drumuri spre tea romanului

5/16/2018 Drumuri Spre tea Romanului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drumuri-spre-tea-romanului 1/4

Gagea AndreeaAnul IFaculatatea de LitereSpecializarea Franceză-EnglezăGrupa L311

Drumuri spre modernitatea romanului: “Robinson Crusoe”,

Daniel Defoe

Fie că este vorba despre istoria unei călătorii sau a unui studiu social, fie că ni se

înfăţişează într-o auroră fictivă, îndepărtându-se de realitate şi exploatând până şi ultimaresursă de imaginaţie a scriitorului, romanul poate fi considerat cea mai profundă formă descriere care există. Cu toate că oamenilor le-a plăcut dintotdeauna să povestească, săasculte, să audă pe ceilalţi povestind orice nimic, nu a existat o noţiune care să denumeascăîntâmplatul, imaginatul sau visul povestit pentru ce numim astăzi “roman”.

Pierre-Daniel Huet vede în roman un impuls natural al minţii umane, comun pentruorice om, nedefinit în timp şi spaţiu. Teoriile care presupun originea şi evoluţia romanuluine ofera un punct de reper a unui materii tot mai complicate şi cu un intim subiect din ce înce mai accentuat. Una din acele teorii privea romanul văzut ca o creaţie “burgheză”,aparţinând modernităţii cu începuturi plasate încă din secolul XVIII şi care aveau ca reper cunoscutul roman al lui Daniel Defoe, “Robinson Crusoe”.

“Robinson Crusoe”, romanul care îl face celebru pe creatorul lui, este o carte careoferă prilejul unui evantai de abordări: roman de aventuri, cu întamplări care te ţin cusufletul la gură, jurnal de călătorie, îndreptar de morală, determinându-te să-ţi judecifaptele cu justeţe, compendiu al învăţăturilor biblice, manual de supravieţuire etc. Însă principala calitate a acestui roman o reprezintă sinceritatea, căutarea fără preget aadevărului. Datorită acestui aspect, putem afla în “Robinson Crusoe” o călăuza de careavem nevoie pe cărările întortocheate ale vieţii. Putem observa că Daniel Defoe ia istoriade la inceput construind acest roman şi parcurge principalele ei faze de progres, într-oalegorie a destinelor întregii umanităţi.

Apariţia romanului aduce un nou gen în literatură, dând la o parte frivolitatea şimoralitatea doborâtă de caracteristice perioadei secolului XVIII. Influenţa realităţii se poate

deduce din istoria adevarată a lui Alexander Selkirk, un marinar scoţian, care a trăit singur pe o insulă chileană din Oceanul Pacific. Totuşi, povestea pe care Defoe reuşeşte să o scrie părăseşte spaţiul şi timpul real în favoarea spaţiului şi timpului creativ a fauritorului în carese vor oglindi adevăratul sens al ei. Se poate constata încă de la începutul romanuluistatutul omului modern: dornic de necunoscut, mereu dispus să lase totul în urma sa pentrucâteva clipe de mulţumire sufletească, el îşi caută rostul existenţei pe pământ şi ajunge sărealizeze că ceea ce îl va face fericit cu adevărat va fi un nafragiu pe o insulă pustie.Realismul expus în opera este formal, obişnuit deoarece autorul nu face decât să se

1



folosească de pretextul unui naufragiu pentru a-şi clădi universul său ficţional şi pentru a-şi prezenta cu ajutorul cărţii propria concepţie despre omul epocii moderne (se pleacă de larealitate şi se continuă cu ficţiunea).

