Pr. Gheorghiță poate fi contactat la numărul 327 442 3588. Și anul acesta, contribuția financiară anuală este de 50 euro. Rugăm pe toți membrii parohiei noastre să ajute, și în acest fel, buna desfășurare a misiunii pastorale din cadrul familiei noastre duhovnicești de la La Rustica. Continuăm să ajutăm pe cei 3 copii săraci din România pe care parohia noastră i-a ”adoptat” de la distanță, pr in proiectul episcopiei ”Brațele păr intești”, plus alte persoane necăjite sau cu handicap fizic din România.

Parohia Ortodoxă Română „Zămislirea Maicii Domnului”

LA RUSTICA – ROMA, Largo Augusto Corelli, nr. 9

Pr. Ilie Ursachi, Tel. 3207037955

www.zamislireamaiciidomnului.it

Programul sfintelor slujbe:

Program de citire zilnică a Sfintei Scripturi şi a vieţii Sfinţilor

Săptămâna a VIII-a după Rusalii:

Duminică: Rm 15, 1-7; Mt 9, 27-35 - Sf. Cuv. Teodora de la Sihla.

Luni: I Co 9, 13-18; Mt 16, 1-6 - Sf. Ier. Emilian Mărturisitorul, ep. Cizicului

Marţi: I Co 10, 5-12; Mt 16, 6-12 - Sf. Ap. Matia; Sf. Mc. Secundin, Marcelin.

Miercuri: I Co 10, 12-22; Mt 16, 20-24 - Sf. Mc. Lavrentie arhidiaconul.

Joi: I Co 10, 28-33;11,1-8; Mt 16, 24-28 - Sf. Ier. Nifon, al Constantinopolului

Vineri: I Co 11, 8-23; Mt 17, 10-18 - Sf. Mc. Fotie și Anichit, din Nicomidia.

Sâmbătă: Rm 13, 1-10; Mt 12, 30-37 - Sf. Cuv. Dorotei din Gaza.

Sf. Ier. Nifon, patriarhul Constantinopolului Preafericitul patriarh Nifon s-a născut în Peloponez, în sudul

Greciei, primind la botez numele de Nicolae. Mama lui era grecoaică, iar tatăl albanez, amândoi de viță nobilă. A studiat cu mai mulți dascăli, apoi a intrat în monahism la Epidauros și, după ce ș-a petrecut vremea uceniciei pe lângă mai mulți părinți îmbunătățiți, a plecat la Muntele Athos, stabilindu-se la mănăstirea Dionisiu, unde a primit și marele și îngerescul chip al schimniciei. Aici a

fost hirotonit diacon, apoi preot. Era iubitor de frați și râvnitor în viața monahală, nevoindu-se în posturi, rugăciuni și privegheri. Era și un bun cunoscător al Sfintelor Scriputri și al teologiei. Faima lui s-a răspândit atât în Sfântul Munte cât și dincolo de hotarele acestuia. A fost ales arhiepiscop al Tesalonicului în 1483 iar după trei ani patriarh al Constantinopolului. După scoatearea lui din scaun de două ori din cauza unor intrigi în sânul Bisericii Constantinopolului, Radu cel Mare, domnul Țării Românești l-a chemat pe sfântul episcop la el, rugându-l să urce în scaunul mitropolitan al Țării Românești, devenind mitropolit al Ungrovlahiei.

D Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

PAROHIA ,,ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI”

ROMA - LA RUSTICA, L-go Augusto Corelli, nr. 9

An IX, Nr. 30 (7 august 2016)

Duminica a VII-a după Rusalii

(Vindecarea a doi orbi și a unui mut din Capernaum) Matei 9, 27-35

n vremea aceea, pe când

trecea Iisus, s-au luat

după Dânsul doi orbi;

aceştia strigau şi ziceau:

miluieşte-ne pe noi,

Fiule al lui David! Iar

după ce a intrat El în

casă, au venit la Dânsul

orbii şi i-a întrebat

Iisus: credeţi că pot să fac Eu

aceasta? Răspuns-au Lui: da,

Doamne! Atunci s-a atins de ochii

lor, zicând: după credinţa voastră,

fie vouă! Şi s-au deschis ochii lor.

Iar Iisus le-a poruncit cu asprime,

zicând: vedeţi, nimeni să nu ştie.

Însă ei, după ce au ieşit, au

răspândit numele Lui în tot

pământul acela. După plecarea lor,

iată au adus la Dânsul pe un om

mut, având diavol. Şi fiind scos

afară diavolul, a grăit mutul; iar

mulţimile se minunau, zicând:

niciodată nu s-a văzut aşa ceva în

Israel. Dar fariseii ziceau: cu

domnul diavolilor scoate pe diavoli.

Şi Iisus străbătea prin toate oraşele

şi satele, învăţând în sinagogile lor,

propovăduind Evanghelia

împărăţiei şi vindecând orice fel de

boală şi orice fel de neputinţă în

popor.

