Parohia Ortodoxă Română „Zămislirea Maicii Domnului”

LA RUSTICA – ROMA, Largo Augusto Corelli, nr. 9

Pr. Ilie Ursachi, Tel. 3207037955

www.zamislireamaiciidomnului.it

Programul sfintelor slujbe:

Duminica şi sărbători - Sf. Liturghie, ora 8:30; A treia vineri din lună – Sf.

Maslu, ora 19-30; Spovedanie - Joi, ora 17:00 şi Sâmbătă, ora 16:00.

SF. MASLU în parohia noastră, vineri, 11/04, h 19:15 (a doua vineri din lună).

Sâmbătă, 12 aprilie, Sf. Liturghie și Parastas pentru Pr. Nicu la parohia Roma 3,

Lucio Sestio (NU se face Sf. Liturghie la noi în parohie).

Și anul acesta, contribuția financiară anuală este de 50 euro. Rugăm pe toți

membrii parohiei noastre să ajute, și în acest fel, buna desfășurare a misiunii

pastorale din cadrul familiei noastre duhovnicești de la La Rustica. Dumnezeu să

vă răsplătească jertfa!

Continuăm să ajutăm pe cei 4 copii săraci din România pe care parohia

noastră i-a ”adoptat” de la distanță, prin proiectul episcopiei ”Brațele

părintești”.

Săptămâna a VI-a din Postul Mare:

Duminică: Evr 9, 11-14; Mc 10, 32-45 - Sf. Sf. Mc. Irineu, episcop de Sirmium

Luni: Is 48, 17 - 49, 4 - Sf. Ier. Gheorghe Mărturisitorul, episcopul Mitilenei.

Marţi: Fc 27, 1-41; Pr 19, 16-25; Is 49, 6-10 - Sf. Ap. Irodion, Agav, Asincrit.

Miercuri: Fc 31, 3-16; Pr 21, 3-21; Is 58, 1-11 - Sf. Mc. Eupsihie din Cezareea

Joi: Fc 43, 26-31; 45, 1-16; Pr 21, 23 - 22, 4; Is 65, 8-16 - Sf. Mc. Terentie.

Vineri: Fc 46, 1-7; Pr 23, 15 –24, 5; Is 66, 10-24 - Sf. Ier. Calinic de la Cernica

Sâmbătă: Evr 12, 28; 13, 1-8; In 11, 1-45 - Sfântul Mucenic Sava de la Buzău.

Program de citire zilnică a Sfintei Scripturi şi a vieţii Sfinţilor

Sf. Cuv. Maria Egipteanca Această preacuvioasă maică a fost din Egipt şi mai înainte trăia

cu neînfrânare şi cu neastâmpăr, chemând sufletele multor oameni spre pierzare la desfătarea împreunării desfrânate. Dar atâta s-a înălţat prin nepătimire, încât trecea şi apa Iordanului pe deasupra şi, când stătea pe pământ la rugăciune, era ridicată şi înălţată în sus. Pe vremea închinării cinstitei Cruci, mergând mulţi din multe locuri la Ierusalim, a mers şi

ea împreună cu tineri desfrânaţi. Sosind acolo şi fiind oprită în chip nevăzut de la intrarea cinstitei biserici, a pus chezaş pe preacurata Fecioară Maica lui Dumnezeu că de va fi lăsată să intre înăuntru, va trăi cu înţelepciune, şi nu va mai sluji vieţii celei rele, şi nici poftelor şi dezmierdărilor trupeşti. Dobândindu-şi dorinţa după rugăciunea ei, trecând Iordanul şi mergând în pustiu, s-a nevoit patruzeci şi şapte de ani.

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

PAROHIA ,,ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI”

ROMA - LA RUSTICA, L-go Augusto Corelli, nr. 9

An VII, Nr. 13 (6 aprilie 2014)

n vremea aceea, luând pe cei doisprezece ucenici ai Săi, Iisus a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple, zicând: iată ducem sus în Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat căpeteniilor preoţilor şi

cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor, care-L vor batjocori; şi-L vor bate şi-L vor scuipa şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Atunci au venit la Dânsul Iacob şi Ioan, fiii lui Zevedeu şi i-a zis: Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Şi Iisus i-a întrebat: ce voiţi să vă fac? Iar ei I-au spus: dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta şi altul de-a stânga Ta, în slava Ta. Dar Iisus le-a răspuns: nu ştiţi ce cereţi. Puteţi să beţi paharul pe care îl beau Eu şi să vă botezaţi cu

botezul cu care Mă botez Eu? Iar ei au zis: putem. Iisus le-a zis atunci: Paharul pe care Eu îl beau, cu adevărat îl veţi bea, şi cu botezul cu care Eu Mă botez, vă veţi boteza; dar a şedea de-a dreapta şi de-a stânga Mea, nu-Mi este îngăduit să dau decât acelora pentru care s-a rânduit. Când au auzit ceilalţi zece, au început să fie mânioşi pe Iacob şi pe Ioan; iar Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: ştiţi că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpânesc; dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care dintre voi va vrea să fie mai mare să fie slujitorul vostru; şi care va vrea să fie cel dintâi între voi să fie slujitorul tuturor, pentru că şi Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea viaţa preţ de răscumpărare pentru mulţi.

