elena bonchis dezv umana

10
Dezvoltarea umană, Elena Bonchiș, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea, 2000 Personalitatea – definiție Încă din primul an de viață trebuie să se acorde o importanță deosebită dezvoltării sociale, deoarece apariția zâmbetului, dorința de companie, plăcerea declanșată de jocul cu adulții repezintă diversele forme de manifestare a comportamentelor sociale. De asemenea, tot în primul an de viață, lumea copilului este limitată în cadrul familiei, și se lărgește treptat, apărând relații de colaborare și de prietenie. S-a constatat faptul că relațiile pe care le formează copiii pot reprezenta posibilități de ”măsurare” a calităților, dar și de conștientizare a unor trăsături negative. Atunci când sunt mici, copiii își manifestă sociabilitatea prin jocuri, iar mai târziu, în jurul vârstei de 5 – 6 ani, se manifestă tot mai frecvent și mai complex prin relațiile de prietenie, de respect, de colaborare, de competiție. Comportamentele în cadrul grupului, în special la școală, i-au o formă diferențiată, ceea ce duce la o mai bună organizare a activităților sociale. Faptul că se relaționează cu copiii de aceeași vârstă este foarte important în influențarea procesului de conturare a imaginii de sine și a conștiinței, în literatura de specialitate fiind evidențiat acest aspect al popularității care afectează în mod puternic autoaprecierea și autoevaluarea. Astfel, un copil care se simte apreciat

Upload: mirela-stoian

Post on 27-Sep-2015

22 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

Elena Bonchis Dezv Umana

TRANSCRIPT

Dezvoltarea uman, Elena Bonchi, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea, 2000

Personalitatea definiie

nc din primul an de via trebuie s se acorde o importan deosebit dezvoltrii sociale, deoarece apariia zmbetului, dorina de companie, plcerea declanat de jocul cu adulii repezint diversele forme de manifestare a comportamentelor sociale. De asemenea, tot n primul an de via, lumea copilului este limitat n cadrul familiei, i se lrgete treptat, aprnd relaii de colaborare i de prietenie. S-a constatat faptul c relaiile pe care le formeaz copiii pot reprezenta posibiliti de msurare a calitilor, dar i de contientizare a unor trsturi negative. Atunci cnd sunt mici, copiii i manifest sociabilitatea prin jocuri, iar mai trziu, n jurul vrstei de 5 6 ani, se manifest tot mai frecvent i mai complex prin relaiile de prietenie, de respect, de colaborare, de competiie. Comportamentele n cadrul grupului, n special la coal, i-au o form difereniat, ceea ce duce la o mai bun organizare a activitilor sociale. Faptul c se relaioneaz cu copiii de aceeai vrst este foarte important n influenarea procesului de conturare a imaginii de sine i a contiinei, n literatura de specialitate fiind evideniat acest aspect al popularitii care afecteaz n mod puternic autoaprecierea i autoevaluarea. Astfel, un copil care se simte apreciat de ctre cei din jurul lui, se va considera mai plcut, i va avea o opinie mai bun despre propriul eu. Elena Bonchi sublinia faptul c dezvoltarea socio-cultural a personalitii este dependent i de caracterisiticile temperamentale, (...) mobilitatea, fora i echilibrul proceselor nervoase superioare putnd influena nu numai numrul relaiilor cu alii dar i natura i calitatea acestora.Este cunoscut faptul c temperamentul reprezint latura dinamo-energetic a personalitii, i conform studiilor lui Gordon Allport, se refer la fenomene caracteristice firii unui individ, la nelegerea susceptibilitii sale la stimuli emoionali, la fora i rapiditatea rspunsurilor, la calitile dispoziiei intesitatea sau fluctuaia acesteia. n urma acestor observaii se poate constata cum principalul tip de manifestare a temperamentului este reprezentat prin afectivitatea cu parametrii ei de intensitate, sensibilitate, tonus afectiv i stabilitate. Pavlov este cel care a demostratat legtura dintre tipurile de activitate nervoas superioar i clasificrile temperamentale fcute de Hipocrate. Astfel, s-a ajuns la ideea conform creia tipul de activitate nervoas superioar este dat de fora, mobilitatea, i echilibrul proceselor nervoase fundamentale, excitaia i inhibiia. Aceste trei caracteristici ale sistemului nervos iau forma unor expresii specifice n comportamentul unei persoane, temperamentul reprezentnd manifestarea pe planul conduitei a tipului de activitate nervoas superioar. Aadar, tipul de sistem nervos este ereditar i automat se extinde i controlul asupra temperamentului. De-a lungul timpului, s-au realizat numeroase clasificri, n funcie de anumite criterii, pentru temperament, cum ar fi cea utilizat d ctre Heymans i Wiersma Emotivitate, Activitate, Persistena impresiilor sau viteza de reacie, sau cea a lui Le Senne, care conine opt tipuri de temperament: pasionat, sentimental, coleric, apatic, amorf, nervos, sangvinic, flegmatic. Pe de alt parte, R. Vincent are n vedere o clasificare care se bazeaz pe distingerea factorilor fundamentali care trebuie depistai la copii, astfel: emotivitatea foarte vie la nceput se atenueaz o dat cu vrsta, ea poate sta la originea energiei i entuziasmului, dar poate explica i o serie de dificulti de adaptare; activitatea concretizat nu ntr-o agitaie nejustificat ci n nevoia copilului de a aciona asigurnd vitalitatea temperamentului; viteza de reacie care mparte copiii n primari cei care reacioneaz foarte rapid, uneori instantaneu i secundari care se adapteaz mai greu, formuleaz mai lent rspunsuri la stimulrile mediului.La vrsta colar mic, formele de conduit prin care se manifest temperamentul devin tot mai complexe, putnd ntlni n rndul elevilor reprezentani aparinnd tuturor tipurilor de temperament cunoscute. n urmtorul tabel, sunt condensate cele mai importante trsturi de temperament, fiecare avnd i cte o valoare dominant.

