Parohia Ortodoxă Română „Zămislirea Maicii Domnului”

LA RUSTICA – ROMA, Largo Augusto Corelli, nr. 9

Pr. Ilie Ursachi, Tel. 3207037955

Programul sfintelor slujbe:

Duminica şi sărbători - Sf. Liturghie, ora 8:30; Joi - Spovedanie, ora 18;

Curs de formare continuă, ora 20; A treia vineri din lună – Sf. Maslu, ora

19-30; Sâmbăta – Spovedanie, h 16. (În post, vinerea—spovedanie, h17:30)

- VOLUNTARI ÎN SPITALE. Dorim să-i cercetăm pe cei bolnavi,

internați în spitale. Cei care suferă nu au nevoie doar de mila și

compasiunea noastră, ci au nevoie de ajutorul, de grija și slujirea noastră.

Mergând la patul unui bolnav, pe Însuși Domnul Hristos Îl slujim.

Aşadar, cine dorește să devină voluntar într-un spital? Cine dorește

să-l slujească în felul acesta pe Hristos? Vă aștept pe cât mai mulți!

- CONTRIBUŢIA anuală este de 50 euro. Dumnezeu să vă răsplătească!

Săptămâna a XXII-a după Rusalii:

Duminică: Ga 6, 11-18; Lc 16, 19-31 - Sf. Mc. Terentie şi Neonila şi cei 7 fii.

Luni: Col 2, 13-20; Lc 9, 18-22 - Cuv. Mare Mc. Anastasia Romana.

Marţi: Col 2, 20-23; 3, 1-3; Lc 9, 23-27 - Sf. Mc. Zenovie şi sora sa Zenovia.

Miercuri: Col 3, 17-25; 4, 1-2; Lc 9, 44-50 - Sf. Ap. Apelie, Stahie, Amplie.

Joi: Col 4, 2-9; Lc 9, 49-56 - Sf. Doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian.

Vineri: Col 4, 10-18; Lc 10, 1-15 - Sf. Mc. Achindin, Pigasie, Aftonie, Agapie.

Sâmbătă: 2 Co 5, 1-10; Lc 7, 1-10 - Sf. Mc. Achepsima, Iosif preotul şi Aitala.

Program de citire zilnică a Sfintei Scripturi și a vieții Sfinților

Dragii mei,

Pe data de 9 decembrie este hramul parohiei noastre "Zămislirea

Maicii Domnului". Anul acesta sărbătoarea hramului este duminica.

Sâmbătă seara, ora 18, va fi VECERNIE, la care sunt invitaţi mai

multi preoți şi credincioși de la alte parohii.

Duminică, după Sf. LITURGHIE, va fi o agapă creștină pentru toți

cei prezenți.

Dorim să facem o COLECTĂ în duminicile premergătoare pentru

cheltuielile necesare unei bune desfăşurări a hramului.

Mulţumim tuturor de înţelegere şi ajutor! (Părintele Ilie)

D Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

PAROHIA ,,ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI”

ROMA - LA RUSTICA, L-go Augusto Corelli, nr. 9

An V, Nr. 29 (28 octombrie 2012)

n vremea aceea a

venit la Iisus un om

al cărui nume era

Iair şi care era

mai-marele sinagogii.

Şi, căzând la

picioarele lui Iisus, Îl

ruga să intre în casa

lui, că numai o fiică

avea, ca de

doisprezece ani, şi ea era pe moarte.

Şi, pe când se ducea El, mulţimile Îl

împresurau. Iar o femeie, care de

doisprezece ani avea curgere de

sânge şi cheltuise cu doctorii toată

averea ei şi de nici unul n-a putut

să fie vindecată, apropiindu-se pe la

spate, s-a atins de poala hainei Lui

şi îndată s-a oprit curgerea sângelui

ei. Şi a zis Iisus: Cine este cel ce s-a

atins de Mine? Dar toţi tăgăduind,

Petru şi ceilalţi care erau cu El au

zis: Învăţătorule, mulţimile Te

îmbulzesc şi Te strâmtorează, şi Tu

întrebi: Cine este cel ce s-a atins de

Mine? Iar Iisus a zis: S-a atins de

Mine cineva, căci am simţit o putere

care a ieşit din Mine. Şi femeia,

văzându-se vădită, a venit

tremurând şi, căzând înaintea Lui,

a spus de faţă cu tot poporul din ce

pricină s-a atins de El şi cum s-a

tămăduit îndată. Iar El i-a zis:

Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a

mântuit. Mergi în pace! Şi, încă

vorbind El, a venit cineva de la mai-

marele sinagogii, zicând: A murit

fiica ta. Nu mai supăra pe

Învăţătorul. Dar Iisus, auzind, i-a

răspuns: Nu te teme; crede numai

şi se va izbăvi. Şi, venind în casă,

n-a lăsat pe nimeni să intre cu El

decât numai pe Petru şi pe Ioan şi

pe Iacov şi pe tatăl copilei şi pe

mamă. Şi toţi plângeau şi se

tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu

plângeţi; n-a murit, ci doarme. Şi

râdeau de El, ştiind că a murit. Iar

El, scoţând pe toţi afară şi apucând-

o de mână, a strigat, zicând: Copilă,

scoală-te! Şi duhul ei s-a întors şi a

înviat îndată; şi a poruncit El să i se

dea copilei să mănânce. Şi au

rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a

poruncit să nu spună nimănui ce

s-a întâmplat."

Duminica a XXIV-a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair) Luca 8, 41-56

"Dumnezeu n-a făcut moartea şi nu Se bucură de pieirea celor vii. El

a zidit toate lucrurile spre viaţă

(…) Dumnezeu a zidit pe om spre nestricăciune şi l-a făcut chip al

propriei Sale veşnicii. Iar prin

pizma diavolului moartea a intrat în lume (…)" (Septuaginta,

Înţelepciunea lui Solomon, 1, 13-

14 şi 2, 23-24). Minunea pe care o prezintă

Evanghelia Duminicii a XXIV-a după

Rusalii, şi anume, învierea fiicei lui Iair, precum şi celelalte două minuni de

înviere a morţilor săvârşite de

Mântuitorul Iisus Hristos - învierea

fiului văduvei din Nain şi a lui Lazăr din Betania - sunt prefigurări ale Învierii

Mântuitorului Iisus Hristos. Prin aceste

minuni, Mântuitorul arată că omul a fost creat nu pentru a sta în mormânt,

ci pentru a trăi veşnic în iubirea

Preasfintei Treimi, în Împărăţia cerurilor.

Omul a fost creat de Dumnezeu

pentru a fi incoruptibil sau nemuritor. Altfel spus, el avea în sine premisele

nemuririi, dar nu plinătatea nemuririi.

Omul a fost creat după chipul

Dumnezeului veşnic viu, dar el trebuia să dobândească asemănarea cu

Dumnezeu prin libera alegere a voinţei

sale sau prin stabilitatea sa în comuniunea cu Dumnezeu - Izvorul

unic al vieţii veşnice. Incoruptibilitatea

sau nemurirea nu a fost un dat definitiv al naturii umane, ci mai

degrabă un dar care trebuia cultivat

prin comuniunea spirituală a omului cu Dumnezeu. Aceasta arată că viaţa este

dar oferit creaturilor de Dumnezeu,

Creatorul Care aşteaptă dăruirea de sine a creaturilor, pentru ca existenţa

lor să se împlinească în starea de

comuniune în iubire.

Harul divin dăruieşte existenţă făpturilor inteligente pentru ca viaţa lor

să se manifeste drept mulţumire sau recunoştinţă-euharistie. Păcatul lui

Adam şi Eva ca neascultare faţă de

Dumnezeu este de fapt o ruptură a comuniunii de iubire cu Dumnezeu.

Când omul vrea să devină ca

Dumnezeu, fără Dumnezeu şi împotriva lui Dumnezeu, existenţa

sa spirituală menţinută de suflarea

divină (cf. Facerea 2, 7)încetează a mai fi comuniune în univers şi

începe să decadă în lăcomie

pătimaşă sau iraţională a materialităţii terestre, golită de

spiritualitatea celestă: "te vei

întoarce în pământul din care eşti luat;

căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce"(Facerea 3, 19). Creat după

chipul Dumnezeului veşnic, omul este

chemat să dobândească nemurirea sau viaţa veşnică prin libera comuniune cu

Dumnezeu. "Slava lui Dumnezeu -

spunea Sfântul Irineu de Lyon - este omul viu, iar viaţa omului este vederea

lui Dumnezeu." Întrucât comuniunea

liberă a omului cu Dumnezeu este esenţială pentru a dobândi asemănarea

cu Dumnezeu, adică sfinţenia şi viaţa

veşnică, ruperea comuniunii cu

Dumnezeu prin păcat a dus la moarte şi stricăciune care sunt contrare

vocaţiei omului creat după chipul

Dumnezeului Celui veşnic viu. Tocmai de aceea Noul Testament nu

consideră moartea un fenomen

natural, ci un duşman al omului de care Hristos ne eliberează prin

Înviere (cf. I Corinteni 15, 26;

