şi emoţiilor.

Concluzionând asupra definiţiilor date empatiei, S. Marcus apreciază că punctul

nodal al conceptului empatic îl reprezintă conduita retrăirii stărilor, gândurilor,

acţiunilor celuilalt de către propria persoană prin intermediul unui proces de

transpunere substitutivă în psihologia partenerului.

Empatia, ce apare în momentul unei sincronizări fizice şi presupune suficient

calm şi receptivitate, astfel încât semnele subtile ale sentimentelor celuilalt să

poată fi recepţionate şi imitate de către propriul creier emoţional, se

construieşte pe conştientizarea de sine şi cu cât o persoană este mai conştientă

de sentimentele şi emoţiile poprii, cu atât este mai capabilă să le interpreteze pe

ale celorlalţi. Cheia citirii sentimentelor persoanei de lângă noi stă în

descifrarea canalelor nonverbale: ritm şi ton al vocii, mimică, gesturi.

Teoriile terapeutice situează empatia „în centrul relaţiei terapeutice”, astfel

încât este foarte important felul în care pacientul simte că terapeutul se

racordează la emoţia lui, proces numit OGLINDIRE.

C. Rogers consideră că pentru a da dovadă de înţelegere empatică terapeutul

trebuie să fie congruent în relaţia terapeutică, să manifeste o consideraţie

pozitivă necondiţionată faţă de client, având sentimente pozitive faţă de acesta

pe care le exteriorizeze fără rezerve şi fără a emite judecăţi de valoare şi să

perceapă emoţiile şi trăirile încercate de pacient „din interior” aşa cum îi apăr

clientului şi să îi comunice acestuia înţelegere pe care o are faţă de ce simte

clientul.

De altfel, trei condiţii de bază sunt menite să declanşeze adoptarea unei

conduite empatice (Gârlașu-Dumitru, 2004):

1. Condiţie externă care se referă la modelul de empatizare al psihoterapeutului

care îşi percepe în mod nemijlocit pacientul de-a lungul desfăşurării

psihoterapiei, fără a fi nevoie să reprezinte sau să imagineze cum e în cazul

transpunerii dramatice sau al activităţii artistice.

2. Condiţie internă care se referă la predispoziţiile psihice ale celui care

simpatizează: în încercarea de a sesiza trăirile pacientului, terapeutul nu trebuie

să piardă distanţă sau obiectivitatea, punând în acţiune deprinderi de detaşare,

deosebit de impor-tante în stabilirea obiectivelor terapeutice.

Numai în acest mod, cel care empatizează poate să dea dovadă de o „empatie

matură”, după cum preciza I. Janis.

3. Condiţie circumstanţială care se referă la credinţa în convenţie bazată pe

conştientizarea celui care empatizează că nu devine celălalt, ci îşi păstrează

propria identitate. Dacă condiţia de „ca şi cum” se pierde, starea devine de

identitate ceea ce frizează cu patologia.

Relaţia psihoterapeut-pacient implică un contact nemijlocit şi necesar, utilizând

atât comunicarea explicită de tip verbal sau nonverbal, cât şi pe cea implicită de

natură empatică. Din această perspectivă, sunt evidenţiate următoarele funcţii

ale empatiei terapeutului (Gârlașu-Dumitru, 2004):

1. Funcţia de înţelegere şi interpretare a stărilor psihice ale pacientului: se

manifestă ca un adjuvant ştiinţific aflat la îndemâna psihoterapeutului în scopul

realizării demersului de cunoaştere a psihicului uman.

2. Funcţia de transpunere în psihologia pacientului: C. Rogers (1959) consideră

că scopul terapeutului este de a percepe cât mai sensibil şi mai acurat întregul

câmp perceptiv al clientului său şi de a comunica acestuia că vede lumea prin

ochii partenerului său.

3. Funcţia de comunicare implicită între parteneri include nu doar comunicarea

empatică dintre terapeut şi pacient, dar şi invers, deschiderea pacientului în

raport cu terapeutul.

4. Funcţia performanțială a empatiei terapeutului: empatia terapeutului trebuie

ponderată de intervenţia, prin contra-balansare, a unui fenomen de detaşare

care este necesar în luarea deciziei terapeutice pentru păstrarea condiţiei „ca şi

cum”.

5. Funcţia de mediere în declanşarea orientării şi comportamentul helping.

Profesia de psihoterapeut impune adoptarea unei conduite altruiste faţă de

pacient, empatia terapeutului având rolul de a declanşa acest proces de oferire

a sprijinului psihologic.

În literatura de specialitate sunt menţionate două modalităţi distorsionate de

empatizare ale psihoterapeuţilor cu pacienţii lor care au ca drept cauză

anxietăţile personale ale terapeutului care fie se distanţează excesiv de pacient,

prin accentuarea diferenţelor dintre clientul bolnav şi terapeutul sănătos, ceea

ce se numeşte empatizare patologizantă, fie minimalizează aspectele patologice

evidente ale pacientului său, ceea ce este denumit empatizare normalizantă.