Duminica a V-a din Post

(a Cuvioasei Maria Egipteanca) Marcu 10, 32-45

Apostol: Evrei 9, 11-14

Fraţilor, Hristos, venind Arhiereu al bunătăţilor celor viitoare, a trecut prin cortul cel mai mare şi mai desăvârşit, nu făcut de mână, adică nu din zidirea aceasta; El a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, şi a dobândit o veşnică răscumpărare.

Căci dacă sângele ţapilor şi al taurilor şi cenuşa junincii, stropind pe cei spurcaţi, îi sfinţeşte spre curăţirea trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, Care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus lui Dumnezeu pe Sine jertfă fără de prihană, va curăţi cugetul vostru de faptele cele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu!

Timpul Postului Mare este acea perioadă de timp din cursul anului bisericesc care cheamă pe toţi credincioşii la meditaţie şi rugăciune, la sporirea evlaviei, a iertării, a iubirii şi a slujirii. Este o experienţă spirituală pe care o simt toţi credincioşii, pe măsura dorinţei şi a râvnei lor, de a se apropia mai mult de Dumnezeu, de a dezvolta dialogul cu El prin credinţă, rugăciune şi iubire.

Încă din prima duminică a acestui Post suntem invitaţi să ne apropiem tot mai mult de bogăţia şi frumuseţile Ortodoxiei, care se exprimă nu numai prin cuvântul învăţăturilor dogmatice şi doxologia Bisericii, ci şi prin imaginea captivantă a icoanelor, ca teologie vie, care cheamă la comuniune, la transfigurare şi la urmarea credinţei şi a vieţii celor reprezentaţi în icoane. În duminica a doua urcăm mai sus pe scara cunoaşterii lui Dumnezeu şi a experierii tainei Lui, prin Duhul Sfânt, Care lucrează în Biserică şi în lume, prin energiile Lui necreate, prin care a creat, proniază şi desăvârşeşte lumea. De aceea, această duminică este numită a Sfântului Grigorie Palama, Părintele bisericesc care a sistematizat şi apărat învăţătura despre lucrarea necreată a Duhului Sfânt, ca har dumnezeiesc necreat, necesar omului pentru sfinţirea şi mântuirea lui, prin Sfintele Taine ale Bisericii.

Duminica a treia din Postul Mare este numită Duminica Sfintei Cruci. La mijlocul acestui Post, Biserica ridică în văzul duhovnicesc al tuturor Sfânta Cruce, marele dar al lui Dumnezeu făcut oamenilor, pentru a se întări în râvna Postului şi pentru a privi spre ea, ca să poată primi prin ea putere şi încurajare pe calea împlinirii voii lui Dumnezeu şi pentru a privi spre lumina şi biruinţa Învierii.

Duminica a patra este numită a Sfântului Ioan Scărarul, întrucât acest Părinte a înţeles viaţa creştină ca pe o scară, pe care omul credincios urcă pentru a se apropia de Dumnezeu, urcând treaptă cu treaptă tot mai sus. Postul Mare are o dinamică a urcuşului

spiritual care nu se opreşte într-un loc, ci se mişcă ascendent, spre înălţimile experienţei iubirii de Dumnezeu şi de oameni.

Duminica a cincea îi ridică pe credincioşi spre înălţimile concretizării iubirii de Hristos şi de oameni, prin puterea şi întâietatea slujirii.

Evanghelia acestei duminici ne introduce în atmosfera ultimelor zile din viaţa pământească a lui Iisus Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu întrupat. Cuvintele Sfintei Scripturi din această zi sunt extrem de grăitoare despre un nou mod de atitudine a omului, nu numai faţă de Dumnezeu, ci şi faţă de semenii lui, faţă de lumea înconjurătoare. Evanghelistul Marcu ne relatează că Iisus împreună cu Apostolii Săi mergeau (se suiau) la Ierusalim, vorbindu-le despre cele ce se vor întâmpla cu El peste câteva zile. „Iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi predat arhiereilor şi cărturarilor; Îl vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor. Îl vor batjocori, şi-L vor scuipa, şi-L vor biciui, şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia“ (Marcu 10, 33-34). Doi dintre Apostolii Domnului: Iacob şi Ioan, fiii lui Zevedeu, gândind în mod pur lumesc că Domnul va întemeia o îm pă r ă ţ i e l um e a s că , î i c e r Mântuitorului să le dea voie să stea unul de-a dreapta şi altul de-a stânga Sa în slava Sa (cf. Marcu 10, 37). Iisus Hristos le respinge cererea celor doi Apostoli, zicându-le că nu ştiu ce cer, întrebându-i astfel: „Puteţi să beţi paharul pe care îl beau Eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu? Iar ei I-au zis: Putem. Şi Iisus le-a zis: Paharul pe care Eu îl beau îl veţi bea şi cu botezul cu care Mă botez vă veţi boteza, dar a şedea de-a dreapta Mea sau de-a stânga Mea nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit“ (Marcu 10, 38-40). După aceste cuvinte, dialogul Mântuitorului cu ucenicii Săi se desfăşoară pe alte coordonate care se află în legătură cu cele prezente în dialogul anterior. Gândirea şi mentalitatea Apostolilor