Daca eroul lui Cervantes tinde spre o evadare temporală, cel al lui Defoe vrea săevadeze în spaţiu, departe de Anglia, aspect ce priveşte în totalitate omul modern, dispus să

sacrifice totul pentru liniştea sa interioara. Cele două personaje, Don Quijote şi Robinsonînfăţişează omul evoluat, omul care şi-a schimbat concepţia despre lume şi viaţă o dată cutrecerea timpului, omul în stare să facă totul pentru a-şi îndeplini visul dintotdeauna.Ambele personaje au ceea ce nouă astăzi ne lipseşte cu desăvârşire: curaj, iar fără curajsuntem incapabili de a face ceva. Găsim în aceste personaje modele pe care ar trebui să leluam cu noi ori de câte ori un obstacol ne taie calea: dacă Don Quijote s-a luptat cu morilede vânt, iar Robinson a fost în stare să guverneze o insulă, înseamnă că nimic nu poate fiimposibil. Asemănarea celor două personaje vine şi din dorinţa lor de a schimba lumea, dea impune acesteia un alt fel de a fi, de a trăi. Defoe propune un nou model de cavaler, unulmodern care duce o aventură în construirea imperiului său şi nu prin luptele purtate cumorile de vânt şi cu turmele de animale. În timp ce Don Quijote are capacitatea de a

schimba cursul timpului datorită cărţilor citite şi datorită curajului pe care îl are înfruntândaşa-zisele obstacole, trăind totodată în două lumi, Robinson Crusoe se limitează lamodificarea spaţiului în care destinul l-a împins propunându-şi în acelaşi timp să-şigăsească rostul în lumea modernă. Întâlnim aici şi frământările trăite de omul modernraportându-ne la faptul ca viitorul strălucit propus din sânul familiei este refuzat înfavoarea unei izolari pe o insula necunoscută.

Trăind departe de cavaleri şi domniţe. Robinson părăseşte obiceiul de a mai ţine un jurnal care îl ajută să înţeleagă ce trebuie să mai facă pentru a-şi spori siguranţa pe insulă şinu mai măsoară timpul prin crestarea unor trunchiuri cu un băţ. Putem spune că ajunge sătrăiască într-un timp al său estimând cu aproximare duminicile când era nevoit să seodihnească protrivit canoanelor bisericeşti. Credinţa în Dumnezeu nu îl părăsise, ori de câte

ori are nevoie Îi cere ajutorul prin rugăciune (pe când cerceteză vasele aduse de curenţi peinsula sa, găseşte o Biblie pe care o ia cu el). Asemenea lui Don Quijote, protagonistul luiDefoe îşi acceptă cu conformare destinul atât timp cât el singur şi-a dorit să se piardă într-un naufragiu. E ca şi cum epoca veche se rescrie: mai întâi eroul lui Cervantes estenemulţumit de condiţia omenirii în vremurile sale şi este hotărât să le arate celor din jur cămai pot exista cavaleri care să salveze domniţe şi să-i pedepsească pe răufacători, iar apoiDefoe vine cu un “self made man” dispus să-şi ia destinul în mâini, să-şi ducă misiunea până la capăt adică să ofere umanităţii adevaratul model de om modern într-un timp“abandonat” printre filele unui jurnal şi printre zgârieturile de pe trunchiul de copac.Modelul adus în literatură conturează imaginea însolitului care nu se închide în sine, ci îşiadună toate forţele pentru a supravieţui, pentru a-şi crea condiţiile necesare un trai decent.

Încă de la început, acel “homo faber” al modernităţii cerceteaza locul în care seaflă, se obişnuieşte cu ambientul şi clima, caută ultimele resurse în barca doborâtă defurtuna pe mare. Frica, sentimentul care acaparează mai tot timpul sufletul omenesc, nulipseşte nici din preajma lui Robinson: se simte ameninţat de posibilele animale care s-ar putea afla pe insula, de canibali şi de alte persoane care s-ar putea afla pe proprietatea sa deaceea prima noapte în acel pustiu şi-o petrece într-un copac. Cu toate că ştie ce are de făcut,îşi cunoaşte obiectivele, este nevoit să ia totul de la zero. În niciun alt roman nu estereprezentată tema muncii atât de bine ca în romanul de faţă. Munca este o virtute a eroului