Ambele tipuri de raportare la pacient sunt însă ineficiente din punct de vedere

terapeutic.

J.M. Lewis împarte terapeuţii în următoarele categorii din punct de vedere al

empatiei: empatizator marginal – înţelege doar o parte din experienţa

clientului, empatizatorul evanghelic – este mult prea preocupat de schimbarea

clientului încât nu stabileşte o comunicare eficientă, empatizatorul demonstativ–

se supraidentifică cu pacientul într-o manieră simbolică

contraproductivă,empatizatorul complusiv – se identifică cu una din stările

clientului dar nu poate părăsi cu uşurinţa această identificare şi empatizatorul

raţional – nu poate abandona rolul şi masca profesională.

Empatia are un rol foarte important în psihoterapie, fiind unul dintre aliaţii cei

mai puternici ai terapeutului, însă aşa cum spunea Rogers, e vital ca specialistul

să păstreze condiţia de „ca şi cum” ar simţi ce simte pacientul, evitându-se

astfel amestecul emoţiei lui cu a clientului, tocmai pentru a putea fi astfel

capabili de a-l înţelege şi de a-l ajuta eficient pe pacient.

Medic, pacient, empatieDin cel mai recent Eurobarometru, publicat în mai 2012, de Comisia

Europeană, având ca temă relația dintre medicii și pacienții din

cele 27 State Membre ale Uniunii Europene: pentru pacienți, aspectul cel mai important care ține de

comunicarea cu medicul este capacitatea acestuia din urmă de a explica în ce constau diagnosticul și tratamentul

medicii își doresc într-o mai mare măsură ca pacienții să descrie simptomele pe care le au și să-i țină la curent cu privire la evoluția tratamentului

principala barieră în comunicarea medic-pacient este lipsa timpului pe care medicul îl are la dispoziție pentru a discuta cu pacientul

mulți pacienți descriu relația dintre medic pacient în modul tradițional, în care medicul întreabă, iar pacientul răspunde, simțindu-se de multe ori inconfortabil

pacienții nu își doresc să fie co-responsabili pentru decizia terapeutică, ci vor doar ca să înțeleagă conduita aleasă de medic

- See more at: http://mariusgeanta.ro/medic-pacient-empatie/#sthash.tHcDWbSE.dpuf

Sistemului sanitar din România îi lipsește EMPATIA. Solutia europeana: Marea Britanie, exemplu de bune practiciPublicat la: 14.05.2013de Nicoleta BălanSectiuneaSanatateEtichetecum rezolva britanicii problemele din sistemul sanitar masuri pentru dezvoltarea compasiunii la asistente sistemului sanitar ii lipseste empatia

RELATIA ASISTENT   MEDICAL-PACIENT

A exercita corect medicina inseamna a raspunde prompt, onest si intelegere la diferite nevoi si cereri fata de actul medical, care va trebui

insotit intotdeauna de constiinta etica; viata apare ca valoarea cea mai ridicata a lumii materiale, iar sanatatea reprezinta bunul suprem al omului, ea nu are pret. Stimularea rolului valorilor deontologiei, a datoriilor si responsabilitatii, tradusa printr-o militare activa pentru principiile eticii medicale, un comportament plin de devotament, grija si caldura fata de bolnav, o atentie discreta acordata psihologiei pacientului, care sa protejeze creierul acestuia de alarma senzoriala si afectiva produsa de boala, inseamna adevarata chemare in medicina. Asistentul medical trebuie sa se aproprie si sa-i cunoasca mai bine pe beneficiarii ingrijirilor, sa ofere ingrijiri mai bune, individualizate, complete si continue. Boala este ruperea echilibrului armoniei, care se traduce prin suferinta fizica, psihica, o dificultate sau o inadaptare la o situatie noua, provizorie sau definitiva. O persoana “intra in boala” cu un anumit tip de sistem nervos si de temperament cu un anumit caracter si inteligenta, cu o anumita ereditate, cu complexe si pareri preconcepute, cu un anumit orizont cultural si de aceea bolnavul ia diverse atitudini fata de boala, dar in acelasi timp si fata de echipa medicala: incredere, stima, simpatie, insa- posibil- si indoiala, teama, dispret, ura. Noi suntem nevoiti sa-i tratam neconditionat pe toti.

Relatia asistent medical – pacient va fi de acceptare reciproca, o atitudine de respect, caldura si intelegere empatica fata de pacient,cu toate ca de multe ori, asistenta medicala este considerata o simpla masina de indeplinit ordinele medicului, uitandu-se ceea ce este esential in practica medicala, si anume: intelegerea si disponibilitatea fata de pacient, medicul vine si pleaca, pe cand asistenta e cea care supravegheaza, ajuta si ingrijeste pacientul. Din aceasta cauza, relatia dintre asistenta medicala si pacient nu trebuie sa se limiteze numai la aplicarea tratamentului, ci si la stabilirea unei comunicari psihice cu el, pentru a-l putea ajuta in a-si exprima trairile interioare.

