căpitanul aviator alexandru Şerbănescu

MEMORIA OLTULUIRevistă de istorie și cultură

Anul I, nr. 3, Mai 2012

Editată de Asociația Culturală MEMORIA OLTULUI

Director: Ion D. Tîlvănoiu Planșele noastre:Copera 1.Eroul cpt. aviator Alexandru Şerbănescu (1912- 1944)Coperta 2. Casa memorială ,,Aurel Vlaicu” de la Binţinţi Monumentul Dorobanţului de la Turnu MăgureleCoperta 3. Aurel Vlaicu protagonistul primului raid aviatic Slatina-Piatra Olt împreună cu Octavian Goga candidat la un post de deputat la Romanaţi în 1915.Coperta 4. Monumentul „Trepte către cer” ridicat la Coloneşti-Olt în memoria eroului cpt. aviator Alexandru Şerbănescu

CUPRINS1. Ziua de 10 mai/ 22. Calendarul „Memoriei Oltului”, Mai/ 43. Primul raid aviatic din România: Slatina-Piatra Olt/ 64. Centenarul unui zburător: căpitanul aviator Alexandru Şerbănescu/ 135. Karpova, 1942: salvarea personalului Grupului 7 Vânătoare/ 216. Căpitanul aviator Alexandru Şerbănescu/ 267. Biserica din Brebeni, vechime şi continuitate/ 298. Clio se amuză/ 349. Contribuţia Oltului la cucerirea independenţei de stat a României/ 3710. Familii boiereşti oltene: Boierii Buzeşti (III)/ 4811. Publicaţii periodice din Olt şi Romanaţi/ 5312. Personalităţi militare din Romanaţi: generalul de Divizie Dumitru (Sică) Popescu/ 5813. Eroi şi monumente din Olt şi Romanaţi/ 6014. Cititorii scriu istorie/ 64

ISSN 2284 – 7766 Tiparul executat la Editura Hoffman

Tehnoredactare Editura Hoffman www.EdituraHoffman.com

Tel./fax: 0249 460 2180740 984 910

MEMORIA OLTULUI ANUL I, NR. 3MAI 2012

www.memoriaoltului.ro2

Ziua de 10 mai„[…]Trăsăturile unei epoci nu se disting decât de la o depărtare în timp. Trebuie să ne depărtăm de momentul în care trăim spre a distinge trăsăturile lui permanente, istorice, căci fiecare moment, pe lângă însemnătatea lui istorică, este plin de griji mărunte, este asurzitor de vuietul maşinilor carte întreţin viaţa, de ţipetele celor ce au rămas înapoi în cursa vieţii, de strigătele victorioase ale celor ce au ajuns ţinta. Când însă lupta s-a terminat, când maşinile s-au oprit şi vuietul a încetat, atunci se vede rezultatul fierberii şi cu cât momentul trece, cu atât prezentul se înalţă liniştit, cu atât trăsăturile lui se arată mai fine şi mai caracteristice. În contemplarea calmă a trecutului apreciem atunci mărirea lui, şi admiraţiunea noastră pentru el este unită cu un sentiment de tristeţe pentru cei ce nu mai sunt. Atunci regretăm că ei nu mai trăiesc ca să le auzim graiul, să simţim apăsarea mâinilor lor calde,

să profităm de înţelepciunea lor. Iată, domnilor, f r u m u s e ţ e a istoriei care ne reînvie faptele şi persoanele trecutului. Ea nu este numai o ştiinţă a s o c i e t ă ţ i l o r dispărute, ci este o împreunare a

celor ce sunt cu cei ce nu mai sunt, într-o comunitate de dorinţe, de aspiraţiuni, şi de voinţe. Prin istorie trăiesc împreună cu noi strămoşii noştri, ne consiliază şi ne determină la fapte, formează un suflet cu noi, şi numărul nostru se măreşte cu numărul și faptele lor. Câţi poeţi, cugetând la marii noştri domni nu au voit să-i revadă iarăși pe lume, mai ales în momentele de mari încercări!Dar, domnilor, ceea ce vor regreta generaţiunile viitoare, noi avem fericirea de a poseda azi. Generaţiunile viitoare au să regrete că nu au trăit în timpul când Carol I a readus victoria sub steagurile româneşti şi când a creat regatul Dunării măreţe. Noi suntem fericiţi că putem auzi în urechi vocea Lui, că putem să-L vedem cârmuind corabia română pe El, care a readus încredere în inimile româneşti.[…] Suirea pe tron, independenţa ţării, proclamarea Regatului-iată întreita serbare pe care o celebrăm noi şi pe care o vor celebra g e n e r a ţ i i l e v i i t o a r e . [ … ] El aste sincer religios, profund convins de î n s e m n ă t a t e a misiunii Sale şi de ajutorul ce vine de la

Născut la Floru, jud. Olt, I. S. Floru a fost profesor de istorie şi autor de manuale

şcolare...

câteva din lucrările sale

...câteva din lucrările sale

MEMORIA OLTULUIANUL I, NR. 3MAI 2012

www.memoriaoltului.ro 3

Dumnezeu când cineva îşi face datoria: „Singur numai Dumnezeu poate şti ceea ce viitorul păstrează patriei noastre. Din parte-ne să ne mulţumim a ne face datoria.”[…] Când se adresează pentru întâia oară românilor nu le face promisiuni

nemăsurate, nu le aduce laude exagerate: „Eu vă aduc o inimă leală, cugetări drepte, o voinţă tare de a face binele, un devotament fără margini către noua mea patrie. Din acest moment totul este comun între noi.Credeţi în Mine precum cred eu în domnia voastră.” Simplu, drept, deschis, aşa vorbeşte un cavaler fără frică şi fără pată. Tot simplu şi deschis a vorbit la Plevna. […]Marele Duce Nicolae întrebând pe prinţul Carol dacă are intenţia de a comanda armata română în persoană „Se înţelege de la sine” răspunse Prinţul. Marele Duce întâmpină că ar fi prea multe greutăţi, Principele Carol neputând fi pus sub ordinele unui general rus. „Fireşte că nu” răspunse Domnitorul nostru „însă zece generali ruşi ar putea fi puşi sub ordinele mele”. Peste câteva minute de la retragerea sa, Marele Duce Nicolae sosi în cortul princiar spre a-i oferi în numele împăratului comanda superioară asupra tuturor trupelor ruseşti dinaintea Plevnei.

Nu mai puţin deschis a răspuns Domnitorul Carol I la ameninţările Rusiei, când, după terminarea războiului mai întreaga ţară era ocupată de oştiri ruseşti, când diplomaţia puternicului imperiu se sforţa din toate puterile să înnăbuşească protestările noastre pentru răpire Basarabiei. Atunci ruşii ne-au ameninţat că vor dezarma armata românească. „O armată care s-a luptat înaintea Plevnei sub ochii împăratului Alexandru II poate fi nimicită, dezarmată nu!”, a fost răspunsul Domnitorului Carol. […] Azi avem un stat constituit cu legi model, garantat cu o armată ce poate suporta comparaţiunea celor mai bune armate europene. Se înţelege, nu trebuie să credem că am ajuns la capătul dorinţelor.Din contră, abia acum am intrat în felul de muncă al popoarelor civilizate şi numai prin muncă vom izbuti să păstrăm ceea ce avem, să stăm strânşi cu acei de care suntem despărţiţi prin hotare politice. […] Noi trebuie să împlinim misiunea de a păstra ceea ce ne-au lăsat părinţii şi de a adăuga prin muncă la moşia cea mare dintre Nistru şi Tisa. Prin muncă, românul basarabean sau ardelean va izbuti să-şi mărească moşia, prin virtute vom vedea numărul nostru crescând,prin cultură vom putea forma o singură comunitate chiar peste graniţele politice ale statelor.”

(Ioan S. Floru- „Ziua de zece mai, Regele Carol şi Românii”, Bucureşti, 1902, p.3-22)

...câteva din lucrările sale



Calendarul Memoriei OltuluiMai

- 12 mai 1529, prima atestare documentară a satului Găneasa.- 8 mai 1577, prima atestare documentară a satului Vâlsăneşti.- 21 mai 1591, prima atestare documentară a satului Dobriceni (com. Iancu Jianu).- 27 mai 1597, fraţii Buzeşti ridică crucea de la Gurbăneşti Dâmboviţa.- 4 mai 1610, prima atestare documentară a satului Pârşcoveni-Romanaţi.- 13 mai 1647,m. Radu III Buzescu, fiul banului Radu Buzescu, la Strejeşti (strămutat la Călui).- 11 mai 1728, Inochentie, fost egumen la Brâncoveni devine Episcop de Râmnic.- 14 mai 1793, C-tin Filipescu donează Caracalului 14000 pogoane. - 27 mai 1821, e ucis la Târgovişte Tudor Vladimirescu.- sfârşitul lui mai 1821, Slatina e arsă de turci.- mai 1823, Gh. Ardeleanu (tatăl lui P. S. Aurelian) este numit profesor la Şcoala Ionaşcu.- 10 mai 1832 îşi deschide cursurile prima şcoală publică din Caracal.- 21 mai 1836, m. poetul Barbu Paris Mumuleanu (n. la Slatina).- 16 mai 1839, m. Zoe Cantacuzino (n. Slătineanu), soţia caimacamului C-tin Cantacuzino.- 15 mai 1859, n. Iuliu Moisil, profesor la Slatina (m.28 ian. 1947).- 16 mai 1859, n. Badea Cireşanu la Vineţi-Spineni, jud. Olt.- 24 mai 1860, n. Bârza preotul N. Bârzeanu(m.10 iulie 1941).- 5 mai 1868, m. filantropul slătinean I. Varipati (înmormântat la bis. Sopot-Slatina).- 2 mai 1875, n. Crăciunei institutorul Radu Popescu, autor de manuale şcolare.- 5 mai 1877, n. la Slatina Scevola Zăgănescu, avocat, publicist, decanul Baroului Olt.- 14 mai 1881, n. Caracal pictorul Marius Bunescu- 2 mai 1882, n. Slatina Ion Bucică, dr.în medicină veterinară.- 11 mai 1886, n. Zănoaga-Romanaţi pictorul Dumitru Stoica.- 17 mai 1887, se pune piatra fundamentală a Şcolii „Ştefan Protopopescu” Slatina.- 6 mai 1897, n. Ernest Urdăreanu, mareşal al Palatului(mama sa, Alexandrina de Lapomeraye era din Slatina).- 10 mai 1899, N. B. Locusteanu lasă prin testament 2 burse pentru tinerii romanaţeni (exclusiv drept).- 29 mai 1899, Al. Bogdan Piteşti candidează la Colegiul 2 Cameră la Olt. Au loc incidente sângeroase la Slatina pe peronul gării.- 3 mai 1900, n. la Coteana poetul şi publicistul Mihai Bărăgan.- 20 mai 1900, m. g-ral August Gorjan,(1877 comandantul Reg. 3 Olt).- 27 mai 1905, apare la Slatina „Scânteia”, organ conservator.mai 1907, N. Titulescu intră în Parlament cu N. Iorga- 30 mai 1907, se înfiinţează prima întreprindere cooperatistă de ţesătorie din Olt „Asociaţia Sătenilor” Dobrun.- 3 mai 1908, regele Carol I vizitează Corabia.- 8 mai 1909, dr. Badea Cireşanu înaintează Sf. Sinod manuscrisul „Tezaurului Liturgic”.- 27 mai 1910, sfinţirea bisericii „AdormireaMaicii Domnului” Caracal, ctitoria Jienilor.



- 2 mai 1912, fostul prefect de Olt C. Anghel publică „Amintirile unui fost prefect din timpul răscoalelor de la 1907”.- 17 mai 1912, n. Coloneşti eroul cpt. aviator Alex. Şerbănescu(m. 18 aug. 1944).- mai 1914, N. Titulescu e ales deputat de Romanaţi a II-a oară.- 15 mai 1914, apare la Slatina ziarul ,,Direcţia Nouă”.- 20 mai 1914, n. la Slatina pr. Ion Trandafir- 10 mai 1920, apare la Caracal „Sfatul ţăranilor”, organul P.N.L.Romanaţi.- 15 mai 1920 apare la Caracal „Snopul de grâu”, nr. unic.- mai 1922, moare Ion Hagiescu Mirişte, jurist şi colecţionar de artă din Caracal.- 9 mai 1923, trece prin Slatina coşciugul Eroului Necunoscut.- 15 mai 1926, n.la Slatina prof. univ. Venera Antonescu, scriitoare.- 19 mai 1925, inaugurarea monumentului eroilor din Rotunda.- 21 mai 1925, inaugurarea monumentului eroilor Bârca-Valea Mare.- 31 mai 1925, se inaugurează la Slatina monumentul Ecaterinei Teodoroiu.- 1 mai 1928, apare la Caracal ziarul „Vremea”, director Şt. Ricman.- 20 mai 1928, inaugurarea monumentului eroilor din Osica de Sus.- mai 1931, inaugurarea monumentului eroilor din Bălţaţi.- mai 1931, apare la Ursoaia-Olt revista „Leagăn de vise” (dir.pr. I. Constantinescu şi redactor M. Smarand).- 29 mai 1931, N. Iorga vizitează Slatina.- 20 mai 1933, apare la Caracal ziarul „Orizonturi”.- 21 mai 1933, apare la Caracal ziarul „Buretele” cu simpatii pentru O.Goga şi P. Agrar.- 1 mai 1934, inaugurarea monumentului eroilor din Jitaru-Olt.- 3 mai 1936, g-ralul N. M. Condiescu devine preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români (înmormântat la Grozăveşti-Romanaţi în 1939).- mai 1938 este inaugurat monumentul eroilor din Fărcaşele.- 15 mai 1938, n. Corbu-Olt Ioan M. Barbu, scriitor şi publicist.- 1 mai 1939, apare la Slatina ziarul „Renaşterea Oltului” care la 15 mai 1939 relata despre vizita regelui Carol II însoţit de Marele Voevod Mihai în judeţul Olt.- 3 mai 1941, Mircea Damian publică în ziarul „Bucureşti” o scrisoare deschisă către g-ralul Antonescu cerând libertatea presei.- mai 1943, inaugurarea troiţei eroilor din Pârşcoveni.- 24 mai 1943, fostul profesor slătinean Iuliu Moisil devine Membru de onoare al Academiei Române.- 27 mai 1944, m. fostul primar al Slatinei, dr. Marin Soreanu.- 13 mai 1945, n. la Corabia Ion Oblemenco.- 27 mai 1945, n. Caracal istoricul Dumitru Botar.- 1 mai 1952, se deschide Muzeul Raional Slatina, director Ion Moroşanu.- 17 mai 1968, N. Ceauşescu şi Ch. De Gaulle vizitează Slatina.- 10-14 mai 1972, festivităţile acordării numelui „Ion Minulescu”Liceului nr.2 din Slatina.- 16 mai 1976, inaugurarea Casei de cultură a sindicatelor din Slatina.- 26 mai 1984, N. Ceauşescu inaugurează Canalul Dunăre-Marea Neagră.- 27 mai 1997, m.poetul Cezar Baltag (a copilărit la Profa-Spineni)



Primul raid aviatic din România: Slatina-Piatra Olt

Prof. Floriana Tîlvănoiu

Aurel Vlaicu, primul făuritor al aparatului de zbor mai greu decât aerul din ţara noastră,pe lângă multe alte merite în domeniul aviaţiei, îi are şi pe acela de a fi realizat şi primul raid aviatic din România.La puţin timp (trei luni) de la primul zbor din 17 iunie 1910,de pe câmpul de la Cotroceni, renumitul inventator deschide seria efectuării a numeroase raiduri aeriene pe teritoriul ţării noastre.Inginerul român, pionier al aviaţiei româneşti şi mondiale, Aurel Vlaicu s-a născut în comuna Binţinţi, judeţul Hunedoara, lângă Orăştie. S-a născut într-o familie de ţărani înstăriţi. Urmează liceul la Orăştie şi Sibiu, iar Facultatea (Politehnica) la Budapesta şi Munchen. În 1909, construieşte un planor la Arsenalul Armatei din Bucureşti. Acest planor primeşte denumirea de „Vlaicu I”. Cu acest avion, Vlaicu înregistrează o serie de succese în domeniu:primul zbor rămas în istoria aeronauticii româneşti, cel din 17 iunie 1910, întreceri demonstrative, iar ca o încununare a performanţei la care putea ajunge acest avion a fost participarea la manevrele militare din toamna anului 1910 pe meleagurile Olteniei. În timpul acestor

manevre militare are loc primul raid aerian din ţara noastră. În timpul activităţii sale, Aurel Vlaicu neavând pregătirea necesară de pilot, a efectuat numeroase zboruri

în scopul cunoaşterii posibilităţilor aparatului de zbor,dar şi în scopul perfecţionării sale în tehnicile pilotajului. De fiecare dată aceste zboruri erau asistate de cele mai multe ori de personalităţi marcante ale vremii, din diferite domenii. Aşa s-a întâmplat că la unul din zboruri, printre cei care

urmăreau cu uimire şi interes demonstraţiile aeriene,să se găsească şi Alteţa Sa Regală, principele moştenitor FERDINAND DE ROMÂNIA. Profund impresionat de ceea ce a văzut, acesta l-a felicitat pe Vlaicu şi i-a spus:

Aurel Vlaicu și aparatul Vlaicu 1

Vlaicu şi avionul său pe Câmpul Cotrocenilor



„- Dumneata, domnule Vlaicu, trebuie să zbori la manevrele militare! Zborul de adineauri, făcut pe un asemenea vânt, ne îndreptăţeşte să spunem că avem toată nădejdea în viitorul invenţiei dumitale.”Vlaicu, în acest scop,transportă aeroplanul demontat în bucăţi, cu trenul de la Bucureşti la Slatina. Ajuns în gara oraşului, îl reansamblează pe câmpul din faţa gării. Iar în ziua de 26 sept. 1910, aparatul era gata de zbor. Pilotul român urma să transporte, pe calea aerului, un ordin de operaţii militare, făcând legătura între două unităţi ale aceluiaşi comandament. Ordinul îl primeşte de la regele Carol I, la ora 5 dimineaţa.După toate pregătirile făcute, pe un vânt puternic, Vlaicu decolează, cu primul său aeroplan, de la Slatina. Se întâmpla în ziua de 27 sept. 1910. Aeroplanul s-a ridicat atunci la înălţimea de 500 m. Învingând vântul puternic, Vlaicu zboară cu avionul său timp de 35 de minute, traversează Oltul după care aterizează la Piatra-Olt cu o precizie, faţă de locul stabilit, aproape perfectă. Vlaicu opreşte motorul avionului la distanţa

de numai 10 m de conducătorii manevrelor. Alteţa Sa Regală, prinţul m o ş t e n i t o r , Ferdinand de România a fost cel căruia Vlaicu i-a înmânat ordinul militar.Prezenţi la

evenimentul de la Piatra–Olt au mai fost:prinţul Carol, principii Frederik Victor şi Francisc Joseph de Hohenzollern, primul ministru I. I. C. Brătianu, ministrul de război – generalul Grigore C-tin Crăiniceanu. Acesta din urmă, după ce Vlaicu îndeplineşte cu bine misiunea primită, îl felicită pentru reuşita zborului:„În urma dovezilor pe care le-ai făcut cu aeroplanul dumitale, Consiliul de Miniştri a aprobat raportul meu şi-ţi dă o recompensă de 50 000 de lei.” România devine astfel, prin realizarea acestui zbor, a doua ţară din lume care a folosit avionul în acţiuni militare. Predecesoarea sa, în acest sens, a fost Franţa, când în timpul manevrelor militare franceze din zona Reims (august 1910), a fost folosit pentru prima dată un avion în scopuri militare. Până la această dată, pe teritoriul ţării noastre nu s-au efectuat zboruri pe distanţe mari şi nici la înălţimi mai îndrăzneţe. Pentru acea epocă, zborul de la Slatina Aurel Vlaicu

Avionul lui Vlaicu în zbor



la Piatra-Olt, a fost un adevărat triumf al aviaţiei române. De aceea a intrat în istoria aeronauticii ca fiind primul raid aviatic din ţara noastră. O premieră şi totodată o mare

performanţă în domeniu aviatic românesc şi nu numai.Acest raid a fost încununarea mai multor demersuri. După cel dintâi zbor (17 iunie 1910, de la Cotroceni), Vlaicu aduce îmbunătăţiri aeroplanului său. Astfel că „Vlaicu I” ajunge să fie primul avion din lume cu aripă cu profil variabil, primul avion din lume cu două elice coaxiale, contrarotative. Această soluţie găsită de Vlaicu se foloseşte frecvent în construcţia avioanelor, în special în aviaţia militară. „Vlaicu I” era primul avion din lume cu tren de aterizare,cu roţi independente. Avea corpul format dintr-un tub de aluminiu, lung de 10 m, de care se prindeau toate celelalte părţi ale avionului.De reţinut sunt şi manevrele d e m o n s t r a t i v e făcute cu acest avion. La 5 sept. 1910, Vlaicu participă la întrecerile care au loc între el şi alţi

reprezentanţi ai aviaţiei la acea vreme: Molla (pilot francez) şi George Valentin Bibescu. Vlaicu zboară mai sus decât toţi (100m) şi câştigă. În 7 sept. 1910, Molla zboară la înălţimea de 200m, iar Vlaicu la 400m. Acest succes îi aduce pilotului erou suma de 3000 lei, ca răsplată a performanţelor stabilite. Acest premiu îl primeşte de la Spiru Haret, un fidel susţinător al acţiunilor intreprinse de Vlaicu. Cu îmbunătăţirile aduse avionului,pilotul român ajunge să parcurgă distanţa de 28 km, cu o viteză de 100 km pe oră şi se ridică la înălţimea de 150m. O îndrăzneaţă performanţă pentru acele timpuri.Printre martorii oculari la evenimentul din 27 sept. 1910, s-a aflat şi general-maior inginer în retragere, Gheorghe Negrescu ,unul dintre ofiţerii români care au îmbrăţişat cariera militară mai mult de 4 decenii. La 27 sept. avea gradul de sublocotenent în Compania de Telegrafie şi Telefonie, care a deservit manevrele militare de la Slatina la Piatra-Olt. Despre acel eveniment şi despre cel care l-a înfăptuit, Gheorghe Negrescu îşi aminteşte cu mândrie:„În ultima zi a manevrelor a avut loc

un eveniment r e m a r c a b i l , deasupra câmpului de manevre a apărut o maşină zburătoare. Era Aurel Vlaicu cu aeroplanul lui. În după-amiaza zilei,

Aurel Vlaicu și O. Goga

Fotografie document: Aurel Vlaicu înaintea zborului de la Slatina din 24-27 sept. 1910.În stânga, mecanicul

Ion Ciulu. În dreapta un ofiţer din Statul Major al armatei.