2



care îl ajută să se diferenţieze de aristocraţia burgheză neobişnuită cu traiul simplist.Reuşeste să recupereze câte ceva de pe nava naufragiată (alimente, obiecte, arme, cărţi, praf de puşcă), lucruri care îl vor ajuta să se descurce o perioada de timp pe insula. Erouleste, de asemenea, iniţiat în arta muncii fiindcă trebuie să se descurce singur; el contraatacăatitudinea omului medieval obişnuit să se mulţumească cu ceea ce are şi lipsit de curajul

necesar pentru a pleca într-o altă parte a lumii unde să-şi găsească forţele necesare pentrua-şi construi un nou început. Faţă de omul care s-ar conforma în sinea lui şi nu-ar găsi în elforţa necesară să-şi continue existenţa, Robinson îşi ia viaţa în mâini, riscă tot ce are deriscat şi înţelege că salvarea sa constă doar în construirea unei locuinţe şi procurarea dealimente necesare subzistenţei. Neobişnuit cu clima, el va suferi, moment în care va cereajutorul divinitătii. Cunoscând evoluţia lumii, el doreşte să nu se îndepărteze de ea de aceeaface în aşa fel încat să-şi croiască haine, să-şi modeleze vase pentru gătit şi pentru masă,să-şi domesticească animalele pe care le gaseşte ( un papagal, un caine şi multe pisicialături de capre pe care le înmulţeşte). Astfel munca devine un mobil al existenţei saleîntrucât renunţă şi la jurnalul de călătorie şi nu mai ţine numărătoarea zilelor; însă, în ciudatuturor acestora, nu uită de Dumnezeu. Munca îi oferă statutul

economic şi social fiindcă el domneşte peste tot imperiul şi sclavii lui sunt animalele alăturide care îşi petrece cei douăzeci şi opt de ani. Totodată munca îi aduce statisfacţia omuluiîmplinit: are mai multe locuri de adapost unde îşi ţine provizii de hrana şi praful de puşcă, areuşit să-şi cultive grâu pentru pâine. Banii pe care îi găseşte în corăbii nu îi folosesc lanimic (chiar dacă şi-i însuşeşte) deoarece ei vor ajunge să prindă rugină când vor intra încontact cu apa (“Ah, drogule […] nu-mi eşti de folos -nu, n-am ce face cu tine peuscat…”). Armele pentru el valorează mult mai mult decât toate monedele pe care legăseşte. Nici la Don Quijote, banul nu reprezintă nicio valoare întrucât un cavaler nutrebuie să plătească hanul unde poposeşte atât timp cât el luptă pentru bunăstarea provincieiîn care îşi îndeplineşte funcţia. Îşi depăşeşte condiţia sa de om care lupta doar pentru asupravieţui şi pentru a-şi crea confortul de care simte nevoia imediat ce se simte împins de

dorinţa de a se întoarce şi începe să-şi construiască navele pentru a ieşi în larg.Dacă până atunci nu socializa decât cu animalele pe care le deţinea atât ca hrană detoate zilele cât şi ca o companie agreabilă în timpul odihnei lui, când apare Vineri,Robinson găseşte în acestă un slujitor în adevratul sens al cuvântului pe care nu se teme să-l încerce ori de câte ori are ocazia. Promovând o altfel de putere în concepţia omuluimodern, aceea a economicului (libertatea de a-ţi construi singur un adăpost, de a-şi făuritoate cele de folos unui trai cât mai decent în limita instrumentelor găsite pe alte corăbii şi acelor aflate pe insulă) care se asociază cu socialul (nu uită să vorbească cu cei care se aflăîn subordinea sa: animale, Vineri, oameni salvaţi din mâinile canibalilor), Robinson ajungeca din iniţiat să iniţieze şi el pe cei care i se vor alătura. Poate lipsa unei fiinţe umaneaproape pe întregul parcurs al romanului nu este întâmplătoare: nu simte nevoia unei femei