Tablouri temperamentale (Elena Bonchi)Tipul de temperamentTrsturi

PozitiveNegative

Pasionat (emotiv, activ, secundar) Valoarea dominant opera de ndeplinit Ambiios; Tensiune extrem a ntregii personaliti; Concentrat asupra unui scop unic; Puternic, serios, metodic, voluntar; Disciplinat; Bun organizator; Echilibrat, perseverent; Serviabil, iubete societatea; Bun vorbitor; Contiincios, punctual, obiectiv, eficace. Uneori dur i excesiv; Dominator, ncpnat; Nu i place s fie deranjat; Susceptibil; Simul proprietii extrem de dezvoltat; Dramatizeaz unele nereuite; Se simte persecutat.

Coleric (emotiv, activ, primar) Valoarea dominant aciunea Concret, orientat spre dificulti practice; Generos, cordial, plin de vitalitate; Exuberant, optimist, i place activitatea, micarea; Entuziast, crede n progres; Animator de echipe, receptiv la influenele mediului; Trsturi volitive accentuate. Certre, combativ; Indisciplinat; nclinat spre improvizaii; Greu de supus, de dominat; Mndru, mprtiat, orgolios, impulsiv; Pierde controlul gesturilor; Brutal; Credul.

Sentimental (emotiv, nonactiv, secundar) Valoarea dominant intimitatea Via interioar bogat; Scrupulos, tinde spre perfeciune; Dotat cu o extraordinar intuiie; Contiincios, profund; Contiin moral i profesional puternic; Perseverent; Are un viu sentiment al naturii; Sensibil la ideea de dreptate. Pasiv, vulnerabil, idealist; Lent, timid, se adapteaz greu, nedecis n aciuni; Gelos, ironic, izolat; Susceptibil, impresionabil; Dramatizeaz insuccesele; Individualist.

Flegmatic (nonemotiv, activ, secundar) Valoarea dominant legea Echilibrat, calm, prietenos; Tolerant, rbdtor, perseverent; Tandru, afectuos, sim critic dezvoltat, contiin moral puternic; Via ordonat; Putere de munc deosebit; Obiectiv, ponderat, metodic; Fidel prieteniilor sale; Sim estetic bine dezvoltat. Cinic, comod, lent, tipicar; Iubete plcerile; Este gurmand; Monoton, pedant; Calculat pste msur; Reactivitate slab; Adaptabilitate sczut; Conciliant dac nu i se deranjeaz obiceiurile.

Nervos (emotiv, nonactiv, primar) Valoarea dominant divertismen-tul Vioi, mobil, reacioneaz foarte repede; Se adapteaz usor momentului; Vorbre, entuziast; Practic, adesea artist; i plac relaiile umane i varietatea acestora. i schimb mereu centrul ateniei; Efort fluctuant; Interese oscilante; Impulsiv, nerbdtor, inconstant n triri afective; Puin sensibil la idei generale; Repede sedus, dar i repede poate fi consolat; Mndru i indisciplinat; Tendin spre minciun; Capricios, furios; Vrea s atrag atenia asupra lui cu orice pre.

Sangvinic (nonemotiv, activ, primar) Valoarea dominant succesul social Extrovertit, foarte bun observator; Remarcabil spirit practic; Este foarte sociabil; Politicos, spiritual, optimist; Bun diplomat; Uor adaptabil, oportun; D dovad de iniiativ i suplee spiritual; Omenos, amabil, fermector, activ, energic. Uor cinic; Atitudini uuratice; Instabil n sentimente; Expresivitate exagerat, superficial; Concentrare slab a ateniei; Guraliv, iret, neponderat; Uneori lipsit de scrupule; Utilitarist; Tip aerian.

Apatic (nonemotiv, nonactiv, secundar) Valoarea dominant linitea Onest, onorabil; Iubete tradiia i continuitatea; Via interioar foarte bogat; Sever, observator imparial; Rezistent la influenele exterioare. nchis i taciturn; Solitar; Rde rar; Rigid; Neimpresionabil; Indiferent la viaa social; Sclavul propriilor obinuine.

Amorf (nonemotiv, nonactiv, primar) Valoarea dominant - plcerea Uor abordabil; Amabil; Atent; Tenace; Particip la toate cu condiia ca ambiana s nu solicite din partea lui iniiativ; Este omul prezentului. Pasiv; Nepstor; ncpnat; Susceptibil; Neglijent; Indiferen fa de trecut i viitor.

La vrsta copilriei, baza fiziologic a temperamentului, i anume tipul de activitate nervoas superioar se afl n plin proces evolutiv, face posibil intervenia cadrelor didactice pentru a estompa manifestarea trsturilor negative a acestei dimensiuni de personalitate, iar Elena Bonchi a elaborat cteva sugestii orientative cu privire la temperamentele predominant extrovertite (coleric, sangvinic, nervos, pasionat), precum manifestarea ncrederii n calitile i posibilitile lor, oferirea unor modele de stpnire de sine, s se fac apel la autocontrol i autoeducaie, s li se ofere explicaii rezonabile, s se evite favoritismele, dar i cu privire la temperamentele introvertite (sentimental, flegmatic, apatic, amorf), i anume s li se acorde atenie deosebit, mult afeciune, s li se ofere un climat familial stabil, s fie ndemnai s practice un sport, de regul colectiv, de echip, s fie cercetate cauzele cderilor afective sau a strilor prelungite de depresie.