Vlaicu a decolat de pe un teren de lângă gara Slatina şi urcând la o înălţime apreciabilă, într-un zbor majestuos deasupra văii Oltului, s-a îndreptat spre Piatra-Olt, unde se afla direcţia manevrelor. După ce a aterizat pe câmpul de lângă gara Piatra-Olt, a predat mesajul ce-i fusese încredinţat, mesaj transportat pentru prima oară pe calea aerului în cadrul armatei române.” (General-maior inginer(r) Gheorghe Negrescu „Aurel Vlaicu văzut de un zburător contemporan”, Ed. Militară, Bucureşti 1973, p. 32). După terminarea manevrelor de la Piatra-Olt şi Slatina, ministrul de război de atunci, Constantin Crăiniceanu, una din figurile reprezentative ale armatei române,ţine în mod expres să încununeze reuşita primului raid aerian românesc cu organizarea unui miting aviatic. Astfel, în data de 17 oct. 1910, are loc la Bucureşti, pe hipodromul de la Băneasa, primul miting aerian din România. Este cunoscut sub denumirea de „Marele miting aviatic”. Prin anunţuri publicitare, erau invitaţi oameni de pretutindeni. Articole, scrise cu talent scriitoricesc, umpleau pagini întregi în cotidianele vremii. Iată câteva spicuiri din anunţurile publicitare care împânzeau presa:„Pentru experienţele celui dintâi aeroplan

românesc inventat, construit şi pilotat de inginerul român Aurel Vlaicu, se vor face o serie de zboruri de îndemânare, zboruri de înălţime şi zboruri de durată,ale căror rezultate vor fi controlate şi afişate publicului prin grija juriului tehnic înadins

alcătuit. Experienţele vor avea loc după-amiaza la ora 4. În caz de timp nefavorabil, experienţele vor avea loc a doua sau a treia zi, anunţându-se în oraş prin stindarde albe puse la Teatru Naţional, Palatul Funcţionarilor Publici şi Hotel Bulevard, dacă se amână. Preţul intrărilor:la tribună, loja 80 lei, intrarea de persoană 10 lei, militarii 5 lei, copiii 2 lei. La câmp pe peluză, intrarea generală 2 lei. Toate biletele poartă sigiliul Ministerului de Război. Cei ce vor intra la câmp cu trăsura plătesc o suprataxă de 10 lei. Pentru automobile se va plăti 30 lei, fără altă intrare, însă numai atâtea persoane câte locuri are automobilul.Publicul este rugat a veni la timp înainte de orele 3 după-amiază… Cei ce vor veni din provincie vor primi viza biletelor de tren la ghişeele de intrare. Ministerul Lucrărilor Publice a acordat o reducere de 50 la sută pe căile ferate, tuturor celor ce vin în capitală pentru acest miting de aviaţie. Biletele de tren vor fi valabile sâmbătă, 16 octombrie, până marţi, 19 octombrie, la ultimul tren

Fotografie document de la locul accidentului



seara şi numai dacă pentru întoarcere vor purta pe ele în dos, viza ce se aplică la ghişeele hipodromului de către funcţionarii din Direcţia C.F.R. Pentru capitală, Direcţia Generală a Căilor Ferate va întocmi trenuri speciale pentru ziua zborurilor. Aceste trenuri vor pleca din gările de Nord, Obor şi Filaret la orele ce se vor publica ulterior. Biletele pentru acest miting se găsesc de vânzare la Agenţia teatrală „L’independence Roumaine”, iar duminică, 17 octombrie, atât pe peronul gărilor de Nord şi Filaret, cât şi la intrările hipodromului.”Au venit în acea zi de toamnă târzie,să vadă „gândacul lui Vlaicu”, oameni de toate profesiile, militari şi civili în număr mare. Din Bucureşti şi din provincie au venit funcţionari de înalte ranguri, dar şi funcţionari obişnuiţi, meşteşugari, muncitori, profesori, studenţi şi elevi. Erau pline până la refuz tribunele şi peluzele, iar demonstraţiile aviatice, mulţumirile şi entuziasmul publicului care a asistat cu emoţie, au fost pe măsura celor estimate de organizatorii mitingului. Întreaga manifestaţie a fost o reuşită în cadrul căreia Aurel Vlaicu s-a întrecut pe el însuşi prin evoluţiile aeriene efectuate. Aceste evoluţii

s-au aliniat celorlalte rezultate remarcabile din ziua de 17 iunie 1910, cât şi din ziua primului raid aviatic din România de la Slatina la Piatra-Olt din 27 septembrie 1910. Două zile cu data de 17 au fost înscrise de Vlaicu cu litere de neuitat în letopiseţul aviaţiei române (17 iunie şi 17 octombrie).Drumul spre înălţimi este deschis cu îndrăzeală de Aurel Vlaicu. O serie întreagă de zburători români îşi înscriu numele, prin faptele lor, cu litere de aur în istoria aviatică a României.După cum era de aşteptat, primul raid aerian de la Slatina la Piatra-Olt a constituit semnalul pentru piloţii noştri care s-au avântat spre înălţimi în competiţii care merită a fi amintite. Astfel, pilotul român George Valentin Bibescu, care obţinuse brevetul de pilot în anul 1910 în Franţa, iar în luna mai 1911 înfiinţează la Bucureşti o şcoală de pilotaj la Cotroceni a efectuat cel de-al doilea raid aviatic din ţara noastră. Este vorba de raidul aerian de la Bucureşti la Turnu Măgurele din 5 august 1911. Această cutezanţă i-a dat pilotului român încredere în efectuarea unor zboruri mai elaborate. George Valentin Bibescu este primul român care a trecut la 14 septembrie 1911 Dunărea în zbor de la Giurgiu la Rusciuc, iar puţin

pilotul Valentin Bibescu

La locul prăbușirii lui Vlaicu: 13 sept. 1913



mai târziu, cu un avion „VOISIN CANARD”, transformat în hidroavion după planurile sale, face zboruri atât la sol cât şi pe apă. Acest aparat adaptat de Bibescu zborurilor mixte, a parcurs apreciabila distanţă de 1000 m pe suprafaţa mării, la Constanţa. Bibescu rămâne în analele aviaţiei române printre iniţiatorii primelor şcoli de pilotaj din România, a primilor constructori de hidroavioane, a primilor zburători pe astfel de aparate şi cel de-al doilea pilot român care după Vlaicu a reuşit un raid aerian (Bucureşti-Turnu Măgurele), zburând fără întrerupere timp de o oră şi 20 de minute.Demn de amintit este şi raidul aerian efectuat de primul pilot militar, s u b l o c o t e n e nt u l Ştefan Protopopescu (n. 17 iulie 1886 în comuna Bălceşti, jud. Mehedinţi-m. 26 sept. 1929 la Bucureşti). Cel de-al treilea raid aerian din ţara noastră a fost pe

ruta Bucureşti-Turnu Severin. Este însoţit de-a lungul zborului de bunul său prieten Gheorghe Negrescu, fiecare cu câte un avion „FARMAN”. Sublocotenentul Gh. Negrescu mărturisea: „Raidul acesta la Turnu Severin, la capătul ţării nu era o îndeletnicire prea uşoară la vremea aceea. Acest lucru am avut ocazia să-l verific în timpul zborului, întrucât nu exista niciun instrument de orientare la avion, locul pilotului era complet descoperit. Pilotul trebuia să cunoască în detaliu geografia ţării şi configuraţia regiunilor ei pentru a se orienta în zbor după detaliile topografice de pe teren. Dar dificultatea cea mai mare a raidului consta mai ales în lipsa pieselor de schimb de avion şi motor.” Cei doi zburători au fost urmăriţi de la sol, din automobil de maiorul Macri, şeful Şcolii de Pilotaj a Aviaţiei Militare şi mecanicul de avion Nichita Paşev, pe şoseaua Bucureşti-Slatina-Craiova-Turnu Severin. Deoarece

Fotografie inedită de la înmormântarea lui Vlaicu

Aurel Vlaicu și aeroplanul său



r e z e r v o a r e l e de benzină asigurau cu c o m b u s t i b i l c o n s u m u l a v i o a n e l o r maxim 3 ore, s-a stabilit ca prima oprire să se facă la Slatina. Timpul n e f a v o r a b i l crează probleme

celor doi aviatori. Primul care ajunge la Slatina este Ştefan Protopopescu, conform planului stabilit. Prietenul şi tovarăşul său de zbor întâmpină necazuri la motorul avionului. Este nevoit să aterizeze pe un teren nu prea sigur. Ghinionul îl însoţeşte pe Gh. Negrescu pe tot parcursul zborului. După mai multe defecţiuni şi reparaţii pe care le suportă avionul său, reuşeşte datorită priceperilor sale tehnice şi de manevrare

a aparatului de zbor să ajungă la Craiova, unde îşi întrerupe zborul spre destinaţia stabilită. Gheorghe Negrescu este pilotul român care a stabilit primul record aerian de durată din România (2 ore şi 20 de minute).Coechipierul său, Ştefan Protopopescu, după o binemeritată odihnă la Slatina, oraşul de pe malul Oltului, în dimineaţa zilei de 23 sept. 1911, hotărăşte să continue singur aventura începută. În momentul decolării, avionul intră într-un şanţ. Incidentul, în urma căruia s-a rupt elicea avionului şi s-a avariat trenul de aterizare, face ca Şt. Protopopescu să zăbovească încă patru zile în aşteptarea pieselor de schimb în oraşul Slatina. După acest ultim incident, zborul de la Slatina la Craiova şi de aici mai departe la Turnu Severin s-a efectuat în condiţii relativ normale.Lista performanţelor aviatice româneşti este destul de lungă şi faptele pe care piloţii români s-au străduit să le înscrie în paginile istoriei aviaţiei sunt demne de admirat. Amintirea eroilor rămâne întotdeauna vie în conştiinţa urmaşilor. Avem datoria de onoare de a le cinsti memoria cu fapte tot atât de măreţe!Istoria ţinuturilor olteneşti nu este lipsită de eroi aviatori, care prin faptele lor au făcut cunoscute aceste meleaguri: lt. aviator Octav Oculeanu, cpt. aviator Al. Şerbănescu, George Basarab Brâncoveanu şi fratele său Mihai Basarab Brâncoveanu.

Eroul aviator Mihai Basarab Brâncoveanu...

...despre a cărui moarte eroica scria ziarul „Romanațul”



Centenarul unui zburătorCăpitanul aviator Alexandru Şerbănescu

Căpitanul aviator Alexandru Şerbănescu (Alecu) s-a născut la Coloneşti la 17 mai 1912. Format iniţial ca vânător de munte, este atras de aviaţie devenind întâi observator aerian iar în 1941 pilot. A zburat pe I.A.R. 80 iar apoi pe Bf 109 G. A participat la luptele de la Stalingrad, Dnipropetrovsk şi Mariupol. A apărat regiunea petrolieră Ploieşti împotriva aviaţiei de bombardament americane. A condus Grupul 9 Vânătoare şi a căzut eroic copleşit de escorta de Mustanguri a aviaţiei americane de bombardament la 18 august 1944. A fost înmormântat cu onoruri militare în Cimitirul Ghencea Militar, în data de 22 august 1944. Baza 95 Aeriană Bacău îi poartă astăzi numele.

A l e x a n d r u Şerbănescu s-a născut la 17 mai, în Coloneşti, jud Olt, într-o familie numeroasă. A fost al treilea copil din cei șase ai soţilor A l e x a n d r u (notar) şi Maria (casnică) Ş e r b ă n e s c u . Clasele primare

le face în localitatea natală, iar clasele de gimnaziu la Iaşi. Este absolvent al Liceului Militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu, promoţia anului 1931. Apoi urmează Şcoala Militară de Ofiţeri de Infanterie „Principele Carol” din Sibiu. Absolvă şcoala de ofiţeri în 1933, fiind situat al 70-lea din cei 456 de elevi ai şcolii. Prin Înaltul Decret nr. 1931/1033 primeşte gradul de sublocotenent la 1 iulie şi este repartizat la Batalionul 3 Vânători de Munte Braşov. Datorită calităţilor

sale, primeşte în cadrul serbărilor prilejuite de semicentenarul Castelului Peleş (1933), Medalia Comemorativă Peleş. Participă la manevrele militare din toamna anului 1933 cu funcţia de comandant al plutoanelor de puşcaşi , mortiere şi mitraliere, unde este foarte apreciat. Primeşte, ca urmare a terminării cursurilor Şcolii de Aplicaţii a Infanteriei (1 sept. 1935-31 oct. 1936), recomandarea pentru gradul superior. Având o rezistenţă fizică foarte bună şi calităţi de schior excepţionale, este selecţionat în echipa celor mai buni schiori ai trupelor de uscat obţinând locuri fruntaşe

în cadrul competiţiilor sportive organizate.Prin Înaltul Decret nr. 260/1938, este avansat în mod excepţional la gradul de locotenent. Ca vânător de munte, participă la manevrele militare din Munţii Cindrel şi Munţii Apuseni. Va fi detaşat la 1 nov.

locotenent aviator Al. Șerbănescu

... în 1943



1938 la Institutul Naţional de Educaţie Fizică, secţia militară dar nu termină şcoala fiind detaşat la cursurile şcolii de observatori aerieni pe care le va urma între 1 februarie-31 iulie 1939. A absolvit cursul fiind al 29-lea

din 76 şi a primit brevet de observator aerian prin ordinul de Comandament al Forţelor Aeriene nr.78/1939. Alexandru Şerbănescu se hotărăşte însă să devină aviator părăsind arma vânătorilor de munte.Pilot militarÎn iarna 1939-1940 urmează cursuri teoretice de zbor (Cursul Tehnic Complementar) la Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie „Regele Carol al II-lea” pe carte o va absolvi la 1 aprilie 1940 fiind clasificat al 15 –lea din 32 şi începe în aceeaşi zi şcoala de zbor la Ziliştea.Avea 28 de ani. Zboară pe avioane Fleet 10 G, IAR 27, RWD-14 Czapla, Potez 25, şi IAR 38, obţinând brevetul de pilot de război pe aparate IAR 80 la 31 octombrie 1940 şi acumulând 106 ore de zbor. Va fi repartizat ca instructor de zbor cu aparatul Nardi FN. 305 la Escadrila 1 Elevi de la Şcoala de Ofiţeri pentru Aviaţie Ghimbavi. Neavând nici un incident şi datorită

vechimii în grad, este confirmat „combatant navigant” în aeronautică prin Înaltul Decret nr.2150/1941. Zburând pe IAR 80 la Şcoala de Perfecţionare în vânătoare de la Roşiorii de Vede în 1941 are primul incident aviatic punând „în pilon” un aparat PZL 11B.Grupul 7 vânătoareGrupul 7 vânătoare aparţinând Flotilei 1 Vânătoare ce aparţinea Grupării Aeriene de Luptă, a fost înfiinţat la 1 iunie 1940 şi era comandat de lt. comandor Alexandru Popişteanu. Grupul era format iniţial din Escadrila 53 Vânătoare, dotată cu 10 avioane Hawker Hurricane şi Escadrila 57 Vânătoare, dotată cu avioane Messerschmitt Bf 109 E. La 18 februarie 1941, grupul este completat cu Escadrilele 56 şi 58 Vânătoare, dotate şi ele cu avioane Bf 109 E iar escadrila 53 a fost mutată la Grupul 5 Vânătoare ce făcea parte din aceeaşi flotilă.La 22 iunie 1941, România intră în război împotriva Uniunii Sovietice care smulsese României Basarabia şi nordul Bucovinei în vara anului 1940. În aceste condiţii, Grupul 7 Vânătoare va lupta în Basarabia, Bucovina şi la Odessa. În luptele cu inamicul Flotila 1 obţine 146 de victorii sigure, 18 probabile şi 47 de victorii la sol.Grupul 9 V â n ă t o a r e a p a r ţ i n â n d aceleiaşi Flotile a fost înfiinţat la 19 aprilie 1942, fiind comandat de lt. comandor G h e o r g h e B o r c e s c u . Grupul era

...elev la liceul militar

În 1944 decorat cu ordinul „Mihai Viteazul”

În ținuta de campanie



format din Escadrila 47 Vânătoare comandată de lt. av. Lucian Toma şi Escadrila 48 Vânătoare, comandată de lt.Ion Bozero. Grupul era dotat cu avioane IAR 80 şi încadrat cu aviatorii promoţiei 1941. Grupul avea baza la Pipera şi avea misiunea de a proteja teritoriul naţional.Lt. Alexandru Şerbănescu a fost mobilizat prin Înaltul Decret nr. 1798/1941 chiar în prima zi a războiului. La începutul anului 1942 i se aprobă mutarea la Flotila 1Vânătoare unde ajunge în aprilie. Aici, la Grupul 7 Vânătoare recent înfiinţat, lt. Şerbănescu va acumula 60 de ore de zbor pe IAR 80 în misiuni de alarmare pe malul mării, la Constanţa. Dorind să plece pe front, este mutat la Grupul 7 Vânătoare , unde trece pe Bf 109 E7. În 28 iulie 1942, lt. aviator Şerbănescu antrenându-se la Mizil cu Grupul 7 Vânătoare, accidentează uşor la aterizare aparatul Bf 109 nr. 62 care suferă avarii la planul stâng şi trenul de aterizare. Aceste accidente nu erau neobişnuite căci pe durata a n t r e n a m e n t e l o r (1 aprilie-31 iulie 1942) au loc 13 accidente soldate cu avarierea a 11 aparate inclusiv de către piloţi consacraţi ca Nicolae Polizu-Micşuneşti sau Horia Agarici.

StalingradGrupul 7 Vânătoare din care face parte şi Lt. Şerbănescu este trimis la Stalingrad în septembrie 1942. A urmat ruta Pipera-Tecuci-Nicolaev-Melitopol-Rostov pe Don-Tuzov. La intrarea în luptă, grupul avea în componenţă 25 de avioane Bf 109E. Încep să apară primele pierderi, la 12 septembrie este doborât cpt. av. Alexandru Manoliu, comandantul Escadrilei 57. Fiind al doilea la comandă, Lt. av. Şerbănescu preia provizoriu comanda

escadrilei şi este confirmat oficial la comanda escadrilei printr-un ordin din 8 octombrie. Cpt. Bozero preia comanda escadrilei la 1 nov. 1942. Misiunea grupului era de a proteja bombardierele ce atacau Stalingradul. Pentru seriozitatea cu care şi-au îndeplinit misiunile, aviatorii Grupului 7 Vânătoare au primit mulţumirile generalului german Martin Wierbig.

În ținuta de gală de vânător de munte

Avionul BF109E nr. 35 care a luptat la Stalingrad



Prima victorie aeriană a Lt. Şerbănescu survine la 17 septembrie când 7 avioane Iak refuză lupta cu vânătoarea română, însă aceasta porneşte în urmărirea lor Şerbănescu doborând unul.Superiorităţii aeriene româno-germane cad pradă avioanele bimotoare Petliakov Pe-2 care încercau fără succes să le atace aerodromul.Şerbănescu mai doboară un biplan pe 25 septembrie, obţinând a doua victorie. La 7 octombrie, Grupul este mutat pe aerodromul Karpova situat la 40 de km de Stalingrad. Aici grupul se pregăteşte de iernat prilej cu care Şerbănescu îşi dovedeşte cunoştinţele dobândite ca vânător de munte contribuind la amenajarea bordeielor ce urmau să sfideze iarna rusească.După lupta de la Stalingrad, iniţiativa trece însă de partea sovieticilor. La 17 octombrie, frontul este spart la Cotul Donului iar la 19 octombrie şi la Stalingrad. Şerbănescu constată într-un zbor de recunoaştere că tancurile ruseşti au ajuns la doar 6 km de aerodrom. Cum la 22 noiembrie aerodromul era complet încercuit, se hotărăşte evacuarea sa de urgenţă. În noaptea

evacuării, Şerbănescu a plasat cozile avioanelor pe butoaie de benzină pentru a putea la nevoie trage razant cu armamentul avioanelor împotriva tancurilor, acţiune inspirată tot de formaţia sa de vânător de munte. Avioanele care au putut zbura au decolat luând cu ei şi mecanicii înghesuiţi în locul staţiilor de radio. Au reuşit să plece din încercuire Dicezare, N. Ioiu, Greceanu, Duşescu, Vinca, Mălăcescu, Panaite, Şerbănescu şi încă 5 piloţi, în total 13 avioane. Acestea au aterizat la aerodromurile Morozovskaia şi Tacinskaia (la sud–vest de Morozovsckaia). Rămăseseră abandonate pe aeroportul părăsit 12 avioane Bf 109, din care 7 defecte şi 5 lovite de inamic.În lunile ianuarie-februarie 1943, Gruparea Aeriană de luptă (redenumită Corpul Aerian Român- CAR)a executat misiuni cu escadrile mixte de vânătoare –bombardament .În aceste misiuni Al. Şerbănescu mai doboară încă 4 avioane. În urma pierderilor suferite (grupul rămâne doar cu un avion de bombardament Heinekel He 111 şi cu trei Bf 109), la sfârşitul lunii februarie, grupul mixt este trimis în ţară pentru refacere.Cu 6 victorii pe frontul de la Stalingrad, Alexandru Şerbănescu este avansat în mod

Piloții Al. Șerbănescu și Irina Burnaia

Pilotul Bâzu Cantacuzino



excepţional la gradul de căpitan.După refacereÎn ţară, scurta perioadă de refacere se termină la 10 martie 1943, când 38 de piloţi de la Flotila 1 Vânătoare şi Flotila 3 Vânătoare sunt trimişi la Dnipropetrovsk, la Jagdgeschwader (JK, flotilă de vânătoare) 3 „Udet”, comandată de col. Wilke. Piloţii români vor trece pe aparate Bf 109 G4 (G-uri), care erau cele mai performante aparate ale momentului. Formaţia de vânătoare s-a numit „Grupul de vânătoare regal româno-german” al cărei ofiţer de legătură era lt. Eberhard von Boremski (104 victorii). Comandant al grupului este numit cpt. av. Gheorghe Radu care însă nu avea experienţă de front. Cpt. Şerbănescu devine comandantul Escadrilei 57. După acomodare, grupul primeşte 40 de avioane noi Bf 109 G4 şi G2 echipate cu tun coaxial cu axul elicei, două mitraliere şi lansatoare de bombe sau dotate cu trei tunuri, deservite de personal

german. La cererea românilor şi cu aprobarea lui Goering avioanele sunt înmatriculate cu însemne româneşti.La 29 martie grupul începe să execute misiuni în sectorul Izium. Comandantul Gheorghe Radu este doborât chiar în prima misiune iar comanda revine căpitanului oltean Alexandru Şerbănescu.La 12 aprilie, Grupul 7 Vânătoare se mută pe aerodromul Kramatorskaia, de unde execută misiuni în zonele Izium, Voroşilovgrad, Kupiansk, Starobilsk şi Barvinkove obţinând numeroase succese. Grupul participă la 5 iunie la o paradă militară la Kirovograd de faţă fiind Regele Mihai şi mareşalul Ion Antonescu alături de Statul Major al Aerului din partea română şi mai mulţi ofiţeri superiori din Luftwaffe. Căpitanul Al. Şerbănescu va fi felicitat de mareşalul Ion Antonescu la 6 iunie când primeşte de la acesta Ordinul Virtutea Aeronautică clasa Cruce de Aur. La 15 iunie, Al. Şerbănescu având 23 de victorii omologate este cel mai bun vânător român şi este decorat la 17 august cu Crucea de Fier cls. I de către comandantul Flotei a IV-a Aeriene Germane

Bâzu Cantacuzino, Al. Șerbănescu și generalul Jienescu cu ocazia decoraării

cu ordinul „Mihai Viteazul”

Grupul 9 Vânătoare la Tecuci: lt. T. Greceanu, lt. Simionescu, lt. Dușescu, cpt. Șerbănescu și lt. Neubock



Generaloberst Otto Debloch.La 12 iunie, Grupul 7 Vânătoare se mută la Mariupol unde peste 4 zile sosesc cele 31 de ,,G”-uri ale grupului. Aici, Şerbănescu obţine o nouă victorie şi prima a grupului, doborând la 24 iunie un Iak. Ruşii sparg frontul de

la Marea de Azov şi deşi Grupul obţine 15 victorii confirmate dintre care 3 îi aparţin lui Şerbănescu, aceasta nu poate schimba situaţia de la sol. La 14 august grupul este completat cu încă 10 piloţi din Grupul 9 vânătoare –între care Ion Dobran- care terminaseră la Tiraspol trecerea pe Bf 109.Într-una din cele mai grele lupte aeriene, la 20 august, Şerbănescu este rănit la faţă şi va rămâne cu o cicatrice. Va primi din mâna ministrului subsecretar de stat al aerului, general de escadră Gheorghe Jienescu ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a. Şerbănescu avea atunci 27 de victorii omologate. Mai primesc Ordinul Mihai Viteazul cls. a III-a împreună cu el şi lt. (r) Constantin (Bâzu) Cantacuzino-25 victorii, slt. av.(r)Ioan Dicezare, lt. av. Tudor Greceanu şi adj. Av. Ioan Milu.În timpul unei misiuni de luptă la vest de Limanul Montoe în timp ce căutau o formaţie de avioane inamică, Şerbănescu, Liviu Mureşan, adj. C-tin Nicoară şi adj.Romeo Neacşu sunt

surprinşi de aviaţia de vânătoare inamică. Primii trei sunt loviţi. Liviu Mureşan este doborât, C-tin Nicoară aterizează în Marea de Azov de unde va fi pescuit de români. Şerbănescu care se găsea încă în teritoriul inamic, refuză să sară cu paraşuta spre a nu fi făcut prizonier şi prelungeşte căderea până în faţa Diviziei 4 Vânători de Munte de unde reuşeşte să se întoarcă la baza sa de la Geniţşesk. Ruşii anunţă că au distrus complet Grupul 7 Vânătoare. Se spune că Şerbănescu a zburat până la aeroportul sovietic cel mai apropiat şi a aruncat un mesaj invitându-i pe ruşi să constate contrariul.Totuşi, Grupul 7 Vânătoare împuţinându-se, va fi înlocuit la 23 octombrie cu Grupul 9 Vânătoare care se antrena la Tiraspol cu asul german Helmuth Lipfert (203 victorii). Cei 14 veterani ai grupului 7 se vor ocupa de instruirea noilor sosiţi. Cu toată vremea rea din lunile noiembrie- decembrie, Grupul 9 a executat numeroase misiuni de protecţie a avioanelor de asalt şi bombardament.La 13 decembrie g-ral de escadră Emanoil Ionescu, comandantul CAR, decorează piloţii distinşi în luptele de la Melitopol şi Nipru între care se număra şi Şerbănescu, decorat cu Ordinul Coroana României cl. IV-a cu spade şi panglică de Virtute Militară.1944.Comandant al Grupului 9 VânătoareLa 8 ianuarie, Grupul 9 vânătoare se mută pe aerodromul Lepetiha. Aici are loc la 14 ianuarie bătălia dintre căpitanul Şerbănescu şi 11 avioane Iak care atacau aerodromul. Şerbănescu reuşeşte

