Dumnezeu sfintitorul. Persoana si lucrarea Sfantului Duh

Biserica Ortodoxa, pe temeiul Sfintei Scripturi si al Sfintei Traditii invata ca Dumnezeu Cel unul in Fiinta este intreit in Persoane – Dumnezeu-Tatal, Dumnezeu-Fiul si Dumnezeu-Sfantul Duh. Aceste Persoane se deodebesc doar prin insusirile lor personale (Tatal nenascut si nepurces, Fiul nascut din veci din Tatal si Sfantul Duh purces)

Dumnezeirea Sfantului Duh a fost contestata de pnevmatomahi in secolul IV iar erezia lor a fost combatuta de Sfintii Parinti la Sinodul II Ecumenic (381) de la Constantinopol, unde s-a formulat articolul 8 din Simbolul de Credinta: „Si intru Duhul Sfant, Domnul de viata facatorul, Care de la Tatal purcede, Cela ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si slavit, Care a grait prin prooroci”

Unitarienii si rationalistii spuneau despre Sfantul Duh ca nu este Persoana treimica, ci, o insusire sau o putere dumnezeiasca care il sfinteste pe om

Biserica, a marturisit dintotdeauna ca Sfantul Duh este Dumnezeu adevarat, Care isi ia Fiinta Sa din Tatal prin purcedere asa cum Fiul isi ia Fiinta Sa din veci din Tatal prin nastere.

Rugaciunea Bisericii – „Imparate Ceresc” – cuprinde o adevarata teologie cu privire la persoana si lucrarea Sfantului Duh in lume si in Biserica:

Sfantul Duh este imparat ceresc, asemeni Fiului, aratandu-se astfel egalitatea dintre cele doua Persoane Treimice; Sfantul Duh, este Mangaietorul, Duhul adevarului, asa cum il numeste Insusi Mantuitorul: „Iar cand va veni Mangaietorul, pe Care Eu il voi trimite voua de la Tatal, Duhul adevarului, Care de la Tatal purcede, Acela va marturisi despre Mine” (In.15.26). Este numit Mangaietorul, caci va lua locul Mantuitorului dupa inaltarea Sa la cer, ramanand cu Apostolii: „Iar Eu voi ruga pe Tatal, si alt Mangaietor va va da, Care sa fie cu voi pana la sfarsitul veacului, Duhul adevarului...Nu va voi lasa orfani, ci voi veni la voi” (In.14. 16, 18). Este numit Duhul adevarului, caci El va vorbi despre dumnezeirea Fiului, asa cum se observa in troparul Botezului: „..si Duhul in chip de porumbel, a adeverit intarirea Cuvantului”

Dupa ce Mantuitorul va trimite in lume Sfantul Duh, Acesta ii va calauzi pe apostoli catre tot adevarul, caci „..nu va vorbi de la Sine ci toate cate va auzi va vorbi” (In.16.13). In rugaciunea amintita, omniprezenta este aratata prin numirea „Care pretutindenea esti”; scopul trimiterii Sfantului Duh in lume, acela de a continua opera de mantuire inceputa de Hristos, este aratat prin evidentierea altei insusiri personale: „si toate le plinesti”. Este numit „vistierul bunatatilor” caci prin El, oamenii primesc prin botez „toata darea cea buna si tot darul desavarsit” – asa cum spune rigaciunea amvonului. In acelasi timp, Duhul Sfant este datatorul de viata caci prin El viaza intreaga creatura, asa cum spune psalmistul David (Ps.103.31)

Duhul Sfant este Cel Care i-a inspirat pe profetii Vechiului Testament sa prooroceasca intruparea Mantuitorului, patimile, moartea si invierea Sa. Duhul Sfant este Cel Care se pogoara in chipul limbilor de foc la Cincizecime, peste Sfintii Apostoli, atunci cand se intemeiaza Biserica. Prin Sfantul Duh, Hristos este prezent si activ in Biserica, pana la sfarsitul veacului (Mt.28.20). Prezenta permanenta a lui Hristos in Biserica a determinat pe unii teologi sa vorbeasca despre o cincizecime continua.

Relatia dintre Hristos si Sfantul Duh in iconomia mantuirii

Prin Intruparea, Moartea pe cruce, Invierea si Inaltarea Sa la cer, Mantuitorul realizeaza in trupul Sau indumnezeit intreaga iconomie a mantuirii noastre obiective ce devine bun al nostru subiectiv prin salasluirea lui Hristos Insusi, cu trup, in noi, prin Sfantul Duh.

Prin pogorarea Sfantului Duh la Cincizecime, s-au savarsit simultan doua lucruri: s-a pus inceput salasluirii trupului indumnezeit al lui Hristos in celelalte fiinte umane si prin aceasta s-a pus inceput Bisericii – trupul eclesial al lui Hristos. Pogorarea Sfantului Duh este actul prin care se face trecerea de la lucrarea mantuitoare a lui Hristos in trupul Sau, la extinderea acestei lucrari in Apostoli si in toti cei care au crezut prin harul Sfantului Duh.

Intruparea, Moartea pe cruce, Invierea si Inaltarea Mantuitorului sunt cele 4 acte prin care Hristos realizeaza in Sine mantuirea obiectiva a neamului omenesc. Cel de-al cincilea act, si ultimul, este Pogorarea Sfantului Duh prin care se continua in lume opera de mantuire a lumii inceputa de Hristos la intrupare. Asadar, prin lucrarea Sfantului Duh ia fiinta Biserica si totodata se realizeaza mantuirea noastra subiectiva.