Apocalipsa 21, 4). Mai mult, întreaga făptură supusă stricăciunii "se va izbăvi

din robia stricăciunii ca să fie părtaşă

la l ibertatea mărir i i f i i lor lui Dumnezeu" (Romani 8, 21; Apocalipsa

21, 4). Sfântul Vasile cel Mare

precizează că "moartea este o urmare

necesară a păcatului: ne apropiem de moarte în măsura în care ne

îndepărtăm de viaţă, care este Dumnezeu; moartea este privarea

vieţii: Adam, îndepărtându-se de

Dumnezeu, s-a expus morţii". Prin păcatul lor - tulburare a existenţei

interioare - Adam şi Eva au transmis

urmaş i lo r natura l or căzută , adică supusă coruptibilităţii şi

morţii. Sfântul Apostol Pavel ne învaţă

astfel: "precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea,

aşa şi moartea a trecut la toţi

oamenii" (Romani 5, 12). Sfinţii Părinţi ai Bisericii, urmând Sfintei

Scripturi, învaţă şi ei

că urmările păcatului care au

afectat natura au fost t r a n s m i s e î n t r e g i i

umanităţi. Unii Sfinţi Părinţi

cons ide ră că aceas t ă transmitere se face pe cale

biologică încă de la concepere.

În acelaşi sens se exprimă Sfântul Grigorie Palama: "Moartea

survine în suflet prin păcat; ea nu doar

corupe însuşi sufletul…, ci împovărează şi trupul cu dureri şi patimi, îl face

stricăcios şi în cele din urmă îl supune

morţii. De altfel, după moartea omului

interior prin păcat, Adamul pământesc a auzit: "Eşti pământ şi în pământ te

vei întoarce" (Facerea 3, 19)". (...)

Timpul dintre Învierea lui Hristos şi învierea de obşte este timpul pregătirii

pentru viaţa veşnică incoruptibilă şi

nemuritoare. Orice săptămână începe în calendarul creştin cuduminica sau

ziua Învierii. Viaţa pământească este

îndreptată către viaţa veşnică, deoarece moartea trupului nu mai este

veşnică, întrucât ea a devenit în

H r i s t o s C e l Î n v i a t P a ş t e , adică trecere definitivă a sufletului

omenesc în comuniunea cu Hristos Cel

Înviat şi slăvit. Morţii sunt adormiţi

întru Domnul în aşteptarea învierii. Necropola antică - oraş al

morţilor - şi-a schimbat numele în

"cimitir", adică loc de odihnă. Lumina şi bucuria Învierii sunt trăsăturile

fundamentale ale vieţii creştine, în pof ida tuturor încercăr i lor ş i

dificultăţilor vieţii pe pământ (cf. II

Corinteni 2, 4; Filipeni 4, 4; I Tesaloniceni 5, 16; I Petru 1, 8).

Credinţa în înviere şi în comuniunea vie

cu Cel Veşnic Viu, cu Hristos Cel înviat, este pentru Apostolii şi Sfinţii Bisericii

motivaţia fundamentală pentru a preţui

darul şi timpul vieţii pe pământ ca loc şi durată de pregătire pentru viaţa

veşnică. Lumina şi bucuria Învierii ne

arată în primul rând că viaţa este dar sfânt al lui Dumnezeu şi

comuniune de iubire cu El şi

cu oamenii (cf. Matei 25, 34-

46). De asemenea, faptele bune ale credinţei săvârşite în

t impu l v ie ţ i i l im it ate

pământeşti au o valoare veşnică. În acelaşi timp,

când credinţa în înviere,

rugăciunea şi comuniunea spirituală frăţească slăbesc, scade

şi adevărata bucurie în Duhul

Sfânt, iar sensul vieţii şi al morţii omeneşti devine nesigur.

Biserica se roagă pentru odihna

sufletelor celor adormiţi în Domnul,

cinsteşte şi cultivă memoria lor şi aşteaptă cu credinţă şi speranţă

învierea morţilor şi viaţa Împărăţiei lui

Dumnezeu. Rugăciunile Sfinţilor, trecuţi la viaţa veşnică, înălţate către

Dumnezeu despre care vorbeşte Sfânta

Scriptură (cf. Apocalipsa 6, 9-10; 7, 15) atestă existenţa invizibilă, dar

reală a persoanei umane după moartea

sa fizică. După cum Hristos Domnul a adus

sănătate femeii bolnave de hemoragie,

prin vindecare, şi bucurie lui Iair, prin învierea fiicei sale, tot aşa Biserica Lui

trebuie să ajute spiritual şi material pe

cei bolnavi şi să consoleze pe cei

îndoliaţi. Astfel, înţelegem că numai iubirea smerită şi milostivă poartă în

ea lumina Învierii, spre slava lui

Dumnezeu şi mântuirea oamenilor. Amin. (preluat din Ziarul Lumina)