Șerbănescu felicită un pilot din Grupul 9 Vânătoare la întoarcerea din misiune

Cpt. Șerbănescu la terminarea campaniei

de la Stalingrad. Avea 6 victorii



să doboare unul, ceea ce îi aduce citarea pe Ordin de Zi. Datorită înaitării inamicului, la 9 februarie Grupul 8 Asalt şi 9 Vânătoare se retrag la Nicolaev. Aici, Grupul 9 vânătoare primeşte misiunea de a proteja şoseaua Nikolaev-Odessa. Reîntors din ţară la 11 februarie, căpianul Şerbănescu preia două zile mai târziu comanda Grupului. În acel moment, din Grupul 9 Vânătoare făceau parte Escadrila 47 vânătoare (comandant lt.av.Gheorghe Popescu Ciocănel), Escadrila 48 Vânătoare (comandant lt.av. Tudor Greceanu) şi Escadrila 56 Vânătoare (comandant slt. av. Hariton Duşescu). Coechipierul lui Şerbănescu era adj. av.Ioan Mucenica. Crezul lui Şerbănescu în privinţa misiunii aviaţiei de vânătoare care proteja avioanele de asalt era că „Pot să cadă toţi vânătorii din însoţire, dar să nu se piardă nici un avion însoţit”.La 10 martie, într-o misiune de vânătoare liberă, Şerbănescu obţine cea de-a 36-a victorie aeriană, dar datorită atacurilor inamice asupre aerodromului, după 2 zile Grupurile 8 şi 9 se retrag pe aerodromul Tătarca de lângă Odessa pentru ca între 29 martie -5 aprilie Grupul 9 Vânătoare să se replieze la Tecuci.Pentru transportarea personalului în ţară se apelează la cele două avioane ,,Ju-52” ale Escadrilei Bugului, comandată de Irina Burnaia. Deoarece Grupul mai avea doar 10 ,,G”-uri, generaloberts Otto DeBloch promite 6 ,,G”uri noi care vor intra în componenţa Grupului rebotezat ,,DeBloch-Şerbănescu” în iunie. Între timp, Grupul a continuat să asigure protecţia avioanelor de bombardament ce acţionau în zona Dubăsari-Grigoriopol, Şerbănescu fiind felicitat de aviaţia germană pentru victoria cu numărul 40 la 22 mai.La 5 aprilie reîncep bombardamentele

Naţiunilor Unite asupra unor obiective economico-strategice româneşti. Primul raid avusese loc la 1 august 1943 când circa 177 de bombardiere americane B-24 Libertador au atacat instalaţiile petroliere de pe Valea Prahovei. În 1944 bombardamentele se fac în sistem navetă, bombardierele decolând de la baza Foggia din Italia iar după bombardarea Ploieştiului aterizează în U.R.S.S. la Poltava şi Mirgorod, dincolo de Nipru. În zilele următoare se făcea traseul invers, bombardierele americane B-17 şi B-24 fiind însoţite şi de avioane de vânătoare P-38 Lightning (,,indianul cu două pene”) şi P-51 Mustang (,,indianul cu o pană”).Au fost 3 raiduri în aprilie, 4 în mai, 4 în iunie, 6 în iulie şi 5 în august. În raidul din 11 iunie, Şerbănescu doboară primul său avion american, un B-17, aceasta fiind a 45-a victorie.Deoarece numărul avioanelor de bombardament americane era tot mai mare, germanii au cerut grupurilor 7 şi 9 să participe la apărare împreună cu ei, în formaţii cât mai mari („zbor în stea”). Şerbănescu a reuşit să doboare un Mustang şi încă unul în 4 august. Acestea erau ultimele sale victorii.SfârşitulLa 10 august are loc un raid de bombardament la care iau parte peste 450 de bombardiere şi escorta lor. Grupul căpitanului Şerbănescu încearcă să li se opună cu 14 avioane însă fără succes, având şi o pierdere (adj. maj. av. Ioan Panaite, 8 victorii). În ultimele lupte căzuseră mai mulţi aviatori din grup, inclusiv cpt. av. Gheorghe Popescu Ciocănel (comandantul Escadrilei 57 Vânătoare cu 9 victorii) iar Grupul mai număra doar 13 piloţi.Comandanţii grupurilor de vânătoare sunt convocaţi la Bucureşti, unde generalul



Gheorghe Vasiliu , comandantul Regiunii 1 Aeriene, în prezenţa generalului german Alfred Gerstenberg le reproşează „ineficienţa mult lăudaţilor săi piloţi”, iar nemeritata acuzaţie de laşitate îl afectează profund. Totodată vânătorilor li se recomandă să nu angajeze lupta decât în formaţii de putere comparabilă, ceea ce având în vedere superioritatea netă a aviaţiei Aliate echivala cu un îndemn la a evita lupta. Cu acest lucru Şerbănescu nu este de acord, el declarând-conform amintirilor lui Greceanu -că :,,Nu înţeleg ca un inamic, oricât de mare şi de puternic ar fi, să intre în ţara mea ca-n sat fără câini şi s-o pustiască[…]Nu se va putea spune că în România nu a ieşit nici un român în faţa americanilor, chiar dacă pierdem bătălia”.

La 18 august 1944 are loc un raid de bombardament la care participă 370 de bombardiere împreună cu escorta lor, în total în jur de 800 de avioane. Piloţii Grupului 9 se pregătesc. Bâzu Cantacuzino vine la aerodrom ultimul, al 13-lea iar Şerbănescu îi spune

să nu zboare că are un presentiment. Bâzu îi răspunde că ghinionistul ar fi cazul să fie el. Cei 13 decolează cu intenţia de a se alătura celor 12 aviatori din Grupul 7 Vânătoare şi a încă 24 din Luftwaffe. Pe drum, un avion are o defecţiune şi se întoarce. În dreptul Braşovului, cei 12 piloţi rămaşi întâlnesc o patrulă de Mustanguri. Acestora li se adaugă încă 16 Mustanguri venite în ajutor. Lupta se dă la 8000 de metri unde Mustangurile sunt superioare. Cei 12 eroi români sunt copleşiţi iar Şerbănescu căruia se pare că nu îi funcţiona radioul, neputând fi avertizat, este lovit şi cade în Valea Buzăului.Este căutat de coechipierul său, Dobran cu ajutorul unui avion Fieseler Storch şi este găsit lângă Ruşavăţ. Moartea sa a fost considerată una din cele mai grele pierderi pentru aviaţia românească de vânătoare. Dobran nota în jurnalul său la 18 august: ,,Sunt dezorientat şi am sufletul greu. A căzut o stea. A căzut din înălţimi un titan fulgerat. A fost de ajuns străfulgerarea unei clipe pentru a se scrie un destin”. Este înmormântat cu onoruri militare la 22 august 1944 la cimitirul Ghencea Militar. La

23 august 1944. Înmormântarea eroului cpt. av. Al. Șerbănescu ...

...la cimitirul Ghencea Militar



înmormântare participă un detaşament român şi unul german. Comandantul său, generalul de Escadră Emanoil Ionescu îl caracteriza astfel: „Caracter integru, loial, un distins patriot, în luptă a dat dovadă de mult curaj, calm şi sânge rece, dispreţuind moartea, insuflând şi altora spiritul de sacrificiu, precum şi încrederea în material, în ştiinţa şi arta de a-l întrebuinţa. A avut cea mai frumoasă activitate de război, totalizând 590 de misiuni de luptă, 235 de lupte aeriene, 47 de avioane doborâte. A ştiut să-şi conducă Grupul cu cele mai mici pierderi”.După moartea sa, la 19 august comandorul George Miclescu, comandantul Sectorului 2 Vânătoare, a retras toate grupurile de vânătoare, orice rezistenţă în faţa bombardierelor americane încetând. Astăzi, o arteră principală din Bucureşti poartă numele aviatorului, la fel ca Baza 95 aeriană

Bacău şi Şcoala generală din Coloneşti-Olt unde s-a dezvelit un frumos monument „Trepte către cer” în amintirea eroului oltean.Merită toată lauda autorităţile locale din Coloneşti pentru grija cu care păstrează memoria eroului aviator Şerbănescu. Sperăm ca într-un viitor apropiat şi conacul de la Vlaici al lui Al. Bogdan Piteşti să devină ceea ce a dorit proprietarul său: un muzeu de artă .

Memoria Oltului prezintă cititorilor săi două texte evocând realităţi ale războiului din Est şi faptele de arme ale Grupului 7 Vânătoare condus de eroul oltean Al.Şerbănescu. Articolele au apărut în „Revista de istorie militară” nr. 6 (28)/1994.

Karpova, 1942: salvarea personalului Grupului 7 Vânătoare

Vasile TudorLa jumătatea lunii octombrie, pe terenul de la Karpova, situat la aproximativ 30 de kilometri vest de Stalingrad, se găseau avioanele şi personalul Grupului 7 Vânătoare din Flotila 1, alături de o formaţie de avioane germane tip „Stuka”, pentru bombardamentul în picaj.Apropiindu-se vestita iarnă rusească, căpitanul aviator Grigore Crihană, comandantul grupului, a ordonat amenajarea unor bordeie călduroase, atât pentru trupă cât şi pentru personalul navigant şi tehnic. Toţi – români şi germani-dăduseră o mână de ajutor, dar cel mai mult se povestea de pasiunea cu care se ocupase locotenentul aviator

Teodor Greceanu de bordeiul pentru popotă şi de talentul dovedit de locotenentul aviator (r) Ion Simionescu la „vopsitul sobei”. Se străduiseră cu toţii să-şi asigure măcar câteve din condiţiile elementare de confort, deoarece rezistenţa îndârjită a sovieticilor la Stalingrad anunţa un război greu şi de durată.Odată cu sosirea iernii, situaţia s-a schimbat aproape brusc. Iniţiativa a trecut de partea inamicului, care, la 19 noiembrie 1942, a produs spărtura frontului de la Cotul Donului, obligând trupele germane şi române să se retragă. Chemaţi în ajutor, aviatorii noştri s-au remarcat

Școala din Colonești Olt poartă numele eroului Memoria Oltului



în atacurile la sol asupra aerodromurilor Bechetowka, Kletskaia şi Kotelnikovo. Cu toate că vremea era proastă, s-a cerut un voluntar care să cerceteze cât mai atent zona unde se reuşise breşa. S-a oferit tânărul sublocotenent prahovean Hariton Duşescu. Cu calm şi măiestrie, deşi plafonul (înălţimea bazei norilor) aflat la 80-100 m l-a obligat să zboare foarte jos, acesta a reuşit să treacă de barajele antiaeriene, aducând informaţii deosebit de preţioase referitoare la înaintarea trupelor sovietice. Din acel moment, neliniştea a început să crească, fapt ce a făcut să se hotărască executarea altor asemenea misiuni.Între timp, situaţia meteo a devenit şi mai nefavorabilă. Plafonul coborând mult, situaţia era aproape imposibilă pentru zbor. Cu toate acestea, la 20 noiembrie 1942, s-a ordonat celulei alcătuită din locotenentul–aviator Ion Simionescu şi adjutantul aviator Alexandru Moldoveanu să execute o recunoaştere în sector, mai ales că nu mai aveau legătură cu nimeni. Între timp, frontul fusese spart şi la Stalingrad, la 19 noiembrie 1942. În zborul lor, membrii echipajului au văzut tot felul de coloane de trupe şi material de război care se deplasau numai într-o singură direcţie. Unii le-au făcut semne amicale, aruncând şi cu căciulile în sus. Au crezut că sunt trupe româneşti, fapt pentru care au adâncit cercetarea până spre Volga şi de acolo spre Astrahan. S-au întors tot pe Volga, recunoscând Stalingradul

după silozul care mai rămăsese în picioare. Au aterizat amândoi în limită de benzină, fără să aducă informaţii certe, datorită plafonului care nu le permisese o observaţie corespunzătoare.Pentru a se cunoaşte totuşi situaţia de ultimă oră, în ziua de 21 noiembrie 1942 s-a ordonat o altă misiune de recunoaştere, pe care a executat-o sublocotenentul aviator (r) Ioan Di Cesare. El a pornit spre Cotul Donului, însă, odată ajuns în apropierea acestuia, abia a mai avut timp să observe schimbările din decorul respectiv, precum şi tancurile care înaintau, când a fost lovit în rezervorul de benzină de proiectilul unei mitraliere antiaeriene. Nu numai scăderea presiunii în instalaţia de benzină i-a grăbit aterizarea, ci şi faptul că, în viraj, intra benzină peste el în cabină. La aterizare a confirmat apropierea tancurilor sovietice, cerând totodată comandantului Grupului să-i aprobe plecarea pe un alt aerodrom. Căpitanul Crihană, care se gândise deja cum să-şi salveze întregul Grup, i-a aprobat decolarea, cerând celorlalţi să treacă la măsurile de apărare pe care le stabilise împreună cu locotenentul Romulus Apostolescu, comandantul Bateriei 102 „Rheinmetal” şi al departamentului a.a. [antiaerian, n.n.] Karpova.Tehnicienii trebuiau să pregătească avioanele pentru decolarea ce urma să se execute a doua zi, în zori.Zorit cu plecarea de sublocotenentul aviator Ioan Di Cesare, mecanicul nu a mai avut timp să schimbe rezervorul de benzină, ci i-a pus un dop de lemn în gaura făcută de proiectilul duşman, pe care o rotunjise cât mai bine cu pila. Au mai încercat să decoleze tot atunci Petre Protopopescu şi Hariton Duşescu însă nu le-au pornit motoarele.Sublocotenentul aviator Di Cesare a aterizat cu bine pe terenul de la Tacinskaia, unde a raportat situaţia generalului Ermil Gheorghiu, comandantul Corpului Aerian Român. Acesta

Cpt. Șerbănescu și Ioan Milu la plecarea în misiune



a ordonat ca tot personalul navigant fără avioane să fie adus de acolo cu avioane tip „Savoia-79”. În cele din urmă, operaţia s-a executat cu avioane de transport „Junkers” când încercuirea zonei aerodromului începuse să se contureze.Într-adevăr, la 22 noiembrie, aproximativ 50 de tancuri s-au apropiat de aerodromul Karpova, desăvârşind încercuirea în seara zilei respective.Din cauza unui râuleţ, aflat nu departe de una dintre laturile dispozitivului, acestea nu au putut s-o facă şi concentrică. Multe tancuri au ajuns până la rambleul căii ferate din marginea aerodromului, însă artileriştii nu le-au lăsat să se apropie prea mult; pe cele mai insistente au reuşit chiar să le incendieze. În schimb, echipajele blindatelor care nu trecuseră râuleţul cu mlaştini, au tras toată noaptea cu tunurile, folosindu-se de rachete luminoase, trimiţând o mulţime de proiectile ce cădeau pe aerodrom.Chiar dacă nu s-a nimerit în linia avioanelor, bombardamentul a creat o situaţie greu de suportat, mai ales de cei care pregăteau avioanele pentru decolarea hotărâtă în zori.În ciuda situaţiei deosebit de grele pentru un Grup de aviaţie, piloţii în frunte cu locotenenţii aviatori Alexandru Şerbănescu, Nicolae Berceanu, Petre Protopopescu, sublocotenenţii aviatori Dumitru Enescu, Nicolae Naghirneac, Constantin Rozariu, Liviu Mureşan, Titus Firoescu, Hariton Duşescu, adjutanţii aviatori Tiberiu Vinca, Constantin Ursache, Alexandru Moldoveanu şi alţii, au dat dovadă de bărbăţie, organizându-se pentru apărarea aerodromului.Deşi nu cunoşteau valoarea inamicului, ei s-au hotărât să-l înfrunte cu orice preţ. Astfel,

folosind cu pricepere tunurile şi mitralierele de pe avioane şi sprijiniţi foarte bine de artileriştii a.a., care nu s-au lăsat surprinşi de tancurile ruseşti, aviatorii noştri au făcut faţă la câteva atacuri date de inamic în cursul nopţii.După o chinuitoare noapte geroasă, în care apărarea aerodromului nu a permis nimănui să aţipească şi în care proiectilele au căzut peste tot, spre dimineaţa zilei de 23 noiembrie 1942, s-a trecut la

încălzirea motoarelor, ceea ce a făcut ca tirul duşman să se intensifice. Când a început să se lumineze de ziuă, au decolat aproape concomitent toate avioanele tocmai în direcţia tancurilor inamice din marginea străjuită de râuleţ, fapt ce a făcut ca unele aparate să fie atinse de proiectile. Aşa a fost cazul adjutantului Nicolae Ioiu, care îl aşezase în scaunul său pe locotenentul mecanic Gheorghe Simoneta, iar el a pilotat de pe genunchii acestuia. Au fost loviţi de un proiectil de mare calibru chiar între roţi, Simoneta fiind omorât pe loc iar celălalt aviator rănit foarte grav. La fel s-au petrecut faptele cu Constantin Rozariu şi Nicolae Naghirneac, care s-au ciocnit cu avioanele pe teren, din cauza roţilor lovite de proiectile ori schijelor acestora, încât ambele avioane au luat foc.Printre cei care au reuşit să decoleze se numără şi sublocotenentul Hariton Duşescu. A d j u t a n t u l

Avioane IAR-80 în misiune

cpt. Șerbănescu în carlinga avionului său



aviator (r) Tiberiu Vinca a aterizat pe terenul de la Tacinskaia, având la bordul minunatului său avion de vânătoare doi mecanici-primul în fuselaj, iar al doilea pe umărul său. Este , mai mult decât sigur, unicul caz de acest fel în lume cunoscut pentru avionul de vânătoare „Me-109”. Au mai reuşit să decoleze căpitanul aviator Alexandru Şerbănescu, locotenentul aviator Dan Scurtu, sublocotenenţii aviatori Teodor Greceanu şi Dan Scurtu, adjutanţii aviatori Alexandru Moldoveanu, Ion Mălăcescu şi Constantin Lungulescu. Înaintea lor a decolat ofiţerul de legătură german I. Schmidt şi alţi luptători aliaţi. Acesta a aterizat printre primii, cerând urgent lui Constantin Abeles, comandantul escadrilei de transport militar să plece cât mai repede posibil la Karpovka, pentru a salva personalul şi materialele ce mai rămăseseră acolo. La dispoziţia escadrilei se aflau însă doar câteva avioane trimotoare tip „Ju-52” dintre care la ora 8.05, două au decolat în direcţia celor încercuiţi. În avionul pilotat de Zosim Răduţ s-a urcat şi ofiţerul german. La decolare, plafonul era de circa 700 m, însă, pe măsură ce se apropiau de Don, acesta a mai scăzut iar în cele din urmă a apărut şi ceaţa, elemente ce au determinat echipajul celui

de-al doilea avion de transport să se întoarcă din drum.Zosim Răduţ, pilot la aviaţia civilă, a „spart” ceaţa şi s-a apropiat de Karpovka , după care a tras rachetele ce constituiau semnalul zilei. I s-a răspuns de pe teren cu altele care i-au indicat direcţia de aterizare. După manevra respectivă, în câteva minute, avionul a fost luat cu asalt de militarii din trupă. În această situație au intervenit ofiţerii aviatori, în frunte cu Constantin Rozariu, stabilind ce se încarcă şi cine va pleca cu avionul abia sosit. În scurt timp s-a restabilit ordinea, avionul de transport fiind încărcat imediat, mai ales că tancurile sovietice trăgeau razant, iar câteva proiectile au explodat la mai puţin de 100 de m de avionul ce se pusese în mişcare. Decolarea s-a făcut în grabă sub exploziile proiectilelor care se spărgeau din ce în ce mai aproape de aparat. Spre norocul pasagerilor, la aproximativ 50 m înălţime au intrat în nori. Abia atunci au observat că ofiţerul german fusese rănit de unul din cele 90 de gloanţe de toate mărimile trase de jos şi care perforaseră avionul trimotor.Cu puţin înainte ca avionul de transport să decoleze, s-a petrecut una din cele mai disperate fapte. Deşi militarii fuseseră trimişi la posturile lor de apărare, unde urmau să aştepte sosirea altor avioane, doi dintre ei, îngroziţi de

cpt. Șerbănescu

cpt. Șerbănescu între camarazii de arme



perspectiva prizonieratului la sovietici, s-au agăţat de avion, echilibrându-şi trupurile pe montanţii ampenajului orizontal al „Junkers”-ului. Unul stătea cu faţa spre direcţia de zbor a avionului, iar celălalt cu spatele, şi aceasta pe un ger rusesc de la sfârşitul lunii noiembrie.Cel aflat cu faţa spre direcţia de înaintare a avionului, a căzut la scurt timp după decolare accidentându-se mortal în contact cu pământul.Ostaşul care s-a prins cu spatele spre direcţia de zbor, la aterizare după circa 200 km de zbor, a fost găsit îngheţat „tun”, încât abia l-au putut desprinde de montant. Dus la spital, ca prin minune a fost salvat.Acţiunea de scoatere din încercuire a personalului Grupului 7 vânătoare şi a celui german a continuat şi în zilele următoare. Cu un avion de transport german a părăsit aerodromul încercuit şi locotenentul aviator Constantin Rozariu. Pentru a se asigura ordinea la îmbarcare, precum şi pentru a aprecia ce anume trebuia salvat mai întâi, căpitanul aviator Crihană a trimis ca însoţitori ai avioanelor de transport pe sublocotenentul Liviu Mureşan şi pe adjutantul şef Nicolae Burileanu. Aceştia, în ciuda vremii total nefavorabile şi a ucigătorului baraj de foc a.a., precum şi a puternicei permanenţe în aer a avioanelor de vânătoare inamice, s-au dus în zbor de câteva ori cu avioanele „Ju-52” româneşti, pilotate de Leonida Ţăruş, Ifrim şi alţii, executând cu toţii câteva misiuni „suveică” pentru salvarea celor încercuiţi, care rezistau eroic, în condiţii dramatice.Într-unul din aceste zboruri, adjutantul şef Burileanu a plecat chiar cu căpitanul aviator Mihail Pavlovski, comandantul Grupului Aerotransport, ca pilot, şi cu Dumitru Radu ca secund, transportând 1600 kg medicamente, alimente şi câteva butoaie cu benzină. Au fost atacaţi de trei avioane de vânătoare sovietice, care au tras cu o îndârjire extraordinară, până ce avionul nostru a ajuns la

300 m înălţime. Au încasat 144 de lovituri, adică proiectile care au trecut prin avion. Spre norocul lor, nici unul nu a fost incendiar. Adjutantul şef Burileanu a reuşit să ia legătura chiar şi cu unii dintre generalii încercuiţi la Cotul Donului.Unii dintre servanţi, ca sergeţii Marin Dogaru, Dinu Rizea, Petre Doicaru, Petrache P. Seciu şi caporalul Victor Vatamana-care cu preţul vieţii, apăraseră şi ajutaseră la evacuarea materialului volant-au fost salvaţi de la Pitomnik în ultima clipă cu un avion german. În urma acestora, întregul efectiv al Grupului a făcut faţă atacului carelor de luptă şi infanteriei ruseşti, luptând cu eroism timp de 31 de zile, fără apă, cu mâncarea redusă, fără adăpost, pe un ger năprasnic. O parte din vitejii apărători, cum a fost cazul sergentului –major Nicolae Barbu, au rămas înmormântaţi acolo, iar alţi 25, probabil ultimii, au căzut prizonieri.Cu tot eroismul întregului Grup, cât şi al tuturor celor care au apărat aerodromul ca artilerişti pe terenul de la Karpovka, inamicul a capturat 12 avioane „Me-109”, dintre care şapte erau indisponibile de mai înainte, iar cinci au fost lovite în decolarea executată de piloţi în dimineaţa de 23 noiembrie 1942. Odată cu acestea s-au mai pierdut 7000 proiectile de 20 mm şi 15 000 de cartuşe de 7,92 mm aflate în depozitul de pe aerodrom. De asemenea în depozitul eşalonului mobil al Bazei Flotilei 1 Vânătoare, aflat tot la Karpovka, au rămas 1785 de bombe germane, franţuzeşti şi româneşti de 50, 150 şi 250 kg, 3940 grenade Seges, 341500 de cartuşe calibru 7,92 mm şi 6860 proiectile de 20 mm.Dar personalul Grupului 7 Vânătoare fusese salvat.