atât timp cât reuşeşte să-şi clădească cele necesare supravieţuirii pe uscat; totuşi, odată cuapariţia lui Vineri munca sa devine mai uşoară fiindcă mai are o mână de ajutor. Cum DonQuijote îl iniţializa pe Sancho Panza în tainele cavalerilor rătăcitori, aşa şi Robinson îi facecunoscut sclavului său lumea sa, modul său de trăi izolat, pe o insulă pustie departe deorice urmă omenească, îl învăţă să vorbească, dar nu uita să-l facă să înţeleagă că el este“stăpânul întregii moşii”. Suveranitatea sa vine şi din faptul că nimeni

3



nu are cum să-i râvnească la ceea ce posedă şi nimeni nu are nici un drept să-i contestesuperioritatea, element ce ne duce cu gândul la modelul romanului cavaleresc.

Timpul pe care îl petrece pe insula îl foloseşte pentru a crea într-un pustiu un paradis care poate fi exploatat şi de alţi oameni după ce Robinson şi-a pus amprenta laridicarea unui adevărat imperiu. Modernitatea pretinde de la om să lase o urmă pe

pământ, mai bună sau mai rea, dar să o lase. Urma eroului constă exact în aceastăcivilizare a unei pustietăţi. Nimic nu îl face mai bucuros pe Robinson decât faptul căinsula sa va fi locuită în continuare de oameni şi va putea să se întoarcă de fiecare datăcând va simţi nevoia la proprietatea sa. Fiind în pericol de moarte de nenumărate ori,

protagonistul îşi revine în fire şi nu îşi abandonează obiectivul propus. Pe parcursulcelor douăzeci şi opt de ani, el trece prin toate etapele istorice ale umanităţii (easemenea primului om apărut pe pământ, nu are decât credinţă în Dumnezeu şi apeleazăori de câte ori are nevoie; însă are un avantaj faţă de acesta: cunoaşte perioadele pe caretrebuie să le traverseze în încercarea sa de a civiliza un deşert). Pentru asta are nevoiede timp: timpul îi oferă hrană, timpul îi măreşte recolta, timpul îl învaţă cum să îşiconstruiască un adăpost mai sigur. Nu trebuie să uităm faptul că are nevoie de cevatimp până să cunoască insula cu toate bogaţiile ei (fructele pe care le găseşte maideparte de locuinţa sa, animalele care colindă pădurile etc.).

Defoe propune un “homo novus” prin personajul sau aducând o notă demodernitatea ce va fi continuată de alţi scriitori dornici să prezinte stările pe care ledepăşeşte fiinţa umană în încercarea ei de a-şi găsi fericirea şi liniştea sufletească. Deşifuge de viitorul strălucit propus de părinţii săi, el ajunge în finalul romanului să acceptemodernitatea epocii în care se întoarce: se căsătoreşte, dar i se va reda libertatea pentrua putea să se întoarcă pe insulă întrucât soţia sa va muri. Aşa numitul “homo novus” nuva uita niciodată ce a clădit singur cu propria mână şi va dori să se întoarcă aşa cumface Robinson faţă de paradisul civilizat.

În concluzie, putem afirma că “Robinson Crusoe” al lui Daniel Defoe deschideun drum spre modernitatea a celei mai profunde forme de scrieri. Individul prezentat înroman este un om universal, care nu depinde de nicio graniţă şi de nicio limită impusăde timp, de spaţiu, de alţi factori care i-ar putea perturba idealul. Robinson în viziuneamea este prototipul omului perfect de astăzi; stăpân pe sine, cunoscându-şi foarte binecapacităţile şi posibilitatile, el ajunge să construiască o lume a sa, departe de familie şide mentalităţile burgheziei engleze. Probabil, pentru a putea să înţelegem viaţa şi a necunoaştem mai bine ar trebui să împrumutăm măcar câte un pic din curajul luiRobinson şi din înţelepciunea lui Don Quijote.

4

drumuri spre tea romanului

Documents