Fraţilor, datori suntem noi, cei

tari, să purtăm slăbiciunile celor

neputincioşi şi să nu căutăm plăcerea

noastră, ci fiecare dintre noi să caute

să placă aproapelui său, la ce este

bine, spre zidire. Că şi Hristos n-a

căutat la plăcerea Sa, ci, precum este

scris: «Ocările celor ce Te ocărăsc pe

Tine au căzut asupra Mea». Căci

toate câte s-au scris mai înainte s-au

scris spre învăţătura noastră, ca prin

răbdarea şi mângâierea, care vin din

Scripturi, să avem nădejde. Iar

Dumnezeul răbdării şi al mângâierii

să vă dea vouă a gândi la fel unii

pentru alţii, după Iisus Hristos.

Pentru ca toţi laolaltă şi cu o singură

gură să slăviţi pe Dumnezeu şi Tatăl

Domnului nostru Iisus Hristos. Drept

aceea, primiţi-vă unii pe alţii, precum

şi Hristos v-a primit pe voi, spre slava

lui Dumnezeu.

Apostol: Romani 15, 1-7

Evanghelia din Duminica a 7-a după Rusalii are o structură focalizată pe imaginea Mântuitorului ca Doctor al oamenilor și pe vindecările Sale ca semne ale Împărăție i vest ite pretutindeni: Îl vedem pe Iisus întorcându-se la Capernaum, urmat de doi orbi în casa Sa, unde-i vindecă pe seama credinței lor, minune urmată imediat de tămăduirea unui mut demonizat, descrisă lapidar și sugestiv, și de reacția diferită, de minunare a mulțimilor, și de indignare a elitei religioase a lui Israel. În final, avem imaginea procesiunii vestitoare și atottămăduitoare a lui Iisus.

O mare parte din Evangheliile rostite în duminicile de după sărbătoarea Rusaliilor au în vedere tocmai dimensiunea tămăduitoare a lucrării mântuitoare a Domnului Iisus Hristos, accentuând continuarea acesteia în Biserica întemeiată la Cincizecime. Chiar acest caracter multiplu al vindecării de la Capernaum, a doi orbi și a unui surd, are un tâlc simbolic, decriptat de exegeții patristici: cei doi orbi sunt Israelul (celor două regate) vechi care suferă de orbire, iar mutul demonizat, neamurile păgâne a căror limbă e l e g a t ă , p ă t i m i n d î n a f a z i e duhovnicească și în incapacitatea de a dialoga cu Dumnezeu.

Ne putem închipui mulțimea de năpăstuiți care-L îmbulzea pe Iisus, descrisă de altfel în multe locuri evanghelice, căutând să-L atingă, pentru că ieșea din El o putere care-i vindeca pe toți. La fel se petrec lucrurile în preajma marilor sfinți și duhovnici cercetați necontenit de oamenii cu mari necazuri și boli incurabile, ajunși în situații-limită de viață. Dintr-o astfel de mulțime de oameni se desprind, așadar, doi orbi care-L urmăresc cu nădejde pe Iisus și-I cerșesc mila, numindu-L „Fiu al lui David”, adică Îi recunosc identitatea și calitatea de rege mesianic, moștenitor al tronului davidic pomenit de profeți. Dialogul terapeutic dintre cei doi orbi și Medicul ceresc a avut loc în casă, iar

nu pe cale, vindecarea petrecându-se înlăuntru, iar nu în văzul mulțimii, din motive de discreție și modestie. Iisus, Medicul oculist al umanității, este un profesionist desăvârșit: provoacă dialogic conlucrarea pacienților, atinge ochii încremeniți în cecitate și-i deschide vederii copleșindu-i cu lumina vieții. Atunci când omul este restaurat în calitatea sa esențială de văzător al slavei lui Dumnezeu, Biserica ne prezintă vindecarea orbului din naștere, iar când ne înfățișează vindecarea generală (a lui Israel) din orbirea păcatului și obturarea vederii de către vălul Legii, ne înfățișează miracolele celor doi orbi tămăduiți de Iisus în Ierihon (Matei 20, 29-34) și în Capernaum (Matei 9, 27-35). De altfel, tot doi erau și ucenicii cu fețele triste care se întorceau în ziua Învierii către Emaus ai căror ochi erau ținuți ca să nu-L cunoască și care-L recunosc uimiți la frângerea pâinii.

Î n t â l n i r e a f e r i c i t ă d i n t r e atotputernicia binevoitoare a lui Dumnezeu și puterea credinței face posibil miracolul. Deși Iisus i-a interpelat pe un ton autoritar pe cei doi orbi vindecați, beneficiari ai minunii, să păstreze discreția și să nu-I aducă elogii în fața altora, semn al unui realism duhovnicesc și al unei smerenii depline, aceștia nu țin cont de poruncă și devin propovăduitori fervenți ai numelui Său în tot ținutul lor natal.