Căpitanul aviator Alexandru Şerbănescu

Paul Şerbănescu

S-a născut la 4 mai [stil vechi n.n.] 1912 în satul Vlaici, de lângă râul Vediţa. Alexandru Şerbănescu a urmat Liceul Militar la Mănăstirea Dealu şi după absolvirea Şcolii Militare de Infanterie a fost repartizat la o unitate de Vânători de Munte din Braşov. În august 1940 era la Otopeni, cursant mai întâi al Şcolii de Observatori şi instructor pentru pregătirea de infanterie a colegilor. A urmat din primăvara lui 1941 Şcoala de Vânătoare de la Ghimbav. După ce a efectuat la Centrul

Militar de pilotaj Roşiorii de Vede zboruri pe diverse aparate de vânătoare, s-a întors la Ghimbav- în toamna anului 1941-de unde a plecat pe front în septembrie 1942. La Karpovka, 30 km vest de Stalingrad, a făcut parte din Grupul 7 Vânătoare.Nu după mult timp-la 20 noiembrie- încercuirea trupelor germane şi române la Stalingrad era totală, pe aproximativ 600 km pătraţi. În noaptea de 23 spre 24 noiembrie un atac cu tancuri T-34, asupra grupării de la Karpovka –neidentificată

de inamic ca aeroport- a fost respins. S-a hotărât să fie ridicate Messershmitt-urile cu coada pe butoaie de ulei, iar piloţii-la comanda căpitanului Şerbănescu–să tragă la orizontală astfel ca „ofiţerii în nici un caz să nu cadă în mâna duşmanuluii, căci nimeni nu poate garanta cât poate să reziste la anumite metode de interogare”. Ruşii s-au retras iarăşi, surprinşi de riposta apărării şi de intensitatea foarte mare a focului, pe care nu şi-o puteau explica, lăsând un tanc imobilizat pe rambleul căii ferate. 16 „Me”-uri ar fi avut oarecare şanse de decolare dar, din cauza pistei-sculptură de obuze-şi a tirului tancurilor, au reuşit doar 13. Vacarmul motoarelor tălmăcise inamicului că era vorba de un aerodrom şi nu de o aglomerare de trupe terestre, iar „Me”-urile 109 E-7 pentru zbor de zi şi fără ghidaj radio, au ajuns la Morozovskaja, Tacinskaja şi în împrejurimi. Până în zori, vânători şi piloţi de bombardament au dezarmat două „Junkers”-uri 52, pentru a fi salvate cât mai multe vieţi de la Karpovka. După ce s-a luminat, ruşii–după obiceiul lor - şi-au ascuns tancurile sub case

Piloți români studiind harta înaintea atacului

Alimentarea avionului în Rusia înghețată



dărâmate. Cele două „Ju”-uri au aterizat şi decolat în puţine clipe; rulând, avioanele au fost înţesate cu supravieţuitori. La o lună de zile, alţi două sute de soldaţi şi ofiţeri – care asiguraseră acoperirea celor plecaţi pe calea aerului- au ajuns în liniile noastre, după trei sute de kilometri parcurşi în marşuri de noapte.După strălucite victorii, căpitanul Alexandru Şerbănescu a devenit–la 12 februarie 1944-comandantul Grupului 9 Vânătoare, remarcându-se în lupta împotriva formaţiunilor de „Fortăreţe zburătoare” B-17 şi „Libertador” B-24. Fiecare formaţie americană din cele participante la atac avea o sută până la trei sute de aparate, tipurile acestea de avion fiind dotate cu câte 11-13 mitraliere. Bombardierele americane au fost apoi însoţite de avioane de vânătoare P-38 „Lighting” (Fulger) şi P-51 Mustang (Cai sălbatici). Din 6 iunie americanii decolau spre ţintele din România şi din Ucraina. Pendulau între Foggia-Taranto-Brindisi şi Pirjatin-Poltava-Mirgorod-(la est de Kiev, la stânga Niprului). Grupul 9 Vânătoare lupta acum pe două fronturi: în Câmpia Română şi în Moldova. Se modifică tragic raportul de forţe,ajungându-se uneori la un vânător român pentru 50 vânători americani.La 10 iunie 1944, Grupul 6 Vânătoare a întâmpinat, cu cele 26 IAR-uri 80 ale sale, o sută de aparate Linghtning, dintre care

a doborât 24. În această luptă aeriană au căzut 3 IAR-uri. Adversarul intenţionase să surprindă Grupul 6 Vânătoare la sol, dimineaţa devreme, pe aeroportul Popeşti-Leordeni. A doua zi 11 iunie,

americanii au decolat concomitent de la Poltava-atacând oraşele Focşani şi Galaţi –şi, din Italia, Giurgiul. Cinci bombardiere au doborât în acea zi piloţii Grupului 9 Vânătoare, fiind avariat doar un „Me”-109 G.În iulie 1944, Grupul 9 Vânătoare al căpitanului Şerbănescu ducea greul confruntărilor, împreună cu Grupul 7 şi câteva unităţi germane. Ei luptau în Sternflug-Zbor în stea-ripostă renumită împotriva bombardierelor americane.După cincizeci de victorii în peste şase sute de misiuni, căpitanul Alexandru Şerbănescu a fost doborât de un „Mustang” în dimineaţa lui 18 august 1944. Cu câteva zile înainte, mareşalul Ion Antonescu îl numise aghiotant

Bombardiere americane la Ploiești

După bombardament comandantul grupului fotografiază efectul bombardamentului



al său…E greu de crezut că ar fi fost bucuros de promovare. Se ştie că în ultimele zile de luptă cu aviaţia americană,căpitanul Şerbănescu ripostase energic la cerinţa comandorului său de a nu se mai angaja cu un inamic copleşitor numeric:„Domnilor- se adresa subordonaţilor-aţi auzit ordinul şi ca militari suntem datori a ne supune.Deci în calitate de comandant vă ordon să executaţi ordinul întocmai… Eu personal însă mă înscriu în insubordonare şi declar în faţa Domnului Comandor că nu execut acest ordin, acceptând să suport orice consecinţe!... Nu înţeleg ca un inamic, oricât de mare şi puternic ar fi, să intre în ţara mea

ca-n sat fără câini şi s-o pustiiască… Voi continua să lupt, de va fi nevoie singur, până când sau cad, sau nu se va putea spune că în România n-a ieşit niciun român în faţa americanilor. Chiar dacă pierdem bătălia!”Vineri , 18 august dimineaţa, până să fi anihilat el „Liberatorul” ce comanda trei formaţii de bombardiere,comunicaţiile radio între piloţii noştri care trebuiau să-i apere spatele căpitanului Şerbănescu au fost deseori perturbate şi au devenit în cele din urmă imposibile. Niciun „Mustang” nu şi-a adjudecat victoria, şi până acum nu s-a aflat numele pilotului care l-a doborât.Căpitanul Alexandru Şerbănescu s-a prăbuşit mai sus de Cislău-aşezare la apa Buzăului-pe un versant al Ruşavăţului.Cavaler al Ordinelor „Virtutea Aeronautică” şi „Mihai Viteazul”, primise în 1943, ca o încununare „Coroana României” cu spade.„Cel mai viteaz vânător”-cum fusese denumit „Vulturul”, după apelativul admirativ dat de vânătorii germani-a fost înmormântat cu nemărginită durere, luni, 21 august 1944, la Cimitirul Militar Ghencea, cu toate onorurile cuvenite, de faţă fiind sora lui, Rodica, fraţii Marin şi Constantin.De atunci, an de an, camarazi supravieţuitori, şi nu numai ei, se întâlnesc la mormântul său, pe 18 august. Se află acesta pe aleea centrală, după ce treci de capelă-la stânga. Crucea îi este semeţ străjuită de un vultur, dăltuit de sculptorul Wagner, în piatră albă.

Mormântul eroului de la CimitirulGhencea Militar

Directorul Memoriei Oltului la mormântul eroului din Cimitirul

Ghencea Militar



Biserica din Brebeni, vechime si continuitate Prof. Vasile Radian

În Catagrafiei Eparhiei Argeş din anul 1824, întocmită de prof. Ion Ionaşcu, satul Brebeni avea o biserică de zid cu hramul Sf. Nicolae pe moşia boierilor din Brebeni, construită de jupan Dimitrie Lânaru Slătineanu. Probabil este vorba de unul dintre boierii Slătineni şi anume Dumitru Slătineanu, clucer, fiul lui Ioan Slătineanu (mort in 1785) şi al Smarandei Cantacuzino (fiica lui Pârvu Cantacuzino, mare stolnic), frate cu Luxandra Slătineanu (m. 1849) şi nepotul marelui comis Radu Slătineanu pe a cărui moşie, în anul 1773, la Tâmpeni, se afla o fabrică de postav cu 30 postăvari angajaţi, de unde poate şi această poreclă de „Lânaru”, iar în comuna Brebeni familia Slătineanu deţinea o moşie, moşia Brebeni. Aceasta biserică era păstorită de preotul Ivan, diacon fiind Dumitraşco. Majoritatea bisericilor aparţinând plaşii de Sus, jud. Olt erau construite din lemn şi un număr relativ redus din zid. Astfel, din totalul celor 58 de biserici existente, 21 erau de zid, printre care şi cea de la Brebeni, iar 37 biserici din lemn, toate aceste biserici având

103 preoţi şi 68 diaconi.Într-o altă lucrare, în c o m u n a Brebeni-Olt este menţionată o bisericuţă fără interes artistic, refăcută în a doua jumătate a sec. al XIX-lea de R. Simonide. Este semnalată însă această biserică pentru

că, după tradiţie, vechii ctitori sunt aceiaşi ca la Maica Domnului din Slatina (boieri din familia Slătinenilor), care au ridicat biserica pe moşia lor de la Brebeni. Pe zidul dinspre miază-zi, se aflau refăcute de către restauratorul modern, portretele ctitorilor vechi: jupan Necula, cu barbă albă, anteriu galben, biniş roşu îmblănit cu cacom; jupâniţa Maria cu biniş roşu peste rochie verzuie, işlic de blană cu fund roşu; jupan Neculai, medelnicer împreună cu jupâniţa Zamfira. Numele bărbaţilor corespund cu cele de la Slatina, în schimb numele de jupâniţe nu se mai regăsesc, posibil fiind ca numele acestora din urmă să fi fost, poate, citite greşit de restaurator(I.C. Filitti „Catagrafia oficială de toţi boierii Ţării Româneşti la 1829”, Bucuresti, 1929, cu date preluate din „Revista spicuitor în ogor vecin” I, 1920). Acelaşi autor, în finalul prezentării lăcaşului de cult din Brebeni, nu este sigur că această pictură murală ar reprezenta pe boierii Slătineni, ci boieri aparţinând familiei Damari, iar George Poboran în Istoria oraşului Slatina, unde întâlnim imaginea celor patru, presupune că sunt Slătineni(„par a fi Slătineni”).În sec al XIX-lea, în timpul domnitorului Ţării Românesti, Gh. Bibescu (1843 - 1848), frate cu Barbu Ştirbei şi fiul lui Dimitrie Bibescu şi al Ecaterinei Văcărescu, este ctitorită Biserica din Brebeni cu hramul Adormirea Maicii Domnului, probabil pe locul fostei biserici cu hramul Sf. Nicolae. Această biserică parohială

Jupân Necula și Maria

Niculai Medelnicer și Zamfira



este aşezată pe raza comunei Brebeni, la intrare, în direcţia de mers Slatina-D r a g ă n e ş t i -Olt, situată la aproximativ 100 m lateral dreapta de la drumul

principal, în apropierea râului Dârjov. Biserica are formă de cruce, zidită din căramidă şi datează din anul 1845, luna octombrie, fiind ridicată „din base” pe cheltuiala boierului de origine greacă Răducanu Simonide şi cu marea stăruinţa lui Alessandri Hagi Georci, în timpul episcopului de Arges Ilarion. Episcopul de Arges Ilarion, menţionat în prima pisanie a bisericii din Brebeni cu hramul Adormirea Maicii Domnului, a păstorit între 1828 - 1845 şi a fost un apropiat al lui Tudor Vladimirescu. După moartea lui Tudor Vladimirescu, Ilarion Georghiadis, de botez Ilie, refuză scaunul episcopal şi rămâne la Braşov, pentru ca în 1828 să accepte episcopatul Argeşului. Despre ctitorul bisericii din Brebeni, pitarul Răducanu Simonidi (1798 – 1878), sunt date începând cu anul 1845, când acesta deţinea în satul Brebeni o întinsă moşie în suprafaţă de 4691 ha, din care au fost împroprietăriţi cu 507 ha, în anul 1864, un număr de 135 ţărani din Brebeni şi tot din moşie au fost defalcate 323 ha pentru izlazul comunal. Pe boierul Răducanu Simonidi îl vom regăsi în anul 1849, după construirea bisericii din Brebeni, ca făcând parte din Sfatul Orăşenesc Bucureşti. În 1849, boierul era unul dintre cei 5 membri ai Sfatului Orăşenesc, alături de C-tin Lenş, aga Dimitrie Fălcoianu, paharnicul Nic. Lahovari si Ion Bacaloglu. Patru ani

mai târziu, in 1853, Răducanu Simonidi se afla tot în Sfatul Orăşenesc, dar nu ca membru, ci ca supleant, împreună cu pitarul Enache Trandafir. Din anul 1855, când în fruntea administraţiei bucureştene ajunge aga Constantin Ioan Filipescu, numele boierului R. Simonidi nu se mai regăseşte pe listele membrilor sau supleanţilor Sfatului Orăşenesc Bucureşti. La moartea sa, neavând urmaşi, a donat moşia statului, moşie care ulterior ajunge în proprietatea Casei Şcoalelor, iar din 1912 o mare parte din moşie este transferată la Direcţia Bunurilor, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor. A fost un mare om de binefacere, Fondul Răducanu Simonidi (creat din averea donată Casei Şcoalelor) sprijinind mari personalităţi ale artei şi ştiinţei româneşti: Constantin Brancuşi (în 1906 a plecat la Paris cu o bursă din Fondul Răducanu Simonide), Dan Rădulescu, Dimitrie Gerota etc. Alături de Maria Brezeanu şi Victor Babeş, Răducanu Simonide se numară printre cei mai importanţi donatori ai Casei Şcoalelor. Răducanu şi Elena Simonidi (portretul Elenei se află pictat lângă cel al soţului său, pe unul din pereţii bisericii din Brebeni), au donat obiecte de cult nu numai bisericii din Brebeni, dar şi altor biserici din ţară, una dintre ele fiind şi cea

de la Vâlcele, jud. Covasna, unde se află o cădelniţă din argint cu inscripţia „Elena Simonide, Bucureşti 1874”. De asemenea, tot la această biserică, „Răducanu Simonidi şi Eleni Simonidi” figurează la anul 1865 în tabelul cu numele binefăcătorilor(„Tabel cu insemnarea benefanţilor

Răducanu SimonideElena Simonide

Pisania



ce s-au făgăduit şi ce s-au primit” la biserica din Vâlcele, începând cu anul 1839 ), aflat intr-un registru mai vechi al bisericii din Vâlcele, aceasta familie numărându-se printre familiile de boieri care au contribuit material la sustinerea ortodoxismului în Transilvania (Monografia com. Vâlcele, jud. Trei Scaune, din Revista Transilvaniei, nr. 7-8, 1928). Pisaniile înscrise în ulei pe zid sau săpate în piatră sunt mărturii nu numai ale vechimii acestui lăcaş de cult, dar şi ale modificărilor suferite în timp. Dacă în timpul preotului local Alex. D. Mateescu, anul 1914, biserica s-a „reînnoit”,

adică restaurat, în anul 1938 prin stăruinţa preotului paroh Florea Rădulescu (1896-1968), al cărui mormânt se află în apropierea bisericii, lângă cel al sotiei sale Elena (1900-1982), au loc masive transformări arhitecturale printr-o reparaţie generală, prin adăugarea celor două abside de la naos, construcţia unei turle mari deasupra sfântului altar, a pridvorului de la intrare şi acoperirea cu tablă zincată. După terminarea lucrărilor începute în anul 1936, la 27 februarie 1938 biserica a fost sfinţită de către episcopul Grigore Leu (2 mai 1881- 1 martie 1949, mort in condiţii suspecte, după o masă protocolară oferită de Petru Groza) şi un sobor de preoţi. În pisanie este menţionată şi stăruinţa enoriaşilor, dorinţa lor de a avea un loc de rugaciune pe măsura credinţei lor. Preotul Fl. Radulescu, născut pe 7 septembrie

1896, a fost hirotonit pe seama parohiei Vaideei-Olt la 23 martie 1919 şi transferat ulterior la biserica parohială Brebeni pe 1 iunie 1920. In anul 1939, parohia Brebeni avea 610 familii şi 2741 credincioşi şi tot în acelaşi an în cadrul bisericii funcţionau 2 cântăreţi: Matei Mateescu, născut la 5 iulie 1889, absolvent al şcolii de cântăreţi, numit pe 1 aprilie 1906, apoi transferat la parohia Turia şi din nou la biserica din Brebeni începând cu data de 1 aprilie 1934 şi Dumitru Gh. Mateescu, născut la 5 iunie 1906 şi încadrat de la 1 mai 1924( Anuarul Eparhiei Argesului, Ed. Libraria si tipografia Artistica P. Mitu, Pitesti, 1939, pag. 211). Cel care a pictat zidurile noilor elemente arhitecturale adăugate bisericii din Brebeni a fost pictorul Nicolae Pană. Cu un an înainte de a picta interiorul bisericii din Brebeni, pictorul Nicolae Pană zugrăveşte şi Mănăstirea Clocociov, picturi păstrate până astazi, iar între 1940 si 1945, acelaşi artist pictează în tehnica frescă Biserica Sf. Impăraţi din Ploieşti, impresionând şi astăzi prin expresivitatea portretelor şi îmbinarea armonioasă a culorilor. Măsura talentului său se oglindeşte şi în extaordinarele portrete ale soţilor Rădulescu (preot Florea Rădulescu şi înv. Elena Rădulescu), realizate de pictorul Nicolae Pană în perioada şederii la Brebeni. Preotul Fl. Rădulescu (1896-1968), a avut un rol important în viaţa spirituală a comunei Brebeni. La începutul activităţii sale în com. Brebeni, preotul Florea Rădulescu s-a preocupat şi de înfiinţarea şcolii din satul Brebeni Români, la 24 octombrie 1921 fiind numit învaţator cu titlul provizoriu de către Revizoratul Scolar al judeţului Olt, prin reprezentantul său, revizorul şcolar George Poboran. Localul şcolii, pentru început, s-a aflat într-una

Pisania bisericii

Preot Florea Rădulescu



din camerele de locuit ale p r e o t u l u i (anul şcolar 1921- 1922), funcţionând cu doua divizii de elevi, la divizia I erau înscrişi 29 elevi, iar la divizia a II- a

15 elevi. Tot in urma demersurilor întreprinse de preotul Florea Rădulescu, se constituia la 23 iunie 1922, în cătunul Brebeni Români, un subcomitet de iniţiativă spre a strânge fondurile necesare pentru construirea unui local nou de şcoală, din subcomitet facând parte: Pr. Florea Radulescu, dirigintele şcolii, Vidu Penea Sellu, primar, C. Mandruteanu, notar şi 4 membri activi. Acţiunea de construire a unui local nou de şcoală declanşată de pr. Florea Rădulescu, a fost continuată cu succes de primul învataţor definitiv al şcolii Brebeni Români, înv. Ion Năstase. In timpul episcopului Eparhiei Argeşului şi Râmnicului, Iosif Gafton(1896-1984), în anul 1976, protopop de Slatina, preot Trandafir Ioan, preot paroh fiind Cernătescu Gheorghe (născut la 17 ianuarie 1951, preot la 4 decembrie 1975 şi duhovnic din 20 aprilie 1976), s-a refăcut pictura în interior, iar în urma cutremurului din anul 1977, s-a legat biserica şi turla cu centuri metalice. Trebuie remarcat faptul că, în lucrarea Monografia Eparhiei Rimnicului şi Argeşului, aparută la Râmnicu Vâlcea în 1976, preoţii Alex. D. Mateescu şi Fl. Rădulescu nu sunt menţionati, cauzele ţinânând de sistemul politic comunist. Sunt menţionaţi în schimb ca slujind până în anul 1976 la Biserica parohială Brebeni cu hramul Adormirea Maicii Domnului, preoţii: Gheorghe Cernătescu, Grigore M. Mateescu, preot II, născut la 9 august 1912, hirotonit la 6 martie 1943, iar la prohia Brebeni de la 21 noiembrie 1950 şi preot Nicolae M Stăncescu, născut la 5 februarie 1909, preot şi duhovnic

din 28 septembrie 1937, la aceasta parohie de la 1 octombrie 1968, pensionat fiind la 1 ianuarie 1974. În anii 2000 si 2001, preoţii Lucan Sorinel şi Martin Iulian cu ajutorul Consiliului Parohial şi prin osârdia enoriaşilor acestei parohii, biserica s-a decopertat la exterior până la cărămidă, s-a tencuit în praf de marmură şi s-a restaurat pictura la interior. In anul 2005, biserica a fost inundată, apa a crescut până la 0,8 m şi s-a retras după 24 de ore. Din anul 2004, biserica parohială Brebeni este înscrisă pe lista monumentelor istorice.Conform listei de inventariere nr. II, a dosarului ce cuprinde clasificarea şi catalogarea bunurilor mobile şi imobile(1 aprilie 1972) din cadrul bisericii parohiale Brebeni, se remarcă prin valoarea sa istorica, documentară şi artistică o Sf. Evanghelie, carte de cult în lungime de 35 cm, lăţime de 25 cm, de culoare mată albastră, aparţinând anului 1863, fiind donată de „Dl. Răducanu Simonide şi soția sa Elena la mama sa - Brebeni 1864”. Această Evanghelie a fost tipărită după originalul Sf. Mitropolii în zilele domnitorului Al. I. Cuza şi a sfinţiei Sale Nifon, mitropolit al Ungro Vlahiei şi unul din făuritorii Unirii Principatelor. Pe locul actual al Palatului Patriarhiei din Bucureşti, la 24 ianuarie 1859, Mitropolitul Nifon, menţionat în înscrisurile Evangheliei de la Brebeni, a proclamat alegerea lui Al. I. Cuza ca domnitor al Ţării Româneşti, a fost preşedinte al Adunării Elective şi tot el este cel care la 8 feb. 1859 îl întâmpina pe domnitor în Catredala Mitropolitană Bucureşti. Valoarea istorică este dată de inscripţiile sale cu litere chirilice scrise de mână, la 1864. Apare de asemenea şi numele D-lui Gheorghe N. Grigoriu – Romanov pe cheltuiala căruia s-au tipărit mai multe evaghelii în anul 1863, dintre care una, cea menţionată, se află la biserica Brebeni. Este foarte posibil ca Gheorghe N. Grigoriu-Romanov sa fi fost o rudă apropiată a celebrului librar Iosif Romanov, cel care în anul 1855 a înfiinţat la Bucureşti, Tipografia Naţională a lui Iosif Romanov şi Compania, aici

înv. Elena Rădulescu



tipărindu-se actele Unirii – actele adunării Ad-hoc. Este de remarcat faptul că, numele acestei familii este menţionat în multe documente ale vremii pentru plata şi tipărirea cărţilor româneşti destinate elevilor şi bisericilor, în condiţiile în care,

după anul 1863, s-a generalizat introducerea alfabetului latin. Un alt obiect de cult deosebit de valoros, prezent în inventarul bisericii din Brebeni este şi un Liturghier, tipărit la tipografia lui Eliad, Bucureşti, anul 1833. Pe prima pagină se află un înscris în litere chirilice: „tipărită într-acest chip cu blagoslovenia, osârdia şi cheltuiala Prea Sfinţiei Sale Părintelui episcop al Buzăului, Chesarie”, sub păstoria acestuia fiind tipărite numeroase cărţi de slujbă, mai ales după întoarcerea din exil a Mitropolitului Ţării Româneşti Grigore al IV-lea, rămas la Buzău între 1832-1833. La cererea Mitropolitului Grigore al IV-lea, episcopul Buzăului Chesarie va înfiinţa o tipografie provizorie, care va funcţiona la Buzău până în anul 1833, anul plecării Mitropolitului la Bucureşti. Tot în acest an, episcopul Buzăului încearcă să folosească, pentru publicarea unor carţi religioase, tipografia din Bucureşti a lui Ion Eliade Rădulescu (una dintre cele mai mari tipografii din Bucureşti, aici tipărindu-se unele acte oficiale care au marcat istoria României: Regulamentul Organic -1832, Proclamaţia de la Islaz -1848 etc.), reuşind să tipărească câteva asemenea cărţi, printre care şi cea păstrată la Brebeni. La sfârşitul acestei cărţi este menţionat şi „Ienache Florea - aşezătorul de slove la Tipografia Eliad” din Bucureşti. Un înscris în creion negru, tot pe prima pagină, vine să

confirme faptul că Liturghierul a fost folosit sigur spre sfârşitul secolului al XIX – lea la slujbele religioase desfăşurate în cadrul Bisericii din Brebeni: „Preot Al. Mateescu - 1892”. O carte şi mai veche decât cele menţionate este Mineiul lunii lui noiembrie, publicată în anul 1804, „carte care mai nainte sau fost tipărit şi tălmăcit prin osârdia şi cheltuiala iubitorului de Dumnezeu Episcop al Râmnicului, Chesarie”. Între 1776 şi 1779, Episcopul Chesarie al Râmnicului (n. 1720 - m. 1780) tipăreşte primele mineiee în limba română, în alfabetul chirilic, iar după unul din aceste mineiee a fost tipărit la 1804 şi Mineiul lunii noiembrie, aflat la Biserica din Brebeni, aşa cum de altfel se şi menţionează în continuare: „iară acum cu voia şi Blagoslovenia prea sfinţitului Mitropolit al Ungrovlahiei, Kir Dositei sau mai îndreptat la tălmăcire de multe greşeli în zilele Măriei sale Domnului Ţării Româneşti Ioan Constantin Alexandru Ipsilant Voevod prin osârdia smeritului Episcop al Argeşului Kir Iosif. La Buda sau tipărit la Crăiasca Tipografie a Universitaţii din Pesta la anul de la Hristos, 1804”. Atât Mitropolitul Dositei (n.1734 - m.1826, mitropolit al Ungrovlahiei din 1793), cât şi Episcopul Argeşului, Iosif(episcop din anul 1793 şi mentor al unui alt cărturar, episcopul Chesarie al Buzăului), au meritul, printre altele, de a continua calea deschisă de Episcopul Chesarie al Râmnicului în publicarea cărţilor sfinte în limba română.În partea dreaptă, lângă biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului din Brebeni, se află un monument din marmură, realizat la Bucureşti în anul 1867 de către sculptorii sau săpătorii, aşa cum sunt menţionaţi în înscrisurile

Liturghierul

Mineiul



dăltuite în piatră: D. Lambadit şi G. Chalapa. Pe una din feţele monumentului se află un înscris în caractere chirilice şi latine: „Aici odihneşte Sandiţa H. Georgi, nascută Mina. Încetată din viaţă la 28 iuliu 1866, fiindu în etate de 68 ani”. Cert este faptul că Sandiţa H. Georgi a fost o rudă apropiată a unuia dintre ctitorii bisericii din Brebeni, cu hramul Adormirea Maicii Domnului şi anume Alessandri Hagi Georgi, menţionat în prima pisanie, la 1845, alături de boierul de origine greacă, Răducanu Simonide. Pe o altă parte a monumentului este un epitaf al cărui conţinut îndeamnă la o profundă meditaţie, la smerenia şi zădărnicia celor lumeşti: „Viaţa este o luptă a cărei recompensă este în ceruri. Moartea este o binecuvântare printrensa sufletul o scânteie divină se avântă în braţele lui Dumnezeu de unde a prucesu Demetre şi Alessandri copiii tăi multu iubiţi, o sântă mamă plângu pe mormântul tău zdrobiţi de durere.