Comunicarea asistentei medicale cu pacientul trebuie sa fie concordanta cu starea lui actuala, cu posibilitatile lui de intelegere si asociata cu elemente de sprijin pentru a influenta pozitiv evolutia bolii sale. Adesea, atitudinea noastra insuficient controlata (orice semn cu capul, susoteli cu membrii familiei, orice denumire stiintifica neinteleasa de catre pacient, chiar tacerea) influeteaza bolnavul, generand suspiciuni si disconfort.

La baza eticii medicale stau o serie de trasaturi morale si profesionale ale asistentei medicale (personalului de ingrijire) cum ar fi: cinstea, onestitatea, spiritul de daruire, solicitudinea, altruismul, ascultarea empatica, respectul. Din acest motiv, profesia medicala trebuie exercitata cu rabdare, generozitate, pasiune, sinceritate, locul central in activitatea de ingrijire ocupandu-l pacientul, care trebuie inteles si acceptat “asa cum este. O atitudine apropiata fata de bolnav nu inseamna umilinta, mai ales ca pacientul iti incredinteaza secretele sale, trairile, pe care in alte conditii nu le-ar face. In plus, un comportament corect fata de bolnav implica pastrarea confidentialitatii acestor destainuiri. Sigur ca exista cazuri când esti obligat sa divulgi unele secrete, dar trebuie sa stii când si cui sa o faci. Cele mai importante atribuţii ale unei asistente medicale sunt : asistarea medicului la efectuarea investigaţiilor clinice, realizarea investigaţiilor paraclinice uzuale, programarea pacienţilor pentru investigaţii de specialitate, administrarea tratamentelor, intervenţii în situaţii de urgenţă, monitorizarea stării pacientului, completarea documentelor de evidenţă a medicamentelor, de evidenţă a pacienţilor şi de observaţie clinică medicală, sterilizarea instrumentelor şi a materialelor, administrarea medicamentelor, asigurarea condiţiilor igienico- sanitare generale la locul de muncă, precum şi asigurarea condiţiilor necesare desfăşurării tratamentelor şi recoltărilor. Inca de la internare comunicarea cu pacientul se dovedeste a fi cea mai importanta, pacientul trebuie sa fie echilibrat psihic – asistenta medicala explicandu-i scopul si natura interventiillor, familiarizeaza pacientul cu mediul sau ambiant, asigura un mediu de securitate linistitor si administreaza medicatia recomandata de medic, local si general. De asemenea, suplinineste nevoile pe care pacientul nu si le poate satisface autonom: a manca si a bea, a se misca si a avea o buna postura, a-si mentine tegumentele curate si integre, a evita pericolele,a se odihni, a comunica. Interventia asistentei medicale va fi orientata asupra “lipsei” si consta in a spori independenta pacientului. In final se obtine ameliorarea “dependentei” sau “castigarea independentei”. Ingrijirile trebuie sa favorizeze drumul spre independenta, spre castigarea autonomiei pacientului. In momentul externarii din spital, pacientul va fi pregatit si instruit asupra noului sau mod de viata, evitarea eforturilor fizice , administrarea corecta a medicatiei, controale medicale periodice , iar apartinatorii vor fi informati si ei la randul lor de modul de viata al pacientului. De asemenea, asistenta medicala din ambulator va fi informata asupra

pacientului externat pentru a-l avea in evidenta, unii dintre acesti pacienti avand nevoie permanenta de o persoana care sa-i ingrijeasca la domiciliu (pacienti cu cecitate din diverse cauze).

In concluzie, competenta profesionala se demonstreaza prin cunostinte teoretice aprofundate si capacitatea de a le aplica intr-o activitate creatoare, de ingrijire individualizata, personalizata, competenta si umana.

Deci, in final doresc sa reamintesc ca a fi asistenta medicala inseamna:

sa nu fi niciodata plictisita; sa fi deseori frustrata; sa fi inconjurata de probleme; sa ai multe de facut si atat de putin timp; sa porti o responsabilitate foarte mare si sa ai foarte putina

autoritate; sa intri in vietile oamenilor, ale copiilor si sa marchezi o diferenta; unii te vor binecuvanta, altii te vor blestema; vei vedea oameni (copii) in starea lor cea mai proasta… si in

starea lor cea mai buna; nu vei inceta niciodata sa fi uluita de capacitatea oamenilor

(copiilor) de a iubi, de a indura si de curajul acestora; vei vedea viata incepand si sfarsindu-se; vei repurta victorii triumfatoare si esecuri devastatoare; vei plange mult; vei rade mult; vei sti ce inseamna sa fi om si sa fi uman.