Minunea vindecării celor doi orbi este urmată imediat de cea a exorcizării unui mut care-și recapătă darul vorbirii și are un efect imediat, de cascadă, provocând uimirea poporului („niciodată nu s-a văzut așa ceva în Israel”), dar, în același timp, și invidia bârfitoare a fariseilor („cu domnul diavolilor scoate pe diavoli”). Finalul acestui fragment biblic, un duplex evanghelic al minunilor legate de (re)dobândirea vederii și a vorbirii, are alura unui rezumat destinat să contextualizeze și să prezinte legătura dintre propovăduirea Evangheliei Împărăției pretutindeni, în cetăți și

sate, și tămăduirea tuturor prin cuvântul și lucrarea lui Dumnezeu: „Pentru aceasta a fost trimis Hristos, ca să ne învețe că a venit doar ca să facă bine și ați văzut că nu a așteptat pe cei bolnavi să vină ei la El, ci El Însuși S-a grăbit spre ei, aducându-le o îndoită binecuvântare: Evanghelia Împă­ră­ț iei lui Dumnezeu și tămăduirea bolilor lor. Și ca să facă acest lucru a mers peste tot, fără a ocoli chiar și cel mai mic sat” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 32, 3 la Matei).

Părinții Bisericii au dezvoltat acest aspect dublu al coincidenței în Hristos între medic și medicină, între terapeut și terapie, Mântuitorul fiind perceput ca Doctor universal al trupurilor și al s u f l e t e l o r , a n t i d o t împotriva morții și leac euharistic al nemuririi: „În limba ebraică, Iisus înseamnă «Mântuitor», iar în limba greacă «Cel Care vindecă». Căci El este Doctorul t rupur i lor ș i a l suf lete lor ș i Tămăduitorul celor ținuți de duhuri rele. El vindecă și ochii orbilor, dar luminează și mințile. Este Doctorul șchiopilor, dar îndreaptă și picioarele păcătoșilor spre pocăință. Spune slăbănogului «Să nu mai păcătuiești»; dar spune și «Ia-ți patul tău și umblă!» Pentru că trupul aceluia era slăbănogit din pricina păcatului sufletului, a vindecat mai întâi sufletul, ca să aducă prin aceasta vindecare și trupului. Deci, dacă cineva pătimește cu sufletul, din pricina păcatelor, are Doctor! Dacă este cineva aici puțin credincios, să-I spună Lui «Ajută necredinței mele!» Dacă cineva este cuprins de suferințe trupești, să nu se îndoiască, ci să se apropie - căci le vindecă și pe acestea! - și să cunoască: Iisus este Hristos” (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza X, 13).

Lucrarea mântuitoare a lui Hristos concretizată în vindecările operate de El reprezintă o continuare a unei bogate tradiții vechi-testamentare despre Dumnezeu ca Marele și Adevăratul Vindecător al lui Israel: „De

vei asculta cu luare-aminte glasul Domnului Dumnezeului tău și vei face lucruri drepte înaintea Lui și de vei lua aminte la poruncile Lui și vei păzi legile Lui, nu voi aduce asupra ta nici una din bolile pe care le-am adus asupra egiptenilor, că Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Cel care te vindecă” (Exod 15, 26). De asemenea, pierderea credinței în Dumnezeu ca Medicul Adevărat și încredințarea exagerată sau exclusivă în doctorii trupești și în știința lor medicală,

dincolo de legitimitatea lor justificată, dar relativă, erau considerate ca acte de necredință față de Cel care îngăduie boala și suferința, dar Care are puterea de a tămădui orice boală: „Nici iarbă de leac, nici alifie nu i-a vindecat, ci cuvântul Tău, Doamne, c e l c e t o a t e l e

vindecă” (Înțelepciunea lui Solomon 16, 12).

Lucrarea mântuitoare ca tămăduire nu se raportează doar la rănile trupeşti, ci are în vedere vindecarea omului întreg, trup şi suflet. Boala omului pe care Mântuitorul trebuie să o vindece este tumoarea mândriei. Remediul, leacul, medicamentul este moartea pe Cruce a lui Hristos şi Euharistia care face prezentă în chip nesângeros jertfa hristică. Tumoarea mândriei este întinsă, dar umflată şi goală pe dinăuntru, lipsită de substanţă. În acelaşi timp, ea este o boală, fiind o excrescenţă cauzată de păcatul originar al neascultării de Dumnezeu, deoarece oamenii, în loc să fie mulţumiţi în chip realist cu recunoaşterea fiinţei lor, cu deplina lor umanitate, au dorit să fie ca Dumnezeu. De aceea mândria este originea şi rădăcina tuturor păcatelor, iar salvarea se poate petrece prin smerenia desăvârşită a Medicului divin. Prin tumoare nu se înţelege vreun beteşug al trupului, ci umflarea de vanitate şi mândrie, care într-un anumit sens este păcatul originar. Pentru a vindeca această tumoare a venit Hristos ca Medic smerit. (fragment, preluat din Ziarul Lumina)