Trecătorule roagăte pentru repusul sufletului ei”. În interiorul bisericii din Brebeni se afla acest portret, la intrare, pictat pe zidul din partea dreapta, presupunându-se a fi tot boierul Raducanu Simonidi. Comparând cele doua portrete, par a fi persoane diferite, deși apare inscrisul „Simonidi”. Este probabil ca această pictura murala să-l reprezinte pe boierul grec la o vârstă mai înaintată sau să fie vorba de un alt boier care, alături de Răducanu Simonidi, să fi avut un rol important în ctitoria bisericii cu Hramul Adormirea Maicii Domnului din Brebeni (nu este scris numele complet, restaurarorul, poate, nu a mai putut identifica înscrisurile vechi)

Clio se amuză…Memoria Oltului vă prezintă astăzi câteva anecdote- unele reale, altele inventate-puse pe seama colecţionarului de artă Al. Bogdan Piteşti. Acesta avea la Vlaici –Coloneşti un conac în care adunase o impresionantă colecţie de tablouri şi obiecte de artă. Aici poposeau în fiecare an marii pictori de la începutul veacului XX-Luchian, Şirato, Vermont, Ressu, ş.a. Astăzi este în ruină, deşi proprietarul şi-a dorit ca după moartea sa aceasta să găzduiască un muzeu.

Implicat odată într-un proces de şantaj, savura de pe banca acuzaţilor pledoaria lui Take Ionescu, avocatul părţii adverse şoptind lui Delavrancea, avocatul său: „Are talent, escrocul”. După condamnare, fiind condus cu duba la închisoarea Văcăreşti,

Monumentul Săndiței H. Georgi

Al. Bogdan Pitești



zărindu-l pe bancherul care îl reclamase într-o limuzină elegantă, Al. Bogdan Piteşti exclama cu compătimire: „Săracul de el”.

*Fiind odată la Ateneu la o recepţie împreună cu soţia sa care pierduse numărul paharelor de şampanie şi vorbea vrute şi nevrute, Bogdan îi strigă în gura mare în mijlocul oaspeţilor simandicoşi: „De la tenue, madam, de la tenue că te bag în p… mătii”. Apoi către oaspeţi, confidenţial: „Du folklore roumain”.

*

Poetul Alexandru Macedonski a povestit în 1913 următoarea întâmplare: Mă aflam în 20 septembrie trecut la Al. Bogdan Piteşti… sau cu alţi termeni în casa din Bulevardul Pache unde e un muzeu cum sunt puţine în Bucureşti.Jos, mai întâi salonul sau biblioteca sau biroul în care îi place să primească pe intimi. Pereţii sunt încărcaţi de tablouri, de desenuri: Vermont, Simonide, celebrul Rochegrosse, Ressu, Luchian, în sfârşit, o întreagă defilare a tuturor pictorilor români care încep să fie gloria ţării noastre. La întrebarea gazdei „Ce vrei?”, Macedonski răspunde în doi peri: „Voi să-mi trimiţi un curcan gras de Crăciun pe o tavă şi să fie gata de pus la cuptor.” „Ţi-l voi trimite, căci tocmai mă duc la moşie”, a răspuns castelanul de la Vlaici. Poetul

uitase discuţia cu Bogdan Piteşti, când la Crăciun se trezi cu curcanul pe care îl aducea un fecior de curte boierească precum se obişnuia în trecut. Şi Macedonski continuă: „Când curcanul fu adus pe masă şi şi îl tăiai după toate regulile artei, adică după cele ale lăcomiei şi ale foamei, tranc! râuriră şi zăngăniră pe farfurie 20 de napoleoni de aur în cap, ce scăpase dintr-o hârtie cu care curcanul fusese umplut.”

*Actorul Ion Iancovescu a povestit cum în timpul ocupaţiei germane din 1918, Al. Bogdan Piteşti l-a rugat să treacă pe la Macedonski şi să-i ceară un exemplar din volumul de poezii „Bronzes”, a cărui prefaţă fusese scrisă de Bogdan Piteşti pe când se aflau împreună, pe vremuri la Paris. Fantastic cum era, Macedonski ceru pentru volum un milion. Iancovescu îi comunică lui Bogdan Piteşti condiţia poetului. Acesta, foarte calm îi răspunse: „Du-te şi spune-i că îi ofer cinci lei.” Iancovescu se întoarse la Macedonski cu răspunsul. În timp ce poetul fulgera, Iancovescu vrea să se retragă, dar Macedonski îl opreşte zicând: „-Să-i dea. Să-i dea şi pe aceia căci e în stare să se răzgândească, escrocul.”

*În timpul neutralităţii (1914-1916), Al. Bogdan Piteşti devenind pamfletarul director al ziarului „Seara”, prea devotat cauzei Puterilor Centrale, un prieten îl opreşte pe stradă şi îi reproşează atitudinea sa . -Pardon, dragul meu, răspunde Bogdan Piteşti, dar eu nu o fac gratis.

*După război, fiind închis la Văcăreşti împreună cu Slavici, Stere şi alţii nu şi-a pierdut umorul şi cu ocazia vizitei procurorului general, când deţinuţii au fost puşi pe două coloane iar Bogdan Piteşti trecut printre cei câţiva ziarişti şi literaţi învinuiţi de a fi adus servicii inamicului a exclamat cu inocenţă şi indignare : „Pardon,

Bogdan Pitești (stânga) și Macedonski (dreapta cu joben) la Terasă



pardon. Eu sunt escroc, nu trădător…”*

Ziaristul Tudor Teodorescu-Branişte relata următoarea întâmplare din 1915 din redacţia ziarului „Seara” pe care el îl considera „Ziarul germanofil cel mai bine scris”. Un redactor publicase un pamflet împotriva poetului Gregorian. „Gregorian, iute din fire, vânjos la trup, şi cu pumn tare s-a dus în redacţia „Serii”, a intrat în biroul lui Bogdan Piteşti, i-a tras o pereche de palme şi a trecut mai departe în camera redactorilor ca să-şi continuie campania de sancţionare. Bogdan Piteşti şi-a luat pălăria şi bastonul şi a coborât liniştit în stradă. Din redacţie, prin ferestrele deschise se auzeau strigăte şi înjurături, călimări aruncate în pereţi, mese rostogolite, scaune sfărâmate. Un colaborator care venea să-şi aducă articolul, auzind prin ferestrele deschise larma dinăuntru, îl întrebă pe Bogdan:-Pentru Dumnezeu, ce se întâmplă în redacţie?-Nimic. Se bat nişte poeţi, răspunse Bogdan măreţ şi calm văzându-şi de drum.

*Odată o tânără artistă care începuse să se distingă, i se adresă la telefon.-Alo, cine este acolo? întreabă Bogdan Piteşti.Artista îşi spune numele adăugând „Artistă dramatică”.-Ca artiste dramatice nu recunosc decât pe Sarah Bernhardt, Aristizza Romanescu şi Agatha Bârsescu- răspunse Bogdan Piteşti.

*Având odată o criză de inimă, Al. Bogdan Piteşti, alarmat, chemă duhovnicul de la Catedrala Sf. Iosif ca să se spovedească, cinicul

pamfletar fiind catolic. Sosind preotul, Bogdan Piteşti i se adresă:- Pater, citeşte-mi franţuzeşte, pentru că latineşte nu înţeleg.După scurta slujbă, preotul îi puse întrebările de rigoare:- Spune, fiule, păcătuit-ai vreodată cu vorba, cu fapta sau cu gândul?- Da, părinte….- Ai râvnit bunul altuia?- Da , părinte.- Ţi-ai înşelat nevasta?- Da, părinte.- Dar dacă bunul Dumnezeu s-ar îndura şi ţi-ar dărui viaţă mai departe, ai mai greşi, ai mai păcătui?- Desigur, părinte.

*Odată desenatorul Nae Petrescu Găină strânsese câteva sute de lei pentru o călătorie la Paris.Pregătindu-se de plecare, s-a dus să-şi ia rămas bun şi de la Al. Bogdan Piteşti. Acesta, escroc şi sarcastic din fire i-a propus o partidă de table înainte de despărţire şi până în zori a reuşit să-i câştige toţi banii de călătorie. Nae Petrescu nu i-a purtat pică, dar de câte ori venea vorba de Paris murmura: „Escrocul”.

*Nae Petrescu s-a răzbunat însă la întâlnirea prietenilor la catafalcul lui Bogdan Piteşti. Soţia acestuia, observând că îi lipseau 10000 de lei a făcut un scandal care s-a sfârşit prin chemarea comisarului de poliţie ce a pornit imediat o anchetă percheziţionând asistenţa compusă din familiarii casei, artişti, scriitori. Când i-a venit rândul lui Nae Petrescu, acesta a spus poliţistului:-Nu vă mai osteniţi degeaba, căutaţi mai bine mortul. Şi într-adevăr, banii s-au găsit în buzunarul de la jacheta mortului.

...văzut de Ștefan Luchian



Contribuţia Oltului la cuceriea Independenţei de stat a României (1877-1878)

Prof. Ion D.Tîlvănoiu

La 9 mai 2012 se împlinesc 135 de la proclamarea independenţei de stat a României la 9 mai 1877. Memoria Oltului prezintă cititorilor câteva date privind contribuţia Oltului- şi a fostului judeţ Romanaţi–la realizarea acestui important deziderat al tuturor românilor.

Războiul pentru neatârnare din 18177-1878, este unul din evenimentele hotărâtoare din istoria neamului nostruConvenţia de la Livadia din 4/16 aprilie 1877 a însemnat un mare succes al politicii româneşti căci pentru prima dată se stabileau clar condiţiile trecerii trupelor ruseşti prin România.Rusia se obliga să respecte integritatea teritorială a României, armata rusă trebuia să plătească cheltuielile de întreţinere,precum şi plăţi pentru folosirea căilor de comunicaţii româneşti.Peste două zile, la 6/18 aprilie 1877 s-a decretat mobilizarea armatei şi a rezervelor, a gărzii naţionale pentru asigurarea securităţii satelor şi oraşelor ţării în cazul unui atac turcesc. Două divizii au ocupat poziţii la sud de Bucureşti iar alte două au fost instalate la Calafat, efectivele mobilizate atingând 58 700

de oameni ce dispuneau şi de 190 tunuri.La 9 mai 1877, într-un discurs istoric ţinut în Camera Deputaţilor, Mihail Kogălniceanu proclama independenţei României şi ruperea legăturilor cu Poarta Otomană. Răspunzând unei interpelări, el declară: „nu am nici cea mai mică îndoială şi frică de a declara în faţa reprezentaţiunii naţionale că noi susntem o naţiune liberă şi independentă”. Era necesar însă ca proclamarea de facto a independenţi, să fie dublată de înfrângerea militară a trupelor otomane pe câmpul de luptă urmată de recunoaşterea noului statut al României de către puterile garante.Deşi marele duce Nicolae, comandantul trupelor ruse exprimase primului ministru român I.C. Brătianu dorinţa de a coopera cu armata română pe picior de egalitate, ambiţia

ţarului–dornic de a beneficia singur de laurii victoriei-l-a determinat să ordone începerea ofensivei fără a încheia un acord de cooperare cu armata română. Insuccesul din teatrul de operaţiuni a determinat comandamentul rus să ceară sprijinul trupelor române prin telegrama marelui duce Nicolae din iulie 1877.În cadrul efortului general de război, judeţele Olt şi Romanaţi îşi aduc o contribuţie majoră. Tineretul şi cei cu obligaţii militare

Trupe române de călărași gata de plecarea pe front în 1877



au fost încadraţi în batalionul 1 Olt şi batalionul 2 Romanaţi ce compuneau Regimentul 3 Olt, dar şi în regimentul 1 artilerie, 1 vânători, 1 geniu, precum şi în regimentele de dorobanţi 1,2,4,6 şi 7 linie.Cele două judeţe se aflau poziţionate pe direcţia principală a căilor de transport a mijloacelor umane şi materiale angajate în susţinerea războiului. Localităţile Slatina, Piatra –Olt, Balş, cu gările lor situate pe linia principală de cale ferată Bucureşti-Vârciorova, au stat în atenţia experţilor militari ai armatei române.

În Slatina se întretăiau drumurile Bucureşti-Piteşti-Craiova şi drumul de pe Valea Oltului Râmnicu Vâlcea –Slatina. Slatina avea o poziţie strategică importantă, dovedită şi la 1821 când Tudor trece cu „Adunarea Norodului” spre Bucureşti pe la Slatina. Domitorul Gh. Bibescu recunoscând importanţa strategică a Slatinei construise aici la 1847 primul pod stătător peste Olt din lemn, care la 1848 va fi păzit cu străşnicie de partizanii revoluţiei.Descărcate în gara Slatina, multe materiale de război au fost coborâte pe Olt pănă la Corabia cu plutele. Într-un raport al prefectului de Olt, Apostol Arcescu , din mai 1877, înaintat primului ministru se preciza că „Slatina a devenit centrul încărcării şi descărcării proviziilor, materialelor şi muniţiilor necesare armatei.” La 24 mai 1877,

comandantul general al Armatei Române pe lângă armata rusă, Plagiano, înştiinţa Ministerul de Externe ca Statul Major al Armatei Ruse trimite un delegat la Slatina, „punctul care se pare a avea o mare importanţă”. Aici a staţionat Divizia 31 rusă şi o brigadă de cazaci, iar în iunie 1877, Slatina devine pentru scurtă vreme reşedinţa cartierului general rus.La fel s-a întâmplat şi cu pontoanele necesare construirii podului de la Zimnicea şi Siliştioara-Corabia. Lemnul a fost tăiat din pădurile Strehareţilor, din pădurile dintre Olt şi Beica şi coborât pe Olt, apoi pe Dunăre. Pe podul de la Zimnicea a trecut Dunărea armata rusă la 14(26)/15 (27) iunie 1877. Tot la Slatina se afla reşedinţa Regimentului 3 Dorobanţi, unitate ce se număra printre cele 8 noi regimente recent înfiinţate ce se adăugau celorlalte 8 deja existente. În Monitorul Oficial nr. 269 /joi 2(14)decembrie 1876 găsim cele 16 regimente ale României după cum urmează:Divizia 1 teritorială militară: Regimentul 1 Dorobanţi (reşedinţe Craiova cuprinzând un batalion la Mehedinţi şi al doilea batalion la Dolj); Regimentul 2 dorobanţi Rm. Vâlcea (un batalion în Gorj şi altul în Vâlcea); Regimentul 3 dorobanţi Slatina(un batalion la Caracal şi unul la Slatina); Regimentul 4 dorobanţi Piteşti (cu un batalion de Argeş şi unul de Muscel); Divizia a 2-a teritorială militară :Regimentul 5 dorobanţi Giurgiu (un batalion în Teleorman şi al doilea în Vlaşca); Regimentul 6 dorobanţi Bucureşti (cu un batalion în Bucureşti şi al doilea în Ilfov); Regimentul 7 dorobanţi Ploieşti (un batalion în Dâmboviţa şi al doilea în Prahova); Regimentul 8 dorobanţi Buzău (un batalion la Buzău şi al doilea la Ialomiţa);Divizia a 3-a teritorială militară:Regimentul 9 dorobanţi Brăila (un batalion la

Baterie românească de artilerie la Calafat



Brăila şi al doilea la Râmnicu Sărat);Regimentul 10 dorobanţi Focşani(un batalion la Focşani şi al doilea ala Tecuci);Regimentul 11 dorobanţi Galaţi (un batalion la Galaţi al doilea la Cahul şi al 3-lea la Bolgrad);Regimentul 12 dorobanţi Bârlad (un batalion la Bârlad şi altul la Huşi);Divizia a 4-a teritorială militară:Regimentul 13 dorobanţi Iaşi(un batalion la Iaşi şi al doilea la Vaslui)Regimentul 14 dorobanţi Roman(un batalion la Roman şi altul la Bacău);Regimentul 15 Dorobanţi Piatra Neamţ (un batalion la Neamţ şi altul la Suceava);Regimentul 16 dorobanţi Botoşani (un batalion la Botoşani şi al doilea la Dorohoi).La1877, la comanda Regimentului 3 Olt se găsea lt. col. August Gorjan (1837-1900), care îi urmase lt. col.Gh. Herfner. August Gorjan se remarcase ca maior în înfrângerea „Republicii de la Ploieşti”, în august 1870. Tot la Slatina îşi avea reşedinţa Compania a 5-a Olt şi Batalionul 2 Olt. La Balş era staţionată Compania 1 Balş.La 14 august 1877 (după ziarul „Războiul”), armata română a trecut Dunărea pe podul de la Corabia (Siliştioara). La construirea podului de pontoane a lucrat ca inginer miliţian şi Vasile Argeşanu din Caracal ce urmase şcoala de poduri şi şosele din Bucureşti. Era fiul lui

Ion Argeşanu, fost profesor şi director al Şcolii nr. 1 din Caracal.Sprijinul materialSlatina devine şi centru de colectare de bani, î m b r ă c ă m i n t e şi alte bunuri necesare armatei.

Meşteşugarii din breasla cojocarilor au confecţionat prin Teodor Hagi Nicolae (cojocar din Slatina) 5000 de cojoace necesare ostaşilor români. Brutarii asigurau consumul zilnic de pâine prin fabricarea a 3000 de pâini iar şelarii au confecţionat hamuri sau le-au reparat pe cele vechi. Elevele şcolilor din oraş au asigurat importante cantităţi de „scamă” sau pansamente necesare răniţilor, au confecţionat ciorapi şi mănuşi , au strâns de la populaţie bani şi alimente. Pentru îngrijirea răniţilor, Ion Hagi Popp a donat „10 vedre de ţuică veche şi nouă”.La 23 septembrie (5 oct.) 1877, Monitorul Oficial al României publică adresa locuitorilor din Slatina şi judeţul Olt adresată Domnitorului în care se spunea: „Măria Ta, Ca şi ţara întreagă, locuitorii oraşului Slatina şi ai judeţului Olt, cu o legitimă mândrie, văzând curajul şi eroismul cu care armata română comandată de Măria Ta a afirmat înaintea lumii bravura strămoşească.Recunoscători divinei providenţe pentru graţia de a avea în asemenea supreme momente în capul Naţiunii şi Armatei pe Măria Voastră, descendintele ilustrei familii de Hohenzollern, demn succesor al glorioşilor noştri domni Mihai şi Ştefan cel Mare. Văzând abnegeţia cu care, aşa precum aţi zis la urcarea Măriei Voastre pe tron, împărtăşiţi cu ţara soarta cea rea şi pe cea bună. Vă rugăm, Prea Înălţate Doamne să binevoiţi a primi respectuoasele noastre mărturisiri de cea mai vie recunoştinţă şi cu speranţă în Dumnezeul străbunilor noştri, mergeţi înainte, căci în spatele Măriei Voastre

Lt. col. August Gorjan

August Gorjan



este întreaga naţiune, care cugetă ca şi Măria Ta la mărirea şi la gloria României, care n-a cruţat şi nu va cruţa nimic pentru a contribui din toate puterile şi în toate modurile spre triumful armatelor creştine asupra barbarilor sectari ai semilunei. Trăiască România independentă! Să trăiţi Măria Voastră şi Măria Sa Doamna! Să trăiască armata română! Să trăiască guvernul Măriei Voastre!”(urmează semnăturile).Din judeţul Romanaţi s-au colectat numeroase ofrande pentru trebuinţele armatei în luna octombrie 1877. Lista acestora este publicată în Monitorul Oficial al României din 23 noiembrie (5 decembrie) 1877, p.6564. Cele mai multe donaţii se făceau pentru cumpărarea de arme(comuna Ianca-180 lei, mai mulţi cetăţeni din Caracal-27 lei) dar constau şi în îmbrăcăminte, comprese, obiele, scamă, prosoape, feţe de pernă. Din mulţimea donatorilor reţinem: comitetul damelor din Caracal, locuitorii din Amărăşti, Ghizdăveşti, Celei, Rusăneşti, Tia Mare, Potlogi, Cilieni, Izbiceni, Dioşti, Drăghiceni, Stoeneşti, Celaru, Marotin şi Dăbuleni ca şi doamnele: Efrosina Grimani, Eugenia Urianu, Eliza şi Cati Paul Brătăşanu, Zinca Puricescu, Caliopi M. Gorjan, ş.a.