Astfel, cu privire la relatia dintre Hristos si Sfantul Duh, putem afirma ca intre lucrarile acestor doua Persoane Treimice exista o stransa legatura, lucrarea uneia pregatind si continuand lucrarea celeilalte Persoane.

In Vechiul Testament, Sfantul Duh pregateste venirea in trup a Fiului lui Dumnezeu, este activ la intruparea si zamislirea lui Hristos „de la Duhul Sfant si din Fecioara Maria”, coboara peste umanitatea lui Hristos la botez.

In Noul Testament, Fiul lui Dumnezeu pregateste pogorarea Sfantului Duh, iar la Cincizecime Il trimite in lume spre a continua si actualiza lucrarea mantuitoare a luyi Hristos in noi, pana la sfarsitul veacurilor.

Dupa Cincizecime, relatia oamenilor cu Hristos se poate realiza doar prin Sfantul Duh si prin Biserica. Dupa savarsirea operei de mantuire, Fiul trebuia sa Se inalte la cer pentru a trimite in lume Sfantul Duh, de aceea inainte de despartire le spune Apostolilor: „Nu va voi lasa orfani, ci voi veni la voi” (In.14.18); „Va este de folos sa Ma duc Eu, caci daca nu Ma voi duce, nu va veni Mangaietorul, iar daca ma voi duce, Il voi trimite la voi...Iar cand va veni Acela, va va calauzi la tot adevarul, caci nu va vorbi de la Sine, ci cate va auzi va va zice si cele viitoare va va vesti...Acum sunteti tristi, dar iarasi va voi vedea si se va bucura inima voastra, si bucuria voastra nu o va lua nimeni de la voi” (In.16. 7, 13, 22);

Dupa Sfintii Parinti, trimiterea in lume a Fiului de catre Sfantul Duh (Is.61.1) ca si trimiterea Sfantului Duh in lume de catre Fiul la Cincizecime sunt lucrari in afara, comune Persoanelor Treimice si s-au facut spre a arata ca Tatal si duhul Sfant nu sunt straini de lucrarera mantuitoare a Fiului ci participa prin conlucrare la aceasta lurare. De asemenea se spune ca Sfantul Duh este trimis de tatal si de Fiul in lume, spre a se arata ca Aceste Persoane nu sunt straine de lucrarea sfintitoare si desavarsitoare a Sfantului Duh, caci datorita perihorezei, nici o lucrare a unei Persoane nu se savarseste para participarea activa a celorlalte doua.

Desi dupa inaltarea lui Hristos la cer, Duhul-Sfant iese in prim-plan, prin aceasta nu inseamna ca Sfantul Duh ia lucul Mantuitorului in lume, ci dimpotriva, Duhul Sfant, ca Duh al Fiului (Gal.4.6), este Cel Care Il aduce si Il salasluieste pe Hristos in noi, intrucat salasluirea Duhului inseamna tocamai induhovnicirea sau hristoformizarea noastra, caci „cati in Hristos ne-am botezat, in Hristos ne-am si imbracat”

Relatia stransa dintre iconomia Duhului si cea a Fiului, se vede in aceea ca daca Sfantul Duh este Cel Care ne impartaseste harul sfintitor si indumnezeitor, ne impartaseste tocmai harul castigat de Hristos: „harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu si impartasirea Sfantului Duh, sa fie cu voi cu toti” (2.Co.13.13), caci „din plinatatea Lui noi toti am luat si har peste har, pentru ca Legea s-a dat prin Moise, iar harul si adevarul, au venit prin Iisus Hristos” (In.1.16, 17)

Cand Sfantul Serafim de Sarov spune ca „scopul vietii crestine este dobandirea Sfantului Duh”, nu inseamna ca prin aceasta Hristos isi pierde centralitatea in viata crestina, ci prin aceasta, Sfantul Serafim ne indeamna sa ne sarguim, ca prin rugaciune sa dobandim cat mai deplin Duhul Sfant ca prin aceasta Hristos sa fie cat mai prezent in noi, caci numai impartasindu-ne de Sfantul Duh putem fi in comuniune cu Hristos.

Datorita perihorezei, Persoanele si lucrarile nu sunt despartite, caci in fiecare Persoana sunt prezente si Celelalte doua, avand aceeasi Fiinta, aceeasi vointa, aceeasi lucrare, intr-un mod propriu. Fiul si Sfantul Duh sunt Cele doua Persoane care savarsesc opera de mantuire si Revelatia in chip solidar. Ambele Persoane Il reveleaza pe Tatal, dar Se reveleaza si reciproc.

Dupa afirmatia unui teolog, „Cincizecimea restituie lumii prezenta interiorizata a lui Hristos, revelandu-L nu in fata, ci inlauntrul ucenicilor”; „In ziua aceea veti cunoaste ca Eu sunt in Tatal, si voi intru Mine, si Eu intru voi” (In.14.20), caci, prin Duhul Sfant „am primit duhul infierii prin care strigam: Avva! Parinte! Si Duhul Insusi, marturiseste impreuna cu duhul nostru ca suntem fii ai lui Dumnezeu. Si daca suntem fii, suntem si mostenitori ai lui impreuna cu Hristos” (Rm.8.15-17).

Prin Hristos, lumea s-a impacat cu Tatal, iar dupa cum spune Sfantul Simeon, noul teolog, Hristos este usa care duce la Tatal, iar Sfantul Duh este cheia cre deschide usa, iar daca usa nu se deschide, nimeni nu intra in casa Tatalui.