erau tributare gândirii şi mentalităţii vremii lor, aflate în contradicţie cu ceea ce gândea şi dorea Iisus Hristos. Mântuitorul face o paralelă între mentalitatea lumească de până la El, cu privire la sensul slujirii oamenilor, mentalitate care înţelegea slujirea ca pe ceva degradant, înjositor, care nu trebuie urmat de oameni, fapt ilustrat de cei ce se aflau în fruntea obştilor, a popoarelor vremii de atunci, care înţelegeau raportul lor cu supuşii, în deplină contradicţie cu acela pe care îl propune Hristos. El spune ucenicilor: „Ştiţi că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpânesc. Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru; şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie slugă tuturor“.

Prin aceste cuvinte ale Mântuitorului este răsturnată nu numai o mentalitate învechită şi păgubitoare pentru oameni a lumii de dinaintea Lui, ci şi această lume veche în întregul ei. Cei care conduceau popoarele înainte de Hristos îşi concentrau raportarea lor la cei din jur în funcţie de egoismul şi puterea lor, la mândria şi dispreţul lor faţă de semenii lor. Ei bine, Mântuitorul transformă în mod radical această relaţie bazată pe egoism şi dispreţ într-una ce pune în centru slujirea semenilor. Dar această slujire nu o impune de la o lege, putere sau normă exterioară, ci El Însuşi devine criteriul, norma sau porunca slujirii, aşa cum precizează Domnul Însuşi: „Că şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi“ (Marcu 10, 45).

S l u j i r e a o a m e n i l o r e s t e recomandată de către Mântuitorul ca fiind mărturia sau semnul esenţial al apartenenţei acestora la calitatea de ucenici ai Săi. Slujirea nu este una dintre posibilele alternative ale vieţii creştine, ci ea este însăşi inima apartenenţei la Trupul Său tainic - Biserica. Ea este atât de importantă, deoarece este purtătoare de iubire şi transmiţătoare de căldură umană şi

iubire creştină. Mântuitorul a venit în lume pentru a o răscumpăra din păcat şi din moarte şi pentru a-i împărtăşi cât mai multă viaţă. Această viaţă se transmite prin actul slujirii. Prin slujire, oamenii devin solidari unii cu alţii, îşi trăiesc durerile, aspiraţiile şi nevoile unii altora. Dar nu pot să realizeze această comuniune interpersonală concretă în săvârşirea faptelor bune dacă nu reuşesc să depăşească egoismul propriu şi să-şi înfrângă pornirile păcătoase, care-i închid ca într-o închisoare a acestui egoism, fără legătură cu cei din jurul lor. De aceea, este necesară intensificarea postului şi

a rugăciunii pentru ca sufletele oamenilor să fie sensibilizate pentru o percepţie mai clară a responsabilităţilor creştine, aşa cum ne învaţă Iisus Hristos.

Dar Iisus Hristos ne învaţă slujirea adevărată a oamenilor pentru că El Însuşi a fost Slujitorul prin excelenţă. Ce mare taină şi frumuseţe spirituală este aceasta! Dumnezeu Cuvântul a venit la făptura ce s-a creat prin El (cf. Ioan 1, 3) pentru a o sluji. Fiul Omului a venit în lume pentru a sluji făpturii, pentru a sluji omului. Dar nu a venit ca să slujească unui om desăvârşit, ci omului aflat în păcat, răutate şi moarte. Ce mare taină este aceasta a apropierii pline de iubire a lui Dumnezeu Cel desăvârşit de omul supus stricăciunii şi diavolului! Fiul Omului a slujit şi slujeşte mereu creaţiei Sale, nelepădându-Se de ea nic i atunci când aceasta se îndepărtează şi Îl neagă pe Creatorul şi Mântuitorul ei. Aceasta a fost şi este posibil printr-o iubire atotputernică şi mult-milostivă a lui Dumnezeu.

Va înţelege oare omul de astăzi că este chemat nu ca să i se slujească, ci ca să slujească el însuşi, în mod jertfelnic, după îndemnul lui Hristos? Credincioşii vor avea ca ajutor, motivaţie şi întărire pe acest drum al slujirii îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos“ (Galateni 6, 2). (fragment, PF. Patriarh Daniel)