Numeroase ofrande şi donaţii au fost oferite armatei şi de către salariaţii Serviciului judeţean de poduri şi şosele ca şi de numeroşi învăţători. În cererea învăţătorului I. Mihăilescu de la Şcoala Negreni adresată ministerului Învăţământului se spune: „Evenimentele prin care trece ţara noastră sunt mari. Acest semnal sacru de mult aşteptat s-a realizat. Datori suntem fiecare să depunem pe altarul patriei nu numai obolul dar şi braţele

chiar. Aşadar , subscrisul provocat de datoria ce-mi impune organul conştiinţei către ţara mea natală, ofer trei lei lunar de la 1 august 1877 până la terminarea războiului şi aceasta din apuntamintele ce mi se cuvin ca învăţător.Regret, domnule ministru că nu-mi pot permite a oferi o sumă mai importantă deoarece n-am alte mijloace decât această leafă. Sper că obolul săracului va fi primit ca şi aurul bogatului în

Podul de la Siliștioara - Măgura construit de trupele române între 14-19 august 1877

Domnitorul Carol I și Statul Major al Armatei Române la 1877



beneficiul armatei române ce astăzi se află pe câmpul de luptă.” La rândul său, T. Marinescu, învăţătorul şcolii de băieţi din Ştirbei oferea suma de 127,50 lei în folosul armatei române.Monitorul Oficial din 2/14 noiembrie 1877 menţiona printre donatorii din judeţul Olt pe N. Opran cu un butoi de 20 vedre spirt preparat cu izmă, dl.Al. Phatner cu 10 kg. tutun calitatea a 4-a, 20 pachete de tutun calitatea a 2-a şi una cutie cu 60 cărticele iar Ion Hagi Pop dona un butoi de 10 vedre ţuică veche de prune şi un butori cu 10 vedre de vin vechi. Ion Polihron din Perieţi dădea 2 berbeci, Nae Michaiu din Drăgăneşti-Olt dădea 7 oi şi un berbec, N. T. Becu, primarul oraşului Caracal dona o frânghie de rufe. D-na E. Bâscoveanu dona 3 vedre de vin, d-na Ovesa două ocale de zahăr, d-na G. Dobriceanu 350 dramuri de ceai, 20 duzini de chibrituri şi 23 de lămâi.Ministerul de război exprima via sa mulţumire „comunelor şi

persoanelor din judeţul Romanaţi ce se notează mai jos, cari au oferit pentru cumpărare de arme sumele următoare: com. Cruşova, 60 lei; com. Cilieni, 100 lei; com. Grădinile, 60 lei; com. Zvorsca 120 lei; com. Dăbuleni 600 lei; com. Celari 150 lei, prefectul de Romanaţi 180 lei, corpul tehnic din prefectura Romanaţi 98 lei. Total 1368 lei” („Monitorul Oficial al României” din 10/22 decembrie 1877, p.7206).Monitorul Oficial din 11/23 decembrie 1877 menţiona peste 20 de persoane din judeţul Romanaţi care au donat armatei cămăşi, izmene, ciorapi, perne, paltoane vechi (p.7237).Tot pentru cumpărare de arme au donat sume importante consiliile comunale din Marotinu de Jos (60 lei), Grojdibodu (420 lei), Apele Vii (60 lei), Gura Padinii(240 lei) din judeţul Romanaţi. Lista lor apare publicată în Monitorul Oficial din 18/30 decembrie 1877, p.7372.Monitorul Oficial mai completează lista comunelor din judeţul Romanaţi care au făcut donaţii armatei pentru procurare de arme în cursul lunii noiembrie 1877 cu comunele : Celaru(150 lei), Zvorsca (60 lei), Amărăşti de Sus (60 lei), Dăbuleni (600 lei), Marotinu de Jos(60 lei), Grojdibod (420 lei), Apele Vii (60 lei), Gura Padinii (210 lei).Ni s-a păstrat cererea învăţătorului I. Ionescu de

Scenă de luptă (gravură)

Trecerea Dunării la Corabia



la Cetate –Dolj care la 20 iunie 1877 se adresa ministrului Instrucţiunii Publice Gh. Chiţu cu următoarele cuvinte într-o frumoasă caligrafie: „Domnule ministru, Dificila situaţiune în care se află tezaurul nostru public, creată prin evenimentele politica actuale, şi speranţa ce avem ca scumpa noastră patrie România să triumfe în acţiunea sa pentru neatârnare şi eliberarea fraţilor de peste Dunăre, ca români, sentimentul ne comandă să dăm fiecare ajutoarele noastre binevoitoare posibile fraţilor noştri de arme, care se luptă pentru independenţa patriei comune şi liberarea fraţilor de peste Dunăre, care se află gemând sub jugul barbarei Semilune. Pentru acest scop, subsemnatul ofer salariul ce mi se cuvine de învăţător Gr. I, al Şcolii comunei Cetatea, Plasa Câmpu, judeţul Dolj pe luna martie anul curent în ajutorul întreţinerii fraţilor de arme ce se luptă. Primiţi vă rog domnule ministru asigurarea distinsei mele încrederi şi devotamentului ce vă păstrez.” Monitorul oficial al României din 30 dec. 1877, p. 7529 arăta mulţumirile ce Ministerul de război adresa „comunei Vădastra, judeţul

Romanaţi, care a oferit suma de lei 180 pentru cumpărarea de arme”.Avem şi o foarte interesantă situaţie cu sumele donate pentru înzestrarea armatei de învăţătorii din Romanaţi. Pentru gestul lor, ministrul Gh. Chiţu le exprimă „viile sale mulţumiri pentru această patriotică ofrandă”. Redăm numele

lor cu menţiunea că suma donată de fiecare reprezenta retribuţia fiecăruia pe luna iulie. Astfel au donat 25 lei şi 50 bani următorii: G. Georgescu (Grojdibod), M. Ionescu (Ianca), D. Radulianu (Amărăştii de Jos), Ilie Păunescu

(Amaradia de Sus), M. Pârjolescu (Isvoru), D. Dobrotescu (Dobroteşti), A. Marinescu (Apele Vii), I. Florescu (Ghizdăveşti), I. Mărculescu (Celaru), T. Popescu (Grădinile), P. Diaconescu (Brastavăţ), N. Popescu (Cruşov), Fl. Florescu (Celei), Fl. Popescu (Izlaz), P.Predescu (Rusăneşti de Jos), V. Radulian (Izbiceni), M. Pascu (Moldoveni), Şt. Enescu (Orlea), I. Constantinescu (Piatra), Ilie Criveanu (Pârşcoveni, tatăl mitropolitului Nifon), I. Iliescu (Brâncoveni), G.Manolescu (Slătioara), Gr. Georgescu (Şopârliţa), I.Predescu

Baterie rusească la Corabia

Podul de pontoane de la Siliștioara - Corabia Trecerea Dunării



(Găneasa), Sp. Ionescu (Doba), M. Iliescu (Cepari), M.Popescu (Osica de Sus), pr. D. Iordache (Dobrun), P. Predescu (Gropşani), I. Petrescu (Vulpeni), Gr. Gabrielescu (Leoteşti), Fl. Popescu (Găvăneşti), M. Stănescu (Leu), Pr. C. Ştefănescu (Radomir), R. Rădulescu (Cacaleţi), M. Mihăescu (Dioşti), Şt. Triculescu (Dobrosloveni), pr. Ilie Iliescu (Redea), C-tin Dresu (Viişoara), I. Stănescu (Slăveni), N. Stoiculescu (Scărişoara), I. Diaconescu (Deveselu), Stoica Toma (Băbiciu), Pandele Procupescu (Studina). Alţi învăţători romanaţeni au donat 42 lei şi 50 bani. Este cazul lui M. Nicoleanu (Dăbuleni), Ilie Bădulescu şi C-tin Ionescu (Balş), T. Marinescu (Ştirbei). Ca de fiecare dată învăţătorii arată prin fapte ataşamentul lor la cauza naţională.Ţăranii din Olt şi Romanaţi au făcut mii de km. de transporturi cu care trase de boi în folosul armatei. Astfel, încă din luna iulie 1877, ţăranii din judeţul Olt asigurau armatei ruse concentrată la Slatina 172 care de transport şi 58 perechi de boi de rezervă pe direcţia Corabia-Izlaz şi încă 290 de care de transport şi 58 perechi de boi fără care pe direcţia Turnu Măgurele.La Slatina au existat şi spitale de campanie pentru răniţi ce se găseau în casele Varipati, Turianu sau Izvoranu. Un document din 10 ianuarie 1878 menţionează că „…dl.preşedinte al Societăţii franceze de ajutor din Bucureşti şi dl. dr. Frasser, englez, au oferit pentru bolnavii

soldaţi care ies din spitalele din acel judeţ [Olt, n.n.], cel dintâi zece cojoace şi cel de-al doilea 72 de perechi ciorapi de lână şi 85 cearşafuri de pânză de America”. Asemenea spitale au existat şi la Caracal, Piatra Olt şi Corabia.

Participarea militarăLocuitorii cu obligaţii militare din zona Oltului au fost în cea mai mare parte încadraţi în cele 2 Batalioane ale Regimentului 3 Dorobanţi, precum şi în alte regimente de dorobanţi, de linie, artilerie sau cavalerie.Pentru cucerirea Independenţei, Oltenia a plătit un greu tribut de sânge. Au căzut pentru cucerirea Plevnei 309 mehedinţeni, 241 gorjeni, 203 doljeni, 199 vâlceni şi 97 romanaţeni.O statistică exactă a eroilor căzuţi în războiul de independenţă s-a făcut în 1898 şi a fost publicată în „Buletinul Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice”. La pag. 78-79 sunt numele eroilor din judeţul Olt pe comune, astfel: Albeşti - soldat Marin Talpag, reg.1 roşiori; Bărăşti de Vede - soldat Stoica Dumitru reg.4 linie şi sold. Voiculescu Stan reg. 4 linie; Bărăşti -sold. Nicolae Păun reg.

Podul peste Dunăre

Pontonieri construind podul

Veterani olteni ai Războiului de Independență...



7 linie; Buzeşti -sold. Alexandru Dumitru, reg. 7 linie, sold. Puiu Matei Constantin reg. 3 dorobanţi, şi sold. Stavăru Stan Toma bat. 2 vânători; Câmpu Mare - sold.Dorobanţu Preda reg. 1 linie şi sold. Pahone Badea Ion reg. 8 linie; Comăniţa- Sold. B u z a t u

Marin, reg. 7 linie; Corbu Sold. Dumitru Ion, reg. 2 linie, sold. Dumitru Vasile reg. 1 linie şi sold. Nicu Dragomir reg. 1 linie; Cucueţi, sold. Uţă Ilie, reg. 2 linie; Deleni – sold. Cepereanu N. Constantin , reg. 7 linie şi sold. Calofir Ifrim Tudor, bat. 2 vânători; Dumitreşti-sold. Grăjdaru Ion, reg. 1 linie; Făgeţelu-sold. Dumitru Ion, bat.2 vânători şi sold. Vasile Ion, reg.2 linie; Geamăna-sold. Radu Matei călăraş, sold. Stan Matei, reg.2 linie şi sold. Truşcă Zidaru Iancu, călăraş; Gura Boului- Sold. Florea Gherase, bat.2 vânători; Izvoarele –sold. Ciutacu I. Marin, reg.7 linie şi sold. Şerban Ion,

reg. 2 linie; Maldăru-sold. Păuna Pârvu, bat. 2 vânători; Mereni-sold. Ivaşcu Albu, reg. 7 linie; Oporelu- sold.Ionete Dumitru, reg.1 artilerie; Oteşti de jos-sold. Udrişte Marin, bat. 2 vânători; Poboru-sold. Văduva Constantin, reg.1

linie;Râjleţu-Vieroşi- sold.Alexandru Marin, bat.2 vânători, sold. Oprea Florea, reg. 1 linie, sold. Popescu C-tin, reg. 1 linie; S â m b u r e ş t i - s o l d . Chelfan Fiera, bat. 2 vânători; Slatina-caporal Lixandru Ion, reg. 4 linie şi caporal

Spuneanu Ion , bat. 2 vânători; Spineni-sold. Gheorghe Ion, reg. 7 linie, sold.Ion Marin , bat. 2 vânători şi sold. Şerban C-tin reg. 7 dorobanţi; Şerbăneştii de Jos- sold. Ene C-tin, bat. 1 vânători şi sold. Ilie Ion Florea , bat. 2 vânători; Şuica-Sold. Diaconescu Radu Stan, reg.1 linie; Teslui-sold. Calapod Florea , reg. 2 linie, sold. Spiru Florea, reg. 3 dorobanţi, sold. Ilie Stancu, reg. 3 dorobanţi, soldat călăraş Pătru Nicolae, sold. Radu C-tin bat. 1 vânători şi sold. Voicu Marin, reg.

4 linie; Turia- caporal Popescu Nica, reg. 6 linie,sold. Curcan Ion , reg. 7 linie, şi sold. Iagăru Marin, reg. 1 linie; Ursoaia-sold. Maria Ion, bat. 2 vânători; Vlaici-sold. Iorgu Păun, reg.3 linie şi sold. Rusu Dumitru, reg. 7 linie.Aceeaşi sursă ne indică şi eroii din judeţul Romanaţi (p.99-101)în ordinea alfabetică a comunelor, astfel: Amărăştii de Jos-sold. Burtea Mihai, reg. 1 artilerie; Apele Vii-sold. Crăciunescu

...pe pieptul lor strălucește „Virtutea

militară”

Veteranul Dumitru Pătru Popa din Crușov

Bunicul prof. emerit Pătru Crăciun

prof. emerit Pătru Crăciun



Constantin, reg. 4 linie; Baldovineşti-sold. Ciucu Ion Marin, bat. 1 vânători; Balş-sold. Petreanu Florea, bat. 1 geniu; Băbiciu- sold. Păun I.Ilie, reg. 3 dorobanţi; Boşoteni- sold. Sandu Dumitru, reg.3 dorobanţi; Brâncoveni- sold. Constantin Marin, reg. 1 linie; Cacaleţi-sold. Sulea N. Dumitru, reg. 3 dorobanţi;Caracal, sold. Croitoru Gheorghe, reg. 7 linie; Călui-sold. Dumitraşcu Polifronie, reg. 1 călăraşi, sold. Simionescu Florea, bat. 1 vânători şi sold.Tuţă Ghiţă, reg. 3 dorobanţi; Câmpeni-sold. Ion Dumitru, bat. 1 vânători, sold. Vasile S. Nicolae, reg. 3 dorobanţi; Cârlogani-sold.Vârlan Gh. Marin, reg. 3 dorobanţi; Celaru-sold. Brata Păun Filip,

reg. 3 dorobanţi; Celei-sold. Butaru Stancu, reg. 3 dorobanţi; Cezieni- s e r g . O s i c i a n u Ilie, reg. 7 linie; C r u ş o v u - s o l d . Chimigea Stancu, reg. 3 dorobanţi, sold. Popescu Nicolae, reg. 4 linie; Dioşti-sold. Matei D. Marin, reg. 4

linie; Doba-sold. Gheorghescu Ion, reg. 4 linie, sold. Toma R. Iacob, bat. 1 geniu; Dobroteşti-serg. Oprea Costache, reg. 7 linie, cap.Bănică Oprea, reg. 4 linie, cap. Raeceanu Ion, reg. 4 linie, sold. Cherciu Marin, reg. 7 linie, sold. Dună Ion, bat. 1 vânători; Dranoveţu-sold. Albu Păun, bat. 1 vânători, sold. Andrei Chiriţă Stan, bat. 1 vânători; Fărcaşele-sold. Bucă Scarlat, reg. 7 linie; Găneasa-sold. Truşcă Ion, reg. 1 artilerie; Ghizdăveşti-sold. Pârşoată Marin,

reg. 6 linie; Giuvăreşti-sold. Soare I. Costea, reg. 3 dorobanţi; Golfin-sold. Barbu Ion, bat. 1 vânători şi sold. Grigore Dumitru, reg. 6 linie; Greci-sold. Dobriţoiu Gheorghe, reg. 1 linie, sold. Gogoşeanu Ion, bat. 2 vânători, sold. Stavariu Toma, bat. 1 vânători şi sold. Toma Gheorghe, bat. 2 vânători; Gropşani- sold. Calangiu Constantin, reg. 7 linie, sold. Gherceanu Const., bat. 1 vânători şi sold. Simionescu Florea, reg. 7

linie; Gura Padinii-sold. Armanda Stan, reg. 3 dorobanţi, sold. Dincă Dumitru, reg. 3 dorobanţi şi sold. Voinea Stancu, reg. 6 linie; Hotaru- sold.Carţon Ştefan, reg. 6 linie, sold. Tudora Cozma, reg. 1 linie; Hotărani- sold. Nicola M.Dumitru, reg. 1 artilerie şi sold. Sârbu Alexandru, reg. 3 dorobanţi; Izlaz-serg. Major Blejan Florea, reg. 3 dorobanţi (este primul ostaş care îşi pierde viaţa în acest război la 4 /16 mai 1877. Un obuz tras de pe un cuirasat turcesc loveşte pichetul nr. 10 din compania de pază a frontierei cu sediul la Izlaz, omorând pe sergentul major. Doamna Elisabeta a trimis o coroană de metal pe care stă scris în mijloc „Elisabeta Doamna, eroului sergent major Florea Blejan”. Coroana se află şi azi în biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Izlaz. Vezi „Magazin Istoric”, nr. 5/1979, p.19), sold. Blejan Constantin, reg. 3 dorobanţi, sold. Boşnog Stan, reg. 3 dorobanţi, sold. Chicosu Stan, reg. 1 linie, sold. Cotmena Florea, reg. 3 dorobanţi, sold. Dunăreanu Simion, reg. 3 dorobanţi şi sold. Şoavă Florea, reg. 4 linie; Jieni- sold. Negroiu Nica, reg. 3 dorobanţi; Leu-serg. Preduşan Gheorghe, reg. 7 linie, sold. Buzatu Matei, sold. Ciurea Dincă, reg. 2 artilerie, sold. Firinca Ion, reg. 1 călăraşi, sold. Mitran Ion, bat. 1 vânători şi sold. Ţicleanu Ion, reg. 3 dorobanţi; Morunglav-sold. Anghel Dinu, bat. 1 vânători,



sold. Chivăran D. Stan, reg. 1 linie şi sold. Râpeanu Dumitru, reg. 4 linie; Osica de Sus-, sold. Stupăriţă Marin, reg. 1 artilerie; Potelu- sold. Opriţă Stan , reg. 4 linie; Redea-sold. Calciu Ivan Grigore, reg. 1 artilerie;

Reşca-serg. Gongea Ilie , reg. 2 linie; Rusăneştii de Jos- cap. Şerban Dumitru, reg. 2 linie; Scărişoara-sold. Dănciulescu Ion, bat. 1 vânători, sold. Meca Ştefan, reg. 1 linie; Soreni-sold. Ciobanu Marin, reg. 7 linie, sold. Dumitru Marin, reg. 4 linie, sold.Popa Mihai, reg. 6 linie; Stoeneşti- sold. Mincă Călin, bat. 1 vânători, sold. Pătru Ivan, reg. 1 artilerie, sold. Pârvan Florea, bat. 1 vânători; Strejeştii de Sus-sold. Glămeanu Ion, reg. 1 linie, sold.Sfeclă Ion , reg. 1 artilerie, sold. Turea Daniel bat. 1 geniu; Studina –sold. Stoica Andrei, reg. 1 artilerie; Ştirbei- sold. Cocoşilă Petre, bat. 2 vânători, sold. Roşca Constantin, reg. 7 linie şi sold. Roşoga Neacşu; Ungureni-sold. Iordache Gh. Matei, reg. 3 linie; Vădastra-sold. Croitoru Fl. Stan, reg. 2 linie; Vădăstriţa-sold. Ciocoiu Ivan Gheorghe, reg. 1 linie; Viişoara-sold. Păuna Radu, reg. 3 dorobanţi; Vişina-sold. Bocai Voicu, reg. 4 linie şi sold. Popescu Nicolae, reg. 4 linie; Vulpeni- sold. Iobacu Gheorghe, bat. 1 vânători şi sold. Ion Nisipeanu, bat. 1 vânători; Zvorsca-sold. Mutu Marin, reg. 1 vânători şi sold. Pârjol Grigore.Despre eroismul legendar al ostaşilor Regimentului 3 Olt în luptele de la Vidin ne-a

rămas mărturia unui combatant: „Compania mea-arată V. Ghiţescu-primi ordinul de atac cu o voioşie fără pereche… Înainte… Înainte… În urale nebune se repeziră spre reduta Smârdan. Cu baioneta şi cu patul armei, flancul a fost într-o clipă curăţit. În prima jumătate a nopţii am luat cu asalt satul Smârdan casă cu casă”.Alte mărturiiAmintiri interesante despre Slatina anului 1877 are profesorul I. S. Floru care pe atunci era elev la vechea şcoală Ionaşcu din Slatina.Ioan S. Floru nota în volumul memorialistic „Un copil, un sat”(p. 166): „Tot în primăvara din 1877 au venit ruşii în Slatina. Cu multă admiraţie am văzut şi roşiori trecând în Oltenia cu lăncile în sus pe sub ferestrele şcoalei. Eram în clasă. Dl. Belu m-a trimis la Domnu de clasa a III-a să-l chem ca să-i vadă, căci ferestrele clasei a III-a dădeau în curte. Nouă ni s-a dat voie să ne uităm la ferestre. Ruşii îşi făcuseră un lagăr mare pe câmpia gării şi de două ori pe zi treceau cazaci şi ulani pe şoseaua noastră ca să-şi adape caii în Olt. Cazacii erau mai murdari, cu păr mare, cu chivăre de piele înalte şi prinse cu curele pe sub bărbie. Ulanii erau cu şepci mai mici, cu cai înalţi şi frumoşi. Cântau cântece strigate, înalte cum ar fi la noi: „Hei, hei, căpitane Valtere, unde

duci catanele?” Unul mergea înaintea trupei cântând solo câteva cuvinte, apoi toată trupa îl însoţea. Nu erau fioroşi acei soldaţi dar când am trecut la iunie pe lângă lagărul lor cât câmpul de întins, cu cai, cu oameni străini la vorbă şi



la port, m-au cuprins fiori. Prin prăvălii pe unde treceau plăteau dar noaptea ne era frică de ei. Într-o noapte dormeam în coridor, jos pe pământ, împreună cu alţii, căci era pe

la sfârşitul lui mai, şi deodată ne-am deşteptat în ţipetele unei femei şi în zgomotele îndesate ale unor muscali. O femeie voia să fugă de nişte ruşi beţi iar aceştia o goneau şi o târau fără voia ei. Au intervenit toţi oamenii care se găseau la mama Chira, au luat pe ruşi cu binele dar nu ştiu dacă au izbutit şi cu toţii erau scârbiţi şi îngrijaţi. De altfel, despre ruşi, părerea era mai mult favorabilă. Se credea că sunt viteji, că suportă frigul, pe când turcii nu se bat decât vara. Se povestea despre înfrângeri ruseşti anterioare suferite în Oltenia din cauza înţelegerii locuitorilor cu turcii şi se credea că ruşii au să se răzbune asupra oltenilor acele înfrângeri. […] În oraş, starea de război îndesea zilele de exerciţii ale gardei naţionale. Duminica vedeai pe toţi oamenii în stare de a purta arme încinşi cu centirom peste palton şi peste haină alergând la exerciţiu. Sfinţescu [profesor la şcoala Ionaşcu ,n.n.] mergea cu puşca în mână cu centiromul peste haină.[…] Odată a venit în curtea şcolii un basarabean şi ne miram că nu vorbeşte româneşte chiar ca noi. L-am pus să ne citească dar abia slovenea încât ne-am fi aşteptat la mai mult de la el. Scalda la Olt a fost mai grea , căci veneau ruşii. Într-o zi venea Oltul mare, mânca mereu din Grădişte încât la fiecare moment se vedea prăvălindu-se o bucată de deal

în apa turbure şi spumoasă. Ruşii coborau pe plute din susul apei, treceau cu lemne spre Dunăre, se vorbea că pregătesc pod ca să treacă în Turcia. Cu toate piedicile, noi ne făceam rândul la gârlă”.Pe timpul vacanţei de vară memorialistul se retrage la casa părinţilor săi din Floru unde tatăl său era primar. Contrar tradiţiei, locuitorii comunei nu se mai interesau însă de ploi ori de secetă ci de mersul războiului : „Tată-meu era primar în comună şi aducea acasă Monitorul Oficial ca să-i citesc telegramele despre război. Numele Plevna, Şipka ca şi alte localităţi ajunseseră cunoscute de mine ca şi de cei dimprejurul meu.” După terminarea războiului, autorul îşi amintea cum au trecut armatele în retragere prin satul său natal (ibidem, p. 63) „În urma războiului s-a oprit în 1878 Batalionul al III-lea de vânători o lună în sat” (Floru, jud. Olt, n.n.).În cele din urmă, ca rezultat al efortului de război, a fost recunoscută independenţa României şi unirea cu Dobrogea la Tratatul de pace de la San Stefano. Acest succes se datorează deopotrivă eroismului tinerei armate române dar şi sprijinului popular al ţării întregi la care şi Oltul şi Romanaţii au avut o contribuţie însemnată.



Familii boiereşti oltene: Boierii Buzeşti (III)Prof. Ionică Liviu, Liceul Iancu Jianu

În cursul timpului au existat încercări de a-i acuza pe Buzeşti şi pe alţii, că ar fi trădat pe Mihai, pe când acesta avea mari dificultăţi în Ardeal. Şi după părerea noastră, această acuzaţie este neîntemeiată, în calitatea lor de mari boieri, de sfetnici în Divan, aveau şi ei interesele şi concepţiile lor pe care încercau să şi le apere, să şi le impună, interese şi concepţii care uneori nu erau în concordanţă cu cele ale domnului lor. Ei n-au putut întotdeauna să aibă viziunea lui Mihai, să fie la înălţimea gândirii celui mai strălucit dintre domnii românilor.O astfel de situaţie a fost atunci când s-a încheiat acordul cu Sigismund Bathory, în mai 1595; în fapt, marea boierime încerca atunci să limiteze puterea domnului. În nici un caz nu au dorit să înlăture pe un domn de-al lor, domn pe care l-a văzut în luptă, căruia i-au cunoscut planurile şi să aducă un străin, un străin de neam, un străin de ţară şi de interesele ei. Atunci când cu ajutorul polonilor, tătarilor, moldovenilor şi al turcilor, ocupă ţara un Movilă, dacă unii din boieri au intrat în divanul lui, nu înseamnă că l-au trădat pe Mihai, ci că au vrut ca de acolo, din această poziţie, să vegheze şi să-şi apere

interesele. În scurt timp Buzeştii şi alţi boieri au fost cei care cu oastea lor l-au izgonit pe Movilă, venind în ajutorul lui Mihai.Acţiunile lor trebuie judecate în contextul evenimentelor, al mentalităţii epocii. Reprezentanţii clasei dominante, clasei stăpânitoare, care ajungeau la posturi de comandă, aveau interese de apărare, nu iluzii deşarte de a ajunge domn. Cel mai bun exemplu l-au dat chiar Buzeştii când, după asasinarea lui Mihai Viteazul de către austrieci, deşi au fost solicitaţi ca unul din ei să ia Domnia, au refuzat, ajutând ca domn să vină Radu Şerban.Mulţi oameni învăţaţi ai timpului, în lucrările, documentele lor, vorbeau cu admiraţie despre aceştia „baroni valahi Buzeşti” şi despre renumele lor, lăudând mult măreţele lor fapte.După moartea celor trei fraţi Buzeşti, informaţiile despre familia Buzeştilor sunt din ce în ce mai rare, ei nemaiocupând demnităţi însemnate. La 30 ianuarie 1668, Matei Postelnic, fiul lui Paraschiva paharnic Buzescu (Cocorăscu) avea judecată la divan cu Barbu spătar Filişanu . Jupâneasa Caplea, nepoata banului Preda din Cepturoaia, era fata lui Teodosie banul Corbeanu. În 5 ianuarie 1642 era măritată cu Dumitru Filişanu, unul din boierii care aduseseră la domnie pe Matei Basarab, aflăm dintr-un document publicat în lucrarea Maiorului Gh. S. Buzescu prin care Preda Biserica Strejeștii de Jos

Biserica Strejeștii de Jos



Spătarul ot Cepturoaia, nepotul Predei Banul ot Cepturoaia dă zapis lui ,,Mihai snă (fiul lui) jupan Dumitru Vl Sluj. Filiiuşanul şi a surori – mea Caplei”. Un document din ianuarie 1662 arăta că „jupâneasa Caplea, nepoata banului Preda din Cepturoae” era măritată acum cu Barbu cuparul. Ei doi împreună cu Paraschiva paharnic şi fiul său, Matei postelnic, sunt – la această dată - ctitorii mănăstirii Stăneşti .Matei Buzescu era fiul lui Radu Buzescu. Matei Buzescu a murit la puţin timp după 1659 fără a lăsa descendenţi. Neamul Buzeştilor pe linie masculină s-a sfârşit după unele opinii, odată cu dânsul. Barbu şi Constandin, despre care amintesc unele documente, sunt continuatorii Buzeştilor prin femei .Dar se mai cunoaşte un Matei Buzescu care era fiul lui Paraschiva paharnicu Cocorăscu şi al Chirei, fiica lui Preda banul Buzescu. El însă nu este nepotul Caplei Buzescu, cum greşit scriu documente, ci văr primar, deoarece mama sa Chera era soră cu Maria, mama Caplei. Se mai cunoaşte un document din 5 martie 1686 când Coplea Buzescu dă zapis mănăstirii Tismana ca „să se ştie că am vândut moşia noastră de la Cerneşti lui Grigorie Voievod drept ughi 100. Iar când a fost în zilele lui Şerban Vodă, sculatu-sa egumenul de la Govora de au zis că este moşia a lui”. Mai departe în document se arată cum a fost rezolvată această problemă. Din 23 decembrie 1687 există un document care

arată că ,,Barbu postelnic ot Ciuturoia, de-împreună cu fratele meu Costandin, snă Matei Postelnicu Buzescul”, vinde lui ,,Vasile Ciorboreanul partea sa din moşia Mostişte”. Peste cinci ani, la 29 aprilie/10 mai 1692, ,,Matei Cliuc., fiul lui Iancu Căpitan de la Dobriceni, revinde naşului Costandin, feciorul lui Matei Postelnicu Buzescul ot Cepturoaia” moşia ce „mi-a fost vândut dumnealui, împreună cu fratele domniei sale, naşul Barbul”, o parte din moşia din Grădiştea, judeţul Romanaţi. Matei Buzescu a avut doi fii: pe Barbu şi Constantin; li se zicea Cepturoieni după moşia Cepturoaia, sălaşul familiei Buzescu. Barbu a murit încă tânăr. Constantin trăia la moşie „neavând nici o tragere de inimă pentru valurile lumii”, în tinereţe el fusese postelnic ca şi tatăl, ca şi fratele său. Pe lângă dânsul a crescut un nepot, fiul Barbului, fratele său, care

se numea tot Constantin. Documentele timpului nu sunt destul de clare în a-i determina pe unul de celălalt. Un document din 11 mai 1712 de la Constantin Brâncoveanu, ca urmare, probabil, a unei plângeri făcute de Constantin Vistieru că birul pe care îl plătea era prea mare, domnul îi răspundea „boiarului Domniei Meale Constandin Buzescu” că birul de 20 de galbeni „este cu nepotul tău Costandin” . Acest document este încă o dovadă că trăiau în acelaşi timp doi Constantin Buzescu, unchiul şi nepotul, Constantin Post. Cepturoianul

Pisania Bisericii din Cepturoaia, ctitoria Buzeștilor

Constantin Buzescu și fiii săi, Radu, Barbu și nepotul C-tin



a crescut pe nepotul său Constantin, fiul lui Barbu. Dar la acea dată, unchiul Constantin Buzescu era „tot slab şi neputincios”. El a mai trăit până în 1714.În 18 martie 1714, Constantin Brâncoveanu dă poruncă lui Constantin Cepturoianu să scoată cărţile înaintea megieşilor în pricina ce avea cu Amza Părăianul şi fratele lui pentru moşiile Curtişoara, Grădiştea şi Berbeşti. El moare însă după această dată. La 3 mai 1715 era mort. De aceea a fost dată porunca lui Preda să arate şi el cărţile. Preda trebuie să fi fost fiul lui Constantin Buzescu Cepturoianu. La 15/26 iunie 1733 un Preda Buzescu iscăleşte ca martor pe zapisul prin care Neacşa Buzeasca vinde lui Lojă, Lămotă şi Vlad, moşia Cuca. În timpul războiului din 1716-1718, sub comanda lui Barbu Brăiloiu serdar, luptă doi căpitani, Constantin Buzescu şi Pană Buzescu. Pană moare în timpul războiului căci nu mai apare în documente. El trebuie să fie fiul lui Constantin Buzescu

Cepturoianu. În catalogul boierilor din 14 octombrie 1719 sunt trecuţi: C o n s t a n t i n Buzescu şi Barbu Buzescu. Se cunoaşte că Matei (Mateiaş) postelnicul, fiul Elenei şi al lui Radu banul, căsătorit cu Kira Ilina, a avut

doi copii care au apărut în anii 1687-1695: Barbu Buzescu care a murit fără urmaşi - era trecut în lista boierilor olteni din 1719 cu dări către imperiali (judeţul Romanaţi) - şi Constantin .Constantin Buzescu, însurat cu Maria, a murit la 1733 şi a fost

înmormântat la Călui.În acelaşi an fondase cu soţia sa prima biserică din satul Strejeşti „în zilele prea înălţatului împărat Carol al Vl-lea”. Se găseşte ca martor pe mai multe documente de la începutul sec. XVIII împreună cu fratele său Barbu.El a avut doi fii: pe Ilie şi pe Nicolae.La rândul lui, Ilie a

avut doi fii: Fiera, fost colonel în armata rusă şi pe Constantin Buzescu care trăia la sfârşitul sec. XVIII.Constantin a avut de copii pe Păuna, soţia lui Şerban Ştirbei Vornicul, pe Preda, Radu şi Constantin III Buzescu, ultimii din această familie. Constantin Buzescu a murit în 1833.În 1719, proprietar în satul Strejeşti era Constantin Buzescu. În 3 iulie 1723 se specifică faptul că Buzeştii de mulţi ani nu mai ocupaseră funcţii. Bătrânul Buzescu din 1719 nu mai apare în foaia de zestre a „jupânesei Preda Cepturoaia” din

Casa Buzeștilor de la Strejești

Crucea Ilincăi Buzescu de la Oboga (1814)

Scara clopotniței bisericii din Cepturoaia



17/28 iunie 1730.Având în vedere că Preda Buzescu Cepturoiana era mătuşa lui Constantin Buzescu vornicul, iar Maria, soţia lui Constantin Buzescu vornic, este mătuşa lui Constantin Ştirbei, fiul lui Şerban Ştirbei, putem preciza - zicea Al. Vasilescu - că jupâneasa Preda a fost soţia lui Constantin Buzescu, unchiul din 1712, Cepturoianul. Fiul care era mort în 1730 trebuie să fie Pană Buzescu căpitanul, iar fiica căsătorită cu vornicul Şerban Ştirbei, era Păuna. Al doilea fiu, Preda, trăia în 1733, dar moare după această dată căci nu ia parte la procesul pe care în 1736 văduvele Preda Buzescu şi Maria Buzescu îl aveau cu mănăstirea Tismana. În 12/23 februarie 1743 Constantin Ştirbei postelnicul are proces cu dumneaei jupâneasa Maria Buzescu, mătuşa dumnealui, pentru pricina unor moşii, anume Cepturoaia, Floreşti şi Strejeşti Se făcuse o împărţire a moşiilor dar nu între Constantin Ştirbei postelnicul şi „dumnealui Constantin Buzescu” căci primul nu era mort la acea dată, ci între Constantin Buzescu, unchiul şi Constantin Buzescu, nepotul, prin 1702 (soţul Măriei). După moartea unchiului, nepotul s-a

mutat la Strejeşti şi au rămas Floreştii (din Dolj) la fraţi.Strejeştii erau mai mari decât Cepturoaia. De aceea, Constantin Ştirbei postelnicul cerea ca să se rămână la împărţirea iniţială sau să dea din Oboga, Berbeşti sau Floreşti. După martie 1750, Maria (fosta soţie a lui Constantin Buzescu, nepotul) se călugăreşte şi ia numele de Magdalena. La 21 septembrie/2 octombrie 1767, când se făcea împărţeala între fii ei, Nicolae şi Ilie Buzescu, a averii, trăia şi iscăleşte acel „comision de împărţeală”. O fată a ei se măritase cu Constantin Brădescul. Soţia fiului ei Ilie, se numea tot Maria.

În iunie 1782 se vorbeşte de şetrăreasa Maria Buzescu a răposatului Ilie Buzescu.Ilie Buzescu, biv pitar în 1779 a avut o fată măritată cu Gheorghiţă Argetoianu, tretii vistier în 1779. Ilie a fost mai mic decât fratele său Nicolae.În 1793 octombrie 31, Constantin Buzescu cerea divanului clarificarea

situaţiei unor ţigani ce pretindea că sunt ai lui Constantin Buzescu care era fiul răposatului Ilie Buzescu din Judeţul Vlaşca. Un document din 1805 iulie 3 se referea la Ion Buzescu biv clucer, iar altul din 2 iulie 1808, de polcovnicul de târg Nicolae Buzescu. Un document din 1808 iulie 8 aminteşte de slugerul Constantin Buzescu. Un hrisov din 2 iulie 1805 vorbeşte de Fotache Evdocheru trimis împreună cu polcovnic Nicolae Buzescu ca „Epitropi din partea rudelor lui Ion Buzescu Clucerul”; nu poate fi decât Fotache Buzescu care a trăit pe acea vreme şi din care descinde ramura

C-tin Buzescu și jupânița Preda

Preda Buzeasca și fetele Maria și Ancuța



Buzeştilor care se găsea în Moldova - scrie maiorul Gh. S. Buzescu. Ultimul Buzescu - sunt de părere unii cercetători - a fost căminarul Constantin Buzescu din Strejeşti - Romanaţi, însurat

cu Ecaterina, care trăia pe la 1833 şi care a avut două fete: pe Aristia, măritată cu Şerban Grădişteanu şi Elena, măritată cu Mihai Darvari. Acest Buzescu îşi cântă singur stingerea neamului în epitaful tombal:„Buzeştii, cei din vechimePentru ţară s-au jertfit, S-au sfârşit acum prin mine, Precum Domnul a vroit”. Dar informaţia dată de căminarul Constantin Buzescu, înmormântat în Strejeşti, cum că neamul Buzeştilor s-a stins, în linie bărbătească, odată cu el, s-a dovedit inexactă. Un urmaş al familiei Buzescu – Maior Gh. S. Buzescu, care în 1933 era comandantul Legiunii de Jandarmi Sibiu, s-a ocupat să studieze

şi să publice d o c u m e n t e cu informaţii despre istoricul acestei familii. Autorul, pe baza d o c u m e n t e l o r găsite, aprecia că teoria dispariţiei n e a m u l u i

Buzeştilor a fost pusă în circulaţie de cei care au fost înrudiţi prin femei cu Buzeştii pentru că au voit să justifice intrarea lor în posesia întregii averi

a Buzeştilor cărora au încercat să le i-a numele. Este vorba de familia Darvari. Reamintind începuturile familiei Buzescu, autorul arăta că averea era foarte mare şi anume peste 300 de moşii în timpul lui Mihai Viteazul. În secolul al XVII-lea familia împuţinată se afla la moşia de la Cepturoaia în Romanaţi, căreia i se mai zicea şi Ciuturoaia până ce la mijlocul sec. XIX va fi cunoscută sub numele de Ştirbei, al noilor stăpâni, iar după 1950 se va numi Iancu Jianu.Buzeştii au rămas şi pe alte moşii ale lor, ca de exemplu în Strejeşti în acelaşi judeţ.Alţi Buzeşti, afirma Gh. S. Buzescu, se găseau în Costeşti, pe Răstoacă în judeţul Dâmboviţa; alţii în judeţul Vâlcea la Cocovia şi Roşieţi şi chiar în Moldova, ramura ce descinde din Fotache Buzescu .Din actele ce le publica (sau republica) în studiul său în 1933 şi 1936, maiorul Buzescu, reieşea că neamul Buzeştilor nu s-a stins. Urmaşii lor, separaţi în diverse localităţi, au continuat să existe.În cursul timpului, împrăştiindu-se prin diferite localităţi din ţară, împărţindu-se în ramuri şi anonimizaţi în masa poporului de prin satele unde trăiau, şi-au pierdut numele de cele mai multe ori, dar ei există şi astăzi, declara autorul lucrării. Filiaţiunea lor însă este greu de dovedit din pricina renunţării multora la numele lor potrivnic de Buzeşti.

Turnul Clopotniță al Bisericii Strejeștii de Sus

Biserica Strejeștii de Sus

Mormintele Buzeștilor - Strejeștii de Sus



Publicaţii Periodice din Olt şi RomanaţiProf.Ion D.Tîlvănoiu , Prof.Floriana Tîlvănoiu

Memoria Oltului îşi propune să facă o prezentare a celor mai importante publicaţii periodice din Olt şi Romanaţi. Plină de surprize, presa de altădată încântă cercetătorul, aduce un plus de informaţie şi de culoare, constituind un izvor istoric esenţial pentru cercetători. Prezentăm astăzi cititorilor ziarul „Ardealul” apărut la Caracal în 1915, ziarul „Aurora Romanaţului”- organul P.N.Ţ. Romanaţi din anul 1933, ziarul „Biruinţa Oltului” şi „Bugetul judeţului Romanaţi”.

ARDEALUL, organ al Federaţiei Unioniste din Romanaţi. Apare de la 9 dec. 1915 An. I, nr. 1) până la 6 ian. 1916 (an. I,nr. 13), cu ocazia alegerilor, susţinând candidatura ardeleanului O.Goga, propus de Liga pentru unitatea culturală şi politică a tuturor

românilor.În nr. 1 se publică un „Cuvânt către cetăţenii alegători ai Colegiului al II - lea din Romanaţi, semnat de Octavian Goga: „Iubiţi alegători, Am cetit cu adâncă emoţie hotărârea adunării de la 29 noiembrie a cetăţenilor fruntaşi din Caracal prin care mi se oferă candidatura de deputat la colegiul al II - lea de Romanaţi. Cuvintele calde pe care le-am primit nu au fost trimise unui om ci unei idei. Prin ele s-a rostit frământarea ţării în faţa unui adevăr care robeşte de veacuri sufletul nostru.’’ (p.1-2.)Tot în nr. 1, p. 3 se relatează despre

apropiata vizită ce o va face la Caracal poetul Octavian Goga însoţit de alţi politicieni: principele Brâncoveanu Basarab, N. Titulescu, Leonte Moldovanu (deputat de Brăila ), Tilică Ioanid(deputat de Mehedinţi). În nr. 2 din 13 dec. 1915 se descrie pe larg triumfala intrare a lui O. Goga în Caracal din 9 dec. 1915: „În gară se adunaseră peste 400 de cetăţeni, cea mai mare parte

alegători ai colegiului II Cameră între care şi numeroşi ţărani.’’ Poetul a fost însoţit şi de publicistul ardelean Octavian C. Tăslăuanu. „Răzbat strigăte de VREM ARDEALUL. La clubul conservator ţin discursuri: O. Goga, N.Titulescu, prof. Grecescu, Marcu Celarianu(fost primar)’’ Cu această ocazie la Teatrul Naţional din Caracal s-a prezentat piesa lui O. Goga „Domnul notar’’.Mihail Demetrian, prefect, fost deputat şi senator îndeamnă alegătorii colegiului II Romanaţi să-l voteze pe

Ardealul - Imaginea lui Goga Pavlică Brătășanu

Principele Basarab Brâncoveanu



O.Goga. Tot în nr. 3 din 16 dec. 1915 se pronunţă asupra c a n d i d a t u r i i poetului şi C. A r g e t o i a n u , C. Hiotu, Take Ionescu, ultimul apreciind că „Reuşita lui Goga ar avea un extraordinar răsunet şi în ţară şi peste Carpaţi

şi în Europa. În ţară ar fi sfârşitul încercărilor criminale şi murdare ale puţinilor nemţi cari pătează viaţa noastră politică. Peste Carpaţi ar fi prima rază de lumină care ar străbate în noaptea întunecată în care românii stau îngheţaţi de la începutul războiului. În Europa ar fi dovada că peste greşelile şi întârzierile stratelor care ne guvernează, conştiinţa naţiunii româneşti a rămas întreagă, sănătoasă şi deşteaptă”. O. Goga semnează în paginile ziarului poeziile sale „Noi”, „Oltul”, „Rugăcine”, „În codru” şi „Colinda”(nr.7 din 25 dec.1915). Nicolae Filipescu răspunde la o anchetă iar senatorul de Romanaţi Paul Brătăşanu face un apel în sprijinul lui Goga. Se mai relatează şi despre

întrunirea din sala restaurantului Bohm din 1 ian. 1916, ora 3 p.m. în sprijinul lui Goga unde au luat cuvântul Take Ionescu, B. Şt. Delavrancea, C. I. Istrate, N. Titulescu, ş.a. Dramaturgul a spus atunci: „Cine ar îndrăznii să spuie lui Goga şi Lucaci că nu sunt cetăţeni români? Cine ar fi neghiobul nesimţit care să nu vadă în alegerea lor un semn premergător al zilei de mâine, al zilei de jertfă de întregire şi de glorie?”Cu aceeaşi ocazie, N.Titulescu a spus: „Clipele de azi sunt unice. Ardealul fără România îi pământ de cimitir. România fără Ardeal e pământ rodnic, dar nevăzut de soare, ofilit cu viaţă stinsă. România, cu Ardealul însă, e toamnă frumoasă, îmbelşugată, dătătoare de fericire”.Urmare a ingerinţelor guvernului, pus în situaţia de a accepta candidaturile celor doi ardeleni, care din punct de vedere juridic nu aveau „de jure” cetăţenia română iar din punct de vedere politic ar fi arătat Puterilor Centrale hotărârea României de a interveni împotriva lor, rezultatul votului a fost de aşa natură încât candidaţii ardeleni au pierdut la balotaj. După cum informează „Tribuna” din 17 ian. 1916, p. 2-3, la Galaţi, V. Lucaciu a luat 956 voturi pierzând în faţa candidatului guvernamental Petrovici (792 voturi). La Caracal, O. Goga a primit 267 voturi fiind depăşit de candidatul guvernamental V. Oroveanu (336 voturi). (B.A.R. P. I V.4 150, F46x31 cm) Bibl. „Marele poet şi om politic O. Goga candidat ca deputat de Romanaţi”, în ROMANAŢIUL LIBER, nr. 27 din 23-27 aug. 1990, p. 2, de Paul Lică.„Dor de Romanaţi’’ de Dumitru Botar, în ROMANAŢIUL LIBER, nr. 7 din 3 febr 1990 Vasile Netea, C. Gh. Marinescu-„Liga Culturală şi Unirea Transilvaniei cu România”, Ed. Junimea, Iaşi, 1978, pag. 279-280.

O. Goga

O. Goga în campanie electorală la Caracal. Decembrie 1915



AURORA ROMANAŢULUI, organul Partidului Naţional Ţărănesc din Romanaţi. Redacţia şi administraţia str. Paris, nr.2, Bucuresti, Apare bilunar. Apare din 1933 (nr. 64), continuare la LIBERTATEA (director S. Mardaloescu, 1931-1933). Ultimul număr apare la 15 martie 1938, dispariţia gazetei fiind urmarea aplicării noii Constituţii ce interzicea partidele istorice. Deşi a avut o existenţă îndelungată, ziarul acordă o mai mare atenţie ştirilor politice în detrimentul celor culturale.În nr. 113 din 1935 apare un tabel cu delegaţii din comune la congresul judeţean al P.N.Ţ., în nr. 133 din 1 nov. 1936 se dau amănunte despre înmormântarea avocatului Titu Bădescu, fost primar al oraşului Caracal. Programul P.N.Ţ. ocupă cea mai mare parte a ziarului. În nr. 131 din 15 februarie 1937 se vorbeşte despre întrunirea politică dela Găneasa la care au participat P. Brătăşanu, Şt. Mihăescu, Octav Livezeanu, dr. C. Petrovici, I. Hudiţă şi Ghiţă Pop. În nr. 145 din 15 mai 1937, T. Teodorescu Branişte semnează articolul „Între democraţie şi dictatură’’. Nr. 153 din dec. 1937 cuprinde necrologul preotului Teodor Mihăescu de la parohia comunei Dobroteşti iar nr.159 din 1 mart. 1938 anunţă moartea tânărului avocat şi colaborator Pantelie Vişan – Guvernu din comuna Ştefan cel Mare. Apar ştiri politice, conferinţe, comunicări, interpelări parlamentare ale deputatului Şt. Mihăescu.Alţi colaboratori: ing. S. Mihăiescu, S. Georgescu (Grojdibodu), P. Vişan-Guvernu, Alex. Predeţeanu (învăţător, Cruşov), D. Rădulescu (Obârşia), Ghe. C. Morariu (învăţător Pleşoiu), Ilie Olteanu (avocat Caracal), Gr.Ciortea, Şt. I. Neicu (Celei).(B.A.R. , P III 12 109 ,F. 32X24 cm .) Bibl. Paul Lică –I.P.R.,p.76 ; L.Predescu- Enciclopedia Cugetarea,p.59.

B I R U I N Ţ A OLTULUI, organ al Partidului Naţional Ţărănesc, apare sub conducerea unui comitet, redacţia şi administraţia –avocat Vasile Popescu, Slatina. Apare de la 20 sept. 1930 până la 8 nov . 1933 cu întreruperi între 10 oct.1930-6 mai 1931; 15 mai 1932-15 iunie

1933. A apărut în tiraje de 500-1000 exemplare. La Arhivele Statului Olt se păstrează cererea de înregistrare către Tribunalul Olt din 1929 (fond.Prefectura jud. Olt dos. 2/1934;vezi şi dos.155/1934). Ziarul conţine cronici politice, comunicate, informaţii la zi, ştiri şi fapte, discursuri politice.Articolul program din nr. 1 (20 sept. 1930), intitulat „Biruinţa” este semnat de D. Căpăţâneanu. Despre acesta aflăm că a fost ales vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. În nr. 2 din 10 oct. 1930, I. N. Ionaşcu, directorul Şcolii Normale Slatina-semnează articolul

Biruința Oltului

Biruința Oltului



„Importanţa unui Muzeu Etnografic”, pledoarie pentru î n f i i n ţ a r e a unui muzeu la Slatina, autorul cons iderându- l necesar pentru „a intensifica s e n t i m e n t u l de admiraţie a trecutului în sufletele elevilor

[…] şi pentru a dezvolta în ei în chip conştient şi intuitiv sentimentul eroic” şi face apel la deţinători să depună orice obiect vechi. În acelaşi număr este prezentată lista noului guvern ţărănist. Se dau amănunte despre sărbătorirea deputatului D. G. Căpăţâneanu care a fost ales prim vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.Dintr-o notă aflăm că monumentul eroilor din Buiceşti a fost inaugurat la 24 august 1930. În nr. 10 din febr. 1932 apare proiectul legii pentru conversiunea datoriilor

agricole şi este specificat faptul că „din pricina g r e u t ă ţ i l o r m a t e r i a l e B I R U I N Ţ A OLTULUI si-a încetat apariţia la 1 iunie 1931”. Mai aflăm despre o serbare a Uniunii meseriaşilor filiala

Slatina ce a avut loc în pădurea Strehareţi, unde au fost invitaţi să ia parte cetăţenii oraşului. F u r n i z e a z ă informaţii despre situaţia agricolă a judeţului Olt. Nr. 11 din 15 martie 1932 este dedicat s ă r b ă t o r i r i i lui Al. Vaida –Voevod la aniversarea a 60

de ani de viaţă. Se face şi un bilanţ al activităţii guvernului Iorga. Dintr-o notă aflăm despre inaugurarea monumentului eroilor din Tâmpeni la 29 iunie 1933. C-tin Vişoianu, fiul fruntaşului ţărănist local I. Vişoianu, fost deputat, a fost numit ministru plenipotenţiar la Haga tot în luna iunie 1933.BUGET GENERAL AL COMUNEI URBANE CARACAL, (BUGETUL JUDEŢULUI ROMANAŢI), 1884-1897, 1897-

1900, 1905-1906, 1908-1912, 1915-1916, 1919-1920, 1925. Tipografia Iorgu Petrescu Caracal. Situaţiile din 1884 sunt întocmite de preşedintele E . G e o r g e s c u , s e c r e t a r u l P.R.Pârvulescu, B. Suditu, N. A. Bibian, Ion N.Guran

Vasile Popescuavocat și senator

Marin Ilinca, fost prefect de Olt, născut în satul Poganu -

Dumitrești

C. Vișoiu - deputat

Ilie M. Ionescu

Învățătorul D. Căpățâneanu, liderul PNȚ Olt . Coleg de clasă cu Ion Mihalache la

Școala Normală Câmpulung



(preşedintele Comitetului Permanent Romanaţi), G. Dobruneanu (prefect) , V. Varlam (vice-preşedinte). Cuprinde conturile generale de venituri şi cheltuieli împărţite în 4 capitole: 1. Fondul ordinar; 2 Fondul drumurilor; 3. Casa pensiunilor; 4. Tresoreriile. Situaţiile sunt semnate de primarul M. Bibian şi întocmite de secretarul D. Theodorian . Comitetul ce aproba bugetul era format în 1899 din Ion T.Brătăşanu (preşedinte), Şt. Ion. Ştefănescu, Ion Leoveanu, Const. Pavlidi, G. T. Constantinescu, Ion Marotineanu, Ion Pavl. Antonescu şi secretarul D. Theodorian. Fondul ordinar avea 41331 lei, fondul drumurilor 834 lei, casa pensiilor 20272 lei, casa şcoalelor 1899 lei, tresoreriile 33085 lei . Bugetul pe anul 1899-1900 este semnat de noul primar Al. Constantinescu iar din consiliu fac parte Ion Stătescu, Ion Thoma Brătăşeanu, Thoma Hagi Chirea, C. Dumitrescu, T. Zamfirescu, cpt. Niculescu.În anul 1905-1906 primar este din nou M. Bibian

iar bugetul comunei este de 239824 lei.În 1908-1909 noul primar C. N. Demetrian întocmeşte un raport adresat consi l ier i lor din care rezultă că populaţia comunei era în 1899 de 13083 locuitori

din care 12035 erau români, 4077 ştiu a citi şi scrie, 9066 nu ştiu. În anul 1907 au fost 500 naşteri, 119 căsătorii şi 420 morţi. În Caracal existau 7 şcoli (3 şcoli primare de băieţi, 2 şcoli primare de fete, un gimnaziu clasic cu 4 clase şi o şcoală profesională de fete). Din punct de vedere edilitar „S-a contractat instalaţiunea pentru iluminatul oraşului cu electricitate’’. Se oferă date asupra bugetul Casei Şcoalelor şi a

fondaţiunei „D.Andreescu’’pe anul 1908-1909. Din bugetul pe 1909-1910 aflăm de la primarul C. N. Demetrian că la averea comunei s-a adăugat o importantă donaţie a decedatului C-tin. Poroineanu (moşia Potopin, Rusăneşti, Pietreni –Dâmboviţa, locuri de casă la Corabia, case în Bucureşti, str. Corabiei nr. 3 ).Bugetul pe anul 1910-1911 tipărit la Institutul grafic Samitca din Craiova este întocmit de primarul I. Marineanu, cel din 1911-1912 de primarul Vasile V. Suditu iar cel din 1915-1916 (tipărit la tipografia Românească Cooperativa –Caracal )de primarul C. Mustaţă . Bugetul pe anul 1919-1920 are prevăzute faţă de anii precedenţi ajutoare pentru invalizii, văduvele şi orfanii de război, sumele provenind din reducerea cheltuielilor la celelalte capitole.Prezintă importanţă deosebită pentru cercetători borderoul de plăţi de la pag. 21 cuprinzând plăţi făcute pe perioada ocupaţiei sau imediat înainte cu transportarea arhivelor primăriei, plata întreţinerii vitelor evacuate în Moldova, furnituri pentru hrana prizonierilor din lagărul ce a funcţionat la Caracal, „costul a 4 cutii unsoare luate pentru comandatura germană în timpul ocupaţiei, costul a diferite articole de menaj luate pentru comandatura germană. A se Ion Toma Brătășanu

Dumitru N. Giugulescu, învățător, revizor școlar,

cavaler al ordinului „Mihai Viteazul”



achita d-lui C. Alexandrescu, mandatarul d-nei Maria Droculescu din Caracal chiria caselor sale pe timpul cât au fost ocupate de armatele de ocupaţie fiind rechiziţionate de primărie’’. Alte plăţi s-au făcut pentru cartelele de carne şi pâine emise în martie1918, pentru unele articole furnizate pentru instalarea iluminatului electric în cazarma Regimentului 2 Cavalerie, transformată în spital militar pentru armatele de ocupaţie, ca şi pentru chiria caselor ce au fost ocupate de armatele germane de la proprietarii V. Georgescu şi I. V. Marineanu. Din bugetul pe anul 1925 aflăm despre un proiect al monumentului defunctului C. Poroineanu ce ar urma să fie ridicat la Caracal ca un omagiu pentru acela care şi-a lăsat întreaga sa avere comunei. (B.A.R. P.I.II. 13139, F.35X20cm.).

Personalităţi militare din Romanaţi: Generalul de divizie Dumitru (Sică) Popescu

Prof. Dumitru Botar-Caracal

S-a născut la 8 noiembrie 1874 la Colibaşi în judeţul Romanaţi. Şcoala primară a urmat-o în satul natal, afirmându-se ca un elev strălucit. După absolvirea şcolii a fost admis pe bază de concurs ca elev bursier la şcoala fiilor de militari din Craiova unde cu mare greutate puteau fi admişi pe vremea aceea fiii de ţărani.Absolvă şcoala cu deosebită distincţie, numele lui fiind înscris pe placa de onoare a şcolii. Cu acelaşi deosebit succes a absolvit şi cursul superior al Şcolii fiilor de militari din Iaşi.În anul 1893 a reuşit întâiul la concursul de admitere la şcoala militară de artilerie şi în baza

acestui rezultat a fost trimis în Franţa, la Paris pentru doi ani pregătitori la Liceul Saint-Louis şi apoi alţi doi ani la Şcoala Politehnică. Între

timp, la 1 iulie 1895 a fost înaintat la gradul de sublocotenent ca şef de promoţie în arma artileriei. S-a înapoiat în ţară pentru a urma cursurile şcolii de aplicaţie a artileriei. Pe când era în anul doi a participat la un concurs pentru completarea de studii în străinătate şi a fost trimis în Germania la renumita şcoală de învăţământ superior tehnic de la Charlottenburg unde s-a remarcat ca un matematician de frunte. Datorită calităţilor sale remarcabile, urcă cu uşurinţă

Constantin Poroineanu

General de divizie Popescu St. Dumitru

8 nov. 1874 - 19 martie 1933



treptele ierarhiei militare. La 10 mai 1906 este înaintat la gradul de căpitan iar la 22 octombrie 1907 a fost mutat în cadrele Şcolii militare de artilerie, geniu şi marină, încredinţându-i-se comanda de baterie de elevi, funcţie în care prin „energie, capacitate, tărie de caracter şi de om drept scoate cinci promoţii de ofiţeri de artilerie (1908-1912) care în calitate de comandanţi de baterii şi divizioane în război nu au dezminţit valoarea comandantului şi profesorului lor”.Odată cu începerea primului război mondial a fost încadrat în comisia pentru procurarea şi cumpărarea materialelor din străinătate, comisie ce a fost trimisă în Franţa. Datorită competenţei sale deosebite, şeful comisiunii militare , colonelul Vasile Rudeanu îl trimite în S.U.A. şi în mai toate ţările aflate în război sau neutre (Italia, Spania, Anglia, Elveţia, Danemarca) pentru a pune la punct „caietele de sarcini” şi comenzile diferitelor materiale de război. Îndeplinind în condiţii optime toate sarcinile primite, a fost înaintat la alegere la gradul de locotenent-colonel la 1 aprilie 1916 şi la gradul de colonel la 1 aprilie 1917.La terminarea războiului, înapoiat în ţară, a fost numit la comanda Regimentului 41 Artilerie Braşov. În luna octombrie 1922, după obţinerea gradului de general a fost numit comandant al Brigăzii 16 Artilerie şi, după scurt timp directorul Arsenalului armatei. După doi ani ajunge comandantul Artileriei Corpului 2 Armată iar în anul 1925 director superior al Aeronauticii.La 6 mai 1925 i se încredinţează comanda Diviziei 20 infanterie (Tg. Mureş), iar în noiembrie 1920 a fost numit secretar general al Ministerului Apărării Naţionale. Este înaintat la gradul de general de divizie la 31 martie 1929 fiind numit totodată şi inspector general al artileriei pe lângă funcţia de secretar general la

M.A.N. În această dublă calitate a contrasemnat contractele de comenzi de armament încheiate de guvernul român cu Uzinele Skoda. Patimi politice josnice au dezlănţuit în 1931 în problema comenzii de material de război la Uzinele Skoda insinuări calomnioase, dovedite în urma unei anchete parlamentare ca neîntemeiate, insinuări prin care erau lezate onoarea şi demnitatea diferitelor personalităţi din viaţa publică românească. Printre cei vizaţi a fost şi generalul Dumitru ( Sică) Popescu. Timp de doi ani (1931-1933) autoritatea militară ierarhică (M.A.N.) nu a iniţiat şi întreprins nici o acţiune hotărâtă pentru apărarea pe cale oficială a onoarei acestui general, comandant de corp de armată. Generalul Sică Popescu fusese numit la 1 octombrie 1932 comandant al Corpului 1 Armată din Craiova.Fiind un om cu onoarea nepătată, care a muncit cu pasiune 40 de ani pentru propăşirea armatei, generalul Dumitru (Sică) Popescu nu a putut suporta învinuirile neîntemeiate ce-i fuseseră aduse şi nici faptul că Ministerul Apărării Naţionale nu a întreprins nici o acţiune eficace de elucidare oficială a situaţiei, şi în urma unei depresii psihice regretată de toţi cei care l-au cunoscut s-a sinucis la 29 martie 1933.Ziaristul Pamfil Şeicaru nota: „Prima victimă a scandalului Skoda a fost generalul Sică Popescu, care redactase caietul de sarcini şi dusese negocierile tehnice. Un militar corect care nu avusese nici un amestec în tratativele comerciale; fusese bucuros că putea dota armata cu tunuri moderne. Când numele lui a apărut în ziare, s-a sinucis lăsând o scrisoare soţiei lui, vara lui Virgil Madgearu”.Generalul Dumitru (Sică) Popescu a murit sărac şi a fost înmormântat cu toate onorurile militare la cimitirul militar Bellu din Bucureşti. Pe marmura albă de pe mormântul lui s-a



imprimat următorul epitaf: „Aici se odihneşte un om corect dar care nu a putut trăi din cauza invidioşilor şi a mizerabililor. General de divizie Dumitru Popescu”.În discursul rostit în şedinţa Senatului din aprilie 1933, generalul Henry Cihoski care în calitate de ministru al apărării a prezidat comanda Skoda a spus aceste cuvinte tulburătoare: „Unul din cei mai valoroşi şi integri generali, generalul Sică Popescu, comandantul Corpului I Armată, şi-a găsit sfârşitul de câteva zile în modul cel mai tragic, nemaiputând suferi să fie jocul invidiei şi răutăţii omeneşti, a nedreptăţii şi a calomniei. Întreaga armată îl plânge mult, iar cei care au avut fericirea să servească cu această PERLĂ a oştirii sunt adânc îndureraţi că vor purta în suflet o rană nevindecabilă”.Tot în Senat, în cuvântul său, mareşalul Prezan a ţinut să precizeze: „Şi pentru că, domnilor, a venit vorba de regretatul general Popescu, în ce priveşte faptul că a fost acuzat, spunându-i-se că a luat parale şi că trebuie să plece, justiţia militară va vedea şi atunci că îi va aduce omagiul. Eu însă vreau să îi aduc un omagiu personal pentru modul cum a lucrat”.În cartea sa de amintiri (vol. 1 pag.322-333)-academicianul C. C. Giurescu scrie referitor la sfârșitul generalului Sică Popescu următoarele: „Generalul Dumitru Popescu, un bun tehnician (artilerist) care, atacat pe nedrept de presă în afacerea Skoda şi deprimat de faptul că regele nu-i acordase audienţa solicitată spre a-i arăta cum stăteau de fapt lucrurile, s-a sinucis, […] S-a constatat apoi că era un om sărac, că nu primise nici un comision dar că nu voise să cedeze unor presiuni interesate”.Generalul Sică Popescu alături de generalul Gh. Argeşeanu se înscrie în galeria militarilor iluştri ai Romanaţiului care îşi sfârşesc viaţa datorită incompetenţei politicienilor.

EROI ŞI MONUMENTE DIN OLT ŞI ROMANAŢILOCALITATEA BÎRCA

În centrul civic al comunei Valea Mare-Olt, în satul Valea Mare din parohia Bîrca, în partea de sud-vest a căminului cultural, alături de şoseaua principală Săltăneşti-Brebeni, este amplasat monumentul eroilor. Monumentul este construit din piatră. Este compus din trei corpuri unite între ele prin câte un brâu zugrăvit în roşu. Primul corp formează baza monumentului,construit tot din piatră, în trei trepte de scară. Pe treapta a doua într-un basorelief, de jur împrejur, linii oblice şi paralele între ele formează mai multe paralelograme. Pe partea superioară a primului brâu este gravat un

alt basorelief cu laurii victorie.Monumentul are înălţimea de 5,60 m, iar cele trei trepte de la bază au următoarele dimensiuni: 1,76/1,68 m; 1,44 /1,35 m şi 1,16/1,06 m. Pe corpul III al monumentului, sub brâul de sus, un basorelief reprezintă un soldat cu cască, în bust, încins cu lauri, iar sub acest basorelief sunt scrise cuvintele:

,,Iubite trecător,Adu-ţi aminte cu pietate căAici suntem 166 de eroidin comunaValea Mare Nouă

Gheorghe Mihai



Jud. Oltcari ne-am stins viaţa în răsboiul din 1918-1919pentru facerea ROMÂNIEI MARIIar voi iubiţii noştri copiifiţi vrednici urmaşipăstraţi şi înfrumuseţaţiceace v-am lăsat”

Monumentul are în partea superioară un vultur cu aripile deschise, gata de zbor. A fost dezvelit la 21 mai 1925 din iniţiativa unui grup format din: Florea Ionică, Stancu Predescu, N. Petculescu, Petre Ionică, Ilie Ioniţă, Savu Veţeanu, Florea Ioniţă, Ion Ionică, Ion M. Dascălu, Ion Constantin, I. Voiculescu, I. Turie, I. Popescu. Autorul lucrării este conform inscripţiei de pe faţadă N. Karagheorghe, str. Justiţiei 6, Craiova. Numele eroilor înscrişi pe monument sunt următoarele: Sergenţi:1. Văţanu Ion , contingent 19082. Popescu Stancu, …….19093. Petrescu Ilie…….19014. Dobrescu Voicu……….19185. Iancu Stan………..19056. Niţă Ion ……….19077. Bălteanu Tudor…..1913 Caporali:8. Anton Ion….19169. Dicu Luchian……191510. Ene Gheorghe…..191311. Croitoru Gheorghe…190912. Sterie Gheorghe…..191613. Prodan Ion……1905 Soldaţi:14. Burlan Vasile…. 190615. Iagăru Florea….1906

16. Iordache Ilie…..190617. Iancu Radu……. 1906 18. Chiru Ion ….. 190719. Pătraşcu Marin ….190720. Chefălan C-tin……190721. Doinea Ion……190722. Badea Ghe……..190823. Jianu Ion……….190824. Craiu D-tru…….190825. Grigore Voicu…..190826. Fieraru Gh. Marin…..190827. Sburliş Ene….190828. Crantea Florea…190829. Ciobanu Ion…..190830. Ciubuc Iancu……190831. Arsănoiu Ion…..190832. Pepene Gh……..190833. Radu D-tru……190934. Fieraru Anton…….190935. Deaconu Drăghici……190936. Georgescu Gh…….190937. Văduva Ilie……190938. Borcan Gh…….190939. Floreanu Iancu…….190940. Craiu Gh……. 190941. Iagăru Cârstea…..190942. [indescifrabil] Ion….190943. Dascălu Ilie….190944. Pătrulescu D-tru…..191045. Zamfir M………191046. Sburliş R……..191047. Radu Ion……191048. Amza .Z. 191049. Belea Ion……191150. Pitiş C-tin…..191151. Pitiş Ion……191152. Dindirică Ion ……191253. Burciu Radu ……191254. Firică Stan……….191255. Neacşu Ion………1912



56. Popescu Marin…….191257. Scarlat Florea………191358. Bratu Dobre………191359. Fieraru Radu………..191360. Crăciun Voicu……..191361. Ciontâc C-tin………191362. Neagoe Alex. ……….191363. Puscaciu Gh. ………..191364. Dincă Tudor……….191465. Petcu Ifrim……..191466. Vladu Ion…………..191467. Floreanu Tudor……..191568. Diaconu D-tru…….191669. Secetă Ilie………191670. Secetă Nicolae…191671. Barbu F. Ion…….191672. Buzatu Ion……1916 Latura de răsărit:73. Fieraru D. Marin….191674. Constantinescu Marin…191675. Badea Marin……191676. Mincu Ilie…..191677. Zăvelcă Ilie……191678. Cârstea Nicolae……191679. Luţu Nicolae…..191680. Bogatu Ion…….1916.81. Chiţonu Ion……191782. Chiţonu Gh……191783. Ungureanu Dumitru191784. Mircea Alex. 191785. Bucură D-tru…..191786. Arsănoiu Oanţă….191787. Arsînoiu C-tin….191788. Mierugă Radu…191789. Cârstea C-tin…..191790. Eftenie Ilie…..191791. Băncilă Gh. 191792. Bălan M. Ion …. 191793. Drăguşin D-tru……191794. Diaconu Tache…..1917

95. Dincă Ion…..191896. Călin Gh. 191897. Potcoveanu Ion…..191898. Ene Radu …….191899. Ionescu Marin ……..1918100. Firică Ilie…. 1918101. Cârstea Marin……1918102. Şerbănică Smarandache ….1918103. Popescu Petre….1919104. Buzatu Florea…..1919105. Zamfir Iulian….1919106. Floreanu Gh……1919107. Abagiu Ion…….1919108. Ungureanu Ilie…..1919. Latura de miazănoapte:109. Ionică Gh. ……1892110. Stoica Enache…..1892111. Popescu Alex. ….1892112. Alexe C-tin……1892113. Scarlat Gh………..1893114. Georgescu Nicolae…1893115. Tănase Nicolae…….1893116. Buzatu Şerban…..1893117. Grosoiu Ion……1894118. Burlan Ion…..1894119. Iagăru Dumitru…..1894120. Anghel Ilie……1894121. Mogoş Iancu……1894122. Drăguşin Nicolae….1895123. Cârstea Preda…….1896124. Anghel Ion……1896125. Dănescu Ilie…….1896126. Şerbănică Stancu…..1896127. Pulencea Radu…..1896128. Mănescu Ion….1896129. Amza M. Ion……1896130. Găină Gh. 1898131. Ciurea Nica…..1897132. Pavel Radu……1899133. Şerbănică Radu ……1899



134. Stoian Alex. ……1899135. Dumitru Stan …..1900136. Toma Ion…..1901137. Văduva Ion…..1901138. Stroe Ion…..1901139. Anghel Ion …..1901140. Niţu Petre……1902141. Pestriţu D-tru….1902142. Crăciun Radu …..1902143. Iagăru Preda…..1902144. Neacşu Ion…..1902145. Popescu Ion…..1902146. Natră S. Ion…..1903147. Piţu Stan ……1903148. Năstăsoiu Ion…..1903149. Militaru Tudor…..1903

150. Traşcă Călin …..1903151. Scarlat Stancu……1904152. Ionică Ion…..1904153. Ene Stancu…..1904154. Florea Marin …..1904155. Ionescu Ion….1904156. Abagiu Gh. ……..1904157. Raciu Ştefan…..1904158. Bratu Radu…..1905159. Vasile Ion…..1905160. Anghel Marin….1905161. Dindirică Radu …..1905162. Luţu Marin……1905163 Drugă Gh. ….1905164. Burlan D-tru…..1905165. Preda Florea ……1906.

Cititorii scriu istorie,Răspunzând apelului Memoriei Oltului de a trimite redacţiei documente vechi cu valoare istorică, fotografii şi alte materiale referitoare la trecutul Oltului, cititorul nostru Meşină Dumitru ne trimite două fotografii-document pe care le reproducem alăturat.



În prima fotografie sunt ostaşi ai Regimentului 3 Dorobanţi Olt în tabără de pregătire înainte de a trece Dunărea la 1877. Trecerea Dunării făcându-se pe podul de vase de la Siliştioara Măgura lângă Corabia, este foarte probabil că fotografia a fost făcută în apropiere pe teritoriul judeţului Olt. A doua imagine este din 1905 şi redă imaginea ofiţerilor Regimentului 3 Olt de la Slatina. În centrul imaginii lt. col. Dumitriu Vasile conducătorul de atunci al Regimentului.Mulţumim cititorului nostru pentru imaginile oferite pe care şi noi le punem la dispoziţia cititorilor.Adresăm de aceea stăruitoare rugăminte profesorilor de istorie, învăţătorilor, preoţilor şi tuturor iubitorilor istoriei Oltului de a trimite redacţiei cercetările lor materializate în studii, articole, lucrări de gradul I, etc. Aşteptăm spre recenzare şi popularizare cărţi de istorie ale autorilor olteni.Ştim că ele există şi sunt valoroase. Vor fi bine primite în paginile revistei noastre memoriile veteranilor de război, imaginile de pe front, corespondenţa. Rugăm colecţionarii să-şi prezinte în paginile Memoriei Oltului colecţiile lor. Spre a face revista cât mai atractivă, ne propunem să fie cât mai bogat şi variat ilustrată.Revista noastră îşi deschide paginile tuturor celor care doresc să colaboreze cu teme de interes, cu valoare ştiinţifică şi atractiv realizate. Autorii poartă întreaga răspundere pentru conţinutul ştiinţific al materialelor trimise spre publicare. MEMORIA OLTULUI

Asociatia Culturală ,,Memoria Oltului”, loc.Izvoru, com. Ganeasa, jud. Olt, str.

Libertății, nr.96. Tel. 0727748101, 0724219925,

e-mail [email protected]

Puteţi redirecţiona 2% din impozitul anual către Asociaţia Culturală

Memoria Oltului, cont

RO02CECEO0130RN0581998 Sucursala C.E.C. Slatina,

C.I.F. 28429585. Detalii pe www.memoriaoltului.ro

căpitanul aviator alexandru Şerbănescu

Documents